Întrebare parlamentară - O-000036/2012Întrebare parlamentară
O-000036/2012

  Aderarea UE la CEDO și reforma Curții Europene a Drepturilor Omului

15.2.2012

Întrebarea cu solicitare de răspuns oral O-000036/2012
adresată Consiliului
Articolul 115 din Regulamentul de procedură
Renate Weber, Sonia Alfano, Alexander Alvaro, Baroness Sarah Ludford, Sir Graham Watson, Nathalie Griesbeck, Jens Rohde, Louis Michel, Ramon Tremosa i Balcells, Marielle de Sarnez, Charles Goerens, Andrew Duff, Anneli Jäätteenmäki, Kristiina Ojuland
în numele Grupului ALDE

Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO) a luat naștere după sfârșitul celui de-al doilea război mondial cu scopul de a garanta democrația, statul de drept, drepturile omului și libertățile fundamentale în Europa. CEDO le oferă indivizilor posibilitatea de a intenta o acțiune în fața unei curți europene împotriva guvernelor responsabile pentru încălcări ale drepturilor fundamentale.

UE a acordat dintotdeauna cea mai mare importanță CEDO, fapt demonstrat de condiționarea aderării unui stat la UE de aderarea la Consiliul Europei și la CEDO. În plus, UE a încercat dintotdeauna să adere la CEDO, lucru care acum reprezintă o obligație prevăzută la articolul 6 din TUE (care stipulează „Uniunea aderă la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale”). UE a instituit Carta drepturilor fundamentale a UE, care este aplicabilă instituțiilor UE și statelor membre atunci când implementează legislația UE.

Comisia Europeană a negociat cu Consiliul Europei în ceea ce privește aderarea UE la CEDO. S-a ajuns la un proiect de acord, dar acesta este contestat în prezent de unele guverne europene, având ca rezultat periclitarea întregului proces de aderare.

În același timp, guvernul Regatului Unit, care deține în prezent Președinția Consiliului Europei, a anunțat că se va concentra asupra continuării reformei Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO)[1]. Președintele Curții Europene a Drepturilor Omului a subliniat responsabilitatea statelor părți de a asigura punerea în aplicare a hotărârilor [2], în timp ce Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a adăugat că statele trebuie să abordeze aspectele structurale/sistemice și să consolideze rolul Curții Europene a Drepturilor Omului pentru a garanta eficiența acesteia [3].

     Poate Consiliul oferi informații cu privire la stadiul negocierilor privind aderarea UE la CEDO și conținutul proiectului de acord, precum și informații cu privire la propunerile prezentate, discuțiile în curs și pozițiile adoptate în Consiliu?

     Care este calendarul propus pentru aderarea UE la CEDO?

     Care sunt propunerile și pozițiile UE și ale statelor sale membre în cadrul organismelor Consiliului Europei – și în raport cu acestea – cu privire la aderarea la CEDO și la reformarea Curții Europene a Drepturilor Omului? Adoptă statele membre o abordare comună, astfel cum prevăd articolele 2 și 6 din TUE?

     Ce măsuri va lua Consiliul pentru a consolida sistemul CEDO și pentru a încuraja statele membre să respecte hotărârile CEDO, inclusiv prin evaluarea aspectelor structurale/sistemice?

Depunere: 15.2.2012

Trimisă: 16.2.2012

Termen pentru răspuns: 8.3.2012