Comisia cunoaște faptul că un număr de copii sunt separați de părinții lor, atunci când aceștia din urmă părăsesc țara în căutarea unor oportunități de muncă mai bune. Cu privire la acest subiect există foarte puține date cantitative disponibile. Cu toate acestea, un raport recent[1] al organizației SOS-Kinderdorf International (membru al Eurochild, o rețea UE cofinanțată de Comisie) evidențiază această tendință actuală. În acest studiu realizat în 10 țări CEE/CSI (inclusiv Bulgaria și Polonia), „migrația forței de muncă” se înscrie printre primele 10 cauze raportate de asociațiile naționale ca explicație pentru lipsa îngrijirii parentale. De asemenea, există unele cifre disponibile pentru România[2], provenind din diferite surse.

Convenția Organizației Națiunilor Unite (ONU) pentru Drepturile Copilului din 1989, ratificată de toate statele membre, recunoaște în mod expres familia, în calitate de grup fundamental al societății și mediu natural pentru dezvoltarea și bunăstarea tuturor membrilor săi și, în special, a copiilor. În același timp, Convenția afirmă că, pentru dezvoltarea completă și armonioasă a personalității sale, copilul ar trebui să crească într-un mediu familial.

Guvernele au început să recunoască acest subiect, după cum reiese din următorul extras din Raportul privind strategia națională a Lituaniei referitoare la protecția socială și incluziunea socială (2008–2010)[3]: „În ultimii câțiva ani, unii copii, deși aflați în mod oficial în grija părinților, au fost lăsați în realitate, pentru o anumită perioadă, fără îngrijire parentală, în timp ce părinții sunt emigrați în străinătate. Acești copii sunt lăsați singuri sau lăsați sub supravegherea rudelor (uneori a altor persoane decât rudele). Această situație generează condiții nefavorabile pentru dezvoltarea și integrarea socială a copiilor.” Guvernul lituanian intenționează să reformeze regulile cu privire la supravegherea copiilor, ca parte a răspunsului său la această situație.

În cadrul metodei sale deschise de coordonare, Comisia acordă sprijin guvernelor statelor membre pentru coordonarea politicilor lor și pentru schimbul de bună practică.

Raportul comun din 2008 cu privire la protecția socială și la incluziunea socială[4] subliniază nevoia de intensificare de către statele membre a măsurilor preventive adresate celor mai vulnerabile familii. Aceasta implică acordarea de sprijin pentru proiectele de consolidare a familiei și de sprijin adresat părinților din familiile care se confruntă cu dificultăți în vederea combaterii riscului de separare prematură a copiilor de părinții lor biologici. În rapoartele privind strategiile naționale corespunzătoare perioadei 2008–2010, s-a acordat o atenție deosebită copiilor care nu beneficiază de îngrijire parentală în general, iar acest aspect se va regăsi în documentul justificativ pentru raportul comun din 2009, care urmează să fie prezentat în februarie 2009.

În ianuarie 2008, Comitetul pentru protecție socială a adoptat un raport intitulat „Sărăcia și bunăstarea copilului în UE”[5], care formulează 15 recomandări pentru îmbunătățirea monitorizării bunăstării copiilor la nivel național și la nivelul UE. În acest domeniu, ar trebui să se acorde o atenție deosebită celor mai vulnerabili copii, inclusiv acelora care nu beneficiază de îngrijire parentală.

În ceea ce privește aspectul legat de bunăstarea copiilor, Comisia a dispus realizarea unui studiu care urmează să fie finalizat până la sfârșitul lui 2009 și care reunește opinii ale experților privind modalitățile de control al respectării recomandărilor menționate anterior. În egală măsură, Comisia va lucra alături de Subgrupul „Indicatori” al Comitetului pentru protecție socială cu privire la aceste subiecte.

În ceea ce privește consecințele pe plan social ale mobilității lucrătorilor în cadrul UE, Comisia lansează un studiu pentru evaluarea fezabilității unui instrument specific de anchetă adresat persoanelor care au trăit în mai multe state membre și pentru compararea consecințelor sociale pentru persoanele care au trăit în diverse țări cu cele pentru persoanele care au rămas în permanență în aceeași țară. În acest context, s-ar putea analiza situația specifică a părinților care pleacă în străinătate fără copiii lor.

• [1] Child Rights Based Analysis of children without parental care or at risk of losing parental care General Trends Derived from the Country Situation Analyses (Analiză pe baza drepturilor copilului a situaţiei copiilor care nu beneficiază de îngrijire parentală sau care se confruntă cu riscul de a pierde îngrijirea parentală – Tendinţe generale rezultate în urma analizei situaţiei la nivel de ţară); Continental Office CEE/CIS/Baltics mai, 2008.
• [2] Un studiu al Fundaţiei Soros din România, realizat în octombrie 2007, estima că, în România, aproximativ 115 000 de elevi din ciclul de învăţământ secundar aveau cel puţin un părinte care lucra în străinătate, 35 000 aveau ambii părinţi în străinătate, 55 000 aveau numai mama în străinătate, iar 80 000 numai tatăl în străinătate. Acest subiect a fost, de asemenea, pus în evidenţă de organizaţia Salvaţi Copiii România, în prezentarea sa în cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, din ianuarie 2008.
• [3] Pagina 23 din raport este disponibilă la adresa: http://ec.europa.eu/employment_social/spsi/docs/social_inclusion/2008/nap/lithuania_en.pdf
• [4] http://ec.europa.eu/employment_social/spsi/docs/social_inclusion/2008/sec_2008_91_en.pdf
• [5] http://ec.europa.eu/employment_social/spsi/publications_en.htm#childpoverty

JO C 316 din 23/12/2009