skip to content

Cookie-uri pe site-ul UE

Folosim cookie-uri pentru a furniza o experienta optimă de navigare pe site-ul nostru. Continuaţi fără a schimba setările, şi veţi primi cookie-uri, sau schimbaţi setările cookie-urilor în orice moment.

Continuaţi
 
 
 

Agenda Parlamentului European pentru săptămâna 15 - 18 mai

12/05/2017

Săptămâna viitoare, în perioada 15-18 mai, Parlamentul European va fi în sesiune. Principalele subiecte pe ordinea de zi:

Brexit. Deputații europeni vor dezbate liniile directoare pentru negocierile cu Marea Britanie cu privire la condițiile de retragere, adoptate la summitul din aprilie al UE, cu președintele Consiliului European Donald Tusk și cu Comisia (miercuri).

Viitorul Europei: valorificarea globalizării. Deputații europeni vor dezbate modul în care UE poate lupta împotriva efectelor negative ale globalizării, ca urmare a propunerilor Comisiei Europene. (Marţi)

Relocarea refugiaților. Parlamentul va reitera solicitările adresate statelor membre de a transfera refugiații din Italia și din Grecia în alte țări ale UE, după cum au convenit statele membre în septembrie 2015. Până în prezent, doar aproximativ 18 000 de persoane au fost efectiv relocate, adică puțin peste 11% din total. (Dezbatere marți și vot joi)

Vizionarea online a filmelor și a televiziunii în străinătate. Deputații europeni vor avea votul final cu privire la noile norme care permit cetățenilor UE să beneficieze de abonamente la filme online, seriale TV, jocuri și evenimente sportive pentru a accesa acest conținut în timp ce se află temporar în altă țară a UE. (Dezbatere miercuri și vot joi)

Deșeuri alimentare. Deputații europeni propun măsuri pentru reducerea la jumătate a deșeurilor alimentare în UE - 88 de milioane de tone pe an - până în 2030. Cel mai probabil, aceștia vor cere Comisiei să ridice restricțiile existente privind donațiile de alimente și să clarifice confuziile generate de formulările „data expirării” și „a se consuma, de preferință, înainte de” de pe etichete. (Dezbatere de luni, vot marți)

Ungaria. Deputații europeni vor vota cu privire la o rezoluție care evaluează situația drepturilor fundamentale din Ungaria ca urmare a unei dezbateri în plen din aprilie. (Miercuri)

Siria. Deputații europeni vor dezbate posibilitățile și mijloacele pentru a ajuta la încheierea războiului din Siria, cea mai gravă criză umanitară de la cel de-al Doilea Război Mondial, cu șeful politicii externe a UE Federica Mogherini, după care vor vota asupra unei rezoluții. (Dezbatere marți, vot joi)

Secretarul General al ONU. Secretarul General al ONU, António Guterres, va avea un discurs oficial în fața deputaților europeni. Situația din Siria, criza refugiaților și rolul UE în aplicarea obiectivelor de dezvoltare durabilă vor fi probabil printre problemele abordate. O conferință de presă comună cu președintele PE Antonio Tajani și cu dl Guterres va avea loc imediat după aceea. (Miercuri).

Uniunea Africană. Moussa Faki Mahamat, președintele Comisiei Uniunii Africane, se va adresa deputaților europeni la Strasbourg. Malnutriția, tineretul și comerțul intra-african, precum și cooperarea pentru pace și securitate se numără printre problemele ridicate de domnul Moussa Faki. După discursul său, va fi un punct de presă comun cu președintele PE Antonio Tajani. (Marţi)

Agenda președintelui. Miercuri, Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, va semna legea privind scutirea ucrainenilor de viză pentru UE pentru o ședere pe termen scurt în prezența președintelui Ucrainei, Petro Poroșenko. Vineri, președintele Tajani va fi în Croația, unde se va întâlni cu președintele Kolinda Grabar-Kitarović, cu premierul Andrej Plenković și cu președintele Parlamentului, Gordan Jandroković.

Briefing de presă. Serviciul de presă al PE va organiza luni, la ora 17:30 (ora României), un briefing de presă.

Mai multe informaţii: