Procedură : 2007/2603(RSP)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : RC-B6-0279/2007

Texte depuse :

RC-B6-0279/2007

Dezbateri :

PV 11/07/2007 - 15
CRE 11/07/2007 - 15

Voturi :

PV 12/07/2007 - 6.11
CRE 12/07/2007 - 6.11
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P6_TA(2007)0351

PROPUNERE COMUNĂ DE REZOLUŢIE
PDF 105kWORD 80k
11 iulie 2007
PE 392.994v01-00}
PE 392.997v01-00}
PE 392.998v01-00}
PE 392.999v01-00}
PE 393.001v01-00}
PE 393.004v01-00} RC1
 
B6‑0279/2006}
B6‑0282/2007}
B6‑0283/2007}
B6‑0284/2007}
B6‑0286/2007}
B6‑0289/2007} RC1
depusă, în conformitate cu articolul 103 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, de
   Charles Tannock, în numele Grupului PPE-DE
   Pasqualina Napoletano, Neena Gill şi Robert Evans, în numele Grupului PSE
   Annemie Neyts-Uyttebroeck, Sajjad Karim, Marco Cappato şi Marios Matsakis, în numele Grupului ALDE
   Michał Tomasz Kamiński, Adam Bielan, Marek Aleksander Czarnecki, în numele Grupului UEN
   Cem Özdemir, Jean Lambert şi Gisela Kallenbach, în numele grupului Verts/ALE
   André Brie şi Jaromír Kohlíček, în numele Grupului GUE/NGL
în locul propunerilor de rezoluţie depuse de următoarele grupuri:
   ALDE (B6‑0279/2006)
   PPE-DE (B6‑0282/2007)
   PSE (B6‑0283/2007)
   GUE/NGL (B6‑0284/2007)
   UEN (B6‑0286/2007)
   Verts/ALE (B6‑0289/2007)
privind Pakistanul

Rezoluţia Parlamentului European privind Pakistanul 

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 103 alineatul (4) din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere Acordul de cooperare între Comunitatea Europeană şi Republica Islamică Pakistan în domeniul parteneriatului şi al dezvoltării, din 24 noiembrie 2001 (numit, de asemenea, Acordul de cooperare de a treia generaţie), în special articolul 1, care prevede că „respectarea drepturilor omului şi a principiilor democratice … reprezintă un aspect esenţial al prezentului acord”(1),

–  având în vedere Declaraţia comună UE-Pakistan din 8 februarie 2007 şi prima reuniune a Comisiei Mixte Pakistan-CE din 24 mai 2007, constituită în conformitate cu Acordul de cooperare între Pakistan şi Comunitatea Europeană, în cadrul căreia ambele părţi s-au angajat să dezvolte un dialog politic structurat larg şi au confirmat cooperarea strânsă între Comunitate şi Pakistan într-o gamă largă de probleme regionale şi internaţionale,

–   având în vedere că în acest an sunt prevăzute alegeri parlamentare, provinciale şi preşedinţiale,

–  având în vedere vizita delegaţiei SAARC a Parlamentului European în Pakistan din decembrie 2006 şi reuniunea cu Preşedintele Musharraf de la Lahore,

–   având în vedere rezoluţiile anterioare privind drepturile omului şi democraţia în Pakistan, în special cele din 10 februarie 2004(2) şi 22 aprilie 2004(3),

A.  întrucât asaltul asupra Moscheii Roşii s-a soldat cu multe morţi;

B.  întrucât ciocnirile din interiorul şi din jurul Moscheii au reprezentat o demonstraţie clară a pericolului prezentat de mişcarea islamistă radicală, împotriva căruia Preşedintele Musharraf probabil nu a reacţionat suficient de rapid sau hotărât;

C.  întrucât o serie de modificări ale Constituţiei efectuate sub administraţia Musharraf au modificat în mod semnificativ sistemul politic din Pakistan şi au determinat trecerea de la un sistem de guvernare parlamentar la unul prezidenţial, în care Preşedintele are puterea de a nu respecta voinţa Parlamentului sau de a-l dizolva;

D.  întrucât forţele militare şi serviciile secrete continuă să exercite o influenţă puternică în politica, guvernarea şi economia Pakistanului, ceea ce este în contradicţie cu spiritul foii de parcurs pentru restaurarea democraţiei, în care se prevedea transferul puterii de la forţele militare la o administraţie civilă;

E.  întrucât evenimentele recente, printre care suspendarea, la 9 martie, a preşedintelui Curţii Supreme a Pakistanului, Iftikhar Mohammad Chaudhry, pe baza unor acuzaţii de abuz de autoritate care nu au fost încă dovedite, şi protestele populare, încă în desfăşurare, catalizate de această acţiune sporesc necesitatea de a se acţiona în mod urgent în ceea ce priveşte democraţia şi statul de drept în Pakistan;

F.  întrucât guvernul Statelor Unite şi-a intensificat presiunea asupra Pakistanului pentru că acesta nu a întreprins acţiuni de combatere a terorismului;

G.  întrucât Uniunea Europeană furnizează fonduri importante Pakistanului pentru reducerea sărăciei, pentru sectorul sănătăţii şi pentru educaţia de stat,

1.  îşi exprimă solidaritatea cu poporul pakistanez, care este victimă a violenţei extremiştilor înarmaţi; este profund îngrijorat de securitatea celor cel puţin 1 800 de persoane care se crede că s-ar afla în prezent în Moscheea Roşie, iar unele dintre ele probabil au fost ţinute ostatici; îndeamnă guvernul pakistanez să facă tot ce este posibil pentru a pune capăt asediului fără pierderea de noi vieţi omeneşti şi să aducă responsabilii în faţa justiţiei;

2.  îndeamnă guvernul pakistanez să revină la o guvernare democratică prin organizarea de alegeri libere, corecte şi democratice până la sfârşitul anului, şi îl avertizează cu privire la impunerea unei stări de urgenţă sau a altor măsuri care îngrădesc libertatea de expresie, de asociere, de întrunire sau de mişcare;

3.  îl îndeamnă pe preşedintele Musharraf să respecte Constituţia în vigoare şi să permită noilor Adunări să organizeze alegeri preşedinţiale, precum şi să renunţe la funcţia sa de şef al armatei, angajamente pe care şi le-a asumat anterior în faţa UE;

4.  îndeamnă forţele armate pakistaneze să permită organizarea de alegeri libere şi corecte, inclusiv întoarcerea în Pakistan şi candidarea la alegeri a liderilor politici din exil; solicită luarea de măsuri pentru a se limita influenţa forţelor militare şi a altor grupuri armate în procesul politic şi cel democratic;

5.  salută faptul că Uniunea Europeană va monitoriza alegerile generale din Pakistan şi că Parlamentul European va participa la misiunea de observare a acestora; este îngrijorat, totuşi, de anumite aspecte legate de pregătirea acestor alegeri, în special de:

   -neutralitatea guvernului interimar, care va fi format cu trei luni înainte de alegeri, prin numirea membrilor săi de către Preşedintele Musharraf;
   -faptul că o condiţie preliminară pentru candidaţi este să aibă calificări academice, ceea ce va împiedica 70% din femeile din Pakistan să candideze la alegeri; prin urmare solicită eliminarea acestei restricţii;
   -lipsa de legitimitate a viitorului preşedinte al Pakistanului, în cazul în care acesta este ales de Adunarea parlamentară actuală;

6.  invită Consiliul şi Comisia să transmită un mesaj clar Preşedintelui Musharraf, care să sublinieze faptul că unica modalitate de ieşire din criza actuală este trecerea la o guvernare civilă prin consolidarea instituţiilor şi proceselor democratice;

7.   îndeamnă Consiliul şi Comisia să adopte o poziţie fermă în ceea ce priveşte respectarea tuturor principiilor consacrate în Acordul de cooperare, în special a clauzei privind democraţia şi drepturile omului; salută reuniunea ministerială din 8 februarie, precum şi reuniunea Comisiei Mixte Pakistan-CE din 24 mai, ca pe nişte paşi pozitivi făcuţi pe calea consolidării relaţiilor dintre UE şi Pakistan; subliniază faptul că relaţiile dintre UE şi Pakistan se bazează pe principiile consacrate în Acordul de cooperare: angajamentul pentru un regim democratic, pace şi stabilitate, dezvoltare, consolidarea legăturilor comerciale, inclusiv a celor cu ţările din Asia de Sud prin intermediul cooperării regionale, şi respectarea drepturilor omului; invită la un dialog politic intens cu privire la aceste aspecte;

8.  este profund îngrijorat de suspendarea preşedintelui Curţii Supreme, Iftikhar Mohammad Chaudhry, pe baza unei acuzaţii de abuz de putere, care a fost privită în general ca o încercare a guvernului de a menţine controlul asupra puterii judiciare într-un an electoral; solicită respectarea independenţei puterii judiciare şi a statului de drept şi îndeamnă guvernul pakistanez să ia măsurile necesare pentru a modifica tendinţa negativă actuală din acest domeniu şi să se abţină de la orice fel de imixiune politică în cauza care se află în curs de examinare la Curtea Supremă; constată solidaritatea puternică exprimată de întreaga comunitate a juriştilor din Pakistan cu preşedintele Curţii Supreme;

9.  regretă profund moartea a 41 de civili în timpul demonstraţiilor politice din Karachi din 12 mai şi condamnă folosirea violenţei în scopuri politice, fie de către forţele care sprijină guvernul, fie de către membrii partidelor politice de opoziţie;

10.  este la fel de îngrijorat cu privire la informaţiile despre trei muncitori chinezi care ar fi fost împuşcaţi în Peshawar de militanţi islamici presupuşi, fapt ce ar putea avea legătură cu asediul de la Moscheea Roşie;

11.   condamnă toate tentativele guvernului de a controla libertatea presei prin introducerea de modificări la licenţele de difuzare, restricţionarea transmisiilor directe a evenimentelor din exterior şi adresarea de directive guvernamentale mass-mediei şi asociaţiilor de difuziune; condamnă toate formele de ameninţare, constrângere şi intimidare a jurnaliştilor şi a canalelor de difuziune;

12.  este îngrijorat de numeroasele cazuri bine documentate privind „dispariţiile” unor persoane suspectate de terorism, jurnalişti, studenţi, membri ai mişcărilor naţionaliste Baloch şi alţi activişti politici, şi subliniază cu tărie faptul că răpirile, uciderile extrajudiciare şi încarcerarea fără judecată contravin principiilor fundamentale ale dreptului internaţional, inclusiv ale dreptului la viaţă şi dreptului la un proces echitabil;

13.  salută consensul existent la nivelul UE în domeniul dezvoltării şi angajamentul clar al UE de a acorda ajutor ţărilor afectate de conflicte sau având un stat fragil, precum şi angajamentul la fel de clar al Uniunii de a atinge Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, inclusiv cel din domeniul politicii educaţionale; invită guvernul pakistanez să sporească semnificativ sprijinul financiar pentru înfiinţarea şi dezvoltarea unui sistem de educaţie de stat în toată ţara, inclusiv în zonele tribale, care să conţină o programă şcolară largă; invită guvernul să-şi îndeplinească angajamentul de a institui un control autentic asupra şcolilor „madrassa”, care în prezent sunt controlate de extremişti;

14.  constată cu îngrijorare actele de represiune îndreptate împotriva minorităţilor religioase şi utilizarea legilor privind blasfemia împotriva acestor minorităţi, care se relatează în mod constant;

15.  este îngrijorat de faptul că, în vreme ce Preşedintele Musharraf s-a angajat să combată terorismul şi extremismul la nivel internaţional, alianţele politice interne între guvern, forţele militare şi fundamentaliştii religioşi pot îngrădi capacitatea guvernului de a lupta împotriva extremismului şi a fundamentalismului; îndeamnă guvernul pakistanez să întreprindă măsuri imediate şi eficiente pentru a nu permite niciunei forţe politice sau armate să folosească teritoriul ţării ca pe un refugiu şi bază pentru desfăşurarea de operaţiuni în Afganistan;

16.  este îngrijorat de instabilitatea crescândă şi proliferarea tot mai intensă a violenţei provocate de rebeliuni în regiunile tribale, în special în Waziristan, şi constată, în special, comiterea mai multor atacuri sinucigaşe cu bombă, inclusiv un atentat la viaţa Ministrului de interne din Peshawar la 28 aprilie; invită guvernul pakistanez să modifice situaţia prin promovarea statului de drept şi extinderea drepturilor civile şi politice în regiune;

17.  îndeamnă la un dialog mai intens cu liderii locali şi provinciali cu privire la posibilitatea unei mai mari autonomii provinciale sau a unei mai bune reprezentării a intereselor provinciilor la nivel naţional; condamnă politicile represive ale guvernului în Baluchistan, unde continuă să existe revendicări pentru o mai mare autonomie provincială şi pentru un control regional sporit asupra resurselor naturale importante din zonă;

18.  invită guvernul să pună în aplicare recomandările Curţii Supreme a Pakistanului şi să extindă drepturile fundamentale şi libertăţile politice în regiunile din nord;

19.  încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei, guvernelor statelor membre şi guvernului şi parlamentului din Pakistan.

(1) JO C 17, 22.1.1999, p. 6.
(2) JO C 97 E, 22.4.2004, p. 112.
(3) JO C 104 E, 30.4.2004, p. 1040.

Ultima actualizare: 11 iulie 2007Notă juridică