skip to content

Cookie-uri pe site-ul UE

Folosim cookie-uri pentru a furniza o experienta optimă de navigare pe site-ul nostru. Continuaţi fără a schimba setările, şi veţi primi cookie-uri, sau schimbaţi setările cookie-urilor în orice moment.

Continuaţi
 
 
 

Agenda PE în săptămâna 16 - 20 aprilie 2018

16/04/2018
 .

În perioada 16 - 20 aprilie, Parlamentul European va fi în sesiune. Găsiți în această pagină cele mai importante subiecte aflate pe agenda deputaților.

Sesiune
Sesiune

Președintele francez Macron. Emmanuel Macron, Președintele Republicii franceze, va dezbate viitorul Europei cu deputații europeni și cu președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, marți dimineața, începând cu ora 10:00, ora locală. Aceasta este a patra dezbatere dintr-o serie de dezbateri plenare între liderii guvernelor statelor membre UE și deputații europeni, reflectând asupra viitorului UE.

Transformarea deșeurilor. Pentru a construi o economie circulară în care deșeurile menajere ajung să fie reciclate și reutilizate, deputații europeni vor discuta și vor vota asupra unui pachet legislativ despre deșeuri. Cele patru propuneri legislative de reducere a depozitării de deșeuri și de creștere a reciclării au fost agreate la nivel formal de către statele membre și negociatorii parlamentari. O masă rotundă cu experți și raportor va avea loc marți, la ora 18:30 (ora României). O conferință de presă este programată miercuri, ora 15:30. (marți, miercuri)

Protecția climei. Până în anul 2030, emisiile de CO2 generate de transport, agricultură, clădiri și deșeuri trebuie reduse cu 30% în spațiul Uniunii Europene, iar orice defrișare în interiorul UE va trebui să fie reechilibrată prin plantarea de noi copaci, în conformitate cu un set de norme care urmează să fie aprobate de către Parlament. Acest lucru este necesar pentru a garanta faptul că UE își îndeplinește angajamentul colectiv global, în cadrul Acordului de la Paris privind schimbările climatice. O conferință de presă va avea loc după votul de marți, la ora 16:00 (ora României). (luni, marți).

Alimente organice. Deputații Parlamentului European vor discuta și vor vota cu privire la noi reguli în legătură cu producția, controlul și etichetarea alimentelor organice din UE. Noile norme vizează facilitarea transformării micilor agricultori în producători ecologici, astfel încât să se realizeze o creștere a producției în UE, asigurându-se în același timp că importurile de produse organice respectă cele mai înalte standarde ale UE. O conferință de presă va avea loc miercuri la ora 16:00 (ora României). (miercuri, joi)

Omologarea mașinilor. Ca urmare a scandalului privind emisiile de carbon în industria auto, noi reguli care să asigure că autovehiculele de pe șosele sunt nepoluante și sigure au fost convenite în mod informal cu statele membre pentru a permite controale mai strice și sancțiuni mai dure. (miercuri, joi)

Descărcarea de gestiune și numirea Secretarului General al Comisiei. Deputații europeni vor încheia controlul exercitat asupra gestionării bugetului pentru 2016 de către instituțiile UE și agențiile specializate, acoperind, în total, 53 de rapoarte. De asemenea, în aceeași zi va avea loc și un vot separat asupra rezoluției privind integritatea numirii de către Comisie a secretarului său general. (miercuri)

Eficienta energetică în clădiri. Conform unor noi norme care urmează să fie aprobate marți, statele membre vor trebui să dezvolte strategii naționale pe termen lung în vederea sprijinirii renovării clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, pentru a obține, până în 2050 un stoc de clădiri neutre din punct de vedere al emisiilor de CO2.

Facebook. Abuzul în legătură cu datele Facebook de către Cambridge Analytica, în lumina regulilor europene de protecție a datelor cu caracter personal, dar și confidențialitatea online, vor fi dezbătute miercuri la ora 16:00 (ora României). Deputații europeni vor discuta dacă legile europene reprezintă un scut eficient împotriva abuzului de date cu caracter personal și manipulării alegerilor.

Ján Kuciak/ Siguranța jurnaliștilor. Pentru a încheia dezbaterea plenară din luna martie despre asasinarea jurnalistului de investigație slovac, Ján Kuciak și a logodnicei acestuia, Martina Kušnírová, libertatea presei și modul de asigurare a siguranței jurnaliștilor, deputații europeni vor vota cu privire la o rezoluție și vor cere o investigație mai detaliată si o mai bună protecție europeană împotriva denunțurilor. (joi)

Agenda Președintelui. Marți dimineața, președintele Tajani va avea o întâlnire bilaterală cu președintele francez Emmanuel Macron la ora 10:30 (ora României), urmată de o scurtă declarație de presă.

Briefing de presă pre-sesiune. Serviciul de presă al PE va organiza luni, la ora 17:30, un briefing de presă. (Sala de conferințe Daphne Carauana Galizia, Strasbourg).

Pagini utile

Agenda săptămânii și programul fiecărei zile

Briefing: subiectele sesiunii, explicate pe larg

Programul transmisiunilor LIVE prin EPTV