Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2008/2248(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : A6-0082/2009

Texte depuse :

A6-0082/2009

Dezbateri :

Voturi :

PV 26/03/2009 - 4.6
CRE 26/03/2009 - 4.6
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P6_TA(2009)0192

Texte adoptate
PDF 164kWORD 138k
Joi, 26 martie 2009 - Strasbourg Ediţie definitivă
Impactul urbanizării extinse din Spania asupra drepturilor individuale ale cetăţenilor europeni, asupra mediului şi a aplicării legislaţiei UE
P6_TA(2009)0192A6-0082/2009

Rezoluţia Parlamentului European din 26 martie 2009 privind impactul urbanizării extensive din Spania asupra drepturilor individuale ale cetățenilor europeni, asupra mediului înconjurător și asupra aplicării legislaţiei UE, pe baza petițiilor primite (2008/2248(INI))

Parlamentul European,

–   având în vedere petițiile primite în legătură cu subiectul acestei rezoluţii, în special Petiția 0609/03,

–   având în vedere dreptul de a adresa petiții consacrat în articolul 194 din Tratatul CE,

–   având în vedere articolul 192 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură,

–   având în vedere raportul Comisiei pentru petiții și avizul Comisiei pentru afaceri juridice (A6-0082/2009),

A.   întrucât prin intermediul petițiilor, cetățenii și rezidenții europeni dispun de o cale nejudiciară de atac pentru plângeri referitoare la aspecte care rezultă din domeniile de activitate ale Uniunii Europene;

B.   întrucât articolul 6 alineatul (1) din Tratatul privind Uniunea Europeană prevede că "Uniunea se întemeiază pe principiile libertății, democrației, respectării drepturilor omului, precum și ale statului de drept, principii care sunt comune statelor membre";

C.   întrucât, prin articolul 6 alineatul (2) din Tratatul UE, Uniunea se angajează să respecte drepturile fundamentale, astfel cum sunt acestea garantate de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO);

D.   întrucât orice cetățean sau rezident al unei țări semnatare a CEDO care consideră că i s-au încălcat drepturile omului, ar trebui să se adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului din Strasbourg, ținând cont că înainte de a prezenta orice caz înaintea Curții trebuie să fi epuizat toate căile de atac naționale, așa cum prevede articolul 35 al CEDO;

E.   întrucât articolul 7 din Tratatul UE prevede proceduri prin care Uniunea poate să răspundă încălcărilor principiilor menționate la articolul 6 alineatul (1) și să caute soluții;

F.   întrucât articolul 7 din Tratatul UE acordă, de asemenea, Parlamentului dreptul de a adresa o propunere motivată Consiliului pentru a constata existența unui risc clar de încălcare gravă de către un stat membru a valorilor care stau la baza Uniunii;

G.   întrucât articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene garantează protecția vieții private și de familie, inclusiv domiciliul privat al cetățenilor și întrucât articolul 8 din CEDO conferă aceleași drepturi și clarifică faptul că "nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora"; întrucât Parlamentul, Consiliul și Comisia s-au angajat să respecte Carta în toate activitățile lor;

H.   întrucât dreptul la proprietate privată este recunoscut ca un drept fundamental al cetățenilor europeni la articolul 17 din Carta drepturilor fundamentale, care prevede că "orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal"; întrucât "nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o" și întrucât "folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general";

I.   întrucât articolul 18 din Tratatul CE prevede că "orice cetățean al Uniunii are dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratate și de dispozițiile adoptate în vederea aplicării acestora";

J.   întrucât în conformitate cu articolul 295, Tratatul CE "nu aduce atingere regimului proprietății în statele membre"; întrucât potrivit jurisprudenței Curții de Justiție acea dispoziție pur și simplu recunoaște competența statelor membre de a defini normele care reglementează regimul proprietății; întrucât jurisprudența Curții de Justiție a confirmat faptul că în acest sens competența statelor membre în această privință trebuie să se aplice întotdeauna coroborat cu principiile fundamentale ale dreptului comunitar, cum ar fi libera circulație a bunurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor (a se vedea hotărârea din 22 iunie 1976 în cauza C-119/75 Terrapin/Terranova, [1976] Rec. 1039);

K.   întrucât, cu toate acestea, Curtea de Justiție a susținut întotdeauna faptul că în timp ce dreptul de proprietate face parte din principiile generale ale dreptului comunitar, acesta nu reprezintă un drept absolut și trebuie privit în raport cu funcția sa socială și întrucât, prin urmare, exercitarea acestuia poate fi limitată, cu condiția ca aceste restricții să corespundă, de fapt, obiectivelor de interes general urmărite de Comunitate și să nu constituie o imixtiune disproporționată și intolerabilă, care subminează drepturile garantate (a se vedea hotărârea din 10 decembrie 2002 în Cauza C-491/01 British American Tobacco (Investiții) și Imperial Tobacco [2002] Rec. I-11453);

L.   întrucât în ciuda acestei jurisprudențe, Curtea de Justiție susține că în cazul dispozițiilor naționale ce nu intră în sfera de aplicare a dreptului comunitar, nu există o jurisdicție comunitară care să evalueze compatibilitatea respectivelor dispoziții cu drepturile fundamentale a căror respectare este asigurată de Curtea de Justiție (a se vedea, de exemplu, hotărârea din 6 octombrie 2005 în cauza C-328/04 Vajnai [2005] Rec. I-8577), punctele 12 și 13);

M.   întrucât articolul 1 alineatul (1) din primul Protocol adițional la CEDO prevede că "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale", că "nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional"; întrucât alineatul (2) din acest articol prevede că "dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor" și întrucât, la data ratificării respectivului Protocol, Spania și-a exprimat o rezervă în ceea ce privește articolul 1, din perspectiva articolului 33 din Constituția spaniolă care stipulează următoarele: "Dreptul la proprietate privată și la moștenire este recunoscut". 2. Funcția socială a acestor drepturi trebuie să determine limitele conținutului acestora, în conformitate cu legislația. 3. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietate sau de drepturile sale cu excepția unei cauze de utilitate publică sau în interesul societății și în schimbul unei despăgubiri corespunzătoare, așa cum este prevăzut de lege";

N.   întrucât Parlamentul consideră că obligația de a ceda proprietatea privată dobândită legitim fără un proces echitabil și despăgubiri corespunzătoare și obligația de a plăti costuri arbitrare pentru dezvoltarea nesolicitată și adeseori inutilă a infrastructurii constituie o încălcare a drepturilor fundamentale ale unei persoane fizice în temeiul CEDO și în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, de exemplu, Aka/Turcia(1) );

O.   întrucât în 2008 autoritățile spaniole au emis instrucțiuni referitoare la aplicarea Legii privind zonele de coastă din 1988, care fusese neglijată mulți ani, perioadă în care au fost aduse grave prejudicii zonelor de coastă spaniole; întrucât nici măcar instrucțiunile actuale nu prevăd măsuri clare pe care le pot aplica autoritățile locale și regionale implicate și întrucât multe petiții noi reprezintă mărturii ale conținutului retroactiv al instrucțiunilor și distrugerea și demolarea arbitrară a proprietății dobândite legitim de cetățeni, încălcarea drepturilor lor la o astfel de proprietate și a posibilității de a-și transfera drepturile prin moștenire;

P.   întrucât în ceea ce privește traiectoria reală a liniei de demarcație cei afectați și-au format puternica impresie că acest lucru a fost făcut în mod arbitrar în dauna proprietarilor străini, ca de exemplu pe insula Formentera;

Q.   întrucât legea privind zonele de coastă are efecte disproporționate asupra proprietarilor privaţi de bunuri imobile cărora trebuie să li se respecte pe deplin drepturile și deopotrivă un impact insuficient asupra celor care distrug cu adevărat zonele de coastă și care au fost de multe ori responsabili de urbanizarea excesivă de-a lungul coastelor, inclusiv stațiunile de vacanță, și care știau că acționează mereu contrar dispozițiilor legislației respective;

R.   întrucât, pe parcursul actualei legislaturi, Comisia pentru petiții, acționând ca răspuns la numărul foarte mare de petiții primite, a efectuat investigații detaliate, a raportat de trei ori cu privire la gradul de abuz la adresa drepturilor legitime ale cetățenilor UE asupra proprietăților dobândite în mod legal în Spania și, de asemenea, și-a exprimat în detaliu îngrijorarea față de subminarea dezvoltării durabile, a protecției mediului, a calității și furnizării apei și a procedurilor privind achizițiile publice, care fac în prezent obiectul unor urmăriri în justiție atât în Spania(2) , cât și înaintea Curții de Justiție a Comunităților Europene;

S.   întrucât există numeroase exemple de cazuri în care autoritățile de la toate nivelurile, centrale regionale și locale sunt responsabile pentru punerea în aplicare a unui model de dezvoltare care nu este durabil, cu grave consecințe asupra mediului înconjurător, precum și consecințe sociale și economice;

T.   întrucât Parlamentul a primit multe petiții provenind din partea unor cetățeni și diferite asociații care reprezintă cetățenii UE, în care se formulează plângeri privind diverse aspecte legate de activitatea urbanistică, constatând că multe dintre problemele expuse în petițiile adresate care abordează expansiunea urbanistică nu constituie încălcarea dreptului comunitar (a se vedea comunicările către statele membre), ar trebui să se rezolve utilizând căile juridice disponibile în statul membru în cauză;

U.   întrucât există din ce în ce mai multe dovezi care susțin că autoritățile judiciare din Spania au început să răspundă provocării rezultate din urbanizarea excesivă din multe zone de coastă, în special prin investigarea și aducerea de acuzații împotriva anumitor funcționari locali corupți care, prin acțiunile lor, au facilitat dezvoltări urbane fără precedent și nereglementate, în detrimentul drepturilor cetățenilor UE, afectând astfel în mod iremediabil biodiversitatea și integritatea mediului înconjurător din numeroase regiuni din Spania; întrucât Parlamentul a constatat totuși, ca răspuns la respectivele acuzații, că procedurile rămân excesiv de greoaie și că sentințele pronunțate în multe dintre aceste cazuri nu pot fi puse în aplicare astfel încât să se ofere satisfacție victimelor unor asemenea abuzuri, și întrucât din acest motiv a devenit mai pronunțată impresia lipsei de acțiune și/sau a subiectivității justiției spaniole printre numeroși cetățeni UE care nu au naționalitate spaniolă; întrucât trebuie subliniat, totuși, faptul că există o cale de atac înaintea Curții Europene a Drepturilor Omului, odată ce căile de atac interne au fost epuizate;

V.   întrucât aceste activități larg răspândite, susținute de autorități locale și regionale iresponsabile, prin intermediul unei legislații neadecvate și uneori nejustificate, care în numeroase cazuri este în contradicție cu obiectivele mai multor acte legislative europene, precum și aplicarea incorectă a legislației în vigoare privind urbanizarea și mediul înconjurător în comunitățile autonome spaniole în unele acțiuni de urbanizare și apariția unor cazuri relevante de corupție ocazionate de astfel de abuzuri au adus grave prejudicii imaginii Spaniei și, în general, intereselor sale economice și politice în Europa;

W.   întrucât avocații poporului regionali au acționat frecvent, în împrejurări foarte dificile, pentru a apăra interesele cetățenilor UE în cazuri legate de abuzuri rezultate din urbanizare, în ciuda faptului că, uneori în unele comunități autonome, eforturile acestora au fost ignorate de către autoritățile regionale;

X.   întrucât articolul 33 din Constituția Spaniei face trimitere la dreptul la proprietate al persoanelor fizice și întrucât au existat interpretări diferite ale respectivului articol, în special în ceea ce privește dispoziția privind proprietatea în scopuri sociale în contrast cu dreptul persoanelor fizice la domiciliu și reședințe dobândite în mod legal; întrucât nu a fost emisă nicio hotărâre judecătorească privind aplicarea legilor funciare din regiunea Valencia;

Y.   întrucât articolul 47 din Constituția spaniolă prevede că toți cetățenii spanioli au dreptul să beneficieze de o locuință decentă și corespunzătoare și mandatează autoritățile publice să creeze condițiile necesare și să stabilească norme relevante pentru a face acest drept efectiv, reglementând utilizarea terenului în interesul general pentru a împiedica speculația;

Z.   întrucât guvernul național din Spania are datoria de a aplica Tratatul CE și de a apăra și asigura aplicarea integrală a dreptului comunitar pe teritoriul său, indiferent de organizarea internă a autorităților politice, astfel cum s-a stabilit prin Constituția Regatului Spaniei,

AA.   întrucât Comisia, acționând în temeiul puterilor conferite prin articolul 226 din Tratatul CE, a înaintat o acțiune împotriva Spaniei la Curtea de Justiție într-o cauză care implică abuzuri petrecute în Spania și rezultate din urbanizarea excesivă, această cauză vizând în mod direct punerea în aplicare de către autoritățile din Valencia a Directivei privind achizițiile publice(3) ;

AB.   întrucât Comisia, la solicitarea Comisiei pentru petiții, a inițiat o anchetă cu privire la peste 250 de proiecte de urbanizare care au primit aviz negativ din partea autorităților competente în materie de hidrologie și a autorităților privind bazinele hidrografice și care, astfel, contravin Directivei-cadru privind apa(4) , în special în Andaluzia, Castilla-la-Mancha, Murcia și Valencia;

AC.   întrucât multe dintre respectivele proiecte de urbanizare sunt izolate de zonele urbane consolidate, şi determină cheltuieli substanțiale în ceea ce privește serviciile de bază, cum ar fi furnizarea de electricitate și apă și infrastructura rutieră; întrucât investițiile în respectivele proiecte includ adeseori elemente de finanțare din partea UE;

AD.   întrucât în multe cazuri pentru care există dovezi privind problemele rezultate din urbanizare în Spania, Comisia nu a reușit să acționeze suficient de convingător, nu doar în ceea ce privește punerea în aplicare a principiului precauției din legislația privind mediul, ci și din cauza unei interpretări indulgente din partea autorităților locale sau regionale competente a actelor normative cu caracter obligatoriu, precum "aprobarea provizorie" din partea unei autorități locale a unui plan integrat de dezvoltare urbană;

AE.   întrucât Directiva privind evaluarea strategică de impact asupra mediului(5) , care la articolul 3 reglementează explicit turismul și urbanizarea, are ca obiectiv furnizarea unui nivel ridicat de protecție a mediului și contribuția în vederea includerii aspectelor referitoare la mediu în procesul de pregătire și adoptare a planurilor și programelor care vizează promovarea dezvoltării durabile; și întrucât directiva cadru privind apa solicită statelor membre să prevină deteriorarea apelor și să promoveze utilizarea sustenabilă a resurselor de apă proaspătă;

AF.   întrucât vizitele succesive de documentare ale Comisiei pentru petiții au arătat că aceste obiective par să fie adeseori înțelese greșit de către unele dintre autoritățile locale și regionale (nu doar din regiunile de coastă) atunci când propun sau aprobă programe de urbanizare extensivă; întrucât cele mai multe planuri de urbanizare contestate prin petiții implică reclasificarea terenurilor rurale în terenuri pentru urbanizare – aducând un beneficiu economic considerabil agentului de urbanizare și al dezvoltatorului; și întrucât există numeroase cazuri în care anumite terenuri protejate sau terenuri care ar trebui protejate datorită biodiversității sensibile a acestora sunt scoase de pe listă și reclasificate sau nu sunt incluse deloc pe liste, tocmai pentru a permite urbanizarea zonei în cauză;

AG.   întrucât asemenea considerații reprezintă abuzul resimțit de mii de cetățeni UE care, în urma planurilor agenților de urbanizare, nu doar și-au pierdut proprietățile dobândite în mod legitim, ci și au fost obligați la plata costurilor arbitrare ale proiectelor de infrastructură nedorite, deseori inutile și negarantate, care le afectează în mod direct dreptul de proprietate și al căror rezultat final a constituit un dezastru financiar și emoțional pentru numeroase familii;

AH.   întrucât mii de cetățeni europeni au cumpărat, în diverse împrejurări, proprietăți în Spania, acționând cu bună credință în colaborare cu avocați, specialiști în planificare urbană și arhitecți locali, pentru ca mai târziu să descopere că au devenit victime ale abuzurilor rezultate din urbanizare, comise de autorități locale fără scrupule și, prin urmare, proprietatea lor riscă să fie demolată din cauza faptului că s-a constatat că reședința respectivă a fost construită ilegal și, astfel, nu are nicio valoare și nu poate fi vândută;

AI.   întrucât agenții imobiliari din state membre precum Regatul Unit și alți furnizori de servicii legate de piața imobiliară din Spania continuă să facă tranzacții cu proprietăți din noi zone rezidențiale chiar dacă ei sunt conștienți că există posibilitatea evidentă ca proiectul respectiv să nu fie nici finalizat, nici construit;

AJ.   întrucât zonele naturale de coastă și cele insulare mediteraneene din Spania au suferit distrugeri masive în ultimul deceniu, din cauza saturării acestor regiuni cu ciment și beton, ceea ce a afectat nu numai mediul fragil din zona de coastă – o mare parte a acestuia fiind protejată în mod expres prin Directiva privind habitatele(6) /Natura 2000 și Directiva privind păsările(7) , cum ar fi zonele rezidențiale din Cabo de Gata (Almeria), precum și cele din Murcia, – ci și activitatea socială și culturală din numeroase zone, fapt care constituie o pierdere tragică și iremediabilă pentru identitatea și patrimoniul lor cultural, precum și pentru integritatea ecologică, toate acestea fiind provocate, în principal, de lipsa unui plan de amenajare supramunicipal sau a unor orientări regionale de amenajare a teritoriului care să stabilească limitele rezonabile ale creșterii și dezvoltării urbanistice, determinate în temeiul unor criterii clare de durabilitate ecologică, și de lăcomia și comportamentul speculativ al anumitor autorități locale și reprezentanți ai industriei de construcții care au reușit să obțină beneficii masive din activitățile din acest domeniu, multe dintre acestea fiind exportate(8) ;

AK.   întrucât acest model de dezvoltare are consecințe negative și asupra sectorului turistic deoarece are un efect devastator pentru turismul de calitate din cauza distrugerii valorilor locale și încurajării expansiunii urbane excesive;

AL.   întrucât vorbim despre un model de spoliere a bunurilor culturale care distruge valorile și elementele de identitate fundamentale ale diversității culturale spaniole, distrugând zone arheologice, edificii și locuri de interes cultural, precum și mediul înconjurător și peisagistic din jurul acestora;

AM.   întrucât industria de construcții, după ce a înregistrat profituri considerabile în anii de expansiune economică rapidă, a devenit o victimă principală a colapsului actual de pe piețele financiare, provocat parțial de acțiunile speculative din sectorul imobiliar, și întrucât acest fapt afectează nu doar companiile în sine, care se confruntă în prezent cu falimentul, ci și zeci de mii de lucrători din industria de construcții care riscă în prezent să intre în șomaj, din cauza politicilor de urbanizare nedurabile care au fost practicate și ale căror victime au devenit în prezent;

1.   invită guvernul Spaniei și al regiunilor implicate să efectueze o examinare amănunțită și să revizuiască întreaga legislație care afectează drepturile proprietarilor privaţi ca urmare a urbanizării masive, pentru a pune capăt abuzului asupra drepturilor și obligațiilor consacrate în Tratatul CE, în Carta drepturilor fundamentale, în CEDO și în directivele UE relevante, precum și în alte convenții la care Uniunea Europeană este parte;

2.   invită autoritățile spaniole să elimine toate formele legale care favorizează speculația, cum ar fi agenții de urbanizare;

3.   consideră că autoritățile regionale competente ar trebui să suspende și să revizuiască toate planurile noi de urbanizare care nu respectă criteriile stricte de dezvoltare ecologică durabilă și de responsabilitate socială și care nu garantează respectarea deținerii de drept a proprietății dobândite legitim și să oprească și să anuleze toate proiectele existente de dezvoltare care nu au respectat sau nu au aplicat criteriile prevăzute de legislația UE, în ceea ce privește, în special, acordarea contractelor de urbanizare și conformitatea cu dispozițiile privind apa și mediul;

4.   solicită autorităților spaniole să garanteze că niciun act administrativ care ar obliga cetățeanul să cedeze proprietatea privată dobândită în mod legal nu poate avea temei juridic într-o lege adoptată după data construcției proprietății în cauză, întrucât acest lucru ar încălca principiul non-retroactivității actelor administrative care este un principiu general al dreptului comunitar (a se vedea hotărârea Curții de Justiție din 29 ianuarie 1985 în cauza 234/83 Gesamthochschule Duisburg [1985] Rec. 327) și care ar submina garanțiile care asigură cetățenilor certitudinea juridică, încrederea și așteptările legitime de protecție în temeiul legislației UE;

5.   invită autoritățile spaniole să dezvolte o cultură a transparenței care vizează informarea cetățenilor privind administrarea teritoriului, stimulând o serie de mecanisme de informare și participare efectivă a publicului;

6.   recomandă guvernului spaniol să realizeze o dezbatere publică, cu participarea tuturor organismelor administrației, care să includă un studiu riguros elaborat de o comisie de lucru privind dezvoltarea urbanistică în Spania, care să permită luarea măsurilor legislative împotriva speculației și dezvoltării nedurabile;

7.   solicită insistent autorităților naționale și regionale competente să stabilească mecanisme juridice și administrative operaționale, care să implice avocații poporului regionali, cărora li se acordă autoritatea de a oferi modalități de a accelera accesul la justiție și despăgubire pentru victimele care au suferit în urma unui abuz rezultat din urbanizare, ca urmare a aplicării necorespunzătoare a dispozițiilor legislației în vigoare;

8.   solicită organismelor financiare și comerciale competente din industria construcțiilor și urbanizării să acționeze împreună cu autoritățile politice pentru a căuta soluții la problemele rezultate din urbanizarea pe scară largă, care a afectat numeroși cetățeni UE care au optat să beneficieze de dispozițiile Tratatului CE și care și-au exercitat dreptul la stabilire, în temeiul articolului 44, într-un alt stat membru UE decât țara lor de origine;

9.   solicită insistent autorităților naționale, regionale și locale competente să garanteze o soluționare echitabilă a numeroaselor cazuri existente în prezent ale cetățenilor UE afectați de nefinalizarea caselor ca urmare a planificării și coordonării defectuoase dintre instituții și firmele de construcții;

10.   subliniază faptul că, dacă instanțele spaniole nu dau dreptate părților vătămate, atunci acestea trebuie să se adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului, având în vedere că presupusele încălcări ale dreptului fundamental la proprietate nu intră în jurisdicția Curții de Justiție;

11.   invită instituțiile europene să ofere consiliere și asistență, la cererea autorităților spaniole, pentru a le furniza mijloacele de a depăși efectiv impactul dezastruos al urbanizării masive asupra vieții cetățenilor într-un interval de timp suficient de scurt, dar rezonabil;

12.   solicită, în același timp, Comisiei să asigure respectarea strictă a aplicării dreptului comunitar și a obiectivelor prevăzute în directivele menționate în prezenta rezoluție, pentru a garanta respectarea acestora;

13.   își exprimă îngrijorarea și teama profundă față de faptul că autoritățile juridice și judiciare din Spania au întâmpinat dificultăți în găsirea unui soluții la impactul pe care urbanizarea masivă îl are asupra vieții oamenilor, după cum au dovedit miile de declarații primite de Parlament și de comisia responsabilă de acest aspect;

14.   consideră alarmant faptul că există o lipsă de încredere larg răspândită printre petiționari în sistemul juridic spaniol, ca mijloc eficient de a obţine câştig de cauză în justiţie;

15.   își exprimă îngrijorarea față de transpunerea necorespunzătoare a directivelor privind spălarea banilor(9) , care, în prezent, face obiectul unei proceduri privind încălcarea obligațiilor din Tratat ale unui stat membru, și care a limitat transparența și urmărirea juridică a circulației ilicite a capitalului financiar, inclusiv a investițiilor în anumite proiecte mari de urbanizare;

16.   consideră că persoanele care au cumpărat cu bună credință proprietăți în Spania, pentru a afla ulterior că tranzacțiile au fost declarate ilegale, trebuie să aibă dreptul să primească o despăgubire corespunzătoare prin intermediul instanțelor spaniole;

17.   consideră că dacă persoane fizice, care au cumpărat proprietăți în Spania, conștiente fiind de posibila ilegalitate a tranzacției respective, pot fi obligate să suporte cheltuielile pe care acest risc le implică, acest lucru trebuie să se aplice prin analogie a fortiori în cazul profesioniștilor din domeniu; consideră, prin urmare, că dezvoltatorii de proiecte care au încheiat contracte despre care ar fi trebuit să știe că sunt ilegale, nu trebuie să aibă dreptul la despăgubiri în cazul planurilor care sunt abandonate din cauza lipsei de conformitate cu legislația națională și europeană și nu ar trebui să fie îndreptățiți în mod automat la recuperarea plăților efectuate municipalităților când acestea au fost făcute știind că respectivele contracte ar fi putut fi ilegale;

18.   consideră, cu toate acestea, că lipsa de claritate, precizie și certitudine cu privire la dreptul de proprietate privată din legislația actuală, precum și lipsa oricărei aplicări corespunzătoare și consecvente a legislației privind mediul reprezintă cauza principală a multor probleme legate de urbanizare și că acest fapt, combinat cu o anumită relaxare în procedura judiciară, nu doar a constituit problema, ci a și generat o formă endemică de corupție a cărei victimă principală este, încă o dată, cetățeanul UE, dar care a și provocat pierderi considerabile statului spaniol;

19.   susține concluziile avocatului poporului din Comunitatea Valencia (Síndica de Greuges), instituție a cărui prestigiu este recunoscut pentru apărarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, care afirmă că e posibil ca drepturile proprietarilor să fi fost afectate, fie prin subevaluarea acestora de către agentul de urbanizare, fie prin obligația de a-și asuma unele taxe de urbanizare, uneori excesive, impuse în mod unilateral de către același agent de urbanizare;

20.   consideră că trebuie să se asigure accesul la informare și participarea cetățenilor în procesul urbanistic încă de la inițierea acestuia și că ar trebui să fie facilitată informarea clară, simplă și ușor de înțeles a cetățenilor cu privire la efectele asupra mediului;

21.   consideră, de asemenea, că legislația urbanistică în vigoare sau autoritățile competente nu au delimitat clar definiția "interesului general" și că acest termen este utilizat pentru a aproba de proiecte nedurabile din punct de vedere ecologic și pentru a evita, în anumite cazuri, evaluările de impact negativ asupra mediului și rapoartele Confederației Hidrografice;

22.   recunoaște și sprijină eforturile depuse de către autoritățile spaniole de a proteja mediul din zona de coastă și, acolo unde este posibil, de a-l restabili astfel încât să permită dezvoltarea biodiversității și regenerarea speciilor indigene de floră și faună; în acest context specific, apelează la acestea pentru a analiza în regim de urgență și a revizui, dacă este nevoie, Legea privind zonele de coastă pentru a proteja drepturile proprietarilor legitimi de case și ale celor care posedă terenuri mici în zonele de coastă care nu au un impact negativ asupra mediului din zonele de coastă; subliniază că nu trebuie să li se ofere o astfel de protecție proiectelor de dezvoltare urbană care au fost gândite ca acțiuni speculative riscante și care nu respectă directivele aplicabile ale UE privind mediul; se angajează să analizeze astfel de petiții, care au fost primite cu privire la acest subiect, din perspectiva răspunsurilor autorităților spaniole competente;

23.   își exprimă îngrijorarea față de situația planificării urbane a municipiului Marbella din Andaluzia unde zeci de mii de case construite ilegal, lucru care probabil contravine legislației UE privind protecția mediului și participarea publică, politica privind apa și achizițiile publice, sunt pe cale de a fi legalizate de un nou plan general al orașului, care rezultă într-o lipsă a certitudinii juridice și a garanțiilor pentru cumpărătorii de case, proprietari și cetățeni în general;

24.   aduce omagiu și sprijină în totalitate activitățile avocaților poporului regionali ("síndics de greuges") și ale personalului acestora, precum și pe cele ale procurorilor mai perseverenți ("fiscales") care au depus recent eforturi considerabile pentru a restabili aplicarea procedurilor corecte privitoare la acest caz de către instituțiile în cauză;

25.   de asemenea laudă activitatea petiționarilor, a asociațiilor acestora și a asociațiilor comunității locale, în care sunt implicați mii de cetățeni spanioli și de alte naționalități, care au semnalat Parlamentului aceste aspecte și care au avut un rol esențial în garantarea drepturilor fundamentale ale vecinilor și ale tuturor celor care au fost afectați de această problemă complexă;

26.   reamintește faptul că Directiva privind evaluarea impactului asupra mediului(10) și Directiva privind evaluarea strategică a impactului asupra mediului(11) impun obligația de a consulta opinia publică vizată într-un stadiu în care planurile sunt în curs de stabilire și elaborare și nu după ce planurile au fost aprobate de facto de autoritatea locală, așa cum s-a întâmplat de multe ori în cazurile aduse în atenția Comisiei pentru petiții a Parlamentului; reamintește, în același context, că orice modificare substanțială a planurilor existente trebuie să respecte și această procedură și că planurile trebuie și să fie de actualitate și nu neadecvate din punct de vedere statistic sau depășite;

27.   reamintește, de asemenea, că prin articolul 91 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006(12) , Comisia este împuternicită să întrerupă plata finanțării structurale, iar prin articolul 92, să suspende acest tip de finanțare pentru un stat membru sau pentru regiunea în cauză și să stabilească măsurile de corecție în legătură cu proiectele care urmează să primească finanțare și despre care, ulterior, se consideră că nu respectă în totalitate normele care reglementează aplicarea legislației UE relevante;

28.   reamintește, de asemenea, că Parlamentul, în calitate de autoritate bugetară, poate decide, de asemenea, să plaseze finanțarea programată pentru politicile de coeziune în fondul de rezervă dacă acest lucru se consideră necesar pentru a convinge un stat membru să pună capăt încălcărilor grave ale normelor și principiilor pe care este obligat să le respecte în temeiul Tratatului sau ca urmare a aplicării legislației UE, până în momentul în care problema este rezolvată;

29.   reiterează concluziile din rezoluțiile sale anterioare, punând sub semnul întrebării metodele de desemnare a agenților de urbanizare și puterile adeseori excesive acordate de multe ori specialiștilor în planificare urbană și dezvoltatorilor imobiliari de către autoritățile locale în detrimentul comunităților și al cetățenilor cu domiciliul în zona respectivă;

30.   solicită încă o dată, autorităților locale să consulte cetățenii și să îi implice în proiectele de dezvoltare urbană pentru a încuraja o dezvoltare urbană echitabilă, transparentă și durabilă, acolo unde acest lucru este necesar, în interesul comunităților locale și nu în interesul exclusiv al dezvoltatorilor și agenților imobiliari și al altor interese legitime;

31.   solicită autorităților competente în materie de dezvoltare urbană să extindă procesele de consultare urbanistică către proprietari cu confirmare de primire, atunci când există schimbări în clasificarea proprietăților acestora; de asemenea, să propună autorităților locale să trimită invitații directe și personale în timpul procedurilor de recurs referitoare la planurile de sistematizare sau reclasificare;

32.   condamnă vehement practica ilicită prin care anumiți dezvoltatori imobiliari subminează, prin subterfugii, deținerea legitimă de proprietate a cetățenilor UE, intervenind în cartea funciară și în notificările cadastrale, și invită autoritățile locale să stabilească măsuri legale de protecție pentru a contracara această practică;

33.   reafirmă faptul că, în cazul în care se plătesc despăgubiri pentru pierderea proprietății, acestea ar trebui acordate la un nivel corespunzător și în conformitate cu legislația și jurisprudența Curții de Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului;

34.   reamintește faptul că Directiva privind practicile comerciale neloiale(13) obligă toate statele membre să ofere mijloace adecvate pentru obținerea de despăgubiri și soluții pentru consumatorii care au fost victime ale unor asemenea practici și să asigure că se impun sancțiuni corespunzătoare pentru a combate asemenea practici;

35.   invită încă o dată Comisia să inițieze o campanie de informare adresată cetățenilor UE care achiziționează proprietăți imobiliare într-un alt stat membru decât cel din care provin;

36.   încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei, precum și guvernului și parlamentului Regatului Spaniei și guvernelor și Adunărilor Regionale Autonome, avocaților poporului naționali și regionali din Spania și petiționarilor.

(1) Hotărârea din 23 septembrie 1998; a se vedea, de asemenea, rezoluția Parlamentului din 21 iunie 2007 privind rezultatele misiunii de anchetă în regiunile Andaluzia, Valencia și Madrid, desfășurată în numele Comisiei pentru petiții (JO C 146 E, 12.6.2008, p. 340).
(2) A se vedea rezoluția susmenționată din 21 iunie 2007 și rezoluția din 13 decembrie 2005 privind pretinsa încălcare a Legii funciare valenciene sau Ley Reguladora de la Actividad Urbanística (LRAU – legea privind activitățile urbanistice) și efectul său asupra cetățenilor europeni (Petițiile 609/2003, 732/2003, 985/2002, 111272002. 107/2004 și altele) (JO C 286 E, 23.11.2006, p. 225).
(3) Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO L 134, 30.4.2004, p. 114).
(4) Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2000 (JO L 327, 22.12.2000, p. 1).
(5) Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (JO L 197, 21.7.2001, p. 30).
(6) Directiva 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (JO L 206, 22.7.1992, p. 7).
(7) Directiva 79/409/CEE a Consiliului din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice (JO L 103, 25.4.1979, p. 1).
(8) A se vedea rapoartele recente emise de Banca Spaniei, Greenpeace și Transparency International.
(9) Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării terorismului (JO L 309, 25.11.2005, p. 15); Directiva 2006/70/CE a Comisiei din 1 august 2006 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește definiția "persoanelor expuse politic" și criteriile tehnice de aplicare a procedurilor simplificate de precauție privind clientela, precum și de exonerare pe motivul unei activități financiare desfășurate în mod ocazional sau la scară foarte limitată (JO L 214, 4.8.2006, p. 29).
(10) Directiva 85/337/CEE a Consiliului din 27 iunie 1985 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (JO L 175, 5.7.1985, p. 40).
(11) Directiva 2001/42/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 27 iunie 2001 privind evaluarea efectelor anumitor planuri și programe asupra mediului (JO L 197, 21.7.2001, p. 30).
(12) Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune (JO L 210, 31.7.2006, p. 25).
(13) Directiva 2005/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă (JO L 149, 11.6.2005, p. 22).

Ultima actualizare: 9 decembrie 2009Notă juridică