Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Texte adoptate
PDF 64kWORD 34k
Joi, 25 noiembrie 2010 - Strasbourg
Lupta împotriva cancerului colorectal în Uniunea Europeană
P7_TA(2010)0451P7_DCL(2010)0068

Declaraţia Parlamentului European din 25 noiembrie 2010 privind lupta împotriva cancerului colorectal în Uniunea Europeană

Parlamentul European,

–  având în vedere articolul 123 din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât în UE apar anual peste 400 000 de cazuri noi de cancer colorectal (CRC) și au loc 200 000 de decese în urma acestuia, deoarece CRC este pe locul doi între cauzele cele mai frecvente ale deceselor în urma îmbolnăvirii de cancer;

B.  întrucât apariția CRC este legată de factori ce țin de stilul de viață (obezitate, lipsa mișcării, consumul de alcool și fumatul), iar luarea de măsuri împotriva acestor factori va duce la un număr redus de îmbolnăviri de CRC;

C.  întrucât, în unele țări din UE, s-a redus deja, prin efectuarea de controale medicale, rata mortalității în urma CRC, pe când în alte țări nu s-a demarat efectuarea acestor controale;

D.  întrucât depistarea timpurie a CRC nu va duce numai la o reducere a ratei de 40 % a mortalității, ci și la o scădere semnificativă a costurilor tratamentelor;

E.  întrucât, conform Comisiei, lupta împotriva CRC ar trebui să reprezinte o prioritate în domeniul sănătății publice, deoarece decesul în urma CRC poate fi prevenit cu ajutorul instrumentelor medicale pe care UE le are la dispoziție,

1.  invită Comisia și statele membre:

   să susțină campaniile de sensibilizare din UE privind factorii ce țin de stilul de viață care cauzează CRC, adresate în special adolescenților și tinerilor;
   să încurajeze aplicarea celor mai bune practici privind controalele medicale efectuate în vederea depistării CRC în toate țările din UE și să publice rapoarte intermediare o dată la doi ani;
   să transforme diseminarea cercetării și cunoștințelor referitoare la controalele medicale efectuate în vederea depistării CRC într-o prioritate a viitoarelor programe de lucru din cadrul celui de-al șaptelea Program-cadru de cercetare și al Programului de sănătate al UE;
   să introducă la nivel național controale medicale în vederea depistării CRC, în conformitate cu orientările UE;

2.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta declarație, însoțită de numele semnatarilor(1), Consiliului, Comisiei și parlamentelor statelor membre.

(1) Lista semnatarilor este publicată în anexa 1 la procesul-verbal din 25 noiembrie 2010 (P7_PV(2010)11-25(ANN1)).

Aviz juridic - Politica de confidențialitate