RAPORT referitor la consolidarea răspunsului european în caz de dezastre: rolul protecţiei civile şi al asistenţei umanitare

19.7.2011 - (2011/2023 INI))

Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară
Raportoare: Elisabetta Gardini
Raportoare pentru aviz (*): Michèle Striffler, Comisia pentru dezvoltare
(*) Procedura comisiilor asociate – articolul 50 din Regulamentul de procedură

Procedură : 2011/2023(INI)

Stadiile documentului în şedinţă

Stadii ale documentului :

A7-0283/2011

Texte depuse :

A7-0283/2011

Dezbateri :

PV 27/09/2011 - 3
CRE 27/09/2011 - 3

Voturi :

PV 27/09/2011 - 8.9
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P7_TA(2011)0404

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
EXPUNERE DE MOTIVE
AVIZ al Comisiei pentru dezvoltare
AVIZ al Comisiei pentru afaceri externe
AVIZ al Comisiei pentru dezvoltare regională
REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

PROPUNERE DE REZOLUŢIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la consolidarea răspunsului european în caz de dezastre: rolul protecţiei civile şi al asistenţei umanitare

(2011/2023(INI))

Parlamentul European,

– având în vedere articolul 196 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE), care prevede că „Uniunea încurajează cooperarea între statele membre pentru a spori eficacitatea sistemelor de prevenire şi de protecţie împotriva catastrofelor naturale sau provocate de om”,

- având în vedere articolul 122 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

- având în vedere articolul 222 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (clauza de solidaritate), care prevede că „Uniunea şi statele membre acţionează în comun, în spiritul solidarităţii, în cazul în care un stat membru face obiectul unui atac terorist, ori al unei catastrofe naturale sau provocate de om”,

- având în vedere articolul 23 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene,

- având în vedere „Directivele de la Oslo” din 1994, revizuite în 2001, privind utilizarea resurselor militare şi de protecţie civilă străine în cadrul operaţiunilor de ajutor în caz de dezastre,

- având în vedere Consensul european privind ajutorul umanitar semnat la 18 decembrie 2007 de către Preşedintele Consiliului Uniunii Europene, Preşedintele Parlamentului European şi Preşedintele Comisiei Europene,

– Salută Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu din 26 octombrie 2010 intitulată „Consolidarea răspunsului european în caz de dezastre: rolul protecţiei civile şi al asistenţei umanitare” (COM(2010)0600),

– având în vedere Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu din 5 martie 2008 privind consolidarea capacităţii de răspuns a Uniunii în caz de catastrofe (COM(2008)0130),

– având în vedere raportul lui Michel Barnier intitulat „Pentru o forţă de protecţie civilă: Europe Aid” publicat în mai 2006,

– având în vedere concluziile Consiliului din 14 decembrie 2010, care salută obiectivele trasate în Comunicarea Comisiei din 26 octombrie 2010, care vizează un răspuns european mai previzibil, mai eficient, mai eficace, mai coerent şi mai vizibil în caz de dezastre;

– având în vedere concluziile Consiliului din decembrie 2007, prin care Comisia a fost îndemnată să utilizeze în mod optim mecanismul comunitar de protecţie civilă şi să consolideze cooperarea dintre statele membre,

– având în vedere Decizia 2007/162/CE, Euratom a Consiliului din 5 martie 2007 de instituire a unui instrument financiar de protecţie civilă[1] şi Decizia 2007/779/CE a Consiliului din 8 noiembrie 2007 de modificare a Deciziei 2001/792/CE a Consiliului din 23 octombrie 2001 de instituire a unui mecanism comunitar de protecţie civilă[2],

– având în vedere Rezoluţia sa din 14 decembrie 2010 privind instituirea unei capacităţi de reacţie rapidă a UE[3] , Rezoluţia sa in 10 februarie 2010 referitoare la recentul cutremur din Haiti[4], Rezoluţia sa din 16 septembrie 2009 referitoare la incendiile forestiere din vara anului 2009[5], Rezoluţia sa din 19 iunie 2008 referitoare la consolidarea capacităţii de reacţie a Uniunii Europene în caz de catastrofe[6] şi Rezoluţia sa din 4 septembrie 2007 privind catastrofele naturale din vara acestui an[7],

– având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

– având în vedere raportul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, precum şi avizul Comisiei pentru dezvoltare, avizul Comisiei pentru afaceri externe şi avizul Comisiei pentru dezvoltare regională (A7-0283/2011),

A. întrucât Uniunea Europeană şi statele sale membre se confruntă cu multe riscuri, cum ar fi cutremurele şi tsunamiurile; incendiile, inclusiv cele forestiere; inundaţiile şi alunecările de teren; accidentele industriale şi nucleare; atacurile teroriste; dezastrele naturale şi pandemiile majore; întrucât în ultimul timp s-a înregistrat o creştere drastică a numărului şi gravităţii acestor dezastre naturale şi provocate de om, care afectează Uniunea şi cetăţenii acesteia, precum şi alte ţări şi regiuni din întreaga lume, după cum a demonstrat într-un mod tragic dezastrul grav care s-a produs recent în Japonia, care a fost afectată de o combinaţie de cutremure, tsunami şi catastrofe nucleare, cu creşterea aferentă a pierderii de vieţi omeneşti, a pagubelor economice, sociale şi de mediu şi a deteriorării patrimoniului cultural şi întrucât nu putem exclude posibilitatea producerii în orice moment a acestui tip de evenimente extreme de o amploare imprevizibilă, situaţie în care răspunsul european în caz de dezastre s-ar dovedi extrem de util, deoarece capacităţile naţionale ar putea fi încercate până la limită;

B. întrucât, în ultimul timp, s-a înregistrat în Europa o creştere drastică a numărului şi gravităţii dezastrelor provocate de seceta extremă şi de incendiile forestiere, ceea ce a dus la necesitatea de a dezvolta cercetarea ştiinţifică în acest domeniu, cu scopul de a îmbunătăţi mecanismele de evaluare a riscurilor, sistemele de prevenire şi mijloacele de combatere a acestor fenomene;

C. întrucât ritmul tot mai alert al schimbărilor climatice şi epuizarea capitalului natural vor creşte şi mai mult probabilitatea producerii de dezastre mai frecvente şi mai puternice;

D. întrucât, în anul 2008, părţile la Convenţia-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (CCONUSC) au recunoscut legătura dintre reducerea riscurilor de dezastre şi schimbările climatice în cadrul Planului de acţiune de la Bali;

E. întrucât, în anul 2010, cadrul de adaptare de la Cancun al CCONUSC a recunoscut în mod oficial reducerea riscurilor de dezastre drept element esenţial de adaptare la schimbările climatice şi a încurajat guvernele să ia în considerare asocierea măsurilor de adaptare cu cadrul de acţiune de la Hyogo;

F. întrucât tragediile care au avut loc în ultimul timp, cum ar fi cutremurul din Haiti şi inundaţiile din Pakistan, au demonstrat că principalele instrumente pe care UE le are la dispoziţie pentru a răspunde la dezastre (ajutorul umanitar şi mecanismul UE de protecţie civilă) s-au dovedit a-şi îndeplini cu succes scopul în circumstanţele date, însă întrucât este vital să se consolideze în continuare coordonarea răspunsului Uniunii Europene la dezastrele cu care se confruntă, atât în cadrul, cât şi în afara frontierelor acesteia, iar eficacitatea, eficienţa, coerenţa şi vizibilitatea asistenţei UE per ansamblu încă mai pot fi îmbunătăţite;

G. întrucât, în plus, în timpul a numeroase crize, îndeosebi în timpul crizei provocate de tsunamiul din 26 decembrie 2004, s-au ridicat numeroase întrebări referitoare la absenţa la nivel european a unor planuri şi protocoale de acţiune sistematice pentru a răspunde riscurilor, precum şi la vizibilitatea europeană prea slabă a acţiunilor UE în comparaţie cu efortul depus la nivel global;

H. întrucât diferitele mecanisme, care reunesc resurse identificate în prealabil ale statelor membre şi resurse finanţate de UE au fost testate cu succes în acţiuni-pilot iniţiate de Parlamentul European[8];

I. întrucât Parlamentul European a invitat Comisia în repetate rânduri să prezinte propuneri legislative cu privire la crearea unei forţe UE de protecţie civilă, cu respectarea deplină a principiului subsidiarităţii şi astfel completând eforturile statelor membre, în conformitate cu articolul 196 din TFUE;

J. întrucât clauza de solidaritate din cadrul articolului 222 din TFUE stabileşte obligativitatea statelor membre de a se sprijini reciproc în eventualitatea unui dezastru natural sau provocat de om pe teritoriul UE;

K. întrucât sunt cruciale coordonarea, coerenţa şi comunicarea imediată în interiorul UE şi cu actorii internaţionali; întrucât actuala coordonare pe teren, la nivel european, a mai multor echipe cu ierarhii de comandă diferite determină în mod inevitabil o dublare a eforturilor şi suprapuneri şi se dovedeşte costisitoare din punctul de vedere al resurselor umane, al coordonării şi al eficienţei; întrucât, în cele din urmă, în contextul crizei economice şi financiare, Uniunea Europeană trebuie să dezvolte un sistem de protecţie bazat pe o reciprocitate şi o raţionalizare a mijloacelor existente, fără a creşte cheltuielile generale;

L. întrucât, în urma recentei catastrofe din Japonia, guvernul japonez a solicitat Uniunii Europene să formeze o singură echipă compactă de protecţie civilă – coordonată de Comisia Europeană – pentru acordarea ajutorului, în loc să trimită mai multe echipe de protecţie civilă din diferite state membre în momente diferite; întrucât consolidarea coordonării operaţionale în timpul acestei catastrofe a permis îmbunătăţirea întregii asistenţe acordate de UE, sub aspectul rentabilităţii, al coerenţei şi al vizibilităţii;

M. întrucât trebuie asigurată coerenţa politică la nivelul UE în lumina respectivelor roluri instituţionale, fără a împiedica sau a încetini operaţiunile de răspuns în caz de dezastre, şi întrucât acestea ar trebui să se bazeze pe mecanismele existente fără a se crea noi structuri;

N. întrucât în cadrul politicilor, planurilor şi programului de dezvoltare ar trebui integrată o cultură privind prevenirea dezastrelor şi de pregătire în faţa acestora în vederea abordării câtorva cauze esenţiale ale dezastrelor;

O. întrucât este necesară dezvoltarea activităţii de prevenire în timp real în cursul tuturor fazelor operaţionale: monitorizarea, inclusiv prin folosirea informaţiilor obţinute prin satelit; alerta timpurie; alertarea şi ulterior răspunsul şi asistenţa date în urma cererilor populaţiei care ar putea fi afectată;

P. întrucât UE sprijină rolul fundamental al Naţiunilor Unite, îndeosebi pe cel al Oficiului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru coordonarea afacerilor umanitare, în gestionarea operaţiunilor internaţionale de asistenţă în ţări terţe;

Q. întrucât cea mai eficientă strategie pentru gestionarea dezastrelor constă într-o abordare europeană integrată a răspunsului la crize în toate etapele acestora şi care ţine seama de toate riscurile; întrucât această abordare ar trebui să asocieze prevenirea dezastrelor (inclusiv atenuarea şi reducerea riscurilor) cu gradul de pregătire, capacitatea de reacţie şi redresarea, în contextul larg al dezvoltării durabile; întrucât este extreme de important să se creeze instrumente operaţionale, cum ar fi un plan operaţional de prevenire a riscurilor (care să includă proceduri de referinţă şi instrumente de planificare); întrucât este necesar ca UE să investească în mod real în prevenirea şi anticiparea riscurilor şi întrucât UE ar trebui să adopte o abordare la fel de ambiţioasă în ceea ce priveşte prevenirea dezastrelor şi gradul de pregătire ca şi în cazul răspunsului la acestea;

R. întrucât Regulamentul de instituire al Fondului de Solidaritate conţine condiţii prealabile care împiedică şi întârzie mobilizarea acestuia în anumite situaţii de dezastre, în special în ceea ce priveşte sumele alocate şi cheltuielile eligibile, dar şi în ceea ce priveşte rigiditatea termenelor şi procedurilor;

S. întrucât, în timpul unei crize, este absolut necesar ca echipele de salvare să aibă acces la informaţii precise în cel mai scurt timp pentru a putea distribui produsele de primă necesitate, echipamentele şi resursele critice şi întrucât, prin urmare, telecomunicaţiile reprezintă veriga cea mai importantă în cadrul lanţului de gestionare a crizei;

T. întrucât legăturile şi resursele de comunicare convenţionale pot fi suprasolicitate sau distruse într-o situaţie de criză;

U. având în vedere faptul că statele membre şi Comisia a recunoscut utilitatea politicii spaţiale europene şi rezultatele pozitive obţinute de programul de Monitorizare globală pentru mediu şi securitate (GMES) lansat de Comisia Europeană pentru folosirea datelor şi a informaţiilor obţinute prin satelit, precum şi aplicabilitatea sa practică în sectorul protecţiei civile, inclusiv prin intermediul serviciului Emergency Response Core Service (Serviciul de bază de intervenţie în caz de urgenţă),

1. salută Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu intitulată „Consolidarea răspunsului european în caz de dezastre: rolul protecţiei civile şi al asistenţei umanitare", precum şi obiectivele acesteia; subliniază faptul că propunerile trasate în această comunicare ar trebui examinate într-o mai mare măsură pentru a îndeplini aşteptările cu privire la un răspuns european coerent şi cuprinzător îmbunătăţit, coordonat, consecvent, efectiv, rentabil şi vizibil;

2. subliniază necesitatea de a raţionaliza şi simplifica funcţionarea actualului răspuns european în caz de dezastre, precum şi de a optimiza resursele disponibile în beneficiul tuturor, încurajând totodată statele membre să contribuie şi să garanteze astfel solidaritatea europeană; estimează, prin urmare, că capacitatea de răspuns a Uniunii Europene ar trebui să se înscrie într-o abordare integrată de tip multirisc; în plus, ar trebui să cuprindă resurse delegate şi o modalitate de administrare a informaţiilor de tip ascendent; cu alte cuvinte, iniţiativa ar trebui să vină de la statele membre, care ar urma să furnizeze resurse şi expertiză pe bază de voluntariat;

3. invită Comisia să ţină cont, atunci când stabileşte care este capacitatea europeană de răspuns în caz de dezastre, de clauza de solidaritate şi de dispoziţiile de punere în aplicare a acesteia, care trebuie să fie adoptate în regim de urgenţă şi care vor asigura o reacţie mai eficientă şi mai consecventă în caz de dezastre atât în interiorul, cât şi în afara Uniunii Europene;

4. reiterează necesitatea de a revizui Regulamentul de instituire a Fondului de Solidaritate, astfel încât să se adapteze criteriile de eligibilitate la caracteristicile fiecărei regiuni şi fiecărui dezastru, inclusiv ale dezastrelor care evoluează lent, cum ar fi secetele, şi să permită o mobilizare mai flexibilă şi în timp util;

5. insistă asupra faptului că acţiunile de pregătire, de prevenire şi de răspuns la dezastre nu pot fi separate una de cealaltă şi că, în acest sens, este indicată consolidarea unei abordări integrate pentru a face faţă catastrofelor;

6. susţine necesitatea unei treceri calitative de la actuala coordonare ad-hoc la un sistem previzibil şi planificat în prealabil în cadrul mecanismului UE de protecţie civilă, pe baza unor resurse identificate în prealabil, disponibile pentru a fi utilizate fără întârziere în operaţiunile UE de ajutorare în caz de dezastre, precum şi a celorlalte aporturi şi resurse pe care statele membre vor considera că este indicat să le mobilizeze; subliniază necesitatea de a introduce un sistem de monitorizare, supraveghere şi dezvoltare a operaţiunilor UE de ajutorare în caz de dezastre;

7. solicită Comisiei să prezinte Parlamentului în cel mai scurt timp posibil propuneri privind instituirea, cu respectarea principiului subsidiarităţii, a unei forţe europene de protecţie civilă bazată pe mecanismul de protecţie civilă al UE, care să permită Uniunii Europene să reunească resursele necesare furnizării către victime a protecţiei civile şi a unui prim ajutor umanitar de urgenţă; consideră că răspunsul UE ar trebui să se bazeze pe mandatele şi capacităţile existente ale forţelor europene de protecţie civilă şi să garanteze faptul că sunt abordate deficienţele şi blocajele existente;

8. este de acord cu faptul că răspunsul european în caz de dezastre ar trebui să se bazeze atât pe o capacitate europeană de răspuns de urgenţă prin consolidarea mecanismului de protecţie civilă al UE pe baza pe capacităţilor şi disponibilităţii resurselor de urgenţă identificate în prealabil şi, prin urmare, previzibile, ale statelor membre, cât şi pe un Centru european de răspuns pentru situaţii de urgenţă, ca şi piatră de temelie a unei asemenea strategii, conform comunicării din 26 octombrie 2010; subliniază faptul că aceste evoluţii ar trebui să urmeze o abordare care să ţină seama de toate riscurile, care să reunească toţi actorii relevanţi, în special societatea civilă, inclusiv organizaţiile neguvernamentale şi voluntarii, pentru o acţiune comună, şi ar trebui să exploateze sinergia dintre diferitele instrumente existente;

9. consideră că abordarea care ţine seama de toate riscurile trebuie să meargă mână în mână cu o flexibilitate sporită privind diferitele categorii de riscuri care trebuie luate în considerare de la caz la caz; aceasta implică, la rândul său, dezvoltarea unei capacităţi descentralizate de analiză şi de planificare a acţiunilor care trebuie întreprinse în funcţie de natura, probabilitatea şi gravitatea riscului;

10. solicită, în plus, să se apeleze la regiunile ultraperiferice şi teritoriile europene de peste mări pentru a spori capacitatea de răspuns a UE în caz de dezastre, deoarece acestea pot constitui baze pentru facilitarea operaţiunilor de logistică şi pentru poziţionarea anticipată a resurselor UE în toate oceanele;

11. solicită Comisiei să stabilească şi să comunice Parlamentului European un inventar al instrumentelor comunitare de finanţare a activităţilor de prevenire a dezastrelor în vederea evaluării posibilităţii de integrare într-o mai mare măsură a programelor de prevenire a dezastrelor în cadrul programelor de finanţare existente ale UE, astfel cum solicită şi Consiliul în proiectul său de concluzii privind un cadru comunitar de prevenire a dezastrelor în UE (documentul nr. 15394/09 din 12 noiembrie 2009);

12. subliniază că sistemul European de răspuns în caz de dezastre ar trebui să respecte principiul subsidiarităţii atât în cazul statelor membre (care ar trebui să-şi poată utiliza propriile resurse, în special în caz de conflict cu unele necesităţi naţionale), cât şi în cazul Naţiunilor Unite, adică ar trebui să respecte competenţele naţionale, regionale şi locale ale fiecărui stat membru, pe de o parte – ţinând seama de rolul vital pe care aceste autorităţi îl joacă în cadrul ciclului de gestionare a dezastrelor, în special având în vedere faptul că în multe state membre puterea legislativă este exercitată la nivel local sau regional –, cât şi, pe de altă parte, şi rolul de coordonare jucat de Naţiunile Unite în cadrul operaţiunilor de ajutorare în caz de dezastre atunci când acţionează în afara UE; subliniază că această strategie ar trebui fie complementară cu cea a Naţiunilor Unite, care văd o valoare adăugată clară în crearea unui centru european care să dispună de capacităţi de intervenţie;

13. subliniază că acest caracter transfrontalier al dezastrelor implică o coordonare a resurselor UE şi o cooperare a acesteia cu ţările terţe, îndeosebi cu ţările vecine din cadrul Uniunii pentru Mediterana;

14. susţine propunerea Comisiei de a crea o Capacitate europeană de răspuns de urgenţă, inclusiv mecanisme de garantare a unei disponibilităţi mai previzibile a resurselor-cheie ale statelor membre, între altele prin crearea unei rezerve de resurse identificate în prealabil, disponibile în timpi de reacţie conveniţi în prealabil, care să fie utilizate pe baza unui angajament voluntar al statelor membre de a pune la dispoziţie în mod voluntar respectivele resurse pentru intervenţiile europene de ajutor în caz de dezastru atât în interiorul, cât şi în afara Uniunii, la nivel naţional, regional şi local; consideră că, astfel, precum şi ajutând persoanele afectate de dezastre naturale precum incendiile, inundaţiile, cutremurele, erupţiile vulcanice, uraganele şi valurile de tip tsunami, precum şi de accidente produse pe mare, de deversări de petrol sau de riscuri nucleare, valoarea adăugată europeană a intervenţiilor UE va creşte în mod considerabil;

15. subliniază că anumite regiuni, precum regiunile de coastă, cele insulare şi cele muntoase, sunt extrem de vulnerabile din cauza geografiei lor, şi solicită să se acorde o atenţie deosebită acestor regiuni;

16. observă că regiunile europene situate la frontierele UE pot fi afectate de dezastre ce au loc în regiuni din ţări terţe, caz în care intervenţia este şi mai dificilă; propune să se dezvolte măsuri specifice de susţinere a acestor regiuni şi să se acorde o atenţie deosebită dezastrelor provocate de om sau de accidente industriale, pentru acestea fiind nevoie de strategii diferite;

17. consideră că ar trebui acordată o atenţie specială incendiilor, pentru care sunt necesare strategii şi acţiuni specifice;

18. afirmă nevoia de a adera la principiul „poluatorul plăteşte” în ceea ce priveşte asumarea responsabilităţii pentru pagubele aduse mediului şi la recuperarea costurilor aferente răspunsului în caz de dezastre de la entităţile private responsabile pentru prejudiciile cauzate;

Capacitatea europeană de răspuns de urgenţă

19. consideră că o rezervă de capacităţi, mijloace şi resurse identificate în prealabil şi puse voluntar la dispoziţie pentru intervenţiile UE de ajutor în caz de dezastre, atât în interiorul, cât şi în afara UE, va constitui nucleul capacităţii europene de răspuns de urgenţă, care ar putea fi completată cu oferte ad-hoc suplimentare din partea statelor membre; recomandă crearea unui sistem de stimulente clar şi detaliat, care să le permită statelor membre să aloce suficiente capacităţi pentru rezerva voluntară fără a creşte cheltuielile generale ale statelor membre;

20. solicită crearea, în cadrul viitoarei forţe de protecţie civilă a UE, a unor mecanisme specifice care să permită UE să combată cazurile de poluare masivă cauzată de instalaţiile offshore de exploatare a petrolului şi a gazelor;

21. reaminteşte rolul fundamental al ONU în ceea ce priveşte coordonarea eforturilor comunităţii internaţionale de răspuns în caz de dezastre;

22. subliniază faptul că o capacitate mai mare a UE de răspuns în caz de dezastre va oferi o contribuţie coerentă a UE la eforturile de asistenţă generale dirijate şi coordonate de ONU;

23. afirmă că resursele din fondurile UE gestionate de statele membre ar trebui să completeze într-o măsură şi mai mare resursele statelor membre disponibile pentru operaţiunile de ajutor; atrage atenţia asupra faptului că acestea ar trebui să se bazeze pe modele elaborate prin acţiuni pregătitoare care au fost testate cu succes în situaţii recente de urgenţă, atât în interiorul, cât şi afara Europei, precum modulul multinaţional al statelor baltice de reacţie la dezastrele provocate de inundaţii şi rezerva tactică complementară pentru combaterea aeriană a incendiilor;

24. invită Comisia ca, împreună cu statele membre, să identifice deficienţele existente ale capacităţii; ar trebui luată în considerare crearea de resurse la nivelul UE, evitându-se orice formă de concurenţă şi/sau de suprapunere cu resursele naţionale, pentru a remedia deficienţele existente ale capacităţii, în cazul în care acestea ar avea ca rezultat economii semnificative pentru întreaga UE sau pentru a permite accesul la resurse pe care, luate individual, statele membre nu le au la dispoziţie, oferind astfel un model eficient pentru împărtăşirea sarcinilor;

25. consideră că este de asemenea important să se identifice deficienţele la nivelul resurselor şi să se clarifice care este modul în care UE ar putea contribui la eforturile statelor membre de a-şi îmbunătăţi pregătirea pentru situaţii de urgenţă; este de părere că utilizarea mai eficientă a resurselor existente va împiedica crearea unei birocraţii financiare şi administrative suplimentare, în special în contextul administraţiei regionale şi locale;

26. invită Comisia să vizeze implicarea UE în ceea ce priveşte punerea la dispoziţie a resurselor, a capacităţilor şi a unei coordonări în cazul dezastrelor care au loc în UE şi care îi afectează în mod direct pe cetăţenii acesteia;

27. consideră că principalul scop ar trebui să fie valorificarea deplină şi la timp a resurselor financiare disponibile, precum şi simplificarea tuturor procedurilor administrative legate de mobilizarea acestor resurse; consideră că trebuie luate măsuri şi pentru a garanta faptul că persoanele afectate de dezastre beneficiază imediat de asistenţa umanitară pentru situaţii de urgenţă;

28. consideră că planificarea în prealabil şi pregătirea operaţiunilor prin elaborarea de scenarii de referinţă, cartografierea resurselor statelor membre potenţial disponibile spre utilizare în operaţiunile de ajutor în caz de dezastru şi planificarea de contingenţă sunt elemente-cheie ale unui răspuns îmbunătăţit al UE, esenţiale pentru a asigura o reacţie rapidă şi un răspuns imediat adecvat pentru fiecare situaţie de urgenţă; invită Comisia şi statele membre să aplice aceste măsuri imediat şi fără a aduce atingere altor acţiuni; invită, în cele din urmă, Comisia să demareze un studiu de fezabilitate privind utilitatea creării, a finanţării din bugetul european al cercetării şi a desemnării unor laboratoare europene de referinţă pentru combaterea terorismului biologic şi identificarea victimelor;

29. solicită, îndeosebi, o planificare adecvată privind contingenţele specifice ale dezastrelor provocate de om şi asociate scurgerilor de petrol, instalaţiilor nucleare sau substanţelor periculoase, atât pe uscat, cât şi pe mare;

Centrul european de răspuns pentru situaţii de urgenţă

30. salută ca un pas în direcţia potrivită decizia Comisiei de a fuziona centrul de monitorizare şi informare (MIC) şi celula de criză pentru ajutorul umanitar din cadrul ECHO pentru a crea un real Centru de răspuns pentru situaţii de urgenţă, operaţional 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, care să acţioneze ca o platformă de planificare şi coordonare operaţională şi solicită ca acesta să funcţioneze şi în cazul activităţilor de monitorizare, înştiinţare prealabilă şi alertare, printr-o cooperare în timp real a statelor membre, respectând principiul subsidiarităţii; salută Comisia să întărească atribuţiile Centrului, pentru a-i permite să servească drept nod central pentru coordonarea promptă şi efectivă a tuturor tipurilor de asistenţă europeană în natură, precum şi a contribuţiilor financiare şi umanitare; stipulează că acesta ar trebui să funcţioneze drept punct de intrare unic pentru cererile de asistenţă legate de toate tipurile de dezastre naturale şi provocate de om pentru a permite un răspuns coerent al UE;

31. solicită fuzionarea efectivă a celulei de criză din cadrul ECHO şi a Centrului de monitorizare şi informare (MIC), garantând o finanţare corespunzătoare;

32. solicită Comisiei să implice în mod activ noul Centru european de răspuns în situaţii de urgenţă în cele două instrumente comunitare de protecţie a pădurilor împotriva incendiilor forestiere EFFIS şi EFFICS;

33. solicită Comisiei să coordoneze acţiunile în caz de urgenţă, simplificând şi optimizând serviciul universal existent şi numărul de urgenţă 112;

34. insistă asupra faptului că deciziile de alocare a resurselor din rezervă trebuie luate rapid de către Centrul de răspuns pentru situaţii de urgenţă împreună cu statele membre, pentru a se asigura că victimelor li se oferă asistenţă imediat şi în mod eficient şi previzibil şi pentru a se evita întârzierile, duplicările şi suprapunerile;

35. consideră oportună identificarea şi formularea unei liste a resurselor-cheie care ar putea fi puse la dispoziţie de către statele membre pentru răspunsul UE în caz de urgenţă pentru aceste scenarii;

36. solicită ca acţiunile UE să facă dovadă de claritate şi coerenţă în lumina atribuţiilor Comisiei, ale Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate şi ale Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), care ar trebui să fie conştienţi de competenţele care revin fiecăruia şi să-şi respecte reciproc limitele mandatelor; solicită, prin urmare, Comisiei şi SEAE să elaboreze modalităţi de lucru corespunzătoare şi norme de lucru transparente pentru a garanta, acolo unde este posibil, o cooperare strânsă şi coordonarea aspectelor legate de răspunsul UE în caz de dezastru, consolidând mecanismele existente fără a crea noi structuri şi fără a încetini operaţiunile de ajutor; subliniază necesitatea unei coordonări flexibile, simple şi rapide între servicii, care să implice în mod exclusiv serviciile relevante, care ar trebui să reacţioneze într-un timp extrem de scurt, evitând totodată procedurile administrative greoaie; subliniază faptul că ajutorul umanitar al UE ar trebui furnizat indiferent de orice considerente politice şi în conformitate cu principiile umanitare convenite la nivel internaţional;

37. subliniază riscurile sporite ale dezastrelor cauzate de incendiile forestiere, îndeosebi ca urmare a schimbărilor climatice care favorizează izbucnirea unor mari incendii de acest tip; solicită Comisiei să stabilească în cadrul noului Centru european de răspuns pentru situaţii de urgenţă o celulă specială pentru combaterea acestor riscuri;

38. subliniază faptul că, în ultimă instanţă şi în conformitate cu orientările de la Oslo, utilizarea de mijloace militare sub control civil contribuie adesea în mod semnificativ la răspunsul în caz de dezastre, în special în ceea ce priveşte resursele specializate, transportul strategic sau lucrările complexe de inginerie; subliniază că ar trebui consolidată coordonarea utilizării tuturor capacităţilor - civile şi militare - disponibile, precum şi a resurselor statelor membre în ceea ce priveşte gestionarea situaţiilor de criză în vederea evitării unei dublări costisitoare a acţiunilor;

Logistică şi transporturi şi telecomunicaţii

39. recunoaşte că utilizarea mijloacelor militare - transport, logistică, securitate - în sprijinul operaţiunilor umanitare poate constitui un sprijin esenţial, în special în cazul dezastrelor naturale de mare amploare; reaminteşte că mijloacele militare trebuie utilizate în cazuri foarte limitate şi în ultimă instanţă, în conformitate cu recomandările ONU;

40. solicită utilizarea unor resurse logistice puse în comun şi eficiente, inclusiv, în special, a echipelor universale de asistenţă şi sprijin tehnic (TAST), finanţate din bugetul UE, care ar putea sprijini toţi funcţionarii UE sau ai statelor membre aflaţi pe teren, mai ales în cazul infrastructurilor locale prăbuşite;

41. solicită mobilizarea echipelor de asistenţă şi sprijin tehnic în caz de dezastre şi formularea unor recomandări privind modul în care aceste echipe pot să sprijine mai eficient părţile implicate în astfel de cazuri;

42. din motive legate de maximizarea eficienţei şi de utilizarea corectă a capacităţilor existente, propune să se aibă în vedere punerea în comun a resurselor consulare ale statelor membre în vederea ameliorării rapidităţii şi calităţii răspunsului nostru la nivel mondial, optimizând mijloacele deja disponibile; recomandă în acest sens efectuarea unei evaluări a capacităţilor consulare ale diverselor state membre în vederea elaborării unui inventar al mijloacelor actuale de care dispune Uniunea Europeană în lume;

43. solicită să se ţină cont de sistemele de ajutor existente şi coordonate de Naţiunile Unite, precum şi să se asigure un transport îmbunătăţit, consolidat, mai rentabil şi mai bine coordonat pentru toate tipurile de asistenţă în natură către locul dezastrelor, în special prin proceduri simplificate eficientizate, printr-un nivel crescut al cofinanţării şi prin introducerea de noi modalităţi de accesare a unor capacităţi de transport suplimentare, eventual prin intermediul unor contracte-cadru;

44. solicită ca instrumentele de monitorizare şi de prevenire existente (îndeosebi dispozitivele de observare in situ), precum cele oferite de programul „Monitorizare globală pentru mediu şi securitate”(GMES) al UE sau de programele INSPIRE şi GALILEO, care ar putea monitoriza zonele care ar putea fi expuse la risc şi prin urmare, ar putea asigura o pregătire mai eficientă în vederea oferirii de ajutor umanitar victimelor dezastrelor; solicită Comisiei să analizeze posibilitatea de a dota UE cu o capacitate de telecomunicaţii dedicată şi securizată, precum şi cu soluţii integrate pentru gestionarea crizei de la etapa de prevenire până la cea de reabilitare; invită Comisia să utilizeze la maximum soluţiile şi capacităţile existente şi viitoare ale sateliţilor de telecomunicaţii pentru a facilita dezvoltarea unor servicii pentru cetăţeni în domeniul securităţii publice şi al răspunsului în caz de urgenţă, în colaborare cu Agenţia Spaţială Europeană, cu statele membre şi cu părţile implicate (operatori privaţi, industrie);

45. invită Comisia să dezvolte o reţea de comunicare şi de informare, explorând, în special, utilizarea capacităţilor de telecomunicaţii, inclusiv prin satelit, astfel încât echipele de salvare să aibă acces la informaţii rapide şi precise, care să permită distribuţia eficace a bunurilor de primă necesitate şi a echipamentelor esenţiale reorganizării sociale în urma unor dezastre.

Comunicare, vizibilitate, formare, cercetare

46. solicită o strategie de comunicare cuprinzătoare, în care să fie implicate toate instituţiile UE, statele membre, partenerii sociali şi societatea civilă, care va mări vizibilitatea globală şi transparenţa acţiunilor europene în ţările beneficiare şi printre cetăţenii europeni, asigurând totodată faptul că preocupările strategice, politice şi comerciale nu vor fi niciodată mai presus de asistenţa în caz de dezastre; consideră că această strategie ar trebui să vizeze simplificarea şi standardizarea metodelor şi instrumentelor de comunicare; în acest sens, propune, de exemplu, crearea unei ţinute vestimentare comune şi a unei sigle comune în plus faţă de siglele naţionale pentru întregul personal european, precum şi desemnarea unui purtător de cuvânt unic care să asigure comunicarea legată de răspunsul în caz de urgenţă; solicită ca orice strategie de comunicare să garanteze o distincţie clară între sprijinul umanitar şi activităţile militare;

47. subliniază că informarea este o altă componentă esenţială pentru dezvoltarea unei capacităţi efective de prevenire şi de răspuns în caz de dezastre la toate nivelurile şi că schimbările constante ale sferei de risc impun o actualizare continuă a cunoştinţelor, informaţii solide şi comparabile privind frecvenţa producerii dezastrelor, riscurile şi consecinţele asociate acestora, precum şi instrumente analitice conexe; prin urmare, solicită o reacţie coordonată, o mai mare disponibilitate şi o difuzare sistematică a informaţiilor şi a expertizei tehnice şi ştiinţifice, precum şi punerea în comun a celor mai bune practici, inclusiv a studiilor şi a experienţelor rezultate în urma punerii în practică a lecţiilor învăţate, cum ar fi experienţa desprinsă în urma proiectelor implementate în trecut în cadrul iniţiativei INTERREG;

48. subliniază necesitatea de a sensibiliza populaţia cu privire la procedurile care trebuie adoptate în caz de dezastre, acordând o atenţie deosebită educării tinerilor, de la vârsta şcolară; solicită Comisiei să promoveze, implicând şi şcolile şi asociaţiile de voluntariat specifice, cultura prevederii, prevenirii şi rezistenţei, ca o condiţie indispensabilă pentru optimizarea protecţiei civile;

49. atrage atenţia asupra rolului esenţial al autorităţilor regionale şi locale, care se află în prima linie atunci când au loc dezastre, mai ales în cazul unor dezastre transfrontaliere, şi a căror implicare poate să crească vizibilitatea UE în rândul cetăţenilor acesteia; invită, prin urmare, Comisia să se asigure că statele membre implică autorităţile regionale şi locale în acţiunile de răspuns în caz de dezastre încă de la început, pe baza modelului de guvernanţă pe mai multe niveluri aplicat în domeniul politicii de coeziune, prin intermediul unei strategii de comunicare care să fie avantajoasă pentru toţi actorii implicaţi în mecanismul de răspuns;

50. invită Comisia şi statele membre să dezvolte un sistem clar de informare şi de prevenire pentru toţi cetăţenii europeni pe parcursul unei călătorii, atât în cadrul UE, cât şi în exteriorul statelor membre; propune, în acest sens, ca pe paşapoartele europene să se indice numărul de urgenţă 112, indicându-se în mod clar accesibilitatea sa în întregul UE, astfel încât să poată fi utilizat de cei care călătoresc în interiorul UE, precum şi o referire la articolul 23 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene care prevede că „orice cetăţean al Uniunii beneficiază, pe teritoriul unei ţări terţe în care nu este reprezentat statul membru al cărui resortisant este, de protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru (…)”, menţiune care poate fi utilă celor care călătoresc în ţări terţe;

51. solicită o mai bună informare a cetăţenilor europeni şi a cetăţenilor ţărilor terţe care se află în UE cu privire la numărul european de urgenţă „112”, îndeosebi prin intermediul mass-media şi prin afişe în locuri publice, pentru ca toţi cetăţenii să poată utiliza în mod automat acest număr pentru semnalarea oricărui dezastru care se produce pe teritoriul UE;

52. consideră că o formare specifică a personalului şi a experţilor europeni în materie de răspuns în caz de dezastre ar permite, prin intermediul unui „trunchi comun” de cursuri şi de module specializate, dezvoltarea unui spirit, a unor metode de lucru şi a unor proceduri de intervenţie europene comune; în acest context, recomandă exerciţii comune de răspuns în caz de dezastre pentru unităţile de logistică civile şi militare;

Pregătire, prevenire şi răspuns în caz de dezastre

53. observă că prevenirea dezastrelor este deseori mai rentabilă decât combaterea acestora; subliniază, prin urmare, faptul că este crucial ca politica de consolidare a capacităţii de răspuns a UE în situaţii de urgenţă să fie completată printr-o consolidare a politicii de prevedere şi de prevenire a riscurilor a UE şi a statelor membre şi încurajează Comisia să pregătească o strategie cuprinzătoare şi inovatoare a UE pentru reducerea riscurilor de dezastre; solicită alocarea unor resurse suficiente pentru identificarea rapidă a dezastrelor posibile şi solicită Comisiei să garanteze că revizuirea fondurilor structurale şi a Fondului de solidaritate este folosită pentru a încuraja dezvoltarea politicilor şi a investiţiilor în aceste domenii; solicită, în plus, să se consolideze educaţia referitoare la prevenirea dezastrelor, să se realizeze investiţii în măsurile de prevenire a dezastrelor şi a schimbărilor climatice, să se redacteze o legislaţie adecvată în domeniul gestionării apei şi al gestionării eficiente a riscurilor şi să se monitorizeze îndeaproape punerea în aplicare la nivel regional şi local a Directivei privind inundaţiile; subliniază, în acest context, că autorităţile regionale şi locale au un rol esenţial în prevenirea dezastrelor, prin punerea în aplicare la nivel teritorial a unor strategii de prevenire a riscurilor, inclusiv prin realizarea unor intervenţii comune la care participă echipe din diferite ţări;

54. reiterează poziţia sa conform căreia, având în vedere relaţiile dintre secetă, incendii forestiere şi deşertificări, Comisia ar trebui să prezinte o propunere, asemănătoare cu Directiva privind inundaţiile, care să promoveze adoptarea unei politici a UE privind lipsa de apă, seceta şi adaptarea la schimbările climatice; de asemenea, reiterează în acest context, importanţa înfiinţării unui Observator European al Secetei, ca centru de studiere, diminuare şi control al efectelor secetei;

55. reiterează, de asemenea, solicitarea adresată Comisiei de a adopta o directivă privind prevenirea şi gestionarea incendiilor, care să includă colectarea periodică de date, întocmirea hărţilor şi identificarea zonelor de risc, elaborarea unor planuri de gestionare a riscurilor de incendiu, identificarea de către statele membre a resurselor alocate şi a mijloacelor disponibile, coordonarea diferitelor administraţii, cerinţe minime de pregătire a echipelor, stabilirea răspunderilor în ceea ce priveşte mediul şi a sancţiunilor corespunzătoare;

56. consideră că exploatarea suplimentară a posibilităţilor oferite în contextul obiectivului teritorial european este deosebit de importantă; consideră, în acest sens, că Gruparea europeană de cooperare teritorială (GECT) poate constitui un instrument important pentru continuarea consolidării cooperării transnaţionale, transfrontaliere şi interregionale, chiar şi cu ţări care nu sunt state membre ale UE; consideră că dezvoltarea cooperării interregionale dincolo de frontierele naţionale este o dovadă a contribuţiei extrem de importante pe care o aduc regiunile la acordarea unei asistenţe rapide în scopul asigurării protecţiei civile; consideră că această cooperare fructuoasă include, de asemenea, obiectivul comun de a stabili o hartă a riscurilor şi de a evalua ameninţările potenţiale şi că acesta este domeniul în care UE poate avea o contribuţie valoroasă şi vizibilă, crescând eficienţa şi eficacitatea cooperării, în special prin îmbunătăţirea coordonării;

57. subliniază că în Anul european al voluntariatului ar fi simbolic şi util să se sprijine ţările care încearcă să promoveze astfel de activităţi şi organizaţii;

58. invită Comisia să prezinte propuneri legislative ambiţioase în acest sens cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de sfârşitul lui 2011;

59. încredinţează Preşedintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluţie Consiliului şi Comisiei.

[1] JO L 71, 10.03.2007, p. 9.
[2] JO L 314, 1.12.2007, p. 9.
[3] Texte adoptate, P7_TA(2010)0465.
[4] JO C 341E, 16.12.2010, p. 5.
[5] JO C 224E, 19.8.2010, p. 1.
[6] JO C 286E, 27.11.2009, p. 15.
[7] JO C 187E, 24.7.2008, p. 55.
[8] În special proiectul-pilot de intensificare a cooperării dintre statele membre cu privire la combaterea incendiilor forestiere (2008) şi acţiunea pregătitoare pentru o capacitate de reacţie rapidă a UE (2008-2010).

EXPUNERE DE MOTIVE

Trăim într-o perioadă în care au loc tot mai multe dezastre. Anul trecut, Europa s-a confruntat cu o serie de dezastre extrem de grave, inclusiv inundaţii fulgerătoare şi de proporţii, furtuni violente şi incendii forestiere, fără a mai menţiona norul de cenuşă cauzat de erupţia vulcanului Eyjafjallajökull din Islanda. Şi în afara Europei au avut loc câteva dezastre foarte grave, făcând foarte multe victime şi cauzând mari distrugeri, ca de exemplu cutremurul din Haiti şi inundaţiile din Pakistan. În Golful Mexic, după explozia de la sonda de foraj Deepwater Horizon, a avut loc cea mai distructivă scurgere de petrol din istorie, iar în Sahel a fost o secetă cumplită. Acum lumea este zguduită de evenimentele tragice din Japonia, care a fost afectată de o combinaţie de factori precum un cutremur, un tsunami şi o catastrofă nucleară.

Pe plan mondial, cifra anuală a dezastrelor înregistrate a crescut de cinci ori în ultimii 35 de ani, ajungând la aproape 400 în prezent. Dezastrele înregistrate în Europa în ultimii 20 de ani s-au soldat cu aproape 90 000 de decese, au afectat peste 29 de milioane de persoane şi au cauzat pierderi economice în valoare de 211 miliarde EUR.

Având în vedere creşterea dramatică în ultima perioadă a dezastrelor naturale şi cauzate de om atât în Uniunea Europeană, cât şi în afara acesteia, raportoarea solicită sporirea eficienţei în toate etapele ciclului european de gestionare a dezastrelor, inclusiv prevenirea, gradul de pregătire, răspunsul şi redresarea, concomitent cu optimizarea resurselor economice în perioade de austeritate. Această abordare se bucură de un sprijin covârşitor din partea a aproximativ 90% din cetăţenii europeni, care se aşteaptă ca EU să depună mai multe eforturi pentru a veni în ajutorul ţării lor atunci când aceasta este lovită de un dezastru, un procent similar susţinând acţiunile umanitare ale UE în afara UE. Acest obiectiv se reflectă şi în Tratatul de la Lisabona, care introduce noi temeiuri juridice pentru protecţia civilă şi ajutorul umanitar, cu scopul de a asigura un răspuns rapid şi eficace în caz de dezastre care au loc în interiorul şi în afara UE.

Cum acest raport este axat pe reacţia în caz de dezastre, raportoarea ar dori să sublinieze că această reacţie ar trebui îmbunătăţită prin identificarea prealabilă a resurselor disponibile în statele membre, care sunt puse la dispoziţia mecanismului UE de protecţie civilă în mod voluntar. Aceasta ar fi o trecere importantă de la reacţia ad-hoc practicată în prezent în caz de dezastre către o planificare în avans prin dezvoltarea unor scenarii de referinţă, o cartografiere a resurselor statelor membre şi o planificare de contingenţă.

În plus, raportoarea este în favoarea unei simplificări a mecanismului UE de protecţie civilă, considerat a fi mult prea birocratic. În acest context, raportoarea salută fuzionarea celulei de criză din cadrul ECHO cu MIC şi crearea unui veritabil centru de reacţie în caz de urgenţă, operaţional 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, care, în colaborare cu statele membre, ar urma să ia decizii privind resursele ce urmează să fie alocate în caz de dezastru, astfel încât să se asigure victimelor o asistenţă imediată şi eficace.

Pentru a îmbunătăţi şi mai mult reacţia în caz de dezastre, raportoarea solicită Comisiei să prezinte cât mai curând posibil o propunere privind o forţă europeană de protecţie civilă bazată pe centrul de reacţie în caz de urgenţă.

Un alt aspect esenţial îl reprezintă nevoia unei mai bune coordonări între toţi actorii pentru a evita suprapunerea şi dublarea eforturilor atât pe plan politic, cât şi pe plan operaţional – fiecare dintre acestea ar trebui să funcţioneze independent, pentru a nu împiedica acordarea rapidă şi eficace a asistenţei pentru victimele dezastrului.

În final, raportoarea ar dori să sublinieze că este important ca toate statele membre să contribuie, în spiritul solidarităţii europene, la reacţia europeană în caz de dezastre. Un sistem de stimulente care să le permită statelor membre să aloce suficiente capacităţi pentru rezerva voluntară fără ca, în realitate, să crească cheltuielile generale ar putea determina o creştere a ofertelor. Cu alte cuvinte, utilizarea resurselor disponibile în statele membre ar trebui optimizată în beneficiul tuturor, evitându-se dublarea structurilor, a eforturilor sau a cheltuielilor.

AVIZ al Comisiei pentru dezvoltare (16.6.2011)

destinat Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară

Consolidarea răspunsului european în caz de dezastre: rolul protecţiei civile şi al asistenţei umanitare

(2011/2023(INI))

Raportoare pentru aviz: Michèle Striffler

SUGESTII

Comisia pentru pescuit recomandă Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluţie ce urmează a fi adoptată:

1. reafirmă faptul că Uniunea Europeană trebuie să respecte principiile umanitare (umanitate, neutralitate, imparţialitate şi independenţă) pentru a răspunde nevoilor umanitare în afara UE, precum şi faptul că utilizarea mijloacelor de protecţie civilă trebuie să fie bazată pe nevoi şi să fie complementară şi coerentă cu ajutorul umanitar, în perspectiva strategiilor ulterioare de dezvoltare pe termen mediu şi lung; insistă asupra faptului că aceste principii nu au un caracter dogmatic, ci rezultă din consideraţii operaţionale şi de eficacitate;

2. încurajează Comisia să sprijine Oficiul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (BCAH) să îşi continue activitatea în vederea definirii unui cadru metodologic comun de evaluare a nevoilor, încercând să includă în mod sistematic actorii locali, inclusiv nestatali;

3. subliniază importanţa dezvoltării capacităţilor de prepoziţionare a ajutoarelor în vederea îmbunătăţirii rapidităţii de intervenţie a organizaţiilor umanitare în caz de dezastre; constată că dezvoltarea de depozite/platforme reflectă eficacitatea acestei abordări în ceea ce priveşte rapiditatea, calitatea şi raportul cost/eficacitate şi solicită Comisiei să îşi menţină sprijinul financiar în acest domeniu; în acest sens, susţine recomandarea raportului Barnier din 2006, care recomandă utilizarea regiunilor ultraperiferice şi a ţărilor şi teritoriilor europene de peste mări, fără exclusivitate, ca puncte de sprijin care să permită preproziţionarea produselor esenţiale şi de logistică şi să faciliteze, astfel, mobilizarea mijloacelor umane şi materiale europene în caz de intervenţie umanitară de urgenţă în afara Uniunii Europene; subliniază importanţa flexibilităţii în coordonarea şi gestionarea resurselor pentru asigurarea caracterului rapid şi adecvat al asistenţei umanitare şi al răspunsului la dezastre;

4. solicită mărirea finanţării şi dezvoltarea capacităţilor şi a resurselor pentru a asigura faptul că ajutorul umanitar şi protecţia civilă rămân în mod exclusiv activităţi civile;

5. recunoaşte că utilizarea mijloacelor militare - transport, logistică, securitate - în sprijinul operaţiunilor umanitare poate constitui un sprijin esenţial, în special în cazul dezastrelor naturale de mare amploare; reaminteşte că mijloacele militare trebuie utilizate în cazuri foarte limitate şi în ultimă instanţă, în conformitate cu recomandările ONU;

6. sprijină propunerea de creare a unui centru european de răspuns la situaţiile de urgenţă; solicită stabilirea unor reguli precise şi transparente pentru cooperarea şi coordonarea la între Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) şi Comisie, reamintind faptul că ajutorul umanitar nu este un instrument politic de gestiune a crizelor;

7. reafirmă rolul central jucat de BCAH în procesul de coordonare a acţiunilor umanitare internaţionale;

8. solicită Comisiei să depună eforturi pentru a asigura vizibilitatea resurselor şi a capacităţilor puse la dispoziţie pe teren, în special prin utilizarea simbolurilor UE în paralel cu legitimaţiile naţionale;

9. invită Comisia să dezvolte o reţea de comunicare şi informare explorând, în special, utilizarea capacităţilor de telecomunicaţii, inclusiv prin satelit, astfel încât echipele de salvare să aibă acces la informaţii rapide şi precise, care să permită distribuţia eficientă a bunurilor de primă necesitate şi a echipamentelor indispensabile reorganizării sociale în urma unor dezastre.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	14.6.2011
Rezultatul votului final	+: –: 0:	22 0 0
Membri titulari prezenţi la votul final	Michael Cashman, Ricardo Cortés Lastra, Corina Creţu, Leonidas Donskis, Charles Goerens, Catherine Grèze, András Gyürk, Filip Kaczmarek, Franziska Keller, Miguel Angel Martínez Martínez, Gay Mitchell, Norbert Neuser, Maurice Ponga, Birgit Schnieber-Jastram, Michèle Striffler, Alf Svensson, Eleni Theocharous, Ivo Vajgl, Iva Zanicchi
Membri supleanţi prezenţi la votul final	Kriton Arsenis, Isabella Lövin, Csaba Őry

AVIZ al Comisiei pentru afaceri externe (23.6.2011)

destinat Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară

referitor la consolidarea răspunsului european în caz de dezastre: rolul protecţiei civile şi al asistenţei umanitare

(2011/2023(INI))

Raportor pentru aviz: László Tőkés

SUGESTII

Comisia pentru afaceri externe recomandă Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluţie ce urmează a fi adoptată:

1. subliniază noul rol acordat de către Tratatul de la Lisabona Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi vicepreşedinte al Comisiei (ÎR/VP) în ceea ce priveşte coordonarea operaţiunilor UE în ţările terţe pentru garantarea unei coerenţe între răspunsul UE în cazul crizelor şi elementele politice şi de securitate generale implicate; solicită stabilirea unor convenţii de lucru între toate serviciile relevante din cadrul Comisiei şi al SEAE, inclusiv din cadrul delegaţiilor UE, care se ocupă de reacţia urgentă la situaţiile de criză şi de gestionarea crizelor;

2. subliniază necesitatea consolidării coerenţei în ceea ce priveşte utilizarea diferitelor instrumente ale UE, o parte dintre acestea aflându-se în responsabilitatea ÎR/VP, precum şi necesitatea îmbunătăţirii coordonării cu misiunile civile sau militare ale politicii de securitate şi apărare comună (PSAC) care se află deja pe teren sau care ar putea fi constituite imediat după producerea unor dezastre; subliniază relaţia dintre prevenirea crizelor, răspunsul în caz de dezastre şi reconstrucţia după dezastre;

3. subliniază faptul că, în ultimă instanţă şi în conformitate cu orientările de la Oslo, utilizarea de mijloace militare sub control civil contribuie adesea în mod semnificativ la răspunsul în caz de dezastre, în special în ceea ce priveşte resursele specializate, transportul strategic sau lucrări complexe de inginerie; subliniază că ar trebui consolidată coordonarea utilizării tuturor capacităţilor - civile şi militare - disponibile, precum şi a resurselor statelor membre în ceea ce priveşte gestionarea situaţiilor de criză în vederea evitării unei dublări costisitoare a acţiunilor;

4. solicită Comisiei, alături de statele membre, să identifice deficienţele de capacitate existente şi să conceapă un calendar şi obiective clare pentru ca statele membre să îşi dezvolte în mod corespunzător capacităţile de răspuns în caz de dezastre, pentru a asigura o repartizare echitabilă a obligaţiilor între statele membre, în timp ce crearea de resurse suplimentare la nivelul UE ar trebui luată în considerare numai dacă acestea ar determina sinergii considerabile pentru UE în ansamblul său;

5. subliniază necesitatea dezvoltării unei strategii globale de comunicare pentru a promova o imagine comună şi coerentă a răspunsului UE în caz de dezastre, care să reflecte valorile şi principiile acestuia, în vederea sporirii vizibilităţii UE în ţările beneficiare şi a promovării unei mai bune înţelegeri a acţiunilor UE de către cetăţenii europeni; subliniază, în acest sens, necesitatea de a crea o forţă de protecţie civilă a UE şi de a da curs solicitărilor repetate ale Parlamentului de a pune în aplicare a propunerilor făcute în raportul Barnier din 2006; subliniază că, prin acţiunile sale de ajutor în caz de dezastre, Uniunea Europeană ar trebui să reafirme angajamentul popoarelor europene faţă de valoarea solidarităţii;

6. subliniază că acest caracter transfrontalier al dezastrelor implică o coordonare a resurselor UE şi o cooperare a acesteia cu ţările terţe, îndeosebi cu ţările vecine din cadrul Uniunii pentru Mediterana;

7. reaminteşte rolul fundamental al ONU în ceea ce priveşte coordonarea eforturilor comunităţii internaţionale de răspuns în caz de dezastre.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	21.6.2011
Rezultatul votului final	+: –: 0:	53 2 0
Membri titulari prezenţi la votul final	Gabriele Albertini, Sir Robert Atkins, Bastiaan Belder, Franziska Katharina Brantner, Frieda Brepoels, Elmar Brok, Arnaud Danjean, Mário David, Michael Gahler, Marietta Giannakou, Andrzej Grzyb, Heidi Hautala, Anna Ibrisagic, Ioannis Kasoulides, Tunne Kelam, Andrey Kovatchev, Eduard Kukan, Vytautas Landsbergis, Ryszard Antoni Legutko, Krzysztof Lisek, Sabine Lösing, Barry Madlener, Kyriakos Mavronikolas, Francisco José Millán Mon, María Muñiz De Urquiza, Annemie Neyts-Uyttebroeck, Norica Nicolai, Kristiina Ojuland, Ria Oomen-Ruijten, Ioan Mircea Paşcu, Cristian Dan Preda, José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra, Nikolaos Salavrakos, Werner Schulz, Charles Tannock, Inese Vaidere, Sir Graham Watson
Membri supleanţi prezenţi la votul final	Kader Arif, John Attard-Montalto, Elena Băsescu, Carlo Casini, Véronique De Keyser, Andrew Duff, Lorenzo Fontana, Georgios Koumoutsakos, Nadezhda Neynsky, Doris Pack, Vittorio Prodi, Judith Sargentini, Marietje Schaake, Alf Svensson, Indrek Tarand, László Tőkés, Paweł Zalewski, Janusz Władysław Zemke

AVIZ al Comisiei pentru dezvoltare regională (22.6.2011)

destinat Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară

referitor la consolidarea răspunsului european în caz de dezastre: rolul protecţiei civile şi al asistenţei umanitare

(2011/2023(INI))

Raportor pentru aviz: Georgios Stavrakakis

SUGESTII

Comisia pentru dezvoltare regională recomandă Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluţie ce urmează a fi adoptată:

1. invită Comisia să ţină cont, atunci când stabileşte care este răspunsul european în caz de dezastre, de clauza de solidaritate şi de dispoziţiile de punere în aplicare a acesteia, care trebuie să fie adoptate în regim de urgenţă şi care vor asigura o reacţie mai eficientă şi mai consecventă în caz de dezastre atât în interiorul, cât şi în afara Uniunii Europene;

2. subliniază că mecanismele actuale de coordonare ad hoc nu pot garanta o asistenţă adecvată şi suficientă în cazul unui dezastru şi că eficacitatea, eficienţa, consecvenţa şi vizibilitatea la nivel global ale asistenţei acordate pot fi îmbunătăţite; consideră că trebuie să se treacă la un sistem de planificare în avans, care să includă pregătirea unor scenarii standard în cazul principalelor tipuri de dezastre pe teritoriul şi în afara UE, şi să se identifice care sunt resursele existente şi cele necesare şi în ce scop urmează a fi utilizate; consideră că este de asemenea important să se identifice deficienţele la nivelul resurselor şi să se clarifice care este modul în care UE ar putea contribui la eforturile statelor membre de a-şi îmbunătăţi pregătirea pentru situaţii de urgenţă; este de părere că utilizarea mai eficientă a resurselor existente va împiedica crearea unei birocraţii financiare şi administrative suplimentare, în special în contextul administraţiei regionale şi locale;

3. susţine propunerea Comisiei de a crea o Capacitate europeană de răspuns în situaţii de urgenţă, inclusiv mecanisme de garantare a unei disponibilităţi mai previzibile a resurselor-cheie ale statelor membre, între altele prin crearea unei rezerve de resurse identificate în prealabil, disponibile în timpi de reacţie conveniţi în prealabil, care să fie utilizate pe baza unui angajament voluntar al statelor membre de a pune la dispoziţie în mod voluntar respectivele resurse pentru intervenţiile europene de ajutor în caz de dezastru atât în interiorul, cât şi în afara Uniunii, la nivel naţional, regional şi local; consideră că astfel, şi ajutând persoanele afectate de dezastre naturale precum incendiile, inundaţiile, cutremurele, erupţiile vulcanice, uraganele şi valurile produse de flux majore, precum şi de accidente produse pe mare, de deversări de petrol sau de riscuri nucleare, valoarea adăugată europeană a intervenţiilor UE va creşte în mod considerabil;

4. invită Comisia să urmărească o implicare a UE în ceea ce priveşte punerea la dispoziţie a resurselor, a capacităţilor şi a unei coordonări în cazul dezastrelor care au loc în UE şi care îi afectează în mod direct pe cetăţenii acesteia şi, prin urmare, pe contribuabilii din UE;

5. reiterează, în acest context, solicitarea de a utiliza resursele existente ale UE, cum ar fi Fondul de solidaritate al UE; îndeamnă Comisia să prezinte o nouă propunere care să permită creşterea flexibilităţii Fondului de solidaritate al UE şi simplificarea normelor administrative ale acestuia, având, totodată, în vedere obiectivul său iniţial de a permite „luarea unei decizii rapide pentru angajarea şi mobilizarea, în cel mai scurt timp, a resurselor financiare specifice”; consideră că o astfel de simplificare a procedurilor administrative ar accelera plăţile efectuate din Fondul de solidaritate, garantând astfel faptul că cei care au nevoie de sprijin beneficiază de plăţi imediat;

6. consideră că principalul scop ar trebui să fie valorificarea deplină şi la timp a resurselor financiare disponibile, precum şi simplificarea tuturor procedurilor administrative legate de mobilizarea acestor resurse; consideră că trebuie luate măsuri şi pentru a garanta faptul că persoanele afectate de dezastre beneficiază imediat de asistenţa umanitară pentru situaţii de urgenţă;

7. reaminteşte că Tratatul de la Lisabona a introdus conceptul de coeziune teritorială şi a extins domeniul de aplicare al principiului subsidiarităţii pentru a include autorităţile regionale şi locale şi că, în această privinţă, orice evaluare a unui răspuns european în caz de dezastre ar trebui să ia în considerare rolul esenţial pe care aceste autorităţi îl joacă în ciclul de gestionare a dezastrelor, în special având în vedere faptul că în multe state membre puterea legislativă este exercitată la nivel local sau regional; invită Comisia să identifice soluţii noi şi inovatoare de susţinere directă a autorităţilor regionale şi locale;

8. susţine eforturile Comisiei de a include, încă de la început, în mecanismele de răspuns în caz de dezastre aspecte referitoare la prevenirea acestora; subliniază, prin urmare, că autorităţile regionale şi locale au un rol esenţial în prevenirea dezastrelor, prin punerea în aplicare la nivel teritorial a unor strategii de prevenire a riscurilor, inclusiv prin realizarea unor intervenţii comune la care participă echipe din diferite ţări;

9. subliniază că anumite regiuni, precum regiunile de coastă, cele insulare şi cele muntoase, sunt extrem de vulnerabile din cauza geografiei lor, şi solicită să se acorde o atenţie deosebită acestor regiuni;

10. consideră că o abordare integrată, care cuprinde toate tipurile de pericole şi care include prevenirea dezastrelor (inclusiv atenuarea şi reducerea riscurilor), pregătirea, răspunsul şi redresarea, reprezintă cea mai eficientă strategie de a acţiona în caz de dezastre; consideră că prevenirea reprezintă una dintre modalităţile cele mai eficiente de protejare, de diminuare a efectelor şi a impactului dezastrelor şi de realizare a unor economii; solicită, în acest context, să se consolideze educaţia referitoare la prevenirea dezastrelor, să se realizeze investiţii în măsurile de prevenire a dezastrelor şi a schimbărilor climatice, să se pună în aplicare politici de prevenire mai eficiente şi o legislaţie adecvată în domeniul gestionării apei şi al gestionării eficiente a riscurilor şi să se monitorizeze îndeaproape punerea în aplicare la nivel regional şi local a Directivei privind inundaţiile, care va avea un rol central în demersurile viitoare de prevenire a dezastrelor în zonele inundabile;

11. consideră că ar trebui să se acorde o atenţie deosebită regiunilor ultraperiferice şi ţărilor şi teritoriilor de peste mări, precum şi rolului pe care poziţia geografică a acestora ar putea să îl aibă în ceea ce priveşte sprijinirea ţărilor afectate aflate în vecinătatea acestora şi continuarea consolidării răspunsului european în caz de dezastre;

12. atrage atenţia asupra rolului esenţial al autorităţilor regionale şi locale, care se află în prima linie atunci când au loc dezastre, mai ales în cazul unor dezastre transfrontaliere, şi a căror implicare poate să crească vizibilitatea UE în rândul cetăţenilor acesteia; invită, prin urmare, Comisia să se asigure că statele membre implică autorităţile regionale şi locale în acţiunile de răspuns în caz de dezastre încă de la început, pe baza modelului de guvernanţă pe mai multe niveluri aplicat în domeniul politicii de coeziune, prin intermediul unei strategii de comunicare care să fie avantajoasă pentru toţi actorii implicaţi în mecanismul de răspuns;

13. subliniază importanţa angajamentului UE cu privire la schimbul de bune practici şi la susţinerea măsurilor adoptate de statele membre, mai ales în situaţia în care mai multe state membre sunt afectate de acelaşi dezastru; recomandă, prin urmare, utilizarea valoroasei experienţe dobândite în acest domeniu prin proiectele realizate în trecut în temeiul iniţiativei comunitare INTERREG;

14. consideră că exploatarea suplimentară a posibilităţilor oferite în contextul obiectivului teritorial european este deosebit de importantă; consideră, în acest sens, că Gruparea europeană de cooperare teritorială (GECT) poate constitui un instrument important pentru continuarea consolidării cooperării transnaţionale, transfrontaliere şi interregionale, chiar şi cu ţări care nu sunt state membre ale UE; consideră că dezvoltarea cooperării interregionale dincolo de frontierele naţionale este o dovadă a contribuţiei extrem de importante pe care o aduc regiunile cu privire la acordarea unei asistenţe rapide în scopul de a asigura protecţia civilă; consideră că această cooperare fructuoasă include, de asemenea, obiectivul comun de a stabili o hartă a riscurilor şi de a evalua ameninţările potenţiale şi că exact în acest domeniu UE poate avea o contribuţie valoroasă şi vizibilă în sensul unei cooperări mai eficace şi mai eficiente, în special prin îmbunătăţirea coordonării;

15. observă că regiunile europene situate la frontierele UE pot fi afectate de dezastre ce au loc în regiuni din ţări terţe, caz în care intervenţia este şi mai dificilă; propune să se dezvolte măsuri specifice de susţinere a acestor regiuni şi să se acorde o atenţie deosebită dezastrelor provocate de om sau de accidente industriale, pentru acestea fiind nevoie de strategii diferite;

16. subliniază că în Anul european al voluntariatului sprijinirea ţărilor care încearcă să promoveze astfel de activităţi şi de organizaţii ar fi simbolică şi utilă;

17. solicită elaborarea unei strategii de comunicare cuprinzătoare, care să implice toate instituţiile şi statele membre ale UE şi care să promoveze rolul acestora în cadrul prevenirii şi gestionării dezastrelor, pentru a creşte vizibilitatea la nivel global a măsurilor europene.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	21.6.2011
Rezultatul votului final	+: –: 0:	36 0 4
Membri titulari prezenţi la votul final	François Alfonsi, Luís Paulo Alves, Catherine Bearder, Jean-Paul Besset, Victor Boştinaru, Zuzana Brzobohatá, John Bufton, Alain Cadec, Francesco De Angelis, Tamás Deutsch, Rosa Estaràs Ferragut, Danuta Maria Hübner, María Irigoyen Pérez, Seán Kelly, Mojca Kleva, Constanze Angela Krehl, Petru Constantin Luhan, Elżbieta Katarzyna Łukacijewska, Riikka Manner, Iosif Matula, Erminia Mazzoni, Lambert van Nistelrooij, Franz Obermayr, Jan Olbrycht, Wojciech Michał Olejniczak, Markus Pieper, Monika Smolková, Georgios Stavrakakis, Nuno Teixeira, Michail Tremopoulos, Oldřich Vlasák, Kerstin Westphal, Hermann Winkler, Joachim Zeller
Membri supleanţi prezenţi la votul final	Jens Geier, Ivars Godmanis, James Nicholson, Maurice Ponga, Marie-Thérèse Sanchez-Schmid, Elisabeth Schroedter

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării	13.7.2011
Rezultatul votului final	+: –: 0:	55 0 1
Membri titulari prezenţi la votul final	Kriton Arsenis, Sophie Auconie, Pilar Ayuso, Paolo Bartolozzi, Sandrine Bélier, Nessa Childers, Bairbre de Brún, Esther de Lange, Anne Delvaux, Bas Eickhout, Edite Estrela, Karl-Heinz Florenz, Elisabetta Gardini, Gerben-Jan Gerbrandy, Julie Girling, Françoise Grossetête, Cristina Gutiérrez-Cortines, Satu Hassi, Jolanta Emilia Hibner, Karin Kadenbach, Christa Klaß, Jo Leinen, Corinne Lepage, Peter Liese, Linda McAvan, Miroslav Ouzký, Vladko Todorov Panayotov, Antonyia Parvanova, Andres Perello Rodriguez, Sirpa Pietikäinen, Mario Pirillo, Pavel Poc, Vittorio Prodi, Frédérique Ries, Anna Rosbach, Dagmar Roth-Behrendt, Horst Schnellhardt, Richard Seeber, Bogusław Sonik, Salvatore Tatarella, Åsa Westlund, Glenis Willmott, Sabine Wils, Marina Yannakoudakis
Membri supleanţi prezenţi la votul final	Matthias Groote, Romana Jordan Cizelj, Riikka Manner, Miroslav Mikolášik, James Nicholson, Alojz Peterle, Michèle Rivasi, Crescenzio Rivellini, Giommaria Uggias
Membri supleanţi [articolul 187 alineatul (2)] prezenţi la votul final	José Bové, Lorenzo Fontana, Anna Záborská

Aviz juridic - Politica de confidențialitate