skip to content

Cookie-uri pe site-ul UE

Folosim cookie-uri pentru a furniza o experienta optimă de navigare pe site-ul nostru. Continuaţi fără a schimba setările, şi veţi primi cookie-uri, sau schimbaţi setările cookie-urilor în orice moment.

Continuaţi
 
 
 

Ceremonia de decernare a Premiului cetățeanului european

29/09/2017

Biroul de Informare al Parlamentului European în România a organizat vineri, 29 septembrie ceremonia națională de decernare a Premiului cetățeanului european 2017.

laureatii Premiului cetateanului european 2017
MPE Cristian Preda, Cristian Pantazi, MPE Monica Macovei, Mihai Bencze
 .

Laureații din acest an ai Premiului sunt domnul Cristian Pantazi - jurnalist şi domnul Mihai Bencze, profesor de matematică.

Premiul cetățeanului european este oferit în fiecare an de către Parlamentul European cetățenilor sau organizațiilor care promovează valorile europene.

La ceremonia națională din București au participat laureații Premiului cetățeanului european, deputați în Parlamentul European: Cristian Preda, membru al Parlamentului European, Grupul Partidului Popular European, Monica Macovei, membru al Parlamentului European, Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, presa, colegi, apropiați și organizații partenere ale laureaților Premiului.

O ceremonie centrală pentru toţi laureaţii din Uniunea Europeană este programată la Bruxelles în perioada 11-12 octombrie.

***

Premiul Cetăţeanului European se acordă de către Parlamentul European anual, începând din anul 2008, pentru activități sau acțiuni realizate de cetățeni, grupuri, asociații sau organizații care au demonstrat un angajament remarcabil pentru promovarea unei mai bune înțelegeri reciproce și a unei integrări mai puternice în rândul cetățenilor statelor membre sau pentru facilitarea cooperării transfrontaliere sau transnaționale în cadrul Uniunii Europene. Sunt luate în considerare, de asemenea, activități sau acțiuni realizate de cetățeni angajați în cooperarea culturală transfrontalieră sau transnațională pe termen lung, care contribuie la consolidarea spiritului european, precum şi activități de zi cu zi prin care sunt concretizate valorile consacrate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Nominalizările se fac de către deputaţii în Parlamentul European, urmând ca acestea să fie analizate de către un juriu naţional format din deputaţi din ţara respectivă. În urma acestei analize, juriile naţionale înainteaza propunerile către Cancelaria Premiului European, forul care ia decizia finală privind lista tuturor laureaţilor din anul respectiv.