Preşedintele. – Următorul punct pe ordinea de zi este reprezentat de declaraţiile Consiliului şi Comisiei cu privire la priorităţile Parlamentului în perspectiva Consiliului ONU pentru Drepturile Omului (Geneva, 1-26 martie 2010).

  Vittorio Prodi (S&D). – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, cea de-a 13-a sesiune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului reprezintă o ocazie extrem de importantă.

Aş dori să menţionez doar unul sau două cazuri despre care nu se vorbeşte prea des. În ceea ce priveşte subiectul închisorilor, dar nu al celor pentru terorişti, aş dori să scot în evidenţă condiţiile cu adevărat inumane din închisorile din Rwanda şi Libia, unde oameni absolut nevinovaţi care sunt ţinuţi în detenţie sunt condamnaţi la moarte.

Mai mult decât atât, aş dori să menţionez problema poporului Sahrawi, care este nerezolvată de atâta timp, şi aş dori să menţionez, de asemenea, drepturile refugiaţilor climei, care sunt alungaţi din ţările lor din cauza formelor dramatice ale schimbărilor climatice. Toţi aceştia sunt factori care trebuie luaţi în considerare, în special pentru că reprezintă totodată fundamentul societăţii noastre.

  Alexander Graf Lambsdorff (ALDE). – (DE) Domnule preşedinte, la cea de-a 60-a aniversare a sa din 2005, Organizaţia Naţiunilor Unite şi-a oferit două structuri noi. Prima a fost Comisia pentru consolidarea păcii, iar cea de-a doua a fost Consiliul pentru Drepturile Omului. În timp ce Comisia pentru consolidarea păcii îşi desfăşoară activitatea în mod relativ eficient şi în mare parte s-a ridicat la nivelul aşteptărilor, nu se poate spune acelaşi lucru şi despre Consiliul pentru Drepturile Omului, oricât de indulgenţi am fi. S-a spus aici – şi s-a exprimat în rezoluţie – că este foarte mare nevoie de o reformă. Activitatea Consiliului pentru Drepturile Omului este prea unilaterală – colegii mei deputaţi au menţionat acest lucru – de exemplu, problema statului Israel este discutată dintr-o perspectivă unică. Ca să fiu sincer, nu mă bucur că singura chestiune importantă pe care Preşedinţia a evidenţiat-o aici este raportul Goldstone, care cu siguranţă merită să fie discutat, dar care nu este problema principală.

Dacă dl Howitt spune că alegerea Iranului – dacă se va întâmpla – va fi o lovitură de graţie pentru Consiliul pentru Drepturile Omului, aş vrea să ştiu ce înseamnă acest lucru. Aş dori ca statele membre şi Serviciul european pentru acţiune externă să adopte o poziţie uniformă faţă de această chestiune, pentru că eu cred că dacă lucrurile vor continua în această direcţie va trebui să ne gândim foarte serios să mutăm din nou centrul activităţii pentru drepturile omului de la Organizaţia Naţiunilor Unite în cea de-a treia comisie, care cel puţin beneficiază de reprezentare universală şi de o mai mare legitimitate.

  Daniël van der Stoep (NI). – (NL) Ştiţi şi dumneavoastră şi ştim şi noi faptul că acest Consiliu ONU pentru Drepturile Omului este o mare farsă. Consiliul este şantajat de Organizaţia Conferinţei Islamice, structură formată din ţări care se protejează unele pe altele şi care încearcă să provoace statul Israel şi să îl acuze pe nedrept.

Domnule preşedinte, acest aşa-numit Consiliu pentru Drepturile Omului este în contradicţie cu tot ceea ce înseamnă drepturile omului, în special cu libertatea de exprimare. Este revoltător şi condamnabil faptul că acest Parlament ia în serios acest consiliu groaznic. Domnule preşedinte, dacă acest plen crede într-adevăr în drepturile omului, atunci ar trebui să condamne şirul de rezoluţii care încearcă să reprime libertatea de exprimare, dar şi încălcările flagrante ale drepturilor omului comise de statele care fac parte din Consiliul pentru Drepturile Omului. Domnule preşedinte, în afară de Arabia Saudită, Pakistan, Indonezia şi Egipt, care se numără printre statele care comit cele mai grave încălcări ale drepturilor omului din lume, acum şi Iranul vrea să devină membru al Consiliului pentru Drepturile Omului. Păi atunci nu ar mai fi nevoie decât să invităm şi Coreea de Nord în acest club şi cam toate ţările cu reputaţii proaste vor fi adunate în acelaşi loc.

Domnule preşedinte, în ceea ce mă priveşte, un lucru este clar: Consiliul ONU pentru Drepturile Omului este un organism îngrozitor, care nu poate fi luat în serios. Acest plen trebuie să se distanţeze imediat şi direct de Consiliul pentru Drepturile Omului şi trebuie să refuze orice dialog cu această adunătură de personaje negative.

  Cristian Dan Preda (PPE). - Încep prin a reaminti că, atunci când a fost creat ca organ unic specializat în drepturile omului în cadrul sistemului Naţiunilor Unite, Consiliul Drepturilor Omului a marcat o speranţă, şi anume speranţa sporirii protecţiei drepturilor fundamentale la nivel mondial.

Instituirea mecanismului de examen periodic universal, care este inovaţia cea mai importantă în raport cu defuncta Comisie a Drepturilor Omului, era menită să răspundă problematicii, politizării excesive şi selectivităţii în tratarea cazurilor de încălcări grave ale drepturilor omului. Acest mecanism este esenţial pentru ca, într-un fel sau altul, Consiliul Drepturilor Omului să se achite de mandatul său. Trebuie însă subliniat că vechii demoni nu au dispărut în întregime şi că politizarea excesivă continuă să afecteze munca acestui organism. Pe de altă parte, trebuie să spunem că mecanismul de examen periodic universal nu este suficient pentru a asigura o protecţie efectivă a drepturilor omului.

Atunci când Consiliul nu reacţionează suficient de prompt, aşa cum s-a întâmplat, ca să iau un singur exemplu, în Guineea, în cazul crizei din Guineea, acest lucru are consecinţe foarte serioase: autorii încălcării drepturilor omului pot avea pur şi simplu senzaţia că nu au de ce să-şi facă griji. Credibilitatea Consiliului depinde deci de capacitatea sa de a acţiona ferm şi rapid atunci când survin violări grave ale drepturilor omului.

În acest sens, este important ca Uniunea Europeană să promoveze crearea la nivelul Consiliului Drepturilor Omului a unor mecanisme dedicate răspunsului la crizele precum cele din, ca să luăm exemple din actualitate, Afganistan, Guineea - Conakry, Iran, Yemen sau Irak. Este, cred, în interesul Parlamentului European ca această instanţă, Consiliul Drepturilor Omului, să fie cât se poate de puternică şi de eficace, pentru că, spun eu, avem nevoie de un partener credibil în dialogul asupra drepturilor omului

  Corina Creţu (S&D). - Aş vrea să mă refer la situaţia din Fâşia Gaza care constituie, după cum ştiţi, un element permanent de preocupare în privinţa respectării drepturilor omului, mai ales după agravarea situaţiilor în urma confruntărilor din iarna trecută. Nu cred că putem măsura cine a suferit mai mult în acest conflict, acţiunile militare ale ambelor părţi au făcut să sufere, din păcate, mai ales civilii, dar, în contextul situaţiei de pe teren, este foarte greu de diferenţiat între militari şi civili, în ceea ce-i priveşte pe palestinieni, iar de cealaltă parte, atacurile cu rachete ale Hamas au urmărit terorizarea civililor israelieni.

Am vizitat zona în perioada conflictului, am văzut care erau problemele şi temerile ambelor părţi şi cred că orice încercare de a face vinovată doar o singură parte pentru cele întâmplate este în dezacord cu realitatea. Confruntările sângeroase din Fâşia Gaza şi consecinţele dramatice în plan umanitar sunt o pledoarie dureroasă pentru o acţiune concentrată în toate zonele sensibile ale planetei, în special împotriva cauzelor ce determină suferinţa civililor lipsiţi de apărare, precum şi pentru implicarea mai profundă şi mai eficientă a structurilor internaţionale în vederea impulsionării dialogului pentru pace. Este o sferă în care Uniunea Europeană are atât capacitatea, cât şi credibilitatea necesare, dar şi obligaţia de a acţiona mai ferm pe plan mondial

  Tunne Kelam (PPE). – Domnule preşedinte, una dintre priorităţile parlamentare este şi aceea de a rezolva o situaţie alarmantă, şi anume faptul că activitatea Consiliului pentru Drepturile Omului a generat o politizare extremă. Prin urmare, este extrem de important ca delegaţiile membrilor UE să militeze pentru stabilirea unor criterii care trebuie impuse celor care vor să devină membri ai Consiliului pentru Drepturile Omului. Acest lucru se referă în special la cerinţele minime de respectare a unor proceduri speciale şi la evitarea utilizării moţiunilor de neintervenţie, care au împiedicat adoptarea unor rezoluţii de către anumite state care doresc să evite criticile aduse politicilor lor privind drepturile omului.

Aş dori să mă refer şi la alte două priorităţi parlamentare. În primul rând, Belarus. În ciuda aşteptărilor, situaţia drepturilor omului nu s-a îmbunătăţit, ci se înrăutăţeşte. Aş dori să subliniez astăzi mesajul dlui Milinkievici. UE are în prezent posibilitatea de a exercita presiune asupra regimului Lukaşenko şi de a-l obliga pe acesta să realizeze o ameliorare reală, ca o condiţie pentru a primi în continuare sprijinul economic şi cooperare din partea UE.

În al doilea rând, aş dori să solicit susţinere pentru intervenţia publică făcută săptămâna trecută de 18 activişti ruşi în domeniul drepturilor omului, printre care şi Kovalev, laureat al Premiului Saharov, militanţi care sunt extrem de îngrijoraţi de interzicerea informaţiilor independente transmise de sateliţi în limba rusă, interdicţie pe care Kremlinul a realizat-o făcând presiuni.

Este dăunător pentru valorile UE să lăudăm militanţi pentru drepturile omului, aşa cum este Kovalev, şi în acelaşi timp să acceptăm afirmaţiile dlui Putin potrivit cărora difuzarea de către sateliţii europeni a unor informaţii alternative în limba rusă este un lucru ostil.

  Elena Băsescu (PPE). - În cadrul dezbaterii de azi, aş dori să aduc în atenţia dumneavoastră cazul soldatului israelian Ghilad Shalit, răpit la Kerem Shalom în luna iunie, anul 2006, un soldat în vârstă de numai 19 ani. Săptămâna trecută am făcut parte din delegaţia oficială a Parlamentului European în Israel, iar una dintre întâlniri a fost cu tatăl lui Ghilad Shalit, Noam Shalit. În ciuda prevederilor articolelor 13, 23 şi 126 din Convenţia de la Geneva privind drepturile prizonierilor de război, lui Ghilad, care are şi cetăţenie franceză, nu-i sunt respectate dreptul de a fi vizitat de către familie şi Crucea Roşie Internaţională, dreptul la un tratament uman, dreptul de a se şti cu precizie locaţia în care este ţinut prizonier. Ţin să precizez că inclusiv articolul 77 din raportul Comisiei Goldstone, de altfel critic la adresa Israelului, recomandă ca Ghilad Shalit să se bucure de drepturile asigurate de Convenţia de la Geneva. Pe de altă parte, Israelul respectă drepturile prizonierilor.

  Csaba Sógor (PPE). – (HU) La sesiunea din martie a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, Uniunea Europeană va trebui să declare fără echivoc faptul că, acum, comunitatea internaţională nu mai poate tăcea în privinţa încălcărilor drepturilor omului, nu numai în privinţa celor comise în ţările în curs de dezvoltare, ci şi în ceea ce priveşte contravenţiile care se constată în ţările dezvoltate. Declaraţia privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice, document adoptat de Adunarea Generală a ONU pe 18 decembrie 1992, este obligatorie în aceeaşi măsură şi pentru ţările în curs de dezvoltare şi pentru cele dezvoltate, inclusiv pentru statele membre ale UE. Primul alineat de la articolul 2 din Declaraţie prevede că persoanele aparţinând minorităţilor naţionale au dreptul de a-şi utiliza propria limbă, în intimitate şi în public, fără a fi împiedicate sau discriminate în vreun fel. În prezent, prevederile acestui articol sunt deseori încălcate, chiar şi în statele membre ale UE. UE nu poate fi credibilă decât dacă va găsi o soluţie împotriva încălcărilor drepturilor omului din teritoriile Uniunii Europene, astfel încât să ofere un exemplu pentru întreaga lume.

  Georgios Papanikolaou (PPE). – (EL) Domnule preşedinte, următorii doi ani vor fi decisivi pentru cristalizarea rolului ONU în sectorul drepturilor omului, pentru că, aşa cum ştiţi, evaluarea interguvernamentală a Consiliului pentru Drepturile Omului va fi publicată în 2011.

Există pericolul, în această perioadă, ca statele la care au făcut referire colegii mei deputaţi şi care nu sunt foarte apreciate în acest sector să încerce să limiteze rolul ONU.

Aş dori să adaug următoarele la ceea ce s-a spus deja: în primul rând, întrucât Uniunea Europeană este – şi am încredere că va continua să fie – unul dintre cei mai importanţi factori în ceea ce priveşte apărarea drepturilor omului, una dintre priorităţile noastre trebuie să fie aceea de a vorbi într-un singur glas la nivel internaţional şi de a evita, pe cât posibil, conflictele.

În al doilea rând, trebuie să intensificăm colaborarea noastră cu Statele Unite ale Americii pentru apărarea drepturilor omului.

În sfârșit, în al treilea rând, Parlamentul European trebuie – şi poate – să monitorizeze cu atenţie procedurile specifice care vor urma în vederea evaluării universale periodice a consiliului, astfel încât noi să aducem o contribuţie reală şi substanţială la promovarea drepturilor omului în toate statele membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite.

  Mariya Nedelcheva (PPE). – (FR) Domnule preşedinte, dnă Georgieva, domnule López Garrido, aş dori să vă atrag atenţia asupra punctului 13 al acestei rezoluţii privind candidatura Iranului la Consiliul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului.

Pe 15 februarie, Iranul a fost supus evaluării periodice universale, care evaluează situaţia în ceea ce priveşte protejarea şi promovarea drepturilor omului în ţară. Regimul iranian a afirmat că respectarea drepturilor omului este garantată în această ţară. Aş dori să scot în evidenţă mai multe aspecte referitoare la aceste afirmaţii făcute de actualul regim.

Ieri, în Parlament, dl Radjavi ne-a făcut o prezentare generală a arestărilor arbitrare şi a actelor de tortură comise asupra femeilor iraniene şi asupra celor care se opun regimului. Deplângem totodată condiţiile politice pe care trebuie să le îndure prizonierii, iar tabăra Ashraf a devenit un simbol al nerespectării drepturilor omului. În timpul sesiunii din ianuarie, colegii mei deputați au prezentat mai multe declaraţii ale unor martori.

Astăzi, nu putem accepta ca Iranul să devină membru al celei mai înalte autorităţi pentru apărarea drepturilor omului. Prin urmare, mă întreb ce mesaj vom transmite celorlalte state care respectă cu adevărat drepturile omului. Europa trebuie să vorbească cu un singur glas, dovedindu-şi consecvenţa, şi, aşa cum a spus baroana Ashton în declaraţiile dumneaei, haideţi să afirmăm că, în acest moment, candidatura Iranului este de neconceput.

  Alf Svensson (PPE). – (SV) Domnule preşedinte, în ceea ce priveşte rezoluţia comună a grupului nostru cu privire la Consiliul pentru Drepturile Omului, sunt mulţumit în special de punctele 6 şi 25, în care repetăm puternica susţinere a UE pentru rezoluţiile specifice pentru fiecare ţară. În acele cazuri în care drepturile omului sunt abuzate în mod sistematic, rezoluţiile specifice pentru fiecare ţară reprezintă instrumente extrem de importante, atât în cadrul Consiliului pentru Drepturile Omului, cât şi în Adunarea Generală a ONU. În multe cazuri în care guvernul unei ţări nu a participat mult timp la dialoguri sau programe pentru a îmbunătăţi situaţia respectivă, rezoluţiile specifice pentru ţară reprezintă singura acţiune pe care comunitatea internaţională o mai poate întreprinde împotriva acestor infracţiuni.

Nu este vorba de a nominaliza şi de a critica, aşa cum cred unii; nu este vorba nici de faptul că nouă, cei din Europa, ne-ar face plăcere să ne băgăm nasul în problemele interne ale altor ţări. Este pur şi simplu vorba de a semnala că nu vom accepta abuzurile sistematice ale unui regim şi nici asuprirea propriului popor. Trebuie să arătăm că ţinem cu libertatea, nu cu asuprirea. De aceea este important ca tabăra UE să continue să apere existenţa rezoluţiilor specifice pentru fiecare ţară în cadrul sistemului ONU.

  Andrew Henry William Brons (NI). – Domnule preşedinte, ţările Uniunii Europene ar trebui să îşi facă ordine în propriile case înainte de a-i arăta pe alţii cu degetul. Multe state membre ale Uniunii Europene persecută şi aruncă în închisoare oameni pentru libertatea nonviolentă a exprimării. Mai precis, încearcă să transforme orice opoziţie faţă de imigrare în infracţiune. Încă se mai practică arderea cărţilor. Partidele politice sunt interzise, cum se întâmplă în Belgia, sau interzicerea lor se bazează pe dovezi inventate, cum se întâmplă în Germania, ori se impun interdicţii ilicite, ca în Marea Britanie, unde propriului meu partid i s-a interzis, printr-o hotărâre judecătorească impusă de guvern, să accepte membri noi, pentru o perioadă de timp nedeterminată.

Nu este suficient ca ţările să se numească democratice: ele trebuie să respecte şi libertatea de exprimare, trebuie să respecte libertatea de asociere şi trebuie să respecte libertatea alegerilor.

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Domnule preşedinte, sunt recunoscător pentru discursurile deputaţilor în ceea ce priveşte acest aspect esenţial şi decisiv care, aşa cum am spus şi în primul meu discurs, este unul dintre elementele de bază ale Uniunii Europene: apărarea drepturilor omului.

În acest sens, credem că participarea la Consiliul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Drepturile Omului, inclusiv susţinerea existenţei acestui Consiliu, reprezintă o poziţie pe care Uniunea Europeană trebuie să o menţină. Uniunea Europeană a susţinut întotdeauna că trebuie înfiinţat un consiliu al drepturilor omului, care să înlocuiască fosta comisie, aşa cum am mai spus. În plus, s-a crezut că acesta trebuie să fie un instrument care să se poată ocupa în mod corespunzător de situaţia drepturilor omului la nivel mondial, situaţie care solicită Organizaţiei Naţiunilor Unite şi membrilor acesteia să acţioneze, să adopte o poziţie sau să facă o declaraţie corespunzătoare.

De fapt, Preşedinţia Uniunii Europene, Preşedinţia Consiliului, a luat parte în mod sistematic, în numele Uniunii Europene, la discuţiile purtate în timpul diverselor sesiuni parţiale ale Consiliului pentru Drepturile Omului, iar acest lucru va continua să se întâmple. Preşedinţia Consiliului Uniunii va participa la următoarea sesiune a Consiliului pentru Drepturile Omului, în numele Consiliului Uniunii. Evident, acest lucru este perfect compatibil cu declaraţiile şi poziţiile fiecăruia dintre statele membre ale Uniunii şi ale Comisiei Europene, ca o altă instituţie a Uniunii.

Prin urmare, aş dori să spun că ne declarăm în favoarea existenţei acestui organism şi în favoarea atingerii întregului său potenţial, lucru care în anumite cazuri se întâmplă, iar în alte cazuri nu: evident, există anumite situaţii în care, în urma votului desfăşurat, Uniunea Europeană şi statele sale membre nu îşi îndeplinesc toate obiectivele. Există şi cazuri pozitive, de exemplu, poziţia cu privire la Somalia: există încălcări ale drepturilor omului în această regiune. Există alte cazuri în care obiectivele nu au fost atinse, însă aspectele pozitive le depăşesc întotdeauna pe cele negative.

Aş dori să spun că vom vorbi despre câteva dintre cazurile ţărilor care au fost menţionate în diferitele discursuri.

Doresc cu adevărat să vorbesc despre cazul Iranului, pentru că au fost făcute aluzii repetate cu privire la candidatura Iranului. După cum ştiţi, s-au făcut în mod constant declaraţii cu privire la acest subiect. Chiar aici, în faţa mea, am trei declaraţii făcute numai în acest an de către Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, dna Catherine Ashton, cu privire la situaţia din Iran, declaraţii în care aceasta condamnă şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de cazurile de încălcare a drepturilor omului şi faţă de execuţiile care au avut loc în Iran.

În ceea ce priveşte problema candidaturii, trebuie să spunem în primul rând că aceasta este o chestiune care, în prezent, încă ţine de competenţa naţională (poziţia în ceea ce priveşte candidaturile ţărilor care vor să facă parte din Consiliul pentru Drepturile Omului. În orice caz, problema situaţiei drepturilor omului din Iran şi a încălcărilor acestor drepturi şi, prin urmare, acceptarea sau nu a candidaturii Iranului pentru Consiliul pentru Drepturile Omului trebuie gestionate cu atenţie, pentru a nu genera un rezultat opus efectului dorit. Prin urmare, înţelegem că Uniunea Europeană trebuie să încerce să adopte cea mai coordonată poziţie posibilă (exact lucrul care se întâmplă în acest moment), respectând totodată competenţa naţională şi, aşa cum am spus, dovedind precauţie.

Pe scurt, domnule preşedinte, considerăm că acest Consiliu pentru Drepturile Omului este un loc în care trebuie să apărăm poziţia Uniunii Europene şi credem că este locul potrivit pentru aceasta. Mai mult decât atât, angajamentul nostru faţă de acesta a fost întotdeauna acela de a garanta că el nu va face ca mişcarea universală de apărare a drepturilor omului să facă paşi înapoi, să regreseze, în special în ceea ce priveşte realizarea umanităţii de a considera că drepturile omului reprezintă o valoare universală, o valoare universală care ar trebui apărată mai presus de orice graniţe, tradiţii şi diversitate, pentru că este un lucru legat tocmai de esenţa fiinţelor umane.

  Kristalina Georgieva, membră a Comisiei. – Domnule preşedinte, le mulţumesc foarte mult deputaţilor europeni pentru recomandările lor. Ne vom asigura că aceste recomandări vor fi împărtăşite Înaltului Reprezentant.

Permiteţi-mi să subliniez patru aspecte ca răspuns la întrebările şi comentariile specifice.

În primul rând, în ceea ce priveşte candidatura Iranului: susţin foarte mult punctul de vedere exprimat de Preşedinţia spaniolă. Pot doar să subliniez faptul că ne aşteptăm ca fiecare membru ales al Consiliului să demonstreze în practică cel mai înalt angajament faţă de protecţia şi promovarea drepturilor omului.

În ceea ce priveşte cazul foarte trist al pierderii unei vieţi omeneşti în Cuba, decesul dlui Orlando Zapata, doresc să transmit familiei acestuia condoleanţele Comisiei şi să condamn cu hotărâre detenţia continuă a peste 200 de disidenţi politici din Cuba, precum şi alte expresii ale lipsei de respect faţă de drepturile fundamentale ale omului. Comisia solicită Cubei să îşi schimbe politica şi să îşi îndeplinească obligaţiile ce îi revin în conformitate cu prevederile dreptului internaţional. Vom continua să abordăm problema drepturilor omului în cadrul dialogului cu Cuba, cu autorităţile de acolo, şi vom folosi acest dialog ca instrument pentru a promova drepturile omului.

În ceea ce priveşte apelurile făcute de unii deputaţi ca UE să vorbească cu o singură voce despre problemele legate de drepturile omului, Comisia susţine foarte mult aceste apeluri.

În privinţa celui de-al patrulea aspect, situaţia din Gaza: cred că ar fi mai potrivit să abordăm acest subiect în timpul următoarei discuţii pe tema raportului Goldstone.

  Preşedinte. – Am primit şase propuneri de rezoluţie(1) în încheierea dezbaterii în conformitate cu articolul 110 alineatul (4) din Regulamentul de Procedură.

Dezbaterea a fost închisă.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Mara Bizzotto (EFD), în scris. – (IT) Am multe rezerve în ceea ce priveşte credibilitatea generală a UNHRC. În orice caz, sper că prezenţa unei delegaţii a Subcomisiei pentru drepturile omului la următoarea sesiune a Consiliului va oferi instituţiilor europene ocazia de a ridica problema urgentă a anticreştinismului. Suntem foarte conştienţi de faptul că nu trebuie să privim în urmă, în istorie, pentru a găsi cazuri grave de persecuţie împotriva creştinilor: de fapt, nu vorbim despre trecut, ci despre prezent, şi, din păcate, după cum se pare, şi despre viitor, pentru că în fiecare zi primim din toate colţurile lumii veşti tragice, îngrijorătoare, despre faptul că adepţi ai creştinismului sunt atacaţi, discriminaţi şi ucişi. Ştim, de asemenea, că acest subiect este unul sensibil şi că, dacă nu a fost abordat corespunzător până acum, acest lucru s-a întâmplat nu numai din cauza echilibrului diplomatic pe care participanţii trebuie să îl menţină în întrunirile unor organisme precum UNHRC, ci, evident, şi din cauza politicii anticreştine adoptată de ţări care, deşi nu sunt chiar duşmani ai creştinismului, cel puţin tolerează, prin tradiţia lor, actele anticreştine.

Prin urmare, UE şi acest Parlament, cu această ocazie aflată în lumina reflectoarelor politicii mondiale, ar trebui să promoveze în comunitatea internaţională o nouă abordare a problemei anticreştinismului, astfel încât acesta să fie recunoscut imediat, la nivel universal, ca o gravă încălcare a drepturilor omului şi a libertăţii religioase şi astfel încât comunitatea să acţioneze pentru a împiedica extinderea îngrijorătoare a acestui fenomen.

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Susţin această rezoluţie care solicită, printre altele, Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate şi statelor membre să acţioneze în direcţia obţinerii unei poziţii comune şi puternice a UE în ceea ce priveşte continuarea raportului Goldstone şi cere punerea în aplicare a recomandărilor sale, dar şi asumarea responsabilităţii pentru toate încălcările prevederilor dreptului internaţional, inclusiv pentru presupusele crime de război, îndemnând totodată toate părţile să efectueze investigaţii care să respecte standardele internaţionale de independenţă, imparţialitate, transparenţă, promptitudine şi eficacitate, în conformitate cu Rezoluţia A/64/L.11 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. De asemenea, subliniază faptul că respectarea legislaţiei internaţionale privind drepturile omului şi respectarea prevederilor dreptului internaţional umanitar de către toate părţile şi în orice situaţie reprezintă o condiţie prealabilă esenţială pentru a realiza o pace corectă şi durabilă în Orientul Mijlociu. Totodată, rezoluţia solicită Înaltului Reprezentant al UE şi statelor membre să monitorizeze în mod activ punerea în aplicare a recomandărilor incluse în raportul Goldstone, prin consultări cu misiunile externe ale UE şi cu ONG-urile care acţionează în domeniu, şi solicită ca recomandările şi observaţiile aferente să fie incluse în dialogurile UE cu toate părţile şi în poziţiile UE din forurile multilaterale.