Întrebare parlamentară - O-000053/2017Întrebare parlamentară
O-000053/2017

Restrângerea spațiului societății civile

13.6.2017

Întrebarea cu solicitare de răspuns oral O-000053/2017
adresată Consiliului
Articolul 128 din Regulamentul de procedură
Sophia in 't Veld, Guy Verhofstadt, Nathalie Griesbeck, Gérard Deprez, Cecilia Wikström, Louis Michel, Angelika Mlinar, în numele Grupului ALDE

O societate civilă activă și bine dezvoltată este o condiție necesară pentru o democrație sănătoasă. Aceasta este o parte esențială a sistemului de control și echilibru. UE urmărește să contribuie la progresul societății civile atât în interiorul, cât și în afara Uniunii. Importanța societății civile este evidențiată în tratate într-un articol special, referitor la dialogul permanent dintre instituțiile UE și societatea civilă. În plus, susținerea societății civile și a apărătorilor drepturilor omului sunt o prioritate a politicii externe a UE și sunt disponibile mijloace substanțiale pentru sprijinirea societății civile.

Cu toate acestea, în UE, spațiului societății civile se restrânge, întrucât unele guverne îngreunează funcționarea ONG-urilor în țările lor, în special a celor care au o poziție critică în raport cu guvernele respective. Măsuri cum ar fi reducerile bugetare, legile care vizează organizațiile cu finanțare străină, norme mai stricte de înregistrare a ONG-urilor, precum și restricționarea libertății de întrunire și de exprimare au condus la o reducere a spațiului societății civile în unele state membre. Acest lucru subminează democrația, statul de drept și drepturile fundamentale în UE ca ansamblu. În măsura în care reprezintă componente esențiale ale structurilor decizionale ale UE, este esențial ca statele membre să respecte întru totul standardele UE privind democrația, statul de drept și drepturile fundamentale, astfel încât și Uniunea în ansamblu să le respecte.

Libertatea de exprimare, de informare, de întrunire și de asociere, consacrate în Carta drepturilor fundamentale a UE, sunt supuse unor presiuni în unele zone ale Uniunii Europene.

– Este Consiliul la curent cu reducerea spațiului societății civile în statele membre?

– Este Consiliul de acord că acest lucru afectează democrația, statul de drept și drepturile fundamentale în UE ca ansamblu?

– Este Consiliul de acord cu faptul că coerența și consecvența politicilor interne cu cele externe în acest domeniu sunt esențiale pentru credibilitatea Uniunii?

– Ce inițiative va lua Consiliul pentru a remedia această situație?