Distribuiți această pagină: 

Un minut de reculegere în memoria deputatului Lothar Bisky la deschiderea sesiunii plenare din septembrie 

Președintele Schulz a cerut să fie ținut un minut de reculegere în memoria deputatului Lothar Bisky, decedat la 13 august. El a exprimat solidaritatea PE cu familiile victimelor accidentelor de tren și autocar de la Santiago de Compostela și de lângă Napoli. În perspectiva alegerilor europene din 2014, Schulz a declarat că PE trebuie să lucreze acum pentru stabilizarea economiei europene.

Astfel, Parlamentul va trebui să se asigure, printre altele, că măsurile privind locurile de muncă pentru tineri vor avea finanțarea necesară, iar Consiliul își va ține promosiunile privind bugetul pe termen lung.

Lothar Bisky
Moartea neașteptată a lui Lothar Bisky este o pierdere importantă pentru Parlament. Ca președinte al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, el a avut o influență importantă asupra acestei mișcări, în Germania și Europa. A fost o persoană respectată de colegii din toate partidele și va rămâne în memoria noastră ca un prieten loial și modest și ca un interlocutor foarte plăcut, a spus Președintele.

Santiago de Compostela și Campania

Președintele Schulz a transmis condoleanțe familiilor victimelor accidentului de tren din 24 iulie de la Santiago de Compostela, în care și-au pierdut viața 79 de persoane, precum și familiilor victimelor accidentului de autocar din Campania, unde au murit 39 de persoane.

Noi deputați

Eduard-Raul HELLVIG (ALDE, RO), de la 4 septembrie
Ovidiu Ioan SILAGHI (ALDE, RO), de la 4 septembrie
Iñaki IRAZABALBEITIA FERNÁNDEZ (Grupul Verzilor/ALE, ES), de la 11 iulie

Deputați care și-au încheiat mandatul

Ramona Nicole MĂNESCU (ALDE, RO), de la 25 august
Lothar BISKY (EUL/NGL, DE), de la 13 august
Ana MIRANDA (Grupul Verzilor/ALE, ES), de la 9 iulie

Schimbări pe ordinea de zi

Dezbaterea și votul privind uniunea bancară (rapoartele Giegold și Thyssen reports) au fost amânate pentru joi.

Raportul Diaz de Mera privind obligația privind viza pentru cetățenii unor state terțe a fost adăugat pe ordinea de zi, dezbaterea fiind prevăzută pentru marți, iar votul pentru joi.

Comisiei Europene i se va cere să deschidă o investigație cu privire la rapoartele care afirmă că Agenția de Securitate a Statelor Unite (NSA) ar fi încălcat acordul SWIFT dintre UE și SUA prin înregistrarea ilegală a datelor SWIFT și să prezinte o concluzie în plenul Parlamentului în cursul sesiunii din octombrie.

Dezbaterea privind situația din Bahrain va avea loc joi, iar dezbaterile privind situațiile din Guatamala și, respectiv, din Camp Ashraf nu vor mai avea loc.