Preşedintele. – Următorul punct pe ordinea de zi îl reprezintă dezbaterea comună privind următoarele rapoarte:

- A6-0244/2009 întocmit de dl Hamon, în numele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, referitor la propunerea de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2003/48/CE privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăţilor de dobânzi [COM(2008)0727 – C6-0464/2008 – 2008/0215(CNS)], şi

A6-0189/2009 întocmit de dl Visser, în numele Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, referitor la propunerea de directivă a Consiliului de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu privire la evaziunea fiscală legată de import şi de alte tranzacţii transfrontaliere [COM(2008)0805 – C6-0039/2009 – 2008/0228(CNS)].

  Benoît Hamon, raportor. – (FR) Dle preşedinte, aş dori să încep prin a mulţumi raportorilor alternativi care au contribuit la adoptarea acestui raport în cadrul Comisiei pentru afaceri economice şi monetare, doamnele Pietikäinen şi Raeva şi să îi felicit pe coordonatorii din Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni (PPE-DE) şi Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, domnii Gauzès şi Klinz, care au avut o contribuţie importantă în garantarea adoptării acestui raport, care va fi votat mâine în şedinţă plenară, în cadrul Comisiei pentru afaceri economice şi monetare.

Cunoaşteţi faptul că, la sfârşitul reuniunii G20 anumiţi preşedinţi ai statelor membre ale UE – unele importante pe deasupra – au proclamat victorie anunţând, printre altele, că era secretelor bancare a luat sfârşit.

Cu aceste declaraţii răsunătoare puse deoparte, Parlamentul European – profit de ocazie pentru a saluta această acţiune – şi-a început activitatea practică şi s-a concentrat nu asupra comunicării, ci asupra eforturilor de a combate în mod eficient evaziunea fiscală, estimată la 200 de miliarde de euro anual. Aceste 200 de miliarde de euro ar trebui comparate cu sumele alocate planurilor de redresare economică destinate ţărilor din Europa pentru a face faţă crizei, cu bugetul Uniunii Europene şi cu nivelurile deficitului din ţările europene. În prezent, contribuabilii europeni sunt îndreptăţiţi să solicite sectorului bancar european şi, prin urmare, băncilor europene, să depună eforturile necesare pentru ca autorităţile fiscale din statele membre să poată recupera o parte din venitul provenit din impozite, pe care îl pierd prin evaziune sau fraudă.

Am întreprins o acţiune constructivă şi consider că am evitat recurgerea la directive şi acuzaţii reciproce. Am înregistrat progrese în trei direcţii diferite şi doresc să îmi exprim aprecierea cu privire la textul propunerii prezentat de Comisia Europeană şi la activitatea coordonată de dl comisar Kovács care, fără îndoială, este orientată în direcţia bună. Am încercat, pe cât posibil, să ţinem seama de sugestiile făcute de contribuabilii europeni pentru a îmbunătăţi textul Comisiei în trei direcţii.

Am decis că, referitor la domeniul de aplicare a directivei, textul era destul de limitat, atât în ceea ce priveşte structurile legale implicate, cât şi definiţia produselor din economii. Cunoaştem faptul că autorii fraudelor dispun de o imaginaţie inepuizabilă atunci când trebuie să inventeze noi produse financiare care să le permită anumitor persoane să se eschiveze de la plata impozitelor. Acesta este motivul pentru care Parlamentul şi Comisia propun introducerea unei proceduri de comitologie care să adapteze definiţia produselor din economii la situaţia reală a mecanismelor financiare.

Cu toate acestea, numeroase produse sunt în prezent excluse din domeniul de aplicare şi, în opinia noastră, ar trebui incluse cât mai rapid posibil. Este, în special, cazul anumitor tipuri de sisteme de pensii care funcţionează prin capitalizare şi, în general, considerăm că propunerea de a include produse care garantează 95% din investiţie nu oferă suficiente garanţii.

De aceea, credem că plafonul de 90% este mai adecvat. În acest sens, se vor depune amendamente în cadrul şedinţei plenare de mâine. Vom vedea dacă sunt adoptate. Regret faptul că în cadrul comisiei nu am putut ajunge la un acord asupra acestui aspect şi sper că şedinţa plenară de mâine va constitui un semnal puternic prin adoptarea definiţiei produselor din economii care garantează 90% din capital şi nu doar 95%, astfel cum propune Comisia.

Cu toate acestea, s-a ajuns la un consens larg asupra modului de extindere a domeniului de aplicare a directivei, în special asupra modului de redactare a anexelor I şi III. În plus, anexa I este consolidată de raport, din moment ce acesta conţine o listă foarte extinsă a paradisurilor fiscale, care nu exclude nicio jurisdicţie şi care, spre deosebire de lista G20, include în mod special Delaware şi Nevada. Am creat o definiţie mai largă decât cea oferită de Comisie pentru construcţiile legale cu privire la care aceste jurisdicţii vor trebui să demonstreze fie că nu există pe teritoriul lor, fie că sunt transparente din punct de vedere fiscal şi consider că această inversare a sarcinii probei este o cale mai eficientă de combatere a evaziunii fiscale.

Cu toate acestea, principalul dezavantaj al textului – şi voi încheia cu acest aspect – constă în perioada de tranziţie acordată pentru trei state membre: Belgia, Austria şi Luxemburg. Deşi Belgia a anunţat că renunţă la sistemul de reţinere a impozitelor, doresc să văd extinderea sistemului de schimb automat de informaţii şi, pentru ca acest lucru să devină realitate, doresc să se stabilească o dată limită de încheiere a perioadei de tranziţie. De aceea, deşi am adoptat ca termen pentru realizarea unui studiu de evaluare a calităţilor sistemelor de reţinere a impozitelor şi de schimb de informaţii anul 2011, momentul revizuirii directivei, se doreşte ca anul 2014 să fie data limită pentru încheierea perioadei de tranziţie. Trebuie să spun că am încercat să lucrăm ţinând seama de principiul transparenţei şi pentru o mai mare transparenţă, într-un moment în care contribuabililor li se cere să îşi plătească impozitele în special pentru a veni în sprijinul sectorului bancar european.

  Cornelis Visser, raportor – (NL) Aş dori să încep prin a mulţumi raportorilor alternativi pentru cooperare.

Voi prezenta contextul problemei. Combaterea fraudei, deşi este în mare parte responsabilitatea statelor membre, nu se poate desfăşura exclusiv la nivel naţional. Trebuie să constituie o prioritate pentru Uniunea Europeană şi trebuie să ne asigurăm că există o cooperare strânsă între statele membre şi Comisia Europeană. Având în vedere că reforma sistemului taxei pe valoarea adăugată a fost suspendată pentru moment, Comisia s-a concentrat asupra aşa-numitei măsuri convenţionale şi anume, modificarea legislaţiei privind TVA-ul prin introducerea unor îmbunătăţiri de ordin tehnic, dar care nu modifică în mod semnificativ sistemul actual.

Sprijin iniţiativa prezentată de dl comisar Kovács, deoarece se îndreaptă în direcţia potrivită. Frauda fiscală duce în primul rând la încălcarea principiului unei impozitări corecte şi transparente şi poate genera perturbări ale concurenţei în cazul în care o societate încasează TVA, iar alta nu încasează, în primul şi în primul rând cheltuielile suportate de la bugetul unui stat. Acest lucru afectează funcţionarea pieţei interne din moment ce comercianţii corecţi au un dezavantaj concurenţial din cauza fraudei fiscale. Salut cu entuziasm eforturile Comisiei în încercarea de a soluţiona abuzarea deliberată a sistemului de TVA de către grupurile infracţionale care doresc să profite de pe urma deficienţelor sistemului.

TVA-ul este o sursă de venit importantă nu doar pentru statele membre, ci şi pentru UE. Uniunea Europeană primeşte aproximativ 20 de miliarde de euro din încasările de TVA. Se estimează că valoarea fraudei legată de TVA în Europa se ridică la 100 de miliarde de euro anual. Este vorba de suma pe care importatorii nu o plătesc la graniţă. Această situaţie constituie un motiv suficient pentru sancţionarea importatorilor şi exportatorilor care comit fraude.

Cu toate acestea, Comisia Europeană introduce o modificare majoră, încercând să menţină o răspundere solidară a furnizorilor corecţi şi a importatorilor care comit fraude. De aceea, am încercat să intensific protecţia juridică a exportatorilor de bună credinţă. Cu alte cuvinte, întreprinderile nu ar trebui să fie răspunzătoare pentru deficienţele existente în cooperarea administrativă dintre statele membre. Dacă statelor membre li se conferă, pur şi simplu, o competenţă suplimentară în ceea ce priveşte posibilitatea unor acţiuni judiciare la nivel transfrontalier împotriva exportatorilor, acestea nu vor fi stimulate să aducă îmbunătăţiri în materie de cooperare administrativă.

Prin amendamentele prezentate, încercăm să evităm situaţia în care exportatorii corecţi ar fi sancţionaţi în mod nejustificat. Prin urmare, exportatorul corect trebuie să primească o notificare cu două luni înainte de aplicarea sancţiunii reale, astfel încât să poată dovedi că a acţionat cu bună credinţă. În acest sens, contactul trebuie stabilit prin intermediul oficiului de impozitare de care aparţine exportatorul şi nu prin intermediul oficiului din statul membru importator.

Grupul Socialist din Parlamentul European se pronunţă în favoarea unei perioade maxime de recuperare de cinci ani. Personal, nu sunt de acord cu acest punct de vedere. Perioadele de răspundere în materie de TVA la nivel naţional nu au fost armonizate. În Belgia, de exemplu, perioada este de trei ani, cu excepţia cazului în care se poate dovedi o fraudă. O perioadă mai lungă de răspundere solidară şi multiplă în materie de TVA aplicabilă tranzacţiilor transfrontaliere nu este de dorit, deoarece întreprinderile ar avea de suportat mai multe sarcini administrative care ar genera costuri ridicate, ceea ce, în mod cert, trebuie evitat în contextul crizei actuale.

În plus, începând cu anul 2010, societăţile vor trebui să prezinte lunar declaraţii-rezumat privind tranzacţiile transfrontaliere din cadrul UE, urmând ca autorităţile fiscale să primească în mod automat informaţiile necesare pentru a verifica tranzacţiile intracomunitare. Aceste informaţii trebuie folosite de autorităţile fiscale în mod corespunzător şi cu un scop precis.

De ce ar fi necesar să li se acorde o perioadă suplimentară de cinci ani înainte de a efectua controale încrucişate, din moment ce primesc deja lunar informaţii? Mă tem că o perioadă de recuperare de cinci ani va avea ca rezultat o acţiune întârziată di partea autorităţilor fiscale şi dispariţia fraudatorilor. În consecinţă, recuperările se vor face pe seama întreprinderilor care au acţionat cu bună credinţă.

Dle preşedinte, îmi voi încheia intervenţia. Trebuie să se găsească rapid soluţii pentru importatorii care comit fraude. Exportatorul cinstit trebuie să fie contactat de administraţia fiscală de care aparţine, cu o notificare prealabilă de două luni şi în termen de maximum doi ani, întrucât această perioadă limitează, pe cât posibil, sarcinile administrative pentru întreprinderile care acţionează cu bună credinţă.

PREZIDEAZĂ: DNA KRATSA-TSAGAROPOULOU
Vicepreşedintă

  László Kovács, membru al Comisiei − Dnă preşedintă, într-o lume globalizată, în care autorii fraudelor şi evazioniştii profită de domeniul limitat de aplicare a autorităţii administraţiilor fiscale naţionale, este fundamental să existe o cooperare şi o asistenţă reciproce pentru a combate mai eficient frauda şi evaziunea fiscală. Sunt esenţiale normele îmbunătăţite şi o mai mare transparenţă.

Acest lucru a fost subliniat recent în cadrul reuniunii la nivel înalt a G20 de la Londra, şi este şi mai relevant pe piaţa internă în mijlocul crizei financiare, la fel ca necesitatea înăspririi politicilor fiscale din Uniunea Europeană. În ciuda acestor evenimente, sunt mulţumit că pot să discut cu dvs. în această seară două propuneri care contribuie la obiectivul de combatere a evaziunii fiscale în două domenii diferite de impozitare.

Propunerea de revizuire a Directivei privind impozitarea economiilor încearcă să acopere lacunele şi să prevină mai eficient evaziunea fiscală. Salut cu căldură atitudinea constructivă şi de susţinere faţă de această propunere care reiese din raportul dlui Hamon şi punctul de vedere al dnei Siitonen.

Sunt conştient că punctul cel mai controversat al discuţiei din cadrul comisiilor a fost amendamentul 20, care stabilea sfârşitul perioadei de tranziţie în care pentru trei state membre se permitea perceperea unei taxe reţinute la sursă în locul unui schimb automat de informaţii. De asemenea, observ iniţiativa opusă a dnei Lulling şi a dlui Karas care susţin, prin amendamentul 28, posibilitatea pentru aceste trei state membre de a continua perceperea taxei reţinute la sursă şi de a nu realiza schimbul automat de informaţii pe o bază permanentă.

Daţi-mi voie să vă reamintesc că obiectivul final al Directivei privind impozitarea economiilor este schimbul automat de informaţii pe o bază cât mai vastă posibil, având în vedere că acesta este singurul instrument rezonabil pentru a permite ţării de reşedinţă a contribuabilului să aplice propriile norme fiscale în cazul venitului transfrontalier provenit din economii. Acest lucru este perfect compatibil cu evoluţiile recente la nivel internaţional – precum concluziile G20 – care favorizează transparenţa şi consolidarea cooperării dintre administraţiile fiscale în baza schimbului de informaţii. Prin urmare, pot să vă asigur că Comisia, deşi respinge amendamentul 28 deoarece acesta contravine obiectivului directivei, nu are un punct de vedere negativ cu privire la amendamentul 20.

Cu toate acestea, considerăm că în acest stadiu este prea devreme să stabilim o dată pentru sfârşitul perioadei de tranziţie, deoarece acest lucru ar putea crea un obstacol în calea adoptării rapide necesare a amendamentului propus de Consiliu. Practic, este necesar să evaluăm când şi în ce fel angajamentele politice pentru cooperarea consolidată, pe care şi le-au sumat o serie de jurisdicţii, pot fi puse în realitate în aplicare. Cu toate acestea, Comisia nu se va opune niciunei consolidări a dispoziţiilor corespunzătoare ale directivei care pot fi aprobate în unanimitate de Consiliu.

În amendamentul 22, Comisiei i se solicită să realizeze până la sfârşitul lui 2010 un studiu comparativ de analizare a avantajelor şi a punctelor slabe, atât pentru sistemul schimbului de informaţii, cât şi pentru taxa reţinută la sursă. Totuşi, data stabilită pentru realizarea acestui studiu nu pare a fi realistă: toate statele membre vor trebui, la rândul lor, să pună la dispoziţia Comisiei începând cu acest an elementele de transmitere a statisticilor care în cazul acestora sunt opţionale, în conformitate cu concluziile Consiliului din mai 2008 şi cu anexa V la propunerea de amendament.

În ceea ce priveşte amendamentele de natură mai tehnică şi care au drept scop, fie extinderea domeniului de aplicare a unei anumite dispoziţii – de exemplu, amendamentul 17 privind asigurările –, fie limitarea poverii administrative pentru operatorii economici, Comisia consideră că propunerea sa este deja rezultatul unui echilibru delicat între îmbunătăţirea eficienţei directivei şi limitarea poverii administrative suplimentare.

În ciuda acestui lucru, propunerile de amendamente ar putea avea efecte negative asupra echilibrului precar. Acestea ar putea fie să mărească povara administrativă într-un mod disproporţionat – este, în special, cazul amendamentelor care au ca scop extinderea domeniului de aplicare –, fie să aibă un impact nefavorabil asupra eficienţei dispoziţiilor.

Cu toate că apreciază abordarea constructivă a Parlamentului, Comisia nu poate accepta unele amendamente în forma lor actuală. Totuşi, Comisia va apăra spiritul unora dintre aceste amendamente în cadrul deliberărilor Consiliului fără să îşi modifice oficial propunerea.

Revenind la subiectul delicat al fraudei din domeniul TVA, aş dori să vă reamintesc că la reuniunea ECOFIN din 4 decembrie 2007, Consiliul a invitat Comisia să îşi accelereze activitatea privind măsurile convenţionale de combatere a fraudei din acest domeniu. ECOFIN a invitat Comisia să prezinte propuneri legislative de rectificare a deficienţelor întâlnite în cadrul legislaţiei în vigoare.

Drept urmare, Comisia a prezentat o comunicare privind o strategie coordonată pentru a îmbunătăţi lupta împotriva fraudei din domeniul TVA în Uniunea Europeană, în decembrie 2008. Comunicarea stabileşte o serie de măsuri în vederea cărora Comisia intenţionează să prezinte propuneri legislative pe termen scurt. Prezenta propunere face parte din prima serie de propuneri anunţate în comunicarea sa.

Propunerea va permite statelor membre să combată mai eficient frauda din domeniul TVA în două modalităţi. În primul rând, prin furnizarea unor clarificări ulterioare privind condiţiile de scutire a anumitor importuri de bunuri, şi, în al doilea rând, prin crearea temeiului juridic care să permită răspunderea transfrontalieră solidară pentru operatorii economici care nu reuşesc să îşi îndeplinească obligaţiile de raportare.

Aş dori să mulţumesc Parlamentului şi, în special raportorului, dl Visser, pentru că s-a ocupat de această propunere într-un timp atât de scurt şi pentru raportul constructiv pe care l-a realizat. Cu toate acestea, permiteţi-mi să fac unele comentarii.

Amendamentele 2 şi 4 din raport ar impune Comisiei să realizeze o evaluare privind funcţionarea dispoziţiilor referitoare la noua răspundere transfrontalieră solidară. Din păcate, Comisia nu deţine această informaţie, întrucât evaluarea impozitelor, precum şi recuperarea acestora, ţin exclusiv de competenţa naţională. În plus, în cazul în care Comisia primeşte plângeri din partea operatorilor economici conform cărora dispoziţia este folosită incorect de administraţiile fiscale naţionale sau dacă dispoziţia conduce la rezultate nejustificate, aceasta îşi va asuma responsabilitatea de gardian al legislaţiei comunitare şi va lua măsurile adecvate. Aceasta presupune în special prezentarea unei propuneri de modificare a dispoziţiei, dacă este cazul.

Amendamentele 3 şi 5 contravin repartizării competenţelor între statele membre în cadrul funcţionării generale a sistemului comunitar al TVA. Acest sistem se bazează pe o acţiune impozabilă dintr-un anumit stat membru, care duce la o datorie TVA şi la o răspundere TVA în statul respectiv. Statul membru în care trebuie plătită respectiva datorie TVA va determina procedura de urmat în vederea recuperării acesteia, inclusiv de la operatorii economici nerezidenţi.

Prin urmare, un operator economic care nu şi-a îndeplinit obligaţiile de raportare în statul membru de plecare va trebui să îşi justifice deficienţele faţă de administraţia fiscală a statului membru căruia îi datorează TVA şi nu administraţiei fiscale a propriului stat membru. Acesta din urmă va interveni doar la solicitarea primului stat membru pentru a obţine informaţii suplimentare sau în procesul de recuperare a impozitului.

  Eva-Riitta Siitonen, raportoare pentru aviz din partea Comisiei pentru afaceri juridice − (FI) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, susţin compromisul la care a ajuns Comisia pentru afaceri economice şi monetare. Raportul dlui Hamon referitor la Directiva privind impozitarea economiilor este excelent şi echilibrat. Acesta abordează prevenirea evaziunii fiscale şi o mai mare transparenţă.

Parlamentul trebuie să fie exigent în acest domeniu. De exemplu, ar trebui să armonizăm sistemele fiscale pentru venitul din economii sub forma plăţii dobânzilor. Trebuie să includem ultimele state membre în sistemul schimbului de informaţii. Secretul bancar, care este de departe prea rigid, trebuie să fie mai flexibil, astfel încât să putem lupta împotriva paradisurilor fiscale. Conferinţa G20 a dezbătut şi eradicarea paradisurilor fiscale, unul dintre principalele sale obiective.

Parlamentul trebuie să ofere un exemplu,pentru a ne redresa în urma crizei economice şi pentru a recâştiga încrederea publicului. Trebuie garantată transparenţa din sectorul bancar, iar acest lucru va fi posibil doar prin schimbul de informaţii.

  Astrid Lulling, în numele Grupului PPE-DE – (FR) Dnă preşedintă, dezbaterile şi discuţiile asupra sistemului fiscal al economiilor a luat o întorsătură atât de pasionantă încât începe să deranjeze. Nu ezit să apăr ceea ce se pare că este o poziţie minoritară, însă vom vedea ce se va întâmpla mâine, deşi raportoarea noastră şi comisarul încă mai confundă capra cu varza.

Să ne întoarcem la rădăcina problemei. Directiva privind impozitarea economiilor a intrat în vigoare în 2005 cu scopul de a impozita veniturile din capital ale nerezidenţilor. Vorbim aici de două sisteme: schimbul de informaţii dintre autorităţile fiscale şi taxa reţinută la sursă.

Ce găsim după mulţi ani de funcţionare? Toate studiile oficiale şi neoficiale arată că schimbul de informaţii prezintă deficienţe serioase, deoarece este complicat, greoi şi costisitor. Pe de altă parte, taxa reţinută la sursă prezintă multe avantaje.

Ce credeţi că se înţelege din toate acestea – mai ales din ceea ce au spus raportoarea şi comisarul? Ei bine, că sistemul care nu funcţionează şi care nu garantează plata impozitului datorat va deveni obligatoriu. Înţelegeţi dacă puteţi!

Problema nu este lipsită de picanterii, pentru că după cum se va observa, sistemul taxei reţinute la sursă câştigă în permanenţă teren în majoritatea statelor membre – 19 din 27 îl aplică spre satisfacţia lor generală. Cu toate acestea, ceea ce este mai mult decât bine acasă, devine inacceptabil odată ce ai trecut graniţa.

Această logică va duce pur şi simplu la o deşirare a ceea ce am construit de zeci de ani, cu alte cuvinte, piaţa unică a serviciilor financiare. Acquis-ul comunitar privind libera circulaţie a capitalului este de asemenea pus în discuţie, având în vedere că majoritatea ţărilor fac presiuni în vederea repatrierii capitalurilor rezidenţilor lor.

În orice caz, orice lovitură poate fi contracarată în lupta împotriva acestui nou monstru care este secretul bancar. Le adresez colegilor mei care luptă împotriva acestui aşa-numit monstru care e vinovat de toate relele: aţi ales ţinta greşită când aţi confundat problemele din cadrul acestei directive şi, mai presus de toate, vă înşelaţi singuri.

În încheiere, dnă preşedintă, sper că mulţi dintre colegii mei deputaţi vor da urmare unui sfat înţelept şi vor vota amendamentul 28 propus de grupul meu, prin care statelor membre li se va permite nici mai mult nici mai puţin decât libera alegere între taxa reţinută la sursă şi schimbul de informaţii.

  Kristian Vigenin, în numele Grupului PSE – (BG) Dnă preşedintă, domnule comisar, îmi pare rău că dna Visser nu a stat să asculte până la sfârşit dezbaterea privind acest subiect, însă trebuie să încep prin a spune că susţinem propunerile Comisiei în această direcţie. Bineînţeles că o reformă completă a TVA ar fi mult mai eficientă, însă întrucât acest lucru nu este posibil pentru moment, propunerea dvs. ar trebui să rezolve unele probleme întâlnite de statele membre în dorinţa acestora de a cuprinde şi frauda TVA.

În special în contextul unei crize, considerăm că este de o importanţă primordială ca veniturile din TVA să fie garantate dat fiind că, în prezent, statele membre încearcă să investească miliarde pentru a susţine economia. În această privinţă, fiecare oportunitate de a limita posibilitatea de fraudă ar trebui sprijinită de Parlament.

Aş dori să mai spun că susţinem în totalitate propunerile dlui Visser în cadrul Comisiei pentru afaceri economice şi monetare. Probabil că acestea vor insufla într-o oarecare măsură o mai mare încredere în cadrul sectorului de afaceri, comparativ cu propunerile iniţiale ale Comisiei. În orice caz, considerăm că sugestiile făcute la articolul 1 litera (c), conform cărora perioada dintre livrarea bunurilor şi primirea notificării la care se face referire în al doilea paragraf ar trebui să fie de doi ani, este destul de scurtă şi, după părerea noastră, creează posibilităţi suplimentare de limitare a domeniului de aplicare şi a rezultatelor propunerii Comisiei Europene.

Din acest motiv. Grupul PSE sugerează ca această perioadă să fie de cinci ani, care considerăm că este destul de scurtă pentru sectorul de afaceri, dar şi suficient de lungă pentru ca administraţia fiscală să îşi finalizeze activitatea. În plus, introducerea acestei litere (c) nu are legătură nici cu sugestiile privind data şi nici cu felul în care va intra în vigoare, ceea ce credem că va crea probleme suplimentare pentru statele membre.

Sperăm că propunerea se va bucura de susţinere şi va oferi rezultatele aşteptate.

  Bilyana Ilieva Raevа, în numele Grupului ALDE – (BG) Dle comisar, dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, în ciuda contextului crizei economice şi financiare, trebuie să susţinem Uniunea Europeană în eforturile sale de a obţine un sistem fiscal mult mai operativ şi eficient.

Propunerea Comisiei de modificare a directivei privind impozitarea economiilor într-un alt stat membru oferă şansa de a îmbunătăţi schema existentă. Membrii Comisiei pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European susţin extinderea aplicării acesteia spre noi instrumente financiare şi zone geografice. Democraţii-liberali din Europa au propus includerea de teritorii cu regimuri fiscale foarte slab reglementate, aşa cum sunt statele Delaware şi Nevada din SUA, precum şi o asigurare a tratamentului egal între statele membre şi o reducere a poverii administrative aferente punerii în aplicare a directivei.

Cu toate acestea, dle comisar, dezbaterea fundamentală continuă să fie dacă trebuie abolit sistemul calculării impozitului la sursă în favoarea schimbului automat de informaţii. Din punct de vedere liberal, problema este modalitatea în care vom reuşi să mărim colectarea veniturilor fiscale şi în care simpla consolidare a schimbului de informaţii nu va da rezultate – lucru confirmat conform unor studii realizate deja – în prevenirea abuzurilor fiscale sau în creşterea colectării veniturilor fiscale, ci doar va priva unele state membre de avantajele lor concurenţiale. Impozitarea la sursă nu este doar mai eficientă, dar oferă o mai mare transparenţă pe durata colectării.

Consider că statele membre trebuie să îşi păstreze autonomia în ceea ce priveşte alegerea sistemului de impozitare. Grupul ALDE a sugerat să se realizeze o analiză comparativă a celor două sisteme. Sperăm ca până la sfârşitul lunii decembrie 2010 să avem rezultatele din partea Comisiei. Sperăm, de asemenea, că aceste rezultate vor reprezenta baza unor propuneri viitoare ale Comisiei privind modificarea sistemului de impozitare a economiilor în cadrul Uniunii Europene.

Mâine vom vota asupra unui alt text important referitor la frauda din domeniul TVA legată de importuri. Obiectivul acestei directive este să asigure schimbul rapid de informaţii adecvate şi de bună calitate. În acest caz, cinci ani reprezintă o perioadă de timp suficient de lungă pentru sectorul de afaceri. De asemenea, are ca scop introducerea unui mecanism de răspundere solidară. Pentru protejarea veniturilor fiscale ale fiecărui stat membru este important să garantăm că răspunderea solidară intervine doar atunci când informaţia furnizată prezintă grave nereguli sau când există o întârziere nejustificată în furnizarea acesteia. Altfel, riscăm să impunem o povară şi mai dăunătoare asupra întreprinderilor.

Sper că vom vota în favoarea acestor rapoarte mâine.

  Nils Lundgren, în numele Grupului IND/DEM – (SV) Dnă preşedintă, evaziunea fiscală nu este principala noastră problemă într-un moment în care economia mondială este zguduită din temelii. Este adevărat că asistăm la fraude peste tot în Europa, în SUA şi, de fapt, în întreaga lume. Este adevărat că există paradisuri fiscale peste tot în lume unde oamenii bogaţi şi companiile pot depozita banii. Cu toate acestea, nu aceasta este principala noastră problemă în acest moment. Dacă ne concentrăm asupra acesteia, căutăm doar o cale de a scăpa de responsabilitate.

Ceea ce trebuie să facem acum, dacă dorim ca în viitor să mai existe orice bază de impozitare, este să ne luăm la trântă cu criza financiară. De ce ne aflăm acum în această situaţie? Mai presus de toate, deoarece în prezent suntem conduşi de capitalism. În practică, întreprinderile financiare, marile bănci şi majoritatea marilor întreprinderi sunt conduse de reprezentanţi, iar aceşti reprezentanţi pot introduce bonusuri, salarii compensatorii şi pensii care toate depind de profiturile companiei pe care aceşti oameni o conduc. Nu există nimic mai simplu pe lume decât să creşti profitabilitatea pe termen scurt şi, prin urmare, profiturile pe care aceste companii le înregistrează. Este pur şi simplu o chestiune de creştere a riscului. Există numeroase studii referitoare la „distribuţiile Taleb”, aşa cum le numim adesea, în care, dacă măreşti substanţial riscul, poţi conta pe profituri care cresc dramatic şi oricine poate primi aceste bonusuri şi alte beneficii, cu alte cuvinte aceste „avantaje”. Apoi, bineînţeles, riscul începe să devină realitate, însă cei care conduc compania au plecat deja sau vor trebui să plece. Ajung să îşi cumpere castele în Franţa sau să joace golf în Spania. Nu ar trebui să ne pară rău pentru ei, însă sistemul este pur şi simplu nedurabil.

În plus, niciunul dintre aceşti actori nu dispune de vreun stimulent pentru a preveni această evoluţie. Agenţiile de rating al creditelor depind de atragerea clienţilor, însă vor rămâne fără clienţi dacă afirmă că aceştia nu sunt solvabili. Depunătorii ştiu că există garanţii la depozite astfel încât nu trebuie să îşi facă griji în legătură cu banca la care îşi depun banii. Alţi actori ştiu că pot ajunge la un acord cu cealaltă parte şi contează pe faptul că sunt prea importanţi ca să eşueze, în timp ce contribuabilii trag întotdeauna ponoasele. Aceasta înseamnă că statele trebuie să precizeze de la început că nu îşi vor asuma toate riscurile. Este un lucru foarte greu de realizat, însă trebuie făcut. Din păcate, nu cred că Parlamentul European va coopera în acest sens, însă aş recomanda tuturor membrilor din acest Parlament să facă acest lucru.

  Ieke van den Burg (PSE) - (NL) Contrar obiceiului meu, voi începe printr-o declaraţie politică, deoarece consider că, în aceste vremuri de creştere a ratei şomajului şi a diferenţei de remunerare între bărbaţi şi femei, evaziunea fiscală este pur şi simplu scandaloasă. Pe durata alegerilor va fi evident care sunt partidele care doresc într-adevăr să lupte împotriva acestora.

Raportul dlui Hamon privind impozitarea veniturilor din economii este un exemplu de problemă la îndemână. Îmi dau seama că este dificil pentru dl comisar să ajungă la un adevărat consens pe această temă conform cerinţei de unanimitate. Grupul Socialist din Parlamentul European este mult mai ambiţios decât propunerea Comisiei, iar acest lucru reiese din seria de amendamente pe care le-am propus.

Permiteţi-mi să mai fac un comentariu final referitor la intervenţia dnei Lulling, care a comparat cele două sisteme, al schimbului de informaţii şi al impozitării la sursă. Cred că nu aceasta este ideea. Vorbim despre carenţele legislative din ambele sisteme, iar acestea sunt subiectele asupra cărora ar trebui să insistăm. S-au luat măsuri, însă trebuie să facem mai mult decât propune prezentul raport.

  László Kovács, membru al Comisiei − Dnă preşedintă, aş dori să vă mulţumesc pentru comentarii şi pentru punctele de vedere pe care le-aţi exprimat pe durata dezbaterii. Mă bucur să văd că Parlamentul European şi Comisia au puncte de vedere comune privind acţiunile care trebuie luate pentru a lupta mai eficient împotriva fraudei şi a evaziunii fiscale din Uniunea Europeană şi sunt mulţumit de susţinerea generală faţă de cele două propuneri.

Aş dori să vă mulţumesc din nou pentru că aţi acordat prioritate dosarului privind impozitarea economiilor şi pentru susţinerea faţă de eforturile Comisiei de a promova o bună guvernare în domeniul fiscal. Obţinerea unor evoluţii rapide în discuţiile privind propunerea de modificare este, de asemenea, una dintre priorităţile preşedinţiei cehe. Având în vedere climatul internaţional – criza financiară şi economică – aceasta este şi o prioritate pentru majoritatea statelor membre.

Sunt convins că, odată ce statele membre convin asupra modalităţilor de acoperire a lacunelor existente în Directiva privind impozitarea economiilor, Consiliul îi va solicita probabil Comisiei să îşi actualizeze într-un mod asemănător acordurile cu cele cinci state nemembre ale UE şi cu celelalte zece jurisdicţii care participă la mecanismul de impozitare a economiilor. Este prematur să facem azi speculaţii cu privire la modul în care acestea vor reacţiona la abordarea noastră. În primul rând, UE trebuie să ajungă la un acord intern unanim. În orice caz, având în vedere progresele înregistrate în cadrul discuţiilor G20 privind atingerea standardelor OCDE pentru schimbul de informaţii, mă declar optimist şi în această privinţă.

În ceea ce priveşte raportul dlui Visser, am mai spus şi înainte că Comisia nu poate accepta amendamentele Parlamentului, însă am luat cunoştinţă de recomandările cuprinse în acesta. În special, nevoia de o mai bună coordonare între diferitele state membre, îmbunătăţirea necesară a calităţii informaţiilor care sunt schimbate, nevoia de a permite accesul automat pentru alte state membre la anumite date conţinute în bazele de date ale statelor membre şi cerinţa de a armoniza înregistrarea şi ştergerea procedurilor şi ideilor care sunt puternic susţinute de Comisie. Acesta este motivul pentru care Comisia va înainta, până la sfârşitul lunii mai, o propunere mult mai considerabilă de reformare a regulamentului privind cooperarea administrativă, în care vor fi cuprinse şi aceste propuneri.

În concluzie, şi după cum am menţionat deja cu alte ocazii, este evident faptul că nu există o soluţie unică la nivel global pentru eliminarea fraudei şi a evaziunii fiscale. Propunerile pe care le-am discutat azi reprezintă două etape majore înainte, în cadrul strategiei globale împotriva fraudei la nivel comunitar.

  Benoît Hamon, raportor – (FR) Dnă preşedintă, voi fi foarte scurt, deoarece am vorbit deja destul.

În primul rând aş dori să îi mulţumesc dnei Raeva şi dnei Siitonen, precum şi deputaţilor europeni pentru discursurile şi contribuţiile acestora la acest text, şi să îi spun dlui Kovács că, după părerea mea, am înţeles ce a spus.

Cu toate acestea, cred că mâine va fi de un real folos un semnal puternic din partea Parlamentului European către Consiliu cu privire la problema domeniului de aplicare, a secretului bancar şi a listei paradisurilor fiscale, în special dacă, pe viitor, va trebui să negociem noi acorduri cu ţările terţe.

Aş dori să închei acum cu o critică – critică amiabilă, aş putea adăuga – pe care dna Lulling ne-a adresat-o dlui Kovács şi mie. Ne-a criticat pentru că am „încurcat capra cu varza”, chiar dacă a spus-o cu grijă. Aş dori să îi spun că eu cred că mâine, acest Parlament, deşi uneori încurcă varza cu capra, va putea să facă diferenţa între interesele generale şi interesele personale, şi sper că astfel vom contribui la accelerarea luptei împotriva evaziunii fiscale.

  Astrid Lulling (PPE-DE) – (FR) Dnă preşedintă, am cerut să vorbesc pentru a face o declaraţie personală. Dl Hamon tocmai m-a criticat în legătură cu un anumit lucru, însă trebuie să îi spun că, din păcate, dumnealui şi domnul comisar continuă să confunde capra cu varza. Trebuie să îi spun, de asemenea, că singurul sistem care garantează faptul că fiecare contribuabil îşi plăteşte impozitele – ceea ce ne dorim cu toţii – cel mai bun sistem este perceperea taxei la sursă deoarece sistemul schimbului de informaţii este un eşec. Acesta nu a funcţionat şi nu ştim cine ce a plătit deoarece autorităţile nu ştiu cum să îl gestioneze.

Am dorit să clarific acest lucru.

  Preşedinta - Dezbaterea este închisă.

Votul va avea loc mâine, vineri, 24 aprilie 2009, la ora 12.00.

Declaraţii scrise (articolul 142 din Regulamentul de procedură)

  Zbigniew Krzysztof Kuźmiuk (UEN), în scris – (PL) În cadrul dezbaterii privind evaziunea fiscală din domeniul impozitării veniturilor din economii şi TVA, aş dori să atrag atenţia asupra următoarelor aspecte.

1. Totalul evaziunii fiscale în toate jurisdicţiile fiscale ale Uniunii Europene se ridică la aproximativ 200 de miliarde de euro anual. Adică mai mult de 2% din PNB-ul statelor membre, şi înseamnă că în statele membre cheltuielile publice sunt reduse cu o sumă uriaşă.

2. Prin urmare, este bine că noua directivă acoperă lacunele care s-au descoperit în legislaţia fiscală şi, de asemenea, având în vedere imaginaţia evazioniştilor, încearcă să prevină dezvoltarea unor noi strategii de sustragere de la legislaţia fiscală.

3. S-a pus problema paradisurilor fiscale de pe teritoriul Uniunii Europene, precum şi a celor de pe teritoriile dependente de statele membre UE. Actuala criză financiară ne-a arătat că tolerarea legislaţiei fiscale neclare, a tranzacţiilor anonime şi a lipsei de cooperare din domeniul impozitării pot asigura pe termen scurt un venit suplimentar anumitor ţări şi teritorii dependente, însă, pe termen lung, duce la destabilizarea sistemului financiar şi poate sta la baza unor grave crize financiare.

  Siiri Oviir (ALDE), în scris – (ET) Pierderea veniturilor cauzată de fraudă în toate categoriile de impozitare se ridică la mai mult de 200 de milioane EUR anual în UE, ceea ce este echivalentul a aproape 2% din PIB.

Anual, pierderi de venituri de miliarde de euro cauzate de fraudă duc la reducerea investiţiilor suplimentare în statele membre UE şi a cheltuielilor publice de interes general, ceea ce în contextul actualei crize financiare reduce semnificativ abilitatea statelor membre de a soluţiona problemele care apar în domeniul afacerilor sociale, sistemului de asistenţă medicală şi educaţie.

Lupta împotriva fraudei este un subiect foarte important pentru UE şi trebuie să ne păstrăm rolul de lider în acest domeniu! Doar dacă vom proceda astfel vom putea ajunge într-o situaţie în care centrele financiare importante din afara Uniunii Europene vor pune în aplicare măsuri similare celor puse în aplicare în statele membre.

Susţin ideea Comisiei Europene conform căreia dacă luăm în considerare în mod corespunzător principiul privind libera circulaţie a capitalului menţionat în Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, ar trebui să avem în vedere adăugarea unor clauze de contracarare a încercărilor persoanelor fizice cu reşedinţa în UE de a evita punerea în aplicare a directivei privind impozitarea economiilor, prin canalizarea dobânzilor câştigate în UE la adăpostul întreprinderilor scutite de impozit sau a entităţilor care se află în afara teritoriului UE sau în afara teritoriilor în care se pun în aplicare măsuri similare sau identice cu cele convenite la nivel comunitar.

Faţă de paradisurile fiscale trebuie să se practice o politică de toleranţă zero. Orice întârziere în găsirea unor soluţii care să asigure aplicarea cea mai corectă şi mai consistentă a măsurilor din acest domeniu este nejustificată în situaţia economică actuală!

  Sirpa Pietikäinen (PPE-DE), în scris – (FI) Revizuirea Directivei privind impozitarea economiilor este o parte importantă a reconstruirii arhitecturii financiare şi a normelor de pe pieţele financiare. Prezenta directivă este complet perimată. Este relativ uşor să te sustragi, spre exemplu folosind pe post de intermediari societăţi de investiţii pe care directiva nu le defineşte ca agenţi plătitori de impozit şi care, prin urmare, nu sunt deloc obligate să participe la sistemul schimbului de informaţii. În acelaşi fel, a fost posibil să se aranjeze portofolii de investiţii astfel încât venitul care este echivalentul venitului din dobândă să rămână în afara ecuaţiei, ca urmare a unei „împachetări”.

Reforma este o încercare de a aborda aceste probleme. Pentru a rezolva problema intermediarilor, Comisia extinde definiţia agenţilor plătitori de impozit pentru a include fundaţiile şi fondurile de finanţare. De asemenea, există planuri de a include în directivă produse noi şi inovatoare şi, de exemplu, anumite tipuri de poliţe de asigurare de viaţă.

Este mult mai dificil să se includă alte produse noi. Din păcate, este foarte greu să formulezi definiţii care ar face posibilă includerea întregului venit care poate fi comparat cu venitul din dobânzi, ca o plată a dobânzii, în special când este relativ uşor să creezi produse noi. În ceea ce priveşte acest lucru, ar trebui să analizăm în linii mari felul în care aceste produse pot fi reglementate cel mai bine, înainte ca acestea să fie incluse în directivă. În plus, Comisia intenţionează să înainteze o propunere de modificare privind o Directivă privind asistenţa reciprocă, în care ar fi incluse şi reforme legate de schimbul automat de informaţii.

Pentru a evita evaziunea fiscală, este extrem de important ca acele trei ţări care sunt scutite de actualul sistem de schimb de informaţii – Belgia, Luxemburg şi Austria – să fie incluse în sistemul pe care îl utilizează şi celelalte ţări. Termenul propus de raportor în acest sens, şi anume 2014, ar trebui să se bucure de întreaga noastră susţinere.