Articol
 

Deputaţii europeni pentru combaterea traficului de persoane

Drepturile omului - 19-01-2010 - 14:02
Distribuie
Anna Hedh: „Traficul de persoane reprezintă o problemă majoră”

Anna Hedh

Traficul de persoane şi exploatarea sexuală a femeilor a rămas o problemă majoră şi în 2009, arată Europol. În cadrul sesiunii, la Strasbourg, deputatele europene Anna Hedh (Suedia), de la Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, şi Edit Bauer (Slovacia), de la Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), pun Comisiei şi Consiliului o întrebare orală despre combaterea traficului de persoane. Doamna Hedh ne-a vorbit despre această problemă.

De ce aduceţi această problemă în centrul atenţiei acum?
 
Anul trecut, Comisia Europeană a propus un cadru legislativ pentru combaterea traficului de fiinţe umane. Odată cu aprobarea Tratatului de la Lisabona însă, Parlamentul European are o putere egală cu a Consiliului în acest domeniu. Dorim folosirea unui cadru legislativ diferit. De aceea, punem o întrebare şi propunem o rezoluţie.
 
Traficul de persoane este din ce în ce mai intens. Sclavia a fost abolită acum 200 de ani în Europa, însă şi în zilele noastre sunt vândute sute de persoane. Traficul de persoane include exploatarea sexuală, munca forţată, sclavia domestică sau comerţul cu organe şi, pe plan internaţional, este considerat drept cea mai gravă infracţiune. Peste 80% din victimele traficului sunt femei.
 
Ce trebuie să facem în abordarea acestei probleme?
 
Comisia vorbeşte de o rată diferită de penalizare, dar avem nevoie şi de o abordare holistică în tot procesul decizional. De exemplu, trebuie să ne gândim la imigraţie. Trebuie să avem penalizări dure. Dar avem nevoie şi de prevenire şi abordarea problemei cererii în toate statele membre. Dacă nu ar fi cerere, nu am mai avea probleme. Aş vrea să propun modelul suedez privind cumpărarea de servicii sexuale (în cadrul căruia cel care cumpără este pedepsit). Este o problemă sensibilă, dar Suedia are mai puţine probleme cu traficul decât restul Uniunii Europene.
 
Ce sancţiuni doriţi pentru cei implicaţi în traficul de persoane?
 
Pentru ca sistemul să funcţioneze avem nevoie de sancţiuni mari.. Comisia Europeană a sugerat trei niveluri diferite de sancţionare, dar eu cred că cel mai înalt nivel propus - de 12 ani - ar trebui să fie, de fapt, pedeapsa cea mai mică. Cred că cea mai mică sancţiune trebuie să fie închisoare pe 10 ani. Vorbim despre persoanele care au cumpărat şi vândut o fiinţă umană.
 
Combaterea traficului este una din priorităţile preşedinţiei spaniole a Consiliului UE.
 
Aşa este, şi acest lucru mă bucură. Sper că vor avea succes în dezbaterile de la Consiliu; în trecut statele membre au avut păreri diferite, printre altele asupra nivelului sancţiunilor. Sper că preşedinţia spaniolă va uni Consiliul şi că astfel vom obţine o legislaţie adecvată.
 
În timp ce vorbim, există oameni exploataţi şi oameni care exploatează. Există riscul ca noua directivă să nu schimbe nimic?
 
Da. Traficul de persoane reprezintă o problemă majoră; trebuie să ne asigurăm că noua legislaţie ne va permite să exercităm o presiune asupra statelor membre.
 
Mai trebuie să educăm poliţia şi personalul judiciar din UE. În plus, victimele trebuie să ştie că au dreptul la sprijin, ca să poată cere ajutor de la autorităţile naţionale. Textele legale sunt de multe ori greu de citit; de aceea este important ca statele membre să iniţieze campanii de informare pentru a disemina informaţia către toţi cetăţenii şi toate victimele.
 
 
REF.: 20100115STO67363