Preşedinte – Următorul punct pe ordinea de zi este reprezentat de declaraţiile Consiliului şi Comisiei cu privire la pregătirea Summitului privind schimbările climatice de la Copenhaga.

  Andreas Carlgren, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului – (SV) Dle Preşedinte, stimaţi deputaţi, ultima dată când m-am aflat în faţa Parlamentului pentru a discuta despre probleme climatice a fost exact înainte de a mă întâlni cu colegii mei la reuniunea din octombrie a Consiliului pentru mediu. În cadrul reuniunii respective am convenit asupra mandatului ferm şi colectiv al UE pentru pregătirea Conferinţei ONU de la Copenhaga privind schimbările climatice. Am stabilit, printre altele, că, până în 2050, emisiile UE trebuie reduse cu 80-95 % comparativ cu nivelurile din 1990. Am mai hotărât, de asemenea, că, în orice caz, UE îşi va reduce emisiile cu 20 % până în 2020 şi că le vom reduce cu 30 % dacă se ajunge la Copenhaga la un acord suficient de ambiţios.

Comparând acest nivel cu reducerile de emisii ale altor ţări, vom acorda o importanţă deosebită obiectivului limitării creşterii temperaturii cu două grade - acesta trebuie să constituie reperul pentru compararea reducerilor noastre de emisii cu cele ale altor ţări. Trebuie reduse emisiile generate de transporturile internaţionale. Am stabilit un nivel ţintă al reducerilor pentru transporturile aeriene de 10 % şi pentru transporturile maritime de 20 % până în 2020, comparativ cu nivelurile din 2005. Doresc, de asemenea, să clarific faptul că UE solicită şi utilizarea taxelor asupra transporturilor maritime şi aeriene pentru finanţarea de măsuri în ţările în curs de dezvoltare, în special în ţările cele mai sărace şi în cele care au fost lovite în cea mai mare măsură. Acesta trebuie să fie unul dintre rezultatele de la Copenhaga.

Distrugerea pădurilor tropicale trebuie redusă la jumătate până în 2020 şi trebuie să înceteze până în 2030. UE va solicita luarea unei decizii la Summitul de la Copenhaga în legătură cu încetarea defrişării pădurilor tropicale, sprijinirea reîmpăduririi şi crearea de activităţi forestiere durabile. Numai în acest mod putem reduce emisiile suficient de rapid şi putem obţine un rezultat de succes la Copenhaga. UE şi-a clarificat şi şi-a făcut cunoscute poziţiile la fiecare pas şi astfel a putut fi în măsură să facă solicitări şi să exercite presiuni asupra altor părţi pe tot parcursul acestui proces. O mare parte dintre aceste eforturi au fost realizate în cooperare cu Parlamentul European, pachetul legislativ privind schimbările climatice şi energia reprezentând baza poziţiilor ambiţioase ale UE.

Au mai rămas numai două săptămâni până la Summitul privind schimbările climatice de la Copenhaga. Suntem înconjuraţi de pesimişti, care pe parcursul ultimelor luni au anticipat rezultate finale slabe. Cu toate acestea, în realitate, ceea ce contează este voinţa politică de a se afla în frunte – iar UE are această voinţă. Pentru a obţine rezultatele pentru care am depus atâtea eforturi, trebuie să mobilizăm acum toate forţele din cadrul Uniunii Europene. În această privinţă, Parlamentul, în special, va continua să deţină un rol important.

De aceea, permiteţi-mi să afirm în primul rând că obiectivul UE cu privire la un acord nu s-a schimbat. Trebuie să ajungem la un acord ambiţios şi cuprinzător la Copenhaga. Clima Pământului a aşteptat destul. Acum este momentul pentru încheierea unui acord.

Ieri ne-am reunit într-o şedinţă extraordinară în cadrul Consiliului pentru mediu, pentru ca, unindu-ne forţele, Copenhaga să devină piatra de hotar pe care ne-o dorim în activitatea noastră legată de schimbările climatice. În cadrul deciziei UE anterioare Conferinţei de la Copenhaga, şefii de stat şi de guvern au stabilit că obiectivul UE este ca procesul de la Copenhaga să conducă la un acord obligatoriu din punct de vedere juridic pentru perioada cu începere de la 1 ianuarie 2013, pe baza Protocolului de la Kyoto, şi care să conţină toate elementele esenţiale. Aceasta solicită un acord la Copenhaga care, în mod global, să conducă la reduceri suficient de mari de emisii pentru a putea fi atins obiectivul de a menţine creşterea temperaturii Pământului sub nivelul de două grade. Un acord cu toate ţările, prin care fiecare ţară dezvoltată să-şi asume reducerea nivelului său total al emisiilor, cu alte cuvinte, un obiectiv stabilit pentru nivelul întregii economii; este necesar ca toate ţările dezvoltate să-şi lege angajamentele de acordul de la Copenhaga, inclusiv SUA. Un acord care să conducă la luarea de măsuri de către ţările în curs de dezvoltare pentru reducerea emisiilor până la un nivel mai scăzut decât cel care ar exista dacă nu s-ar lua niciun fel de măsuri, în special ţările în care există economii importante, şi la acordarea de ajutor financiar imediat de către ţările dezvoltate pentru măsurile necesare în ţările în curs de dezvoltare, în special în ţările cele mai sărace, în 2010, 2011 şi 2012. Un acord care să conducă la crearea unui sistem de sprijin pe termen lung pentru emisii reduse, adaptare, cooperare tehnică şi transfer de tehnologie.

În cele din urmă, acordul trebuie să includă un mecanism de revizuire, astfel încât să poată fi adaptat la orice s-ar demonstra ştiinţific că este necesar pentru gestionarea climei.

Se discută acum despre o „soluţie în două etape”. Cu toate acestea, pentru UE, acordul de la Copenhaga reprezintă un pas esenţial. Decizia trebuie luată la Copenhaga şi trebuie să includă tot ceea ce este important pentru climă. Acordul obligatoriu trebuie transpus, conform unui calendar clar, într-un text ratificabil, ceea ce reprezintă mai mult un aspect tehnic, având în vedere că fondul acestuia trebuie furnizat sub forma unui acord ambiţios.

De aceea, un acord la Copenhaga va deschide drumul pentru luarea de măsuri imediate în loc să aşteptăm până în 2013. De fapt, am putea chiar declanşa mai rapid măsuri prin intermediul acestui tip de acord decât prin alte mecanisme. De asemenea, acordul va fi esenţial pentru îndeplinirea obiectivului privind menţinerea creşterii temperaturii sub două grade.

UE a reprezentat în special forţa motrice pentru acordarea rapidă de sprijin financiar pentru măsuri de adaptare şi măsuri de prevenire a defrişării pădurilor tropicale. Este necesar să se acţioneze rapid pentru a putea modifica rapid curba emisiilor Pământului, imprimându-i o tendinţă descrescătoare.

Ceea ce există până în prezent nu este suficient, în general, pentru a îndeplini obiectivul privind cele două grade. Cele mai ambiţioase oferte de la masa negocierilor sunt cele depuse de UE, după cum tot noi reprezentăm şi o forţă motrice pentru a convinge alte părţi să ridice nivelul ofertelor lor. Acest lucru s-a întâmplat, de asemenea. Faptul că ne-am utilizat obiectivul de 30 % drept pârghie a exercitat presiuni şi asupra altor părţi. Este îmbucurător că ţări dezvoltate ca Norvegia sau Japonia au ridicat nivelul ofertelor, după cum a procedat şi Rusia recent, şi că ţări în curs de dezvoltare, cum sunt Coreea de Sud, Brazilia şi Indonezia, au prezentat şi ele recent planuri ambiţioase. Vom continua să exercităm presiuni în această direcţie. Procentul de 30 % oferit de noi va continua să fie utilizat drept pârghie. Acum aşteptăm în special oferta SUA şi a Chinei.

Am reţinut că preşedintele Obama a afirmat că acordul nu trebuie să conţină numai anumite elemente şi nici să constituie o simplă declaraţie politică. Acesta a convenit şi că acordul trebuie să conţină toate elementele cheie, precum şi toate măsurile care pot fi iniţiate imediat. Un acord la Copenhaga trebuie să acopere toate emisiile lumii. Fără o ofertă din partea SUA şi a Chinei, numai jumătate dintre acestea ar fi acoperite. Permiteţi-mi să afirm foarte clar: este posibil ca acordul să depindă în întregime de depunerea de către SUA şi China a unor oferte suficient de ambiţioase.

UE va continua să exercite presiuni în vederea propunerii de măsuri adecvate în cadrul negocierilor. Cu două săptămâni înainte de negocierile finale, vom continua să ne păstrăm poziţia de frunte. Aştept cu nerăbdare continuarea cooperării cu Parlamentul, în special prin intermediul Grupului COP15, care se va afla la Copenhaga. Aştept cu nerăbdare dialogul. Unindu-ne forţele, vom coopera pentru a ajunge la un acord foarte ambiţios, real şi de succes la Copenhaga.

  Stavros Dimas, membru al Comisiei – (EL) Dle Preşedinte, ne apropiem rapid de Summitul crucial de la Copenhaga şi a mai rămas doar puţin timp. Sunt total de acord cu ministrul Carlgren că trebuie să ne accelerăm eforturile şi să cooperăm strâns pentru a ne asigura că nu pierdem această ocazie istorică ce ne aşteaptă, şi anume de a încheia la Copenhaga un acord global, general, ambiţios, bazat pe cunoştinţe ştiinţifice, cu privire la schimbările climatice. După cum a afirmat dl Carlgren, trebuie să convenim la Copenhaga asupra întregului conţinut, asupra întregului fond al acordului şi este necesar ca aspectele juridice să fie finalizate imediat după aceea, în următoarele câteva luni, în primele şase luni din 2010, astfel încât să existe un acord complet, obligatoriu din punct de vedere juridic, pentru care Uniunea Europeană s-a luptat încă de la început.

Doresc să mulţumesc Parlamentului European pentru rezoluţia privind strategia UE pentru Conferinţa de la Copenhaga. Este o rezoluţie ambiţioasă, care confirmă importanţa pe care o acordă Parlamentul European chestiunilor legate de schimbările climatice. Contez sincer, de asemenea, pe sprijinul deputaţilor la Copenhaga. Bineînţeles, doresc să subliniez şi importanţa contactelor noastre cu parlamentele din ţări terţe, cu societatea civilă şi cu întreprinderile, pentru a face cunoscute poziţiile Uniunii Europene şi, în acest fel, pentru a convinge alte ţări să adopte declaraţii cu caracter obligatoriu cu privire la reducerile emisiilor de gaze cu efect de seră.

Susţin în mod special îndemnul Parlamentului în legătură cu un acord care să reflecte obiectivul privind de cele două grade Celsius. Pentru a realiza acest obiectiv, sunt necesare acţiuni atât din partea ţărilor dezvoltate, cât şi a celor în curs de dezvoltare. Este un lucru bun faptul că, în rezoluţia sa, Parlamentul a votat în favoarea soluţiilor bazate pe mecanisme de piaţă şi sprijină o revizuire într-un acord viitor a mecanismului de dezvoltare curată. În ceea ce priveşte acest aspect, după cum ştiţi, Comisia este de părere că instrumentele actuale ale sistemului de emisii de dioxid de carbon ar trebui extinse prin introducerea unui mecanism sectorial de creditare.

În ceea ce priveşte reducerea emisiilor rezultate în urma despăduririlor şi a degradării pădurilor din ţările în curs de dezvoltare în cadrul Programului REDD al ONU, Comisia va depune toate eforturile posibile pentru a promova standarde sociale şi de protecţie a mediului stricte, care să ţină seama de impactul asupra biodiversităţii şi a ecosistemelor.

Cu toate acestea, ne confruntăm cu provocări majore. La Copenhaga trebuie să ţintim sus, pentru a ajunge la un acord bazat pe constatări ştiinţifice. Cu alte cuvinte, trebuie să depăşim obiectivul legat de cele două grade Celsius. Trebuie să ne asigurăm, de asemenea, că fiecare ţară îşi asumă angajamentele necesare în conformitate cu principiul responsabilităţilor comune, dar diferenţiate. Ne aşteptăm, de asemenea, ca Statele Unite, după opt ani de când s-au retras din Protocolul de la Kyoto, să-şi asume partea lor de responsabilitate.

În cele din urmă, trebuie să abordăm o serie de aspecte de detaliu, cum ar fi să ne asigurăm de faptul că economiile emergente îşi aduc contribuţia proporţional cu capacităţile lor şi cu principiul diferenţierii la care m-am referit anterior, precum şi că volumul de finanţare necesar este previzibil şi stabil. În plus, la Copenhaga trebuie asigurată finanţare pentru un start rapid, astfel încât ceea ce trebuie făcut imediat să poată fi întreprins fără a aştepta perioada 2010-2013. Acest lucru va permite acţiuni imediate şi adaptările necesare, în special în zone foarte sensibile ale planetei, cum sunt ţările sărace.

A sosit momentul în care Uniunea Europeană este chemată să dea un exemplu şi să îşi confirme rolul de lider. În cadrul discuţiile pregătitoare care au avut loc săptămâna trecută la Copenhaga, am avut un schimb de păreri crucial cu mulţi dintre partenerii noştri internaţionali. După cum a afirmat dl Carlgren, anumite ţări, cum ar fi Brazilia şi Coreea de Sud, au anunţat că vor lua măsuri. Se preconizează anunţuri similare, până la momentul începerii summitului, din partea altor ţări, cum ar fi China şi India. În această dimineaţă au existat anunţuri la ştiri legate de faptul că Statele Unite urmează să îşi prezinte propunerea cu privire la reduceri şi – sper – la finanţare.

Am avut, de asemenea, un schimb interesant de păreri cu privire la chestiunea transparenţei şi, mai specific, a sistemelor de monitorizare, raportare şi verificare (MRV). Este încă extrem de important să asigurăm existenţa mai multor angajamente cu privire la măsuri şi acţiuni specifice care să vizeze o economie bazată pe emisii de dioxid de carbon mai puţin intensive. Ţările în curs de dezvoltare, ca grup, şi în funcţie de capacităţile fiecăreia, trebuie să facă reduceri de ordinul a 15-30 % comparativ cu nivelul actual.

În ceea ce priveşte acţiunile care trebuie întreprinse de ţările dezvoltate, din păcate, progresele nu sunt satisfăcătoare. Spania, Australia şi Norvegia şi-au îmbunătăţit angajamentele. Cu toate acestea, celelalte ţări nu par pregătite să facă acelaşi lucru. De asemenea, acum a devenit clar că Statele Unite nu vor putea adopta legislaţia internă relevantă până la sfârşitul anului. Bineînţeles, acest lucru nu înseamnă că SUA nu vor putea stabili obiective cantitative specifice la Copenhaga. După cum am afirmat anterior, conform informaţiilor noastre, este sigur că se va întâmpla acest lucru, dar – mă tem – cu condiţia adoptării legislaţiei interne, lucru care nu se preconizează până la sfârşitul anului. Prin urmare, acest lucru va fi condiţionat. O mişcare pozitivă din partea Statelor Unite va influenţa poziţia adoptată de alte ţări şi, prin extensie, va fi utilă pentru rezultatul Summitului de la Copenhaga.

Este clar acum că nu vor fi de ajuns numai măsurile luate de ţările dezvoltate. Indiferent de ce se întâmplă, ţările în curs de dezvoltare vor trebui să-şi aducă propria contribuţie, accentul punându-se pe dezvoltarea unei economii cu emisii reduse de dioxid de carbon. După cum am afirmat anterior, ţările în curs de dezvoltare vor trebui să-şi reducă emisiile cu 15-30 % comparativ cu nivelul actual.

Obiectivul nostru fundamental la Copenhaga rămâne acela de a obţine un acord obligatoriu din punct de vedere juridic. În ciuda faptului că negocierile nu au progresat până în acest moment atât de rapid pe cât ne-am fi dorit şi a mai rămas doar puţin timp, nu trebuie să ne îndepărtăm de acest obiectiv. Dorim, de asemenea, ca acest acord să fie unul global şi să includă toate elementele Planului de acţiuni de la Bali, să încorporeze progresele de până acum şi să conţină factori cantitativi pentru reducerile de emisii şi pentru finanţare.

În ceea ce priveşte arhitectura acordului, aceasta va trebui să includă toate elementele legate de adaptări, reduceri de emisii şi finanţare pentru un start rapid. De asemenea, va trebui să convenim la Copenhaga asupra procedurilor şi calendarului pentru finalizarea negocierilor, în vederea obţinerii unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic cât mai curând posibil, în primele luni ale lui 2010; dna cancelar Merkel a menţionat prima jumătate a anului 2010.

Un acord global şi de fond va oferi un elan politic considerabil procedurii de negociere şi va face posibilă finalizarea materializării juridice într-un interval de timp rezonabil după Copenhaga. În acest cadru, finanţarea este un factor decisiv. Copenhaga nu va avea succes dacă nu reuşim să mobilizăm resursele de investiţii şi finanţare necesare.

În încheiere, doresc să menţionez încă o dată rolul decisiv jucat de Parlamentul European în promovarea politicii ambiţioase a UE privind schimbările climatice. Acesta s-a aflat în linia întâi în Uniunea Europeană şi pe plan internaţional şi a contribuit la încurajarea partenerilor noştri internaţionali strategici. Această cooperare strânsă va continua pe ultima sută de metri până la Copenhaga şi trebuie să spun că sunt bucuros că Parlamentul va fi reprezentat de o delegaţie puternică.

  Preşedinte – Vă mulţumesc, dle comisar, pentru un discurs foarte interesant, în care aţi vorbit despre problemele importante cu care ne confruntăm înainte de Copenhaga. Aţi vorbit puţin mai mult decât era preconizat, aşa încât aştept remarci mai scurte din partea dumneavoastră la finalul dezbaterii. A fost atât de interesant încât nu v-am putut opri!

  Corien Wortmann-Kool, în numele Grupului PPE – (NL) Timpul trece. Ne confruntăm cu provocarea importantă de a asigura încheierea unui acord ambiţios privind schimbările climatice la Copenhaga, iar acum că se apropie decembrie, apar reculuri. Preşedintele Obama nu este încă în măsură să-şi ţină promisiunile electorale. Există totuşi speranţe, cum ar fi ambiţiile noului guvern japonez.

Doresc să îmi exprim aprecierea pentru eforturile Preşedinţiei suedeze şi pentru cele ale Comisiei Europene, în special ale comisarului Dimas. Suntem aliaţii dumneavoastră. Doresc să-mi exprim aprecierea, de asemenea, pentru eforturile depuse de dumneavoastră ca liderii europeni să ajungă la o poziţie comună, având în vedere că este mai important ca oricând, la aceste negocieri cruciale, ca Europa să fie la unison.

În numele Grupului PPE-DE, pot afirma că vă împărtăşim speranţele legate de încheierea unui acord ambiţios, care să includă obiective obligatorii de reducere a emisiilor nu numai pentru Uniunea Europeană, Statele Unite şi Japonia, ci şi pentru ţări ca Brazilia, China şi India. Este important să avem ambiţii comune dacă dorim să abordăm în mod eficace problema schimbărilor climatice, creând un teren de acţiune la nivel global.

Dle Preşedinte, este esenţial să se ajungă la un acord la Copenhaga în privinţa unui pachet financiar care să contribuie la finanţarea proiectelor privind schimbările climatice în ţările în curs de dezvoltare. Europa trebuie să-şi asume partea sa din această responsabilitate. În plus, sunt în asentimentul dumneavoastră legat de faptul că este foarte important ca această finanţare să fie lansată rapid, deoarece există deja proiecte pregătite, iar acestea pot fi demarate imediat. Acesta ar reprezenta un rezultat tangibil, vizibil, al Summitului de la Copenhaga, un semn încurajator. În acelaşi timp, este esenţială încheierea unor acorduri care să asigure faptul că aceste fonduri au o contribuţie activă, eficace, la reducerea schimbărilor climatice, precum şi a unor acorduri privind transferul de tehnologie şi protecţia drepturilor de proprietate intelectuală.

Numai împreună putem mobiliza cunoştinţele şi competenţele necesare pentru a preveni schimbările climatice şi deteriorarea ireparabilă a ecosistemelor. Acordul privind schimbările climatice are potenţialul de a insufla un elan important în acest sens şi de a ne stimula şi pe noi, în Europa, pentru a ne asigura de faptul că economia noastră socială de piaţă devine din ce în ce mai mult o economie socială de piaţă durabilă.

  Jo Leinen, în numele Grupului S&D – (DE) Dle Preşedinte, dle Preşedinte în exerciţiu al Consiliului, dle comisar, doamnelor şi domnilor, în ultimii ani, Parlamentul European a constituit o forţă motrice în dezbaterea privind protecţia climei şi am concretizat, de asemenea, un procent mare din pachetul legislativ al UE privind schimbările climatice. Rezoluţia pe care o propunem astăzi conţine toate elementele pentru un acord ambiţios la Copenhaga. Însă ceea ce ne propunem este şi realist. Este şi ambiţios şi realist în acelaşi timp şi sperăm că ne vom putea uni forţele cu Consiliul şi Comisia pentru a forma un singur organism de lobby la conferinţă, pentru a aduce şi alţi parteneri de partea noastră.

UE a preluat rolul de lider în ceea ce priveşte aceste aspecte şi dorim ca lucrurile să rămână la fel la Copenhaga. Prin urmare, trebuie să ne susţinem oferta de reducere cu 30 % a emisiilor de CO2 până în 2020. Ştiinţa ne spune că ar trebui să ne situăm spre extremitatea superioară a intervalului 25 %-40 %. Prin urmare, 30 % nu va fi de ajuns, ştim acest lucru şi de aceea trebuie să oferim de fapt acest obiectiv, deoarece el va spori ambiţia altor ţări.

Ştim că protecţia globală a climei nu este posibilă fără finanţare. În comparaţie cu Consiliul, Parlamentul a furnizat cifre specifice în această privinţă. Cadrul global se situează în jurul a 100 de miliarde, iar Europa trebuie să suporte aproximativ o treime. Aşa că de ce nu spunem că vom oferi 30 de miliarde de euro în 2020? Parlamentul s-a angajat în acest sens şi sper că şi Consiliul şi Comisia vor fi la fel de specifice peste două săptămâni.

Dna Wortmann-Kool a menţionat deja startul rapid. Avem nevoie imediat de 5 până la 7 miliarde de euro. Dacă iau în considerare ce fonduri am pus la dispoziţie pentru criza bancară, pot spune că vorbim de mărunţiş pentru a depăşi criza climatică. Nu va mai exista o a doua şansă pentru aceasta. Odată deteriorată clima, va rămâne deteriorată pentru totdeauna şi nu o vom mai putea ameliora. Prin urmare, acest lucru trebuie să merite un efort major din partea noastră, a tuturor.

Am observat, de asemenea, că unele ţări se mişcă, iar altele nu. Nu este normal ca cele două ţări cele mai mari poluatoare, China şi Statele Unite, să joace un joc uriaş de ping-pong în care se acuză reciproc, în timp ce fiecare încearcă să tergiverseze lucrurile. Acest lucru este iresponsabil şi sper ca în special SUA să dea dovadă de spirit de iniţiativă la Copenhaga, furnizând informaţii specifice în legătură cu reducerile privind propriile emisii de gaze care conduc la schimbări climatice şi asumându-şi o cotă de finanţare.

Fără aceste două ţări şi fără India nu va exista niciun acord. Subliniem încă o dată importanţa politicii forestiere – despădurirea este un factor major – precum şi a transporturilor aeriene şi maritime. Dacă transporturile pe calea ferată sunt incluse în sistemul de comercializare a emisiilor şi trebuie să plătească, nu văd de ce transporturile aeriene şi maritime ar avea astfel de privilegii speciale.

În cele din urmă, Parlamentul va fi reprezentat pentru prima dată în pavilionul UE. Acesta este un nou început şi sper că vom putea lua parte la reuniunea de informare a Consiliului şi Comisiei, având în vedere că, în temeiul Tratatului de la Lisabona, avem putere legislativă comună în privinţa acordului de la Copenhaga.

  Corinne Lepage, în numele Grupului ALDE – (FR) Dle Preşedinte, dle Preşedinte în exerciţiu al Consiliului, dle comisar, la 26 septembrie 2009 au fost organizate 44 de grupuri de cetăţeni în 38 de ţări aflate în diferite stadii de dezvoltare.

91 % dintre cetăţenii din întreaga lume consideră că este nevoie urgent de încheierea unui acord la Copenhaga, inclusiv 93 % dintre europeni. 89 % cred că trebuie să depăşim obiectivul de 25 % pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în ţările industrializate, iar 92 % dintre europeni cred acelaşi lucru.

Noi, deputaţii din Parlamentul European care reprezentăm populaţia Europei, avem datoria de a ne folosi influenţa pentru a răspunde la solicitarea cetăţenilor noştri, dar, mai presus de toate, de a ne asuma responsabilitatea pe care o avem, astfel încât să îndeplinim obiectivul IPCC privind o reducere de 25-40 % până în 2020.

În acest sens, trebuie susţinut un obiectiv privind o reducere de 30 %, după cum a afirmat dl Leinen, evident şi prin intermediul resurselor financiare necesare, estimate la 100 de miliarde de euro pentru 2020. În acest scop, probabil că va trebui introdusă o taxă asupra tranzacţiilor financiare, precum şi transferuri de tehnologie ecologică către Sud.

Rolul de lider al Europei în privinţa acestui aspect crucial pentru viitor trebuie să se concretizeze în încheierea unui acord, dar nu un acord cu orice preţ, cu alte cuvinte nu unul care să nu îşi atingă obiectivele sau care nu are resurse financiare şi mecanisme de control sau de constrângere. Ar fi mai bine să nu avem nimic decât să avem un angajament vag, care amână această problemă, făcând oamenii să creadă că ne-am ocupat de ea.

Responsabilitatea noastră nu este numai de a fi solidar răspunzători pentru datoria faţă de climă, ci şi de a face tot posibilul pentru a convinge populaţia în legătură cu singura soluţie rezonabilă, precum şi de a fi un apărător neobosit al efortului colectiv echitabil şi eficace.

În acest sens, susţinerea obiectivului de 30 % înseamnă a le oferi tuturor ţărilor care au propus deja limite mai scăzute şi mai ridicate pentru emisiile lor, mijloacele de a viza limitele superioare şi a nu rămâne la cele inferioare.

Toată lumea va răspunde în faţa publicului internaţional şi a generaţiilor viitoare pentru poziţia pe care o adoptă la Copenhaga. Poziţia noastră ca europeni trebuie să fie clară, fără ambiguităţi şi extrem de fermă.

  Satu Hassi, în numele Grupului Verts/ALE – (FI) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, dle ministru, reuniunea de la Copenhaga va reprezenta cea mai importantă conferinţă din istoria omenirii. Aceasta priveşte viitorul întregii rase umane. Importanţa reuniunii este subliniată de faptul că, pe măsură ce ea se apropie, jocul publicităţii a fost suficient pentru a afecta reputaţiile cercetătorilor din domeniul climei.

Cu toate aceasta, nu există timp de pierdut: emisiile globale trebuie reduse în următorii 10 ani. Miniştrii şi prim-miniştrii care se reunesc la Copenhaga trebuie să-şi ia în serios responsabilitatea şi să ia decizii pentru a se asigura că temperatura Pământului nu va creşte cu mai mult de două grade. Decizia trebuie să acopere toate problemele principale, trebuie să fie obligatorie şi trebuie să includă un calendar obligatoriu pentru elaborarea unui eventual acord internaţional.

Mă bucur că ministrul Carlgren a vorbit şi domnia sa despre o decizie obligatorie şi despre un acord internaţional obligatoriu. Acordul trebuie să conţină obiective pe termen lung privind emisiile, cu toate că este chiar şi mai important să se convină asupra limitelor de emisii pentru anul 2020. Reducerile de emisii în ţările industrializate trebuie să fie mai aproape de pragul de 40 % decât de cel de 25 %.

Rolul de lider al UE este acum extrem de important, la fel ca mai înainte. Cel mai bun mod în care putem demonstra capacitatea de conducere este să ne angajăm acum să reducem emisiile cu 30 % pentru 2020 şi să facem o ofertă clară de finanţare pentru ţările în curs de dezvoltare. După cum a declarat Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţa alimentară, cota de finanţare a UE ar trebui să se situeze la aproximativ 30 de miliarde pe an până în 2020. În plus, după cum a afirmat dl ministru Carlgren, recesiunea a făcut reducerea emisiilor mai ieftină. Trebuie să profităm de această ocazie şi să ridicăm ştacheta.

Doresc să reamintesc celor care pun în discuţie însăşi noţiunea de protecţie a climei că planeta nu va aştepta. Nu putem spune planetei: „Ai putea, te rugăm, să ne mai acorzi un an sau doi; suntem în criză” sau „Scepticii cu privire la problemele climatice ne-au făcut să ezităm”. Schimbările climatice avansează conform legilor fizicii şi chimiei, iar noi vom purta responsabilitatea pentru deciziile noastre şi, în plus, în cazul în care nu facem nimic.

(Aplauze)

  Miroslav Ouzký, za skupinu ECRMiroslav Ouzký, în numele Grupului ECR – (CS) Dle ministru, dle Preşedinte în exerciţiu al Consiliului, dle comisar, doamnelor şi domnilor, sunt de acord cu majoritatea antevorbitorilor că Summitul de la Copenhaga este, probabil, cel mai important summit din acest an pentru Uniunea Europeană şi de asemenea pentru întreaga lume. Doresc să mulţumesc dlui comisar pentru că se află printre politicienii care accentuează importanţa Parlamentului European în legătură cu summitul care urmează şi cu politica privind clima şi schimbările climatice în sine. Doresc, de asemenea, să îi mulţumesc pentru accentuarea importanţei finanţării. Ştiţi, în Cehia avem o vorbă – iar în limba cehă sună destul de ironic – că banii sunt întotdeauna pe primul loc, iar în acest caz zicala este cu atât mai adevărată. Doresc să subliniez, de asemenea, că dacă UE nu se prezintă ca un singur organism cu un mandat ferm şi clar şi nu poate ajunge la un acord clar cu privire la finanţare, acest lucru ne va slăbi enorm poziţia în lume.

Câţiva antevorbitori au subliniat că, în calitate de Uniune Europeană, avem un rol de lider în acest domeniu şi că ar trebui să ne păstrăm această poziţie. Doresc să afirm din nou că aş fi foarte bucuros să văd la summit pe cineva şi mai ambiţios, care să se situeze în faţa noastră, care să aibă o legislaţie mai bună şi care să fie dispus să acorde mai multă finanţare pentru această problemă. Nu m-ar deranja deloc dacă ne-am pierde poziţia de frunte, deoarece cred că este momentul ca sarcina comună să fie asumată cu adevărat la scară globală. Împărtăşesc convingerea că, fără un acord global, toate eforturile noastre vor fi în van. Nu mai are rost să reiterăm constant importanţa unor state precum SUA, India sau China. Mi-e teamă că preşedintele Obama nu este în măsură să-şi îndeplinească promisiunile de dinaintea alegerilor, iar acest lucru este regretabil.

Doresc, de asemenea, să menţionez pe scurt un aspect discutat adesea, şi anume cel al despăduririlor şi al gospodăririi apelor în lume, pe care avem adesea tendinţa de a-l subevalua. În toate declaraţiile noastre îndemnăm la acorduri cu state precum Brazilia, India şi altele, cu privire la încetarea defrişării pădurilor tropicale. Afirm, cu toate acestea, că nu este suficient să fim de acord şi să facem declaraţii. Am descoperit în trecut că guvernele în cauză nu au sau nu exercită control asupra acestor activităţi şi, prin urmare, doresc să repet aici că nu este suficient să fim de acord; trebuie să elaborăm mecanisme de control, trebuie să avem o imagine de ansamblu asupra politicilor reale şi sunt de acord că nu trebuie să ne angajăm într-un tratat cu orice preţ.

  Bairbre de Brún, în numele Grupului GUE/NGL – (GA) Dle Preşedinte, sunt complet de acord că trebuie să insistăm pentru încheierea unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic la Copenhaga. Acordul trebuie să fie destul de puternic pentru a învinge provocarea legată de schimbările climatice şi, în acelaşi timp, trebuie să fie echilibrat şi echitabil în ceea ce priveşte ţările în curs de dezvoltare.

Ţările industrializate trebuie să promită o reducere cu cel puţin 40 % a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020 şi o reducere situată între 80 % şi 95 % până în 2050, comparativ cu nivelurile din 1990.

Până în 2020, UE trebuie să angajeze 30 de miliarde de euro pe an ca finanţare pentru ţările în curs de dezvoltare, în vederea abordării schimbărilor climatice, în plus faţă de ajutorul extern pentru dezvoltare.

Din păcate, există persoane în Europa care sunt foarte interesate să se folosească de ezitarea altor ţări de a lua măsurile necesare drept scuză pentru ca UE să nu-şi îndeplinească obligaţiile. Acest tip de abordare este foarte îngustă.

Indiferent de rezultatele discuţiilor de la Copenhaga, UE trebuie să continue să prevadă şi să pună în aplicare obiective eficace de reducere a emisiilor, să dezvolte noi tehnologii curate şi să se angajeze faţă de principiul echităţii în domeniul climei, astfel încât ţările în curs de dezvoltare să nu fie nevoite să culeagă ce a semănat lumea dezvoltată.

  Anna Rosbach, în numele Grupului EFD – (DA) Dle Preşedinte, stimaţi membri ai Consiliului şi Comisiei, a mai rămas o lună până la Crăciun. Am o mare dorinţă de Crăciun, şi anume ca la finalizarea conferinţei privind schimbările climatice, când participanţii nu vor mai acţiona în calitate de administratori şi tehnicieni care vorbesc numai despre detalii şi cote, să putem avea în cele din urmă o dezbatere politică legată de ceea ce se poate face în mod realist şi practic pentru a îmbunătăţi condiţiile pentru planeta noastră şi locuitorii acesteia. Dacă deschidem ochii, vom vedea clar că SUA, Rusia, China şi multe alte ţări din lume nu au, de fapt, pe agenda lor, prevenirea schimbărilor climatice. În schimb, aceste ţări fac doar declaraţii pompoase de intenţie şi promisiuni goale.

  Angelika Werthmann (NI) – (DE) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, actuala criză economică şi structurală a arătat cum poate comunitatea internaţională să pună rapid la dispoziţie sume mari de bani pentru a îndepărta efectele negative ale unei situaţii acute, chiar dacă, uneori, modul în care face acest lucru poate fi pus sub semnul întrebării. Criza arată, de asemenea, că cele mai diferite state pot coopera când sunt în joc obiective mai importante, de nivel major.

La fel ca în cazul crizei structurale, efectele dramatice ale schimbărilor climatice reprezintă în mare parte rezultatul activităţii umane. Cu toate acestea, gestionarea Pământului şi a resurselor sale în mod durabil şi rezonabil trebuie să constituie obiectivul principal – şi el trebuie să fie un obiectiv pentru omenire. Trebuie să păstrăm diversitatea biosferei pentru generaţiile viitoare. Dacă reuşim să creăm un cadru la nivel european, care să promoveze ştiinţa, inovarea şi tehnologiile moderne, ecologice – tehnologiile verzi – şi sursele regenerabile de energie, noi, europenii, putem îndeplini două obiective. În primul rând, vom aduce toţi o contribuţie pozitivă la reducerea emisiilor de CO2 care conduc la degradarea climei, ceea ce ne va permite să punem capăt dependenţei noastre majore de combustibili fosili. Dacă, în al doilea rând, sporim sprijinul acordat ştiinţei şi tehnologiilor ecologice, acest lucru va face ca Europa să rămână un centru de inovare pe termen lung. Numai în acest mod vom crea noi locuri de muncă în Europa pe termen lung.

  Andreas Carlgren, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului – (SV) Dle Preşedinte, trebuie să spun că apreciez într-adevăr sprijinul larg de care a beneficiat abordarea UE aproape din partea tuturor persoanelor din Parlament. Aceasta înseamnă, a însemnat şi va însemna foarte mult pentru forţa UE la Copenhaga şi, de asemenea, în activitatea foarte importantă legată de climă, pe care va trebui să o desfăşurăm ulterior.

Doresc, de asemenea, să-i transmit dlui Dimas că apreciez foarte mult ceea ce a afirmat astăzi. Comisia a jucat un rol vital de susţinere a politicii UE privind clima, iar dl Dimas, în special, a avut un rol decisiv în cadrul Comisiei, adoptând poziţia pe care a adoptat-o. Au existat momente în care nu toate statele membre au sprijinit acest lucru atât de puternic ca în prezent şi, în situaţii cruciale, comisarul a rămas foarte ferm. Apreciez foarte mult acest lucru şi am dorit să-l subliniez în faţa Parlamentului.

Aş dori să îi transmit dlui Leinen, în calitate de lider al Grupului S&D în Parlamentul European, dar şi în calitate de preşedinte al comisiei, că aştept cu nerăbdare cooperarea cu Parlamentul la Copenhaga. Sunt sigur că Parlamentul poate juca un rol foarte important şi acolo, stabilind legături cu reprezentanţi ai altor ţări.

Doresc să le transmit tuturor celor care au menţionat astăzi problema finanţării – dl Leinen, dna Hassi, dna de Brún şi alţii– că, în mod sigur, cifrele specifice au importanţa lor. De aceea, UE a reprezentat grupul de ţări dezvoltate care au propus până acum atât cele mai ambiţioase, cât şi cele mai detaliate cifre. Permiteţi-mi să afirm, de asemenea, cu privire la măsurile rapide – măsuri de oprire a defrişării pădurilor tropicale şi măsuri de percepere de taxe asupra transporturilor aeriene şi maritime care deteriorează clima, pentru a pune în aplicare măsuri importante în ţările cele mai sărace ale UE în special – că acestea trebuie să producă rezultate imediat.

Cineva a întrebat despre partea practică. UE a deschis calea în această direcţie. De fapt, am ajuns deja la jumătatea drumului spre obiectivul nostru pentru 2020, de 20 %. Am realizat o treime din ceea ce trebuie să facem pentru a atinge obiectivul de 30 %. De aceea, pe ultima sută de metri, exercităm presiuni asupra altor părţi pentru a-şi ridica nivelul ofertelor, spunând în acelaşi timp: „uitaţi-vă la noi, am arătat o modalitate practică de a reduce efectiv emisiile”.

Unele persoane doresc o creştere cu 10 % a obiectivului. Mi-aş dori foarte mult să facem acest lucru, însă este nevoie de un acord global. Altfel, aceste 10 procente din partea UE ar fi acoperite de numai doi ani de creşteri de emisii în China şi tot nu vom fi salvat clima. De aceea este atât de important acordul global, iar rolul Parlamentului atât de vital, deoarece acestea reprezintă o importantă bază politică pe care se poate construi mai departe.

  Stavros Dimas, membru al Comisiei – Dle Preşedinte, după ce spuneaţi la început nu m-am aşteptat să-mi mai acordaţi cuvântul, dar voi folosi această ocazie pentru a spune câteva cuvinte legate de argumentul principal avansat pentru obiectivul de 30 %.

Sunt de acord, fără îndoială, cu dl Ouzký că avem nevoie de un acord global, ceea ce implică participarea tuturor ţărilor din lume la un acord cuprinzător şi participarea tuturor sectoarelor economice la reducerea emisiilor. Şi, cu siguranţă, acest lucru trebuie să se bazeze pe informaţii ştiinţifice.

Pentru a ajunge la un astfel de acord global, pentru a convinge alte ţări să se alinieze, trebuie să continuăm să exercităm presiuni oferind exemplul nostru, un exemplu care are importanţa sa morală. Conducerea din punct de vedere moral a Europei este importantă, însă funcţionează şi ca exemplu, demonstrând că activitatea economică ecologică este foarte importantă pentru competitivitatea noastră. În ediţia de ieri a publicaţiei Financial Times au apărut ştiri legate de modul în care afacerile europene – inclusiv corporaţii importante din Uniunea Europeană – înregistrează câştiguri ca urmare a trecerii la activitatea economică ecologică şi chiar se preconizează, până în 2020, că activitatea economică ecologică a acestora va depăşi toate celelalte activităţi. În consecinţă, avem aceste două moduri de a face presiuni asupra altor ţări să propună angajamente ambiţioase şi să ajungă la un acord obligatoriu din punct de vedere juridic.

În ceea ce priveşte reducerea de 30 %, trebuie să adaug următoarele. În primul rând, obiectivul este în conformitate cu ceea ce ne spune ştiinţa să facem, astfel că va fi sincer din partea noastră să facem ceea ce ne spune ştiinţa. În al doilea rând, obiectivul este mai ieftin astăzi, mult mai ieftin decât atunci când am dezbătut pachetul nostru legislativ privind schimbările climatice şi energia: acum atingerea acestui obiectiv este mai ieftină cu 30-40 %.

În al treilea rând, nu numai că ne va oferi ceea ce a afirmat anterior Andreas Carlgren, o pârghie pentru a-i convinge pe alţii, ci, de asemenea, şi cel mai important, va exercita presiuni prin oferirea unui exemplu; opinia publică din întreaga lume va aprecia ce face Uniunea Europeană. Va fi, de asemenea, după cum am auzit astăzi o colegă afirmând aici, foarte important pentru tehnologiile noastre. Cu siguranţă, pentru că va oferi un preţ mai bun pentru carbon, care este foarte scăzut în prezent, şi în acest fel va constitui un stimulent important pentru eco-inovare şi pentru dezvoltarea şi utilizarea de noi tehnologii.

Un alt aspect care este foarte important este că Uniunea Europeană se află într-o poziţie privilegiată, deoarece avem deja legislaţia pe care aţi votat-o şi care oferă Uniunii Europene şi statelor membre mijloacele şi măsurile de a atinge obiectivul superior doar îmbunătăţind anumite secţiuni din legislaţie.

  Karl-Heinz Florenz (PPE) – (DE) Dle Preşedinte, doresc să încep prin a comenta ce a spus dl comisar Dimas. Bineînţeles că avem nevoie de un acord obligatoriu, pentru întreaga problemă a protecţiei climei, dar şi în Europa, pentru industria noastră europeană. Cu siguranţă nu avem numai industrie ecologică. Avem industrie şi în alte sectoare şi trebuie să ne gândim şi la competitivitatea acelei industrii în afara Europei.

Industria are nevoie de siguranţa planificării, iar în această privinţă Europa a avansat în mare măsură. Aceasta a fost abordarea corectă şi a avut sprijinul meu explicit în acel moment. Cu toate acestea, acum trebuie să ne asigurăm la Copenhaga că rezultatul pozitiv al anului trecut va fi şi transferat până la nivelul Copenhaga. Trebuie să ne încadrăm în schema unui buget bazat pe emisiile globale de dioxid de carbon. S-a afirmat deja acest lucru, însă acum trebuie să transmitem efectiv mesajul către alte state şi continente. Odată ce vom fi făcut acest lucru – şi nu va fi uşor – sistemul de comercializare a cotelor de emisii trebuie dezvoltat în continuare. În cazul în care aceasta rămâne numai o problemă europeană, vom intra în criză de timp. Prin urmare, pot doar să îi rog pe dl comisar şi dl Preşedinte în exerciţiu al Consiliului să insiste asupra transmiterii acestui mesaj într-un mod extrem de dedicat.

Am identificat o a doua problemă – şi ea a fost deja menţionată astăzi – şi anume problema despăduririlor. În Borneo, dle Leinen, în fiecare an este defrişată prin ardere o zonă de două ori cât Saarland. Este un dezastru. În acest fel se eliberează 8 % din emisiile de CO2 din întreaga lume, iar noi putem să ne torturăm industria cât de mult vrem şi tot nu putem obţine atât. Nici nu doresc să obţinem. Prin urmare, trebuie să elaborăm o abordare complet diferită.

Sunt absolut uluit de discuţia despre finanţare – este o cursă a cifrelor. Pentru mine este important ca sursa din care obţinem banii să nu fie tratată drept infinită şi nu sunt sigur că se întâmplă aşa. Vă rog, dle comisar, îmi puteţi oferi asigurări în această privinţă? Ţările în curs de dezvoltare trebuie incluse, cu cifre şi obiective adaptate. Acesta este apelul meu. Europa s-a dovedit serioasă, iar această seriozitate – inclusiv din partea Comisiei şi a Consiliului, doresc să fie clar – reprezintă punctul nostru forte şi este un punct forte la care trebuie să continuăm să lucrăm.

  Dan Jørgensen (S&D) – (DA) Dle Preşedinte, acum câteva luni am fost în Groenlanda. Am vizitat un mic oraş de acolo, numit Ilulissat, iar la nord de acesta se află un gheţar. Acest gheţar se topeşte şi se deplasează cu doi metri pe oră – doi metri pe oră! Se poate vedea cu ochiul liber. Poate fi auzit, pentru că atunci când cade o bucată mare de gheaţă, face un zgomot ca de tunet. Cantitatea de apă pe zi rezultată în urma topirii acestui gheţar este egală cu consumul anual al unui oraş întreg de mărimea New York-ului. Pe zi! Este un indicator al urgenţei cu care ne confruntăm. Şi aceasta înainte ca efectele schimbărilor climatice să ne lovească de-a binelea.

Mă simt obligat să-i spun acest lucru dnei Rosbach şi altora care au afirmat astăzi că „trebuie să avem o atitudine echilibrată”, „trebuie să examinăm ce este posibil din punct de vedere politic”, „trebuie să analizăm la ce compromisuri se poate ajunge”: există unele lucruri asupra cărora nu se pot face compromisuri. Există unele obiective în legătură cu care nu putem face compromisuri, iar unul dintre acestea este obiectivul privind cele două grade Celsius, pe care îl sprijină UE. De aceea, dle ministru Carlgren şi dle comisar Dimas, sunt extrem de încântat de semnalele pe care le transmiteţi astăzi. Nu putem face compromisuri legate de obiectivul privind cele două grade Celsius. Aceasta înseamnă că toate ţările dezvoltate ale lumii trebuie să facă reduceri între 25 % şi 40 %. Înseamnă, de asemenea, că trebuie exercitate presiuni masive asupra SUA pentru a susţine acest obiectiv. Doresc să privesc anumite indicaţii din remarcile dumneavoastră privind nivelul reducerilor pe care SUA trebuie le asigure dintr-un punct de vedere exclusiv practic. Cred că acest lucru lipseşte din dezbaterea publică.

Pe lângă faptul că trebuie să avem un obiectiv privind reducerile care să fie suficient de ambiţios, ne concentrăm în UE asupra unui plan de finanţare. Ţările bogate ale lumii trebuie să contribuie la finanţarea transferului de creştere economică spre ţările cele mai sărace, cerându-le nu să rămână sărace, ci să continue să se dezvolte. Această dezvoltare trebuie totuşi să fie ecologică, bazată pe o schimbare tehnologică, şi trebuie să fie durabilă. Pentru moment, afirm cu regret că, deşi UE a arătat spirit de iniţiativă în mai multe domenii, în ceea ce priveşte finanţarea nu suntem încă în poziţia de a oferi sumele care vor fi necesare. Ştiu că nu este vina acestor doi domni. Din păcate, nu a fost posibilă obţinerea sprijinului şefilor de guvern din Europa. Sper totuşi să obţinem acest sprijin înainte de Copenhaga; este o problemă urgentă.

În cele din urmă, doresc să spun că este extrem de important să canalizăm dezbaterea în Europa spre argumentul că toate acestea nu înseamnă că trebuie să scadă nivelul de trai – nici în ţările dezvoltate, nici în cele sărace. Nu se ajunge la situaţia în care industriile noastre vor fi necompetitive. Dimpotrivă, solicitările noastre le vor face mai inovatoare şi deci mai competitive pe plan mondial. Dacă citiţi ziarele, priviţi la televizor sau urmăriţi ştirile cât de cât, veţi vedea că pesimismul este la ordinea zilei. Există multe persoane care au decis deja că summitul de la Copenhaga va reprezenta un fiasco. De aceea, este mai important ca oricând ca Europa să preia conducerea, ca UE să se afle în prima linie. Prin urmare, vă doresc succes la negocierile de la Copenhaga.

  Chris Davies (ALDE) – Dle Preşedinte, dacă priviţi pe fereastră astăzi, veţi vedea o zi cu vreme urâtă la Strasbourg, ceea ce nu este ceva neobişnuit. Nici inundaţiile care au devastat unele părţi din regiunea mea, în Cockermouth şi Workington, unde am avut cel mai ridicat nivel de precipitaţii înregistrat vreodată, nu reprezintă ceva special; ele nu pot fi atribuite în mod specific schimbărilor climatice, deşi ar fi conforme cu ceea ce afirmă ştiinţa.

Luarea deciziilor politice necesare este dificilă când există îndoieli cu privire la existenţa schimbărilor climatice. Trebuie să facem un pas înapoi; trebuie să recunoaştem că, pe durata vieţii unei persoane, populaţia umană s-a mărit de patru ori, iar utilizarea combustibililor fosili şi consumul de energie au crescut enorm. Poate că, având în vedere că atmosfera noastră îşi păstrează dimensiunea, ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva schimbările climatice nu ar trebui să aibă loc mai rapid decât se întâmplă acum.

Cred că este important să recunoaştem că schimbările climatice nu reprezintă o religie. Nu reprezintă o chestiune de credinţă. Trebuie să luăm în considerare argumentele scepticilor şi trebuie să le contrazicem. Trebuie să ne asigurăm că ştiinţa este promovată. Mi-aş dori ca unii sceptici să nu fie atât de doritori să facă propuneri care să amâne acţiunea, propuneri care pot în final să însemne preţul a milioane de vieţi.

A existat o moderare a ambiţiilor pentru Copenhaga, însă dacă l-aţi fi ascultat ieri pe ministrul Carlgren în cadrul Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, nu aţi fi auzit nicio astfel de moderare. Ambiţiile nu ar fi putut fi mai puternic întărite. Vor participa la eveniment 65 de şefi de guvern. Avem nevoie să participe şi liderii Statelor Unite şi ai Chinei, dar avem acum ocazia de a lua decizii politice majore.

Salut faptul că Uniunea Europeană joacă acest rol de lider. Suntem mulţumiţi de acest lucru. Întrebarea este: este destul? Situaţia este volatilă. Avem patru săptămâni, iar negocierile au un ritm propriu. Oferim suficient spaţiu de manevră? Dl comisar a sugerat că trebuie să trecem de la 20 % la 30 %. Reprezintă aceasta o modificare a poziţiei noastre de negociere? O consolidăm? Afirmăm că suntem pregătiţi să facem acest gest înainte de a ajunge la un acord final? Înainte de încheierea acestei dezbateri, putem afla mai multe din partea Consiliului şi a Comisiei în legătură cu marja existentă pentru ridicarea mizei?

  Bas Eickhout (Verts/ALE) – (NL) Mai sunt două săptămâni până la începerea conferinţei de la Copenhaga: o ocazie crucială pentru a ajunge la un acord ambiţios privind clima.

Uniunea Europeană afirmă în mod corect că încheierea unui acord la Copenhaga este esenţială; clima nu va suporta amânări. Ştiinţa este clară. Pentru a îndeplini obiectivul privind cele două grade, pe care Uniunea Europeană afirmă de ani de zile că doreşte să-l atingă, ţările bogate trebuie să-şi reducă emisiile cu 40 %. Ca urmare, Uniunea Europeană trebuie să-şi stabilească obiective mai stricte dacă doreşte să îndeplinească acest obiectiv privind cele două grade. Acest lucru este esenţial pentru climă.

În plus, Uniunea Europeană deţine şi mijloacele de a aduce Statele Unite pe aceeaşi linie. Cât timp UE nu declară în mod clar câţi bani intenţionează să pună la dispoziţie pentru ţările în curs de dezvoltare, Statele Unite vor avea după ce să se ascundă. Ca urmare, haideţi să prezentăm acum o ofertă clară de 30 de miliarde de euro pentru ţările în curs de dezvoltare, iar astfel Statele Unite vor avea responsabilitatea de a-şi stabili propriul obiectiv privind reducerile. Copenhaga poate avea succes, Copenhaga trebuie să aibă succes, iar Uniunea Europeană încă deţine cheia acestui succes.

  Derk Jan Eppink (ECR) – (NL) Doamnelor şi domnilor, Copenhaga reprezintă un eşec chiar înainte să fi început conferinţa. Este posibil să se obţină o înţelegere, însă nu va exista niciun acord obligatoriu din punct de vedere juridic.

Preşedintele Obama nu va reuşi să treacă prin Senat legislaţia privind un sistem de comercializare a cotelor de emisii; prioritatea sa o constituie asistenţa medicală, nu sistemele de limitare şi comercializare. Aceasta înseamnă că Europa are de făcut o alegere: continuăm singuri sau nu? Ar trebui sau nu să continuăm să utilizăm un sistem obligatoriu de comercializare a cotelor de emisii pe cont propriu? Trebuie să analizăm acest lucru cu mare atenţie. Preţul pentru a fi pe cont propriu ar fi foarte ridicat: ar costa industria europeană sute de miliarde de euro în intervalul de timp până în 2020, conducând la pierderea a sute de mii de locuri de muncă în Europa.

Doresc să ofer un exemplu. După Houston, Anvers are cea mai mare concentraţii de întreprinderi de produse chimice din lume, oferind locuri de muncă pentru 64 000 de persoane direct şi 100 000 indirect. Industria chimică din Anvers nu ar supravieţui dacă Europa ar merge mai departe pe cont propriu şi poate că este nevoie de un olandez care să susţină interesele acestui oraş. Până în 2020, industria chimică va fi dispărut, victimă a costurilor excesive de producţie.

De asemenea, comercializarea cotelor de emisii are multe dezavantaje. Este foarte volatilă; preţul a scăzut de la 30 de euro la 8 de euro. Ce ar trebui să facem deci? Ar trebui să asigurăm dezvoltarea solidă a tehnologiilor ecologice, să facem investiţiile legate de protecţia mediului deductibile fiscal, să promovăm cercetarea şi să dezvoltăm tehnologii de producţie care nu dăunează mediului. Parlamentul trebuie să se adapteze realităţii. Uneori am impresia că mă aflu într-o comunitate religioasă în loc de un parlament. Inovarea tehnologică este cea care ne va salva, nu comercializarea de vorbe goale.

  Kartika Tamara Liotard (GUE/NGL) – (NL) Doresc să prezint o listă aproximativă a activităţilor cu emisii de CO2, aparţinând unei persoane întâlnite ieri pe stradă.

Trăieşte (este o reflecţie demnă de reţinut!).

A făcut duş. S-a deplasat cu automobilul la serviciu. A cumpărat un buchet de flori de seră, ambalate în plastic. A avut laptopul pornit toată ziua. A gătit o mare friptură delicioasă şi a dat drumul puţin mai tare la încălzire.

După o astfel de zi frumoasă trăită în lux, cum putem insista ca o femeie indigenă, care a trebuit să plece din ţara sa ca urmare a despăduririlor, de dragul luxului nostru, să-şi reducă emisiile de CO2, când tot ce conţinea lista ei era: „Trăiesc”?

Ţările industrializate sunt responsabile pentru nivelul ridicat al emisiilor de CO2, deci trebuie să plătească pentru acest lucru şi să sprijine ţările în curs de dezvoltare. Nu putem lăsa lucrurile la un nivel derizoriu. Trebuie să lăsăm la o parte ideea de a lua măsuri numai dacă mai face şi altcineva acest lucru. Statele Unite şi China trebuie trase ferm la răspundere în această privinţă. Ambiţia este un lucru, însă asumarea responsabilităţii este ceea ce contează cu adevărat.

  Oreste Rossi (EFD) – (IT) Dle Preşedinte, doamnelor şi domnilor, haideţi să lăsăm deoparte incredibila sumă de 30 de miliarde de euro pe an până în 2020 pe care UE s-ar angaja să o plătească ţărilor emergente, practic fără nicio asigurare. Pentru noi, italienii, acest lucru ne aduce aminte de cunoscuta Cassa del Mezzogiorno italiană.

Amendamentele noastre privesc trei puncte. În primul rând, solicităm angajamente ambiţioase şi obligatorii din punct de vedere juridic din partea tuturor părţilor, nu numai pentru alte ţări industrializate, ci şi pentru economiile emergente şi, în special, pentru China, India şi Brazilia.

În al doilea rând, solicităm ca orice alocări europene de care vor beneficia acele ţări să fie condiţionate de utilizarea tehnologiei „fabricat în Uniunea Europeană”, pentru ca astfel întreprinderile noastre să fie măcar parţial răsplătite pentru angajamentele costisitoare suplimentare de reducere a emisiilor pe care le impune UE şi pe care trebuie să le suporte în întregime.

În al treilea rând, solicităm luarea de măsuri pentru a ne asigura că inventarea de mecanisme financiare inovatoare – cum ar fi instrumentele derivate pe baza ETS sau conversia datoriilor în investiţii ecologice – nu ascunde de fapt noi speculaţii financiare similare cu cele care au declanşat criza foarte serioasă din care nu am ieşit încă.

Din acest motiv, dacă amendamentele noastre sunt respinse, delegaţia noastră – delegaţia Ligii Nordice – va vota împotriva acestei rezoluţii.

  Nick Griffin (NI) – Dle Preşedinte, toată lumea este de acord că schimbările climatice reprezintă cea mai mare provocare cu care se confruntă omenirea: acest lucru este susţinut în mod constant de elita politică şi este o minciună. Nu toată lumea este de acord. Mii de oameni de ştiinţă contestă însăşi existenţa încălzirii globale produse de om, citând modificări ciclice naturale din cauza cărora au existat podgorii în Anglia de nord ocupată de romani sau care au făcut posibilă traversarea Mării Baltice îngheţate de către armata suedeză în marşul spre Copenhaga în 1658.

La fel cum o armată de zeloţi ai încălzirii globale mărşăluieşte spre Copenhaga, adevărul este că acordul lor orwellian nu se bazează pe argumente ştiinţifice, ci pe forţări, cenzură şi statistici frauduloase. În opinia unui climatolog de frunte, profesorul Lindzen, „Generaţiile viitoare se vor minuna într-o uimire confuză că lumea dezvoltată de la începutul secolului 21 a intrat într-o panică isterică în privinţa unei creşteri a temperaturii globale cu câteva zecimi de grad şi că, pe baza unor exagerări masive ale unor proiecţii informatice incerte [...], a asistat la o regresie a erei industriale”.

De fapt, nu va exista nicio uimire confuză, pentru că motivul acestei isterii este clar. Ea este concepută să furnizeze scuze pentru un proiect politic al susţinătorilor globalizării de a înlocui democraţiile naţionale cu o guvernare globală a unei noi ordini mondiale. Nu are nimic de a face cu ştiinţa, ci este vorba, de fapt, de scopul comun al susţinătorilor globalizării de a ne impozita şi controla, în timp ce se câştigă miliarde pentru corporaţii în complexul industrial ecologic. Promotorii intelectuali antioccidentali ai Stângii au suferit o înfrângere colectivă când s-a prăbuşit comunismul. Schimbările climatice reprezintă noua lor teologie, o isterie religioasă seculară cu al său papă – Al Gore – care acordă indulgenţe reprezentate de sisteme de creditare privind emisiile de carbon şi care persecută ereticii. Dar ereticii vor a avea un cuvânt de spus la Copenhaga, iar adevărul va ieşi la iveală. Schimbările climatice sunt utilizate pentru a impune o utopie antiumană la fel de fatală ca ceva conceput de Stalin sau Mao.

  Richard Seeber (PPE) – (DE) Dle Preşedinte, Albert Einstein a afirmat cândva: „Faceţi lucrurile pe cât de simple posibil, însă nu mai simple”. Trebuie să avem grijă să nu cădem în această capcană. Ne amăgim singuri că anumite fenomene meteorologice – cum ar fi inundaţiile din Irlanda – sunt direct legate de schimbările climatice. Afirmăm, de asemenea, că creşterea globală a temperaturilor care a apărut indiscutabil pe diferite continente este direct legată de uşoara creştere generată antropologic a nivelului de CO2 conţinut de atmosfera Pământului.

Există oameni de ştiinţă care se îndoiesc de aceste cauzalităţi şi ar trebui să reţinem acest lucru când ne îndreptăm spre Copenhaga. Ar trebui să abordăm conferinţa cu optimism, dar şi cu realism. Reţineţi, Europa este responsabilă pentru numai 10 % din emisiile de CO2. Nu există nicio îndoială în această privinţă. În acelaşi timp, ştim că Statele Unite, China şi ţările Organizaţiei de Cooperare Economică Asia-Pacific, care împreună sunt responsabile pentru două treimi din emisiile de CO2 pe plan mondial, au o poziţie foarte critică în această problemă.

Acum este vorba mai puţin despre o cursă a cifrelor şi despre a avea reduceri de 20 % până la 30 % şi mai mult despre a se ajunge la un acord global, nu numai unul european, iar noi trebuie să încercăm să obţinem obiective obligatorii pentru toată lumea, care apoi pot fi monitorizate şi, mai mult decât orice, respectate. Este la fel de important să ne păstrăm cetăţenii, precum şi întreprinderile, de partea noastră. Nu va benefic pentru nimeni dacă Europa este ameninţată cu „relocarea emisiilor de carbon”, iar întreprinderile se mută în altă parte, având în vedere faptul că întreprinderile de aici din Europa produc cu eficienţă dublă din punct de vedere energetic faţă de întreprinderile din alte părţi ale lumii. De asemenea, nu va fi benefic pentru nimeni dacă diferite ţări din lume defrişează pădurile tropicale – 12 500 km2 de păduri tropicale au fost defrişaţi anul trecut în Brazilia. Dl Florenz a menţionat Borneo.

Prin urmare, este mult mai importantă reducerea acestei defrişări decât să luăm parte la o astfel de cursă a cifrelor. Prin urmare, cer negociatorilor să se îndrepte spre Copenhaga cu realism, dar şi cu mult optimism în minte.

  Marita Ulvskog (S&D) – (SV) Dle Preşedinte, mă bucur să constat angajamentul ministrului suedez. Totuşi, domnia sa este încă în mare parte singur. Liderii lumii, Consiliul European şi chiar prim-ministrul care asigură Preşedinţia suedeză par să acorde o mai mare prioritate câştigurilor politice pe termen scurt pe plan intern decât beneficiilor pe termen lung pentru protecţia mediului, la nivel global. Acest lucru este inacceptabil.

Avem nevoie, printre altele, de informaţii clare cu privire la finanţarea măsurilor de protecţie a climei în ţările în curs de dezvoltare. A promite finanţare într-o proporţie rezonabilă, cum aţi procedat până în prezent, nu este acceptabil. Acestea sunt doar vorbe, nu există angajamente şi, prin urmare, voi continua să întreb. Ne poate oferi dl Carlgren informaţii clare înainte de Copenhaga?

În al doilea rând, legat de subiectul finanţării, se intenţionează ca o mare parte a fondurilor să provină din comercializarea cotelor de emisii. În acelaşi timp, riscăm să subminăm sistemul făcând posibil ca o mare parte a reducerilor de emisii să fie efectuate în ţările în curs de dezvoltare prin intermediul proiectelor derulate prin mecanismul de dezvoltare curată (MDC). După toate acestea, se discută, de asemenea, dacă ar trebui ca ţărilor bogate să li se permită să reporteze cotele de emisii neutilizate din anii anteriori. Ce intenţionează să facă dl Carlgren şi Preşedinţia pentru a se asigura că sistemul de comercializare a cotelor de emisii funcţionează adecvat? Ne putem aştepta să se oprească acest joc de-a şoarecele şi pisica, care se desfăşoară în prezent între ţările implicate în summitul de la Copenhaga?

  Gerben-Jan Gerbrandy (ALDE) – (NL) Doresc să mulţumesc dlui Carlgren şi dlui comisar Dimas, atât pentru fondul, cât şi pentru tonul discursurilor lor. Este un ton pozitiv, un ton care se bazează pe convingerea că se poate ajunge cu adevărat la un acord internaţional; adică un acord care să conţină standarde obligatorii pe plan internaţional.

Dle Preşedinte, la Copenhaga vor merge minimum 60 de şefi de stat sau de guvern. Haideţi să nu lăsăm ca deplasarea acestora să fie în van. Ei trebuie să fie conştienţi de marea responsabilitate care le revine. Trebuie să privească dincolo de interesele proprii şi să depăşească interesele economice pe termen scurt. Trebuie să facă un pas mare către economia viitorului, o economie care să implice utilizarea minimă a materiilor prime.

Copenhaga nu va avea succes dacă Europa nu joacă un rol de frunte puternic, după cum ştim toţi. Dle Carlgren, dle comisar Dimas, trebuie ca jucătorii importanţi să înceteze condiţionarea reciprocă a poziţiilor lor. Nu mai este timp pentru jocul „Cine poate rămâne nemişcat cel mai mult?”. Haideţi să-i punem în mişcare şi să-i conducem spre acordul obligatoriu pe plan internaţional pe care ni-l dorim atât de mult.

  Yannick Jadot (Verts/ALE) – (FR) Dle Preşedinte, după cum ştim – datorită unui număr de studii ştiinţifice, precum şi dlui Yvo de Boer – ţările emergente depun în prezent cel puţin la fel de mult efort ca Europa cu privire la 2020.

De asemenea, ştim că în cadrul negocierilor există deja un drept de control în ceea ce priveşte economiile emergente, iar acesta este exercitat din ce în ce mai mult prin inventarul emisiilor, prin raportul cu privire la măsurile luate. Institutul Mondial pentru Resurse a publicat statistici care arată că China se situează în jurul a 70 tone pe cap de locuitor, o cifră cumulativă începând cu 1950, în timp de Statele Unite se situează la 810 tone, iar UE27 se situează la 413 tone.

Prin urmare, vă rugăm să fiţi rezonabili şi să utilizaţi, înainte de toate, rezoluţia Parlamentului European ca mandat de negociere. Acesta ar fi cel mai bun lucru pe care l-am putea face atât pentru climă, cât şi pentru ieşirea din criza din Europa.

În continuare, îndemn Grupul PPE-DE să aibă inteligenţa şi credibilitatea de a-şi retrage amendamentele care susţin că ţările emergente trebuie să facă acelaşi lucru, că trebuie să-şi asume aceleaşi angajamente ca ţările dezvoltate. Acest lucru nu este acceptabil şi nu este serios.

  Konrad Szymański (ECR) – (PL) Dle Preşedinte, în cazul Kyoto am oferit ţărilor în curs de dezvoltare concesii şi excluderi care au determinat pierderea unei părţi semnificative a competitivităţii noastre. Între timp, în 2005, ţările în curs de dezvoltare au depăşit nivelul de emisii de CO2 al Europei. Astăzi, Parlamentul nu doreşte numai să împovăreze economia cu şi mai multe reglementări cu privire la climă. Rezoluţia propusă împovărează bugetele noastre naţionale cu 30 de miliarde de euro pe an pentru următorii 10 ani, miliarde care vor fi folosite pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare. În cazul Poloniei, metoda propusă de calcul al contribuţiei ar putea însemna un cost de aproape 40 de miliarde de euro pentru următorii 10 ani până în 2020. Efectele îndoielnice ale Protocolului de la Kyoto, poziţia privilegiată a ţărilor în curs de dezvoltare şi costurile în creştere ale acestei politici ne-au determinat să ne opunem acestei rezoluţii. Suntem responsabili nu numai pentru climă, ci şi pentru prosperitatea cetăţenilor noştri.

  Sabine Wils (GUE/NGL) – (DE) Dle Preşedinte, în multe părţi ale lumii sunt vizibile consecinţele schimbărilor climatice. Cele mai recente calcule estimează o creştere a temperaturii globale de până la 4° C până în 2060 şi de până la 10° C în zona Arcticii. Emisiile de negru de fum ale Europei sunt în principal responsabile pentru topirea semnificativ mai rapidă a gheţii în zona Arcticii – aceste emisii sunt purtate acolo de vânt. Statele industrializate bogate ale UE sunt obligate acum să sprijine financiar ţările mai sărace, astfel încât să poată fi luate măsuri imediate pentru a contracara consecinţele schimbărilor climatice. Vor fi necesare 100 de miliarde de dolari în fiecare an în perioada 2010 - 2050. Din această sumă, este corect să spunem că 30 de miliarde de dolari nu reprezintă prea mult pentru Uniunea Europeană.

De asemenea, transferul de tehnologie nu trebuie legat de brevete, pentru că altfel o parte din bani vor reveni pur şi simplu înapoi la corporaţiile din ţările industrializate. UE are obligaţia de a adopta un rol de frunte la Conferinţa privind schimbările climatice de la Copenhaga.

  Paul Nuttall (EFD) – Dle Preşedinte, tocmai am ascultat un coleg socialist vorbind despre Groenlanda şi gheaţa care se topeşte acolo.

Întrebarea pe care doresc s-o adresez în legătură cu acest subiect este: de ce se numeşte Groenlanda „Ţinutul verde”? Poate din cauză că Groenlanda a fost odată verde când lumea era mai caldă?

Se pare că şi poporul britanic crede acest lucru, deoarece un sondaj recent de opinie din cotidianul The Times arată clar că aceştia nu mai cred în aşa-zisa încălzire globală produsă de om.

Poporul britanic este foarte perspicace şi este convins că politicienii au deturnat agenda ecologiştilor. Aceasta este utilizată în mod cinic pentru a încasa taxe, pentru a exercita controlul, iar acum este utilizată de Uniunea Europeană pentru a-şi justifica propria existenţă.

În această săptămână am fost martorii spectacolului unuia dintre centrele de vârf din domeniul cercetării climatice din Marea Britanie, care oferă consiliere guvernului: acesta a fiind prins modificând datele şi înăbuşind dezbateri. Acest lucru este absolut ruşinos.

Aştept cu nerăbdare Conferinţa de la Copenhaga, unde clasa politică va sta în jurul mesei omiţând în mod ciudat să menţioneze cel mai evident fapt, şi anume că globul nu s-a încălzit, de fapt, în ultimii 10 ani.

  Pilar del Castillo Vera (PPE) – (ES) Dle Preşedinte, doresc în primul rând să recunosc efortul depus, precum şi entuziasmul arătat atât de Comisie şi de Consiliu, cât şi, bineînţeles, de Parlament, pentru o perioadă atât de lungă, pe parcursul acestui program de combatere a schimbărilor climatice.

Doresc să spun că există o serie de certitudini care ar trebui să ne puncteze calea. Prima este: trebuie să participe toată lumea, în special ţările mari poluatoare. Cea de-a doua idee, aproape o certitudine, este aceasta: pe baza tuturor informaţiilor pe care le avem, se pare că va fi foarte dificilă obţinerea unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic la Copenhaga, în acel mod în care sunt obligatorii, bineînţeles, acordurile cu privire la procentul de emisii.

Totuşi, această realitate nu ar trebui să ne facă să renunţăm, deoarece pesimismul derivă din refuzul de a conştientiza realitatea. În mod contrar, optimismul se bazează pe conştientizarea realităţii.

Cum ar trebui să procedăm, de fapt, la Copenhaga? Bineînţeles, ar trebui să nu omitem posibilitatea obţinerii unui acord general. Având în vedere că suntem conştienţi de situaţie şi de posibilităţile care există, cred că ar trebui să ne concentrăm totuşi asupra unor acorduri sectoriale care să fie într-adevăr valabile, cu obiective viabile. Mă refer la un acord privind despăduririle, un acord privind ajutorul pentru ţările emergente şi ţările în curs de dezvoltare, dar, cel mai important, un acord privind transferul de tehnologie. De asemenea, cred că ar fi o idee foarte bună să avem acorduri care să promoveze programe, astfel încât sectoarele industriale care consumă cea mai mare cantitate de energie pe plan mondial să poată ajunge la acorduri privind emisiile, indiferent în ce ţară se află. Acest lucru ar face, de asemenea, economiile noastre mai competitive.

În încheiere, doresc să subliniez că optimismul se bazează pe realism, iar eficacitatea se bazează pe stabilirea unor obiective viabile. Ar trebui să ne ghidăm după aceste principii tot timpul.

  Linda McAvan (S&D) – Dle Preşedinte, acestui Parlament i-au fost servite din nou două discursuri de către BNP şi UKIP şi încă o dată cele două partide sunt unite de credinţa lor în teoriile conspiraţiei, demonstrând că diferenţa dintre ele este foarte mică.

Însă doresc să-l felicit pe dl ministru, în primul rând, pentru această dimineaţă, pentru că a rămas ambiţios în privinţa Conferinţei de la Copenhaga şi a continuat să susţină ideea unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic.

În această dimineaţă, BBC a vorbit despre declaraţia Casei Albe care a afirmat că va veni la Copenhaga cu obiective privind reducerea emisiilor SUA. Aceia dintre noi care s-au întâlnit cu membri ai Congresului SUA ştiu că aceasta reprezintă un mare pas înainte şi, prin urmare, o perspectivă foarte serioasă în legătură cu legislaţia Statelor Unite. Ca urmare, consider că există în continuare speranţe legate de o înţelegere la Copenhaga.

Însă Copenhaga va reprezenta doar începutul, deoarece când vom reveni de la Copenhaga, noi, cei din Europa, va trebui să continuăm să depunem eforturi pentru reducerea emisiilor proprii. Va trebui să continuăm să investim în eficienţa energetică, în energiile regenerabile şi în tehnologiile cu emisii reduse de carbon. Mă bucur foarte mult că săptămâna trecută am convenit la nivelul Uniunii Europene că vor exista investiţii în tehnologii cum ar fi captarea şi stocarea carbonului şi că una dintre aceste instalaţii va fi creată în circumscripţia mea electorală, în Yorkshire, la Hatfield.

Dle comisar Dimas, doresc să vă mulţumesc. Nu ştiu dacă aceasta va fi ultima ocazie de a lua cuvântul în Parlament pentru a vă mulţumi pentru activitatea depusă în calitate de comisar în ultimii câţiva ani, însă Comisia a făcut o treabă foarte bună aducând Europa în frunte, iar munca dumneavoastră trebuie apreciată în faţa acestei Camere.

Ne vom vedea la Copenhaga. Este posibil să ne vedem aici în ianuarie, dar am vrut să se consemneze acest lucru.

În cele din urmă, sper că Parlamentul va vota pentru o rezoluţie bună cu privire la schimbările climatice şi sper că vom respinge amendamentele depuse de deputaţi din opoziţie, care par să dorească reducerea angajamentelor noastre. Ei doresc reducerea obiectivelor noastre şi compensarea în mai mare măsură a emisiilor. Dacă suntem serioşi în privinţa schimbărilor climatice, dacă dorim o înţelegere bună, trebuie să votăm împotriva amendamentelor respective.

  Fiona Hall (ALDE) – Dle Preşedinte, salut poziţia hotărâtă şi favorabilă adoptată de Preşedinţia suedeză şi în special determinarea dlui ministru ca acordul de la Copenhaga să poată fi îmbunătăţit şi să includă mecanisme de monitorizare, astfel încât să poată fi ajustat în funcţie de noile cercetări ştiinţifice.

Pachetul legislativ privind schimbările climatice adoptat în decembrie 2008 a fost important pentru a arăta seriozitatea angajamentului nostru în legătură cu schimbările climatice, iar ceea ce s-a convenit în ultimele luni sub Preşedinţia suedeză a fost, de asemenea, important – în special Directiva privind performanţa energetică a clădirilor, reformată, care va reduce amprenta de carbon atât a clădirilor noi, cât şi a celor renovate.

Cu toate acestea, există o singură fisură evidentă în planurile Europei, iar acestea sunt investiţiile. Este uimitor că SUA, cu toate că nu au adoptat legislaţia în materie, s-au angajat la mai mult de 100 de miliarde USD pentru cheltuieli privind energii curate, iar China a angajat 200 de miliarde USD în planul său de stimulare economică, în timp ce angajamentul UE este cu puţin mai mare de 50 de miliarde USD. Trebuie să reţinem acest lucru şi să nu ne felicităm excesiv înainte de Conferinţa de la Copenhaga.

PREZIDEAZĂ: DNA ROTH-BEHRENDT
Vicepreşedintă

  Claude Turmes (Verts/ALE) – (DE) Dnă preşedintă, am o întrebare punctuală pentru comisarul Dimas. Dacă informaţiile pe care le deţin sunt corecte, situaţia este următoarea. Dacă noi, în Uniunea Europeană, punem în aplicare obiectivele pe care ni le-am propus – 20 % surse regenerabile de energie până în anul 2020 şi o creştere de 20 % a eficienţei energetice până în 2020 – atunci modelele energetice ale UE arată că doar aceste lucruri vor genera o scădere a cantităţii de CO2 de 18 până la 21 %, pe baza utilizării continue a centralelor energetice alimentate cu cărbune şi cu gaz.

Având în vedere aceste lucruri, nu înţeleg de ce petrecem atât de mult timp discutând ideea de a atinge un obiectiv de 30 %, dacă, aplicând măsurile de eficienţă energetică, sursele regenerabile de energie şi sistemul de comercializare a certificatelor de emisii şi compensând puţin emisiile de carbon, putem atinge cu uşurinţă un nivel de 30 sau 35 %.

Aş fi foarte recunoscător, dle Dimas, dacă dumneavoastră, în calitate de conservator ferm, aţi putea remedia această situaţie neplăcută creată de domnii Seeber şi Florenz şi de alţii, care se înclină din nou în faţa vechilor industrii.

  Ryszard Czarnecki (ECR) – (PL) Dnă preşedintă, aş dori să fac apel la simţul proporţiilor. În ciuda a ceea ce am auzit aici, acestea nu sunt cele mai importante negocieri din istoria omenirii şi, de fapt, viitorul omenirii nu depinde de aceste negocieri, aşa cum susţin unii dintre colegii noştri deputaţi. Deciziile asupra limitelor specifice impuse în cadrul pachetului privind schimbările climatice nu au fost luate în mod precis şi detaliat.

Nu ne putem decât exprima regretul că s-a stabilit deja că, de fapt, efectele acestui pachet, efectele sale financiare, vor viza în principal ţările sărace, noile state ale UE. Decizia de a stabili ca finanţarea în această chestiune să depindă nu de venitul pe cap de locuitor, ci de limitele poluării, este una care loveşte economiile noilor state ale UE, inclusiv pe cea a ţării mele, Polonia.

  João Ferreira (GUE/NGL) – (PT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, o abordare consecventă a problemei schimbărilor climatice, o chestiune care presupune mai mult decât simpla stabilire a unor obiective de reducere a emisiilor poluante, necesită o explicaţie realistă a modalităţilor în care acest lucru se poate realiza.

Noi credem că este semnificativ şi concludent faptul că majoritatea membrilor Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a respins includerea în proiectul de rezoluţie privind Copenhaga a amendamentelor care susţin – şi citez – diversificarea instrumentelor utilizate pentru atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor, pentru a evita dependenţa de instrumentele bazate pe piaţă, dar şi nevoia de a evalua eficacitatea acestor instrumente bazate pe piaţă, împreună cu efectele lor asupra societăţii şi mediului.

Importanţa pe care Uniunea Europeană o acordă soluţiilor de piaţă indică o opţiune care este în mod fundamental politică şi ideologică. Obiectivul este crearea unui sistem menit să producă miliarde, active financiare fantastice aflate în serviciul unui sistem care pare să nu fi învăţat nimic din criza cu care se confruntă în prezent.

Experienţa aplicării sistemului Uniunii Europene de comercializare a certificatelor de emisii a discreditat în totalitate valoarea reglementării prin intermediul pieţei şi a demonstrat foarte clar ineficacitatea şi perversitatea instrumentelor sale.

  Timo Soini (EFD) – (FI) Dnă preşedintă, ar trebui să protejăm angajaţii, micii întreprinzători şi industria. Acţiunile în domeniul mediului înconjurător sunt posibile numai într-o economie sănătoasă. Nu putem investi în domeniul mediului decât dacă economia este sănătoasă.

Vor apărea probleme cu procentajele actuale impuse prin obiective. Comercializarea de procentaje care se practică în prezent, şi spun asta cu toate că şi eu sunt catolic, este varianta modernă a vânzării de indulgenţe, iar asta nu este un lucru bun. Trebuie să introducem un sistem de emisii specifice, ca de exemplu cele ale maşinilor, care să ne permită să măsurăm ceea ce s-a întâmplat şi să tragem concluziile potrivite.

De ce reprezentanţii politicii de stânga nu apără muncitorii, nu doar în Finlanda, ci în Europa în general? Susţinerea stângii se topeşte mai repede decât gheţarii. Există şi alte opţiuni: se pot impune taxe pe produsele care depăşesc limitele specifice de emisii. Dacă am stabili un sistem în care să nu fie posibil dumpingul de mediu, care îşi are originea în ţările în curs de dezvoltare şi în cele slab industrializate, atunci am putea proteja locurile de muncă şi produsele de calitate superioară şi am putea continua să facem acest lucru şi în viitor.

  Romana Jordan Cizelj (PPE) – (SL) Eu sunt o optimistă şi sunt de acord cu ministrul suedez Carlgren, care a spus că trebuie să reuşim. Daţi-mi voie să adaug faptul că, pentru a reuşi, trebuie să acţionăm cu seriozitate şi să ne îndeplinim obiectivele prin metode clare şi transparente.

Primul lucru pe care aş dori să îl subliniez este faptul că reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră reprezintă atât un obiectiv european, cât şi unul global. Să nu ne asumăm dreptul de a judeca tehnologiile, oferind susţinere unora dintre ele şi condamnând altele. Când vine vorba de tehnologii, trebuie să rămânem imparţiali. Trebuie să fim deschişi în faţa utilizării de tehnologii cu emisii scăzute de carbon şi în faţa posibilităţii de dezvoltare a altor tehnologii.

Nu trebuie să lăsăm eforturile de combatere a schimbărilor climatice să genereze rivalităţi între tehnologiile individuale cu emisii scăzute de carbon. Dacă vrem să reuşim, trebuie să luăm cu adevărat în considerare ideea de a utiliza toate tehnologiile pe care le avem la dispoziţie.

În al doilea rând, în cadrul reuniunii COP15, noi, reprezentanţii Uniunii Europene, va trebui să transmitem un mesaj clar: că este nevoie de mai mulţi bani pentru ca ţările terţe să îşi poată respecta angajamentele şi că dezvoltarea durabilă necesită un pachet de soluţii. Totuşi, cum să le explicăm contribuabililor noştri că ne-am angajat să finanţăm dezvoltarea durabilă a ţărilor terţe fără a le solicita acestora niciun angajament care ne-ar asigura că utilizează aceste fonduri pentru scopurile propuse? Este nevoie de angajamente şi de supraveghere.

În al treilea rând, în timpul uneia dintre dezbaterile din noiembrie, am atras atenţia plenului asupra faptului că trebuie să îi transmitem preşedintelui Obama un mesaj care să îl informeze că dorim ca domnia sa să participe la reuniunea COP15. În această dimineaţă am auzit că dl Obama şi-a confirmat prezenţa la Copenhaga şi că va milita pentru respectarea obiectivelor obligatorii care urmează să fie adoptate în privinţa emisiilor de gaze cu efect de seră. Pentru mine, acest lucru este dovada că decizia noastră de a continua presiunea politică a fost cea corectă.

În concluzie, doresc să transmit un mesaj clar. Trebuie să acţionăm şi trebuie să acţionăm imediat. Dorim un acord cu caracter obligatoriu şi dorim ca celelalte state să aibă un comportament responsabil.

  Saïd El Khadraoui (S&D) – (NL) Aş dori să discut aspectele legate de transport. Cred că, alături de problema energiei, transportul reprezintă de fapt cea mai dură dintre provocările aduse de schimbările climatice.

Este o problemă dificilă pentru că necesită regândirea organizării logistice a sistemului nostru comercial şi a modului în care ne deplasăm şi călătorim. Bineînţeles, va trebui să luăm o serie întreagă de măsuri, dacă vrem să îndeplinim obiectivele. Aceste măsuri includ continuarea investiţiilor în domeniul cercetării şi dezvoltării, impunerea unor standarde tehnice mai stricte, elaborarea şi diseminarea celor mai bune standarde, punerea în aplicare a internalizării costurilor externe în vederea menţinerii eficienţei sistemului, stabilirea unor condiţii echitabile pentru diversele modalităţi de transport şi, bineînţeles, stabilirea la nivel global a unor obiective ambiţioase, a căror realizare să poată fi asigurată. Acest lucru este important în special în cazul sectorului aviaţiei şi al transportului maritim, unde este încă nevoie de multe progrese în domeniul durabilităţii.

În acest sens, trebuie să spun că obiectivele trasate de către Consiliu – o reducere de 10 % până în 2020 pentru aviaţie şi o reducere de 20 % pentru transportul maritim – nu sunt de fapt suficient de ambiţioase. Cred că putem depăşi aceste obiective.

Pe de altă parte, observ că rezoluţia se referă la chestiunea vânzării prin licitaţie a jumătate din cotele de emisie. Acest lucru este în contradicţie cu ceea ce noi înşine am propus în urmă cu doi ani, când am stabilit procentul de 15 %, prin urmare eu m-aş concentra pe un acord mai ambiţios. Haideţi să urmărim un astfel de acord.

  Frédérique Ries (ALDE) – (FR) Dnă preşedintă, înţelegem pe deplin situaţia, cred că tonul a fost deja dat, iar ministrul Carlgren chiar a criticat pesimismul care predomină. Numărătoarea inversă a început într-adevăr pentru a salva Summitul de la Copenhaga şi pentru a ne asigura că principalele ţări poluante de pe planetă vor semna un acord ambiţios şi îşi vor lua un angajament faţă de generaţiile viitoare.

Un acord este un lucru bun. Evident, dacă vom avea succes în acest demers va fi şi mai bine. Ştim că succesul depinde în mod necesar de susţinerea ţărilor industrializate – în principal China şi Statele Unite – faţă de ceea ce va fi viitorul Protocol de la Copenhaga, dar depinde în egală măsură şi de ajutorul la fel de necesar pentru ţările în curs de dezvoltare. În acest sens, Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a Parlamentului şi-a făcut datoria, propunând acordarea unui ajutor anual direct de 30 de miliarde de euro până în 2020, pentru a ajuta aceste ţări în procesul de tranziţie către o economie cu mai puţine emisii de carbon.

Acest lucru mă obligă să menţionez ceea ce eu consider o imperfecţiune a rezoluţiei noastre, şi anume lipsa de atenţie pentru impactul pe care schimbările climatice îl au asupra sănătăţii oamenilor. Este vorba de un impact crucial, dacă ţinem seama de apelurile şi avertizările emise de OMS.

Prin urmare, vă îndemn pe toţi să aprobaţi cele două amendamente pe care le-am introdus în rezoluţia noastră cu privire la acest subiect.

  Caroline Lucas (Verts/ALE) – Dnă preşedintă, a apărut un nou film despre schimbările climatice, numit „Epoca prostiei” (The Age of Stupid). Acţiunea se petrece în anul 2055 şi se concentrează pe soarta unicului supravieţuitor al catastrofei climatice. Mă bântuie unele cuvinte din acest film, în care actorul, privind retrospectiv către anul 2009 – privind deci către perioada de acum – spune: „De ce, ştiind ceea ce ştiau atunci, nu au acţionat cât încă mai era timp?”

Cu alte cuvinte, de ce nu am reuşit să mobilizăm suficient de multă voinţă politică? Parţial pentru că nu vorbim suficient de mult despre beneficiile trecerii la lumea post emisii de carbon – despre milioanele de locuri de muncă în domeniul energiei regenerabile, despre locuinţele mai bine izolate, despre sistemele îmbunătăţite de transport în comun. Acesta este mesajul pe care UE trebuie să mizeze.

Totuşi, chiar şi cel mai ambiţios obiectiv pe care UE îl propune în prezent – o scădere de 30 % până în 2020 – ne va acorda doar 50 la sută şanse de a evita cele mai rele efecte ale schimbărilor climatice. Dacă vi s-ar spune că avionul în care vă pregăteaţi să urcaţi are 50 la sută şanse să se prăbuşească, probabil nu v-aţi mai urca la bord. Şi totuşi, miza de la Copenhaga este cu mult mai mare. Prin urmare, mesajul meu pentru dumneavoastră este acesta: vă rog, fiţi mai ambiţioşi. Nu permiteţi ca pe epitaful reuniunii de la Copenhaga să scrie că aceasta a fost Epoca prostiei.

  Paweł Robert Kowal (ECR) – (PL) Dnă preşedintă, din nou auzim în mod constant cuvântul magic „succes” atunci când se vorbeşte despre o chestiune extrem de importantă pentru Uniunea Europeană. Preşedinţia doreşte să aibă succes şi vrea acest lucru mai mult ca orice altceva. Între timp, presa din Europa este plină de informaţii potrivit cărora Summitul de la Copenhaga nu se va bucura de succes. Haideţi să ne gândim de ce nu se va bucura de succes. Pentru că guvernele au impresia că, dacă totul s-ar spune în mod clar şi dacă cetăţenii statelor membre ale UE ar fi informaţi în privinţa consecinţelor şi ar cunoaşte motivele pentru care vrem să luăm asemenea decizii importante, dar şi nesiguranţa acestor motive şi a consecinţelor acţiunilor noastre, atunci s-ar opune cu toţii.

Vreau să spun un singur lucru, care este cel mai important – Uniunea Europeană este responsabilă, statele membre ale UE sunt răspunzătoare pentru ceea ce se întâmplă în lume, însă în primul rând sunt responsabile pentru propriile lor naţiuni, ţări şi cetăţeni, faţă de cei care îşi pun speranţele în ceea ce facem noi, faţă de oamenii care speră că lucrurile vor merge bine pentru ei în viitor. Trebuie să ţinem seama de acest lucru. Când vrem să ne asumăm responsabilitatea pentru chestiuni la nivel global, şi nu voi intra în detalii acum, atunci această responsabilitate trebuie să ne afecteze pe toţi în mod egal, pe unii în ceea ce priveşte reducerea, pe alţii în ceea ce priveşte protecţia mediului şi pe alţii în alte privinţe – de aşa ceva avem nevoie astăzi.

  David Campbell Bannerman (EFD) – Dnă preşedintă, în circumscripţia mea electorală din Marea Britanie, s-a constatat în această săptămână că cercetătorii de la Universitatea din East Anglia ar fi manipulat anumite informaţii pentru a dovedi existenţa încălzirii globale ca rezultat al acţiunilor umane.

A fost o ştire bombă! Acum este foarte clar: consensul ştiinţific în ceea ce priveşte încălzirea globală ca rezultat al acţiunilor umane se erodează rapid: există 30 000 de oameni de ştiinţă sceptici implicaţi în Declaraţia de la Manhattan; 600 de oameni de ştiinţă participanţi la un raport al Senatului SUA; chiar şi oameni de ştiinţă germani, care i-au scris anul acesta cancelarului Angela Merkel.

În acelaşi timp, Sir Nicholas Stern, autorul principalului raport al Naţiunilor Unite privind această chestiune, ne îndeamnă să devenim vegetarieni pentru ca vacile să nu mai flatuleze. Poate că nu doar vacile au înnebunit.

Eu fac parte din Comisia pentru comerţ internaţional. Sunt extrem de îngrijorat în ceea ce priveşte discuţiile din cadrul OMC, care vor debuta această săptămână. Mi-e teamă de o alunecare către tarife „verzi” justificate în baza unor astfel de afirmaţii false. Aceste noi tarife nu sunt altceva decât bariere impuse comerţului, care îi pedepsesc pe cei săraci şi care nu au niciun fel de justificare. Este vorba aici pur şi simplu de un imperialism al mediului.

  Herbert Reul (PPE) – (DE) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, în contextul dezbaterilor privind clima, în Parlament au fost exprimate o serie de puncte de vedere referitoare la cauzele şi impactul schimbărilor climatice. Nu doresc să urmez această tendinţă, însă mai mulţi dintre colegii mei, care s-au referit la acest lucru, au dreptate: se aud din ce în ce mai multe voci noi în cadrul comunităţii ştiinţifice şi aş vrea să dezbatem ce ne spun aceste voci în mod corect.

A doua chestiune pe care vreau să o menţionez este aceea că Parlamentul a adoptat o poziţie clară pentru Summitul de la Copenhaga. Există un mandat clar în ceea ce priveşte lucrurile care trebuie realizate. Există de asemenea un mandat ca toţi cei din Parlament să vegheze la binele oamenilor din Uniunea Europeană şi să facă acest lucru sub toate aspectele. În cadrul acestor dezbateri, trebuie să ne asigurăm că nu considerăm un anumit proiect drept singurul proiect politic semnificativ pentru noi toţi. Prin urmare, uneori mi-aş dori ca, în cadrul obiectivelor noastre referitoare la Copenhaga, să avem grijă să ne abţinem de la a face incantaţii sau de la a invoca o cursă a cifrelor – după cum a spus un alt coleg – şi să ne concentrăm în schimb pe ceea ce putem realiza în mod concret şi eficace. Ce putem obţine cu înţelepciune? Care sunt consecinţele, inclusiv pentru industria europeană? Trebuie să avem şi aceste lucruri în vedere. Nu este unicul criteriu, însă trebuie să fie un criteriu, şi din acest motiv aş dori să văd că încercăm să ajungem la acorduri care sunt cât se poate de tangibile. Acest demers presupune şi corectitudine şi participarea celorlalte naţiuni industrializate, astfel încât acesta să nu fie doar un proiect european.

Un alt deputat a subliniat faptul că în prezent contribuţia noastră este de 10 %. Restul lumii, statele cu economii emergente, ţările în curs de dezvoltare, trebuie să îşi plătească partea lor. Dacă nu vom obţine prevederi precise în acest sens la Copenhaga, aş prefera să obţinem un consens politic şi să atribuim mandate pentru a ajunge la acorduri specifice în următoarele luni. Nu trebuie să ne mulţumim cu vreun compromis formal care ar putea fi încropit la Copenhaga şi să ne păcălim pe noi înşine că acesta ar fi un rezultat care ar duce în mod automat la reduceri de 30 %. Avem nevoie de simţul realităţii şi de negocieri privind chestiuni specifice – de-abia după aceea vom reuşi probabil să înregistrăm progrese.

  Teresa Riera Madurell (S&D) – (ES) Dnă preşedintă, combaterea schimbărilor climatice necesită totodată şi schimbări radicale în producţia şi consumul de energie. Avem nevoie de un nou model care să realizeze un echilibru între următoarele trei necesităţi: securitate, durabilitate şi competitivitate. Având în minte acest obiectiv, lucrăm la un răspuns comun.

2007 a fost un an decisiv, pentru că ne-am stabilit obiectivele concrete. S-a luat atunci decizia de a împiedica creşterea temperaturii spre o limită după care aceasta să nu mai poată fi controlată, iar decizia a fost luată ştiind că lipsa acţiunilor în acest sens ar genera costuri suplimentare pentru economia globală, în timp ce investiţiile în eficienţa energetică şi în surse regenerabile de energie ar putea deveni profitabile.

Pentru a convinge cetăţenii şi piaţa de dorinţa noastră fermă de a atinge aceste obiective, avem nevoie de un cadru legislativ solid şi stabil pentru a furniza siguranţă juridică pentru investiţii, motiv pentru care au fost elaborate şase iniţiative legislative în cadrul pachetului verde.

Comisia pentru industrie, cercetare şi energie a adus o contribuţie semnificativă. Aş dori să scot în evidenţă acordul referitor la directiva privind sursele regenerabile de energie şi recentele acorduri referitoare la două directive foarte importante: Directiva privind performanţa energetică a clădirilor şi Directiva privind etichetarea energiei. Acestea sunt măsuri care implică schimbări, însă reprezintă totodată şi un stimul veritabil şi decisiv pentru dezvoltarea economică prin crearea de locuri de muncă. Ele reprezintă economii de 50 de miliarde de euro în domeniul importurilor de petrol şi gaz, cu un milion mai multe locuri de muncă în sectorul surselor regenerabile şi tot atâtea locuri de muncă în domeniul eficienţei energetice până în anul 2020.

Industria verde reprezintă în acest moment peste trei milioane de locuri de muncă, iar tehnologiile de mediu sunt o parte a sectorului aflată în continuă creştere, cu o cifră de afaceri ce depăşeşte 200 de miliarde de euro anual.

Am realizat foarte multe lucruri în Europa. Dar nu este suficient. Avem nevoie de acţiuni la scară globală. Prin urmare, socialiştii din cadrul Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie vor ca negocierile internaţionale să revină pe calea înţelegerii, astfel încât la Copenhaga să se poată ajunge la un veritabil acord global.

(Preşedintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

  Holger Krahmer (ALDE) – (DE)Dnă preşedintă, politica europeană privind clima ar trebui să lase reveriile în urmă şi să ia în considerare realităţile internaţionale.

În primul rând, Protocolul de la Kyoto a fost un eşec. A fost foarte simbolic, însă nu a generat nicio reducere a emisiilor. În al doilea rând, în ajunul reuniunii de la Copenhaga, este clar faptul că ţări importante din lume nu sunt pregătite să accepte obiective obligatorii în ceea ce priveşte aceste reduceri. În al treilea rând, politica trebuie ia aminte la o nouă dezbatere ce apare în cadrul ştiinţei. Aceiaşi oameni de ştiinţă care au semnat concluziile grupului IPCC cu doi ani în urmă vorbesc astăzi despre influenţe naturale asupra climei – un lucru pe care IPCC îl exclusese în mod categoric acum doi ani.

Când luăm decizii politice ar trebui să ştim deja cât de siguri putem fi de aspectele care influenţează schimbările climatice. Prin urmare, solicit o schimbare de strategie. În primul rând, trebuie să ne adaptăm la schimbările inevitabile ale climei, dar în acelaşi timp ar trebui să depăşim toate discuţiile ideologice despre CO2 şi să căutăm aliaţi la nivel internaţional pentru a accelera ritmul cercetărilor în ceea ce priveşte noi surse de energie şi tehnologii curate.

  Michail Tremopoulos (Verts/ALE) – (EL) Dnă preşedintă, ne aflăm la un moment de răscruce pentru planetă. Comunitatea ştiinţifică, prin intermediul IPCC, cere Uniunii Europene şi statelor membre să se angajeze să reducă cu 40 % emisiile de gaze cu efect de seră până în 2020, comparativ cu valorile din 1990. Actualele angajamente luate de Uniunea Europeană reprezintă doar 50 % din ceea ce solicită rapoartele IPCC drept angajament minim absolut.

IPCC reprezintă pentru problema schimbărilor climatice exact ceea ce înseamnă Fondul Monetar Internaţional pentru economie. Întrebarea mea este următoarea: ar putea vreodată Comisia să devieze cu 50 % de la obiectivele recomandate de Fondul Monetar Internaţional drept minim absolut? Mai mult, Uniunea Europeană insistă pe creşterea obiectivelor referitoare la reducerea emisiilor la 30 % în 2020, condiţia fiind ca şi alte ţări dezvoltate să se angajeze să realizeze reduceri de emisii comparabile. Având în vedere situaţia actuală, de ce tip şi proporţii trebuie să fie angajamentele necesare pentru a activa oferta menţionată anterior şi ce ţări trebuie să ia aceste angajamente, mai precis ce politici privind clima vor fi revizuite în această eventualitate şi ce pregătiri s-au făcut în acest sens?

  Bogusław Sonik (PPE) – (PL) Dezbaterile, discuţiile şi negocierile purtate pentru un acord internaţional privind clima la Copenhaga durează fără întrerupere de luni întregi. În hărmălaia de informaţii, în care unele state licitează şi concurează unele cu altele, declarându-şi obiective care mai de care mai ambiţioase, altele anunţă aşteptări măreţe, în timp ce altele afişează o atitudine absolut pasivă, este foarte uşor să pierdem din vedere principalul scop al acestui acord, care, foarte simplu, este unul istoric.

Vorbim despre combaterea schimbărilor climatice - schimbări care ar putea provoca un adevărat dezastru ecologic. Vorbim despre viitorul comun al planetei - despre viitorul nostru, al tuturor. Iată de ce este atât de importantă activitatea educaţională. Am impresia că opiniile cetăţenilor europeni sunt din ce în ce mai diferite de cele ale elitei politice. Există pericolul ca propunerile care sunt înaintate în forumul de la Copenhaga să fie considerate pur şi simplu un soi de intervenţie divină sau o născocire a elitei politice.

Trebuie să lucrăm pentru educarea cetăţenilor, iar Comisia Europeană ar trebui să se ocupe de acest lucru. Combaterea schimbărilor climatice nu trebuie tratată ca un moft al ţărilor bogate, care vor să îşi impună punctele de vedere asupra altora. Cred că, în această chestiune, Comisia şi reprezentanţii trebuie să menţină o politică permanentă de informare şi educare.

De asemenea, este nevoie de o politică puternică de susţinere a cercetărilor făcute pentru găsirea unor tehnologii eficace care să capteze dioxidul de carbon produs de cărbunele folosit ca sursă energetică. Aceste tehnologii ar trebui să primească acelaşi statut politic ca şi alte surse regenerabile de energie. Acest aspect trebuie să reprezinte o prioritate în activitatea Institutului European de Inovare şi Tehnologie, care a fost înfiinţat de curând la Budapesta.

O ultimă chestiune – costurile aferente constituirii unui fond special pentru susţinerea luptei împotriva schimbărilor climatice ar trebui suportate în mod egal de statele membre, în funcţie de nivelul lor de bunăstare.

  Edite Estrela (S&D) – (PT) Dnă preşedintă, cu doar câteva zile înainte de reuniunea de la Copenhaga, se pare că este mai greu ca niciodată să ajungem la un acord obligatoriu din punct de vedere juridic. Vom avea parte de un acord în două etape, aşa cum a spus cineva înaintea mea, însă asta nu înseamnă că ne permitem să ne mulţumim cu atâta lucru. Uniunea Europeană trebuie să continue să conducă negocierile şi să exercite presiune asupra celorlalte părţi.

Copenhaga trebuie să dea naştere la ceva mai mult decât o simplă declaraţie de intenţie. Cel puţin, Copenhaga ar trebui să aibă ca rezultat asumarea unor angajamente politice cu caracter obligatoriu şi stabilirea unui program care să permită adoptarea unui acord post-Kyoto în iunie 2010 la Bonn. Statele Unite, Japonia, ţările din grupul BRIC şi multe alte state trebuie să îşi asume angajamente care să fie comparabile cu cele asumate de Uniunea Europeană, întrucât numai eforturile UE singure nu pot duce la îndeplinirea obiectivului de a limita creşterea temperaturii la 2° C.

Finanţarea pentru adaptarea ţărilor în curs de dezvoltare nu trebuie să fie lăsată să pună în pericol Obiectivele de dezvoltare ale mileniului, în special în ţările africane, care sunt cel mai afectate de schimbările climatice.

Reuniunea de la Copenhaga ar trebui de asemenea să contribuie la modificarea paradigmei privind energia globală, susţinând energia din surse regenerabile şi conservarea energiei. Acestea sunt viitorul, nu doar pentru a combate schimbările climatice, ci şi pentru a crea noi locuri de muncă.

  Vladko Todorov Panayotov (ALDE) – (BG) În urmă cu doi ani, Europa a luat iniţiativa de a conduce lupta împotriva schimbărilor climatice. Există un cadru legislativ în vigoare la nivel european, iar iniţiativele privind dezvoltarea de platforme tehnologice relevante trebuie să fie promovate, fapt ce va facilita trecerea către o economie cu emisii scăzute de carbon. Liderii europeni au ambiţii mari în ceea ce priveşte negocierile de la Copenhaga. Cu toate că nu au fost încă stabilite condiţiile necesare pentru un acord final, este important faptul că s-au pus bazele unui consens global asupra unui acord de succes. După ce am fost inclus în delegaţia parlamentară care s-a deplasat la Washington pentru a discuta aspecte legate de negocierile de la Copenhaga, mi-am dat seama că trebuie dezbătut subiectul eficienţei economice a măsurilor avute în vedere pentru combaterea schimbărilor climatice. După ce toţi participanţii la negocieri se vor convinge că măsurile propuse pentru combaterea schimbărilor climatice vor avea un efect economic benefic şi că economiile lor nu vor deveni vulnerabile, atunci se va ajunge la o înţelegere în privinţa unei strategii globale.

  Françoise Grossetête (PPE) – (FR) Dnă preşedintă, toţi speră şi se roagă astăzi să se ajungă la un acord ambiţios la Copenhaga, însă trebuie spus că ambiţiile legate de Summitul de la Copenhaga au fost moderate în ultimele câteva săptămâni, în special din cauza rezervelor exprimate de Statele Unite şi de China.

Pentru a împiedica creşterea temperaturii planetei cu mai mult de două grade la sfârşitul secolului, toate ţările trebuie să fie într-adevăr dispuse să accepte aceleaşi angajamente cu caracter obligatoriu. Şi totuşi, în dezbaterile noastre ne lovim de o cursă a cifrelor, de un război al finanţelor. Cer Europei să nu fie naivă, ci realistă, şi să se dovedească un negociator ferm cu aceia dintre partenerii săi care nu au depus eforturi semnificative pentru a-şi reduce emisiile.

Ar fi inacceptabil ca eforturile celor mai ambiţioase ţări să fie zădărnicite de relocarea emisiilor de dioxid de carbon rezultată în urma lipsei de acţiune sau a acţiunilor insuficiente ale unora.

Europa nu trebuie să fie naivă în ceea ce priveşte China şi India. Este adevărat, Brazilia şi Coreea au hotărât deja să se angajeze în acest demers, însă, deşi Europa vrea să dea un exemplu, nu poate face acest lucru cu orice preţ şi mai ales nu cu preţul dezindustrializării.

Negocierile trebuie să reprezinte o ocazie de a promova dezvoltarea de noi tehnologii, de a permite investirea unor fonduri semnificative în cercetare şi dezvoltare. Într-adevăr, există riscul ca toate cunoştinţele Europei să se piardă pentru totdeauna în favoarea ţărilor care beneficiază de transferul tehnologic. Prin urmare, este vital ca la Copenhaga să creăm condiţiile pentru un schimb pe termen lung între ţări, bazat pe interesele comune, protejând în acelaşi timp investiţiile făcute de companiile europene în cercetare şi dezvoltare.

Succesul va consta în promovarea diseminării tehnologiilor în ţările în curs de dezvoltare în schimbul recunoaşterii din partea acestora a drepturilor de proprietate intelectuală şi în schimbul deschiderii pieţelor lor pentru aceste tehnologii.

Avem o ocazie incredibilă în Europa, aceasta fiind posibilitatea ca, odată cu combaterea schimbărilor climatice, să lansăm un program tehnologic veritabil pentru încurajarea inovării şi, prin urmare, pentru crearea de noi locuri de muncă.

  Gilles Pargneaux (S&D) – (FR)Dnă preşedintă, dle Preşedinte în exerciţiu al Consiliului, dle comisar, permiteţi-mi să abordez câteva chestiuni importante legate de rezoluţia noastră, dar şi de dezbaterea pe care o vom avea în următoarele câteva săptămâni la Copenhaga.

Mai întâi, un prim aspect: combaterea creşterii temperaturii. I-am auzit mai devreme pe mai mulţi dintre colegii deputaţi minimalizând nivelul încălzirii globale. Trebuie să ne amintim, totuşi, că multe sute de milioane de oameni din întreaga lume vor deveni ceea ce s-ar putea numi victime ale schimbărilor climatice ca urmare a acestei creşteri. Reuniunea de la Copenhaga trebuie să oprească această creştere a temperaturii.

În al doilea rând, trebuie să ne dotăm cu un acord obligatoriu care să stipuleze ca emisiile de gaze cu efect de seră să fie reduse cu 30 % până în 2020 şi cu 80 % până în 2050.

De asemenea, trebuie să ne asigurăm că vom garanta o anumită claritate în ceea ce priveşte finanţarea. În rezoluţia noastră se propune ca cele mai sărace ţări să primească 300 miliarde de euro în următorii 20 de ani. Trebuie să mergem chiar mai departe. S-a vehiculat şi suma de 500 miliarde de euro. Şi în acest caz, noi, Uniunea Europeană, trebuie să dăm un exemplu.

De asemenea, trebuie să introducem o taxă universală pe emisiile de dioxid de carbon, cu posibilitatea introducerii unei taxe pe tranzacţiile financiare. În fine, sunt foarte surprins de discursul dublu al colegilor mei din grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) în legătură cu ceea ce a spus preşedintele ţării mele, Franţa şi ceea ce a repetat şi ministrul Borloo în această dimineaţă.

  Werner Kuhn (PPE) – (DE) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, obiectivele nobile ale conferinţei de la Copenhaga sunt importante, dar, când vine vorba de protecţia climei, nu trebuie să uităm, evident, că Europa, companiile şi afacerile ei, se află în fiecare zi în competiţie cu cele mai importante zone economice şi comerciale din America de Nord şi din Asia de Sud-Est. Acest lucru este valabil în special în cazul producţiei industriale şi al generării de energie, dar, într-o anumită măsură, şi în cazul transportului.

Multe firme de transport funcţionează la nivel global. Dacă vor să fie competitivi, toţi cei implicaţi în acest domeniu trebuie să aibă aceleaşi oportunităţi. Acest lucru înseamnă că protecţia climei costă într-adevăr bani. Noi, cei din Europa, suntem cu adevărat pionieri când vine vorba de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul transporturilor. Aş dori doar să vă reamintesc tuturor această măsură pe care noi, Parlamentul, ne-am angajat să o luăm, şi care trebuie să includă aviaţia, în special, dar şi transportul maritim, în sistemul de comercializare a certificatelor de emisii.

A fost menţionat transportul feroviar. Acesta, prin intermediul taxei de mediu impusă pe generarea de energie, a fost inclus în cadrul măsurilor de reducere a emisiilor de CO2, în timp ce transportul rutier este inclus şi el, prin diversele forme potenţiale ale taxei de drum. Trebuie totodată să îndeplinim cerinţele tehnice ale Uniunii Europene în legătură cu convertoarele catalitice prin intermediul standardelor Euro 4 şi Euro 5 înăsprite. Totuşi, dacă vrem să obţinem ceva în domeniul transportului maritim şi al aviaţiei, este necesar să intensificăm din nou negocierile cu cele 20 de state care fac parte din Anexa I. Ceea ce s-a întâmplat în domeniul aviaţiei cu OACI nu a generat niciun rezultat. Trebuie să ne continuăm acţiunile în această privinţă. Va fi foarte important ca această chestiune să fie discutată la conferinţa de la Copenhaga şi acelaşi lucru este valabil şi în cazul transportului maritim care, bineînţeles, respectă mediul – dacă ne gândim la consumul specific de energie per tonă şi per kilometru. Totuşi, pentru a realiza aceste lucruri, va trebui să ajungem la un acord cu OMI în privinţa conceptelor comune.

  Andres Perello Rodriguez (S&D) – (ES) Dnă preşedintă, aş dori să felicit membrii Comisiei pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară şi pe preşedintele acesteia, dl Leinen, pentru munca pe care au depus-o pentru ca noi să avem o rezoluţie cum este aceasta, pe care în mod categoric trebuie să o adoptăm. Nu ne putem mulţumi să spunem că acordurile sectoriale sunt suficiente, pentru că a vorbi despre ceea ce s-ar putea numi o urmă de acord ar însemna recunoaşterea unui un eşec parţial.

Trebuie să adoptăm această rezoluţie, care are trei aspiraţii nobile. Prima este una mai evidentă: evitarea schimbărilor climatice, cu propuneri concrete de reducere a emisiilor şi un angajament de finanţare, care aspiră către un acord obligatoriu, nu către o jumătate de acord. Mai există însă şi alte două aspiraţii conexe: prima este aceea de a începe cât mai repede acţiunile către o politică a energiei comună, aşa cum, în trecut, am elaborat o politică agricolă comună pentru că am avut nevoie de aşa ceva. Bineînţeles, mai există şi aspiraţia de a redobândi încrederea cetăţenilor în politică şi în politicieni, un lucru care cam lipseşte în Europa.

Prin urmare, succesul acestui summit se va cântări prin prisma succesului în ceea ce priveşte cele trei aspiraţii. Prin urmare, îl îndemn pe Preşedintele în exerciţiu al Consiliului să-şi menţină optimismul, să exercite presiuni şi să negocieze cât de mult poate pentru a-i atrage şi pe ceilalţi către acest succes.

Nu ştiu dacă liderii acestei lumi multipolare vor să fie judecaţi de istorie pentru vina de a nu fi fost capabili să elaboreze un acord obligatoriu, însă nu cred că eu, în calitate de deputat european, împreună cu toţi reprezentanţii poporului, ar trebui să fiu judecat de istorie pentru că nu am fost capabil să promovez la Copenhaga angajamentul obligatoriu pe care îl avem faţă de omenire, acela de a preveni schimbările climatice.

  Anne Delvaux (PPE) – (FR)Dnă preşedintă, în primul rând aş dori să laud eforturile Preşedinţiei suedeze de a ajunge la un acord ambiţios la Copenhaga, în ciuda valului puternic de pesimism care există în legătură cu viitoarele negocieri.

Vorbind numai în numele meu, nu cred că este realist să credem, în acest moment, că Summitul de la Copenhaga este sortit eşecului sau că nu va avea drept rezultat un acord definitiv care să fie ratificat de toate părţile.

Haideţi să nu cedăm prea repede pesimismului. În acest moment, fac îndemnul de a nu ne înfrânge ambiţiile în ceea ce priveşte obiectivele sau termenele limită. Trebuie să continuăm să credem într-un acord global politic cuprinzător, ambiţios şi obligatoriu, care va pava calea către semnarea unui tratat juridic cât mai curând posibil. Este prea devreme să stabilim termenul limită al COP16 pentru decembrie 2010.

Acum trebuie să ne transformăm retorica într-o veritabilă voinţă politică. Trebuie să ne clarificăm angajamentul luat în termeni financiari şi în termeni legaţi de ajutorul acordat ţărilor în curs de dezvoltare, în special prin transferul tehnologic. În acest moment, este esenţial ca Uniunea Europeană să îşi ia un angajament total, colectiv.

Mai mult, observ recentul stimul exemplar dat negocierilor în special de către Brazilia, Coreea de Sud, Indonezia şi Norvegia, ţări care şi-au cuantificat ambiţiile de a-şi reduce emisiile poluante.

Deşi putem înţelege flexibilitatea solicitată de Statele Unite, o ţară care de-abia începe să ia în considerare problema climatului, va trebui totuşi să obţinem angajamente cuantificate obligatorii şi ambiţioase pe termen scurt, mediu şi lung, din partea marilor ţări poluante, aşa cum sunt Statele Unite şi China. Fără aceste angajamente, ne îndreptăm spre un dezastru climatic, politic şi moral.

  Vittorio Prodi (S&D) – (IT) Dnă preşedintă, dle Carlgren, dle Dimas, doamnelor şi domnilor, în această dimineaţă aş dori să vă vorbesc despre un misionar în vârstă de 84 de ani, părintele Ettore Turrini, care şi-a petrecut 59 de ani din viaţă în zona de nord-vest a Amazonului. A luptat întotdeauna pentru a proteja populaţia indigenă şi pădurile acestora de oricine a încercat să le distrugă, în numele intereselor pe termen scurt.

Călătorind în regiunea pădurilor, părintele Ettore a suferit şapte accidente aviatice, însă a mers mai departe şi a obţinut zeci de mii de semnături prin intermediul acţiunilor sale, semnături pe care le va trimite preşedintelui Lula, miniştrilor şi preşedintelui italian, dl Napolitano. Părintele Ettore a fost neobosit în eforturile sale.

Ne-am întâlnit duminica trecută şi i-am spus că îi împărtăşesc întru totul poziţia şi că este posibil ca lumea să îşi revină şi să ajungă la concluzia că aceste păduri sunt esenţiale, în calitatea lor de plămâni verzi ai planetei, pentru climatul local, dar şi pentru captarea şi stocarea carbonului.

I-am spus că la Copenhaga vom găsi resursele necesare pentru a despăgubi ţările care menţin pădurile intacte. I-am spus că instalăm instrumente de monitorizare – GPS şi INSPIRE – pentru a măsura felul în care se comportă guvernele şi că, până în 2030, vom pune capăt despăduririlor.

Vom reuşi toate aceste lucruri la Copenhaga, iar eu voi participa la summit şi în numele părintelui Turrini.

  Christine De Veyrac (PPE) – (FR) Dnă preşedintă, suntem cu toţii conştienţi – şi cu toţii am spus asta – de importanţa negocierilor de la Copenhaga, dar, deşi toţi sperăm să obţinem un acord, nu putem accepta unul cu orice preţ.

Dacă nu se îndeplinesc condiţiile necesare pentru un acord ambiţios, eu sper cu toată sinceritatea că Uniunea Europeană va fi capabilă să spună „Nu” şi să refuze să semneze un acord cu jumătăţi de măsură. Populaţia europeană pe care o reprezentăm în acest plen se aşteaptă la un acord, la unul care să ofere posibilitatea de a combate în mod eficace toate anomaliile climatice pe care le observăm în fiecare zi în jurul nostru. Europenii nu vor fi mulţumiţi cu trucuri publicitare, cu declaraţii de intenţie necuantificate, cu obiective care nu sunt obligatorii şi care pot fi făcute uitate în momentul în care presa nu mai este cu ochii pe ele.

Statele membre vor trebui să îşi ia angajamente la Copenhaga!

Uniunea Europeană, singurul continent unde emisiile de CO2 au scăzut din 1990 şi singurul continent care şi-a luat angajamente precise, obligatorii şi ambiţioase pentru viitor, nu îşi poate asuma singură povara acestei sarcini. Din acest motiv, dacă alte ţări industrializate sau cu economii emergente nu doresc să îşi asume partea lor din responsabilitate, ele vor fi nevoite să accepte toate consecinţele acestei decizii, sub forma introducerii unei taxe la frontiere, taxă care să ne protejeze industria de concurenţa celor care aleg să nu facă parte dintr-un acord global.

Noi, europenii, cerem puţin mai mult în fiecare zi de la producătorii noştri. Ca dovadă, aş menţiona pachetul privind schimbările climatice, pachet care a fost semnat în timpul Preşedinţiei franceze. Aş dori de asemenea să menţionez iniţiativele naţionale care, asemenea taxei pe carbon, despre care dl Pargneaux tocmai a vorbit – şi acest fapt mă bucură – încurajează introducerea unei taxe de mediu.

Un sector aşa cum este cel al transportului, care este unul dintre cei mai mari emiţători de CO2 – chiar dacă anumite mijloace de transport, ca de exemplu aeronavele, emit mai puţine gaze cu efect de seră – contribuie din ce în ce mai mult la lupta împotriva schimbărilor climatice. Totuşi, acesta este un sector care a suferit foarte mult din cauza efectelor crizei. Dacă, aşa cum sper eu, transportul maritim şi cel aerian vor fi incluse în negocierile de la Copenhaga, haideţi să ne asigurăm că ceea ce se cere de la industriile europene se va cere şi de la industriile celorlalte ţări dezvoltate.

La Copenhaga, ochii publicului internaţional vor fi aţintiţi asupra clasei conducătoare. Celor care aparţin acestei clase le spunem astăzi: „Nu ne dezamăgiţi”.

  Åsa Westlund (S&D) – (SV) Dnă preşedintă, dl Carlgren ne-a avertizat că suntem înconjuraţi de foarte mulţi pesimişti. Această afirmaţie este adevărată, iar eu sunt mulţumită de faptul că dl Carlgren nu se numără printre ei. Totuşi, prim-ministrul suedez, care prezidează Consiliul, şi prim-ministrul danez, care găzduieşte Summitul de la Copenhaga, se numără printre aceşti pesimişti. Din motive de politică de partid pe termen scurt, aceşti doi lideri conservatori au coborât standardele aşteptărilor înainte reuniunii de la Copenhaga, făcând astfel mai dificilă ajungerea la un acord bun. Un astfel de comportament este jenant şi complet iresponsabil, întrucât nu vom mai avea niciodată o ocazie mai bună, după cum a spus şi dl Carlgren.

La Copenhaga vor trebui menţionate clar în mod special trei lucruri, care vor trebui transformate apoi în angajamente obligatorii:

1. Procentul cu care fiecare ţară dezvoltată intenţionează să îşi limiteze emisiile până în 2020. Potrivit estimărilor ştiinţifice, reducerile ar trebui să se apropie de valoare de 40 %, un lucru care nu este doar realizabil, ci va avea drept rezultat consolidarea competitivităţii şi crearea de noi locuri de muncă ecologice.

2. Ce anume trebuie să facă ţările în curs de dezvoltare pentru a-şi limita emisiile, iar acest aspect este valabil în special în cazul Chinei şi al Indiei.

3. Finanţarea pe termen scurt care trebuie acordată ţărilor în curs de dezvoltare de către naţiunile bogate şi sub ce formă. Finanţarea trebuie să se adauge resurselor pe care naţiunile bogate le-au promis deja pentru combaterea sărăciei. În acest sens, este important ca Preşedinţia suedeză să fie de asemenea pregătită să îşi schimbe punctul de vedere şi să lupte pentru a nu îi lăsa pe aceia care oricum sunt cel mai rău loviţi de schimbările climatice să fie afectaţi şi de foame.

  Eija-Riitta Korhola (PPE) – (FI) Dnă preşedintă, săptămâna trecută s-au scurs nişte informaţii: Comisia ar fi avut iniţiativa, foarte discretă şi în colaborare cu unele state membre, de a merge către o reducere imediată a emisiilor cu 30 %. Argumentul adus este acela că preţul dioxidului de carbon ar putea fi menţinut la un nivel rezonabil – adică la un nivel care ar promova măsurile de reducere a emisiilor – dacă reducerea ar fi de 30 %. Marii producători de electricitate, care au făcut lobby intens în acest sens, sunt încântaţi de acest plan, care ar spori profiturile companiilor energetice listate la bursă şi, în acelaşi timp, ar transforma industria europeană în una vulnerabilă la riscul relocării emisiilor de dioxid de carbon.

Totuşi, aş dori să aduc aminte Comisiei faptul că, potrivit Directivei privind comercializarea certificatelor de emisii, obiectivul UE de reducere a emisiilor cu 20 % va ajunge la 30 % numai dacă alte ţări industrializate vor face „eforturi de reducere comparabile” şi dacă ţările în curs de dezvoltare avansată îşi vor asuma anumite obligaţii. Un acord politic la Copenhaga nu va fi suficient. Totuşi, un acord obligatoriu din punct de vedere juridic nu va fi nici el suficient până nu va fi ratificat de toate ţările. Numai după ratificare, va putea UE spune dacă au fost sau nu aplicate condiţiile pe care le-a impus în ceea ce priveşte eforturile comparabile de reducere.

Teoretic, transformarea consensului politic într-un acord obligatoriu nu este un lucru rău. Un acord juridic privind politica globală în materie de climă ar fi elaborat în mod clar şi ar aborda sute de aspecte, conţinând secţiuni intitulate „Obiective cantitative pentru reducerea emisiilor în ţările industrializate pentru 2020 şi după acest an”, „Obiective specifice de emisii pentru ţările în curs de dezvoltare pentru 2020 şi după acest an”, „Ajutor financiar de la ţările industrializate pentru ţările în curs de dezvoltare”, „Dezvoltarea şi transferul tehnologiei” şi „Rezervoarele şi regulile lor de contabilizare”. Există zeci de chestiuni legate de toate aceste domenii, în privinţa cărora ţările vor fi nevoite să ajungă la o înţelegere.

Totuşi, principala problemă este aceea că numai printr-o reducere sincronizată a emisiilor vom putea garanta o reducere generală, în loc să mutăm emisiile pur şi simplu dintr-un loc în altul, crescând astfel cantitatea lor totală. Iată de ce politica de mediu responsabilă face reduceri în UE în funcţie de eforturile depuse de ceilalţi. Altfel, prognoza ameninţătoare făcută de dl Verheugen, aceea că nu vom face altceva decât să exportăm poluare şi să importăm şomaj, s-ar putea îndeplini.

(Aplauze)

  Maria Da Graça Carvalho (PPE) – (PT) Dnă preşedintă, dle Carlgren, dle comisar, este vital ca Summitul de la Copenhaga să aibă drept rezultat un acord politic obligatoriu. Acest acord trebuie să conţină elemente operaţionale care să poată fi aplicate imediat şi un program care să permită elaborarea unui acord obligatoriu din punct de vedere juridic în cursul anului 2010.

Acordul trebuie să implice toate ţările care au semnat Convenţia şi este vital ca angajamentele de orice fel, fie că este vorba de angajamente privind reducerea emisiilor fie finanţarea, să fie foarte clar stabilite.

În timp ce, pe de-o parte, ţările industrializate ar trebui să deschidă calea către reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, ţările în curs de dezvoltare care au o economie mai avansată joacă şi ele un rol important, contribuind potrivit responsabilităţilor pe care le au şi capacităţilor de care dispun. Eforturi comparabile ar trebui solicitate şi din partea ţărilor industrializate şi a celor emergente cu economii mai avansate. De-abia atunci va fi posibil să reducem diferenţele existente la nivel de competitivitate internaţională.

Noul acord ar trebui să faciliteze elaborarea unor planuri de reducere a emisiilor de carbon la nivel naţional, planuri care să fie susţinute de legislaţie. Cât despre angajamentele luate prin planurile naţionale, acestea ar trebui făcute cunoscute întregii comunităţi internaţionale, garantând astfel o mai mare transparenţă a tuturor proceselor. Aceste planuri ar trebui să fie obligatorii pentru toate ţările implicate, cu excepţia celor mai puţin dezvoltate. Şi totuşi, dacă ne dorim ca această strategie să ducă cu adevărat la o a treia revoluţie industrială, una bazată pe emisii scăzute de dioxid de carbon, trebuie să adoptăm o abordare holistică, una care să acopere toate sectoarele responsabile de emisii poluante.

Este de asemenea important să definim structura sistemului de finanţare, astfel încât acesta să se dovedească durabil pe termen mediu şi lung. Finanţarea trebuie să provină de la sectorul privat, de pe piaţa carbonului şi de la sectorul public al ţărilor industrializate, dar şi de la ţările în curs de dezvoltare care sunt mai avansate din punct de vedere economic.

Cât despre alocarea finanţării, trebuie acordată prioritate instruirii şi adaptării, o atenţie specială fiind îndreptată către ţările cel mai puţin dezvoltate.

În concluzie, aş dori să confirm excelenta muncă efectuată de către comisarul Dimas pentru coordonarea activităţilor în acest dosar.

  Iva Zanicchi (PPE) – (IT) Dnă preşedintă, dle comisar, doamnelor şi domnilor, în câteva săptămâni voi avea onoarea de a face parte din delegaţia oficială pe care Parlamentul o va trimite la Copenhaga, la Conferinţa Naţiunilor Unite privind schimbările climatice.

Urmând aceleaşi etape ca la Rio de Janeiro, în 1992, şi la Kyoto, în 1997, pe 7 decembrie vor începe lucrările unei noi conferinţe globale pe tema climei, care s-ar putea dovedi a fi una istorică din punctul de vedere al sferei acoperite. Dnă preşedintă, am spus „s-ar putea” pentru că în ultimele zile ale Summitului APEC, Statele Unite şi China par să fi decis să modifice sfera întrunirii de la Copenhaga.

Cu toate acestea, încă mai este timp înainte de reuniune şi este în interesul tuturor celor implicaţi să ajungă acolo având stabilite obiective şi programe specifice, astfel încât marile speranţe de a realiza progrese în combaterea schimbărilor climatice să nu fie înşelate.

Principiul „poluatorul plăteşte” trebuie să se aplice tuturor. Faptul că Europa şi-a asumat întotdeauna un rol principal în pachetul climă-energie din cadrul legislaturii anterioare este un bun exemplu în acest sens. Am spus deja acest lucru de multe ori: Statele Unite, China, India, Rusia şi Brazilia trebuie să îşi asume responsabilitatea, în calitate de ţări puternic poluatoare. Dacă acest lucru nu se întâmplă, întreprinderile europene vor fi împovărate de costuri inutile şi, mai mult decât atât, fără contribuţiile acestor ţări, Summitul de la Copenhaga riscă să fie o ocazie pierdută.

În concluzie, lupta împotriva schimbărilor climatice este o premisă obligatorie necesară pentru a atinge – sau poate ar trebui să spun pentru a ne apropia de – Obiectivele de dezvoltare ale mileniului.

Trebuie să combatem deşertificarea, modificarea climei şi fenomenele naturale violente dacă vrem să înjumătăţim sărăcia extremă, să combatem epidemiile şi să ne asigurăm că toţi oamenii au acces la apă, un aspect esenţial.

  Elie Hoarau (GUE/NGL) – (FR) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, Summitul de la Copenhaga este o ocazie istorică de a schimba soarta planetei.

Trebuie să se ajungă la decizii care să fie mai stricte decât cele luate la Kyoto. Prin urmare, trebuie să le cerem liderilor noştri să creeze o organizaţie internaţională, cum este OMC, care să fie responsabilă cu reglementarea schimbărilor climatice şi a problemelor legate de mediu; să constituie un fond destinat ajustării la schimbările climatice – bineînţeles, pe lângă asistenţa oficială pentru dezvoltare; şi să introducă o taxă pe emisiile de carbon pentru transportul maritim şi cel aerian, o taxă care să fie de asemenea introdusă şi pentru tranzacţiile financiare.

Vedem foarte clar nevoia urgentă de reglementare internaţională a mediului, acelaşi lucru fiind valabil şi în cazul pieţelor financiare şi al internetului. Avem o ocazie de a face acest pas istoric în ceea ce priveşte mediul înconjurător. Haideţi să facem acest lucru ţinând seama de cele mai mari inspiraţii omeneşti! Altfel, vom părea că suntem nişte factori de decizie care nu prea cunosc realitatea.

  Rachida Dati (PPE) – (FR) Dnă preşedintă, dle Preşedinte în exerciţiu al Consiliului, dle preşedinte al Comisiei, doamnelor şi domnilor, la mai puţin de două săptămâni înaintea Summitului de la Copenhaga, se fac auzite tot mai multe îngrijorări în ceea ce priveşte succesul negocierilor legate de schimbările climatice. Mulţi spun chiar că summitul va fi un eşec.

Principalele puteri internaţionale sunt încă reticente în a demonstra întreaga ambiţie pe care o impune urgenţa schimbărilor climatice. Adoptând mâine propunerea de rezoluţie privind strategia Uniunii Europene înaintea Summitului de la Copenhaga, noi, deputaţii europeni, trebuie să arătăm, în primul rând, că suntem decişi, dar şi că summitul trebuie să aibă drept rezultat un acord – unul clar, bineînţeles, dar mai presus de toate, unul obligatoriu.

Mai mult, nu trebuie permis ca natura obligatorie a acordului la care se va ajunge să fie subminată sau pusă la îndoială. Nu putem amâna la nesfârşit luarea de decizii, pentru că ar putea fi prea târziu. Prin urmare, trebuie să înfiinţăm o organizaţie internaţională a mediului, lucru care în prezent pare nu doar necesar, ci şi urgent, întrucât rolul acestei organizaţii, sub auspiciile Naţiunilor Unite, ar fi acela de a supraveghea aplicarea angajamentelor asumate la Copenhaga.

Începând cu reuniunea de la Copenhaga, trebuie să putem aştepta mai multă luciditate şi responsabilitate din partea marilor puteri ale lumii.

  Csaba Sándor Tabajdi (S&D) – (HU) Statele membre ale UE din Europa Centrală susţin în totalitate obiectivele politicii de mediu a Uniunii Europene. Simplul motiv este acela că, fără contribuţia lor, Uniunea Europeană nu şi-ar putea atinge obiectivele impuse prin politica de mediu. De fapt, între 1990 şi 2005, aceste state membre şi-au restrâns extrem de mult producţia industrială. Din acest motiv, noile state membre simt că este foarte important să joace şi pe viitor un rol rezonabil în acest sens. Prin urmare, ele şi-au asumat responsabilităţi economice şi sociale foarte dificile. În cadrul acordului global privind reducerea emisiilor trebuie acordată atenţie GNA şi ponderii economice a noilor state membre. De asemenea, este foarte important ca aceste state membre să nu îşi piardă instrumentele necesare pentru punerea în aplicare a investiţiilor verzi şi pentru dezvoltarea de surse regenerabile de energie.

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE). – Comisia Europeană şi statele membre au finanţat un studiu publicat recent care reproşează politicilor climatice ale Uniunii Europene faptul că s-ar limita la a reduce emisiile industriale de gaz cu efect de seră fără a acorda importanţă capacităţii naturale de captare a dioxidului de carbon. Or, arată acest studiu, agricultura intensivă dezvoltată de Uniunea Europeană poartă o mare responsabilitate în schimbarea climatică.

Practic, acest studiu constituie un rechizitoriu împotriva agriculturii europene. Sunt de părere că, dacă am dori să abordăm subiectul agriculturii în acest context, ar trebui să spunem şi alte lucruri, spre exemplu, în ceea ce priveşte contribuţia la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, palmaresul agriculturii europene este remarcabil, cu o reducere de 20 % în perioada 1990-2006. Având în vedere că media generală pentru această perioadă a fost de doar 6 %, consider că nu este corect să aşezăm agricultura în boxa acuzaţilor, la 2 săptămâni înaintea summitului de la Copenhaga.

  Marc Tarabella (S&D) – (FR) Dnă preşedintă, am auzit vorbindu-se foarte mult astăzi despre industrie şi nu aş vrea ca la reuniunea de la Copenhaga să se facă greşeala de a se trece cu vederea agricultura.

După comentariile făcute de colegul meu deputat, dl Niculescu, aş dori să confirm aceste afirmaţii, spunând că agricultura nu trebuie considerată o constrângere, ci un instrument potenţial pentru combaterea încălzirii globale pe viitor.

Această activitate nu trebuie dată la o parte şi nici nu poate fi ignorată întrucât – ar trebui probabil să vă reamintesc – ocupă cea mai mare parte din teritoriul Europei şi are un potenţial uriaş în ceea ce priveşte lupta împotriva încălzirii globale. Prin urmare, agricultura ar trebui să fie un punct central de dezbatere la Copenhaga şi sper că membrii Consiliului şi Comisiei nu vor uita acest aspect şi vor fi purtătorii noştri de cuvânt în decembrie, la Copenhaga.

  Catherine Greze (Verts/ALE) – (FR) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, protejarea populaţiilor indigene joacă un rol esenţial în lupta împotriva schimbărilor climatice. Când vine vorba despre mediul înconjurător, sărăcie şi sănătate, aceste populaţii sunt primele care au de suferit în urma schimbărilor climatice.

Dincolo de despăduriri şi de industria minieră, aceste populaţii suferă din cauza soluţiilor false propuse de ţările industrializate. Biocombustibilii nu reprezintă o alternativă curată. Aceştia distrug terenurile populaţiilor indigene, care sunt nevoite să se mute în alte părţi.

În mod similar, atunci când se promovează tehnologiile curate, companiile multinaţionale îşi însuşesc tehnologii vechi doar pentru a le revinde, la preţuri mari, aceloraşi populaţii care le-au inventat. Regret faptul că rezoluţia propusă astăzi nu face nicio referire la Declaraţia Naţiunilor Unite privind drepturile populaţiilor indigene.

Ar fi trebuit să ne referim la biopiraterie şi la dreptul la proprietate autonomă al populaţiilor indigene ca fiind instrumente fundamentale pentru combaterea schimbărilor climatice. Voi menţiona din nou aceste chestiuni când vom discuta alte rezoluţii. Problema pădurilor nu se rezumă numai la emisiile de carbon, ci şi la vieţile oamenilor.

În fine, pentru a concluziona, aş dori să îi mulţumesc dnei Dati pentru hotărârea dumneaei şi, dacă am înţeles bine ce a spus...

(Preşedintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

  Zoltán Balczó (NI) – (HU) Uniunea Europeană beneficiază de o amplă bază morală pentru a acţiona în mod decisiv în vederea obţinerii unei reduceri a emisiilor poluante de către Statele Unite şi China. Acest lucru se bazează pe faptul că Uniunea Europeană şi cele 27 de state membre ale acesteia şi-au îndeplinit angajamentele făcute în cadrul Protocolului de la Kyoto. Fostele state socialiste au adus o contribuţie semnificativă, cu preţul unui sacrificiu uriaş. Colapsul industriei grele din aceste ţări a avut drept rezultat o reducere semnificativă a emisiilor de dioxid de carbon, însă am plătit şi un preţ social pentru asta. Prin urmare este rezonabil, atunci când ne asumăm angajamente internaţionale şi furnizăm finanţare, să luăm în considerare acest aspect al dezvoltării economice. Pe de altă parte, ar trebui să fie posibil – şi ar fi un lucru rezonabil – ca toate cotele care nu au fost utilizate să fie reportate pentru perioade ulterioare, dacă pot fi folosite pentru protejarea mediului înconjurător.

  Elżbieta Katarzyna Łukacijewska (PPE). – (PL) Dnă preşedintă, rezoluţia privind strategia UE pentru conferinţa de la Copenhaga pe tema schimbărilor climatice este un document foarte important şi foarte ambiţios, însă, fără un acord global, summitul se va solda cu un eşec. Ştim că Statele Unite încearcă să pună la punct detaliile şi nivelul final al limitelor emisiilor, împreună cu negociatorii internaţionali, însă există multe elemente care indică faptul că nu vor reuşi să ajungă la o concluzie finală înainte de începerea summitului. Se spune, de asemenea, că şi dacă se negociază anumite limite, acestea ar putea să nu fie acceptate de către Congresul american.

Rolul de conducere al Uniunii Europene este foarte important, însă am impresia că numai UE este ambiţioasă. Prin urmare, apare întrebarea: ce s-ar întâmpla dacă Statele Unite nu ar susţine o limită de 30 %, în cazul în care aceasta ar fi stabilită? Ce mecanisme vom folosi pentru a ne asigura că toate părţile îşi vor respecta angajamentele pe care şi le asumă? De unde ştim că nu vom fi lăsaţi să luptăm de unii singuri, să facem un efort enorm la un preţ uriaş, dar care nu va avea niciun efect asupra schimbărilor climatice sau nu va limita emisiile de dioxid de carbon?

  David-Maria Sassoli (S&D) – (IT) Dnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, ne pregătim pentru conferinţa de la Copenhaga cu o rezoluţie care arată că suntem conştienţi că, pentru a aborda politicile de combatere a schimbărilor climatice, este nevoie de implicarea tuturor zonelor geografice ale lumii. De asemenea, este responsabilitatea ţărilor industrializate să stabilească împreună cu ţările în curs de dezvoltare nu doar obiectivele care trebuie atinse, ci şi resursele care pot fi folosite în acest sens.

Din acest punct de vedere, Parlamentul a făcut un lucru bun. Rezoluţia stabileşte instrumente specifice şi este important ca noi să cuantificăm acţiunile. Suma de 30 de miliarde de euro pe care noi am propus-o până în 2020 poate fi considerată drept una importantă, cu toate că este vorba de o sumă minimă, pentru susţinerea iniţiativelor ţărilor în curs de dezvoltare. Ieri, dl De Boer, negociatorul Naţiunilor Unite, a cerut suma de 10 miliarde de dolari până în 2012.

După alegerile făcute de Statele Unite şi de China, Europei nu îi rămâne altceva de făcut decât să îşi asume noi responsabilităţi şi să conducă lupta împotriva schimbărilor climatice.

  Seán Kelly (PPE) – (GA) Dnă preşedintă, am avut o dezbatere foarte bună în această dimineaţă şi am avut multe de învăţat de la toţi vorbitorii.

– Doresc să fac trei precizări. În primul rând, dacă la Copenhaga nu se va ajunge la un acord obligatoriu, atunci acest Parlament şi Uniunea Europeană ar trebui să îşi folosească influenţa pentru a numi, critica şi îmblânzi ţările responsabile, astfel încât acestea să fie sancţionate şi aduse pe drumul cel bun.

În al doilea rând, avem nevoie de un program educaţional pentru cetăţeni, pentru aceia dintre ei care sunt dispuşi să îşi reducă amprenta de carbon, dar care poate nu au cunoştinţele şi mijloacele economice necesare.

În al treilea rând, în această dimineaţă s-a vorbit în repetate rânduri despre finanţare. Problema finanţării este una simplă. Nu se pune întrebarea dacă ne permitem să oferim această finanţare, ci dacă ne permitem să nu facem acest lucru. Vremea trece şi nu vom mai avea o a doua şansă. A sosit momentul să trecem la acţiune.

  Mairead McGuinness (PPE) – Dnă preşedintă, deşi aşteptările pe care le avem de la reuniunea de la Copenhaga sunt scăzute în acest moment, ambiţiile noastre nu pot fi reduse. Aşa cum au spus şi alţi colegi deputaţi, dacă am putea scoate în evidenţă punctele pozitive ale dezbaterii privind schimbările climatice, puncte pozitive atât pentru economie, cât şi pentru cetăţeni, atunci ar exista mai mult interes – pentru că există într-adevăr aspecte pozitive ale acestei dezbateri. Cu toate că se poate întâmpla ca după Copenhaga să nu rezulte niciun acord obligatoriu, cred că nu există nicio îndoială că acum a sosit momentul unei schimbări şi că trebuie să ne asigurăm să nu pierdem această ocazie.

În ceea ce priveşte chestiunea utilizării terenurilor – agricultura şi schimbarea utilizării terenurilor – aceasta reprezintă un motiv de preocupare. Evident, agricultura nu este numai o parte a problemei, ci şi o mare parte a soluţiei. Trebuie să asociem această dezbatere cu preocupările noastre în ceea ce priveşte securitatea alimentară globală: răspunsul este dezvoltarea unui sistem de producţie durabil, care să gestioneze schimbările climatice, dar care să asigure totodată securitatea alimentară. Acesta este un aspect important.

  Franz Obermayr (NI) – (DE) Dnă preşedintă, protecţia climei şi dezvoltarea durabilă reprezintă subiecte ne afectează pe toţi - sau aşa ar trebui să credem. Şi totuşi, nu pot exista progrese satisfăcătoare fără o colaborare strânsă, în special între jucătorii la nivel global. Deşi Statele Unite şi China refuză să stabilească obiective comune, obligatorii, pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, ceea ce s-ar putea adopta la Copenhaga – după cum a observat corect principalul oficial al Naţiunilor Unite pe probleme de climă – ar fi doar rezoluţii obligatorii din punct de vedere moral, cu alte cuvinte rezoluţii fără nicio forţă.

Permiteţi-mi să spun ceva despre energia nucleară. Fără îndoială, energia nucleară nu este soluţia pentru această problemă. Beneficiile sunt minime, costurile sunt uriaşe, iar riscurile sunt foarte mari. Prin urmare, susţin o rezoluţie care a fost elaborată de către delegatul împotriva energiei nucleare al regiunii din care provin, Austria Superioară, o rezoluţie care solicită UE să introducă o taxă pe energia nucleară. Această idee are sens, pentru că ar însemna că procesul de comercializare a certificatelor de emisii nu ar cântări în favoarea energiei nucleare.

  Jolanta Emilia Hibner (PPE) – (PL) Dnă preşedintă, peste câteva zile, liderii lumii, printre care şi reprezentanţii Parlamentului European, se vor întruni la Copenhaga pentru a discuta problema schimbărilor climatice. Fără nicio îndoială, o chestiune de importanţă majoră o reprezintă reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, însă la fel de importantă este şi protejarea industriei europene. Nu trebuie să permitem o situaţie în care companiile europene sunt puse la zid, iar industria este transferată către ţări terţe care nu îşi limitează emisiile de CO2.

De asemenea, trebuie să ne amintim că trebuie să ne protejăm tehnologia şi proprietatea intelectuală. Prin urmare, în timpul Summitului de la Copenhaga, Uniunea Europeană trebuie să joace un rol de conducere, însă nu trebuie să stabilească obiective nerealiste pentru ea însăşi sau pentru ceilalţi. Obiectivul de reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu 30 % până în 2020, comparativ cu 1990, pare dificil de atins, fără susţinerea marilor ţări poluatoare, ca de exemplu Statele Unite, India şi China. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul prevederilor din proiectul de rezoluţie, care ţintesc o reducere cu 80 % a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2050. O reducere de 20 % a emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2020 va permite (...)

(Preşedintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

  Liisa Jaakonsaari (S&D) – (FI) Dnă preşedintă, dezbaterea de astăzi a fost foarte interesantă şi se pare că Parlamentul European este foarte dedicat susţinerii conferinţei pe tema climei de la Copenhaga.

Importanţa agriculturii a fost şi ea subliniată ca o soluţie pentru această problemă. Eu aş dori să subliniez cât de importante sunt politica forestieră şi pădurile, întrucât pădurile sunt rezervoare de carbon, care absorb dioxidul de carbon. S-ar părea că Statele Unite ale Americii vor veni cu veşti bune la Copenhaga, iar acesta este un lucru extrem de important.

Acum trebuie să începem să vorbim serios despre felul în care va fi plătită „factura” pentru prevenirea schimbărilor climatice. Aici, chestiunea distribuirii venitului este extrem de importantă, pentru că nu putem obliga popoarele sărace din Europa să plătească şi ele această factură.

  Axel Voss (PPE) – (DE) Dnă preşedintă, aş dori să îl încurajez pe şeful negociator pentru Copenhaga să lupte pentru un rezultat de succes. Obiectivele ambiţioase sunt bune şi, în final, eforturile pe care le facem astăzi vor reprezenta de asemenea o contribuţie pentru mâine, având în vedere consecinţele şi pagubele viitoare, care vor apărea sub forma migraţiei, a distrugerii zonelor de coastă şi a unei mai mari instabilităţi a regiunilor stabile, ca urmare a schimbărilor climatice.

Ar trebui de asemenea să dăm un exemplu. Dacă celelalte state, şi în special ţările foarte importante, nu trag toate în aceeaşi direcţie, ar trebui să facem asta numai proporţional. Având în vedere aceste lucruri, aş dori să subliniez faptul că, în general, întreprinderile noastre suferă deja din cauza unei poveri destul de grele.

Aş dori să mai adaug încă un aspect, şi anume faptul că ne luptăm totodată şi pentru credibilitatea generală a UE, pentru a dovedi noii generaţii că este nevoie de UE.

  Andreas Carlgren, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului – (SV) Dnă preşedintă, aş dori să mulţumesc din suflet Parlamentului pentru dezbaterea intensă şi de durată, dar şi pentru angajamentul solid şi generos care a devenit evident în timpul acesteia. S-a spus că optimismul pe care îl manifestăm trebuie să fie înrădăcinat în realism. Totuşi, aş merge mai departe şi aş spune că, de fapt, acest optimism este înrădăcinat în experienţe reale. UE a reuşit să îşi reducă emisiile. Am redus emisiile cu jumătate din obiectivul pe care trebuie să îl atingem până în 2020, indiferent ce s-ar întâmpla, şi cu o treime, dacă ţintim către ceea ce sperăm cu toţii să fie rezultatul acordului de la Copenhaga, adică o reducere de 30 % a emisiilor din UE. Acest lucru se datorează, în special, faptului că am stabilit reguli comune, impuse de un acord obligatoriu la nivel internaţional – Protocolul de la Kyoto. Acesta este motivul pentru care suntem atât de angajaţi să ne asigurăm că procesul de la Copenhaga va avea drept rezultat un acord obligatoriu din punct de vedere juridic. Acest lucru nu se va întâmpla imediat la Copenhaga. Va trebui să convenim asupra întregului conţinut al acordului. Apoi va trebui să ne ocupăm de partea tehnică, acest lucru presupunând transferarea acordului către un text obligatoriu din punct de vedere juridic. În ceea ce priveşte UE, vrem ca acest lucru să se întâmple în termen de câteva luni de la conferinţa de la Copenhaga.

Aş dori de asemenea să spun că această criză financiară care afectează întreaga lume nu are nimic de-a face cu sumele care se cheltuiesc pentru salvarea climei. Dimpotrivă, investiţiile ecologice majore fac şi ele parte din schimbările economice, cu alte cuvinte, reprezintă un pas înainte spre o economie „mai verde”, care va scoate ţările, bogate şi sărace, din criza economică. De fapt, pieţele dioxidului de carbon oferă o modalitate de a crea suficient loc pentru investiţii. Acestea se asigură că ţările poluatoare plătesc, că se stabileşte o limită pentru emisii şi că banii pe care ţările poluatoare îi plătesc pentru emisii pot fi transferaţi către ţările în curs de dezvoltare, pentru ca acestea să poată face investiţii ecologice. Acest lucru este pus uneori sub semnul întrebării. Unii se întreabă de ce trebuie să investim în mecanismul de dezvoltare curată (MDC), însă acesta este un aspect esenţial, şi anume că ţările poluatoare trebuie să plătească pentru investiţii ecologice în ţările în curs de dezvoltare. Cred că este un lucru bun şi este important, însă trebuie să reformăm aceste reguli, astfel încât efectele asupra mediului să fie şi mai importante şi mai clare, iar noi să putem fi şi mai siguri că beneficiile ajung şi la cei mai săraci.

Va fi nevoie de un acord şi pentru a evita relocarea emisiilor de dioxid de carbon. Prin urmare, îngrijorarea manifestată trebuie transformată într-un angajament şi mai mare de a realiza acest acord.

În fine, cred că trebuie spus clar şi răspicat că dacă un acord la Copenhaga nu este suficient pentru a permite UE să îşi propună o reducere de 30 %, cu alte cuvinte, dacă se ajunge la rezultatul atât de diluat că, din motive de conformitate, UE nu poate ţinti obiectivul de 30 %, atunci acesta va fi un eşec. Prin urmare, trebuie spus clar şi răspicat că există ceva mai rău decât nerealizarea unui acord, iar acest lucru este un acord slab. Iată de ce UE a ridicat ştacheta atât de sus. Iată de ce muncim acum atât de intens în ceea ce priveşte conţinutul acordului. Facem acest lucru şi pentru că, atunci când vorbim despre ţinta de două grade, suntem conştienţi de faptul că acesta este cel mai înalt nivel la care trebuie să ajungem. Ştim că, de fapt, deja vedem rezultate inacceptabile în prezent. Uitaţi-vă la exemplul guvernului Republicii Maldive, care de curând a desfăşurat o şedinţă a cabinetului sub apă, pentru a demonstra consecinţele care foarte curând vor deveni de neevitat în unele părţi ale lumii. Ar fi deci o atitudine foarte cinică din partea noastră dacă nu am lua măsuri foarte ferme. Lumea a aşteptat suficient de mult. Este momentul să încheiem la Copenhaga acordul de care avem nevoie, de dragul planetei. De aceea, angajamentul Parlamentului şi cel al întregii UE este atât de important.

  Stavros Dimas, membru al Comisiei – (EL) Dnă preşedintă, a fost o dezbatere foarte interesantă, care a conţinut câteva intervenţii excepţionale şi constructive. Au fost auzite numeroase puncte de vedere asupra unor chestiuni variate. Este foarte posibil ca unii să nu fie de acord. De exemplu, eu nu pot înţelege de ce s-ar opune cineva industriilor curate, verzi, nepoluante, bazate pe tehnologii noi care dau un randament bun. Şi totuşi, astăzi am auzit chiar şi aşa ceva. Nu pot înţelege de ce ar prefera cineva poluarea şi industriile bazate pe tehnologii vechi care, dacă aduc profit, o fac pentru că nu plătesc preţul poluării; totuşi, asemenea profituri vor fi pe termen scurt, pentru că aceste industrii nu vor fi competitive. Însă, într-o democraţie şi într-un parlament democratic se pot exprima tot felul de puncte de vedere.

Aş dori să fac şi câteva comentarii în legătură cu Organizaţia Mondială a Mediului. Această organizaţie, pentru care ştiu că Franţa, în special, a depus foarte multe eforturi, a fost de fapt una dintre ambiţiile noastre şi sper că va deveni o realitate în următorii ani. Fără îndoială, este nevoie de o organizaţie ca aceasta, astfel încât să avem o organizaţie de mediu la nivel internaţional care să promoveze chestiunile legate de mediu în acelaşi fel în care sunt promovate chestiunile economice sau sociale şi care să susţină o mai bună coordonare a acordurilor internaţionale privind mediul. Acest lucru se poate realiza relativ uşor, prin actualizarea programelor de mediu existente ale Naţiunilor Unite, şi într-adevăr se fac eforturi în această direcţie.

Aş dori, de asemenea, să discut despre Protocolul de la Kyoto, la care s-a făcut referire în mai multe rânduri. Sunt bucuros de performanţele Uniunii Europene, pentru că cele 15 ţări care au obiectivul comun de a reduce emisiile de dioxid de carbon cu 8 % în perioada 2008-2012 îşi vor atinge ţinta, iar UE formată din 27 de ţări, cu cele 10 state noi care au stabilit un obiectiv şi Cipru şi cu Malta, care nu au stabilit un astfel de obiectiv, îşi va atinge de asemenea ţinta. Astfel, Uniunea Europeană are de partea sa argumentul moral că îşi ţine promisiunile şi fără îndoială, acest lucru a fost posibil datorită măsurilor pe care le-am luat, fie la nivel naţional, fie la nivel european, de exemplu sistemul de comercializare a certificatelor de emisii pentru dioxid de carbon.

Trebuie să subliniez, aşa cum a spus şi dl Carlgren, că Uniunea Europeană va reuşi o reducere şi mai mare decât nivelul propus iniţial pe baza estimărilor noastre, împreună cu dezvoltarea economică. Voi cita o singură statistică: între 1990 şi 2007, perioada pentru care a fost realizată statistica, dezvoltarea economică a fost de 44 %, iar reducerea emisiilor de dioxid de carbon era de 5 % pentru cele 15 ţări şi de 9 % pentru cele 27. Bineînţeles, estimările sunt că până în 2012 vom fi depăşit destul de mult acest obiectiv, lucru ce va face şi mai uşoară atingerea ţintei de reducere cu 30 % a emisiilor până în 2020.

Ar trebui menţionat faptul că, în 2008, am înregistrat şi o reducere semnificativă de 1,6 % a emisiilor de gaze cu efect de seră din Uniunea Europeană, alături de o continuă dezvoltare economică, şi că de-abia în ultima parte a anului 2008 am fost loviţi de criza economică, aceasta având de asemenea un impact important asupra emisiilor de gaze cu efect de seră.

Au mai rămas doar câteva zile şi vă rog să vă extindeţi eforturile şi contactele bilaterale. În urma consultărilor cu ECOFIN, Consiliul de Mediu şi Consiliul European, avem acum instrucţiuni clare de a promova propuneri specifice pentru surse de finanţare, pentru structuri operaţionale şi pentru criteriile care trebuie aplicate pentru a aduce contribuţii serioase din partea tuturor. Haideţi să încercăm, în timpul care ne-a mai rămas, să folosim aceste mijloace în cel mai eficace mod posibil.

Există un consens larg în ceea ce priveşte eforturile care trebuie făcute la nivel global pentru a atinge ţinta de 2° Celsius. Există convingerea generală că la Copenhaga vor fi stabilite şi trebuie stabilite fundamentele unui acord privind clima pentru perioada de după anul 2012. Aceste fundamente sunt în principal angajamente ambiţioase ale ţărilor dezvoltate, inclusiv în Statele Unite, de a reduce emisiile, măsuri adecvate luate de către ţările dezvoltate pentru a limita nivelul de creştere a emisiilor şi asistenţă financiară oferită ţărilor în curs de dezvoltare pentru ca ele să îşi reducă emisiile poluante şi să se adapteze la schimbările climatice.

Ne apropiem cu paşi repezi de linia de sosire. Haideţi să obţinem un rezultat cât mai bun la Copenhaga şi să cristalizăm principalele angajamente ale tuturor ţărilor în ceea ce va fi un acord istoric. La Copenhaga va trebui să realizăm un acord major care să conţină toate elementele Planului de acţiune de la Bali. Asupra tuturor acestor elemente trebuie să se convină în mod obligatoriu la Copenhaga şi imediat după aceasta, într-un termen de trei până la şase luni, cel mult, toate aspectele juridice trebuie procesate, astfel încât să obţinem acordul obligatoriu pe care Uniunea Europeană îl doreşte şi care va menţine obiectivul de a limita efectul de seră la 2° Celsius.

Cred că nu mai este nevoie să spun că deputaţii din Parlamentul European vor participa la eforturile făcute în aceste zile, în special la întrunirile esenţiale de la Copenhaga, şi aş dori să vă mulţumesc pentru asta şi, din nou, pentru toate eforturile pe care le-aţi depus.

  Preşedinta – Aş dori să le reamintesc deputaţilor faptul că sistemul cu cartele albastre creat de Grupul de lucru pentru reforma parlamentară nu este valabil pentru Comisie şi pentru Consiliu, ci numai în cazul dezbaterilor dintre deputaţii din acest plen.

Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară(1) a înaintat o propunere de rezoluţie pentru a închide această dezbatere.

Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc mâine.

  Luís Paulo Alves (S&D), în scris – (PT) Nimeni nu poate ignora faptul că trebuie să se ajungă urgent la un acord internaţional post-Kyoto, pentru a reduce în mod semnificativ emisiile de dioxid de carbon.

Trebuie să ne asigurăm că Pământul nu se va încălzi cu mai mult de două grade. Dacă vrem să se întâmple aşa, emisiile globale trebuie reduse cu cel puţin 30 % în următorii 10 ani. Viitorul omenirii depinde de asta, iar timpul se scurge. Aceasta este şansa noastră de a tempera efectele schimbărilor climatice, care deja se fac simţite, şi care ar putea deveni cea mai gravă problemă a secolului 21.

Întrucât noi, cei care locuim pe insule, contribuim cel mai puţin la aceste schimbări, problema ne îngrijorează foarte mult.

Uniunea Europeană trebuie să continue să joace un rol de lider şi să vorbească într-un singur glas în privinţa problemelor legate de mediu. Va trebui să îşi folosească întreg arsenalul politic pentru a se asigura că marile puteri ale lumii vor ajunge la un acord ferm în timpul viitorului summit de la Copenhaga. Este extrem de important să luăm măsuri decisive şi să modificăm modelul global de utilizare a energiei – aşa cum au făcut deja Portugalia şi Insulele Azore – dar la fel de importante sunt investiţiile în energia regenerabilă şi în eficienţa energetică.

  Nessa Childers (S&D), în scris – În ultimele câteva zile, Irlanda a fost afectată de inundaţii grave, care au adus pagube familiilor obişnuite, micilor afaceri şi fermierilor din întreaga insulă. Din cauza inundaţiilor provocate de râul Barrow, al doilea ca lungime din Irlanda, o mare parte din oraşul Carlow s-a aflat sub ape mai mult de patru zile! Potopul din oraşul învecinat Kilkenny a fost cel mai grav din ultimii 60 de ani! Deşi inundaţiile sunt un lucru obişnuit în Irlanda, faptul că acestea se produc din ce în ce mai des şi sunt din ce în ce mai grave ne reaminteşte de efectele schimbărilor climatice provocate de abuzul nechibzuit asupra mediului înconjurător. Indiferent de ceea ce se va întâmpla la conferinţa Naţiunilor Unite pe tema climei care va avea loc în mai puţin de două săptămâni la Copenhaga, condiţiile meteorologice extreme, cum sunt inundaţiile din Irlanda, vor deveni mai frecvente. Trebuie să învăţăm să ne mobilizăm în faţa efectelor schimbărilor climatice. Dnă preşedintă, solicit guvernului irlandez să solicite imediat ajutorul în caz de dezastru natural, în cadrul Fondului european de solidaritate. Poporul irlandez şi-a demonstrat recent angajamentul faţă de UE votând hotărât în favoarea Tratatului de la Lisabona. Acum, UE trebuie să îşi dovedească angajamentul faţă de poporul irlandez, inclusiv faţă de populaţia din Carlow şi Kilkenny, acordând cât mai repede aceste fonduri de ajutor.

  Diogo Feio (PPE), în scris – (PT) Un acord politic la Copenhaga este crucial, însă el trebuie să fie global. A pune industria europeană într-o situaţie disproporţională faţă de cea a ţărilor dezvoltate ar fi o greşeală pentru economie şi nu ar fi de mare ajutor din punct de vedere ecologic. Eforturile europene trebuie direcţionate către căutarea unui acord care să impună obligaţii tuturor părţilor.

De asemenea, Europa trebuie să găsească soluţii eficace şi rezonabile pentru chestiunea finanţării. Acest lucru exclude ideea impunerii unei taxe pe tranzacţiile financiare internaţionale (taxa Tobin) cu scopul de a finanţa adaptarea la schimbările climatice în ţările în curs de dezvoltare.

Acest gen de ajutor, oricât de necesar ar fi, nu trebuie acordat în detrimentul economiei, al comerţului şi al creării de bunăstare.

Costurile pe care o asemenea taxă le-ar aduce societăţii în general (creşterea valorii impozitelor, cu consecinţe pentru toţi contribuabilii şi consumatorii) şi impactul ei asupra pieţei financiare (scăderea lichidităţilor necesare şi a fluxul de credit acordat persoanelor juridice şi fizice) nu pot fi ignorate.

În plus, aplicarea unei taxe globale ar genera probleme tehnice şi ar impune un sistem administrativ complex. În vremuri grele, ieşirea din criză nu poate aduce mai multe taxe noi, care ar fi dificil de colectat. Trebuie să renunţăm la această idee de a introduce o taxă nouă.

  José Manuel Fernandes (PPE), în scris – (PT) UE ar trebui să continue să dea un exemplu în combaterea schimbărilor climatice. Nu contează deloc faptul că UE a depăşit obiectivele trasate la Kyoto.

Cred că acordul de la Copenhaga referitor la reducerea emisiilor globale de dioxid de carbon ar trebui să fie obligatoriu. În acest sens, am prezentat un amendament la rezoluţia Parlamentului privind această chestiune, solicitând ca textul final să stabilească un set internaţional de sancţiuni.

Cred că acordul trebuie să fie unul global, ambiţios şi cu un calendar clar. Dacă nu suntem ambiţioşi, vom rămâne cu un instrument nefolositor, mai puţin eficace şi decât Protocolul de la Kyoto, care deja prevede sancţiuni internaţionale. Sperăm că vor exista reglementări eficace şi că acordul va include o clauză de revizuire, pentru a putea fi actualizat cu uşurinţă.

De asemenea, trebuie să transmitem un semnal clar către industriile emergente din Asia. China şi India nu pot fi scutite de responsabilitate, ţinând cont de faptul că produc o mare parte din procentul de emisii globale, în timp ce industriile noastre depun eforturi uriaşe pentru a-şi reduce emisiile.

Statele Unite au o mare responsabilitate de a asigura succesul acestui summit. Sper că preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va demonstra că a meritat Premiul Nobel pentru pace, întrucât combaterea schimbărilor climatice va contribui la pacea şi fericirea tuturor naţiunilor!

  Adam Gierek (S&D), în scris – (PL) Clima se schimbă. Acest lucru s-a întâmplat de multe ori în trecut. Sunt peste 6 miliarde de locuitori pe planetă, iar ceea ce odată era un fenomen extrem şi a trecut neobservat, astăzi a devenit evident. Mai mult, infrastructurile construite în mod elaborat pentru generarea de energie şi furnizarea acesteia, de exemplu, se întâmplă să dea greş de multe ori, iar printre efectele acestor evenimente se numără penele de curent şi căderea reţelelor IT. Mai există şi problema deşertificării unor vaste zone de pe Pământ. Această situaţie provoacă o catastrofă umanitară şi economică. Primele semne ale acesteia sunt revoltele din Somalia şi prevestirea unor viitoare conflicte legate de problema apei. Valul de migraţie este în continuă creştere. Oare aceste probleme vor fi rezolvate prin limitările restrictive impuse asupra emisiilor de CO2? Nu.

În primul rând, nimeni nu a dovedit faptul că emisiile de CO2 reprezintă cauza schimbărilor climatice. În al doilea rând, efectele acestor limitări ale emisiilor de CO2 sunt aşteptate să apară de-abia la sfârşitul secolului. În al treilea rând, restricţiile impuse în domeniul emisiilor de CO2 nu vor face altceva decât să slăbească omenirea din punct de vedere economic, prin urmare efectele catastrofei vor deveni şi mai grave. Cât despre sistemul de comercializare a certificatelor de emisii, acesta este o propunere antisocială, iar costurile sale vor fi suportate de oamenii obişnuiţi. Profiturile vor fi adunate însă de către lumea financiară, inclusiv de lumea speculaţiilor. Prin urmare, din motive umanitare şi sociale, cea mai importantă chestiune nu este combaterea cauzelor foarte improbabile ale schimbărilor climatice, ci combaterea rezultatelor schimbărilor climatice. Nu este vorba de adaptare la schimbările climatice, ci de o acţiune proactivă. De exemplu, în ţara mea, securitatea furnizării apei potabile a devenit deja o problemă importantă.

  Rovana Plumb (S&D), în scris. – Încălzirea globală implică, în prezent, două probleme majore pentru omenire: pe de o parte necesitatea reducerii drastice a emisiilor de gaze cu efect de seră, iar pe de altă parte necesitatea adaptării la efectele schimbărilor climatice. Având în vedere că avem un fenomen global şi ţinând cont că UE este responsabilă de numai 10 % din emisiile globale de gaze cu efect de seră generate la nivel global, este important ca la Copenhaga, peste 2 săptămâni, să obţinem un acord juridic global obligatoriu. Salut participarea la Copenhaga a Preşedintelui Obama, cu un mandat conţinând ţinte clare de reducere a emisiilor pe care şi le vor asuma SUA. Pentru adaptarea la efectele schimbărilor climatice, este nevoie de un mecanism de finanţare, cu cifre exacte privind sumele ce trebuie investite în tehnologiile verzi generatoare de locuri de muncă noi, atât de necesare în această perioadă de criză.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D), în scris – (RO) Conferinţa internaţională privind schimbările climatice care începe la Copenhaga pe 7 decembrie vizează stabilirea unui acord post-Kyoto, care să oblige statele lumii să reducă emisiile poluante. UE şi-a asumat unilateral angajamentul de a-şi reduce cu 20 % emisiile poluante comparativ cu 2005, iar 20 % din energia consumată să provină din surse regenerabile. Este însă necesar ca aceste eforturi să fie corelate cu eforturile tuturor ţărilor dezvoltate sau aflate în curs de dezvoltare. Reducerea consumului de energie şi a emisiilor poluante poate fi realizată rapid şi ieftin prin creşterea eficienţei energetice la scară mondială. De aceea, UE şi statele membre trebuie să crească eficienţa energetică în special în domeniul clădirilor şi în domeniul transporturilor. Pentru ca UE să îşi reducă emisiile poluante din zona industriilor intens energetice, conform angajamentelor luate, este nevoie să fie asigurate resursele financiare pentru modernizarea întreprinderilor europene. Doar astfel vom păstra producţia şi implicit locurile de muncă în Uniunea Europeană. La revizuirea bugetului UE trebuie să asigurăm disponibilitatea unor resurse financiare suficiente pentru măsuri de protecţie împotriva schimbărilor climatice şi de adaptare la acestea. Dezvoltarea unei economii mondiale eco-eficiente va genera noi investiţii, va crea locuri de muncă şi va îmbunătăţi standardele de viaţă.

(Şedinţa a fost suspendată la ora 11.50 în aşteptarea votării şi reluată la ora 12.00)

PREZIDEAZĂ: DL LAMBRINIDIS
Vicepreşedinte