Întrebare parlamentară - O-0048/2009Întrebare parlamentară
O-0048/2009

Incheierea unui Acord de parteneriat economic preliminar între Comunitatea Europeană și statele membre ale acesteia pe de o parte și Coasta de Fildeș, pe de altă parte

ÎNTREBARE ORALĂ URMATĂ DE O DEZBATERE O-0048/09
în conformitate cu articolul 108 din Regulamentul de procedură
de Helmuth Markov şi Erika Mann, în numele Comisia pentru comerţ internaţional
Comisiei

Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
O-0048/2009
Texte depuse :
O-0048/2009 (B6-0218/2009)
Voturi :
Texte adoptate :

1. Poate Comisia să prezinte Parlamentului European informații recente privind datele preconizate pentru încheierea unui APE „complet” cu regiunea Africii de Vest?

 

2. În ce mod se așteaptă Comisia ca semnarea unui acord cuprinzător să continue promovarea creșterii economice, a dezvoltării și a bunei guvernanțe în Coasta de Fildeș și în regiunea Africii de Vest în ansamblu?

 

3. Sunt luate în considerare în cadrul negocierilor  interese specifice cu privire la această regiune și în ce mod se va deosebi acest APE „complet” față de acordul Cariforum?

 

4. Se va angaja Comisia să ofere Coastei de Fildeș, inclusiv sectorului privat din această țară, asistența administrativă și tehnică necesară pentru a facilita tranziția economiei sale după semnarea Acordul interimar de parteneriat economic?

 

5. Comisia va condiționa încheierea unui APE „complet” cu Coasta de Fildeș de existența în această țară a unui guvern responsabil și ales în mod democratic?

 

6. Poate Comisia să explice cum evaluează următoarele aspecte cu privire la APE UE-Coasta de Fildeș:

 

i) Sunt necesare și/sau se asigură norme mai stricte pentru protejarea industriilor incipiente?

 

ii) Drepturile de proprietate intelectuală vor fi negociate astfel încât să fie protejate nu doar drepturile de proprietate intelectuală europene sau internaționale, dar și cunoștințele tradiționale?

 

iii) Este necesar să se adapteze normele privind achizițiile publice la nevoile specifice ale Coastei de Fildeș?

 

iv) La ce nivel de negociere s-a ajuns în cazul condițiilor pentru „permisele de muncă” acordate cetățenilor din Coasta de Fildeș? Acestea vor fi acordate pe o perioadă de 24 de luni? Ce profesii vor cuprinde acestea?

 

7. Poate Comisia să sprijine o solicitare privind consultarea Parlamentului înainte de luarea unei decizii referitoare la aplicarea provizorie a acordurilor internaționale, așa cum este cazul APE - atunci când este necesar avizul conform pentru a ajunge la un acord politic asupra avizului conform?

 

8. Poate Comisia să explice cum va evalua situația politică a Coastei de Fildeș cu privire fie la APE interimar, fie la APE final? Situația politică din Coasta de Fildeș nu poate fi caracterizată ca având standarde democratice. În cazul în care nu vor avea loc alegeri până la ratificarea fie a APE interimar, fie a APE final, cum va evalua Comisia această situație? Cum va afecta această evaluare celelalte 15 țări din Africa de Vest în ceea ce privește încheierea unui important acord comercial și de dezvoltare bi-regional?

 

9. Poate Comisia să specifice calendarul în care Coasta de Fildeș va beneficia de ajutorul pentru dezvoltare prevăzut prin APE?

 

 

Depunere: 27.02.2009

Trimisă: 03.03.2009

Termen pentru răspuns: 10.03.2009