Preşedinta. – Urmează timpul afectat întrebărilor (B7-0017/2010).

Următoarele întrebări sunt adresate Consiliului.

Întrebarea nr.1 adresată de G Papanikolaou (H-0052/10)

Subiect: Cooperarea UE-Turcia în domeniul imigrației ilegale

Cea mai mare parte a imigranților ilegali din UE pătrund în Grecia pe la frontierele maritime cu Turcia. Ulterior, aceștia se deplasează din Grecia în restul Uniunii Europene.

Având în vedere că Turcia dorește cu adevărat să devină membru UE și întrucât cooperarea cu aceasta este indispensabilă, ce măsuri intenționează să ia Președinția spaniolă pentru a determina Turcia să coopereze?

Care este opinia Președinției Consiliului în ceea ce privește evoluția negocierilor dintre UE și Turcia pe tema acordului de readmisie și dintre Turcia și Frontex pe tema acordului privind schimbul de informații și implicarea Turciei în operațiunile comune? A fost informată Grecia cu privire la evoluția negocierilor?

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, după cum ştiţi, cooperarea intensificată cu ţări terţe – cu ţările de origine şi de tranzit pentru migraţie – este un element-cheie pentru Uniunea Europeană în ceea ce priveşte combaterea imigraţiei ilegale.

Aceasta a fost una dintre cele mai importante modificări, dezvoltări şi progrese care au avut loc în urma a ceea ce este cunoscut drept abordarea globală a imigraţiei şi Pactul european privind imigraţia şi azilul. Cooperarea cu ţări care sunt surse ale imigraţiei este unul dintre cele mai importante elemente ale noii politici în domeniul imigraţiei – de fapt, anterior anului 2004, în Uniunea Europeană nu exista nicio politică în domeniul imigraţiei –, iar unul dintre principalele elemente ale politicii care a apărut în urma reuniunii de la Hampton Court din 2004 este cooperarea cu ţările de origine şi de tranzit pentru migraţia ilegală.

Aşa cum am afirmat, aceasta face parte din Pactul european privind imigraţia şi azilul şi, în această privinţă, în concluziile sale privind extinderea din luna decembrie a anului trecut, Consiliul a salutat iniţierea unui dialog mai intens cu Turcia privind migraţia şi a solicitat să fie adoptate măsuri specifice, precum readmisia, controalele la frontiere etc.

Programul de la Stockholm a reafirmat necesitatea de a acţiona împotriva imigraţiei ilegale şi, mai mult decât atât, din Programul de la Stockholm şi din concluziile Consiliului din decembrie 2009, este evident că trebuie să încheiem acorduri de readmisie cu Turcia şi, între timp, să aplicăm acordurile bilaterale existente.

Vă pot spune că ultima rundă de negocieri privind acordurile de readmisie a avut loc luna trecută, la 19 februarie, la Ankara şi că eforturile Comisiei de a obţine cele mai favorabile concluzii la aceste negocieri vor fi susţinute de Consiliu.

De asemenea, trebuie să menţionez colaborarea şi cooperarea dintre Frontex şi Turcia. Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului facilitează această cooperare operaţională dintre statele membre şi ţările terţe şi ar trebui spus că în prezent au loc negocieri între Frontex şi Turcia privind un acord cum este cel menţionat în acest regulament.

Aceasta este o sarcină operaţională care implică schimburi de informaţii, analiza riscurilor, cercetare şi acţiuni comune şi coordonate în cadrul Frontex. Acesta este cadrul în care se desfăşoară acum cooperarea operaţională între Agenţie şi autorităţile turce.

Sperăm ca aceste negocieri să se încheie cât mai curând posibil în mod fructuos, şi, în orice caz, statele membre vor continua să fie informate în privinţa oricăror progrese viitoare.

  Georgios Papanikolaou (PPE). – (EL) Vă mulţumesc foarte mult pentru răspuns. Aş dori să mai fac două comentarii.

Primul este acela că, astăzi sau mâine, odată cu dezbaterea de astăzi, Parlamentul elen va vota o iniţiativă legislativă a guvernului elen prin care cetăţenia grecească este obţinută mult mai simplu şi în mod mult mai flexibil decât în trecut. Bineînţeles, acest lucru creşte şi mai mult atractivitatea Greciei pentru imigranţi, în special pentru imigranţii ilegali, care cred că, într-un anumit moment din viitor, vor putea să îşi regularizeze situaţia. Din punct de vedere strategic, aş dori să ştiu dacă Preşedinţia consideră că aceasta este o măsură bună.

În al doilea rând, în februarie a fost anunţat faptul că Frontex îşi va crea primul avanpost la Piraeus pentru a-şi consolida prezenţa la Marea Egee. Există un calendar specific pentru aceasta?

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului – (ES) Stimate domnule deputat, vă pot spune acum exact care va fi calendarul acestor negocieri care au loc. Ceea ce este sigur e că voinţă politică pentru succesul acestora există. Informaţiile la care vă referiţi cu privire la Grecia subliniază necesitatea şi oportunitatea ca lupta împotriva imigraţiei ilegale să fie consolidată prin aceste acorduri de readmisie.

Trebuie să susţinem aceste convorbiri, aceste negocieri care, practic, sunt conduse de Comisie. Trebuie să vă reamintesc că, înainte de sfârşitul anului trecut, dl ministru Billström, în numele Preşedinţiei suedeze, şi dl Barrot, vicepreşedinte al Comisiei, au vizitat Turcia, la 5 noiembrie 2009.

Această vizită a fost urmată de contactarea de către Comisie. Referitor la noua Comisie, acest caz se încadrează, în mod esenţial, în sfera de competenţe a dnei Malmström, care cunoaşte foarte bine Programul de la Stockholm, deoarece a fost implicată în transformarea în realitate şi în elaborarea acestuia. Sunt optimist în privinţa faptului că informaţiile la care vă referiţi pot fi compensate prin reglementarea mult mai strictă a acordurilor de readmisie, a acordurilor de readmisie reale cu Turcia. Nu vă pot oferi un calendar precis pentru acestea, însă vă pot spune că Preşedinţia Consiliului şi Comisia doresc foarte mult ca aceste acorduri de readmisie cu Turcia să fie obţinute. Nu dorim numai acorduri cu Turcia, dar şi cu alte ţări care, uneori, sunt ţări de origine şi de tranzit pentru imigraţia ilegală.

De asemenea, trebuie să vă spun că acordurile cu Frontex, în acest caz, cu Turcia, sunt administrate direct de Frontex. În numeroase cazuri, sunt conversaţii tehnice şi operaţionale şi, deşi Consiliul, ca instituţie, nu este implicat în aceste negocieri, este informat cu privire la acestea şi, bineînţeles, va informa restul statelor membre în orice situaţie şi fireşte, inclusiv Grecia.

  Nikolaos Chountis (GUE/NGL). – (EL) Domnule Preşedinte, aţi spus că au loc convorbiri între Frontex şi Turcia şi că Comisia raportează Consiliului cu privire la aceste discuţii. Prin urmare, aş dori să ne spuneţi, aş dori să ştiu dacă baza pentru aceste discuţii dintre Turcia şi Frontex este respectul pentru frontiera dintre Grecia şi Turcia, cu alte cuvinte, recunoaşterea şi respectarea frontierelor externe ale UE. V-aş reaminti că, până în prezent, hărţuirea de către Turcia a aparatelor de zbor ale Frontex s-a bazat pe acest diferend.

Aş dori să vă întreb şi dacă Turcia a prevăzut orice alte condiţii pentru a obţine un acord cu Frontex.

  Roger Helmer (ECR). – Aş dori să-l felicit pe ministru pentru răspunsul său excelent şi pentru buna activitate pe care o desfăşurăm în Europa pentru a proteja drepturile imigranţilor.

Mă tem că, uneori, nu reuşim să protejăm drepturilor propriilor noştri cetăţeni atunci când se deplasează dintr-o ţară în alta. Mă gândesc, în special, la unii dintre alegătorii mei din East Midland, care şi-au cheltuit economiile pentru pensii pe o casă în Spania numai pentru a descoperi, după ce au trăit acolo doi sau trei ani, că la uşa lor se află buldozere şi că drepturile lor de proprietate, drepturile lor de aplicare a contractului, sunt, pur şi simplu, ignorate de instanţele spaniole şi de autorităţile spaniole.

Aş fi recunoscător dacă ministrul ar putea să ne explice de ce există această situaţie şi ce acţiuni va întreprinde Spania pentru a rezolva această problemă a cetăţenilor europeni din ţara domniei sale.

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Doamnă preşedintă, referitor la întrebarea privind Grecia, bineînţeles, frontierele statelor membre ale Uniunii trebuie respectate. Obiectivul principal al acestor acorduri este ca aceste frontiere să fie respectate.

Atunci când există un acord cu o ţară terţă prin care poate să treacă imigraţia ilegală şi există un acord de readmisie – care reprezintă obiectivul – şi, prin urmare, acordurile Uniunii Europene cu ţara terţă respectivă sunt consolidate – aceasta fiind abordarea globală şi filozofia Parlamentului European privind imigraţia – sunt consolidate frontierele statelor membre ale Uniunii. Acesta este efectul. Dacă nu dispunem de acest control eficient al imigraţiei ilegale pentru că nu există cooperare suficientă cu alte ţări, pentru că nu există acorduri de readmisie, în practică, aceste frontiere sunt slăbite. Prin urmare, obiectivul acestor negocieri şi al acordurilor de readmisie este, în mod clar, să consolidăm frontierele, ceea ce include, bineînţeles, frontierele Greciei.

Referitor la întrebarea onorabilului deputat despre cetăţenii britanici care s-au mutat în Spania şi au investit acolo unele dintre economiile lor, trebuie să spun că, în mod evident, aici nu reprezint Spania ca ţară în relaţiile sale judiciare cu cetăţenii care sunt prezenţi acolo, ci, mai curând, reprezint Consiliul Uniunii. Aceste relaţii sau orice probleme care pot exista sunt soluţionate în instanţele independente ale statului spaniol. Prin urmare, mă voi abţine să vorbesc în numele unei anumite ţări privind anumite aspecte care nu sunt relevante pentru legislaţia Uniunii Europene.

  Preşedinta. – Întrebarea nr. 2 adresată de Marian Harkin (H-0053/10)

Subiect: Violența domestică

În declarația sa din cadrul sesiunii plenare din ianuarie 2010, Președinția spaniolă a subliniat intenția fermă de a combate violența împotriva femeilor, de a propune un proiect legislativ pentru a lupta împotriva violenței față de femei și de a înființa un Observator european al violenței domestice. Poate Președinția să furnizeze mai multe detalii cu privire la planurile sale concrete în acest domeniu și când ne putem aștepta ca aceste inițiative să fie puse în aplicare?

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Doamnă preşedintă, este binecunoscut faptul că una dintre priorităţile Preşedinţiei spaniole a Consiliului Uniunii este combaterea violenţei împotriva femeilor, cu alte cuvinte, egalitatea între bărbaţi şi femei în Uniunea Europeană, care nu a fost pe deplin obţinută la 50 de ani de la instituirea Uniunii. Violenţa împotriva femeilor este, înainte de toate, cea mai gravă formă de discriminare, cel mai mare flagel al societăţii europene şi al altor societăţi din lume, din păcate, de fapt, al tuturor societăţilor.

Acesta este un obiectiv esenţial al Preşedinţiei, deoarece credem că este un obiectiv esenţial al Europei. Din acest motiv, pentru că este un obiectiv al Europei, o problemă de dimensiune europeană, pentru a combate acest fenomen, avem nevoie şi de o strategie europeană. Acesta a fost inclus nu numai în programul Preşedinţiei spaniole, dar şi în programul de optsprezece luni al preşedinţiei tripartite cu Belgia şi Ungaria.

Suntem bucuroşi că Parlamentul este o instituţie care a jucat întotdeauna un rol foarte activ în acest domeniu şi a lansat apeluri repetate la măsuri în această privinţă, împotriva violenţei împotriva femeilor. De exemplu, într-o rezoluţie pe care a adoptat-o în luna noiembrie a anului trecut, Parlamentul a îndemnat Comisia să întocmească o directivă generală privind măsuri de prevenire şi combatere a tuturor formelor de violenţă. De asemenea, Parlamentul a îndemnat statele membre să furnizeze date statistice mai detaliate cu privire la violenţa împotriva femeilor.

După cum am afirmat, ca răspuns la poziţia Parlamentului, Preşedinţia spaniolă a considerat că aceasta este o problemă crucială. Mai exact, a luat iniţiativa creării unui observator consacrat combaterii violenţei împotriva femeilor de către Consiliul Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori (EPSCO), care a adoptat concluziile privind acest subiect luni, 8 martie, Ziua Internaţională a Femeilor. Este în curs de elaborare şi directiva privind ordinul de protecţie împotriva violenţei împotriva femeilor. Acestea sunt două aspecte foarte importante, fundamentale, pe care sperăm să putem să le dezvoltăm şi să le analizăm înaintea încheierii Preşedinţiei spaniole de şase luni a Consiliului European.

  Marian Harkin (ALDE). – Vă mulţumesc, domnule ministru, şi felicit Preşedinţia spaniolă pentru că a subliniat problema violenţei împotriva femeilor. De prea multe ori, această problemă rămâne în spatele uşilor închise, pentru că acolo are loc cea mai mare parte a violenţei: în familie. Cred că iniţiativa dvs. va conduce, cu siguranţă, la o mai mare sensibilizare a opiniei publice de pe teritoriul UE.

Aţi vorbit despre rezoluţia adoptată de Parlamentul European în noiembrie 2009. Unul dintre lucrurile solicitate în rezoluţia respectivă a fost posibilitatea de a stabili un temei juridic clar în acest domeniu. Mă întreb dacă veţi sprijini Comisia în eforturile sale de elaborare a unei directive cuprinzătoare privind acţiuni pentru prevenirea violenţei împotriva femeilor şi care este opinia dvs. cu privire la stabilirea unui temei juridic clar.

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Doamnă preşedintă, doamnă Harkin, după cum ştiţi, Tratatul de la Lisabona modifică temeiul juridic pentru dreptul european – pentru reglementări şi directive – pentru că reuneşte în pilonul comunitar ceea ce, anterior, reprezenta trei piloni diferiţi: pilonul comunitar, politica externă şi de securitate şi justiţia şi afacerile interne.

Aceste lucruri au fost reunite într-un singur pilon şi într-o singură personalitate juridică, iar aceasta înseamnă că metoda comunitară normală, tradiţională, este introdusă pentru politica externă şi pentru domeniul mai specific al afacerilor judiciare – cooperare judiciară în materie civilă şi penală – şi pentru cooperarea poliţienească. Acest lucru înseamnă că Comisia şi Parlamentul sunt mult mai prezenţi la Curtea de Justiţie de la Luxemburg.

În domeniul cooperării în materie penală, mai există o posibilitate, aceea ca un sfert din guvernele din Uniunea Europeană să poată să ia iniţiativa în acest domeniu. Asta s-a întâmplat în cazul directivei privind violenţa împotriva femeilor: douăsprezece guverne au prezentat o iniţiativă în privinţa căreia Consiliul şi Parlamentul vor trebui să adopte o decizie finală, deoarece este un aspect de procedură legislativă ordinară.

Această directivă se află deja în curs de pregătire şi este un răspuns la posibilitatea prevăzută în tratat ca guvernele să ia această iniţiativă, şi care, în opinia noastră, are un temei juridic corect şi adecvat, pentru că vizează cooperarea judiciară în materie penală.

Vorbim despre infracţiuni care implică rele tratamente, violenţă împotriva persoanei, care este infracţiune în toate ţările Uniunii. Prin urmare, este vorba despre protejarea victimelor acestei infracţiuni. Temeiul juridic este cooperarea în materie penală şi înţelegem că, prin urmare, este foarte posibil – astfel cum au spus serviciile juridice ale Consiliului – să fie pus în aplicare prin intermediul acestui text juridic, care va trebui examinat şi dezbătut în acest parlament.

Sper că acest lucru va avea loc rapid, deoarece cred că este ceea ce aşteaptă milioane de femei, dar şi bărbaţi, din Uniunea Europeană. Ei aşteaptă această protecţie care, aşa cum aţi spus pe bună dreptate, trebuie să iasă din spatele uşilor închise, nu numai la nivel naţional, dar şi la nivel european. Trebuie să devină parte a agendei europene. Acesta este obiectivul iniţiativei prezentate de cele 12 guverne ale Uniunii Europene.

  David Martin (S&D). – Doresc să mă alătur dnei Harkin şi să felicit Preşedinţia spaniolă pentru că a plasat violenţa împotriva femeilor pe primul loc al agendei sale politice.

Mă întreb dacă Preşedinţia va analiza o experienţă de acum 20 de ani. Consiliul municipal din Edinburgh, finanţat cu bani de la Fondul social european, a desfăşurat o campanie denumită „Toleranţă zero” cu privire la violenţa împotriva femeilor.

Concluzia acestuia a fost că aveţi nevoie de o abordare holistică a acestei probleme. Aveţi nevoie de o politică de informare, aveţi nevoie de implicarea autorităţilor din sectorul locuinţelor, aveţi nevoie de implicarea poliţiei şi aveţi nevoie de implicarea autorităţilor judiciare.

Va examina Consiliul acest proiect pentru a analiza ce lecţii pot fi învăţate?

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Domnule López Garrido, aţi menţionat, pe scurt, că violenţa domestică nu se manifestă, bineînţeles, numai împotriva femeilor, ci şi împotriva copiilor, iar violenţa domestică este şi un aspect legat de îngrijirea persoanelor vârstnice, ca o consecinţă a unor cereri excesive. În ce măsură vor fi incluse şi aceste domenii ale violenţei domestice în domeniul de competenţă al Observatorului european consacrat violenţei domestice?

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Doamnă preşedintă, domnule Martin, bineînţeles, ideea de bază a acestei iniţiative – care este susţinută de Parlament, referitor la reglementare, în acest caz, prin intermediul căilor juridice, prin intermediul celor mai eficiente căi posibile, căile juridice ale unui stat democratic – este ceea ce a fost denumită, pe bună dreptate, "toleranţă zero" pentru violenţa împotriva femeilor. Aceasta presupune să considerăm că violenţa împotriva femeilor este un lucru care a fost, de secole, foarte adânc înrădăcinat în structurile sociale ale societăţilor noastre, inclusiv din punct de vedere cultural.

Prin urmare, avem nevoie de o abordare globală, o abordare cuprinzătoare privind combaterea violenţei împotriva femeilor pentru ca aceasta să fie eficientă, deoarece este o formă de violenţă care poate fi foarte greu, extrem de greu de eradicat. De aceea, în ciuda progresului care a fost obţinut în privinţa combaterii acestui tip de violenţă la nivel naţional, ne confruntăm încă, în mod sistematic, cu acest flagel, care, adesea, este numai vârful aisbergului, pentru că numai un procent redus din violenţa care are, într-adevăr, loc, este şi raportat şi, astfel, continuă să existe.

Prin urmare, avem nevoie de o abordare globală, cuprinzătoare, care să folosească toate instrumentele pe care le avem la dispoziţie, să sensibilizeze mass-media şi să asigure faptul că sistemele de educaţie iau problema în calcul. Luni, Consiliul Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori (EPSCO) a adoptat această abordare globală, cuprinzătoare, privind combaterea violenţei împotriva femeilor; cu alte cuvinte, „toleranţă zero”.

Referitor la întrebarea adresată de onorabilul deputat privind existenţa violenţei împotriva copiilor şi a persoanelor vârstnice, cred că vorbim despre violenţa împotriva persoanelor vulnerabile, a celor mai vulnerabile. La fe ca în expresia „supravieţuirea celui mai bun”, care există în numeroase dintre ţările noastre, în ţara mea se manifestă, desigur, această violenţă care are legătură cu vulnerabilitatea persoanelor mai slabe, ceea ce, la rândul său, demonstrează şi exprimă laşitatea persoanei care este violentă împotriva unei persoane mai vulnerabile, indiferent că este femeie, copil sau persoană vârstnică. Acesta este fenomenul care are legătură cu această situaţie.

Consiliul şi Parlamentul au invitat, într-adevăr, Comisia să analizeze posibilitatea unei iniţiative privind un an european de combatere a violenţei împotriva copiilor, a tinerilor şi a femeilor. Acest aspect este semnalat în programul Daphne III. Domnule deputat, este o expresie a necesităţii ca această protecţie să fie extinsă asupra tuturor persoanelor vulnerabile, care, cu siguranţă, includ cele două grupuri la care v-aţi referit, copiii şi persoanele vârstnice.

  Preşedinta. – Întrebarea nr. 3 adresată de Bernd Posselt (H-0054/10)

Subiect: Strategia privind Dunărea

Ce măsuri intenționează să ia Consiliul pentru a putea prezenta proiectul de strategie privind Dunărea încă anul acesta, așa cum se prevede? Care este calendarul și care sunt prioritățile tematice?

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Doamnă preşedintă, domnule Posselt, strategia pentru regiunea Dunării este unul dintre elementele programului preşedinţiei tripartite a Spaniei, Belgiei şi Ungariei. Aşa cum vă puteţi imagina, strategia a fost introdusă în program la iniţiativa Ungariei.

Prin urmare, cele trei ţări s-au angajat să contribuie la dezvoltarea acestei Strategii a Uniunii Europene pentru regiunea Dunării şi, în acest sens, în luna iunie a anului trecut, Consiliul a îndemnat Comisia să o prezinte înainte de sfârşitul acestui an. Aşteptăm ca aceasta să fie elaborată de Comisie.

Acţiunea Comisiei a fost să iniţieze o consultare publică. O consultare publică până în luna martie a acestui an şi, ulterior, analizând rezultatele consultării, Comisia va propune strategia, care sperăm să poată fi adoptată oficial în luna decembrie a acestui an sub forma unei comunicări a Comisiei. Trebuie să aşteptăm elaborarea acestei comunicări.

În orice caz, doresc să spun că a avut loc o întâlnire importantă în cadrul căreia au fost obţinute progrese importante privind un potenţial conţinut al acestei strategii, organizată la 25 februarie la Budapesta cu guvernele Austriei, Bulgariei, Cehei, Germaniei, Ungariei, României, Slovaciei şi Sloveniei, în cadrul căreia au fost adoptate concluzii importante, sugerând care trebuie să fie elementele esenţiale ale acestei strategii viitoare. Aceste ţări trebuie să îşi unească forţele, în cadrul Uniunii Europene şi sub acoperirea Uniunii Europene, folosind fonduri europene, însă în mod neutru din punct de vedere financiar, pentru a realiza obiectivele de progres şi de dezvoltare economică, socială şi de turism semnificative.

Prin urmare – repet – aşteptăm o comunicare a Comisiei privind acest lucru, după încheierea consultării. În momentul respectiv, Consiliul va adopta o poziţie de îndată ce va primi comunicarea Comisiei.

  Bernd Posselt (PPE). – (DE) Vă mulţumesc, domnule ministru, pentru acest răspuns temeinic şi exhaustiv. Am numai două scurte întrebări ulterioare. În primul rând, în ce măsură are legătură Strategia pentru Dunăre cu transportul şi cultura? Cred că ambele domenii sunt extrem de importante în ceea ce priveşte cooperarea transfrontalieră. În al doilea rând, există deja o listă finală a ţărilor incluse sau trebuie încă stabilită, pentru că Parlamentul a propus o extindere?

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Doamnă preşedintă, după cum veţi înţelege, această listă nu poate fi hotărâtă de Preşedintele în exerciţiu al Consiliului. Guvernele pe care le-am menţionat cu un moment în urmă sunt interesate să dezvolte această strategie şi trebuie să aşteptăm ca Comisia să îşi publice comunicarea.

Doresc să spun că aceste ţări consideră că Uniunea Europeană trebuie să joace un rol important în această strategie, în special Comisia, facilitând cooperarea în regiunea Dunării.

Declaraţia la care m-am referit anterior, din 25 februarie, specifică modul în care trebuie folosită strategia pentru regiunea Dunării pentru a creşte prosperitatea, securitatea şi pacea oamenilor care trăiesc în regiune, prin intermediul cooperării transregionale şi transnaţionale, precum şi prin coordonare la acest nivel.

De asemenea, consideră că în această strategie trebuie incluse următoarele domenii politice strategice: infrastructura, inovaţia, activităţile artistice şi culturale, dezvoltarea economică durabilă, turismul, siguranţa alimentară, economia, cooperarea în legătură cu întreprinderile mici şi mijlocii, cercetarea şi dezvoltarea, migraţia, sportul, educaţia, locurile de muncă, sănătatea, afacerile sociale, împreună cu alte domenii pe care documentul le acoperă în mod extins şi ambiţios.

Cred că strategia pentru regiunea Dunării este un document important şi, prin urmare, vă mulţumesc pentru întrebarea adresată, care mi-a dat posibilitatea să-l menţionez. Cred că este un obiectiv ambiţios şi, încă o dată, repet, aşteptăm ca această consultare să se desfăşoare şi comunicarea Comisiei, însă, cu siguranţă, voinţa politică există. Cele trei membre ale preşedinţiei tripartite şi preşedinţia Consiliului dispun de voinţa politică pentru lansarea acestei strategii pentru regiunea Dunării.

  Paul Rübig (PPE). – (DE) Dunărea este un fluviu, iar, în cazul fluviilor, trebuie să ţinem seama de cât de curate sunt. Prin urmare, aş considera că este important să aflăm ce staţii de epurare şi ce staţii de tratare a apelor reziduale sunt luate în considerare pentru a îmbunătăţi în mod corespunzător calitatea apei fluviale. Pentru noi, obiectivul ar fi ca apa Dunării să aibă calitatea apei potabile de când izvorăşte până când se varsă în mare. Cea de-a doua întrebare a mea se referă la modul în care energia hidroelectrică dar, mai presus de toate, stocarea apei, pot fi folosite mai bine astfel încât să obţinem o mai mare securitate a furnizării în Europa în ceea ce priveşte energia?

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D). - Succesul strategiei Uniunii Europene pentru Dunăre va depinde de un plan de acţiune ambiţios, dar şi de identificarea unor proiecte concrete, care să îmbunătăţească viaţa cetăţenilor din regiunea Dunării.

Aş dori să ştiu dacă s-a început identificarea acestor proiecte strategice pentru dezvoltarea regiunii Dunării şi care vor fi criteriile pe baza cărora vor fi selectate aceste proiecte.

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Doamnă preşedintă, bineînţeles, sunt convins că obiectivul la care s-a referit dl Rübig va fi inclus în această strategie pentru regiunea Dunării, despre a cărei dimensiune am discutat deja.

Obiectivele acestei strategii sunt extrem de importante şi au legătură cu numeroase aspecte care afectează viaţa de zi cu zi a cetăţenilor care trăiesc în regiune. Prin urmare, acestea au legătură cu economia, dimensiunile culturale şi protecţia mediului şi a resurselor naturale, care, în mod evident, includ apa.

Astfel cum a fost afirmat, acest mediu natural este intrinsec legat de regiune şi sunt convins că va fi inclus în mod clar în această strategie, care trebuie întreprinsă de ţările care o promovează. Acestea sunt ţările pe care le-am enumerat, care s-au întâlnit cu câteva zile în urmă pentru a progresa în privinţa stabilirii obiectivelor şi a clarificării, în mod mai precis, a strategiei, pentru că nu este încă suficient definită.

Prin urmare, cred că este prematur – şi mă refer la intervenţia celui de-al doilea deputat – să vorbim despre criteriile de selectare a proiectelor sau despre eligibilitatea proiectelor, menţionând unele dintre acestea. Ar putea fi adăugate şi altele, precum subiectul navigaţiei, al securităţii energetice, al combaterii schimbărilor climatice, al efectelor schimbărilor de pe pieţele financiare şi, în general, toate domeniile pe care această strategie şi punerea sa în aplicare le-ar putea, cu siguranţă, îmbunătăţi.

Cred că trebuie să lucrăm cu toţii, împreună, în cadrul Uniunii Europene, pentru că ne referim la un subiect la scară europeană care afectează întreaga Uniune Europeană şi politicile sale principale. De exemplu, sunt sigur că politica de coeziune va fi în centrul atenţiei, nu numai coeziunea socială, dar şi un nou aspect inclus în Tratatul de la Lisabona, acesta fiind coeziunea teritorială. Aceasta este o formă de coeziune, o dimensiune a coeziunii, care apare în Tratatul de la Lisabona şi care este deosebit de relevantă pentru această iniţiativă referitoare la strategia pentru regiunea Dunării.

  Preşedinta. – Deoarece abordează acelaşi subiect, următoarele întrebări vor fi analizate împreună:

Întrebarea nr. 4 adresată de Konstantinos Poupakis (H-0055/10)

Subiect: Modelul social european și combaterea sărăciei

În perioadele de recesiune și criză economică, atât șomerii, cât și lucrătorii și pensionarii cu venituri mici se confruntă cu dificultăți foarte mari pentru a-și asigura un nivel de trai decent. Mobilizarea Fondului social european și a Fondului european de ajustare la globalizare s-a dovedit a fi insuficientă, din moment ce 80 de milioane de cetățeni continuă să trăiască sub pragul sărăciei. Modelul social european nu se bazează numai pe o performanță economică bună, ci și pe un nivel ridicat de protecție socială.

În lumina acestor lucruri, cum intenționează Președinția spaniolă, în cadrul unei politici comune aplicate în colaborare cu președințiile viitoare, să sprijine grupurile sociale și economice cele mai sărace pentru a le ajuta să supraviețuiască și, în același timp, să protejeze concetățenii amenințați cu sărăcia și excluziunea socială, garantând astfel esența unei Europe sociale?

Întrebarea nr. 5 adresată de Liam Aylward (H-0102/10)

Subiect: Anul european al luptei împotriva sărăciei și a excluderii sociale

Suma de 17 milioane de euro a fost prevăzută pentru 2010 – Anul european al luptei împotriva sărăciei și a excluderii sociale. Deşi ediţia aceasta a Anului european va promova o conştientizare mai mare cu privire la aceste chestiuni specifice, sunt necesare acţiuni comune eficiente pentru a ajuta efectiv milioane de persoane din Uniunea Europeană care suferă din cauza sărăciei și a excluderii sociale. Care sunt acţiunile pe care Consiliul intenţionează să le iniţieze, în vederea adoptării unor măsuri concrete în cursul acestui an? Ar putea Consiliul preciza modul în care acest An european şi bugetul aferent vor fi folosite eficient pentru a obţine rezultate pe termen lung?

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Doamnă preşedintă, Preşedinţia împărtăşeşte opiniile deputatului cu privire la obiectivul asigurării unui nivel ridicat de protecţie socială – în special, în legătură cu grupurile ameninţate de sărăcie şi excluziune socială – care este una dintre pietrele de temelie ale modelului social european. Acest lucru este adevărat mai ales într-un moment în care ne aflăm în recesiune economică.

Şomajul: în prezent, se consideră că ar putea exista cu cinci milioane de şomeri mai mult decât la începutul crizei economice. Acest lucru a însemnat că numeroase reşedinţe au înregistrat reduceri ale veniturilor şi multe dintre ele sunt expuse sărăciei şi datoriilor excesive. De asemenea, este probabil ca şomajul să continue să fie ridicat şi, prin urmare, ca acest şomaj de lungă durată să aibă ca rezultat excluziunea socială.

Prin urmare, consecinţele sociale ale crizei economice vor fi un punct important pe agenda politică europeană în următoarele câteva luni, şi, bineînţeles, fără nicio urmă de îndoială, pe agenda preşedinţiei tripartite.

În acest sens, avem un instrument, acesta fiind declararea anului 2010 ca Anul european al luptei împotriva sărăciei şi excluziunii sociale, care are patru obiective specifice: recunoaşterea drepturilor omului la demnitate şi deţinerea unui rol activ în societate; un angajament al opiniei publice privind incluziunea socială; o societate mai solidară; şi, bineînţeles, un efort pe termen lung, la toate nivelurile de guvernare, pentru combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale. Acest efort va urmări în special protecţia persoanelor celor mai vulnerabile – un concept pe care l-am folosit atunci când am răspuns întrebării anterioare – care sunt, în cele din urmă, cele care suferă cel mai mult, atât din cauza sărăciei, cât şi a excluziunii sociale. Este cazul copiilor, al femeilor şi al persoanelor vârstnice.

Prin urmare, vom susţine, bineînţeles, diferitele iniţiative care pot exista în legătură cu sărăcia şi excluziunea socială şi cu combaterea acestora şi trebuie să spun că sper că va deveni obiectivul central al întregii strategii de dezvoltare şi creare a locurilor de muncă a Uniunii Europene. Unul dintre obiectivele stipulate în documentul prezentat Comisiei la 3 martie este reducerea cu 20 de milioane a numărului de persoane care se confruntă cu riscul de sărăcie.

  Konstantinos Poupakis (PPE). – (EL) Domnule ministru, vă mulţumesc pentru răspunsul dvs.

Cu toate acestea, dat fiind că, aşa cum aţi spus şi dvs, şomajul a ajuns la 10 % în 2009, 45 % dintre europenii şomeri continuă să nu aibă un loc de muncă timp de mai mult de un an şi, că, în lipsa unui cadru instituţional clar au apărut ca ciupercile după ploaie forme flexibile de ocupare a forţei de muncă, având ca rezultat existenţa a 19 milioane de şomeri săraci, am dori să cunoaştem, pentru că aţi fost întotdeauna foarte clar şi salut acest lucru, măsurile imediate şi politicile active şi pasive de ocupare a forţei de muncă pe care intenţionaţi să le adoptaţi la nivel european, în conformitate cu principiile şi în spiritul modelului social european, pentru a aborda problema lucrătorilor săraci şi a persoanelor fără loc de muncă, în special a şomerilor de lungă durată, care se confruntă cu problemele supravieţuirii imediate.

  Liam Aylward (ALDE). – Poate Consiliul să prezinte modul în care va garanta faptul că recomandarea privind incluziunea activă, care este un instrument pentru combaterea sărăciei în familie şi care a fost avizat de Consiliul Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori este integrată în strategia UE 2020 şi pusă în aplicare pentru a garanta progresul în privinţa reducerii sărăciei?

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Doamnă preşedintă, trebuie să spun, încă o dată, că este prima oară când a existat intenţia să avem o strategie europeană atât de ambiţioasă pentru această problemă. Cu alte cuvinte, o strategie pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale şi, în special, pentru includerea activă a şomerilor de lungă durată şi a persoanelor vârstnice şi, astfel, ne întoarcem încă o dată la conceptul persoanelor celor mai vulnerabile din societate.

În primul rând, ca reacţie la criza economică cu care ne confruntăm, Uniunea Europeană a pus în aplicare o politică coordonată, un tratament de şoc imediat, pe termen scurt, implicând pomparea de bani publici în sistemul financiar. Aceasta a declanşat ceea ce economiştii numesc „stabilizatorii automaţi”, care sunt protecţia socială prevăzută în statele sociale. Acest lucru înseamnă că a existat o reacţie care a avut, cel puţin, un efect paliativ pentru persoanele care au rămas fără loc de muncă şi pentru cele cărora le este dificil, cel puţin pe termen scurt, să-şi găsească un nou loc de muncă.

Cu alte cuvinte, a existat o reacţie care ar trebui să fie luată în calcul, deoarece este o reacţie existentă, actuală, imediată şi pe termen scurt a Uniunii Europene. În plus, Uniunea Europeană ia în considerare o strategie pentru combaterea sărăciei cauzate de şomajul de lungă durată, bazată pe formare, specializare, recalificare sau educaţie – care nu încetează atunci când persoanele sunt tinere – pentru a crea condiţiile necesare capacităţii de inserție profesională. Aceasta este o parte foarte importantă a strategiei UE 2020 pe care am menţionat-o anterior şi a fost inclusă în concluziile reuniunii Consiliului Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori care a fost menţionat de multe ori aici şi care a avut loc săptămâna aceasta.

Este o strategie europeană, inclusă între obiectivele cărora Uniunea le va acorda prioritate şi care sunt cele stipulate în strategia UE 2020. Unul dintre aceste obiective cuantificate – şi vom vedea dacă sunt adoptate la 25 şi 26 martie la Consiliul European, care trebuie să analizeze comunicarea Comisiei – este reducerea cu 25 % a numărului de persoane care se confruntă cu riscul de sărăcie.

Să ne reamintim că în Europa există 80 de milioane de persoane care se confruntă cu riscul de sărăcie; reducerea cu 20 de milioane a acestei cifre şi, în acelaşi timp, creşterea numărului populaţiei active sunt obiective pe termen mediu care fac parte din strategie şi care, prin urmare, vor contura o serie întreagă de strategii europene coordonate.

În cele din urmă, doamnelor şi domnilor, cheia este coordonarea politicilor noastre sociale şi de ocupare a forţei de muncă. Tratatul de la Lisabona stipulează foarte clar: trebuie să ne coordonăm politicile sociale şi de ocupare a forţei de muncă.

Uniunea Europeană a început acest lucru, grăbindu-se din cauza crizei. Aceasta este cea mai bună cale de a reacţiona în această situaţie, bineînţeles, utilizând instrumentele pe care le avem în Uniunea Europeană, care sunt elemente ale Uniunii Europene, cum este piaţa internă sau fondurile structurale europene.

  Vicky Ford (ECR). – Efectele economice sunt, în mod evident, mult mai grave în anumite state membre decât în altele. Vă mulţumesc pentru că aţi vorbit despre pensionari. Înţeleg că Comisia are posibilitatea să reţină fonduri structurale dacă statele membre nu respectă legislaţia UE.

Ar putea Preşedinţia să se angajeze să investigheze dacă au fost respectate recomandările Raportului Auken, votat în acest parlament în luna martie? Acestea se referă la proprietarii din Spania. Acest lucru a avut un efect devastator asupra pensionarilor europeni, confruntându-i, pe unii dintre aceştia, cu sărăcia şi cu excluziunea.

  Ádám Kósa (PPE). – (HU) Am numai o întrebare. Sărăcia afectează în special două grupuri sociale: persoanele slab calificate şi persoanele care trăiesc cu dizabilităţi. În întrebare este precizat faptul că două facilităţi bugetare nu au fost suficiente pentru a aborda în mod eficient problema acestor două grupuri. Întrebarea mea este următoarea: doreşte Consiliul European să abordeze modul în care ar putea ajuta în mod mai eficient aceste două grupuri sociale şi situaţia acestora?

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Doamnă preşedintă, prima întrebare, privind pensionarii care deţin proprietăţi în Spania, este foarte similară unei alte întrebări care mi-a fost adresată anterior şi răspunsul este foarte similar celui pe care l-am oferit anterior.

Aceasta este o problemă de clarificare a aplicării legislaţiei interne în cadrul unui stat membru, acesta fiind subiectul la care trebuie să mă refer. Nu pot să vorbesc în numele Consiliului despre această problemă, ale cărei căi legale se află într-un stat membru. Dacă ar fi apărut în oricare alt stat membru, sunt sigur că ar fi fost abordată exact în aceeaşi modalitate: prin intermediul căilor legale interne.

Referitor la întrebarea privind persoanele vulnerabile, sunt pe deplin de acord că ar trebui să punem un accent deosebit pe cele două grupuri la care s-a referit onorabilul deputat. Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât acum avem încă un instrument pe care îl putem folosi: Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în măsura în care se referă în special la drepturile persoanelor vulnerabile, indiferent că sunt persoane vârstnice sau cu dizabilităţi, la demnitatea lor şi la participarea lor la viaţa socială şi culturală. În orice caz, vorbeşte despre protejarea acestora, despre protejarea demnităţii fizice şi a integrităţii psihice a lor împotriva tratamentelor degradante sau inumane.

Uniunea Europeană a dezvoltat numeroase instrumente pentru combaterea acestei situaţii, inclusiv un studiu detaliat al situaţiei. Aş dori să menţionez un rezultat interesant al Eurobarometrului din 2007, conform căruia jumătate dintre europeni cred că persoanele vârstnice, care sunt persoanele cele mai vulnerabile, sunt tratate necorespunzător şi chiar abuzate în ceea ce priveşte modul în care sunt satisfăcute nevoile lor. Aproape jumătate dintre europeni cred că modul în care societatea tratează aceste persoane este negativ, tocmai pentru că sunt vulnerabile.

Statele membre şi Uniunea Europeană au aplicat metoda deschisă de coordonare pentru schimburile de experienţă dintre statele membre în privinţa acestui aspect. Referitor la acest subiect, trebuie să spun şi că, în anumite cazuri, vorbim despre probleme care sunt abordate în legislaţia naţională. Acestea ţin de competenţa naţională şi, prin urmare, statele membre trebuie să le combată, între altele, pe baza principiului subsidiarităţii.

Uniunea Europeană poate susţine aceste politici, însă nu le poate înlocui în totalitate. Le poate susţine, însă cred că şi acest lucru are legătură cu dimensiunea socială, care a fost deja menţionată. Revin, încă o dată, la aceasta, pentru că eu cred că este importantă. Dimensiunea socială a strategiei de creştere şi de creare de locuri de muncă ocupă mult loc în documentul prezentat de Comisie şi va fi dezbătută de şefii de stat sau de guvern.

Cred că această dimensiune socială trebuie să aibă loc pentru problemele la care vă referiţi, care nu au fost incluse atât de intens în strategia anterioară. Cred că în viitor – dat fiind că ne confruntăm cu o criză care are un efect social – trebuie să luăm într-o mare măsură în calcul efectul social al crizei economice.

  Robert Atkins (ECR). – Ce va întreprinde dl ministru care reprezintă Preşedinţia pentru a proteja grupurile de cetăţeni care se confruntă cu riscul de sărăcie şi excluziune socială ca o consecinţă directă a politici spaniole privind rezidenţii britanici şi din alte state membre din diferite regiuni ale Spaniei, ale căror proprietăţi sunt expropriate şi care suferă din cauza unor politici de urbanism îndoielnice? Dl ministru reprezentând Preşedinţia nu mai poate să evite această problemă; trebuie să contacteze guvernul spaniol şi să îl invite să întreprindă acţiunile necesare.

  Daniel Hannan (ECR). – (ES) Domnule López Garrido, vă foarte mulţumesc pentru că sunteţi prezent aici. Întrebarea mea se referă la sărăcia cetăţenilor europeni care se află în anumite regiuni ale Spaniei. Înţeleg că vă aflaţi aici reprezentând conducerea, nu autorităţile judiciare spaniole, şi că nu sunteţi purtătorul de cuvânt al Comunităţii Valencia, însă avem nevoie de un răspuns. Există abuzuri care nu au nicio legătură cu dreptul scris, ci, mai curând, au legătură cu punerea în aplicare a legii, iar aceasta este o problemă care are soluţie. Nu vă cer altceva decât o anchetă din partea guvernului spaniol a abuzurilor identificate.

  Preşedinta. – Domnule Hannan, vorbiţi excelent limba spaniolă. Dl ministru va decide dacă doreşte să abordeze acest subiect.

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Doamnă preşedintă, nu doresc să abuzez de funcţia mea de Preşedinte în exerciţiu al Consiliului ca să apăr un anumit guvern sau un anumit document legislativ naţional. Nu doresc să abuzez de această funcţie, deoarece sunt sigur că aş fi criticat pentru că folosesc această platformă ca să apăr acţiunile unui anumit stat membru sau ale unei administraţii centrale sau regionale a unei anumite ţări.

Sunteţi cât se poate de conştienţi că aceasta este o problemă care este abordată la nivel naţional, pentru care există căi la nivel naţional. Nu numai Spania, ci toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene deţin norme de drept şi au suficiente căi juridice pentru a rezolva acest tip de presupus abuz.

Aceste căi juridice operează în toate ţările europene şi sunt sigur – nu mă refer numai la cazul Spaniei – că alte ţări europene, unde, cu siguranţă, există abuzuri sau încălcări ale legislaţiei, au la dispoziţie normele de drept pentru a le rezolva.

Acest lucru are loc în orice ţară europeană unde apar astfel de situaţii. Nu doresc să evit să ofer un răspuns şi nici nu vreau, pur şi simplu, să spun că nu voi răspunde, însă sunteţi pe deplin conştienţi că, dacă adresaţi o întrebare în Parlament, este posibil să nu doresc să îmi folosesc funcţia de Preşedinte în exerciţiu al Consiliului pentru o problemă internă a unui stat membru al Uniunii.

  Preşedinta. – Întrebarea nr. 6 a fost retrasă..

Deoarece abordează acelaşi subiect, următoarele întrebări vor fi analizate împreună:

Întrebarea nr. 7 adresată de Justas Vincas Paleckis (H-0057/10)

Subiect: Regimul vizelor între Uniunea Europeană şi Rusia

Preşedinţia spaniolă a Consiliului se va asigura că obligativitatea vizelor pentru cetăţenii europeni şi ruşi va fi abolită. Acest proces ar putea fi unul de durată şi va depinde în mare măsură de capacitatea Rusiei de a pune în aplicare în mod satisfăcător planul de acţiune elaborat în acest scop.

Deschiderea frontierelor UE pentru provincia rusă Kaliningrad sau procesul invers atestă că UE şi Rusia trec la o politică de „dezmembrare a zidului vizelor”. Politica antiizolaţionistă a regiunii Kaliningrad şi principiile cooperării transfrontaliere interesează deopotrivă Rusia şi UE. În acest scop, statele vecine Polonia şi Lituania au negociat facilitarea trecerii graniţelor pentru cetăţenii frontalieri, dar nu au pus încă în aplicare măsuri în acest sens.

Care este opinia Consiliului cu privire la situaţia specifică a provinciei Kaliningrad în cadrul dialogului dintre UE şi Rusia referitor la problema vizelor? Cum ar putea fi folosit acest dialog în vederea semnării unor acorduri privind traficul local la frontieră între statele membre ale UE (Lituania, Polonia) şi Federaţia Rusă şi, prin urmare, în vederea facilitării formalităţilor de trecere a graniţei pentru cetăţenii frontalieri?

Întrebarea nr. 8 adresată de Laima Liucija Andrikiene (H-0080/10)

Subiect: Relațiile UE-Rusia: programul Președinției spaniole

Președinția spaniolă a UE a stabilit un program ambițios în ceea ce privește relațiile dintre UE și Rusia - și-ar dori să fie martoră la încheierea negocierilor cu Rusia privind noul acord de parteneriat și cooperare (APC), un acord cu Rusia privind regimul de liberalizare a vizelor, precum și la realizarea de progrese cu privire la un acord de liber schimb dintre UE și Rusia.

Pentru a încheia un acord de liber schimb cu UE, Rusia trebuie să devină mai întâi membru al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC). Există șanse reale ca Rusia să se alăture OMC în viitorul apropiat? Dispune Consiliul de o strategie anume cu privire la modul în care Rusia poate fi constrânsă să se alăture OMC?

Consideră Consiliul că a avut loc un progres semnificativ în ceea ce privește negocierile cu Rusia privind noul APC?

Apreciază Consiliul că ideea unui regim de liber schimb cu Rusia este oportună, ținând seama de disensiunile din cadrul UE legate de această chestiune? Consideră Consiliul că Rusia este mai pregătită pentru adoptarea unui regim de liberalizare a vizelor decât alți parteneri ai UE, cum ar fi Ucraina, Moldova și Georgia?

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Doamnă preşedintă, înţeleg că există două întrebări, una referindu-se la vize, la obligativitatea vizelor pentru cetăţenii ruşi şi europeni, iar cealaltă referindu-se la relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Rusia în urma Summitului de la Stockholm şi la aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului. Doamnă preşedintă, acestea sunt cele două întrebări, astfel cum le înţeleg eu.

Referitor la problema vizelor, aş dori să subliniez faptul că, în 2003, Consiliul a adoptat reglementări privind instituirea unui document de tranzit specific şi a unui document de facilitare a tranzitului feroviar. Trei ani mai târziu, Comisia a concluzionat că intrarea în vigoare a acestui sistem se desfăşura bine şi că ambii parteneri erau mulţumiţi.

Dintr-o perspectivă pe termen lung – vorbim despre regiunea Kaliningrad în raportul cu restul Federaţiei Ruse – regimul de tranzit facilitat, astfel cum este denumit, ar depinde de viitoarea aplicare a unor acorduri privind politicile în materie de vize dintre Uniunea Europeană şi Federaţia Rusă.

Într-o declaraţie comună ulterioară reuniunii Consiliului permanent pentru parteneriat UE–Rusia în domeniul justiţiei şi al afacerilor interne de anul trecut, de la 2 decembrie, participanţii au hotărât să dezbată eventuale modificări ale acordului Uniunii Europene cu Rusia privind acordarea de vize, pentru a face mai accesibilă deplasarea cetăţenilor europeni şi ruşi, în special a rezidenţilor regiunii Kaliningrad.

În schimb, conform aceleiaşi declaraţii comune, Uniunea Europeană şi Rusia sperau să negocieze şi să încheie acorduri privind micul trafic de frontieră dintre Rusia şi statele membre ale Uniunii Europene învecinate care ar fi interesate de acest lucru. În acest context, Regulamentul (CE) nr. 1931/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a normelor referitoare la micul trafic de frontieră la frontierele terestre externe ale statelor membre şi de modificare a dispoziţiilor Convenţiei Schengen autorizează statele membre să încheie acorduri bilaterale cu ţări terţe pentru a aplica normele referitoare la micul trafic de frontieră.

În acest caz, negocierea acestor acorduri este o problemă care este responsabilitatea statelor membre respective şi a Federaţiei Ruse. În orice caz, Consiliul ia act de faptul că se desfăşoară negocieri şi între Lituania şi Rusia, şi între Polonia şi Rusia.

Referitor la întrebarea privind relaţiile strategice dintre Uniunea Europeană şi Rusia, Consiliul poate informa Parlamentul că, ulterior summitului organizat cu Rusia la Stockholm în luna noiembrie, în cursul Preşedinţiei spaniole de şase luni va mai fi organizat un summit. Acesta va avea loc în Rusia, între Uniunea Europeană şi Rusia, iar acest lucru înseamnă că, de ambele părţi, există un nou impuls privind relaţiile.

Bineînţeles, există întotdeauna posibilitatea ca aceste relaţii să includă dificultăţi complexe şi pot exista şi dezacorduri, însă relaţia dintre Uniunea Europeană şi Rusia este una globală şi multilaterală. Avem relaţii economice şi comerciale şi – trebuie să recunoaştem – un nivel ridicat de interdependenţă în ceea ce priveşte energia, interesele comune în alte domenii care au legătură cu probleme care depăşesc chiar şi ţările pe care le reprezentăm şi avem şi provocări, inclusiv provocări globale, pe care trebuie să le combatem şi pe care ar trebui să le combatem fiind cât mai uniţi posibil.

Prin urmare, va fi întotdeauna benefic să căutăm posibilităţi de consolidare a relaţiilor noastre cu Rusia, în timp ce rămânem întotdeauna fermi în ceea ce priveşte principiile noastre şi valorile care stau la baza Uniunii Europene.

Referitor la aderarea Rusiei la Organizaţia Mondială a Comerţului, Uniunea Europeană susţine acest lucru, însă Rusia este cea care trebuie să adopte măsuri pentru a obţine progres în acest sens.

Referitor la noul acord dintre Uniunea Europeană şi Rusia, ambele părţi sunt de acord că ar fi bine dacă am avea un nou acord amplu. Acordul cu privire la parteneriatul şi cooperarea dintre Uniunea Europeană şi Rusia, care a fost negociat în anii '90, este depăşit din multe puncte de vedere. Din anii '90 s-au întâmplat foarte multe lucruri şi s-au schimbat foarte multe lucruri şi trebuie să ne îndreptăm către obţinerea acestui nou acord, în privinţa căruia suntem ambiţioşi. Am ridicat mult ştacheta şi, dacă este posibil, vrem să abordăm toate domeniile relaţiilor UE-Rusia.

S-au înregistrat progrese în anumite domenii ale acestor negocieri. În alte domenii, lucrurile avansează mai încet, acesta fiind cazul comerţului şi al investiţiilor. În orice caz, este foarte important pentru noi să existe clauze solide şi acorduri solide cu Rusia privind comerţul, investiţiile şi energia.

Referitor la regimul comerţului liber, suntem de acord cu negocierea unui acord de liber schimb după ce Rusia va aderat la Organizaţia Mondială a Comerţului, dacă şi când acest lucru va avea loc.

Referitor la liberalizarea vizelor, aceasta este o problemă de importanţă politică majoră, care afectează foarte direct cetăţenii ruşi şi pe cei ai Uniunii Europene. Cred că, în această privinţă, împărtăşim intenţia de a facilita vizele atunci când va fi posibil.

Ideală ar fi liberalizarea vizelor, cu alte cuvinte, eliminarea obligativităţii vizelor, însă, bineînţeles, mai sunt foarte multe lucruri de întreprins în această privinţă. Mai mult decât atât, trebuie să cântărim bunurile care sunt în joc, care se referă la securitate şi, de asemenea, acest lucru trebuie întreprins întotdeauna în mod reciproc.

Referitor la Ucraina, Moldova şi Georgia, fiecare dintre aceste ţări are o situaţie specială din punctul de vedere al politicii în materie de vize şi noi nu putem, în prezent, să estimăm progresul care va fi obţinut în aceste trei ţări comparativ cu dialogul privind vizele pe care îl desfăşurăm cu Rusia.

  Bernd Posselt (PPE). – (DE) Aş dori să aduc din nou în discuţie cele două aspecte cele mai importante. Primul se referă la democraţie, statul de drept şi drepturile omului. Acestea sunt cele mai mari neajunsuri. Cât de intens este dialogul cu privire la aceste puncte extrem de importante? Avem impresia că evoluţiile în această privinţă mai degrabă regresează decât înaintează.

Al doilea aspect este legat de securitatea energetică. Care este, în mod exact, situaţia negocierilor privind energia?

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Doamnă preşedintă, domnule deputat, după cum ştiţi, una dintre priorităţile sau unul dintre obiectivele strategice centrale ale Uniunii este securitatea energetică. În Uniunea Europeană – în special deoarece numeroase ţări ale Uniunii Europene s-au confruntat direct cu criza gazului dintre Rusia şi Ucraina de la începutul anului 2009 – acordăm o valoare extrem de mare securităţii energetice şi, cu siguranţă, o considerăm unul dintre obiectivele principale ale Uniunii Europene, un obiectiv care, în mod natural, are legătură cu obiectivul principal al combaterii schimbărilor climatice.

Strategia Consiliului şi a Preşedinţiei Consiliului privind energia şi securitatea energetică este necesitatea de a avansa pe calea unei mai mari diferenţieri în ceea ce priveşte furnizorii şi sursele de energie şi distribuirea acesteia. Prin urmare, trebuie să ne extindem posibilităţile, să evităm oligopolurile sau dependenţa excesivă.

Anumite state europene au un nivel de dependenţă energetică faţă de Rusia care este, în mod evident, excesiv şi care, de asemenea, este legat de faptul că Europa a fost divizată timp îndelungat în cursul secolului al XX-lea şi de faptul că, în anumite cazuri, nu există interconectări directe între ţările europene.

Atunci când a început această criză, am văzut că anumite ţări, care nu erau afectate de aceasta, nu au putut să ajute ţările afectate, pentru că nu existau interconectările. Prin urmare, obiectivele energetice din Europa sunt extrem de importante, pe termen mediu şi lung, şi, prin urmare, suntem pentru diversificarea surselor energetice şi pentru promovarea de proiecte cum este proiectul Nabucco sau cum sunt proiectele North Stream sau South Stream, care au legătură cu Rusia şi pentru obţinerea unui lucru care, în prezent, nu există în Europa: o piaţă unică a energiei. Pentru a atinge aceste obiective care nu existat anterior, care sunt facilitate de Tratatul de la Lisabona, care introduce această competenţă cu privire la energie, este fundamental şi esenţial să instituim cu Rusia o relaţie strategică privind energia şi alte aspecte.

Mai mult decât atât, în Tratatul de la Lisabona avem alte instrumente care au legătură cu politica externă. Tratatul de la Lisabona consolidează politica externă europeană: există un Preşedinte al Consiliului European şi un Înalt Reprezentant şi va exista un Serviciu european pentru acţiune externă. Cu alte cuvinte, viziunea externă a Uniunii Europene a fost consolidată, iar acest lucru va consolida negocierile noastre cu toate ţările, în toate domeniile, inclusiv cel al economiei şi cel energetic. Prin urmare, aceasta este viziunea pe care v-o pot oferi în privinţa relaţiilor cu Rusia.

Negociem un acord în cadrul căruia subiectul energiei este esenţial; aceste negocieri vor fi iniţiate şi perspectivele în privinţa acestora sunt dintre cele mai bune însă, în mod evident, ca în cazul tuturor acordurilor, depind de negocieri foarte complexe care, la rândul lor, fac parte dintr-o serie de negocieri privind acest acord de cooperare pe care vrem să-l actualizăm – astfel cum am afirmat – pentru că, în ultimii 15 sau 20 de ani, în Europa s-au întâmplat foarte multe lucruri. Unul dintre aceste lucruri este relaţia esenţială pe care trebuie să o avem cu Rusia care, după cum ştie toată lumea, este una dintre ţările care s-a confruntat cu cele mai multe schimbări în ultimii ani.

  Bogusław Sonik (PPE). – (PL) Doamnă preşedintă, în legătură cu întrebarea nr. 9 pe care trebuia să o adresez în numele colegei mele, dna Morkūnaitė-Mikulėnienė, şi care era legată de întrebarea anterioară, Rusia intenţionează să amplaseze o centrală nucleară în aproprierea frontierei de est a Uniunii Europene, în provincia Kaliningrad, iar Belarusul are planuri similare. Având în vedere experienţa Cernobîl, aceste planuri dau naştere la reticenţe cu privire la pericolele implicate. Intenţionează Consiliul să ridice problema protecţiei mediului în următoarea rundă de discuţii cu Rusia? Din punctul nostru de vedere, acest lucru este destul de important.

  Janusz Władysław Zemke (S&D). – (PL) Aş dori să revin la întrebările nr. 7 şi nr. 8 şi la relaţiile dintre Uniunea Europeană şi Rusia. Dl López Garrido a spus, pe bună dreptate, că aceste relaţii trebuie să fie bazate pe valori, însă, dacă acesta este cazul, Uniunea are anumite obligaţii faţă de apărătorii drepturilor omului din Rusia.

În această privinţă, aş dori să adresez următoarea întrebare: nu ar trebui ca politica statelor membre UE şi a întregii UE să includă norme speciale referitoare la vizele pentru apărătorii drepturilor omului din Rusia? Aceasta pentru a permite acestor persoane să obţină vize relativ uşor.

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Referitor la intervenţia privind subiectul securităţii nucleare, trebuie să spun că responsabilitatea, care, în acest domeniu, este naţională, este prevăzută în acordurile internaţionale ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, cu alte cuvinte, în Convenţia privind securitatea nucleară, la care sunt parte Belarus, Rusia, Euratom şi majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.

Consiliul înţelege că ar trebui consultate părţile contractante care se află în aproprierea unei instalaţii nucleare propuse, pentru că ar putea fi afectate de aceasta. Prin urmare, acordul care este, în prezent, în curs de încheiere între Euratom şi Rusia în privinţa aplicării paşnice a energiei nucleare va trebui să conţină dispoziţii privind cerinţele verificabile referitoare la siguranţa nucleară şi protecţia sănătăţii şi siguranţei lucrătorilor. Aş dori să vă reamintesc faptul că această problemă este abordată periodic în contextul dialogului privind energia dintre Uniunea Europeană şi Rusia.

Referitor la evaluarea consecinţelor în contextul internaţional, Consiliul observă că Belarusul este parte a Convenţiei de la Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului într-un context transfrontalier, care conţine prevederi obligatorii care urmăresc evaluarea consecinţelor asupra mediului şi posibilele riscuri de mediu. Totuşi, în acest caz, Consiliul afirmă că responsabilitatea organizării evaluărilor de mediu revine, în mare parte, dezvoltatorilor proiectelor.

Federaţia Rusă nu este parte contractantă a acestei convenţii. În orice caz, am dori ca Rusia să aplice în mod voluntar Convenţia de la Espoo. De asemenea, întreprinde acest lucru de ceva vreme în legătură cu centralele energetice nucleare existente.

În cele din urmă, în ceea ce priveşte întrebarea adresată de onorabilul deputat privind drepturile umane în legătură cu Rusia, a existat o dezbatere anterioară în cadrul căreia au fost ridicate întrebări cu privire la drepturile omului şi cred că criteriile pentru apărarea drepturilor omului sau raportarea încălcării drepturilor omului se aplică oriunde au loc acestea. Prin urmare, nicio ţară nu este scutită de condamnarea de drept a încălcărilor – şi, aş putea spune, chiar din obligaţie morală – iar noi condamnăm şi ar trebui să condamnăm aceste încălcări atunci când au loc în cadrul Uniunii Europene sau în una dintre ţările acesteia.

Stabilirea unei legături între acest lucru şi politica în materie de vize este un salt care, în prezent, este foarte dificil de stabilit şi de specificat. Cu privire la vize, sunt în curs de desfăşurare negocieri generale. Cred că în contextul acestor negocieri cu privire la vize poate fi sugerat un alt tip de cale specifică pentru facilitarea vizelor însă, aşa cum am afirmat, în prezent, suntem în negocieri ample cu Rusia în privinţa vizelor şi cred că trebuie să ne concentrăm asupra următorului lucru: organizarea vizelor în termeni generali.

Aceasta pentru că acest lucru ar putea, într-adevăr, să aibă cel mai bun efect în ceea ce priveşte libera circulaţie a persoanelor şi, aş spune, ar oferi chiar cea mai bună posibilitate în ceea ce îi priveşte pe europeni şi Europa în ansamblu, pentru ca valorile lor să fie trăite şi împărtăşite de alţi membri ai publicului şi în locuri din afara Uniunii Europene.

  Preşedinta. – Întrebările care nu au primit răspuns din lipsă de timp vor primi răspuns în scris (a se vedea anexa).

Timpul alocat întrebărilor s-a încheiat.