Parlamentul European,

–  având în vedere Conferința-cadru a Organizației Națiunilor Unite referitoare la schimbările climatice (CCONUSC) și Protocolul de la Kyoto al acesteia,

–  având în vedere rezultatele Conferinței Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice de la Bali, din 2007, și Planul de acțiune de la Bali (Decizia 1/COP 13),

–  având în vedere cea de-a 15-a Conferință a părților (COP 15) participante la CCONUSC și cea de-a 5-a Conferință a părților ce servește drept Reuniune a părților participante la Protocolul de la Kyoto (COP/MOP 5), care a avut loc la Copenhaga, Danemarca, între 7 și 18 decembrie 2009, precum și la Acordul de la Copenhaga,

–  având în vedere cea de-a 16-a Conferință a părților (COP 16) participante la CCONUSC și cea de-a șasea Conferință a părților ce servește drept Reuniune a părților participante la Protocolul de la Kyoto (COP/MOP 6), care a avut loc la Cancun, Mexic, între 29 noiembrie și 10 decembrie 2010, precum și Acordurile de la Cancún,

–  având în vedere cea de-a 17-a Conferință a părților (COP 17) participante la CCONUSC și cea de-a șaptea Conferință a părților ce servește drept Reuniune a părților participante la Protocolul de la Kyoto (COP/MOP 7), care a avut loc la Durban, Africa de Sud, între 28 noiembrie și 9 decembrie 2011 și în special deciziile privind Platforma de la Durban pentru o acțiune consolidată,

–  având în vedere cea de-a 18-a Conferință a părților (COP 18) participante la CCONUSC și cea de-a opta Conferință a părților ce servește drept Reuniune a părților participante la Protocolul de la Kyoto (COP/MOP 8), ce urmează să aibă loc la Doha, Qatar, între 26 noiembrie și 8 decembrie 2012,

–  având în vedere pachetul pentru climă și energie al UE din decembrie 2008,

–  având în vedere Directiva 2008/101/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 noiembrie 2008 de modificare a Directivei 2003/87/CE pentru a include activitățile de aviație în sistemul de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Comunității(1),

–  având în vedere rezoluția sa din 4 februarie 2009 referitoare la „2050: Viitorul începe azi – recomandări privind viitoarea politică integrată a UE în domeniul schimbărilor climatice”(2),

–  având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2009 referitoare la strategia UE pentru Conferința de la Copenhaga privind schimbările climatice (COP 15)(3), cea din 10 februarie 2010 referitoare la rezultatele Conferinței de la Copenhaga privind schimbările climatice (COP 15)(4), cea din 25 noiembrie 2010 referitoare la Conferința privind schimbările climatice de la Cancun (COP 16)(5) și cea din 16 noiembrie 2011 referitoare la Conferința privind schimbările climatice de la Durban (COP 17)(6),

–  având în vedere Rezoluția sa din 15 martie 2012 referitoare la o foaie de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă cu emisii scăzute de carbon până în 2050(7),

–  având în vedere concluziile Consiliului din 9 martie 2012 privind urmările celei de-a 17-a Conferințe a părților (COP 17) participante la Conferința-cadru a Organizației Națiunilor Unite referitoare la schimbările climatice (CCONUSC) și celei de-a șaptea sesiuni a Reuniunii părților participante la Protocolul de la Kyoto (CMP 7) (Durban, Africa de Sud, 28 noiembrie - 9 decembrie 2011),

–  având în vedere concluziile Consiliului din 15 mai 2012 referitoare la finanțarea combaterii schimbărilor climatice - finanțare inițială rapidă,

–  având în vedere concluziile Consiliului din 18 iulie 2011 referitoare la activitatea diplomatică a UE în domeniul climei,

–  având în vedere Raportul de sinteză al Programului Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu (PNUM) din noiembrie 2011, intitulat „Reducerea decalajelor în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră”,

–  având în vedere declarația comună din 20 decembrie 2005 a Consiliului și a reprezentanților guvernelor statelor membre reuniți în cadrul Consiliului, a Parlamentului European și a Comisiei privind politica de dezvoltare a Uniunii Europene: „Consensul european”(8), în special punctele 22, 38, 75, 76 și 105,

–  având în vedere Declarația Mileniului a Organizației Națiunilor Unite din 8 septembrie 2000, care definește Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM) drept obiective stabilite în mod colectiv de către comunitatea internațională pentru eradicarea sărăciei,

–  având în vedere angajamentele luate în cadrul summitului G20 din Pittsburg între 24 și 25 septembrie 2009 privind eliminarea treptată a subvențiilor pentru combustibilii fosili pe termen mediu și furnizarea unui sprijin specific pentru a permite celor mai sărace țări să se adapteze la schimbările climatice,

–  având în vedere cea de-a 11-a reuniune a Conferinței părților (COP 11) privind biodiversitatea, care urmează să aibă loc la Hyderabad, India, între 8 și 19 octombrie 2012,

–  având în vedere întrebările cu solicitare de răspuns oral (O-000160/2012 – B7-0364/2012 și O-000161/2012 –B7-0365/2012) depuse de Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară în conformitate cu articolul 115 din Regulamentul său de procedură și declarațiile Consiliului și Comisiei,

–  având în vedere articolul 115 alineatul (5) și articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură,

A.  întrucât deciziile cuprinse în Platforma de la Durban pentru o acțiune consolidată (Pachetul de la Durban), recunosc că schimbările climatice reprezintă o amenințare imediată și posibil ireversibilă la adresa societăților umane și a planetei, fiind necesar, prin urmare, să se ia măsuri la nivel internațional de toate părțile;

B.  întrucât Pachetul de la Durban a pus în principiu bazele pentru un acord internațional cuprinzător, ambițios și obligatoriu din punct de vedere juridic, care să implice toate părțile, care să fie încheiat până în 2015 și pus în aplicare până în 2020;

C.  întrucât Conferința de la Doha (COP 18) trebuie să beneficieze de impulsul oferit la Durban pentru a garanta că un asemenea acord internațional cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic este în continuare pe drumul cel bun și că va fi încheiat până în 2015;

D.  întrucât un astfel de acord global cu caracter obligatoriu din punct de vedere juridic trebuie să respecte „principiul responsabilităților comune, dar diferențiate, și al capacităților aferente”, dar trebuie să recunoască și nevoia ca toți marii emițători să adopte obiective ambițioase și suficiente și măsuri de politică corespunzătoare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, reflectând capabilitățile în continuă evoluție;

E.  întrucât Pachetul de la Durban nu a ținut suficient seama de nevoia de a lua măsuri în vederea atenuării schimbărilor climatice până în anul 2020, iar angajamentele și promisiunile actuale sunt insuficiente pentru a îndeplini obiectivul de limitare a creșterii globale a temperaturii medii anuale la suprafață la 2ººC comparativ cu nivelurile pre-industriale („obiectivul de 2ººC”) și întrucât, prin urmare, aceste chestiuni trebuie să fie abordate cu cea mai mare prioritate în cadrul Conferinței de la Doha;

F.  întrucât, conform dovezilor științifice prezentate de Grupul interguvernamental privind schimbările climatice (IPCC), obiectivul de 2ººC presupune ca emisiile globale ajunse la un nivel maxim în 2015 să fie reduse cu cel puțin 50 % până în 2050, comparativ cu nivelurile din 1990 și să continue să scadă după această dată; întrucât, prin urmare, UE ar trebui să insiste ca toți emițătorii principali să ia măsuri concrete, care să fie puse efectiv în aplicare înainte de anul 2020;

G.  întrucât constatările științifice recente sugerează faptul că efectele schimbărilor climatice sunt mai rapide și mai pronunțate decât s-a preconizat anterior, de exemplu în regiunea arctică;

H.  întrucât, conform Agenției Internaționale a Energiei (AIE), se preconizează că cererea de energie la nivel mondial va crește cu o treime între 2010 și 2035; întrucât cea mai mare parte a creșterii treptate a cererii și a emisiilor se va produce în economiile emergente; întrucât se acordă subvenții în valoare de 400 de miliarde USD pentru a sprijini consumul ineficient de combustibili fosili;

I.  întrucât decarbonizarea industriei și a sectorului energetic prin aplicarea inovațiilor ar fi un avantaj pentru UE, având în vedere pionieratul acesteia pe piața mondială a bunurilor și a serviciilor în domeniul energetic, aflată în creștere;

J.  întrucât inovarea la nivel mondial în cadrul sectorului energiei sustenabile (atât în ceea ce privește producția, cât și consumatorii) creează locuri de muncă, stimulează creșterea economică, crește independența energetică și acordă atenție unei lumi mai curate în care schimbările climatice sunt atenuate și în care aprovizionarea cu energie este asigurată;

K.  întrucât investițiile în sectorul energetic au adesea o durată de viață de 30 de ani sau mai mult și întrucât planificarea de noi proiecte și politici este un proces de durată, situație ce accentuează urgența luării unor măsuri noi în domeniul energetic la nivel mondial;

L.  întrucât este necesară efectuarea unor cercetări suplimentare privind inovațiile utile pentru sistemul energetic și cel de transport;

M.  întrucât, pentru a demonstra seriozitatea eforturilor sale și dată fiind capacitatea sa tehnologică și economică, UE ar trebui să-și asume rolul de lider în materie de protecție a mediului;

N.  întrucât nu va fi posibilă încheierea în 2015 a unui acord cu caracter juridic obligatoriu în absența unui consens referitor la echitate în contextul eforturilor pe termen lung depuse la nivel global în domeniul atenuării schimbărilor climatice;

O.  întrucât, în cadrul COP 16 din Cancún (2010), țările dezvoltate s-au angajat să furnizeze, până în 2020, 100 miliarde USD în finanțare anuală „nouă și suplimentară” pentru a răspunde nevoilor ridicate de schimbările climatice în țările în curs de dezvoltare, dar întrucât până acum nu există nicio definiție agreată la nivel internațional cu privire la sensul concret al expresiei „nouă și suplimentară”;

P.  întrucât, după 2012, ultimul an din perioada de finanțare inițială rapidă (care se ridică la suma de 20 miliarde USD în decurs de trei ani angajată în Copenhaga), nu există nicio certitudine în privința sumei la care se va ridica finanțarea efectivă în domeniul climei;

Q.  întrucât la nivel global circa 20 % din emisiile de gaze cu efect de seră sunt cauzate de defrișare și de alte tipuri de utilizare a terenurilor și de schimbare a destinației date acestora, și întrucât agrosilvicultura îmbunătățește efectele de atenuare a emisiilor de CO2 prin stocarea sporită a carbonului și reduce sărăcia prin diversificarea veniturilor comunităților locale;

R.  întrucât o mai bună guvernanță forestieră reprezintă o premisă fundamentală pentru reduceri durabile ale despăduririlor;

Platforma de la Durban pentru o acțiune consolidată

1.  salută înființarea grupului de lucru ad-hoc privind Platforma de la Durban pentru o acțiune consolidată și constată că Decizia nr. 1/CP 17 solicită ca acest grup să își înceapă de urgență activitatea în vederea elaborării unui protocol, a unui instrument juridic sau a unui rezultat de comun acord, care să aibă putere juridică în temeiul Convenției aplicabile tuturor părților și să își încheie activitatea cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2015; mai constată că în activitatea sa trebuie să țină cont de al cincilea raport de evaluare al IPCC care este prevăzut pentru 2014; de asemenea, salută procesul de creștere a nivelului de ambiție al părților înainte de 2020;

2.  subliniază că principiul echității și principiul responsabilităților comune, dar diferențiate, și al capacităților aferente trebuie să constituie nucleul Platformei de la Durban pentru o acțiune consolidată, pentru ca această platformă să aibă posibilitatea de a-și atinge în mod adecvat obiectivele privind clima;

3.  constată că, simultan, Pachetul de la Durban solicită ca grupul de lucru ad-hoc privind acțiunea concertată pe termen lung (AWG-LCA) să își atingă rezultatele convenite până la Conferința de la Doha;

4.  subliniază faptul că noul instrument juridic va trebui să asigure măsuri de atenuare care să fie în conformitate cu un buget global al carbonului, care respectă obiectivul de menținere a temperaturii sub 2 °C, comparativ cu nivelurile preindustriale, ca și mijloacele pentru combaterea schimbărilor climatice în țările în curs de dezvoltare, precum și măsuri contabile, de monitorizare și de raportare solide și sisteme stabile de aplicare a legii și de conformitate;

5.  constată cu mare îngrijorare atitudinea obstructivă a anumitor părți în cadrul discuțiilor de la Bonn, care au avut loc în mai 2012, dar salută pașii mici, însă bine definiți făcuți în direcția convergenței în cursul sesiunilor informale suplimentare de la Bangkok, Thailanda, în perioada 30 august-5 septembrie 2012;

6.  solicită mai multă claritate și un acord cu privire la comparabilitatea eforturilor și norme contabile comune pentru țările dezvoltate care nu sunt parte la Protocolul de la Kyoto înainte de încheierea lucrărilor AWG-LCA;

7.  subliniază că UE trebuie să conducă prin exemplu prin punerea în aplicare a angajamentelor sale și prin demonstrarea unor obiective ambițioase atât privind atenuarea schimbărilor climatice, cât și privind finanțarea; consideră, astfel, că este responsabilitatea tuturor instituțiilor UE ca, înaintea Conferinței de la Doha, să întreprindă acțiuni diplomatice intensive în domeniul climei și să construiască alianțe internaționale care să garanteze respectarea angajamentelor cuprinse în Pachetul de la Durban și că procesul CCONUSC conduce spre un nou regim multilateral care să fie convenit până în 2015; subliniază că este important să se clarifice modul în care vor fi aplicate principiile convenției într-un cadru definit după 2020, astfel încât toate părțile să își asume angajamente; consideră că noul mecanism bazat pe piață, stabilit în cadrul COP 17, are o importanță deosebită în acest sens și speră ca AWG-LCA să reușească să elaboreze măsurile și procedurile necesare pentru acest mecanism;

Protocolul de la Kyoto - a doua perioadă de angajament

8.  ia act de deciziile părților, astfel cum reiese în Pachetul de la Durban, care acoperă circa 15 % din emisiile globale, motiv pentru care UE trebuie să-și intensifice eforturile de a găsi soluții pentru măsuri comune care să convingă toți actorii principali să convină, ca un pas interimar, asupra unei a doua perioade de angajament a Protocolului de la Kyoto, care să înceapă la 1 ianuarie 2013, ca perioadă de tranziție spre un regim internațional mai eficient și mai complet și obligatoriu din punct de vedere juridic, care să fie obligatoriu pentru toate părțile și care să intre în vigoare până în 2020;

9.  ia act de absența SUA, a Rusiei, a Japoniei și a Canadei de la cea de-a doua posibilă perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto și incertitudinea legată de participarea Australiei și a Noii Zeelande la aceasta; în plus, constată lipsa continuă a unor obiective de reducere a emisiilor pentru țările în curs de dezvoltare, cum ar fi China, India, Brazilia și Indonezia;

10.  solicită adoptarea la Doha a amendamentelor necesare astfel încât cea de-a doua perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto să înceapă imediat cu titlu provizoriu;

11.  ia act de angajamentul prevăzut în Decizia 1/CMP 7 din Pachetul de la Durban, conform căruia data încheierii celei de-a doua perioade de angajament va fi stabilită la Conferința de la Doha și sprijină o perioadă de angajament de opt ani care se va încheia la 31 decembrie 2020;

12.  subliniază, în cadrul structurii operaționale actuale a Protocolului de la Kyoto, nevoia de transpunere în cifre a obiectivelor de limitare sau reducere cuantificată a emisiilor (QELRO), prevăzute a fi depuse de către părți până în mai 2012, în amendamente la Protocolul de la Kyoto în cadrul Conferinței de la Doha, conform Deciziei 1/CMP 7; invită părțile din anexa B care nu și-au prezentat încă obiectivele de limitare sau reducere cuantificată a emisiilor (QELRO) să facă acest lucru și salută propunerea inițială a UE în această privință; subliniază că reportarea unităților cantității atribuite (AAU - „assigned amount units”) către cea de-a doua perioadă de angajament ar submina integritatea Protocolului de la Kyoto; subliniază că, în cazul în care statele membre au posibilitatea de a transfera AAU, Protocolul de la Kyoto nu va produce efecte reale asupra atenuării schimbărilor climatice;

13.  salută propunerea Grupului celor 77 și a Chinei de a împiedica și de a reduce la minimum în mod eficient utilizarea unităților excedentare; constată că UE nu a prezentat încă o propunere care să abordeze excedentul de AAU; reamintește că Tratatul de la Lisabona prevede că Consiliul Uniunii Europene hotărăște cu majoritate calificată atât cu privire la măsuri generale (articolul 16 din TUE), cât și pe parcursul procedurii de negociere și de încheiere a unor acorduri internaționale noi (articolul 218 din TFUE);

14.  reiterează solicitarea de a se reforma mecanismul de dezvoltare nepoluantă (CDM), instituind norme stricte privind calitatea care să garanteze că proiectele asociate respectă un standard suficient de ridicat pentru a ajuta la reducerea emisiilor de o manieră fiabilă, verificabilă, reală și suplimentară, contribuind la dezvoltarea durabilă a țărilor în curs de dezvoltare și prevenind folosirea necorespunzătoare a mecanismului de proiectele de infrastructură cu emisii ridicate de dioxid de carbon; consideră că, în viitor, mecanismul de dezvoltare nepoluantă trebuie să se limiteze la țările cel mai puțin dezvoltate;

Decalajul în ceea ce privește atenuarea

15.  subliniază că este urgent ca toate părțile, în primul rând, să își pună în aplicare angajamentele, dar și, în al doilea rând, să își mărească nivelul de ambiție până în 2020 astfel încât să se mențină în limitele obiectivului de 2 ºC; reiterează, în special, nevoia urgentă de a realiza progrese în direcția acoperirii „decalajului-gigatonă” dintre descoperirile științifice și angajamentele actuale ale părților și de a prezenta angajamente și măsuri obligatorii care să vizeze reducerea emisiilor și care să fie mai ambițioase decât cele conținute de Acordul de la Copenhaga, bazate pe „principiul echității și principiul responsabilităților comune, dar diferențiate, și al capabilităților aferente”, ceea ce înseamnă că țările mai sărace ar trebui să fie ajutate - prin asistență financiară și tehnologică, dar și prin măsuri de construire a capacității - să facă o tranziție directă spre un sistem economic și energetic avansat și cu emisii reduse de dioxid de carbon; în special, invită părțile să ia măsuri urgente care să producă efecte cel târziu în 2015 pentru a reduce emisiile din transportul aerian și maritim internațional, precum și în alte sectoare relevante, și pentru a reduce hidrofluorocarburile (HFC), negrul de fum, metanul și alți factori cu ciclu scurt de viață cu efect nociv asupra climei, pentru a reduce decalajul față de obiectivul de 2 ºC;

16.  solicită ca la Conferința de la Doha să se decidă cu privire la cuantificarea dimensiunii decalajului global și cu privire la monitorizarea continuă a acestuia, cu scopul de a lua măsurile necesare pentru a-l reduce;

17.  îndeamnă Comisia și președinția cipriotă să identifice aliați pentru reducerea decalajului enorm dintre nivelul actual de ambiție și nivelul de ambiție necesar pentru menținerea creșterii temperaturii globale sub 2 °C („decalajul-gigatonă”);

18.  recunoaște că eliminarea treptată efectivă a subvențiilor pentru combustibilii fosili ar contribui în mod semnificativ la reducerea decalajului existent în ceea ce privește atenuarea schimbărilor climatice;

19.  reamintește că, conform concluziilor celui de-al patrulea raport de evaluare al IPCC, țările industrializate trebuie să își reducă, până în 2020, emisiile interne cu 25-40 % sub nivelurile din 1990, în timp ce țările în curs de dezvoltare împreună ar trebui să realizeze o micșorare considerabilă a emisiilor realizate comparativ cu rata de creștere a emisiilor preconizată în prezent, de ordinul a 15-30 % până în 2020; reamintește, în plus, că emisiile globale cumulate trebuie să își atingă nivelul maxim înainte de 2020 și solicită o dezbatere deschisă cu privire la strategiile politice mai eficiente pentru reducerea decalajului existent în ceea ce privește atenuarea efectelor schimbărilor climatice;

20.  subliniază necesitatea unei baze științifice fiabile, astfel cum este cea oferită de IPCC, care a făcut obiectul unei reforme structurale și procedurale fundamentale și subliniază, în acest sens, importanța concluziilor celui de al cincilea raport de evaluare al IPCC (IPCC – AR5) care este prevăzut pentru 2014;

21.  reamintește că este în interesul UE să urmărească un obiectiv de protecție a climei de 30 % până în 2020, asigurând, astfel, creștere durabilă, locuri de muncă suplimentare și reducerea dependenței de importurile de energie;

22.  salută propunerea de integrare în legislația UE a Acordului de la Cancún pentru ca țările dezvoltate care sunt părți să proiecteze strategii de dezvoltare cu emisii reduse de carbon și subliniază importanța acordării de sprijin financiar și tehnic pentru ca țările în curs de dezvoltare care sunt părți să adopte și să pună în aplicare planuri de dezvoltare cu emisii reduse; constată că aceste planuri și strategii ar trebui să evidențieze politici și măsuri care includ acțiuni interne precoce de evitare a blocării infrastructurilor și a investițiilor în tehnologii cu emisii ridicate de carbon, precum și obiective pe termen scurt și mediu privind eficiența energetică și energia din surse regenerabile;

Finanțarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice

23.  subliniază nevoia urgentă de a evita un decalaj de finanțare după 2012 (când se încheie perioada de finanțare inițială rapidă) și de a identifica o modalitate de asigurare a finanțării combaterii schimbărilor climatice în perioada 2013-2020 dintr-o varietate de surse; consideră că angajamentele concrete referitoare la finanțare în perioada 2013-2020 sunt vitale pentru accelerarea proceselor de transformare, evitarea blocajelor introduse de proiectele privind energia fosilă în multe țări în curs de dezvoltare și sprijinirea eforturilor țărilor în curs de dezvoltare de a reduce schimbările climatice și de a se adapta la acestea; reamintește că majoritatea statelor membre nu și-au luat încă angajamente pentru finanțarea combaterii schimbărilor climatice după -2013;

24.  constată cu îngrijorare că, deși țările dezvoltate s-au angajat să furnizeze 100 miliarde USD pe an pentru finanțarea combaterii schimbărilor climatice până în 2020, până în momentul de față nu există o definiție agreată la nivel internațional cu privire la sensul efectiv al expresiei „(finanțare) nouă și suplimentară”;

25.  subliniază că măsurarea, verificarea și monitorizarea fondurilor dedicate combaterii schimbărilor climatice, împreună cu adiționalitatea lor, sunt esențiale și necesită o definiție agreată la nivel internațional; solicită UE să dezvolte o abordare comună pentru a garanta că asistența oficială pentru dezvoltare (ODA) nu este deturnată de la obiective existente în materie de dezvoltare, dar este, cu adevărat, adițională;

26.  salută activitățile programului de lucru privind finanțarea pe termen lung în ceea ce privește sursele de finanțare pe termen lung și nevoile de finanțare ale țărilor în curs de dezvoltare și așteaptă cu nerăbdare ca raportul elaborat de copreședinți să fie discutat la Doha;

27.  consideră că finanțarea combaterii schimbărilor climatice în țările în curs de dezvoltare trebuie să abordeze impactul negativ al schimbărilor climatice actuale și să contribuie la creșterea rezistenței în special în țările cele mai sărace și mai vulnerabile, precum și la reducerea decalajului în ceea ce privește ambițiile în materie de atenuare înainte de 2020, contribuind în același timp la dezvoltarea durabilă;

28.  subliniază, în această privință, că sursele suplimentare inovatoare de finanțare (taxele pe tranzacțiile financiare internaționale și impozitele pe transportul internațional aerian și maritim) ar trebui valorificate;

29.  solicită Comisiei să asigure că această finanțare este nouă și suplimentară și solicită, de asemenea, să promoveze sursele de finanțare inovatoare;

30.  subliniază potențialul semnificativ de reducere a costurilor și a emisiilor de gaze cu efect de seră al eliminării subvențiilor pentru combustibilii fosili; solicită să se adopte la Doha planuri de eliminare treptată a subvențiilor pentru combustibilii fosili atât în țările dezvoltate, cât și în cele în curs de dezvoltare, acordând prioritate țărilor din anexa I;

31.  salută înființarea consiliului de administrație al Fondului verde pentru climă și așteaptă cu interes decizia cu privire la găzduirea secretariatului fondului la Doha; observă că este necesar să se ia decizii suplimentare la Conferința de la Doha pentru a asigura punerea în funcțiune a fondului, în conformitate cu Acordurile de la Cancún, în special în ceea ce privește capitalizarea sa inițială, și subliniază nevoia de a mobiliza sprijin financiar din partea părților pentru a pune în funcțiune fondul; recunoaște faptul că Fondul verde pentru climă este de importanță vitală pentru capacitatea țărilor cel mai puțin dezvoltate de a reduce efectele schimbărilor climatice și de a se adapta la acestea și că angajamentele financiare concrete în domeniu sunt de importanță capitală;

32.  subliniază faptul că Acordurile de la Cancún specifică în mod clar că fondurile furnizate țărilor în curs de dezvoltare prin Fondul verde pentru climă ar trebui să fie „noi” și „suplimentare” față de ajutorul existent în materie de dezvoltare;

33.  reamintește că, deși țările sărace au contribuit cel mai puțin la concentrarea din ce în ce mai mare de gaze cu efect de seră în atmosferă, acestea sunt cel mai vulnerabile la impactul schimbărilor climatice și dispun de capacitatea de adaptare cea mai redusă;

34.  subliniază că asigurarea coerenței politicilor și integrarea protecției mediului în proiectele de dezvoltare sunt esențiale pentru eficacitatea strategiei UE de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea;

35.  solicită UE și statelor sale membre să sprijine intervențiile în favoarea săracilor în țările în curs de dezvoltare care ar ridica standardele de viață ale celor mai sărace persoane; îndeamnă, în special, ca UE să garanteze că se vor pune la dispoziție fonduri doar pentru sprijinirea unor căi de dezvoltare favorabile climatului, ceea ce implică eliminarea treptată efectivă a sprijinului UE direct sau indirect pentru industriile carburanților fosili (de exemplu prin garantarea de împrumuturi de la BEI, agențiile de credit la export etc.) de o manieră coerentă cu angajamentul luat de UE la summitul G20 din 2009 din Pittsburgh;

36.  subliniază că criza economică actuală nu trebuie folosită drept pretext pentru lipsa de acțiune sau pentru a respinge finanțarea măsurilor de adaptare în țările în curs de dezvoltare; semnalează că dezvoltarea unei economii bazate pe emisii reduse de carbon este, de fapt, un pas important înspre rezolvarea crizei;

37.  invită țările industrializate să ofere țărilor în curs de dezvoltare sprijinul financiar și tehnologic adecvat în vederea aplicării unor tehnologii durabile eficiente;

38.  consideră că aceste măsuri trebuie să respecte interesele și prioritățile țărilor în curs de dezvoltare, incluzând cunoștințele localeşi să consolideze cooperarea sud-sud și rolul agriculturii la scară mică și medie, ținând seama de echilibrul natural și cel ecologic;

39.  subliniază că finanțarea măsurilor de protecție a mediului ar trebui să fie furnizată sub forma unei noi finanțări suplimentare, în plus față de ajutorul pentru dezvoltare existent;

40.  reamintește UE și statelor sale membre că ODA reprezintă o sursă de finanțare vitală pentru nevoile de bază în materie de dezvoltare - cum ar fi sănătatea și educația -, care nu ar trebui redirecționate spre finanțarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice; solicită UE și statelor sale membre să garanteze atât fonduri suficiente pentru a atinge ODMurile, cât și fonduri noi și suplimentare pentru atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la acestea;

Exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultura (LULUCF)

41.  salută adoptarea Deciziei nr.2/CMP.7 la Conferința de la Durban, care reprezintă un pas important înspre introducerea unor norme contabile solide pentru sectorul exploatării terenurilor, schimbării destinației terenurilor și silviculturii; constată că această decizie prevede un program de lucru de doi ani, care să analizeze nevoia unor măsuri contabile mai cuprinzătoare în vederea asigurării integrității ecologice a contribuțiilor sectorului la reducerea emisiilor;

42.  reamintește că atât schimbarea destinației terenurilor, cât și agricultura sunt responsabile pentru o parte semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră în țările în curs de dezvoltare; invită UE să promoveze agrosilvicultura sau agricultura ecologică, în special în țările cel mai puțin dezvoltate, întrucât acestea contribuie atât la atenuarea schimbărilor climatice, cât și la reducerea sărăciei, permițând diversificarea veniturilor comunităților locale;

43.  reiterează că producția de carburanți agricoli din culturile de uz alimentar (cum ar fi semințele oleaginoase, uleiul de palmier, trestia de zahăr, sfecla de zahăr și grâul) ar putea duce la o cerere foarte mare de terenuri și ar crește riscul cu care se confruntă persoanele din țările mai sărace a căror subzistență depinde de accesul la teren și la resursele naturale;

44.  consideră că este regretabil că criteriile de sustenabilitate enumerate în Directiva privind energia din surse regenerabile și în Directiva privind calitatea carburanților în cazul biocarburanților sunt limitate ca domeniu de aplicare și insuficiente pentru a limita efectele negative ale extinderii carburanților agricoli, în special prin schimbarea indirectă a destinației terenurilor (ILUC); solicită UE să își îmbunătățească criteriile privind sustenabilitatea și certificarea biocarburanților pentru a asigura coerența cu angajamentul pe care și l-a luat de a combate schimbările climatice și cu obligația sa juridică de a asigura coerența politicii pentru dezvoltare, consacrată la articolul 208 din Tratatul de la Lisabona;

45.  reiterează că o utilizare crescută a biomasei ar putea conduce la o intensificare a exploatărilor forestiere și la o reducere a stocurilor de carbon la nivel forestier, periclitând astfel obiectivul UE de limitare a creșterii temperaturii la max. 2°C; solicită UE și statelor sale membre să accepte doar carburanții agricoli care reduc în mod demonstrabil emisiile de gaze cu efect de seră, nu prezintă probleme semnificative legate de destinația terenurilor, nu amenință siguranța alimentară a oamenilor și nu riscă conflicte în materie de conservare; îndeamnă Comisia, în acest context, să dezvolte criterii de sustenabilitate obligatorii din punct de vedere juridic privind biomasa, să includă calculele privind ILUC în criteriile de sustenabilitate existente pentru carburanții agricoli și să includă calculele privind ILUC și datoria de carbon în criteriile de sustenabilitate pentru bioenergie;

Reducerea emisiilor cauzate de despăduriri și de degradarea pădurilor (REDD +)

46.  salută adoptarea la Durban a deciziilor privind nivelurile de finanțare, garantare și referință; consideră că sunt necesare progrese suplimentare la Doha, în special în ceea ce privește evaluarea tehnică a nivelurilor de referință pentru păduri; constată în continuare că REDD+ joacă un rol important în reducerea decalajului în ceea ce privește atenuarea până în 2020;

47.  subliniază că, în conformitate cu cadrul CCONUSC, REDD+ va fi finanțat din bani publici și solicită părților să demonstreze un puternic angajament politic pentru dezvoltarea unor soluții inovatoare în materie de finanțare;

48.  se opune comercializării carbonului forestier și introducerii REDD+ pe piețele de carbon, ceea ce ar putea conduce la o alocare excesivă a creditelor și la scăderea în continuare a prețului carbonului;

49.  subliniază că punerea în aplicare cu succes a REDD+ depinde de transparență și de dezvoltarea unor sisteme de monitorizare solide;

50.  recunoaște importanța REDD+ în ceea ce privește abordarea emisiilor datorate silviculturii; insistă asupra faptului că REDD + nu ar trebui să submineze progresele făcute până în prezent în cadrul aplicării legislației, guvernanței și schimburilor comerciale în domeniul forestier (FLEGT), în special în ceea ce privește guvernanța forestieră și clarificarea și recunoașterea drepturilor tradiționale asupra pământului; solicită UE să ceară insistent garanții mai puternice și mai detaliate în domeniul social și în domeniul guvernanței și al mediului pentru proiectele REDD+, inclusiv mecanisme de garantare care să asigure că nu se vor încălca drepturile persoanelor care trăiesc în pădure;

51.  consideră că sistemul de plăți pentru protecția pădurilor ar trebui să fie unul deosebit de stabil și pe termen lung; subliniază că distrugerea pădurilor va fi reluată dacă finanțarea scade sub un anumit nivel;

Transportul aerian și maritim internațional

52.  reamintește solicitările sale ca instrumentele internaționale cu obiective globale de reducere a emisiilor să diminueze impactul transportului aerian și maritim internațional asupra climei; își menține poziția în favoarea includerii sectorului aviației în Sistemul european de comercializare a cotelor de emisii (ETS);

53.  solicită statelor membre să utilizeze toate veniturile obținute din vânzarea la licitație a certificatelor din aviație drept contribuții la intensificarea finanțării măsurilor de combatere a schimbărilor climatice începând din 2013 în țările în curs de dezvoltare;

Protecția climei, în special în perioade de criză economică

54.  subliniază că criza economică actuală demonstrează clar că numai o economie durabilă poate asigura prosperitatea pe termen lung și că protecția climei constituie unul dintre principalii piloni ai unei astfel de economii durabile; subliniază faptul că nu a fost niciodată atât de important să se clarifice motivele acțiunilor politice în domeniul protecției climei, și anume, de a permite unui număr mai mare de persoane accesul la un standard de viață înalt, asigurând totodată resursele și spațiul pentru dezvoltare, inclusiv pentru viitoarele generații;

55.  reafirmă că provocarea legată de schimbările climatice nu poate fi luată în considerare în mod izolat, ci trebuie abordată întotdeauna în contextul dezvoltării durabile, al politicii industriale și al politicii privind resursele;

Reforma structurală

56.  consideră că unul dintre motivele succesului Conferinței de la Durban a fost faptul că aceasta a stabilit baza pentru a depăși vechea împărțire strictă în „părți” și „observatori”, în „țări dezvoltate” și „țări în curs de dezvoltare”, precum și în „țări din anexa I” și „țări care nu sunt incluse în anexa I” și, prin urmare, solicită tuturor participanților să depună eforturi pentru a realiza o structură nouă, holistică și mai cuprinzătoare în vederea viitoarelor negocieri;

57.  consideră că actualul sistem „angajament și revizuire” nu va aduce schimbările fundamentale necesare pentru a combate schimbările climatice pe termen lung și, prin urmare, îndeamnă toate părțile să ia în considerare și alte abordări;

58.  subliniază faptul că nu există o soluție miraculoasă pentru combaterea schimbărilor climatice și, prin urmare, subliniază numeroasele posibilități de realizare a reducerilor necesare ale emisiilor și, chiar mai important, a schimbărilor necesare la nivelul conștiinței; în acest sens, salută faptul că mai multe țări desfășoară deja acțiuni ambițioase de atenuare și solicită CCONUSC să furnizeze o platformă pentru sporirea transparenței a ceea ce se întâmplă pe teren;

Evoluția către o economie și o industrie sustenabile

59.  este preocupat de emisiile globale de CO2 provenite din arderea combustibililor fosili, care au ajuns la un nivel record în 2011, potrivit datelor AIE; reamintește că estimarea creșterii globale a consumului de energie se va baza pe creșterea tuturor surselor de energie; prin urmare, consideră că eforturile depuse de UE pentru a-și transforma economia într-o economie sustenabilă nu trebuie să întârzie, astfel încât Europa să poată construi pe avantajul său competitiv în domeniul tehnologiilor sustenabile și al expertizei; consideră că Europa ar trebui să promoveze diseminarea la nivel internațional a tehnologiilor ecologice, inclusiv în domeniul energiei din surse regenerabile, al tehnologiilor inovatoare și eficiente care utilizează combustibili fosili și, în special, în domeniul tehnologiilor eficiente din punct de vedere energetic;

60.  solicită o coordonare mai strânsă între Consiliu, Comisie și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) pentru a permite UE să vorbească cu o singură voce coerentă în cadrul organizațiilor internaționale, cum ar fi Agenția Internațională a Energiei (AIE), Agenția Internațională pentru Energie Regenerabilă (IRENA), Parteneriatul internațional pentru cooperare în domeniul eficienței energetice (PICEE) și Agenția Internațională a Energiei Atomice (AIEA) și, astfel, să joace un rol mai activ și mai influent, în special în sprijinirea unor politici sustenabile în domeniul energetic și cel al securității energetice;

61.  subliniază faptul că multe țări iau măsuri pentru ecologizarea economiei din diferite motive, printre care protecția climei, deficitul de resurse și eficiența utilizării resurselor, securitatea energetică, inovarea și competitivitatea; ia act, de exemplu, de programele de investiții dedicate tranziției energetice în țări precum China și Coreea de Sud și invită Comisia să analizeze astfel de programe și implicațiile acestora pentru competitivitatea UE în sectoarele în cauză;

62.  salută aceste demersuri și reamintește faptul că o acțiune coordonată la nivel internațional ar contribui la abordarea preocupărilor legate de competitivitate și de relocarea emisiilor de dioxid de carbon din sectoarele relevante, în special din sectoarele mari consumatoare de energie; solicită încheierea unui acord pentru a asigura condiții de concurență echitabile la nivel internațional pentru industriile mari producătoare de dioxid de carbon;

63.  este îngrijorat de nivelul din ce în ce mai mare al așa-numitelor emisii importate, creșterea nivelului emisiilor de la bunurile importate fiind mai rapidă decât reducerea internă a emisiilor provenite din producție; consideră că, în cazul în care UE ar putea monitoriza mai eficient evoluția emisiilor importate și ar putea sensibiliza populația cu privire la această evoluție, acest lucru ar încuraja concurenții industriali să participe la un sistem mai strict de reducere a emisiilor de dioxid de carbon, în scopul de a asigura un nivel mai înalt de acceptare a produselor lor pe piața UE;

64.  subliniază faptul că criza financiară și bugetară care afectează UE nu ar trebui să reducă nivelul de ambiție al UE și al industriilor sale, al consumatorilor și al statelor membre cu privire la negocierile internaționale privind clima de la Doha; consideră că UE nu ar trebui să ezite în eforturile sale de a-și transforma economia, scopul fiind de a evita relocarea locurilor de muncă și, în special, a locurilor de muncă ecologice, și că UE trebuie să își convingă partenerii din întreaga lume, inclusiv China și Statele Unite ale Americii, că participarea la un acord internațional aduce beneficii și că reducerile de emisii sunt posibile fără o pierdere a competitivității și a locurilor de muncă, în special, dacă acestea sunt realizate colectiv;

65.  subliniază necesitatea de a concepe și de a pune în aplicare urgent o strategie globală privind materiile prime și resursele, inclusiv în ceea ce privește utilizarea eficientă a resurselor în toate sectoarele economiei, atât în țările dezvoltate, cât și în țările în curs de dezvoltare, pentru a obține o economii sustenabile pe termen lung, și invită UE și statele sale membre să conducă prin exemplu în acest sens; invită UE și statele sale membre să sprijine țările în curs de dezvoltare atât la nivel național, cât și local, punând la dispoziție expertiza proprie în ceea ce privește exploatarea durabilă a resurselor miniere, eficiența sporită a resurselor, reutilizarea și reciclarea;

66.  consideră că abordările sectoriale combinate cu plafoane stabilite la nivelul întregii economii în țările industrializate pot contribui la combaterea schimbărilor climatice, la competitivitate și la creșterea economică; subliniază importanța adoptării unei abordări sectoriale a emisiilor industriale, în special pentru țările emergente, în ceea ce privește negocierile internaționale; speră că o astfel de abordare ar putea, de asemenea, face parte dintr-un cadru internațional post-2012 pentru combaterea schimbărilor climatice;

67.  ia act de faptul că prețul diverselor surse de energie joacă un rol major pentru determinarea comportamentului actorilor de pe piață, inclusiv al industriei și al consumatorilor, și ia act de faptul că incapacitatea cadrului curent internațional în materie de politici de a internaliza complet costurile externe perpetuează modele de consum nesustenabile; reamintește, de asemenea, că o piață globală a dioxidului de carbon ar reprezenta o bază bună atât pentru obținerea unor reduceri substanțiale a emisiilor, cât și pentru realizarea unor condiții de concurență echitabile pentru industrie; invită UE și partenerii săi să găsească, în viitorul imediat, modalitatea cea mai eficientă pentru promovarea legăturilor dintre EU ETS și alte sisteme de comercializare în scopul creării unei piețe mondiale a carbonului, al asigurării unei mai mari diversități a opțiunilor de reducere a emisiilor, al îmbunătățirii dimensiunii și lichidității pieței, al transparenței și, în cele din urmă, al alocării mai eficiente a resurselor pentru sectorul energetic și pentru industrie;

Cercetare și tehnologie

68.  consideră că este regretabil că Summitul Rio+20 de la Rio de Janeiro nu a reușit să înregistreze progrese semnificative cu privire la aspecte-cheie viitoare legate de durabilitate; regretă lipsa de obiective concrete, de activități și angajamente măsurabile asumate de liderii mondiali; ia act de rezultatul reuniunii de la Durban, inclusiv progresul înregistrat de Platforma de la Durban, continuarea Protocolului de la Kyoto, instituirea Fondului verde pentru climă de 100 de miliarde USD, precum și progresele suplimentare înregistrate de Comitetul executiv pentru tehnologie cu privire la punerea în aplicare a tehnologiilor cu emisii scăzute de carbon;

69.  subliniază faptul că dezvoltarea și aplicarea tehnologiilor inovatoare sunt esențiale în lupta împotriva schimbărilor climatice și, în același timp, pentru a convinge partenerii UE din întreaga lume că reducerile de emisii sunt posibile fără o pierdere a competitivității și a locurilor de muncă; solicită un angajament internațional pentru creșterea investițiilor din domeniul cercetării și dezvoltării (C&D) în tehnologiile inovatoare în sectoarele relevante; consideră că este esențial ca Europa să conducă prin puterea exemplului, majorând considerabil cheltuielile pentru cercetare în domeniul tehnologiilor industriale și energetice ecologice și eficiente din punct de vedere energetic, și că Europa ar trebui să dezvolte o strânsă cooperare științifică în acest domeniu cu partenerii internaționali, cum ar fi țările BRIC și Statele Unite ale Americii;

70.  consideră că inovarea este esențială pentru menținerea creșterii temperaturii globale sub 2 °C și observă că există modalități diferite de încurajare a inovării într-o economie bazată pe piață; invită Comisia să evalueze diferitele mecanisme pentru a recompensa întreprinderile ce dețin poziții de frunte, care diferă în funcție de capacitatea lor de a inova și de a transfera și aplica tehnologii la nivel global; solicită recunoașterea dreptului țărilor în curs de dezvoltare de a beneficia pe deplin de flexibilitatea introdusă de Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS);

71.  subliniază importanța realizării unei cooperări mai strânse între UE și țările cele mai puțin dezvoltate; consideră că UE ar trebui să sprijine eforturile care permit țărilor cel mai puțin dezvoltate să găsească parteneri și finanțare pentru investițiile în energia din surse regenerabile și tehnologiile ecologice și invită Comisia să prezinte idei de programe comune de cercetare cu privire la sursele alternative de energie și modul în care UE poate încuraja cooperarea între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare în cadrul mai multor sectoare industriale;

Energia, eficiența energetică și utilizarea eficientă a resurselor

72.  ia act de faptul că o analiză recentă a AIE indică faptul că îmbunătățirea eficienței oferă calea cea mai sigură către o gestionare mai bună a energiei în următoarele decenii, asigurând o rentabilitate a investițiilor de trei ori mai mare într-o perspectivă 2050 compatibilă cu clima, dar care necesită măsuri politice și stimulente puternice;

73.  consideră că este regretabil că potențialul de economisire a energiei nu este abordat în mod adecvat la nivel internațional și în UE; subliniază că economiile de energie permit crearea de noi locuri de muncă, economiile financiare, securitatea energetică, competitivitatea și reducerea emisiilor; invită UE să acorde mai multă atenție economisirii de energie în cadrul negocierilor internaționale referitoare la transferul de tehnologie, la planurile de dezvoltare pentru țările în curs de dezvoltare sau la asistența financiară; subliniază faptul că, pentru a fi credibile, UE și statele sale membre trebuie să își atingă propriile obiective;

74.  subliniază faptul că aproximativ 2 miliarde de persoane de pe întreg globul nu au în continuare acces la energie durabilă la prețuri accesibile; subliniază necesitatea de a aborda problema sărăciei energetice în conformitate cu obiectivele politicii privind schimbările climatice; constată disponibilitatea tehnologiilor energetice atât pentru protecția mediului la nivel global, cât și pentru îndeplinirea necesităților de dezvoltare locală;

75.  regretă faptul că CCONUSC și Convenția privind diversitatea biologică (CDB) nu sunt coordonate în mod suficient, irosindu-se astfel resurse și ratând oportunități valoroase și complementare în materie de politici; subliniază că diverse studii, inclusiv TEEB (studiul privind economia ecosistemelor și a biodiversității), demonstrează în mod clar că conservarea serviciilor ecosistemice prin practici sustenabile este adesea mai ieftină decât înlocuirea funcțiilor pierdute prin investirea în infrastructuri complexe și soluții tehnologice alternative; îndeamnă UE și statele sale membre să realizeze o legătură strânsă între obiectivele sale privind schimbările climatice și obiectivele în materie de protecție a biodiversității în cadrul viitoarei COP 11 din Hyderabad;

76.  subliniază că este necesar să se promoveze accesul mai mare la tehnologiile care respectă mediul, precum și transferarea acestora, peste tot dar în special în țările în curs de dezvoltare, pentru a îmbunătăți accesul la informațiile tehnologice, pentru a produce și a pune la dispoziție date fiabile privind brevetele și tehnologia existente, pentru a facilita și crește practica de a pune în comun, a împărtăși și a face schimb de drepturi de proprietate intelectuală prin mecanisme transparente și sigure și pentru a dezvolta noi mecanisme care sunt dedicate promovării cercetării și care nu previn accesul la inovare; prin urmare, solicită UE și statelor sale membre să abordeze chestiunea drepturilor de proprietate intelectuală în vederea generării și diseminării eficiente și rapide a inovațiilor care sunt esențiale pentru a confrunta și combate schimbările climatice;

Diplomația în domeniul climei

77.  subliniază că UE trebuie să continue să acționeze în mod constructiv în cadrul negocierilor internaționale privind schimbările climatice și că toate instituțiile UE trebuie să își dezvolte în continuare activitățile diplomatice în domeniul climei înaintea Conferinței de la Doha, sub egida SEAE, cu scopul de a prezenta o poziție mai clară a UE asupra politicii privind schimbările climatice, adăugând o nouă dinamică negocierilor internaționale privind clima și încurajând partenerii din întreaga lume, în special pe cei mai mari emițători, să introducă măsuri obligatorii, comparabile și efective de reducere a emisiilor și măsuri adecvate de atenuare a schimbărilor climatice și de adaptare la acestea;

78.  consideră că este regretabil că obiectivul de reducere al UE nu este coerent cu obiectivul său adoptat de 2 °C și cu o cale eficientă din punctul de vedere al costurilor spre obiectivul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050;

79.  subliniază importanța alianțelor (sub-globale) cu țările cele mai progresiste, pentru a da un nou imbold procesului de negociere și pentru a garanta asumarea de către cei mai mari poluatori a unor obiective adecvate și ambițioase în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră;

80.  subliniază, în acest sens, importanța ca UE, în calitate de actor principal, să se exprime cu o singură voce la Conferința de la Doha pentru a se realiza progrese în vederea definirii unui acord internațional, precum și ca UE să rămână unită în această privință;

81.  invită părțile să recunoască faptul că angajamentul legislatorilor în negocieri este esențial în obținerea de succese în procesul interguvernamental către un acord global în 2015, în măsura în care progresele legislațiilor naționale ale părților privind schimbările climatice creează condițiile politice pentru negocierile multilaterale și pot stimula nivelul lor general de ambiție;

82.  subliniază poziția esențială a ambelor „națiuni-gazdă” – Qatar, unul dintre cei mai mari producători de petrol și gaze din lume, care în prezent se confruntă cu o diminuare a resurselor sale, dar care înregistrează în continuare cele mai mari emisii de carbon pe cap de locuitor din lume, și Coreea de Sud, lider în domeniul tehnologiilor ecologice și prima țară din Asia care adoptă acte legislative privind combaterea schimbărilor climatice prin care se pun în aplicare politici de limitare și comercializare, și încurajează aceste două țări (care, în prezent, nu figurează în anexa I) să dea exemplu și să contribuie la construirea de noi alianțe;

83.  își exprimă îngrijorarea cu privire la faptul că practica informală de așteptare a obținerii unui consens între toate delegațiile Consiliului amână luarea de măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice și îndeamnă, prin urmare, Consiliul să hotărască întotdeauna pe baza votului cu majoritate calificată în conformitate cu tratatele, în special în ceea ce privește actele cu caracter general, în conformitate cu articolul 16 alineatul (3) din TUE și, în mod specific, în conformitate cu articolul 218 alineatul (8) din TFUE „în toate etapele procedurii” de încheiere a acordurilor internaționale;

84.  ia act de faptul că Comisia a propus o foaie de parcurs pentru o Europă fără emisii de dioxid carbon pentru 2050, care este un obiectiv foarte ambițios, dar realizabil; în acest context, își reafirmă angajamentul de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, chiar și în afara unui acord internațional;

85.  ia act de faptul că încălzirea globală scoate în evidență interdependența tuturor țărilor; consideră că este necesar, prin urmare, să se ajungă la un acord global, astfel încât să se evite apariția unei schimbări catastrofale, care ar afecta în mod dramatic întreaga omenire.

Delegația Parlamentului European

86.  consideră că delegația UE joacă un rol vital în cadrul negocierilor privind schimbările climatice și, prin urmare, consideră inacceptabil faptul că deputații din Parlamentul European nu au putut participa la reuniunile de coordonare ale UE în cadrul Conferințelor anterioare ale părților; se așteaptă ca cel puțin președintelui delegației Parlamentului să i se permită accesul la reuniunile de coordonare ale UE de la Doha;

87.  constată că, în conformitate cu Acordul-cadru dintre Comisie și Parlament din noiembrie 2010, Comisia trebuie să faciliteze includerea deputaților PE ca observatori în delegațiile Uniunii care participă la negocierile pentru acordurile multilaterale; reamintește că, în temeiul Tratatului de la Lisabona (articolul 218 din TFUE), Parlamentul trebuie să își dea aprobarea pentru acordurile dintre Uniune și țările terțe sau organizațiile internaționale;

o
o   o

88.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, guvernelor și parlamentelor statelor membre și secretariatului CCONUSC, cu rugămintea de a fi adusă la cunoștința tuturor părților contractante care nu sunt membre ale UE.

(1) JO L 8, 13.1.2009, p. 3. (2) JO C 67 E, 18.3.2010, p. 44. (3) JO C 285 E, 21.10.2010, p. 1. (4) JO C 341 E, 16.12.2010, p. 25. (5) JO C 99 E, 3.4.2012, p. 77. (6) Texte adoptate, P7_TA(2011)0504. (7) Texte adoptate, P7_TA(2012)0086. (8) JO C 46, 24.2.2006, p. 1.