Index 
 Text integral 
Stenograma dezbaterilor
Vineri, 24 aprilie 2009 - Strasbourg Ediţie JO

Drepturile femeilor în Afganistan
MPphoto
 

  Lissy Gröner, în numele Grupului PSE (DE) Dle preşedinte, având în vedere semnarea legii afgane în materia dreptului familiei, care tratează cu dispreţ femeile, în Afganistan, îndemn încă odată Comisia să plaseze drepturile femeilor în centrul strategiei pentru Afganistan.

În noiembrie 2002, Grupul Socialist din Parlamentul European a trimis în Afganistan o delegaţie sub conducerea mea, pentru a se asigura că femeile nu erau excluse din procesul de reconstrucţie a ţării. Am purtat discuţii cu preşedintele Karzai, cu numeroşi reprezentanţi ai guvernului, cu organizaţii ale femeilor şi pentru drepturile omului şi am primit foarte multe încurajări. O reînviere din punct de vedere al siguranţei, al stabilităţii şi al prosperităţii femeilor, inclusiv al renunţării la voalul burqa, părea a fi aproape. Sistemul de sănătate, accesul la educaţie, la formare profesională şi posibilitatea de a-şi câştiga existenţa se deschideau în faţa femeilor după ce regimul taliban luase sfârşit. Cea mai înaltă rată a mortalităţii în rândul copiilor din lume părea să scadă. Prin intervenţia noastră, o cotă de 25% pentru femei, în primul parlament ce urma să fie ales, a fost introdusă în noua constituţie şi aproximativ patru milioane de refugiaţi s-au întors în ţara distrusă de război.

Din păcate, totuşi, s-au întâmplat foarte puţine în ultimii cinci ani. Avertizările din partea organizaţiilor pentru drepturile femeilor, cum ar fi Medica Mondiale, cu privire la faptul că violenţa trebuie oprită, păreau a fi ignorate în totalitate şi, la începutul lunii aprilie, un taliban islamic radical din Kandahar a asasinat-o pe militanta de origine germano-afgană pentru drepturile femeilor, Sitara Achikzai. Am fost forţaţi să descoperim că fuseseră asasinate şi alte femei, precum ofiţerul de poliţie cu cel mai înalt grad. Nu trebuie să privim indiferenţi la ceea ce se întâmplă fără să facem nimic în această privinţă. Deşteptarea societăţii civile este pusă în pericol. Trebuie să oprim această nouă lege afgană în domeniul dreptului familiei.

Rezoluţia Parlamentului European trebuie să susţină clar faptul că această lege trebuie interzisă. Dacă aceasta nu funcţionează, sprijinul internaţional oferit Afganistanului este, de asemenea, pus în pericol, dacă nu sunt respectate drepturile femeilor. Deşteptarea în cadrul comunităţii internaţionale care respectă drepturile omului sau regresiunea în asuprirea de către talibani, acestea sunt posibilităţile. Acest lucru trebuie transmis cu claritate dlui Karzai.

 
Aviz juridic - Politica de confidențialitate