Care este costul sănătății animalelor?

Epidemiile de gripă aviară sau febră aftoasă au arătat că bolile animalelor pot afecta și animalele de companie sau chiar oamenii. Dincolo de aspectul de sănătate, bolile animalelor afectează și economia UE: în 2009, industria de creștere a animalelor constituia 41% din producția agricolă totală a UE. Verificați infograficul nostru pentru mai multe detalii. Parlamentul va dezbate raportul în plen luni, 7 martie.

Pentru a preveni și opri posibilele focare de infecție ale animalelor, cum ar fi gripa aviară, pesta porcină africană sau febra aftoasă, comisia parlamentară pentru agricultură a convenit asupra unor noi măsuri pentru sănătatea animalelor, printre care dreptul Comisiei de a solicita statelor membre să stabilească o bază de date națională a animalelor de companie, dacă este necesar și împuternicirea Comisiei cu luarea unor măsuri de urgență, în cazulap ariției unui focar. Cu toate acestea, toate măsurile de combatere a bolilor ar trebui să ia în considerare bunăstarea animalelor, inclusiv a celor fără stăpân, orice durere sau suferință a acestora.


Parlamentul a mers mai departe și a cerut un schimb de date la nivelul UE cu privire la înregistrarea de pisici și câini. Această măsură are scopul de a combate comerțul ilegal cu animale de companie, care sunt adesea crescute inadecvat și prezintă un risc de răspândire a bolilor, deci și un risc pentru sănătatea publică.


Reglementarea privind sănătatea animalelor a fost convenită informal cu Consiliul, în iunie 2015. După acordul comisiei pentru agricultură, Parlamentului trebuie să dea undă verde în final.