Preşedintele. –Următorul punct pe ordinea de zi este raportul (A6-0027/2009) întocmit de domnul Onesta, în numele Comisiei pentru afaceri constituţionale, privind revizuirea Regulamentului de procedură în ceea ce priveşte procedura aplicată petiţiilor( [2006/2209(REG)].

  Gérard Onesta, raportor. − (FR)Dle preşedinte, nu ştiu dacă acest raport este cireaşa de pe tortul mare care a fost raportul Corbett; mai degrabă este prăjiturica servită la cafea, exact în momentul în care ţi se strecoară nota de plată.

Voi vorbi despre petiţii. Am văzut în trecut că Regulamentul de procedură, în forma sa actuală, ne-a provocat câteva probleme, întrucât uneori anumite reguli au fost dificil de interpretat sau chiar au dus la un impas politic cauzat de admisibilitatea unor texte. Am încercat, prin urmare, să îl ordonăm într-o oarecare măsură, să îl clarificăm şi să îl consolidăm, dar asta nu înseamnă că înfăptuim o revoluţie.

Mai întâi, dorim o mai bună identificare a petiţionarului, pentru că, în prezent, când primim sute de petiţii, nu este clar cine este persoana de contact. În consecinţă, le vom cere petiţionarilor să specifice cine este liderul lor; altfel, vom decide să folosim primul nume de pe prima pagină.

Am stabilit dreptul de retragere dintr-o petiţie. Transmitem următorul mesaj cetăţenilor: „puteţi depune o petiţie, dar puteţi şi să renunţaţi la acest drept şi să cereţi ca numele dvs. să fie retras de pe lista de semnatari.”

Ştiţi că Parlamentul poate primi corespondenţă în limbile minorităţilor, cum ar fi limba galiciană, catalană, bască, ş.a.m.d., atunci când aceste limbi sunt recunoscute de statele membre. Am decis să extindem acest drept şi în cazul petiţiilor. În cazul în care vom primi scrisori în anumite limbi pe care Biroul le recunoaşte ca limbi pentru comunicarea scrisă cu cetăţenii, vom răspunde şi noi în respectivele limbi.

Adevărata reformă, totuşi, se referă la admisibilitate. Până acum, membrii Comisiei pentru petiţii trebuiau uneori să se lupte pentru a afla dacă un anumit document intra sau nu sub incidenţa dreptului european. La urma urmelor, din moment ce Europa se aplică în toate domeniile, oamenii intrau pe uşa din spate. Prin urmare, am încercat să simplificăm lucrurile printr-un fel de stimulent al admisibilităţii.

Dacă un sfert din membrii Comisiei pentru petiţii consideră un text ca fiind admisibil, atunci aşa va fi considerat, pentru că nu se pune problema să restricţionăm un drept vital, un drept care se bazează, în orice caz, pe legislaţia primară. În eventualitatea unei declaraţii de inadmisibilitate, vom încerca chiar să recomandăm mijloace de recurs posibile.

În orice moment trebuie să existe transparenţă, întrucât numele petiţionarului şi conţinutul petiţiei vor fi întotdeauna publicate în registrele noastre, dar în cazul în care, pentru a-şi proteja intimitatea, petiţionarul solicită să rămână anonim, îi vom putea oferi acest lucru. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul confidenţialităţii solicitate în timpul discuţiilor.

În mod firesc, continuă să rămână la latitudinea preşedintelui comisiei acordarea dreptului petiţionarilor de a lua cuvântul.

În ceea ce priveşte dreptul de a lua măsuri ulterioare, l-am extins – sau mai degrabă l-am clarificat - până la un anumit nivel, pentru că în trecut Comisia pentru petiţii putea, practic, să elaboreze un raport din proprie iniţiativă referitor la aproape orice subiect posibil. Nu vedem de ce această comisie ar trebui să aibă mai multe drepturi decât alte comisii. Îşi va menţine, desigur, acest drept, cu condiţia să nu existe nicio obiecţie din partea Conferinţei preşedinţilor.

Registrul electronic a fost păstrat. După caz, vor exista vizite de constatare la faţa locului, pentru a stabili anumite fapte sau pentru a căuta cu adevărat o soluţie. Acesta este un rol de mediator; este ceva destul de original şi am decis să îl introducem în beneficiul Parlamentului.

Dacă va fi nevoie, vom solicita ajutorul Comisiei, reprezentată la cel mai înalt nivel în această seară, pentru a clarifica aplicarea dreptului comunitar şi, eventual, pentru a ne fi oferite diverse informaţii. Informaţiile colectate vor fi, în mod firesc, puse la dispoziţia Comisiei, a Consiliului şi a petiţionarului.

Cu toate acestea, referitor la Tratatul de la Lisabona, acesta ar trebui ratificat? Ştiţi că acest Tratat prevede un nou tip de petiţie – alături de petiţiile către Parlamentul European, care există de mult timp – şi anume petiţiile către Comisia Europeană, care să conţină cel puţin un milion de semnături.

Am decis pur şi simplu că, în eventualitatea ratificării Tratatului de la Lisabona, în cazul în care un subiect conex este abordat vreodată într-o petiţie trimisă Comisiei de un milion de cetăţeni, noi vom verifica, în Parlament, dacă avem de-a face cu un subiect identic şi dacă petiţia trimisă Comisiei ne-ar putea sau nu afecta munca, situaţie în care i-am informa pur şi simplu pe petiţionari în acest sens.

Ei bine, dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, cred că am rezumat mai mult sau mai puţin situaţia. Nu este vorba de nicio revoluţie, ci doar de câteva clarificări şi de evitarea unui posibil impas.

  Richard Corbett, în numele Grupului PSE. –Dle preşedinte, grupul meu îşi anunţă cu mare plăcere sprijinul pentru raportul întocmit de dl Onesta, care a făcut o treabă minunată în abordarea acestei chestiuni, şi chiar a făcut-o de ceva vreme. Este oarecum curios cum Conferinţa preşedinţilor a aşteptat atât de mult să introducă acest raport pe ordinea noastră de zi.

Totuşi, faptul că a aşteptat atât de mult şi l-a introdus pe ordinea de zi în acelaşi timp cu raportul meu înseamnă că există o uşoară conexiune între rapoartele noastre într-o anumită privinţă, ceea ce dra Frassoni a sugerat în dezbaterea anterioară. Acesta este subiectul cooperării dintre Comisia pentru petiţii şi comisia responsabilă cu subiectul în cauză. Toată lumea este de acord cu privire la faptul că ambele trebuie să colaboreze şi să-şi coordoneze activitatea, dar există o neînţelegere despre ceea ce s-ar putea numi esenţa problemei: dacă acestea nu sunt de acord într-o privinţă, cine are ultimul cuvânt?

Îi putem înţelege pe membrii oricăreia dintre cele două părţi. Membrii Comisiei pentru petiţii consideră că ei sunt cei care au primit petiţiile, au analizat problema, ar fi avut audieri, vizite, au găsit uneori greşeli în legislaţia de care s-a ocupat comisia competentă, consideră că s-au familiarizat cu subiectul şi că ar trebui să aibă ultimul cuvânt în cazul în care comisia competentă nu este de acord. Pe de altă parte, putem înţelege şi opinia comisiei competente. De ce să găsească dintr-o dată o altă comisie responsabilă cu subiectul în cauză, doar pentru că cineva a trimis o petiţie celeilalte comisii? Îi putem înţelege pe membrii oricăreia dintre cele două părţi.

Ceea ce am încercat să fac pentru a le concilia a fost să le spun că ar trebui să lucreze într-o strânsă colaborare şi că, în cele din urmă, Comisia pentru petiţii trebuie să asculte opiniile comisiei competente. Aceasta poate, dacă alege acest lucru, să se distanţeze de aceste opinii – îi este permis acest lucru dar, dacă o face, preţul pe care îl va avea de plătit constă în dreptul comisiei competente de a depune amendamente în plen.

Cred că este un quid pro quo rezonabil. Nu înţeleg de ce dra Frassoni a spus mai devreme că aceasta ar distruge Comisia pentru petiţii. Chiar nu înţeleg cum a putut ajunge la această concluzie. Desigur, membrii Comisiei pentru petiţii din grupul meu mi-au spus că le convine acest compromis şi cred că este un compromis care poate funcţiona. Chiar este un compromis. Un extremist aflat de oricare parte a baricadei din jurul acestei dispute nu va fi mulţumit. dar cred că acest compromis poate funcţiona. Se îmbină foarte bine cu excelentul raport al dlui Onesta şi cred că, în ansamblu, acest pachet va funcţiona.

  Jo Leinen (PSE). – (DE) Dle preşedinte, dl Onesta a spus că acest raport nu este revoluţionar, dar este, cu toate astea, o reformă importantă, care consolidează drepturile cetăţenilor, precum şi pe cele ale Comisiei pentru petiţii. Dreptul la petiţii este un drept acordat cetăţenilor şi vor fi făcute câteva îmbunătăţiri care vor avea drept scop, printre altele, a-i încuraja pe cetăţeni să adreseze întrebări Parlamentului. Din punctul meu de vedere, consider că este corect ca decizia de admisibilitate a unei petiţii să nu îi aparţină preşedintelui comisiei. Deşi eu însumi sunt preşedinte de comisie, sunt de acord că, în cazul în care un sfert din membrii PE consideră că un subiect ar trebui abordat, atunci acesta trebuie să fie discutat.

Aş vrea să corectez ceva ce a spus dl Onesta: iniţiativa cetăţenilor europeni nu este o petiţie – este altceva. Este de fapt o petiţie populară europeană, un tip diferit de drept. Nu este adresată Parlamentului, ci Comisiei şi nu ar trebui să le confundăm. Reprezentanţii societăţii civile au aşteptări foarte mari în acest sens.

Acesta va fi probabil ultimul raport întocmit de dl Onesta aici în Parlament. Aş dori să îi mulţumesc sincer pentru activitatea sa, atât ca vicepreşedinte, cât şi ca membru al comisiei noastre, activitate care, în multe privinţe, a fost excelentă. Aş mai vrea să menţionez Agora, forumul Parlamentului cu societatea civilă, o inovaţie extraordinară şi un instrument cu adevărat important. În consecinţă, sprijinim raportul Onesta şi am dori să vă mulţumim încă o dată pentru cooperarea dvs. constructivă.

(Aplauze)

  Preşedintele. − Trebuie să îl corectez pe dl Leinen, pentru că, din moment ce s-a preocupat şi de politica în materie de proprietate, dl Onesta va lăsa în urmă multe lucrări permanente, în afara celor legate de iniţiativa politică.

  Costas Botopoulos (PSE). – (FR)Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să îi mulţumesc şi eu dlui Onesta pentru activitatea şi prezenţa domniei sale în Parlament. Aş vrea să fac câteva remarci referitoare la ultimul său raport. Sunt convins, asemeni drei Frassoni, că dreptul la petiţie este un drept important, dar trebui să spun că este o comisie destul de neobişnuită, Comisia pentru petiţii; este importantă, interesantă, dar şi neobişnuită. Această mini-instanţă unde se discută despre tot şi despre nimic este destul de importantă dar, în acelaşi timp, interesantă si diferită de ceea ce facem noi.

Aş vrea să revin pe scurt asupra a trei puncte. În primul rând, limbile minorităţilor. Sunt de acord, dar aceasta nu trebuie să deschidă calea unor limbi a căror folosire în Parlament nu este pe deplin legală. În al doilea rând, admisibilitatea. Sunt perfect de acord şi este un lucru bun că scopul este acela de a accepta şi nu de a respinge petiţii. În ultimul rând, aş vrea să spun că sunt de acord cu preşedintele nostru, dl Leinen. Dreptul la iniţiativă al cetăţenilor nu are nimic de-a face cu dreptul la petiţii, care este un drept democratic, constituţional, care priveşte Parlamentul, iar cele două nu trebuie confundate.

În sfârşit, am luat cuvântul în special pentru a-i mulţumi dlui Onesta pentru activitatea sa.

  Preşedintele. − Îmi cer scuze în faţa distinsului membru pentru că i-am pronunţat numele de familie incorect, şi anume Botòpoulos în loc de Botopoùlos, îmi cer scuze încă o dată.

  Monica Frassoni (Verts/ALE). – (IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori, la rândul meu, să îi mulţumesc dlui Onesta, personal şi în numele Grupului Verzilor/Alianţa Liberă Europeană. Din întâmplare, am fost amândoi la o petrecere mai devreme şi ne vom întoarce acolo în curând spre a finaliza mulţumirile şi festivităţile.

În această privinţă, am vrut să spun că, desigur, sprijinim acest raport, dar considerăm, de asemenea, că subiectul relaţiei cu comisia principală rămâne unul spinos în cadrul reformei Corbett şi, în acest context, aş dori să îi adresez câteva cuvinte şi dlui Botopolous: Comisia pentru petiţii nu este o comisie neobişnuită, ci una care are un rol foarte bine definit şi, în majoritatea cazurilor, petiţiile se referă la aplicarea dreptului comunitar, la încălcări ale unor directive şi legi care, în mod evident, nu au întotdeauna o relaţie foarte clară cu comisia principală.

Aş merge mai departe şi aş spune că oricine a avut vreodată oricât de puţin de-a face cu activitatea Comisiei pentru petiţii poate vedea că aceasta este un fel de „Cenuşăreasă” în Parlamentul nostru. Vor vedea, de asemenea, că această comisie principală nu răspunde cererilor Comisiei pentru petiţii, pur şi simplu nu se poate deranja pentru a răspunde oricărui lucru pe care Comisia pentru petiţii îl spune, îl face, sau îl propune.

Teama mea este următoarea: Comisia pentru petiţii, care nu mereu, dar foarte frecvent, se ocupă de aplicarea directivelor Comunităţii, trebuie să aştepte cumva permisiunea din partea comisiilor responsabile cu elaborarea legislaţiei şi care, prin urmare, joacă un rol diferit, şi trebuie, de asemenea, să ceară permisiunea Conferinţei preşedinţilor atunci când este vorba doar de o simplă verificare a cererii, ceea ce nu are nimic de-a face, repet, cu funcţia legislativă a comisiilor parlamentare.

Din acest motiv îmi exprim îngrijorarea în legătură cu reforma propusă de dl Corbett în ceea ce priveşte petiţiile, deşi sunt perfect de acord cu ceea ce a spus dl Onesta şi vă mulţumesc încă o dată, dle preşedinte, pentru că aţi fost foarte flexibil în legătură cu timpul alocat.

  Preşedintele. − A fost o dovadă de curtenie, datorită faptului că a fost ultimul discurs al serii, cu excepţia răspunsului raportorului nostru, dl Onesta, care va lua cuvântul acum.

  Gérard Onesta, raportor. − (FR)Dle preşedinte, voi încerca să le răspund colegilor mei. Dle Leinen, aveţi perfectă dreptate: a fost o greşeală de exprimare. Procedurile sunt complet diferite când este vorba de a apela la Comisie în temeiul prevederilor posibilului Tratat viitor şi a apela la Parlament prin procedura petiţiilor.

Totuşi, în ipoteza că ambele tipuri de apel – care sunt foarte diferite din punct de vedere al locului şi al formatului – s-ar referi la o aceeaşi problemă, am decis ca petiţionarii să fie notificaţi pentru a constata dacă este adecvat sau nu să ne continuăm anchetele. Am optat pur şi simplu pentru consolidarea coordonării în asemenea situaţii. De obicei explic lucrurile, dar aţi avut dreptate să îmi cereţi această clarificare lingvistică.

Îmi voi continua explicaţiile lingvistice cu întrebarea dlui Botopoulos. În mod evident, nu se pune problema extinderii acestui Turn Babel, care este deja foarte complex: doar uitaţi-vă la numărul de interpreţi care se află încă aici în această seară. Ne este foarte clar că Biroul Parlamentului este cel care decide ca petiţiile şi corespondenţa cu petiţionarii să fie realizată în alte limbi folosite într-un stat membru. Aceste limbi trebuie, aşadar, recunoscute în stat şi statul trebuie să ceară acest lucru. Doar patru limbi sunt vizate în prezent. Dacă mâine aş vrea să scriu în Volapük – o limbă imaginară – aceasta nu ar fi, în mod evident, recunoscută de niciun stat şi nici Parlamentul, nici Biroul nu ar răspunde în respectiva limbă; toate aceste lucruri sunt specificate în mod clar.

În ceea ce priveşte aspectul conflictului dintre comisii, asupra căruia dl Corbett ne-a atras atenţia, aş evidenţia faptul că raportul meu precizează, în conformitate cu articolul 46 din Regulamentul de procedură şi cu anexa VI la acesta, că, deja de pe acum, Comisia pentru petiţii poate solicita opinia unei alte comisii care are „responsabilitate specifică pentru subiectul analizat”. Spuneţi că ar putea izbucni un conflict şi în acest caz. Ei bine, am introdus un arbitru, întrucât Comisia pentru petiţii nu va putea să emită rapoarte de avize din proprie iniţiativă sau să se pronunţe împotriva unui raport din proprie iniţiativă al unei comisii competente decât cu permisiunea Conferinţei preşedinţilor. Avem un sistem de sesizare ulterioară, şi anume Conferinţa preşedinţilor, care va decide dacă este de resortul Comisiei pentru petiţii sau al comisiei competente să ia măsuri, în situaţia în care respectivele comisii nu pot ajunge la un acord. Prin urmare, am prevăzut o măsură de siguranţă pentru orice eventualitate.

Dle preşedinte, cred că, aceste clarificări fiind făcute, putem încheia. Am aşteptat timp de aproape 20 de ani pentru a primi dreptul de a vorbi şase minute în acest plen, dar a fost o reală plăcere să iau cuvântul în faţa unui public precum cel de faţă.

  Preşedintele. Dezbaterea este închisă.

Votarea va avea loc miercuri, 6 mai 2009.