13. Acordurile bilaterale între statele membre și țările terțe privind aspecte sectoriale și având ca obiect legea aplicabilă obligațiilor contractuale și necontractuale - Acorduri bilaterale între statele membre și țările terțe privind hotărîrile şi deciziile în materie matrimonială, a răspunderii părinteşti și a obligațiilor de întreținere - Crearea unui spaţiu UE al justiţiei penale (dezbatere)
Preşedintele. − Următorul punct este dezbaterea comună privind
- raportul dlui Tadeusz Zwiefka, în numele Comisiei pentru afaceri juridice, referitor la acordurile bilaterale între statele membre şi ţările terţe privind aspecte sectoriale şi având ca obiect legea aplicabilă obligaţiilor contractuale şi necontractuale, referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unei proceduri pentru negocierea şi încheierea acordurilor bilaterale între statele membre şi ţările terţe privind aspecte sectoriale şi având ca obiect legea aplicabilă obligaţiilor contractuale şi necontractuale [COM(2008)0893 – C6-0001/2009 - 2008/0259(COD)] (A60270/2009) .
- raportul dlui Gérard Deprez, în numele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, referitor la acordurile bilaterale între statele membre şi ţările terţe privind hotărârile şi deciziile în materie matrimonială, a răspunderii părinteşti şi a obligaţiilor de întreţinere, referitor la propunerea de regulament al Consiliului de stabilire a unei proceduri pentru negocierea şi încheierea acordurilor bilaterale între statele membre şi ţările terţe privind aspecte sectoriale şi având ca obiect competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor şi deciziilor în materie matrimonială, a răspunderii părinteşti şi de obligaţii de întreţinere, precum şi legea aplicabilă în chestiuni privind obligaţiile de întreţinere [COM(2008)0894 – C6-0035/2009 – 2008/0266(CNS)] (A60265/2009) şi
- raportul dnei Maria Grazia Pagano, în numele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, referitor la crearea unui spaţiu UE al justiţiei penale, conţinând o propunere de recomandare a Parlamentului European adresată Consiliului privind crearea unui spaţiu UE al justiţiei penale [2009/2012(INI)] (A60262/2009).
Tadeusz Zwiefka, raportor. – (PL) Domnule preşedinte, domnule comisar, mai întâi aş dori să îi mulţumesc călduros pentru munca noastră încununată de succes raportorului Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, dl Deprez, precum şi tuturor raportorilor alternativi şi reprezentanţilor Preşedinţiei cehe şi Comisiei Europene. În ciuda poziţiilor noastre de negociere iniţiale relativ îndepărtate, am reuşit să ajungem la un compromis care, sper, ne va permite să încheiem o înţelegere cu Consiliul după prima lectură.
Propunerea de regulament stabileşte un mecanism pe baza căruia statele membre vor putea renegocia, negocia şi încheia acorduri bilaterale cu ţări terţe în domeniul cooperării judiciară în materie civilă şi comercială. Un mecanism analog este prevăzut în legătură cu acordurile bilaterale în domeniul competenţei, recunoaşterii şi executării hotărârilor şi deciziilor în materie matrimonială, a răspunderii părinteşti şi de obligaţii de întreţinere. Este un răspuns la o problemă practică care a apărut în urma avizului 1/03 al Curţii Europene de Justiţie privind noua Convenţie de la Lugano, conform căruia Comunităţile au competenţa să încheie acorduri externe în aceeaşi măsură în care au folosit mandatul de acceptare a mijloacelor legale în domeniul cooperării judiciare în cazuri civile, conform articolului 61 litera (c) din Tratatul CE.
Instrumentul propus stabileşte o procedură specială. Din acest motiv, cadrele juridice ale mecanismului propus trebuie să aibă o durată şi un domeniu de aplicare limitate. Prima condiţie este îndeplinită prin limitarea regulamentului propus la acordurile bilaterale în domeniile competenţei, recunoaşterii şi executării hotărârilor şi deciziilor în materie civilă şi comercială. A doua condiţie este îndeplinită prin „clauza de caducitate” conform căreia un acord încheiat în conformitate cu această procedură îşi pierde automat valoarea juridică în momentul încheierii unui acord de către Comunităţi cu o ţară terţă.
Fireşte, eu văd necesitatea de a include în cadrurile juridice problema exercitării competenţelor externe în domenii care includ legislaţia specifică a obligaţiilor contractuale şi necontractuale şi, de asemenea, aspectele matrimoniale. Cu toate acestea, pare necesar să clarificăm faptul că mecanismul propus va fi aplicabil nu doar acordurilor sectoriale determinate de domeniul limitat al acestei propuneri, ci şi altor acorduri, cum ar fi înţelegerile bilaterale şi acordurile regionale între un număr limitat de state membre şi ţări terţe vecine - desigur, doar în cazuri limitate, privind chestiuni specifice şi cu intenţia de a rezolva probleme locale.
Am fost sceptic în ceea ce priveşte necesitatea de a introduce „clauza de caducitate” la 31 decembrie 2014, dacă, în conformitate cu regulamentul propus, Comisia Europeană trebuie să prezinte un raport privind aplicarea rezoluţiei până la 1 ianuarie 2014. În plus, procesul de negociere a acordurilor cu ţările terţe este adesea complicat şi de lungă durată şi nu lasă statelor membre timp suficient pentru a folosi noua procedură. De aceea, propunerea de compromis conform căreia regulamentul expiră la 31 decembrie 2014 permite o folosire mai completă şi mai eficientă a procedurii de către statele membre.
În ciuda opiniei diferite a Comisiei Europene, eu consider că în raportul său privind aplicarea regulamentului Comisia ar trebui să prezinte regulamentul în contextul altor instrumente legislative, cum ar fi Bruxelles I. Mecanismul propus, care include o funcţie de control în două etape din partea Comisiei, va contribui fără îndoială la asigurarea coeziunii cu acquis-ul. Cu toate acestea, am încercat să obţin cea mai mare flexibilitate posibilă în procedura propusă şi o reducere a perioadei de timp stabilite pentru reacţia Comisiei, precum şi o reducere a încărcăturii birocratice. Autorizarea democratică şi rolul Parlamentului European nu sunt puse la îndoială şi, de aceea, insist ca Parlamentul European şi statele membre să primească informaţii în fiecare etapă, de la intenţia unui stat membru de a începe negocierile cu o ţară terţă până la încheierea unui acord.
Aş dori să subliniez că procedura pentru încheierea de acorduri bilaterale cu ţări terţe ne oferă o ocazie unică de a demonstra că Uniunea Europeană este capabilă să rezolve problemele cetăţenilor în interesul acestora, ceea ce este un lucru deosebit de important în contextul crizei economice şi a euroscepticismului în creştere în multe state membre. În concluzie, domnule preşedinte, în ciuda unor diferenţe de abordare într-un sens juridic specific, trebuie să dăm dovadă de pragmatism, respectând în acelaşi timp acquis-ul comunitar.
PREZIDEAZĂ: DL VIDAL QUADRAS Vicepreşedinte
Gérard Deprez, raportor. – (FR) Domnule preşedinte, domnule comisar, după cum tocmai a afirmat domnul Zwiefka, discutăm concomitent despre două rapoarte cu domenii de aplicare diferite, care însă se încadrează în aceeaşi logică şi sunt supuse unor proceduri identice.
Primul, pentru care dl Zwiefka este raportor - şi doresc să îi mulţumesc pentru amabilitatea pe care mi-a arătat-o şi pentru răbdarea de care a dat dovadă când s-a confruntat cu unele dintre cererile mele - se referă la o propunere de regulament în temeiul procedurii de codecizie. Al doilea, pentru care eu sunt raportorul, implică o propunere de regulament care prevede simpla consultare a Parlamentului European.
În esenţă, domnule preşedinte - şi sunt de acord cu acest lucru - problemele pe care încercăm să le soluţionăm cu ajutorul acestor două instrumente sunt grave şi adesea cu adevărat tragice. Fiecare dintre noi a auzit sau cunoaşte cazuri în care o căsătorie cu o persoană dintr-o ţară terţă a eşuat şi în care tatăl sau cel mai adesea mama nu mai are dreptul de a-şi vedea copiii, care au fost duşi de soţ în ţara de origine a acestuia sau în altă parte, iar uneori nu reuşeşte să afle unde se găsesc. Acelaşi lucru se întâmplă şi când este vorba de a primi o alocaţie de întreţinere.
Cu siguranţă, aceste probleme sunt reale, grave şi tragice. Este necesar să se găsească urgent o soluţie legitimă în acest sens, în special prin negocierea de acorduri cu state terţe.
Care este, însă, originea acestei probleme cu care ne confruntăm astăzi? De ce trebuie ca instituţiile europene să aibă de soluţionat această problemă? Răspunsul este simplu. Pentru toate aceste probleme, negocierea şi încheierea de acorduri cu una sau mai multe ţări terţe intră în competenţa exclusivă a Comunităţii. Natura exclusiv comunitară a acestor probleme este confirmată în mod explicit de hotărârile Curţii de Justiţie şi de avizele serviciilor juridice. Aceasta înseamnă că ceea ce părea foarte simplu este, de fapt, puţin mai complicat şi mai delicat. Deci, problema care se pune este următoarea: este posibil din punct de vedere juridic, având în vedere situaţia actuală a tratatelor şi jurisprudenţa Curţii, să se permită statelor membre să exercite una din competenţele exclusive ale Comunităţii şi, dacă da, în ce condiţii?
Personal, domnule preşedinte, nu sunt un mare jurist. Nu sunt jurist deloc, însă în tratatele actuale nu am descoperit niciun temei juridic care să autorizeze în mod explicit Comunitatea să delege statelor membre, fie în întregime, fie parţial, competenţele ce îi aparţin exclusiv. Astfel, în ceea ce mă priveşte, rămân extrem de uimit şi foarte sceptic cu privire la principiul mecanismului care ni se propune.
Acestea fiind spuse, trebuie să recunosc faptul că avizele serviciilor juridice ale instituţiilor noastre au deschis unele portiţe. Acest lucru este foarte clar. De exemplu, domnule comisar, avizul serviciului juridic al instituţiei dumneavoastră, citez: „este de acord ca exercitarea competenţei externe a Comunităţii de către statele membre să fie posibilă din punct de vedere juridic în circumstanţe excepţionale şi în anumite condiţii, atât din punct de vedere formal, cât şi material”. Serviciul juridic al Parlamentului European este mult mai puţin explicit, deşi a oferit câteva soluţii.
Aceste principii juridice foarte precise şi restrictive au stat la baza amendamentelor pe care le-am depus, precum şi a negocierilor la care am participat, care s-au desfăşurat în cadrul unor discuţii tripartite cu Consiliul şi Comisia. Sunt, repet, conştient de aceste tragedii suferite de unii dintre concetăţenii noştri şi sunt decis să depun toate eforturile necesare pentru a-i ajuta. De aceea, în cele din urmă, am fost de acord cu compromisul negociat cu Consiliul şi Comisia, însă doresc să precizez, domnule preşedinte, domnule comisar, că ceea ce reprezintă competenţa exclusivă a Comunităţii trebuie să rămână ca atare. Statele membre nu trebuie să ajungă, prin acordarea a nenumărate derogări şi extinderea domeniului de aplicare, să reclame ceea ce ţine de competenţa exclusivă a Comunităţii. Aceasta este poziţia pe care am adoptat-o şi cea pe care o voi susţine în viitor.
Maria Grazia Pagano, raportoare. – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş dori să încep prin a adresa mulţumiri călduroase tuturor, colegilor mei deputați şi funcţionarilor care au contribuit la îmbunătăţirea textului pe care îl vom vota mâine. Mulţumiri speciale domnului Demetriou, a cărui excelentă recomandare prealabilă a reprezentat un punct de plecare în raportul meu.
În activitatea mea, am fost întotdeauna conştientă de necesitatea de a oferi orientările necesare pentru construirea unui spaţiu european autentic de cooperare judiciară şi sper, sunt convinsă chiar, că munca mea poate fi din nou de folos în cadrul apropiatei preşedinţii suedeze, care se va confrunta cu dificila sarcină a redactării Programului de la Stockholm.
Când am redactat textul am început cu două considerente: primul era că procesele penale prezintă numeroase implicaţii importante pentru libertăţile fundamentale, atât pentru victimele infracţiunilor, cât şi pentru suspecţi şi pârâţi. Prioritatea pe care acest Parlament nu poate să nu o evidenţieze şi cheia de boltă a raportului meu este, aşadar, accentul asupra respectării drepturilor omului.
În recomandare, s-a alocat mult spaţiu tocmai apărării drepturilor fundamentale, acordându-se o atenţie deosebită protecţiei victimelor, condiţiilor din închisoare, drepturilor deţinuţilor şi garanţiilor procesuale, inclusiv dreptul acestora de a li se citi drepturile şi dreptul la asistenţă din partea unui avocat numit oficial, dreptul la probe, dreptul de a fi informaţi cu privire la natura şi motivele acuzării şi dreptul de acces la documentele relevante, într-o limbă inteligibilă, precum şi dreptul la un interpret.
Al doilea considerent pe care mi-am întemeiat raportul este acela că, astfel cum se poate remarca din raportul privind punerea în aplicare a Programului de la Haga pentru 2007, gradul de punere în aplicare în ceea ce priveşte cooperarea juridică în domeniul penal este oarecum redus, chiar dacă în alte sectoare s-au înregistrat rezultate satisfăcătoare, de exemplu în domeniul cooperării civile, al gestionării frontierelor, al politicilor în materie de imigraţie şi azil.
Prin urmare, este limpede că trebuie să se facă ceva. Principiul recunoaşterii reciproce, piatra de temelie a cooperării reciproce, este foarte departe de a fi recunoscut în mod corespunzător. Este necesar să ajungem la rădăcina problemei, identificând cauzele acestei creşteri surprinzător de reduse, astfel încât să putem pregăti soluţiile cele mai eficiente.
Cred că principalele cauze sunt legate de lipsa conştientizării şi încrederii reciproce dintre state, prin urmare, în raport pun accent pe formare, evaluare, schimbul de informaţii şi bunele practici.
Când este vorba despre formare, cu siguranţă nu trebuie să trecem cu vederea măsurile considerabile care au fost luate, în special prin aportul în acest sens al Reţelei Europene de Formare Judiciară. În opinia mea, este necesar totuşi să depăşim modelul de formare actual, bazat, în special, pe şcoli naţionale destinate absolvenţilor de studii superioare, pentru a construi o cultură judiciară comună mai puternică, care încă lipseşte. Din acest motiv, am subliniat necesitatea promovării unui institut european de formare bine organizat, adresat judecătorilor şi avocaţilor, cu resurse adecvate, însă m-am referit la necesitatea evitării unei duplicări inutile a structurilor existente şi am accentuat rolul important al şcolilor naţionale.
În al doilea rând: avem nevoie de un mecanism mai eficient de evaluare completă a justiţiei, a autorităţilor judiciare şi a punerii în aplicare a directivelor europene. Prin urmare, raportul propune crearea unui grup de experţi care să monitorizeze permanent aplicarea dreptului comunitar şi calitatea şi eficienţa justiţiei, după modelul reprezentat de sistemul Schengen de evaluare reciprocă. Scopul acestuia este, de asemenea, acela de a identifica orice slăbiciune a sistemului şi orice deficienţe legislative în materia cooperării judiciare penale, pentru a-i oferi legiuitorului european toate resursele de informare necesare pentru o evaluare politică şi de reglementare corespunzătoare.
În sfârşit, utilizarea noilor tehnologii, care sunt foarte importante pentru colectarea de date, consolidează sistemele de baze de date existente şi circulaţia informaţiei. Sper ca votul de mâine să reprezinte un ecou al rezultatului excelent obţinut în cadrul Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne.
Jacques Barrot, vicepreşedinte al Comisiei. – (FR) Domnule preşedinte, doresc, bineînţeles, să le mulţumesc celor trei raportori şi, în primul rând, domnilor Zwiefka şi Deprez. Evident, Comisia se bucură că s-a ajuns la nişte compromisuri. Acestea fiind spuse, este adevărat că au existat negocieri intense încă din februarie şi că astfel am ajuns la un acord la prima lectură privind cele două propuneri prezentate de Comisie la sfârşitul lui 2008.
Acesta este un domeniu foarte sensibil pentru toate instituţiile implicate - Comisie, Consiliu, Parlamentul European - după cum foarte bine a arătat domnul Deprez. Le mulţumesc tuturor părţilor pentru faptul că s-a ajuns la un text care credem că respectă prerogativele instituţionale ale Comisiei şi care, în acelaşi timp, pare să fie un răspuns la aşteptările legitime ale statelor membre şi ale Parlamentului.
Aş sublinia totuşi că este vorba despre o procedură derogatorie, cu o durată şi un domeniu de aplicare limitate, şi că, în orice caz, competenţa exclusivă a Comunităţii în aceste chestiuni trebuie în continuare respectată. Sunt foarte ferm în această privinţă şi sunt de acord cu cele afirmate de dl Deprez, când a arătat că statele membre nu trebuie să profite astfel de situaţie pentru a revendica anumite competenţe şi a încuraja Comisia să abandoneze oarecum ideea de a formula propuneri.
Constat că suntem de acord aici. Acestea fiind spuse, este, de asemenea, cazul ca această flexibilitate să permită statelor membre să dispună, atunci când Comunitatea nu îşi exercită competenţele, de un cadru instituţional care să le permită cetăţenilor accesul la justiţie în ţări terţe, în special în domeniul drepturilor familiale. Este, de asemenea, adevărat - şi domnii Zwiefka şi Deprez au făcut aluzie la acest fapt - că trebuie să ne gândim la normele care reglementează divorţul, încredinţarea copiilor, dreptul de vizită şi obligaţia de întreţinere, precum şi la situaţiile dureroase care pot rezulta din cauza faptului că nu există o legislaţie universal aplicabilă în aceste domenii, la nivel internaţional.
De asemenea, propunerea privind legea aplicabilă obligaţiilor contractuale şi necontractuale ar putea avea un efect pozitiv asupra rezolvării unor probleme extrem de concrete şi de punctuale, precum cele privind traficul rutier şi navigaţia fluvială sau administrarea aeroporturilor situate la frontiera dintre mai multe state, precum aeroportul Basel-Mulhouse-Freiburg. Acestea fiind spuse, este vorba despre o altă aplicare a acestui cadru instituţional, care trebuie, încă o dată, să rămână o excepţie.
Doresc în orice caz să le mulţumesc raportorilor din Comisia pentru afaceri juridice şi din Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne pentru munca realizată, precum şi pentru înţelegerea de care au dat dovadă, ceea ce a permis să se ajungă la acest acord înainte de încheierea acestei legislaturi a Parlamentului.
Voi menţiona acum raportul doamnei Pagano, cu ale cărui metodă şi conţinut sunt de acord. Salut implicarea crescândă a Parlamentului în domeniul justiţiei penale, nu doar în ceea ce priveşte măsurile legislative, ci şi în ceea ce priveşte conceperea viitorului spaţiului european de justiţie penală.
Vă mulţumesc, doamnă Pagano, pentru ajutorul pe care ni l-aţi acordat în activitatea pe care o desfăşurăm în prezent, având în vedere că pregătim Programul de la Stockholm şi că vom publica o comunicare cu recomandări pentru perioada 2010 - 2014. Sunt încântat de faptul că raportul dumneavoastră sprijină pe deplin principiul recunoaşterii reciproce. Datorită principiului recunoaşterii reciproce, Uniunea a obţinut succese majore, inclusiv mandatul european de arestare, iar toate acestea constituie un plan director pentru un adevărat spațiu al justiţiei penale.
Raportul tratează, de asemenea, problemele întâmpinate în cadrul punerii în aplicare a principiului recunoaşterii reciproce şi este adevărat că transpunerea şi aplicarea integrală şi coerentă a numeroaselor instrumente existente, întemeiate pe principiul recunoaşterii reciproce, trebuie monitorizate. Este, de asemenea, adevărat, însă, că nu poate exista recunoaştere reciprocă decât odată cu creşterea încrederii reciproce dintre autorităţile judiciare ale statelor membre. Acest fapt reprezintă într-adevăr elementul principal al recunoaşterii reciproce. Prin urmare, sunt recunoscător Parlamentului European pentru susţinerea creării unei culturi judiciare cu adevărat comune, după cum tocmai aţi afirmat, doamnă Pagano.
Aţi insistat pe bună dreptate asupra dezvoltării formării profesiilor juridice, a formării în domeniul mecanismelor europene, a relaţiilor cu Curtea de Justiţie, a utilizării instrumentelor de recunoaştere reciprocă, a cooperării judiciare şi a dreptului comparat. În această privinţă sunt întru totul de acord cu raportul dumneavoastră, deoarece cred că în programul de la Stockholm formarea judecătorilor şi schimbul de judecători între statele membre reprezintă cheia spre viitorul acestui spaţiu european de drept pe care ni-l dorim atât de mult.
Evident, Forumul privind justiţia, care reprezintă locul de întâlnire al diverselor reţele de profesii juridice, va fi, de asemenea, utilizat pentru a juca un rol esenţial în creşterea gradului de conştientizare în rândul practicienilor a dimensiunii europene a activităţii lor şi, cu ajutorul Uniunii, aceşti practicieni vor coopera pentru a asigura un adevărat schimb de bune practici.
De asemenea, Comisia este de acord cu propunerea din raport - într-adevăr, vă mulţumim - privind un mecanism de evaluare care să nu se limiteze la simpla transpunere a instrumentelor comunitare, ci care să aibă o sferă de cuprindere mai largă, respectiv situaţia justiţiei în statele membre.
Vor fi evaluate eficienţa şi rapiditatea sa, precum şi respectarea garanţiilor de apărare. În această privinţă, au început deja activităţi ce au drept punct de plecare ideea avansată de ministrul de justiţie al Ţărilor de Jos de a crea un mecanism de evaluare care să verifice modul în care funcţionează aparatul judiciar din punct de vedere al respectării principiilor statului de drept, utilizând, bineînţeles, aparatul existent şi aducând valoare adăugată în ceea ce priveşte monitorizarea politică. Pentru aceste evaluări se vor putea adresa recomandări.
În plus, Comisia susţine creşterea implicării Parlamentului European în mecanismele sale de evaluare. Domnule Deprez, aceasta ar putea fi o ocazie de a implica Parlamentul în activitatea grupurilor de experţi pe care le vom constitui anul acesta şi în anii următori.
Apoi, aţi menţionat transpunerea noii decizii privind Eurojust. Şi aici suntem de acord cu metoda sugerată în raport, privind utilitatea unui plan de punere în aplicare şi a reuniunilor dintre experţi şi statele membre. Datorită acestor elemente vom putea pune în aplicare rapid noua decizie privind Eurojust.
În final, raportul insistă asupra utilizării judicioase a noilor tehnologii. Strategia europeană în domeniul e-justiției a fost lansată pentru a exploata potenţialul tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor în domeniul justiţiei.
Aveţi dreptate, nu pot decât să mulţumesc Parlamentului European pentru activitatea sa şi pentru dezbaterile pe care ni le-a împărtăşit în acest domeniu. Sunt, de asemenea, convins că împreună vom reuşi să construim acest spaţiu al justiţiei penale, care ar trebui să caracterizeze o comunitate de cetăţeni care pe bună dreptate au dreptul la o justiţie de calitate, indiferent de statul membru în care se află.
Jan Kohout, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. −Domnule preşedinte, mă bucur că am ocazia de a mă exprima cu privire la aceste trei propuneri legislative importante şi le sunt recunoscător raportorilor pentru munca asiduă pe care au realizat-o în cadrul rapoartelor lor. Aş dori mai întâi să comentez primele două propuneri iar apoi să mă refer la a treia propunere, privind dezvoltarea viitoare a justiţiei penale în cadrul Uniunii Europene.
Obiectivul primelor două propuneri cuprinse în rapoartele domnilor Zwiefka şi Deprez este acela de a stabili o procedură care să permită statelor membre să negocieze şi să încheie acorduri cu ţări terţe privind aspecte ale cooperării judiciare în materie civilă care intră în competenţa exclusivă a Comunităţii.
Prima propunere, supusă procedurii de codecizie, se referă la legea aplicabilă obligaţiilor contractuale şi necontractuale. A doua, supusă procedurii de consultare, cuprinde anumite aspecte din domeniul dreptului familiei.
Aş dori să subliniez faptul că procedura instituită prin cele două viitoare regulamente este concepută astfel încât să asigure integritatea dreptului comunitar. Înainte de a autoriza negocierea unui acord, Comisia va verifica dacă acordul respectiv nu face ca dreptul comunitar să devină ineficient sau dacă nu împiedică funcţionarea corespunzătoare a sistemului stabilit prin normele sale. Comisia va verifica, de asemenea, dacă acordul respectiv nu dăunează politicii de relaţii externe, astfel cum a fost stabilită de Comunitate.
De fapt, s-ar putea susţine că, prin faptul că statelor membre li se permite să negocieze şi să încheie cu ţări terţe acorduri compatibile cu dreptul comunitar, domeniul de aplicare a dreptului comunitar se extinde şi la alte ţări din afara Uniunii Europene.
Procedura stabilită în cele două propuneri se va aplica, în primul rând, în cadrul negocierii şi încheierii de acorduri bilaterale între un stat membru şi ţări terţe. În unele cazuri însă, aceasta se va aplica şi pentru negocierea şi încheierea de acorduri regionale între cel puţin un stat membru şi/ sau cel puţin o ţară terţă. În ceea ce priveşte acordurile regionale, procedura stabilită în propunerea din domeniul dreptului familiei se va aplica pentru modificarea sau renegocierea celor două convenţii dintre statele nordice, care există deja. În ceea ce priveşte propunerea privind dreptul aplicabil, doar câteva acorduri regionale intră sub incidenţa sa. Acestea ar putea reglementa, de exemplu, administrarea unui aeroport situat într-o zonă de frontieră, a căilor navigabile comune mai multor state sau a podurilor şi tunelurilor transfrontaliere.
Procedura stabilită în cele două propuneri se bazează pe gradul ridicat de încredere şi cooperare dintre statele membre şi Comisie. Se prevede un mecanism de soluţionare a acelor situaţii în care Comisia, pe baza evaluării sale, ajunge la concluzia că negocierea sau încheierea unui acord nu poate fi autorizată. În astfel de situaţii, statul membru respectiv şi Comisia vor angaja discuţii pentru a ajunge la o soluţie de comun acord.
Preşedinţia, în numele Consiliului, speră şi se aşteaptă să se poată ajunge la un acord la prima lectură privind propunerea din domeniul dreptului aplicabil. Între Parlamentul European, Comisie şi Consiliu au avut loc negocieri constructive, în cadrul cărora cele trei instituţii au reuşit să soluţioneze împreună mai multe probleme dificile.
Întrucât propunerea din domeniul dreptului aplicabil este aproape identică cu cea din domeniul dreptului familiei, se înţelege de la sine că amendamentele aduse primei propuneri au fost preluate în a doua propunere, chiar dacă aceasta nu este supusă procedurii de codecizie. Este foarte recomandabil şi în interesul unei bune legiferări să se menţină paralelismul celor două texte.
Aş dori să închei cu câteva comentarii asupra recomandării Parlamentului privind dezvoltarea justiţiei penale europene, care face obiectul raportului doamnei Pagano.
Consiliul susţine puternic importanţa recunoaşterii reciproce drept piatră de temelie a cooperării judiciare în cadrul Uniunii Europene. Considerăm că aceasta ar trebui atât extinsă - prin adoptarea pe viitor şi a altor instrumente juridice - cât şi aprofundată, printr-o punere în aplicare mai eficientă a instrumentelor de recunoaştere reciprocă adoptate până în prezent.
În această perspectivă, Consiliul ar dori să atragă atenţia Parlamentului asupra faptului că este în curs de finalizare a celei de-a patra serii de evaluări reciproce privind punerea practică în aplicare a mandatului european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.
În cadrul acestei serii de evaluări reciproce, experţii au examinat şi problemele legate de interacţiunea dintre mandatul european de arestare şi principiul recunoaşterii reciproce în general, pe de o parte, şi principiul proporţionalităţii, pe de altă parte. Însă, principiul proporţionalităţii trebuie, de asemenea, contrabalansat cu un alt principiu, la fel de drag Parlamentului - respectiv cel al subsidiarităţii. Realitatea este că autorităţile judiciare din diverse state membre au opinii diferite cu privire la ceea ce reprezintă o infracţiune gravă.
Consiliul aşteaptă să lucreze cu Parlamentul şi Comisia la un sistem de evaluare orizontală şi continuă şi de punere în aplicare a politicilor şi instrumentelor juridice europene.
Cu privire la formarea judiciară, Consiliul împărtăşeşte opinia Parlamentului că este necesar să se adopte o cultură judiciară europeană originală, printre altele, prin promovarea schimburilor directe între judecători, procurori şi membrii aparatului judiciar din diferite state membre şi să se dezvolte activ Reţeaua Europeană de Formare Judiciară.
De asemenea, Consiliul împărtăşeşte opinia Parlamentului privind necesitatea punerii în aplicare rapide şi eficiente a noilor decizii privind Eurojust şi Europol.
În concluzie, doresc să mulţumesc Parlamentului pentru activitatea asiduă şi detaliată pe care a desfăşurat-o în cadrul celor trei rapoarte examinate de noi în această după-amiază.
Gérard Deprez, preşedinte al Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne. – (FR) Domnule preşedinte, cu siguranţă nu în numele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, ci mai mult în numele grupului meu, doresc să profit de acest scurt moment pentru a-mi exprima reacţia extrem de favorabilă faţă de raportul doamnei Pagano. Felicitări pentru raportul dumneavoastră, doamnă Pagano. Cred că, la redactarea acestui raport, aţi întocmit o listă extraordinar de detaliată a elementelor ce ar trebui să figureze cu prioritate, domnule comisar, în Programul de la Stockholm, care ştiu că este în curs de pregătire asiduă la Comisie.
Permiteţi-mi să subliniez, pe lângă ce s-a afirmat deja despre importanţa evaluării formării judecătorilor, două aspecte fundamentale pentru chestiunea încrederii reciproce şi care se află la baza a ceea ce ar putea deveni în viitor recunoaşterea reciprocă. În primul rând, independenţa sistemului judiciar. În prezent, o parte din statele membre UE nu dispun de un sistem judiciar care să fie independent de puterea politică a celorlalte puteri. Acest lucru este scandalos şi trebuie să înceteze.
În al doilea rând, garanţiile procedurale. Atâta timp cât nu putem fi siguri de faptul că, în unele ţări, persoane suspectate sau acuzate de comiterea unor tipuri de infracţiuni se bucură de garanţii procedurale similare celor existente în alte ţări, va fi greu să obţinem o acceptare pe scară largă a principiului recunoaşterii reciproce. Aceasta este o chestiune fundamentală pe care am dorit să o introduc în această dezbatere. Felicitări, doamnă Pagano.
Csaba Sógor, în numele Grupului PPE-DE. – (HU) Graniţele naţionale stabilite după al doilea război mondial au separat comunităţi şi familii. Doresc să vă dau un exemplu în acest sens aproape de noi, aici în Europa. Szelmenc a făcut odată parte din Ungaria. În prezent însă, o parte din acesta, Nagyszelmenc, se află pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, Slovacia, iar cealaltă parte, Kisszelmenc, se află în Ucraina.
Până la 23 decembrie 2005 nu exista nici măcar o graniţă între cele două sate. Timp de 60 de ani, părinţi, copii şi rude trăiau complet separat unii de alţii, nevăzându-se timp de mai multe decenii. Uniunea Europeană le-a oferit ocazia mult aşteptată de a vedea că această situaţie ia sfârşit, prin deschiderea unui punct de trecere a frontierei. Exemplul pe care tocmai l-am menţionat este unul dintre multele sute sau mii, oferind în acelaşi timp un argument solid în motivaţia faptului că discutăm acest raport acum.
Proiectul de regulament prevede o procedură privind jurisdicţia aplicabilă între statele membre şi ţări terţe cu privire la chestiuni matrimoniale, răspunderea părintească şi obligaţia de întreţinere. Regulamentul nu va înlocui legile comunitare, ci se va aplica doar atunci când statul membru respectiv demonstrează că există un interes specific bazat pe relaţii economice, geografice, culturale sau istorice, în special între statul membru şi ţara terţă în cauză, în semnarea unui acord sectorial bilateral cu aceasta. În acelaşi timp, Comisia afirmă că acordul propus are doar o influenţă limitată asupra aplicării uniforme şi consecvente a regulamentelor comunitare existente şi asupra funcţionării sistemului pus în aplicare pe baza regulamentelor menţionate.
Doresc să îi mulţumesc raportorului, domnul Deprez, pentru asumarea acestui subiect important care influenţează vieţile unor cetăţeni care trăiesc atât interiorul, cât şi în afara Uniunii Europene, în special pentru că acest document stabileşte un echilibru între jurisdicţia instituţiilor comunitare şi cea a statelor naţionale.
Manuel Medina Ortega, în numele Grupului PSE. – (ES) Domnule preşedinte, cred că propunerile de regulamente care ne-au fost adresate de Comisie sunt importante şi necesare şi, pe de altă parte, era de asemenea important şi necesar ca noi, cei din Parlamentul European, să insistăm asupra principiului asupra căruia au insistat cei doi raportori, domnii Zwiefka şi Deprez, respectiv principiul competenţei comunitare.
Acesta reprezintă o chestiune de competenţa Comunităţii, însă, din motive practice, este recomandabil să menţinem anumite responsabilităţi care să fie exercitate de statele membre, dar care, după cum a afirmat domnul Barrot, să fie limitate ca durată şi domeniu de aplicare. Nu există opţiunea de a refuza exercitarea competenţei comunitare, astfel încât nici Consiliul, nici Comisia şi nici Parlamentul nu au puterea de a renunţa la aceste competenţe ale Comunităţii.
Odată stabilit acest lucru - fiind vorba despre o procedură derogatorie - cred că amendamentele pe care le-am dezbătut şi depus, şi pe care cred că Parlamentul le va adopta mâine, vor permite adoptarea acestui pachet de măsuri la prima lectură. Totuşi cred, de asemenea, că, în ceea ce priveşte Comisia, atât în următoarea etapă, cât şi ulterior, vom putea progresa prin dezvoltarea unui adevărat sistem european de drept privat. Acest lucru devine tot mai necesar, astfel cum a subliniat, de exemplu, domnul Sógor în discursul anterior. Discutăm despre probleme care afectează direct oamenii şi, în măsura în care le putem rezolva problemele, aceştia vor realiza că Uniunea Europeană are un scop.
În sfârşit, domnule preşedinte, doresc să îi felicit pe colegii mei deputaţi, domnii Deprez şi Zwiefka, şi să mulţumesc Comisiei şi Consiliului pentru disponibilitatea lor de a lucra împreună cu noi la această chestiune.
Sarah Ludford, în numele Grupului ALDE. – Domnule preşedinte, doresc să îi mulţumesc doamnei Pagano pentru raportul său excelent şi pentru contribuţia sa la redactarea amendamentelor de compromis care au preluat, de exemplu, unele dintre sugestiile mele.
Consider că Parlamentul European lasă indicii clare în ceea ce priveşte ambiţiile sale privind realizarea în viitor a unui spaţiu european al justiţiei penale, cu dublul scop de a-i aduce pe infractori în faţa justiţiei şi de a susţine drepturile pârâţilor şi ale victimelor. Raportul evidenţiază în mod just chestiuni esenţiale, precum necesitatea monitorizării punerii în aplicare a legislaţiei; intensificarea formării judecătorilor, procurorilor şi avocaţilor apărării; şi noua legislaţie care asigură garanţiile procedurale, după cum a subliniat Gérard Deprez.
Mandatul european de arestare este un instrument eficient pentru aducerea infractorilor în faţa justiţiei şi regret enorm opoziţia manifestată de conservatorii britanici faţă de acesta. Însă, trebuie să ne asigurăm, iar guvernele, de asemenea, că mandatele europene de arestare nu sunt întrebuinţate greşit, pentru chestiuni triviale, precum urmărirea celor care au furat un porc sau care nu au plătit o factură la hotel. Acesta nu trebuie folosit nici în mod abuziv, pentru cereri nefondate de interogare, în loc să aibă ca finalitate corespunzătoare mai degrabă returnarea în vederea acuzării şi urmăririi.
Mandatul european de arestare - după cum au afirmat alţii - şi întreaga justiţie penală se bazează pe încredere reciprocă. Astfel, statele membre trebuie să arate că merită această încredere, prin faptul că dispun de sisteme juridice de calitate superioară şi prin respectarea, de exemplu, a Convenţiei europene a drepturilor omului şi a hotărârilor curţii de la Strasbourg. Nu putem returna oameni, în temeiul unor mandate europene de arestare, într-un stat membru al Uniunii Europene şi apoi să-i trimitem într-o ţară terţă pentru a fi supuşi torturii. Dacă hotărârile curţii de la Strasbourg sunt încălcate, atunci trebuie invocate garanţiile drepturilor fundamentale din mandatul european de arestare. Cred că guvernele Uniunii Europene au evitat provocarea reprezentată de abordarea diferenţelor substanţiale dintre sistemele juridice şi respectarea neuniformă a procesului echitabil şi a drepturilor omului.
Trebuie, de asemenea, să încercăm să asigurăm creşterea în viitor a calităţii legislaţiei în materie de justiţie penală. Din fericire, după Lisabona - şi sunt încântat de faptul că senatul ceh a ratificat Tratatul de la Lisabona - vom avea mai puţine propuneri din partea statelor membre lansate prin presă, propuneri care nu duc nicăieri şi care, chiar dacă sunt aprobate, nu sunt niciodată puse în aplicare în mod corespunzător. O justiţie europeană cât mai cuprinzătoare şi înalte standarde juridice sunt cruciale pentru cetăţenii noştri atunci când călătoresc, muncesc şi îşi deschid afaceri în alte ţări şi când oamenii sunt nevoiţi să încerce să se explice într-o limbă străină. Este timpul să ne asigurăm că orice persoană arestată în sistemul justiţiei penale al altui stat membru îşi cunoaşte drepturile şi dispune de asistenţă juridică, interpretare şi traducere corespunzătoare.
În sfârşit, sunt extrem de dezamăgit de faptul că guvernul Regatului Unit se află printre cei care au blocat o măsură privind drepturi procedurale. Sper să se răzgândească în viitor.
Luca Romagnoli (NI). – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, sunt parţial de acord cu cele trei rapoarte pe care le discutăm.
Raportul domnului Zwiefka este mai uşor de acceptat deoarece face ca procedura negocierii şi încheierii de acorduri bilaterale sectoriale între statele membre şi ţările terţe să fie mai omogenă şi, nu în ultimul rând, mai transparentă.
În ceea ce priveşte raportul domnului Deprez, sunt în esenţă de acord cu a doua parte, acolo unde se referă la consecvenţa necesară din partea Comisiei dacă intenţionăm să dezvoltăm o politică comunitară privind relaţiile externe din domeniul cooperării judiciare. Însă, când este vorba despre posibilitatea ca statele membre să încheie acorduri ele însele, ca naţionalist, sunt, bineînţeles, mulţumit de acest lucru şi sper că nu este un proces limitat neapărat ca durată şi domeniu de aplicare.
În sfârşit, trebuie să recunosc în mod onest că am unele îndoieli cu privire la recomandarea adresată de doamna Pagano Parlamentului European. Îi sunt recunoscător pentru faptul că a evidenţiat şi susţinut finalitatea e-justiţiei, cu atât mai mult cu cât sarcina întocmirii raportului mi-a revenit personal, şi le rămân îndatorat celor care au colaborat la asigurarea succesului său. Însă, faptul că sunt conştient de problemele legate de libertăţile fundamentale ale victimelor, precum şi ale suspecţilor şi pârâţilor, cât şi de necesitatea punerii în aplicare a formării judiciare a judecătorilor şi aparatului auxiliar, mă determină să observ că avem încă multe de făcut în acest domeniu - cu siguranţă, cel puţin în Italia. În plus, când este vorba despre mandatul european de arestare, sincer îndoielile mele devin făţişe. Totuşi, le mulţumesc raportorilor pentru faptul că au lucrat la aceste chestiuni cu pricepere şi precizie.
Panayiotis Demetriou (PPE-DE). - (EL) Domnule preşedinte, doresc la rândul meu să îi felicit pe cei trei raportori, domnul Zwiefka, domnul Deprez şi doamna Pagano. Doresc, în special, să o felicit pentru raportul său pe doamna Pagano, în calitate de raportor alternativ, şi să îi mulţumesc pentru cuvintele frumoase şi, în acelaşi timp, pentru faptul că a lucrat la acest raport în strânsă colaborare cu mine. Doresc, de asemenea, să îmi exprim mulţumirea cu privire la faptul că, după spusele comisarului, Comisia este de acord cu aproape toate punctele incluse în acest raport. Ca atare, subscriu pe deplin la raportul doamnei Pagano şi, evident, la toate cele afirmate de dumneaei astăzi în Cameră.
Domnule comisar, au trecut zece ani de când Consiliul European anunţa la Tampere adoptarea obiectivului strategic de creare a unui spaţiu al libertăţii, justiţiei şi securităţii în Uniunea Europeană, zece ani de la comunicarea conform căreia piatra de temelie a cooperării judiciare era reprezentată de recunoaşterea reciprocă şi de încrederea în hotărârile instanţelor supreme. Trebuie să afirm că s-au făcut puţine lucruri în acest sens.
Astfel, în timp ce în cazul dreptului civil au fost promovate mai multe chestiuni, în cazul dreptului penal, lucrurile au rămas aproape pe loc. Sperăm ca, odată cu adoptarea Tratatului de la Lisabona, să se înregistreze progrese mai mari în această direcţie.
Domnule comisar, nu s-au realizat progrese nici în legătură cu această propunere privind garanţiile procedurale minime iar rugămintea noastră - şi aceasta se adresează direct şi Consiliului - este să realizaţi dumneavoastră aceste progrese. Voi încheia prin a afirma că există, bineînţeles, diferenţe între sistemele judiciare, însă există loc şi pentru convergenţă. De aceea, recomandarea privind crearea unei comisii de experţi care să analizeze toate diferenţele şi asemănările din sistemele de drept trebuie pusă în aplicare, astfel încât să dispunem de recomandări speciale din partea unor experţi, privind convergenţa sistemelor noastre de drept şi să puteam avea încredere reciprocă în sistemele judiciare.
Lidia Joanna Geringer de Oedenberg (PSE). – (PL) Domnule preşedinte, în domeniul justiţiei civile, pe lângă acquis-ul comunitar, există o serie de acorduri bilaterale încheiate de statele membre cu ţări terţe. În conformitate cu articolul 307 din Tratatul CE, este necesar ca statele membre să abroge orice dispoziţii existente în acorduri de acest tip, şi care sunt incompatibile cu acquis-ul.
În Avizul său 1/03 din februarie 2006, Curtea de Justiţie a susţinut competenţa exclusivă a Comunităţii în încheierea de acorduri internaţionale cu ţări terţe privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială. Astfel, se pune problema dacă toate acordurile bilaterale cu aceste ţări, privind astfel de chestiuni, fie în vigoare, fie propuse, ar trebui înlocuite cu acorduri comunitare. Sau ar trebui ca statele membre să rămână autorizate să încheie astfel de acorduri atunci când nu există un interes comunitar?
Această procedură, ce constituie excepţia de la regulă, trebuie însă supusă unor condiţii menţionate expres, privind domeniul de aplicare a mecanismului şi perioada cât se află în vigoare. Prin urmare, Comisia trebuie să stabilească o strategie şi să fixeze priorităţi, având în vedere dezvoltarea politicii comunitare privind relaţiile externe din domeniul cooperării judiciare în materie civilă şi comercială.
Jacques Barrot, vicepreşedinte al Comisiei. – (FR) Domnule preşedinte, voi fi concis întrucât nu pot decât să îmi exprim satisfacţia cu privire la modul în care Parlamentul a contribuit la clarificarea acestui domeniu al dreptului, justiţiei, securităţii şi libertăţii pe care dorim să îl construim în cadrul Uniunii; Salut toate afirmaţiile de până acum, în special cele cu privire la principiul recunoaşterii reciproce, care ne trimite din nou la problema încrederii reciproce dintre judecători.
Este adevărat, după cum foarte bine s-a arătat, că există loc pentru convergenţa sistemelor judiciare, iar aceasta ar trebui în special formalizată prin intermediul unor proceduri minime în cazul procedurii penale. Cred într-adevăr că toate acestea pregătesc calea pentru un Program de la Stockholm reuşit şi doresc să mulţumesc Parlamentului pentru aceasta.
În rest, pot confirma că este într-adevăr posibil să se găsească un cadru instituţional pentru acordurile bilaterale, însă Comunitatea şi Comisia trebuie să aibă competenţă exclusivă. Aceasta este tot ceea ce pot să spun. Nu doresc să prelungesc dezbaterea. Rămân încă multe lucruri de spus.
Mai presus de toate, sunt recunoscător Parlamentului şi trebuie să spun - întrucât nu voi mai avea ocazia să iau din nou cuvântul - că voi fi fost extrem de îmbogăţit de experienţa mea de comisar, în măsura în care simt într-adevăr că o alianţă reală între Comisie şi Parlamentul European este adesea în măsură - şi rog preşedinţia să mă scuze pentru că subliniez acest fapt, însă este adevărat - să evidenţieze şi să promoveze interesul european general.
Cu toate acestea, sunt, bineînţeles, recunoscător preşedinţiei pentru susţinerea sa. Trebuie să existe sinergie între cele trei instituţii; însă, mulţumirile mele se adresează Parlamentului European care, şi în această seară, ne-a prezentat un raport foarte bun. Vă mulţumesc, doamnă Pagano.
Jan Kohout, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. − Domnule preşedinte, această dezbatere a fost extrem de interesantă şi se pare că suntem foarte aproape de a ajunge la un acord la prima lectură privind propunerea din domeniul dreptului aplicabil. Îmi permit să afirm că nu este vorba despre un simplu acord, ci despre un acord corect şi bine echilibrat. Consider că acest fapt ilustrează excelent buna colaborare dintre Parlament, Comisie şi Consiliu.
Sunt convins că statele membre vor utiliza în mod corespunzător procedura stabilită de ambele regulamentele viitoare şi că aceasta le va permite să dispună de un cadru juridic adecvat în relaţiile lor cu anumite ţări terţe cu care au legături speciale.
După cum am evidenţiat anterior, acordul la prima lectură privind propunerea din domeniul dreptului aplicabil are efecte asupra celeilalte propuneri din domeniul dreptului familiei, întrucât cele două texte sunt aproape identice. Prin acordul la prima lectură am pregătit, prin urmare, terenul pentru adoptarea rapidă şi a celeilalte propuneri. Aceasta este într-adevăr o evoluţie de dorit.
Multe din statele membre au un interes uriaş în a încheia acorduri cu ţări terţe, privind chestiuni de dreptul familiei, precum încredinţarea copiilor, dreptul de vizită şi obligaţia de întreţinere, datorită, de exemplu, unor legături istorice sau sociale specifice cu acele ţări.
În sfârşit, în numele Consiliului, doresc să mulţumesc Parlamentului pentru recomandările sale inspirate privind dezvoltarea justiţiei penale europene, care fac obiectul raportului doamnei Maria Grazia Pagano. Doresc să mulţumesc Parlamentului pentru această dezbatere fructuoasă şi pentru rezultatul excelent.
Tadeusz Zwiefka, raportor. – (PL) Domnule preşedinte, când am început această lucrare am fost conştienţi că avem de a face cu o situaţie extrem de delicată. Pe de o parte, datorită naturii excepţionale şi importanţei neobişnuite a instrumentelor juridice la care lucram. Pe de altă parte, eram conştienţi de trecerea timpului şi de apropierea iminentă a sfârşitului acestei legislaturi a Parlamentului European, iar în al treilea şi ultimul rând atât statele membre cât şi cetăţenii Uniunii Europene se aşteptau ca măcar la un moment dat să poată fi sprijiniţi în soluţionarea unor chestiuni care pentru ei sunt atât de dificile şi în acelaşi timp atât de importante.
Numai datorită voinţei noastre de a obţine un rezultat pozitiv, cu respectarea deplină, în acelaşi timp, a dreptului comunitar, precum şi datorită voinţei noastre de a realiza un instrument care să se încadreze în sistemul juridic al Uniunii Europene şi datorită dorinţei noastre de a lucra bine împreună, am putut ajunge în etapa în care încheiem dezbaterea astăzi, ceea ce va conduce probabil la obţinerea unei reuşite încă de la prima lectură.
Prin urmare, ţin din nou să adresez sincere mulţumiri domnului Deprez pentru eforturile sale susţinute de a ne împiedica să depăşim anumite bariere. Doresc, de asemenea, să adresez sincere mulţumiri domnului Kohout pentru activitatea neobişnuit de dinamică a reprezentanţilor preşedinţiei cehe, precum şi comisarului Barrot pentru cooperarea cu adevărat perfectă a reprezentanţilor Comisiei. De asemenea, doresc să le mulţumesc colegilor mei deputaţi, care s-au exprimat astăzi aici şi care, pe toată durata activităţii noastre, au contribuit la acest succes final, precum şi colaboratorilor noştri, în special personalului Comisiei pentru afaceri juridice, care a contribuit cu trup şi suflet la obţinerea acestui succes final.
Gérard Deprez, raportor. – (FR) Domnule preşedinte, voi avea nevoie de cel mult două minute. Consider - pentru a răspunde la ceea ce am interpretat a fi o solicitare din partea Consiliului şi o dorinţă a domnului Zwiefka - că, întrucât am lucrat împreună aşa de bine, în măsura în care acest lucru depinde de mine, mâine vom avea un acord la prima lectură. Prin urmare, în instrucţiunile de vot pe care le voi da prietenilor mei politici, îi voi sfătui să voteze pentru textul acordului pe care l-am negociat cu Consiliul şi Comisia, indiferent, aş putea adăuga, de sentimentele mele personale şi de îmbunătăţirile pe care aş fi dorit să le aduc acestui text.
Acestea fiind spuse, domnule preşedinte, întrucât mi-a mai rămas puţin timp, aş dori să îl folosesc nu pentru a discuta tot despre rapoartele noastre, ci pentru a-i mărturisi ministrului cât de fericit sunt astăzi pentru faptul că senatul ceh şi-a dat acordul pentru Tratatul de la Lisabona. Cred că, pe lângă munca pe care am realizat-o, aceasta este vestea cea bună, adevărata veste bună pentru ziua de azi.
(Aplauze)
Le mulţumesc tuturor celor care au lucrat la aceasta, pentru că ştim cu toţii că împrejurările nu au fost uşoare. Au existat puternice curente opuse în ţara dumneavoastră. Ultimele evenimente politice nu au făcut neapărat lucrurile mai uşoare, astfel încât doresc să transmit recunoştinţa noastră, atât autorităţilor, cât şi poporului dumneavoastră. Astăzi aţi servit atât de bine cauzei europene!
Maria Grazia Pagano, raportor. − (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, doresc să mulţumesc Consiliului pentru susţinerea principiilor şi, mai ales, dacă îmi permite, comisarului Barrot, cu care am avut schimburi foarte avantajoase, ce s-au dovedit extrem de utile în lucrarea pe care am prezentat-o ulterior Camerei. De asemenea, doresc să le mulţumesc călduros deputaţilor care au lucrat la acest raport, dându-mi idei şi, bineînţeles, utilizându-şi întreaga experienţă, şi în special domnului Demetriou, doamnei Ludford şi minunatului domn Deprez.
Doresc să menţionez că domnul Demetriou, doamna Ludford şi domnul Deprez au pus punctul pe „i”; aceştia au identificat provocarea cu care se confrunta Uniunea Europeană, pentru că formarea unei culturi judiciare europene colective - care, bineînţeles, presupune combaterea serioasă a factorilor menţionaţi de domnul Deprez; stabilirea independenţei sistemului judiciar, asigurarea garanţiilor şi nivelarea discrepanţelor dintre diferitele sisteme judiciare, reprezintă provocările care ne aşteaptă. Cred însă că munca pe care am realizat-o ne permite să fim optimişti.
Doresc să îi spun domnului Romagnoli - afirm acest lucru din propriul punct de vedere, care ar trebui să fie şi al său - că, în esenţă, din cauza modului în care este percepută situaţia, există categoric pesimism în Italia, însă trebuie să ne impunem să fim optimişti, iar munca pe care aţi depus-o şi dumneavoastră, domnule Romagnoli, precum şi contribuţia pe care aţi adus-o la realizarea acestui raport înseamnă că, împreună, putem construi Uniunea Europeană, iar Uniunea Europeană este o realitate şi pentru italieni.