|
|
 |
Organizare |
Grupuri politice | Deputaţii se constituie în grupuri politice; aceştia nu se grupează în funcţie de naţionalitate, ci în funcţie de afinităţile lor politice. În prezent, există 7 grupuri politice în cadrul Parlamentului European. |  | - Fiecare grup politic îşi asigură organizarea internă, prin desemnarea unui preşedinte (sau a doi preşedinţi, în cazul anumitor grupuri), a unui birou şi a unui secretariat.
- Distribuţia locurilor deputaţilor în hemiciclu se face în funcţie de apartenenţa politică, de la stânga la dreapta, cu acordul preşedinţilor de grup.
- Numărul minim de deputaţi necesar pentru a constitui un grup politic este de 25. Cel puţin o pătrime din state membre trebuie să fie reprezentate în cadrul grupului. Un deputat poate aparţine unui singur grup politic.
- Unii deputaţi nu fac parte din niciun grup politic, ei fiind, în acest caz, deputaţi neafiliaţi.
- Înaintea fiecărui vot din cadrul şedinţelor plenare, grupurile politice examinează rapoartele elaborate de comisiile parlamentare şi depun amendamente.
- Grupul politic adoptă o poziţie în urma consultărilor din cadrul său. Niciunui membru nu i se poate impune o anumită variantă de vot.
|
|