Preşedinte. – Următorul punct pe ordinea de zi îl reprezintă dezbaterea privind următoarele:

– întrebarea orală adresată Consiliului: Beijing +15 – Platforma de acţiune a ONU pentru egalitatea de gen, adresată de Eva-Britt Svensson, în numele Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen (O-0006/2010 – B7-0007/2010), şi

– întrebarea orală adresată Comisiei: Beijing +15 – Platforma de acţiune a ONU pentru egalitatea de gen, adresată de Eva-Britt Svensson, în numele Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen (O-0007/2010 – B7-0008/2010).

  Eva-Britt Svensson , autor. - (SV) Problema drepturilor femeii este întotdeauna importantă în agenda mea, şi, prin urmare, sunt deosebit de mulţumită de faptul acestea reprezintă un subiect central al discuţiilor noastre aici, în plen, astăzi. Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen a adoptat o rezoluţie care reprezintă poziţia Parlamentului în privinţa platformei de la Beijing. Aş dori să mulţumesc foarte mult colegilor noştri din cadrul comisiei pentru cooperarea lor bună.

Platforma adoptată în 1995 în cadrul Naţiunilor Unite a fost un important pas istoric. Platforma de acţiune adoptată a fost primul document global de acest tip. A avut o viziune de ansamblu asupra condiţiei şi drepturilor femeilor. ONU are o tradiţie lungă şi extraordinară în domeniul drepturilor omului şi a adoptat o declaraţie încă din 1948.

Declaraţie universală cuprinde 30 de articole şi acestea sunt adeseori citate. Această Declaraţie a stabilit deja - la articolul 2 - că oricine este îndreptăţit la toate drepturile şi libertăţile fără niciun fel de diferenţă, şi genul este menţionat în mod expres. În cadrul UE, problema egalităţii dintre femei şi bărbaţi are o bază clară în tratatele şi Carta drepturilor fundamentale.

Comisia a fost unită de importanţa platformei de la Beijing şi de necesitatea de a lucra mai specific în cadrul UE pentru monitorizarea sistematică a evoluţiilor şi garantarea faptului că ne deplasăm spre egalitatea crescută în orice domeniu. Noul Institut European pentru egalitatea de gen, cu sediul la Vilnius, va fi o modalitate pentru noi de a obţine asistenţa în această activitate şi va putea, de asemenea, să ofere cercetare pentru a demonstra că măsurile politice sunt cele mai eficiente, pentru că există multe domenii în care nu avem elementele şi cunoştinţele necesare.

Sprijinim propunerea privind ordinul european de protecţie, pe care sunt foarte mulţumită că Preşedinţia spaniolă a prezentat-o. Platforma de la Beijing conţine un număr de domenii care sunt incredibil de importante dacă vrem să obţinem progrese. Acestea sunt domenii precum sărăcia care, în primul rând, afectează femeile, accesul inadecvat la serviciile medicale pentru femei, violenţa împotriva femeilor în toate formele sale şi inegalitatea în structurile economice şi în politica economică.

După cum ştiţi, o delegaţie formată din opt deputaţi europeni va călători la New York pentru a reprezenta Parlamentul European. Vom urmări discuţiile şi negocierile care fac parte din evaluarea a cât de departe a ajuns lumea în 15 ani în privinţa îndeplinirii obiectivelor platformei. Vom lua rezoluţia pe care o adoptăm mâine cu noi în New York şi este important să o avem cu noi.

Comisia a adoptat un alineat în care a stabilit că sănătatea sexuală şi reproductivă şi drepturile reproductive fac parte din drepturile femeilor şi că acestea trebuie îmbunătăţite în Europa şi la nivel global. Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) a solicitat un vot separat în privinţa acestui alineat. Cu toţii ştim că, dacă oamenii doresc să voteze separat asupra unui alineat, se întâmplă pentru că este deosebit de important şi acesta este motivul pentru care nu doresc să fie votat în bloc cu restul rezoluţiei.

Sunt în totalitate de acord cu Grupul PPE în legătură cu faptul că alineatul (9) este esenţial. Cu toate acestea, mă tem că doresc să respingă acest alineat, care simt că ar fi un lucru foarte regretabil. Sunt pe deplin conştient de faptul că membrii acestui Parlament au păreri şi valori diferite şi că acest lucru este cât se poate de corect. De aceea dezbatem şi discutăm. Această formulare are o valoare minimă, cu toate acestea, şi trebuie să poată fi sprijinită de oricine. Nicio altă formulare nu a fost propusă pentru înlocuirea alineatului (9). Ar fi cel cât se poate de regretabil dacă am merge la New York cu o rezoluţie care nu spune nici măcar ceea ce este esenţial în privinţa acestei chestiuni fundamentale, care este, la urma urmelor, o chestiune extrem de centrală la nivel global.

Sper şi cred că oricine poate accepta formularea ca atare, deoarece prevede ceea ce este evident pentru noi toţi. În cadrul procesului, am colaborat, de asemenea, îndeaproape cu mii de femei şi organizaţii de femei diferite, oferind acestui document o bază unică.

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. - (ES) Doamnă Svensson, vă mulţumesc foarte mult pentru întrebarea dvs., deoarece ştiţi că una dintre problemele cheie, centrale şi prioritare pentru Preşedinţia spaniolă a Consiliului Uniunii Europene este egalitatea de gen. Preşedinţia are o serie de obiective care exprimă această idee de egalitate în ceea ce priveşte importanţa unei directive nediscriminatorii şi, de asemenea, în legătură cu ceea ce aţi menţionat, şi anume combaterea violenţei bazate pe gen şi importanţa de a avea un ordin pentru a proteja victimele violenţei bazate pe gen.

În această privinţă, sunt foarte fericit că îl văd aici pe doamna comisar Reding, care este responsabilă cu punerea în aplicare a tot ce este legat de egalitatea dintre bărbaţi şi femei din punct de vedere juridic. De asemenea, aş dori să încep prin a cere scuze pentru faptul că Ministrul spaniol pentru Egalitate nu este aici, pentru că tocmai a participat la un vot în senatul spaniol asupra reformei legii privind avortul, care, din întâmplare, a avut un rezultat pozitiv, fiind adoptat în această după-amiază în parlamentul spaniol.

Consiliul Uniunii Europene a aprobat mereu şi a susţinut mereu Uniunea şi Naţiunile Unite în domeniul egalităţii de gen. Preşedinţia suedeză a produs raportul Beijing +15, pe care Preşedinţia spaniolă îl va prezenta la a 54-a sesiune a Comisiei asupra situaţiei femeilor, şi trebuie spus că, deşi s-a făcut mari progrese în acest domeniu, mai sunt multe de făcut.

În această privinţă, Preşedinţia a subliniat, de exemplu, necesitatea îmbunătăţirii datelor şi a utilizării mai bune a indicatorilor pe care i-am creat în Platforma de la Beijing. După cum ştiţi, sunt 12 indicatori produşi în cadrul Uniunii Europene pentru monitorizarea şi evaluarea egalităţii de gen reale, deşi, în unele cazuri, nu am reuşit încă să îi proiectăm, de exemplu, în domeniile drepturilor omului, al mass-mediei şi al mediului.

Aş dori să spun că Preşedinţia spaniolă va organiza o reuniune tehnică în luna mai pentru a discuta situaţia femeilor, a mass-mediei şi stereotipuri, ca subiect referitor la mass-media, care este, de asemenea, sarcina comisarului Reding.

Aş dori să închei prin a spune că există o problemă foarte importantă în acest moment, după cum ştie oricine, şi anume criza economică. Pe lângă daunele pe care le produce, ea poate fi şi un obstacol pentru progresul egalităţii dintre bărbaţi şi femei. Cu toate acestea, este adevărat, de asemenea, că egalitatea de gen, în mod paradoxal, ne-ar putea ajuta să depăşim şi să combatem criza: prin egalitatea de gen şi accesul egal la locuri de muncă pentru bărbaţi şi femei.

Vorbesc foarte specific despre strategia Europa 2020. Instituţiile Uniunii Europene au clarificat că doresc ca strategia Europa 2020 să existe o dimensiune a egalităţii de gen în întreaga strategie, astfel încât şi problema egalităţii dintre bărbaţi şi femei să facă parte din aceasta.

În raportul său de anul trecut, Parlamentul European a solicitat Consiliului şi Comisiei să includă un capitol referitor la integrarea dimensiunii de gen în strategia 2020. Consiliul Ocuparea forţei de muncă, politică socială, sănătate şi protecţia consumatorilor din 30 noiembrie de anul trecut, Consiliul informal EPSCO, cel care tocmai a avut loc la Barcelona, a declarat, de asemenea, că statele membre şi Comisia trebuie să coopereze pentru a asigura faptul că, în conformitate cu competenţa lor, dimensiunea de gen poate fi consolidată în strategia 2020 şi că toate câmpurile politice relevante sunt luate în considerare. Prin urmare, sunt sigur că acest lucru, alături de programul de lucru al Comisiei, un program de lucru principal care a fost mereu un instrument fundamental în orientarea acestei strategii, va însemna că acest aspect este inclus în documentul pe care Comisia ni l-a promis pentru 3 martie cu privire la strategia 2020 (care a fost menţionat de către preşedintele Van Rompuy şi preşedintele Comisiei, José Manuel Barroso).

Trebuie să continuăm activitatea, trebuie să continuăm impulsionarea politicilor privind egalitatea de gen. Nu este doar o problemă de dreptate, ci şi o problemă de consecvenţă faţă de spiritul Uniunii Europene, astfel încât să poată continua să fie un punct de referinţă în lume pentru egalitatea dintre bărbaţi şi femei.

  Viviane Reding, vicepreşedintă a Comisiei. - (FR) Domnule preşedinte, este o onoare pentru mine ca primul meu discurs în Timpul alocat întrebărilor în Parlament să fie un răspuns la întrebările referitoare la condiţia femeii. Într-adevăr, în calitate de comisar pentru drepturile omului, consider că subiectul drepturilor fundamentale legat de egalitatea de tratament al bărbaţilor şi femeilor este unul dintre cele mai importante şi, de asemenea, unul dintre cele mai vechi. În plus, îmi amintesc cu mare emoţie cum, cu peste 15 ani în urmă, ca tânăr deputat din Luxemburg, am pregătit Platforma de acţiune de la Beijing din Luxemburg; iată-ne acum în Parlamentul European pentru a pregăti monitorizarea Platformei de acţiune de la Beijing. Am trecut totul în revistă.

Nu trebuie să mai subliniez acest lucru; după cum ştiţi, egalitatea între bărbaţi şi femei este una dintre valorile fundamentele ale Uniunii Europene şi vă puteţi baza pe angajamentul susţinut ale Comisiei în acest domeniu.

În cursul acestui an, voi prezenta o nouă strategie a Comisiei pentru egalitatea de gen, care va fi o urmare la foaia de parcurs existentă pentru egalitate pentru 2006-2010. Peste câteva zile, când activitatea celei de-a 54-a Comisii asupra situaţiei femeilor începe la Naţiunile Unite, marcând a 15-a aniversare a Beijingului, Parlamentul European va trimite o delegaţie foarte importantă. Voi fi și eu prezentă acolo, alături de Preşedintele Consiliului, şi acest lucru va fi un început. Vom lua amândoi cuvântul în timpul sesiunii plenare. Consider că acesta este, de asemenea, un simbol foarte puternic.

De asemenea, va fi o ocazie să analizăm, la nivel internaţional, progresul realizat în 12 domenii de acţiune care au fost identificate la Beijing, dar şi să vedem ce inegalităţi persistă, deoarece, chiar dacă am înregistrat succese, mai sunt încă provocări la care trebuie să răspundem. În plus, trebuie să spun că Uniunea Europeană este şi va rămâne un susţinător important al activităţii Naţiunilor Unite, în ceea ce priveşte atât reforma actuală a mecanismelor instituţionale, cât şi crearea acestei dimensiuni de gen în cadrul Naţiunilor Unite.

De asemenea, Uniunea Europeană reprezintă un susţinător influent în materie de dezvoltare, în special în contextul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, care garantează un loc important pentru 50 % dintre cetăţenii care contribuie la această dezvoltare la nivel global. Într-adevăr, ştim foarte bine că, fără contribuţia femeilor, nu va exista nicio dezvoltare. Din acest motiv egalitatea de tratament al bărbaţilor şi femeilor este o politică orizontală în Comisie, dusă nu doar de comisarul responsabil pentru acest domeniu, ci şi de alţi comisari în domeniile lor de competenţă, şi anume domeniile referitoare la politicile din cadrul Uniunii Europene, precum şi politicile externe şi, în special, politicile sale de cooperare şi dezvoltare.

Ştim cu toţii că înfiinţarea Platformei de acţiune de la Beijing a reprezentat un pas înainte major. După adoptarea acestei platforme, integrarea egalităţii de gen a devenit larg răspândită în întreaga Uniune Europeană. Acesta a fost semnalul trimis la Beijing. Impactul a fost remarcabil, dat fiind faptul că, în toate statele noastre membre, politicile noastre de egalitate nu se mai limitează la acţiuni orientate, ci sunt, de acum înainte, integrate în toate politicile relevante.

Platforma de acţiune de la Beijing ne-a permis, de asemenea, să urmărim progresul realizat în legătură cu egalitatea pe baza indicatorilor dezvoltaţi de către Consiliu pentru cele mai multe domenii de acţiune. Există 12 acţiuni şi nouă indicatori. Suntem foarte mândri de rezultate, dar mai sunt încă trei indicatori care trebuie creaţi, lucru pe care cred că Consiliul s-a angajat să-l realizeze prin adoptarea unor concluzii de a merge înainte şi de a dezvolta aceşti indicatori remarcabili.

Cea de-a 15-a aniversare a Platformei de acţiune de la Beijing. Preşedinţia suedeză a evaluat ceea ce s-a realizat în UE în privinţa egalităţii. Consiliul a adoptat unele concluzii, iar Parlamentul va prezenta aceste lucrări, care, cu siguranţă, îşi vor găsi locul lor în toate celelalte politici pe care Uniunea Europeană le va dezvolta.

Ambii preşedinţi şi-au exprimat părerile în privinţa Europa 2020. Este firesc că, în acest sistem, care va face ca Europa să fie din nou în mişcare, femeile vor juca un rol special, mai ales într-un moment în care din ce în ce mai puţini oameni au un loc de muncă. De fapt, nici nu mai avem de ales: avem nevoie de femei pentru dezvoltarea economică. Nu mai este doar o chestiune de egalitate de gen; este o chestiune de politică economică şi doar atât. Prin urmare, nu avem de ales în această privinţă. Avem nevoie de femei, dacă dorim ca Europa să depăşească dificultăţile sale, şi aceşti indicatori nor, desigur, ne vor ajuta în această privinţă. În cadrul grupului la nivel înalt, am dezvoltat un program de lucru care ne va permite să monitorizăm indicatorii existenţi şi să creăm indicatori care trebuie încă să fie puşi în aplicare. Fireşte, vom fi asistaţi în această sarcină de către Institutul European pentru egalitatea de gen, care, de săptămâna viitoare - şi acesta este un alt simbol, care vine exact în acelaşi timp cu adunarea care are loc la New York - va fi permanent la Vilnius.

Domnule preşedinte, la întoarcerea mea de la New York, vă voi vizita pentru a discuta strategia Comisiei în materie de egalitate. Vom face acest lucru împreună. Vom face pentru 50 % din populaţia noastră, pentru 50 % dintre cetăţenii noştri şi vom reuşi.

PREZIDEAZĂ: DL SCHMITT
Vicepreşedinte

  Christa Klaß, în numele Grupului PPE. – (DE) Domnule preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, Conferinţa mondială privind femeile de săptămâna viitoare de la New York ne va oferi ocazia de a aduce egalitatea dintre femei şi bărbaţi în atenţia societăţii la nivel mondial. Prin aceasta, cu siguranţă ne vom analiza serios şi îndeaproape poziţia actuală în legătură cu ceea ce am realizat şi ceea ce mai dorim să realizăm. Apelul la egalitate, dezvoltare şi pace lansat la Conferinţa mondială privind femeile care a avut loc la 15 iunie 1995 în Beijing este încă o declaraţie concretă a obiectivelor noastre de azi, inclusiv în Europa.

Am pornit-o pe drumul nostru urmărindu-ne ferm obiectivul. Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem că această cale nu este uşoară, că există ambuteiaje, blocaje şi uneori chiar drumuri cu sens unic. Trebuie să ne redefinim în mod constant traseul, urmărindu-ne mereu destinaţia cu stricteţe. Există un vechi proverb german: toate drumurile duc la Roma. În efortul de căutare a căii comune potrivite, adresez astfel o invitaţie tuturor să găsim un numitor comun.

Politica privind egalitatea de gen nu poate şi nu trebuie să fie supusă votului şi unei majorităţi înguste, consolidate. Grupul meu acordă libertatea de a decide asupra acestei chestiuni şi, prin urmare, doamnă Svensson, am dori un vot pe părţi. Egalitatea trebuie să devină un mod de gândire. Aceasta necesită sensibilitate şi putere de convingere. În rezoluţia sa, dna Svensson a pus degetul pe multe răni deschise. Mai sunt multe chestiuni nerezolvate care trebuie abordate şi care au fost menţionate: fără gândire stereotipă, remuneraţie egală pentru muncă egală, sărăcia în rândul femeilor, violenţa împotriva femeilor şi îmbătrânirea societăţii, care afectează mai ales femeile. Pentru noi, acestea sunt problemele cheie din această rezoluţie pe care dorim să le abordăm.

Simplele declaraţii de intenţie nu prea sunt utile. Doar lista multelor rezoluţii, strategii şi pacte ocupă două pagini din raportul dnei Svensson. Este foarte important pentru grupul meu ca, ori de câte ori vorbim despre egalitate, să se menţioneze atât bărbaţii, cât şi femeile - pe picior de egalitate, ca să spunem aşa - şi sperăm ca, prin intermediul conferinţei ulterioare celei de la Beijing, să avansăm, de asemenea, cu un pas spre o mai mare egalitate.

  Zita Gurmai, în numele Grupului S&D. – Domnule preşedinte, în 2010, marcăm cea de-a 15-a aniversare a lansării Platformei de acţiune de la Beijing. Acesta este un moment de reflectare în care trebuie nu doar să ne evaluăm realizările de până acum, ci şi să luăm în considerare noi moduri de a ne atinge obiectivele stabilite în 1995.

Începutul a fost încurajator: în 1995, s-a ajuns la un consens global conform căruia femeile şi bărbaţii sunt egali din toate punctele de vedere, inclusiv politic, economic, juridic şi social. Dar, în ciuda acestui consens, continuarea este mai puţin stimulatoare. Multe dintre obiectivele Platformei de acţiune de la Beijing sunt încă departe de a fi atinse. În multe ţări, femeile încă nu dispun de suficientă putere, iar sărăcia are chip de femeie.

În afară de aceasta, chiar şi în secolul al XXI-lea, chiar şi în ţări dezvoltate, observăm din nou o dezbatere privind anumite chestiuni de bază, punându-se la îndoială drepturi deja stabilite, precum drepturile sexuale şi reproductive. Sunt foarte fericită că Parlamentul European nu urmează asemenea tendinţe, ci, dimpotrivă, se angajează în slujba acestor drepturi de bază. Cu toate acestea, dezbaterile politice, atacurile conservatoare asupra drepturilor omului sunt alarmante şi subliniază clar faptul că lupta pentru drepturile femeilor este departe de a se fi terminat.

Nu cred că drepturile omului pot face obiectul unui compromis. Nu trebuie să acceptăm cel mai mic numitor comun. Prin urmare, când vom merge la New York peste câteva zile, trebuie să depunem eforturi pentru ca toate femeile să aibă aceleaşi drepturi şi ca aceste drepturi să fie protejate. Personal, eu voi promova mottoul „Corpul meu, dreptul meu”, pe care trebuie să îl transmitem tuturor femeilor din lume.

  Antonyia Parvanova, în numele Grupului ALDE. – Domnule preşedinte, analizând ceea ce s-a realizat de la adoptarea declaraţiei şi a Platformei de acţiune de la Beijing cu 15 ani în urmă, nu se poate nega că mai sunt multe de înfăptuit. Încă suntem departe de obiectivele strategice de la Beijing. Inegalitatea şi stereotipurile de gen persistă în toate regiunile lumii, inclusiv în Uniunea Europeană. Dacă dorim să îndeplinim tot mai multe obiective ale acestei agende, este esenţial să dispunem, la nivel naţional şi la nivelul Uniunii Europene, de date viabile şi comparabile privind indicatorii de la Beijing. Astfel, trebuie, de asemenea, să ne asigurăm că aceşti indicatori sunt monitorizaţi la momentul potrivit pentru a ne actualiza strategia UE privind egalitatea de gen în mod corespunzător.

Aici, în Europa, mai sunt multe aspecte de abordat.

Să luăm în considerare situaţia de pe piaţa muncii: trebuie să anulăm diferenţa de salarizare între femei şi bărbaţi şi să evaluăm, de asemenea, locul şi reprezentarea femeilor în poziţiile de conducere, atât în organizaţiile publice, cât şi în organizaţiile private.

Analizând mai în profunzime considerentele de ordin social, inegalităţile şi discriminarea care afectează femeile duc cel mai adesea la excludere şi sărăcie. Sărăcia este cel mai important factor care influenţează sănătatea. Feminizarea sărăciei are un impact real asupra sănătăţii fizice şi mintale a femeilor.

Femeile din comunităţile minoritare suferă de sărăcie, excludere şi discriminare. Nevoile acestora sunt în mare măsură necunoscute şi ignorate, iar vocile lor nu sunt auzite. În ceea ce priveşte femeile rome, speranţa de viaţă poate fi cu până la 10 ani mai mică decât cea a majorităţii. Mortalitatea infantilă este de trei sau patru ori mai ridicată decât la populaţia majoritară.

Discriminarea, excluderea şi sărăcia trebuie, de asemenea, să se ia în considerare din punctul de vedere al îmbătrânirii populaţiei. Diferenţele în privinţa speranţei de viaţă între bărbaţi şi femei vor determina dificultăţi economice şi sociale crescute pentru femeile vârstnice singure. Acesta este noul fenomen emergent şi totodată, unul grav, care trebuie analizat îndeaproape şi abordat în mod corespunzător.

În final, doamnă comisar, vă încurajez din tot sufletul să prezentaţi o directivă privind violenţa împotriva femeilor. Toţi vă vom sprijini.

  Nicole Kiil-Nielsen, în numele Grupului Verts/ALE. – (FR) În 2006, ONU a constatat că populaţiile cele mai vulnerabile şi mai sărace au fost principalele victime ale schimbărilor climatice. Adevărul este că femeile sunt majoritare în aceste două categorii.

În Africa Subsahariană, de exemplu, deşi femeile sunt deja discriminate în ceea ce priveşte accesul la pământ şi controlul acestuia, rarefierea solurilor cultivabile din cauza secetei le reduce mijloacele de trai şi mai mult.

Un raport recent prevede că, în 2050, un miliard de oameni vor fi părăsit mediile ostile. Pierderea siguranţei acestor migranţi climatici, siliţi să se refugieze în tabere improvizate, ridică nivelul de ameninţare împotriva femeilor.

Cu toate acestea, trebuie să recunoaştem că, în ultimii 15 ani, niciun text legislativ european privind mediul nu a tratat aspectul genului.

În numele Grupului Verts/ALE, solicit, astfel, Uniunii Europene şi statelor membre ale acesteia să integreze perspectiva egalităţii între femei şi bărbaţi în toate evaluările de impact, în legislaţie şi în politicile de mediu.

  Marina Yannakoudakis, în numele Grupului ECR. – Domnule preşedinte, de nici 100 de ani, orice femeie are dreptul de a vota în Regatul Unit. Lupta pentru drepturile femeilor nu este un fenomen nou şi doresc să le aduc omagiu tuturor organizaţiilor femeilor din întreaga lume care încă se luptă pentru egalitatea dintre femei şi bărbaţi.

Femeile doresc să poată face alegeri independente în ceea ce priveşte cariera sau aspiraţiile lor de familie: alegerea de a munci într-o profesie tradiţional masculină sau, în aceeaşi măsură, alegerea de a îngriji copii şi de a munci acasă. Ceea ce trebuie cu adevărat să facem este să le acordăm putere femeilor. Noi, conservatorii, credem în posibilitatea de alegere şi, prin aceasta, în flexibilitate pentru femei şi, în consecinţă, în egalitate.

Oare nu le facem pe femei în mod neintenţionat mai puţin atractive pe piaţa muncii dacă solicităm întreprinderilor să ofere drepturi pe care nu le pot acorda în actualul climat economic? În aceeaşi măsură, dispreţuim femeile care stau acasă cu copiii fiindcă noi, ca societate, punem un preţ mai mic pe acest mediu decât pe locul de muncă?

Doamna comisar a afirmat pe bună dreptate că trebuie să scoatem femeile din recesiune şi să le readucem pe piaţa muncii. Eu spun că mai trebuie să garantăm locuri de muncă în întreprinderi mici, iar, prin aceasta, vom reuşi să atingem acest obiectiv. Printr-o legislaţie excesivă, riscăm dispariţia întreprinderilor mici, ceea ce ar duce, la rândul său, la limitarea tocmai a alegerilor pe care ne străduim să le oferim femeilor şi, în consecinţă, a egalităţii pe care o merită.

  Mara Bizzotto, în numele Grupului EFD. – (IT) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, în raportul Preşedinţiei suedeze privind Beijing, nu există nicio trimitere la situaţia femeilor neoccidentale din Europa. Prin urmare, fie problema nu există, fie nu dorim să o vedem. Cu toate acestea, situaţia în prezent a femeilor musulmane din lume, inclusiv din Europa, este tragică.

Dacă feminismul occidental traversează o criză de identitate este din cauză că, în urma modei multiculturalismului, mulţi am ajuns să evităm abordarea acestor aspecte, importante în luptele cu care se confruntă atât de multe femei musulmane în Europa şi în lume.

Să lăsăm deoparte multiculturalismul şi corectitudinea politică şi să înfruntăm noua provocare: femeile şi bărbaţii europeni trebuie acum, nu mai târziu, să le susţină pe femeile musulmane din Europa în lupta lor pentru emancipare şi, astfel, să sprijine mişcările de la nivel mondial care se opun deschis fundamentalismului islamic.

Dorim să luptăm pentru a ne asigura că femeile din Europa sunt eliberate de simbolul morţii spirituale reprezentat de burkha? Suntem pregătiţi să discutăm despre degradarea crescândă a condiţiei femeii din comunităţile musulmane din Europa?

Dacă spiritul dezbaterii privind aceste chestiuni domină asupra tăcerii, atunci vom avea, de asemenea, tăria de a susţine cauza eliberării femeilor din întreaga lume de sub opresiunea islamică.

  Edit Bauer (PPE). – (HU) La 15 ani de la adoptarea Platformei de la Beijing, am putea şi ar trebui, în mod evident, să discutăm despre multe lucruri. Însă aş prefera să discut despre misiunea noastră. Avem un instrument la îndemână, şi anume legiferarea. Multe lucruri s-au întâmplat în aceşti 15 ani, atât în statele membre, cât şi la nivelul Uniunii Europene; s-au făcut paşi importanţi, în principal în urma adoptării legilor împotriva discriminării. Aceasta a reprezentat un pas semnificativ înainte spre dobândirea egalităţii de şanse. În mod evident, nu putem fi mulţumiţi de legislaţia comunitară şi, adesea, nici de cea a statelor membre, fiindcă se adevereşte frecvent cât de ineficiente rămân aceste reglementări. Adesea, situaţia se schimbă foarte puţin după intrarea în vigoare a legilor. Ca exemplu, putem menţiona diferenţa de salarizare între femei şi bărbaţi. De peste 30 de ani, legea interzice discriminarea bazată pe gen, însă aceste diferenţe nu s-au schimbat aproape deloc în ultimii 10 ani, uneori dovedind chiar o tendinţă ascendentă.

Accesul la aceste drepturi este o problemă specială, întrucât acţionarea în justiţie este adesea foarte costisitoare şi complicată. Autorităţile responsabile cu punerea în aplicare a egalităţii de şanse, cu supravegherea legislaţiei împotriva discriminării în statele membre, sunt în general dotate precar şi, din lipsă de resurse, competenţa lor este adesea limitată la furnizarea de informaţii şi recomandări. Sperăm ca în acest an să avem, de asemenea, ocazia de a analiza eficienţa legilor pe care le formulăm şi le adoptăm aici. Este evident că nu se pot rezolva toate prin mijloace legislative. Stereotipurile sunt greu de schimbat, totuşi, trebuie să recunoaştem că eficacitatea legilor noastre depinde de măsura în care reuşim să înfăptuim schimbarea. Încă o frază cu care închei: din când în când, merită cu siguranţă să privim înapoi pe drumul pe care l-am parcurs, dar trebuie şi să vedem clar unde ne îndreptăm. Ne punem mari speranţe în strategia reformulată pentru 2020, precum şi în reformularea strategiei privind egalitatea de şanse.

  Edite Estrela (S&D). – (PT) Mi-a făcut mare plăcere să vă ascult. Ne-aţi transmis mesaje pozitive şi v-aţi confirmat voinţa de a acţiona. Într-adevăr, este necesar să se întreprindă numeroase acţiuni, deoarece, la 15 ani de la Beijing, se poate observa că, din păcate, rezultatele sunt în continuare minore. Nu doar sărăcia continuă să aibă chip de femeie, ci şi analfabetismul, şomajul şi salarizarea scăzută. Continuă să existe discriminare în materie de acces la educaţie şi la sănătate. Femeile sunt principalele victime ale traficului de persoane şi ale violenţei fizice, sexuale şi psihologice. Femeile sunt subreprezentate în politică şi în consiliile de administraţie ale companiilor sau, cu alte cuvinte, sunt excluse din procesul de luare a deciziilor în mediul politic şi economic.

Pentru ca politicile privind egalitatea să fie adecvate şi eficiente, ştim că şi diagnosticul trebuie să fie de încredere, să se bazeze pe date statistice comparabile care sunt grupate în funcţie de gen. De aceste elemente avem nevoie pentru a putea pune un diagnostic corect şi pentru a pune în aplicare apoi măsurile corespunzătoare.

  Teresa Jiménez-Becerril Barrio (PPE). – (ES) Domnule preşedinte, aş dori să spun că nu am venit în Parlament ca să aplaud noua lege din Spania privind avortul.

Ceea ce mă interesează este viaţa umană şi sunt îngrijorată în mod deosebit pentru femeile - pe care mi-am propus să le apăr - a căror viaţă este în pericol din cauza violenţei domestice, iar eu sunt aici pentru a le oferi un spaţiu în care ele să poată trăi liber şi în siguranţă.

Rezoluţia Parlamentului din 2 februarie 2006 recomandă ca statele membre să adopte o atitudine de toleranţă zero faţă de toate formele de violenţă împotriva femeilor şi să adopte măsurile necesare pentru a asigura o protecţie mai bună victimelor.

Programul de la Stockholm, care a fost adoptat în acest Parlament, a instituit o zonă de libertate, justiţie şi securitate pentru toţi cetăţenii europeni, iar combaterea violenţei împotriva femeilor a fost considerată o prioritate în cadrul programului respectiv. Acesta a reflectat solicitarea pe care am adresat-o Preşedinţiei spaniole de a promova un ordin european de protecţie pentru victimele violenţei împotriva femeilor în timpul mandatului său, pentru a asigura că victimele acestor infracţiuni beneficiază de acelaşi nivel de protecţie în toate statele membre.

Într-o Europă fără frontiere, combaterea violenţei împotriva femeilor ar trebui, de asemenea, să fie fără frontiere, iar statele membre ar trebui să depună eforturi susţinute pentru a-şi armoniza legislaţia, pentru ca lupta împotriva maltratării femeilor să depăşească obstacolele legislative din calea sa şi să putem în sfârşit să protejăm vieţile femeilor şi ale copiilor lor, cel puţin în cadrul Uniunii Europene.

Prin urmare, solicit Comisiei şi Consiliului să facă tot ceea ce este necesar şi tot ce le stă în putinţă pentru a concretiza ordinul european de protecţie a victimelor, care este un instrument foarte eficient pentru a asigura că cei care nu respectă demnitatea femeilor şi dreptul acestora de a trăi liber şi în siguranţă nu vor rămâne nepedepsiţi.

  Iratxe García Pérez (S&D). – (ES) Domnule preşedinte, … (începutul discursului nu este disponibil din motive tehnice) … 30 000 de femei şi-au unit vocile, ideile şi planurile pentru a se dezvolta într-o societate mai echitabilă şi mai egală. Au venit din locuri diferite, dintr-un număr vast de ideologii şi culturi, dar au fost unite în obiectivul de luptă pentru recunoaşterea drepturilor la egalitate şi la justiţie, pentru participarea socială şi politică a femeilor, pentru împărţirea responsabilităţilor, pentru drepturile la sănătate sexuală şi reproductivă.

Astăzi, aceste obiective sunt mai prezente ca oricând şi, prin urmare, mai este o cale lungă de parcurs. Această rezoluţie ridică, astfel, probleme fundamentale, precum necesitatea dezvoltării de către Comisia Europeană a unei strategii de monitorizare a programului de activitate, a creării unor legături solide cu Platforma de la Beijing şi a promovării politicilor privind egalitatea de gen, neignorându-se perspectiva de gen în cadrul proceselor legislative.

Este important să nu uităm că, în prezent, Europa poate fi un punct de referinţă pentru restul lumii în ceea ce priveşte politicile de egalitate, dar, în activitatea şi în eforturile noastre, trebuie, de asemenea, să luăm în considerare toate femeile din afara Europei care nu au absolut niciun drept fundamental.

Pentru ele şi pentru femeile din Europa, trebuie să muncim cu asiduitate.

  Mariya Nedelcheva (PPE). – (FR) Domnule preşedinte, doamnă comisar, doamnelor şi domnilor, aş dori să o felicit pe dna Svensson pentru elaborarea acestei rezoluţii privind Platforma de acţiune pentru egalitatea de gen a Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Şi în prezent, inegalităţile dintre femei şi bărbaţi persistă în numeroase sectoare. Mă gândesc la cel al ocupării forţei de muncă, unde diferenţele de salarizare dintre femei şi bărbaţi sunt flagrante şi unde reconcilierea vieţii profesionale cu cea de familie este încă dificil de realizat. Aş putea enumera o mulţime de alte cazuri.

În ciuda eforturilor depuse pentru combaterea inegalităţii dintre femei şi bărbaţi, niciun obiectiv al Platformei de acţiune Beijing +15 nu a fost realizat pe deplin. Nu este vorba despre redefinirea la nesfârşit a obiectivelor noastre, întrucât le cunoaştem bine. Mai degrabă trebuie să reconsiderăm măsurile instituite pentru a le realiza.

Prin urmare, mi se pare esenţial ca Uniunea Europeană să îşi precizeze strategia în cadrul obiectivelor Platformei de acţiune a Organizaţiei Naţiunilor Unite, concentrându-se pe trei axe majore. Strategia noastră trebuie să fie articulată pe termen scurt, mediu şi lung.

Pe termen scurt, trebuie să se efectueze o examinare aprofundată a tuturor domeniilor sensibile, în contextul crizei economice şi financiare. Trebuie să se definească indicatori precişi care să ne permită evaluarea şi măsurarea impactului crizei asupra ocupării şi situaţiei economice a femeilor. Aceşti indicatori trebuie să se concentreze pe aspecte economice, sociale şi de mediu.

Pe termen mediu, trebuie să se realizeze, la nivel naţional, o monitorizare regulată şi o actualizare a datelor statistice de care dispunem. Iată de ce trebuie să se efectueze o revizuire periodică a seriilor de indicatori deja elaboraţi în cadrul Platformei de acţiune de la Beijing, în funcţie de relevanţa contextului politic, economic şi social. Luarea în considerare a acestor două aspecte ne va aduce consecvenţa de care avem nevoie la nivel european pentru realizarea obiectivelor noastre comune.

În cele din urmă, pe termen lung, trebuie să asigurăm integrarea politicilor privind egalitatea de gen, dar şi să încurajăm schimbul de practici între statele membre şi, bineînţeles, să asigurăm că foaia de parcurs a Comisiei Europene corespunde progreselor realizate.

Adoptând această structură pe trei niveluri, ne vom spori considerabil şansele de a ne realiza în final principalele obiective.

  Silvia Costa (S&D). – (IT) Domnule preşedinte, doamnă comisar, doamnelor şi domnilor, Beijing +15 se confruntă în acest an cu o criză financiară, economică şi a locurilor de muncă ce are un impact negativ asupra condiţiilor de trai şi de muncă a milioane de femei din Europa şi din lume, dar care poate reprezenta o ocazie pentru revizuirea modelelor de dezvoltare, a organizării pieţei muncii şi a politicilor sociale.

În efortul de consolidare a obiectivelor Beijing +15, Uniunea Europeană trebuie să îşi stabilească drept prioritate, în numele femeilor, politici în temeiul cărora să se acorde acces la resurse de mediu şi la credit, inclusiv prin intermediul microfinanţării; echilibrul între viaţa familială şi viaţa profesională, inclusiv prin intermediul adoptării directivei privind concediul pentru creşterea copilului, politici de formare profesională şi stimulente pentru întreprinderi care angajează tineri şi femei şi lupta împotriva traficului de persoane, cu o nouă directivă care sperăm că se va baza pe rezoluţia aprobată în cursul ultimei perioade de sesiune de la Strasbourg.

Înainte de toate, trebuie să ne orientăm ajutorul pentru cooperare spre acordarea de puteri femeilor din ţările cele mai sărace, în special din ţările africane, creând o posibilă alianţă euro-africană cu femeile.

Ar fi bine – şi acum mă adresez dnei comisar şi dlui preşedinte – dacă delegaţia europeană la New York ar promova şi ar obţine sprijin pentru campania de acordare a Premiului Nobel pentru Pace femeilor din Africa, reprezentate simbolic de liderii asociaţiilor care activează în ţările cel mai grav afectate de conflicte şi sărăcie.

  Sylvie Guillaume (S&D). – (FR) Dezbatem azi egalitatea între femei şi bărbaţi, la 15 ani de la patra Conferinţă mondială privind femeile, desfăşurată la Beijing, şi sărbătorim în acelaşi timp Anul european al luptei împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale.

Aş dori să stabilesc o legătură între cele două, întrucât este adevărat, în mod cert, că femeile rămân principalele victime ale precarităţii locului de muncă. În Franţa, de exemplu, acestea reprezintă 80 % din lucrătorii cu timp parţial, ocupând locuri de muncă precare şi prost plătite. De asemenea, 80 % dintre femei câştigă mai puţin decât salariul minim, însemnând că, mai târziu, vor beneficia de pensii care vor fi comparabile cu venitul minim de subzistenţă. La aceasta se adaugă faptul că diferenţa medie de salarizare între femei şi bărbaţi persistă la un nivel foarte ridicat.

Într-o anumită măsură, egalitatea de gen există, prin urmare, doar în teorie, iar femeile, care se confruntă în continuare cu o mare parte dintre responsabilităţile familiale, trebuie uneori să muncească în mai multe locuri de muncă, la mai mulţi angajatori, pentru a câştiga în final mai puţin decât bărbaţii.

De aceea, trebuie în mod categoric să instituim politici publice care vizează tocmai aceste inegalităţi, atât pe piaţa muncii, cât şi la nivelul gospodăriei, precum şi sisteme de securitate socială care răspund în mod activ nevoilor femeilor. Fără aceste măsuri, obiectivele de la Beijing riscă să rămână de domeniul utopiei.

  Vilija Blinkevičiūtė (S&D). – (LT) Principiul egalităţii de gen este foarte important pentru Uniunea Europeană pentru realizarea obiectivelor de creştere, de ocupare a forţei de muncă şi de coeziune socială. Uniunea Europeană a avansat în mod semnificativ cu punerea în aplicare a Platformei de la Beijing, dar nu putem fi mulţumiţi pe deplin de situaţia actuală. Raportul privind punerea în aplicare a Platformei de la Beijing a arătat că, în Uniunea Europeană, obiectivele stabilite nu au fost încă îndeplinite. Este foarte important că se folosesc indicatorii de la Beijing pentru a dezvolta perspectiva egalităţii de gen în programele de reformă naţionale, precum şi în rapoartele naţionale privind securitatea socială şi incluziunea socială. Există în continuare, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, o lipsă de date suficient de sigure şi comparabile care să determine indicatori sociali, cum ar fi sărăcia femeilor, violenţa împotriva femeilor şi mecanisme instituţionale. Una dintre misiunile Institutului european pentru egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi este aceea de a opera cu date comparabile. Obiectivele fixate în programul de activitate al institutului ar trebui să ajute, în special, la punerea în aplicare a indicatorilor stabiliţi la Beijing. Sunt convinsă că, în condiţii de recesiune economică, este esenţial să consolidăm mecanismele instituţionale pentru egalitatea de gen.

PREZIDEAZĂ: DL VIDAL-QUADRAS
Vicepreşedinte

  Mairead McGuinness (PPE). – Domnule preşedinte, le mulţumesc colegilor pentru contribuţia lor la această dezbatere.

M-am adresat, recent, unui grup la nivel înalt de lucrătoare din serviciul public, femei care au atins cel mai înalt nivel la locul de muncă, şi erau îngrijorate cu privire la modul în care ar putea să avanseze şi mai mult. Doresc să modific puţin această dezbatere, deoarece cred că petrecem prea mult timp încercând să împingem femeile către anumite profesii şi că nu analizăm de ce există profesii în care bărbaţii nu se implică. Principalul motiv este acela să nu sunt plătiţi suficient, şi voi fi destul de directă în privinţa acestui lucru – nu plătim destul pentru munca de curăţenie, munca pe care nimeni nu vrea să o facă. Poate că, dacă am analiza modul de distribuire a plăţilor în cadrul acestor tipuri de profesii, am obţine egalitate la acel nivel, precum şi la cealaltă extremă. Cred că este necesar să analizăm aceste aspecte dacă dorim să avem o adevărată egalitate de gen.

Cred că Preşedinţia spaniolă este foarte preocupată, de exemplu, de rolul femeilor în agricultură. Din nou, ele au un rol major, însă acest lucru nu este recunoscut şi, cu siguranţă, nu este luat în considerare şi, din nou, acesta este un aspect important al viitoarelor noastre reforme privind politica agricolă.

Există două aspecte pe care doresc să le menţionez. La această dezbatere contribuie numeroase femei, însă cred că trebuie să fim sinceri cu privire la câte dintre noi avem copii în întreţinere. Am putea să ne aflăm aici dacă am avea? Da, însă numai pentru că noi câştigăm mult mai mulţi bani decât alte persoane care nu pot face ce facem noi.

În cele din urmă, să recunoaştem situaţia femeilor din Iran. Ieri, am primit veşti despre situaţia lor şi cred că acest Parlament şi această dezbatere ar trebui să le recunoască lupta şi să le ureze succes.

  Silvia-Adriana Ţicău (S&D). - Egalitatea de şanse dintre bărbaţi şi femei este un principiu fundamental al Uniunii Europene stipulat de legislaţia comunitară. În 2009, femeile reprezentau 24 % dintre membrii parlamentelor naţionale, 26 % dintre membrii guvernelor naţionale şi 33 % dintre liderii de companii europene şi, de asemenea, 18 % dintre profesorii din universităţile publice europene. Vreau să menţionez că 81,3 % dintre femeile tinere au absolvit cel puţin învăţământul secundar, iar 59 % dintre absolvenţii de universităţi din Uniunea Europeană sunt femei.

Strategia Uniunii Europene pentru creştere şi angajare a forţei de muncă şi-a propus ca, până în 2010, rata de angajare a femeilor să fie de 60 %. Riscul sărăciei în rândul femeilor, însă, se datorează, în primul rând, situaţiei familiilor monoparentale conduse de femei. Cred că este important să asigurăm femeilor şanse egale pentru dezvoltarea şi planificarea carierei, condiţii pentru reconcilierea vieţii personale, a vieţii profesionale cu viaţa de familie; şi aici vreau să subliniez importanţa facilităţilor de îngrijire a copiilor. Ne-am propus ca 30 % dintre copiii sub trei ani să poată fi înscrişi, să beneficieze de servicii de îngrijire a copilului sub trei ani.

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL). – (PT) Pe măsură ce ne apropiem de sărbătorirea Zilei Internaţionale a Femeii, de sărbătorile centenare şi de aniversarea a 15 ani de la aprobarea Platformei de acţiune de la Beijing, observăm că în vieţile femeilor continuă să existe probleme grave, pentru că sunt victime ale unor locuri de muncă precare, ale şomajului, ale agravării inegalităţilor, ale crizei capitalismului şi ale violenţei în societate, la locul de muncă şi în cadrul familiei. Sărăcia are chip de femeie, inclusiv aici, în Uniunea Europeană, unde femeile reprezintă majoritatea celor 85 de milioane de persoane care trăiesc în sărăcie. Din aceste motive, nu doar susţinem rezoluţia care a fost aprobată de Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea între sexe, dar şi sperăm că va fi aprobată cu majoritate de voturi de acest Parlament, inclusiv punctul care subliniază că sănătatea sexuală şi reproductivă şi drepturile aferente fac parte integrantă din agenda privind drepturile femeii şi că este esenţial să intensificăm eforturile pentru a îmbunătăţi drepturile şi sănătatea în materie de reproducere ale femeilor, atât în Europa, cât şi la nivel global.

Este momentul să punem capăt inegalităţii şi stereotipurilor şi să acordăm prioritate promovării drepturilor egale pentru femei şi bărbaţi în cadrul progresului social.

  Corina Creţu (S&D). - Unul din domeniile de acţiuni definite de Platforma de la Beijing în 1995 a vizat combaterea violenţelor împotriva femeilor. La 15 ani de la această conferinţă istorică a ONU, bilanţul eforturilor pentru îmbunătăţirea situaţiei femeilor în lume este dezamăgitor. Numeroase programe adoptate de-a lungul anilor rămân dezolant de îndepărtate de realitate, ca şi Obiectivele de dezvoltare ale mileniului, unde figurează promovarea egalităţii de gen. Din păcate, violenţa conjugală, violul ca armă de război, mutilarea genitală, căsătoria forţată, traficul de persoane sau sclavia sexuală rămân coşmarul ce distruge vieţile a milioane de femei din întreaga lume.

Cred că fără implicarea şi mai pronunţată a Uniunii Europene nu putem vorbi de reuşită. Avem nevoie de o strategie complexă care să vizeze sărăcia, lipsa de educaţie şi de informare, impunitatea, conflictele armate, traficul de persoane în scopul prostituţiei. Cred că este important să nu uităm că, înainte de a fi o cauză a răului, violenţa împotriva femeilor este un efect al unui complex de factori la a căror rădăcină trebuie acţionat mai unit şi mai ferm

  Franz Obermayr (NI). – (DE) Domnule preşedinte, există un laitmotiv al Platformei de acţiune de la Beijing, şi anume nediscriminarea. Acesta este un lucru bun. Femeilor nu ar trebui să li se ofere un aranjament mai puţin favorabil fără motive bune şi întemeiate.

Totuşi, nu cred că atingerea unui anumit număr de femei – aşa numita „discriminare pozitivă” – este o abordare rezonabilă în privinţa acestui lucru. Competenţele trebuie să fie criteriul-cheie, nu genul. Prin urmare, resping cu fermitate numărul prestabilit de femei în numirea Comisiei Europene. În loc să ne gândim la cote, ar trebui să ne concentrăm asupra femeilor care sunt oprimate şi discriminate.

În Europa, permitem ca femeile musulmane să continue să trăiască într-un fel de societate paralelă, unde violenţa împotriva femeilor şi alte forme de oprimare fac parte din viaţa de zi cu zi. Permitem ca femeile musulmane din Europa să nu aibă niciun fel de libertate de a lua decizii în numeroase domenii din vieţile lor. Aceasta începe cu modul de a se îmbrăca şi continuă la educaţie şi la alegerea carierei, până la alegerea soţului. Susţinătorii drepturilor femeii din ţările islamice ne abordează, sperând că se va face ceva în privinţa acestui lucru aici. Unde este Europa drepturilor omului atunci când avem nevoie de ea?

Prin urmare, consider că ar trebui să încetăm aceste discuţii artificiale despre cote şi, în schimb, să lucrăm în direcţia combaterii discriminării masive care are loc zilnic în Europa sub pretextul libertăţii religioase – acest lucru chiar nu are loc în comunitatea noastră de valori luminată.

  Monika Flašíková Beňová (S&D). – (SK) Dacă nu ar fi existat intervenţia anterioară, a domniei voastre şi a ministrului, am fi fost un grup de femei care discută despre cum să îmbunătăţim egalitatea de gen. Aceasta este, fără îndoială, una dintre cele mai importante probleme ale societăţii moderne şi ale erei moderne şi sunt de acord cu dna Svensson în privinţa faptului că există o necesitate esenţială de coordonare a activităţilor la toate nivelurile.

Pe lângă problema reală a inegalităţii de gen persistente, la nivel european există şi o absenţă a unei rezoluţii de înaltă calitate, diferenţiată în funcţie de gen, privind indicatorii conveniţi, de exemplu în domeniul sărăciei în rândul femeilor, al violenţei împotriva femeilor sau al drepturilor omului în cazul femeilor. Prin urmare, Comisia ar trebui să încredinţeze Eurostat sarcina dezvoltării unor legături pentru a coordona colectarea datelor comparative sau a datelor oferite de statele membre, iar Comisia ar trebui, în acelaşi timp, să facă presiune asupra statelor membre să coopereze în mod activ cu Eurostat.

Cu toate acestea, UE este în continuare lider mondial în domeniul egalităţii de gen şi cred că ar trebui să împărtăşim cu restul lumii exemplele de bune practici pe care le deţinem deja,în UE. În cadrul următoarei runde de negocieri ar trebui să vorbim şi despre lucrurile bune pe care am reuşit să le obţinem. Cred că, peste cinci ani, la cea de-a 20-a aniversare a Platformei de la Beijing, ar trebui să putem sărbători în sfârşit progrese mai mari în privinţa rezolvării inegalităţii de gen la nivel mondial.

  Angelika Werthmann (NI). – (DE) Domnule preşedinte, egalitatea de gen este un principiu fundamental al UE. Acest principiu este prevăzut în tratate, pe internet şi este deseori şi în numeroase locuri citat cu entuziasm. Prin urmare, ar trebui să fie justificat să întreb de ce vorbim mereu despre el. Răspunsul este, foarte simplu, pentru că egalitatea nu este pusă în aplicare în numeroase domenii. Aştept cu nerăbdare ziua în care nu va mai fi necesar să vorbim despre aceasta şi în care principiul egalităţii de gen a fost, în cele din urmă, realizat în sfera socială.

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului. – (ES) Domnule preşedinte, sunt de acord cu toate intervenţiile anterioare, cu toate, cu excepţia intervenţiei dlui Obermayr, cu care, întâmplător, sunt de acord numai parţial.

Trebuie să spun că intervenţiile deputatelor femei sunt expresia unei etape noi care începe în Uniunea Europeană şi în domeniul egalităţii de gen.

Egalitatea de gen nu aduce beneficii numai femeilor; aduce beneficii şi bărbaţilor. Egalitatea este un principiu esenţial pentru coexistenţă. Prin urmare, am crezut că astăzi vor interveni atât femei, cât şi bărbaţi, deoarece ne aduce beneficii tuturor, nu numai femeilor, şi cred că Uniunea Europeană şi-a asumat un angajament foarte inteligent privind egalitatea de gen.

A realizat acest lucru în articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care stipulează principiul egalităţii între bărbaţi şi femei pentru prima oară în dreptul primar; în articolul 3 din acest tratat; în articolul 8 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care stipulează faptul că toate politicile Uniunii trebuie să fie guvernate de principiul egalităţii de gen. Aceasta înseamnă toate politicile: cu alte cuvinte, tratatele situează principiul egalităţii de gen în centrul politicilor europene, acesta devenind un principiu de bază pe agenda politică a Uniunii Europene. Ceea ce este trebuie cu adevărat să întreprindem este să punem în practică acest mandat care ne-a fost acordat prin Tratatul privind Uniunea Europeană.

Aceasta este ceea ce doreşte să facă Preşedinţia spaniolă şi ceea ce doreşte să facă Uniunea Europeană şi suntem convinşi că şi Comisia va coopera.

Chiar ieri am avut o reuniune cu Comisia la Madrid. A fost prezent comisarul Reding şi suntem siguri că va exista o strânsă cooperare din partea Comisiei pentru ca ambiţiile noastre privind egalitatea de gen să devină o realitate în mandatul acestei preşedinţii.

Pentru început, pentru a menţiona numai ceva ce se va întâmpla în curând, data de 8 martie va fi o zi importantă, pentru că este Ziua Internaţională a Femeii, când Parlamentul European din Strasbourg va discuta Carta femeii. În aceeaşi zi, Consiliul Ocuparea Forţei de Muncă, Politică Socială, Sănătate şi Consumatori va discuta şi ideea egalităţii legată de coeziunea socială, care este un alt principiu al Uniunii, egalitatea de gen legată de coeziunea socială şi de eradicarea violenţei.

Subiectul care a fost menţionat cel mai frecvent în intervenţiile dvs. a fost, probabil, necesitatea eradicării violenţei de gen, care este cel mai mare flagel al societăţilor noastre, ceea ce este cel mai rău în societăţile noastre: violenţa împotriva femeilor.

Sunt sigur că ordinul de protecţie împotriva violenţei de gen va fi una dintre realizări, deoarece va trebui să vedem ce se va obţine în cursul lunilor următoare în ceea ce priveşte realizările. Voi spune, din nou, că ne vom baza pe cooperarea Comisiei şi a Parlamentului European în acest domeniu.

  Viviane Reding, membră a Comisiei. – Domnule preşedinte, directivele privind egalitatea au fost iniţiate în anii '70 şi, de atunci, numeroase directive nu numai că au modificat legislaţia statelor membre – la acel moment, nu exista legislaţie în statele membre –, ci şi au creat legislaţia în statele membre, legislaţia privind egalitatea dintre bărbaţi şi femei la toate nivelurile societăţii. Cu toate acestea, şi aveţi dreptate în această privinţă, avem legi bune, însă, în practică, nu sunt respectate. Cred că primul lucru pe care va trebui să îl facem nu va fi să creăm noi legi, ci să ne asigurăm că legile sunt aplicate de facto în societate.

Visez la un moment în care vom putea să purtăm o dezbatere în acest Parlament, şi 50 % dintre vorbitori vor fi bărbaţi, iar 50 % femei. Am un vis în care nu mai avem nevoie de Ziua Internaţională a Femeii, deoarece nu mai există nicio problemă. Visele sunt frumoase, practica este prezentă, iar noi trebuie să luăm atitudine în această privinţă. Iată de ce sunt foarte recunoscătoare Preşedinţiei spaniole, care a plasat problema femeilor pe primul loc al listei de priorităţi.

Împreună cu colegii mei din Comisie, suntem foarte devotaţi includerii integrării principiului de egalitate între femei şi bărbaţi în toate politicile pe care le vom prezenta. Împreună cu colegul meu, dl Andor, responsabil pentru ocuparea forţei de muncă, ne vom asigura că acest lucru va fi pus în practică în programul 2020.

După cum am afirmat anterior, în cazul celorlalte elemente, îmi voi desfăşura activitatea împreună cu Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen privind noua strategie de egalitate, în cadrul căreia probleme cum sunt diferenţele de salarizare între femei şi bărbaţi şi participarea femeilor la procesul decizional vor deţine un loc important pe agendă, deoarece sunt probleme structurale reale, pe care trebuie să le rezolvăm. Există, însă, şi probleme ale societăţii care sunt foarte complicate şi pe care trebuie să le combatem cu ajutorul organizaţiilor de femei, cu ajutorul ministerelor statelor membre, cu ajutorul legislaţiei naţionale, cu ajutorul legislaţiei europene şi există, bineînţeles, şi problema îngrozitoare a violenţei împotriva femeilor. Cred că aceasta va fi plasată pe primul loc în cadrul activităţii pe care o vom desfăşura.

Cu toate acestea, doamnelor, cred că, atunci când puternica dvs. delegaţie se va deplasa la New York pentru a sărbători 15 ani de la Platforma de la Beijing, ar trebui să fim mândre deoarece, dacă analizăm ce am realizat în cursul ultimilor 15 ani, rezultatele sunt foarte bune. Desigur, nu am ajuns încă acolo unde ne vor ghida visele, însă am realizat multe lucruri şi, prin intermediul acestei experienţe, putem să ajutăm foarte mult femeile din alte ţări. Acesta va fi subiectul reuniunii de la New York. Nu va analiza numai ceea ce întreprind femeile europene, ci şi ceea ce femeile europene, politicile europene, politicile de dezvoltare pot întreprinde pentru femeile de pe alte continente.

În acest sens, cred, de asemenea, că această Cartă a drepturilor fundamentale, care este un text minunat ce ar trebui să fie citit de fiecare copil din şcolile europene şi care ar trebui să fie studiat de fiecare student din universităţile noastre, subliniază, într-adevăr, ceea ce este important: nu există nicio diferenţă între bărbaţi şi femei. Sunt egali, iar noi avem responsabilitatea de a ne asigura că vorbim deschis atunci când această problemă fundamentală nu este pusă în practică în cadrul aplicării noastre a legislaţiei statelor membre. Nu numai aici ar trebui să vorbim deschis; ar trebui să vorbim deschis şi în cadrul statelor noastre membre şi să indicăm problemele care apar şi care nu sunt rezolvate, nu să tăcem până când vom rezolva problema.

Fac apel la toţi bărbaţii din acest Parlament. Vă rog să vă alăturaţi vocile celor ale femeilor.

  Preşedintele. – Am primit o propunere de rezoluţie(1)depusă în conformitate cu articolul 115 din Regulamentul de procedură.

Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc mâine la ora 11.30.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  Vasilica Viorica Dăncilă (S&D), în scris. – (RO) Organizaţia Naţiunilor Unite a instituit Ziua internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor, pe care întreaga lume o sărbătoreşte în fiecare an pe 25 noiembrie. Acesta este un fenomen foarte răspândit, câtă vreme 45 % dintre femeile europene sunt victime ale diferitelor forme de violenţă, iar la nivel mondial una din trei femei a fost bătută, forţată să întreţină raporturi sexuale sau abuzată în alte moduri. Manifestarea respectivă nu înseamnă doar violenţă în familie împotriva femeilor şi fetelor, ci şi exploatare, violenţe sexuale, trafic de persoane, crime în numele onoarei, practici tradiţionale periculoase, precum arderea miresei sau căsătoriile timpurii si alte forme de violenţă asupra trupului, psihicului şi demnităţii lor. În cele mai multe cazuri agresorul este soţul sau prietenul intim, ori unul dintre cunoscuţi. Consider că violenţa asupra femeii este una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului şi este un fenomen cu atât mai grav cu cât există pe fiecare continent, în fiecare ţara şi cultură, indiferent de nivelul de dezvoltare economic. Autorii acestor fapte trebuie aspru pedepsiţi, iar în cazul infracţiunilor pe scară largă Curtea Penală Internaţională trebuie să joace un rol important şi în strânsă corelaţie cu deciziile instanţelor naţionale.

  Lidia Joanna Geringer de Oedenberg (S&D), în scris. – (PL) Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, se apropie cea de-a 15-a aniversare a faimoasei Conferinţe mondiale privind egalitatea în drepturi între femei şi bărbaţi organizată de ONU la Beijing. În cursul acestor 15 ani, cele 189 de ţări care au semnat Platforma ONU de acţiune pentru egalitatea de gen au reuşit să obţină un anumit progres în toate cele 12 domenii de interes identificate în document. Totuşi, majoritatea problemelor identificate atunci sunt încă de actualitate astăzi, şi în special problema violenţei domestice împotriva femeilor şi implicarea femeilor în conflictele armate. Aceste subiecte nu trebuie să fie prezentate în Parlamentul European – le discutăm în cadrul dezbaterilor privind cazurile de încălcare a drepturilor omului în aproape fiecare sesiune plenară. Prin urmare, aş dori să-mi exprim stima faţă de iniţiativa ONU. La fiecare cinci ani, în numeroase ţări este desfăşurată o revizuire detaliată a Platformei de acţiune (ultima oară a fost revizuită în 2005) şi sunt subliniate cele mai urgente aspecte. În urmă cu cinci ani, la conferinţa de la New York, în atenţia ţărilor care sunt semnatare ale Platformei de acţiune a fost adus numărul ridicat de violuri comise împotriva femeilor, creşterea numărului de infecţii cu HIV/SIDA în rândul femeilor şi discriminarea care există împotriva femeilor în privinţa ocupării forţei de muncă. Din păcate, aceste observaţii ar putea fi făcute din nou astăzi. Avem nevoie de un plan de acţiune foarte specific, cu sprijinul real al tuturor semnatarilor Platformei şi cu implicarea Uniunii Europene, pentru ca, la următoarea revizuire a programului, peste cinci ani, să se vadă un progres real.

  Daciana Octavia Sârbu (S&D), în scris. – (RO) Am convingerea că egalitatea de gen trebuie să se numere printre obiectivele centrale ale oricărei democraţii. Deşi s-au făcut multe eforturi în Uniunea Europeană pentru a atinge obiectivele Platformei de acţiune de la Bejing, totuşi, acestea nu au putut fi îndeplinite în totalitate. In Europa, încă ne confruntăm cu stereotipuri puternice referitoare la femei, cu diferenţe semnificative de remunerare între genuri, iar progresele făcute în direcţia atragerii mai multor femei în posturile de decizie sunt foarte lente. În general, însă, egalitatea de şanse rămâne, din păcate, doar un deziderat, mai ales în cazul ţărilor est-europene, noi membre ale UE. Pentru a ajunge la rezultate mai bune în statele membre, referitoare la atingerea obiectivelor Platformei de acţiune la Beijing, este neapărată nevoie de date fiabile şi comparabile, atât la nivel european cât şi la nivel naţional privind situaţia femeilor, dar şi de o revizuire periodica a progreselor înregistrate in domeniile critice identificate de platformă. Mă bucură însă, faptul că Preşedinţia Spaniolă a inclus în lista sa de priorităţi problemele egalităţii de gen şi că a acordat o atenţie deosebită femeilor din agricultură si pe această cale ţin să o felicit pentru aceasta iniţiativă.

  Joanna Senyszyn (S&D), în scris. – (PL) Unul dintre domeniile strategice identificate în cadrul Platformei de acţiune de la Beijing este acela al drepturilor femeilor ca parte inalienabilă, integrală şi indivizibilă a drepturilor universale ale omului. Obiectivul este de a aplica pe deplin instrumente internaţionale pentru protejarea acestor drepturi, inclusiv Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor. O formă de discriminare este reprezentată de încălcarea drepturilor reproductive ale femeii. Un raport din 2007 privind respectarea drepturilor reproductive în Polonia şi recomandările Comisiei ONU pentru drepturile omului, bazate pe acest raport, arată în mod clar că femeile poloneze întâmpină dificultăţi în obţinerea accesului la metode de contracepţie rambursabile, la îngrijire medicală în timpul sarcinii, la teste prenatale şi chiar la travaliu fără durere. Nu li se acordă posibilitatea de a efectua avorturi legale în aproape fiecare caz, chiar şi în cazuri acceptate prin lege. În consecinţă, în Polonia au loc anual 200-400 de întreruperi de sarcină legale, comparativ cu 100 000 ilegale.

Propun adoptarea unui procentaj de avorturi legale, calculat ca număr de întreruperi de sarcină legale la 1 000 de naşteri de copii vii anual, ca măsură a egalităţii femeilor din statele membre ale UE. În ţările în care femeile au dreptul de a alege avortul, acest procent fluctuează în jurul valorii de 200. În Polonia, această valoare este 1. Aceasta este o măsură obiectivă a încălcării drepturilor reproductive ale femeii în Polonia. Fac apel la o cooperare mai eficientă între UE şi ONU în materie de monitorizare a drepturilor femeii şi instituirea unor măsuri care să cuantifice încălcarea drepturilor femeii.

  Anna Záborská (PPE), în scris. – (FR) Rezoluţia nu reflectă întreaga Platformă de acţiune de la Beijing. Ca întotdeauna, este mai simplu să insistăm asupra stereotipurilor sexuale, a „sănătăţii reproductive”, ca să nu mai amintesc avorturile, CEDAW, violenţa şi cotele. Nu mai există alte probleme ale marii majorităţi a femeilor şi mamelor din Europa şi de pe glob? Nu este timpul să abordăm şi alte obstacole? Cu toate acestea, punctul 9 din Platforma de acţiune de la Beijing îşi declară ca obiectiv emanciparea tuturor femeilor. Este esenţial ca toate femeile să se poată identifica cu politici publice de egalitate de şanse, care respectă diferenţele lor naturale şi caracterul lor necesar complementar, şi care nu pierd din vedere importanţa identităţilor naţionale şi regionale sau diversitatea religioasă, culturală şi istorică. Punerea în aplicare a Platformei de acţiune este, în mod suveran, responsabilitatea fiecărui stat membru, luând în considerare şi demonstrând un respect strict pentru diversitatea valorilor religioase şi etice şi pentru moştenirea culturală şi convingerile filozofice ale persoanelor şi ale comunităţilor acestora. Dacă punerea în aplicare a Platformei de la Beijing ar fi respectat aceste premise, nu am fi observat numai o îmbunătăţire redusă a situaţiei femeilor. Această rezoluţie transmite un semnal distorsionat, care mai curând dezbină decât uneşte.

  Artur Zasada (PPE), în scris. – (PL) Susţin pe deplin activitatea dnei Svensson privind chestiunea egalităţii de gen şi sunt de acord că aspectele pe care domnia sa le-a semnalat au o influenţă semnificativă asupra procesului de obţinere a unor drepturi egale pentru femei şi bărbaţi. În acelaşi timp, aş dori să subliniez faptul că numeroase femei aleg, în mod conştient şi liber, să lucreze acasă, în numele familiei. Uneori, sunt forţate să-şi abandoneze cariera din motive neprevăzute, cum este necesitatea de a îngriji un copil bolnav sau cu dizabilităţi. În această situaţie, o problemă importantă este reprezentată de lipsa unor soluţii adecvate cu privire la drepturile la pensie pentru aceste femei. În numeroase ţări nu există niciun fel de soluţii în acest domeniu, sau cele care sunt instituite nu sunt suficiente pentru a asigura femeilor un trai decent. Prin urmare, este, de asemenea, esenţial ca dezbaterea privind egalitatea de gen să includă şi problema drepturilor pentru femeile care au grijă de gospodărie şi de copii.