Go back to the Europarl portal

Choisissez la langue de votre document :

  • bg - български
  • es - español
  • cs - čeština
  • da - dansk
  • de - Deutsch
  • et - eesti keel
  • el - ελληνικά
  • en - English
  • fr - français
  • ga - Gaeilge
  • hr - hrvatski
  • it - italiano
  • lv - latviešu valoda
  • lt - lietuvių kalba
  • hu - magyar
  • mt - Malti
  • nl - Nederlands
  • pl - polski
  • pt - português
  • ro - română (Selected)
  • sk - slovenčina
  • sl - slovenščina
  • fi - suomi
  • sv - svenska
This document is not available in your language. Please choose another language version from the language bar.

Întrebări parlamentare
2 februarie 2018
E-006857/17E-006856/17E-006847/17E-006855/17
Răspuns comun dat de dl Juncker în numele Comisiei
Întrebări scrise: E-006857/17 , E-006856/17 , E-006847/17 , E-006855/17

La punctul 15 din Orientările pentru negocierile privind Brexitul, formulate de Consiliul European din 29 aprilie 2017, se aduc următoarele precizări: „Deși stabilirea viitoarelor sedii ale agențiilor și ale structurilor UE situate în Regatul Unit este o chestiune de rezolvat fără întârziere de către cele 27 de state membre, ar trebui să se stabilească înțelegeri pentru facilitarea transferului acestora.”(1).

În marja Consiliului European din 22 iunie 2017, șefii de stat sau de guvern ai celor 27 de state membre au aprobat procedura care va fi urmată în vederea adoptării unei decizii privind transferul Agenției Europene pentru Medicamente și al Autorității Bancare Europene în contextul retragerii Regatului Unit din Uniune(2).

Această procedură a definit șase criterii de care statele membre interesate trebuiau să țină seama în ofertele lor de a găzdui una dintre agenții sau ambele. Unul dintre aceste criterii a fost distribuția geografică a sediilor agențiilor. Termenul de depunere a ofertelor a expirat la 31 iulie 2017(3). Comisia a fost invitată să examineze ofertele prezentate, pe baza celor șase criterii convenite de cele 27 de state membre și să prezinte o evaluare a ofertelor până la 30 septembrie 2017. La 30 septembrie 2017, Secretarul General al Comisiei i-a prezentat Secretarului General al Consiliului evaluarea efectuată cu privire la oferte(4).

La 12 octombrie 2017, considerând că se impunea o corectare a evaluării efectuate de Comisie cu privire la oferta României de a găzdui Agenția Europeană pentru Medicamente în ceea ce privește „accesul la educație gratuită”, Secretarul General al Comisiei a publicat o rectificare pe site-ul Europa(5) și a informat statele membre în acest sens.

Evaluarea publicată de Secretarul General al Comisiei nu a reprezentat o condiție legală pentru decizia luată în ceea ce privește noile sedii ale celor două agenții. Această decizia a fost luată de cele 27 de state membre în marja reuniunii din 20 noiembrie 2017 a Consiliului Afaceri Generale (articolul 50). Comisia nu a luat parte la această decizie și nici nu a avut vreun alt rol formal în procesul decizional referitor la noile sedii ale celor două agenții.

(1)http://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2017/04/29/euco-brexit-guidelines/
(2)http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/relocation-london-agencies-brexit/
(3)Pentru mai multe informații privind ofertele prezentate: a se vedea site-ul menționat în nota de subsol 2.
(4)https://ec.europa.eu/info/about-european-commission/organisational-structure/how-commission-organised/relocation-uk-based-eu-agencies_ro
(5)https://ec.europa.eu/info/about-european-commission/organisational-structure/how-commission-organised/relocation-uk-based-eu-agencies_ro

Last updated: 13 February 2018Legal notice