RAPORT referitoare la o politică durabilă a UE pentru nordul îndepărtat

16.12.2010 - (2009/2214(INI))

Comisia pentru afaceri externe
Raportor pentru aviz: Michael Gahler


Procedură : 2009/2214(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
A7-0377/2010

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la o politică durabilă a UE pentru nordul îndepărtat

(2009/2214(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării (CNUDM), încheiată la 10 decembrie 1982 și în vigoare începând cu data de 16 noiembrie 1994,

–   având în vedere Comisia Națiunilor Unite pentru limitele platformei continentale,

–   având în vedere Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) și Convenția privind diversitatea biologică (CDB),

–   având în vedere Declarația Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene din 13 septembrie 2007,

–   având în vedere Declarația privind înființarea Consiliului Arctic (CA), semnată la 19 septembrie 1996,

–   având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și, în special partea a patra a acestuia, precum și Acordul privind spațiul economic european (SEE),

–   având în vedere Declarația de cooperare în regiunea euro-arctică Barenț, semnat la Kirkenes la 11 ianuarie 1993;

–   având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 noiembrie 2008 privind Uniunea Europeană și regiunea arctică (COM(2008)0763),

–   având în vedere rezoluția sa din 9 octombrie 2008 referitoare la guvernarea Arcticii[1],

–   având în vedere Concluziile Consiliului privind chestiunile arctice din 8 decembrie 2009[2] și cele privind Uniunea Europeană și regiunea arctică din 8 decembrie 2008[3],

–   având în vedere Declarația de la Ilulissat, adoptată la 28 mai 2008 la Conferința Oceanului Arctic,

–   având în vedere Tratatul dintre Norvegia, Statele Unite ale Americii, Danemarca, Franța, Italia, Japonia, Țările de Jos, Marea Britanie, Irlanda, Teritoriile Britanice de peste Mări și Suedia privind Spitsbergen/Svalbard din 9 februarie 1920,

–   având în vedere politica privind Dimensiunea nordică și parteneriatele din cadrul acesteia, precum și spațiile comune UE-Rusia,

–   având în vedere Acordul de parteneriat dintre UE și Groenlanda, 2007-2012,

–   având în vedere cel de-al cincilea program-cadru al UE pentru cercetare și dezvoltare tehnologică,

–   având în vedere Convenția nr. 169 a Organizației Internaționale a Muncii, adoptată la 27 iunie 1989,

–   având în vedere Convenția Nordică referitoare la poporul Sami, din noiembrie 2005,

–   având în vedere Declarația Organizației Națiunilor Unite nr. 61/295 din 13 septembrie 2007 privind drepturile popoarelor indigene,

–   având în vedere rezoluțiile Consiliului 6/12 din 28 septembrie 2007, 6/36 din 14 decembrie 2007, 9/7 din 24 septembrie 2008, 12/13 din 1 octombrie 2009, și 15/7 din 5 octombrie 2010;

–   având în vedere strategia Finlandei pentru regiunea arctică, adoptată la 4 iunie 2010,

–   având în vedere avizul Comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului Suediei referitor la Comunicarea Comisie COM(2008)0763[4],

–   având în vedere Strategia comună daneză și groenlandeză pentru arctica într-o perioadă de tranziție din mai 2008,

–   având în vedere Strategia Guvernului Norvegiei pentru Nordul Îndepărtat din 2007 și măsurile luate în urma acesteia în martie 2009,

–   având în vedere Raportul Nordregio 2009:2 intitulat „Puternic, specific și promițător – către o viziune cu privire la zonele nordice slab populate în 2020”,

–   având în vedere Programul de cooperare al Consiliului de miniștri al Consiliului Arctic 2009-2011, programul Consiliului Euro-Arctic de la Marea Barenț (BEAC) și programul Președinției Consiliului Arctic,

–   având în vedere Strategia nordică a Canadei din august 2009 și declarația de urmărire privind politica externă canadiană referitoare la Arctica din 20 august 2010,

–   având în vedere legea canadiană de modificare a Legii de prevenire a poluării în apele arctice din august 2009,

–   având în vedere strategia națională din mai 2009 în materie de securitate națională a Rusiei la orizontul anului 2020,

–   având în vedere American National Security Presidential Directive (Directiva prezidențială privind securitatea națională americană) și Homeland Security Presidential Directive (Directiva prezidențială privind securitatea internă) din 9 ianuarie 2009,

–   având în vedere Legea SUA privind dezvoltarea responsabilă a energiei în Arctica din 2010,

–   având în vedere Legea SUA privind investigarea și prevenirea deversărilor de hidrocarburi în Arctica din 2009,

–   având în vedere Legea SUA de executare a evaluării navigației maritime din Arctica din 2009,

–   având în vedere Declarația de la Monaco din noiembrie 2008,

–   având în vedere declarația finală adoptată cu ocazia primului Forum parlamentar al Dimensiunii nordice, desfășurat la Bruxelles la 26 septembrie 2009,

–   având în vedere declarația adoptată cu ocazia celei de-A noua conferințe a parlamentarilor din regiunea arctică la 15 septembrie 2010,

–   având în vedere viitorul concept strategic nou al NATO, care va fi aprobat de șefii de stat și de guverne la summit-ul de la Lisabona în noiembrie 2010, precum și implicațiile în ceea ce privește perspectivele securității în regiunea arctică, îndeosebi aspectele militare din Nordul îndepărtat,

–   având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A7-0377/2010),

A. întrucât Comunicarea Comisiei constituie o primă etapă oficială pe calea răspunsului la solicitarea Parlamentului European având ca obiect elaborarea unei politici UE privind Arctica; întrucât Concluziile Consiliului privind chestiunile legate de Arctica ar trebui recunoscute drept o etapă ulterioară a definirii unei politici a UE privind Arctica;

B.  întrucât Parlamentul European a fost un participant activ la lucrările Comitetului activ la parlamentarilor din regiunea arctică prin intermediul Delegației pentru relațiile cu Elveția, Islanda și Norvegia, de aproape două decenii, activitate care a culminat cu găzduirea Conferinței parlamentarilor din regiunea arctică, la Bruxelles, în septembrie 2010;

C. întrucât Danemarca, Finlanda și Suedia sunt țări arctice iar atât Finlanda cât și Suedia sunt parțial situate în interiorul cercului polar arctic; întrucât singura populație indigenă din UE, populația Sami, trăiește în regiunile arctice ale Finlandei și Suediei, precum și în Norvegia și Rusia;

D. întrucât necesitatea ca UE să ia în considerare regiunea arctică în perspectivele sale geopolitice va deveni mai stringentă ca urmare a cererii Islandei de a adera la UE;

E.  întrucât Norvegia este asociată UE prin intermediul acordului SES, fiind un partener de încredere;

F.  întrucât UE și-a asumat un angajament de lungă durată în Arctica prin implicarea sa în politica UE privind Dimensiunea nordică comună alături de Rusia, Norvegia și Islanda, inclusiv sub forma „ferestrei arctice” a Dimensiunii Nordice, în cadrul cooperării la Marea Barenț și, îndeosebi, în cadrul Consiliului Euro-Arctic al Mării Barenț, prin implicațiile parteneriatului strategic cu Canada, Statele Unite și Rusia și participarea sa în calitate de observator ad-hoc activ în cadrul CA;

G. întrucât elaborarea treptată a politicii UE privind Arctica ar trebui să se bazeze pe recunoașterea cadrelor juridice existente la nivel internațional, multilateral și bilateral, precum seria globală de norme prevăzute în CNUDM (Convenția Națiunilor Unite privind dreptul mării) și în mai multe acorduri sectoriale, bilaterale și multilaterale care reglementează deja anumite aspecte importante pentru Arctica;

H. întrucât UE și statele sale membre aduc o contribuție importantă la activitățile de cercetare din Arctica, iar programele UE, inclusiv cel de-al șaptelea program-cadru în curs, sprijină importantele proiecte de cercetare din regiune;

I.   întrucât se estimează că aproximativ o cincime din resursele de hidrocarburi nedescoperite ale lumii se situează în Arctica, cu toate că sunt necesare cercetări mai aprofundate pentru a determina mai exact ce cantități de gaz și țiței se găsesc în regiune și cât de fiabilă din punct de vedere economic ar fi exploatarea acestor rezerve;

J.   întrucât, la nivel mondial, se înregistrează un interes ridicat și în ceea ce privește celelalte resurse arctice, regenerabile sau neregenerabile, cum ar fi: mineralele, pădurile, peștii și peisajele din zonele virgine, pentru turism;

K. întrucât interesul crescând față de regiunea arctică manifestat de actori din exteriorul spațiului arctic, precum China, reliefat de faptul că această țară a comandat primul său spărgător de gheață și a majorat fondurile alocate cercetării polare, precum și de solicitările adresate de Coreea de Sud, China, Italia, Uniunea Europeană, Japonia și Singapore în vederea obținerii statutului de observator permanent în cadrul Consiliului Arctic, indică apariția unei schimbări în modul în care este percepută Arctica din punct de vedere geopolitic;

L.  întrucât guvernul recent format al Groenlandei, în ceea ce privește politicile în domeniile relevante, inclusiv legislația de mediu și resursele, alături de actualizarea recentă a Acordului de parteneriat UE-Groenlanda au contribuit la o creștere a interesului pentru exploatarea resurselor din Groenlanda și a platoului său continental;

M. întrucât efectele schimbărilor climatice care își au originea, în principal, în afara Arcticii și în globalizarea economiei mondiale, vor afecta această regiune; întrucât retragerea gheții marine, mai ales, precum și potențialul de resurse și eventuala utilizare a noilor tehnologii sunt susceptibile să producă repercusiuni și efecte ambientale majore neprevăzute în alte părți ale planetei, precum și o intensificare a traficului maritim, îndeosebi între Europa, Asia și America de Nord, precum și a explorării și a exploatării resurselor naturale, și anume gazele naturale, petrolul și alte minereuri, ca și a unor resurse naturale, precum cele halieutice, a exploatării resurselor genetice marine, a dezvoltării mineritului, a exploatării pădurilor, a turismului și a activităților de cercetare; întrucât efectele în cauză vor determina apariția unor noi provocări, dar și a unor noi oportunități în Arctica dar și în alte părți,

N. întrucât schimbările climatice sunt gestionate pin metode de monitorizare, soluționare și adaptare; întrucât promovarea dezvoltării durabile în folosirea resurselor naturale și în construirea de noi infrastructuri este gestionată printr-un proces de planificare strategică;

I.   UE și Arctica

1.  reamintește că trei state membre ale UE, Danemarca, Finlanda și Suedia, sunt state arctice; convine că, până în prezent, UE nu are nicio coastă la Oceanul Arctic; reafirmă interesul legitim manifestat UE și de alte țări terțe, în calitate de părți interesate, în virtutea drepturilor și obligațiilor lor ce decurg din dreptul internațional, din angajamentele din cadrul politicilor privind mediul și clima, ca și al altor politici, precum și din activitățile de finanțare și cercetare și din interesele economice, inclusiv transportul maritim și exploatarea resurselor naturale; reamintește, de asemenea, că UE dispune de întinse zone arctice de uscat, în Finlanda și Suedia, care sunt locuite de unica populație indigenă din Europa, și anume sami;

2.  ia în considerare faptul că, prin intermediul statelor membre nordice și a celor candidate, UE este afectată de politicile din zona arctică și are, la rândul său, un impact asupra politicilor din zona arctică, și recunoaște activitățile care se desfășoară în cadrul celor câteva parteneriate privind dimensiunea nordică, politicile comune ale UE cu Rusia, Norvegia și Islanda;

3.  subliniază că Uniunea deține competențe exclusive în anumite domenii de politici care prezintă importanță pentru Arctica, cum ar fi conservarea resurselor biologice marine din cadrul politicilor comune privind pescuitul, în timp ce în alte domenii deține competențe pe care le exercită, parțial, în comun cu statele membre

4.  subliniază că UE se angajează să elaboreze politici în Arctica bazate pe cele mai bune cunoștințe științifice disponibile și pe înțelegerea proceselor care afectează Arctica, și în consecință, Uniunea a consacrat deja eforturi de cercetare considerabile pentru a obține dovezi științifice în sprijinul elaborării de politici;

5.  conștient de necesitatea de a proteja mediul fragil al Arcticii, reliefează importanța stabilității și a păcii de ansamblu în regiune; subliniază că UE ar trebui să aplice politici care să asigure faptul că măsurile adoptate în vederea rezolvării problemelor de mediu țin seama de interesele locuitorilor regiunii arctice, inclusiv ale popoarelor autohtone, legate de protecția și dezvoltarea acestei regiuni; evidențiază similitudinea existentă în ceea ce privește abordarea, analiza și prioritățile dintre Comunicarea Comisiei și documentele de strategie politică ale statelor arctice; subliniază necesitatea participării la politici care să țină seama de interesul față de gestionarea și utilizarea durabilă a resurselor naturale ale regiunii arctice, terestre sau marine, neregenerabile sau regenerabile ceea ce va asigura Europei, în schimb, importante resurse și constituie o sursă majoră de venituri pentru locuitorii acestei regiuni;

6.  accentuează faptul că o viitoare aderare a Islandei la UE ar transforma Uniunea într-o entitate de coastă a Arcticii și, remarcând totodată că statutul Islandei este acela de țară candidată la UE scoate în evidență necesitatea unei politici arctice coordonate la nivelul UE și constituie o oportunitate strategică pentru ca UE să își asume un rol mai activ și să contribuie la guvernarea multilaterală a regiunii arctice; consideră că aderarea Islandei la UE va consolida și mai mult prezența UE în Consiliul Arctic;

7.  subliniază importanța interacțiunii cu comunitățile arctice și a sprijinirii programelor destinate construirii de capacități pentru a îmbunătăți viața comunităților indigene și locale din regiune, și de a înțelege mai bine condițiile de viață și culturile acestor comunități; solicită UE să promoveze un dialog mai strâns cu populațiile indigene și cu locuitorii din zona arctică;

8   subliniază necesitatea unei politici a UE unificate și coordonate privind regiunea arctică, în care atât prioritățile UE, cât și strategia și potențialele provocări sunt stabilite în mod clar;

Noi căi de transport mondiale

9.  subliniază importanța majoră a siguranței și a securității noilor căi de transport mondiale pe mare din Arctica, îndeosebi pentru UE și pentru economiile statelor membre, aceste țări controlând 40% din navigația comercială mondială; salută activitatea desfășurată de Organizația Maritimă Internațională (OMI) în legătură cu un Cod Polar de navigație cu caracter obligatoriu și activitatea grupurilor de lucru ale Consiliului Arctic (CA), în particular Grupul operativ privind operațiunile de căutare și salvare (SAR - Search and Rescue); subliniază că UE și statele membre ar trebui să apere în mod activ libertatea mărilor și dreptul de liberă trecere prin apele internaționale;

10. subliniază importanța dezvoltării unor noi coridoare feroviare și de transport în zona de transport euro-arctică Barenț (BEATA), pentru a veni în întâmpinarea necesităților din ce în ce mai mari din domeniul comerțului internațional, minerit și alte sectoare de dezvoltare economică, precum și în ceea ce privește legăturile de aviație din Nordul îndepărtat; atrage atenția în acest sens asupra noul Parteneriat pentru transporturi și logistică din cadrul Dimensiunii nordice;

11. sugerează că trebuie incluse națiuni importante care fac transport maritim în alte zone în rezultatele inițiativei privind operațiunile de căutare și salvare ale Consiliului Arctic; recomandă, așadar, Comisiei și Consiliului ca, împreună cu Agenția Europeană pentru Siguranță Maritimă (AESM), să coordoneze politicile UE și ale statelor membre în acest domeniu specific în cadrul IMO, CA și al altor organizații;

12. subliniază că, în pofida eforturilor privind un cod polar obligatoriu pentru transportul maritim, o soluție mai rapidă în această problemă poate fi găsită prin coordonarea și armonizarea legislației naționale și invită AESM să se preocupe în cel mai înalt grad de transportul maritim din zona arctică;

13. salută celelalte inițiative de cooperare legate de securitatea și siguranța navigației în Arctica și de îmbunătățirea accesului la diferite rute prin Marea Nordului; accentuează faptul că aceasta privește nu numai traficul comercial, ci și o parte însemnată și aflată în creștere a transportului turistic de cetățeni ai UE; solicită efectuarea mai multor cercetări asupra efectului pe care le au schimbările climatice asupra rutelor de navigație și de transport din Arctica; cere, tot astfel, o evaluare a impactului intensificării navigației și a activităților comerciale, inclusiv a celor desfășurate în largul coastei, asupra mediului arctic și a locuitorilor acestuia;

14. invită statele din regiune să se asigure că orice rută de transport folosită în prezent, și cele care pot apărea în viitor, sunt deschise navigării internaționale și să se abțină de la introducerea oricăror sarcini arbitrare unilaterale, administrative sau financiare, care ar putea îngreuna navigația în Arctica, altele decât măsurile convenite internațional menite să crească securitatea sau protecția mediului;

Resurse naturale

15. este conștient de nevoia de resurse a unei populații mondiale în creștere și recunoaște creșterea interesului față de acestea, precum și drepturile suverane ale statelor arctice, în temeiul dreptului internațional; recomandă oricărei părți implicate să întreprindă acțiuni menite să asigure cel mai înalt nivel posibil de siguranță și standarde sociale și de mediu în explorarea și exploatarea resurselor naturale;

16. subliniază că evaluarea impactului asupra mediului (EIA), precum și procesele de evaluare a impactului strategic și social, vor constitui instrumente centrale în gestionarea proiectelor și programelor concrete din Arctica; atrage atenția asupra Directivei 2001/42/EC[5] privind evaluarea strategică de mediu (ESM) și asupra faptului că Finlanda, Suedia și Norvegia au ratificat Convenția UE privind EIA în context transfrontalier (Convenția Espoo), care va oferi un bun fundament pentru promovarea activă a procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului în Arctica; face trimitere în acest context la Declarația de la Bergen făcută la reuniunea ministerială a Comisiei OSPAR desfășurată între 23 și 24 septembrie 2010;

17. invită statele din regiune să rezolve orice conflict prezent sau viitor privind accesul la resursele naturale din Arctica, prin intermediul unui dialog constructiv, poate chiar în CA, care constituie un forum bun pentru astfel de discuții; subliniază rolul Comisiei ONU privind limitele platoului continenta (UNCLCS) în găsirea unor soluții pentru conflictele dintre statele arctice privind delimitarea zonelor lor economice exclusive;

18. atrage atenția, în special, asupra faptului că statele arctice trebuie să se asigure că companiile petroliere care intenționează să extragă petrol în larg, în perimetrul granițelor lor marine, posedă tehnologiile și expertiza necesare în materie de siguranță și sunt pregătite financiar să prevină și să răspundă în cazul accidentelor în extracția de petrol și al scurgerilor de petrol; observă că condițiile climaterice extreme și fragilitatea foarte mare a regiunii arctice obligă companiile petroliere implicate să dezvolte o expertiză specială în prevenirea și rezolvarea scurgerilor de petrol din regiune;

19. salută noul acord de delimitare[6] dintre Norvegia și Rusia, în special voința exprimată de a participa la o cooperare mai strânsă în ceea ce privește gestionarea comună a resurselor și gestionarea comună continuă a stocurilor halieutice, inclusiv în ceea ce privește sustenabilitatea; consideră că în special cooperarea bilaterală dintre Norvegia și Rusia exemplifică aplicarea comună a celor mai înalte standarde tehnice disponibile în domeniul protecției mediului în prospecțiunile petroliere și de gaze naturale realizate în Marea Barenț; atrage atenția mai ales asupra importanței dezvoltării continue a noilor tehnologii elaborate special pentru mediul arctic, cum este tehnologia instalațiilor din subsolul marin;

20. este conștient de interpretările diferite ale Tratatului Svalbard/Spitsbergen în ceea ce privește aplicabilitatea sa pentru platoul continental și zonele maritime din regiunea Svalbard/Spitsbergen și, dată fiind accesibilitatea relativ bună la resursele din platoul continental, ar saluta un acord privind statutul juridic al platoului care să recunoască drepturile și obligațiile legale ale statelor de coastă; este încrezător că orice divergențe care ar putea apărea vor fi rezolvate într-un mod constructiv;

21. reamintește poziția ocupată de UE, în calitatea sa de principal consumator al resurselor naturale arctice, precum și implicarea actorilor economici europeni; solicită Comisiei să se angajeze mai profund în promovarea cooperării și a transferului de tehnologie, pentru a asigura cele mai înalte standarde și proceduri administrative adecvate, pentru a crea o bază științifică solidă pentru tendințele viitoare și necesitățile în materie de guvernanță în domeniul resurselor arctice, precum pescuitul, mineritul, domeniul forestier și turismul și pentru a face uz pe deplin de competențele UE de reglementare în acest domeniu; întrucât activitățile economice din Arctica se vor intensifica, solicită UE să promoveze în zonă principiile dezvoltării durabile;

22. insistă asupra faptului că, înainte de inițierea oricăror alte activități comerciale de pescuit în regiunea arctică, trebuie să se efectueze evaluări științifice preventive fiabile ale stocurilor, spre a se stabili nivelurile de pescuit care permit conservarea stocurilor de pește fixate ca țintă și nu conduc la dispariția celorlalte specii sau la deteriorarea gravă a mediului marin, și că toate activitățile de pescuit în larg trebuie să fie reglementate de o Organizație Regională de Administrare a Pescuitului care respectă avizele științifice și dispune de un bun program de control și supraveghere care să asigure conformitatea cu măsurile administrative, pescuitul din interiorul Zonelor Economice Exclusive (ZEE) trebuind să respecte aceleași standarde;

23. consideră că înființarea și respectarea zonelor marine protejate suficient de mari și de diverse reprezintă un instrument important în conservarea mediului marin;

Schimbările climatice și efectele poluării asupra Arcticii

24. recunoaște că UE, la fel ca și alte regiuni dezvoltate ale lumii, contribuie substanțial la schimbările climatice și, prin urmare, poartă o răspundere specială și trebuie să joace un rol de frunte în combaterea schimbărilor climatice;

25. recunoaște faptul că clima regiunii arctice ar putea fi cel mai bine protejată cu ajutorul unui acord global ambițios cu privire la climă, dar consideră că încălzirea rapidă a zonei arctice necesită elaborarea suplimentară a unor măsuri pe termen scurt, menite să limiteze încălzirea în zona arctică;

26. consideră că Arctica este o regiune sensibilă, în care efectele schimbărilor climatice sunt deosebit de vizibile, cu grave repercusiuni asupra altor regiuni ale lumii; sprijină, în consecință, concluziile Consiliului privind o mai intensă cooperare cu CCONUSC și Rețelele de observare pe termen lung a Arcticii (SAON), precum și eforturile de realizarea a Sistemului integrat de observație Svalbard (SIOS) și a componentelor arctice ale Observatorului european multidisciplinar al platformei marine (EMSO), întrucât aceste inițiative dau naștere unei contribuții europene unice la înțelegerea schimbărilor climatice și ambientale din regiunea arctică;

27. recunoaște că emisiile de negru de fum din UE și din alte regiuni din emisfera nordică contribuie excesiv de mult la încălzirea zonei arctice și subliniază necesitatea includerii emisiilor de negru de fum în cadrul de reglementare relevant al UNICE și UE, cum ar fi Convenția privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi și directiva privind plafoanele naționale de emisie;

28. salută interzicerea folosirii și a transportului de păcură pe vasele care operează în regiunea Arcticii, aprobată de Comisia pentru protecția mediului maritim arctic din cadrul OMI, care va intra în vigoare la 1 august 2011; subliniază că ar trebui introdusă o interdicție similară în apele arctice pentru a reduce riscurile la adresa mediului în caz de accidente;

29. sprijină amplificarea cooperării cu statele din zona arctică și cu cele din afara zonei arctice în ceea ce privește dezvoltarea Rețelelor de observare pe termen lung a Arcticii (SAON) și încurajează Agenția europeană de mediu să-și continue valoroasa activitate și să promoveze cooperarea prin intermediul Rețelei europene de informare și observare pentru mediu (Eionet), folosind principiile orientative ale Sistemului comun de informații referitoare la mediu (SPIM);

30. subliniază importanța rolului care îi revine UE și națiunilor din zona circumpolară în ceea ce privește reducerea poluării din regiunea arctică de transportul pe distanțe lungi, de exemplu de transportul maritim; +subliniază, în această privință, importanța punerii în aplicare a legislației europene, ca, de exemplu, a Regulamentului nr. 1907/2006[7]; atrage atenția asupra faptului că schimbările climatice produse în Arctica vor avea un impact major asupra zonelor de coastă din Europa și de pe alte continente, precum și asupra sectoarelor dependente de climă din Europa, precum agricultura și pescuitul, energia regenerabilă, creșterea renilor, vânătoarea, turismul și transporturile;

Dezvoltarea socioeconomică durabilă

31. recunoaște faptul că efectele topirii stratului de gheață și ale temperaturilor mai ridicate sunt pe cale să creeze, de asemenea, posibilități de dezvoltare economică în regiunea Arcticii; recunoaște voința guvernelor din regiunea Arcticii care au drepturi suverane și responsabilități, de a continua procesul de dezvoltare economică durabilă în paralel cu protecția deosebitei sensibilități a ecosistemelor arctice, ținând seama de experiența acestora în utilizarea și dezvoltarea resurselor regiunii în mod sustenabil; recomandă aplicarea principiilor unui management bazat pe ecosisteme, pentru a consolida cunoașterea științifică a mediului cu valori și nevoi de ordin social;

32. subliniază cât de important este faptul că UE, alături de regiunile din zonă, discută rolul major al fondurilor structurale pentru dezvoltare și cooperare, pentru a face față viitoarelor provocări globale, din perspectiva progresului și a posibilităților de a beneficia de potențialul de dezvoltare al zonei;

33. consideră că, pentru a identifica potențialul specific al fiecărei localități și pentru a dezvolta strategii adecvate privind așezările, respectând diferențele regionale, este nevoie de un proces inclusiv desfășurat cu ajutor la nivel național sau european; este încredințat că parteneriatele și dialogul dintre nivelurile de autoritate implicate garantează implementarea politicilor la nivelul maximei eficacități;

34. ia act de statutul special și recunoaște drepturile popoarelor indigene din Arctica și atrage atenția în special asupra situației juridice și politice a populațiilor indigene din statele arctice și asupra reprezentării acestora în Consiliul Arctic; cere o mai mare implicare a populațiilor indigene în procesul de elaborare a politicilor; subliniază necesitatea adoptării unor măsuri speciale de protejare a culturii, limbii și a drepturilor teritoriale ale populațiilor indigene, după cum au fost ele definite în Convenția ILO nr. 169; solicită instituirea unui dialog regulat între reprezentanții populațiilor indigene și instituțiile UE și, de asemenea, cere UE să țină seama de nevoile speciale ale populațiilor răspândite din zonele periferice în termeni de dezvoltare regională, ocupaționali și educaționali; subliniază importanța activităților de sprijinire a promovării culturii, limbii și obiceiurilor populațiilor indigene;

35. constată că economia populațiilor indigene se bazează, în mare măsură, pe utilizarea sustenabilă a resurselor naturale și că, în consecință, iar atenuarea schimbărilor climatice și a efectelor acestora, precum și dreptul populațiilor indigene la un mediu natural curat constituie aspecte care țin de problematica drepturilor omului;

36. salută activitatea Raportorului special al ONU privind situația drepturilor omului și a libertăților fundamentale ale popoarelor indigene, precum și activitatea Mecanismului experților ONU privind drepturile popoarelor indigene;

37. salută încheierea cu succes, de către Mecanismul experților, a raportului său de activitate referitor la studiul privind popoarele indigene și dreptul de a participa în activitățile decizionale;

38. încurajează statele membre din regiunea arctică să inițieze negocieri care să ducă la ratificarea unei Convenții nordice privind poporul sami;

39. îndeamnă UE să promoveze activ cultura și drepturile lingvistice ale populației fino-ugrice din nordul Rusiei;

40. ia act de recentele evoluții pe plan juridic cu privire la interzicerea de către UE a produselor derivate din focă, în special de acțiunea în anulare introdusă la Curtea Generală, având ca obiect Regulamentul (CE) nr. 1007/2009[8] (cauza T-18/10, Inuit Tapiriit Kanatami / Parlament și Consiliu), în curs de soluționare; ia act de procedura de consultare desfășurată sub auspiciile Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), la solicitarea Canadei și a Norvegiei; își exprimă speranța că dezacordurile dintre părți pot fi depășite prin aplicarea hotărârilor CJUE și a rezultatului procedurilor OMC;

41. este la curent cu interesul crescând în exploatarea resurselor; în acest sens, evidențiază necesitatea unor abordări atotcuprinzătoare, pe bază de ecosisteme, aceasta fiind în măsură, cu maximă probabilitate, să facă față provocărilor multiple cu care se confruntă zona arctică, legate de schimbările climatice, transportul maritim, pericolele ecologice și poluanți, pescuit și alte activități umane, în concordanță cu politica maritimă integrată a UE sau cu Planul de administrare integrată al Norvegiei pentru Marea Barenț și zonele maritime ale insulelor Lofoten; recomandă statelor membre să aprobe orientările revizuite din 2009 ale Consiliului Arctic privind petrolul și gazul de pe platformele maritime;

II. Guvernanța

42. recunoaște instituțiile și cadrul amplu de drept internațional care reglementează domenii de importanță pentru Arctica, precum CNUDM (inclusiv principiile de bază ale libertății navigației și traversării inofensive), OMI, Convenția OSPAR[9], Comisia pentru pescuit a Atlanticului de Nord-Est (NEAFC), CITES[10] și Convenția de la Stockholm, precum și numeroasele acorduri și cadre bilaterale existente, pe lângă reglementările naționale în vigoare în statele arctice; conchide, prin urmare, că Arctica nu trebuie considerată drept o regiune în care există un vid juridic, ci, dimpotrivă, drept o zonă care dispune de instrumente de guvernanță bine dezvoltate; atrage totuși atenția asupra faptului că, din cauza provocărilor pe care le reprezintă schimbările climatice și dezvoltarea economică tot mai intensă, toate părțile implicate trebuie să continue dezvoltarea, consolidarea și aplicarea respectivelor norme existente;

43. subliniază faptul că, deși statele joacă un rol-cheie în guvernanță în regiunea arctică, alți actori, cum ar fi organizațiile internaționale, populațiile locale și indigene și autoritățile substatale îndeplinesc, de asemenea, roluri importante; evidențiază importanța sporirii încrederii în rândul celor care au interese legitime în regiune prin adoptarea unei abordări participative și prin utilizarea dialogului ca modalitate de dezvoltare a unei viziuni comune pentru Arctica;

44. consideră că impresia vehiculată de anumiți observatori a unei așa-numite „bătălii pentru Arctica“ nu contribuie la promovarea înțelegerii și a cooperării constructive în regiune; evidențiază faptul că statele arctice și-au exprimat, în numeroase ocazii, angajamentul de a soluționa, iar în unele cazuri au depus eforturi în direcția soluționării posibilelor conflicte de interese în conformitate cu principiile de drept internațional;

45. recunoaște importanța rolului care revine CA în calitatea sa de principal forum de cooperare din întreaga regiune arctică; își afirmă angajamentul de nu sprijini niciun aranjament care ar exclude vreunul dintre statele membre arctice, țările candidate sau statele arctice EEA/EFTA; recunoaște activitatea concretă desfășurată în grupurile de lucru ale CA, cu participarea observatorilor, și solicită Comisiei și agențiilor UE să continue să participe în mod activ la toate grupurile de lucru relevante, profitând de fiecare ocazie când li se oferă această posibilitate; se pronunță în favoarea consolidării bazei juridice și economice a CA;

46. convine că provocările cu care se confruntă Arctica sunt de natură mondială și ar trebui, în consecință, să includă toți actorii relevanți;

47. salută rezultatele principalelor rapoarte elaborate în ultimii ani de grupurile de lucru ale CA cu privire la petrolul și gazele naturale arctice, efectele încălzirii și necesitățile de intervenție în caz de urgență;

48. salută nivelul de organizare politică a intereselor indigene în parlamentele sami și în Consiliul sami din Europa de Nord și cooperarea dintre mai multe organizații indigene la nivel circumpolar și recunoaște rolul distinct jucat de CA în ce privește participarea popoarelor indigene; recunoaște drepturile popoarelor indigene din regiunea arctică enunțate în Declarația Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene și încurajează Comisia să utilizeze IEDDO în scopul abilitării acestora;

49. salută ampla cooperare în domenii precum protecția mediului maritim arctic (Grupul de lucru PAME), nu doar la nivel regional, dar și la nivel bilateral și internațional; consideră, în acest sens, că activitatea desfășurată în materie de operațiuni de căutare și salvare în cadrul CA constituie o primă etapă a procesului de creare a unor mecanisme care să poată adopta, de asemenea, decizii cu caracter obligatoriu;

50. salută evaluarea continuă a CA cu privire la domeniul de aplicare și structura activităților sale și este încrezător că acesta va continua să extindă baza proceselor decizionale pentru a include și alți actori pe lângă CA;

51. își exprimă speranța că CA va continua să-și dezvolte importanta sa activitate și să extindă baza proceselor decizionale pentru a include alți actori arctici care își consolidează prezența în regiunea arctică, permițându-le, astfel, să participe cu cunoștințele și capacitățile de care dispun și ținând seama de interesele lor legitime în temeiul dreptului internațional, subliniind, în același timp importanța net superioară a intereselor statelor arctice; salută procedura internă din cadrul CA referitoare la revizuirea statutului observatorilor și a posibilului viitor domeniu de aplicare al atribuțiilor CA;

52. opinează că un CA consolidat ar trebui să joace un rol major în cooperarea arctică și, în consecință, ar saluta o îmbunătățire a capacităților politice și administrative ale CA, de exemplu secretariatul permanent aflat actualmente în discuție, repartizarea mai echitabilă a costurilor, organizarea cu mai mare frecvență a reuniunilor ministeriale și a întâlnirii arctice anuale la vârf , conform propunerilor Ministrului de Externe al Finlandei, stat membru al UE și totodată membră a Consiliului Arctic; ar saluta, de asemenea, o mai mare implicare a parlamentarilor Arcticii, în scopul sublinierii dimensiunii parlamentare și pentru asigurarea includerii actorilor relevanți din afara regiunii arctice; insistă, în afară de aceasta, asupra faptului că continuarea reuniunilor la nivel înalt ale unui grup restrâns de state va submina, pur și simplu, statutul și rolul CA în întregul său; încurajează CA să își păstreze abordarea deschisă și inclusivă și să rămână, astfel deschis tuturor părților interesate;

53. consideră că Dimensiunea nordică reprezintă punctul central pentru coordonarea regională din Europa nordică; observă faptul că cei patru parteneri, și anume UE, Islanda, Norvegia și Federația Rusă, precum și Consiliul Arctic, Consiliul euro-arctic al Mării Barenț, Consiliul statelor din zona Mării Baltice, Consiliul de miniștri nordic, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiții (BEI), Banca de Investiții Nordică (NIB) și Banca Mondială (BIRD) sunt participanți la Dimensiunea nordică și că Statele Unite și Canada dețin statut de observator în cadrul Dimensiunii nordice; subliniază necesitatea unei stricte alinieri între politica privind dimensiunea nordică și politica arctică a UE în curs de elaborare; remarcă Fereastra arctică a Dimensiunii nordice; scoate în evidență valoroasa experiență a parteneriatelor Dimensiunii nordice, în special noul Parteneriat al Dimensiunii nordice privind transportul și logistica și beneficiile pe care le aduce acesta în ceea ce privește cooperarea din Arctica;

54. își confirmă sprijinul față de statutul de observator permanent al UE în cadrul CA; recunoaște că statele membre ale UE sunt incluse în activitățile CA prin intermediul unor organizații internaționale (ca de exemplu OMI, OSPAR, NEAFC și Convenția de la Stockholm) și subliniază necesitatea coerenței în toate politicile UE referitoare la Arctica; solicită Comisiei să asigure în mod corespunzător informarea constantă a Parlamentului în legătură cu reuniunile și activitatea desfășurată în cadrul CA și al grupurilor sale de lucru; subliniază, în același timp, că UE și statele sale membre sunt deja prezente în calitate de membre sau observatoare în alte organizații internaționale importante pentru Arctica, precum OMI, OSPAR, NEAFC și Convenția de la Stockholm, și, prin urmare, ar trebui să se concentreze într-un mod mai coerent asupra activității desfășurate în aceste organizații; subliniază, în acest sens, în special necesitatea coerenței în toate politicile UE referitoare la Arctica; încurajează CA să includă, de asemenea, societatea civilă și ONG-urile în calitate de observatori ad-hoc;

55. consideră că Consiliul euro-arctic al Mării Barenț (BAEC) este un important nod pentru cooperarea dintre Danemarca, Finlanda, Rusia, Suedia și Comisia Europeană; ia act de activitatea BAEC în domeniile sănătății și chestiunilor sociale, educației și cercetării, energiei, culturii și turismului; ia act de rolul consultativ al Grupului de lucru al popoarelor indigene (WGIP) din cadrul BAEC;

III. Concluzii și solicitări

56. solicită Comisiei să dezvolte grupul inter-servicii existent într-o structură permanentă cu participarea mai multor servicii pentru a asigura aplicarea unei abordări politice coerente, coordonate și integrate în domenii de politici esențiale care prezintă importanță pentru Arctica, precum mediul, energia, transporturile și pescuitul; recomandă atribuirea rolului de colider al acestei structuri SEAE și DG MARE, cea din urmă funcționând ca un coordonator trans-sectorial în cadrul Comisiei; recomandă, în consecință, ca și în cadrul SEAE să fie înființată o unitate Arctica;

57. solicită Comisiei să țină seama, în cadrul negocierilor acordurilor bilaterale, de necesitatea protejării sensibilului ecosistem arctic, a intereselor populației arctice, inclusiv a populației indigene, precum și de faptul că resursele naturale ale Arcticii trebuie să fie folosite în mod sustenabil și solicită Comisiei să se ghideze după aceste principii în toate activitățile sale;

58. subliniază faptul că principalele contribuții la cercetarea relevantă pentru Arctica provin de la UE și statele sale membre, după cum este, de asemenea, cazul cooperării regionale și al elaborării de tehnologii care prezintă interes atât pentru această regiune, cât și pentru alte regiuni, și solicită Comisiei să studieze posibilitățile de dezvoltare a unor inițiative circumpolare de cofinanțare și coprogramare pentru a facilita și a eficientiza cooperarea dintre experții din toate țările implicate; solicită UE să promoveze activitățile de cooperare cu SUA, Canada, Norvegia, Islanda, Groenlanda și Rusia în domeniul cercetărilor arctice multidisciplinare instituind, prin aceasta, mecanisme de finanțare coordonate; în plus, solicită Comisiei să elaboreze un mijloc de colaborare directă cu statele membre arctice, organizații indigene și institute de cercetări arctice pentru a informa UE cu privire la chestiunile relevante, temele de cercetare importante și problemele care îi preocupă pe cei care locuiesc și lucrează în Arctica, în scopul creării unor activități de cercetare viitoare;

59. consideră că UE ar trebui să continue dezvoltarea capacităților sale și invită Comisia să studieze și să transmită informații cu privire la posibilitățile de creare precum și cu privire la continuarea activităților UE în Arctica, ca, de exemplu, un program circumpolar comun de finanțare a cercetării multilaterale, care să faciliteze cooperarea și să reducă formalitățile birocratice și proiecte comune ale comunității cercetătorilor; cere Comisiei să exploreze, ca importantă prioritate, înființarea unui Centru UE de informare privind Arctica, ca structură comună, integrată în rețea, luând în considerație propunerile adecvate; remarcă, în această privință, propunerea Universității Lapland; consideră că un astfel de centru trebuie să fie în măsură să organizeze contactele permanente ale UE cu principalii actori relevanți din perspectiva Arcticii și să canalizeze serviciile și informațiile referitoare la Arctica către instituțiile UE și părțile interesate;

60. subliniază că, pentru a preciza în mod obiectiv caracterul și ritmul schimbărilor care survin în mediul natural din Arctica, este foarte important să se acorde acces deplin echipelor internaționale de oameni de știință în vederea efectuării de cercetări în această zonă deosebit de sensibilă a planetei noastre; evidențiază faptul că UE își intensifică prezența și implicarea, în special în sectorul european al Arcticii, prin construirea unei infrastructuri comune pentru cercetare și prin creșterea numărului de programe de cercetare desfășurate în Arctica; sprijină, în special, echipele de cercetători alcătuite din oameni de știință din numeroase domenii diferite, care reprezintă toate țările implicate; salută cooperarea adesea desfășurată în condiții bune și de deschidere din domeniul cercetării și opinează că cercetarea ar trebui să fie deschisă, ceea ce ar fi în interesul și ar pune-o la dispoziția comunității internaționale, în ansamblul ei;

61. evidențiază contribuția obiectivului Cooperării teritoriale europene a UE ca valoare adăugată europeană evidentă, în special programele de cooperare transfrontalieră din Kolartic și Karelia, precum și programul de cooperare transfrontalieră (CBC) din bazinul Mării Baltice, care include regiunea Mării Barenț; Solicită Comisiei să studieze modul în care un program privind periferia nordică, ameliorat în mod corespunzător, ar putea avea un impact similar asupra Strategiei arctice în următoarea perioadă de planificare;

62. cere Comisiei să sprijine eforturile de a realiza rapid și cu eficiență observatoarele SIOS și EMSO, ca contribuție unică la mai buna înțelegere și la protejarea mediului arctic;

63. solicită Comisiei să prezinte propuneri cu privire la modalitățile în care Proiectul Galileo sau proiecte ca cel de monitorizare globală pentru mediu și securitate, care ar putea avea un impact asupra Arcticii, ar putea fi dezvoltate astfel încât să permită creșterea siguranței și a rapidității navigației în apele Arcticii, investind astfel în siguranța și accesibilitatea Căii de Nord-Est în mod deosebit, pentru a contribui la creșterea previzibilității mișcărilor gheții, la o mai bună cartografiere a fundului marin arctic și la o înțelegere a principalelor procese geodinamice din zonă, care sunt de o importanță majoră pentru geodinamica Pământului, pentru ciclul apei în regiunile polare, în scopul îmbunătățirii cunoștințelor noastre despre aceste ecosisteme unice;

64. solicită tuturor guvernelor din regiunea arctică, în special Rusiei, să adopte și să sprijine Declarația Națiunilor Unite privind drepturile popoarelor indigene, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 13 septembrie 2007;

65. îndeamnă statele membre să ratifice toate acordurile importante privind drepturile popoarelor indigene, precum Convenția OIM nr. 169;

66. solicită UE și statelor sale membre ca, în cadrul activităților curente ale OMI privind un Cod polar obligatoriu pentru transportul maritim, să prezinte propuneri vizând reglementarea specifică a emisiilor de funingine și a păcurii; în eventualitatea eșecului acestor negocieri, solicită Comisiei să prezinte propuneri de reglementare a navelor care ancorează în porturi din UE înainte sau după navigarea prin apele arctice, în scopul impunerii unui regim strict de limitare a emisiilor de funingine și a folosirii și transportului de păcură;

0

0 0

67. încredințează Președintelui său sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, guvernelor și parlamentelor statelor membre și guvernelor și parlamentelor statelor din regiunea arctică.

  • [1]  JO C 9 E, 15.1.2010, p. 41.
  • [2]  Reuniunea nr. 2985 a Consiliului Afaceri externe.
  • [3]  Reuniunea nr. 2914 a Consiliului.
  • [4]  2009/10:UU4.
  • [5]  JO L 197, 21.7.2001, p. 30.
  • [6]  Semnat la 15 septembrie 2010.
  • [7]  JO L 136, 29.05.2007, p. 3.
  • [8]  JO L 286, 31.10.2009, p. 36.
  • [9]  Convenția pentru protecția mediului maritim al Atlanticului de Nord-Est.
  • [10]  Convenția privind comerțul internațional cu specii de faună și floră sălbatice amenințate cu dispariția

EXPUNERE DE MOTIVE

I. Introducere

Regiunea Arctică atrage din ce în ce mai mult atenția, ca urmare a efectelor schimbărilor climatice, care constituie principalul factor declanșator al evoluțiilor constatate. Efectele acestora sunt resimțite pe o scară mai largă decât în alte regiuni ale lumii. În același timp, aceste schimbări afectează alte regiuni ale lumii, prin creșterea nivelului apelor mării, pe de o parte, și consecințele asupra mediilor climatice regionale adiacente, pe de altă parte.

Astfel, pe lângă o anumită răspundere care îi revine, fiind una dintre principalele zone generatoare de poluare, Europa are, de asemenea, un interes deosebit în Arctica, deoarece va trebui să înfrunte consecințele schimbărilor care au loc în această regiune, de la problematica schimbărilor pe care le traversează mediul și clima, până la geopolitica căilor de navigație și siguranța aprovizionării cu resurse.

II. Motivele pentru care UE are nevoie de o politică arctică durabilă și coerentă

Trei dintre statele membre ale UE sunt membre și ale Consiliului Arctic, în timp ce Islanda și-a depus candidatura la aderarea la UE. În plus, Norvegia și Islanda sunt strâns interconectate cu politicile UE prin intermediul acordului SEE, iar UE a încheiat, de asemenea, un acord de parteneriat cu Groenlanda, care nu face parte din UE.

Deși nu dispune de o regiune de litoral arctic, UE este deja un actor arctic în numeroase domenii importante[1]. Unele dintre competențele UE de a emite reglementări în domenii legate de Arctica sunt comune sau complementare, iar altele, precum pescuitul, sunt exclusive[2]. Merită semnalat faptul ca Tratatul de la Lisabona a modificat procedurile interne ale UE în favoarea unei mai mari participări a Parlamentului European în calitate de colegislator. La o analiză mai atentă, reiese că Arctica va prezenta o importanță majoră din diverse motive.

La fel ca și în restul lumii, schimbările climatice sunt principalul factor generator de schimbare. Arctica este o regiune afectată înaintea celorlalte și într-o formă mai gravă de schimbările climatice și de poluare, care-și au originea în regiunile industrializate sau în dezvoltare ale lumii, existând, în general, un consens cu privire la acest fapt. Acest subiect trebuie abordat la nivel mondial, deoarece cauzele fenomenului se situează în afara Arcticii și vor afecta, în schimb, întreaga planetă.

UE se află deja în avangarda cercetării și a politicilor în materie de mediu și schimbări climatice pe plan internațional, și va continua să ocupe un loc de prim-plan. Numai că, făcând abstracție de contracararea schimbărilor climatice, UE trebuie să recunoască necesitatea adaptării la schimbările inevitabile și să evalueze totodată în mod rațional riscurile, amenințările, provocările și oportunitățile pe care le presupun respectivele schimbări.

În condițiile creșterii populației mondiale, este necesară o gestionare durabilă și responsabilă a resurselor disponibile și necesare. Această teorie se aplică resurselor vii, precum cele piscicole, care vor contribui la hrănirea populației mondiale, dar și celor lipsite de viață, precum gazele naturale și petrolul sau minereurile. În această privință, este eronată percepția asupra Arcticii care transmite imaginea unei regiuni pure și intacte, care necesită doar măsuri de protecție. Spre deosebire de Antarctica, Arctica nu este locuită și a acumulat deja o tradiție de valorificare a resurselor sale. Tradiția utilizării durabile a resurselor în cauză are o lungă istorie mai ales în rândul popoarelor indigene din nord, care resping în mod explicit ideea de „a trăi într-un muzeu”, exprimându-și, mai degrabă, voința de dezvoltare.

Deoarece expansiunea unor noi economii conduce la creșterea nevoii de resurse, energie și minereuri, este firesc interesul manifestat de UE de a asigura siguranța aprovizionării cu resursele și energia necesare populației și activităților industriale din Europa.

Unii dintre partenerii din Arctica își aduc deja o contribuție de primă importanță în ceea ce privește aprovizionarea Europei cu energie, materii prime și, de asemenea, cu pește. Marea diversitate de resurse, potențialul de energie regenerabilă produsă de vânt sau valuri și inestimabila diversitate a biosferei arctice nu pot fi decât dezvoltate și protejate prin aplicarea unei abordări holistice și durabile în privința ecosistemului, prefigurată, de exemplu, în cadrul politicii maritime integrate a UE sau al planurilor de gestiune integrată aplicate de Norvegia în Marea Barenț.

Deoarece, potrivit estimărilor, aproximativ o cincime din resursele de hidrocarburi care mai sunt încă disponibile se găsesc în Arctica, aceste resurse ar trebui să prezinte o deosebită importanță pentru UE până în momentul realizării obiectivului unei economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Gazele naturale sau gazele naturale lichide prezintă cel mai scăzut nivel de emisii de CO2 dintre toate formele de energie tradiționale și ar putea constitui o parte importantă a configurației surselor de aprovizionare cu energie și îndeplini, astfel, rolul de punte spre o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon[3].

Numărându-se printre principalii consumatori de astfel de produse, Europa ar trebui să clarifice faptul că sprijină activitățile în cauză, care se desfășoare în conformitate cu cele mai înalte standarde de mediu, siguranță și administrație, încurajând, astfel, cooperarea într-un mod care să permită aplicarea cu ușurință a bunelor practici și în alte regiuni.

Principiul unei gestionări bazate pe ecosistem ar putea garanta existența unui echilibru între aspectele și interesele incluse în administrarea unei anumite regiuni în care se suprapun activități precum pescuitul, navigația, exploatarea resurselor geologice și activități de alt tip, pe de o parte, și interesul față de conservarea și protecția ecosistemului, pe de altă parte.

Un alt punct major de interes pentru UE și statele sale membre îl constituie dezvoltarea de noi căi comerciale mondiale. Întreprinderile au început deja să exploreze noile posibilități. Vara trecută, compania germană de navigație Beluga a testat potențialul economic, trimițând două nave de tip container din Asia în Europa. Dezvoltarea căilor maritime nordice ar accelera schimburile comerciale dintre Europa, Asia și America de Nord, permițând, astfel, realizarea de economii de energie, emisii și costuri, oferind totodată o mai mare siguranță, deoarece s-ar evita, în acest fel, mările afectate de fenomenul pirateriei și riscurile economice inerente utilizării căilor maritime tradiționale[4].

O importanță determinantă pentru dezvoltarea acestor căi maritime va reveni predictibilității, atât în ceea ce privește siguranța și navigația maritimă, cât și din punct de vedere legal și politic. Deși condițiile din Arctica vor rămâne dificile, îmbunătățirea navigației și a tehnologiilor din acest domeniu ar urma să permită o mai bună utilizare a acestei căi. Aceste investiții realizate în cartografiere, observarea gheții marine, comunicații și structuri de căutare și salvare, precum și în alte domenii similare, vor determina în ce măsură poate fi utilizată această cale în deceniile următoare. Interesul unor națiuni precum China, Coreea de Sud și Singapore evidențiază importanța crescândă atribuită acestor căi maritime.

UE, statele sale membre și întreprinderile europene ar trebui să se implice în mod activ în cooperarea pentru dezvoltarea respectivelor căi maritime, nu doar pentru că acestea vor fi de mare importanță pentru întreprinderile europene, dar în special pentru că UE este singurul actor care dispune și de capacitatea de a oferi unele dintre instrumentele necesare pentru dezvoltarea acestei căi, capacitate exemplificată și de nivelul mai ridicat de acoperire și fiabilitate pe care l-ar putea asigura sistemul Galileo comparativ cu sistemele GPS existente.

Reamintind interesele legitime susmenționate și locul ocupat de UE în ceea ce privește finanțarea cercetării, navigația și puterea de consum și ținând seama de importanța economică a UE, Europa are multe de oferit cu privire la protecția și dezvoltarea durabilă a regiunii arctice.

III. Poziția UE în regiunea arctică – Geopolitică și guvernanță

Este important să înțelegem și să evaluăm actuala situație politică și juridică din Arctica înainte de a face orice sugestii cu privire la modalitățile optime în care pot fi abordate riscurile și provocările.

Regiunea arctică nu reprezintă un vid juridic sau politic, după cum presupun unii observatori. Mai mult decât atât, această mare este, în principiu, înconjurată de state care dispun de ZEE (zone economice exclusive) influente, în care se aplică regimul juridic respectiv. Sunt în vigoare numeroase acorduri bilaterale și câteva bilaterale, încheiate la nivel național și regional. În plus, o serie de tratate, organizații și acorduri internaționale reglementează sectoare importante pentru Arctica.

Având în vedere aceste fapte, este clar că ideea unui Tratat arctic, elaborat după modelul Tratatului pentru continentul Antarctica, care se întinde pe uscat, nu pe mare, este nelocuit și nu face obiectul niciunei revendicări, comparativ cu Arctica, regiune locuită și controlată de state, nu doar că nu este promovată de către popoarele și statele din Arctica, dar nu ar constitui nici modalitatea adecvată de a răspunde provocărilor din Arctica.

A începe de la zero, a neglija cadrul juridic deja existent, atât în ceea ce privește protecția și conservarea, și a iniția un proces ONU care ar dura un deceniu și ar oferi perspectiva incertă a ajungerii la un acord internațional relativ privind Arctica ar echivala cu nesoluționarea chestiunilor de ordin practic și stringente din Arctica.

Toate statele au declarat că vor aplica dreptul public internațional în soluționarea litigiilor și, mai mult decât atât, au prezentat sau urmează să adreseze Comisiei ONU competente cereri de prelungire a zonei de platformă continentală. Astfel, dintr-o simplă privire asupra hărții juridice a Arcticii, reiese în mod clar că aproape toată zona se situează sau se va situa pe teritoriul ZEE ale uneia dintre părți. Doar unele porțiuni foarte restrânse fac obiectul unor revendicări care se suprapun și, după cum am precizat mai sus, toate părțile și-au exprimat voința de a-și soluționa litigiile în conformitate cu dreptul internațional. Delimitarea acordului dintre Rusia și Norvegia încheiat la 15 septembrie 2010 oferă, până în prezent, un bun exemplu în acest sens. Această regiune întinsă poate fi eliminată de pe harta revendicărilor care se suprapun.

Harta situației juridice a Oceanului Arctic:

Privind această hartă, putem rămâne cu impresia că cea mai mare parte a Arcticii „aparține“ statelor limitrofe. Cu toate acestea, în temeiul CNUDM, toate statele dispun de anumite drepturi, precum dreptul de „liberă traversare inofensivă” a acestor ape. În plus, se aplică și alte norme internaționale.

UE participă, în diverse forme, la mai multe foruri de cooperare internațională în regiune, în special în calitatea sa de membru al Consiliului Euroatlantic de la Marea Barenț și de observator ad-hoc la Consiliul Arctic. Împreună cu politica sa privind Dimensiunea nordică și finanțările semnificativă alocate cercetării arctice, UE este deja un actor recunoscut în Arctica.

Creșterea importanței strategice a Arcticii a fost impulsionată de diverse procese transnaționale și naționale, cum ar fi, de exemplu, dezbaterile asupra încălzirii globale și perspectiva unei dispariții a gheții din regiunea arctică pe durata verii peste 20-30 de ani, controlul asupra depozitelor de petrol și gaze naturale arctice și posibilitatea creării de oportunități comerciale datorită deschiderii de noi căi maritime și, nu în cele din urmă, acte politice simbolice, precum decizia Rusiei de a implanta un drapel pe fundul mării la Polul Nord în 2007.

Cele opt state arctice, care sunt membrii permanenți ai Consiliului Arctic – organizațiile internaționale și interguvernamentale centrale ale regiunii – consideră CNUDM drept singurul regim multilateral global care se aplică în Arctica, după modelul Tratatului privind Antarctica din 1959. Statele arctice doresc un rol privilegiat în gestionarea regiunii, rol consecvent cu CNUDM, potrivit interpretării lor, pe baza localizării geografice, a drepturilor suverane și a intereselor economice și politice.

Danemarca, Suedia și Finlanda sunt cele trei state membre ale UE din Consiliul Arctic, în timp ce Danemarca este singurul stat din Oceanul Arctic care este membru al UE. Danemarca acționează totuși în numele Groenlandei, care a părăsit UE în 1985. Secesiunea Groenlandei de Danemarca în temeiul clauzei de independență din Actul de autoguvernare rămâne o întrebare deschisă, dacă bogatele resurse naturale ale Groenlandei se vor dezvolta în deceniile viitoare.

Configurația geopolitică va cunoaște schimbări semnificative dacă negocierile de aderare a Islandei la UE vor fi încununate de succes. Aderarea Islandei ar consolida, de asemenea, prezența UE în regiune.

În prezent, statele membre ale Consiliului Arctic revizuiesc și dezbat statutul și drepturile observatorilor, precum și modalitățile în care Consiliul ar trebui să-și continue activitatea. Odată cu Grupul operativ „Căutare și salvare”, CA va stabili și adopta în premieră norme obligatorii, evoluând astfel de la un simplu proces decizional la stadiul de organism decizional, potrivit anumitor comentatori. Dacă realitatea va confirma aceste opinii, UE ar trebui să evalueze situația și să se asigure că interesele sale și ale statelor membre, îndeosebi în domenii precum navigația și pescuitul, sunt reprezentate în mod corespunzător, iar drepturile care îi sunt conferite în temeiul acordurilor internaționale sunt luate în considerare.

În lumina acestor argumente și reamintind contribuția pe care UE și statele membre și-o aduc deja în materie de cercetare și finanțare și impactul exercitat prin intermediul legislației UE privind, printre altele, mediul, clima, pescuitul, precum și posibilitățile de cooperare în viitor în domenii precum dezvoltarea cartografiei și a siguranței maritime, dezvoltarea economică și alte aspecte similare, putem conchide că UE își poate aduce o contribuție semnificativă la dezvoltarea durabilă a Arcticii, o regiune care va prezenta o importanță majoră pentru o lume în curs de adaptare la schimbările climatice, confruntată cu creșterea populației și penuria de resurse.

  • [1]  Pentru o amplă viziune de ansamblu asupra competențelor legale ale UE cu privire la Arctica și pentru o evaluare sectorială detaliată, a se consulta studiul comandat de PE: „EU Competences affecting the Arctic” (Competențele UE cu impact asupra Arcticii), Timo Koivurova et al.
  • [2] 
  • [3]  Pentru o viziune de ansamblu asupra resurselor arctice, a se consulta studiul comandat de PE: „Geopolitica resurselor naturale arctice“, Valur Ingimundarson.
  • [4]  Pentru o analiză referitoare la acest subiect, a se consulta studiul comandat de PE: „Opening of new Arctic Shipping Routes” (Deschiderea de noi căi de navigație arctice), Moe/ Oystein.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

9.12.2010

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

46

0

7

Membri titulari prezenți la votul final

Gabriele Albertini, Arnaud Danjean, Michael Gahler, Marietta Giannakou, Ana Gomes, Andrzej Grzyb, Takis Hadjigeorgiou, Richard Howitt, Anneli Jäätteenmäki, Ioannis Kasoulides, Nicole Kiil-Nielsen, Maria Eleni Koppa, Andrey Kovatchev, Wolfgang Kreissl-Dörfler, Eduard Kukan, Alexander Graf Lambsdorff, Vytautas Landsbergis, Krzysztof Lisek, Sabine Lösing, Ulrike Lunacek, Mario Mauro, Kyriakos Mavronikolas, Alexander Mirsky, María Muñiz De Urquiza, Norica Nicolai, Raimon Obiols, Ria Oomen-Ruijten, Pier Antonio Panzeri, Ioan Mircea Pașcu, Vincent Peillon, Alojz Peterle, Bernd Posselt, Hans-Gert Pöttering, Cristian Dan Preda, Fiorello Provera, Nikolaos Salavrakos, Jacek Saryusz-Wolski, Werner Schulz, Charles Tannock, Inese Vaidere, Graham Watson

Membri supleanți prezenți la votul final

Laima Liucija Andrikienė, Elena Băsescu, Hélène Flautre, Lorenzo Fontana, Kinga Gál, Liisa Jaakonsaari, Elisabeth Jeggle, Metin Kazak, Konrad Szymański, Indrek Tarand, Traian Ungureanu, Janusz Władysław Zemke