Acreditări media 

 

Jurnaliștii, fotografii și echipele audiovizuale care nu dețin o acreditare comună pentru instituțiile europene trebuie să aplice pentru o acreditare de presă și/sau o acreditare audiovizuală specială pentru a intra și a lucra în clădirile Parlamentului.

Există două tipuri de acreditare disponibile în Parlamentul European:

  • acreditarea pe termen scurt;
  • acreditarea anuală.

Toți jurnaliștii care obțin accesul în interiorul Parlamentului pot utiliza facilitățile puse la dispoziție reprezentanților media.


Acreditare pe termen scurt

Acreditarea pe termen scurt este valabilă de la o zi până la sfârșitul săptămânii.

Jurnaliștii aflați în trecere prin Bruxelles, Strasbourg sau Luxembourg pentru o anumită reuniune, eveniment sau sesiune plenară pot obține o acreditare pe termen scurt. Cererile se fac online prin înregistrarea și crearea unui cont personal pe această pagină. Înregistrările vor fi confirmate prin email către adresa dată, din partea noreply@europarl.europa.eu. Din momentul în care contul a fost validat, cererile de acreditare for putea fi introduse prin conectarea pe website.


Pentru completare profilul de utilizator sunt necesare următoarele:

  • o fotografie de identitate (format portret, proporție 3x4 , jpeg, +/- 100 KB);
  • numărul și data expirării cărții de identitate;
  • o copie a badge-ului de presă sau o scrisoare din partea editorului-șef.

Din momentul în care cererea de acreditate a fost validată, badge-ul de acces va fi disponibil la biroul de acreditare media (detalii mai jos) și poate fi ridicat numai prin prezentarea unui act de identitate valid.


Acreditare anuală la Parlamentul European

Jurnaliștii care acoperă în mod regulat activitățile Parlamentului European și/sau locuiesc la Bruxelles, Luxemburg sau Strasbourg pot primi o acreditare anuală la Parlamentul European, valabilă în toate cele trei locuri de desfășurare a activității Parlamentului.

Înainte de a face o cerere, citiți regulile de acreditare la Parlamentul European. Formularul ce trebuie completat pentru cererea de acreditare este disponibil aici.


Permisul de înregistrare/fotografiere

Jurnaliștii (inclusiv fotografii și cameramanii) trebuie să aibă un permis de filmare și fotografiere în Parlamentul European. Permisul de înregistrare este eliberat de biroul acreditări și poate fi cerut în avans la media.accreditation@ep.europa.eu. Jurnaliștii trebuie să accepte și să semneze regulile de înregistrare și fotografiere în Parlament.


Permisul de înregistrare/fotografiere pentru cei care nu sunt jurnaliști

Fotografii și cameramanii invitați de deputați sau de serviciile Parlamentului, numite ”autoritatea solicitantă”, pentru evenimente speciale sau activități de comunicare și promovare trebuie să dețină un permis de înregistrare/fotografiere pentru persoane care nu sunt jurnaliști. Autoritatea solicitantă și/sau fotograful și/sau cameramanul trebuie să ceară permisul cu cel puțin 24h de ore înainte de la media.accreditation@ep.europa.eu. Acest permis nu oferă acces în spațiile Parlamentului European. Autoritatea solicitantă trebuie să ceară un acces normal pentru vizitatori. Autoritatea solicitantă este responsabilă de supravegherea înregistrării și de respectarea regulilor acceptate de persoana care nu este jurnalist.


Biroul de acreditări - orar de funcționare:

Bruxelles: centrul de acreditare, intrarea pentru presă /vizitatori, clădirea Paul-Henri Spaak, PHS-1C1029, Rue Wiertz.


Program de lucru:

Luni - Joi: 8.30 - 17.45

Vineri: 8.30 - 13.00


Strasbourg (doar în cursul perioadelor de sesiune): intrarea pentru presă, clădirea LOW – prima intrare pe stânga de la pasajul spre curtea centrală - Agora Bronislaw Geremek).


Program de lucru:

Luni: 12.00 - 20.00

Marți - Miercuri: 08.00 - 20.00

Joi: 08.00 - sfârșitul sesiunii plenare


Legături externe:

Acreditări interinstituționale - Comisia Europeană

Acreditare Consiliul European