Întrebări parlamentare
30 ianuarie 2015
O-000006/2015
Întrebarea cu solicitare de răspuns oral
adresată Consiliului
Articolul 128 din Regulamentul de procedură
Birgit Sippel, Tanja Fajon, Soraya Post, Sylvie Guillaume, Péter Niedermüller, Kati Piri, Juan Fernando López Aguilar, Sylvia-Yvonne Kaufmann, Damian Drăghici, Caterina Chinnici, Christine Revault D'Allonnes Bonnefoy, Hugues Bayet, Miltiadis Kyrkos, Daniele Viotti, Luigi Morgano, Emilian Pavel, în numele Grupului S&D
Laura Ferrara, Ignazio Corrao

 Subiect: Noul cadru pentru statul de drept

Statul de drept este menționat la articolul 2 din TUE drept una dintre valorile pe care se întemeiază Uniunea, alături de respectarea demnității umane, a libertății, democrației, egalității și a drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Statul de drept este, de asemenea, menționat în preambulul la Tratatul privind Uniunea Europeană și în preambulul la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Valorile și principiile menționate mai sus nu sunt asigurate efectiv sau protejate în mod egal în toate statele membre.

UE are nevoie de un instrument eficient, în plus față de articolul 7 din TUE, pentru situațiile în care statele membre nu oferă protecție împotriva discriminării, marginalizării și persecuției. Este nevoie mai ales de un mecanism de supraveghere în ceea ce privește discriminarea și drepturile minorităților. Parlamentul European a solicitat un astfel de mecanism în mai multe rânduri, cel mai recent în Rezoluția din 27 februarie 2014 referitoare la situația drepturilor fundamentale în Uniunea Europeană(1) și în Rezoluția din 12 martie 2014 referitoare la evaluarea justiției în domeniul justiției penale și al statului de drept(2).

La 11 martie 2014, Comisia a prezentat o comunicare care stabilește un cadru pentru protejarea statului de drept, iar la 16 decembrie 2014, Consiliul a decis să inițieze un dialog anual privind statul de drept. Deși acest demers reprezintă este un pas în direcția cea bună, el nu reprezintă mecanismul eficient de evaluare periodică a respectării valorilor fundamentale ale UE de către statele membre, solicitat de Parlament.

Cum va proceda Consiliul pentru a crea un mecanism eficient care să asigure respectarea valorile fundamentale ale UE în statele membre, în conformitate cu declarația sa din 2013 în care afirma că „respectarea statului de drept este o condiție indispensabilă pentru protecția drepturilor fundamentale”?

(1) Texte adoptate, P7_TA(2014)0173.
(2) Texte adoptate, P7_TA(2014)0231.

Limba originală a întrebării: EN
Ultima actualizare: 4 februarie 2015Notă juridică