RAPORT referitor la recomandarea Consiliului privind numirea președintelui Băncii Centrale Europene
16.6.2011 - (10057/2011 – C7‑0134/2011 – 2011/0804(NLE))
Comisia pentru afaceri economice și monetare
Raportoare: Sharon Bowles
PR_NLE_art109
PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
referitoare la recomandarea Consiliului privind numirea președintelui Băncii Centrale Europene
(10057/2011 – C7‑0134/2011 – 2011/0804(NLE))
Parlamentul European,
– având în vedere Recomandarea Consiliului din 16 iunie 2011 (10057/2011)[1],
– având în vedere articolul 112 alineatul (2) litera (b) din Tratatul CE, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliu (C7‑0134/2011),
– având în vedere articolul 109 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (A7-0229/2011),
A. întrucât, prin scrisoarea din 20 mai 2011, Consiliul European a consultat Parlamentul European cu privire la numirea lui Mario Draghi ca președinte al Băncii Centrale Europene pentru un mandat de opt ani începând cu 1 noiembrie 2011;
B. întrucât Comisia pentru afaceri economice și monetare din cadrul Parlamentului European a evaluat ulterior atestările profesionale ale candidatului desemnat, în special în ceea ce privește cerințele menționate la articolul 283 alineatul (2) al doilea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), precum și având în vedere criteriul de independență deplină a Băncii Centrale Europene în conformitate cu articolul 130 din TFUE; întrucât, în cadrul acestui proces de evaluare, comisia a primit un curriculum vitae din partea candidatului, precum și răspunsurile sale la întrebările scrise care i-au fost adresate;
C. întrucât comisia a organizat ulterior, la 14 iunie 2011, o audiere de două ore şi jumătate cu candidatul desemnat, în cadrul căreia acesta a făcut o declarație introductivă și apoi a răspuns întrebărilor adresate de membrii comisiei,
1. emite un aviz favorabil privind recomandarea Consiliului referitoare la numirea lui Mario Draghi în funcția de Președinte al Băncii Centrale Europene;
2. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie Consiliului și guvernelor statelor membre.
- [1] Nepublicată încă în Jurnalul Oficial.
ANEXA 1: CURRICULUM VITAE AL LUI MARIO DRAGHI
Născut la Roma, la 3 septembrie 1947. Căsătorit, are doi copii.
A fost numit guvernator al Băncii Naționale a Italiei la 29 decembrie 2005. În calitate de guvernator face parte din Consiliul guvernatorilor și din Consiliul general ale Băncii Centrale Europene și din consiliul de administrație al Băncii Reglementelor Internaționale.
De asemenea, reprezintă Italia în Consiliul guvernatorilor al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare și în cel al Băncii Asiatice de Dezvoltare.
Din aprilie 2006 este președintele Forumului pentru Stabilitate Financiară, transformat în 2009 în Consiliul pentru Stabilitate Financiară. Fiind un organism care reunește autorități de la nivel național și internațional responsabile de stabilitatea financiară, CSF a fost înființat pentru a coordona la nivel internațional activitatea autorităților financiare naționale și a organismelor care stabilesc standarde internaționale, precum și pentru a elabora și a promova aplicarea de politici eficace de reglementare și supraveghere și a altor politici în sectorul financiar.
A absolvit Universitatea Sapienza de la Roma sub conducerea dlui profesor Federico Caffé (1970), prezentând o lucrare privind integrarea economică și fluctuația cursurilor de schimb („Integrazione economica e variazioni dei tassi di cambio”).
Și-a obținut doctoratul în economie („Essays on Economic Theory and Applications”) la Massachusetts Institute of Technology sub conducerea dlor profesori Franco Modigliani și Robert Solow (1976).
Începând din 1975 a fost profesor de economie la universitățile din Trento, Padova și Veneția. În perioada 1981-1991 a fost profesor de economie și politică monetară la Universitatea din Florența.
În perioada 1984-1990 a fost director executiv la Banca Mondială.
În 1989 și 1990 a făcut parte din grupul de lucru creat de Guido Carli, pe atunci ministru de finanțe și fost guvernator al Băncii Italiei, pentru elaborarea unei noi legi consolidate privind intermedierea financiară. În 1990 a fost consilier economic la Banca Italiei.
În 1991 a fost numit director general al Trezoreriei Italiei, rămânând în această funcție zece ani, perioadă în care s-au schimbat opt guverne. În această calitate, în 1993, a fost președintele comitetului pentru privatizări, iar mai târziu președintele comitetului care a revizuit legislația întreprinderilor și legislația financiară din Italia și a elaborat legea prin care sunt reglementate piețele financiare din Italia [cunoscută și ca „Legea Draghi” (Legge Draghi)].
A fost șeful delegației italiene care a participat la negocierea Tratatului de la Maastricht.
În 1999 a fost numit președinte al Grupului de lucru nr. 3 al OCDE.
În 2000 a devenit președintele Comitetului Economic și Financiar European.
De asemenea, a făcut parte din grupul înalților funcționari din sectorul financiar al țărilor G7 („G7 Deputies”).
Între 2002 și 2005 a fost vicepreședinte și director general al Goldman Sachs International.
Este membru al Consiliului director al Institutului pentru Studii Avansate din Princeton și al Institutului Brookings.
De asemenea, este autor și redactor al mai multor publicații de macroeconomie și finanțe.
În 2009, Universitatea din Padova i-a conferit titlul honoris causa în domeniul statisticii.
În 2010, Fundația CUOA din Vicenza i-a conferit titlul honoris causa în domeniul administrării afacerilor.
Lista publicațiilor în domeniile macroeconomic și financiar.
· Essay on economic theory and applications – teză de doctorat – Facultatea de economie a MIT - 1977
· Studi di economia monetaria internazionale – Giuffrè Editore - 1978
· Produttività del lavoro, salari reali e occupazione –– Franco Angeli Editore - 1979
· Aspettative razionali e politica economica – în Banca Toscana, Studi e Informazioni nr. 2/ iunie 1983
· Debito pubblico, saldo di parte corrente e tassi di interesse – în Ricerche Economiche, nr. 1 – ianuarie–martie 1984
· Macroeconomic policies in an interdependent world –– comment on F. Giavazzi “Exchange Rate Question in Europe” – 1989 ‑ editat de FMI
· Economists as policymakers –în European economic review nr. 36 - 1992
· The case for and against financial conglomerate groups –în Financial Regulation, Banca Mondială - 1992
· Commento su privatizzazioni e struttura del controllo societario – în Le nuove frontiere della politica economica – collana “Le tematiche economiche e finanziarie” – Sole 24 Ore libri – aprilie 1995
· Il processo di riforma dell’ordinamento finanziario – în Bancaria, nr.9/95 ABI, septembrie 1995
· Da Sim a Eurosim: nuovi assetti per mercati e intermediari – în Quaderni IRS, nr. 14 – mai 1996
· Il riordinamento normativo dei mercati finanziari e mobiliari – în Diritto e Economia, numerele 1-2-3 1997
· La riforma dei mercati mobiliari e il TUF – în Bancaria, numerele 7-8 1997 – ABI
· Il TUF nel panorama dei sistemi di corporate governance – în ll controllo delle imprese italiane: la necessità di una riforma, S. De Angeli (a cura di), Vita e pensiero – 1998
· Indagine conoscitiva sull’evoluzione del mercato mobiliare italiano - Audizione innanzi alla Commissione Finanze della Camera – luglio 1998 – în Rivista delle Società, nr. 43/1998
· Corporate governance e competitività – în Economia e Management nr. 6/98- SDA Bocconi
· Il percorso futuro delle privatizzazioni, il ruolo del Ministero del Tesoro – în Economia e Management nr. 1/99 – SDA Bocconi
· Il mercato finanziario a una svolta: linee guida dell’azione di riforma – în La riforma dei mercati mobiliari italiani, G. Morelli (a cura di), collana ABI Diritto e fisco – 1999
· Ragioni e obiettivi del Testo unico della finanza – în Il Testo Unico della Finanza, collana ABI Diritto e fisco – 1999
· Strenghtening Financial System – în “Financial Liberalisation in Asia” – D.H Brooks – M. Queisser – Asian Development Bank - 1999
· Privatizzazioni e governo societario – în “Interessi pubblici nella disciplina delle public companies” – Giuffrè editore - 2000
· Reform: economic policy administration – în International Journal of Public Administration – volumul 23 – numerele. 2-3 - 2000
· Investor and consumers protection in global financial services markets – în “Globalisation of Financial Markets and Financial Stability”, C. Randzio-Plath - 2001
· Prefață la “L’Euro, scenari economici e dimensione simbolica”, L. Sommo e G. Campani (a cura di) – Edizioni Guerini e Associati - 2001
· Transparency and risk management – 2003
· Transparency Risk Management and International Financial Fragility – coautor (F. Giavazzi, Robert C. Merton) - documentul de lucru 9806 – National Bureau of Economic Research - 2003
· Prefață la “La Moneta”, M. Merlino – Sperling & Kupfer 2003
· I conflitti d’interesse: un approccio internazionale – în Bancaria, nr. 2/2005 – ABI 2005
· “Research of a New Bretton Woods: Riserve currencies and global imbalances” – observații introductive - al 4-lea colocviu de la Florența – Ass. Guido Carli e Fondazione Cesifin - 2007
· Public debt management – coautor (R. Dornbusch) - Cambridge University press - 2008.
ANEXA 2: RĂSPUNSURILE LUI MARIO DRAGHI LA ÎNTREBĂRILE COMISIEI
A. Experiența personală și profesională
1. Vă rugăm să subliniați principalele aspecte ale experienței dumneavoastră profesionale în domeniile monetar, financiar și de afaceri.
2. Vă rugăm să subliniați principalele aspecte din experiența dumneavoastră europeană și internațională.
Privind întrebarea 1 și întrebarea 2:
Am fost numit guvernator al Băncii Italiei la 29 decembrie 2005. În calitate de guvernator fac parte din consiliile de guvernare și general al Băncii Centrale Europene și din consiliul de administrație al Băncii Reglementelor Internaționale.
De asemenea, reprezint Italia în Consiliile guvernatorilor al Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare și în cel al Băncii Asiatice de Dezvoltare. Din aprilie 2006, sunt președintele Forumului pentru Stabilitate Financiară, transformat în 2009 în Consiliul pentru Stabilitate Financiară (CSF). Fiind un organism care reunește autorități de la nivel național și internațional responsabile de stabilitatea financiară, CSF a fost înființat pentru a coordona la nivel internațional activitatea autorităților financiare naționale și a organismelor care stabilesc standarde internaționale, precum și pentru a elabora și a promova aplicarea de politici eficace de reglementare și supraveghere și a altor politici în sectorul financiar.
Am absolvit Universitatea din Roma sub conducerea dlui profesor Federico Caffé (1970), prezentând o lucrare intitulată „
Integrazione economica e variazioni dei tassi di cambio” (Integrarea economică și fluctuația cursurilor de schimb).
Am obținut doctoratul în economie la Massachusetts Institute of Technology sub conducerea dlor profesori Franco Modigliani și Robert Solow (1976).
Începând din 1975 am fost profesor de economie la universitățile din Trento, Padova și Veneția. În perioada 1981-1991 am fost profesor de economie și politică monetară la Universitatea din Florența.
În perioada 1984-1990 am fost director executiv al Băncii Mondiale.
Între 1989 și 1990 am făcut parte din grupul de lucru creat de Guido Carli, pe atunci ministru de finanțe și fost guvernator al Băncii Italiei, pentru elaborarea unei noi legi consolidate privind intermedierea financiară. În 1990 am fost consilier economic la Banca Italiei.
În 1991 am fost numit director general al Trezoreriei Italiei, rămânând în această funcție zece ani, perioadă în care s-au schimbat opt guverne. În această calitate, în 1993, am fost președintele comitetului pentru privatizări, iar mai târziu - președintele comitetului care a revizuit legislația întreprinderilor și legislația financiară din Italia și a elaborat legea prin care sunt reglementate piețele financiare din Italia [cunoscută și ca „Legea Draghi” (Legge Draghi)].
Am fost șeful delegației italiene care a participat la negocierea Tratatului de la Maastricht.
În 1999 am fost numit președinte al Grupului de lucru nr. 3 al OCDE.
În 2000 am devenit președintele Comitetului Economic și Financiar European.
De asemenea, am făcut parte din grupul înalților funcționari din sectorul financiar al țărilor G7 („G7 Deputies”).
Între 2002 și 2005 am fost vicepreședinte și director general al Goldman Sachs International.
Sunt membru al Consiliului director al Institutului pentru Studii Avansate din Princeton și al Institutului Brookings.
Sunt autor și redactor al mai multor publicații de macroeconomie și finanțe.
În 2009, Universitatea din Padova mi-a conferit titlul honoris causa în domeniul statisticii.
În 2010, Fundația CUOA din Vicenza mi-a conferit titlul honoris causa în domeniul administrării afacerilor.
3. Care sunt cele mai importante decizii la care ați luat parte în activitatea dumneavoastră profesională?
În cele ce urmează, voi menționa numai pe scurt momentele din viața mea profesională în care am participat la decizii importante având un rol de prim plan.
1991: am fost șeful delegației italiene care a participat la negocierea Tratatului de la Maastricht;
1992: lira italiană părăsește mecanismul cursului de schimb;
1993-2001: în calitate de director general al Trezoreriei Italiei, am fost președintele comitetului pentru privatizare. În aceeași calitate, am fost președintele comitetului care a revizuit legea privind guvernanța corporativă și funcționarea piețelor financiare;
2008: prezentarea primului raport al Forumului pentru Stabilitate Financiară (primul raport cuprinzător privind cauzele crizei financiare). Cele 77 de recomandări incluse în raport au fost aprobate de Summitul G20 al șefilor de stat și de guvern din Londra.
2007-2008: reacția BCE la criza financiară.
4. Aveți afaceri comerciale sau participații financiare sau orice alte angajamente care ar putea intra în conflict cu viitoarele dumneavoastră atribuții și există alți factori pertinenți de ordin personal sau de altă natură de care Parlamentul trebuie să țină seama atunci când analizează candidatura dumneavoastră?
Nu.
B. Politica monetară și economică
5. Care ar fi obiectivele principale pe care le veți avea în vedere pe parcursul mandatului dumneavoastră de opt ani în funcția de președinte al Băncii Centrale Europene?
În primul rând, voi respecta în totalitate mandatul prevăzut în tratat.
Sunt ferm convins că acțiunile viitorului președinte al Băncii Centrale Europene trebuie să se bazeze pe trei principii fundamentale, ținând seama de obiectivul privind stabilitatea prețurilor consacrat în tratat. În primul rând, un nivel al credibilității cât mai înalt cu putință în realizarea obiectivului menționat privind stabilitatea prețurilor. În al doilea rând, acțiunile băncii trebuie să fie absolut independente și trebuie să urmărească interesul general al zonei euro, al UE în ansamblu și al cetățenilor Uniunii. În al treilea rând, orientarea pe termen mediu, însoțită de o doză adecvată de pragmatism, în evaluarea situației financiare și economice care se află în permanentă evoluție.
De asemenea, consider că integritatea, transparența și răspunderea sunt valori esențiale în exercitarea importantelor responsabilități încredințate BCE.
6. Care este opinia dumneavoastră despre politica monetară, astfel cum a fost pusă în aplicare de Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) în ultimii 12 ani? Ce schimbări veți promova, dacă este cazul, dacă ați deveni președintele BCE?
În conformitate cu mandatul stabilit în tratat, trebuie să asigurăm stabilitatea prețurilor pe termen mediu în întreaga zonă euro.
În acest sens, BCE a reușit cu brio să asigure stabilitatea prețurilor pentru toți cetățenii din zona euro. Acest lucru este demonstrat de menținerea unei rate medii a inflației în zona euro în ultimii 12 ani la un nivel foarte apropiat de 2%, dar sub această cifră, ceea ce corespunde modului în care BCE definește stabilitatea prețurilor. Acest succes este și mai remarcabil dacă ținem seama de numeroasele adversități cu care zona euro a trebuit să se confrunte, cum ar fi creșterea semnificativă, aproape continuă, a prețurilor la petrol și la alte mărfuri de bază și criza financiară, acestea fiind doar câteva exemple.
De asemenea, ca dovadă a credibilității de care s-a bucurat în ultimii 12 ani politica de asigurare a stabilității prețurilor, așteptările în ceea ce privește inflația se situează ferm la un nivel coerent cu obiectivul nostru de menținere a ratei inflației pe termen mediu în zona euro la un nivel apropiat de 2%, dar sub această cifră. Stabilitatea acestor așteptări este importantă pentru eficacitatea politicii monetare, cu alte cuvinte pentru asigurarea stabilității prețurilor și în perspectivă. După părerea mea, aceste așteptări fixe semnalează clar că piețele financiare și publicul larg manifestă o puternică încredere în angajamentul nostru și în capacitatea noastră de a aplica politica monetară unică astfel încât să poată fi asigurată stabilitatea prețurilor.
Faptul că așteptările privind inflația au rămas destul de stabile chiar și în timpul crizei financiare, când unii comentatori veneau cu scenarii de deflație și când rata inflației a fost negativă timp de câteva luni, poate fi considerat drept o dovadă a credibilității politicii monetare a BCE. Având în vedere cele de mai sus, nu văd niciun motiv de a modifica modul în care a fost aplicată politica monetară în ultimii 12 ani.
7. Se afirmă adesea că, din cauza modificărilor structurale din economia mondială, inflația a trecut de la o inflație a prețurilor de consum la o inflație a prețurilor activelor. Care este punctul dumneavoastră de vedere privind această afirmație și ce consecințe observați pentru politica monetară?
Înainte de criza financiară, unul dintre subiectele principale puse în discuție de observatori, cercetători și factorii decizionali era așa-numita „Mare moderație”. În cei 30 de ani premergători, se observase o tendință de reducere a inflației și a volatilității acesteia, care a fost interpretată ca o consecință a îmbunătățirii politicilor monetare și bugetare, precum și a unor schimbări structurale precum globalizarea (cel mai probabil, o combinație a celor doi factori). Odată cu izbucnirea crizei financiare, atenția s-a deplasat de la economia reală către piețele financiare. Se înaintau teze potrivit cărora băncile centrale, deși victorioase în lupta cu inflația prețurilor la bunuri și servicii, se confruntă în prezent cu o nouă provocare generată de inflația prețurilor activelor.
Această teză nu este în totalitate corectă, deoarece menținerea unei stabilități constante a prețurilor este întotdeauna o provocare. Băncile centrale nu ar trebui să creadă că lupta împotriva inflației prețurilor la bunuri și servicii a fost câștigată odată pentru totdeauna. Băncile centrale trebuie să își mențină credibilitatea câștigată cu mari eforturi în ultimii 30 de ani și să se axeze în continuare pe obiectivul privind stabilitatea prețurilor.
În același timp, nu se poate nega faptul că dezvoltarea piețelor financiare și integrarea lor la nivel mondial au sporit pertinența dinamicii prețurilor activelor pentru politica monetară în comparație cu acum 30 de ani. În mod paradoxal, se poate argumenta că succesul înregistrat de politica monetară în exercitarea unui control asupra dinamicii inflației a contribuit probabil la o evoluție nesustenabilă a prețurilor unor active prin reducerea primelor de risc solicitate de piețele financiare. Provocarea cu care se vor confrunta în viitor băncile centrale este să poată ține seama în mod corespunzător de implicațiile pe care evoluția prețurilor activelor le are pentru riscurile pe termen mediu și lung pentru stabilitatea prețurilor.
Fără îndoială, politica monetară nu este neapărat instrumentul cel mai potrivit pentru a aborda creșterea excesivă a prețului activelor/creditării. Utilizarea unor instrumente macroprudențiale care să vizeze sursele exuberanței financiare ar putea fi mai adecvată. Cu toate acestea, băncile centrale trebuie să investească în studierea dinamicii piețelor financiare și a relației în schimbare dintre sectorul real și cel financiar ale economiei.
Din această perspectivă, monitorizarea combinației de dezechilibre monetare și de creditare și a evoluției prețurilor activelor reprezintă un element important într-o strategie solidă de politică monetară. De asemenea, este esențială orientarea pe termen mediu. Strategia BCE este concepută astfel încât să includă în evaluarea obișnuită a riscurilor pentru stabilitatea prețurilor riscurile care își au originea într-o dinamică monetară, a creditelor și a prețurilor activelor nesustenabilă, care s-ar putea materializa pe un termen mai lung, anunțând deseori ajustări dureroase și bruște, chiar la ceva timp după perioada de dezvoltare și creștere a bulelor de prețuri la active.
Analiza monetară are, așadar, un rol important în definirea perspectivelor evoluției prețurilor pe termen mediu și lung. Atribuirea unui rol corespunzător analizei evoluției prețurilor și a creditelor face posibilă urmărirea interacțiunilor dintre formarea prețurilor pe piețele de active și crearea de credite și lichidități în sectorul financiar.
Această abordare este importantă deoarece determină politica monetară să adopte o atitudine de anticipare față de dezechilibrele incipiente ale prețurilor activelor care se reflectă în dinamica agregatelor monetare și de credit. Politica monetară poate limita în mod mai eficace dezvoltarea bulelor de prețuri la active înfruntând dinamica monetară nesustenabilă, a creditelor nesustenabile și a prețurilor activelor nesustenabile, în comparație cu simpla intervenție ex post, după ce bula se sparge și poate genera costuri extrem de ridicate în ceea ce privește instabilitatea macroeconomică.
8. Cum apreciați consecințele creșterii prețurilor la mărfurile de bază pentru politica monetară? Există vreo contradicție din punctul de vedere al politicii monetare între combaterea recesiunii și vigilența în ceea ce privește așteptările referitoare la inflație?
După cum am spus deja, politica monetară a BCE se axează pe menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu. De aceea, este foarte important să se determine dacă creșterea prețurilor la mărfurile de bază are un caracter temporar sau permanent și dacă prezintă un risc de declanșare a unui al doilea val de efecte.
În principiu, dacă schimbarea prețurilor la mărfurile de bază are un caracter temporar, se poate ignora volatilitatea inflației declanșată de primul val de efecte. Cu toate acestea, riscul unui al doilea val de efecte trebuie contracarat pentru a preveni un impact durabil asupra așteptărilor privind inflația și asupra evoluției acesteia pe termen mediu. În special, politica monetară trebuie să aibă ca obiectiv evitarea situației în care creșterea temporară a inflației ar duce la apariția unui al doilea val de efecte în ceea ce privește salariile și prețurile, de exemplu prin indexarea salariilor și a prețurilor în funcție de inflația din trecut sau, în general, în funcție de așteptările mai pesimiste în ceea ce privește inflația în viitor.
De asemenea, în cazul în care persistența unei tendințe ascendente a prețurilor la mărfurile de bază afectează sistematic inflația, există o necesitate și mai stringentă de a contracara preventiv riscul ca această deviere constantă cu caracter ascendent de la obiectivul privind stabilitatea prețurilor să submineze fixarea fermă a așteptărilor privind inflația. În aceste cazuri, ar fi necesară ajustarea poziției față de politica monetară pentru a menține stabilitatea prețurilor și a menține constanța așteptărilor legate de inflație.
În momentul de față, BCE monitorizează foarte strict toate evoluțiile legate de riscul unor efecte ascendente asupra stabilității prețurilor.
În ceea ce privește cea de-a doua parte a întrebării, pe termen lung nu este posibil un compromis între creșterea economică și inflație. Mai degrabă, stabilitatea prețurilor reprezintă o condiție necesară pentru o creștere economică durabilă. De aceea, sunt în totalitate de acord cu poziția după care s-a condus până în prezent Consiliul Guvernatorilor în deciziile sale: realizarea mandatului principal al BCE, mai exact asigurarea stabilității prețurilor pe termen mediu, este principala contribuție pe care o poate aduce politica monetară la promovarea unei creșteri economice durabile și la crearea de locuri de muncă în zona euro.
9. Fără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea prețurilor, cum ar trebui BCE, din punctul dumneavoastră de vedere, să își îndeplinească obligațiile secundare ce îi revin în temeiul tratatului (să contribuie la creșterea economică și la ocuparea deplină a forței de muncă) și ce instrumente ar putea folosi BCE pentru a-și îndeplini aceste obligații?
Existența unor obligații secundare în conformitate cu articolul 127 din Tratatul privind funcționarea UE nu presupune un compromis între obiectivul principal al BCE de a menține stabilitatea prețurilor și sprijinirea politicilor economice generale ale Uniunii.
Atât cercetătorii, cât și experiența istorică converg spre un consens privind faptul că o bancă centrală nu poate influența creșterea economică în mod viabil modificând masa monetară, însă poate contribui la creșterea economică cultivând un climat de stabilitate. Prin fixarea fermă a așteptărilor privind inflația, realizarea credibilă de către o bancă centrală a unui climat de stabilitate promovează stabilitatea macroeconomică generală care protejează cel mai bine economia de consecințele unor șocuri neașteptate.
În acest sens, observ că, anume datorită credibilității sale și fără a pune în pericol stabilitatea prețurilor, BCE a fost în măsură să ofere economiei un sprijin esențial în cea mai recentă criză financiară prin reducerea ratelor convenționale ale dobânzilor la niveluri nemaivăzute până acum, în plus față de adoptarea unor „măsuri nonstandard”, vizând să asigure o transmisie fără probleme a politicii monetare.
În plus, după cum am văzut în ultimii ani, instabilitatea financiară reprezintă o amenințare gravă la adresa creșterii economice și a ocupării forței de muncă. Alte modalități de a contribui la crearea unor condiții favorabile creșterii economice durabile sunt analiza riscurilor ce apar pentru stabilitatea financiară și participarea la elaborarea de politici de supraveghere, de reglementare și de alte politici financiare vizând consolidarea rezistenței sistemului financiar și evitarea riscurilor la adresa stabilității financiare fie direct în domeniile de competență ale BCE, fie prin participarea sa la activitatea altor organisme.
10. Cum evaluați relația la nivel de instituții dintre BCE, Consiliu și/sau Eurogrup? Considerați că ar trebui îmbunătățite coordonarea și supravegherea economică în cadrul Eurogrupului?
BCE ia parte, în mod regulat și în conformitate cu dispozițiile aplicabile din tratat, la reuniunile Consiliului ECOFIN, ale Eurogrupului și ale comitetelor lor pregătitoare. De asemenea, președintele BCE participă frecvent la reuniunile Consiliului European în care se discută subiecte pertinente pentru BCE. Prin reciprocitate, președintele Consiliului ECOFIN, precum și comisarul pentru afaceri economice sunt invitați în mod regulat la reuniunile Consiliului guvernatorilor al BCE. Această strânsă relație interinstituțională permite BCE să informeze miniștrii în legătură cu deciziile sale de politică monetară și cu evaluarea sa privind evoluțiile economice și financiare.
În plus, BCE discută cu statele membre ale UE politicile lor bugetare și structurale și alte politici macroeconomice (în cadrul supravegherii economice a UE), situația financiară internațională și politicile din sectorul financiar.
BCE are astfel multe posibilități de a interacționa cu Consiliul și cu Eurogrupul, ținând seama de responsabilitățile diverselor instituții și de independența BCE.
Dincolo de cele expuse mai sus, este necesar ca statele membre să își coordoneze mai bine politicile, iar supravegherea economică să fie consolidată. În special, pentru a asigura o funcționare fără probleme a UEM și pentru a respecta pe deplin condițiile care decurg din participarea la o zonă monetară unică, Eurogrupul trebuie să își axeze discuțiile pe realizarea unor poziții bugetare stabile în zona euro, pe întărirea potențialului de creștere în zona euro și, în general, pe prevenirea unor dezechilibre nesustenabile. Pentru aceasta, este necesară și o presiune reciprocă între statele membre.
11. Ce părere aveți despre proiectele de propuneri legislative privind „reforma guvernanței economice”, dezbătute în prezent?
Eforturile actuale de consolidare a guvernanței economice în UE și în zona euro sunt de o importanță primordială. În zona euro în special, este necesar să se aprofundeze și să se extindă supravegherea, astfel încât să fie reflectat nivelul profund de integrare economică deja realizat și să fie sprijinită funcționarea fără probleme a UEM.
Normele și procedurile bugetare existente nu au garantat politici bugetare prudente în toate țările. Multe state membre au intrat în criză având deja un deficit public considerabil și marje de manevră insuficiente. În plus, dezechilibrelor macroeconomice nu li s-a acordat un rol adecvat în structura de guvernanță a UEM. Tensiunile provocate de datoria publică au afectat nu numai țările care aveau dificultăți în materie de finanțe publice, ci și cele cu un deficit extern mare, o creștere dezechilibrată și/sau un sector privat foarte îndatorat. În sfârșit, lipsea cu desăvârșire un cadru adecvat pentru garantarea stabilității financiare a zonei euro în situații de criză.
În acest sens, noul accent pe corectarea volumului mare al datoriei publice și pe limitarea creșterii cheltuielilor publice reprezintă măsuri importante pentru consolidarea supravegherii bugetare. De asemenea, noul cadru ar trebui să abordeze cu hotărâre acumularea de dezechilibre macroeconomice durabile în zona euro. Prin urmare, sprijin ferm extinderea sferei de supraveghere. Pentru a fi eficace, noul cadru de supraveghere macroeconomică trebuie să se axeze pe dezechilibrele cele mai nocive, în special pe pierderea persistentă a competitivității, și să țină seama de caracteristicile specifice zonei euro.
Introducerea așa-numitului „semestru european” ar trebui să asigure coerența rezultatelor diverselor procese de supraveghere, acestea rămânând totodată separate din punct de vedere juridic și procedural.
Salut călduros propunerea Parlamentului European de a introduce un grad mai mare de automatism în procedurile de supraveghere, pentru ca abaterile de la principiile de elaborare a unor politici corespunzătoare să poată fi corectate imediat. După părerea mea, acest lucru este esențial pentru îmbunătățirea respectării recomandărilor de politică și pentru întărirea credibilității cadrului de supraveghere. Ar trebui, așadar, valorificate toate posibilitățile în acest sens, inclusiv recurgerea mai frecventă la votul cu majoritate calificată inversată, în cazurile în care acest lucru este posibil. Propunerile formulate de Parlament privind introducerea de măsuri de politică și de măsuri care vizează reputația pentru a încuraja respectarea timpurie a cadrului de supraveghere, aplicarea mai timpurie și mai treptată a sancțiunilor financiare și introducerea unei noi amenzi în cazul falsificării datelor statistice, precum și cerințe minime mai stricte pentru cadrele bugetare naționale ale țărilor din zona euro reprezintă noi măsuri în direcția potrivită pentru sporirea eficacității supravegherii și corectarea unor erori comise în trecut.
În prezent, este extrem de important ca avântul reformator căpătat să fie valorificat pentru încheierea cu succes a trilogului în desfășurare până la termenul din iunie 2011 stabilit de Consiliul European, care să aibă ca rezultat un compromis ambițios între Consiliu și Parlament, dar și cu participarea Comisiei, valorificând pe deplin posibilitățile oferite de tratate.
12. Ce roluri, relații și provocări prevedeți pentru BCE și pentru viitorul Mecanism european de stabilitate?
Lista termenilor și condițiilor pentru MES aprobată de Consiliul European din 24 și 25 martie 2011 prevede implicarea BCE în anumite aspecte ale proceselor MES.
În primul rând, în urma unei solicitări de asistență financiară din partea unui stat membru din zona euro, BCE va lua legătura cu Comisia și cu FMI pentru a evalua dacă există un risc pentru stabilitatea financiară a zonei euro în ansamblu care să justifice activarea MES și, în cazul în care un astfel de risc există, pentru a efectua o analiză riguroasă a sustenabilității datoriei.
În al doilea rând, în cazul în care, pe baza unei analize a sustenabilității, se ajunge la concluzia că un program de ajustare macroeconomică poate readuce în mod realist datoria publică la un nivel sustenabil, BCE ia legătura cu Comisia și cu FMI pentru a evalua nevoia reală de finanțare a statului membru în cauză.
În al treilea rând, personalul BCE va contribui, aplicând competențele sale tehnice atunci când va fi cazul, la negocierea unui program de ajustare macroeconomică și la monitorizarea ulterioară a implementării acestui program. Acest lucru se bazează pe practica consacrată a mecanismului de împrumut pentru Grecia și a asistenței acordate prin Fondul european de stabilitate financiară (FESF) și prin Mecanismul european de stabilizare financiară (MESF).
În ceea ce privește operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului, instrumentele de creanță emise de MES (precum obligațiunile FESF) vor putea fi folosite ca garanție. MES nu i se va acorda acces la operațiunile de politică monetară ale Eurosistemului.
13. Ce implicații ar avea emiterea de euroobligațiuni pentru guvernanța economică în zona euro?
„Euroobligațiunile”, sau obligațiunile garantate în mod solidar de toate statele membre care fac parte din zona euro, au fost propuse ca instrument de majorare a volumului și a lichidității piețelor datoriilor suverane, ceea ce ar reduce la rândul său costurile de împrumut și ar constitui un posibil mecanism de soluționare a actualei crize a datoriei suverane.
Cu toate acestea, cadrul instituțional actual, în care politicile bugetare sunt descentralizate, nu este compatibil cu noțiunea de euroobligațiuni descrisă mai sus. Cel mai important este faptul că o rată unică a dobânzii pe termen lung pentru întreaga zonă euro ar introduce o subvenție implicită din partea statelor membre cu o politică bugetară solidă către statele membre cu o politică bugetară mai puțin solidă. Astfel, în viitor, ar putea fi compensate în mod nejustificat politicile neadecvate și ar putea fi afectate măsurile de stimulare a prudenței bugetare. Totodată, o parte a beneficiilor care ar trebui să le revină statele membre cu o politică bugetară adecvată în urma practicilor lor prudente ar fi transferată către alte state membre.
Există și propuneri mai complexe, potrivit cărora euroobligațiunile nu ar înlocui în totalitate emisiunile naționale, însă în acest moment ele par, de asemenea, să prezinte probleme tehnice și economice.
Din aceste motive, emiterea de euroobligațiuni ar fi o măsură adecvată numai într-un cadru instituțional în care o anumită proporție a competențelor bugetare este transferată de la nivel național la nivelul Uniunii, fiind astfel internalizate atât beneficiile, cât și responsabilitățile legate de emiterea de euroobligațiuni.
Această cale ar impune însă modificări instituționale importante, și este puțin probabil ca acestea să obțină un sprijin general în contextul actual.
14. După părerea dumneavoastră, cum ar trebui să reacționeze BCE în cazul în care se aplică o marjă de ajustare obligațiunilor de stat ale unui stat membru din zona euro?
Aplicarea unei marje de ajustare obligațiunilor de stat reprezintă consecința unui proces de restructurare a datoriei suverane. Restructurarea datoriei este o opțiune ale cărei costuri ar fi mai mari decât beneficiile.
Odată cu implementarea integrală a programului de ajustare pentru Grecia, raportul datorie/PIB ar începe să scadă în mod durabil după 2013. Este clar că acest lucru reprezintă o provocare majoră, însă comparativ cu alte posibilități, realizarea programului economic rămâne, cel mai probabil, calea cea mai puțin costisitoare pentru toate părțile implicate.
În caz de restructurare, valoarea de garanție a obligațiunilor de stat în cauză - precum și, probabil, a tuturor celorlalți emitenți din țară - ar fi subminată. În același mod, soliditatea financiară a băncilor din țara în cauză (care sunt, în general, puternic expuse obligațiunilor care fac obiectul restructurării) va fi, cel mai probabil, puternic afectată.
De asemenea, restructurarea datoriei suverane ar presupune mari riscuri financiare și macroeconomice. O restructurare care are loc într-un stat membru al zonei euro prezintă un risc important de destabilizare a sistemului financiar, cu urmări grave pentru perspectiva creșterii economice în zona euro.
În sfârșit, nu se pot exclude efecte de propagare semnificative asupra altor țări din zona euro, cu impact negativ asupra încrederii și a așteptărilor în ceea ce privește restructurări ulterioare în țara în cauză sau în alte țări. Ar putea apărea îndoieli în ceea ce privește sustenabilitatea datoriei, precum și diferențe mai mari de rate ale dobânzii, în toate țările din zona euro.
Modalitatea de soluționare a oricărei crize a datoriei suverane în zona euro se sprijină pe disciplina și consolidarea bugetară, atunci când este cazul. Mai exact, statele ar trebui să continue eforturile ambițioase de consolidare până la corectarea deficitelor excesive, anunțând clar, cât de curând posibil, măsurile fiscale și de cheltuieli subiacente. Guvernanța bugetară ar trebui consolidată (prin adoptarea unor norme bugetare multianuale stricte, care să includă sancțiuni în caz de nerespectare) pentru a cultiva credibilitatea obiectivului bugetar în anii următori. În cazul țărilor care fac obiectul unor programe ale UE/FMI, se preconizează implementarea integrală a programului ca singura modalitate de revenire a țării în cauză la disciplina bugetară și de recâștigare a încrederii creditorilor săi. De asemenea, un rol esențial le revine reformelor economice în vederea stimulării competitivității și a creșterii economice.
Prin urmare, în cazul regretabil în care s-ar produce acest lucru, BCE ar fi nevoită, desigur, să acționeze în limitele marjelor stabilite de tratat (a se vedea, de asemenea, întrebarea 16).
15. Apare un conflict de interese între mandatul BCE și faptul că deține obligațiuni ale statelor membre din zona euro?
În primul rând, aș dori să amintesc trei aspecte esențiale ale programului nostru pentru piața titlurilor de valoare (PPTV): programul este prin natura sa temporar, bugetul său este limitat, iar efectele sale monetare sunt pe deplin sterilizate.
Decizia de a cumpăra obligațiuni (de stat) din țările din zona euro a fost adoptată (alături de alte măsuri de politică temporare și nonstandard deja implementate) pentru a sprijini capacitatea de absorbție și lichiditatea acelor segmente ale pieței titlurilor de creanță private și de stat din zona euro care au devenit disfuncționale, cu scopul de a menține funcționarea mecanismului de transmisie a politicii monetare. Funcționarea acestui mecanism este indispensabilă pentru realizarea cu eficacitate a politicii monetare. În acest sens, intervenția BCE pe unele piețe ale obligațiunilor de stat a jucat un rol esențial prin faptul că i-a permis BCE să realizeze în continuare obiectivele de care este responsabilă, mai exact stabilitatea prețurilor pe termen mediu în zona euro în ansamblu.
Astfel, acțiunile întreprinse de BCE în vederea îndeplinirii mandatului său nu sunt în niciun fel afectate de faptul că deține obligațiuni de stat ale unor state membre din zona euro. BCE intenționează să păstreze obligațiunile cumpărate până la scadență. Prin urmare, bilanțul său nu este afectat de eventualele fluctuații ale prețurilor de piață ca urmare a unor schimbări ale politicii monetare. Mai general, deciziile privind măsurile standard ale BCE - principalele rate ale dobânzilor stabilite de BCE - se adoptă independent de măsurile nonstandard. Astfel se asigură faptul că poziția BCE privind politica monetară poate fi ajustată la timp pentru a contracara riscurile la care se supune stabilitatea prețurilor pe termen mediu, soluționând totodată disfuncționalitățile rămase în mecanismul de transmisie prin intermediul unor măsuri nonstandard.
Aș dori să mai adaug că simpla posibilitate de a interveni pe piața obligațiunilor se poate să fi contribuit la limitarea propagării problemelor de la țările direct afectate de criza datoriei suverane la alte țări, propagare care ar fi presupus o funcționare mai defectuoasă a procesului de transmisie monetară în zona euro în ansamblu dacă nu ar fi existat PPTV.
16. Președintele BCE a amenințat cu retragerea lichidității sectorului bancar dintr-un stat membru al zonei euro în cazul în care statul respectiv va încerca să-și restructureze datoria publică. Sunteți dispus să vă folosiți autoritatea în acest mod sau într-un mod similar?
Eurosistemul poate oferi lichidități numai băncilor cu o situația financiară solidă în schimbul unor garanții adecvate, în conformitate cu TFUE și cu Statutul SEBC. În prezent, BCE acceptă de la Grecia obligațiuni de stat cu titlu de garanție adecvată în urma suspendării aplicării pragului minim de rating de credit în cerința de eligibilitate a garanției. Acest lucru are loc deoarece BCE a analizat cu atenție programul UE/FMI și l-a aprobat ca fiind adecvat pentru soluționarea crizei actuale a datoriei suverane. Această evaluare pozitivă și angajamentul ferm al guvernului Greciei de a implementa integral programul reprezintă, așadar, temeiul suspendării anunțate (a se vedea întrebarea 14).
Acest program nu are ca obiect restructurarea datoriei. Mai degrabă, programul asigură plata de către Grecia a totalității datoriilor la scadență. În acest sens, aderarea la program consolidează credibilitatea datoriei Greciei, astfel încât aceasta devine o garanție eligibilă.
17. Cum apreciați majorarea pasivelor și creanțelor membrilor BCE în sistemul Target2?
Pasivele și creanțele din sistemul TARGET2 imputabile BCE reprezintă o imagine în oglindă a fluxurilor transfrontaliere care trec prin băncile din zona euro: atunci când fluxurile transfrontaliere tranzitează sistemul de plăți TARGET2, banca centrală națională (BCN) a plătitorului dintr-o anumită țară are o obligație față de BCN a beneficiarului din altă țară. Acest proces creează obligații în cadrul Eurosistemului. Aceste obligații sunt agregate și se determină pozițiile nete la sfârșitul fiecărei zi de activitate, rezultatul fiind obținerea de către fiecare BCN fie a unei creanțe, fie a unei obligații față de BCE.
O BCN are o obligație TARGET2 față de BCE în cazul în care pune la dispoziția contrapartidelor sale (băncile cărora le împrumută lichidități în schimbul unor garanții) mai multe fonduri decât ar avea acestea nevoie într-o perioadă obișnuită (în ansamblu, nevoia obișnuită reprezintă suma rezervelor pe care băncile le dețin la BCN plus „factorii autonomi neți” - în esență bancnotele aflate în circulație și depozitele guvernului la BCN minus activele financiare nete ale BCN). De exemplu, în prezent BCN din Irlanda, Grecia, Portugalia și Spania au un sold negativ, mai exact o obligație față de BCE.
Într-adevăr, în această perioadă de criză unele bănci comerciale se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește accesul la finanțarea pe piață, care pot fi agravate de retragerea depozitelor. Pentru a compensa scurgerile transfrontaliere, nevoia de lichidități a băncilor poate fi satisfăcută de BCN respective. Invers, în țările în care băncile se află în fața unei situații de aflux transfrontalier, băncile solicită mai puține lichidități de la BCN respective decât în perioadele obișnuite (aceste BCN dobândind o creanță TARGET2 față de BCE).
Precum am menționat deja cu mai multe ocazii, este esențial să fie abordată problema ofertării supraproporționale a unor bănci la licitațiile de refinanțare din cadrul Eurosistemului.
Cu toate acestea, creanța TARGET2 față de bilanțul unei BCN nu reprezintă în sine o expunere a BCN în cauză la riscuri financiare.
18. Cum veți asigura transparența procesului de cumpărare de către BCE a obligațiunilor de stat pe piața secundară și a obligațiunilor garantate (programul de achiziționare de obligațiuni garantate)? Veți da publicității tipurile de obligațiuni cumpărate și prețul de cumpărare?
În primul rând, aș dori să amintesc faptul că Consiliul guvernatorilor menține transparența în ceea ce privește cuantumul total cumpărat în cadrul ambelor programe. Precum știți, programul de achiziționare de obligațiuni garantate s-a încheiat în iunie 2010, odată cu realizarea cuantumului anunțat de 60 de miliarde EUR. Cuantumul restant este publicat zilnic pe pagina web a BCE. Același lucru se întâmplă și în cazul programului PPTV, cuantumul restant fiind publicat săptămânal și inclus în situația financiară săptămânală, precum și în anunțul privind operațiunea săptămânală de absorbție al cărei scop este sterilizarea achizițiilor de obligațiuni efectuate în cadrul PPTV.
În al doilea rând, aș dori să reamintesc că obiectivul ambelor programe este menținerea funcționării mecanismului de transmisie a politicii monetare în zona euro. În acest scop, programul de achiziționare de obligațiuni garantate a avut ca obiectiv sprijinirea unui segment de piață care a fost afectat de criza financiară, ceea ce este important pentru menținerea fluxului de credite către economie. PPTV a fost inițiat în urma izbucnirii crizei datoriei suverane, în mai 2010. Acest program se axează pe titlurile de valoare, cum ar fi obligațiunile de stat, care sunt emise în statele membre din zona euro, acestea fiind de o importanță vitală pentru procesul de transmisie a politicii monetare întrucât au de obicei un rol esențial în bilanțurile băncilor.
Publicarea integrală a poziției BCE, pentru fiecare titlu de valoare, obținută în cadrul ambelor programe ar fi îngreunat atingerea de către BCE a obiectivului său. De exemplu, participanții pe piață ar fi putut încerca să realizeze un profit pe baza PPTV prin elaborarea unor strategii de tranzacționare de mare frecvență, ceea ce ar fi putut reduce semnificativ eficacitatea programului. Consecințele lipsei de eficacitate a PPTV ar crea dificultăți pentru mecanismul de transmisie a politicii monetare, căruia îi revine un rol esențial în realizarea de către BCE a obiectivului său de menținere a stabilității prețurilor în zona euro.
Potrivit evaluării Consiliului guvernatorilor, costul aferent publicării informațiilor detaliate, pentru fiecare titlu de valoare, referitoare la achizițiile efectuate de BCE sunt mult mai mari decât beneficiile. Din acest motiv am hotărât să nu publicăm informații detaliate privind titlurile de valoare deținute și nici nu intenționăm să o facem.
19. Bulele de pe piețele imobiliare au avut un rol important în această criză economică. Ce măsuri le recomandați factorilor de decizie europeni în vederea limitării în viitor a fluctuațiilor prețurilor la active pe piețele europene de bunuri imobiliare?
Această criză a confirmat că spargerea bulelor prețurilor la active produce un impact grav asupra economiei reale. Ca în cazurile precedente, experiența recentă a arătat că bulele prețurilor la active și devierea valorilor imobiliare de la valoarea lor „fundamentală” s-au asociat și au dus la dezvoltarea unor dezechilibre financiare profunde în sectorul privat.
Prin urmare, o primă recomandare este monitorizarea îndeaproape a caracterului variației prețurilor la active și a acumulării efectului de levier, precum și investirea în instrumente de depistare a dezechilibrelor și a neconcordanțelor. Supravegherea constantă și detaliată a evoluției lichidităților și creditelor, care este inerentă strategiei de politică monetară a BCE, poate duce la concluzii importante în ceea ce privește, pe de o parte, interacțiunea dintre crearea excesivă de lichidități și extinderea excesivă a creditelor și, pe de altă parte, alimentarea evoluției nesustenabile a prețurilor la active. Eforturile întreprinse recent la nivelul UE în contextul procedurilor de supraveghere macroeconomică consolidată, reflectate în mecanismul de alertă al graficului de performanțe, reprezintă măsuri adecvate în direcția creării unor indicatori de alertă timpurie.
O a doua recomandare este să se depună eforturi în vederea atingerii unui acord cu privire la un set eficace de măsuri „ex ante” pentru a preveni acumularea de dezechilibre și în vedere înțelegerii clare a avantajelor comparative pe care diferite domenii de politică le au în acest proces de prevenire. Politica monetară nu are niciun rol în ceea ce privește influențarea prețurilor la active, deși se poate opune efectiv tendinței generale atunci când ia în considerare consecințele acumulării unor dezechilibre monetare și de credite și efectele negative ale acestora asupra perspectivei stabilității prețurilor de consum pe termen mediu (a se vedea și răspunsul la întrebarea 7). Însă combaterea apariției unor adevărate bule ale prețurilor la active numai cu ratele dobânzilor stabilite de băncile centrale nu este soluția cea mai bună. Mai eficace în astfel de circumstanțe sunt instrumentele disponibile în alte domenii de politică, cum ar fi politicile bugetare și de reglementare.
În general, autoritățile ar trebui să aibă în vedere implementarea unei serii de măsuri de politică, ținând seama de caracteristicile specifice ale piețelor imobiliare din jurisdicțiile respective. În acest context, formularea corespunzătoare și aplicarea eficace și consecventă a măsurilor macroprudențiale în toate jurisdicțiile sunt de o importanță esențială.
Instrumentul macroprudențial cel mai important sunt rezervele de capital cu caracter anticiclic care vor fi implementate treptat începând cu 2016 și activate în perioade de creștere excesivă a creditelor însoțită de o acumulare a riscurilor sistemice. Întrucât creșterea rapidă a creditelor are deseori la origine bule de prețuri la active, contribuind totodată la dezvoltarea acestora, rezervele de capital cu caracter anticiclic ar putea contribui la limitarea exploziei prețurilor la active prin impunerea unei cerințe ca toate băncile să dispună de capital suplimentar destinat împrumuturilor în astfel de perioade.
Alte instrumente macroprudențiale pot fi mai potrivite pentru eliminarea riscului de „supraîncălzire” a piețelor imobiliare. Printre ele se numără aplicarea unui raport maxim împrumut/valoare pentru împrumuturile imobiliare destinate locuințelor, precum și stabilirea unor valori maxime pentru rapoartele împrumut/venit sau serviciul datoriei ipotecare/venit. Aceste instrumente sunt înțelese relativ bine și se folosesc deja în unele țări. În principiu există însă o gamă largă de instrumente (cum ar fi cele microprudențiale sau bugetare) care pot fi folosite în scopuri macroprudențiale pentru a contracara creșterea rapidă a prețurilor la active și riscul sistemic conex.
Alte măsuri pot include cerințele de capital suplimentar impuse de autoritățile de supraveghere în temeiul pilonului 2 din cadrul Basel II anumitor bănci care sunt considerate de autorități ca fiind puternic expuse unor anumitor tipuri de riscuri (de exemplu, riscul de concentrare pe piețele locuințelor). În plus, o supraveghere mai intensă, însoțită de simulări de criză specifice, poate, de asemenea, contribui la adoptarea de către bănci a unei politici de împrumut mai prudente. Eliminarea stimulentelor fiscale nejustificate pentru împrumuturile ipotecare poate fi, de asemenea, considerată un potențial instrument de politică macroprudențială care vizează limitarea creșterii excesive a creditelor în acest segment al pieței.
Înțelegerea funcționării acestor instrumente din punct de vedere macroprudențial se află încă într-o fază incipientă, atât la nivel teoretic, cât și empiric. CERS și alte autorități macroprudențiale din întreaga lume studiază aceste aspecte.
În final, aș dori să menționez că o transparență mai mare și informarea mai eficientă a clienților cu privire la riscuri (inclusiv o mai bună cultură financiară) ar putea, de asemenea, contribui la luarea unor decizii mai competente privind finanțarea locuințelor și la adoptarea de către clienți a unor practici mai prudente în acest domeniu.
20. Care considerați că sunt cele mai importante obiective pentru strategia privind creșterea economică și ocuparea forței de muncă până în 2020? Cum ar putea BCE și instrumentele de coordonare a politicilor economice să contribuie la reușita acestei strategii? Vă rugăm să enumerați în ordinea importanței reformele structurale pe care le considerați ca fiind prioritare în UE și să vă justificați opțiunile.
Europa trebuie să își consolideze condițiile cheie pentru atingerea și menținerea unor niveluri ridicate de creștere economică pe termen lung. În acest sens, este necesar să se asigure condiții adecvate pentru inovare și consolidarea capitalului uman. Este nevoie de o productivitate mai ridicată, nu doar pentru creșterea nivelului de trai, ci și pentru sustenabilitatea finanțelor publice, ținând seama și de impactul îmbătrânirii populației, și pentru a permite o utilizare mai eficientă a resurselor naturale și a energiei, asigurând, în același timp, conservarea mediului înconjurător.
Pentru realizarea acestor obiective, Europa trebuie să faciliteze creșterea productivității și să accelereze restructurarea economică și investițiile. Prin urmare, ar trebui vizate reforme structurale substanțiale destinate să restabilească competitivitatea, să consolideze educația, formarea profesională și cercetarea, să intensifice stimulentele pentru muncă și ocuparea forței de muncă. Acestea trebuie realizate de urgență.
Eliminarea rigidităților nominale și reale de pe piața forței de muncă și aplicarea unor politici care să modereze creșterea salariilor ar contribui semnificativ la reducerea șomajului structural în anii următori. Aceste măsuri trebuie să fie însoțite de politici de intensificare a concurenței interne și transfrontaliere pe piețele de consum. În acest sens, trebuie aplicată integral Directiva privind serviciile, pentru a intensifica concurența transfrontalieră în domeniul serviciilor și pentru a realiza noi progrese înspre atingerea obiectivului de realizare a unei piețe unice.
Reformele structurale ar trebui sprijinite și printr-o consolidare a sectorului financiar. În plus, bilanțurile fiabile, o gestiune eficace a riscurilor și modelele transparente și robuste de afaceri sunt în continuare elemente-cheie pentru consolidarea rezistenței băncilor la șocuri și pentru asigurarea unui acces adecvat la finanțare, punându-se astfel bazele unei creșteri sustenabile și ale stabilității financiare.
O supraveghere ameliorată și consolidată a politicilor statelor membre, care să includă noul mecanism de supraveghere macroeconomică propus, este esențială pentru succesul Strategiei Europa 2020. Cred că BCE contribuie cel mai bine la crearea unui mediu favorabil creșterii economice asigurând stabilitatea prețurilor și contribuind la consolidarea cadrului de stabilitate financiară în Europa.
21. Care este opinia dumneavoastră în legătură cu ritmul în care noile state membre ar trebui să adere la uniunea monetară și să adopte moneda euro, având în vedere toate criteriile de convergență și participarea la mecanismul cursului de schimb (MCS II)? Ce părere aveți despre viitorul pe termen mai lung al uniunii monetare europene și care sunt principalele provocări care ne așteaptă, ținând seama în special de dificultățile actuale?
Atunci când au semnat tratatul, statele membre care au aderat la UE după 2004 s-au angajat să adopte moneda euro. Cadrul de convergență prevăzut de tratat și de protocol prevede că statele membre pot să adopte moneda euro de îndată ce ajung la un nivel ridicat de convergență durabilă. Aceste criterii de convergență constituie punctele de referință folosite de BCE și de Comisie pentru evaluare. Momentul adoptării monedei euro depinde de cât de repede pot ajunge statele membre la un nivel ridicat de convergență durabilă și depinde de la o țară la alta. În cadrul participării lor la MCS II, care precede adoptarea monedei unice, statele membre trebuie să demonstreze că pot menține stabilitatea prețurilor, disciplina bugetară și competitivitatea în același timp, fără modificări semnificative ale cursului de schimb.
În urma crizei am constatat, printre altele, că este necesar să se consolideze semnificativ cadrul de guvernanță economică al UEM. Factorii de decizie din statele din zona euro trebuie să înțeleagă că participarea la zona euro are implicații asupra politicilor economice aplicate la nivel național. Una dintre prioritățile-cheie este asigurarea unui cadru de guvernanță economică în măsură să contribuie la prevenirea și corectarea dezechilibrelor bugetare și macroeconomice. Un astfel de cadru asigură condițiile prealabile pentru o creștere economică și o stabilitate financiară durabile în întreaga zonă euro.
Prin urmare, sunt și eu de părere că, până acum, propunerile care vizează un cadru mai puternic de guvernanță economică nu au fost destul de ambițioase. Avem nevoie de proceduri de supraveghere cu un grad mai mare de automatism, inclusiv de noul cadru de supraveghere macroeconomică care este discutat în prezent. Mi se pare încurajator faptul că și Parlamentul European s-a arătat mai ambițios în această abordare, în special în ceea ce privește aplicarea automată și utilizarea mai largă și mai promptă a sancțiunilor. După părerea mea, supravegherea macroeconomică ar trebui să se axeze într-o mai mare măsură pe țările din zona euro care au deficite mari de cont curent, înregistrează o scădere semnificativă de competitivitate și un nivel ridicat al datoriei publice și private.
22. Care este părerea dumneavoastră despre taxarea tranzacțiilor financiare pe termen scurt? Credeți că o taxă pe tranzacțiile valutare este compatibilă cu tratatele UE, care garantează libera circulație a capitalurilor? Credeți că o taxă pe tranzacțiile valutare care implică moneda euro ar putea avea efecte benefice – de exemplu prin stabilizarea cursurilor de schimb ale țărilor care doresc să adere la zona euro în viitor?
Sunt sceptic cu privire la impozitarea tranzacțiilor financiare.
În primul rând, mă îndoiesc că ar avea efecte benefice. Crescând costurile tranzacțiilor, o astfel de taxă ar reduce lichiditatea pe piață. Contrar speranțelor anumitor susținători, o taxă pe tranzacții ar conduce, probabil, la creșterea volatilității, nu la scăderea ei. În plus, o astfel de taxă ar afecta și tranzacțiile nespeculative, în special în cazul proceselor moderne de producție care implică un număr mare de furnizori și subcontractanți internaționali. O singură tranzacție pe piețele valutare legată de un schimb comercial poate compensa o serie de tranzacții conexe, pentru că dealerii își redistribuie între ei soldurile ordinelor. Dacă este taxată fiecare tranzacție în parte, costurile schimburilor comerciale ar putea crește semnificativ atât pentru exportatori, cât și pentru importatori.
În al doilea rând, aplicarea unei astfel de taxe ar implica dificultăți practice enorme. Dacă nu este aplicată la nivel mondial, o taxă pe tranzacțiile financiare pe termen scurt ar determina mutarea offshore a piețelor valutare. Orice încercare de a scuti tranzacțiile nespeculative ar duce, de asemenea, la o serie întreagă de alte complicații în ceea ce privește diferențierea tranzacțiilor. În general, ar putea conduce la structurarea activităților în funcție de fiscalitate pentru a reduce obligațiile fiscale ale participanților pe piață, ceea ce ar reduce transparența pe piață. Sunt preocupat, de asemenea, de compatibilitatea cu tratatele UE și remarc faptul că BCE a ridicat o serie de aspecte juridice cu privire la aceasta într-un aviz oficial.
Din aceste motive, nu cred că o astfel de taxă ar fi benefică nici pentru țările care doresc să adere la euro. Stabilitatea cursurilor de schimb ar trebuie realizată, în schimb, prin politici macroeconomice solide și prin mecanismele cursului de schimb existente la nivel european.
23. Care este opinia dumneavoastră cu privire la rolurile care revin Consiliului și BCE în cadrul reprezentării zonei euro pe plan extern?
În zona euro, politica monetară este de competența Uniunii. Reprezentarea sa externă este asigurată, prin urmare, de o instituție a Uniunii, și anume BCE. BCE are competențe de reprezentare la nivelul instituțiilor și forurilor internaționale și în ceea ce privește celelalte sarcini ale Eurosistemului. Se aplică un raționament similar și în ceea ce privește politica cursului schimb al euro, pentru care sunt responsabile atât BCE, cât și Consiliul. În acest domeniu, ambele instituții au competențe de reprezentare la nivel internațional.
Politicile economice țin, într-o mare măsură, de competența statelor membre, dar sunt realizate într-un cadru european. Prin urmare, reprezentarea externă a politicilor economice revine în primul rând statelor membre, care poartă, de asemenea, răspunderea financiară asociată participării lor la instituții și forumuri internaționale. Acestea fiind spuse, statele membre trebuie să își coordoneze îndeaproape acțiunile cu instituțiile competente ale Uniunii ori de câte ori un aspect ține, parțial sau integral, de competența Uniunii.
Cu toate acestea, pe măsură ce vor consolida „componenta economică” a UEM, statele membre ar putea să recurgă într-o mai mare măsură la o reprezentare coordonată a politicilor lor pe plan internațional, în special în ceea ce privește zona euro, deoarece cadrul consolidat de coordonare a politicilor economice va fi mai strict pentru țările care folosesc moneda unică.
O modalitate de a avansa în zona euro este de a aplica articolul 138 din TFUE, care permite statelor membre din zona euro să adopte „[poziții] comune cu privire la problemele de interes special pentru uniunea economică și monetară” și „[să asigure] o reprezentare unificată în cadrul instituțiilor și al conferințelor financiare internaționale”. Din aceste motive, am convingerea că această opțiune merită să fie explorată în continuare, aceasta fiind, în cele din urmă, o problemă politică de competența statelor membre.
24. Cum apreciați recenta evoluție a cursului de schimb USD/EUR?
Cum apreciați recenta evoluție a cursului de schimb renminbi/EUR? Sunteți de părere că băncile centrale sunt în măsură să combată în mod eficace volatilitatea excesivă? Credeți că rolul internațional al monedei euro ar trebui încurajat?
La fel ca președintele BCE, prefer și eu să nu comentez cu privire la cursurile de schimb. Acestea fiind spuse, sunt perfect de acord cu opinia Președintelui Trichet, a Secretarului de Stat pentru Trezorerie al SUA, Tim Geithner, și a Președintelui Consiliului de guvernatori al Sistemului Rezervei Federale, Ben S. Bernanke, că o poziție puternică și stabilă a dolarului față de principalele monede cu curs flotant este în interesul Statelor Unite și al economiei mondiale.
Din iunie 2010, când cursul monedei renminbi a încetat să mai fie stabilizat de facto față de dolarul SUA, moneda chineză s-a apreciat cu aproximativ 5% în raport cu acesta din urmă, dar s-a depreciat cu peste 8% în raport cu euro și cu aproape 4% în termeni nominali reali (la 24 mai 2011). Încurajăm autoritățile din China să folosească flexibilitatea oferită de noul cadru politic pentru a permite aprecierea treptată a monedei renminbi în termeni reali. Comunitatea internațională este de acord, așa cum au confirmat anul trecut liderii G20 în cursul summitului de la Seul, că este în interesul țărilor cu economii emergente, inclusiv al Chinei, precum și al comunității internaționale să se treacă la sisteme de schimb determinate într-o mai mare măsură de piață, să se crească stabilitatea cursurilor de schimb pentru a reflecta fundamentele economice subiacente și să se evite deprecierea competitivă a monedelor.
Atât noi, cât și autoritățile celorlalte principale monede cu curs flotant avem interesul de a avea un sistem financiar internațional puternic și stabil. Cursurile de schimb ar trebui să reflecte fundamentele economice. Volatilitatea excesivă și fluctuațiile dezordonate ale cursurilor de schimb au consecințe negative asupra stabilității economice și financiare. Acest lucru implică monitorizarea atentă a piețelor valutare și cooperarea la nevoie.
Literatura academică sugerează că, în situații excepționale, cooperarea sub forma unor intervenții pe piața valutară poate fi eficace dacă astfel de intervenții sunt concertate, consecvente cu principiile de bază și comunicările oficiale și sunt realizate atunci când magnitudinea divergenței cursului de schimb este relativ mare. În acest sens, intervențiile concertate ale G7 (de exemplu, în 2000 pentru euro și în 2011 pentru yen) sunt recunoscute în general ca reușite.
În ceea ce privește rolul internațional al monedei unice, sunt de acord cu poziția neutră adoptată de BCE în 1999 de a nu încerca nici să împiedice, nici să promoveze utilizarea euro pe plan internațional. Această poziție de politică este în continuare valabilă deoarece utilizarea monedelor pe plan internațional ar trebui să fie determinată de piață, agenții economici străini fiind cei care decid dacă o monedă este atractivă ca mijloc de tezaurizare. Aplicând o politică de stabilitate monetară și promovând integrarea financiară în Europa, BCE și Eurosistemul ar putea contribui indirect la utilizarea pe plan internațional a monedei euro, care a devenit a doua monedă de rezervă din lume.
25. Cum apreciați realizările grupului G20? Care este opinia dvs. cu privire la actualul nivel de coordonare?
Grupul G20 a avut un rol extrem de important în a oferi un impuls politic la cel mai înalt nivel pentru menținerea sub control a crizei, pentru gestionarea acesteia și pentru prevenirea unei crize viitoare. Trebuie menținută în continuare coeziunea G20, pe măsură ce depășim criza, nu în ultimul rând pentru a ne asigura că politicile convenite până acum sunt aplicate integral și consecvent. Este deci extrem de binevenit faptul că liderii G20 au subliniat importanța unei cooperări internaționale continue pentru a aborda cauzele de bază ale crizei financiare și a pune bazele pentru o creștere economică solidă la nivel mondial. Am participat și eu la multe reuniuni ale miniștrilor de finanțe și ale guvernatorilor băncilor centrale din țările G20 și la summituri și trebuie să menționez că nivelul ridicat de responsabilitate colectivă manifestat de membrii G20 este încurajator.
Printre diversele subiecte aflate pe agenda G20, aș sublinia următoarele:
În primul rând, Cadrul G20 pentru creștere economică puternică, durabilă și echilibrată este un mecanism-cheie pentru cooperarea multilaterală. Acest cadru își propune să contribuie la gestionarea trecerii de la acțiunile de depășire a crizei la un model puternic, durabil și echilibrat de creștere economică, precum și să soluționeze dezechilibrele mondiale care au contribuit la criza financiară. În prezent, este esențial ca toți membrii G20 să își respecte pe deplin angajamentele asumate în acest cadru. În acest sens, sunt esențiale măsuri îndrăznețe de garantare a sustenabilității bugetare și reforme structurale ambițioase.
În al doilea rând, liderii G20 au sprijinit principalele elemente pentru reformarea sistemului financiar, inclusiv activitatea întreprinsă de Comitetul de la Basel și de CSF. În prezent, este esențial ca toți membrii G20 să își aplice integral și consecvent acordurile la care s-a ajuns și să dea exemplu respectându-și angajamentele asumate. În prezent se lucrează la nivel național și regional pentru a realiza obiectivele G20 și pentru a aplica recomandările concrete, detaliate și ambițioase ale CSF care vizează consolidarea stabilității financiare și se văd deja rezultatele. Mai sunt însă și alte sarcini, cum ar fi aplicarea integrală a noilor standarde de la Basel III privind capitalul și lichiditatea băncilor, reglementarea instituțiilor financiare importante din punct de vedere sistemic, precum și consolidarea monitorizării și reglementării sistemului bancar paralel. Printre celelalte domenii importante se numără îmbunătățirea solidității și transparenței piețelor extrabursiere și a piețelor de instrumente derivate pe produse de bază, dezvoltarea unor cadre și instrumente macroprudențiale și asigurarea convergenței în ceea ce privește standardele consolidate de contabilitate.
În al treilea rând, se depun eforturi importante pentru îmbunătățirea funcționării sistemului monetar internațional. Se lucrează deja, printre altele, la elaborarea unor abordări și măsuri coerente pentru gestionarea fluxurilor de capital potențial destabilizatoare, precum și la gestionarea lichidității mondiale. În ceea ce privește fluxurile de capital, aș dori să subliniez faptul că, de regulă, controalele temporare asupra intrărilor de capital ar trebui considerate a fi un instrument politic de ultimă instanță, și nu un înlocuitor pentru măsuri macroeconomice, macroprudențiale și structurale solide. Pentru a limita distorsiunile și efectele externe negative ale controalelor asupra capitalurilor, este într-adevăr important să se intensifice cooperarea internațională, de exemplu prin stabilirea unor principii și bune practici comune. În ceea ce privește gestionarea lichidității la nivel mondial, aș dori să subliniez că sunt binevenite orice eforturi pentru o mai bună înțelegere a interconectării financiare. În orice caz, niciun mecanism de canalizare a lichidității transfrontaliere la nivel mondial nu va funcționa fără cooperarea directă sau indirectă a băncilor centrale, deoarece numai acestea din urmă sunt în măsură să furnizeze volumul dorit de lichidități. În acest context, băncile centrale nu pot și nu ar trebui să își asume angajamente ex ante de a furniza lichidități pe plan internațional într-o perioadă de criză.
C. Stabilitate și supraveghere financiară
26. Ce ați recomanda pentru consolidarea legăturilor dintre supravegherea macroprudențială și cea microprudențială? Considerați că CERS și AES vor avea puteri reale?
Interconectarea și coordonarea dintre supravegherea micro și macroprudențială sunt asigurate prin structura interinstituțională a CERS, în cadrul căruia AES sunt reprezentate, prin președinții lor, ca membri cu drept de vot. În plus, cooperarea dintre CERS și AES (și, în general, cu autoritățile naționale de supraveghere) este asigurată prin includerea în legislație a unei obligații ample de cooperare și schimb de informații între componentele Sistemului european al supraveghetorilor financiari (SESF[1]).
Cooperarea dintre autoritățile de supraveghere de la nivel macroeconomic și microeconomic va fi deosebit de importantă, deoarece se preconizează că supraveghere macroprudențială va fi realizată în cea mai mare parte prin instrumente de supraveghere și de reglementare prudențiale. Prin urmare, aplicarea mandatului macroprudențial atribuit CERS va necesita coordonarea adecvată cu autoritățile naționale de supraveghere, care vor fi destinatarii recomandărilor CERS. În acest context, rolul AES va fi deosebit de important, acestea fiind mandatate prin cadrul legislativ să se asigure că avertizărilor și recomandărilor CERS li se dă curs în mod adecvat.
În ceea ce privește CERS, cadrul legal îi conferă competența de a emite avertizări de risc și recomandări de politică. Acest lucru reflectă în mare măsură recomandările grupului Larosière de a constitui un organism responsabil pentru supraveghere macroprudențială care să se bazeze și să beneficieze de competența și cunoștințele de specialitate ale BCE, ale băncilor centrale naționale și ale autorităților naționale de supraveghere.
Constituit legal la 16 decembrie 2010, CERS a organizat deja două reuniuni ale Consiliului său general, și-a constituit comitetele consultative și este acum complet operațional. Prin cadrul legislativ, BCE a primit sarcina de oferi CERS sprijin analitic, statistic, logistic și administrativ. În acest context, BCE face eforturi pentru a-și spori capacitățile și instrumentele analitice pentru realizarea de analize privind riscurile sistemice. Mai exact, BCE sprijină CERS (în afară de faptul că îi asigură secretariatul) prin următoarele mijloace:
· BCE va furniza periodic CERS produse pentru identificarea și evaluarea riscului sistemic în UE, bazându-se pe organizarea prevăzută pentru îndeplinirea sarcinilor BCE legate de stabilitatea financiară;
· Contribuția periodică a BCE va fi sprijinită prin: (i) infrastructura analitică, în cadrul căreia vor fi dezvoltate și întreținute instrumente analitice și metodologii pentru analize privind riscurile sistemice; (ii) infrastructura pentru date macroprudențiale plecând de la funcția statistică a BCE; și (iii) rețele de informații de piață care urmează a fi dezvoltate.
Succesul CERS va depinde în mod esențial de disponibilitatea la timp a unor informații de foarte bună calitate care să permită supravegherea macroprudențială. În acest sens, este necesară o strânsă cooperare între CERS, cele trei AES, BCE, autoritățile naționale (de supraveghere) relevante și băncile centrale. Schimbul de informații va trebui să se desfășoare în primul rând în format agregat (ori de câte ori este posibil cu măsuri de dispersie), periodic (de obicei trimestrial) sau la nivelul fiecărei instituții. Conform Regulamentului privind CERS (articolul 15), schimbul de informații poate avea loc doar ad hoc. Cooperarea și schimburile de informații cu alte jurisdicții și cu organe similare din lume vor fi, de asemenea, importante.
În ceea ce privește componenta microprudențială a cadrului instituțional al UE, AES le-au fost conferite o serie semnificativă de competențe legate de elaborarea și aplicarea reglementărilor și de coordonarea supravegherii și le-au fost puse la dispoziție instrumente eficace pentru îndeplinirea acestor sarcini. În primul rând, în ceea ce privește elaborarea reglementărilor, AES pot emite standarde tehnice pentru reglementarea și supravegherea financiară care fie pot dobândi caracter obligatoriu din punct de vedere juridic, fiind adoptate de Comisie, fie nu au caracter juridic obligatoriu. Se așteaptă ca AES să creeze prin aceste instrumente un set de norme la nivelul UE, eliminând lacuna din actualul cadru menționată anterior, și anume existența unor divergențe între țări în ceea ce privește principalele elemente de reglementare.
În al doilea rând, AES ar trebui să se asigure că normele de supraveghere sunt aplicate consecvent. În acest scop, AES beneficiază de competențe reale, mai exact au posibilitatea de a adopta decizii obligatorii din punct de vedere juridic adresate autorităților naționale de supraveghere sau (în caz de nerespectare de către acestea) unor instituții financiare individuale în anumite circumstanțe specifice, atunci când acest lucru este justificat de considerente legate de stabilitatea financiară. Aceste competențe importante (supuse unei proceduri specifice) pot fi utilizate în următoarele cazuri: (i) încălcarea dreptului UE de către autoritățile de supraveghere; (ii) dezacorduri între autoritățile naționale de supraveghere în cazuri transnaționale; și (iii) atunci când Consiliul declară o situație de urgență. În ultimele două cazuri, competențele AES sunt supuse „clauzei fiscale”, o clauză importantă prevăzută la articolul 38 din Regulamentul AES care prevede că responsabilitățile fiscale naționale nu pot fi afectate de competențele AES. În fine, doresc să remarc să AES nu beneficiază de instrumente specifice pentru gestionarea și soluționarea crizelor.
Din punctul de vedere al BCE, este foarte important să se sublinieze pe termen scurt următoarele provocări-cheie pentru AES:
1) definirea, împreună cu CERS și BCE, a cadrului operațional privind cooperarea și schimbul de informații dintre AES și CERS;
2) finalizarea unui regim credibil de teste de rezistență.
Pe termen mediu, o provocare-cheie ar putea fi, așa cum au subliniat președintele ABE și vice-președintele CERS în cursul audierilor din Parlamentul European, opoziția sectorului financiar față de o reglementare mai strictă și, prin urmare, față de măsurile de reglementare generate de competențele AES sau de recomandările de intervenții de reglementare formulate de CERS.
27. În ceea ce privește CERS, credeți că există un potențial conflict de interese cu mandatul BCE privind politica monetară?
Competențele BCE și ale CERS sunt în mod clar distincte. După cum bine știți, obiectivul principal al BCE este menținerea stabilității prețurilor în zona euro. În plus, BCE contribuie „la buna desfășurare a politicilor promovate de autoritățile competente în ceea ce privește (...) stabilitatea sistemului financiar” și promovează buna funcționare a infrastructurilor pieței. În schimb, nou-creatul CERS este responsabil în special de supravegherea macroprudențială a sistemului financiar din Uniunea Europeană, de identificarea riscurilor legate de stabilitatea financiară și, dacă este necesar, de emiterea de avertismente și recomandări în vederea adoptării unor măsuri în fața acestor riscuri.
Cu toate acestea, este evident că stabilitatea prețurilor și stabilitatea financiară nu pot fi analizate independent una de alta. Pe termen lung, stabilitatea prețurilor contribuie la stabilitatea financiară, în timp ce stabilitatea financiară este o condiție prealabilă pentru capacitatea BCE de a menține stabilitatea prețurilor. Astfel, obiectivele BCE și CERS se consolidează reciproc. Într-adevăr, respectând pe deplin rolul CERS ca organism responsabil pentru politica macroprudențială a UE, va fi important ca între cele două organisme să aibă loc un dialog asupra aspectelor de politică care pot afecta riscul sistemic.
Sunt convins că, datorită independenței instituționale a BCE și CERS, instrumentele de politică specifice se vor axa pe obiectivele pentru care acestea au fost concepute.
28. Cum vedeți în viitor rolul BCE în supravegherea bancară?
Rolul BCE în supravegherea financiară este clar definit de tratat: BCE contribuie la buna desfășurare a politicilor promovate de autoritățile naționale competente în ceea ce privește supravegherea bancară și stabilitatea financiară. În plus, tratatul le oferă statelor membre posibilitatea de încredința BCE misiuni specifice privind politicile în domeniul supravegherii prudențiale a instituțiilor de credit și a altor instituții financiare. Această posibilitate a fost utilizată, de exemplu, atunci când i s-a încredințat BCE sarcina de a oferi CERS sprijin analitic, statistic, logistic și administrativ.
Sunt în favoarea noului cadrul instituțional al UE, creat în jurul CERS și al AES, și mă aștept ca buna cooperare și funcționarea eficientă a celor două componente, supravegherea microprudențială și cea macroprudențială, să creeze un cadru eficace de promovare a stabilității financiare în UE.
29. Care considerați că sunt subiectele cele mai urgente pentru legislația din domeniul serviciilor financiare?
Sub auspiciile G20, Consiliul pentru Stabilitate Financiară, pe care am onoarea să îl prezidez, a realizat progrese remarcabile. Cu toate acestea, atât la nivel internațional, cât și la nivelul UE, mai sunt încă multe de făcut. Aș dori să menționez patru aspecte asupra cărora este necesar să se lucreze într-un ritm alert.
În primul rând, în ceea ce privește Basel III, principala provocare care ne așteaptă este aplicarea promptă, completă și consecventă a noului cadru, precum și o evaluare mai detaliată a noilor măsuri și o ajustare a unora dintre ele, cum ar fi standardele privind rata levierului și lichiditatea, în perioada de observare. Ajustarea acestor măsuri se va face pe baza informațiilor culese în perioada de observare și va corecta orice consecințe nedorite suportate de bănci în mod individual, de sectorul bancar, de piața financiară și de economie în ansamblul său. În plus, pentru a crea un mediu concurențial echitabil și a evita arbitrajul de reglementare, atât la nivel mondial, cât și în UE, este important ca sistemul Basel III să fie transpus integral și consecvent, în litera și spiritul său, în legislația și reglementările naționale (în Europa prin CRD IV). Remarc, în ceea ce privește discuțiile recente asupra propunerii pentru CRD IV, că sistemul Basel III stabilește standarde minime pe care orice țară este liberă să le depășească.
În al doilea rând, în ceea ce privește instituțiile financiare de importanță sistemică, Consiliul pentru Stabilitate Financiară și Comitetul de la Basel pentru supraveghere bancară intenționează să prezinte la summitul G20 din noiembrie spre aprobare recomandări privind identificarea instituțiilor financiare mondiale de importanță sistemică, precum și nivelul adecvat de absorbție a pierderilor suplimentare și măsuri de îmbunătățire a instrumentelor și sistemelor de soluționare. Este crucial ca aceste recomandări să fie aplicate consecvent la nivel internațional. Consiliul pentru Stabilitate Financiară va crea un consiliu de examinare inter pares care să monitorizeze punerea lor în aplicare.
În al treilea rând, crearea unui cadru consecvent de gestionare și soluționare a crizelor care să poată aborda în mod credibil instituțiile financiare transnaționale este crucială pentru a putea face față în mod eficace crizelor pe viitor. În acest context, propunerea legislativă a Comisiei Europene privind un cadru de gestionare a crizelor, care este așteptată în toamnă, va constitui un punct de referință. În ceea ce privește dezvoltarea unui cadru de soluționare a crizelor, este esențial să se ajungă la un acord asupra unui set complet de competențe și a unor modalități credibile de finanțare, astfel încât să se evite dependența de bugetul de stat. Deși la nivel internațional există un larg acord în ceea ce privește cele mai eficace instrumente de soluționare a crizei în context național, CSF lucrează în prezent la recomandări pentru soluționarea aspectelor transnaționale și analizează potențialul unor împrumuturi de ieșire din criză din diverse perspective (de exemplu, recapitalizarea sau absorbția pierderilor de către titularii de creanțe principale sau subordonate).
În cele din urmă, este vital să se obțină progrese în consolidarea supravegherii așa-numitului „sistem bancar paralel”. Este important să se ajungă la o mai bună înțelegere a lanțului complex de activități și entități implicate în intermedierea de credite în afara sectorului bancar reglementat și să se analizeze apoi în ce măsură cadrul actual de reglementare este adecvat și să se identifice domeniile care prezintă riscuri sistemice și care sunt în afara perimetrului de activități bancare reglementate.
În toate aceste demersuri nu ne vom putea respecta angajamentele de a asigura un sistem financiar mai rezistent și nu ne vom putea asuma responsabilitatea colectivă în acest sens dacă reformele convenite nu sunt realizate consecvent în principalele jurisdicții. SUA și UE au o responsabilitate deosebită în acest sens. Autoritățile naționale și regionale ar greși grav dacă ar permite intereselor naționale să pericliteze reformele mondiale necesare pentru evitarea unor noi crize.
D. Funcționarea BCE și responsabilitatea democratică și transparența
30. Considerați necesar ca responsabilitățile membrilor Comitetului executiv să se modifice periodic, în funcție de modificările intervenite în cadrul atribuțiilor și priorităților BCE?
Responsabilitățile Comitetului executiv al BCE sunt prevăzute la articolul 12 din Statutului SEBC și al BCE (Statutul) care îi conferă sarcina de a aplica politica monetară în conformitate cu deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor și sarcina de a pregăti reuniunile Consiliului guvernatorilor. În plus, articolul 11 din Statut prevede că Comitetul executiv este responsabil de activitatea curentă a BCE.
Ambele articole se referă la Comitetul executiv în ansamblul său, ceea ce corespunde structurii acestuia de organ decizional colegial. Toate deciziile sunt adoptate de Comitetul executiv ca întreg, fără ca anumite responsabilități să fie alocate anumitor membri ai săi. Prin urmare, toți membrii Comitetului executiv sunt, prin definiție, implicați în toate domeniile de activitate care țin de competența Comitetului, indiferent dacă este vorba despre politica monetară, sistemele de plată, bancnote etc. Structura Comitetului executiv ca organ decizional colegial se reflectă, de asemenea, în modul în care este prezentată de obicei structura organizațională a BCE în publicațiile sale.
Cu toate acestea, având în vedere multiplele aspecte de care trebuie să se ocupe Comitetul executiv, este logic ca, din motive administrative, membrii Comitetului executiv să cadă de acord asupra domeniilor de activitate ale BCE de care ar trebui să ocupe în primul rând fiecare membru al Comitetului executiv, fără ca acest lucru să conducă la eliminarea responsabilității colective a Comitetului executiv ca întreg.
Știu, bineînțeles, că Regulamentul de procedură conferă o responsabilitate specială președintelui în ceea ce privește „distribuirea portofoliului”, care permite să se țină seama de cunoștințele de specialitate ale fiecărui membru și ca acestea să fie utilizate în cel mai bun mod posibil în beneficiul băncii. Deoarece membrii Comitetului executiv nu sunt numiți simultan, acest lucru permite redistribuirea domeniilor de predilecție din când în când. Acest proces de redistribuire periodică a responsabilităților în rândul membrilor Comitetului executiv consolidează, de asemenea, colegialitatea procesului decizional.
31. Ce sistem considerați că este adecvat pentru a garanta rotația echitabilă a membrilor Comitetului executiv al BCE, inclusiv pe criterii de naționalitate și gen?
Tratatul se concentrează, și cred că pe bună dreptate, în special pe criteriul experienței profesionale și a cunoștințelor de specialitate și prevede că membrii Comitetului executiv al BCE sunt numiți „dintre persoane a căror autoritate și experiență profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute”. În ceea ce privește restricțiile de naționalitate, aceste articole prevăd doar faptul că exclusiv resortisanții statelor membre din zona euro pot fi membri ai Comitetului executiv. Astfel, textele juridice evită în mod expres să prevadă orice cerințe prealabile legate de naționalitate (altele decât restricția evidentă la resortisanții din zona euro) sau de gen.
Aș dori să adaug că natura supranațională a BCE implică faptul că deciziile organelor sale decizionale sunt luate exclusiv din perspectiva zonei euro și nu țin cont de anumite interese naționale. Membrii organelor decizionale ale BCE nu reprezintă statele membre din care provin, ci participă la luarea deciziilor în nume propriu.
Integrarea altor considerente în procedura de numire, legate, de exemplu, de naționalitate sau de gen, ar aduce elemente arbitrare ce ar putea fi în realitate contraproductive pentru alegerea celor mai competente persoane. Faptul că procedura de numire include consultarea Parlamentului European constituie un element important de protecție în ansamblul procesului de selecție în ceea ce privește respectarea criteriilor prevăzute.
32. Care este opinia dumneavoastră cu privire la necesitatea unei diversități mai mari a domeniilor profesionale reprezentate în Comitetul executiv al BCE, evitându-se astfel reprezentarea exclusivă de către bancheri provenind de la băncile centrale?
Tratatul și Statutul prevăd, așa cum spuneam mai sus, că membrii Comitetului executiv trebuie să fie „persoane a căror autoritate și experiență profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute“. Bineînțeles, asta nu înseamnă că trebuie să provină neapărat de la băncile centrale, dar nu este surprinzător faptul că o experiență bogată în cadrul unei bănci centrale este relevantă și este luată în considerare.
Asta nu înseamnă că alte domenii și experiențe profesionale nu ar fi foarte valoroase. De fapt, dacă ne uităm la CV-urile și experiența profesională a membrilor anteriori și actuali ai Comitetului executiv, este evident că aceștia nu au provenit întotdeauna și exclusiv din cadrul băncilor centrale, ci au specializări și experiențe diverse, reprezentând o contribuție valoroasă la procesul decizional. De fapt, propria mea experiență profesională, precum și cea a multor funcționari de rang înalt din băncile centrale, arată că în cursul carierei mele am ocupat o gamă largă și diversă de poziții atât în sectorul public, cât și în cel privat, și am fost implicat în mediul academic. Sunt convins că aceste experiențe îmi vor fi foarte utile în cadrul BCE.
33. Cum veți aborda dialogul social la BCE?
Personalul BCE este principalul activ al băncii. Aș dori să promovez un dialog social fructuos și eficace cu personalul, inclusiv prin menținerea unei cooperări constructive cu reprezentanții personalului care au fost aleși să apere interesele tuturor (și anume Comitetul pentru personal) și cu cei care, conform unor criterii relevante, reprezintă o anumită parte a personalului (și anume reprezentanții sindicatelor recunoscute). Intenționez să comunic cu ambele categorii de reprezentanți, să îi implic într-o etapă timpurie și să îi consult cu privire la problemele relevante. În general, îmi propun să lucrez amiabil cu reprezentanții personalului, într-un spirit de parteneriat, bună credință și respect reciproc.
În plus, în cadrul SEBC/Eurosistemului, BCE menține un dialog cu reprezentanții personalului din băncile centrale participante și cu federațiile sindicale la care sunt afiliate, publicând un buletin bianual și organizând, la Frankfurt, două reuniuni anuale ale SEBC privind dialogul social. Acestea reprezintă instrumente importante prin intermediul cărora evoluția proiectelor SEBC/Eurosistemului pot fi împărtășite și discutate cu reprezentanții personalului și cu federațiile sindicale. Intenționez să mențin aceste practici pentru a promova cooperarea și spiritul de echipă în cadrul sistemului.
34. Ați fi de acord cu o procedură de confirmare de către Parlamentul European (fără a ține seama de problemele constituționale pe care o astfel de modificare le-ar implica)?
În ultimii ani, Parlamentul European a dobândit o serie largă de competențe extinse, în special în baza Tratatului de la Lisabona. Tratatul prevede, de asemenea, o procedură clară pentru numirea membrilor Comitetului executiv al BCE, prevăzând un rol consultativ pentru Parlamentul European, care organizează o audiere și votează candidații propuși de Consiliu.
Consider că această procedură de numire a fost benefică pentru BCE de-a lungul timpului. Este esențial ca această procedură să se desfășoare fără probleme și să asigure, la fel ca până acum, continuitatea necesară la conducerea instituției și credibilitatea procesului de selecție în ochii cetățenilor și piețelor din UE. Conform spiritului cerinței de a numi „persoane a căror autoritate și experiență profesională în domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute”, prin această procedură au fost numite persoane foarte competente care au dat dovadă de angajament, independență și integritate. Prin urmare, nu consider că este necesară o modificare a procedurii actuale, având în vedere rezultatele pe care le-a dat.
35. Vă rugăm să detaliați părerea dumneavoastră despre conceptul de responsabilitate democratică în legătură cu BCE și cu activitatea băncilor centrale în general.
Pentru a-și îndeplini în mod eficace mandatul, băncile centrale trebuie să se bucure de un nivel ridicat de independență. Aceasta trebuie să meargă mână în mână cu responsabilitatea. Responsabilitatea democratică a băncilor centrale poate fi interpretată ca obligația lor de a-și explica și justifica în mod adecvat deciziile și de a-și asuma în fața cetățenilor răspunderea pentru îndeplinirea mandatului lor. Fiind responsabile și transparente, băncile centrale își sporesc credibilitatea, care reprezintă un activ valoros în condiții normale și un element semnificativ în perioade de crize ca cea pe care o traversăm.
Independența BCE este stabilită în mod expres în tratat, care prevede, de asemenea, responsabilitatea BCE. BCE este responsabilă în primul rând în fața cetățenilor europeni și, din punct de vedere instituțional, în fața Parlamentului European, ca instituție formată din reprezentanți aleși direct de publicul european. Asumarea responsabilității BCE în fața Parlamentului European este un element central al legitimității democratice a BCE. Știu că în trecut BCE a apreciat foarte mult schimburile sale cu Parlamentul European, nu doar pe probleme economice și monetare, ci și pe teme legate de reforma cadrului de supraveghere al UE anul trecut sau de pachetul legislativ de guvernanță economică anul acesta. Sunt nerăbdător să continui acest dialog fructuos.
Consider că sunt foarte importante și celelalte instrumente consacrate prin care, așa cum știm, BCE își asumă responsabilitatea, mergând dincolo de obligațiile sale legale. Raportul anual al BCE este prezentat Parlamentului European (și Consiliului); președintele BCE se prezintă trimestrial în fața Comisiei ECON; alți membrii ai Comitetului executiv sunt invitați la audieri pe teme specifice. Printre alte elemente se numără conferința de presă lunară a BCE, cu declarația introductivă a președintelui, buletinul lunar al BCE, alte publicații oficiale, discursurile și interviurile date de membrii Comitetului executiv. Sunt convins că BCE îndeplinește cele mai înalte standarde de transparență și responsabilitate aplicabile băncilor centrale, iar eu intenționez să mențin aceste realizări.
36. De mult timp Parlamentul European solicită BCE, fără succes, să publice procesele-verbale ale reuniunilor Consiliului guvernatorilor. Care credeți că sunt impedimentele și inconvenientele unei astfel de publicări? Ați fi în favoarea publicării de către BCE a proceselor-verbale ale reuniunilor Consiliului guvernatorilor în viitorul apropiat?
O bancă centrală independentă trebuie să își respecte obligațiile de responsabilitate juridică. Responsabilitatea este o condiție prealabilă fundamentală pentru legitimitatea democratică și un element de bază al acesteia. Ea sigură disciplina într-o bancă centrală independentă, impunându-i să își îndeplinească sarcinile la cele mai înalte standarde de profesionalism, și aduce o contribuție esențială la menținerea stabilității prețurilor pe termen mediu.
Procesul de responsabilitate urmează principiile stabilite în tratat. În primul rând, BCE este responsabilă față de cetățenii UE și față de reprezentații lor în Parlamentul European, singura instituție europeană aleasă direct de aceștia. În al doilea rând, Statutul SEBC stipulează că desfășurarea reuniunilor este confidențială.
Conform principiului responsabilității, publicului trebuie să îi fie furnizate informațiile relevante pentru înțelegerea deciziilor de politică monetară ale Consiliului guvernatorilor. În acest sens, publicarea unor informații prea detaliate ar putea fi chiar contraproductivă, deoarece mesajele legate de politică pot deveni neclare.
Într-adevăr, publicarea proceselor-verbale cu prezentarea voturilor membrilor Consiliului guvernatorilor ar oferi publicului informații suplimentare referitoare la diversitatea de opinii din Consiliul guvernatorilor. Cu toate acestea, Consiliul guvernatorilor este un organ decizional colegial și, la fel ca multe alte comitete de politică monetară, aplică principiul responsabilității colective. Acest lucru înseamnă că membrii Consiliului guvernatorilor sunt responsabili solidar pentru deciziile luate de Consiliul guvernatorilor. Publicarea periodică a proceselor verbale ar putea avea efectul nedorit de a supune Consiliul guvernatorilor unor presiuni nejustificate din partea mass-mediei de a aplica responsabilitatea individuală, ceea ce ar periclita responsabilitatea colectivă și independența personală.
În același timp, există alte instrumente de comunicare prin care sunt transmise publicului informațiile necesare pentru a înțelege pe deplin deciziile de politică monetară ale BCE. Definiția cantitativă a stabilității prețurilor și strategia de politică monetară ajută publicul să evalueze performanțele BCE; această evaluare externă a BCE este facilitată de publicarea promptă a informațiilor relevante (comunicate de presă, buletinul lunar al BCE și declarația introductivă a președintelui la conferințele de presă lunare).
37. Ce concluzii trageți în urma comparării politicilor de transparență practicate de Rezerva Federală (Federal Reserve Bank) și de BCE? Ce credeți despre publicarea de către Fed sau Banca Angliei a proceselor-verbale ale reuniunilor lor? Credeți că această politică poate fi aplicată de BCE?
Consider că transparența este esențială pentru băncile centrale care urmăresc să asigure stabilitatea prețurilor, acest lucru fiind confirmat de practicile urmate de toate marile bănci centrale. Transparența contribuie la reducerea incertitudinii cu privire la viitoare acțiuni de politică și la scăderea volatilității inflației și contribuie la stabilizarea așteptărilor referitoare la inflație. BCE, FED și Banca Angliei și-au îmbunătățit practicile și în prezent se numără printre primele bănci centrale din lume în ceea ce privește transparența.
Conform principiului transparenței, o bancă centrală trebuie să explice în mod clar cum își interpretează mandatul și să fie deschisă cu privire la obiectivele sale de politică, pentru a-i permite publicului să-i monitorizeze și să-i evalueze performanțele. În plus, banca centrală trebuie să explice cadrul analitic utilizat în procesul decizional intern și în evaluarea situației economiei și să clarifice frecvent raționamentul economic care stă la baza deciziilor sale de politică.
Se înregistrează o tendință generală de sporire a transparenței în rândul băncilor centrale și cred că în trecut BCE a fost în frunte din multe puncte de vedere. BCE a anunțat o strategie oficială de politică monetară și își explică periodic deciziile de politică monetară care aplică această strategie. Atât BCE, cât și Banca Angliei au explicat clar ce înseamnă stabilitatea prețurilor utilizând o definiție cantitativă. Fed nu făcea acest lucru, dar anumite comunicări recente oferă indicii că Fed definește stabilitatea prețurilor într-un mod similar cu BCE.
Toate cele trei bănci centrale – Fed, Banca Angliei și BCE – au subliniat importanța unei comunicări eficace și a unei interacțiuni adecvate cu publicul. Cu toate acestea, există câteva opțiuni pentru îmbunătățirea comunicării. Publicarea proceselor-verbale este doar una dintre multiplele posibilități. Pentru Comitetul de politică monetară al Băncii Angliei, care aplică principiul responsabilității individuale, este absolut logic să publice procesele-verbale ale reuniunilor sale. Fed are o obligație formală de a publica procesele-verbale, dar este posibil ca publicarea voturilor să nu reflecte întru totul diversitatea de opinii din cadrul deliberărilor interne ale Comitetului federal pentru o piață deschisă din cadrul Fed. Pentru a face publică această diversitate de opinii, Fed a utilizat alte instrumente.
Așa cum am menționat în răspunsul meu anterior, BCE are obligația de a asigura confidențialitatea deliberărilor din Consiliul guvernatorilor. Acest lucru permite Consiliului să ia deciziile de politică monetară în deplină independență, subliniindu-și responsabilitatea colectivă. Cu toate acestea, BCE utilizează alte instrumente de comunicare pentru a furniza informații comparabile cu procesele-verbale ale celorlalte bănci centrale menționate. În mod deosebit, declarația introductivă a președintelui de la conferințele de presă prezintă o sinteză cuprinzătoare a evaluării evoluțiilor economice din perspectiva politicii. Această evaluare corespunde deciziilor colective adoptate de Consiliul guvernatorilor. Aceste informații sunt furnizate aproape în timp real. În plus, conferința lunară de presă include o sesiune de întrebări și răspunsuri ce constituie o platformă pentru a oferi publicului o explicație promptă și justă a deciziilor de politică monetară.
Cred că succesul practicii BCE de a organiza conferințe de presă și de a oferi publicului și mass-mediei informații mai cuprinzătoare asupra deciziilor sale este demonstrat în mod clar de faptul că acest model a fost preluat de alte bănci centrale, în special de Banca Angliei și, mai recent (din aprilie) de Fed.
38. Care este opinia dvs. în legătură cu dialogul privind politica monetară cu Parlamentul European? Ar putea membrii Comitetului executiv al BCE să discute despre politica monetară și deciziile sale cu alți actori politici sau acest lucru ar afecta independența băncii?
Comisia pentru afaceri economice și monetare din Parlamentul European organizează audieri trimestriale cu președintele BCE. Această interacțiune periodică este complementară independenței BCE și constituie un element central pentru asumarea responsabilității democratice a BCE. Audierile constituie o oportunitate foarte importantă pentru BCE să își explice politicile în fața reprezentanților aleși ai cetățenilor europeni.
Aceste audieri periodice permit o interacțiune profundă și fructuoasă între cele două instituții și contribuie la o mai bună înțelegere a politicilor BCE în întreaga Europă.
Cadrul instituțional al relațiilor dintre BCE și celelalte instituții și forumuri ale UE este, de asemenea, bine definit. Cadrul actual permite o interacțiune eficace între diverșii factori politici, de exemplu, în cadrul Eurogrupului sau al Consiliului ECOFIN sau, la un nivel inferior, în cadrul Comitetului economic și financiar și în cadrul Comitetului UE pentru politica economică. Toate acestea interacțiuni au loc în temeiul tratatului și cu respectarea deplină a mandatului și independenței BCE.
E. General
39. Care credeți că sunt riscurile și provocările cele mai importante cu care se confruntă BCE?
Mă voi limita aici la trei dintre principalele provocări și riscuri cu care se confruntă BCE:
În ceea ce privește politica monetară, finalizarea ieșirii din această perioadă de politică monetară foarte favorabilă și eliminarea treptată a măsurilor nonstandard rămase reprezintă fără îndoială o mare provocare. Politica monetară standard (stabilirea ratelor de politică monetară) ar trebui ajustată, ca întotdeauna, astfel încât să se asigure îndeplinirea mandatului BCE, și anume menținerea stabilității prețurilor pentru întreaga zonă euro pe termen mediu. Măsurile nonstandard trebuie eliminate treptat în măsura în care nu mai sunt necesare pentru a sprijini funcționarea transpunerii politicii monetare în economie și, în final, asupra prețurilor. Incertitudinea marcată cu privire la mediul macroeconomic și financiar, precum și vulnerabilitățile existente încă impun o evaluare atentă a situației globale și a previziunilor. Această situație justifică modificarea treptată a măsurilor standard și nonstandard de politică monetară.
O altă provocare pe care aș dori să o menționez se referă la stabilitatea financiară. Criza financiară a ridicat o serie de întrebări despre relația dintre politica monetară și stabilitatea financiară, scoțând în evidență faptul că obiectivul de a asigura stabilitatea prețurilor nu poate f compensat cu sprijinul pe care BCE îl poate oferi în alte domenii, cum ar fi în ceea ce privește stabilitatea financiară. Este esențial să se înțeleagă mai bine rolul sectorului financiar în angrenajul politicii monetare.
În final, aș dori să mă refer la Europa însăși. Criza datoriei de stat este un adevărat test pentru factorii politici din Europa care trebuie să demonstreze că au voința de a face ceea ce este necesar pentru a asigura integrarea economică și monetară a Europei. În acest sens, este un test real și pentru soliditatea instituțiilor europene și naționale. Este nevoie de acțiuni hotărâte, în special din partea guvernelor țărilor afectate de criza datoriei de stat, pentru a recâștiga încrederea și a evita contagierea. Pentru viitor ar trebui create instituții care să evite o nouă acumulare de dezechilibre și, dacă ar apărea totuși astfel de acumulări, să le soluționeze în mod eficace.
În acest scop, este necesar ca evoluțiile naționale să fie interpretate tot mai mult în context european. Politicile bugetare, reformele structurale și supravegherea financiară ar trebui să respecte pe deplin dimensiunea europeană, în special în ceea ce privește zona euro. Țările din Europa pot profita din plin de participarea la uniunea economică și monetară doar dacă adoptă acțiuni de politică coerente cu cerințele europene consolidate. Această formidabilă provocare mă privește nu doar ca european devotat, ci este relevantă și pentru politica monetară a BCE, deoarece afectează mediul în care își desfășoară activitatea BCE.
- [1] CERS și AES, împreună cu autoritățile naționale de supraveghere financiară și Comitetul comun al AES, formează Sistemul european al supraveghetorilor financiari (FESF).
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE
Data adoptării |
15.6.2011 |
|
|
|
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
33 2 4 |
|||
Membri titulari prezenți la votul final |
Sharon Bowles, Udo Bullmann, Pascal Canfin, Nikolaos Chountis, George Sabin Cutaș, Leonardo Domenici, Diogo Feio, Elisa Ferreira, Ildikó Gáll-Pelcz, José Manuel García-Margallo y Marfil, Jean-Paul Gauzès, Sven Giegold, Sylvie Goulard, Liem Hoang Ngoc, Gunnar Hökmark, Wolf Klinz, Jürgen Klute, Philippe Lamberts, Werner Langen, Astrid Lulling, Arlene McCarthy, Ivari Padar, Alfredo Pallone, Anni Podimata, Antolín Sánchez Presedo, Olle Schmidt, Edward Scicluna, Peter Simon, Peter Skinner, Theodor Dumitru Stolojan, Ivo Strejček, Kay Swinburne, Marianne Thyssen, Ramon Tremosa i Balcells, Corien Wortmann-Kool |
||||
Membri supleanți prezenți la votul final |
David Casa, Ashley Fox, Thomas Mann, Claudio Morganti |
||||