Procedură : 2013/2277(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A7-0149/2014

Texte depuse :

A7-0149/2014

Dezbateri :

PV 12/03/2014 - 12
CRE 12/03/2014 - 12

Voturi :

PV 13/03/2014 - 14.3

Texte adoptate :

P7_TA(2014)0239

RAPORT     
PDF 368kWORD 285k
28 februarie 2014
PE 526.111v02-00 A7-0149/2014

referitor la ancheta privind rolul și activitățile troicii (BCE, Comisia și FMI) în țările din zona euro care participă la program

(2013/2277(INI))

Comisia pentru afaceri economice și monetare

Raportori: Othmar Karas, Liem Hoang Ngoc

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
 EXPUNERE DE MOTIVE
 AVIZ al Comisiei pentru control bugetar
 AVIZ al Comisiei pentru afaceri constituționale
 REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la ancheta privind rolul și activitățile troicii (BCE, Comisia și FMI) în țările din zona euro care participă la program

(2013/2277(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 7, articolul 136 coroborat cu articolul 121 și articolul 174,

–   având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–   având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 3,

–   având în vedere Regulamentul (UE) nr. 472/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind consolidarea supravegherii economice și bugetare a statelor membre din zona euro care întâmpină sau care sunt amenințate de dificultăți grave în ceea ce privește stabilitatea lor financiară(1),

–   având în vedere Tratatul privind Mecanismul european de stabilitate (MES),

-    având în vedere Rezoluția sa din 16 iunie 2010 referitoare la UE 2020(2),

–   având în vedere Rezoluția sa din 23 octombrie 2013 referitoare la semestrul european pentru coordonarea politicilor economice: punerea în aplicare a priorităților pentru 2013(3),

–   având în vedere Rezoluția sa din 4 iulie 2013 referitoare la prioritățile Parlamentului European privind programul de lucru al Comisiei pentru 2014(4),

–   având în vedere Rezoluția sa din 12 iunie 2013 intitulată „Pregătirea reuniunii Consiliului European (27-28 iunie 2013) – Procesul decizional democratic în viitoarea UEM”(5),

–   având în vedere Rezoluția sa din 20 noiembrie 2012 conținând recomandări adresate Comisiei privind raportul președinților Consiliului European, Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene și Eurogrupului, intitulat: „Către o veritabilă uniune economică și monetară”(6),

–   având în vedere Rezoluția sa din 6 iulie 2011 referitoare la criza financiară, economică și socială: recomandări privind măsurile și inițiativele care trebuie luate(7),

–   având în vedere Rezoluția sa din 20 octombrie 2010 referitoare la criza financiară, economică și socială: recomandări privind măsurile și inițiativele care trebuie luate (raport la jumătatea perioadei)(8),

–   având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri economice și monetare și avizele Comisiei pentru control bugetar și Comisiei pentru afaceri constituționale (A7-0149/2014),

A.  întrucât troica, alcătuită din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) și Fondul Monetar Internațional (FMI), s-a constituit în urma adoptării deciziei din 25 martie 2010 a șefilor de stat și de guvern din zona euro de înființare a unui program comun și de acordare de împrumuturi bilaterale condiționate Greciei, decizie bazată, de asemenea, pe recomandările Consiliului ECOFIN, care a devenit între timp funcțională și pentru Portugalia, Irlanda și Cipru; întrucât miniștrii de finanțe din zona euro sunt implicați în mod semnificativ în deciziile referitoare la aspectele împrumuturilor bilaterale;

B. întrucât troica și rolul său sunt prevăzute de Regulamentul (UE) nr. 472/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 și sunt menționate în Tratatul privind MES;

C. întrucât Curtea Europeană de Justiție (CEJ) a confirmat în hotărârea sa în cauza Pringle/Irlanda (cauza C-370/12) faptul că BCE și Comisiei li se pot încredința atribuțiile conferite lor prin Tratatul privind MES;

D.  întrucât, în cadrul troicii, Comisia, în calitate de agent al Eurogrupului, este responsabilă de negocierea condițiilor de asistență financiară pentru statele membre din zona euro „în cooperare cu BCE” și, „dacă este posibil, împreună cu FMI”, asistență financiară denumită în continuare „asistență UE-FMI”, iar Consiliul este responsabil din punct de vedere politic pentru aprobarea programelor de ajustare macroeconomică; întrucât fiecare membru al troicii și-a urmat propriile proceduri;

E.  întrucât troica a fost, până în prezent, structura de bază pentru negocieri între creditorii oficiali și guvernele țărilor beneficiare, precum și pentru analizarea punerii în aplicare a programelor de ajustare economică; întrucât, în cea ce privește partenerul european, pentru sprijinul acordat în cadrul Fondului european de stabilitate financiară (FESF) și al Mecanismului european de stabilitate (MES) deciziile definitive referitoare la asistența financiară și condițiile aferente sunt luate de Eurogrup, care poartă așadar răspunderea politică pentru programe;

F.  întrucât a existat un acord politic general pentru a se evita o intrare necontrolată a statelor membre ale UE în incapacitate de plată, în special în zona euro, și pentru a nu se ajunge la un haos economic și social având drept urmare imposibilitatea de a plăti pensiile și salariile funcționarilor și în vederea evitării efectelor de șoc teribil asupra economiei, sistemului bancar și prestațiilor sociale, precum și a separării totale a îndatorării suverane de piețele de capital pentru o lungă perioadă de timp;

G.  întrucât troica, împreună cu statele membre în cauză, este responsabilă și pentru pregătirea deciziilor oficiale ale Eurogrupului;

H.  întrucât mai multe state membre din afara zonei euro au primit deja sau primesc asistență din partea UE în temeiul articolului 143 din TFUE, furnizată împreună cu FMI;

I.   întrucât UE și statele sale membre au creat mai multe mecanisme ad-hoc pentru furnizarea de asistență financiară țărilor din zona euro, mai întâi prin împrumuturi bilaterale, inclusiv din partea unor țări din afara zonei euro, apoi prin fonduri de urgență provizorii, și anume FESF și Mecanismul european de stabilizare financiară (MESF), care au fost create pentru statele membre ale UE aflate în situație dificilă, și, în cele din urmă, prin MES, care a fost conceput să înlocuiască toate celelalte mecanisme;

J.   întrucât CEJ, făcând trimitere la articolul 13 alineatul (3) din Tratatul privind MES, a confirmat recent (cauza Pringle) faptul că Comisia Europeană, prin implicarea sa în Tratatul privind MES, are datoria „să promoveze interesul general al Uniunii” și „să asigure coerența dintre memorandumurile de înțelegere încheiate în cadrul MES și dreptul Uniunii Europene”;

K.  întrucât CEJ a hotărât, de asemenea în cauza Pringle, că MES este coerent cu TFUE și a deschis calea pentru o eventuală integrare a acestui mecanism în acquis-ul comunitar în limitele actuale ale tratatelor;

L.  întrucât un memorandum de înțelegere este, prin definiție, un acord între statul membru în cauză și troica, care este rezultatul negocierilor și prin care un stat membru se angajează să realizeze o serie de măsuri concrete în schimbul asistenței financiare; întrucât Comisia semnează memorandumul de înțelegere în numele miniștrilor de finanțe din zona euro; întrucât, cu toate acestea, publicul nu are cunoștință de modul în care s-au desfășurat în practică negocierile între troică și statul membru în cauză și, în plus, nu există transparență în ceea ce privește măsura în care un stat membru care solicită asistență a avut posibilitatea să influențeze rezultatul negocierilor; întrucât Tratatul privind MES stipulează că un stat membru care solicită asistență din partea MES trebuie să depună, ori de câte ori este posibil, o cerere de asistență la FMI;

M.  întrucât suma totală a pachetelor de asistență financiară din cadrul celor patru programe este fără precedent, precum sunt și durata, forma și contextul programelor, ceea ce a dus la o situație nedorită în care asistența aproape a înlocuit în totalitate finanțarea obișnuită furnizată de piețe, protejând astfel sectorul bancar de pierderi prin transferul din bilanțul sectorului privat în bilanțul sectorului public a unor sume importante din datoria suverană a țărilor care fac parte din program;

N. întrucât CEJ a afirmat în hotărârea sa în cauza Pringle că interdicția prevăzută la articolul 125 din TFUE garantează faptul că statele membre rămân supuse logicii de piață atunci când contractează datorii, aceasta trebuind să le determine să mențină o disciplină bugetară, a cărei respectare contribuie, la scara Uniunii, la realizarea unui obiectiv superior, și anume menținerea stabilității financiare a uniunii monetare; întrucât, cu toate acestea, CEJ subliniază faptul că articolul 125 din TFUE nu interzice acordarea unei asistențe financiare de către unul sau mai multe state membre unui stat membru care rămâne responsabil pentru propriile angajamente față de creditorii săi, dacă condițiile atașate unei astfel de asistențe sunt de natură să îl determine pe acesta să pună în aplicare o politică bugetară sănătoasă;

O.  întrucât criza financiară a generat o criză economică și socială; întrucât această situație economică și evoluțiile recente au avut efecte negative grave și neanticipate asupra ocupări forței de muncă și asupra calității locurilor de muncă ocupate, asupra accesului la creditare, a nivelului veniturilor, a protecției sociale și asupra standardelor de sănătate și siguranță, ceea ce a avut ca rezultat o situație economică și socială incontestabil dificilă; întrucât aceste efecte negative ar fi putu fi mult mai grave fără asistența financiară acordată de FMI și UE și întrucât măsurile luate la nivel european au contribuit la prevenirea deteriorării și mai mult a situației;

P.  întrucât articolul 151 din TFUE prevede că măsurile luate de UE și de statele sale membre trebuie să fie conforme cu drepturile sociale fundamentale enunțate în Carta socială europeană din 1961 și în Carta comunitară din 1989 privind drepturile sociale fundamentale ale lucrătorilor în vederea îmbunătățirii, printre altele, a dialogului social;

Q. întrucât la articolul 152 din TFUE se afirmă că „Uniunea recunoaște și promovează rolul partenerilor sociali la nivelul său, ținând seama de diversitatea sistemelor naționale” și că aceasta „facilitează dialogul dintre (partenerii sociali), respectându-le autonomia”;

R.  întrucât costurile serviciilor pentru utilizatorii acestora sunt în creștere în unele state membre, ceea ce înseamnă că multe persoane nu își mai pot permite un nivel adecvat al serviciilor care să răspunde nevoilor lor fundamentale, inclusiv accesul la îngrijiri esențiale;

S.  întrucât grupul de lucru pentru Grecia a fost înființat pentru a consolida capacitatea administrației elene de a concepe, de a pune în aplicare și de a asigura aplicarea reformelor structurale pentru a îmbunătăți competitivitatea și funcționarea economiei, societății și a administrației și pentru a crea condiții de redresare durabilă și de creare de locuri de muncă, precum și pentru a accelera absorbția în Grecia a fondurilor structurale și de coeziune ale UE și pentru a utiliza resursele esențiale de finanțare a investițiilor;

T.  întrucât, în Rezoluția sa din 20 noiembrie 2012, Parlamentul solicită să se aplice instituțiilor UE care sunt membre ale troicii standarde înalte de răspundere democratică la nivel național și la nivelul Uniunii; întrucât această răspundere este de importanță critică pentru credibilitatea programelor de asistență, impunând îndeosebi o implicare mai puternică a parlamentelor naționale și audierea membrilor troicii care fac parte din UE de către Parlamentul European în baza unui mandat clar, înainte de a-și prelua funcțiile, precum și raportarea periodică de către aceștia Parlamentului și controlul lor democratic de către Parlament;

U.  întrucât, pe termen scurt, programele erau menite în primul rând să evite intrarea necontrolată în incapacitate de plată și să oprească speculațiile cu datoria suverană; întrucât, pe termen mediu, scopul era să se asigure că fondurile oferite ca împrumut vor fi rambursate, evitându-se astfel pierderi financiare considerabile care ar fi suportate de contribuabilii din țările care furnizează asistență și garantează fondurile; întrucât se impune, de asemenea, ca programele să asigure o creștere economică durabilă și o reducere efectivă a datoriilor pe termen mediu și lung; întrucât programele nu erau adecvate pentru corectarea în totalitate a dezechilibrelor macroeconomice care s-au acumulat în unele cazuri de-a lungul deceniilor,

Situația economică la începutul crizei în țările care participă la program

1.  consideră că factorii declanșatori exacți ai crizei au fost diferiți în toate cele patru state membre, chiar dacă pot fi identificate situații comune, cum ar fi o creștere accelerată a afluxurilor de capital și acumularea de dezechilibre macroeconomice în întreaga UE în anii de dinaintea crizei; subliniază faptul că datoria privată și/sau publică excesivă, care atinsese niveluri ce nu mai puteau fi susținute, precum și reacția exagerată a piețelor financiare combinată cu acțiuni speculative și cu reducerea gradului de competitivitate au jucat un rol determinant, cadrul de guvernanță economică al UE nefiind în măsură să prevină acești factori; subliniază, de asemenea, că toate crizele de datorie suverană au fost strâns legate de criza financiară mondială provocată de reglementările superficiale și de practicile abuzive ale sectorului financiar;

2.  observă că finanțele publice din cadrul UE se aflau deja într-o situație vulnerabilă înainte de criză, deoarece începând cu anii 1970 nivelul datoriei publice a statelor membre a crescut treptat sub influența diverselor recesiuni economice care au afectat UE; observă că costul planurilor de redresare, reducerea veniturilor fiscale și cheltuielile mari cu protecția socială au condus la majorarea datoriei publice și a proporției pe care aceasta o ocupă în PIB în toate statele membre, deși în măsuri diferite;

3.  reamintește triunghiul vulnerabilităților, în care politica bugetară dezechilibrată a unor state membre a amplificat deficitele publice în perioada premergătoare crizei, iar criza financiară a contribuit semnificativ la exacerbarea acestor deficite, urmată de tensiunile de pe piețele datoriei suverane din anumite state membre;

4.  subliniază faptul că recenta criză financiară, economică și bancară este cea mai gravă de la cel de Al Doilea Război Mondial; recunoaște faptul că, dacă nu se luau măsuri la nivel european, criza ar fi avut consecințe și mai grave; remarcă în acest sens faptul că Jean-Claude Trichet, fostul președinte al BCE, și-a exprimat, într-o audiere publică, îngrijorarea că, fără măsuri rapide și eficace, criza datoriei suverane ar fi putut genera o criză de amploarea Marii Depresiuni din anul 1929;

5.  constată că, anterior începerii programului de asistență UE-FMI inițiat în primăvara anului 2010, exista o temere dublă legată de „insolvența” și „nesustenabilitatea” finanțelor publice ale Greciei ca urmare a scăderii constante a competitivității economiei elene și a perioadei îndelungate de politică fiscală imprudentă care a fost rezultatul unui nivel scăzut de colectare a impozitelor aplicate întreprinderilor, deficitul public atingând 15,7% din PIB în 2009, ceea ce reprezenta o creștere față de -6,5% în 2007, iar raportul datorie/PIB urmând o creștere continuă începând cu 2003, an în care a fost de 97,4%, atingând 107,4% în 2007, 129,7% în 2009 și 156,9% în 2012; consideră că situația problematică a Greciei a fost cauzată și de frauda statistică practicată în anii premergători lansării programului; salută acțiunile decisive ale guvernului elen de a soluționa în mod urgent și eficace aceste probleme, inclusiv prin înființarea în martie 2010 a Autorității independente pentru statistică din Grecia; observă că descoperirea treptată a fraudei statistice din Grecia a impus reajustarea multiplicatorilor, a previziunilor și a măsurilor propuse; reamintește faptul că, la insistențele Parlamentului European, Eurostat (serviciul statistic al Uniunii Europene) dispune acum de competențele și mijloacele necesare pentru a oferi o bază solidă de date statistice fiabile și obiective;

6.  constată că Grecia a intrat în recesiune în al patrulea trimestru din 2008; constată că țara a avut șase trimestre de rată negativă de creștere a PIB-ului, iar în cel de al șaptelea a fost activat programului de asistență; constată că există o legătură strânsă între impactul crizei financiare și creșterea datoriei publice, pe de o parte, și între creșterea datoriei publice și recesiunea economică, pe de altă parte, datoria publică crescând de la 254,7 miliarde de euro la sfârșitul celui de al treilea trimestru din 2008 la 314,1 miliarde de euro la sfârșitul celui de al doilea trimestru din 2010;

7.  observă că, în urma cererii de asistență financiară înaintată de guvernul elen în aprilie 2010, piețele au început să reevalueze bazele economice și capacitatea de plată a altor state membre din zona euro, fiind exercitate presiuni asupra obligațiunilor de stat ale Portugaliei, ceea ce a dus la creșterea costurilor de refinanțare pentru Portugalia până la un nivel nesustenabil;

8.  observă că datele economice utilizate inițial de guvern în cadrul negocierilor au trebuit revizuite;

9.  constată că, la începutul programului de asistență UE-FMI, economia portugheză suferea de mai mulți ani de o creștere scăzută a PIB-ului și a productivității, dar și de ample afluxuri de capital, iar aceste tendințe, împreună cu cheltuielile tot mai mari, în special cele discreționare, care erau constant mai mari decât creșterea PIB-ului, și impactul crizei financiare mondiale, au avut ca rezultat un deficit bugetar considerabil și un nivel ridicat al datoriei publice și private combinate cu efectele crizei din Grecia, majorând costurile de refinanțare ale Portugaliei pe piețele de capital la niveluri nesustenabile și efectiv blocând accesul sectorului public la aceste piețe; subliniază că, în 2010, înainte să se solicite asistență financiară la 7 aprilie 2011, rata de creștere a Portugaliei scăzuse la 1,9%, deficitul său bugetar atinsese 9,8% (2010), nivelul datoriei sale 94% (2010), deficitul de cont curent atinsese 10,6% din PIB, iar rata șomajului era de 12%; constată, în acest context, că fundamentele macroeconomice generale s-au deteriorat rapid de la niveluri suficient de bune în 2007, înainte de criză, când rata de creștere a Portugaliei atinsese 2,4%, deficitul său bugetar 3,1%, nivelul datoriei sale 62,7%, iar deficitul de cont curent 10,2% din PIB, rata șomajului fiind de 8,1%, la o recesiune profundă și fără precedent;

10. constată că, la începutul programului de asistență UE-FMI, economia irlandeză tocmai suferise o criză bancară și economică de o amploare fără precedent, care a fost generată în mare măsură de expunerea sectorului financiar irlandez la criza ipotecară din SUA, de riscul iresponsabil asumat de băncile irlandeze și de utilizarea răspândită a titlurilor garantate cu active, care, în urma garanției generale și a măsurilor de salvare ulterioare, a avut ca efect izolarea sectorului public de piețele de capital, cauzând în 2009 scăderea PIB-ului din Irlanda cu 6,4% (1,1% în 2010) de la un nivel pozitiv de creștere de 5% în 2007, creșterea ratei șomajului de la 4,7% în 2007 la 13,9% în 2010 și un deficit al bugetului public care a atins în 2010 nivelul de 30,6% în urma sprijinului acordat de guvernul irlandez sectorului bancar, față de un surplus de 0,2% în 2007; constată că criza bancară a fost parțial rezultatul reglementării neadecvate, al unei fiscalități foarte scăzute și al unui sector bancar disproporționat; recunoaște că pierderile private ale băncilor irlandeze au fost incluse în bilanțul public pentru a evita prăbușirea sistemului bancar din Irlanda și, de asemenea, pentru a minimiza riscurile de contagiune în zona euro în ansamblu, iar guvernul irlandez a acționat în interesul mai larg al Uniunii atunci când a răspuns la criza bancară; constată, de asemenea, că, în deceniul care a precedat lansarea programului de asistență, economia irlandeză a avut o perioadă prelungită de rate reale negative ale dobânzii;

11. subliniază faptul că, înaintea crizei, în Irlanda nu se înregistrau dezechilibre bugetare, iar nivelul datoriei publice era extrem de scăzut; subliniază, de asemenea, flexibilitatea deosebită a pieței forței de muncă înainte de criză; observă că, inițial, troica a solicitat reducerea salariilor; atrage atenția asupra modelului bancar nesustenabil și asupra sistemului fiscal excesiv de dependent de veniturile provenite din impozitarea unei „bule” a locuințelor și a activelor, care a lipsit statul de venituri odată cu spargerea acestei bule;

12  observă că aproximativ 40% din PIB-ul Irlandei era injectat în sectorul bancar de către contribuabili într-o perioadă în care recapitalizarea internă nu era posibilă, deoarece această metodă provocase dezbateri aprinse în cadrul troicii;

13. solicită implementarea integrală a angajamentului asumat de liderii UE în iunie 2012 de a sparge cercul vicios dintre bănci și datoriile suverane și de a analiza mai amănunțit situația sectorului financiar din Irlanda, astfel încât să fie redusă în mod semnificativ sarcina considerabilă a datoriilor bancare din Irlanda;

14. constată că, în cea ce privește participarea sectorului privat în Grecia, nu a fost luat în considerare în mod suficient efectul de domino asupra sistemului bancar din Cipru, care stătea să se prăbușească din cauza disfuncțiilor sistemului bancar; constată, de asemenea, că activele care aveau legătură cu unele state membre mari se pare că au fost, din nou, protejate;

15. constată că, în mai 2011, Cipru a pierdut accesul la piețele internaționale din cauza unei deteriorări semnificative a finanțelor publice, precum și a expunerii ample a sectorului bancar cipriot la economia elenă și a restructurării datoriei publice din Grecia, ceea ce a condus la pierderi considerabile pentru Cipru; reamintește că, cu mulți ani înainte de începutul programului de asistență UE-FMI în 2013, au fost exprimate îngrijorări puternice cu privire la instabilitatea sistemică a economiei cipriote, inclusiv din cauza sectorului său bancar supraîndatorat și orientat către risc și a expunerii acestuia la societăți locale de proprietăți foarte îndatorate, a crizei datoriilor din Grecia, a declasificării titlurilor de stat cipriote de către agențiile de rating internaționale, a incapacității de refinanțare a cheltuielilor publice pe piețele internaționale și a reticenței autorităților publice din Cipru față de restructurarea sectorului financiar afectat de probleme, acestea preferând să se bazeze pe o injecție de capital masivă din partea Rusiei; reamintește, de asemenea, că situația a devenit și mai complexă din cauza dependenței excesive de economiile cetățenilor ruși și a recurgerii la un împrumut acordat de autoritățile ruse; constată, de asemenea, că, în 2007, raportul datorie publică/PIB a fost în Cipru de 58,8%, crescând la 86,6% în 2012, deși în 2007 administrația publică a înregistrat un surplus de 3,5% din PIB, care s-a transformat până în 2012 într-un deficit de -6,4%;

Asistența financiară UE-FMI, conținutul memorandumurilor de înțelegere și politicile puse în aplicare

16. constată că cererea inițială de asistență financiară a fost înaintată de Grecia la 23 aprilie 2010 și că acordul dintre autoritățile elene, pe de o parte, și UE și FMI, pe de altă parte, a fost adoptat la 2 mai 2010 în memorandumurile de înțelegere corespunzătoare, care conțineau condițiile de politică pentru asistența financiară UE-FMI; constată în continuare că, după cinci revizuiri și succesul insuficient al primului program, în martie 2012 a trebuit să fie adoptat un al doilea program, care a fost revizuit între timp de trei ori; constată că FMI nu a ținut seama efectiv de obiecțiile unei treimi dintre membrii consiliului său de administrație în ceea ce privește distribuirea beneficiilor și a sarcinilor aferente primului program elen;

17. constată că primul acord din mai 2010 nu putea conține dispoziții referitoare la restructurarea datoriei Greciei, deși acest lucru a fost propus de FMI ca primă măsură, acesta preferând, conform practicii sale obișnuite, restructurarea timpurie a datoriilor; reamintește reticența manifestată de BCE în 2010 și 2011 față de orice formă de restructurare a datoriei pe motiv că o restructurare ar fi condus la propagarea crizei în alte state membre, precum și refuzul acesteia de a participa la restructurarea convenită în februarie 2012; constată că, în noiembrie 2010, Banca Centrală a Greciei a contribuit la intensificarea turbulențelor de pe piață, avertizând în mod public investitorii că operațiunile cu lichidități ale BCE nu mai puteau fi considerate garantate în cazul datoriei publice a Greciei; constată, de asemenea, că statele membre s-au angajat să păstreze expunerea băncilor lor respective față de piețele de obligațiuni din Grecia, angajament pe care nu au fost în măsură să-l respecte;

18. constată că cererea inițială de asistență financiară a fost înaintată de Portugalia la 7 aprilie 2011 și că acordul dintre autoritățile portugheze, pe de o parte, și UE și FMI, pe de altă parte, a fost adoptat la 17 mai 2011 în memorandumurile de înțelegere corespunzătoare care conțineau condițiile de politică pentru asistența financiară UE-FMI; constată în continuare că programul portughez a fost revizuit periodic de atunci în vederea ajustării țintelor și a obiectivelor, având în vedere obiectivele inițiale imposibil de atins, ceea ce a dus la reușita celei de a zecea revizuiri a programului de ajustare economică al Portugaliei, acesta având perspective bune de a se încheia în curând;

19. reamintește presiunea bilaterală exercitată, conform unor informații, de BCE asupra autorităților irlandeze înainte de finalizarea acordului inițial dintre autoritățile irlandeze și UE și FMI, care a fost adoptat la 7 decembrie 2010 și, respectiv, la 16 decembrie 2010, în memorandumurile de înțelegere corespunzătoare care conțineau condițiile de politică pentru asistența financiară UE-FMI; constată că programul s-a bazat în mare măsură pe propriul Plan național de redresare 2011-2014 al guvernului irlandez, publicat la 24 noiembrie 2010; constată în continuare că programul irlandez a fost revizuit periodic de atunci, ceea ce a dus la o a douăsprezecea revizuire, finală, la 9 decembrie 2013 și că programul irlandez a fost încheiat la 15 decembrie 2013;

20. constată că, la 29 iunie 2012, Consiliul European a decis să ofere MES opțiunea de recapitalizare directă a băncilor, în baza unei decizii obișnuite și cu condiția înființării unui mecanism eficace de supraveghere unică; constată, de asemenea, că la 20 iunie 2013 Eurogrupul a stabilit cadrul operațional pentru un instrument de recapitalizare directă, supus unor condiții;

21. constată că reflecția privind recapitalizarea internă a evoluat de-a lungul timpului; în cazul Irlandei, recapitalizarea internă a deținătorilor de obligațiuni de prim rang nu era o opțiune care putea fi utilizată de autoritățile irlandeze în 2010, în timp ce în Cipru recapitalizarea internă a deponenților asigurați a fost propusă ca măsură de politică în 2013, ceea ce a dus la aprofundarea decalajului dintre instrumentele utilizate pentru atenuarea crizei bancare și a crizei datoriilor de stat;

22. constată că cererea inițială de asistență financiară a fost depusă de Cipru la 25 iunie 2012, dar divergențele privind condițiile, precum și respingerea unui proiect inițial de program de către parlamentul cipriot la 19 martie 2013, care conținea recapitalizarea internă a deponenților asigurați, pe motiv că acesta contravenea spiritului dreptului european întrucât prevedea o reducere a depozitelor mici sub 100 000 EUR, au dus la amânarea acordului final privind programul de asistență UE-FMI până la 24 aprilie (UE) și, respectiv, 15 mai 2013 (FMI), Camera reprezentanților din Cipru aprobând în final acordul la 30 aprilie 2013; constată că, inițial, au existat mai multe propuneri de program pentru Cipru, care au fost înaintate de diferiți membri ai troicii, și subliniază lipsa unei explicații credibile privind acceptarea de către Comisia Europeană și miniștrii de finanțe ai UE a includerii depunătorilor asigurați; de asemenea, regretă faptul că autoritățile cipriote au menționat existența unor dificultăți în cadrul procesului de negocieri în ceea ce privește convingerea reprezentanților troicii de a le lua în considerare preocupările, precum și faptul că guvernul cipriot a fost obligat, potrivit unor informații, să accepte instrumentul de recapitalizare internă a depozitelor bancare din cauza nivelului excepțional de ridicat al datoriei private în raport cu PIB-ul; subliniază faptul că, deși în negocierea și elaborarea programului de asistență financiară au fost profund implicați Banca Centrală a Ciprului și un comitet ministerial, iar guvernatorul Băncii Centrale a Ciprului a semnat împreună cu ministrul de finanțe memorandumul de înțelegere, trebuie observat faptul că pentru negocierea detaliată a diverselor aspecte ale memorandumului de înțelegere s-a dispus de foarte puțin timp;

23. constată efectele adverse grave ale aplicării instrumentului de recapitalizare internă, care includ impunerea de controale asupra mișcărilor de capital; subliniază că economia reală a Ciprului se confruntă în continuare cu dificultăți majore, deoarece întreruperea liniilor de creditare afectează sectoarele producătoare ale economiei;

24. constată că FMI este instituția mondială însărcinată să ofere asistență financiară condițională statelor care au probleme în domeniul balanței de plăți; subliniază că toate statele membre sunt membre ale FMI și, prin urmare, au dreptul să solicite asistența acestuia, în cooperare cu instituțiile UE, în lumina evaluării intereselor UE și ale statului membru în cauză; având în vedere magnitudinea crizei, constată că, pentru abordarea problemelor din țările care aveau nevoie de asistență financiară, nu ar fi fost suficient să se recurgă numai la mijloacele financiare ale FMI;

25. constată că FMI a subliniat clar riscurile programului elen, în special în ceea ce privește sustenabilitatea datoriei; observă că, pe lângă faptul că a acceptat ca programul să fie conceput și negociat de troică, FMI a decis să modifice criteriul politicii de acces excepțional cu privire la sustenabilitatea datoriei, pentru a permite acordarea de împrumuturi Greciei, Irlandei și Portugaliei;

26. atrage atenția asupra îngrijorărilor legate de supravegherea de către BCE a injecțiilor de capital; consideră că conceptul de solvabilitate utilizat de către BCE este lipsit de transparență și previzibilitate;

27. constată că instituțiile UE și cele internaționale nu sunt pregătite pentru o criză a datoriilor suverane de mare amploare, precum și faptul că originile și consecințele acesteia diferă în cadrul zonei euro, fiind rezultatul, printre altele, al celei mai grave crize financiare de după 1929; deplânge absența unui temei juridic viabil pentru a aborda o criză de acest fel; recunoaște eforturile depuse pentru a răspunde rapid și ferm, dar regretă faptul că Consiliul a refuzat în mod sistematic să elaboreze o abordare cuprinzătoare, sistemică și pe termen lung; regretă profund faptul că fondurile structurale ale UE și politicile UE care vizează convergența economică pe termen lung în cadrul Uniunii nu au avut rezultatele scontate;

28. subliniază că ratele de cofinanțare pentru fondurile structurale ale UE au fost majorate la 95% pentru unele dintre statele membre care au fost cel mai afectate de criză și care au beneficiat de asistență financiară în cadrul unui program de ajustare; accentuează faptul că administrațiile locale și naționale trebuie consolidate pentru a face față punerii în aplicare a legislației și programelor UE, accelerând astfel absorbția de fonduri structurale;

29. recunoaște, în pofida celor de mai sus, că provocarea imensă cu care s-a confruntat troica în perioada premergătoare crizei a fost unică, ca urmare, printre altele, a situației deficitare a finanțelor publice, a nevoii de reforme structurale în unele state membre, a reglementării insuficiente a serviciilor financiare la nivel european și național, a dezechilibrelor macroeconomice mari acumulate de-a lungul anilor, a eșecurilor politicilor și ale instituțiilor, precum și a faptului că cele mai multe instrumente macroeconomice tradiționale, precum politicile bugetare și deprecierea externă, nu erau disponibile din cauza constrângerilor impuse de uniunea monetară și a caracterului incomplet al zonei euro; constată, în plus, presiunea semnificativă a timpului cauzată parțial de faptul că cererile de asistență financiară au fost prezentate în general atunci când țările erau deja aproape de a intra în incapacitate de plată și pierduseră accesul la piețe, în timp ce trebuiau eliminate obstacole juridice, frica de dezintegrare a zonei euro era palpabilă, trebuia în mod evident să se ajungă la acorduri politice și să se ia decizii cu privire la reforme, creșterea economiei mondiale era mult încetinită, iar câteva țări care urmau să contribuie cu sprijin financiar și-au văzut propria datorie publică și privată crescând în mod alarmant;

30. denunță lipsa de transparență din cadrul negocierilor privind memorandumurile de înțelegere; constată necesitatea de a evalua dacă documentele oficiale au fost comunicate în mod clar și analizate în timp util în cadrul parlamentelor naționale și al Parlamentului European și dezbătute în mod adecvat cu partenerii sociali; constată în continuare eventualul impact negativ al unor astfel de practici, care implică restrângerea accesului la informații, asupra drepturilor cetățenilor, a situației politice din țările în cauză și a încrederii cetățenilor în democrație și în proiectul european;

31. remarcă faptul că recomandările din memorandumurile de înțelegere sunt în contradicție cu politica de modernizare elaborată sub forma Strategiei de la Lisabona și a Strategiei Europa 2020; constată, de asemenea, că statele membre vizate de memorandumuri de înțelegere sunt scutite de toate procesele de raportare aferente semestrului european, inclusiv de raportarea legată de obiectivele privind incluziunea socială și combaterea sărăciei, și nu primesc recomandări specifice fiecărei țări, în afară de punerea în aplicare a memorandumului de înțelegere respectiv; reamintește că memorandumurile de înțelegere trebuie adaptate pentru a ține seama de practicile și sistemele de formare a salariilor și de programul național de reformă al statului membru în cauză în contextul strategiei Uniunii pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă, așa cum se prevede în Regulamentul nr. 472/2013 [articolul 7 alineatul (1)];. îndeamnă să se efectueze această adaptare în cazul în care nu a fost pusă încă în practică; subliniază totuși că această situație poate fi explicată parțial, chiar dacă nu este pe deplin justificată, de faptul că programele trebuiau să fie puse în aplicare sub constrângeri temporale considerabile și într-un mediu politic, economic și financiar dificil;

32. regretă că programele pentru Grecia, Irlanda și Portugalia includ o serie de prescripții detaliate pentru reforme ale sistemelor de sănătate și reduceri de cheltuieli; regretă faptul că programele nu intră sub incidența Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sau a dispozițiilor tratatelor, inclusiv a articolului 168 alineatul (7) din TFUE;

33. atrage atenția că miniștrii de finanțe ai statelor membre UE au aprobat programele de ajustare macroeconomică;

Situația economică și socială actuală

34. regretă că măsurile puse în aplicare au condus, pe termen scurt, la o creștere a inegalității distribuției veniturilor; constată că aceste inegalități au crescut peste medie în cele patru țări; remarcă faptul că reducerile aplicate prestațiilor și serviciilor sociale, creșterea șomajului în urma măsurilor cuprinse în programele menite să remedieze situația macroeconomică, precum și reducerile salariale sporesc nivelurile de sărăcie;

35. indică nivelul inacceptabil al șomajului, al șomajului pe termen lung și al șomajului în rândul tinerilor, în special din cele patru state membre cărora li se aplică programe de asistență; subliniază că rata ridicată a șomajului în rândul tinerilor afectează posibilitățile de dezvoltare economică viitoare, după cum demonstrează fluxul tinerilor migranți din Europa de Sud, precum și din Irlanda, care riscă să cauzeze un exod al creierelor; reamintește că educația, formarea și un cadru științific și tehnologic solid au fost identificate în mod sistematic drept principala metodă de revigorare structurală a acestor economii; salută, prin urmare, recentele inițiative adoptate la nivelul UE în ceea ce privește educația și ocuparea tinerilor, programul Erasmus+, Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor și suma de 6 miliarde EUR acordată garanției UE pentru tineret, dar solicită o atenție politică și economică sporită pentru soluționarea acestor probleme; subliniază faptul că competențele asociate ocupării forței de muncă revin în continuare în special statelor membre; prin urmare, încurajează statele membre să își modernizeze în continuare sistemele naționale de educație și să abordeze problema șomajului în rândul tinerilor;

36. salută sfârșitul programului pentru Irlanda, în măsura în care misiunile troicii în Irlanda au luat sfârșit, iar țara a putut accesa cu succes piețele de obligațiuni la 7 ianuarie 2014, precum și sfârșitul preconizat al misiunii în Portugalia; regretă rezultatele inegale din Grecia, în ciuda reformelor fără precedent care au fost întreprinse; recunoaște eforturile deosebite care au fost impuse persoanelor fizice, familiilor, întreprinderilor și altor instituții ale societății civile din țările care fac obiectul programelor de ajustare; remarcă primele semne de ameliorare parțială a mediului economic în anumite țări care fac obiectul programelor; atrage atenția însă că ratele constant ridicate ale șomajului afectează redresarea economică și că sunt încă necesare eforturi perseverente și ambițioase atât la nivel național, cât și la nivelul UE;

Troica: dimensiunea economică, precum și baza teoretică și impactul deciziilor

37. subliniază că sunt necesare modele economice adecvate specifice fiecărei țări, dar și la nivelul zonei euro, construite pe baza unor ipoteze prudente, a unor date independente, a implicării factorilor interesați și a transparenței, pentru a elabora programe de ajustare credibile și eficiente, recunoscând că previziunile economice prezintă, de obicei, un anumit grad de incertitudine și de imprevizibilitate; regretă că nu au fost mereu disponibile statistici și informații adecvate;

38. salută faptul că asistența financiară a permis, pe termen scurt, îndeplinirea obiectivului de evitare a unei intrări necontrolate în incapacitatea de plată a datoriei suverane, care ar fi avut consecințe economice și sociale extrem de grave, posibil mai importante decât cele actuale, precum și efecte de contagiune a altor țări de o amploare inestimabilă, și care ar fi putut provoca ieșirea forțată a unor țări din zona euro; constată totuși că nu există nicio garanție că aceasta va fi evitată pe termen lung; constată, de asemenea, că programul de ajustare și de asistență financiară din Grecia nu a împiedicat un faliment controlat și nici efecte de contagiune a altor state membre și că încrederea pieței a fost restabilită, iar spread-urile aferente datoriei suverane au început să scadă doar atunci când BCE a completat acțiunile deja întreprinse cu programul de tranzacții monetare fără restricții în august 2012; regretă profund încetinirea economică și socială care a devenit evidentă atunci când au fost aplicate corecții fiscale și macroeconomice; constată că urmările economice și sociale ar fi fost mai grave fără asistența financiară și tehnică UE-FMI;

39. constată că, de la început, troica a publicat documente complete privind diagnosticul, strategia de depășire a problemelor fără precedent, un set de măsuri de politică elaborat împreună cu guvernul național în cauză și prognoze economice, toate fiind actualizate periodic; observă că respectivele documente nu au permis publicului să își formeze o viziune de ansamblu asupra negocierilor și că acest lucru nu reprezintă o garanție suficientă a responsabilității;

40. regretă profund ipotezele uneori prea optimiste enunțate de troică, în special în ceea ce privește creșterea economică și șomajul, decurgând printre altele din recunoașterea insuficientă a efectelor de contagiune transfrontalieră (după cum recunoaște Comisia în raportul său intitulat „Fiscal consolidations and spillovers in the Euro area periphery and core” - „Consolidările fiscale și efectele de contagiune în centrul și la periferia zonei euro”), a rezistenței politice față de schimbare din unele state membre, precum și a impactului economic și social al ajustării; regretă profund că acestea au afectat și analiza troicii privind interconexiunea dintre consolidarea fiscală și creșterea economică; constată că, în consecință, obiectivele fiscale nu au putut fi îndeplinite în intervalul de timp prevăzut;

41. înțelege, pe baza audierilor, că există o relație strânsă între durata programului de ajustare și ajutorul pus la dispoziție prin fonduri dedicate precum MES, ceea ce înseamnă că o perioadă mai mare de ajustare ar fi însemnat, în mod inevitabil, punerea la dispoziție a unor sume mult mai mari, ce urmau să fie garantate de alte state din zona euro și de FMI, însă acest lucru nu a fost considerat fezabil din punct de vedere politic, ținând cont de sumele deja foarte mari implicate; arată că durata programelor de ajustare și perioadele de rambursare sunt mult mai mari decât în programele obișnuite de asistență financiară ale FMI;

42. salută reducerea deficitelor structurale din toate țările cărora li se aplică un program, încă de la începutul programelor lor de asistență corespunzătoare; regretă că acestea nu au dus încă la o reducere a raportului datorii publice-PIB; constată că, în schimb, raportul datorii publice-PIB a crescut brusc în toate țările cărora li se aplică un program, deoarece primirea unor împrumuturi condiționate conduce în mod natural la creșterea datoriei publice, iar politicile implementate duc la recesiune economică pe termen scurt; consideră, în plus, că o estimare precisă a multiplicatorilor fiscali este fundamentală pentru ca ajustarea fiscală să aibă succes în reducerea raportului datorii-PIB; constată că este necesar și ca datoria privată să evolueze către niveluri mai sustenabile în vederea atingerii unei stabilități pe termen lung; recunoaște că, de obicei, durează câțiva ani pentru ca reformele structurale să poată contribui în mod semnificativ la creșterea productivității și a ratei de ocupare a forței de muncă;

43. consideră că multiplicatorii fiscali sunt dificil de evaluat cu exactitate; amintește, în această privință, că FMI a admis că a subestimat multiplicatorii fiscali în prognozele sale de creștere economică înainte de octombrie 2012; constată că această perioadă acoperă încheierea tuturor memorandumurilor de înțelegere inițiale examinate în acest raport, cu excepția unuia; reamintește declarația din noiembrie 2012 a Comisiei Europene, potrivit căreia erorile de prognozare nu erau cauzate de subestimarea multiplicatorilor fiscali; subliniază totuși că Comisia a menționat, în răspunsul său la chestionar, că „multiplicatorii fiscali tind să fie mai mari în contextul actual decât în timpuri normale”; înțelege că multiplicatorii fiscali sunt parțial endogeni și evoluează în condiții macroeconomice în schimbare; subliniază că nu i s-a dat curs acestei exprimări a dezacordului public dintre Comisia Europeană și FMI privind dimensiunea multiplicatorului fiscal prin adoptarea unei atitudini comune de către troică;

44. subliniază că, deși obiectivul declarat al FMI din operațiunile sale de asistență din cadrul troicii este deprecierea internă prin reducerea salariilor și tăierea pensiilor, Comisia nu a avizat niciodată în mod explicit acest obiectiv; constată că obiectivul evidențiat de Comisie în toate cele patru țări cărora li se aplică un program în cauză a fost mai degrabă consolidarea fiscală; recunoaște aceste diferențe între prioritățile FMI și prioritățile Comisiei și ia notă de această divergență preliminară între obiectivele celor două instituții; constată că s-a convenit să se utilizeze drept bază un mix compus din ambele instrumente și din reforme structurale, această abordare fiind completată de alte măsuri; observă că combinarea consolidării fiscale cu o politică salarială restrictivă a redus atât cererea publică, cât și pe cea privată; remarcă faptul că obiectivul de reformare atât a bazei industriale, cât și a structurilor instituționale din țările participante la programe, pentru a le spori sustenabilitatea și eficiența, s-a bucurat de mai puțină atenție decât obiectivele menționate anterior;

45. consideră că a fost acordată prea puțină atenție atenuării impactului negativ economic și social al strategiilor de ajustare în țările cărora li se aplică un program; reamintește originile crizei; regretă că de prea multe ori în abordarea universală adoptată pentru gestionarea crizei nu s-a luat în considerare pe deplin echilibrul necesar în ceea ce privește impactul economic și social al măsurilor politice prevăzute;

46. subliniază că răspunderea la nivel național este esențială, iar neimplementarea măsurilor convenite are consecințe în ceea ce privește rezultatele așteptate, generând dificultăți suplimentare pentru țara în cauză pentru o perioadă de timp și mai îndelungată; ia act de experiența FMI conform căreia responsabilitatea națională ar putea fi concepută ca fiind cel mai important factor în succesul oricărui program de asistență financiară; cu toate acestea, subliniază faptul că răspunderea la nivel național nu este posibilă fără legitimitate și responsabilitate democratică corespunzătoare la nivel național și la nivelul UE; în acest sens, subliniază că discutarea de către parlamentele naționale a bugetelor și a legilor de punere în aplicare a programelor de ajustare economică este esențială pentru asigurarea responsabilității și a transparenței la nivel național;

47. subliniază faptul că o egalitate de gen consolidată este un element important pentru clădirea unor economii mai puternice și că acest factor nu ar trebui niciodată trecut cu vederea în analizele sau în recomandările economice;

Troica: dimensiunea instituțională și legitimitatea democratică

48. constată că, din cauza unei reacții la criză treptate din partea UE, precum și din cauza rolului neclar al BCE în cadrul troicii și a caracterului procesului decizional din cadrul troicii, mandatul troicii a fost perceput ca fiind neclar, precum și lipsit de transparență și de control democratic;

49. subliniază însă că adoptarea Regulamentului (UE) nr. 472/2013 la 21 mai 2013 constituie un prim pas – chiar dacă insuficient – spre o codificare a procedurilor de supraveghere ce urmează să fie aplicate în zona euro pentru țările care se confruntă cu dificultăți financiare și conferă un mandat troicii; salută, printre altele: prevederile referitoare la evaluarea sustenabilității datoriei publice; procedurile mai transparente cu privire la adoptarea unor programe de ajustare macroeconomică, inclusiv necesitatea de a integra efectele de contagiune negative, șocurile macroeconomice și financiare, precum și drepturile de control conferite Parlamentului European; prevederile referitoare la implicarea partenerilor sociali; cerințele de a ține cont în mod explicit de practicile și de instituțiile naționale în stabilirea salariilor; necesitatea de a asigura mijloace suficiente pentru politicile fundamentale, cum ar fi educația și îngrijirea sănătății; precum și derogările de la cerințele aplicabile ale Pactului de stabilitate și de creștere, acordate statelor membre în contextul asistenței;

50. ia act de declarația președintelui Eurogrupului, conform căreia Eurogrupul conferă un mandat Comisiei pentru a negocia în numele său condițiile detaliate ale asistenței, luând concomitent în considerare punctele de vedere ale statelor membre cu privire la elementele-cheie ale condiționalității și, având în vedere propriile constrângeri financiare, cu privire la nivelul asistenței financiare; ia act de faptul că procedura de mai sus, prin care Eurogrupul conferă un mandat Comisiei, nu este prevăzută de legislația UE, deoarece Eurogrupul nu este o instituție oficială a Uniunii Europene; subliniază că, în ciuda faptului că Comisia acționează în numele statelor membre, responsabilitatea politică finală pentru conceperea și aprobarea programelor de ajustare macroeconomică le aparține miniștrilor de finanțe din UE și guvernelor din care aceștia fac parte; regretă lipsa de legitimitate și răspundere democratică a Eurogrupului la nivelul UE atunci când își asumă competențe executive la nivelul UE;

51. subliniază că mecanismele de salvare și troica au avut un caracter ad hoc și regretă că nu a existat un temei juridic corespunzător disponibil pentru înființarea troicii pe baza legislației primare a Uniunii, ceea ce a condus la instituirea unor mecanisme interguvernamentale sub forma FESF și, în cele din urmă, a MES; solicită ca orice soluție viitoare să se bazeze pe legislația primară a Uniunii; recunoaște că acest lucru ar putea conduce la nevoia de modificare a tratatului;

52. este alarmat de recunoașterea de către fostul președinte al Eurogrupului în fața Parlamentului European a faptului că Eurogrupul a avizat recomandările troicii fără a examina în detaliu implicațiile lor politice specifice; subliniază faptul că, dacă acest lucru se dovedește a fi corect, miniștrii de finanțe din zona euro nu sunt absolviți de răspunderea politică pentru programele de ajustare macroeconomică și pentru memorandumurile de înțelegere; subliniază că această recunoaștere pune într-o lumină îngrijorătoare sfera de aplicare neclară a rolurilor de „consiliere tehnică” și de „reprezentare a Eurogrupului”, atribuite atât Comisiei, cât și BCE în cadrul conceperii, al punerii în aplicare și al evaluării programelor de asistență; în acest context, regretă absența unor mandate clare și responsabile pentru fiecare caz în parte, conferite Comisiei de Consiliu și de Eurogrup;

53. pune la îndoială rolul dublu al Comisiei în cadrul troicii ca agent al statelor membre și instituție a UE; menționează că există un potențial conflict de interese în cadrul Comisiei între rolul său din cadrul troicii și responsabilitatea sa în calitate de gardian al tratatelor și al acquis-ului comunitar, în special în domenii de politică cum ar fi concurența, ajutorul de stat și coeziunea socială și în ceea ce privește politica salarială și socială a statelor membre, domeniu care nu este de competența Comisiei, precum și respectarea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene; subliniază faptul că o astfel de situație este incompatibilă cu rolul normal al Comisiei, și anume de a acționa ca organ independent care protejează interesul UE și asigură punerea în aplicare a normelor UE în limitele stabilite prin tratate;

54. indică, de asemenea, un potențial conflict de interese între actualul rol al BCE din cadrul troicii în calitate de „consilier tehnic” și funcția sa de creditor al celor patru state membre, precum și mandatul său în temeiul tratatului, întrucât propriile sale acțiuni au fost condiționate de deciziile la care aceasta a luat parte; salută totuși contribuția sa la abordarea crizei, dar solicită ca eventualele conflicte de interese ale BCE, în special în ceea ce privește politica importantă privind lichiditatea, să fie examinate cu atenție; constată că, pe parcursul crizei, BCE a deținut informații esențiale cu privire la robustețea sectorului bancar și la stabilitatea financiară în ansamblu și că a exercitat ulterior o influență politică asupra factorilor de decizie, cel puțin în cazul restructurării datoriei Greciei, în care BCE a insistat ca clauzele de acțiune colectivă să nu se aplice titlurilor de stat pe care le deținea, al operațiunilor de injecție de capital din Cipru și al neincluderii deținătorilor de obligațiuni de prim rang în recapitalizarea internă din Irlanda;

55. constată că rolul BCE nu este suficient definit, întrucât Tratatul privind MES și Regulamentul (UE) nr. 472/2013 prevăd faptul că Comisia ar trebui să acționeze „în colaborare cu BCE”, reducând astfel rolul BCE la unul de consiliere; constată că Eurogrupul a solicitat implicarea BCE ca furnizor de expertiză pentru a completa punctele de vedere ale celorlalți parteneri din cadrul troicii și că CEJ a hotărât în cauza Pringle că atribuțiile conferite BCE prin Tratatul privind MES sunt în conformitate cu diversele atribuții pe care TFUE și Statutul SEBC [și al BCE] le conferă BCE, cu condiția ca un anumit număr de condiții să fie îndeplinite în permanență; atrage atenția asupra responsabilității Eurogrupului în ceea ce privește permisiunea acordată BCE de a acționa în cadrul troicii, dar reamintește că mandatul BCE este limitat de TFUE la politica monetară și stabilitatea financiară și că implicarea BCE în procesul de luare a deciziilor cu privire la politicile bugetare, fiscale și structurale nu este prevăzută de tratate; reamintește că articolul 127 din TFUE prevede că, fără a aduce atingere obiectivului privind stabilitatea prețurilor, SEBC susține politicile economice generale din Uniune cu scopul de a contribui la realizarea obiectivelor Uniunii, definite la articolul 3 din TUE;

56. indică responsabilitatea democratică slabă în general a troicii în țările cărora li se aplică un program la nivel național; constată totuși că această responsabilitate democratică diferă între țări, în funcție de voința organelor executive naționale și de capacitatea efectivă de control a parlamentelor naționale, după cum s-a demonstrat în cazul refuzului memorandumului de înțelegere inițial de către Parlamentul Ciprului; observă, cu toate acestea, că, atunci când au fost consultate, parlamentele naționale aveau de ales între intrarea, în cele din urmă, în incapacitatea de plată a datoriilor lor și acceptarea memorandumurilor de înțelegere negociate între troică și autoritățile naționale; subliniază faptul că memorandumul de înțelegere nu a fost ratificat de către parlamentul național din Portugalia; constată cu îngrijorare că faptul că troica este alcătuită din trei instituții independente, cu o repartizare inegală a responsabilităților între acestea, cu mandate diferite și cu structuri de negociere și de luare a deciziilor care au diferite niveluri de responsabilitate, a condus la lipsa unui control adecvat și a unei responsabilități democratice a troicii în ansamblu;

57. regretă faptul că, din cauza statutului său, FMI nu poate apărea în mod oficial în fața parlamentelor naționale sau a Parlamentului European sau să le prezinte un raport în scris; constată că structura de guvernanță a FMI prevede răspunderea față de cele 188 de țări membre prin intermediul Consiliului director al FMI; subliniază că implicarea FMI în calitate de creditor de ultimă instanță care pune la dispoziție până la o treime din finanțare plasează instituția într-un rol minoritar;

58. constată că, în urma lucrărilor pregătitoare ale troicii, deciziile oficiale sunt luate, separat și în conformitate cu statutele lor juridice și rolurile specifice, de către Eurogrup și FMI, care dobândesc astfel responsabilitate politică pentru acțiunile troicii; constată, de asemenea, că se acordă în prezent un rol esențial MES în calitate de organizație responsabilă cu deciziile privind asistența financiară acordată de statele membre din zona euro, punând astfel în centrul oricărei decizii luate organele executive naționale ale statelor membre din zona euro, inclusiv guvernele statelor membre direct vizate;

59. constată că legitimitatea democratică a troicii la nivel național decurge din responsabilitatea politică a membrilor Eurogrupului și ai ECOFIN în fața parlamentelor lor naționale respective; regretă faptul că troica nu dispune de legitimitate democratică la nivelul UE, din cauza structurii sale;

60. regretă modul în care instituțiile UE sunt înfățișate ca țap ispășitor pentru efectele negative ale ajustării macroeconomice din statele membre, deși miniștrii de finanțe din statele membre sunt cei care poartă responsabilitatea politică pentru troică și operațiunile sale; subliniază că acest lucru ar putea conduce la o răspândire a euroscepticismului, deși responsabilitatea revine statelor membre, și nu Uniunii;

61. invită Eurogrupul, Consiliul și Consiliul European să își asume întreaga responsabilitate pentru operațiunile troicii;

62. indică faptul că MES este un organism interguvernamental, care nu face parte din structura juridică a Uniunii Europene și se supune regulii unanimității în cadrul procedurii ordinare; consideră, prin urmare, că este necesară o atitudine de angajament reciproc și de solidaritate; constată că Tratatul privind MES a introdus principiul condiționalității împrumuturilor sub forma unui program de ajustare macroeconomică; subliniază că Tratatul privind MES nu definește în detaliu conținutul condițiilor sau al programului de ajustare, oferind o mare marjă de manevră în ceea ce privește recomandarea unei astfel de condiționalități;

63. așteaptă de la curțile naționale de conturi să-și asume pe deplin responsabilitățile legale în ceea ce privește certificarea caracterului legal și regulamentar al tranzacțiilor financiare și eficiența sistemelor de supraveghere și control; invită, în acest sens, instituțiile supreme de audit să-și consolideze cooperarea, în special prin schimbul de bune practici;

Propuneri și recomandări

64. salută disponibilitatea Comisiei, a BCE, a președintelui Eurogrupului, a FMI, a guvernelor naționale și a băncilor centrale din Cipru, Irlanda, Grecia și Portugalia, precum și a partenerilor sociali și a reprezentanților societății civile de a coopera și de a participa la evaluarea Parlamentului cu privire la rolul și la activitățile troicii, inclusiv prin răspunsuri la chestionarul detaliat și/sau prin participarea la audieri oficiale și neoficiale;

65. regretă că propunerile cuprinse în Rezoluția sa din 6 iulie 2011 referitoare la criza financiară, economică și socială nu au fost luate în considerare în mod suficient de Consiliul European; subliniază că punerea lor în aplicare ar fi favorizat convergența economică și socială în uniunea economică și monetară și ar fi permis luarea unor măsuri de coordonare a legitimității democratice depline a politicilor economice și bugetare;

Pe termen scurt și mediu

66. solicită, ca o primă măsură, instituirea unor norme de procedură clare, transparente și obligatorii privind interacțiunea dintre instituțiile din cadrul troicii și repartizarea sarcinilor și a responsabilităților în cadrul acesteia; are convingerea fermă că, pentru a crește transparența, a permite un control democratic mai solid și a susține credibilitatea activității troicii, este nevoie de o definire și de o repartizare clară a sarcinilor;

67. solicită elaborarea unei strategii de comunicare mai bune pentru programele de asistență financiară actuale și viitoare; recomandă să se acorde prioritate deplină acestei preocupări, întrucât lipsa măsurilor în acest domeniu va afecta, în cele din urmă, imaginea Uniunii;

68. solicită realizarea unei evaluări transparente privind modul de atribuire a contractelor către consultanții externi, absența licitațiilor publice, plata unor taxe foarte ridicate și potențialele conflictele de interese;

Impactul economic și social

69. amintește că poziția Parlamentului privind Regulamentul (UE) nr. 472/2013 cuprindea introducerea unor dispoziții care să prevadă obligația de includere în programele de ajustare macroeconomică a unor planuri de urgență pentru situația în care scenariile previziunilor de referință nu se materializează și în caz de derapaje cauzate de împrejurări ce nu pot fi controlate de statul membru care beneficiază de asistență, cum ar fi șocurile economice internaționale neașteptate; subliniază că astfel de planuri constituie o condiție prealabilă pentru politicile prudente, având în vedere fragilitatea și fiabilitatea redusă a modelelor economice care stau la baza previziunilor din cadrul programului, așa cum se observă în toate statele membre care participă la programe de asistență;

70. îndeamnă UE să monitorizeze îndeaproape evoluția financiară, fiscală și economică în statele membre și să creeze un sistem instituționalizat de stimulente pozitive, pentru a-i recompensa în mod corespunzător pe cei care respectă cele mai bune practici în acest domeniu și pe cei care respectă pe deplin programele lor de ajustare;

71. solicită ca troica să țină seama de dezbaterea actuală privind multiplicatorii fiscali și să aibă în vedere revizuirea memorandumurilor de înțelegere pe baza celor mai recente rezultate empirice;

72. solicită troicii să realizeze noi evaluări privind sustenabilitatea datoriilor și să abordeze de urgență nevoia de a reduce sarcina datoriei publice elene, precum și ieșirile de capital alarmante din Grecia, care contribuie în mod semnificativ la cercul vicios care caracterizează criza economică actuală din această țară; amintește că există o serie de posibilități de restructurare a datoriilor, pe lângă o marjă de ajustare a principalului obligațiunilor, care includ schimbul de obligațiuni, amânarea scadenței obligațiunilor și reducerea cupoanelor; consideră că ar trebui analizate cu atenție diferitele posibilități de restructurare a datoriilor;

73. insistă asupra faptului că memorandumurile de înțelegere trebuie încheiate pentru a respecta, dacă nu e deja cazul, obiectivele Uniunii Europene, și anume promovarea ocupării forței de muncă, îmbunătățirea condițiilor de trai și de muncă, pentru a permite armonizarea acestora și, totodată, îmbunătățirea lor, o protecție socială adecvată, dialogul dintre conducere și forța de muncă, dezvoltarea resurselor umane care să permită un nivel ridicat și durabil al ocupării forței de muncă și combaterea excluziunii, astfel cum se prevede la articolul 151 din TFUE; susține prelungirea prudentă a intervalelor de ajustare fiscală respectate deja în memorandumuri, având în vedere că temerile legate de un colaps general au scăzut; este în favoarea luării în calcul a unor ajustări suplimentare în lumina altor evoluții macroeconomice;

74. regretă faptul că sarcina nu a fost împărțită între toți cei care au acționat în mod iresponsabil și că protejarea deținătorilor de obligațiuni a fost considerată o necesitate a UE în interesul stabilității financiare; solicită Consiliului să activeze cadrul pe care l-a stabilit cu privire la tratarea activelor istorice, pentru a întrerupe cercul vicios dintre datoriile suverane și bănci și pentru a diminua sarcina datoriei publice în Irlanda, Grecia, Portugalia și Cipru; îndeamnă Eurogrupul să își onoreze angajamentul de a analiza situația sectorului financiar irlandez în vederea continuării procesului de creștere a sustenabilității ajustării în Irlanda și, ținând cont de toate cele de mai sus, îndeamnă Eurogrupul să ia măsuri adecvate în vederea îndeplinirii angajamentului asumat față de Irlanda cu privire la abordarea acestei sarcini a datoriilor bancare; consideră că ar trebui să se aibă în vedere în special aplicarea Pactului de stabilitate și de creștere în cazul datoriilor moștenite relevante, deoarece acestea sunt considerate în Irlanda inechitabile și împovărătoare pentru țară în temeiul dispozițiilor legate de flexibilitate din pactul reformat; consideră că, pe termen mai lung, distribuția costurilor ar trebui să reflecte distribuția deținătorilor de obligațiuni protejați; ia act de solicitarea autorităților irlandeze privind transferarea unei părți a datoriei publice aferente costului salvării sectorului financiar către MES;

75. recomandă Comisiei, Eurogrupului și FMI să analizeze în continuare conceptul de „obligațiuni convertibile contingente”, în cazul în care randamentele datoriei suverane nou emise în statele membre care beneficiază de asistență sunt legate de creșterea economică;

76. amintește că este necesar ca măsurile să garanteze veniturile fiscale, în special pentru țările care participă la program, consacrate în Regulamentul (UE) nr. 472/2013 al Parlamentului European și al Consiliului privind consolidarea supravegherii economice și bugetare a statelor membre din zona euro care se confruntă cu sau sunt amenințate de dificultăți grave la adresa stabilității lor financiare (raportul Gauzès), statele membre luând, „în strânsă cooperare cu Comisia și în colaborare cu BCE și, dacă este cazul, cu FMI, măsuri destinate să consolideze eficiența și eficacitatea capacității de colectare a veniturilor, precum și să combată frauda și evaziunea fiscală cu scopul de a-și majora veniturile fiscale”; amintește că ar trebui să fie luate rapid măsuri eficiente de combatere și de prevenire a fraudei fiscale, atât în interiorul, cât și în afara UE; recomandă să se ia măsuri care să aibă ca rezultat o contribuție echitabilă a tuturor părților la veniturile fiscale;

77. solicită să se publice informații legate de utilizarea fondurilor de salvare; subliniază că ar trebui clarificat care este volumul de fonduri direcționate către finanțarea deficitului, finanțarea guvernului și despăgubirea creditorilor privați;

78. solicită implicarea efectivă a partenerilor sociali în conceperea și în punerea în aplicare a programelor de ajustare, actuale și viitoare; consideră că acordurile la care au ajuns partenerii sociali în cadrul programelor ar trebui respectate în măsura în care sunt compatibile cu programele; subliniază că Regulamentul (UE) nr. 472/2013 prevede că programele de asistență trebuie să respecte practicile și sistemele naționale de formare a salariilor;

79. solicită ca BEI să fie implicată în conceperea și în punerea în aplicare a măsurilor legate de investiții pentru a contribui la redresarea economică și socială;

80. regretă faptul că programele nu fac obiectul Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, al Convenției europene a drepturilor omului și al Cartei sociale europene din cauza faptului că acestea nu au la bază dreptul primar al Uniunii;

81. subliniază că instituțiile europene trebuie să respecte dreptul Uniunii, inclusiv Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în orice situație;

82. subliniază că urmărirea stabilității economice și financiare în statele membre și în Uniune în ansamblul său nu trebuie să submineze stabilitatea socială, modelul social european sau drepturile sociale ale cetățenilor UE; subliniază că participarea partenerilor sociali la dialogul economic de la nivel european, așa cum prevăd tratatele, trebuie înscrisă pe agenda politică; solicită ca partenerii sociali să fie implicați în conceperea și în punerea în aplicare a programelor de ajustare, actuale și viitoare;

Comisia

83. solicită punerea în aplicare și aproprierea deplină a Regulamentului (UE) nr. 472/2013; invită Comisia să înceapă negocierile interinstituționale cu Parlamentul în vederea stabilirii unei proceduri comune pentru informarea comisiei competente a Parlamentului cu privire la concluziile desprinse din monitorizarea programului de ajustare macroeconomică și cu privire la progresele înregistrate în ceea ce privește pregătirea proiectului de program de ajustare macroeconomică prevăzut la articolul 7 din Regulamentul (UE) nr. 472/2013; amintește Comisiei să realizeze și să publice evaluări ex-post ale recomandărilor sale și ale participării sale în cadrul troicii; solicită Comisiei să includă aceste evaluări în raportul de evaluare prevăzut la articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. 472/2013; amintește Consiliului și Comisiei că articolul 16 din Regulamentul (UE) nr. 472/2013 prevede că statele membre care beneficiază de asistență financiară la 30 mai 2013 fac obiectul regulamentului respectiv începând de la data respectivă; invită Consiliul și Comisia, în conformitate cu articolul 265 din TFUE, să acționeze cu scopul de a simplifica și de a alinia programele de asistență financiară ad hoc la procedurile și actele legislative menționate în Regulamentul (UE) nr. 472/2013; invită Comisia și colegislatorii să tragă învățămintele necesare din experiența troicii în ceea ce privește conceperea și punerea în aplicare a următoarele etape ale UEM, inclusiv atunci când revizuiesc Regulamentul (UE) nr. 472/2013;

84. amintește Comisiei și Consiliului poziția sa adoptată în ședință plenară cu privire la Regulamentul (UE) nr. 472/2013; subliniază îndeosebi faptul că Parlamentul a stabilit, în cadrul acestei poziții, dispoziții care sporesc și mai mult transparența și răspunderea procesului decizional care conduce la adoptarea de programe de ajustare macroeconomică, prevăzând un mandat și un rol global clare și bine delimitate pentru Comisie; solicită Comisiei să reevalueze și să integreze în cadru aceste prevederi în cazul unei viitoare propuneri de modificare a Regulamentului (UE) nr. 472/2013; amintește, din această perspectivă, că pregătirea viitoarelor programe de asistență ține de responsabilitatea Comisiei, care ar trebui să solicite consiliere, dacă e cazul, unor părți terțe precum BCE, FMI sau alte organisme;

85. solicită ca, atunci când acționează ca membru al mecanismului de asistență al UE, Comisia să aibă o responsabilitate deplină, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 472/2013 și nu numai; solicită ca reprezentanții Comisiei în cadrul mecanismului respectiv să fie audiați de Parlament înainte de a-și începe activitatea; solicită ca aceștia să fie supuși obligației de a raporta în mod regulat Parlamentului;

86. propune instituirea de către Comisie a unui „grup operativ pentru creștere economică” în fiecare țară care participă la program, grup alcătuit (între altele) din experți provenind din statele membre și de la BEI, în asociere cu reprezentanți ai sectorului privat și ai societății civile, pentru a permite aplicarea principiului aproprierii și pentru a sugera opțiuni de promovare a dezvoltării economice care să completeze consolidarea fiscală și reformele structurale; acest grup operativ ar avea obiectivul de a restabili încrederea și, prin urmare, de a favoriza investițiile; Comisia ar trebui să folosească experiența dobândită în cadrul instrumentului de înfrățire pentru cooperarea dintre administrațiile publice ale statelor membre și ale țărilor beneficiare;

87. consideră că ar trebui să se țină seama mai bine de situația zonei euro în ansamblu (inclusiv de efectele de propagare asupra celorlalte state membre care rezultă din politicile naționale) atunci când este analizată procedura privind dezechilibrele macroeconomice (PDM) sau când Comisia elaborează analiza anuală a creșterii (AAC);

88. consideră că PDM ar trebui să evalueze în mod clar și încrederea exagerată acordată de orice stat membru unui anumit sector de activitate;

89. solicită Comisiei să efectueze, în lumina normelor privind ajutoarele de stat, o analiză aprofundată a aportului de lichidități al SEBC;

90. încredințează Comisiei, în calitatea sa de „gardian al tratatelor”, sarcina de a prezenta, până la sfârșitul lui 2015, un studiu detaliat referitor la consecințele economice și sociale ale programelor de ajustare în cele patru țări, pentru a oferi o imagine clară atât a impactului pe termen scurt, cât și a impactului pe termen lung al programelor, astfel încât informațiile obținute pe această cale să poată fi folosite pentru viitoarele măsuri de asistență; solicită Comisiei să se folosească de toate organele consultative relevante, inclusiv de Comitetul Economic și Financiar, de Comitetul pentru ocuparea forței de muncă și de Comitetul pentru protecție socială, atunci când elaborează acest studiu și să coopereze pe deplin cu Parlamentul; consideră că raportul Comisiei ar trebui să reflecte, de asemenea, evaluarea realizată de Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene;

91. invită Comisia și Consiliul să asigure participarea tuturor direcțiilor generale ale Comisiei și a tuturor ministerelor naționale relevante la discuțiile și la deciziile legate de memorandumurile de înțelegere; subliniază în special rolul pe care trebuie să îl aibă DG Ocuparea Forței de Muncă alături de DG ECFIN și DG MARKT în ceea ce privește asigurarea faptului că dimensiunea socială reprezintă un punct-cheie în negocieri și că se ține seama și de impactul social;

BCE

92. solicită ca rolul BCE să fie analizat cu atenție în contextul oricărei reforme a cadrului troicii, pentru ca acesta să fie în concordanță cu mandatul BCE; solicită, în special, ca BCE să aibă statutul unui observator discret cu un rol consultativ transparent și clar definit, fără a putea fi un partener de negociere cu drepturi depline și eliminându-se practica prin care BCE participa la semnarea declarațiilor de misiune;

93. solicită BCE să realizeze și să publice evaluări ex-post referitoare la impactul recomandărilor sale și al participării sale în cadrul troicii;

94. recomandă BCE să-și actualizeze orientările referitoare la injecțiile de capital și regulamentele sale cadru colaterale, pentru a crește transparența aportului de lichidități în statele membre care beneficiază de asistență și securitatea juridică legată de conceptul de solvabilitate folosit de SEBC;

95. invită BCE și băncile centrale naționale să publice în timp util informații cuprinzătoare cu privire la injecțiile de capital, inclusiv în ceea ce privește condițiile de sprijin, cum ar fi solvabilitatea, modul în care injecțiile de capital sunt finanțate de băncile centrale naționale, cadrul juridic și funcționarea lor practică;

FMI

96. consideră că, după ani de experiență în conceperea și în punerea în aplicare a programelor financiare, instituțiile europene au dobândit cunoștințele de specialitate necesare pentru a le concepe și a le pune în aplicare singure, implicarea FMI fiind redefinită conform celor propuse în prezentul raport;

97. solicită ca orice implicare viitoare a FMI în zona euro să fie în continuare opțională;

98. invită FMI să redefinească aria de acțiune pentru orice implicare viitoare a sa în programele de asistență legate de UE, astfel încât acesta să devină un creditor catalitic care acordă finanțare minimă și cunoștințe de specialitate țării care împrumută și instituțiilor UE, păstrând, totodată, opțiunea de a renunța în cazul unui dezacord;

99. solicită Comisiei, în conformitate cu articolul 138 din TFUE, să propună măsuri corespunzătoare pentru a asigura o reprezentare unitară a zonei euro în cadrul instituțiilor și a conferințelor internaționale din domeniul financiar și, în special, în cadrul FMI, pentru a înlocui sistemul actual de reprezentare a fiecărui stat membru în parte la nivel internațional; menționează că pentru aceasta este necesară o modificare a statutului FMI;

100.     solicită consultarea Parlamentului cu privire la implicarea FMI în zona euro pe bază ad hoc;

Consiliul și Eurogrupul

101.    solicită o reevaluare a procesului decizional al Eurogrupului pentru a include o responsabilitate democratică adecvată atât la nivel național, cât și la nivel european; solicită să fie stabilite orientări europene pentru a se asigura un control democratic adecvat al punerii în aplicare de măsuri la nivel național care să ia în considerare calitatea ocupării forței de muncă, protecția socială, sănătatea și educația și care să asigure accesul tuturor la sistemele sociale; propune ca funcția de președinte permanent al Eurogrupului să reprezinte o responsabilitate permanentă; sugerează ca funcția de președinte să fie deținută de unul dintre vicepreședinții Comisiei, care să răspundă în fața Parlamentului; solicită, pe termen scurt, să se organizeze un dialog sistematic între troica și Parlament;

102.    invită Eurogrupul, Consiliul și Consiliul European să-și asume întreaga răspundere pentru activitățile troicii; este preocupat, în special, de creșterea răspunderii Eurogrupului pentru deciziile luate cu privire la asistența financiară, întrucât miniștrii de finanțe poartă responsabilitatea politică finală pentru programele de ajustare macroeconomică și pentru punerea lor în aplicare, deși, de multe ori, ei nu sunt direct răspunzători nici în fața parlamentului național, nici în fața Parlamentului European pentru anumite decizii; consideră că, înainte de acordarea de asistență financiară, președintele Eurogrupului ar trebui să fie audiat de Parlamentul European, iar miniștrii de finanțe din UE, în parlamentele lor naționale; subliniază faptul că președintele Eurogrupului și miniștrii de finanțe ar trebuie să aibă obligația de a prezenta rapoarte periodice atât în fața Parlamentului European, cât și în fața parlamentele naționale;

103.    îndeamnă toate statele membre să își asume o răspundere mai mare la nivel național în legătură cu funcționarea semestrului european și cu deciziile luate în cadrul acestuia și să aplice toate măsurile și reformele asupra cărora au convenit în contextul recomandărilor specifice pentru fiecare țară; amintește că, în comparație cu anii anteriori, Comisia a identificat progrese semnificative doar în 15 % din cele aproximativ 400 de recomandări specifice pentru fiecare țară;

MES

104.    subliniază că, odată cu eliminarea treptată a troicii, o instituție va trebui să preia controlul reformelor aflate în curs;

105.    subliniază că înființarea FESF și a MES în afara instituțiilor Uniunii reprezintă un regres în dezvoltarea Uniunii, în principal în detrimentul Parlamentului, al Curții de Conturi și al Curții de Justiție;

106.    solicită integrarea MES în cadrul legal al Uniunii și dezvoltarea acestuia înspre un mecanism comunitar, astfel cum se prevede în Tratatul privind MES; solicită ca MES să răspundă în fața Parlamentului European și a Consiliului European, inclusiv în ceea ce privește deciziile de acordare a asistenței financiare și deciziile de acordare a unor tranșe noi de împrumuturi; subliniază că, atât timp cât statele membre fac contribuții directe din bugetul național la MES, tot acestea ar trebui să aprobe asistența financiară; solicită ca MES să fie dezvoltat în continuare, dispunând de capacități adecvate de acordare de credite și împrumuturi, să se pună bazele unui dialog între conducerea MES și partenerii sociali europeni și să se includă MES în bugetul UE; invită membrii MES, până la realizarea celor de mai sus, să renunțe pe termen scurt la cerința privind unanimitatea, pentru ca deciziile standard să poată fi luate cu o majoritate calificată și nu cu unanimitate și să permită acordarea unei asistențe de precauție;

107.    solicită Consiliului și Eurogrupului să respecte angajamentul luat de președintele Consiliului European de a negocia un acord interinstituțional cu Parlamentul European în vederea stabilirii unui mecanism adecvat temporar pentru creșterea răspunderii MES; solicită, de asemenea, în acest context, mai multă transparență în ceea ce privește activitatea Consiliului guvernatorilor MES;

108.    subliniază că hotărârea CEJ în cauza „Pringle” și jurisprudența acesteia deschid posibilitatea integrării MES în cadrul comunitar, cu un tratat constant întemeiat pe articolul 352 din TFUE; invită, prin urmare, Comisia să prezinte, până la sfârșitul lui 2014, o propunere legislativă cu acest obiectiv;

Pe termen mediu și lung

109.    solicită ca memorandumurile să fie integrate în cadrul legislației comunitare, astfel încât să promoveze o strategie de consolidare credibilă și durabilă și să contribuie astfel la realizarea obiectivelor strategiei de creștere economică a Uniunii și a obiectivelor declarate în materie de coeziune socială și de ocupare a forței de muncă; recomandă ca programelor de asistență să le fie conferită o legitimitate democratică adecvată, ca mandatele de negociere să fie supuse la vot în Parlamentul European, iar Parlamentul să fie consultat cu privire la memorandumurile de înțelegere rezultate;

110.    reiterează solicitarea sa ca deciziile privind consolidarea UEM să fie luate pe baza Tratatului privind Uniunea Europeană; este de părere că orice abatere de la metoda comunitară și utilizarea sporită a acordurilor interguvernamentale (precum acordurile contractuale) au drept efect divizarea, slăbirea și contestarea credibilității Uniunii, inclusiv ale zonei euro; știe că respectarea deplină a metodei comunitare în ceea ce privește continuarea reformelor mecanismului de asistență al Uniunii ar putea implica o modificare a tratatului și subliniază că orice astfel de modificări trebuie să fie realizate cu implicarea deplină a PE și să facă obiectul unei convenții;

111.    este de părere că ar trebui analizată opțiunea unei modificări a tratatului care să permită extinderea domeniului de aplicare al actualului articol 143 din TFUE la toate statele membre, în loc să fie limitat la state membre din afara zonei euro;

112.    solicită înființarea unui Fond Monetar European (FME) în temeiul dreptului Uniunii, care să funcționeze conform metodei comunitare; consideră că un astfel de FME ar trebui să combine mijloacele financiare ale MES, orientate către susținerea țărilor care se confruntă cu probleme în materie de plăți sau cu insolvabilitatea statului, cu resursele și experiența pe care Comisia le-a dobândit în acest domeniu în ultimii ani; subliniază că un astfel de cadru ar evita posibilele conflicte de interese inerente rolului actual al Comisiei în calitate de agent al Eurogrupului și rolului său mult mai cuprinzător de „gardian al tratatelor”; consideră că în cazul FME ar trebui să se aplice cele mai înalte standarde democratice de responsabilitate și legitimitate; consideră că un astfel de cadru ar asigura transparența procesului decizional și faptul că toate instituțiile implicate poartă întreaga răspundere pentru acțiunile lor;

113.    consideră că va fi necesară o revizuire a tratatului în vederea ancorării pe deplin a cadrului UE de prevenire și de soluționare a crizelor într-un fundament solid din punct de vedere juridic și durabil din punct de vedere economic;

114.    este de părere că ar trebui analizată posibilitatea dezvoltării unui mecanism cu măsuri procedurale clare pentru țările care sunt în pericol de insolvabilitate, pe baza normelor pachetelor de șase și, respectiv, două acte normative; în acest context, încurajează FMI și solicită Comisiei și Consiliului să ajungă cu FMI la o poziție comună pentru a relansa dezbaterea cu privire la un mecanism internațional de restructurare a datoriilor suverane cu scopul de a adopta o abordare multilaterală echitabilă și durabilă în acest domeniu;

115.    prezintă pe scurt recomandarea sa conform căreia rolurile și sarcinile fiecărui membru al troicii ar trebui clarificate în modul următor:

a) un Fond Monetar European, care ar combina mijloacele financiare ale MES și resursele umane pe care Comisia le-a dobândit în ultimii ani, ar prelua rolul Comisiei, permițându-i acesteia să acționeze în conformitate cu articolul 17 din TUE și, în special, să-și exercite rolul de gardian al tratatelor;

b) BCE ar participa ca un observator discret în cadrul procesului de negociere, pentru a putea supune atenției Comisiei preocupări serioase, având în vedere rolul său consultativ, și, ulterior, Fondului Monetar European, dacă e cazul;

c) FMI, în cazul în care implicarea sa este absolut necesară, ar fi un creditor marginal și, prin urmare, ar putea părăsi programul în eventualitatea unui dezacord;

116.    consideră că activitatea demarată prin acest raport ar trebui continuată; invită următorul parlament să continue activitatea din acest raport, să dezvolte în continuare concluziile-cheie ale acestuia și să continue ancheta;

117.    încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului European, Consiliului, Eurogrupului, Comisiei, Băncii Centrale Europene și FMI.

(1)

JO L 140, 27.5.2013, p. 1.

(2)

Texte adoptate, P7_TA(2010)0223.

(3)

Texte adoptate, P7_TA(2013)0447.

(4)

Texte adoptate, P7_TA(2013)0332.

(5)

Texte adoptate, P7_TA(2013)0269.

(6)

Texte adoptate, P7_TA(2012)0430.

(7)

Texte adoptate, P7_TA(2011)0331.

(8)

Texte adoptate, P7_TA(2010)0376.


EXPUNERE DE MOTIVE

Obiectivul global al raportului este de a evalua funcționarea troicii în cadrul programelor în curs de desfășurare în cele patru țări: Grecia, Portugalia, Irlanda și Cipru. Acesta include următoarele elemente care trebuie să fie supuse controlului:

- temeiul juridic, mandatul și structura troicii;

- procesul decizional din cadrul instituțiilor și în legătură cu alte „instituții” (de exemplu, Eurogrupul, miniștrii naționali de finanțe etc.);

- legitimitatea democratică;

- baza „teoretică” pentru decizii (statistici, prognoze, așteptări economice etc.);

- consecințele activității troicii (inclusiv examinarea unor posibile contravenții sau administrări defectuoase).

Coraportorii ar dori să sublinieze că prezentul proiect de raport este o bază pentru discuțiile politice ulterioare, pentru delegații în state membre relevante și pentru audieri ale diverselor părți interesate la începutul anului 2014. Acesta înregistrează istoria și situația actuală, dar nu încearcă să tragă concluzii finale sau să formuleze recomandări care trebuie desprinse ulterior unei activități considerabile din următoarele luni.

Ca prim demers, chestionarul de mai jos a fost trimis la 22 noiembrie 2013 factorilor de decizie de la nivelul UE (A), precum și guvernelor naționale din cele patru state membre în cauză (B). Răspunsurile vor fi evaluate în cursul procedurii.

A. Chestionar adresat Comisiei Europene, BCE, FMI, Eurogrupului și Consiliului European

CONCEPEREA ȘI ADOPTAREA PROGRAMELOR DE ASISTENȚĂ FINANCIARĂ

1.  Cine a decis în numele instituției dumneavoastră implicarea în programele de asistență financiară a EL, IE, PT și, respectiv, CY? Respectiv, când au fost luate aceste decizii?

2.  Care a fost rolul și, respectiv, funcția dumneavoastră în cadrul negocierilor și al instituirii programului de asistență financiară, inclusiv în cadrul definirii obiectivelor de politică și a principalelor măsuri, precum și în cadrul punerii lor în aplicare în EL, IE, PT și, respectiv, CY? În conformitate cu ce criterii au fost identificate prioritățile de reformă?

3.  Vă rugăm să descrieți în detaliu ipotezele și metodologia (în special în ceea ce privește multiplicatorii fiscali) folosite pentru a prognoza sustenabilitatea datoriei la începutul și pe parcursul fiecărui program și pentru a concepe măsuri fiscale. Care a fost modul de operare care a dus la adoptarea proiectelor de programe?

4.  Ați primit toate informațiile relevante, inclusiv statistici, din partea statelor membre pentru a face o evaluare și un plan corecte pentru planuri optime de asistență?

5.  De ce marjă de manevră au dispus țările în cauză pentru a decide cu privire la conceperea măsurilor necesare (consolidare sau reforme structurale)? Vă rugăm, explicați pentru fiecare țară.

6.  A prezentat vreun stat membru (EL, IE, PT, CY), ca o condiție prealabilă pentru a aproba memorandumul de înțelegere, o cerere de măsuri speciale ca parte integrantă a memorandumului de înțelegere? Dacă da, vă rugăm să oferiți detalii în legătură cu aceste cerințe.

7.  A prezentat vreun alt stat membru, ca o condiție prealabilă pentru a aproba acordarea de asistență financiară, măsuri speciale care să fie incluse în programe? Dacă da, cine a prezentat astfel de măsuri speciale și care au fost acestea pentru fiecare program?

8.  În ce măsură a fost implicat Eurogrupul în conceperea detaliată a programelor? Vă rugăm să descrieți în detaliu procesul din cadrul Eurogrupului care a dus la o decizie privind conținutul și aprobarea programelor în fiecare caz. A acordat Eurogrupul un mandat scris negociatorilor troicii de la nivelul UE, incluzând, printre altele, obiective și priorități?

9.  Cum și când a raportat troica către Eurogrup/EFC?

10. Joacă MES un rol în negocierea și instituirea de programe de asistență financiară? Dacă da, în ce măsură?

FUNCȚIONAREA PROGRAMELOR

11. Considerați că toate măsurile de consolidare/reformele structurale au fost distribuite/împărțite în mod egal între cetățeni și între sectorul privat și cel public? Vă rugăm să explicați.

12. Vă rugăm să descrieți calitatea cooperării dintre instituțiile troicii la fața locului. Respectiv, ce rol au jucat Comisia, BCE și FMI în cadrul acestor activități? Cum sunt propuse/luate de către troica măsuri sau decizii concrete?

13. Care a fost interacțiunea dintre „grupul de lucru” care a fost lansat de Comisie în 2011 și troica?

14. Cum se desfășoară colaborarea cu autoritățile naționale? În ce măsură sunt implicate statele membre în cauză în procesul decizional?

15. Cine adoptă decizia finală privind măsuri concrete care trebuie luate de statele membre în cauză?

16. De câte ori au fost audiați reprezentanți ai troicii în fața parlamentelor naționale? Considerați că măsurile puse în aplicare au beneficiat de o responsabilitate și de o legitimitate democratică adecvată?

17. Au fost executate în mod corect și în timp util programele convenite? Dacă nu, care au fost motivele și care au fost consecințele asupra eficacității și eficienței programelor?

18. Câte cazuri de încălcare a legislației naționale care compromit legalitatea deciziilor care decurg din memorandumul de înțelegere cunoașteți în fiecare țară? Au realizat Comisia și BCE o evaluare a conformității și a consecvenței măsurilor negociate cu statele membre cu obligațiile privind drepturile fundamentale la nivelul UE menționate în tratate?

19. Sunteți satisfăcuți de obiectivele și rezultatele efective ale programului din fiecare țară?

20. Au fost influențate rezultatele de factori externi, care au apărut în timp ce erau desfășurate programele?

21. Ce impact a avut intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 472/2013 asupra punerii în aplicare a programului? Vă rugăm să oferiți detalii privind modul și măsura în care dispozițiile regulamentului au fost puse în aplicare.

22. În opinia dumneavoastră, ce s-ar fi întâmplat în țările care iau parte la un program dacă UE și FMI nu ar fi acordat asistență financiară?

23. [Pentru BCE] – Considerați că programul de injecție de capital a fost pus în aplicare în mod corect în fiecare țară? Vă rugăm să dezvoltați răspunsul dumneavoastră.

24. [Pentru BCE] – Au sprijinit toți membrii din cadrul Consiliului guvernatorilor BCE toate programele din toate țările? Vă rugăm să explicați orice eventuală abatere.

25. Ce măsuri au fost luate pentru a se evita conflictele de interese legate de funcția de creditor a BCE în ceea ce privește sistemul bancar din statele membre care întâmpină dificultăți financiare?

26. [Pentru BCE] – Scurgerile de informații din presă sugerează că BCE a trimis scrisori țărilor care fac obiectul programului, solicitând reforme și impunând condiții în schimbul unor operațiuni de injecție de capital și de piață deschisă? Au fost trimise astfel de scrisori? Dacă da, cui, de ce și care a fost conținutul?

27. [Pentru FMI] – Au sprijinit toți membrii din cadrul Consiliului director al FMI toate programele din toate țările? Vă rugăm să explicați orice eventuală abatere.

28. [Pentru COM] – Au fost pe teren experți naționali detașați din partea țării în cauză? Dacă da, cum ați asigurat independența? În cadrul răspunsului dumneavoastră luați în considerare că, în cazul FMI, niciun demnitar din țara implicată nu își desfășoară activitatea cu privire la țara respectivă.

29. Potrivit căror criterii au fost selecționate societăți comerciale pentru roluri de audit/consultanță pentru instituțiile financiare din statele membre care participă la un program? A existat o procedură de achiziții publice? Dacă nu, din ce motiv?

B. Chestionar trimis statelor membre care fac obiectul unui program de asistență financiară?

1.  Dacă este cazul, din ce motiv a decis țara dumneavoastră să solicite un program de asistență financiară?

2.  Ce rol și ce funcție ați avut în negocierea și instituirea programului de asistență financiară pentru țara dumneavoastră?

3.  Care a fost rolul parlamentului național în cadrul negocierii memorandumului de înțelegere? Cum a fost prezentat parlamentului textul de către guvern? Cum a adoptat parlamentul memorandumul de înțelegere final? Au luat parte partenerii sociali la discuțiile privind memorandumul de înțelegere?

4.  De ce marjă de manevră ați dispus pentru a decide cu privire la conceperea măsurilor necesare (consolidare sau reforme structurale)? Vă rugăm să explicați.

5.  Considerați că toate măsurile de consolidare/reformele structurale au fost distribuite/împărțite în mod egal între cetățeni? Vă rugăm să explicați.

6.  Vă rugăm să descrieți calitatea cooperării dintre autoritățile dumneavoastră și instituțiile troicii de la fața locului.

7.  Ce impact a avut intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) nr. 472/2013 asupra punerii în aplicare a programului? Ați folosit dispozițiile regulamentului, în special articolul 7 alineatul (11)? Dacă nu, din ce motiv?

8.  Câte cazuri de încălcare a legislației naționale care compromit legalitatea deciziilor care decurg din memorandumul de înțelegere cunoașteți în țara dumneavoastră?

9.  Sunteți satisfăcuți de obiectivele și rezultatele efective ale programului din țara dumneavoastră?


AVIZ al Comisiei pentru control bugetar (6.2.2014)

destinat Comisiei pentru afaceri economice și monetare

referitor la Raportul de cercetare privind rolul și operațiunile troicii (BCE, Comisia și FMI) în ceea ce privește țările care fac parte din programul zonei euro

(2013/2277(INI))

Raportor pentru aviz: Michael Theurer

SUGESTII

Comisia pentru control bugetar recomandă Comisiei pentru afaceri economice și monetare, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

1.  subliniază că, la începutul crizei financiare, 16 din 17 state membre ale zonei euro încălcau criteriile de la Maastricht; amintește faptul că este important ca statele membre să respecte legislația europeană; consideră că mecanismele de control bugetar trebuie consolidate pentru a pune în aplicare politica privind ocuparea forței de muncă și creșterea economică în zona euro stabilită atât în Strategia de la Lisabona, cât și în Strategia Europa 2020; subliniază că Uniunea nu a emis avertizări timpurii eficiente și, prin urmare, nu a luat măsuri privind deficitele acumulate excesive ale țărilor afectate de criză și nu a avut mecanisme de monitorizare adecvate pentru supravegherea acestora;

2.  admite faptul că, în Europa, contribuabilii au dat dovadă de multă solidaritate cu țările afectate de criză și că în aceste țări s-au făcut eforturi importante pentru abordarea problemelor structurale;

3.  subliniază că angajamentele privind realizarea unor reforme structurale reprezintă o condiție prealabilă pentru acordarea de sprijin financiar în zona euro;

4.  accentuează faptul că legitimitatea democratică a negocierilor troicii și deciziile Eurogrupului sunt slabe și ar trebui consolidate, ținând cont de faptul că troica este doar un organism tehnic;

5.  consideră că și programele sale de ajustare macroeconomică ar trebui evaluate pentru a îmbunătăți și mai mult prevederile legale și instituționale în vederea creșterii eficienței sistemului de control bugetar;

6.  așteaptă de la curțile naționale de conturi să-și asume pe deplin responsabilitățile legale în ceea ce privește certificarea caracterului legal și regulamentar al tranzacțiilor financiare și eficiența sistemelor de supraveghere și control; invită, în acest sens, instituțiile supreme de audit să-și consolideze cooperarea, în special prin schimbul de bune practici;

7.  invită statele membre să-și consolideze cunoștințele de specialitate în ceea ce privește organizațiile guvernamentale și băncile centrale pentru a reduce riscul de a fi obligate să plătească pentru obținerea unor astfel de cunoștințe dintr-o sursă externă;

8.  subliniază că Mecanismul european de stabilitate (MES), o organizație internațională cu sediul la Luxemburg care constituie o sursă permanentă de asistență financiară pentru statele membre aflate în dificultate financiară, cu o capacitate maximă de împrumut de 500 miliarde EUR, ar trebui să fie direct subordonat Parlamentului; se așteaptă ca MES să pună, o dată la șase luni, la dispoziția comisiilor competente din Parlament un raport complet referitor la activitățile sale; recomandă cu tărie, în acest sens, ca MES să ia măsuri în vederea unei gestionări prin metoda comunitară, astfel cum se prevede în Tratatul privind MES; solicită, de asemenea, ca MES să răspundă în fața Parlamentului;

9.  critică faptul că Tratatul privind MES nu conține suficiente prevederi pentru asigurarea unui audit extern eficient; regretă faptul că, în temeiul articolului 24 (privind consiliul de audit) din regulamentul de punere în aplicare a tratatului, Curtea de Conturi poate numi un singur membru, în timp ce președintele poate propune doi membri;

10. își exprimă îngrijorarea cu privire la prevederile articolului 24 alineatul (6) din regulamentul de punere în aplicare a tratatului, conform cărora procedura convenită cu privire la informarea Parlamentului constă numai în elaborarea de către consiliul de audit a unui raport anual destinat Parlamentului; evidențiază dreptul Parlamentului de a organiza o dezbatere cu consiliul de audit pe tema raportului anual în prezența consiliului de guvernatori al MES;

11. așteaptă de la Comisie, Consiliu și statele membre să dezvolte o politică coerentă și solidă de combatere a evaziunii fiscale (inclusiv a evaziunii legate de TVA) și a fraudelor fiscale, care să includă luarea imediată a unor măsuri coordonate împotriva tranzacțiilor financiare și a paradisurilor fiscale offshore;

12. subliniază că ratele de cofinanțare pentru fondurile structurale ale UE au fost majorate la 95% pentru unele dintre statele membre care au fost cel mai afectate de criză și care au beneficiat de asistență financiară în cadrul unui program de ajustare; accentuează faptul că administrațiile locale și naționale trebuie consolidate pentru a face față punerii în aplicare a legislației și a programelor UE în vederea accelerării absorbției de fonduri structurale;

13. regretă rezultatele nesatisfăcătoare ale Strategiei de la Lisabona și amintește că susținerea din partea UE ar trebui să se concentreze pe creștere și pe ocuparea forței de muncă;

14. ia act de solicitările privind înființarea unui Fond Monetar European (FME), care să înlocuiască troica și Mecanismul european de stabilitate; consideră că un astfel de FME ar trebui să fie înființat prin utilizarea instrumentelor UE, dar să fie finanțat de contribuabilii din statele membre; atrage atenția asupra importanței unei gestionări credibile și independente a situațiilor de criză; consideră, prin urmare, că este deosebit de important ca FMI să se implice în continuare în gestionarea situațiilor de criză de la nivel european.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

22.1.2014

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

21

2

1

Membri titulari prezenți la votul final

Marta Andreasen, Jean-Pierre Audy, Inés Ayala Sender, Tamás Deutsch, Martin Ehrenhauser, Jens Geier, Ingeborg Gräßle, Cătălin Sorin Ivan, Monica Luisa Macovei, Monika Panayotova, Petri Sarvamaa, Theodoros Skylakakis, Søren Bo Søndergaard, Michael Theurer

Membri supleanți prezenți la votul final

Thijs Berman, Barbara Weiler

Membri supleanți [articolul 187 alineatul (2)] prezenți la votul final

Emer Costello, Jürgen Creutzmann, Albert Deß, Ismail Ertug, Richard Falbr, Peter Jahr, Elisabeth Jeggle, Teresa Jiménez-Becerril Barrio


AVIZ al Comisiei pentru afaceri constituționale (11.2.2014)

destinat Comisiei pentru afaceri economice și monetare

referitor la raportul de cercetare privind rolul și operațiunile troicii (BCE, Comisia și FMI) în ceea ce privește țările care fac parte din programul zonei euro

(2013/2277(INI))

Raportor pentru aviz: Helmut Scholz

SUGESTII

Comisia pentru afaceri constituționale recomandă Comisiei pentru afaceri economice și monetare, competentă în fond, includerea următoarelor sugestii în propunerea de rezoluție ce urmează a fi adoptată:

A. întrucât instrumentele de asistență financiară create recent pentru țările din zona euro nu se bazează pe legislația primară a UE și întrucât articolul 143 din TFUE stabilește în mod explicit instrumentele pentru țările din afara zonei euro;

B.  întrucât Curtea de Justiție a Uniunii Europene, referindu-se la articolul 13 alineatul (3) din Tratatul privind MES, a confirmat recent (cauza Pringle) faptul că Comisia Europeană, prin implicarea sa în Tratatul privind MES, trebuie „să promoveze interesul general al Uniunii” și „să asigure coerența dintre memorandumurile de înțelegere încheiate în cadrul Mecanismului european de stabilitate și dreptul Uniunii Europene”;

C. întrucât articolul 151 din TFUE prevede că măsurile luate de UE și de statele sale membre trebuie să fie conforme cu drepturile sociale fundamentale enunțate de Carta socială europeană din 1961 și de Carta comunitară privind drepturile sociale fundamentale ale lucrătorilor din 1989 în vederea îmbunătățirii, printre altele, a dialogului social;

D. întrucât la articolul 152 din TFUE se menționează următoarele: „Uniunea recunoaște și promovează rolul partenerilor sociali la nivelul său, ținând seama de diversitatea sistemelor naționale. Aceasta facilitează dialogul dintre aceștia, respectându-le autonomia.”;

E.  întrucât condițiile pentru asistență financiară sunt convenite de comun acord de instituțiile relevante ale UE, de Mecanismul european de stabilitate (MES) și FMI, dar decizia finală este mereu luată de consiliul MES, în conformitate cu memorandumul de înțelegere negociat anterior de troica cu guvernul statului membru în cauză;

F.  întrucât troica a reprezentat o soluție ad-hoc adoptată în condiții de constrângeri de timp considerabile, într-un context determinat de criza economică și în care trebuiau luate decizii urgente, pentru a sprijini țările care se confruntau cu foarte mari dificultăți, pentru a evita falimentul necontrolat și efectul de contagiune a crizei către alte state membre, pentru a opri speculațiile de datorii suverane și pentru a preveni prăbușirea zonei euro;

G. întrucât memorandumurile de înțelegere semnate de țările din zona euro, prin care cer asistență financiară, au un impact negativ asupra drepturilor sociale ale cetățenilor; întrucât în această situație este extrem de important să se asigure faptul că conceperea și implementarea programelor de asistență financiară fac obiectul unei responsabilități democratice corespunzătoare, atât la nivel european cât și național,

1.  subliniază că înființarea FESF și a MES în afara instituțiilor Uniunii reprezintă un regres în evoluția Uniunii, în principal în detrimentul Parlamentului, al Curții de Conturi și al Curții de Justiție a Uniunii Europene;

2.  solicită o modificare a tratatului cu scopul de a crea un instrument unic de asistență financiară în cadrul comunitar pentru toate statele membre ale UE întrucât orice îndepărtare de la metoda comunitară și recurgerea frecventă la acorduri interguvernamentale ar submina Uniunea; consideră că o astfel de modificare ar trebui să permită Uniunii și instituțiilor sale să răspundă rapid, eficient și într-o manieră legitimă din punct de vedere democratic provocărilor care ar putea periclita în viitor stabilitatea economică, financiară și socială a zonei euro și a statelor sale membre; solicită, prin urmare, crearea unui Fond Monetar European (FME);

3.  consideră că troica a fost instituită ca soluție de rezervă și de urgență pentru a salva proiectul zonei euro și soliditatea financiară și economică a statelor sale membre, dar, de acum înainte, ar trebui să existe o abordare cu caracter permanent și un mecanism centrat asupra obiectivelor de creștere durabilă și stabilitate financiară pentru a preveni și soluționa situații similare;

4.  regretă că sistemul de asistență financiară nu a făcut încă obiectul unui control parlamentar adecvat și a unei obligații de răspundere în cadrul tratatelor UE;

5.  consideră că analiza actuală a activității desfășurate de troică cu privire la statele membre care fac obiectul programului ar trebui să fie folosită drept o sursă de informații importantă pentru a beneficia de experiența din trecut și a adopta noi abordări privind noi mecanisme care ar trebui create pentru a evita un nivel ridicat al costurilor corective aplicate economiilor europene în viitor;

6.  observă că, deși negocierile pe marginea memorandumului de înțelegere și mandatul troicii au fost considerate drept lipsite de transparență, alegătorii din țările care fac obiectul programului au avut ocazia să-și exprime acordul cu privire la liniile generale ale programelor de ajustare;

7.  insistă asupra responsabilității în fața Parlamentului European a Comisiei Europene, în principal, ca una dintre instituțiile europene implicate în definirea, deciderea și monitorizarea programelor de ajustare economică ale statelor membre din memorandumul de înțelegere; solicită ca următoarea Convenție să prevadă ca deciziile importante să fie comunicate în mod periodic Parlamentului European; subliniază necesitatea de a asigura răspunderea democratică directă a instituțiilor europene în fața Parlamentului European și pe cea a guvernelor statelor membre în fața propriilor parlamente naționale;

8.  subliniază că urmărirea stabilității economice și financiare în statele membre și Uniune în ansamblul său nu trebuie să submineze stabilitatea socială, modelul social european și drepturile sociale ale cetățenilor UE; subliniază că participarea partenerilor sociali în cadrul dialogului economic la nivel european, așa cum prevăd tratatele, trebuie înscrisă pe agenda politică; solicită ca partenerii sociali să fie implicați așa cum o cere situația în conceperea și punerea în aplicare a programelor de ajustare, actuale și viitoare;

9.  solicită o clarificare urgentă a responsabilităților fiecărei instituții a troicii și a relațiilor acestora cu Eurogrupul;

10. consideră că relația zonei euro cu FMI ar trebui redefinită, pentru a elimina treptat implicarea directă a FMI în soluționarea problemelor legate de datoriile suverane din zona euro;

11. subliniază că instituțiile UE se supun integral legislației UE și sunt obligate, în cadrul troicii, să acționeze în conformitate cu drepturile fundamentale ale omului, care se aplică pretutindeni și oricând, conform articolului 51 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

11.2.2014

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

9

4

10

Membri titulari prezenți la votul final

Andrew Henry William Brons, Zdravka Bušić, Carlo Casini, Andrew Duff, Ashley Fox, Roberto Gualtieri, Zita Gurmai, Gerald Häfner, Daniel Hannan, Stanimir Ilchev, Constance Le Grip, Morten Messerschmidt, Sandra Petrović Jakovina, Paulo Rangel, Tadeusz Ross, Algirdas Saudargas, Indrek Tarand, Luis Yáñez-Barnuevo García

Membri supleanți prezenți la votul final

Elmar Brok, Zuzana Brzobohatá, Vital Moreira, Helmut Scholz, György Schöpflin, Rainer Wieland


REZULTATUL VOTULUI FINAL ÎN COMISIE

Data adoptării

24.2.2014

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

31

10

2

Membri titulari prezenţi la votul final

Marino Baldini, Burkhard Balz, Jean-Paul Besset, Sharon Bowles, Udo Bullmann, Nikolaos Chountis, George Sabin Cutaş, Leonardo Domenici, Diogo Feio, Markus Ferber, Elisa Ferreira, Ildikó Gáll-Pelcz, Jean-Paul Gauzès, Sven Giegold, Sylvie Goulard, Liem Hoang Ngoc, Gunnar Hökmark, Othmar Karas, Wolf Klinz, Jürgen Klute, Rodi Kratsa-Tsagaropoulou, Philippe Lamberts, Werner Langen, Astrid Lulling, Ivana Maletić, Hans-Peter Martin, Sławomir Nitras, Anni Podimata, Antolín Sánchez Presedo, Olle Schmidt, Theodor Dumitru Stolojan, Kay Swinburne, Sampo Terho, Ramon Tremosa i Balcells

Membri supleanţi prezenţi la votul final

Pervenche Berès, Zdravka Bušić, Sari Essayah, Danuta Maria Hübner, Krišjānis Kariņš, Olle Ludvigsson, Gay Mitchell, Nils Torvalds

Membri supleanţi [articolul 187 alineatul (2)] prezenţi la votul final

Alejandro Cercas, Emma McClarkin, Henri Weber

Ultima actualizare: 10 martie 2014Notă juridică