RAPORT referitor la propunerea de numire a dnei Bettina Jakobsen în calitate de membră a Curții de Conturi

31.10.2017 - (C8-0332/2017 – 2017/0816(NLE))

Comisia pentru control bugetar
Raportor: Indrek Tarand

Procedură : 2017/0816(NLE)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
A8-0341/2017
Texte depuse :
A8-0341/2017
Dezbateri :
Texte adoptate :

PROPUNERE DE DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN

referitoare la propunerea de numire a dnei Bettina Jakobsen în calitate de membră a Curții de Conturi

(C8-0332/2017 – 2017/0816(NLE))

(Procedura de consultare)

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 286 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul căruia a fost consultat de către Consiliu (C8-0332/2017),

–  având în vedere articolul 121 din Regulamentul său de procedură,

–  având în vedere raportul Comisiei pentru control bugetar (A8-0341/2017),

A.  întrucât Comisia pentru control bugetar din cadrul Parlamentului a evaluat calificările candidatei propuse, ținând seama în special de condițiile prevăzute la articolul 286 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

B.  întrucât, în cadrul reuniunii sale din 26 octombrie 2017, Comisia pentru control bugetar a audiat candidata propusă de Consiliu ca membră a Curții de Conturi;

1.  emite un aviz favorabil privind propunerea Consiliului de numire a dnei Bettina Jakobsen ca membră a Curții de Conturi;

2.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie Consiliului și, spre informare, Curții de Conturi, precum și celorlalte instituții ale Uniunii Europene și instituțiilor de control din statele membre.

ANEXA 1: CURRICULUM VITÆ al dnei Bettina Jakobsen

EDUCAȚIE

Master în guvernare publică (MPG), Universitatea din Copenhaga și Școala de Comerț din Copenhaga (CBS), 2012

KIOL – curs de management public, 2004-2005

Licență în drept, Universitatea din Copenhaga, 1990

Calificare pentru admiterea la universitate - specializare în limbi moderne, Espergærde Amtsgymnasium, 1982

 

ACTIVITATE PROFESIONALĂ

Membră din partea Danemarcei a Curții de Conturi Europene în perioada cuprinsă între 1 septembrie 2015 și 28 februarie 2018

Auditoare generală adjunctă, Oficiul Național de Audit din Danemarca, din 17 mai 2005

Directoare, Oficiul Național de Audit din Danemarca, din 1 iunie 2002

Auditoare, Consiliul Internațional al Auditorilor pentru NATO, sediul NATO, Bruxelles, Belgia, 1997-2002

Consilieră specială, Oficiul Național de Audit din Danemarca, 1996

Șefă de secție, Oficiul Național de Audit din Danemarca, 1 mai 1990

 

EXPERIENȚĂ PROFESIONALĂ

2015 – 2018

 

Membră din partea Danemarcei a Curții de Conturi Europene în perioada cuprinsă între 1 septembrie 2015 și 28 februarie 2018;

 

 

În perioada septembrie 2015 - mai 2016 am fost membră a Camerei I a Curții de Conturi (utilizarea durabilă a resurselor naturale); Ulterior, la cererea mea, m-am mutat la Camera III (Acțiuni externe, securitate și justiție).

 

 

În cursul acestei perioade, am fost responsabilă de șase rapoarte speciale:

 

1.  Raportul special nr. 6/2016: Programele de eradicare, control și monitorizare vizând limitarea răspândirii bolilor animalelor.

2.  Raportul special nr. 18/2016: Sistemul UE de certificare a biocombustibililor sustenabili.

3.  Raportul special nr. 30/2016: Eficacitatea sprijinului acordat de UE în sectoare prioritare în Honduras.

4.  Raportul special nr. 34/2016: Combaterea risipei de alimente: o oportunitate pentru UE de a îmbunătăți eficiența utilizării resurselor în lanțul alimentar.

5.  Viitorul raport special privind sprijinul acordat de UE pentru lupta împotriva traficului de ființe umane în Asia de Sud și de Sud-Est (raport care urmează să fie publicat la 20 iunie 2017).

6.  Viitorul raport special privind Fondul fiduciar Bêkou al UE pentru Republica Centrafricană (se preconizează să fie publicat în septembrie-octombrie 2017).

 

 

Sarcini strategice interne în cadrul Curții de Conturi:

 

Membră a unui grup de lucru responsabil de reorganizarea Curții de Conturi. Sarcinile au inclus actualizarea structurii camerelor pentru a reflecta mai bine prioritățile Curții de Conturi și a sprijini o mai mare flexibilitate în definirea priorităților activităților de audit, în planificarea și implementarea lor.

 

De la începutul lunii iunie 2016, în paralel cu funcțiile mele în Camera III, am fost unul dintre cei trei membri ai Comitetului pentru controlul calității auditului Curții de Conturi. În această calitate, sunt responsabilă de asigurarea calității rapoartelor speciale privind utilizarea sustenabilă a resurselor naturale și a rapoartelor speciale privind reglementarea piețelor și economia competitivă.

 

În prezent, prezidez un grup de lucru care organizează un seminar pentru membri în septembrie 2017, privind dezvoltarea strategică a Curții de Conturi. Seminarul se va axa pe diverse aspecte legate de performanță.

 

 

2013 – 2015

 

Auditoare generală adjunctă, Oficiul Național de Audit din Danemarca. Auditarea Ministerului Muncii, Ministerului Copiilor, Egalității de Gen, Integrării și Afacerilor Sociale, Ministerului Afacerilor Economice și Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului Cultelor și Ministerului Culturii. Audituri de tip financiar, de conformitate și al performanței realizate la șase ministere, auditul rambursărilor efectuate de guvernul central autorităților municipale și audituri privind performanțele regionale. Managementul a patru directori și al unui personal de circa 50 de angajați. Membră a echipei de conducere a Oficiului Național de Audit din Danemarca.

 

În calitate de auditoare generală adjunctă, am fost responsabilă, printre altele, de diverse rapoarte referitoare la cetățeni adresate Comisiei pentru conturi publice, rapoarte care s-au referit, de exemplu la: adăposturile pentru femei, măsurile luate pentru ajutorarea persoanelor fără adăpost, termenele de prelucrare a cererilor în cadrul organismelor din administrația de stat, plățile incorecte de la asigurările sociale, măsuri de integrare, supravegherea sănătății mintale la locul de muncă și resursele de cercetare din spitale.

 

În calitate de auditoare generală adjunctă, am fost responsabilă de întocmirea de rapoarte către Comisia pentru conturi publice cu privire la auditarea conturilor de stat pentru exercițiile financiare 2013 și 2014.

 

 

2010 – 2013

 

Auditoare generală adjunctă, Oficiul Național de Audit din Danemarca. Responsabilă de pregătirea unor studii majore realizate de Ministerul Comerțului și Creșterii Economice, Ministerul Muncii, Ministerul Alimentației, Agriculturii și Pescuitului, Ministerul Locuințelor, Afacerilor Urbane și Rurale, Ministerul Afacerilor Sociale și Integrării, Ministerul Sănătății, Ministerul Transporturilor, Ministerul Climei, Energiei și Clădirilor, Ministerul Mediului, precum și de realizarea de audituri ale performanței în cele cinci regiuni naționale. Managementul a patru directori și al unui personal de circa 40 de angajați. Membră a echipei de conducere a Oficiului Național de Audit din Danemarca.

 

2005 – 2009

 

 

Auditoare generală adjunctă, Oficiul Național de Audit din Danemarca. Responsabilă de auditurile financiare și de conformitate realizate la cabinetul prim-ministrului, la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul de Finanțe, Ministerul Afacerilor Economice și Comerciale, Ministerul Științei, Tehnologiei și Inovării, Ministerul Transporturilor, Ministerul Climei, Energiei și Clădirilor, precum și de auditurile plăților de la nivel național, realizate de Oficiul Național de Audit din Danemarca. Managementul a patru sau cinci directori și al unui personal de circa 55 de angajați. Membră a echipei de conducere a Oficiului Național de Audit din Danemarca.

 

2002 – 2005

 

 

În calitate de directoare a Unității C3 din cadrul Oficiului Național de Audit din Danemarca, am fost responsabilă de audituri financiare și de conformitate realizate la Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Transporturilor și Energiei, Ministerul Afacerilor Economice și Comerciale, precum și la jumătate din Ministerul Științei. Am fost direct responsabilă de activitatea unui număr de 17 angajați.

 

1997 – 2002

 

 

Auditoare la Consiliul Internațional al Auditorilor pentru NATO, Bruxelles. Am fost primul cetățean danez care a deținut această funcție într-o perioadă de 27 de ani și prima femeie care a lucrat în funcția de auditor pentru NATO. Activitatea mea a inclus audituri financiare, de conformitate și de performanță ale diferitelor organizații și proiecte ale NATO. Activitatea a cuprins, de asemenea, audituri ale programelor de infrastructură NSIP ale NATO, ceea ce a presupus deplasări numeroase în toate țările membre ale NATO. O bună cunoaștere a standardelor internaționale de audit și de contabilitate și utilizarea limbilor engleză și franceză ca limbi de lucru.

 

1990 – 1997

 

 

Șefă de secție, Oficiul Național de Audit din Danemarca. Audituri financiare, de conformitate și de performanță realizate la Ministerul Educației, Ministerul Științei, Ministerul Culturii și la instituțiile din cadrul Consiliului Nordic. Participare la cooperarea nordică dintre oficiile naționale de audit.

 

ALTĂEXPERIENȚĂ

INTERNAȚIONALĂ

 

2014 – 2015: Numită de Banca Europeană de Investiții (BEI) în calitate de membră a Comitetului de audit al Fondului european de investiții (FEI) la Luxembourg. FEI finanțează întreprinderi mici și mijlocii din Europa prin garanții și capital de risc. Comitetul de audit este responsabil, printre altele, să verifice dacă activitățile fondului sunt organizate în mod adecvat și dacă sunt auditate corespunzător. Auditul se efectuează în conformitate cu standardele internaționale de audit.

 

 

Mai 2013: Vorbitoare principală la Conferința de la Abu Dhabi a Băncii Mondiale și a Băncii Africane de Dezvoltare pe tema dezvoltării gestiunii finanțelor publice în regiunea arabă.

 

 

2012 – 2015: Desemnată de către auditorul general în calitate de președintă a Comitetului pentru standarde profesionale (PSC) al INTOSAI, care elaborează standardele de audit public aplicabile birourilor naționale de audit din întreaga lume.

 

 

2011 – 2015: Numită de Ministerul Afacerilor Economice și Comerciale în calitate de membră din partea Danemarcei a Comitetului de audit a Băncii Europene de Investiții (BEI) la Luxembourg. BEI este banca Uniunii Europene. Comitetul de audit are funcție de guvernare și este responsabil, printre altele, să verifice dacă activitățile BEI se desfășoară în mod transparent și adecvat, dacă Banca dispune de structurile adecvate de management al riscului și de control intern și dacă respectă cele mai bune practici bancare. Auditul se efectuează în conformitate cu standardele internaționale de audit.

 

 

2008 – 2011: Numită de Ministerul Afacerilor Externe în calitate de membră din partea Danemarcei și președintă a unui comitet de audit nou-înființat în cadrul Consiliului Europei la Strasbourg, organizație de care depinde și Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg. Printre responsabilități s-au numărat consilierea acordată Consiliului Europei și Secretarului General cu privire la chestiuni din domeniul auditului, asigurarea unei gestiuni și guvernanțe financiare eficiente și adecvate și facilitarea coordonării dintre auditurile interne și cele externe în cadrul Consiliului Europei. Auditul s-a efectuat în conformitate cu standardele internaționale de audit.

 

 

2007 – 2012: Vicepreședintă a PSC. În numele auditorului general, am condus reuniunile anuale ale comitetului director al PSC din Bahrain (2007), Brazilia (2009), Copenhaga (2010), Noua Zeelandă (2011), Stockholm (2012), Beijing (2013) și Bahrain (2014). Printre atribuții mele s-au numărat conducerea reuniunilor unui număr de 50-60 de delegați internaționali, definirea strategiei și dezvoltării PSC și elaborarea standardelor, normelor și principiilor de auditare internaționale în sectorul public.

 

 

2007: Realizarea unei prezentări în cadrul seminarului de tranziție al Băncii Mondiale pentru țările în curs de dezvoltare, care a avut loc la Washington, axat pe transparența în materie de contabilitate și buna administrare a fondurilor publice.

 

 

2006: Realizarea unei prezentări la Congresul mondial al IFAC din 2006, de la Istanbul. IFAC (Federația Internațională a Contabililor) este o asociație de auditori privați la nivel mondial. Prezentarea s-a axat pe activitatea INTOSAI cu privire la standardele de audit în sectorul public.

 

ALTĂ EXPERIENȚĂ

2014 – 2015: Am condus un grup de lucru comun al FSR (Asociația Auditorilor Danezi) și al Oficiului Național de Audit din Danemarca, grup însărcinat cu elaborarea unor orientări comune privind gestionarea și auditarea subvențiilor de stat și a unei proceduri standard de aprobare a granturilor pentru proiecte.

 

 

2009 și 2011: În 2009 și 2011, am fost organizatoare și gazdă a două conferințe naționale pe tema auditului în sectorul public, organizate de Oficiul Național de Audit din Danemarca. Conferința din 2011 s-a axat pe valoarea auditului din sectorul public și a vizat să ilustreze modul în care auditul poate sprijini dezvoltarea și inovarea în acest sector.

 

 

2008 – 2010: Membră a Consiliului Danez al Contabililor, care are, printre altele, funcție de consiliere pe lângă Ministerul de Finanțe în chestiuni referitoare la dezvoltarea standardelor contabile naționale.

 

O experiență de mulți ani în calitate de mentor în domeniul managementului în cadrul programului de mentorat Djøf.

 

Limba engleză fluentă, bune cunoștințe de lucru în limba franceză, nivel acceptabil de limba germană.

ANEXA 2: PREZENTARE SUCCINTĂ DE CĂTRE Bettina Jakobsen A EXPERIENȚEI SALE CA MEMBRĂ A CURȚII ȘI A OBIECTIVELOR PENTRU UN VIITOR MANDAT

În timpul mandatului meu de doi ani în calitate de membră, am fost responsabilă de șase rapoarte speciale:

1.  nr. 6/2016: Programele de eradicare, control și monitorizare vizând limitarea răspândirii bolilor animalelor.

2.  nr. 18/2016: Sistemul UE de certificare a biocarburanților sustenabili.

3.  nr. 30/2016: Eficacitatea sprijinului acordat de UE în sectoare prioritare în Honduras.

4.  nr. 34/2016: Combaterea risipei de alimente: o oportunitate pentru UE de a îmbunătăți eficiența utilizării resurselor în lanțul alimentar.

5.  nr. 9/2017: Sprijinul acordat de UE pentru lupta împotriva traficului de persoane în Asia de Sud și de Sud-Est.

6.  nr. 11/2017: Fondul fiduciar Bêkou al UE pentru Republica Centrafricană: un început plin de speranță în ciuda unor deficiențe.

În plus, am contribuit activ la lucrările Curții după cum urmează:

  Membră a unui grup de lucru responsabil de reorganizarea Curții de Conturi. Sarcinile au inclus actualizarea structurii camerelor pentru a reflecta mai bine prioritățile Curții de Conturi și a asigura o mai mare flexibilitate în planificarea și implementarea activităților de audit.

  Membră a Comitetului pentru controlul calității auditului Curții de Conturi care este responsabil de asigurarea calității și coerenței rapoartelor noastre speciale.

  Președintă a unui grup de lucru care organizează seminarul anual al membrilor, în septembrie 2017, privind dezvoltarea strategică a Curții de Conturi, care se axează pe diferite aspecte ale auditului performanței.

  Membră a mai multor grupuri de recrutare pentru administratori, care au selectat nouă administratori principali, dintre care șase sunt femei. Curtea dispune de personal foarte talentat iar eu susțin cu tărie îmbunătățirea echilibrului de gen.

Este esențial ca auditul din sectorul public să funcționeze bine pentru a asigura responsabilitatea și transparența față de cetățeni. Obiectivele mele pentru un viitor mandat ar fi de a continua să folosesc cei peste 25 de ani de experiență în domeniul auditului în sectorul public pentru a promova și realiza audituri care să poată avea un impact pozitiv asupra vieților cetățenilor.

Voi continua să încurajez îmbunătățirea dispozițiilor în materie de guvernare și de audit. În acest context, consider că este esențial să existe o cooperare strânsă și constructivă cu partenerii Curții, cum ar fi Parlamentul și, în special, Comisia CONT, care sunt colaboratori importanți în ceea ce privește promovarea unui mandat de audit adecvat al tuturor fondurilor UE.

În calitate de membră a Comitetului pentru controlul calității auditului, contribui la realizarea unor rapoarte speciale pertinente, oportune și solide, care pot fi invocate de partenerii noștri. Obiectivul meu ar fi acela de a continua creșterea calității și a impactului rapoartelor noastre speciale.

În viitorul mandat, mă voi concentra asupra acțiunii externe, securității și justiției care sunt domenii în care realizez audituri în prezent. În opinia mea, Curtea ar putea juca un rol mai important în aceste domenii, nu numai în ceea ce privește furnizarea de asigurări și evaluări independente ale politicilor și fondurilor pentru partenerii noștri politici, ci și contribuind la securitatea și încrederea cetățenilor UE. Obiectivul meu ar fi de a garanta că toate riscurile pentru UE și cetățenii săi sunt tratate de Curte în momentul în care definim prioritățile auditurilor și le planificăm, precum și că dispunem de capacitatea tehnică pentru a face acest lucru.

PROCEDURA COMISIEI COMPETENTE

Titlu

Înlocuirea parțială a membrilor Curții de Conturi Europene - candidatul DK

Referințe

10762/2017 – C8-0332/2017 – 2017/0816(NLE)

Data sesizării

21.9.2017

 

 

 

Comisie competentă

       Data anunțului în plen

CONT

5.10.2017

 

 

 

Raportori

       Data numirii

Indrek Tarand

2.10.2017

 

 

 

Data adoptării

26.10.2017

 

 

 

Rezultatul votului final

+:

–:

0:

22

0

1

Membri titulari prezenți la votul final

Nedzhmi Ali, Inés Ayala Sender, Zigmantas Balčytis, Martina Dlabajová, Luke Ming Flanagan, Ingeborg Gräßle, Cătălin Sorin Ivan, Arndt Kohn, Georgi Pirinski, José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra, Claudia Schmidt, Bart Staes, Indrek Tarand, Marco Valli, Derek Vaughan, Tomáš Zdechovský, Joachim Zeller

Membri supleanți prezenți la votul final

Richard Ashworth, Andrey Novakov, Julia Pitera, Patricija Šulin

Membri supleanți [articolul 200 alineatul (2)] prezenți la votul final

Angel Dzhambazki, Lieve Wierinck

Data depunerii

31.10.2017