19. Raportul anual 2007 privind aspectele principale şi opţiunile de bază ale PESC - Strategia europeană de securitate şi PESA - Rolul NATO în arhitectura de securitate a UE (dezbatere)
Preşedinte. - Următorul punct este dezbaterea comună privind:
- raportul (A6-0019/2009) întocmit de Jacek Saryusz-Wolski, în numele Comisiei pentru afaceri externe, referitor la raportul anual privind aspectele principale şi opţiunile de bază ale Politicii externe şi de securitate comună (PESC) în 2007, prezentat Parlamentului European în aplicarea punctului G, alineatul (43) al Acordului interinstituţional din 17 mai 2006 (2008/2241(INI)),
- raportul (A6-0032/2009) întocmit de Karl von Wogau, în numele Comisiei pentru afaceri externe, privind Strategia europeană de securitate şi Politica europeană de securitate şi apărare (PESA) (2008/2202(INI)), şi
- raportul (A6-0033/2009) întocmit de Ari Vatanen, în numele Comisiei pentru afaceri externe, privind rolul NATO în arhitectura de securitate a UE (2008/2197(INI)).
Doamnelor şi domnilor, dacă nu sunteţi interesaţi să urmăriţi dezbaterile noastre, raportorul nostru vă invită să părăsiţi Camera în linişte şi, pentru a păstra demnitatea muncii noastre, vă rugăm să faceţi acest lucru.
Jacek Saryusz-Wolski, raportor. - (Franţa) Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Într-adevăr, consider că politica externă a Uniunii merită să i se acorde atenţie.
raportor. − Domnule preşedinte, astăzi are loc o dezbatere specială privind trei rapoarte importante referitoare la politica externă, de securitate şi de apărare şi la relaţiile UE-NATO.
Raportul nostru anual privind politica externă şi de securitate comună (PESC) a devenit un instrument important, prin intermediul căruia Parlamentul îşi exprimă punctul de vedere strategic referitor la politica externă a UE. În raportul de anul acesta, am decis să ne concentrăm asupra stabilirii politicii şi conturării acesteia. Ne-am concentrat asupra necesităţii de a stabili un dialog adevărat cu Consiliul privind principalele obiective ale politicii externe şi de securitate comună a UE. Am recunoscut faptul că aceasta se află în progres, mai precis faptul că, pentru prima dată, raportul Consiliului face, în mod sistematic, referire la rezoluţiile adoptate de Parlamentul European. Suntem recunoscători: acest lucru reprezintă o adevărată realizare. Cu toate acestea, ne-am exprimat şi regretul că totuşi Consiliul nu se angajează într-un dialog complet cu privire la punctele de vedere propuse de Parlament şi nici nu se referă în documentele operaţionale la aceste rezoluţii, ca la acţiuni sau poziţii comune.
Ne aşteptăm ca raportul anual al Consiliului să furnizeze ocazii pentru a stabili un dialog cu Parlamentul, menit să dezvolte o abordare mai strategică faţă de politica externă şi de securitate comună. Am reiterat în raportul nostru cele mai importante principii, care ar trebui să susţină politica noastră externă. În opinia noastră, PESC trebuie să fie susţinută şi ghidată de valorile pe care Uniunea Europeană şi statele sale membre le preţuiesc, în special, de democraţie, de statul de drept, de respectarea demnităţii ființei umane, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi de promovarea păcii şi a multilateralismului eficient.
Credem că Uniunea Europeană poate avea un anumit impact, dar numai dacă se exprimă cu o singură voce şi dacă beneficiază de instrumentele potrivite, precum cele care reies din Tratatul de la Lisabona, şi de un buget mai generos. Putem lua măsuri eficiente numai atunci când acestea sunt justificate atât de Parlamentul European, cât şi de parlamentele naţionale, acţionând la nivelul respectiv şi în conformitate cu propriile lor mandate.
Pentru a fi credibile şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor UE – şi spun aceste lucruri în pragul noilor alegeri parlamentare – resursele alocate PESC trebuie să fie proporţionale cu obiectivele şi ţintele specifice. Prin urmare, regretăm faptul că, la fel ca în anii trecuţi, bugetul PESC este, în mod serios, subfinanţat.
În raportul nostru, abordăm atât aspecte orizontale, cât şi aspecte geografice. Dintre aspectele orizontale, daţi-mi voie să le enumăr pe cele mai importante de care ne-am ocupat: în primul rând, susţinerea drepturilor omului şi promovarea păcii şi securităţii în vecinătatea Europei şi la nivel global; în al doilea rând, susţinerea multilateralismului eficient şi respectarea legislaţiei internaţionale; în al treilea rând, combaterea terorismului; în al patrulea rând, neproliferarea armelor de distrugere în masă şi dezarmarea; în al cincilea rând, schimbările climatice, securitate energetică şi alte probleme, precum securitatea cibernetică.
Am fost selectivi în mod intenţionat în acest raport. Prin urmare, ne concentrăm asupra anumitor zone de prioritate strategică şi geografică precum Balcanii de Vest, Orientul Mijlociu şi Orientul Mijlociu extins, Caucazul de Sud, Africa şi Asia, şi, bineînţeles, asupra relaţiilor cu partenerul nostru strategic, SUA, precum şi asupra relaţiilor cu Rusia.
Raportul ar trebui luat în considerare împreună cu celelalte rapoarte mai detaliate ale Parlamentului şi drept o completare a acestora. Nu ar trebui să încerce să le copieze.
Aş dori să le mulţumesc colegilor mei din această Cameră care aparţin diverselor grupuri politice pentru înţelegerea de care au dat dovadă şi pentru excelenta cooperare. Am încercat să abordăm cât mai multe probleme şi sper ca acest raport va fi sprijinit de o mare majoritate a Camerei.
În final, aş dori să le transmit partenerilor noştri din cadrul Consiliului şi Comisiei că sperăm ca această ocazie să ne poată ajuta să elaborăm un dialog strategic mai intens între Parlament, Consiliu şi Comisie, care va aduce mai multă legitimitate democratică activității pe care o depuneţi, domnule Solana şi doamnă Ferrero-Waldner, pentru ca în triunghiul nostru să existe mai multă cooperare.
Sper că veţi trata acest raport ca pe o posibilitate de a obţine mai multă sinergie, de a întări vocea noastră comună – vocea celor trei actori – şi de a conferi mai multă legitimitate democratică şi parlamentară scopului nostru comun, care este reprezentat de: politica externă; o singură voce; Uniunea Europeană.
Karl von Wogau, raportor. - (Germania) Domnule preşedinte, înalt reprezentant, domnule comisar, acest raport ar trebui să ne ofere ocazia de a analiza cât de departe am ajuns cu politica Uniunii Europene pentru securitate şi apărare, unde ne aflăm acum şi ce rol trebuie să joace Parlamentul European în acest proces.
Făcând acest lucru, trebuie să observăm că, până în prezent, au fost efectuate 22 de desfăşurări în cadrul politicii europene pentru securitate şi apărare, dintre care 16 au fost acţiuni civile şi 6 au fost militare. Acest lucru înseamnă că s-a pus foarte mult accentul pe aspectul civil al acţiunilor. Bineînţeles, aspectul civil este completat de controlul funcţional democratic, întrucât operaţiunile civile din cadrul PESA sunt finanţate din bugetul european şi, prin urmare, sunt atent controlate de către Parlamentul European. Există şi alte lucruri care sunt finanţate din bugetul Uniunii Europene şi care au legătură directă cu politica de securitate. De exemplu, putem aminti domeniul cercetării – 1,3 miliarde EUR în 7 ani; programul Galileo, care conţine aspecte ce ţin de securitate – 3,4 miliarde EUR; şi GMES/Copernicus, un proiect pentru care este pus la dispoziţie un alt miliard de euro. De asemenea, există, în prezent, în Parlamentul European legislaţie în domeniul securităţii şi apărării, iar acest lucru reprezintă un nou pas înainte. Am adoptat o directivă a Parlamentului European şi a Consiliului privind transferul intra-comunitar al echipamentului de apărare şi privind contractele de achiziție publică în domeniul securităţii şi apărării. Acesta reprezintă un important prim pas pe drumul pe care vrem să-l urmăm.
Un aspect de o importanţă deosebită, totuşi, pentru Parlamentul European, îl reprezintă informarea. În acest sens, comisia noastră specială, care are acces şi la informaţii secrete, prezintă şi ea o importanţă deosebită, la fel ca şi discuţiile obişnuite pe care le purtăm în cadrul acestei comisii împreună cu reprezentantul special pentru aceste probleme. Aş dori să profit de această ocazie pentru a mulţumi Înaltului Reprezentant şi colegilor săi pentru colaborarea constructivă care s-a dezvoltat.
Îmi voi îndrepta acum atenţia către punctele individuale ale acestui raport. Acesta invită Uniunea Europeană să-şi definească mai clar propriile interese de securitate. Întotdeauna vorbim despre interesele de securitate ale ţărilor individuale, dar la fel de adevărat este că avem şi interese de securitate comune. Protejarea cetăţenilor noştri în interiorul Uniunii şi în afara acesteia, pacea în zona de vecinătate, protejarea graniţelor externe, protejarea elementelor importante de infrastructură, securitatea energetică, securitatea rutelor comerciale, securitatea bunurilor noastre la nivel global şi multe alte lucruri reprezintă, în realitate, interese de securitate individuale şi interese de securitate comune ale Uniunii Europene.
De asemenea, trebuie să ne gândim care sunt, de fapt, ambiţiile Uniunii Europene legate de securitate şi apărare. Proiectul de raport afirmă foarte clar că nu avem ambiţia de a deveni o superputere, precum Statele Unite ale Americii. De asemenea, se precizează foarte clar că trebuie să ne concentrăm asupra împrejurimilor geografice ale Uniunii Europene. Priorităţile noastre sunt zona Balcanilor – principalul interes al Uniunii Europene – Africa de Nord, conflictele îngheţate din Est şi contribuţia la rezolvarea conflictului din Palestina. Trebuie să ne îndreptăm atenţia foarte clar asupra acestor zone.
Mă simt obligat să punctez faptul că, la finalul preşedinţiei franceze, Consiliul a stabilit obiective foarte ambiţioase, şi anume, dezvoltarea capacităţii de a efectua anumite operaţiuni în paralel. Dacă acest lucru este într-adevăr ceea ce vrem, atunci vom avea nevoie de fonduri pentru a realiza acest lucru. Va fi nevoie de înfiinţarea unui sediu autonom şi permanent la Bruxelles. Aceasta reprezintă o primă cerinţă foarte clară exprimată de Parlament. În comisie a existat o mare majoritate care s-a declarat în favoarea acestui aspect. În al doilea rând, trebuie să ţinem cont de faptul că cele 27 de state membre au la dispoziţie două milioane de soldaţi. Trei procente din aceste efective de militari ar trebui să fie puse la dispoziţia Uniunii Europene, în mod permanent. Acest lucru ar însemna 60 000 de soldaţi. Acesta este motivul pentru care raportul cere ca Eurocorps să fie pus, în mod permanent, la dispoziţia Uniunii Europene. Această invitaţie este adresată celor şase state membre care formează Eurocorps.
Apoi facem afirmaţii clare în privinţa capacităţilor pe care trebuie să le dezvoltăm. Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene cheltuiesc 200 de miliarde de euro anual pentru apărare, iar această sumă de 200 miliarde EUR trebuie să fie mai bine cheltuită decât în trecut. Nu ne putem permite să reinventăm roata de 27 de ori şi, prin urmare, vă solicităm astăzi să vă asiguraţi că, pe viitor, acolo unde banii Uniunii Europene şi ai contribuabililor sunt folosiţi în apărare, aceşti bani vor fi cheltuiţi mai bine decât în trecut. Vă mulţumesc foarte mult.
Ari Vatanen, raportor. −Domnule preşedinte, în urmă cu 70 de ani, domnul Chamberlain se întorcea de la München fluturând o bucată de hârtie şi afirmând „pace pentru timpul nostru”. Ei bine, ştim cât de mult s-a înşelat şi ştim, de asemenea, şi că o gândire optimistă este un înlocuitor mortal pentru realism. Astăzi trebuie să fim brutal de sinceri în această privinţă. UE a înregistrat succese progresive în procesul de conciliere. Evenimentele legate de cel de-al Doilea Război Mondial au fost cele care au dus la crearea Uniunii Europene.
Sunt foarte fericit că domnul Solana se află astăzi aici, pentru că, în sfârşit, avem un număr de telefon pentru UE. Domnul Solana are acest număr, pe care domnul Kissinger l-a cerut în urmă cu mulţi ani.
Însă ce fel de mijloace îi oferim domnului Solana noi, Statele Membre şi politicienii? Aceasta este întrebarea.
În prezent, suntem afectaţi de o criză financiară, care nu a căzut din cer. A fost în mare măsură auto-provocată. Vorbim despre bunurile toxice ale băncilor şi despre cum putem să scăpăm de ele. Poate acesta este, de asemenea, momentul să ne întrebăm: care sunt bunurile toxice şi care sunt obstacolele ce există în faţa procesului de conciliere, care este motivaţia noastră?
Trebuie să mergem mai departe – UE trebuie să continue procesul de conciliere. Lumea se schimbă extrem de repede în jurul nostru. Cel mai mare obstacol este faptul că, pur şi simplu, nu avem o viziune. Suntem nişte politicieni cotidieni miopi. Imobilitatea este cea mai mare problemă a noastră. În jurul nostru lumea se schimbă mai repede decât putem noi să reacţionăm. Care este rezultatul politicilor de securitate ineficiente şi lipsite de succes? Suferinţa umană, cadavre, oameni mutilaţi şi atrocităţi. Chiar dacă aceşti oameni nu votează pentru noi, trebuie să ne pese de ei pentru că sunt fraţii şi surorile noastre care fac parte din marea familie a umanităţii.
La 2 aprilie 1917, preşedintele Wilson a spus că „o înţelegere fermă de pace nu poate fi menţinută decât printr-un parteneriat al naţiunilor democratice”. Preşedintele Wilson a primit Premiul Nobel – pe care l-a meritat mai mult decât Al Gore.
Noi, cei din UE, nu ne dăm seama ce fel de instrumente deţinem în „mozaicul” nostru format din 27 de ţări. Acest mozaic ne oferă un instrument unic în procesul de conciliere. Poate că unora nu le plac francezii, altora nu le plac nemţii şi poate sunt oameni cărora nu le plac nici finlandezii, deşi eu cred că tuturor le plac oamenii din Finlanda! – Însă, atunci când suntem 27 de ţări împreună, nimeni nu poate spune că urăşte UE. Prin urmare, capacitatea unică pe care o avem ne permite să ajungem în orice punct de criză şi să jucăm rolul de doctor sau de arbitru. Cu toate acestea, fără capacitate militară, fără credibilitatea militară, suntem ca un câine care mai mult latră decât muşcă. Suntem idealişti, dar nu ne dotăm cu mijloacele de care avem nevoie pentru a atinge aceste obiective.
Acum este momentul să batem fierul cât e cald: Il faut battre le fer tant qu’il est chaud, cum spun francezii. Domnul Obama este noul preşedinte al Statelor Unite şi stimează Europa, spunând chiar că suntem aliaţi importanţi. Ce avem de făcut? Trebuie să punem la punct o strategie.
Deja 94% din populaţia Europei se află în NATO, şi doar 6% în afara acestei organizaţii. De ce nu folosim acest instrument într-un mod mai eficient? Datorăm acest lucru oamenilor, pentru că este de datoria noastră să alinăm suferinţa umană: este datoria noastră etică şi este în interesul nostru pe termen lung. Putem fi credincioşi moştenirii UE şi putem elimina conceptul de „inevitabil” doar dacă mergem pe urmele înaintaşilor noştri – iar, procesul de conciliere înseamnă exact acest lucru.
Javier Solana , înaltul reprezentant pentru politica externă şi de securitate comună. −Domnule preşedinte, vă mulţumesc pentru că m-aţi invitat din nou la această dezbatere importantă privind PESC. Cred că organizarea acestei dezbateri în fiecare an devine o tradiţie şi sunt foarte fericit că pot participa la un asemenea eveniment. Aş dori să mulţumesc celor trei raportori, domnul Saryusz-Wolski, domnul von Wogau şi domnul Vatanen pentru rapoartele elaborate. Am descoperit în aceste rapoarte o mulţime de lucruri care rezonează cu ceea ce noi gândim şi facem. Am notat foarte multe dintre lucrurile menţionate în rapoarte şi sper din tot sufletul că acestea vor juca un rol important în procesul de aliniere a gândirii noastre cu cooperarea dumneavoastră.
Discursul meu de acum, de la începutul anului 2009, în Parlamentul European, îmi aduce aminte de poziţia pe care o aveam în urmă cu 10 ani, în 1999. Acela a fost momentul când am început să lucrăm la PESC. Privind la locul în care ne aflăm acum şi comparând această situaţie cu cea existentă în ziua în care am început lucrul la PESC, constat că s-au înregistrat foarte multe progrese. Nimeni nu poate trece cu vederea ceea ce s-a realizat.
Astfel cum s-a menţionat, mai mult de 20 de operaţiuni civile şi militare se desfăşoară ori s-au desfăşurat pe aproape toate continentele, din Europa în Asia, din Orientul Mijlociu până în Africa. Mii de europeni, bărbaţi şi femei sunt implicaţi în aceste operaţiuni; de la soldaţi la poliţişti, de la poliţişti de frontieră la supraveghetori, de la judecători la procurori, un număr foarte mare de persoane acţionează pentru a asigura stabilitatea în lume.
Cred că acesta este modul european de a acţiona. O abordare cuprinzătoare în privinţa prevenirii şi gestionării crizei; o gamă largă şi diversificată de instrumente, din care putem alege ceea ce este necesar; o capacitate de reacţie rapidă; încercarea de a fi ceea ce merităm să fim, un actor la nivel global, astfel cum ni s-a cerut din partea ţărilor terţe. În mod evident, dacă Tratatul de la Lisabona urmează să fie ratificat, şi sper că aşa se va întâmpla, fără nici o îndoială că acţiunile noastre ar fi mai eficiente.
Aş dori să mulţumesc Parlamentului pentru susţinerea pe care ne-a acordat-o în ultimii ani, pentru buna cooperare din partea dumneavoastră, reprezentanţii cetăţenilor din Uniunea Europeană. Fără implicarea, înţelegerea şi susţinerea, nu doar a membrilor distinsului Parlament, ci şi a cetăţenilor Uniunii Europene prin intermediul altor mecanisme – propriile lor parlamente – ar fi foarte dificil să jucăm rolul pe care încercăm să-l jucăm prin numeroasele operaţiuni pe care le-am efectuat şi prin numărul de cetăţeni ai Uniunii Europene care sunt implicaţi în aceste operaţiuni.
PESC reprezintă mai mult decât un instrument. PESC se referă la valorile noastre, la valorile dumneavoastră, la valorile poporului nostru. Mă simt foarte legat de aceste valori care sunt reprezentate în centrul tuturor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene: drepturile omului, statul de drept, dreptul internaţional şi multilateralismul eficient; toate aceste cuvinte şi concepte sunt, probabil, o reprezentare constructivă a ceea ce noi suntem. Însă PESC ne ajută şi să conturăm cooperarea noastră internă între statele membre ale Uniunii Europene. Colaborând, acţionând împreună, reuşim să ne definim. Prin urmare, PESC este şi o modalitate prin care Uniunea Europeană continuă să se definească în fiecare zi.
Cred că ceea ce am spus va rezona cu gândurile preşedintelui Comisiei pentru afaceri externe. Asta este ceea ce facem şi acestea sunt lucrurile de care ne pasă: valori şi acţiuni şi, în acelaşi timp, construirea Uniunii Europene. Acţionăm astfel pentru că aşa suntem, şi suntem aşa pentru că suntem modelaţi de propriile noastre acţiuni. Cred că acesta este un concept important, pe care trebuie să ni-l amintim mereu.
Strategia pentru securitate din 2003 a fost un document de bază, care ne-a permis să conturăm viitorul parcurs. Cele trei rapoarte fac referire la acest document. După cum ştiţi, în 2008 am actualizat documentul, în colaborare cu Comisia şi cu Parlamentul. Acest document nu îl înlocuieşte pe cel din 2003, dar, cu siguranţă, îl consolidează şi îl actualizează, încorporând ameninţările şi provocările cu care ne confruntăm în lumea în care trăim astăzi, de la schimbările climatice şi până la terorism, de la securitatea energetică şi până la piraterie.
Daţi-mi voie să spun câteva cuvinte despre piraterie, pentru că acest subiect are legătură cu cea mai recentă operaţiune a noastră, Atlanta. Aş dori să subliniez că este prima dată când PESC s-a angajat într-o operaţiune maritimă. Este un pas înainte, un pas făcut în direcţia bună pentru a avea o operaţiune de acest tip. Această operaţiune maritimă împotriva pirateriei este condusă dintr-un cartier general operaţional european existent în Regatul Unit al Marii Britanii. Aceasta implică un număr semnificativ de ţări şi foarte multe ţări terţe doresc să participe la această operaţiune. Astăzi am luat prânzul cu ministrul elveţian de externe, care mi-a spus că ţara sa vrea să participe la această operaţiune pentru că ne împărtăşesc îngrijorarea cu privire la piraterie. Este un lucru foarte important. Probabil vă gândiţi, la fel ca şi mine, că această operaţiune maritimă este foarte importantă, dar că problemele de pe uscat trebuie şi ele rezolvate, la fel ca cele de pe mare.
Daţi-mi voie să spun câteva cuvinte despre structuri – structurile interne care au legătură cu PESC. După cum ştiţi, în ultima lună a preşedinţiei franceze, am lucrat la un document menit să reorganizeze şi să stabilească un aspect foarte drag mie. Am încercat să fac acest lucru de la bun început şi acum avem susţinerea pentru a realiza acest lucru, şi anume, dezvoltarea unei capacităţi strategice de planificare care este, în acelaşi timp, de natură civilă şi militară. Aceasta reprezintă abordarea modernă a gestionării crizei. Cred că astfel de acţiuni sunt lucruri relativ noi şi, din această cauză, putem fi chiar mai eficienţi, mai flexibili şi mai capabili de a ne adapta acestor noi realităţi, comparativ cu ceilalţi. Prin urmare, cred că ceea ce noi facem, obţinând colaborarea militară şi civilă la nivelul planificării strategice, este extrem de important.
Trebuie să precizez, şi sper că veţi fi de acord cu mine, că acţiunile militare, în mod individual, nu pot rezolva conflictele din ziua de astăzi. Acţiunile civile nu sunt posibile fără existenţa unui mediu sigur. Acesta este echilibrul la care trebuie să ajungem şi acest lucru este ceea ce vedem pretutindeni – în Orientul Mijlociu, în Afganistan, oriunde privim. Este vorba despre un concept extrem de important de simbioză între aspectul politic, civil şi cel legat de siguranţa vieţilor noastre.
Astfel cum cei trei raportori au precizat într-un mod foarte elocvent, avem nevoie de capacităţi. Fără capacităţi avem doar nişte documente, iar numai cu aceste documente nu putem rezolva conflicte.
Acest lucru a fost foarte bine scos în evidenţă în timpul Consiliului European organizat în decembrie şi aş dori să le mulţumesc celor trei raportori pentru că au exprimat acest punct de vedere în mod clar. Câteodată se întâmplă să avem probleme cu generarea de forţe şi este foarte important ca dumneavoastră să ştiţi acest lucru. Fără un proces mai rapid de generare a forţei, fie că este vorba de poliţie, procuratură sau armată, va fi foarte dificil să acţionăm în ritmul şi la viteza cerute de gestionarea crizei.
Daţi-mi voie să spun câteva cuvinte despre relaţiile dintre NATO şi Uniunea Europeană, pentru că în raportul elaborat de domnul Vatanen se vorbeşte despre aceste relaţii. După cum ştiţi, există un plan cadru de cooperare, denumit Berlin Plus. Totuşi, nu toate operaţiunile pe care le efectuăm în numele Uniunii Europene se încadrează în prevederile acestui plan cadru de cooperare cu Alianţa Nord-Atlantică. Încă avem probleme, după cum ştiţi, pentru că această relaţie nu a reuşit să depăşească unele dintre dificultăţile pe care le avem în a coopera într-adevăr în cadrul operaţiunilor efectuate împreună cu NATO şi care nu se încadrează în planul cadru Berlin Plus. Avem probleme în Kosovo, probleme care nu au fost încă rezolvate şi avem probleme în Afganistan. Sper din tot sufletul că după summit-ul NATO vom reuşi să rezolvăm aceste probleme.
Daţi-mi voie să spun câteva cuvinte despre Afganistan. Fără nici un dubiu, aceasta va fi una dintre cele mai importante probleme cu care ne vom confrunta în 2009. Aţi văzut care este poziţia preşedintelui SUA, Barack Obama în privinţa acestei zone – Afganistan-Pakistan – şi în privinţa numirii unui reprezentant special. Trebuie să obţinem rezultate şi trebuie să le obţinem în mod raţional. Va fi nevoie de mai mult angajament. Acest lucru nu înseamnă neapărat implicare militară, însă trebuie să ne implicăm într-un mod mai eficient şi mai coordonat între noi şi împreună cu alţii – Statele Unite ale Americii, comunitatea internaţională în ansamblu, Naţiunile Unite. Am avut ocazia de a mă întâlni de câteva ori cu Richard Holbrooke şi cu Generalul Petraeus. Vom reexamina acest concept în săptămânile următoare şi va fi foarte bine dacă, până atunci, vom fi pregătiţi să răspundem în mod constructiv unei probleme foarte importante în care suntem implicaţi, în care Uniunea Europeană este implicată, în care Statele Unite sunt implicate, şi în care consider că trebuie să rămânem implicaţi.
Am putea vorbi ore în şir despre multe alte probleme – energie, neproliferare, orice vreţi dumneavoastră, însă cred că important este faptul că există un acord fundamental între cele trei rapoarte care au fost prezentate astăzi în legătură cu ceea ce am făcut în ultimul timp. Aş dori să închei mulţumindu-vă foarte mult pentru cooperare. Mulţumesc, în special, celor care colaborează mai intens cu mine la câteva dintre dosarele specifice în care suntem implicaţi. După cum am spus, cred că felul în care acţionăm la nivel internaţional în numele Uniunii Europene ne va defini, de asemenea. În acest moment este foarte important să acţionăm mai bine pentru că vrem să fim mai buni.
Benita Ferrero-Waldner, membră a Comisiei −Domnule preşedinte, apreciez această ocazie de a participa din nou la această dezbatere complexă privind aspecte legate de politica externă şi de securitate.
Daţi-mi voie să mulţumesc autorilor celor trei rapoarte care stau la baza dezbaterii de astăzi. Aş dori să precizez că serviciile domnului Javier Solana şi ale mele au colaborat foarte bine în ceea ce priveşte raportul privind Strategia europeană de securitate (SES) şi cred că acest lucru s-a văzut în rezultate. Raportul reflectă bine noile provocări în domeniul securităţii cu care se confruntă UE şi oferă o definiţie extinsă a securităţii.
Daţi-mi voie întâi să spun câteva cuvinte despre politica externă şi de securitate comună (PESC). Raportul care se află în faţa noastră azi şi raportul privind Strategia europeană de securitate ajung la concluzia că Uniunea Europeană poate să facă diferenţa dacă toată lumea colaborează pentru a se asigura că există o politică perfect coerentă, o politică care ţine cont de PESC, de dimensiunea Comunităţii şi, bineînţeles, de acţiunile statelor membre. Nu numai că este nevoie să ne exprimăm cu toții cu o singură voce, dar este nevoie şi să acționăm împreună, în mod coerent şi coordonat.
Acest lucru presupune să reunim cel mai bun amestec de instrumente politice ale UE, începând cu operaţiunile PESA pentru prevenirea conflictelor şi măsurile de reacţie la criză, prin Instrumentul pentru stabilitate, asistenţa pentru dezvoltare, ajutor umanitar sau instrumente asociate democraţiei şi drepturilor omului. Permiteţi-mi să vă dau câteva exemple: Afganistan, Georgia, Kosovo şi Ciad ar putea să ne arate cum punem aceste teorii în aplicare.
În Afganistan, am acordat un loc important sectorului securităţii, reformei şi guvernării în cadrul strategiei generale de asistenţă. Începând cu 2007, Comisia a început un nou program menit să reformeze sectorul justiţiei. În ceea ce priveşte stabilirea politicilor, misiunea EUPOL a Consiliului se ocupă de îndrumarea şi pregătirea pe teren, în timp ce Comisia susţine poliţia naţională afgană prin fondul LOFTA pentru menţinerea legii şi ordinii. Comisia este, de asemenea, principalul trezorier pentru costurile curente ale poliţiei afgane – peste 200 de milioane de euro din 2002 până în prezent.
În Georgia UE acordă asistenţă financiară suplimentară post-conflict. Până în prezent, guvernul a primit o sumă totală de 120 de milioane de euro – dintr-o sumă de 500 milioane EUR alocată pentru perioada 2008-2010. Acest ajutor excepţional din partea CE a contribuit la prevenirea apariţiei unei crize umanitare majore.
În Kosovo, Comisia şi-a îndeplinit rolul de a furniza la timp personalul şi echipamentul necesare pentru misiunea EULEX din Kosovo. Pe lângă asistenţa acordată, anul acesta vom pregăti un studiu, care ar trebui să identifice metodele care ar putea ajuta dezvoltarea politică şi socio-economică în Kosovo, precum şi progresul acestei ţări către integrarea în Uniunea Europeană.
În Ciad am alocat în total 311 milioane de euro în cadrul celui de-al 10-lea Fond european pentru dezvoltare. Aici, obiectivul nostru este să contribuim la reducerea sărăciei şi să facilităm dezvoltarea economică. Priorităţile noastre sunt buna guvernare, inclusiv în domeniul judiciar şi în poliţie, infrastructura şi dezvoltarea rurală. În plus, susţinem pregătirea a 850 de poliţişti din Ciad în cadrul misiunii MINURCAT a Naţiunilor Unite, prin Instrumentul pentru stabilitate, cu un ajutor de 10 milioane de euro. De asemenea, facilităm întoarcerea voluntară a persoanelor ciadiene strămutate în interiorul ţării şi a refugiaţilor, oferind asistenţă umanitară în valoare de 30 de milioane de euro.
Consider că aceasta este cea mai bună abordare şi ea trebuie urmărită, în mod sistematic, de fiecare dată când UE se confruntă cu o nouă criză.
Flexibilitatea din cadrul amestecului nostru de politici este subliniată în raportul din decembrie anul trecut privind Strategia europeană de securitate şi la această flexibilitate se face referire în toate cele trei rapoarte pe care le avem în faţă. În raportul privind SES, se precizează în mod corect că legăturile dintre politicile interne şi externe ale UE au devenit mai pronunţate, lucru care este fără îndoială esenţial atunci când luăm în considerare probleme, precum securitatea energetică şi schimbările climatice, sau concentrarea pe legătura dintre securitate şi dezvoltare şi recunoaşterea importanţei pe care o are reducerea pe termen lung a sărăciei, ca mijloc de a reduce ameninţările la adresa securităţii.
Acest raport recunoaşte necesitatea de a comunica mai bine cu cetăţenii noştri în privinţa tuturor aspectelor legate de securitate, care reprezintă motive de îngrijorare pentru ei, astfel încât să ne putem menţine sprijinul în cadrul implicării la nivel global, şi subliniază faptul că tot ceea ce UE a făcut în domeniul securităţii se bazează pe valorile şi principiile noastre şi a avut legătură cu obiectivele Naţiunilor Unite. Trebuie să continuăm să răspândim acest mesaj oamenilor, şi în ceea ce priveşte aspecte precum terorismul, şi trebuie să precizăm că această acţiune se bazează, în mod ferm, pe respectarea drepturilor omului şi a dreptului internaţional.
De asemenea, recunoaştem rolul societăţii civile, al ONG-urilor şi al femeilor în procesul de conciliere, reflectând astfel o abordare europeană veritabilă.
Am fost încântată să observ că raportul PE privind SES a subliniat nevoia de a implementa în continuare rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU numerele 1325 şi 1820 privind femeile şi conflictele.
În ceea ce priveşte energia, criza gazelor care a afectat UE în acest an a avut efecte fără precedent. În ceea ce priveşte securitate energetică, este clar faptul că avem de tras nişte învăţăminte. De exemplu, a devenit clară necesitatea de a avea o piaţă europeană internă funcţională a energiei, de a exista interconexiuni şi proiecte de infrastructură, fiind nevoie să se dezvolte anumite mecanisme care să rezolve crizele de aprovizionare şi, de asemenea, ca UE să aibă o politică externă solidă în domeniul energiei, iar noi susţinem această abordare largă.
Raportul solicită că Uniunea Europeană să joace un rol mai important în zona de vecinătate, dar nu voi vorbi despre acest lucru acum.
Relaţiile noastre cu Rusia, care au fost puse la încercare în ultimul timp, joacă un rol important şi au un foarte mare impact asupra securităţii.
Legătura transatlantică rămâne fundamentală pentru securitatea noastră comună, şi, în curând, vom colabora cu preşedintele american Obama în privinţa aspectelor prioritare.
Daţi-mi voie să închei spunând câteva cuvinte în legătură cu un element special al contribuţiei Comisiei la reacţia faţă de criza europeană, şi anume, Instrumentul pentru stabilitate. În primii doi ani în care noul instrument a fost pus în aplicare s-au înregistrat succese, atât în ceea ce priveşte implementarea bugetului, cât şi în ceea ce priveşte calitatea operaţională şi coordonarea politică alături de Consiliu şi de Parlament. Până în prezent, au fost alocate 220 de milioane de euro pentru 59 de acţiuni desfăşurate în întreaga lume în 2007 şi 2008, cea mai mare parte dintre acestea având loc în Africa, urmată de Asia şi Orientul Mijlociu, plus Kosovo şi Georgia. Astfel cum domnul Javier Solana a menţionat deja, priorităţile pentru anul 2009 vor include, cu siguranţă, Afganistanul, Pakistanul şi Orientul Mijlociu.
Permiteţi-mi să precizez că noi, prin intermediul Instrumentului pentru stabilitate şi în strânsă colaborare cu secretariatul Consiliului, suntem implicaţi în mai multe activităţi şi jucăm un rol din ce în ce mai important în a furniza pregătire pentru personalul misiunilor organizate pentru achiziţii publice şi administrare financiară, precum şi pregătire în domeniul PESA pentru echipele civile de reacţie. Am instruit 600 de poliţişti experţi în gestionarea civilă a crizei, în conformitate cu standardele de instruire ale Naţiunilor Unite, astfel încât puterea, flexibilitatea şi interoperabilitatea poliţiştilor din UE au fost îmbunătăţite.
Aş dori să adaug – şi cred că este un aspect extrem de important, pentru Afganistan, de exemplu – că avem nevoie să ne asigurăm că termenii şi condiţiile serviciilor pentru personalul suplimentat din statele membre şi pentru personalul contractat sunt suficient de atractive, astfel încât să furnizeze suficient de mulţi candidaţi calificaţi care să participe la misiunile noastre. Cred că va trebui să acţionăm în această direcţie. Acest lucru înseamnă că participarea noastră la procesul de gestionare a crizei este din ce în ce mai solicitată, iar aşteptările în ceea ce priveşte elementele pe care le poate furniza UE sunt foarte mari. Cu toate acestea, vom încerca să mergem şi să facem ceea ni se solicită.
Valdis Dombrovskis, autor al opiniei Comisiei pentru bugete. - (Letonia) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, în legătură cu raportul anual (2007) privind aspectele principale şi opţiunile de bază ale Politicii externe şi de securitate comune, aş dori să subliniez câteva dintre aspectele pe care Comisia pentru bugete le consideră a fi importante. În primul rând, aş dori să vă vorbesc despre transparenţa cheltuielilor bugetare asociate politicii externe şi de securitate comune. Practica implementată de Comisia Europeană, aceea de a raporta în anul următor sumele nefolosite din bugetul alocat politicii externe şi de securitate comune, pe care Comisia Europeană îl consideră drept venit alocat, reprezintă un motiv de îngrijorare. Comisia pentru bugete a solicitat Comisiei să furnizeze informaţii privind această practică financiară şi recomandă ca această problemă să fie examinată în cadrul uneia dintre reuniunile obişnuite privind politica externă şi de securitate comună. În al doilea rând, aş dori să discut transferul repartiţiilor între diverse titluri ale capitolelor bugetare din cadrul politicii externe şi de securitate comună. Fără îndoială, aici este nevoie să existe o anumită flexibilitate, pentru a putea reacţiona rapid la crizele din ţările ce nu aparţin UE. Totuşi, Comisia ar putea îmbunătăţi transparenţa şi, prin urmare, analiza democratică în domeniul politicii externe şi de securitate comune, informând Parlamentul din timp în legătură cu transferurile interne. Acest aspect este extrem de important, deoarece majoritatea misiunilor de politică externă şi de securitate comună, ca de exemplu, în special, misiunea Uniunii Europene de monitorizare în Georgia şi misiunea EULEX din Kosovo, reprezintă puncte sensibile din punct de vedere politic. În al treilea rând, în ceea ce priveşte reuniunile obişnuite privind politica externă şi de securitate comună care au loc în conformitate cu prevederile Acordului interinstituţional din 17 mai 2006 privind disciplina bugetară şi buna gestionare financiară, Comisia pentru bugete consideră că aceste întruniri ar putea fi mai eficiente dacă ar evalua măsurile planificate în sfera politicii externe şi de securitate comună şi în mediul Uniunii Europene, precum şi strategiile pe termen lung implementate în ţările non UE, precum şi dacă ar elabora o poziţie a autorităţii bugetare înainte de întrunirea de conciliere. Vă mulţumesc pentru atenţie.
José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra, în numele Grupului PPE-DE. - (Spania) Domnule preşedinte, doresc să mulţumesc celor trei raportori ai Parlamentului European - domnul Saryusz-Wolski, domnul von Wogau şi domnul Vatanen - pentru rapoartele elaborate şi să subliniez, la fel ca doamna Ferrero-Waldner şi domnul Solana, faptul că aceste rapoarte reprezintă o contribuţie semnificativă a Parlamentului la acţiunea de dezvoltare a unei politici externe de siguranţă şi de apărare puternice, vizibile şi eficiente. Această politică trebuie să garanteze protejarea intereselor noastre în lume, să protejeze cetăţenii noştri şi să le ofere siguranţă. Trebuie să contribuie la crearea unei Uniuni Europene care îşi joacă rolul într-un sistem multilateral eficient şi, mai mult decât atât, domnule preşedinte, trebuie să ofere garanţia că drepturile omului şi valorile democratice au întâietate în orice parte a lumii.
Consider că ne putem da seama din Tratatul de la Lisabona şi din ştirile care ajung astăzi din Republica Irlanda – unde 60% dintre alegători s-au declarat în favoarea tratatului – şi din Republica Cehă – unde Parlamentul a ratificat tratatul – faptul că Uniunea Europeană începe să crească din punct de vedere al politicii externe şi de securitate. Mai mult decât orice, acest lucru trebuie să contribuie la acţiunea de a convinge guvernele să aibă un mod de gândire mai european atunci când se confruntă cu o criză.
Consider că Uniunea Europeană trebuie să-şi dezvolte propriile idei strategice – această problemă este evidentă şi este abordată în noua strategie de securitate – fără a uita însă că legătura transatlantică este înscrisă în codul genetic al Uniunii Europene. Statele Unite, prin intermediul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, au reprezentat garanţia pentru securitatea Europei şi, deocamdată, încă nu există o alternativă pentru această legătură.
Mai mult, consider că Europa va putea fi considerată drept o „putere” numai dacă Europa se evidenţiază prin ea însăşi, nu împotriva Statelor Unite, ci împreună cu Statele Unite, ca doi parteneri ce împărtăşesc aceeaşi viziune asupra lumii şi care dovedesc respect unul faţă de celălalt. Bineînţeles, acest lucru nu înseamnă că Uniunea Europeană trebuie să ofere o carte albă Statelor Unite: trebuie să ne apărăm interesele şi valorile ori de câte ori considerăm că acest lucru este necesar. Statele Unite trebuie, de asemenea, să înveţe să respecte poziţiile adoptate de Uniunea Europeană pentru că, aşa cum presupune activitatea doamnei Ferrero-Waldner şi a domnului Solana, noi reprezentăm o instituţie care poate fi respectată pe plan internaţional şi care are un potenţial semnificativ în calitate de interlocutor în orice parte a lumii.
Helmut Kuhne, în numele Grupului PSE. - (Germania) Domnule preşedinte, deşi acest lucru nu este adevărat în ceea ce priveşte Consiliul, aici în Parlament, şi prin urmare şi în cadrul Comisiei, ne îndreptăm vertiginos către finalul acestui mandat electoral. Din acest motiv, cred că ar fi normal să nu ne comportăm ca nişte simpli contabili care verifică bilanţul progresului înregistrat de politica europeană de securitate şi apărare, ci trebuie să acţionăm într-o calitate mult mai importantă.
Trebuie să recunosc faptul că sunt divizat între două modalităţi de a privi această situaţie. Îmi smulg părul de fiecare dată când trebuie să ne ocupăm de probleme care ţin de necesităţile zilnice, atunci când o misiune se află în situaţia de a eşua pentru că îi lipsesc şase elicoptere, atunci când nu există deloc voinţă politică în diverse capitale europene sau când se întrerup proiecte tehnologice.
Cu toate acestea, când privesc lucrurile din perspectivă istorică, totul pare diferit, iar domnul Solana merită laude sincere în acest sens. Trebuie să ne amintim că Politica europeană de securitate şi apărare există doar de aproximativ zece ani, iar documentul privind strategia pentru securitate a fost elaborat de-abia în anul 2003. Din acest motiv, progresul înregistrat este într-adevăr uriaş din punct de vedere istoric. Fiind un optimist istoric, atunci când am dubii, aleg cel de-al doilea punct de vedere.
Al doilea punct de vedere pe care eu, ca social-democrat, doresc să îl abordez, are legătură cu ceva pentru care nici Uniunea Europeană, nici NATO nu poartă responsabilitatea, dar care îi afectează pe toţi europenii. Are legătură cu dezvoltarea asociată sistemului de apărare anti-rachetă implementat în Polonia şi Cehia. Noi, ca social-democraţi, suntem foarte încântaţi să auzim că lucrurile pe care le-am propus sunt acum implementate în legătură cu schimbările din Statele Unite.
Întotdeauna am spus că nu are nici un rost să grăbim decizia privind staţionarea echipamentelor, întrucât, în prezent, nu există nici o ameninţare venită din partea Iranului, de exemplu. Hillary Clinton spunea săptămâna trecută că Statele Unite va lua următoarele decizii în funcţie de ceea ce se petrece în Iran. Joe Biden a spus că acest lucru depinde de capacităţi tehnice şi de considerente financiare. Acestea sunt lucruri pe care le salutăm. Cel puţin, nu vom fi ultima brigadă condamnată să fluture steagul sistemului de apărare anti-rachetă.
Annemie Neyts-Uyttebroeck, în numele Grupului ALDE. - (Olanda) Dezbaterea de astăzi, care se bazează pe trei rapoarte, dovedeşte faptul că, în ciuda celor susţinute de mulţi euro-pesimişti şi euro-sceptici, politica europeană de apărare şi securitate şi o politică externă europeană prind contur din ce în ce mai bine şi arată din ce în ce mai multe semne de consistenţă. Acest lucru a fost demonstrat din plin de antevorbitorii mei.
În primul rând, aş dori să mulţumesc celor trei raportori pentru felul în care au luat în considerare părerile raportorilor de orientare liberală în momentul redactării acestor rapoarte. Suntem încântaţi de faptul că multe dintre opiniile noastre sunt reflectate în aceste documente. În opinia mea, este puţin nefericit faptul că pentru raportul NATO elaborat de domnul Vatanen, care a depus toate eforturile pentru a lua în considerare cât mai multe opinii şi abordări, au fost prezentate amendamente de către Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) şi al Democraţilor Europeni, precum şi de Grupul Socialist din Parlamentul European în ultimul moment, ca şi când aceste două grupuri ar fi dorit să-şi pună propria ştampilă pe acest raport.
Cu toate acestea, noi vom aproba acest raport, deoarece considerăm că, în ceea ce priveşte, acest raport reuşeşte să scoată în evidenţă aspectele corecte şi că dovedeşte suficient realism. De exemplu, raportul recunoaşte, într-o manieră elegantă, că între Uniunea Europeană şi NATO există cu siguranţă o competiţie. Asemenea lucruri sunt de obicei ignorate complet, chiar dacă aceasta este starea de fapt.
În al doilea rând, amendamentul propus de domnul Duff şi de mine, în care prezentăm clar dificultăţile provocate de atitudinea adoptată de Turcia, Grecia şi Cipru în cadrul NATO şi al Uniunii Europene a fost acceptat. De obicei, nu reuşim să obţinem mai mult decât o aluzie elegantă în acest sens.
În final, se pledează pentru complementaritate între strategiile Uniunii Europene şi ale NATO în legătură cu apărarea şi securitatea, aspect care, doamnelor şi domnilor, este vital.
Konrad Szymański, în numele Grupului UEN. - (Polonia) Domnule preşedinte, finalul liberal al istoriei prezis în anii 1990 s-a dovedit a fi o fantezie. Suntem îndreptăţiţi să ne simţim din ce în ce mai izolaţi. Prin urmare, nu există nici o alternativă de cooperare între Uniunea Europeană şi NATO. Nu există nici o alternativă pentru ca Europa şi SUA să se implice mai mult în chestiuni legate de securitatea internaţională. În mod contrar, principiile legate de ordinea internaţională ar fi, de facto, dictate de Coreea, Iran sau de teroriştii din Hamas.
Energia, materiile prime, pirateria şi securitatea Internetului necesită o atenţie specială. De curând, în Polonia am învăţat că o mai bună coordonare a salvării ostaticilor reprezintă o altă problemă uriaşă. Totuşi, faptul că deciziile sunt luate în comun nu înseamă neapărat că acestea sunt decizii bune. Prin urmare, eu nu aş supraevalua rolul Tratatului de la Lisabona. Limitările eficienţei noastre se pot găsi în capitatele Europene. Acesta este locul unde ar trebui să căutăm dorinţa politică de a încerca să implementăm o politică mondială comună, iar nu în ceea ce priveşte procedurile.
Angelika Beer, în numele Grupului Verts/ALE. - (Germania) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, este adevărat că politica europeană externă şi de securitate s-a dezvoltat extrem de rapid în ultimii ani. Totuşi, trebuie să ne asigurăm că dezvoltarea şi schimbarea în legătură cu rezolvarea ameninţărilor şi a crizelor de orice fel au loc la fel de repede.
Grupul meu se opune ideii de a ne peria propria muncă. Din acest motiv, nu sunt pregătită să laud rapoartele care se găsesc astăzi în faţa noastră. Domnul Saryusz-Wolski a elaborat un raport solid şi acesta este un document pe care noi îl vom susţine. Acestea fiind spuse, dilema strategică devine clară. Domnule Solana, aveţi perfectă dreptate. Tocmai ne-aţi spus că trebuie să îmbunătăţim cooperarea europeană la nivel strategic. Totuşi, în primul rând, lucrul pentru care trebuie să luptăm şi ceea ce trebuie să creăm, este o strategie europeană comună de politică externă şi de securitate – un lucru pe care încă nu îl avem.
Spun acest lucru pentru că ne aflăm la o răscruce istorică. Aceste rapoarte – în special cel elaborat de domnul Vatanen – privind NATO, şchioapătă în umbra noului guvern american. Domnul Vatanen a refuzat să abordeze în raportul său problema dezarmării nucleare – cu privire la care vom vota din nou mâine. Şi atunci, despre ce vorbim?
Îmi voi îndrepta acum atenţia asupra raportului elaborat de domnul von Wogau. Acest raport dezbate un nou concept: SAFE (în limba engleză cuvântul înseamnă SIGURANŢĂ). Este un joc interesant de cuvinte – Synchronised Armed Forces Europe (Forţele armate sincronizate din Europa) – dar acest concept pur şi simplu nu există. În plus, noi nu ne dăm seama de ce ar trebui să susţinem acest raport, în condiţiile în care conceptul nu este unul real. Domnul von Wogau a neglijat să discute în raportul său problema securităţii umane. Grupul pe care îl reprezint susţine că noi, ca reprezentanţi ai Uniunii Europene, trebuie să stabilim, în mod clar, acest obiectiv în cadrul politicii internaţionale. Domnul von Wogau a uitat să ne asigure că vorbim despre parteneriatul pentru reconciliere sau despre crearea unui corp civil al păcii. Din aceste motive, mă simt îndreptăţită să spun că acest raport este complet nepotrivit, dacă suntem de părere că Europa trebuie să acţioneze acum, în următoarele luni, începând de astăzi – iar acest lucru a devenit evident în cadrul conferinţei pentru securitate organizate la München.
Există o portiţă apărută după alegerile din Statele Unite. Nu ştiu cât timp această portiţă va rămâne deschisă. Noi, ca europeni, trebuie să formulăm acum interesele noastre strategice şi să le încorporăm în alianţă – NATO – şi trebuie să elaborăm propriile noastre definiţii ale securităţii, astfel cum a subliniat doamna Ferrero-Waldner, în ceea ce priveşte Rusia. În mod contrar, în câteva luni, administraţia Statelor Unite va fi mai prevăzătoare decât noi, în Uniunea Europeană, şi va lua decizii, în cadrul unor discuţii bilaterale cu Rusia, în privinţa unor poziţii strategice de securitate fără ca puterea europeană – putere politică, puterea de prevenire a conflictelor – să mai poată avea vreo influenţă în restabilirea politicii de securitate transatlantică.
Din acest motiv, fac apel la noi şi la dumneavoastră să lăsăm în urmă vechile prejudecăţi legate de războiul rece şi să alegem una dintre tabere în defavoarea celeilalte, să ne menţinem decizia şi să mergem mai departe. Europa are obligaţia faţă de cetăţenii săi de a crea un parteneriat de securitate care să aducă pace, nu altceva.
Tobias Pflüger, în numele Grupului GUE/NGL. - (DE) Domnule preşedinte, rapoartele elaborate de domnul von Wogau şi domnul Vartanen sunt explicite şi clare şi promovează şi mai mult ideea militarizării Uniunii Europene. Rapoartele solicită transformarea de facto a UE într-o putere militară. Raportul domnului von Wogau privind Strategia europeană de securitate solicită o „Forţă armată europeană integrată”. Nu îi împărtăşim ideea că aceasta este calea care trebuie urmată. În plus, raportul susţine, printre altele, crearea unui cartier general operaţional al UE şi o piaţă comună a echipamentelor de apărare.
Raportul von Wogau oferă chiar susţinere retrospectivă pentru programul Eurofighter, un program exagerat de scump. Raportul afirmă că Tratatul de la Lisabona, care „va introduce inovaţii majore în domeniul PESA”, prezintă o importanţă deosebită. Acesta este unul dintre principalele motive pentru care ne opunem Tratatului de la Lisabona.
Raportul Vatanen solicită crearea unor structuri permanente de cooperare între UE şi NATO. Considerăm că acesta este un pas greşit. Fiecare nouă misiune militară a UE este problematică. NATO nu este o alianţă pentru pace – este un procuror al războaielor, întâi în Iugoslavia şi acum în Afganistan. Ce războaie mai urmează? NATO este echivalent cu politica războiului. Raportul cataloghează NATO ca fiind „centrul securităţii europene”. Nu! NATO reprezintă nesiguranţă! O combinaţie între NATO şi UE ar reprezenta o chestiune problematică, în special în ceea ce priveşte cele două strategii.
Noi, cei din Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică, apărăm ideea unei Uniuni Europene civile şi ne opunem structurii NATO. Desfiinţarea NATO este, de fapt, lucrul care este necesar. NATO doreşte să organizeze manifestări la Strasbourg, Baden-Baden şi Kehl, pentru a aniversa 60 de ani de existenţă. Astăzi, de aici, invit Parlamentul European să protesteze împotriva acestui summit NATO! Şaizeci de ani de existenţă a NATO sunt prea mulţi, cu şaizeci de ani mai mult decât ar fi trebuit.
Grupul nostru a înaintat mai multe rapoarte minoritare ca reacţie la rapoartele domnilor von Wogau şi Vatanen, iar colegii mei vor elabora rapoarte privind problemele specifice existente în relaţia cu Rusia. Ca şi înainte, respingem sistemul de apărare anti-rachetă şi respingem formulările din acest raport care fac referire la Cipru. Prin urmare, vom vota împotriva acestor două rapoarte.
Bastiaan Belder, în numele Grupului IND/DEM. - (Olanda) Cu mai puţin de un an în urmă, când, împreună cu o delegaţie a PE am aflat despre activităţile misiunii poliţiei UE în Cisiordania, am întrezărit o rază de speranţă că o Autoritate Palestiniană chiar îşi impunea autoritatea prin intermediul unui sistem poliţienesc şi de securitate eficient. Alineatul (25) din raportul Saryusz-Wolski salută prelungirea mandatului misiunii poliţieneşti a UE în regiunile palestiniene.
Între timp, de curând am văzut câteva rapoarte foarte nefavorabile privind siguranţa publică în Cisiordania, în care se menţionau, printre altele, extorcări de fonduri practicate de membrii sistemului palestinian de securitate, care noaptea acţionează ca o grupare mafiotă, sau chiar numele membrilor unor grupuri teroriste, care se află pe statul de plată al Autorităţii Palestiniene.
Aş dori să întreb Consiliul şi Comisia dacă aceste rapoarte sunt adevărate. Este doar ficţiune? Pe scurt, care sunt ultimele informaţii pe care le deţinem în privinţa misiunii poliţieneşti a UE în regiunile palestiniene? În cele din urmă, acesta este esenţialul. Dacă se urmăreşte crearea unui stat palestinian funcţional, mai întâi de toate trebuie restaurate legea şi ordinea în Cisiordania.
Luca Romagnoli (NI). - (Italia) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, aş vrea să precizez că Alianţa Nord-Atlantică este un instrument de apărare demodat şi că în anumite cazuri recente nu a ajutat relaţiile cu Rusia, de exemplu. Cred că ar trebui să menţinem relaţiile pe care le avem cu Rusia şi să le folosim pentru a consolida drumul pentru un parteneriat privilegiat.
Sunt de acord cu afirmaţia doamnei Ferrero-Waldner că politicile de securitate comună nu ar trebui să treacă cu vederea faptul că, în ultimul timp, NATO nu s-a dovedit a fi cel mai util instrument de convingere sau de reconciliere.
Cred că acum Europa are maturitatea şi nevoia politică pentru a-şi elabora propria strategie independentă de securitate. Aceasta nu înseamnă să adopte o poziţie opusă. Putem merge alături – aşa cum au spus alţi Membri – fără a continua să fim obiectul unor situaţii care sunt, adesea, interese non-europene. Din acest motiv nu pot susţine raportul prezentat.
Javier Solana, înaltul reprezentant pentru politica externă şi de securitate comună. - (Spania) Domnule preşedinte, dat fiind faptul că cele spuse de diverşii vorbitori urmăresc aceeaşi direcţie, permiteţi-mi să menţionez, în linii generale, trei sau patru aspecte ce-mi vin în minte în urma ascultării discursurilor acestora.
Pentru început, mă voi referi la resurse şi mijloace. Raportorii diverselor rapoarte au precizat că este adevărat că avem probleme cu resursele şi mijloacele, şi că ar fi bine pentru noi dacă am folosi mai bine resursele naţionale. Totuşi, aş spune că avem la dispoziţie anumite mijloace pe care nu le folosim în cel mai bun mod posibil, şi aş dori să subliniez acest lucru.
Consider că a fost o idee bună să se înfiinţeze Agenţia Europeană de Apărare, în acord cu Consiliul European, fără să fie nevoie ca Tratatul de la Lisabona să fie aplicat sau adoptat. Cred că Agenţia poate acţiona foarte bine în procesul de coordonare a politicilor naţionale, pentru a adăuga o mai mare valoare adăugată tuturor politicilor care sunt puse în practică.
Cineva a vorbit despre elicoptere. Elicopterele sunt necesare pentru tot felul de misiuni: misiuni civile, militare, tot felul de misiuni; pentru transport. Astăzi, elicopterele au devenit instrumente esenţiale pentru gestionarea situaţiilor de criză.
O mai bună coordonare a mijloacelor de care dispunem, atât în ceea ce priveşte hardware-ul, cât şi în ceea ce priveşte o mai bună utilizare a software-ului pentru elicoptere, ne-ar permite să le folosim mai bine şi, de fapt, ne-ar oferi mai mult decât avem în activitatea cotidiană.
Aş dori să mai precizez, de asemenea, că în ultimele săptămâni relaţia strategică pe care o avem cu Statele Unite şi cu Federaţia Rusă a făcut paşi mari înainte.
Doamna Beer a vorbit despre Conferinţa pentru securitate de la München; eu cred că a fost un eveniment important, în cadrul căruia s-au înregistrat progrese în timpul unor discuţii neprogramate, pentru că nu a fost vorba de un forum politic de luare de decizii, ci de un forum extrem de important de reflecție. Cred că problemele care se vor discuta intensiv în următoarele luni şi în următorii ani vor fi relaţiile cu Statele Unite, din punctul de vedere al strategiei pentru anii următori, dar şi relaţiile cu Rusia. Aşa s-a întâmplat şi la München, dar şi mai târziu, când am fost la Moscova împreună cu doamna Ferrero-Waldner, unde am discutat cu liderii Federaţiei Ruse pe tema fundamentală a noilor idei privind securitatea europeană.
Europa nu vrea să fie o putere militară. Cred că Europa – Uniunea Europeană – este o putere civilă care dispune de mijloace militare, ceea ce este un lucru foarte diferit de statutul de putere militară, şi cred că această situaţie aşa ar trebui să rămână. Activitatea noastră şi toate documentele pe care le elaborăm şi pe care Parlamentul şi Comisia – sau eu – le elaborează, toate contribuie la atingerea acestui obiectiv.
Aş vrea să spun câteva cuvinte despre poliţia din teritoriile palestiniene, un subiect pe care l-am analizat în sesiunea anterioară. EUPOL este unul dintre cele mai importante bunuri pe care le deţinem în ceea ce priveşte credibilitatea şi activitatea în domeniul securităţii, alături de palestinieni şi în teritoriile ocupate, şi va continua să fie un bun important al Uniunii Europene, care va câştiga recunoaşterea tuturor: a palestinienilor, a israelienilor şi a locuitorilor din ţările vecine. Prin urmare, trebuie să ne asigurăm că facem tot ce putem pentru a continua să acţionăm în vederea atingerii acestui obiectiv.
Elmar Brok (PPE-DE). - (Germania) Domnule preşedinte, domnule comisar Solana, aş dori să le mulţumesc celor trei raportori şi să comentez doar câteva aspecte separate. Totuşi, aş dori să precizez că cei 60 de ani de existenţă a NATO au însemnat 60 de ani de pace şi libertate pentru generaţia mea: ar trebui să se ia aminte de acest lucru.
Dacă acum reuşim să consolidăm politica europeană externă, de securitate şi apărare, într-o perioadă în care multilateralismul se dezvoltă din nou – aşa cum Înaltul Reprezentant, domnul Solana, tocmai a precizat – adică dacă reuşim să încorporăm viziunea noastră referitoare la măsuri preventive şi putere uşoară într-o strategie comună transatlantică în această perioadă de multilateralism, atunci putem fi siguri că ne aşteaptă un viitor măreţ.
În acelaşi timp, întoarcerea Franţei la integrarea militară nu face decât să consolideze poziţia Europei. În cadrul Conferinţei pentru securitate de la München se spunea: în urma explicaţiilor date de premierul Tusk, cancelarul Merkel şi preşedintele Sarkozy – în prezenţa lui Joe Biden, vicepreşedintele Statelor Unite ale Americii – ideea unui corp european în cadrul NATO nici măcar nu a fost contestată. Cel puţin din punctul meu de vedere, a fost o descoperire de senzaţie să văd că americanii nu au protestat în nici un fel. În relaţiile transatlantice, putem miza şi pe dezvoltarea poziţiilor comune în domeniul miliar, astfel încât acestea să poată fi descrise în mod credibil în cadrul NATO. Din acest motiv, ar trebui să ne folosim viziunea asupra capacităţilor miliare punând accentul pe puterea uşoară şi pe prevenţie pentru a aborda un nou program de lucru, unul care deja exista, dar care a devenit mai clar la München, pentru că politicile preşedintelui Obama ne permit să intrăm într-o nouă eră a negocierilor privind dezarmarea. Noi, europenii, putem juca un rol important în cadrul tratatului START, în cadrul tratatului de neproliferare nucleară, care trebuie renegociat, şi, în special, în cadrul Tratatului CFE (Tratatul asupra forţelor convenţionale din Europa), care este deosebit de important în Europa, întrucât avem anumite probleme cu Rusia.
Dacă toate acestea sunt încorporate, inclusiv scutul anti-rachetă, vom aveam noi ocazii – mai bune – de a conduce politicile comune transatlantice, cu Statele Unite drept aliat şi cu Rusia drept partener strategic: o politică paşnică orientată spre interesele Europei. Putem profita de această ocazie doar dacă noi înşine devenim mai puternici şi mai influenţi, şi, prin urmare, această politică se îndreaptă în direcţia corectă.
Ioan Mircea Paşcu (PSE). - Domnule preşedinte, raportul privind rolul NATO în arhitectura de securitate a UE a reflectat diverse abordări în cadrul Parlamentului European, pe de o parte opinii care continuă să considere NATO drept o organizaţie ce oferă membrilor săi cele mai solide garanţii de securitate, şi pe de altă parte, opinii care, dimpotrivă, susţin că avem din ce în ce mai puţină nevoie de NATO într-o lume în care se pare că nu există ameninţări majore – cel puţin nu comparabile cu cea reprezentată de fosta Uniune Sovietică.
Cu toate acestea, până în prezent, în nici una dintre organizaţii nu a existat vreun membru dornic să renunţe la garanţia de securitate oferită de NATO, chiar dacă UE îşi întăreşte eforturile privind apărarea şi securitatea şi a introdus echivalentul articolului 5 din Tratatul de la Washington: clauza de solidaritate din cadrul Tratatului de la Lisabona.
Din punctul meu de vedere, relaţia dintre NATO şi UE – cea mai importantă componentă a relaţiei transatlantice mai largi – ar trebui să fie una care să fie, în mod natural, complementară şi avantajoasă reciproc pentru cei doi parteneri, care sunt obligaţi să colaboreze pentru a răspunde provocărilor din ce în ce mai numeroase şi mai complexe. În acest scop, mecanismele existente – a se vedea acordul Berlin Plus – ar putea fi îmbunătăţite; cele noi – a se vedea propunerea referitoare la un cartier general operaţional al UE – ar trebui luate în considerare; obstacolele – a se vedea impactul pe care îl are problema din Cipru – ar trebui depăşite; şi, cel mai important, percepţiile reciproce ar trebui, fără îndoială, îmbunătăţite. Astfel, pe de o parte, ar trebui să încetăm să mai considerăm NATO drept un adversar şi, pe de altă parte, ar trebui să încetăm să considerăm că UE este doar o anexă a NATO.
După cum s-a precizat anterior, adevărul este că în practică, cei doi parteneri ar putea foarte bine coopera, completându-se reciproc. Din acest motiv, raportul a fost modificat şi sperăm că rezultatul final va deveni acceptabil pentru mulţi dintre noi.
Andrew Duff (ALDE). - Domnule președinte, mai mulţi vorbitori sunt foarte optimişti în ceea ce priveşte lucrurile discutate în această după-amiază. Adevărul este că nu toate misiunile PESA s-au dovedit a fi un succes: unora dintre ele le lipseşte un scop precis, multe dintre ele sunt prost finanţate şi este posibil să dăm greş în campania din Afganistan. Prin urmare, este un lucru bun faptul că Parlamentul propune o contribuţie puternică pentru a defini securitatea comună, şi acum avem nevoie să stabilim criterii mult mai precise şi clare pentru misiunile PESA.
În ceea ce priveşte integrarea forţelor noastre, se pot înregistra progrese, şi nu cred, în nici un caz, că ne-am fi aşteptat tocmai la ciocnirea dintre submarinele franceze şi britanice!
Ryszard Czarnecki (UEN). - (Polonia) Domnule preşedinte, când există prea mulţi preşedinţi, de fapt nu există nici unul. Când vorbim despre problema securităţii, ar trebui să vorbim foarte clar şi precis despre un lucru care reprezintă o chestiune urgentă şi semnificativă. Ceea ce s-a întâmplat anul trecut în Caucaz, în apropiere de Uniunea Europeană, arată că trebuie să acordăm, în mod clar, importanţă politicii estice şi să o considerăm drept o investiţie specială în securitatea Europei şi a UE. Din acelaşi motiv, consider că parteneriatul cu ţările din estul UE este fundamental şi, deşi sunt încântat că acest parteneriat există, mă declar şi îngrijorat, pentru că bugetul alocat Parteneriatului Estic a fost redus aproape cu o treime. Cred că acest lucru reprezintă o problemă fundamentală şi cred că va fi un element specific al Uniunii Europene, nu doar pentru vecinii săi cei mai apropiaţi, ci şi pentru ţările de dincolo de Belarus, Ucraina sau Georgia.
Satu Hassi (Verts/ALE). - (Finlanda) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, doresc să le mulţumesc celor trei raportori. Cu toate acestea, din păcate, trebuie să precizez că nu împărtăşesc punctul de vedere exprimat, în special, în raportul domnului Vatanen, un punct de vedere care nu critică NATO.
Bineînţeles, NATO nu mai este la fel cum era în timpul Războiului Rece, şi nici Europa nu mai este aceeaşi, iar colaborarea dintre NATO şi UE este un lucru excelent. Cu toate acestea, nu împărtăşesc punctul de vedere potrivit căruia ar fi o problemă dacă nu toate statele membre ale UE ar fi membre ale NATO.
Trebuie să recunoaştem faptul că unele state au reuşit să contribuie semnificativ la procesul de reconciliere tocmai pentru că au rămas în afara alianţelor militare, după cum este cazul ţării mele, Finlanda. Întrucât Finlanda nu face parte din nici o alianţă militară, ea nu este nicăieri considerată drept o ţară ostilă sau un purtător de cuvânt al duşmanilor. Datorită acestui fapt, mulţi finlandezi au reuşit să acţioneze ca pacificatori sau mediatori. Exemple sunt acţiunile fostului nostru premier Holker în Irlanda de Nord, cele ale fostului nostru preşedinte Ahtisaari în Namibia, Indonezia, Aceh şi Kosovo, dar şi acţiunile din Sudan ale fostului nostru premier, domnul Haavisto.
Deşi cei mai mulţi dintre europeni trăiesc în state care sunt membre ale NATO, totuşi, trebuie să recunoaştem faptul că existenţa unor ţări ce nu sunt implicate în această organizaţie reprezintă o resursă valoroasă pentru procesul de reconciliere. Acest lucru nu poate fi negat doar din dorinţa de a armoniza politica militară în cadrul UE.
Vladimír Remek (GUE/NGL). - (Cehia) Iniţial am dorit să vorbesc despre pericolul militarizării spaţiului, deoarece, ca fost astronaut, cred că înţeleg acest concept într-un fel anume. Totuşi, documentele prezentate subliniază, printre altele, nevoia de a folosi politica de securitate în beneficiul cetăţenilor UE. În acelaşi timp, nu ne interesează deloc, de exemplu, părerea cetăţenilor în ceea ce priveşte înfiinţarea unor noi baze străine pe teritoriul UE, o acţiune ce este deja planificată. Mai precis, în Polonia şi Cehia continuă pregătirile pentru instalarea componentelor sistemului american de apărare anti-rachetă. Şi, pot să spun că, în special, în ţara mea, Cehia, părerile şi interesele publicului sunt complet ignorate. Nici măcar un oficial din partea UE nu a apărat interesele cetăţenilor, pentru care UE probabil că nici nu există din acest punct de vedere. În acelaşi timp, două treimi din populaţia Cehiei resping, în mod constant, ideea construirii unei baze străine, în ciuda campaniei de informare şi promovare care se desfăşoară de mai bine de doi ani. Din punctul meu de vedere, ceva este în neregulă cu UE în momentul în care interesele cetăţenilor nu sunt reflectate în documente şi când opiniile populaţiei pot fi ignorate în numele intereselor democraţiei. Prin urmare, nu este de mirare că oamenii se îndepărtează de politica UE, considerând-o drept un lucru care nu le aparţine, sau că oamenii, pur şi simplu, resping această politică.
Bernard Wojciechowski (IND/DEM). - Domnule preşedinte, cetăţenii Europei au nevoie de o Uniune puternică, a cărei politică externă, de securitate şi de apărare să fie competitivă. Acest lucru nu se va realiza dacă Uniunea noastră nu acţionează. China şi India se dezvoltă, nu doar ca puteri economice, ci şi pe plan militar.
Avantajul competitiv al Europei ar trebui să se bazeze pe cunoştinţe şi inovaţie. Ar trebui cu toţii să păstrăm şi să susţinem acest lucru. În cadrul unei strategii de securitate eficientă, forţele europene ar trebui să aibă acces la echipamente şi resurse de cea mai bună calitate. În timp ce Statele Unite cheltuiesc trilioane de dolari pentru securitate, în Europa elaborarea unei strategii proprii stagnează sau are loc foarte lent. În această vreme de criză, noi închidem uzine care produc arme de foc, după cum se întâmplă cu fabrica din Radom, Polonia. În loc de a face acest lucru, ar trebui să investim în tehnologii avansate, precum tehnologia armelor fără recul, o tehnologie care este dezvoltată în Polonia chiar în acest moment. Inovaţia creează noi afaceri şi noi locuri de muncă. Nu putem crea capacităţi europene dacă ne închidem propriile fabrici.
Roberto Fiore (NI). - (Italia) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, în principiu, mă declar în favoarea ideii de a avea o armată europeană, însă trebuie să definim ce fel de armată ar fi aceasta şi care ar fi limitele ei.
Într-adevăr, este foarte nepotrivit faptul că există două forţe armate „asmuţite” una împotriva celeilalte – armata turcă şi armata greacă – deşi fac parte din aceeaşi alianţă. Sunt sigur că reprezentanţi ai Consiliului au vizitat partea de nord a Ciprului şi au putut vedea şi analiza pagubele produse de militarii turci şi de ocupaţia turcă pe o insulă care este, fără îndoială, europeană.
De asemenea, trebuie să spunem că alianţa cu Statele Unite este una care de multe ori creează mari probleme. Statele Unite ne-au târât în mai multe războaie, în mai multe conflicte – mă refer aici la cele din Serbia, Irak şi Afganistan – în centrul cărora se află interese care nu erau în nici un caz europene.
În schimb, ar trebui să ne aliem cu Rusia şi Belarus, două ţări care din punct de vedere istoric, religios, militar şi geopolitic sunt, de fapt, europene. Acesta este viitorul armatei europene: o armată care să nu se afle în război cu Statele Unite, ci care să menţină o oarecare distanţă; o armată care să nu includă Turcia, pentru că, până la proba contrară, Turcia face parte din Asia, iar în partea mediteraneană, din păcate, se află în conflict cu o ţară europeană; în fine, o armată care să fie aliată cu Rusia şi Belarus şi care să aibă o strânsă legătură cu acestea.
Geoffrey Van Orden (PPE-DE). - Domnule preşedinte, nu veţi fi surprins dacă îmi exprim îngrijorarea în legătură cu ideile din rapoartele referitoare la PESA, în special, din raportul domnului von Wogau, care este plin de presupuneri false referitoare la natura Uniunii Europene şi la ambiţia de a crea o armată europeană controlată de UE. Raportul consideră, citez „Forţele armate sincronizate din Europa” drept un pas înainte către crearea unei „forţe armate europene integrate”. Cu alte cuvinte, desigur, crearea unei armate europene. După cum ştim, PESA nu aduce valoare militară adăugată. PESA reprezintă un instrument politic în avansarea ideii unei Europe integrate. Ar trebui văzută exact ca ceea ce este.
Timp îndelungat am susţinut că Uniunea Europeană ar putea juca un rol util în furnizarea de instrumente civile pentru gestionarea situaţiilor de criză şi pentru procesul de reconstrucţie post-conflict. Acest lucru ar fi într-adevăr folositor. Apropo, nici unul dintre oficialii militari pe care îi cunosc nu îşi imaginează că un conflict precum cel din Afganistan ar putea fi rezolvat numai prin mijloace militare. Nu există nici un element de noutate în ceea ce numim „o abordare cuprinzătoare”. Înainte o denumeam „inimă şi minte”. Prin urmare nu este corect – de fapt, este chiar înşelăciune – ca Europa să încerce să-şi justifice implicarea în chestiuni militare susţinând existenţa unei abordări cuprinzătoare mai mult pentru ea însăşi – un fel de punct de vânzare unic în UE. Pentru UE, cea mai cinstită şi raţională abordare ar fi să renunţe la ambiţia referitoare la apărare din cadrul PESA şi să se concentreze asupra contribuţiei civile. De-abia atunci, Europa şi aliaţii săi ar putea să se concentreze asupra contribuţiilor militare aduse NATO, revitalizând alianţa transatlantică pentru următorii ani, fără a fi distraşi din cauza programului de lucru dublu al UE.
Problema imediată o reprezintă faptul că ambiţiile UE încep să contamineze NATO şi îmi exprim îngrijorarea cu privire la faptul că acest lucru va afecta modul de desfăşurare a aniversării celor 60 de ani de existenţă. Între timp, miniştrii guvernamentali din Marea Britanie se află într-o stare de negare a situaţiei curente.
Martí Grau i Segú (PSE). - (Spania) Domnule comisar, domnule Solana, doamnelor şi domnilor, aş dori în primul rând să le mulţumesc celor trei raportori pentru munca depusă. În calitate de raportor alternativ pentru raportul privind Politica externă şi de securitate comună (PESC), mă voi referi, în special, la acest document şi voi începe prin a-l felicita pe domnul Saryusz-Wolski pentru rezultatul muncii sale şi pentru colaborarea cu alte grupuri, în scopul de a ajunge la un consens.
La fel cum Parlamentul a solicitat de multe ori ca Uniunea Europeană să primească instrumentele necesare pentru a-i acorda posibilitatea de a reprezenta o voce unică în lume, această Cameră este, de asemenea, capabilă să facă front comun atunci când evaluează şi impulsionează principalele priorităţi ale politicii externe şi de securitate comune.
Eforturile depuse de grupul nostru – Grupul Socialist din Parlamentul European – au fost orientate către scopuri comune. În primul rând, introducerea şi consolidarea aspectelor importante pe care noi le considerăm a fi folositoare în toate domeniile politicii externe, cum ar fi lupta împotriva schimbărilor climatice, promovarea păcii în lume sau implicarea în dezvoltarea umană. În al doilea rând, propunerea unor modalităţi de a reface echilibrul dintre priorităţile geografice ale PESC, astfel cum erau acestea prezentate în textul original, dacă erau menţionate, sau prezentarea acestora drept elemente noi, în cazul în care nu erau menţionate.
Iată de ce am militat, de exemplu, pentru o mai bună clarificare a acţiunilor dintre cadrul instituţional şi cel cooperativ implicate în nou-definita Dimensiune Estică. Am militat pentru o mai mare diversificare şi o mai bună punere în evidenţă a relaţiilor cu Africa, un continent de care ne aducem aminte numai atunci când izbucneşte vreun război violent, şi, de cele mai multe ori, nici măcar atunci.
În ceea ce priveşte America Latină, am dorit să fie luate în considerare actualele procese de negociere pentru acorduri de asociere – primele discuţii bi-regionale din istorie pe care le va purta Uniunea Europeană.
În ceea ce priveşte zona mediteraneană, ne-am declarat împotriva unei apropieri limitate care nu vorbeşte decât despre securitate. În schimbul acesteia, dorim să includem importanta moştenire politică, economică şi socio-culturală care este inclusă în Procesul de la Barcelona.
În ceea ce priveşte amendamentele propuse în sesiunea plenară, grupul nostru nu a prezentat nici unul pentru că suntem de părere că, în acest mod, echilibrul la care s-a ajuns prin compromis este oarecum consolidat. Prin urmare, ne vom opune majorităţii amendamentelor, pentru a nu deteriora compromisul la care s-a ajuns în cadrul Comisiei pentru afaceri externe.
Janusz Onyszkiewicz (ALDE). - (Polonia) Domnule preşedintele, astfel cum a afirmat odată Tony Blair, deşi Uniunea Europeană nu ar trebui să fie un super-stat, ea ar trebui să fie o super-putere. Am putea adăuga: nu doar o super-putere economică, pentru că deja este astfel, ci şi un actor important pe scena mondială, pentru că acest lucru este solicitat de interesele, inclusiv economice, ale tuturor statelor membre.
Se spune că Henry Kissinger ar fi solicitat la un moment dat un număr de telefon la care să sune pentru a afla care este poziţia Uniunii Europene în ceea ce priveşte probleme importante legate de politica internaţională. Astăzi, acesta este numărul de telefon al Înaltului Reprezentant. Totuşi, problema este că atunci când sună telefonul, domnul Solana va trebui să ştie ce să spună. Prin urmare, este esenţial să elaborăm o politică externă comună, care să includă o politică de securitate şi una a energiei, şi prin urmare, şi o politică comună referitoare la Rusia.
Aş dori să revin la o propunere ce s-a repetat în mod constant şi care priveşte necesitatea ca toate ţările din Uniunea Europeană să se exprime cu o singură voce atunci când se angajează într-un dialog cu Rusia. Pentru ca acest lucru să aibă loc, trebuie elaborată cât mai rapid posibil o politică bine definită în privinţa Rusiei, o politică menţinută în comun şi întemeiată pe solidaritate. Acest lucru va crea un cadru de lucru foarte clar, nu doar pentru discuţiile între UE şi Rusia, ci şi pentru discuţiile bipartite cu state membre individuale. Parlamentului European ar trebui să i se acorde un rol important în elaborarea unei astfel de politici, în contextul mandatului pe care l-a obţinut în cadrul unor alegeri democratice şi de care ar trebui să fie mândru.
Adamos Adamou (GUE/NGL). - (Grecia) Raportul privind rolul NATO în Uniunea Europeană a fost folosit drept scuză pentru a strecura problema aderării Ciprului la Parteneriatul pentru pace şi la NATO. Este nevoie ca poziţia Republicii Cipru să fie tratată cu respect. Nu este legală intervenţia în afacerile interne ale unui stat membru suveran pentru a obţine o integrare care nu este dictată de nici un tratat.
Într-un moment în care Republica Cipru se află în mijlocul negocierilor pentru a rezolva problema cipriotă, se deschi fronturi, lucru care are un efect negativ asupra procesului. Obiectivul unic al tuturor ar trebui să îl constituie completa demilitarizare a unui teritoriu ocupat de Turcia şi protejarea posibilităţii de a găsi o soluţie pe viitor. Mai mult, aceasta este poziţia adoptată de Parlamentul European în alte rapoarte.
Vă invităm să susţineţi amendamentele 22, 23 şi 24 şi să votaţi împotriva acelor puncte care reprezintă o intruziune în afacerile interne ale unei stat suveran. De asemenea, vă invităm să confirmaţi faptul că principiul referitor la respectarea drepturilor de suveranitate ale statelor membre este inviolabil, independent de părerea dumneavoastră generală referitoare la parteneriat sau la NATO. Alegerea noastră este demilitarizarea şi aderarea la principiile dreptului internaţional.
Georgios Georgiou (IND/DEM). - (Grecia) Domnule preşedinte, potrivit dreptului internaţional, „deţin un stat” înseamnă „controlez anumite teritorii, în care instaurez un guvern care exercită o politică externă şi de apărare”. Vă întreb acum ceva în legătură cu „statul Europa”, despre care multă lume vorbeşte şi mă întreb unde sunt graniţele acestuia, care sunt aceste teritorii şi unde este apărarea sa, când această apărare se află în mâinile unei armate numeroase – şi din nefericire americane –, unde este politica sa externă, când Orientul Mijlociu este în flăcări, acesta fiind o seră teroristă care exportă terorism şi care creează refugiaţi şi face victime ce nu se îndreaptă spre Alabama sau Arizona sau Kentucky ci, din păcate vin în Grecia, Cipru, Germania şi Spania?
De aceea trebuie să precizez că am început să pun la îndoială posibilitatea de a susţine ideile, care reies din aceste propuneri, făcute de domnii care şi-au prezentat rapoartele în faţa noastră şi mă gândesc ca mâine să votez împotriva lor.
PREZIDEAZĂ: DNA ROURE Vicepreşedintă
Jim Allister (NI). - Doamnă preşedintă, cei care susţin că în faţa noastră nu se construieşte un superstat UE trebuie să explice multe lucruri, din punctul de vedere al conţinutului acestor rapoarte, care vizează construirea unui imperiu.
Afirmaţiile conform cărora o politică de apărare comună – acum considerată un fapt – şi ceea ce poartă denumirea de autonomie strategică a UE necesită o forţă armată europeană integrată, precum şi existenţa unui sediu operaţional autonom şi permanent al UE – şi, simultan, un comportament echivalent al NATO – nu ne lasă să ne îndoim că, în baza unei politici externe şi de securitate comune, cei care stimulează proiectul european nu solicită doar putere politică, ci şi putere militară, care se va crea în urma diminuării puterilor, drepturilor şi independenţei statelor membre. Repudiez existenţa unui astfel de superstat şi a unei armate centralizate pentru Europa, la fel cum repudiez Tratatul de la Lisabona, care ar face posibile toate aceste lucruri.
Tunne Kelam (PPE-DE). - Doamnă preşedintă, mesajul de astăzi al raportorilor noştri poate fi acela că un parteneriat euro-atlantic vibrant este cea mai bună garanţie pentru securitatea şi stabilitatea europeană.
Într-adevăr, susţin ideea adoptării unei noi agende transatlantice şi crearea unor noi instituţii euro-atlantice, ajungând, într-un final, la o piaţă transatlantică extinsă, comună.
Ari Vatanen a solicitat implicarea tuturor membrilor UE şi NATO pentru o cooperare mai bună, indiferent de organizaţia căreia îi aparţin. Cred că aceasta este o idee foarte practică, la fel ca ideea lor privind un sediu operaţional permanent al UE care să completeze structurile de comandă ale NATO şi, desigur, să nu concureze cu acestea.
O altă idee foarte importantă este faptul că ne bazăm pe aceleaşi resurse naţionale. Jacek Saryusz-Wolski a declarat că PESC este puternic sub-finanţată, prin urmare este foarte important să evităm duplicarea şi să creştem eficienţa. Întrebarea adresată statelor membre este: Ce anume îi oferă domnului Solana pentru a pune în aplicare politicile comune de apărare?
În al treilea rând, este momentul să abordăm noile provocări care ne ameninţă siguranţa. De fapt, viitoarele conflicte se vor purta şi, poate, se vor decide în spaţiul cibernetic, unde fiecare stat trebuie să reacţioneze şi să se apere, câteodată, într-o perioadă de timp care nu depăşeşte o secundă. Parlamentul European trebuie să ia, de asemenea, iniţiativa pentru a contribui la această provocare importantă a noului secol, o provocare bazată pe democratizarea tehnologiei moderne.
Hannes Swoboda (PSE). – (DE) Doamnă preşedintă, naţionaliştii, membrii lipsiţi de deschidere ai acestui Parlament, consideră, fără îndoială, că riscurile şi problemele acestei lumi pot fi soluţionate de către state, în mod individual.
Dl Allister este un exemplu tipic. Consideră acesta, într-adevăr, că o singură ţară poate combate terorismul la nivel mondial prin propria sa apărare naţională? Consideră acesta, într-adevăr, că problemele de siguranţă energetică se pot rezolva dacă fiecare se ocupă doar de problemele sale? Această abordare este învechită. Desigur, Tratatul de la Lisabona, criticat atât de frecvent, ne-ar oferi posibilitatea să lucrăm puţin mai mult împreună, de exemplu, în problema politicii energetice şi a Politicii externe şi de securitate comune, pentru a aborda, în mod eficient, pericolele şi riscurile din această lume.
Noul Guvern al Statelor Unite ale Americii, condus de preşedintele Obama, este mulţumit de existenţa acestei politici europene comune, deoarece acest lucru înseamnă că Statele Unite au un partener cu care pot dezbate o parte din aceste probleme. În plus – un lucru lămurit prin prezenţa frecventă a reprezentanţilor ruşi în cadrul acestui Parlament – şi Rusia şi-a dat seama că nu mai funcţionează vechea abordare care consta în a discuta cu statele în mod individual şi în a le opune apoi între ele. Rusia şi-a dat seama că trebuie să discute cu Uniunea Europeană, dacă doreşte să se ajungă la soluţii comune, de exemplu, în problema siguranţei energetice.
Într-adevăr, acest lucru este menţionat, de asemenea, în mod repetat, în raportul domnului Saryusz-Wolski. Modul în care putem încerca să rezolvăm împreună aceste probleme: aceea a siguranţei energetice, de exemplu? Mă bucur că Înaltul Reprezentant şi o parte din personalul acestuia vor intensifica aceste eforturi în viitor, deoarece acest lucru ne va oferi posibilitatea să demonstrăm cetăţenilor noştri că Politica externă şi de securitate comună ia în considerare interesele specifice ale acestora şi să le arătăm modul în care avem de gând să evităm ca europenii să mai tremure de frig în viitor. Despre acest lucru este vorba, iar din acest motiv preferăm o politică externă şi de securitate comună în detrimentul unei politici externe naţionaliste.
Philippe Morillon (ALDE). – (FR) Doamnă preşedintă, doresc să îi felicit pe cei trei raportori pentru acest rezumat remarcabil pe care l-au prezentat în legătură cu situaţia actuală a politicii externe şi de securitate comune.
Domnule Solano, ştiţi mai bine ca oricine că Europa trebuie să-şi ocupe locul pe scena mondială, după cum stabileşte puterea sa economică şi demografică şi bogăţia sa de valori democratice şi umaniste.
Trebuie menționat faptul că în ultimii zece ani s-au făcut progrese, după cum ați menţionat deja, în pofida voinţei afişate, în mod normal, de mai mult de două treimi din cetăţenii europeni, dar trebuie spus şi că această Europă încă nu există.
Dacă este nevoie de un exemplu recent, pot aminti reticenţa Europei în legătură cu rezolvarea noii tragedii din Orientul Mijlociu. Prezenţa unei Europe, care să joace un rol activ în Gaza, a fost şi încă este necesară, pentru a ajuta populaţia să supravieţuiască şi să reconstruiască statul, pentru a lupta împotriva contrabandei cu arme, care a permis transformarea acestui teritoriu într-o bază pentru lansarea unor rachete de toate dimensiunile.
În pofida discuţiilor verbale de la Sharm el-Sheikh şi Ierusalim, nu s-a făcut încă nimic în acest sens. Doresc să adresez din nou o întrebare care a fost ridicată deja în momentul crizei libaneze: când ne putem aştepta, domnule Solana, că în Mediterana va avea loc o desfășurare a unei flote europene similară celei pe care aţi introdus-o pentru a rezolva problema pirateriei? Deţinem resursele necesare. Vom avea, într-o zi, şi voinţă?
Mirosław Mariusz Piotrowski (UEN). – (PL) Doamnă preşedintă, Uniunea Europeană trebuie să acţioneze în interesul siguranţei cetăţenilor tuturor statelor membre. Mai presus de toate, trebuie să accepte o parte din responsabilitatea pentru războiul împotriva terorismului şi să reacţioneze vehement la orice manifestări din terorism.
Uciderea unui inginer polonez ţinut ostatic în Pakistan de către talibanii locali a avut recent repercusiuni enorme. Aşa-numita diplomaţie europeană nu s-a alăturat discuţiilor anterioare care aveau drept scop eliberarea acestuia. Acest incident şocant, care reprezintă un element al problemei mult mai complexe a siguranţei, ar trebui să facă subiectul unei dezbateri separate a Parlamentului şi trebuie să aibă ca rezultat luarea unor măsuri specifice, iar eu solicit acest lucru. În prezent, prioritatea este returnarea corpului polonezului ucis şi ajutarea familiei acestuia. Aceste măsuri esenţiale, dar pe termen scurt, nu pot însă să înlocuiască o abordare cuprinzătoare privind terorismul şi o presiune diplomatică tot mai mare asupra unor ţări, precum Pakistanul.
Pedro Guerreiro (GUE/NGL). – (PT) În relaţiile internaţionale, Portugalia se conduce după principiile independenţei naţionale, după respectul pentru drepturile omului și popoarelor, egalitatea între state, rezolvarea pașnică a conflictelor internaţionale, lipsa interferenţei în afacerile interne ale altor state şi cooperarea cu celelalte naţiuni, pentru a contribui la emanciparea şi progresul umanităţii.
Portugalia solicită abolirea imperialismului, colonialismului şi a altor forme de agresiune, control şi exploatare în relaţiile dintre popoare, precum şi o dezarmare complexă, simultană şi controlată, dizolvarea blocurilor politice şi militare şi stabilirea unui sistem de securitate colectivă care să aibă drept scop crearea unei ordini internaţionale ce poate asigura pacea şi justiţia în relaţiile dintre popoare.
Doresc să amintesc cuprinsul articolului 7 din Constituţia Republicii Portugheze pentru a arăta cât de departe de aceste principii se află Uniunea Europeană. Asumându-şi rolul de pilon european al NATO, în parteneriat cu SUA, şi promovând tot mai mult militarizarea relaţiilor internaţionale, cursa pentru arme, interferenţa şi agresiunea al căror scop este ca puterile majore să controleze şi să împartă piaţa şi resursele naturale, aceasta acţionează în completă contradicţie cu aceste principii.
Gerard Batten (IND/DEM). - Doamnă preşedintă, acestea sunt rapoarte din proprie iniţiativă şi, prin urmare, pot fi considerate vorbe în vânt. Ştim, însă, că aceste rapoarte sunt folosite câteodată drept mijloc pentru introducerea aspiraţiilor politice ale UE.
Domnul von Wogau a fost odată preşedintele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare şi a jucat un rol esenţial în crearea monedei europene unice. În prezent acesta este preşedintele Subcomisiei pentru securitate şi apărare şi, atunci când elaborează un raport care prevede că Uniunea Europeană are nevoie de propriile forţe armate, putem avea încredere că acest lucru este exact ceea ce Uniunea Europeană intenţionează să facă în timp util.
Aceste rapoarte solicită dezvoltarea propriilor forţe armate ale UE prin intermediul achiziţiei publice comune de arme, al unui sistem comun de comunicaţii şi al unei structuri autonome comune de comandă şi control. Domnul von Wogau susţine crearea unei armate de 60 000 de soldaţi care să fie disponibili în mod permanent. UE are nevoie de propriii soldaţi, arme, tancuri, avioane şi bombe pentru a-şi „îndeplini responsabilităţile la nivel mondial”.
Care sunt mai exact acele responsabilităţi? Pentru a afla, trebuie să aşteptaţi să vedeţi dacă Tratatul de la Lisabona este complet ratificat şi propune o „politică externă şi de securitate comună, care conduce la o apărare comună”. Nimeni nu poate spune că nu a fost avertizat în legătură cu aspiraţiile militare ale UE.
Bruno Gollnisch (NI). – (FR) Doamnă preşedintă, indiferent cât de prieteni suntem cu raportorii, dl Vatanen şi dl von Wogau, nu le putem aproba rapoartele.
În primul rând, pentru că NATO, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, a fost creată în 1949, ca răspuns la teribila ameninţare a comunismului la adresa Europei Occidentale. Acesta a jucat un rol util, chiar esenţial. Astăzi, însă, acest îngrozitor sistem comunist a eşuat, iar Pactul de la Varşovia a fost dizolvat.
Cu toate acestea, NATO se extinde în mod constant. Activităţile sale se extind dincolo de cadrul său geografic. Din câte ştiu, Afganistanul nu este o ţară care să aibă o zonă de coastă la Atlanticul de Nord. Nici Kosovo, unde această organizaţie a contribuit la curăţarea etnică a sârbilor, într-un război nedrept, care nu a rezolvat nimic. Prin urmare, NATO încalcă dispoziţiile Cartei Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Doamnelor şi domnilor, sunteţi absolut inconsecvenţi. Doriţi să creaţi o Europă puternică, independentă şi absorbiţi apărarea europeană într-un sistem de comandă dominat de Statele Unite ale Americii. Cum de Rusia şi alte naţiuni nu reuşesc să vadă că această atitudine este una agresivă?
NATO ne-a subjugat politicii Statelor Unite ale Americii. Suntem prieteni cu ei, dar nu dorim să le fim vasali şi cu atât mai puţin lachei. Trebuie să punem capăt acestei situaţii şi să scăpăm de problemă. A trecut vremea NATO.
Hubert Pirker (PPE-DE). – (DE) Doamnă preşedintă, domnule comisar, domnule Solana, după cum ştim toţi, scenariile de risc se modifică în permanenţă. Tratatul suferă o schimbare, de asemenea; iar, o dată cu el, se schimbă şi oportunităţile pentru Politica europeană de securitate şi apărare. Vor rămâne însă neschimbate dorinţa de siguranţă şi stabilitate a populaţiei, speranţa unei Uniuni puternice şi dorinţa de dezarmare, în special, dezarmarea nucleară.
Prin cele trei rapoarte dezbătute astăzi, Parlamentul European arată foarte clar modul în care intenţionează să atingă aceste obiective şi să garanteze securitatea. În primul rând, există raportul privind Politica externă şi de securitate comună care se axează pe siguranţa în Balcani, stabilitatea în Africa şi pacea în teritoriile palestiniene. În al doilea rând, avem raportul privind cooperarea cu NATO, care pune clar accent pe o cooperare mai strânsă între UE şi NATO şi pe o mai bună coordonare. Obiectul celui de-al treilea raport este dezvoltarea în continuare a Politicii europene de securitate şi apărare, care urmăreşte atingerea unei eficienţe şi a unei mai bune coordonări la nivelul cheltuielilor legate de apărare, precum şi realizarea autonomiei strategice pentru întreaga Uniune şi, astfel, reducerea sarcinilor impuse asupra statelor membre.
Dacă luăm în calcul toate aceste obiective, trebuie să susţinem solicitările cuprinse în aceste rapoarte: de exemplu, pentru cercetare şi dezvoltare comună, pentru dezvoltarea unor standarde comune şi a unor sisteme comune de achiziţii publice – respectând obiectivul privind interoperabilitatea. Aceasta implică, de asemenea, o colaborare optimă la nivel militar între statele membre, colaborare între poliţie şi armată, precum şi crearea unor structuri militare permanente şi stabilirea unui sediu operaţional şi/sau a unui consiliu al miniştrilor apărării.
Sunt convins că acest lucru ne oferă o şansă extraordinară de a ne transforma Uniunea într-o uniune politică şi de a dezvolta o uniune de securitate care să ofere publicului ceea ce acesta aşteaptă de la Uniune: siguranţă, stabilitate şi pace durabilă.
Preşedintele. - Doamnelor şi domnilor, până acum vorbitorii au respectat timpul care le-a fost alocat. Timpul ne presează într-adevăr. Vă rog, prin urmare, să respectaţi timpul care v-a fost alocat.
Jan Marinus Wiersma (PSE). – Doamnă preşedintă, PESC a devenit aproape orice, prin urmare, se poate spune aproape orice într-o dezbatere ca aceasta. În trecut am discutat doar probleme de securitate, iar acum discutăm chiar şi despre schimbările climatice, energie, etc. Prin urmare, trebuie să fiu selectiv şi să precizez un lucru despre relaţiile dintre UE şi SUA şi despre agenda pentru dezarmare, în privința cărora, cred că putem avansa în acest an.
Noua administraţie a înregistrat un început foarte favorabil, chiar şi pe un plan simbolic prin anunţul de închidere a Guantánamo. Cred că ar trebui să lucrăm în acest sens şi să colaborăm pentru a rezolva o parte din problemele cu care se confruntă americanii.
Cea de-a două dezbatere de bază de acest an va fi în legătură cu securitatea economică: pot Statele Unite şi Europa face împreună ceva în legătură cu criza sau vor încerca să acţioneze pe cont propriu, ceea ce va însemna o dezvoltare rapidă a măsurilor protecţioniste?
Afganistanul reprezintă, de asemenea, o problemă importantă. Vom putea depune eforturi echivalente cu cele ale americanilor sau nu, şi în ce condiţii? Aici, semnul pozitiv este faptul că americanii au spus că ştiu că trebuie să existe o soluţie politică, deoarece această problemă nu poate fi rezolvată pe cale militară. Aceasta aduce rapid în discuţie Uniunea Europeană.
Apoi, în legătură cu agenda de dezarmare: în decembrie anul trecut, domnule Solana, aţi susţinut aici în Parlament un discurs foarte bun în legătură cu ideile dumneavoastră şi cele ale Consiliului şi ale Uniunii privind promovarea unei agende pozitive, începând prin a sprijini americanii şi ruşii să renegocieze Tratatul START şi prin a colabora cu americanii în legătură cu ratificarea Tratatului de interzicere totală a experienţelor nucleare. De asemenea, ne vom declara în favoarea eliminării restului de arme nucleare tehnice din Europa, iar acest lucru ar fi util pentru a susţine ideile de readucere a ciclului combustibilului sub controlul internaţional, pentru a ne asigura că statele, care vor să-şi dezvolte energia nucleară, vor avea acces paşnic, dar nu vor putea abuza de aceasta pe cale militară.
Dorim ca Uniunea Europeană să susţină acest tip de proiecte, ştiind că preşedintele Obama are ambiţii. În discursul său inaugural, în care a vorbit despre afacerile externe, a menţionat mai întâi Irak şi Afganistan, iar apoi ambiţiile sale de a face ceva în legătură cu dezarmarea nucleară.
Samuli Pohjamo (ALDE). – (FI) Doamnă preşedintă, voi vorbi despre raportul domnului Vatanen şi aş dori, în primul rând, să-i mulţumesc pentru maniera deschisă în care l-a elaborat.
Consider, totuşi, că Parlamentul trimite un semnal periculos dacă insistă asupra consolidării organizării sale militare şi dacă accentuează importanţa unei puteri militare care să se bazeze pe NATO, în modul propus în raport. Colaborarea şi parteneriatul, democraţia şi drepturile omului ca garanţie a păcii şi stabilităţii reprezintă un model european viabil, care trebuie folosit în toate punctele de criză de la nivel mondial. În plus, ne confruntăm cu o criză economică tot mai profundă, cu probleme de mediu şi provocări antrenate de schimbările climatice, niciuna dintre acestea neputând fi rezolvată prin forţă armată.
În opinia mea, ar fi mai important să punem accentul pe importanţa Politicii externe şi de securitate comună a UE şi să ne concentrăm asupra prevenirii conflictelor şi eliminării cauzelor crizelor: eliminarea sărăciei, de exemplu, şi promovarea democraţiei, a drepturilor omului şi a societăţii civile.
În sfârșit, aş dori să reamintesc tuturor că în Uniune există state care nu aparţin NATO şi care au motive proprii pentru aceasta. Acestor ţări trebuie să li se permită să decidă în legătură cu propriile soluţii pentru politica de securitate, fără presiune din exterior. De exemplu, Finlanda a făcut faţă cu brio propriilor probleme de apărare şi, de zeci de ani, se implică în operaţiuni de menţinere a păcii în diferite părţi ale lumii. Au fost depuse numeroase amendamente la raport care îl îmbunătăţesc, dar care nu îi modifică tonul principal.
Mario Borghezio (UEN). – (IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, are Europa propria geopolitică? Nu mi se pare să fie aşa! Dacă ar trăi Karl Haushofer, i-ar arăta acestei Europe fără coloană vertebrală că are nevoie de o strategie maritimă în oceanele Atlantic, Pacific şi Indian şi în statele nordice, unde există resurse energetice imense şi deosebit de valoroase în Oceanul Arctic. În aceste zone sunt active superputerile Statele Unite ale Americii şi Rusia, iar nu Europa!
Lupta împotriva terorismului înseamnă şi luptă împotriva celor care vehiculează instrumente teroriste; persoanele care pot fi folosite de terorişti. În aceste momente, Lampedusa arde pentru că cineva a dat foc centrelor de detenţie pentru imigranţii ilegali. Europa ar trebui să susţină guvernul italian, care încearcă să prevină invazia imigranţilor ilegali, ce pot fi folosiţi de mafie şi terorişti. Nu văd, însă, că s-ar fi recurs la o abordare fermă, practică. Europa trebuie să se apere în fața acestei ameninţări, nu prin cuvinte, ci prin acţiuni, astfel cum procedează dl Maroni şi guvernul italian.
Rihards Pīks (PPE-DE). – (LV) Doamnă preşedintă, dnă Ferrero-Waldner, dle Solana, toate cele trei rapoarte ale colegilor noştri sunt foarte profesioniste, echilibrate şi, ceea ce este mai important, elaborate la momentul potrivit. Fără a analiza numeroasele fapte precise, evaluări şi propuneri din rapoarte, aş dori să subliniez două aspecte. În primul rând, este important să revizuim strategia de securitate a Europei la fiecare cinci ani, deoarece putem vedea că, în ultima vreme, au fost dezbătute foarte mult probleme de securitate precum securitatea energetică, siguranţa cibernetică şi climatică, iar posibilele zone de conflict s-au mutat dintr-o regiune în alta. În al doilea rând, şi Uniunea Europeană trebuie să-şi intensifice eforturile de prevenire a conflictelor. Consider că această situaţie ar fi fost posibilă şi în Caucazul de Sud, dar, din punctul meu de vedere, poziţia Uniunii Europene înainte de conflictul armat a fost prea reținută. Uniunea Europeană are dreptul şi obligaţia de a desfăşura activităţi preventive şi misiuni intermediare, din moment ce Uniunea Europeană este un proiect de creare a păcii, iar aceasta îndeplineşte această sarcină de 50 de ani. Pentru a putea reacţiona la provocări şi a lua măsuri preventive, trebuie, în primul rând, să avem voinţă politică şi, în al doilea rând, să creăm şi să îmbunătăţim o politică externă şi de securitate comune, împreună cu instrumentele instituţionale ale politicii europene de securitate şi apărare. Unul din aceste instrumente este Parteneriatul estic menţionat în raportul domnului Saryusz-Wolski, inclusiv crearea adunării parlamentare comune EURONEST. Acesta poate consolida înţelegerea şi dezvoltarea democraţiei dincolo de graniţele noastre estice. În sfârșit, doresc să-mi exprim satisfacţia în legătură cu includerea alineatului (33) în raportul domnului von Wogau, întrucât, în ţara mea evenimentele din Caucaz şi naţionalismul tot mai mare din statul vecin dau naştere unor preocupări grave. După cum spune un înţelept proverb din ţara mea: „speră întotdeauna ce-i mai bun, dar pregăteşte-te pentru ce-i mai rău, pentru că Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută!” Vă mulţumesc.
Ana Maria Gomes (PSE). – (PT) Aș dori să le mulţumesc raportorilor, Ari Vatanen şi Karl von Wogau, pentru activitatea şi eforturile depuse pentru a se ajunge la un consens, în special, în legătură cu dificila problemă a politicilor nucleare, care trebuie revizuită urgent de Uniunea Europeană şi NATO într-un moment în care preşedintele Obama reînvie obiectivul de a elibera lumea de armele nucleare şi în care două submarine nucleare europene aproape că au provocat un dezastru.
Rapoartele lui Vatanen şi von Wogau subliniază necesitatea unei Uniuni Europene independente din punct de vedere politic, strategic şi operaţional, prin intermediul unei Politici europene de securitate şi apărare (PESA). Avem nevoie de instrumente instituţionale, financiare şi operaţionale pentru a atinge aceste obiective. Prin urmare, avem nevoie de o colaborare apropiată între NATO şi UE, bazată pe respectul pentru independenţa politică a fiecăreia dintre aceste organizaţii complementare. Solicităm, prin urmare, crearea unui sediu operaţional permanent al UE la Bruxelles, cu capacitatea de planificare şi realizare independentă a operaţiunilor militare PESA. Acesta este motivul pentru care solicităm statelor membre UE să îşi intensifice eforturile pentru a cheltui mai înţelept bugetele de apărare naţională, într-un mod mai eficient şi mai european, ceea ce nu se poate realiza corect în mod separat.
Mesajul Parlamentului este inechivoc şi reprezintă un avertisment. Fără o Europă a apărării, apărarea din Europa va fi ameninţată. Pot fi ameninţate industriile noastre de apărare. Pot fi ameninţate capacităţile de care are nevoie Europa pentru a-şi îndeplini responsabilitatea de a proteja populaţia civilă şi de a preveni masacrele şi genocidele. Poate fi ameninţat rolul Europei ca actor global în gestionarea crizei. Extinderea integrării politice europene la securitate şi apărare, astfel cum se prevede în Tratatul de la Lisabona, este urgentă şi trebuie accelerată. Acest lucru nu este doar în interesul Uniunii Europene, ci şi în interesul NATO, deoarece ambele organizaţii vor culege recompensele unei Europe mai bine echipate, pentru a face faţă provocărilor tot mai mari pentru securitatea europeană şi globală.
Andrzej Tomasz Zapałowski (UEN). – (PL) Doamnă preşedintă, NATO s-a dovedit utilă ca organizaţie pentru securitatea internaţională într-o perioadă de pace relativă în Europa. Desigur, sentimentul de siguranţă pe care ni-l oferă este limitat, în mod semnificativ, de ritmul de luare a deciziilor al organismelor care controlează alianţa, precum şi de deciziile însele. În pofida acestui lucru, NATO are un efect stabilizator asupra securităţii mondiale. Încercările de a „înmuia” NATO – de a-i slăbi poziţia prin lărgirea structurilor militare ale Uniunii Europene – reprezintă o greşeală. În prezent, Uniunea Europeană are o problemă în a ajunge la un acord în legătură cu deciziile politice dificile, ca să nu mai vorbim de cele militare.
UE trebuie să se concentreze asupra consolidării securităţii interne şi a creşterii capacităţilor defensive ale membrilor săi, în special, în cazul statelor membre care se învecinează cu ţări în care sunt populare ideologiile naţionaliste extreme şi în cazul statelor membre care au atras interesul grupărilor teroriste. UE nu trebuie să se implice prea mult în măsuri care au drept scop crearea unor forţe de mari dimensiuni în vederea desfăşurării de operaţiuni în afara Europei.
Alojz Peterle (PPE-DE). – (SL) Dl Solana, înaltul reprezentant pentru politica externă şi de securitate comune ne-a reamintit, pe bună dreptate, de locul în care ne aflam în 1990. Ar fi şi mai interesant să ne întrebăm ce fel de politică comună aveam la începutul anilor 1990.
În acea perioadă, Comunitatea Europeană nu avea nicio forţă. Am observat, ulterior, cum dorinţele erau înlocuite de viziuni, strategii, voinţe politice şi capacităţi, care ne-au impulsionat la acţiuni, nu doar la nivel european, ci şi la nivel global. În acei ani, în special după extinderea istorică din 2004, contextul şi ambiţiile Politicii externe şi de securitate comună (PESC) s-au modificat considerabil.
În urmă cu zece ani eram încă cufundaţi în propriile noastre preocupări. Astăzi putem, însă, să ne uităm în urmă la succesele realizate şi nu putem concepe o PESC sau o Politică europeană de securitate şi apărare (PESA) fără o dimensiune globală. Având în vedere aceste lucruri, nu sunt surprins că toate trei rapoartele şi mulţi colegi ne-au atras atenţia asupra noii situaţii, asupra necesităţii modificării strategiei, a unei unități mai mari şi a unei colaborări inter-instituţionale mai strânse.
Toate acestea au fost susţinute de propuneri concrete de îmbunătăţire a structurilor operaţionale şi a procesului decizional politic, pe care îl susţin cu tărie. Sunt de acord că am ajuns într-un nou stadiu în ceea ce priveşte politica comună şi doresc să subliniez, în această privință, două probleme.
În primul rând, trebuie să analizăm în detaliu modul în care criza financiară sau economică poate să afecteze contextul politicii noastre comune. Consider cu tărie că trebuie să fim foarte atenţi la posibilele consecinţe politice ale crizei, în special, la cele care pot apărea dacă ne confruntăm cu o criză monetară şi mai accentuată.
În al doilea rând, pe parcursul unui număr de ani, am fost martorul surprinzătorului fapt că mulţi dintre partenerii noştri doresc ca Uniunea Europeană să aibă o politică externă şi o identitate de apărare uniforme, mai bine definite şi mai puternice. Cu alte cuvinte, soluţia dorită este Uniunea Europeană ca actor global. În acest sens, mi se pare important să ne analizăm parteneriatele bilaterale dintr-o perspectivă mai globală decât cea pe care am adoptat-o până în prezent şi să dezvoltăm abordări inovatoare față de parteneriatele multilaterale, care nu iau în considerare doar interesele bilaterale, ci servesc, de asemenea, pentru stabilizarea unor regiuni mai mari.
Maria Eleni Koppa (PSE). – (EL) Doamnă preşedintă, sistemul internaţional se află într-o fază de tranziţie şi există provocări imense pentru noi toţi. Prin urmare, trebuie să reevaluăm şi să îmbunătăţim legăturile dintre Uniunea Europeană şi NATO, pentru a face faţă ameninţărilor comune precum terorismul, răspândirea armelor de distrugere în masă, creşterea pirateriei internaţionale şi noile probleme cauzate de schimbările climatice.
În acelaşi timp, consider, însă, că acesta este momentul potrivit pentru a confirma rolul Consiliului de Securitate ONU, ca principal garant al păcii şi securităţii internaţionale. Organizaţia necesită acum o reformă urgentă şi ne-am angajat să avansăm această reformă, astfel încât ONU să îşi poată îndeplini mai eficient această sarcină importantă.
De asemenea, este foarte important să subliniem că toate statele şi organizaţiile internaţionale, inclusiv NATO, trebuie să evite ameninţările şi orice altă formă de violenţă care nu respectă scopurile şi principiile cartei care stă la baza ONU. NATO şi Uniunea Europeană au interese comune, iar relaţia dintre ele nu trebuie să fie una de concurenţă. Avem nevoie de un parteneriat mai echilibrat, cu o coordonare mai bună a acţiunilor şi o colaborare mai puternică. Cu toate acestea, Fiecare parte trebuie să respecte independenţa celeilalte din punctul de vedere al luării deciziilor şi să se asigure că există înţelegere reciprocă atunci când există diferențe între evaluările militare.
În sfârșit, aș dori să subliniez necesitatea respectului pentru dreptul la neutralitate al statelor şi, în acest moment, aș dori să solicit anularea solicitării ca Republica Cipru să se alăture Parteneriatului pentru Pace. Această decizie este un drept suveran al fiecărui stat, iar Cipru este un stat independent şi suveran, care îşi poate decide propriul viitor.
Jana Hybášková (PPE-DE). – (CS) Să sărbătorim cea de-a şaizecea aniversare a NATO. În curând vor avea loc o serie de reuniuni majore la nivel înalt SUA-UE-NATO. Revenirea Franţei în structurile militare ale NATO, împreună cu energiile alocate politicilor europene de securitate şi apărare, reprezintă o şansă deosebită de armonizare a strategiilor europene de securitate şi a noilor strategii potenţiale ale NATO. Ratificarea de astăzi a Tratatului de la Lisabona în Parlamentul ceh marchează o schimbare în apărarea şi securitatea europeană. Să construim o conducere comună pentru Europa. Să raţionalizăm piaţa europeană de apărare. Să alocăm resurse pentru ştiinţă şi cercetare, pentru Agenţia Europeană de Apărare, să creăm o lege a soldaţilor europeni, să prevenim duplicităţile şi să evităm, pur și simplu, sindromul Turciei. Să profităm de şansa oferită de administraţia americană, pentru o colaborare reală în Afganistan şi pentru apărarea împotriva rachetelor în Europa. Avem în faţa noastră o şansă deosebită pentru ca politica de securitate şi apărare europeană să devină motorul viitoarei integrări şi siguranţe în Europa. Să nu o ratăm.
Libor Rouček (PSE). – (CS) Aș dori să spun câteva cuvinte în legătură cu relaţiile dintre UE şi Rusia. În opinia mea, crearea unei politici externe şi de securitate comune nu se poate realiza în absenţa dialogului cu Rusia. Agenţia europeană de securitate, care reuneşte SUA, NATO, OSCE şi acordurile internaţionale de dezarmare, ar trebui să includă şi dialogul cu Rusia.
Prin urmare, aş dori să solicit Consiliului şi Comisiei să adopte o poziţie deschisă şi constructivă faţă de posibilele negocieri dintre UE, SUA şi Rusia în legătură cu reînnoirea dialogului transatlantic privind problemele de securitate, pe baza procesului de la Helsinki.
Din punctul meu de vedere, aceste negocieri trebuie să includă şi discuţiile privind problema apărării împotriva rachetelor. UE trebuie să joace un rol mult mai mare în această problemă decât a făcut până acum. În opinia mea, acordul nu trebuie să fie lăsat doar în sarcina SUA şi a Rusiei. Publicul european aşteaptă acest lucru de la noi.
Józef Pinior (PSE). – (PL) Doamnă preşedintă, Parlamentul a ajuns la un acord în legătură cu politica externă şi de securitate comune pentru Uniunea Europeană. Principalele forţe politice au ajuns la un consens în legătură cu această problemă. Problema, reala problemă politică, este modul în care se va atinge obiectivul esenţial.
În primul rând, trebuie să se ratifice, cât mai curând posibil, Tratatul de la Lisabona. Liderii politici care întârzie procesul de ratificare a tratatului slăbesc dezvoltarea politicii externe şi de securitate comune a Uniunii Europene. Este dificil să vorbim serios despre politica de securitate comună a Uniunii Europene în lipsa Tratatului de la Lisabona.
În al doilea rând, doresc să subliniez problema drepturilor omului în dezvoltarea politicii externe a UE. Politica trebuie să susţină dreptul internaţional – dreptul umanitar internaţional, democraţia liberală şi statul de drept.
În al treilea rând, politica necesită elaborarea serioasă a unei politici europene de apărare, dezvoltarea structurilor militare ale Uniunii Europene şi dezvoltarea industriei europene de apărare.
Adrian Severin (PSE). - Doamnă preşedintă, aș dori să subliniez două aspecte. În primul rând, valorile. Uniunea Europeană este o Uniune a valorilor. Aceste valori sunt criterii de aderare. Acestea ne îndrumă comportamentul. Reprezintă un mijloc de construire a interoperabilităţii cu partenerii externi. Cu toate acestea, nu trebuie ca politica noastră externă să se axeze pe exportul valorilor. Dimpotrivă, trebuie să învăţăm să funcţionăm într-o lume diversificată şi chiar să respectăm dreptul celorlalţi de a greşi.
În al doilea rând, în ceea ce priveşte instituţiile. Instituţiile internaţionale şi dreptul internaţional de astăzi au fost modelate şi create într-o lume complet diferită. În fiecare zi ne dăm seama că nu sunt adaptate noilor provocări, noilor oportunităţi şi noilor ameninţări ale lumii actuale. Consider, prin urmare, că Uniunea Europeană trebuie să susţină ideea unei noi conferinţe privind securitatea şi cooperarea în Europa într-o Europă mai extinsă – de la Vancouver la Shanghai, nu doar până la Vladivostok – în vederea creării unui nou spaţiu de securitate, libertate şi cooperare. Consider că aceasta trebuie să fie una din principalele priorităţi şi nu trebuie să ne temem de faptul că alţii pot avea alte idei în această privinţă.
Luis Yáñez-Barnuevo García (PSE). – (ES) Doamnă preşedintă, în primul rând, aş dori să-mi exprim sprijinul general pentru cele trei rapoarte pe care le dezbatem.
În al doilea rând, doresc să o felicit, înainte de toate, pe dna Ferrero-Waldner, pentru ceea ce a spus în legătură cu cooperarea şi colaborarea apropiată dintre echipa sa şi cea a dlui Solana. În al treilea rând, doresc să îl felicit pe dl Solana pentru că, fără caracterul şi creativitatea sa, Politica externă şi de securitate comună probabil nu ar fi ceea ce este astăzi: baza legală şi documentară, chiar şi cu progresul documentului strategic din 2003, nu ar fi fost suficientă pentru a realiza un progres atât de mare în Politica externă şi de securitate comună în ultimii ani. În al patrulea rând, aş dori să precizez că Tratatul de la Lisabona – care, după cum s-a spus astăzi, ar putea fi ratificat în curând, ceea ce reprezintă o veste bună – va fi desigur un instrument mult mai important şi mult mai potrivit în mâinile sale şi în cele ale Uniunii Europene, pentru a transforma Uniunea în ceea ce ar trebui să fie: un actor global, în sensul deplin al cuvântului.
Voi încheia cu ideea exprimată de el însuşi: Europa trebuie să fie un actor civil şi o putere civilă cu mijloace militare, iar nu o putere militară.
Proinsias De Rossa (PSE). – Doamnă preşedintă, m-am întors la sfârșitul săptămânii dintr-o vizită în Gaza, iar în aceste 60 de secunde voi vorbi despre ceea ce consider că este o problemă gravă în această regiune. Principiul nostru de siguranţă umană este unul care ne obligă să răspundem la criza umanitară, însă ne obligă şi să răspundem şi să îi spunem Israelului că este de ajuns şi că Europa nu mai poate închide ochii la abuzul asupra dreptului palestinian la auto-determinare.
Cel mai semnificativ abuz al acestui drept este colonizarea neîncetată şi deliberată a Cisiordaniei și Ierusalimului de Est de către Israel. Există în prezent 500 000 de colonizatori ce invadează teritoriul care ar trebui să cuprindă teritoriul principal al statului palestinian independent propus. Este din ce în ce mai greu să credem că Israelul susţine, într-adevăr, crearea unui stat palestinian independent, în timp ce anexează tot mai multe teritorii palestiniene, chiar şi în prezent.
Declaraţiile conform cărora Europa şi SUA doresc o soluţie bistatală, dintre care un stat palestinian suveran şi viabil, nu au nicio valoare dacă nu spunem „stop” Israelului în legătură cu colonizările. Dle Solana, acestea trebuie îngheţate acum şi, într-un final, desfiinţate, întrucât, în mod contrar, nu va exista niciodată o pace durabilă în Orientul Mijlociu.
Călin Cătălin Chiriţă (PPE-DE). - Doresc să îmi exprim aprecierea pentru cei trei raportori. Rolul NATO în arhitectura de securitate a Europei s-a dovedit a fi esenţial până acum, dar are şi reale perspective pentru secolul XXI. Consider că Uniunea Europeană şi NATO trebuie să colaboreze între ele, evitând orice eventuală rivalitate.
O relaţie transatlantică puternică şi productivă poate constitui cel mai bun garant al păcii, securităţii şi stabilităţii în Europa, dar şi al respectării principiilor democraţiei, drepturilor omului, statului de drept şi bunei guvernări. Ne aflăm într-un moment istoric în care a devenit crucială cooperarea transatlantică în vederea elaborării concomitente a noii strategii de securitate a Uniunii Europene şi a noului concept strategic al NATO.
La summit-ul NATO de la Bucureşti, din aprilie 2008, aliaţii au apreciat rolul politic pe care îl poate avea Uniunea Europeană dacă îşi dezvoltă capacitatea de acţiune în domeniul securităţii şi apărării. Parteneriatul pentru pace promovat de NATO şi proiectul parteneriatului estic promovat de Uniunea Europeană au o importanţă vitală pentru dezvoltarea democraţiei, statului de drept şi pentru tranziţia spre o economie de piaţă funcţională în anumite ţări din zona Mării Negre.
Rosa Miguélez Ramos (PSE). – (ES) Domnule Solana, mă aflu aici de la ora 15.00 doar pentru a vă vorbi despre pirateria maritimă şi pentru a vă felicita pentru lansarea operaţiunii navale europene împotriva pirateriei maritime în apele Oceanului Indian. Ştiţi că guvernul ţării mele este complet implicat în această misiune. Doresc să vă reamintesc că în aprilie începe sezonul de pescuit, iar pescarii noştri sunt preocupaţi cu privire la distribuţia geografică actuală a forţelor din Oceanul Indian. Aceștia ar avea nevoie de protecţie în apropierea zonei unde vor pescui; adică mai spre sud. Aș dori o părere de la dumneavoastră în legătură cu acest subiect.
De asemenea, aș dori să vă spun că sunt interesată ca această operaţiune să dureze şi dincolo de perioada de timp stabilită. Consider că ar fi o ruşine ca acest efort comun, care implică simultan toţi cei trei piloni, să înceteze abrupt la finalul unui an, în special, dacă avem în vedere că situaţia din Somalia şi din regiune nu pare să se schimbe sau să se îmbunătăţească pe termen scurt sau mediu.
Marios Matsakis (ALDE). - Doamnă preşedintă, NATO este coloana vertebrală a apărării europene şi ne bazăm pe forţele NATO pentru a asigura siguranţa Uniunii. Dar forţele NATO din Cipru – forţe turceşti ale NATO – nu reprezintă o forţă de libertate, ci una de ocupare: ocuparea teritoriului UE. Aceste forţe turceşti au provocat nu doar decese şi distrugeri pe insulă o dată cu invazia turcă din 1974, ci continuă şi astăzi să mențină divizat un stat membru UE, provocând frică şi oprimare în rândul ciprioţilor greci şi turci şi obstrucţionând negocierile actuale dintre cei doi lideri comunitari de pe insulă.
Prin urmare, în momentul dezbaterii importantului rol al NATO în cadrul apărării europene, trebuie să reţinem că UE nu a exercitat încă presiunea necesară asupra Turciei pentru eliminarea necondiţionată şi imediată a armatei NATO din Cipru. Nu sunteţi de acord cu mine, dle Solana? Poate nu ascultă. Nu sunteţi de acord că armata turcă trebuie să părăsească imediat Ciprul, dle Solana?
Marie Anne Isler Béguin (Verts/ALE). – (FR) Doamnă preşedintă, doresc să menţionez exemplul Georgiei pentru a vă arăta cât de departe ne aflăm faţă de ambiţia manifestată pentru Politica externă şi de securitate comună, în pofida eforturilor Înaltului Reprezentant şi ale comisarului Ferrero-Waldner.
Acum, desigur, dle Solana, solicitaţi mai multe capacităţi şi un ajutor mai mare. Personal, aş dori să vă adresez următoarea întrebare: Îşi poate respecta Uniunea Europeană în prezent angajamentele, în special, în ceea ce priveşte acordul de armistiţiu propus Rusiei?
Desigur, înţeleg poziţia comisarului. Ştim în ce măsură a fost prezentă Uniunea Europeană şi cât de rapid a intervenit, dar astăzi trebuie să fim conştienţi şi de faptul că georgienii se confruntă cu armata rusă, având bazele pe teritoriul Abhaziei şi Osetiei de Sud. Desigur, nu pun sub semnul întrebării activitatea remarcabilă a misiunii de observatori civili de pe teren. Totuşi, cum pot observatorii noştri să apere civilii de violenţa cotidiană? Nu pot face multe, pot doar să fie martori.
În plus, ambiţia PESC, în acest caz în Georgia, va fi considerată drept o lipsă a curajului nostru de a trimite forţe de menţinere a păcii pentru a stabiliza o regiune inclusă în politica noastră de vecinătate.
Alexandru Nazare (PPE-DE). - Am regăsit astăzi în cele trei rapoarte dezbătute repere relevante şi utile în definirea viitoarelor politici ale Uniunii Europene ca actor global.
Aş avea trei observaţii: în primul rând, aş dori să subliniez importanţa dimensiunii transatlantice în politica externă a Uniunii. Trebuie să profităm de momentul actual în privinţa relaţiei cu Statele Unite, pentru a deschide un nou capitol al acesteia care să amplifice forţa noastră pe plan global.
În al doilea rând, dimensiunea de securitate a Uniunii Europene trebuie să fie coordonată cu cea a NATO, pentru a evita dedublarea şi lipsa de resurse.
În al treilea rând, cred că Uniunea trebuie să utilizeze politica europeană de securitate şi cooperare pentru consolidarea stabilităţii în Balcanii de Vest, ulterior clarificării statutului Kosovo. Kosovo este acum într-un stadiu de „independenţă supravegheată”, conform reprezentantului special al Uniunii, Peter Faith. Chiar dacă dl Faith a respins în recenta audiere din Parlamentul European termenul de protectorat al UE pentru Kosovo, acesta a recunoscut că drumul către „independenţă totală” este unul anevoios şi îndelungat. „Ar fi un miracol să ne încheiem misiunea în doi ani”, declara dl Faith.
Cu toate acestea, cred că avem nevoie de o evaluare, de un orizont de timp clar în ceea ce priveşte implicarea Uniunii în Kosovo; de aceea salut iniţiativa Comisiei de a dezvolta un studiu în privinţa Kosovo, atât timp cât el contribuie la succesul misiunii EUREX.
Benita Ferrero-Waldner, membră a Comisiei. −Doamnă preşedintă, voi face câteva observaţii, dintre care una în special: cred că această dezbatere a arătat că abordarea urmată de Europa pentru gestionarea crizei şi prevenirea conflictelor este acceptată din ce în ce mai mult. Conferinţa de securitate de la München a confirmat abordarea extinsă, întrucât securitatea şi dezvoltarea merg mână în mână – nu pot exista una fără cealaltă. Consider că această abordare europeană reprezintă un element esențial al strategiei noastre de promovare a păcii şi securităţii în zonă, dar şi în teritoriile mai îndepărtate.
Aceasta funcţionează, dar trebuie să deţină resursele adecvate, astfel încât trebuie să ne construim capacităţile şi abilităţile la nivel civil şi militar şi vom încerca cel puţin să ne îndeplinim sarcinile, cât de bine putem.
Aș dori, de asemenea, să răspund întrebărilor dumneavoastră, în special întrebării domnului Saryusz Wolski, preşedintele Comisiei pentru afaceri externe, privind sub-finanţarea bugetului PESC. Este adevărat că bugetul a fost redus anul acesta, dar sperăm că acesta nu va fi un impediment pentru ambiţiile noastre politice în cadrul PESA civile, cu condiţia să nu existe misiuni semnificative noi în acest an. Este important să reţinem că bugetul PESC acoperă doar anumite costuri – costurile cu echipamentele, personalul contractat, indemnizaţiile speciale, de exemplu, reprezentanţii speciali UE – însă, statele membre suportă, de asemenea, cheltuielile cu propriul personal. După cum ştiţi, bugetul va creşte la 400 de milioane euro (nu anul acesta, ci în 2013).
În ceea ce priveşte transferurile între articolele bugetare menţionate de dl Dombrovskis, în cadrul raporturilor sale trimestriale către autoritatea bugetară, Comisia a inclus informaţii privind transferurile din bugetul PESC, iar în ultimii ani au fost angajate toate alocările, în conformitate cu bugetul PESC.
Voi comenta două aspecte: în primul rând, siguranţa umană. Siguranţa umană este un subiect de care sunt foarte ataşat, pentru că trebuie promovată: libertatea voinţei şi lipsa fricii, drept un bun al politicii externe şi de securitate. Acest lucru este recunoscut şi în raportul nostru pentru 2008 privind strategia europeană de securitate (SES) pe care am menţionat-o anterior. În plus, raportul SES recunoaşte că în lipsa dezvoltării şi a eradicării sărăciei nu poate exista pace durabilă. Prin urmare, acest lucru este foarte important, iar promovarea drepturilor omului este un element al acestei ecuaţii.
În final, aș dori să spun un cuvânt despre avertizarea timpurie şi prevenirea conflictelor, despre care a vorbit dl Pīks. În general, sunt de acord cu faptul că, în calitate de Uniunea Europeană, trebuie să lucrăm mai mult asupra elementelor iniţiale ale ciclului conflictului, ceea ce înseamnă avertizare timpurie, prevenirea conflictelor şi diplomaţie preventivă. Din punctul de vedere al Comisiei, una din iniţiativele luate în acest domeniu este aceea de a consolida legăturile cu ONG-urile ca parte a parteneriatului pentru consolidarea păcii şi de a îmbunătăţi modurile de utilizare a surselor libere de informaţii. Cu toate acestea, vom încerca, pe viitor, să consolidăm problema privind prevenirea timpurie. Ştim că acesta este un aspect foarte important.
Javier Solana, Înaltul Reprezentant pentru PESC. −Doamnă preşedintă, voi fi foarte scurt. Aș dori să mulţumesc membrilor Parlamentului care au intervenit şi am reţinut observaţiile şi întrebările acestora. Voi ţine legătura cu dumneavoastră pentru a putea răspunde celor cărora trebuie să le răspund în mod adecvat.
Aș dori să spun că aceasta este a doua dezbatere de acest gen în cadrul Parlamentului European, o discuţie de aproape trei ore privind securitatea europeană. Consider că acest aspect este unul foarte important şi sper că această idee va fi păstrată în viitor. Aș dori să mulţumesc celor trei raportori pentru activitatea depusă şi doresc să vă asigur că vom colabora în continuare cu dumneavoastră în viitor.
Jacek Saryusz-Wolski, raportor. −Doamnă preşedintă, această dezbatere este una foarte complexă şi foarte mulţumitoare pentru mine, în legătură cu succesele, carenţele şi acţiunile desfăşurate. În mod grosolan, aş spune că acesta este sindromul paharului gol/paharului plin, în funcție de persoana care îl priveşte.
Cel puţin majoritatea celor care au intervenit au răspuns la o serie de întrebări. Există progres în acest domeniu? Da. Este suficient? Nu. Există o convergenţă mai mare între instituţii precum Parlamentul, Consiliul, Comisia şi statele membre? Da, s-au înregistrat progrese mai mari, deşi această politică externă a Uniunii nu are o amploare suficientă, iar aici mă refer la cuvintele dumneavoastră, dnă comisar Ferrero-Waldner, în legătură cu aspectul financiar. Dacă am avea mai mulţi bani, sau cel puţin suma propusă de Comisie pentru zonele rurale – 1,5 miliarde EUR – probabil că statele membre ar fi mai dispuse să participe la acţiunile PESC, netrebuind să plătească. Ştiţi că Parlamentul solicită ca aceste cheltuieli să fie acoperite din bugetul Uniunii.
Apreciază cetăţenii această politică externă? Răspunsul este, din nou, „da”. Utilizăm suficient politica externă pentru a legitima Uniunea? Răspunsul este „nu”. Capacităţile: în sensul larg al termenului, tot ceea ce înseamnă gestionare preventivă a crizei şi reacţie rapidă, avem ceea ce putem obţine şi – sunt sigur că dl Solana va aproba - chiar mai mult. Am discutat deja aspectul financiar. În ceea ce priveşte instrumentele juridice şi instituţionale – Lisabona – toată lumea este de acord că avem nevoie de instrumente mai multe şi mai bine echipate, în conformitate cu normele din tratat.
Această convergenţă se desfăşoară în mod discret şi doresc să laud acţiunea şi diplomaţia discretă ale Înaltului Reprezentant, nu doar la nivel extern, ci şi intern. Cum se realizează această unitate de opinii? Dle Solana, atunci când puteţi vorbi în numele întregii Uniuni, trebuie să existe, în prealabil, acţiuni pentru a convinge pe toată lumea şi a avea sprijinul tuturor.
S-a ridicat problema valorilor. Suntem de acord în ceea ce priveşte valorile? Da, însă avem practici diferite şi există şi această axă a valorilor vizavi de interes, cel mai bun exemplu fiind modul de transpunere în Asia Centrală: acest aspect a fost discutat în cadrul dezbaterii privind strategia pentru Asia Centrală.
În încheiere, aş dori să spun că am fost impresionat de ceea ce a spus dl Solana – că UE se identifică prin politica sa externă. Îşi accentuează identitatea. Abordarea Parlamentului susţine şi că politica externă conferă o legitimitate mai mare, ceea ce înseamnă o putere mai mare. Din acest motiv, aceasta poate face parte din integrarea europeană. Dezbaterea principală a arătat că Europa trebuie să se implice mai mult în politica externă şi că este nevoie de nevoie de o utilizare mai mare a capitalului politic şi material european.
Preşedinte. – Le acordăm raportorilor puţin mai mult timp, însă acum timpul ne presează şi nu mai putem face acest lucru.
Karl von Wogau, raportor. – (DE) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, doresc să fac observații cu privire la câteva aspecte.
În primul rând, aș dori să explic de ce nu am inclus în raportul meu principiile de „securitate umană” şi „responsabilitate de protecţie”. Acest aspect este unul foarte controversat. Din punctul meu de vedere, aceste concepte dezvoltate de noi, deşi sunt foarte importante, nu sunt adecvate pentru o politică de securitate, deoarece pot fi utilizate în mod necorespunzător, pentru a justifica intervenţiile militare la nivel mondial. Prevăd aici un pericol foarte real. Prin urmare, susţin aceste două concepte, însă nu pentru politica de securitate.
S-a precizat, de asemenea, că încerc să creez o armată europeană şi că raportul meu solicită acest lucru. V-aș ruga să citiţi din nou întregul raport – mai mult ca sigur nu veţi găsi acolo cuvintele „armată europeană”. Ceea ce relatează raportul este că banii contribuabililor trebuie cheltuiţi în acest domeniu mai bine decât a fost cazul până în prezent.
Apoi, există Strategia europeană de securitate, care ştiu că este susţinută în unanimitate. Lucrările în acest domeniu au durat câţiva ani şi au înregistrat un mare succes. În opinia mea, următorul pas este acela de a elabora un document privind punerea în aplicare a politicii de securitate, o cartă albă privind politica de securitate. Aceasta este o sarcină pentru următoarea legislatură.
Nu în ultimul rând, consider că următoarele dezbateri pe această temă trebuie să abordeze problema misiunii EUBAM Rafah: cum se poate relua această misiune şi cum poate fi, eventual, extinsă.
Ari Vatanen, raportor. −Doamnă preşedintă, voi repeta ceea ce a spus Preşedintele Wilson în 1917 şi ceea ce a declarat, de altfel, şi stimatul nostru coleg dl Swoboda acum o jumătate de oră: o ţară nu poate rezolva probleme de una singură. Parlamentul şi UE pot confirma acest lucru. Trebuie să învăţăm din propriile greşeli. Trebuie să colaborăm în orice domeniu: în lumea reală nu există alegeri selective sau concurenţă parazitară. Nu putem permite ca sarcina să fie purtată doar de unii dintre cei implicaţi: trebuie să o împărţim, pentru că suntem naţiuni democratice. Cauza este una nobilă.
Câteodată îmi este greu să înţeleg de ce, imediat ce se menţionează cuvântul „NATO”, populaţia – poate din cauza sentimentelor anti-americane, poate din cauza înclinaţiilor anti-militare – este împotrivă. Da, suntem pacifişti. Cine nu e pacifist? Orice om sănătos la cap este pacifist. Cine doreşte suferinţă; cine vrea război? Dar trebuie să deţinem mijloacele pentru a le preveni. Trebuie să fim proactivi. Dacă avem această atitudine, războaiele vin şi pleacă, dar pacea trebuie construită în mod activ.
Am încredere în majoritatea membrilor acestui Parlament care au dovedit din nou în această seară că ceea ce va prevala este simţul comun constructiv, responsabil; că Parlamentul este ceea ce trebuie să fie: un Parlament care priveşte înainte, deoarece, dacă nu colaborăm, pacea va deveni o întâmplare.
Voi face un ultim comentariu. Dl Platini – un maestru al fotbalului – vorbeşte în acest moment în altă sală. Mă aflam în Franţa când a avut loc masacrul din Ruanda – și această observaţie nu este direcţionată împotriva Franţei, ci este un simplu comentariu cu privire la modul în care mass-media furnizează informaţiile – şi faptul că dl Zidane, renumitul fotbalist, avea un neg la genunchi a atras, practic, mai multă atenţie decât respectivul masacru. Nu, nu putem tăcea: trebuie să fim proactivi; altfel, am aproba producerea unor astfel de evenimente în lume.
Preşedinte. – Dezbaterea a fost închisă.
Votul va avea loc joi, 19 februarie 2008.
Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)
Alexandra Dobolyi (PSE), în scris. – (HU) Cum ar trebui să reacţioneze Europa la faptul că la frontiera sa de est se consolidează din ce în ce mai mult Organizaţia de cooperare de la Shanghai, o organizaţie regională formată dintr-o serie de noi superputeri emergente şi state bogate în resurse energetice? Prin Rusia, OCS se învecinează cu UE şi, prin urmare, organizaţia merită, în mod inevitabil, atenţia sporită din partea UE. Analizând membrii şi observatorii OCS, putem concluziona că aceste ţări deţin o proporţie semnificativă din resursele mondiale de petrol şi gaze.
Având în vedere acest lucru, este inevitabilă ridicarea problemei unei noi strategii privind Rusia şi Asia Centrală, care trebuie să includă şi o evaluare a riscului politic, specific fiecărei ţări.
Aș dori să subliniez, de asemenea, faptul că, după cum a arătat conflictul pe tema gazelor naturale dintre Rusia şi Ucraina, vulnerabilitatea actuală a UE şi dependenţa sa energetică semnificativă subminează dezvoltarea unei politici externe şi de securitate comune, autentice, eficiente şi coerente.
În plus, statele reacţionează diferit, în funcţie de experienţa lor istorică şi de interesele financiare. Mai mult decât oricând în trecut, în prezent este deosebit de important să luăm măsuri politice uniforme şi să armonizăm interesele şi poziţiile naţionale discordante.
Pentru UE este indispensabilă îmbunătăţirea eficienţei şi a coerenţei acţiunilor sale pe scena globală. Ratificarea Tratatului de la Lisabona şi instrumentele de politică externă prezentate aici pot contribui, în mod semnificativ, la atingerea acestui scop.
Necesitatea tot mai mare ca UE să acţioneze în mod eficient şi prompt şi evenimentele care necesită răspunsuri intelectuale cu o urgenţă din ce în ce mai mare impun revizuirea mecanismelor organizatorice şi decizionale pentru guvernarea politicii noastre externe şi pentru furnizarea de răspunsuri structurale adecvate.
Glyn Ford (PSE), în scris. - Îl felicit pe dl Vatanen pentru raportul său, pe care îl sprijin. În special, susţin ideea înfiinţării unui sediu militar operaţional al UE. Desigur, NATO ar trebui să fie, şi este, primul organism la care să apelăm atunci când securitatea este ameninţată. Cu toate acestea, în timpul dezbaterilor Bush-Gore de acum doar un deceniu, George Bush a spus că dacă ar fi fost preşedinte nu ar fi intervenit în Kosovo.
În pofida antipatiei mele faţă de politica externă a administraţiei Bush, mi se pare că aceasta este o poziţie perfect rezonabilă pentru Bush, din punct de vedere al propriilor interese ale SUA. Nu este însă o poziţie pe care Europa ar fi putut sau ar fi trebuit să o urmeze. Pe lângă puternicul argument moral potrivit căruia aveam responsabilitatea de a proteja persoanele care se confruntau cu genocidul sârbilor, suportam şi consecinţele unor zeci/sute de mii de refugiaţi. Trebuie să avem capacitatea de a ne implica fără sprijin american, în interesul nostru şi al celor din jur. Pentru a face acest lucru, trebuie să plătim un preţ redus: înfiinţarea unui sediu militar operaţional al UE pregătit pentru o astfel de situaţie pe viitor.
Anneli Jäätteenmäki (ALDE), în scris. – (FI) Doamnă preşedintă, Finlandei nu trebuie să îi fie ruşine cu soluţiile sale privind politica de securitate. Finlanda, aflată în afara NATO, se înţelege bine cu Suedia, Austria şi Elveţia. Ne este uşor să ne identificăm cu ei. Nealinierea la NATO este o alternativă modernă pentru un stat matur.
Am început să vorbim despre o NATO mai puţin restrictivă, o dată cu schimbarea preşedintelui american „războinic” cu unul „paşnic”. Se poate presupune că se vor înmulţi discursurile extatice în legătură cu o NATO mai puţin restrictivă sub preşedinţia lui Obama şi având-o ca secretar de stat pe Hillary Clinton. Să lăsăm să treacă ceva timp şi să vedem cum se dezvoltă NATO.
Părerea mea este că natura fundamentală a NATO nu s-a modificat deloc de la eşecul sistemului bipolar de securitate. Pe de altă parte, propaganda unei NATO mai puţin restrictive a fost un succes.
Nu ne va ajuta deloc să privim în direcţia Rusiei (Rusia, Rusia, Rusia) sau să aşteptăm izbucnirea unui nou Război Rece. De asemenea, NATO nu este răspunsul corect la problemele mai mari cu care se confruntă Finlanda în viitorul apropiat, care sunt, în principal, de natură economică.
Adrian Manole (PPE-DE), în scris. – Evaluarea privind rolul alianţei NATO-UE trebuie să pornească de la recunoaşterea faptului că peisajul politic al Europei, dar şi cel al SUA s-au schimbat fundamental în ultima perioadă, astăzi, Uniunea Europeană devenind un actor legitim al securităţii internaţionale.
Acest lucru solicită „repolitizarea” alianţei, care trebuie să devină un forum pentru un dialog deschis despre aspectele majore în care urmează să se implice. Un dialog trans-atlantic sincer, de exemplu, despre modul în care trebuie abordat terorismul, este extrem de necesar exact datorită faptului că aliaţii au perspective diferite asupra modului în care trebuie să arate răspunsul în cazul acestei provocări comune.
În contextul provocărilor tot mai diverse la adresa securităţii globale - de la conflicte interetnice din imediata vecinătate a teritoriului aliat, la reţele teroriste globale şi de proliferare a armelor de distrugere în masă, statele membre trebuie să acorde o importanţă deosebită procesului de reflecţie şi dialogului pe această temă şi să sprijine procesele de reformă din alianţă şi mă refer, mai ales la problemele de securitate din spaţiile aflate în vecinătatea imediată, alianţa putând juca un rol cheie în construcţia instituţiilor democratice de apărare şi securitate din Balcani şi regiunea extinsă a Mării Negre.
Marian-Jean Marinescu (PPE-DE), în scris. – Avem nevoie de o politică europeană de securitate comună, coerentă şi actualizată, care să contribuie la întărirea identităţii europene şi să permită Uniunii să vorbească cu o singură voce credibilă pe plan internaţional.
Realitatea actuală în care ne confruntăm cu provocări majore, precum criza economică, securitatea energetică, schimbările climatice, managementul migraţiei, necesită cooperare şi responsabilitate din partea statelor membre pentru protejarea intereselor comune, promovarea păcii, securităţii şi a respectului pentru integrarea teritorială.
Uniunea poate avea impact doar dacă vorbeşte cu o singură voce, are la dispoziţie şi foloseşte eficient instrumentele necesare, întărind cooperarea cu vecinii.
Avem nevoie de gândire strategică, implicare activă şi coerenţă în acţiunea la nivel global, precum şi de securitate regională şi relaţii strânse cu actorii regionali relevanţi.
Parteneriatele strategice cu vecinii estici sunt necesare şi trebuie să investim în relaţia cu Rusia, aplicând o strategie coerentă cu angajamente comune, reciproc avantajoase.
Trebuie să investim în vecini, mai ales în cei răsăriteni şi să le oferim stimulentele necesare pentru a continua reformele şi pentru a putea întări prezenţa Uniunii în zonă. Avem la dispoziţie noi instrumente, precum Parteneriatul Estic, care ne facilitează o nouă abordare, consolidată şi la un nivel superior cu partenerii noştri din regiune.
Zdzisław Zbigniew Podkański (UEN), în scris. – (PL) Securitatea internaţională reprezintă una din cele mai mari valori pentru toţi cei implicaţi în relaţiile internaţionale. În prezent, asistăm la o redefinire a acestui concept şi la o deplasare a centrului gravitaţional spre factorii nemilitari care ameninţă stabilitatea şi securitatea internaţională. Printre aceste ameninţări se numără crima organizată, terorismul cibernetic, pirateria (acest lucru se poate vedea pe coasta somaleză), schimbările climatice şi pericolele provocate de criza economică mondială. În timp ce îşi îndreaptă atenţia către construirea de instrumente militare comune, precum Eurocorps, Flota europeană de transport aerian şi Sediul operaţional permanent al UE, Uniunea Europeană nu trebuie să uite totuși de alte ameninţări care nu sunt mai puţin importante. Trebuie să se acorde o atenţie sporită construirii de organisme şi instituţii care ne-ar permite să depăşim situaţia financiară provocată de criza economică mondială şi să protejăm mediul natural şi diversitatea biologică. Nu trebuie uitate nici ameninţările interne, precum drogurile, sărăcia societăţii şi infracţiunile cibernetice.
Toate aceste elemente sunt factori importanţi care influenţează securitatea naţională, securitatea Uniunii Europene şi cea a fiecărei naţiuni. Fără o soluţie la aceste întrebări fundamentale, nu este posibilă crearea unei strategii europene stabile privind securitatea.
Flaviu Călin Rus (PPE-DE), în scris. – Politica de securitate comună reprezintă un subiect care a fost dezbătut de multe ori şi despre care s-a scris mult. Uniunea Europeană reprezintă un vector din ce în ce mai important atât la nivel zonal, cât şi la nivel mondial. Tocmai din acest motiv consider că Uniunea Europeană trebuie să se manifeste activ în interiorul graniţelor sale şi proactiv în orice zonă a globului.
În urma analizei celor trei rapoarte de astăzi: Raportul anual 2007 privind aspectele principale şi opţiunile de bază ale PESC, Strategia europeană de securitate şi PESA, Rolul NATO în arhitectura de securitate a UE, cred că putem desprinde trei concluzii:
1. Uniunea Europeană trebuie să aibă o politică de securitate comună în măsură să sprijine atât democraţiile din interiorul graniţelor sale, cât şi parteneriatele cu ţările aflate în vecinătatea sa.
2. Uniunea Europeană trebuie să se manifeste ca un tot unitar şi are nevoie de o forţă de reacţie rapidă, capabilă să intervină în orice moment pentru sprijinirea păcii, a democraţiei şi a drepturilor omului.
3. Uniunea Europeană trebuie să-şi consolideze poziţia la nivel mondial şi să continue să fie un factor de stabilitate şi de echilibru între marile puteri ale lumii.
Katrin Saks (PSE), în scris. – (ET) Domnule preşedinte, aș dori să-i mulţumesc colegului meu, dl Vatanen, pentru raportul satisfăcător privind sinergia dintre UE şi NATO. Acest raport conţine toate aspectele subliniate în pozițiile noastre în Europa şi în Parlamentul European: intensificarea completă a cooperării şi parteneriatului, utilizarea rezonabilă a resurselor şi evitarea duplicatelor, un apel către membri pentru a fi mai flexibili, orientaţi spre obiective şi pragmatici.
Printre alte importante caracteristici ale acestui raport, am găsit recomandarea privind faptul că ţărilor candidate ale Uniunii Europene care sunt şi membre NATO trebuie să li se acorde un statut temporar în cadrul Agenţiei Europene pentru Apărare (AEA). Aceasta ar fi, cu siguranţă, o soluţie pentru problema Turciei din punctul de vedere al NATO.
Raportul privind PESA şi SES realizat de colegul nostru, dl von Wogau, atinge în general punctele sensibile. Raportul SES, aprobat de Consiliu în decembrie, a răspuns la majoritatea întrebărilor adresate. Noile aspecte prezentate în raport şi poziţiile care îndrumă activităţile UE legate de securitatea vor ajuta Uniunea Europeană să-şi susţină în mod mai eficient interesele de securitate, conform recomandărilor raportului von Wogau. Se va aproba orientarea raportului către cooperarea între UE şi alţi parteneri.
Vă mulţumesc!
Theodor Dumitru Stolojan (PPE-DE), în scris. – Îmi exprim susţinerea pentru raportul domnului Sariusz Wolski, care subliniază, pe bună dreptate, că asigurarea securităţii energetice pentru cetăţenii europeni trebuie să devină o prioritate majoră pentru politica externă şi de securitate comună.
Doresc să spun foarte clar: securitatea aprovizionării cu energie, şi mai ales diversificarea surselor de aprovizionare cu gaz vor rămâne doar un vis frumos, dacă nu construim conducta Nabucco.
Proiectul Nabucco trebuie asumat ca obiectiv strategic de către întreaga UE. Nabucco necesită atât o serioasă investiţie financiară, cât mai ales o politică externă şi de securitate europeană eficientă. Eficienţa impune garanţii de stabilitate regională a zonei prin care va trece această conductă de gaz. În acest scop, trebuie să depunem toate eforturile pentru a conferi politicii externe şi de securitate comune coerenţa şi eficienţa de care are atâta nevoie pentru a produce rezultate tangibile.
Între altele, consider că UE are nevoie de un Înalt Oficial pentru Politica energetică externă, care să se bucure de o puternică susţinere politică şi să dispună de instrumentele necesare de acţiune.
Apreciez că UE trebuie să aloce politicii sale externe şi de securitate mijloace financiare şi resurse umane suficiente pentru a obţine rezultatele concrete pe care cetăţenii europeni le aşteaptă de la noi.
Daniel Strož (GUE/NGL), în scris. – (CS) Resping, în mod fundamental, raportul privind strategia de securitate europeană şi o politică europeană de securitate şi apărare în forma sa actuală (A6-0032/2009). Acest raport reprezintă un exemplu tipic al militarizării UE şi o dovadă a faptului că, în sfera de securitate a Uniunii Europene, resursele şi măsurile militare trebuie să înlocuiască sau chiar să înlăture măsurile necesare de natură politică. Multe dintre constatările şi recomandările din raport se află în conflict direct cu faptul că UE ar trebui să se dezvolte ca un proiect pentru pace. Nu este de mirare faptul că cetăţenii UE, oricând au şansa de a-şi exprima opinia, se declară împotriva Tratatului de la Lisabona, din motive care includ modul în care acesta identifică natura militară a UE. Raportul include o poziţie extrem de aberantă şi de periculoasă: pe de o parte, vorbeşte despre interesele de securitate ale UE, iar, pe de altă parte, critică Rusia pentru că-şi apără interesele perfect legitime privind securitatea în Caucaz.
Dushana Zdravkova (PPE-DE), în scris. – (BG) Doamnelor şi domnilor, faptul că discutăm aici trei rapoarte privind securitatea şi apărarea este o expresie a marii noastre responsabilităţi politice faţă de cetăţenii Europei în pragul summit-ului NATO. Practica stabilită de adoptare a rezoluţiilor privind principalele aspecte şi decizii ale raportului Consiliului în legătură cu politica externă şi de securitate comună reprezintă o şansă excelentă pentru a solicita statelor membre să aplice această practică la nivel naţional.
Este deosebit de important să se dezvolte capacitatea academică independentă în vederea analizării şi evaluării politicii europene de securitate şi apărare, în tandem cu politicile naţionale de securitate. Aceasta va sta la baza unei dezbateri publice privind PESC printr-o reţea de centre de analiză amplasată în statele membre.
Nu se poate lucra la o carte albă privind securitatea şi apărarea UE, dacă statele membre nu transpun documentul în strategiile lor naţionale. Aceasta include consolidarea capacităţii analitice naţionale şi abilitatea de instruire şi învăţare cu ajutorul calculatorului, pentru a testa şi achiziţiona noi concepte în domeniul cooperării civil-militare.
Trebuie să încurajăm statele membre să realizeze o revizuire strategică comună în domeniul securităţii pentru a stabili o bază sănătoasă de interacţiune între UE şi NATO în cadrul procesului de dezvoltare a unui nou concept strategic pentru NATO în contextul PESC.