RAPORT referitor la punerea în aplicare a Directivei 2011/99/UE privind ordinul european de protecție
14.3.2018 - (2016/2329(INI))
Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne
Comisia pentru drepturile femeii și egalitatea de gen
Raportoare: Soraya Post, Teresa Jiménez-Becerril Barrio
(Procedura reuniunilor comune ale comisiilor - articolul 55 din Regulamentul de procedură)
EXPUNERE DE MOTIVE - REZUMATUL FAPTELOR ȘI CONSTATĂRILOR
Procedura și sursele
Directiva privind ordinul european de protecție (OEP) a fost inițiată de un grup format din douăsprezece state, sub președinția Spaniei, în 2010. Directiva se bazează pe articolul 82 alineatul (1) din TFUE privind cooperarea judiciară în materie penală. La 11 ianuarie 2011, directiva a intrat în vigoare, iar statele membre ale UE aveau obligația de a transpune dispozițiile sale în legislația națională până la 11 ianuarie 2015. Irlanda și Danemarca nu au obligații în temeiul legislației privind OEP.
Prezentul raport le oferă raportoarelor din comisiile LIBE și FEMM oportunitatea de a evalua modul în care mecanismul instituit prin Directiva 2011/99/UE[1], care permite persoanelor care beneficiază de un ordin de protecție în materie penală emis într-un stat membru să ceară un OEP, s-a aplicat în statele membre în cauză.
Acest instrument are la bază principiul recunoașterii reciproce, ceea ce înseamnă că ordinele europene de protecție emise într-un stat membru trebuie să fie recunoscute și executate într-un alt stat membru. Una dintre principalele probleme în aplicarea acestui instrument este de a se asigura că protecția victimelor nu este afectată de diversitatea măsurilor naționale.
Raportul va analiza, de asemenea:
obstacolele întâlnite în punerea în aplicare la nivelul statelor membre;
legătura cu instrumentele complementare;
problemele legate de diversitatea măsurilor pe care statele membre le pot aplica în executarea OEP;
impactul instrumentului în ceea ce privește protecția victimelor infracționalității;
recomandări cu privire la modalitățile de a depăși diferitele probleme de punere în aplicare.
De la numirea lor, coraportoarele au colectat informații și s-au bazat pe următoarele surse, printre altele:
o audiere desfășurată la reuniunea comună a comisiilor LIBE și FEMM, la 12 octombrie;
o evaluare de impact ex-post realizată de serviciile EPRS ale Parlamentului, publicată în septembrie 2017;
schimburi de informații cu colegii din domeniu de la Comisia Europeană și de la ADF, precum și cu organizațiile relevante de protecție a victimelor.
Directiva cuprinde o clauză de revizuire (articolul 23), care prevede că „până la 11 ianuarie 2016, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind aplicarea prezentei directive. Raportul respectiv este însoțit, după caz, de propuneri legislative.” Până în momentul redactării prezentului raport referitor la punerea în aplicare, Comisia nu-și prezentase raportul cu privire la aplicarea acestei directive.
Prezentare generală a punerii în aplicare a Directivei privind ordinul european de protecție
De la intrarea în vigoare a Directivei 2011/99/UE privind OEP, în ianuarie 2015, au fost colectate prea puține date de către Comisia Europeană, agențiile UE sau ONG-uri pentru a evalua utilizarea acestui instrument la nivelul UE.
Potrivit evaluării EPRS, publicate în septembrie 2017, până în prezent s-au înregistrat doar șapte OEP. Utilizarea foarte limitată a acestui instrument este frapantă, având în vedere numărul victimelor care beneficiază de măsuri de protecție în materie penală la nivelul statelor membre, dintre care multe probabil călătoresc, se mută sau fac naveta în întreaga UE în mod regulat sau ocazional. De exemplu, s-a estimat că în 2010 peste 100 000 de femei cu reședința în UE au beneficiat de măsuri de protecție legate de violența de gen.
Deși ordinele de protecție ar putea fi emise în beneficiul oricărei persoane care are nevoie de protecție, în practică aceste măsuri sunt aplicate în principal pentru a proteja femeile în situații legate de violența intimă sau domestică, hărțuire, urmărire sau agresiuni sexuale. Violența de gen este o preocupare crescândă la nivelul UE. În 2014, Agenția pentru Drepturi Fundamentale a UE (ADF) a estimat că o femeie din trei în UE a fost victima violenței fizice și/sau sexuale de la vârsta de 15 ani și una din cinci femei s-a confruntat cu urmărirea obsesivă. Urmărirea obsesivă face parte dintre infracțiunile pentru care se emit cel mai des ordine de protecție, deși este una dintre infracțiunile care nu intră sub incidența dreptului penal în toate statele membre, ceea ce cu siguranță împiedică în mod disproporționat femeile să obțină un OEP.
Ordinele de protecție urmăresc să protejeze o persoană împotriva unui act care îi poate pune în pericol viața, integritatea fizică sau psihologică, demnitatea, libertatea personală sau integritatea sexuală. Scopul este de a evita contactul dintre un infractor sau un potențial infractor și o victimă, sau o persoană care riscă să fie agresată.
Toate statele membre prevăd o formă penală și/sau civilă de ordin de protecție. Cu toate acestea, în ciuda unei aparente similitudini a modului în care sunt emise, există o mare varietate de astfel de măsuri în statele membre. În plus, modul în care sunt aplicate în practică diferă semnificativ.
Pentru ca o persoană căreia i s-a acordat protecție într-un stat membru să poată continua să beneficieze de o protecție echivalentă atunci când se stabilește sau călătorește într-un alt stat membru, UE a adoptat Directiva 2011/99/UE privind OEP, ca mecanism de recunoaștere reciprocă a măsurilor de protecție în materie penală. Măsurile de protecție care intră sub incidența directivei privesc situațiile în care a fost pronunțată, în favoarea victimelor sau a potențialelor victime ale infracțiunilor penale, o interdicție sau o limitare de intrare în anumite locuri, de a contacta sau de a aborda victima, la adresa persoanelor care prezintă un pericol, acestea fiind trei dintre cele mai comune tipuri de măsuri de protecție din UE.
În momentul în care a fost prezentat acest instrument, pentru a rezolva problema temeiurilor juridice separate din dreptul UE pentru recunoașterea reciprocă a măsurilor de drept civil și de drept penal, Comisia a propus să adopte un pachet constând din Directiva OEP, care se ocupă de procedurile penale, și dintr-un Regulament privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă. Regulamentul (UE) nr. 606/2013 instituie un mecanism care permite recunoașterea directă între statele membre a ordinelor de protecție emise ca măsuri de drept civil. Astfel, persoanele care beneficiază de un ordin de protecție de drept civil emis în statul membru în care își au reședința îl pot invoca direct în alte state membre, prin prezentarea unui certificat[2] autorităților competente, care le atestă drepturile. Regulamentul se aplică începând cu 11 ianuarie 2015.
Aceste două instrumente sunt parte a unui set cuprinzător de acte legislative ale UE menite să îmbunătățească protecția victimelor pe întreg teritoriul Uniunii.
Măsurile de protecție incluse în OEP depind de legislația națională internă a statelor membre: ordinele europene de protecție se emit pe baza unei măsuri de protecție adoptate în statul emitent, în conformitate cu legislația sa națională; protecția prevăzută în OEP va fi recunoscută în statul de executare prin adoptarea măsurilor de protecție disponibile în conformitate cu legislația națională a acestuia din urmă.
Conform constatărilor din evaluarea ex post a EPRS menționată mai sus, prezenta directivă nu a condus la o convergență sau la atenuarea diversității măsurilor naționale: diferitele sisteme naționale de protecție a victimelor sunt menținute, legislația internă privind protecția victimelor nu a fost substanțial modificată, iar legile de aplicare a directivei includ aproape mimetic dispozițiile directivei, cu foarte puține modificări.
În ceea ce privește victimele, un aspect important este necesitatea de a oferi informații adecvate persoanei protejate, inclusiv posibilitatea de a solicita un OEP atunci când se mută într-un alt stat membru. Autorii studiului indică o serie de deficiențe importante în această privință și subliniază lipsa generală, în statele membre, a unor campanii de informare și sensibilizare orientate către victime. În situații de acest tip, lipsa accesului la informații este în detrimentul protecției victimelor.
OEP implică întotdeauna deplasarea unei victime dintr-un stat membru în altul, ceea ce înseamnă că toate victimele se vor confrunta la un moment dat cu un sistem juridic necunoscut sau cu o limbă pe care nu o înțeleg, fiind puse într-o situație extrem de vulnerabilă. Majoritatea statelor membre nu dispun de măsuri sau dispoziții speciale pentru persoanele cu nevoi specifice.
Pentru o protecție eficace a victimelor este necesar ca procedura pentru adoptarea și executarea unui OEP să fie rapidă. Legile naționale de punere în aplicare ale statelor membre utilizează diferite formule pentru a sublinia caracterul imediat și urgent al procedurii, iar în unele cazuri stabilesc chiar limite de timp precise. Coordonarea și comunicarea între autoritățile competente și cele centrale este, de asemenea, importantă pentru protecția victimelor și eficacitatea OEP.
Experții au subliniat că instruirea personalului care intră în contact cu victimele care au nevoie de măsuri de protecție este un element esențial. Conform datelor disponibile, foarte puține state membre organizează cursuri specifice privind OEP.
PROPUNERE DE REZOLUȚIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN
referitoare la punerea în aplicare a Directivei 2011/99/UE privind ordinul european de protecție
Parlamentul European,
– având în vedere articolele 2 și 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolele 8, 10, 18, 19, 21, 79 și 82 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),
– având în vedere articolele 3, 6, 20, 21, 23, 24, 41 și 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
– având în vedere Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO),
– având în vedere Declarația universală a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 1948,
– având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite din 1979 privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei,
– având în vedere Declarația Națiunilor Unite referitoare la eliminarea violenței împotriva femeilor, adoptată la 20 decembrie 1993,
– având în vedere Convenția ONU privind drepturile copilului, adoptată la New York, la 20 noiembrie 1989,
– având în vedere Declarația și Platforma de acțiune de la Beijing, adoptate în cadrul celei de a patra Conferințe mondiale a ONU privind femeile, la 15 septembrie 1995, precum și documentele finale rezultate, adoptate cu ocazia sesiunilor speciale ale Organizației Națiunilor Unite, Beijing +5 (2000), Beijing +10 (2005), Beijing +15 (2010) și Beijing +20 (2015),
– având în vedere Comentariul general adoptat la 26 august 2016 de Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități privind articolul 6 („Femeile și fetele cu dizabilități”) al Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități,
– având în vedere Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul ) și Deciziile (UE) 2017/865[1] și (UE) 2017/866[2] din 11 mai 2017 ale Consiliului privind încheierea, de către Uniunea Europeană, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice,
– având în vedere semnarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul) de către toate statele membre,
– având în vedere Rezoluția sa din 12 septembrie 2017 referitoare la propunerea de decizie a Consiliului privind încheierea, de către Uniunea Europeană, a Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice[3];
– având în vedere Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului[4],
– având în vedere Directiva 2004/80/CE a Consiliului privind despăgubirea victimelor infracționalității,
– având în vedere Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JHA a Consiliului[5], și Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile și de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JHA a Consiliului[6],
– având în vedere Comunicarea Comisiei din 19 iunie 2012, intitulată „Strategia UE în vederea eradicării traficului de persoane (2012-2016)” (COM(2012)0286),
– având în vedere Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind ordinul european de protecție[7],
– având în vedere Regulamentul (UE) nr. 606/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă[8],
– având în vedere Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative[9],
– având în vedere Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoașterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă[10],
– având în vedere Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind protecția datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării polițienești și judiciare în materie penală[11],
– având în vedere Rezoluția Consiliului din 10 iunie 2011 privind o foaie de parcurs pentru consolidarea drepturilor și a protecției victimelor, în special în cadrul procedurilor penale[12],
– având în vedere Programul de la Stockholm - o Europă deschisă și sigură în serviciul cetățenilor și pentru protecția acestora[13],
– având în vedere programul „Drepturi, egalitate și cetățenie” 2014-2020,
– având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 3 decembrie 2015 intitulat „Angajamentul strategic pentru egalitatea de gen 2016-2019” (SWD(2015)0278),
– având în vedere raportul Agenției pentru drepturi fundamentale a Uniunii Europene (ADF) intitulat „Violența împotriva femeilor: o anchetă la nivelul UE”,
– având în vedere Rezoluția sa din 26 noiembrie 2009 referitoare la eliminarea violenței împotriva femeilor[14],
– având în vedere rezoluția sa din 10 februarie 2010 privind egalitatea dintre femei și bărbați în Uniunea Europeană - 2009[15],
– având în vedere Rezoluția sa din 25 februarie 2014 conținând recomandări adresate Comisiei privind combaterea violenței împotriva femeilor[16],
– având în vedere Rezoluția sa din 9 iunie 2015 referitoare la Strategia UE pentru egalitatea între femei și bărbați post-2015[17],
– având în vedere evaluarea implementării la nivel european (PE 603.272) a Directivei 2011/99/UE, realizată de Unitatea de evaluare ex post din cadrul Serviciului de Cercetare al Parlamentului European,
– având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) din decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă și anexa 3 la aceasta,
– având în vedere deliberările comune ale Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și ale Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen, în temeiul articolului 55 din Regulamentul său de procedură,
– având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A8-0065/2018),
A. întrucât toate formele de violență împotriva unei ființe umane reprezintă o încălcare directă a demnității sale, demnitate care constituie însăși baza tuturor drepturilor fundamentale ale omului și, prin urmare, trebuie respectată și protejată; întrucât violența împotriva femeilor este o formă brutală de discriminare și o încălcare a drepturilor omului și a drepturilor fundamentale;
B. întrucât victimele violenței și abuzurilor sunt expuse riscului de victimizare secundară și repetată, de represalii și intimidare; întrucât, prin urmare, posibilitatea de a le oferi protecția necesară, inclusiv la nivel transfrontalier, depinde în mare măsură de gradul de conștientizare al victimelor, al societății în general și al personalului care intră în contact cu victimele, inclusiv al actorilor relevanți, cum ar fi adăposturile;
C. întrucât absența unor dispoziții pentru o protecție corespunzătoare a ființelor umane împotriva violenței de gen are un efect negativ asupra societății în ansamblu;
D. întrucât unul dintre cele mai importante aspecte legate de securitate, în orice societate, este protecția integrității personale și libertatea tuturor indivizilor; întrucât Agenda europeană privind securitatea ar trebui să includă prioritar garantarea securității personale și a protecției tuturor persoanelor împotriva violenței de gen;
E. întrucât violența și abuzurile fizice, psihologice și sexuale afectează în mod disproporționat femeile[18]; întrucât în UE o femeie din trei a fost victimă a violenței fizice și/sau sexuale de la vârsta de 15 ani; întrucât amploarea și gravitatea violenței împotriva femeilor sunt adesea trecute cu vederea și banalizate în unele state membre și există în continuare o tendință îngrijorător de răspândită de a da vina pe victimă; întrucât doar aproximativ o treime dintre femeile care au fost abuzate fizic sau sexual de partenerii lor contactează autoritățile;
F. întrucât asigurarea egalității de gen în toate domeniile de politică este un principiu fundamental al Uniunii Europene și un element esențial în combaterea violenței de gen;
G. întrucât Convenția de la Istanbul, care a fost semnată, dar nu și ratificată de către UE și de către toate statele membre[19], prevede că toate dispozițiile sale, în special măsurile de protecție a drepturilor victimelor, trebuie respectate, fără niciun fel de discriminare, și solicită în mod explicit semnatarilor să recunoască urmărirea obsesivă drept infracțiune penală; întrucât ratificarea și punerea în aplicare deplină a Convenției de la Istanbul va contribui la depășirea provocărilor ridicate de OEP, oferind un cadru juridic european coerent pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor;
H. întrucât, pentru a reduce numărul estimat al cazurilor nesemnalate de violență, statele membre trebuie să creeze și să introducă instrumente de alertă timpurie și de protecție, pentru ca femeile să se simtă în siguranță și să poată denunța violența de gen; întrucât numărul considerabil de cazuri de violență de gen neînregistrate ar putea avea legătură cu o lipsă de resurse publice; întrucât autoritățile relevante trebuie să dispună de structuri, cum ar fi adăposturi care să ofere asistență medicală și medico-legală, consiliere psihologică și asistență juridică, care să devină un refugiu sigur pentru femeile care sunt victime ale violenței de gen;
I. întrucât libertatea de circulație în UE implică faptul că persoanele se deplasează frecvent dintr-o țară în alta; întrucât OEB se bazează pe necesitatea de a salvgarda drepturile și libertățile victimelor, și mai ales de a respecta dreptul victimelor și al potențialelor victime de a se bucura de libertatea de circulație și de a le asigura o protecție continuă atunci când își exercită acest drept;
J. întrucât prevenirea violenței, prin investiții în campanii de sensibilizare și de informare prezentate în mod eficace în mass-media, prin educarea și formarea profesioniștilor, reprezintă elemente cruciale în combaterea violenței de gen; întrucât Convenția de la Istanbul obligă părțile să prevină violența de gen și stereotipurile de gen prin abordarea rolului mass-mediei; întrucât, de cele mai multe ori, victimele care beneficiază de măsuri de protecție la nivel național nu știu că există OEP, ceea ce are un impact negativ asupra executării acestuia; întrucât campaniile de conștientizare și programele de sensibilizare în vederea combaterii banalizării violenței domestice și a violenței de gen contribuie la încurajarea victimelor să denunțe abuzurile și să ceară ordinele naționale și europene de protecție (OEP), precum și la creșterea încrederii lor în autoritățile de sector;
K. întrucât în 2010, când Consiliul european a propus crearea OEP, 118 000 de femei cu reședința în UE au beneficiat de măsuri de protecție legate de violența de gen; întrucât în 2011 s-a estimat că, în medie, 1 180 de persoane vor avea nevoie de măsuri de protecție transfrontalieră continuă în UE;
L. întrucât adesea ONG-urile joacă un rol vital în sprijinirea victimelor în multe state membre;
M. întrucât OEP sunt instrumente de recunoaștere reciprocă și cooperare, care nu pot funcționa corect și nu pot proteja victimele dacă nu sunt implementate complet în toate statele membre;
N. întrucât, în special în cazurile de violență, unele state membre iau măsuri de protecție în urma acțiunilor penale, în timp ce altele emit ordine de protecție pe baza acțiunilor civile;
O. întrucât în statele membre UE există o gamă largă de ordine de protecție, iar sistemele judiciare sunt diferite în statele membre, aplicarea OEP se confruntă cu numeroase dificultăți și ar putea, în consecință, să submineze aplicarea corespunzătoare a OEP pentru victime și să limiteze numărul de OEP emise;
P. întrucât majoritatea statelor membre nu au un sistem de registre pentru colectarea datelor privind OEP, și nu există nici un sistem central de registre la nivel european, care să colecteze toate datele relevante din UE; întrucât insuficiența datelor face dificilă evaluarea aplicării OEP și soluționarea deficiențelor din legislație sau legate de punerea în aplicare;
Q. întrucât OEP este aplicabil victimelor tuturor tipurilor de infracțiuni, inclusiv victimelor terorismului, traficului de ființe umane, violenței de gen și a criminalității organizate; întrucât persoanele aflate în situații vulnerabile care cad victime ale criminalității trebuie tratate cu o atenție specială atunci când solicită un OEP;
R. întrucât există o legătură strânsă între funcționarea OEP și standardele minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității, stabilite prin Directiva 2012/29/UE,
1. solicită statelor membre să condamne în mod clar toate formele de violență de gen și de violență împotriva femeilor, să își ia angajamentul de a eradica și de a asigura o toleranță zero față de aceste forme de violență;
2. solicită statelor membre și Comisiei să introducă perspectiva de gen în toate politicile lor, în special în cele care ar putea fi legate de conștientizarea și depistarea violenței împotriva femeilor, precum și de protecția și menținerea integrității victimelor;
Evaluarea generală a aplicării directivei și recomandări pentru îmbunătățirea situației executării și funcționării OEP
3. ia act de faptul că toate statele membre care au obligații în temeiul Directivei OEP au notificat Comisiei transpunerea acesteia în legislația națională;
4. este conștient de efectul pozitiv pe care îl poate avea punerea în aplicare a Spațiului de libertate, securitate și justiție asupra protecției transfrontaliere a victimelor; consideră că OEP are potențialul de a fi un instrument eficient de protecție a victimelor în lumea modernă caracterizată de un grad ridicat de mobilitate și de lipsa frontierelor interne; constată totuși cu îngrijorare că, de la transpunerea Directivei OEP, au fost identificate doar șapte OEP la nivelul statelor membre, deși au fost solicitate și emise mii de ordine de protecție naționale în ultimii ani[20];
5. regretă faptul că Comisia nu a prezentat Parlamentului și Consiliului un raport privind aplicarea Directivei OEP până la 11 ianuarie 2016; solicită Comisiei să își îndeplinească obligațiile de raportare, astfel cum sunt prevăzute în directivă, și să includă în raportul său o hartă a măsurilor naționale de protecție, o analiză a respectării de către statele membre a dreptului victimelor la asistență juridică gratuită, incluzând informații referitoare la eventuale costuri suportate de victime în contextul unui ordin de protecție, și o hartă a campaniilor de sensibilizare care se desfășoară în statele membre;
6. reamintește obligația statului executant de a recunoaște OEP cu aceeași prioritate ca și statul emitent, în pofida complexității și a provocărilor juridice implicate;
7. este preocupat de faptul că există un decalaj semnificativ de coordonare și comunicare între statele membre la executarea OEP; invită statele membre să îmbunătățească și să consolideze cooperarea și comunicarea legată de OEP, deoarece acest lucru ar pune în mișcare proceduri mai eficiente și măsuri transfrontaliere simultane între statele membre;
8. insistă asupra faptului că trebuie să fie îmbunătățită colectarea de date statistice pentru a evalua amploarea problemei și rezultatele acțiunilor de reducere a violenței de gen; invită statele membre să standardizeze și să digitalizeze formularele și procedurile OEP și să înființeze sisteme de registre naționale ale OEP, pentru a colecta date, precum și să îmbunătățească schimbul de informații cu Comisia și între ele; solicită statelor membre să colecteze și să raporteze în mod regulat Comisiei Europene date defalcate pe genuri și date privind numărul de ordine europene de protecție solicitate, emise și puse în aplicare, precum și informații privind tipurile de infracțiuni;
9. solicită Comisiei să înființeze un sistem european de registre pentru colectarea informațiilor privind OEP din toate statele membre;
10. încurajează elaborarea și implementarea unui formular unic pentru solicitarea și pentru recunoașterea ordinelor de protecție, valabil atât pentru procedurile penale, cât și pentru cele civile, astfel încât acesta să poată fi utilizat în toate statele membre; solicită, de asemenea, instituirea unui sistem digital de management care să faciliteze coordonarea, să standardizeze datele colectate și să accelereze atât gestionarea ordinelor, cât și elaborarea unor statistici operaționale la nivelul UE;
11. invită Comisia și statele membre să publice lista completă a autorităților competente responsabile de emiterea și recunoașterea OEP, precum și a autorităților centrale care transmit și primesc OEP în statele membre, listă care să fie ușor accesibilă, pentru a permite persoanelor protejate și organizațiilor de asistență pentru victime să solicite OEP și să soluționeze problemele conexe; invită statele membre să își consolideze instituțiile naționale și locale și autoritățile competente, pentru a crește accesibilitatea și a extinde aplicabilitatea OEP, facilitând emiterea acestora;
12. solicită Comisiei să sprijine toate formele de schimburi de bune practici și de cooperare între statele membre, precum și între statele membre și societatea civilă, pentru a asigura funcționarea adecvată a OEP;
13. subliniază că victimele criminalității care au sau intenționează să solicite un ordin național de protecție trebuie informate automat și în mod adecvat, iar autoritățile de sector responsabile trebuie să le comunice, atât oral cât și în scris, posibilitatea de a solicita un OEP pe parcursul procedurilor penale; subliniază că persoana care face obiectul unei măsuri de protecție nu ar trebui să suporte costuri financiare atunci când solicită emiterea unui OEP;
14. solicită statelor membre să efectueze o evaluare individuală, integrând dimensiunea de gen, cu privire la dispunerea unor măsuri de asistență și sprijin, în cazurile în care este solicitat un OEP;
15. regretă insuficiența accesului la justiție și la asistență juridică al victimelor tuturor tipurilor de infracțiuni din unele state membre, victimele fiind prea puțin informate cu privire la posibilitatea de a solicita un OEP; consideră că furnizarea de asistență juridică gratuită, de sprijin administrativ și de informații adecvate persoanelor protejate cu privire la OEP ar trebui asigurată de statele membre, pentru că este esențială pentru utilizarea și eficacitatea acestui instrument, atât în etapa de emitere, cât și în cea de punere în aplicare; solicită statelor membre să majoreze resursele alocate pentru monitorizarea și prevenirea violenței împotriva femeilor în zonele rurale;
16. încurajează statele membre să informeze persoanele protejate cu privire la resursele complementare de asistență socială disponibile în statul gazdă, precum alocațiile familiale, cazarea etc., având în vedere că aceste măsuri nu intră în domeniul de aplicare al OEP;
17. subliniază că, în cadrul protecției și al asistenței sociale complementare, ar trebui să se acorde o atenție deosebită copiilor victime și copiilor victimelor infracționalității, în special în cazul în care există riscul de violență sexuală;
18. regretă faptul că serviciile de traducere și interpretare într-o limbă pe care victimele o înțeleg nu sunt garantate de statele membre înaintea, în timpul și după emiterea unui OEP;
19. subliniază faptul că victimele ar trebui să aibă întotdeauna dreptul de a fi ascultate în cursul procedurilor OEP; subliniază că serviciile de traducere și interpretare trebuie să fie disponibile și gratuite pe parcursul întregului proces legat de OEP; subliniază, prin urmare, că toate documentele relevante ar trebui să fie traduse într-o limbă pe care victima o înțelege;
20. regretă insuficiența măsurilor speciale aplicate de statele membre pentru victimele în situații vulnerabile sau cele cu nevoi specifice; consideră că reducerile cheltuielilor publice au adesea un impact negativ asupra resurselor disponibile pentru aplicarea respectivelor măsuri speciale; invită, prin urmare, statele membre, în cooperare cu Comisia și cu organizațiile relevante care lucrează în domeniul protecției victimelor, să adopte orientări și măsuri speciale, care să faciliteze OEP pentru victimele în situații vulnerabile și cele cu nevoi specifice;
21. subliniază faptul că, având în vedere tendința periculoasă și în creștere de trafic de ființe umane, ordinul european de protecție poate fi un instrument foarte util pentru victimele traficului de persoane; solicită Comisiei Europene, prin urmare, să includă OEP într-o strategie a UE de combatere a traficului de ființe umane;
22. consideră că, pentru a-și atinge potențialul și pentru a garanta măsuri de protecție echivalente în statul membru emitent și în statul membru de executare, ordinul de protecție trebuie să fie cât mai rapid, mai eficace, mai eficient și mai automat cu putință și să presupună un nivel minim de birocrație; invită Comisia și statele membre să stabilească un termen clar și scurt, de două săptămâni, pentru autoritățile competente din statele membre atunci când emit și notifică OEP, pentru a evita agravarea insecurității persoanelor protejate și a presiunii la care sunt expuse și, în același scop, să dispună ca autoritățile competente să ofere victimelor informații suficiente pe parcursul procedurii de luare a unei decizii cu privire la cererea lor de OEP, inclusiv să le notifice în legătură cu orice incidente care apar în cursul acestei proceduri; îndeamnă statele membre, în acest context, să aloce resurse suficiente autorităților care lucrează cu OEP pentru a facilita un sistem eficient care să țină seama de situația victimei;
23. invită statele membre să țină seama în mod corespunzător de interesul persoanei protejate și să fie un refugiu sigur pentru persoanele care denunță cazuri de violență, respectând obligația de a nu transmite persoanei care reprezintă un pericol locul unde se află persoana protejată și alte date de contact ale acesteia decât în cazul în care acestea sunt strict necesare pentru a îndeplini obiectivele ordinului de protecție; subliniază că, ori de câte ori situația impune ca autorul să fie informat cu privire la orice detalii cu privire la OEP, victima trebuie să fie informată cu privire la această decizie;
24. invită statele membre să prevadă proceduri specifice pentru a facilita emiterea unui OEP pentru a proteja membrii familiei care locuiesc alături de o victimă care face deja obiectul unui OEP;
25. subliniază eficiența din ce în ce mai mare a noilor tehnologii, cum ar fi sistemele de monitorizare GPS și aplicațiile pentru telefoanele inteligente care declanșează o alarmă în caz de pericol iminent, ca mijloc de creștere a eficienței și adaptabilității OEP atât în statul emitent, cât și statul executant; este îngrijorat de faptul că doar un număr limitat de state membre utilizează aceste noi tehnologii;
26. subliniază importanța monitorizării OEP în statul de executare în raport cu amenințarea asupra victimei, pentru a stabili dacă măsurile de protecție adoptate au fost aplicate corespunzător sau dacă trebuie revizuite;
27. invită Comisia să monitorizeze aplicarea prezentei directive și să introducă fără întârziere proceduri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva tuturor statelor membre care încalcă dispozițiile acesteia;
28. încurajează, conform viziunii exprimate în mod repetat de asociațiile de victime ale violenței de gen, testarea unor proceduri care să schimbe abordarea tradițională a conceptului de protecție în majoritatea statelor membre; subliniază că tehnicile care se aplică în scopul evitării riscurilor ar trebui să includă măsuri de prevenire, supraveghere, control și monitorizare a persoanelor care provoacă prejudiciile, în locul tendinței de a concentra eforturile exclusiv pe măsuri care vizează victimele, și că reeducarea obligatorie pentru autorii agresiunilor ar trebui inclusă, ca o prioritate, printre măsurile preventive;
29. invită Comisia și statele membre să efectueze o analiză aprofundată a posibilităților de îmbunătățire a legislației, a aplicării sale eficace în toate statele membre UE și a sprijinului practic legate de OEP, pentru a garanta drepturile de protecție internațională, de asistență și de sprijin ale victimelor violenței care sunt protejate la nivel național;
30. solicită agențiilor UE, cum ar fi ADF și Institutul European pentru Egalitatea de Gen, să monitorizeze regulat aplicarea directivei;
31. invită Comisia să lanseze un apel către societatea civilă privind monitorizarea și raportarea, pentru a îmbunătăți funcționarea instrumentului OEP în statele membre, punând în acest scop fonduri UE la dispoziția ONG-urilor;
32. solicită Comisiei să lanseze un apel la promovarea cercetării cu privire la utilizarea ordinelor de protecție naționale și europene și să coordoneze programe pentru inițierea unor campanii de sensibilizare în statele membre, pentru a informa victimele infracțiunilor cu privire la posibilitatea de a solicita un OEP și la măsurile de protecție transfrontalieră;
33. invită statele membre să își intensifice colaborarea cu ONG-urile și să ofere cursuri de formare obligatorii despre OEP bazate pe drepturile omului, orientate spre servicii, practice și intersectoriale, pentru toți funcționarii publici care lucrează cu victimele în cadrul funcției lor, această formare fiind esențială pentru aplicarea corectă a prezentei directive; subliniază faptul că trebuie create în toate statele membre programe de formare specifice și regulate privind OEP pentru poliție, pentru personalul din cadrul autorităților naționale competente și pentru membrii profesiilor juridice, pentru asistenții sociali și pentru asociațiile și ONG-urile care se ocupă de victimele violenței de gen; solicită ca personalul care lucrează cu cazuri de violență de gen să beneficieze de o formare adecvată privind nevoile specifice ale femeilor care sunt victime ale violenței și ca acestuia să i se aloce suficiente resurse pentru a acorda prioritate violenței de gen;
34. invită statele membre, având în vedere natura adânc înrădăcinată a misoginiei și a sexismului în societățile noastre și expunerea din ce în ce mai mare a copiilor și adolescenților la violență în mediul online, să includă educația privind egalitatea de gen și non-violența în programele școlare din școlile primare și secundare, încurajând participarea elevilor la discuții și folosind toate oportunitățile pedagogice posibile;
35. subliniază că sunt utilizate noi mijloace de comunicare, de exemplu, prin intermediul platformelor digitale, ca o nouă formă de violență de gen, care include amenințări și acte de hărțuire; invită, prin urmare, statele membre să includă aceste aspecte atunci când emit și/sau execută un OEP;
Recomandări generale referitoare la violența de gen
36. invită Comisia să includă protecția tuturor cetățenilor, în special a celor aflați în cele mai vulnerabile situații, în Agenda europeană privind securitatea, axându-se pe victimele unor forme de infracționalitate precum traficul de ființe umane și violența de gen și incluzând victimele terorismului, care necesită de asemenea o atenție deosebită, sprijin și recunoaștere socială;
37. solicită Comisiei să lanseze campanii de încurajare a femeilor să denunțe orice formă de violență de gen, pentru ca acestea să poată fi protejate și pentru a crește acuratețea datelor privind violența de gen;
38. subliniază că, potrivit raportului de evaluare elaborat de Serviciul de Cercetare al Parlamentului, cauza principală a gradului diferit de utilizare a ordinelor naționale și europene de protecție constă în faptul că victimele și numeroși profesioniști din domeniu nu cunosc posibilitățile pe care le oferă această directivă; invită, prin urmare, statele membre să își asume pe deplin răspunderea pentru cetățenii lor și să lanseze - cu implicarea ONG-urilor relevante - campanii de conștientizare și de sensibilizare intersectorială pe termen lung, referitoare la instrumentele de protecție disponibile și la utilizarea acestora, care să vizeze a) societatea în ansamblul ei, b) potențialele victime, în special femeile care beneficiază de ordine naționale de protecție în vigoare, și c) profesioniștii din domeniu, cum ar fi funcționarii responsabili cu aplicarea legii, funcționarii din sistemul judiciar și cei care oferă asistență juridică și socială și serviciile de urgență, care sunt primele care se ocupă de victime; invită, prin urmare, Comisia să asigure finanțare pentru a lansa programe de informare;
39. ia act de existența portalului e-justiție, gestionat de către Comisie, cu contribuții din partea statelor membre; salută inițiativa Comisiei de a extinde actuala „secțiune adresată victimelor” din cadrul portalului e-justiție și de a include toate informațiile relevante privind drepturile victimelor, inclusiv orientări specifice fiecărui stat pentru denunțarea cazurilor de violență; subliniază necesitatea elaborării „secțiunii adresate victimelor” ca un instrument practic și ușor de folosit și ca o sursă de informații care ar trebui să fie disponibile în toate limbile oficiale ale UE; încurajează statele membre să instituie un site internet ușor de utilizat, dedicat drepturilor victimelor, care să includă, de asemenea, OEP și o platformă de raportare digitală pentru a facilita identificarea violenței de gen, și care să poată fi ușor accesibil prin intermediul portalurilor de informare ale justiției naționale, de exemplu;
40. solicită insistent statelor membre să își intensifice colaborarea cu ONG-urile pentru protecția victimelor violenței, în vederea conceperii unor strategii care să ofere măsuri proactive și reactive în ceea ce privește violența de gen, funcționarea instrumentului OEP și modificările necesare ale legislației și asistenței;
41. invită Comisia să prezinte un act legislativ pentru a sprijini statele membre în prevenirea și eliminarea tuturor formelor de violență împotriva femeilor și a fetelor, precum și a violenței de gen;
42. invită Consiliul să activeze clauza pasarelă, prin adoptarea unei decizii în unanimitate care să definească violența împotriva femeilor și a fetelor (și alte forme de violență de gen) ca formă de infracțiune penală în temeiul articolului 83 alineatul (1) din TFUE;
43. îndeamnă la promovarea, de urgență, a unui proces care să conducă la o convergență progresivă a legislației ce se aplică în cazul acțiunilor violente care determină acordarea ordinelor de protecție; subliniază că atacurile care vizează în special femeile reprezintă o chestiune gravă și ar trebui să fie incriminate penal în toate statele membre, iar măsurile de protecție legate de violența de gen ar trebui, de asemenea, să fie adoptate în instanță;
Pentru un cadru juridic coerent al UE de protecție a victimelor
44. salută semnarea, la 13 iunie 2017, a aderării UE la Convenția de la Istanbul, care urmează o abordare holistică, cuprinzătoare și coordonată, centrată pe drepturile victimelor, care ar trebui să se răsfrângă întru totul și asupra EPO; invită UE să ducă la bun sfârșit aderarea extinsă la Convenție pentru a preveni violența împotriva femeilor, a lupta împotriva impunității și a proteja victimele; subliniază importanța acestui instrument pentru depășirea unuia dintre obstacolele pentru aplicarea OEP, și anume faptul că urmărirea obsesivă nu este recunoscută ca infracțiune penală în toate statele membre; în conformitate cu Rezoluția sa din 12 septembrie 2017 referitoare la aderarea UE la Convenția de la Istanbul, solicită Comisiei să numească un coordonator UE pentru violența împotriva femeilor, care să fie responsabil de coordonarea, punerea în aplicare, monitorizarea și evaluarea politicilor, instrumentelor și măsurilor UE de prevenire și combatere a tuturor formelor de violență împotriva femeilor și fetelor și care să acționeze în calitate de reprezentant al UE la Comitetul Părților la Convenție;
45. invită toate statele membre care nu au făcut încă acest lucru să ratifice și să implementeze integral Convenția de la Istanbul și să aloce resursele financiare și umane corespunzătoare pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței de gen, inclusiv prin capacitarea femeilor și a fetelor, protecția victimelor și prevederea posibilității de a obține despăgubiri;
46. solicită statelor membre să asigure pregătire, proceduri și orientări adecvate pentru toți cei care se ocupă, în activitatea lor profesională, de victimele tuturor actelor de violență cuprinse în sfera de aplicare a Convenției de la Istanbul, pentru a evita discriminarea și revictimizarea lor pe parcursul procedurilor judiciare, medicale și polițienești;
47. salută obligația prevăzută de Convenția de la Istanbul cu privire la înființarea unor linii telefonice de asistență la nivel de stat disponibile non-stop și gratuite, pentru a oferi consiliere apelanților în legătură cu toate formele de violență acoperite de sfera de aplicare a convenției; încurajează statele membre să utilizeze acest instrument în cazurile relevante și să ofere victimelor informații referitoare la OEP;
48. subliniază că deficiențele judiciare și practice din implementarea prezentei directive pot fi contracarate printr-o interacțiune adecvată între diferitele instrumente UE de protecție a victimelor, cum ar fi Decizia-cadru privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă și Decizia-cadru privind măsurile de probațiune[21], Regulamentul 606/2013 privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă[22] și Directiva 2012/29/UE din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității, care a stabilit dreptul de a primi informații, de a beneficia gratuit de servicii de interpretare și de traducere a informațiilor și care adoptă o abordare atotcuprinzătoare cu privire la victimele cu nevoi speciale, inclusiv cu privire la victimele violenței de gen;
49. invită statele membre să informeze victimele cu privire la alte măsuri de protecție disponibile în cazul în care statul de executare nu se mai încadrează în domeniul de aplicare al prezentei directive;
50. invită Comisia să ia măsuri în vederea revizuirii instrumentelor existente de protecție juridică pentru victimele infracțiunilor și a creării unui cadru juridic coerent al UE pentru aceasta;
51. invită Comisia să evalueze modul în care prezenta directivă este aplicată în legătură cu instrumentul similar în materie civilă, și anume Regulamentul UE nr. 606/2013, și să propună orientări cu privire la modul în care aceste două instrumente juridice ale UE, care urmăresc să protejeze victimele prin recunoașterea măsurilor de protecție adoptate în cadrul procedurilor judiciare civile sau penale naționale, ar putea fi mai bine aplicate de către statele membre;
°
° °
52. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre, Agenției pentru drepturile fundamentale a UE și Institutului European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați.
- [1] JO L 131, 20.5.2017, p. 11.
- [2] JO L 131, 20.5.2017, p. 13.
- [3] Texte adoptate, P8_TA(2017)0329.
- [4] JO L 315, 14.11.2012, p. 57.
- [5] JO L 101, 15.4.2011, p. 1.
- [6] JO L 335, 17.12.2011, p. 1.
- [7] JO L 338, 21.12.2011, p. 2.
- [8] JO L 181, 29.6.2013, p. 4.
- [9] JO L 337, 16.12.2008, p. 102.
- [10] JO L 294, 11.11.2009, p. 20.
- [11] JO L 350, 30.12.2008, p. 60.
- [12] JO C 187, 28.6.2011, p. 1.
- [13] JO C 115, 4.5.2010, p. 1.
- [14] JO C 285 E, 21.10.2010, p. 53.
- [15] JO C 341 E, 16.12.2010, p. 35.
- [16] Texte adoptate, P7_TA(2014)0126.
- [17] JO C 407, 4.11.2016, p. 2.
- [18] Raportul ADF intitulat „Violența împotriva femeilor: o anchetă la nivelul UE. Raport privind principalele rezultate” arată că o femeie din trei (33 %) a fost supusă violenței fizice și/sau sexuale de la vârsta de 15 ani; o femeie din cinci (18 %) s-a confruntat cu urmărirea obsesivă și o femeie din două (55 %) s-a confruntat cu una sau mai multe forme de hărțuire sexuală. Având în vedere aceste constatări, violența împotriva femeilor nu poate fi privită ca un aspect marginal, care afectează doar viața unora dintre femei.
- [19] https://www.coe.int/en/web/conventions/full-list/-/conventions/treaty/210/signatures?desktop=true
- [20] Studiul EPRS privind „Directiva 2011/99/UE privind ordinul european de protecție - evaluarea implementării la nivel european” arată că „s-a estimat că în 2010 peste 100 000 de femei cu reședința în UE au beneficiat de măsurile de protecție legate de violența de gen.”
- [21] Decizia-cadru 2009/829/JAI a Consiliului din 23 octombrie 2009 privind aplicarea, între statele membre ale Uniunii Europene, a principiului recunoașterii reciproce în materia deciziilor privind măsurile de supraveghere judiciară ca alternativă la arestarea preventivă, JO L 294, 11.11.2009, p. 20, și Decizia-cadru 2008/947/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești și al deciziilor de probațiune în vederea supravegherii măsurilor de probațiune și a sancțiunilor alternative, în cazul în care autorul infracțiunii, precum și victima se deplasează într-un alt stat membru, JO L 337, 16.12.2008, p. 102.
- [22] Regulamentul (UE) nr. 606/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 iunie 2013 privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de protecție în materie civilă, JO L 181, 29.6.2013, p. 4.
INFORMAȚII PRIVIND ADOPTAREA ÎN COMISIA COMPETENTĂ
|
Data adoptării |
27.2.2018 |
|
|
|
|
|
Rezultatul votului final |
+: –: 0: |
54 6 1 |
|||
|
Membri titulari prezenți la votul final |
Asim Ademov, Martina Anderson, Maria Arena, Heinz K. Becker, Monika Beňová, Malin Björk, Vilija Blinkevičiūtė, Frank Engel, Ana Gomes, Sylvie Guillaume, Monika Hohlmeier, Mary Honeyball, Sophia in ‘t Veld, Teresa Jiménez-Becerril Barrio, Agnieszka Kozłowska-Rajewicz, Barbara Kudrycka, Cécile Kashetu Kyenge, Juan Fernando López Aguilar, Monica Macovei, Florent Marcellesi, Roberta Metsola, Claude Moraes, Péter Niedermüller, Maria Noichl, Liliana Rodrigues, Judith Sargentini, Birgit Sippel, Branislav Škripek, Csaba Sógor, Michaela Šojdrová, Helga Stevens, Traian Ungureanu, Ángela Vallina, Udo Voigt, Elissavet Vozemberg-Vrionidi, Josef Weidenholzer, Cecilia Wikström, Anna Záborská, Tomáš Zdechovský, Auke Zijlstra, Maria Gabriela Zoană |
||||
|
Membri supleanți prezenți la votul final |
Izaskun Bilbao Barandica, Gérard Deprez, Rosa Estaràs Ferragut, Maria Grapini, Lívia Járóka, Sylvia-Yvonne Kaufmann, Urszula Krupa, Jeroen Lenaers, Andrejs Mamikins, Christine Revault d’Allonnes Bonnefoy, Jaromír Štětina |
||||
|
Membri supleanți (articolul 200 alineatul (2)) prezenți la votul final |
Franc Bogovič, Iris Hoffmann, Peter Jahr, Ivan Jakovčić, Svetoslav Hristov Malinov, Dennis Radtke, Julia Reid, Dominique Riquet, Tadeusz Zwiefka |
||||
VOT FINAL PRIN APEL NOMINAL ÎN COMISIA COMPETENTĂ
|
54 |
+ |
|
|
ALDE |
Izaskun Bilbao Barandica, Gérard Deprez, Sophia in 't Veld, Ivan Jakovčić, Dominique Riquet, Cecilia Wikström |
|
|
ECR |
Monica Macovei, Helga Stevens |
|
|
GUE/NGL |
Martina Anderson, Malin Björk, Ángela Vallina |
|
|
PPE |
Asim Ademov, Heinz K. Becker, Franc Bogovič, Frank Engel, Rosa Estaràs Ferragut, Monika Hohlmeier, Peter Jahr, Lívia Járóka, Teresa Jiménez-Becerril Barrio, Agnieszka Kozłowska-Rajewicz, Barbara Kudrycka, Jeroen Lenaers, Svetoslav Hristov Malinov, Roberta Metsola, Dennis Radtke, Csaba Sógor, Michaela Šojdrová, Jaromír Štětina, Traian Ungureanu, Elissavet Vozemberg-Vrionidi, Tomáš Zdechovský, Tadeusz Zwiefka |
|
|
S&D |
Maria Arena, Monika Beňová, Vilija Blinkevičiūtė, Ana Gomes, Maria Grapini, Sylvie Guillaume, Iris Hoffmann, Mary Honeyball, Sylvia-Yvonne Kaufmann, Cécile Kashetu Kyenge, Juan Fernando López Aguilar, Andrejs Mamikins, Claude Moraes, Péter Niedermüller, Maria Noichl, Christine Revault d'Allonnes Bonnefoy, Liliana Rodrigues, Birgit Sippel, Maria Gabriela Zoană |
|
|
VERTS/ALE |
Florent Marcellesi, Judith Sargentini |
|
|
6 |
- |
|
|
ECR |
Urszula Krupa, Branislav Škripek |
|
|
EFDD |
Julia Reid |
|
|
ENF |
Auke Zijlstra |
|
|
NI |
Udo Voigt |
|
|
S&D |
Josef Weidenholzer |
|
|
1 |
0 |
|
|
PPE |
Anna Záborská |
|
Legenda simbolurilor utilizate:
+ : pentru
- : împotrivă
0 : abțineri