Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2013/2674(RSP)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului : B7-0436/2013

Texte depuse :

B7-0436/2013

Dezbateri :

PV 08/10/2013 - 16
CRE 08/10/2013 - 16

Voturi :

PV 09/10/2013 - 6.10
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P7_TA(2013)0411

Texte adoptate
PDF 240kWORD 91k
Miercuri, 9 octombrie 2013 - Strasbourg
Negocierile UE-China privind un acord bilateral de investiţii
P7_TA(2013)0411B7-0436/2013

Rezoluţia Parlamentului European din 9 octombrie 2013 referitoare la negocierile UE - China pentru un acord bilateral de investiții (2013/2674(RSP))

Parlamentul European,

–  având în vedere articolele 2, 3, 6 și 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană,

–  având în vedere articolele 153, 191, 207 și 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

–  având în vedere articolele 12, 21, 28, 29, 31 și 32 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

–  având în vedere Cadrul strategic și planul de acțiune ale UE privind drepturile omului și democrația, din 25 iunie 2012,

–  având în vedere Protocolul de aderare a Republicii Populare Chineze la Organizația Mondială a Comerțului din 23 noiembrie 2001,

–  având în vedere rezoluția sa din 23 mai 2012 intitulată „UE și China: există un dezechilibru în relațiile comerciale?”(1) și raportul Direcției Generale Politici externe a Parlamentului, din iulie 2011, privind relațiile comerciale și economice cu China,

–  având în vedere Rezoluția sa din 14 martie 2013 privind relațiile dintre UE și China(2),

–  având în vedere principiile și practicile general acceptate (PPGA) denumite „principiile Santiago” adoptate în octombrie 2008 de către grupul de lucru al Fondul Monetar Internațional privind fondurile suverane de investiții;

–  având în vedere declarația comună prezentată cu ocazia celui de-al 13-lea Summit UE-China, care a avut loc la Bruxelles, la 20 septembrie 2012,

–  având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „Comerț, creștere economică și afaceri internaționale. Politica comercială – componentă cheie a strategiei UE 2020” (COM(2010)0612) și Rezoluția Parlamentului din 27 septembrie 2011 referitoare la o nouă politică comercială pentru Europa în conformitate cu Strategia Europa 2020(3),

–  având în vedere rezoluția sa din 13 decembrie 2011 referitoare la barierele din calea comerțului și a investițiilor(4),

–  având în vedere rezoluția sa din 6 aprilie 2011 referitoare la viitoarea politică europeană în domeniul investițiilor internaționale(5),

–  având în vedere rezoluțiile sale din 25 noiembrie 2010 referitoare la responsabilitatea socială a întreprinderilor în acordurile comerciale internaționale(6), la drepturile omului și standardele sociale și de mediu în acordurile comerciale internaționale(7) și la politica comercială internațională în contextul imperativelor legate de schimbările climatice(8),

–  având în vedere Comunicarea Comisiei intitulată „UE–China: parteneri mai apropiați, responsabilități sporite” (COM(2006)0631) și documentul de politică anexat intitulat „Concurență și parteneriat - un document de politică privind relațiile comerciale și de investiții dintre UE și China” (COM(2006)0632),

–  având în vedere Rezoluția sa din 5 februarie 2009 referitoare la consolidarea rolului IMM-urilor europene în comerțul internațional(9),

–  având în vedere decizia sa recentă de a introduce cerințe de publicare pentru industriile extractive și de exploatare referitoare la plățile lor către guverne(10),

–  având în vedere decizia comună a UE și a Chinei, luată în cadrul celui de-al 14-lea summit UE-China care a avut loc la Beijing, în februarie 2012, de a începe negocieri referitoare la un acord bilateral de investiții,

–  având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât comerțul dintre UE și China a crescut rapid și continuu în ultimele trei decenii, ajungând la o valoare de vârf a comerțului total de 433,8 miliarde EUR în 2012, și întrucât din 1997 în comerțul bilateral se constată un dezechilibru în favoarea Chinei; întrucât acest deficit comercial s-a ridicat la 146 miliarde EUR în 2012 comparativ cu 49 de miliarde EUR în 2000;

B.  întrucât investițiile străine realizate de UE în China în 2011 s-au ridicat la 102 miliarde EUR, iar investițiile străine realizate de China în UE în același an au totalizat 15 miliarde EUR; întrucât stocul de investiții străine ale Chinei în UE se ridica la doar 3,5 miliarde EUR în 2006;

C.  întrucât Tratatul de la Lisabona a adus investițiile străine directe (ISD) în sfera de competență exclusivă a Uniunii;

D.  întrucât 26 de state membre ale UE au acorduri bilaterale de investiții în vigoare cu China; întrucât UE nu a elaborat încă o politică industrială sustenabilă pe termen lung care să susțină interesele sale ofensive și defensive, în cadrul unei noii sale politici de investiții externe;

E.  întrucât, chiar dacă costurile forței de muncă au crescut cu 10 % pe an în anii trecuți, China se află încă printre primele trei piețe din lume în privința investițiilor;

F.  întrucât obiectivele de dezvoltare enunțate de China în cel de-al 12-lea Plan cincinal și Strategia Europa 2020 cuprind un număr mare de interese și probleme comune; întrucât un nivel mai ridicat de integrare și de schimburi tehnologice între economia UE și cea chineză poate conduce la sinergii și beneficii reciproce;

G.  întrucât întreprinderile private și întreprinderile de stat ar trebui să beneficieze de condiții de concurență egale;

H.  întrucât acest acord este primul negociat de UE în temeiul competențelor generale conferite de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona; întrucât negocierea acestui acord de investiții, inclusiv negocierile privind accesul pe piață, poate suscita mult interes, dar și posibile preocupări din partea populației, motiv pentru care ar trebui realizată cu cel mai înalt nivel de transparență posibil pentru a facilita supravegherea parlamentară necesară, îndeplinind, astfel, una dintre condițiile preliminare pentru un acord, necesar, al Parlamentului European asupra rezultatului negocierii;

I.  întrucât investitorii trebuie să respecte atât legile țării gazdă, cât și dispozițiile oricărui acord încheiat între UE și China, odată intrat în vigoare, pentru a beneficia la maximum de cea mai bună protecție posibilă a investițiilor lor;

J.  întrucât implementarea deficitară sau neimplementarea de către China a anumitor drepturi sociale și de muncă fundamentale, precum și a standardelor de mediu, care sunt totuși recunoscute la nivel internațional, se numără printre cauzele actualului dezechilibru al fluxurilor comerciale între UE și China, care ar putea fi accentuat și mai mult pe viitor odată cu aprofundarea relațiilor de investiții, dacă nu se înregistrează un progres în implementarea drepturilor și a standardelor respective; întrucât acest acord de investiții ar trebui, prin urmare, să nu aibă drept consecință o scădere suplimentară a standardelor sociale și de mediu în China, ci să contribuie la îmbunătățirea lor, ca o condiție necesară, conducând astfel la un comerț și la relații de investiții mai echilibrate și reciproc avantajoase;

K.  întrucât un acord de investiții ar trebui să includă, de asemenea, obligații pentru investitori, inclusiv în ceea ce privește respectarea dreptului la asociere sindicală și a altor drepturi ale muncii, transparența și protecția mediului, astfel cum sunt definite în legislația celor două părți și să fie încheiat în conformitate cu normele Organizației Internaționale a Muncii (OMC) și cu alte acorduri internaționale relevante și convenții esențiale semnate și ratificate de acestea; întrucât acordurile de investiții nu ar trebui să acopere investițiile în zone special create care permit eludarea drepturilor muncii și a standardelor de muncă și a altor cerințe legale;

L.  întrucât bunurile pentru export în UE produse în lagăre de muncă silnică, ca, de exemplu, sistemul de Reeducare prin muncă (RPM), cunoscut în general cu numele de Laogai, nu ar trebui să beneficieze de investiții în cadrul acordului bilateral de investiții;

M.  întrucât Comisia și Consiliul s-au angajat că politica de investiții a UE va ține seama de principiile și obiectivele acțiunii externe a Uniunii, inclusiv de drepturile omului, și s-au angajat să facă pași concreți în acest sens începând cu 2013;

N.  întrucât, din moment ce un acord de investiții încheiat cu China ar îmbunătăți semnificativ relațiile economice UE-China, acesta ar trebui să aducă o contribuție și în ceea ce privește îmbunătățirea dialogului politic UE-China, în special pe teme precum drepturile omului – în cadrul unui dialog eficient și orientat spre rezultate privind drepturile omului – și statul de drept, în vederea menținerii relațiilor politice și economice pe un drum paralel, în concordanță cu spiritul parteneriatului strategic;

O.  întrucât investitorii și investițiile ar trebui să urmărească, prin intermediul politicilor și practicilor de management, să fie în conformitate cu obiectivele de dezvoltare ale statelor gazdă și ale nivelurilor locale de guvernare în care se situează investițiile;

1.  salută consolidarea relațiilor economice dintre UE și China; invită UE și China să construiască o relație de parteneriat bine echilibrată, bazată pe un dialog regulat la nivel înalt, pe avantaje reciproce, mai degrabă decât să se angajeze într-o relație concurență cu tentă conflictuală;

2.  subliniază că China, după ce a aderat la OMC în 2001, ar trebui să pună un accent mai mare pe liberalizarea comerțului și pe deschiderea pieței pentru a asigura condiții de concurență echitabile și ar trebui să grăbească ritmul eliminării impedimentelor artificiale cu care se confruntă societățile în accesarea pieței chineze;

3.  ia act de faptul că întreprinderile europene regretă existența a numeroase bariere tarifare și netarifare pe piața chineză, cum ar fi anumite forme de discriminare împotriva operatorilor străini, precum și complexitatea structurii tarifare și obstacolele tehnice în calea comerțului;

4.  salută includerea accesului pe piață în mandatul de negociere; consideră că o garanție din partea Chinei de a include accesul pe piață în negocieri ar trebui să constituie o precondiție pentru lansarea negocierilor;

5.  subliniază necesitatea de a include în mod explicit atât ISD, cât și investițiile de portofoliu în procesul de negociere;

6.  constată că întreprinderile chineze percep Uniunea în general ca pe un mediu de investiții stabil, însă regretă persistența a ceea ce ele consideră a fi subvenționarea exporturilor pentru produsele agricole europene și existența anumitor bariere comerciale pe piața europeană, cum ar fi obstacolele tehnice în calea comerțului și obstacolele ridicate pentru a bloca investițiile țărilor terțe în anumite state membre, solicitând eliminarea barierelor nejustificate rămase și facilitarea investițiilor în statele membre; reamintește totuși că în China a fost creat recent un mecanism de evaluare a securității pentru controlul investițiilor străine, și că utilizarea acestui tip de mecanisme de ambele părți poate avea motive legitime; subliniază că UE și China pot avea preocupări legitime legate de securitate, care să justifice total sau parțial excluderea unor sectoare de la investițiile străine, temporar sau pe termen lung;

7.  subliniază faptul că principala formă în care se permite societăților străine să se stabilească în China este prin intermediul întreprinderilor mixte, asociate adesea cu transferuri de tehnologii strategice care promovează dezvoltarea competitivității Chinei în detrimentul industriei europene; își exprimă convingerea că o mai mare deschidere din partea Chinei în direcția altor dispoziții legale care să le permită investitorilor străini să se stabilească, combinată cu o mai bună protecție a drepturilor de proprietate intelectuală (DPI), a proprietății industriale, a mărcilor și a indicației geografice a produselor, este crucială și ar aduce beneficii ambelor părți, la fel și stimularea unui grad mai mare de integrare a economiilor europeană și chineză, pe baza unei concepții mai strategice a cooperării economice, orientate, printre altele, către tehnologii favorabile mediului și inovare;

8.  este convins că o mai bună protecție a drepturilor de proprietate intelectuală și punerea în aplicare a normelor asociate în China ar promova în mare măsură obiectivul de investiție al investitorilor din UE și al altor investitori străini, împărtășind noi capabilități tehnologice și actualizând tehnologiile existente din țara respectivă, în special în ceea ce privește tehnologiile favorabile mediului;

9.  salută eforturile depuse de autoritățile chineze de la intrarea Chinei în OMC, în vederea îmbunătățirii respectării DPI; totuși, critică în continuare faptul că în China acestea nu sunt protejate în mod corespunzător și că întreprinderile europene, în special a IMM-urile, nu au la dispoziție mijloace specifice în vederea combaterii eficace a infracțiunilor legate de DPI;

10.  este preocupat de lipsa de fiabilitate a sistemului judiciar chinez, care nu reușește să impună respectarea obligațiilor contractuale, precum și de lipsa de transparență și de uniformitate în aplicarea regimului normativ care reglementează investițiile;

11.  solicită Comisiei să negocieze un acord ambițios și echilibrat de investiții UE-China, care să urmărească crearea unui mediu mai bun pentru investitorii UE în China și reciproc, inclusiv îmbunătățirea accesului la piață, pentru a mări nivelul fluxurilor de capital reciproce și a garanta transparența în ceea ce privește administrarea societăților, atât cele deținute de stat, cât și cele private, care investesc în economia partenerului comercial; recomandă ca document de referință orientările Organizației pentru cooperare și dezvoltare economică (OCDE) privind guvernanța corporatistă; insistă, de asemenea, asupra unei mai bune aplicări a legii pentru a asigura o concurență loială între actorii publici și cei privați, pentru a stăvili corupția și a crește securitatea juridică și predictibilitatea mediului de afaceri din China;

12.  subliniază importanța stabilirii, prin intermediul acestui acord, a precondițiilor pentru o concurență loială între UE și China; în acest scop, recomandă Comisiei să negocieze dispoziții solide și obligatorii privind transparența și concurența loială astfel încât condițiile de concurență echitabile să se aplice și întreprinderilor deținute de stat și practicilor de investiții ale fondurilor suverane de gestionare a activelor;

13.  solicită ca acordul aflat în curs de negociere să vizeze atât accesul pe piață, cât și protecția investitorilor;

14.  subliniază că niciun aspect al unui acord de investiții nu ar trebui să reducă spațiul de manevră politică al părților și capacitatea acestora de a legifera pentru a urmări obiective de politică publică legitime și justificate, încercând, totodată să nu zădărnicească beneficiile derivate din angajamentele părților; subliniază că garantarea statului de drept pentru toți investitorii și cetățenii din UE și China trebuie să rămână o prioritate;

15.  solicită Comisiei să asigure o transparență deplină în ceea ce privește fondurile suverane de investiții;

16.  subliniază că ar trebui stabilit un calendar clar al negocierilor și că ar trebui prevăzute perioade de tranziție rezonabile și raționale;

17.  consideră că acordul cu China în domeniul investițiilor ar trebui să se bazeze pe bunele practici desprinse din experiențele statelor membre, să determine o mai mare coerență și să includă următoarele norme:

   nediscriminarea (regimul național și regimul națiunii celei mai favorizate pentru investitori și investiții în circumstanțe similare);
   interzicerea atitudinilor arbitrare evidente în procesul decizional;
   interzicerea denegării de dreptate și a nerespectării principiilor fundamentale în procesele aflate pe rol;
   obligația de a face dreptate la pronunțarea sentințelor în cadrul acțiunilor penale, civile sau administrative, în conformitate cu principiul unui proces echitabil, existent în principalele sisteme juridice ale lumii;
   interzicerea tratării abuzive a investitorilor, inclusiv a coerciției, durității și hărțuirii;
   protecția împotriva exproprierii directe și indirecte și prevederea de compensații adecvate în cazul oricăror daune produse în caz de expropriere;
   respectarea principiului legalității în cazul naționalizărilor;

18.  reafirmă că, în vederea încheierii cu succes a negocierilor, calitatea trebuie să prevaleze întotdeauna asupra vitezei;

19.  constată că acordul de protecție a investițiilor ar trebui să includă definiția clară a investiției și a investitorului care trebuie protejați și că formele pur speculative de investiții nu ar trebui protejate;

20.  solicită o compatibilitate a acestui acord cu obligațiile multilaterale în temeiul Acordului general privind comercializarea serviciilor (GATS), astfel încât să îndeplinească criteriile unui acord de integrare economică;

21.  salută faptul că creșterea preconizată a siguranței juridice va ajuta IMM-urile să investească în străinătate și subliniază, în această privință, că trebuie să se țină seama de poziția IMM-urilor în timpul negocierilor (inclusiv prin implicarea noului Centru pentru IMM-uri din China, a serviciului de asistență pentru IMM-uri în materie de DPI și a Camerei de Comerț a UE în China), astfel încât acordul care urmează a fi încheiat să stimuleze internaționalizarea IMM-urilor care doresc să acceseze piața celeilalte părți;

22.  subliniază că o precondiție pentru încheierea acordului ar trebui să fie includerea unui angajament ferm al părților pentru o dezvoltare sustenabilă și favorabilă incluziunii în dimensiunile economice, sociale și de mediu și în contextul investițiilor în vederea construirii unui comerț mai echilibrat și a unei relații de investiții între UE și China care să nu se bazeze în principal pe costurile reduse ale forței de muncă și pe standardele de mediu scăzute din China;

23.  subliniază faptul că acordurile de investiții încheiate de UE nu trebuie să fie în contradicție cu valorile fundamentale pe care UE dorește să le promoveze prin politicile sale externe și nu trebuie să submineze capacitatea de intervenție publică, în special atunci când urmărește obiective de politică publică, cum ar fi criteriile sociale și de mediu, drepturile omului, combaterea contrafacerii, securitatea, drepturile lucrătorilor și ale consumatorilor, sănătatea și siguranța publică, politica industrială și diversitatea culturală; solicită includerea în acord a clauzelor specifice și obligatorii respective;

24.  solicită ca, în conformitate cu alte angajamente comerciale contractate de Uniune, protecția serviciilor publice să rămână un principiu fundamental în cadrul acestui acord;

25.  subliniază că dezvoltarea pe viitor a acordului de investiții între UE și China trebuie să se bazeze pe încredere reciprocă și pe respectarea pe deplin a obligațiilor OMC; regretă nivelurile enorme ale subvenționării publice a anumitor sectoare cu potențial de creștere, inclusiv cel al panourilor solare, și solicită Comisiei să asigure eliminarea completă a efectelor negative ale dumpingului și ale subvenționării, pentru a urgenta negocierile;

26.  recomandă ambelor părți, în ceea ce privește accesul la piață, să își ia angajamente în privința unor perioade de introducere progresivă și a unor măsuri tranzitorii adecvate pentru anumite sectoare pentru a netezi calea spre liberalizarea deplină sau parțială a acestora; recunoaște, de asemenea, că ambele părți s-ar putea să nu își poată lua angajamente în anumite sectoare; solicită, în acest context, ca sectoarele serviciilor culturale și audiovizuale să fie excluse în continuare din negocierile privind accesul pe piață, conform dispozițiilor relevante ale tratatelor europene; subliniază necesitatea de a aborda politicile industriale intervenționiste, protecția inadecvată a DPI, ambiguitățile în conținutul și aplicarea normelor și alte bariere tehnice și netarifare în calea comerțului;

27.  consideră că, din cauza accesului dificil pe piața chineză, determinat de preponderența întreprinderilor de stat, pentru a fi echilibrat, acordul trebuie să constituie o ocazie privilegiată de a stabili condiții de concurență echitabilă între întreprinderile de stat și întreprinderile private;

28.  subliniază necesitatea ca acordul să asigure capacitatea UE de a exclude accesul investitorilor chinezi la anumite sectoare strategice;

29.  subliniază că acordul nu ar trebui să împiedice părțile și, în ceea ce privește UE, nici statele sale membre, să elaboreze și să implementeze politici-cheie de promovare și protecție a diversității culturale;

30.  subliniază că acordul trebuie să promoveze investițiile sustenabile, favorabile incluziunii și care respectă mediul (îndeosebi în domeniul industriilor extractive) și care încurajează condițiile de muncă decente în întreprinderile vizate de investiție;

31.  solicită introducerea unei clauze care să prevadă ca investitorii să furnizeze unui eventual reprezentant al statului gazdă orice informație pe care acesta o poate solicita cu privire la investiția în cauză, pentru luarea unor decizii legate de investiție sau exclusiv în scopuri statistice, și în același timp ca partea respectivă să protejeze toate informațiile comerciale confidențiale de orice dezvăluire care ar prejudicia poziția concurențială a investitorului sau a investiției;

32.  insistă asupra necesității de a include în viitorul acord dispoziții privind transparența și guvernanța întreprinderilor de stat și a fondurilor de investiții suverane, bazate pe principiile Santiago care, adoptate sub egida FMI, stabilesc principii legate de guvernanța și de structura instituțională a fondurilor suverane, precum și de transparența strategiei lor de investiții;

33.  își reînnoiește apelul privind includerea unei clauze vizând responsabilitatea socială a întreprinderilor, în conformitate cu Principiile directoare ale ONU referitoare la întreprinderi și drepturile omului; afirmă că investitorii ar trebui să aplice Declarația tripartită adoptată de OIM privind întreprinderile multinaționale și politica socială și orientările OCDE pentru întreprinderi multinaționale, precum și standardele internaționale specifice sau sectoriale ale practicii responsabile, atunci când acestea există; solicită includerea unor clauze sociale și de mediu obligatorii ca parte a unui capitol de sine stătător privind dezvoltarea sustenabilă, care face obiectul unui mecanism de soluționare a litigiilor; solicită ambelor părți să pună în aplicare o strategie de investiții sustenabilă și favorabilă incluziunii care să includă o clauză privind responsabilitatea socială a întreprinderilor cu orientări concrete pentru investitori, precum și o metodologie eficientă de evaluare pentru autoritățile publice care supraveghează investițiile rezultate în ceea ce privește impactul lor social și asupra mediului;

34.  subliniază că acordul trebuie să îi oblige pe investitorii chinezi în UE să respecte standardele sociale europene și normele privind dialogul social;

35.  subliniază necesitatea ca acordul de investiții bilateral UE-China să aibă efecte asupra creșterii durabile și creării de locuri de muncă și să promoveze sinergiile și efectele pozitive de contaminare cu alte acorduri regionale comerciale și de investiții la care UE sau China este parte;

36.  solicită Comisiei să completeze evaluarea sa de impact evaluând și impactul acordului de investiții UE-China asupra drepturilor omului, întrucât s-a angajat să o realizeze în temeiul cadrului strategic și al planului de acțiune privind drepturile omului și democrația;

37.  consideră că acordul trebuie să cuprindă o dispoziție care să specifice că toți investitorii au obligația să respecte întru totul legislația părții gazdă la nivel local, regional, național și, dacă se aplică, la nivel supranațional, și că investitorii care nu respectă normele de drept fac obiectul unor acțiuni civile ca parte responsabilă într-un proces judiciar derulat în jurisdicția relevantă pentru orice act sau decizie ilegală luată în legătură cu investiția, inclusiv cazurile în care aceste acte sau decizii au condus la daune semnificative asupra mediului, vătămări personale sau decese;

38.  insistă să se includă în acord o clauză obligatorie care să interzică relaxarea legislației sociale și de mediu pentru a atrage investițiile și care să garanteze că niciuna dintre părți nu poate să nu aplice efectiv legislația relevantă, prin acțiuni sau inacțiuni susținute ori recurente, pentru a încuraja stabilirea, achiziționarea, extinderea sau menținerea investițiilor pe teritoriul său;

39.  insistă asupra faptului că acordul de investiții bilateral UE-China trebuie să respecte acquis-ul Uniunii, inclusiv legislația socială și de mediu în vigoare și că nicio parte nu se poate sustrage de la punerea în aplicare efectivă a legislației sale în aceste domenii, astfel încât toate dispozițiile acestui acord să încurajeze stabilirea, achiziționarea, extinderea sau menținerea ilegală a unei investiții pe teritoriul respectiv al ambelor părți și să promoveze cele mai bune practici antreprenoriale și fair play-ul în afaceri;

40.  insistă asupra faptului că acordul trebuie să impună obligația pentru investitorii străini de a se conforma cu standardele UE de protecție a datelor;

41.  își exprimă profunda îngrijorare față de prea marea libertate de apreciere a arbitrilor internaționali, care dau o interpretare largă clauzelor privind protecția investitorilor, conducând astfel la excluderea unor reglementări publice legitime; solicită ca arbitrii desemnați de părți în contextul unui litigiu să fie independenți și imparțiali, și ca arbitrajul realizat să respecte un cod de conduită bazat fie pe normele Comisiei Națiunilor Unite pentru dreptul comercial internațional (CNUDCI), fie pe cele ale Centrului Internațional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiți (ICSID) sau pe orice alte convenții și standarde internaționale recunoscute și acceptate de către părți;

42.  consideră drept prioritate-cheie includerea în acord a unor mecanisme eficiente de soluționare a litigiilor între state și dintre investitori și state, pentru a preveni, pe de o parte, ca solicitările abuzive să conducă la arbitraje nejustificate și pentru a asigura, de cealaltă parte, că toți investitorii au acces la un proces corect, urmat de executarea fără întârziere a tuturor sentințelor arbitrale;

43.  consideră că acordul ar trebui să prevadă proceduri de soluționare a litigiilor între state, precum și mecanisme de soluționare a litigiilor investitorilor de stat, care se înscriu într-un cadru juridic corespunzător și se supun unor criterii stricte de transparență;

44.  solicită UE și China să stabilească în comun un mecanism de avertizare timpurie pentru a-și oferi o șansă să soluționeze în mod proactiv orice conflict aflat în stadiu incipient privind comerțul sau investițiile cât mai curând posibil, utilizând toate măsurile corespunzătoare, inclusiv instrumentele necoercitive și diplomația comercială;

45.  consideră, de asemenea, că acordul ar trebui să includă dispoziții pentru soluționarea litigiilor în afara instanței pentru a promova o soluționare a conflictelor rapidă, accesibilă și amiabilă între părțile care decid liber să recurgă la ea;

46.  propune ca mecanismele de soluționare a litigiilor, precum medierea, să fie stabilite chiar în cadrul acordului stabilind clar, de exemplu, durata, costul și modul de aplicare a soluțiilor acceptate de către părți;

47.  își exprimă convingerea că, odată încheiat și ratificat în întregime, un acord de investiții UE-China ar trebui să înlocuiască toate acordurile de investiții bilaterale existente dintre statele individuale membre ale UE și China, în conformitate cu dreptul Uniunii;

48.  recomandă ca negocierile să nu fie deschise decât cu condiția încheierii în prealabil a unui acord formal de către Consiliul de stat chinez, pentru ca accesul pe piață să fie inclus în acordul de investiții;

49.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.

(1) JO C 264 E, 13.9.2013, p. 33.
(2) Texte adoptate, P7_TA(2013)0097.
(3) JO C 56 E, 26.2.2013, p. 87.
(4) JO C 168 E, 14.6.2013, p. 1.
(5) JO C 296 E, 2.10.2012, p. 34.
(6) JO C 99 E, 3.4.2012, p. 101.
(7) JO C 99 E, 3.4.2012, p. 31.
(8) JO C 99 E, 3.4.2012, p. 94.
(9) JO C 67 E, 18.3.2010, p. 101.
(10) Texte adoptate din 12.6.2013, P7_TA(2013)0261 şi 0262.

Aviz juridic - Politica de confidențialitate