Acces direct la meniul principal de navigare (Apăsaţi pe tasta "Enter")
Acces la conţinutul paginii (apăsaţi pe "Intră")
Acces direct la lista celorlalte site-uri (Apăsaţi pe tasta "Enter")

Întrebări frecvente adresate Serviciului de Presă al Parlamentului European

07-04-2014 - 11:26
 

Cum lucrează deputații europeni, care este remunerația acestora și ce cheltuieli au?


Răspunsuri la astfel de întrebări legate de modul de funcționare al Parlamentului European sunt tratate în această secțiune. Întrebările și răspunsurile sunt actualizate în mod regulat pentru a include aspecte de interes pentru reprezentanții mass-media.


Mai multe informaţii în secțiunile de mai jos.

 

REF. : 20140331FAQ41132
Data actualizării: ( 02-02-2017 - 15:19)
 
 

Parlamentul: Competențele Parlamentului și procedurile legislative


În ceea ce privește cea mai mare parte a legislației UE, Parlamentul creează și adoptă acte legislative împreună cu Consiliul de miniștri (reprezentând statele membre UE). Procedura legislativă ordinară – „codecizia” – acoperă, printre altele, azilul. imigrația, justiția și afacerile interne, guvernanța economică, serviciile financiare, piața unică, libera circulație a lucrătorilor, serviciile, agricultura, pescuitul, securitatea energetică, regimul vizelor, politica de protecție a consumatorilor, rețelele transeuropene, mediul, cultura (măsuri de stimulare), cercetare (programul-cadru), excluziunea socială, sănătatea publică, lupta împotriva fraudei care afectează UE, stimulente pentru combaterea discriminării, măsuri specifice de sprijinire a industriei, acțiuni de coeziune economică și socială, statutul partidelor politice europene.


În câteva domenii, se aplică proceduri decizionale specifice în cadrul cărora Parlamentul emite avizul său cu privire la o propunere a Comisiei. În aceste cazuri, Consiliul trebuie să primească poziția adoptată de Parlament înainte de a vota propunerea Comisiei, însă Consiliul nu este obligat să țină seama de poziția Parlamentului. Cel mai important domeniu legislativ în care ”procedura de consultare” continuă să se aplice este impozitarea. De asemenea, adoptarea legislației în aceste domenii necesită un vot unanim din partea Consiliului.


În alte cazuri, este necesară aprobarea Parlamentului pentru adoptarea unei decizii. În acest caz, votul se limitează la un „da” sau „nu” cu caracter obligatoriu. Această procedură se aplică, printre altele, în cazul aderării la UE și la încheierea acordurilor comerciale internaționale între UE și țări terțe sau grupuri de țări, precum și la luarea unei decizii finale în ceea ce privește numirea Comisiei Europene.


Inițiativa legislativă


Deși Comisia Europeană propune noi proiecte de legi, Parlamentul poate lua inițiativa cerând Comisiei să prezinte propuneri potrivite. Atunci când adoptă astfel de ”inițiative legislative”, deputații pot stabili un termen pentru prezentarea propunerii. Comisia trebuie să își motiveze un eventual refuz.


Acte delegate și acte de punere în aplicare


Atunci când adoptă o nouă lege, deputații și Consiliul pot cere Comisiei să completeze legea cu elemente nesemnificative (cum ar fi anexe tehnice sau actualizări) prin intermediul actelor delegate (acte care suplimentează sau modifică părți ale legii) sau prin acte de punere în aplicare (acte care ofer detalii despre cum trebuie implementată legea). Astfel, legea poată rămâne simplă și, dacă este necesar, poate fi suplimentată sau actualizată fără noi negocieri la nivel legislativ.


În funcție de tipul actului adoptat de Comisie, deputații au diferite opțiuni dacă nu sunt de acord cu măsurile propuse de aceasta. Deputații au drept de veto pentru actele delegate. Pentru actele de punere în aplicare deputații pot cere Comisiei să amendeze sau să retragă, dar Comisia nu are obligația legală de a face acest lucru.


Bugetul


Parlamentul decide, împreună cu Consiliul, în privința bugetelor anuale ale UE. Bugetele anuale trebuie să rămână în limitele stabilite de ”cadrul financiar” al UE, stabilit pe șapte ani. Acest buget pe termen lung are nevoie de aprobarea Parlamentului pentru a fi adoptat.


La sfârșitul fiecărui an, deputații analizează cum au cheltuit Comisia și statele membre banii pentru a putea decide dacă acordă fiecărei instituții descărcarea bugetară - aprobarea finală privind implementarea bugetară din acel an.

 
 

Parlament: Cum sunt aleși deputații europeni?


Alegerile europene au loc din cinci în cinci ani. Cele mai recente alegeri au avut loc între 22 și 25 mai 2014. Fiecare stat membru are un număr fix de mandate în Parlamentul European (pentru deputați europeni): de la șase mandate pentru Malta, Luxembourg, Cipru și Estonia până la 96 pentru Germania, cu un total de 751.


Repartizarea numărului de mandate este prevăzută în tratatele europene și se face pe baza principiului ”proporționalității degresive”: țările cu o populație mai numeroasă au mai mulți deputați decât țările mai mici, dar acestora din urmă le revin mai mulți deputați decât ar avea dacă s-ar aplica principiul proporționalității stricte.


Organizarea alegerilor pentru Parlamentul European este în mare parte reglementată de legislațiile și tradițiile naționale ale statelor membre, dar există și reguli comune UE. În noiembrie 2015, deputații au inițiat o reformă a regulilor UEcare are ca scop reducerea inegalităților actuale între cetățenii din diferite state membre, precum și creșterea transparenței întregului sistem. Deputații vor ca reforma să fie definitivată la timp pentru alegerile din 2019.


Alegerea președintelui Comisiei


După alegeri, una dintre primele îndatoriri ale unui Parlamentul proaspăt constituit este să aleagă noul președinte al Comisiei Europene (organul executiv al UE). Când statele membre nominalizează candidatul pentru această funcție, ele trebuie să țină seama de rezultatele alegerilor europene. Dacă acest candidat nu obține majoritatea necesară, statele membre trebuie să propună un alt candidat, în termen de o lună. Candidații pentru celelalte portofolii ale Comisiei vor trece și ei printr-o etapă dură de verificare înainte de a prelua funcția.



 
 

Parlament: Deputații în funcții cheie și cum sunt ei aleși


În cadrul primei ședințe plenare după alegerile europene, Parlamentul alege un nou președinte. 14 vicepreședinți și chestorii sunt de asemenea aleși.


Toate funcțiile alese din Parlamentul European, ca de exemplu președintele, vicepreședinții, chestorii, președinții și vicepreședinții comisiilor parlamentare, președinții și vicepreședinții delegațiilor parlamentare sunt reînnoite o dată la doi ani și jumătate, la jumătatea unui mandat legislativ de 5 ani (în sesiunea plenară din 16-19 ianuarie 2017). Deținătorii unei astfel de funcții pot fi reconfirmați pentru un al doilea mandat.


În alegerea președintelui, a vicepreședinților și a chestorilor trebuie să se asigure o reprezentare globală echitabilă a tuturor statelor membre și a tuturor tendințelor politice.


Președintele Parlamentului European


Președintele conduce activitățile Parlamentului, ședințele plenare și declară bugetul adoptat. Președintele reprezintă Parlamentul pe plan internațional și în relațiile cu celelalte instutiții UE.


Prima acțiune a noului Parlament este alegerea Președintelui.


Candidaturile pentru funcția de Președinte pot fi prezentate de un grup politic sau de minimum 40 de deputați (articolul 15).


Pentru a fi ales, un deputat trebuie să obțină majoritatea absolută a voturilor valid exprimate, adică 50% plus unu (articolul 16 din Regulamentul de procedură).


Dacă niciun candidat nu poate fi ales la primul tur, același sau alt candidat va fi nominalizat pentru un al doilea tur de scrutin, la care se votează conform acelorași reguli Această procedură poate fi repetată la un al treilea tur, dacă este necesar, respectându-se din nou aceleași reguli.


Dacă niciunul dintre candidați nu întrunește majoritatea absolută în urma primelor trei tururi de scrutin, în al patrulea tur pot candida numai primii doi candidați clasați, care au obținut cel mai mare număr de voturi la al treilea scrutin. (În caz de egalitate de voturi, candidatul cel mai în vârstă câștigă).


Vice-președinții și chestorii


Vice-președinții îl pot înlocui pe Președinte în exercitarea atribuțiilor sale atunci când este necesar, inclusiv pentru conducerea ședințelor de plen (articolul 21). Ei sunt și membri ai Biroului, organul responsabil de toate chestiunile administrative, de personal și organizaționale din Parlament. Chestorii se acupă cu chestiunile administrative care îi afectează pe deputați (articolul 28). Parlamentul are 14 vice-președinți și cinci chestori.


Candidaturile pentru funcțiile de vice-președinte și chestor pot fi prezentate tot de un grup politic sau de cel puțin 40 de deputați. Pentru alegerea vice-președintelui se procedează tot la vot secret pentru toți candidații. Ordinea în care sunt aleși candidații determină ordinea de precedență (articolul 15).


Liderii grupurilor politice


În prezent există opt grupuri politice în Parlamentul European. Fiecare grup își alege propriul lider. Liderii de grup și Președintele PE alcătuiesc Conferința Președinților PE.


Conferința Președinților organizează planificarea agendei legislative și de activități a PE, decide responsabilitățile și componența comisiilor și delegațiilor și este responsabilă de relațiile cu alte instituții UE, cu parlamentele naționale și cu statele din afara UE.


Președinții comisiilor parlamentare


În cadrul ședinței lor de constituire (și la mijlocul mandatului când sunt aleși noii deținători ai acestor funcții), comisiile permanente și temporare ale Parlamentului își aleg președinții și vicepreședinții. Președinții și vicepreședinții pot fi de asemenea reconfirmați în funcție pentru un al doilea mandat în urma alegerilor care au loc la jumătatea legislaturii. Delegațiile interparlamentare procedează la fel.


Fiecare comisie își alege Biroul, care este format din președinte și vicepreședinți, în cadrul unui scrutin separat. Numărul de vicepreședinți care trebuie aleși este determinat de Parlament, în ansamblul său, pe baza propunerii Conferinței Președinților.


Delegațiile interparlamentare permanente ale Parlamentului (pentru relații cu parlamentele din afara UE) își vor alege de asemenea președintele și vicepreședinții, urmând aceeași procedură ca și pentru comisiile parlamentare (articolele 212 și 214).


Coordinatorii din comisiile parlamentare


Grupurile politice ale coordinatori pentru comisiile parlamentare. Împreună cu președintele de comisie și vicepreședinții, coordonatorii organizează activitatea comisiei.

 
 

Parlament: Cum sunt numiți Președintele Comisiei Europene și Comisarii?

Președintele Comisiei


Conform Tratatului de la Lisabona, rolul Parlamentului în alegerea președintelui Comisiei a devenit mai important.

După alegeri, una dintre primele îndatoriri ale unui Parlamentul proaspăt constituit este să aleagă noul președinte al Comisiei Europene (organul executiv al UE). Când statele membre nominalizează candidatul pentru această funcție, ele trebuie să țină seama de rezultatele alegerilor europene. Dacă acest candidat nu obține majoritatea necesară (cel puțin 376 de voturi pentru din 751 de mandate), statele membre trebuie să propună un alt candidat, în termen de o lună (Consiliul European luând decizia cu o majoritate calificată). Candidații pentru celelalte portofolii ale Comisiei vor trece și ei printr-o etapă dură de verificare înainte de a prelua funcția.

Comisarii


Consiliul adoptă, de comun acord cu Președintele ales al Comisiei, lista cu candidații la funcțiile de comisari europeni.


Comisarii desemnați se vor prezenta mai întâi în fața comisiilor parlamentare relevante pentru portofoliul lor. Fiecare comisie se va reuni apoi pentru a evalua expertiza și prezentarea candidatului, concluziile fiind transmise Președintelui Parlamentului. În trecut, aceste concluzii i-au determinat pe unii candidați să se retragă. Președintele Comisiei, Înaltul Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate și ceilalți membri ai Comisiei trebuie să fie aprobați apoi printr-un vot de aprobare al Parlamentului.


După ce au primit aprobarea Parlamentului, Președintele și Comisarii sunt numiți de Consiliu, care hotărăște cu majoritate calificată.


În cazul unei modificări substanțiale a portofoliului pe durata mandatului Comisiei, al completării posturilor vacante sau al numirii unui nou comisar ulterior unei noi aderări la UE, comisarii în cauză sunt audiați din nou în fața comisiilor competente.


 
 

Parlament: Formarea grupurilor politice


Deputații în Parlamentul European din diferite state membre pot forma grupuri politice în funcție de afinitățile lor politice. Pentru a obține statut oficial, un grup politic trebuie să fie compus din cel puțin 25 de deputați aleși care provin din cel puțin un sfert din statele membre (adică din cel puțin 7). Un deputat nu poate aparține decât unui singur grup politic.


În momentul înființării unui grup, Președintele Parlamentului trebuie notificat printr-o declarație în care se specifică numele grupului, membrii și forul de conducere al acestuia.


În mod normal, nu este necesar ca Parlamentul să evalueze afinitățile politice ale membrilor grupului. Prin formarea unui grup, deputații recunosc, prin definiție, că au aceleași afinități politice. Numai în cazul în care deputații în cauză neagă că au aceleași afinități politice, Parlamentul este obligat să aprecieze dacă grupul a fost constituit în conformitate cu Regulamentul de procedură.


Grupurilor politice li se asigură un secretariat și facilități administrative, finanțate din bugetul Parlamentului. Biroul Parlamentului stabilește regulamentul de gestionare și control a acestor fonduri și facilități.


Deputaților neafiliați (adică deputații care nu aparțin unui grup politic) li se pune la dispoziție, de asemenea, un secretariat și aceștia au drepturi în baza normelor stabilite de Biroul PE.


Fondurile puse la dispoziție sunt menite să acopere costurile administrative și operaționale pentru personalul grupului, precum și pentru activitățile politice și de informare legate de activitățile politice ale Uniunii Europene.


Bugetul nu poate fi utilizat pentru finanțarea campaniilor electorale europene, naționale, regionale sau locale sau a partidelor politice la nivel național sau european, inclusiv a organelor atașate lor.


 
 

Parlament: Intergrupurile


Intergrupurile sunt grupuri neoficiale de deputați în Parlamentul European care sunt interesați de un anumit domeniu care nu este neapărat vizat de activitatea curentă a Parlamentului European, însă este important pentru societate în general. Intergrupurile organizează schimburi de opinii neoficiale și promovează schimburile dintre deputații în Parlamentul European și societatea civilă.


Întrucât intergrupurile nu sunt organisme oficiale ale Parlamentului, acestea nu exprimă opiniile Parlamentului. Intergrupurile nu pot desfășura activități care ar putea fi confundate cu activitățile oficiale ale Parlamentului.


Conducerea Parlamentului a stabilit condițiile de constituire a intergrupurilor, care se formează la începutul fiecărui mandat parlamentar (de exemplu, un formular de înființare trebuie semnat de cel puțin trei grupuri politice, fiind necesară o declarație de interese financiare anuală). În cazul în care sunt respectate condițiile de mai sus, grupurile politice pot oferi sprijin logistic intergrupurilor.


Președinții intergrupurilor trebuie să declare orice sprijin primit în bani sau în natură. Aceste declarații trebuie actualizate anual și sunt păstrate într-un dosar public.


 
 

Parlament: Partidele și Fundațiile politice la nivel european

Partidele politice la nivel european


Ce este un partid politic la nivel european ?


Un partid politic la nivel european este compus din partidele naționale și persoane ca membri, reprezentat în mai multe state membre. A se vedea articolul 10, alineatul 4 din Tratatul privind Uniunea Europeană și articolul 224 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.


Cum sunt finanțate partidele politice la nivel european ?


Începând cu iulie 2004, partidele politice la nivel european au avut posibilitatea de a primi o finanțare anuală la nivel european din partea Parlamentului European. Această finanțare se face sub forma unei subvenții de funcționare. Aceasta poate acoperi până la 85% din cheltuielile unui partid, restul fiind acoperit din resurse proprii, precum contribuțiile membrilor sau donații.


Ce se poate și ce nu se poate plăti din subvenție?


Subvenția poate fi folosită pentru activități legate în mod direct de realizarea obiectivelor stabilite în programul partidului, precum :


  • reuniuni și conferințe
  • publicații, studii și mesaje publicitare
  • costuri administrative, de personal și de călătorie
  • costuri pentru campaniile legate de alegerile europene

Subvenția nu poate fi folosită pentru cheltuieli legate de:


  • costuri de campanie pentru referendumuri sau alegeri (cu excepția alegerilor europene)
  • finanțări directe sau indirecte ale partidelor naționale, candidaților în alegeri și a fundațiilor politice la nivel național sau european
  • datoriile și cheltuielile aferente datoriilor

Fundațiile politice la nivel european


Ce este o fundație politică la nivel european?

 

O fundație politică la nivel european este afiliată la un partid politic european și sprijină şi completează obiectivele acelui partid. O fundație politică la nivel european analizează şi contribuie la dezbaterea privind chestiunile publice de politică europeană. Aceasta desfăşoară, de asemenea, activități interconectate, precum organizarea de seminarii, sesiuni de formare profesională, conferințe şi studii.


Cum este finanțată o fundație politică la nivel european?


Fundaţiile au fost finanţate în perioada octombrie 2007 – august 2008 prin subvenţii pentru acţiuni acordate de Comisia Europeană în cadrul unui proiect-pilot. Din septembrie 2008, Parlamentul European a preluat sarcina finanţării şi acum acordă subvenţii de funcţionare anuale. Prima subvenţie a acoperit perioada de 4 luni rămasă din 2008 şi a fost urmată de subvenţii care corespund anului calendaristic. Subvenţia poate acoperi până la 85 % din cheltuielile eligibile ale unei fundaţii, în timp ce restul trebuie acoperit din resurse proprii, precum cotizaţiile membrilor şi donaţiile.


Ce se poate plăti din subvenții şi ce nu?


Subvențiile pot fi folosite pentru a acoperi cheltuielile legate direct de obiectivele stabilite în programul partidului politic. Acestea pot fi:


  • reuniuni şi conferințe;
  • publicații, studii şi publicitate;
  • cheltuieli administrative, de personal şi de deplasare.

Acestea constituie cheltuielile eligibile.


Subvențiile nu pot fi folosite, printre altele, pentru a acoperi cheltuieli precum:

  • cheltuieli de campanie pentru referendumuri şi alegeri (cu excepția alegerilor europene);
  • finanțarea directă sau indirectă a partidelor naționale, a candidaților la alegeri şi a fundațiilor politice, atât la nivel național, cât şi european;
  • datorii sau cheltuieli privind datoriile.

 
 

Parlament: Ce se întâmplă cu procedurile legislative neîncheiate la sfârşitul unei legislaturi?

Toate pozițiile votate de Parlament în plen înainte de alegeri, fie în prima, în a doua lectură sau în procedura de consultare, rămân valide din punct de vedere legal pentru următorul Parlament. Aceasta înseamnă că după alegeri noul Parlament va prelua dosarele din punctul în care au fost lăsate de Parlamentul precedent, continuând cu etapa următoare a procedurii de luare a deciziei.


Cu toate acestea, pentru chestiunile legislative care nu vor ajunge în plen înainte de alegeri nu există o poziție validă din punct de vedere legal a Parlamentului, iar regulile interne ale Parlamentului stipulează că în aceste cazuri munca efectuată în comisii pe respectivele dosare în legislatura precedentă expiră. 


Însă, la începutul noii legislaturi, noua Conferință a Președinților a Parlamentului - alcătuită din Președintele PE și liderii grupurilor politice - pot decide, pe baza informațiilor primite de la comisiile parlamentare relevante, să continue activitatea pe respectivele dosare (regula 229 din Regulile PE de procedură).

 
 

Parlamentul: De ce se deplasează membrii Parlamentului între Bruxelles și Strasbourg?

În anul 1992, guvernele naționale ale UE au decis în unanimitate sediile permanente ale instituțiilor Uniunii Europene. Această decizie a influențat și organizarea activității Parlamentului: astfel, Strasbourg a devenit sediul oficial și locul de desfășurare a majorității sesiunilor plenare; comisiile parlamentare urmau să se reunească la Bruxelles; Secretariatul General al Parlamentului (personalul acestuia) a fost stabilit la Luxemburg. În 1997, această organizare a fost inclusă în Tratatul privind Uniunea Europeană.


Orice schimbare adusă actualului sistem ar trebui să facă parte dintr-un nou tratat, convenit în unanimitate de toate cele 28 de state membre și ratificat de fiecare dintre parlamentele lor naționale.


Într-o rezoluție adoptată de Parlamentul European în luna noiembrie 2013, deputații au solicitat o modificare a tratatului pentru a permite Parlamentului să decidă locul unde dorește să își aibă sediul. Parlamentul a afirmat că va iniția procedura de revizuire a tratatului UE în scopul efectuării modificărilor necesare care să permită Parlamentului să decidă locul unde își va avea sediul și modul de administrare al acestuia. Potrivit deputaților, Parlamentul „ar fi mai eficace, mai eficient la nivelul costurilor și mai respectuos față de mediu dacă ar avea un singur sediu”.


"Menținerea migrării lunare între Bruxelles și Strasbourg a devenit un simbol negativ pentru majoritatea cetățenilor UE (...), în special într-o perioadă în care criza financiară a dus la reduceri de cheltuieli considerabile și dureroase în statele membre", se arată în rezoluția adoptată cu 483 de voturi pentru, 141 împotrivă și 34 de abțineri.


Deputații au recunoscut că este nevoie de un compromis corespunzător, astfel încât clădirile Parlamentului să poată fi utilizate în continuare.


Ce costuri presupune existența sediului oficial al Parlamentului la Strasbourg?


Un studiu din 2013 al Parlamentului European a arătat că, dacă toate activitățile ar fi transferate de la Strasbourg la Bruxelles, s-ar economisi 103 milioane EUR pe an (cifre pentru anul 2014).


Deși este o sumă mare, ea reprezintă doar 6% din bugetul PE sau 1% din bugetul administrativ al UE sau 0,1% din întregul buget UE.


În 2014, Curtea de Conturi a pregătit o analiză proprie, independentă ca răspuns la rezoluția Parlamentului din 20 noiembrie 2013. Curtea a confirmat concluziile studiului PE din 2013, dar a ajuns la o altă cifră pentru cheltuielile asociate cu sediul din Strasbourg: 109 milioane de euro pe an. alte 5 milioane de euro ar putea fi economisiți din misiuni în bugetele Comisiei și Consiliului.


De unde rezultă această situație?


Decizia din 1992 a oficializat situația care exista deja în acea perioadă. Aceasta a fost, în sine, un compromis care s-a consolidat de-a lungul anilor.


În momentul înființării Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) la câțiva ani de la încheierea celui de-al doilea război mondial, în 1952, stabilind gestionarea comună a rezervelor de cărbune și oțel a șase state, printre care Germania și Franța, instituțiile acesteia se aflau la Luxemburg. Consiliul Europei (organismul interguvernamental pentru drepturile omului și cultură, de asemenea înființat în perioada imediat ulterioară celui de Al Doilea Război Mondial) avea deja sediul la Strasbourg și punea la dispoziție hemiciclul pentru ședințele „Adunării comune” a CECO, care urma să devină Parlamentul European. Astfel, Strasbourg a devenit locul principal în care se desfășoară sesiunile plenare ale Parlamentului, deși în anii ’60 și ’70 sesiuni adiționale au avut loc, de asemenea, la Luxemburg.


Ulterior înființării Comunității Economice Europene, în 1958, o mare parte a activității Comisiei Europene și a Consiliului (de Miniștri) a început să se concentreze la Bruxelles. Dat fiind că activitatea Parlamentului implică o monitorizare atentă a acestor două instituții, dar și interacționarea cu acestea, în timp, membrii au decis ca activitatea lor să se desfășoare mai mult la Bruxelles. La începutul anilor ’90, regimul actual era mai mult sau mai puțin pus în aplicare, comisiile și grupurile politice reunindu-se la Bruxelles, iar principalele sesiuni plenare având loc la Strasbourg. O mare parte din personalul Parlamentului își desfășoară activitatea la Luxemburg.

 
 

Parlamentul: Câte limbi sunt utilizate în Parlament?


Deputații în Parlamentul European au dreptul de a vorbi, asculta, citi și scrieîn limba lor maternă sau în oricare dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE.


Potrivit unui principiu democratic fundamental, orice cetățean UE poate să devină membru al Parlamentului European, fără a fi împiedicat de faptul că nu vorbește una din limbile oficiale. Orice cetățean care este ales deputat în Parlamentul European trebuie să își poată desfășura activitatea fără a fi obligat să cunoască o limbă străină. Pentru a garanta aceleași condiții de muncă pentru toți deputații, acestora trebuie să li se garanteze accesul deplin la orice informație în limba maternă, în cazul în care nu solicită altfel. Orice cetățean european (și jurnalist) are de asemenea dreptul de a fi informat în limba sa maternă cu privire la legislația și activitatea Parlamentului. 


Discursurile deputaților în una dintre limbile oficiale sunt interpretate simultan în alte limbi oficiale.


Aderarea României și Bulgariei la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, adăugarea, la aceeași dată, a limbii irlandeze ca limbă oficială și aderarea Croației la 1 iulie 2013 au condus la un număr total de 24 de limbi oficiale: bulgara, ceha, croată, daneza, engleza, estona, finlandeza, franceza, germana, greaca, irlandeza, italiana, letona, lituaniana, maghiara, malteza, olandeza, polona, portugheza, româna, slovaca, slovena, spaniola și suedeza.


Cele 24 de limbi pot fi combinate în 552 moduri (24 x 23).


În general, fiecare interpret și traducător traduce în limba sa maternă. Cu toate acestea, pentru a acoperi toate combinațiile de limbi posibile, Parlamentul a creat un sistem de limbi „pivot”: un vorbitor sau un text este inițial interpretat sau tradus în una dintre cele mai frecvent utilizate limbi (engleză, franceză sau germană) și, ulterior, în celelalte limbi.


Interpretarea și traducerea sunt două profesii diferite: interpreții redau oral conținutul dintr-o limbă în alta, în timp real, în cadrul ședințelor; traducătorii lucrează cu documente scrise, realizând o versiune a documentului în limba-țintă.


În cadrul Parlamentului lucrează aproximativ 330 de interpreți permanenți, dar Parlamentul se poate baza și pe un număr de 1800 de interpreți externi acreditați. Între 800 și 1 000 de interpreți sunt la dispoziția Parlamentului în timpul ședințelor plenare. În cadrul Parlamentului lucrează aproximativ 700 de traducători care traduc peste 100 000 de pagini în fiecare lună.


În 2013, Parlamentul a cheltuit aproximativ un sfert din totalul cheltuielilor sale pentru multilingvism. 

 
 

Parlamentul: Câți oameni lucrează în Parlament?


În luna septembrie 2016, numărul de funcționari permanenți, temporari și contractuali care lucrau pentru Parlament (inclusiv grupurile sale politice) în diferite locații era repartizat după cum urmează:


TOTAL

Bruxelles

Strasbourg

Luxemburg

Alte locații

7 606

4 741

296

2 317

252

 

Majoritatea personalului Parlamentului (56 %) este reprezentată de femei.


Aproape 9% din posturile Secretariatului General al Parlamentului reprezintă personalul care lucrează pentru grupurile politice (665 de posturi).


Personalul Parlamentului European provine din toate statele membre, dar și din alte state. Cei mai mulți sunt cetățeni belgieni, urmați de francezi, italieni, spanioli și germani.


Angajați din sectorul privat lucrează pentru Parlament în domeniul gestionării birourilor, IT, al serviciilor de curățenie și de cantină. Jurnaliștii, vizitatorii și grupurile de lobby duc de asemenea la creșterea numărului de persoane aflate în sediile Parlamentului, acestea depășind uneori 10 000 de persoane prezente în cele trei sedii principale de lucru.­

 
 

Parlamentul: Câte clădiri are Parlamentul?


Conform deciziei adoptate de statele membre ale UE (Consiliul European), Parlamentul dispune de trei locații în care își desfășoară activitatea – Strasbourg (sediul oficial), Bruxelles și Luxemburg.


TOTAL

Bruxelles

Strasbourg

Luxemburg

Numãr de clãdiri

27

16

5

6

Suprafața, m2

1 160 446

618 644

343 930

197 872

Parlamentul a cumpărat treptat clădirile pe care le folosește în principalele sale locații și acum este proprietar al celor mai multe dintre acestea. Din nevoia de a dispune de mai mult spațiu pentru birouri, de exemplu după aderările din 2004, Parlamentul a preferat să cumpere aceste spații, acolo unde a fost posibil, decât să le închirieze. La fel se procedează și pentru Birourile de informare din capitatele statelor membre.


Prin cumpărarea acestor spații se economisesc mulți bani - sumele investite sunt cu 40 până la 50% mai mici decât în cazul închirierilor pe termen lung, conform Curții de Conturi. În total, Parlamentul deține în proprietate 84% din clădiri (183 000 m2 închiriați și 957 000 m2 în proprietate). Dacă le-ar fi închiriat, aceasta ar fi costat în jur de 163 de milioane de euro pe an (statistici din răspunsurile pentru descărcarea de gestiune pentru 2010)

 
 

Parlamentul: Cât de mare este bugetul Parlamentului?


Bugetul Parlamentului pentru 2016 este de 1 838 mld. euro, dintre care 34% reprezintă cheltuielile cu personalul, în principal salariile pentru cei 6000 de funcționari care lucrează în Secretariatul General și în grupurile politice. Această sumă acoperă și cheltuielile de intrepretariat, pentru traduceri externe și pentru misiunile funcționarilor.


Întrucât Parlamentul este o instituție aleasă în mod democratic, implicată în redactarea legilor obligatorii pentru toate statele membre, o mare parte din angajații săi permanenț, temporari și freelance lucrează la traducerea sau interpretarea activității sale, astfel încât cetățenii și deputații europeni să poată să urmărească procesul legislativ.


Aproximativ 23% din bugetul pentru 2016 este alocat cheltuielilor cu deputații europeni, inclusiv salarii, costuri de deplasare, birouri și plata asistenților personali.


Cheltuielile pentru clădirile Parlamentului reprezintă 13% din bugetul pentru 2016, acoperind chiria, construcțiile, întreținerea, securitatea și costurile de regie în cele trei locații principale - Bruxelles, Luxembourg și Strasbourg - precum și în birourile de informare din cele 28 de state membre.


Activitățile de informare și cheltuielile administrative, cum ar fi IT și telecomunicațiile reprezintă 24%. Grupurile politice reprezintă aproximativ 6% din buget.

 
 

Parlamentul: Câți jurnaliști și grupuri de lobby acreditate?


La 23 iunie 2011, Parlamentul European și Comisia Europeană au stabilit un Registru comun de transparență public pentru a furniza mai multe informații cu privire la cei care încearcă să influențeze politicile europene. Noul registru cuprinde informații cu privire la firmele de avocatură, ONG-uri, thin thank-uri și lobiștii tradiționali.


La 5 ianuarie 2017, existau 10923 de înregistrări în noul registru comun, inclusiv 6580 înregistrați la Parlament. Înregistrarea este obligatorie pentru a obține o legitimație de acces ca lobist în Parlamentul European.


Noul registru l-a înlocuit pe cel utilizat de Comisie din 2008, precum și o listă a Parlamentului cu reprezentanții acreditați ai grupurilor de interes. Parlamentul și Comisia Europeană discută în prezent cu Consiliul pentru o eventuală participare a acestei instituții la registrul comun.


900 de jurnaliști sunt de asemenea acreditați pentru toate instituțiile UE și 80 de jurnaliști suplimentari au obținut acreditare numai la Parlamentul European.  


 
 

Deputații: Câți deputați sunt în Parlamentul European?


Începând cu 1 iulie 2014, în Parlamentul European sunt 751 de deputați, conform Tratatului de la Lisabona. Până la 1 iulie 2014, au fost 766 de deputați, deși numărul aleșilor în iunie 2009, la anterioarele alegeri europene, a fost de 736, conform Tratatului de la Nisa. Însă numărul a crescut temporar (de la 1 decembrie 2011) cu 18, ca urmare a unui acord cu statele membre, și cu încă 12 (de la 1 iulie 2013), după aderarea Croației.


La alegerile europene din anul 2014, 12 state membre au pierdut fiecare câte un loc și niciun stat membru nu a câștigat locuri suplimentare. Aceste reduceri trebuie să aibă loc pentru a respecta limita de 751 de locuri stabilită de Tratatul de la Lisabona și pentru a face loc deputaților europeni croați.


12 state membre – Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Croația, Grecia, Irlanda, Letonia, Lituania, Portugalia, România și Ungaria au pierdut fiecare un loc la alegerile din 2014. Celelalte trei locuri au fost luate de la Germania, al cărei număr de deputați a fost nevoie să scadă de la 99 la 96, numărul maxim permis de Tratatul de la Lisabona.


Această distribuție a locurilor trebuie revizuită înainte de alegerile din 2019, pe baza unei propuneri a Parlamentului European ce ar urma să fie prezentată înainte de sfârșitul anului 2016, pentru a asigura o "distribuire echitabilă, durabilă şi transparentă a locurilor între statele membre". Aceasta ar trebui să respecte "principiul proporționalității descrescătoare" prin care deputații din statele mari să reprezinte mai mulți cetățeni decât cei din statele mici și să respecte echilibrul global al sistemului instituţional.

 
 

Deputații: Verificarea prerogativelor noilor deputați în Parlamentul European


Prerogativele noilor deputați aleși sunt verificate pentru a stabili dacă aceștia exercită funcții incompatibile cu statutul de membru al Parlamentului European. Funcțiile „incompatibile” includ statutul de membru al unui guvern sau parlament dintr-un stat membru al UE, al Comisiei Europene, al Curții de Justiție, al Comitetului director al Băncii Centrale Europene, al Curții de Conturi sau al Băncii Europene de Investiții. Nici funcționarii activi ai instituțiilor Uniunii Europene sau ai organismelor înființate prin tratatele UE în vederea administrării fondurilor comunitare nu au dreptul de a exercita funcția de deputat în Parlamentul European.


După alegeri, președintele Parlamentului European solicită statelor membre ale Uniunii Europene să comunice numelor celor care au obținut un mandat, precum și aplicarea măsurilor necesare pentru evitarea oricărei incompatibilități între funcții.


Înainte de a-și începe mandatul, noii deputați în Parlamentul European, a căror alegere a fost notificată Parlamentului, trebuie să declare în scris că nu dețin nicio funcție incompatibilă cu cea de deputat în Parlamentul European, în conformitate cu articolul 7 alineatele (1) și (2) din Actul privind alegerea reprezentanților în Parlamentul European prin vot universal direct (20 septembrie 1976). Această declarație trebuie efectuată în general cel târziu cu șase zile înainte de ședința constitutivă a Parlamentului.


Prerogativele noilor deputați europeni sunt verificate de către Comisia pentru afaceri juridice a Parlamentului, care întocmește un raport pe baza notificărilor primite din partea statelor membre și verificate de către Parlament, care statuează asupra validității mandatului fiecărui deputat nou ales, precum și asupra eventualelor contestații formulate în conformitate cu Actul din 20 septembrie 1976, cu excepția celor întemeiate pe legislația electorală națională.


În cazul în care s-a stabilit că un deputat exercită o funcție incompatibilă, Parlamentul „constată că locul este vacant”.

 
 

Deputații: Imunitate

Imunitatea parlamentară nu este un privilegiu personal al deputaților, ci o garanție a independenței și integrității Parlamentului în ansamblul său.


Deputații în Parlamentul European nu pot face obiectul unei cercetări penale, nu pot fi reținuți sau face obiectul unor proceduri judiciare ca urmare a opiniilor sau voturilor exprimate în timpul exercitării funcției lor.


Imunitatea unui deputat în Parlamentul European prezintă două aspecte:


•           pe teritoriu național propriu, ei beneficiază de imunitățile recunoscute membrilor Parlamentului propriei țări;


•           pe teritoriul oricărui alt stat membru, ei beneficiază de imunitate împotriva oricăror măsuri de detenție sau urmărire penală (a se vedea articolul 9 din Protocolul nr. 7 privind privilegiile și imunitățile Uniunii Europene).


Imunitatea nu poate fi invocată atunci când un deputat este prins în flagrant delict.


Procedura de ridicare sau păstrare a imunității


Dacă autoritățile naționale competente solicită Parlamentului European să ridice imunitatea unui deputat în Parlamentul European sau dacă un deputat sau fost deputat cere ca imunitatea sa să fie apărată, Președintele Parlamentului va face un anunț în plen referitor la solicitarea primită și o va transmite comisiei parlamentare competente (în actuala legislatură parlamentară, comisia competentă este Comisia pentru afaceri juridice).


Comisia evaluează solicitarea în cel mai scurt timp posibil. Ea poate cere autorităților în cauză să furnizeze informațiile sau explicațiile pe care le consideră necesare. Deputatului vizat i se va oferi ocazia de a participa la o audiere și poate prezenta documente sau alte dovezi scrise pertinente.


Cu ușile închise, comisia adoptă un document prin care recomandă Parlamentului în ansamblu să aprobe sau să respingă cererea, adică să ridice sau să mențină imunitatea deputatului în cauză. În timpul sesiunii plenare care are loc după decizia comisiei, Parlamentul ia o decizie, în urma unui vot cu majoritate simplă. Dacă recomandarea comisiei este respinsă, se va considera că Parlamentul a adoptat o decizie contrară poziției comisiei.


În urma votului, Președintele va comunica imediat decizia Parlamentului deputatului vizat și autorităților competente din statul membru în cauză.


Un deputat își poate păstra mandatul chiar dacă i-a fost ridicată imunitatea?


Da. Mandatul unui deputat european este un mandat național și nu poate fi luat de nicio altă autoritate. Mai mult, ridicarea imunității deputatului nu înseamnă că acesta a fost declarat vinovat, ci permite autorităților judiciare naționale să își înceapă procedurile de investigare sau de judecare.


Deputații în Parlamentul European sunt aleși în temeiul legislației electorale naționale, prin urmare, dacă un deputat este găsit vinovat de o infracțiune, autoritățile din statul membru edecid dacă mandatul respectiv se încheie sau nu.


Procedurile privind imunitatea (articolul 9).

 
 

Deputații: Salarii și pensii

Salarii


Odată cu adoptarea Statutului unic al membrilor Parlamentului, în vigoare începând cu luna iulie 2009, toți deputații în Parlamentul European primesc același salariu.


Salariul lunar brut al deputaților, conform Statutului unic, este de 8.484,05 EUR (iulie 2016). Salariul vine din bugetul Parlamentului, iar din acesta se reține un impozit al UE și contribuții la asigurări, salariul net care rezultă fiind de 6.611,47 EUR. Statele membre pot, de asemenea, să perceapă din salariu un impozit național. Salariul de bază este stabilit la 38,5 % din salariul de bază al unui judecător al Curții Europene de Justiție, așadar deputații europeni nu pot decide ei înșiși asupra salariului.


Sunt câteva excepții la statutul unic: Deputații care au avut un mandat în Parlament înainte de alegerile din anul 2009 au putut opta să mențină sistemul național anterior pentru plata salariilor, indemnizația tranzitorie și pensiile, pe întreaga durată a mandatului lor în Parlamentul European.


Pensii


Deputații au dreptul la pensie pentru limită de vârstă începând cu vârsta de 63 de ani. Pensia reprezintă 3,5 % din salariul pentru fiecare an complet de exercitare a mandatului, fără a depăși însă 70 % din totalul salariului. Aceste pensii sunt plătite din bugetul Uniunii Europene.


O schemă de pensie suplimentară introdusă pentru deputați în 1989 a fost închisă pentru noii membrii după 2009 și este în prezent eliminată gradual.

 
 

Deputații: Indemnizații


O parte importantă a activităților deputaților se desfășoară la distanță de locul de reședință și de țara acestora, astfel încât o serie de indemnizații sunt puse la dispoziția acestora pentru a acoperi costurile implicate.


Cheltuielile de deplasare

Majoritatea reuniunilor Parlamentului European, cum ar fi ședințele plenare, reuniunile comisiilor sau reuniunile grupurilor politice au loc la Bruxelles sau la Strasbourg. Deputaților li se rambursează costul real al biletelor de călătorie achiziționate pentru participarea la astfel de reuniuni, după prezentarea documentelor justificative, în limita costului unui bilet de avion la clasa business „Dˮ sau la o clasă similară, a unui bilet de tren de clasa I sau a 0,50 EUR pe kilometru pentru călătoria cu mașina (în limita a 1°000 km), la care se adaugă indemnizații forfetare în funcție de distanță și durata misiunii, pentru a acoperi celelalte costuri ale deplasării (cum ar fi, de exemplu, taxele de autostradă, taxele pentru excesul de bagaje sau pentru rezervări).


Adesea, deputații trebuie să călătorească în statul membru în care au fost aleși sau în afara acestuia pentru îndeplinirea sarcinilor lor, dar în alte scopuri decât reuniunile oficiale (de exemplu, pentru a participa la o conferință sau pentru a efectua o vizită de lucru).


În acest scop, pentru activitățile desfășurate în afara statului membru în care au fost aleși, deputații pot beneficia de rambursarea cheltuielilor de deplasare, de cazare și a cheltuielilor conexe într-un cuantum maxim de 4 264 EUR anual. În cazul activităților desfășurate în statul membru în care deputații au fost aleși, se rambursează numai cheltuielile de transport, în limita unei sume maxime anuale stabilite în funcție de țară.

Indemnizația zilnică (denumită și „indemnizația de ședere”)


Parlamentul plătește o indemnizație forfetară de 307 EUR pentru a acoperi cazarea și costurile adiacente pentru fiecare zi în care deputatul este prezent în zilele de activitate oficială , cu condiția de a semna registrul de prezență. Această indemnizație acoperă facturile de hotel, mesele și toate celelalte cheltuieli implicate. În zilele în care are loc votul în ședință plenară, această indemnizație este redusă la jumătate dacă deputații lipsesc la mai mult de jumătate dintre voturile prin apel nominal, chiar dacă sunt prezenți.


În cazul reuniunilor care au loc în afara Uniunii Europene, indemnizația este de 152 EUR (de asemenea, cu condiția semnării în registrul de prezență), iar facturile de hotel sunt rambursate separat.


Indemnizația pentru cheltuieli generale


Această indemnizație forfetară vizează acoperirea de cheltuieli precum cele legate de închirierea și administrarea de birouri, de facturile telefonice și taxele poștale, de computere și telefoane. Indemnizația este redusă la jumătate în cazul deputaților care, fără o justificare adecvată, nu participă la jumătate din numărul ședințelor plenare care au loc în cursul unui an parlamentar (septembrie-august).


Pentru anul 2017, indemnizația este de 4 342 EUR pe lună.


Costuri medicale


Deputații au dreptul la rambursarea a două treimi din cheltuielile lor medicale. În afară de procentul rambursării, normele și procedurile detaliate ale acestui sistem sunt similare celor care se aplică în cazul funcționarilor publici ai UE.


Terminarea mandatului


La sfârșitul mandatului parlamentar, deputații au dreptul la o indemnizație tranzitorie, echivalentă cu salariul lor, pentru un număr de luni egal cu numărul de ani în care au fost deputați. Totuși, această indemnizație nu poate fi plătită mai mult de doi ani. În plus, indemnizația nu se plătește în cazul în care deputatul are un mandat în alt parlament sau îndeplinește o funcție publică. Dacă deputatul are dreptul simultan la o pensie pentru limită de vârstă sau de invaliditate, acesta/aceasta nu le poate primi pe amândouă, fiind obligat/obligată să aleagă doar una dintre ele.


Alte drepturi


Parlamentul pune la dispoziția deputaților birouri dotate cu echipamentele necesare, atât în Bruxelles, cât și în Strasbourg. Deputații pot utiliza automobilele oficiale ale Parlamentului în cazul reuniunilor oficiale care se desfășoară în oricare dintre aceste orașe.


 
 

Deputații: Asistenții parlamentari

Deputații își pot alege personalul în limita unui buget stabilit de Parlament. În 2017, suma maximă lunară disponibilă pentru toate costurile este de 24 164 euro pentru fiecare deputat. Aceste fonduri nu se plătesc deputatului direct.


Deputații pot alege mai multe tipuri de asistenți:


Asistenții acreditați, care își desfășoară activitatea la Bruxelles (sau Luxemburg/Strasbourg) sunt încadrați în mod direct de administrația Parlamentului, în conformitate cu condițiile pentru angajarea personalului temporar din instituțiile UE.Deputații pot angaja trei asistenți acreditați (în anumite condiții - patru). Minimum un sfert din bugetul total este rezervat pentru asistenții acreditați.


De asistenții care își desfășoară activitatea în statele membre (asistenți locali) din care provin deputații se ocupă agenți de plată calificați, care garantează aplicarea măsurilor corespunzătoare în materie de impozite și securitate socială. Până la 75% din bugetul total poate fi utilizat pentru acești asistenți locali.


Până la un sfert din acest buget total poate fi folosit pentru servicii oferite de prestatori de servicii aleși de deputat, cum ar fi solicitarea unui studiu de specialitate privind un anumit subiect.


Costul total al asistenților locali, furnizorilor de servicii și stagiarilor nu poate fi mai mare de 75% din suma totală disponibilă pentru asistenți.


Din 2009, deputații nu mai pot angaja rude apropiate. A fost prevăzută o perioadă tranzitorie pentru persoanele care au fost angajate în cursul legislaturii anterioare, care s-a încheiat la alegerile din 2014. Asistenții trebuie să evite activități externe care ar putea crea conflicte de interese.


 
 

Deputații: Locurile deputaților în hemiciclu

Conferința președinților grupurilor politice decide cu privire la modul în care sunt atribuite locurile în hemiciclu între grupurile politice, deputații neafiliați și reprezentanții instituțiilor Uniunii Europene la începutul fiecărei legislaturi. În ultimele legislaturi, grupurile politice au desemnat felii de sală, cu toți liderii grupurilor în primul rând.
 

 
 

Vizitatorii: Grupurile de vizitatori

Parlamentul primește peste 300 000 de vizitatori pe an, în Bruxelles și Strasbourg, din UE și din afara Uniunii. Aceștia reprezintă în jur de 7000 de grupuri, majoritatea fiind invitații de către deputații europeni. Astfel de grupuri prișesc o contribuție financiară din partea Parlamentului European pentru acoperirea cheltuielilor de transport și pentru masă.


De ce se plătește o contribuție financiară din partea Parlamentului ?


Pentru Parlament, transparența este importantă pentru exercitarea drepturilor democratice în Uniunea Europeană și prin urmare publicul trebuie să aibă acces la activitățile acestei instituții. Deoarece costurile pentru a călători la Bruxelles și Strasbourg sunt foarte mari pentru unii cetățeni și pentru că nu trebuie să existe diferențe între cetățenii care locuiesc aproape sau mai departe de sediile Parlamentului European, instituția contribuie la acoperirea unei părți a acestor costuri de călătorie.


Cum se plătește această contribuție finanțare ?


Grupuri patronate de deputați


Fiecare deputat are posibilitatea de a patrona pînă la 110 vizitatori pe an, în grupuri care nu trebuie să fie mai mici de 10 vizitatori. Deputații pot invita până la 5 grupuri pe an, la Strasbourg și la Bruxelles.


Vizitatorii sunt primiți de funcționari europeni care le prezintă activitatea și funcționarea Uniunii Europene și a Parlamentului European. Se pot întâlni cu unul sau doi deputați și pot vizita hemiciclul, în tribuna publică.


Aplicațiile și  plata contribuției financiare sunt gestionate de personalul Parlamentului European. Banii sunt plătiți prin transfer bancar, o mică parte a acestei contribuții financiare(pănă la 40 EUR pe vizitator) putând fi plătită responsabilului de grup pentru a asigura o anumită flexibilitate practică în ziua vizitei.


Contribuția financiară oferită de Parlament este calculată pe baza sumei următorilor trei factori multiplicați cu numărul de vizitatori: Costurile călătoriei: numărul vizitatorilor aflați sub patronaj înmulțit
cu suma drepturilor la cei trei factori legați de costuri: deplasare (0,09 EUR pe kilometru), cazare (60 EUR) și masă plus cheltuielile mărunte locale (40 EUR). Numai costurile reale sunt rambursate.


Grupurile de multiplicatori de opinie


Grupurile de multiplicatori de opinie invitate de Direcția Generală de Comunicare pot primi o finanțare pentru cheltuielile de deplasare egală cu 50% din valoarea per capita prevăzută pentru grupurile sub patronajul oficial al deputaților.


Aceste grupuri sunt formate din multiplicatori de opinie precum și din reprezentanți aleși, reprezentanți ai diferitelor grupuri socio-profesionale sau asociații sau mișcări naționale sau regionale, profesori, elevi din școala gimnazială sau studenți din cadrul învățământului superior.


Vizite pentru grupuri independente


Grupurile de vizitatori independente pot de asemenea să solicite vizitarea Parlamentului, adresându-se Unității pentru Vizite și Seminarii. Acestea vor fi de asemenea primiți de către funcționari ai Parlamentului, care le vor vorbi despre activitatea și rolul Parlamentului European, și pot avea întâlniri cu deputații. Nicio subvenție nu este prevăzută pentru astfel de vizite.


 
 

Vizitatorii: Parlamentarium

Parlamentul European a deschis un nou Centru pentru vizitatori - Parlamentarium - în octombrie 2011. Parlamentarium este cel mai mare centru de vizitatori din Europa și primul complet operațional în 24 de limbi. Sunt folosite mai multe instrumente multimedia pentru a oferi vizitatorilor posibilitatea de a cunoaște mai bine Parlamentul și celelalte instituții ale UE. Vizitatorii pătrund în interiorul Parlamentului pentru a vedea cum sunt luate deciziile care le influențează viața de zi cu zi. Parlamentarium pune la dispoziție informații în 24 de limbi și în limbajul semnelor pentru patru limbi (engleză, franceză, olandeză și germană).


Centrul este deschis pentru toți cetățenii șapte zile pe săptămână, iar intrarea este gratuită. În ianuarie 2016, un milion și jumătate de oameni vizitaseră Centrul. În primul an, Centrul a fost vizitat de 270 000 de vizitatori, iar în al doilea și al treilea an, de aproximativ 350 000. Interviurile și mesajele din cartea de oaspeți dovedesc că cei mai mulți vizitatori consideră vizitarea acestui Centru o experiență pozitivă, acesta fiind unul din 10 cele mai vizitate obiective turistice din Bruxelles.


Centrul este prevăzut pentru primirea adulților și a copiilor. Un tur special este prevăyut pentru copii cu vîrsta înter 8 și 14 ani și fiecare etapă a vizitei generale este adecvată pentru copii. Copiii primesc ghiduri media adecvate vîrstei lor și care pot fi folosite în mod gratuit.


Parlamentarium organizează două expoziții temporare pe an.


Parlamentarium dispune de asemenea de un joc de rol pentru elevii din școala gimnazială, care doresc să facă o incursiune în activitatea unui parlament ales democratic, și care s-a bucurat de asemenea de un mare succes. Elevii pot juca rolul deputaților în cadrul unor negocieri privind legislația care influențează viața de zi cu zi a cetățenilor europeni. Pentru jocul de roluri, este necesară o rezervare prealabilă via Parlamentarium@europarl.europa.eu.


Parlamentarium a câștigat deja mai mult de zece premii (iulie 2013): Premiul special pentru turism 2012 acordat de agenția de turism VisitBrussels din Bruxelles, Premiul Austrian Innovation, Premiul Sinus, Premiul Art Director's Club Germania și Premiul Art Director's Club Europa pentru categoria "Environmental Design" (proiectare ecologică).


 
 

Vizitatorii: Casa Istoriei Europene

Parlamentul European înființează o Casă a istoriei europene la Bruxelles, care va oferi vizitatorilor ocazia de a se informa cu privire la istoria Europei și de a reflecta în mod critic la semnificația acesteia în prezent.


Expoziția permanentă se va concentra asupra istoriei europene a secolului al XX-lea și a istoriei integrării europene, văzută dintr-o perspectivă istorică amplă și reunind experiențele contrastante ale europenilor de-a lungul istoriei.


Clădirea Eastman, care este în curs de renovare de la sfârșitul anului 2012, va găzdui Casa istoriei europene. Deschiderea muzeului este prevăzută pentru mai 2017.


Costurile proiectului de dezvoltare sunt de aproximativ 52,4 de milioane de eur. Ele acoperă conversia, extinderea și renovarea clădirii Eastman, inclusiv dezvoltarea expoziției permanente și a primei expoziții temporare.

 
 
   
Distribuie