RAPORT privind consecinţele extinderilor viitoare asupra eficienţei politicii de coeziune

28.3.2007 - (2006/2107(INI))

Comisia pentru dezvoltare regională
Raportor: Markus Pieper

Procedură : 2006/2107(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
A6-0087/2007

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

privind consecinţele extinderilor viitoare asupra eficienţei politicii de coeziune

(2006/2107(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere Rezoluţia sa din 16 martie 2006 privind documentul de strategie din 2005 al Comisiei privind extinderea[1],

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 8 noiembrie 2006 privind strategia de extindere şi principalele provocări pentru 2006-2007, inclusiv raportul special anexat la aceasta privind capacitatea UE de a integra noi membri (COM(2006)0649),

–   având în vedere Rezoluţia sa din 13 decembrie 2006 referitoare la Comunicarea Comisiei privind strategia de extindere şi principalele provocări pentru 2006-2007[2],

–   având în vedere Rezoluţia sa din 13 decembrie 2006 privind aspectele instituţionale ale capacităţii Uniunii Europene de a integra noi state membre[3],

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 mai 2006 intitulată „La doi ani după extindere: un succes economic” (COM(2006)0200),

–   având în vedere Rezoluţia sa din 28 septembrie 2005 privind deschiderea negocierilor cu Turcia[4],

–   având în vedere concluziile Consiliului Afaceri Generale şi Relaţii Externe din 3 octombrie 2005 privind deschiderea negocierilor cu Croaţia[5],

–   având în vedere concluziile Preşedinţiei Consiliului European de la Bruxelles din 15-17 decembrie 2006[6],

–   având în vedere Rezoluţia sa din 27 septembrie 2006 privind progresele înregistrate de Turcia în vederea aderării[7],

–   având în vedere Acordul interinstituţional din 17 mai 2006 dintre Parlamentul European, Consiliu şi Comisie privind disciplina bugetară şi buna gestiune financiară[8],

–   având în vedere cel de-al treilea raport al Comisiei din 18 februarie 2004 privind coeziunea economică şi socială (COM(2004)0107),

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 12 iunie 2006 privind strategia pentru creştere şi ocuparea forţei de muncă şi reforma politicii europene de coeziune – al patrulea raport de activitate privind coeziunea (COM(2006)0281),

–   având în vedere concluziile Preşedinţiei Consiliului European de la Bruxelles din 21-22 iunie 1993 de la Copenhaga şi din 16-17 decembrie 2004 şi 14-15 decembrie 2006 de la Bruxelles,

–   având în vedere articolul 49 din Tratatul UE şi articolul 158 din Tratatul CE,

–   având în vedere articolul 45 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare regională şi avizul Comisiei pentru bugete (A6-0087/2007),

A.  întrucât, în conformitate cu articolul 2 din Tratatul UE, coeziunea socială, economică şi teritorială este un obiectiv important al Uniunii Europene, iar pentru cetăţeni reprezintă un semn vizibil de solidaritate europeană;

B.  întrucât politica de coeziune a Uniunii Europene s-a bucurat de un succes semnificativ în realizarea obiectivului de coeziune socială, economică şi teritorială, aşa cum se arată, în special, în cel de-al patrulea raport de activitate al Comisiei privind coeziunea;

C. întrucât extinderile de până acum ale UE au contribuit la asigurarea păcii, securităţii, stabilităţii, democraţiei şi a statului de drept, precum şi la creştere şi prosperitate în întreaga Uniune, beneficii care au ajutat UE să devină o economie mai competitivă şi dinamică şi care, în consecinţă, trebuie avute în vedere atunci când se decid extinderile viitoare;

D.  întrucât convergenţa ţărilor din Europa Centrală şi de Est necesită totuşi eforturi susţinute, deoarece nivelul lor economic iniţial a fost mai scăzut decât cel al ţărilor aderente din extinderile anterioare, fiind, totodată, necesară o schimbare radicală a sistemului lor politic şi economic;

E.   întrucât efectele globalizării fac acest proces de convergenţă mai dificil şi, de asemenea, creează probleme privind amplasarea noilor întreprinderi în întreaga Uniune;

F.   întrucât, după extinderile viitoare, UE va trebui să răspundă la trei provocări majore ale politicii de coeziune, şi anume agravarea diferenţelor de dezvoltare, deplasarea centrului gravitaţional al politicii de coeziune către est şi inegalităţile care continuă să existe în cadrul UE-15;

G.  întrucât presiunea asupra bugetelor guvernelor este în creştere, întrucât multe state membre încalcă criteriile de stabilitate şi întrucât tendinţele demografice vor solicita şi mai mult bugetele şi vor scădea creşterea economică;

H.  întrucât UE ar trebui să rămână o comunitate deschisă, iar problemele legate de politica structurală nu trebuie să reprezinte un obstacol pentru o viitoare extindere, cu condiţia ca reformele necesare să garanteze capacitatea de integrare;

I.   întrucât, din octombrie 2005, Comunitatea desfăşoară negocieri de aderare cu Turcia şi Croaţia, fără nici un rezultat garantat, iar Consiliul European din decembrie 2005 a recunoscut statutul de stat candidat al Fostei Republici Iugoslave Macedonia; întrucât celelalte state din Balcanii occidentali [Albania, Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Muntenegru (inclusiv Kosovo)] sunt considerate potenţiale candidate la aderare; întrucât procesul de reformă în toate aceste ţări este deja sprijinit prin programe de preaderare care conţin componente de politică structurală;

J.   întrucât, o dată cu aderarea României şi Bulgariei, au intrat în vigoare reglementări noi privind solicitarea de credite din fondurile structurale, iar consecinţele acestei aderări asupra politicii structurale nu au fost încă determinate;

K.  întrucât ajutor de preaderare acordat de UE cumulat, împreună cu integrarea deplină a României şi Bulgariei necesită 150 miliarde EUR suplimentare în perioada actuală de finanţare conform regimului de politică structurală în vigoare; întrucât, cu toate acestea, aderarea tuturor statelor care primesc ajutor de preaderare nu se va face simultan;

L.   întrucât, prin aderarea României şi Bulgariei, suprafaţa UE-25 eligibilă pentru fondurile structurale a crescut cu 9% şi populaţia sa cu 6%, iar PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut cu 5%; întrucât, prin aderarea Croaţiei, suprafaţa UE-27 ar creşte cu 1,3%, iar populaţia sa cu 0,9%, în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor ar scădea cu 0,6%; întrucât, prin aderarea Turciei, suprafaţa UE-27 ar creşte cu 18,3%, iar populaţia sa cu 14,7%, în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor ar scădea cu 10,5%; întrucât, prin aderarea altor state din Balcanii occidentali, suprafaţa UE-27 ar creşte cu 4,8% iar populaţia sa cu 4%, în timp ce PIB-ul pe cap de locuitor ar scădea cu 3,5%;

M.  întrucât este nevoie urgentă de reforme instituţionale, financiare şi politice în cadrul instituţiilor Uniunii Europene care stau la baza capacităţii de integrare a Uniunii; întrucât aderarea la UE depinde în întregime de respectarea criteriilor de la Copenhaga şi, prin urmare, de evoluţia democratică a ţărilor menţionate la considerentul I;

N.  întrucât, într-o Uniune Europeană formată din 34 de state membre, Croaţia ar necesita doar 7% din fondurile structurale suplimentare, procent calculat pe baza reglementărilor existente, iar celelalte state din Balcanii occidentali, care beneficiază în prezent de asistenţă de preaderare, ar necesita doar 9,2%, în timp ce Turcia singură ar primi 63%;

O.  întrucât aderarea statelor din Balcanii occidentali considerate individual, chiar şi în contextul cadrului financiar actual, nu ar avea un efect statistic asupra eligibilităţii regiunilor din statele membre şi nici nu ar avea vreun impact financiar dramatic asupra politicii de coeziune a actualei Uniuni formate din 27 de state membre datorită mărimii, populaţiei sau dezvoltării economice a acestora; întrucât Croaţia, cu care negocierile au avansat cel mai mult şi care este chiar mai dezvoltată din punct de vedere socioeconomic decât câteva state membre actuale, ar reprezenta, în termeni comparativi, sarcina financiară cea mai mică pentru Uniune, dată fiind mărimea, populaţia şi nivelul de dezvoltare economică ale ţării şi nu ar avea un efect statistic asupra zonelor eligibile la nivel regional şi naţional, chiar şi în actuala perioadă financiară;

P.   întrucât, prin aderarea Turciei, politica de coeziune a UE ar atinge noi dimensiuni, deoarece aceasta nu a mai fost niciodată aplicată într-o ţară de o asemenea dimensiune, cu un nivel atât de scăzut de dezvoltare economică şi cu discrepanţe regionale de o asemenea amploare;

Q.  întrucât concluziile Preşedinţiei Consiliului European din iunie 2006 au evidenţiat faptul că, în cazul aderării unor noi state membre, UE ar trebui să rămână în măsură să păstreze dinamica integrării europene şi „că ar trebui să se depună toate eforturile pentru a proteja coeziunea şi eficienţa Uniunii”;

R.   întrucât, în Comunicarea sa din 8 noiembrie 2006, Comisia solicită examinarea în detaliu a efectelor oricăror viitoare extinderi asupra bugetului UE, luând în considerare evoluţia viitoare a domeniilor politice relevante, cum ar fi agricultura şi politica de coeziune;

S.   întrucât politica regională, ca unul dintre cele mai mari posturi bugetare din bugetul UE, va fi subiectul unor dezbateri intense, în special în ceea ce priveşte criteriile de eficienţă, cu ocazia revizuirii cadrului financiar al UE prevăzute pentru 2008-2009;

T.   întrucât, într-o Uniune în continuă extindere, eficacitatea politicilor comunitare este necesară mai mult decât oricând, eficienţa politicii de coeziune şi adevărata valoare adăugată demonstrată a acesteia depinzând în mare măsură de resursele financiare disponibile; întrucât, în consecinţă, trebuie să se acorde o atenţie maximă revizuirii sistemului de resurse proprii al Comunităţii,

1.   consideră că pentru a face dovada capacităţii sale de integrare, UE trebuie să fie în măsură să îşi atingă obiectivul de coeziune socială, economică şi teritorială, ţinând cont de realităţile bugetare; în consecinţă, consideră că este necesar ca, în momentul aderării fiecărei ţări candidate, să se decidă dacă UE are capacitatea de a integra statul în cauză;

2.   consideră că reforma instituţională, financiară şi politică este, de asemenea, necesară în contextul unei revizuiri a cadrului financiar al UE; în acest sens, consideră că trebuie să se facă o comparaţie între efectele asupra evoluţiei UE-27 a diverselor instrumente de finanţare principale (Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European, Fondul de coeziune, Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală), permiţând astfel luarea unor decizii bugetare adecvate;

3.   consideră că extinderile viitoare nu trebuie să conducă la ineligibilitatea tot mai multor regiuni pentru finanţare în conformitate cu politica de coeziune, în cadrul actualul Obiectiv 1, ca urmare a efectului statistic şi fără eliminarea cu adevărat a discrepanţelor existente;

4.   subliniază faptul că este imposibilă o politică de coeziune onestă şi eficientă fără o creştere a cheltuielilor UE la 1,18 % din VNB-ul UE, aşa cum s-a afirmat în Rezoluţia Parlamentului din 8 iunie 2005 privind provocările politice şi mijloacele bugetare ale Uniunii extinse 2007-2013[9];

5.   regretă aşadar că, în Comunicarea sa din 8 noiembrie 2006, Comisia nu oferă nici o analiză aprofundată a consecinţelor financiare ale unor viitoare extinderi;

6.   invită Comisia să prezinte o analiză de impact detaliată, pentru a face posibilă o evaluare corespunzătoare a tuturor efectelor aderării României şi Bulgariei asupra politicii structurale;

7.   invită, de asemenea, Comisia ca pentru viitoarele extinderi să efectueze calcule periodice, cu cifre defalcate pe fiecare stat, utilizând criteriile actuale, dar şi cele modificate şi extinse, privind cheltuielile de politică regională pe care le-ar suporta UE şi să evalueze consecinţele acestor extinderi asupra eligibilităţii pentru finanţare a regiunilor; în acest sens, observă că se pot utiliza şi bazele de date şi instrumentele analitice ale ESPON; consideră că trebuie, de asemenea, avută în vedere îmbunătăţirea integrării diferitelor instrumente de finanţare ale UE;

8.   consideră că, în vederea creării unor scenarii pentru finanţarea viitoare a politicii de coeziune a UE, este nevoie de studii permanente care să fie bazate pe experienţa câştigată cu ocazia extinderilor anterioare şi care să includă îmbunătăţirile socioeconomice care vor avea loc în perioada de programare actuală ;

9.   subliniază importanţa unei abordări foarte stricte în privinţa evaluării cantitative şi calitative a utilizării fondurilor structurale, prin care să se asigure o bună gestionare şi o monitorizare adecvată, în interesul cetăţenilor Uniunii, astfel încât să se optimizeze raportul costuri-beneficii în cadrul cheltuielilor UE pentru coeziune;

10. invită Comisia să dedice un capitol din noul său raport privind coeziunea, al patrulea, punctului său de vedere privind durabilitatea actualei politici de coeziune şi viitoarele măsuri care ar putea avea un impact, acolo unde este cazul, asupra politicii de coeziune;

11. consideră că, având în vedere situaţia actuală a sistemului de resurse al Uniunii Europene, ar fi greu de finanţat o nouă extindere fără a pune în pericol eficienţa actualelor politici de coeziune;

12. îndeamnă Comisia să emită o comunicare prin care să prezinte o propunere de model structurat pe niveluri pentru politica de coeziune, care să permită o mai bună diferenţiere între asistenţa de preaderare şi calitatea de membru deplin şi care să permită potenţialelor state candidate la aderare să beneficieze de asistenţă eficientă pentru dezvoltare regională înaintea eventualei aderări la Uniunea Europeană, sub rezerva înregistrării unui progres politic;

13. solicită, mai ales pentru Turcia, o abordare progresivă, care să se concentreze mai mult pe finanţarea unor domenii tematice specifice (cum ar fi grupările sectoriale, structurile administrative şi egalitatea între sexe) şi regiuni, pentru a evita automatismele financiare nerezonabile legate de aderare şi pentru a atinge obiective ţintă privind coeziunea şi creşterea;

14. constată că o abordare progresivă a politicii regionale în funcţie de progresele politice ale statului candidat la aderare ar putea constitui o formă specială de apartenenţă la UE sau o formă consolidată de apartenenţă la „SEE +”;

15. solicită să fie implicat, începând din 2010, în procedura de codecizie pentru evaluarea şi reformarea asistenţei de preaderare;

16. solicită Comisiei să definească mai clar „politica de vecinătate consolidată” şi, în acest context, să analizeze mai îndeaproape instrumentele de finanţare structurală;

17. consideră că, pentru eficienţa politicii de coeziune, este esenţial ca responsabilitatea fiecărui stat membru să crească în viitor prin creşterea ratelor naţionale de cofinanţare, în special în regiuni care au beneficiat deja de finanţare din partea UE în multe perioade de programare;

18. propune ca, în contextul reflecţiilor asupra viitorului politicii de coeziune, Uniunea Europeană să folosească mai mult efectul de pârghie al finanţărilor prin împrumut, în special în regiunile care au beneficiat deja de finanţare din partea UE timp de mai mulţi ani, pentru a îmbunătăţi eficienţa sprijinului comunitar, fără însă a-l înlocui;

19. consideră că, în acest context, ar trebui să se stabilească condiţii mai avantajoase pentru finanţarea de împrumuturi şi subvenţii pentru regiunile cele mai puţin dezvoltate ale UE;

20. solicită Comisiei să formuleze propuneri pentru o viitoare politică de coeziune mai apropiată de nevoile reale ale regiunilor, de vreme ce regiunile care au beneficiat de ajutoare din fondurile UE timp de 10, 20 sau 30 de ani, au atins, în mod cert, un nivel de dezvoltare diferit de cel al regiunilor care nu au beneficiat încă de nici o finanţare; consideră că soluţia la dificultăţile viitoare ale politicii de coeziune a UE ar putea fi o mai mare diferenţiere;

21. îşi exprimă preocuparea faţă de faptul că, în unele regiuni, ajutorul acordat de UE nu este bine orientat, motiv pentru care situaţia în aceste regiuni nu se îmbunătăţeşte, în ciuda sprijinului financiar acordat timp de mai mulţi ani, iar acest lucru înseamnă că resursele comunitare sunt irosite; solicită introducerea unei perioade maxime de timp în care regiunile pot beneficia de finanţare din fonduri structurale, pentru a se evita situaţiile în care regiuni care beneficiază de sprijin din partea UE de mai mulţi ani rămân în continuare la acelaşi nivel redus de dezvoltare;

22. solicită folosirea mai susţinută a fondurilor private ca sursă de fonduri structurale prin cofinanţare, precum şi simplificarea considerabilă a cofinanţărilor private de proiecte şi programe realizate în cadrul fondurilor structurale, în conformitate cu cele mai bune practici;

23. solicită ca, în viitor, finanţarea din fondurile structurale să fie organizată astfel încât să se evite efectele strămutărilor, precum şi finanţarea delocalizărilor societăţilor din fonduri UE şi consideră că, în contextul politicii de coeziune, Comisia ar trebui să analizeze în mod critic influenţa subvenţiilor acordate întreprinderilor asupra deciziilor acestora privind localizarea, ţinând cont de mărimea întreprinderilor în cauză;

24. observă că succesul politicii de coeziune este corelat cu politicile economice naţionale şi că, în acest context, punerea în aplicare a planurilor naţionale de acţiune pentru Strategia de la Lisabona are o influenţă deosebită asupra succesului politicii de coeziune;

25. în consecinţă, invită Comisia şi Consiliul să asocieze alocarea de fonduri în cadrul viitoarei politici de coeziune cu o politică naţională adecvată de creştere durabilă, care să fie definită prin indicatori cantitativi şi calitativi măsurabili printre care să se numere nu numai PIB-ul pe cap de locuitor, pentru a creşte, astfel, eficienţa politicii de coeziune;

26. îndeamnă Comisia să se asigure că, în cadrul viitoarelor programe de competitivitate regională şi de cooperare teritorială, finanţarea se concentrează mai mult pe europenizarea economiei regionale şi pe infrastructuri de importanţă europeană;

27. solicită o mai bună utilizare a Fondurilor structurale în viitor pentru a amortiza efectele schimbărilor demografice şi ale migraţiei regionale survenite;

28. consideră că Fondul Social European, ca instrument orizontal, ar trebui să fie utilizat mai bine în viitor, printre altele, pentru a ajuta regiunile să facă faţă dificultăţilor sociale cauzate de globalizare, precum şi efectelor schimbărilor demografice;

29. subliniază că rezultatele politicii de coeziune pot fi revizuite numai dacă alocarea fondurilor structurale se face într-un mod transparent şi, prin urmare, solicită Uniunii Europene să utilizeze criterii de transparenţă foarte stricte pentru alocarea fondurilor;

30. solicită sancţiuni mai aspre pentru cazurile dovedite de abuz de fonduri şi proceduri mai eficiente pentru recuperarea acestora;

31. consideră că lupta eficientă împotriva corupţiei, precum şi consolidarea capacităţii administrative de a realiza eficient şi transparent programele din cadrul fondurilor structurale, sunt condiţii prealabile obligatorii şi esenţiale pentru primirea de fonduri structurale europene; solicită aplicarea consecventă şi inflexibilă a instrumentelor de control;

32. invită Comisia şi statele membre să analizeze toate aceste aspecte atunci când efectuează revizuirea la jumătatea perioadei a cadrului financiar actual al UE;

33. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului, Comisiei şi Comitetului Regiunilor.

EXPUNERE DE MOTIVE

I. Parameters and definition of the term "future enlargements"

This own-initiative report is concerned with how future enlargements of the EU will impact on the effectiveness of the cohesion policy and how that policy should be shaped in future to continue to achieve the desired effects in terms of equilibrium and growth.

In its recent report on enlargement strategy the European Parliament issued an appeal, with the support of a number of political groups, for greater account to be taken of the Community's absorption capacity in connection with further enlargements.[1] This must be taken to include the Union’s ability to pursue the objective of social, economic and territorial cohesion in the light of budgetary realities.

Structural policy also needs to be considered in the light of the review of the EU budget scheduled for 2008/2009 (Commission review report due in early 2009). Now that efficiency has been made an issue in the Interinstitutional Agreement on the budget 2007-2013, structural and regional policy, as one of the largest budget items, will be subject to particularly intensive discussion.[2] It is therefore important to start thinking of ways and means to boost the efficiency of cohesion policy.

This report will start by looking at the accession of Romania and Bulgaria on 1 January 2007 as challenges for the future. These accessions do not strictly speaking count as “future enlargement”, since this round of enlargement has already been incorporated in the new financial perspective for the 2007-2013 programming period. However, it is significant from the point of view of regional and structural policy that the statistical effect of these economically weak countries regarding the eligibility of other regions has not yet been calculated and will only make itself felt from 2014 onwards.

The term “future” enlargements also covers those countries with official candidate status with which the European Union has already begun accession negotiations, albeit on an open-ended basis, namely Turkey and Croatia.

The other countries of the Western Balkans (the former Yugoslav Republic of Macedonia, Albania, Bosnia-Herzegovina, Montenegro and Serbia (including Kosovo)) also count as potential candidates, and are also – like the candidate countries – in receipt of the IPA (Instrument for Pre-accession Assistance). Macedonia applied on 22 March 2004 for accession to the European Union and is currently the only country of the Western Balkans to enjoy candidate status.[3]

The above-mentioned nine acceding and candidate countries will hereafter be referred to collectively as the ACC-9. This report concerns the ACC-9 as a whole, all of which could become members of the EU in the medium term, though not necessarily at the same time. However, the material on which this report is based distinguishes between the various ACCs, which are dealt with together in groups depending on their negotiating status.

Other states with which the EU has concluded partnership agreements (Ukraine, Russia) or which are included in the European Neighbourhood and Partnership Instrument (ENPI), are not covered in this report, since they only have a very long-term prospect of being potential candidate countries.

II. Framework for future regional policy

Progress on convergence in the EU

European cohesion policy has achieved major successes, most notably in its support for the southern enlargement of the EU. Thanks to the cumulative effects of the Structural Fund, GDP in Greece, Portugal and Ireland rose between 1989 and 1999 by 10% from 63.5% to over 70% of the EU average.[4] Many of the former candidate regions have now passed the 75% or 90% thresholds.

The results of eastward enlargement are rather more modest. However, it also represented an incomparably larger challenge: the point of departure for economic convergence was lower and at the same time a radical change had to be made to the political system. The enlargement from 15 to 25 Member States meant that the EU grew by 23% in area and by 20% in population, but by only 5% in terms of added value. While the average income of the EU-10 managed to rise from 44% of EU-15 average income in 1997 to 50% in 2005 [5], the Commission does not expect convergence of living standards (75% threshold) to be achieved until 2040. Some economic institutes think that the growth of some EU-10 states may significantly fall off, thus slowing down the convergence process even more.[6]

Even within the EU-15, however, many structural problems have still not been resolved, and new problems with business location are arising as a result of globalisation. Many regions have been affected by business closures and high unemployment. The above-mentioned convergence of the EU-10's economic performance with that of the EU-15 is partly the result of a relatively weak growth in the “old” EU-15.

In most Member States, economic convergence is fraught with budgetary problems. Six of the new Member States (Poland, Czech Republic, Hungary, Slovakia, Malta and Cyprus) have infringed the Stability and Growth Pact[7] , while the larger Member States, such as Germany and France, have in recent years been running budget deficits exceeding Stability Pact limits. This will have a negative impact on the extent to which many Member States are able and willing to make contributions to the EU budget and thus to cohesion policy.

This is compounded by the prospect of the public expenditure occasioned by demographic change. A communication of the Council of Economic and Finance Ministers of 13 February 2006[8] predicts a 4% increase in average EU expenditure on the elderly as a proportion of GDP accompanied by significant fall in the average growth rate for the EU-25 from 2.2% in the 2004-2010 period to 1.4% between 2030 and 2050.

Absorption capacity and the challenge of future enlargements

A decision of the EU Presidency[9] states that that the European Union, in accepting new Member States, should remain in a position to maintain the dynamic of European integration and “that every effort should be made to protect the cohesion and the effectiveness of the Union”. In other words, in relation to cohesion policy, absorption capacity means that "old” regions/countries should not lose their eligibility for funding as a result of the statistical effect without improvements in their competitiveness and structural situation have changed for the better.

The loss or prospective loss of structural funding was already a problem for many regions of the EU-15 as a result of the eastward enlargement. If the ACC-9 joined today, the European Parliament’s research unit estimates that more than a third of the current regions eligible for structural funding would lose their Objective 1 status.[10] Only the Baltic states and Slovakia would escape the loss of eligible regions. The worst affected would be Italy, Germany, Malta, Spain, Greece and France. Greece, Cyprus and Slovenia would be excluded from the Cohesion Fund (90%). The Czech Republic would not fall far short of the 90% threshold.

However, expert calculations have shown that, if all the ACC-9 joined the EU now, a budget of EUR 150.2 billion would have to be made available to them to permit the structural fund investments which are presently regarded as essential to take place.[11] This amount is totally out of proportion to the potential contribution of the ACC-9 to the structural budget (a 4% increase).[12]

An increase of this magnitude in the structural fund appropriations is politically unrealistic. A consequent linear reduction in funding for existing recipients would also make little sense: this would mean Poland, for example, having to accept a reduction of nearly 50% in its current structural funding.

These enlargement scenarios will not, of course, all take place at the same time. The only thing which is certain at present is that the statistical effects of Romania’s and Bulgaria’s accession in 2007 will be felt in the next funding period. But all the countries receiving pre-accession assistance are seeking early EU membership. Neither the time-frame for the accession of the individual countries nor the economic development of the EU can be precisely predicted at present. The assumed 4% absorption of structural funds is also not likely to take place immediately for every country. Nevertheless, the scale of the forthcoming accessions, given existing structural policy regulations, needs to be made clear. Even this simplified picture shows that the Community would be overwhelmed by the prospective new members taken as a whole, under current structural policy conditions.

However, the calculations also show that the individual accessions would differ significantly in their effects on the EU. Turkey is a special case in every respect. It is estimated that, if Turkey were now an EU Member State, it would be receiving 27.3% of Structural Fund appropriations, an annual amount of € 16 billion, corresponding to Commission estimates – based on growth rates of 4.5% for 2024 accompanied by a 4% absorption rate – of an annual contribution of € 22.4 billion.[13] According to other estimates, by 2025 Turkey would be receiving up to € 26 billion annually for Structural Policy measures alone. [14]

III. Rapporteur’s observations

The development forecasts set out above show that the accession of the potential candidate countries would once more greatly widen regional discrepancies in terms of wealth within the enlarged EU. The resulting challenge for a cohesion policy seeking to achieve regional equilibrium will be compounded by an overstretched budget and increasing global competition even within the EU-27. At the same time, expectations are growing for European structural policy to make an effective contribution to the Lisbon strategy. As a result the challenges to European Regional Policy will outstrip the funds available. The current aims of cohesion policy can only be achieved by a graduated approach to the enlargement process and by reforms to boost the efficiency of existing instruments.

Graduated regional policy models

In order to cushion the impact on the EU and at the same time to hold out to potential candidate countries an attractive prospect independent of full EU membership, the Commission should develop graduated models permitting a further differentiation between pre-accession assistance and full membership of the cohesion policy, particularly for Turkey. Structural funding plans to this effect should be drawn up in the light of the economic and political progress made by the candidate countries and could reflect a special type of EU membership or an enhanced EEA+ membership. It must also be possible to reverse or suspend structural policy measures. In addition, the structural policy component of the “reinforced neighbourhood policy” should be more defined, in greater detail.

Components of an efficient regional policy

The effectiveness of regional policy might be maintained or even enhanced by the leverage effect of loan financing, even when the margins for financial manoeuvre are limited. Greater effectiveness for European funding might also be achieved through higher national co-financing shares and simplified arrangements for private co-financing of European programmes. Consideration should also be given to the link between the effectiveness of cohesion policy and national economic policies. The Community might therefore link the award of appropriations to a favourable national growth policy.

A radical rethink should also take place on the substance of funding priorities. In particular programmes for promoting regional competitiveness should concentrate more closely on the internationalisation of the regional economy and on building up key international infrastructures with a view to giving greater incentives to growth. It is also essential that the structural funds play a more important role in cushioning the impact of demographic change and globalisation. The effectiveness of business subsidies, on the other hand, should be subjected to critical examination, since they probably do not play a decisive role in determining business location.

Finally, there needs to be greater transparency in the award of appropriations. Only when there is sufficient clarity about how and where the money from the structural funds is being spent will it be possible to review the list of political objectives. It is also vital to fight corruption and abuses and this must be an absolute precondition for membership of the European cohesion policy.

Criteria for the further development of cohesion policy will have to be discussed in the review of the 2008/2009 budget as well as in future assessments of cohesion policy and pre-accession assistance.

  • [1]  “Report on the Commission's 2005 enlargement strategy paper” P6_TA(2006)0096, plenary vote of 16 March 2006; “Resolution on the Commission communication on Enlargement Strategy and Main Challenges 2006 – 2007”, P6_TA-PROV(2006)0568, based on A6-0436/2006, plenary vote of 13 December 2006; Resolution on the institutional aspects of the European Union's capacity to integrate new Member States P6_TA-PROV(2006)0569, based on A6-0393/2006, plenary vote of 13 December 2006.
  • [2]  Interinstitutional Agreement between the European Parliament, the Council and the Commission on budgetary discipline and sound financial management (OJ 2006/C 139, p. 1).
  • [3]  “Effects of future enlargements on the effectiveness of cohesion policy”. Communication of the Policy department on structural and cohesion policy of 31 July 2006; PE 375.308.
  • [4]  “A new partnership for Cohesion”: Third report on economic and social cohesion, European Commission COM(2004) 107, February 2004.
  • [5]  “Enlargement, two years after: an economic evaluation”, European Commission, Occasional Paper no. 24, May 2006.
  • [6]  “Die aktuelle Wirtschaftslage in den Länder Mittel-, Ost- und Südeuropas”, [The current economic situation in the countries of Central, Eastern and Southern Europe], Vienna Institute for International Economic Studies, July 2005; data from Eurostat, 2006.
  • [7]  "The new Member States and the Stability and Growth Pact: needs for adapting in the prospect of euro area membership?", Appendix EUROFRAME-EFN report, spring 2006.
  • [8]  "The impact of ageing on public expenditure: projections for the EU-25 Member States on pensions, health care, long-term care, education and unemployment transfers (2004-2050)", European Commission, Directorate-General for Economic and financial Affairs, Special Report n° 1/2006, 13.2.2006.
  • [9]  Council of the European Union, Presidency conclusions of 15./16.6.2006 (Document 10633/1/06 of 17.7.2006)
  • [10]  "Future Enlargement and Cohesion Policy", Note by Specialist Unit on Structural and Cohesion Policy (Policy Department) IP/B/REGI/NT/2006_08, November 2006, see Table 3 in Annex.
  • [11]  "Die Auswirkungen der zukünftigen Erweiterungen auf die EU-Regionalpolitik, Berechnungen und Erläuterungen zur zukünftigen Verteilung der Strukturfonds", [Effects of future enlargements on EU regional policy, calculations and observations on the future distribution of the Structural Funds] GEFRA Gesellschaft für Finanz- und Regionalanalysen, November 2006.
  • [12]  see previous footnote.
  • [13]  "Issues arising from Turkey’s Membership perspective ", Commission Staff Working Document SEC(2004) 1202, October 2004.
  • [14]  “Der EU-Beitritt der Türkei: Wie teuer wird die Gemeinsame Agrarpolitik", [Turkey’s EU membership: How expensive will it be for agricultural policy?] Harald Grethe. Humboldt Universität Berlin, Agrarwirtschaft 54 (2005) Heft 2/ 2005.

AVIZ al ComisiEI pentru bugete (25.1.2007)

for the Committee on Regional Development

on the consequences of future enlargements on the effectiveness of cohesion policy

(2006/2107(INI))

Draftswoman: Nathalie Griesbeck

SUGESTII

The Committee on Budgets calls on the Committee on Regional Development, as the committee responsible, to incorporate the following suggestions in its motion for a resolution:

1.  Notes that, as a result of future enlargements, the European Union will have to tackle three major challenges in cohesion policy, namely the aggravation of disparities in development, the displacement of the centre of gravity of cohesion policy towards the east and the inequalities which persist within the EU-15;

2.  Recalls that, for the Financial Perspective 2007-2013, the Commission proposed a budget of € 16.5 bn (comprising € 11.858 bn for the Structural Funds and € 4.643 bn for the Cohesion Fund) for regional policy measures in Bulgaria and Romania for the period 2010-2013[1];

3.  Considers that the Commission and the Council must present preliminary financial scenarios for cohesion policy before deciding to embark on negotiations with a candidate country, as well as detailed financial scenarios during the process of negotiations with a candidate country;

4.  Stresses the importance of a very strict approach in terms of quantitative and qualitative evaluation of the use of the Structural Funds entailing sound management and appropriate monitoring in order, in the interests of European citizens, to optimise the cost-benefit ratio of the EU's cohesion expenditures;

5.  Stresses the importance of the reports of the Court of Auditors and the activity reports of the Commission as instruments which contribute to assessments of the sound management of the Structural Funds and intends, if appropriate, to take the necessary measures in the context of the annual budget procedure;

6.  Considers that, in view of the current state of the EU's resources system, it would be difficult to finance any future enlargement without jeopardising the effectiveness of the current cohesion policies;

7.  Stresses that the mid-term renegotiation should take account of the prospect of possible further enlargements and estimate their economic and budgetary impact.

PROCEDURE

Title

Consequences of future enlargements on the effectiveness of cohesion policy

Procedure number

2006/2107(INI)

Committee responsible

REGI

Opinion by
  Date announced in plenary

BUDG
18.5.2006

Enhanced cooperation – date announced in plenary

 

Drafts(wo)man
  Date appointed

Nathalie Griesbeck
20.9.2004

Previous drafts(wo)man

 

Discussed in committee

25.1.2007

 

 

 

 

Date adopted

25.1.2007

Result of final vote

+:

–:

0:

28

0

1

Members present for the final vote

Laima Liucija Andrikienė, Richard James Ashworth, Reimer Böge, Salvador Garriga Polledo, Monica Maria Iacob-Ridzi, Janusz Lewandowski, Mario Mauro, Nina Škottová, László Surján, Herbert Bösch, Brigitte Douay, Neena Gill, Catherine Guy-Quint, Jutta Haug, Vladimír Maňka, Dan Mihalache, Gianni Pittella, Yannick Vaugrenard, Ralf Walter, Gérard Deprez, Nathalie Griesbeck, Anne E. Jensen, Jan Mulder, Kyösti Virrankoski, Wiesław Stefan Kuc, Wojciech Roszkowski, Gérard Onesta.

Substitute(s) present for the final vote

Paul Rübig, Hans-Peter Martin.

Substitute(s) under Rule 178(2) present for the final vote

 

Comments (available in one language only)

 

  • [1]  European Commission, Fiche no. 43 REV on the Financial Perspective 2007-2013.

PROCEDURĂ

Titlu

Consecinţele extinderilor viitoare asupra eficienţei politicii de coeziune

Numărul procedurii

2006/2107(INI)

Comisia competentă în fond             

        Data anunţării în plen a autorizării

REGI
18.5.2006

Comisia (comisiile) sesizată(e) pentru avizare  

        Data anunţului în plen

BUDG
18.5.2006


 

 

 

Avize care nu au fost emise
  Data deciziei


 

 

 

 

Cooperare consolidată
  Data anunţului în plen


 

 

 

 

Raportor(i)           

        Data numirii

Markus Pieper
2.5.2006

 

Raportor(i) substituit (substituiţi)

 

 

Examinare în comisie

18.12.2006

23.1.2007

1.2.2007

 

 

Data adoptării

20.3.2007

Rezultatul votului final

+

-

0

35

3

5

Membri titulari prezenţi la votul final

Elspeth Attwooll, Tiberiu Bărbuleţiu, Jean Marie Beaupuy, Rolf Berend, Jana Bobošíková, Antonio De Blasio, Vasile Dîncu, Gerardo Galeote, Iratxe García Pérez, Eugenijus Gentvilas, Ambroise Guellec, Pedro Guerreiro, Gábor Harangozó, Marian Harkin, Alain Hutchinson, Mieczysław Edmund Janowski, Gisela Kallenbach, Tunne Kelam, Evgeni Kirilov, Jamila Madeira, Miroslav Mikolášik, Jan Olbrycht, Maria Petre, Markus Pieper, Wojciech Roszkowski, Elisabeth Schroedter, Stefan Sofianski, Grażyna Staniszewska, Dimitar Stoyanov, Kyriacos Triantaphyllides, Oldřich Vlasák, Vladimír Železný

Membri supleanţi prezenţi la votul final

Jan Březina, Emanuel Jardim Fernandes, Ljudmila Novak, Zita Pleštinská, Richard Seeber, Czesław Adam Siekierski, László Surján, Károly Ferenc Szabó

Membri supleanţi (articolul 178 alineatul (2)) prezenţi la votul final

Andrea Losco, Horst Posdorf, Thomas Ulmer

Data depunerii

28.3.2007

Observaţii (date disponibile într-o singură limbă)