Acces direct la meniul principal de navigare (Apăsaţi pe tasta "Enter")
Acces la conţinutul paginii (apăsaţi pe "Intră")
Acces direct la lista celorlalte site-uri (Apăsaţi pe tasta "Enter")

Drepturi depline la pensie pentru lucrătorii UE care se mută în alt stat

Sesiune Comunicat de presă - Politică socială15-04-2014 - 18:11
 

Lucrătorii UE care se mută în alt stat membru vor putea să își transfere toate drepturile la pensie, datorită unei propuneri legislative adoptate de Parlament marți. Aceasta urmează a fi aprobată formal de Consiliul de Miniștri.


"Textul aduce o îmbunătățire reală a situației multor lucrători. Este un mare pas înainte pentru libertatea de mișcare a lucrătorilor și un impuls dat Europei sociale", a spus raportorul Ria Oomen-Ruijten (PPE, NL), adăugând că "o pensie bună este o necesitate, în contextul în care speranța de viață a europenilor a crescut".


Drepturi de pensie depline


Legislația actuală UE prevede că lucrătorii care se mută în alt stat membru nu își vor pierde drepturile statutorii la pensie, adică cele oferite de stat.


Nu există însă reguli similare la nivelul UE pentru schemele suplimentare de pensii, finanțate sau co-finanțate de angajatori, așadar oamenii care se mută între statele membre riscă să își piardă drepturile achiziționate în decursul unei perioade, dacă aceasta nu este considerată suficient de lungă de către statul în care se mută.


Maximum trei ani pentru a fi eligibil


Conform noii legislații, perioada de subscriere, adică perioada de apartenență activă la o schemă de pensii, necesară pentru ca o persoană să își păstreze drepturile la pensie suplimentară nu trebuie să fie mai lungă de trei ani.


Deputații au inclus o clauză care prevede că lucrătorii transfrontalieri trebuie să beneficieze de același nivel de protecție conform noii directive, pe care statele membre trebuie să o pună în aplicare în răstimp de patru ani.


Ce urmează


Legislația trebuie să fie acum aprobată formal de Consiliul de Miniștri.


Background

 

Propunerea legislativă a fost depusă de Comisia Europeană în 2005 și revizuită în 2007. Prima lectură a Parlamentului a avut loc în 2007, apoi propunerea a fost blocată de Consiliu timp de șase ani, din cauza divergențelor între schemele de pensii ale statelor membre și a necesității unui vot în unanimitate. Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona a însemnat că textul poate fi supus la un vot prin majoritate calificată, ceea ce a permis reluarea negocierilor și încheierea unui acord între Parlament și statele membre, aprobat de deputați marți.

REF. : 20140411IPR43444
 
 
Date de contact
 
  • Raluca Viviana HULUBAN
  • COMM - PRESS
  • Număr de telefon(+32) 2 28 41498 (BXL)
  • Număr de telefon(+33) 3 881 74005 (STR)
  • Număr de mobil(+32) 498 98 33 34