RAPORT referitor la răspunderea întreprinderilor pentru încălcări grave ale drepturilor omului în țări terțe

19.7.2016 - (2015/2315(INI))

Comisia pentru afaceri externe
Raportor: Ignazio Corrao

Procedură : 2015/2315(INI)

Stadiile documentului în şedinţă

Stadii ale documentului :

A8-0243/2016

Texte depuse :

A8-0243/2016

Dezbateri :

PV 24/10/2016 - 18
CRE 24/10/2016 - 18

Voturi :

PV 25/10/2016 - 7.5
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P8_TA(2016)0405

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
REZULTATUL VOTULUI FINALÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND

PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la răspunderea întreprinderilor pentru încălcări grave ale drepturilor omului în țări terțe

(2015/2315(INI))

Parlamentul European,

– având în vedere Declarația Universală a Drepturilor Omului ((DUDO) și alte tratate și instrumente ale Organizației Națiunilor Unite ((ONU), în special Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, adoptate la New York la 16 decembrie 1966,

– având în vedere Convenția europeană a drepturilor omului,

– având în vedere articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

– având în vedere articolele 2, 3, 8, 21 și 23 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE),

– având în vedere articolele 81, 82, 83, 114, 208 și 352 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

– având în vedere Cadrul strategic al UE privind drepturile omului și democrația, adoptat de Consiliul Afaceri Externe la 25 iunie 2012[1], precum și Planul de acțiune privind drepturile omului și democrația 2015-2019, adoptat de Consiliu la 20 iulie 2015[2],

– având în vedere orientările UE cu privire la drepturile omului,

– având în vedere rezoluțiile adoptate în procedura de urgență privind cazurile de încălcare a drepturilor omului, a democrației și a statului de drept,

– având în vedere Rezoluția sa din 17 decembrie 2015 referitoare la Raportul anual 2014 privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință[3],

– având în vedere Rezoluția sa din 12 martie 2015 referitoare la Raportul anual 2013 privind drepturile omului și democrația în lume și politica Uniunii Europene în această privință[4],

– având în vedere Rezoluția sa din 8 octombrie 2013 referitoare la corupția din sectorul public și sectorul privat: impactul asupra drepturilor omului în țările terțe[5],

– având în vedere Rezoluția sa din 6 februarie 2013 referitoare la responsabilitatea socială a întreprinderilor: un comportament responsabil și transparent al întreprinderilor și o creștere economică durabilă[6],

– având în vedere Rezoluția sa din 6 februarie 2013 referitoare la responsabilitatea socială a întreprinderilor: promovarea intereselor societății și a unei căi spre o redresare economică sustenabilă și cuprinzătoare[7],

– având în vedere Rezoluția 26/9 a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului din 26 iunie 2014, prin care s-a decis crearea unui grup de lucru interguvernamental deschis, pentru a elabora un instrument internațional obligatoriu juridic privind societățile transnaționale și alte întreprinderi în ceea ce privește drepturile omului[8],

– având în vedere principiile directoare ale Organizației Națiunilor Unite privind afacerile și drepturile omului, orientările revizuite ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) pentru întreprinderile multinaționale, Declarația tripartită a Organizației Internaționale a Muncii (OIM), de stabilire a principiilor privind întreprinderile multinaționale și politica socială, cadrul Consiliului internațional pentru raportare integrată (IIRC), cele zece principii ale inițiativei „Pactul global” a Organizației Națiunilor Unite, precum și standardul ISO 26000 intitulat „Orientări privind responsabilitatea socială” elaborat de Organizația Internațională pentru Standardizare și Manualul de utilizare pentru IMM-urile europene privind standardul ISO 26000 referitor la responsabilitatea socială, elaborat de Oficiul european pentru standardizare în domeniul artizanatului și al IMM-urilor,

– având în vedere proiectul intitulat „Realizarea valorii pe termen lung pentru întreprinderi și investitori”[9], care este în curs de implementare în cadrul inițiativei principiilor ONU pentru investiții responsabile și al „Pactului global” al ONU,

– având în vedere Recomandarea Consiliului Europei adresată statelor membre cu privire la drepturile omului și mediul de afaceri, adoptată la 2 martie 2016[10],

– având în vedere comunicarea Comisiei referitoare la o strategie UE 2011-2014[11] reînnoită și Cartea verde a Comisiei intitulată „Promovarea unui cadru european pentru responsabilitatea socială a întreprinderilor”[12] și definiția responsabilității sociale a întreprinderilor (RSI) din cuprinsul acesteia, precum și comunicările sale subsecvente din 2006 și 2011,

– având în vedere obligațiile extrateritoriale ale statelor care decurg din principiile convenite la Maastricht,

– având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

– având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe (A8-0243/2016),

A. întrucât Uniunea se întemeiază pe valorile respectului pentru demnitatea umană, libertate, democrație, egalitate, statul de drept, precum și pentru drepturile omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților; întrucât acțiunea sa pe scena internațională (inclusiv politica sa comercială) „se bazează pe [aceste] principii”;

B. întrucât principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului se aplică tuturor statelor și tuturor întreprinderilor, transnaționale sau nu, indiferent de dimensiune, de sector, localizare, proprietate și structură, cu toate că mecanismele de control și sancționare efective constituie, în continuare, o provocare în ceea ce privește implementarea principiilor directoare ale ONU în lume; întrucât, în rezoluțiile sale din 6 februarie 2013, Parlamentul European a atras atenția asupra caracteristicilor speciale ale IMM-urilor de care politicile în materie de RSI ar trebui să țină seama în mod corespunzător și de nevoia unei abordări flexibile a RSI, adaptată la potențialul lor;

C. întrucât Pactul global al ONU[13], cu cele zece principii, cere întreprinderilor să accepte, să sprijine și să aplice, în sfera lor de influență, un set de valori fundamentale în domeniul drepturilor omului, standardelor de muncă, mediului și combaterii corupției, angajându-se să respecte aceste valori și să le integreze din proprie inițiativă în operațiunile lor comerciale;

D. întrucât corporațiile sunt unul dintre principalii actori ai mondializării economice, ai serviciilor financiare și ai schimburilor comerciale internaționale și trebuie să respecte toate legile aplicabile și tratatele internaționale în vigoare, precum și drepturile omului; întrucât comerțul și drepturile omului se pot consolida reciproc, iar comunitatea de afaceri, având obligația de a respecta drepturile omului, poate avea, de asemenea, un rol important de jucat prin oferirea de stimulente pozitive în promovarea drepturilor omului, a democrației, a standardelor de mediu și a răspunderii întreprinderilor;

E. întrucât, însă, aceste întreprinderi pot uneori să provoace sau să contribuie la încălcări ale drepturilor omului și să afecteze drepturile grupurilor vulnerabile, precum minoritățile, populațiile indigene, femeile și copiii, sau să contribuie la problemele de mediu;

F. întrucât încălcarea drepturilor omului de către corporații constituie o preocupare la nivel mondial și întrucât toate corporațiile din lume au datoria să respecte drepturile omului, iar instituțiile europene au, în același timp, sarcina primordială de a reglementa responsabilitatea corporațiilor care au legături cu UE;

G. întrucât numeroase corporații care operează la nivel internațional, europene sau nu, care desfășoară activități în țări terțe, fac afaceri substanțiale sau își au sediul în Europa și/sau pot fi deținute de corporații europene, posedă active sau bunuri în Europa, controlează alte corporații din Europa, atrag investiții din partea unor instituții din Europa sau utilizează servicii financiare furnizate de instituții din Europa; întrucât mondializarea și dezvoltarea tehnologiei au determinat corporațiile să-și externalizeze unele activități către furnizorii locali sau să utilizeze bunuri ori servicii din lanțurile lor de aprovizionare și producție care sunt produse sau prestate de alte corporații, din numeroase țări diferite și, așadar, în mai multe jurisdicții, cu sisteme juridice, standarde și niveluri de protecție a drepturilor omului sau niveluri de transpunere în practică diferite;

H. întrucât protejarea drepturilor omului trebuie să fie o prioritate pentru statele membre și pentru Uniunea însăși; întrucât Uniunea Europeană a jucat un rol esențial în negocierea și punerea în aplicare a unei serii de inițiative privind responsabilitatea globală, care merg mână în mână cu promovarea și respectarea standardelor internaționale; întrucât încălcarea drepturilor omului necesită căi de atac eficiente; întrucât este nevoie de un sistem de căi de atac mai eficient și mai echitabil atât în dreptul internațional, cât și în legislațiile naționale, pentru a trata cazurile de încălcare a drepturilor omului comise de întreprinderi;

I. întrucât încă nu există o abordare holistică în ceea ce privește răspunderea corporațiilor pentru abuzurile din domeniul drepturilor omului; întrucât victimele abuzurilor în materia drepturilor omului în care sunt implicate companii internaționale se confruntă cu numeroase piedici în ceea ce privește accesarea căilor de atac judiciare, inclusiv cu obstacole procedurale sub aspectul admisibilității și al dezvăluirii elementelor de probă, al cheltuielilor judiciare adesea prohibitive, al lipsei unor standarde clare privind răspunderea corporațiilor implicate în abuzuri legate de drepturile omului;

Corporațiile și drepturile omului

1. remarcă faptul că intensificarea fenomenului mondializării și a internaționalizării activităților comerciale și a lanțurilor de aprovizionare va mări importanța rolului jucat de corporații în privința asigurării respectării drepturilor omului și generează situații în care reglementările, normele internaționale și cooperarea sunt vitale pentru a preveni abuzurile în materie de drepturi ale omului comise în țări terțe; este profund îngrijorat de cazurile de încălcare a drepturilor omului în țări terțe, inclusiv ca rezultat al unor decizii manageriale ale unora dintre corporațiile și întreprinderile comerciale din UE, ca și ale unor persoane, actori ne-statali și state deopotrivă; le reamintește entităților corporative că le revine responsabilitatea de a respecta drepturile omului în cadrul tuturor activităților desfășurate la nivel mondial, indiferent de locul în care se află utilizatorii serviciilor sau produselor lor și indiferent dacă țara gazdă își respectă propriile obligații în domeniul drepturilor omului;

2. remarcă faptul că progresul rapid a tehnologiei reclamă urgent atenție și un cadru juridic adecvat;

3. reafirmă că trebuie urgent acționat în mod continuu, eficace și coerent la toate nivelurile, inclusiv la nivel național, european și internațional, pentru a găsi o soluție eficace la abuzurile comise de corporațiile internaționale în legătură cu drepturile omului, atunci când se produc, și pentru a aborda problemele juridice ce rezultă din dimensiunea extrateritorială a întreprinderilor și din comportamentul lor, precum și la incertitudinea privind atribuirea responsabilității pentru încălcarea drepturilor omului, legată de aceasta;

Contextul internațional

4. salută adoptarea principiilor directoare ale ONU și sprijină ferm implementarea lor la scară mondială; subliniază că aceste principii directoare au fost aprobate în unanimitate de ONU, cu sprijinul deplin al statelor membre ale UE, al Organizației Internaționale a Muncii (OIM) și al Camerei Internaționale de Comerț și că s-a convenit să li se asocieze o „combinație inteligentă” de instrumente normative și acțiuni voluntare; solicită ca aceste principii și alte standarde internaționale de responsabilitate socială a întreprinderilor să fie în mod constant aduse în discuție de reprezentanții UE în cadrul dialogurilor privind drepturile omului cu țări terțe; mai mult decât atât, le solicită companiilor să implementeze principiile directoare ale ONU, inclusiv prin instituirea unor politici privind procesele de cuvenită diligență și a unor garanții în ceea ce privește gestionarea riscurilor și prin căi de atac eficace atunci când activitățile lor au generat un impact negativ asupra drepturilor omului sau au contribuit la un astfel de impact;

5. recunoaște că Pactul global al ONU, standardul ISO 26000 privind responsabilitatea socială, Declarația tripartită a OIM de stabilire a principiilor privind întreprinderile multinaționale și politica socială și orientările OCDE pentru întreprinderile multinaționale reprezintă instrumente ce pot stimula responsabilitatea în activitățile comerciale ale întreprinderilor;

Solicitări adresate corporațiilor și obligația lor de a respecta drepturile omului

6. le solicită companiilor, europene sau nu, să depună diligențele cuvenite în legătură cu drepturile omului și să-și integreze constatările în politicile și procedurile interne, implementând și repartizând în mod corespunzător resurse și competențe; subliniază că pentru îndeplinirea acestui obiectiv este necesar să fie alocate resurse suficiente; subliniază că asigurarea transparenței și comunicarea privind măsurile adoptate pentru a preveni încălcările drepturilor omului în țările terțe sunt cruciale pentru a garanta un control democratic adecvat și pentru a permite consumatorilor să acționeze în cunoștință de cauză;

7. recunoaște importanța majoră a RSI și salută utilizarea din ce în ce mai susținută a instrumentelor bazate pe RSI și angajamentul voluntar al întreprinderilor; subliniază, însă, cu fermitate, că respectarea drepturilor omului constituie o datorie morală și o obligație legală impusă corporațiilor și conducerii acestora și trebuie să fie integrată într-o perspectivă economică pe termen lung, indiferent de locul în care își desfășoară activitatea și oricare ar fi mărimea sau sectorul lor industrial; recunoaște că îndatoririle legale specifice ale corporațiilor trebuie adaptate corect la mărimea și capabilitățile lor și că UE și statele membre trebuie să urmărească obiectul realizării unei protecții optime a drepturilor omului prin cele mai eficace măsuri și nu doar printr-o inflație de reglementări administrative și birocratice formale;

8. este încredințat că aplicarea orientărilor RSI trebuie să se desfășoare într-un cadru suficient de flexibil pentru cerințele specifice ale fiecărui stat membru și ale regiunilor și mai ales pentru capacitatea IMM-urilor; salută cooperarea activă a Comisiei, cu participarea Parlamentului și a Consiliului, împreună cu alte organisme internaționale, vizând să realizeze, pe termen lung, o convergență fundamentală a inițiativelor în materie de RSI, precum și schimbul și promovarea de bune practici ale întreprinderilor în materie de RSI, precum și să asigure progresul orientărilor oferite în cadrul standardului internațional ISO 26000, astfel încât să garanteze o definiție unică, coerentă și transparentă a RSI la nivel mondial; îndeamnă Comisia să contribuie în mod efectiv la îndrumarea și coordonarea politicilor statelor membre, reducând astfel riscul ca întreprinderile care funcționează în mai mult de un stat membru să suporte costuri suplimentare din cauza divergenței dispozițiilor;

9. reiterează faptul că trebuie să se acorde atenție caracteristicilor specifice ale IMM-urilor, care își desfășoară activitatea preponderent la nivel local și regional, în cadrul unor sectoare specifice; consideră, așadar, că este fundamental ca politicile Uniunii în materie de RSI, inclusiv planurile naționale de acțiune privind RSI, să țină cont în mod corespunzător de exigențele specifice ale IMM-urilor și de principiul „a gândi mai întâi la scară mică” și să recunoască abordarea informală și intuitivă a IMM-urilor privind RSI; își exprimă încă o dată opoziția față de orice inițiativă care poate genera obligații administrative sau financiare suplimentare pentru IMM-uri; sprijină, în schimb, adoptarea de măsuri care să permită IMM-urilor să pună în practică acțiuni comune;

10. reamintește că, dacă se constată că companiile au provocat un rău sau au contribuit la producerea lui, ele trebuie să fie răspunzătoare moral, dar și juridic, și trebuie să le ofere persoanelor sau comunităților afectate căi de atac eficiente sau să participe la acestea; relevă că aceste căi de atac includ măsuri de restituire, despăgubire, reabilitare, reparație și garanții privind nerepetarea;

11. salută practica de a include răspunderea pentru respectarea drepturilor omului în cerințe contractuale cu caracter obligatoriu între întreprinderi și clienții și furnizorii lor, persoane juridice sau persoane fizice; observă că astfel de cerințe pot fi, în majoritatea cazurilor, puse în executare prin mijloace judiciare;

Solicitări adresate statelor membre și obligația lor de a proteja drepturile omului

12. salută călduros pregătirea unui tratat ONU cu efecte obligatorii privind întreprinderile comerciale și drepturile omului; regretă orice comportament obstrucționist legat de acest proces și le solicită UE și statelor membre să se angajeze în mod constructiv în aceste negocieri;

13. reamintește că statele și întreprinderile au roluri diferite, dar complementare în ceea ce privește protecția drepturilor omului; reamintește că statele, acționând în limitele propriei lor jurisdicții, au obligația de a proteja drepturile omului, inclusiv împotriva încălcărilor comise de întreprinderi, chiar dacă acestea operează în țările terțe; reamintește cu fermitate că, acolo unde survin abuzuri în legătură cu drepturile omului, statele trebuie să le acorde victimelor acces la o cale de atac eficientă; reamintește, în acest context, că respectarea drepturilor omului de către țările terțe, inclusiv prin garantarea unei căi de atac eficiente persoanelor aflate sub jurisdicția lor, constituie un element esențial al relațiilor externe ale UE cu țările respective;

14. le cere Comisiei și statelor membre să garanteze coerența politicilor în ceea ce privește întreprinderile și drepturile omului la toate nivelurile: între diferitele instituții ale UE, între instituții și între UE și statele sale membre și, în special, în raport cu politica comercială a Uniunii; le solicită Comisiei și statelor membre să includă în mod explicit principiul menționat anterior în toate tratatele pe care le semnează, în concordanță cu angajamentele internaționale asumate în legătură cu drepturile omului; observă că realizarea acestui obiectiv necesită o cooperare intensă între diferitele direcții generale ale Comisiei și Serviciul European de Acțiune Externă;

15. invită UE, statele membre, țările terțe și toate autoritățile naționale și internaționale să adopte în regim de urgență și pe scară cât mai largă instrumente obligatorii pentru protecția efectivă a drepturilor omului în acest domeniu și să se asigure că sunt respectate pe deplin toate obligațiile naționale și internaționale care decurg din normele internaționale menționate anterior; își exprimă speranța că eforturile depuse la nivel european în legătură cu RSI pot să constituie un exemplu pentru alte țări; își exprimă convingerea că băncile naționale de dezvoltare trebuie să constituie un exemplu în ceea ce privește standardele verificabile în materie de respectare a drepturilor omului pe care le aplică;

16. invită toate statele, inclusiv UE și statele membre, să implementeze rapid și cu hotărâre principiile directoare ale ONU în toate domeniile lor de competență, inclusiv prin elaborarea unor planuri de acțiune; regretă faptul că, în pofida Comunicării Comisiei din 2011 privind RSI, nu toate statele membre au adoptat declarații sau măsuri legate de RSI care menționează drepturile omului și nici nu și-au publicat planurile privind întreprinderile și drepturile omului și îndeamnă UE să-și publice planul; invită statele membre să elaboreze sau să revizuiască planurile de acțiune naționale în conformitate cu orientările furnizate de Grupul de lucru al ONU privind drepturile omului și corporațiile; solicită ca aceste planuri să fie elaborate pe baza unor evaluări de referință care să identifice lacunele din legislație, să instituie mecanisme de monitorizare a implementării și eficacității planurilor, politicilor și practicilor cu participarea semnificativă părților interesate;

17. le solicită statelor membre să legifereze într-un mod coerent, holistic, eficace și cu efecte obligatorii, astfel încât să-și îndeplinească îndatorirea de a preveni, investiga și sancționa încălcările drepturilor omului comise de corporațiile care funcționează sub jurisdicția lor, asigurând căi de atac eficiente, inclusiv în cazul celor comise în țările terțe;

18. le solicită UE și statelor membre să stabilească norme clare potrivit cărora societățile înființate pe teritoriul lor sau aflate sub jurisdicția lor trebuie să respecte drepturile omului în cadrul tuturor operațiilor lor, în toate țările și în toate împrejurările în care acționează, precum și în raport cu relațiile de afaceri, inclusiv în afara UE; consideră că companiile, în funcție de mărimea și capabilitățile lor, alături de bănci și de celelalte instituții financiare și de creditare active în țări terțe, trebuie să se asigure că dispun de sisteme funcționale de evaluare a riscurilor și să diminueze efectele potențial negative legate de drepturile omului, condițiile de muncă, protejarea mediului și aspectele ținând de dezastrele naturale ale operațiilor și lanțurilor lor valorice; le solicită statelor membre să evalueze periodic cât de adecvate sunt aceste legi și să soluționeze toate neajunsurile;

19. reamintește că recentele evoluții legislative la nivel național, de exemplu, Legea britanică privind sclavia modernă, cu prevederi privind transparența în lanțurile de aprovizionare și Legea franceză privind obligația de diligență reprezintă pași importanți în direcția obligației de diligență în materie de drepturi ale omului și că UE a luat deja astfel de măsuri în acest sens (Regulamentul UE privind lemnul, Directiva privind raportarea nefinanciară, propunerea Comisiei de regulament de instituire a unui sistem al Uniunii pentru autocertificarea cu privire la diligența necesară în cadrul lanțului de aprovizionare al importatorilor responsabili de staniu, tantal și tungsten, minereurile acestora și aur provenind din zone de conflict și zone cu risc ridicat); invită Comisia și statele membre, precum și toate statele, să ia act de acest model cu privire la introducerea obligației de diligență în materie de drepturi ale omului;

20. subliniază că obligația de diligență în materie de drepturi ale omului ar trebui să urmeze pașii menționați în Principiile directoare ale ONU și ar trebui să fie ghidată de anumite principii generale legate de identificarea proactivă a riscurilor pentru drepturile omului, cum ar fi proiectarea unor planuri de acțiune riguroase și demonstrabile pentru a preveni sau a reduce aceste riscuri, reacții adecvate la abuzuri cunoscute, precum și transparență; subliniază că politicile trebuie să țină seama de mărimea companiilor și de capabilitățile funcționale ce rezultă din aceasta, acordând o atenție specială întreprinderilor mici și mijlocii; subliniază faptul că ar trebui garantată în toate etapele consultarea cu actorii relevanți, precum și dezvăluirea tuturor informațiilor relevante legate de proiect sau de investiții părților interesate implicate;

21. invită toate statele, și îndeosebi UE și statele membre, să întreprindă prioritar o acțiune imediată, și anume să instituie obligația de diligență în materie de drepturi ale omului pentru întreprinderile care sunt deținute sau controlate de stat și/sau care beneficiază de sprijin substanțial și de servicii din partea agențiilor de stat sau a instituțiilor europene, precum și pentru întreprinderile care furnizează bunuri sau servicii prin contracte de achiziții publice,

22. le solicită UE și statelor sale membre să oblige întreprinderile care utilizează materii prime sau produse de larg consum în cadrul prezentei legislaturi care ar putea proveni din zone afectate de conflicte să dezvăluie sursele și utilizarea acestor materiale prin etichetarea produselor, oferind informații complete privind conținutul și originea acestora și cerându-le furnizorilor lor, fie ei europeni sau nu, să dezvăluie aceste date; cere sprijin cu privire la așa-numita obligație de diligență în cazul așa-numitelor minereuri provenite din zone de conflict pentru importatorii de minereuri și metale 3TG pe baza Orientărilor OCDE privind diligența necesară referitoare la existența unui lanț de aprovizionare responsabil în cazul minereurilor provenite din zone afectate de conflicte și cu risc ridicat; cere să se analizeze includerea în acest proces a diligenței necesare referitoare la existența unui lanț de aprovizionare;

23. remarcă cu satisfacție că, în urma revizuirii Directivei contabile existente (2014/95/UE) în ceea ce privește dezvăluirea de informații nefinanciare și de informații despre diversitate, întreprinderile mari și grupurile de întreprinderi vor avea obligația, începând din 2017, să comunice informații despre politicile, riscurile și rezultatele legate de respectarea drepturilor omului și aspectele conexe; îndeamnă statele membre să implementeze pe deplin Directiva revizuită privind contabilitatea cu respectarea orizontului de timp adoptat, inclusiv crearea unor mecanisme adecvate, eficace, care să garanteze că companiile se conformează cerințelor în materie de raportare; îndeamnă Comisia să elaboreze orientări clare pentru companii cu privire la noile cerințe în materie de raportare nefinanciară; recomandă ca acestea să includă și să descrie în detaliu elementele esențiale minime care trebuie dezvăluite pentru a contribui la o înțelegere mai amplă și mai cuprinzătoare a principalelor riscuri și consecințe în materie de drepturi ale omului ale activităților unei întreprinderi și în cadrul lanțului valoric global;

Accesul la căi de atac eficiente

24. invită Comisia să examineze în detaliu, cu consultarea tuturor părților interesate, inclusiv a societății civile și a corporațiilor, barierele existente în calea justiției în cauzele intentate la instanțele din statele membre pentru încălcarea prezumtivă în străinătate a drepturilor omului de către întreprinderile cu sediul UE; insistă asupra faptului că evaluarea ar trebui să vizeze identificarea de măsuri eficace care să elimine sau să reducă aceste bariere sau să promoveze adoptarea lor;

25. le solicită statelor membre să ia toate măsurile adecvate, în cooperare cu partenerii internaționali, pentru a se asigura, prin mijloace legislative, judiciare, administrative sau prin alte mijloace adecvate, că dacă survin încălcări ale drepturilor omului, victimele au acces la o cale de atac eficientă, atunci când o corporație cu sediul în statele date deține, conduce sau controlează companii responsabile de încălcări ale drepturilor omului în alte țări; le solicită statelor menționate să adopte măsurile necesare pentru a elimina obstacolele juridice, practice și de altă natură care ar putea determina negarea accesului la o cale de atac și să stabilească mijloace procedurale adecvate cu ajutorul cărora persoanele afectate din țările terțe să aibă acces la justiție atât în instanțele civile, cât și în cele penale; în acest sens, invită statele membre să destrame vălul personalității juridice, care poate să-i ascundă pe proprietarii efectivi ai anumitor corporații;

26. le cere UE și tuturor statelor, în special statelor membre ale UE, să ia măsuri în ceea ce privește povara financiară și sarcinile procedurale în litigiile civile; salută Recomandarea 2013/396/UE a Comisiei, adoptată la 11 iunie 2013[14], și încurajează toate statele membre să se conformeze; consideră că instrumentul oferit prin aceeași recomandare ar putea reduce cheltuielile de judecată pentru victimele încălcărilor drepturilor omului; încurajează aplicarea acestui tip de cale de atac pentru toate victimele abuzurilor în materie de drepturi ale omului și din țările terțe și solicită standarde care să le permită asociațiilor reprezentative să formuleze pretenții în numele victimelor prezumtive;

Solicitări adresate Comisiei

27. este conștient că „responsabilitatea socială a întreprinderilor” nu este o chestiune independentă, ea cuprinzând o gamă largă de domenii politice și juridice diferite;

28. salută inițiativele fără caracter obligatoriu din sectorul privat lansate de serviciile Comisiei, care vizează gestionarea responsabilă a lanțurilor de aprovizionare, dar subliniază că inițiativele fără caracter obligatoriu din sectorul privat sunt în sine insuficiente; solicită adoptarea urgentă a unor norme cu caracter obligatoriu și executoriu, a sancțiunilor conexe și a unor mecanisme independente de monitorizare;

29. salută noul sistem de preferințe generalizate (SPG +), intrat în vigoare la 1 ianuarie 2014[15], considerându-l un instrument de politică comercială a UE pentru promovarea drepturilor omului și a drepturilor muncii, a protecției mediului și a bunei guvernări în țările în curs de dezvoltare vulnerabile; salută, în special, mecanismul riguros și sistematic de monitorizare a SGP + și solicită să se pună accent pe aplicarea efectivă la nivel național a convențiilor enumerate în convenție;

30. subliniază faptul că UE și statele sale membre trebuie să salvgardeze drepturile omului; ia act de faptul că, în general, acordurile comerciale pot contribui la consolidarea sistemului comercial mondial bazat pe norme și că comerțul trebuie să meargă mână în mână cu valorile, astfel cum a precizat Comisia în noua sa strategie comercială „Comerț pentru toți”; reamintește că este necesar să se evalueze posibilele consecințe în materie de drepturile omului ale acordurilor comerciale și de investiții și să se includă, pe această bază, toate clauzele și garanțiile privind drepturile omului necesare pentru a reduce și a lua măsuri legate de riscurile identificate de impact asupra drepturilor omului; cere ca Comisia să ia toate măsurile necesare și să facă pașii posibili pentru a acționa în mod holistic și coerent și solicită insistent includerea sistematică în acordurile comerciale și de investiții a unor norme privind răspunderea întreprinderilor în caz de încălcare a drepturilor omului, care să fie aplicate la nivel național, precum și includerea unor trimiteri la principiile și orientările recunoscute la nivel internațional;

31. invită Comisia să prezinte de urgență o propunere legislativă privind controlul exporturilor de produse cu dublă utilizare, întrucât tehnologiile produse de companiile europene generează încă încălcări ale drepturilor omului în întreaga lume;

32. solicită crearea unui corpus legislativ coerent, care să includă normele privind accesul la justiție, jurisdicția, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială, legislația aplicabilă, precum și asistența judiciară în situațiile transfrontaliere care implică țări terțe;

33. încurajează reflecția asupra extinderii normelor jurisdicționale în temeiul Regulamentului Bruxelles I[16] la pârâții din țări terțe în cadrul acțiunilor intentate împotriva companiilor care au o legătură clară cu un stat membru oarecare, deoarece își au sediul sau fac afaceri substanțiale acolo, sau își au locul principal de desfășurare a activității în UE, ori a companiilor pentru care UE constituie debușeul principal;

34. solicită ameliorarea accesului la probe prin proceduri consolidate privind dezvăluirea materialului probator;

35. reamintește că, atunci când corporațiile comit încălcări grave ale drepturilor omului, aceste acțiuni pot implica o răspundere penală individuală și solicită urmărirea persoanelor responsabile de aceste infracțiuni la instanțele de nivelul adecvat; le solicită statelor membre să ia măsuri în ceea ce privește obstacolele juridice, procedurale și practice care împiedică autoritățile de urmărire judiciară să cerceteze și să urmărească în justiție companiile și/sau pe reprezentanții acestora implicați în infracțiuni legate de abuzuri în materie de drepturi ale omului;

36. invită Consiliul și Comisia să acționeze în conformitate cu articolul 83 din TFUE, pentru a stabili norme minime cu privire la definirea infracțiunilor și a sancțiunilor penale în cazul infracțiunilor deosebit de grave cu o dimensiune transfrontalieră, care implică încălcări grave ale drepturilor omului comise de corporații în țări terțe, având în vedere natura și impactul unor astfel de infracțiuni și necesitatea particulară de a le combate pornind de la o bază comună;

37. subliniază că respectarea integrală a drepturilor omului în cadrul lanțului de producție este fundamentală și nu este la alegerea consumatorilor; recomandă crearea unei etichete pentru „produse certificate ca fiind obținute fără abuzuri” la nivelul UE, la care participarea ar urma să fie voluntară și care să fie menită să sensibilizeze într-o mai mare măsură producătorii și consumatorii, care să fie monitorizată de un organism independent, reglementat prin norme stricte și cu atribuții de inspecție, pentru a putea verifica și certifica că nu s-au produs abuzuri în nicio etapă a lanțului respectiv de producție; consideră că UE și statele membre ar trebui să promoveze această etichetă care atestă lipsa auzurilor; recomandă ca produselor etichetate ca fiind „obținute fără abuzuri” să li se acorde beneficii;

38. solicită cu fermitate Comisiei să lanseze o campanie la nivelul UE, prin introducerea și promovarea etichetei de „produs obținut fără abuzuri”, îndemnându-i pe consumatorii europeni să opteze pentru utilizarea produselor și companiilor care obțin această etichetă și, de asemenea, îndemnând toate corporațiile și întreprinderile să adopte cele mai bune practici cu privire la respectarea drepturilor omului și chestiunile legate de acestea;

39. invită Comisia și statele membre să raporteze regulat cu privire la măsurile luate pentru a garanta protecția efectivă a drepturilor omului în contextul activităților comerciale, rezultatele obținute, lacunele existente încă în ceea ce privește protecția, precum și să recomande acțiuni viitoare pentru a soluționa aspectele problematice;

40. îi încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezentul raport Consiliului, Comisiei, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Reprezentantului Special al UE pentru drepturile omului și Serviciului European de Acțiune Externă.

REZULTATUL VOTULUI FINALÎN COMISIA COMPETENTĂ ÎN FOND

Data adoptării	12.7.2016
Rezultatul votului final	+: –: 0:	62 5 1
Membri titulari prezenți la votul final	Lars Adaktusson, Michèle Alliot-Marie, Nikos Androulakis, Francisco Assis, Petras Auštrevičius, Amjad Bashir, Mario Borghezio, Elmar Brok, Klaus Buchner, James Carver, Lorenzo Cesa, Javier Couso Permuy, Andi Cristea, Mark Demesmaeker, Georgios Epitideios, Knut Fleckenstein, Anna Elżbieta Fotyga, Eugen Freund, Michael Gahler, Iveta Grigule, Sandra Kalniete, Manolis Kefalogiannis, Afzal Khan, Janusz Korwin-Mikke, Andrey Kovatchev, Eduard Kukan, Ilhan Kyuchyuk, Arne Lietz, Barbara Lochbihler, Sabine Lösing, Andrejs Mamikins, David McAllister, Tamás Meszerics, Francisco José Millán Mon, Javier Nart, Pier Antonio Panzeri, Demetris Papadakis, Ioan Mircea Pașcu, Vincent Peillon, Alojz Peterle, Tonino Picula, Cristian Dan Preda, Jozo Radoš, Sofia Sakorafa, Jacek Saryusz-Wolski, Jaromír Štětina, Charles Tannock, Ivo Vajgl, Geoffrey Van Orden, Hilde Vautmans, Boris Zala
Membri supleanți prezenți la votul final	Laima Liucija Andrikienė, Andrzej Grzyb, Takis Hadjigeorgiou, Marek Jurek, Soraya Post, Tokia Saïfi, Igor Šoltes, Eleni Theocharous, Traian Ungureanu, Bodil Valero, Marie-Christine Vergiat, Janusz Zemke
Membri supleanți (articolul 200 alineatul (2)) prezenți la votul final	Beatriz Becerra Basterrechea, Therese Comodini Cachia, Ignazio Corrao, Edouard Ferrand, Liliana Rodrigues

Aviz juridic - Politica de confidențialitate