Video: Femeile trebuie să fie conștiente de potențialul lor enorm

Anul acesta, Parlamentul European a decis să aducă în centrul atenției, cu ocazia Zilei internaționale a femeii, abilitarea economică a femeilor. Multe rămân de făcut în ceea ce privește egalitatea de gen, fie că este vorba de reprezentarea în politică sau împărțirea muncii acasă, au spus eurodeputatele Constance Le Grip și Anna Hedh, membre ale comisiei pentru drepturile femeii.

Afirmarea femeilor: o provocare pentru Europa modernă

Doamna Anna Hedh este autoarea unui raport ce evaluează abilitarea economică a femeilor în sectoarele public și privat în UE. Doamna Constance Le Grip pregătește un raport în care cere o strategie UE împotriva diferenței dintre pensiile femeilor și cele ale bărbaților. Rezoluția va fi votată în plen în iunie.


„Dacă vrem să ajungem la egalitate economică, trebuie să ne asigurăm că avem o piață a muncii pentru femei, împărțirea muncii din gospodărie și oportunități egale de a sta acasă cu copiii”, a spus doamna Anna Hedh, care a arătat că în Parlamentul European lucrurile se ameliorează, cu 37% dintre eurodeputați fiind femei.


Doamna Constance Le Grip a amintit de diferența dintre pensiile femeilor și cele ale bărbaților, care „trebuie eliminată urgent”. Pentru a ajunge la egalitatea de gen, nu este suficientă legislația, trebuie să existe o schimbare și în societate, a adăugat dumneaei.