Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2010/2592(RSP)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentelor :

Texte depuse :

B7-0175/2010

Dezbateri :

PV 10/03/2010 - 12
CRE 10/03/2010 - 12

Voturi :

PV 11/03/2010 - 8.1

Texte adoptate :

P7_TA(2010)0063

Dezbateri
Miercuri, 10 martie 2010 - Strasbourg Ediţie JO

12. Cuba (dezbatere)
Înregistrare video a intervenţiilor
PV
MPphoto
 

  Preşedinta. – Următorul punct se referă la declaraţiile Consiliului şi ale Comisiei privind situaţia din Cuba.

 
  
MPphoto
 

  Diego López Garrido, preşedinte în exerciţiu al Consiliului.(ES) Doamnă preşedintă, moartea lui Orlando Zapata a fost un eveniment extrem de negativ, care nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată şi care nu dorim să se repete în Cuba sau oriunde altundeva.

Uniunea Europeană şi instituţiile sale trebuie să se angajeze în condamnarea evenimentelor care constituie încălcări ale drepturilor omului şi să acţioneze pentru a asigura că niciodată nu se va mai întâmpla un lucru asemănător. Acesta trebuie să fie angajamentul Uniunii Europene.

Drepturile omului sunt un simbol fundamental al identităţii Uniunii Europene, deoarece credem în valorile de libertate, toleranţă şi pluralism. Este aşadar personalitatea noastră, personalitatea noastră cea mai autentică. Acolo unde au loc violări ale acestor drepturi universale, Uniunea Europeană le condamnă în mod public, şi am făcut acest lucru şi în cazul Cuba. Am procedat astfel când ne-am arătat pesimismul şi îngrijorarea faţă de lipsa progresului privind drepturile omului în Cuba şi am procedat astfel când am cerut ca prizonierii de conştiinţă din închisorile cubaneze să fie eliberaţi. Există în prezent în jur de 200 de prizonieri de conştiinţă, unii dintre ei aflaţi într-o situaţie foarte complicată în ceea ce priveşte sănătatea lor, iar unul dintre aceştia este Guillermo Fariñas, care se află într-o situaţie foarte gravă şi, de asemenea, în greva foamei.

Am făcut la fel când am spus că apărătorii drepturilor omului din Cuba trebuia să fie protejaţi şi am făcut la fel când am spus că guvernului cubanez, care avea în jurisdicţia sa o serie de prizonieri, ar trebui să i se ceară socoteală pentru moartea lui Orlando Zapata.

Oricum, politica Uniunii Europene referitoare la Cuba merge înainte. Ea este structurată în jurul anumitor elemente şi aş dori să subliniez câteva dintre acestea.

În primul rând, dialogul politic. Dialogul politic cu instituţiile, cu autorităţile şi cu întreaga societate civilă cubaneză, care în mod firesc se extinde la drepturile omului. În al doilea rând, există o cooperare pentru dezvoltare cu Cuba, care este un act de solidaritate cu poporul cubanez, nici mai mult, nici mai puţin. Aceasta presupune şi promovarea progresului în materie de cultură şi practici democratice în Cuba.

Acestea sunt elementele fundamentale ale unei politici care este în mod esenţial îndreptată spre o singură ţintă: poporul cubanez, bunăstarea, evoluţia sa, condiţiile de viaţă şi respectul pentru drepturile omului.

 
  
MPphoto
 

  Andris Piebalgs, membru al Comisiei. – Doamnă preşedintă, Comisia regretă profund moartea domnului Orlando Zapata şi circumstanţele în care aceasta s-a produs. Aş dori să îmi exprim, de asemenea, profunda îngrijorare pentru ceilalţi prizonieri politici din Cuba. Toţi cei aflaţi aici împărtăşim acelaşi sentiment de furie şi frustrare faţă de moartea domnului Zapata şi vom face tot ceea ce ne stă în putinţă ca să ne asigurăm că astfel de evenimente nu se vor mai întâmpla în Cuba sau în orice altă ţară.

Uniunea Europeană este bine înrădăcinată în valorile democratice, drepturile omului şi libertăţile fundamentale, pe care facem tot posibilul să le protejăm şi să le promovăm după ce, până foarte recent, au suferit încălcări ale drepturilor de bază ale omului pe propriul nostru continent. Drepturile omului sunt universale şi nu au graniţe. Acest principiu este o parte integrantă a dialogului nostru cu toţi partenerii din Europa şi din exterior.

Angajamentul constructiv, nu o politică de coerciţie şi sancţiuni, rămâne la baza politicii noastre faţă de Cuba, după cum se subliniază în poziţia comună adoptată în 1996. Acesta este raţionamentul care a făcut Consiliul să decidă în iunie 2008 ridicarea măsurilor diplomatice din 2003, ca mijloc de facilitare a procesului de dialog politic, şi să permită folosirea deplină a instrumentelor în cadrul poziţiei comune din 1996. Acesta este şi raţionamentul care a condus multe state membre să îşi reia cooperarea pentru dezvoltare cu Cuba în ultimele luni, reprezentând un segment divers al partidelor politice reprezentate în Parlamentul European şi reflectând, astfel, opinia comună legată de rolul important pe care trebuie să îl joace cooperarea pentru dezvoltare în Cuba.

În asemenea momente în Cuba, lipsa unor acţiuni ar fi alegerea cea mai rea posibilă pentru credibilitatea Uniunii Europene în calitate de actor global. În joc se află nu numai această credibilitate, ci şi capacitatea noastră de a fi prezenţi în Cuba. Prin urmare, consider cu tărie că, pe viitor, trebuie să continuăm şi să aprofundăm dialogul politic actual şi să continuăm cooperarea cu Cuba, ca instrument de îmbunătăţire a vieţilor poporului cubanez.

Cooperarea cu Cuba nu a fost niciodată suspendată de Uniunea Europeană, deoarece dezvoltarea nu înseamnă susţinerea guvernului, ci susţinerea poporului. Opinia noastră a fost întotdeauna că o cooperare pentru dezvoltare constituie un element important pentru relaţiile noastre cu acest stat. De proiectele în curs de desfăşurare din Cuba beneficiază populaţia în mod direct prin faptul că se abordează nevoile sale fundamentale, prin susţinerea pentru reabilitare şi reconstrucţie după uragane, siguranţa alimentară şi adaptarea la schimbările climatice. De asemenea, se desfăşoară proiecte pentru a susţine activităţile actorilor nestatali.

Aş dori să fiu foarte clar că nu există o finanţare a CE acordată prin intermediul guvernului sau a entităţilor publice. Banii sunt acordaţi prin intermediul agenţiilor Naţiunilor Unite şi a ONG-urilor europene, care salută prezenţa Comisiei şi a Uniunii Europene aici.

Este important faptul că Uniunea Europeană continuă să abordeze nevoile de bază ale populaţiei cubaneze, în vreme ce intervin în sectoarele strategice prin instrumentele tematice sau geografice disponibile. Sarcina căreia UE trebuie să îi facă faţă într-un mod hotărât este aceea de a găsi echilibrul corect între disponibilitatea pentru dialog, susţinerea populaţiei cubaneze cu ajutorul cooperării pentru dezvoltare şi reafirmarea principiilor noastre.

 
  
MPphoto
 

  José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra, în numele Grupului PPE.(ES) Doamnă preşedintă, când grupul meu a solicitat ca această chestiune să fie inclusă pe ordinea de zi, nu a procedat astfel pentru a sublinia greşelile, care uneori sunt ireparabile, din cadrul politicilor care tolerează duşmanii libertăţii. De asemenea, nu a procedat astfel pentru a câştiga beneficii politice în urma acestui denunţ.

A făcut acest lucru pentru ca Parlamentul, care este instituţia aflată în centrul democraţiei Uniunii Europene, să poată vorbi deschis pentru a condamna moartea unei persoane nevinovate şi, mai presus de toate, să îşi exprime solidaritatea faţă de acele persoane din Cuba care luptă, trăiesc şi mor, precum Orlando Zapata, pentru libertatea şi demnitatea lor.

După cum a afirmat Comisia Europeană, poziţia comună a Consiliului este încă în picioare, şi este o poziţie onorabilă deoarece solicită eliberarea imediată şi necondiţionată a prizonierilor politici. Este şi o poziţie consecventă, deoarece solicită ca drepturile omului şi libertăţile fundamentale să fie respectate, astfel încât Cuba să fie înrădăcinată în sistemul nostru de valori şi nu în sisteme străine precum cele din China şi Vietnam.

Doamnă preşedintă, vorbele unui om curajos, Oswaldo Paya, care a câştigat Premiul Saharov în 2002, încă răsună în acest Parlament. El a afirmat că prima victorie care trebuie proclamată este aceea că în sufletul său nu există ură. Le-a spus celor care îl oprimau, care erau fraţii lui, că nu îi urăşte, dar că nu îşi vor impune voinţa prin teamă.

A spus că Andrei Saharov a lăsat o moştenire a demnităţii şi a muncii pentru ca oamenii să trăiască împreună în pace şi că, deseori, vocile care contează cel mai mult sunt vocile care nu se aud.

În acest Parlament, nu am putut auzi vocile „Doamnelor în alb”, care au primit, de asemenea, Premiul Saharov din partea Parlamentului. Din păcate, acum nu vom putea auzi vocea lui Orlando Zapata, însă în curând vom putea auzi vocile a tot mai mulţi cubanezi.

Între timp, doamnă preşedintă, cu legitimitatea pe care Parlamentul o are prin faptul că reprezintă 500 de milioane de cetăţeni din 27 de state membre ale Uniunii, trebuie să repete tare şi clar strigătul de neoprit al libertăţii pe care îl auzim din iubita insulă cubaneză.

(Aplauze)

 
  
MPphoto
 

  Luis Yáñez-Barnuevo García, în numele Grupului S&D.(ES) Doamnă preşedintă, domnule López Garrido, domnule comisar, să nu mai permitem niciodată ca tăcerea noastră să ducă la o conspiraţie cu liberticidul. Să nu mai permitem niciodată ca o persoană care a luptat pentru drepturile sale şi pentru drepturile tuturor să moară în închisoare în Cuba, sau oriunde altundeva, fără să cerem tare şi cu convingere să fie salvată.

Domnul Orlando Zapata Tamayo, un zidar negru în vârstă de 42 de ani, care nu a solicitat decât să îi fie îmbunătăţite condiţiile din închisoare, a murit după 86 de zile de greva foamei şi şapte ani petrecuţi în închisoare pentru că a cerut ca drepturile omului să fie respectate. Pe durata acestei perioade de şapte ani, a fost maltratat, umilit şi hărţuit de gardieni, timp în care, nu ar trebui să uităm, din partea comunităţii internaţionale nu s-a auzit decât tăcere.

Alţi prizonieri şi activişti pentru drepturile omului din Cuba sunt în prezent în greva foamei, aşa cum este şi cazul psihologului şi jurnalistului Guillermo Fariñas. Doamnelor şi domnilor, rezoluţia pe care o depunem şi o dezbatem azi, şi pe care o vom supune la vot mâine, pe care o reprezint în numele Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, solicită să fie eliberaţi toţi prizonierii de conştiinţă din Cuba. Încă o dată, este în favoarea tranziţiei democratice şi în strictul respect al drepturilor fundamentale ale omului.

Pentru moment, să nu abordăm un subiect în privinţa căruia avem păreri împărţite: dacă poziţia comună ar trebui menţinută sau nu. Să ne concentrăm acum asupra salvării de vieţi şi asupra drepturilor omului. De asemenea, haideţi să deschidem o perioadă calmă de reflecţie în care să căutăm puncte comune privind politica viitoare referitoare la Cuba.

Totuşi, acest text are o semnificativă valoare adăugată. Faptul că este depus de şase grupuri politice arată o nouă eră a unui larg consens în acest Parlament privind subiectul drepturilor omului.

Să nu se mai spună niciodată că legislaţia democratică europeană cedează în faţa ordinelor, între ghilimele, ale imperialismului american. Cu toate acestea, haideţi să nu se mai spună niciodată că socialiştii şi democraţii se complac sau sunt complici la dictaturile comuniste. Spun acest lucru pur şi simplu deoarece ambele afirmaţii sunt false, iar victimele liberticidului, oriunde ar fi ele, trebuie să ştie că suntem uniţi pentru a le apăra cauza în mod necondiţionat.

Doamnă preşedintă, în sfârşit, aş dori să îi mulţumesc domnului Salafranca, care a negociat acest text în numele Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat), doamnei Weber, din partea Grupului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, domnului Romeva i Rueda, în numele Grupului Verts/ALE, domnului Kožušník, din partea Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, şi altor colegi eurodeputaţi care au participat la această sarcină, care a fost dificilă şi complicată, însă care sper că va avea succes mâine.

În sfârşit, aş dori să mulţumesc şi premierului spaniol şi actualul preşedinte al Uniunii Europene, domnul Rodríguez Zapatero, pentru încurajarea sa şi susţinerea continuării acestei rezoluţii pe care o dezbatem azi.

 
  
MPphoto
 

  Renate Weber, în numele Grupului ALDE. – Doamnă preşedintă, în numele grupului meu politic, aş dori ca în primul rând să exprim condoleanţe pentru familia domnului Orlando Zapata Tamayo, care a plătit preţul suprem pentru convingerile sale.

De-a lungul anilor, activitatea lui pentru protejarea drepturilor omului a fost o inspiraţie pentru mulţi alţi susţinători ai acestora, în interiorul şi în afara Cubei.

Rezoluţia care este propusă de o serie de grupuri politice exprimă îngrijorarea noastră profundă legată de situaţia drepturilor omului în Cuba. Să fim sinceri. Situaţia nu s-a îmbunătăţit şi mulţi jurnalişti independenţi, disidenţi paşnici şi apărători ai drepturilor omului, încă se află în închisoare pentru simplul fapt că doresc să îşi exercite dreptul la libertatea de exprimare, reuniuni paşnice şi adunare.

În acelaşi timp, ONG-urilor cubaneze independente nu li se permite să acţioneze deoarece guvernul exercită un control draconian asupra lor.

În momentul acestei dezbateri, mai mulţi apărători ai drepturilor omului se află în greva foamei. Acesta este un motiv de îngrijorare, deoarece există indicaţii că cel puţin sănătatea domnului Guillermo Fariñas se deteriorează rapid.

Este foarte rău că, până acum, autorităţile cubaneze nu au luat în considerare solicitările repetate venite din partea UE de a elibera necondiţionat prizonierii politici. De aceea consider cu tărie că acest Parlament ar trebui să solicite UE să continue întrebuinţarea tuturor mecanismelor necesare pentru a garanta munca şi vieţile acelora care aspiră la o Cubă pluralistă şi democratică.

 
  
MPphoto
 

  Raül Romeva i Rueda, în numele Grupului Verts/ALE.(ES) Doamnă preşedintă, aş dori de asemenea să mă alătur, personal şi în numele grupului meu, celor care au oferit condoleanţe pentru moartea lui Orlando Zapata.

Indiferent de părerea fiecăruia referitor la Cuba, este evident un incident regretabil în sine, care merită să fie condamnat şi, cu siguranţă, ceva mai mult decât o reflecţie şi o aducere aminte. Merită o formulare coerentă a solicitării pe care o facem în această rezoluţie, care este ca aceia care sunt reţinuţi pentru motivele sau motivaţia lor politică, în Cuba şi oriunde în lume, să fie eliberaţi.

Consider că ceea ce facem este coerent, consider că trebuie făcut şi consider că este important să o facem, şi doresc să subliniez asta, indiferent de motivaţia care s-ar afla în spatele acestei acţiuni. Face parte din acord.

Trebuie să solicităm ca aceşti oameni să fie eliberaţi imediat, în cazul Cubei, şi, mai presus de toate, să reamintim situaţia delicată, după cum s-a menţionat deja, a anumitor oameni care, urmând exemplul lui Orlando Zapata, au început greva foamei, în special cazul lui Guillermo Fariñas.

Totuşi, aş dori şi să atrag atenţia asupra riscului de a folosi şi exploata politic acest caz pentru alte aspecte care, aşa cum a spus domnul Yáñez-Barnuevo, ar putea fi periculoase. Cred că este important să ne amintim că există multe procese în curs de desfăşurare care sunt folositoare, care funcţionează, şi că nu ar trebui, sub nicio formă, să fim tentaţi, aşa cum se pare că doresc unii, să ne întoarcem la evenimentele trecute, la timpul trecut; să ne întoarcem la politica eşuată a embargoului, pentru că ştim care au fost consecinţele acesteia.

Prin urmare, dacă suntem de acord că nu ne dorim ca situaţii precum cea a lui Orlando Zapata să se repete, consider că este important să ştim cum putem merge înainte împreună, pentru a nu mai permite ca acest lucru să se mai repete, începând cu facilitarea procesului de democratizare şi de normalizare a insulei.

 
  
MPphoto
 

  Edvard Kožušník, în numele Grupului ECR. (CS) Personal am fost foarte supărat pentru moartea lui Orlando Zapata şi, prin urmare, aş dori ca, în numele întregului grup ECR, să exprim condoleanţe întregii sale familii. M-am născut în 1971, la apogeul aşa-numitei normalizări comuniste din ţara mea, care a fost una dintre cele mai dure perioade ale terorii comuniste prin care a trecut aceasta. Experienţa trăită de ţara mea cu ideologia criminală a comunismului este motivul pentru marea solidaritate a cetăţenilor cehi faţă de poporul cubanez şi, pentru aceasta, suntem foarte sensibili la aflarea veştii triste pe care am primit-o recent din Cuba.

Având în vedere că regimul totalitar de aici încă proclamă sloganul „socialism sau moarte”, la patruzeci de ani după revoluţia cubaneză, nu merită niciun fel de toleranţă. Cred că moartea lui Orlando Zapata nu a fost în zadar şi că va însufleţi poporul cubanez la o rezistenţă de masă împotriva regimului comunist. Când Pavel Wonka a murit într-o închisoare comunistă ca ultima victimă a terorii comuniste din ţara mea, regimul s-a prăbuşit într-un an şi jumătate. Sper că Orlando Zapata va fi un Pavel Wonka cubanez, cu alte cuvinte, ultima victimă a despotismului comunist. Probabil că şi Cuba va scăpa în curând de strânsoarea vechii gărzi comuniste şi va deveni o adevărată insulă de libertate.

Prin urmare fac apel la dvs. Până când nu va exista o evoluţie fundamentală şi ireversibilă în eliberarea prizonierilor politici, evoluţie care să conducă la o funcţionare democratică a societăţii cubaneze şi la organizarea de alegeri libere, precum şi un început al procesului reformelor structurale care să conducă, printre altele, la un standard de viaţă mai bun pentru toţi cetăţenii cubanezi, atunci este imposibil să luăm în considerare deschiderea discuţiilor privind reevaluarea poziţiei comune a UE.

 
  
MPphoto
 

  Willy Meyer, în numele Grupului GUE/NGL.(ES) Doamnă preşedintă, grupul meu regretă profund moartea prizonierului Orlando Zapata. La fel ca în cazul oricărui alt prizonier, statul a fost responsabil pentru siguranţa şi pentru viaţa sa. În acest caz, Cuba este responsabilă, şi prin urmare regretăm profund moartea sa.

Nu suntem de acord cu felul în care acest Parlament manipulează chestiunea drepturilor omului. Azi, dezbatem această problemă, iar mâine o vom supune la vot. Nu am făcut acest lucru pentru lovitura de stat militară din Honduras. Acest Parlament poate fi singurul din lume care nu a condamnat sau nu a votat împotriva loviturii militare de stat din Honduras, cu crimele şi torturile sale.

Prin urmare, nu împărtăşim filosofia conform căreia depinde de locul în care se întâmplă, de ce drepturi ale omului sunt încălcate şi de situaţie dacă să ne pronunţăm sau nu.

În urmă cu o săptămână, cea mai mare groapă comună din America Latină a fost descoperită în Columbia. Chiar autorităţile vorbesc despre 2 500 de corpuri, iar această cifră s-ar putea ridica la 50 000. Se condamnă acest lucru? Se discută acest lucru, este supus la vot şi condamnat? Ce se întâmplă cu victimele civile din Afganistan? Ce se întâmplă cu persecuţiile din Sahara de Vest? Nu! Nu vom lua parte la această ipocrizie.

Cred că problema fundamentală este aceea că stabilim o relaţie egală cu Republica Cuba pentru a aborda toate agendele: agendele politice, agendele privind drepturile omului, situaţia din penitenciare, însă de pe picior de egalitate, deoarece Uniunea Europeană încă are o poziţie comună cu Republica Cuba, care este excepţia de la regulă. Nu are o poziţie comună cu nicio altă ţară din lume. Nu are una cu Republica Populară Chineză, care a fost menţionată, sau cu Vietnam. De ce? De ce are una cu Cuba şi nu cu Republica Populară China?

Solicit Consiliului, preşedintelui Consiliului, să pună clar următoarea întrebare: se va sfârşi poziţia comună? Acesta este, după părerea mea, unul dintre cele mai evidente obstacole în calea progresului care presupune un dialog sincer între Uniunea Europeană şi Republica Cuba, cu ordini de zi comune, care să fie de interes reciproc.

 
  
MPphoto
 

  Andreas Mölzer (NI).(DE) Doamnă preşedintă, moartea disidentului Orlando Zapata în urma grevei foamei şi arestarea bloggerului Yoani Sánchez, care a spus lumii despre viaţa de zi cu zi din Cuba socialistă au arătat clar că trebuie să continuăm legătura stabilită în politica noastră privind Cuba din 1996 referitoare la evoluţia democratizării şi la drepturile omului. Speranţa evoluţiei sub Raúl Castro a dispărut de multă vreme, desigur.

Situaţia prizonierilor politici, de exemplu, nu s-a îmbunătăţit cu adevărat. Tot nu se bucură de ceva asemănător cu libertăţile care însuşi fraţilor Castro li s-au acordat în timpul detenției lor în timpul dictaturii Batista. Prin adeziunea sa încăpăţânată la economia planificată, Cuba nu mai este capabilă nici măcar să asigure cele mai de bază nevoi ale propriei populaţii. În Cuba, prosperitatea şi propria iniţiativă sunt evident considerate o critică la adresa regimului. În această privinţă, chiar şi populaţiei din China comunistă îi este mai uşor prin faptul că, cel puţin, poate să îşi îmbunătăţească viaţa prin eforturi proprii.

Relaxarea embargoului Statelor Unite în ceea ce priveşte calculatoarele şi serviciile de software nu va reuşi să realizeze pe deplin aşteptările pe care publicul le-a dedus din promisiunile preşedintelui Obama, însă poate va face posibil ca opoziţia să fie mai bine organizată. Nu în ultimul rând, va fi, de asemenea, mai greu pentru regimul cubanez să suprime libera exprimare a opiniei, având o posibilitate de alegere în creştere. Numai pentru acest motiv, ar trebui să susţinem cât de mult putem iniţiativele Europei şi să facem presiuni pentru o relaxare continuă a sistemului comunist.

 
  
  

PREZIDEAZĂ: DNA DURANT
Vicepreşedintă

 
  
MPphoto
 

  Jarosław Leszek Wałęsa (PPE).(PL) Moartea tragică a prizonierului de conştiinţă cubanez, Orlando Zapata, este o dovadă în plus că regimul fraţilor Castro ignoră apelurile comunităţii internaţionale la încetarea încălcărilor drepturilor omului, la a nu mai elimina în tăcere persoanele care cer libertate şi democraţie. Astăzi, această tragedie, această moarte tragică, a dobândit o semnificaţie simbolică. Este un strigăt disperat pentru ajutor şi acţiune eficientă, în principal din partea oamenilor politici internaţionali şi a factorilor de decizie, care, în procesul de construire a relaţiilor cu autorităţile cubaneze, nu doresc să discute cu persoane din opoziţie şi ignoră vocea reprezentanţilor societăţii civile din Cuba.

Trebuie să luăm cât mai curând posibil măsuri concertate pentru a exercita presiune asupra regimului Castro şi pentru a solicita eliberarea imediată a celor care au fost condamnaţi la mulţi ani de închisoare pentru opiniile lor.

În ultimii ani, Uniunea Europeană a încercat să îşi îmblânzească poziţia şi chiar a ridicat sancţiunile diplomatice împotriva Cubei, în speranţa că acest gest va încuraja autorităţile să respecte standardele democratice. Din nefericire, moartea tragică a lui Orlando Zapata arată că această politică este naivă, ineficientă şi că, în mod clar, nu trebuie continuată.

Mâine vom vota rezoluţia în urma dezbaterii de astăzi. Aceasta ar trebui să reprezinte un semnal clar al opoziţiei noastre faţă de încălcările drepturilor omului, faţă de tratamentul inuman al prizonierilor politici şi faţă de nerespectarea libertăţilor civile fundamentale în Cuba. Trebuie să demonstrăm că ne solidarizăm cu poporul cubanez. Trebuie să fim vocea celor care acum nu au glas în Cuba.

(Aplauze)

 
  
MPphoto
 

  Emine Bozkurt (S&D).(NL) Doamnă preşedintă, soarta tragică a lui Orlando Zapata Tamayo a provocat multă indignare în întreaga lume. În situaţia sa fără speranţă, Zapata a simţit că singura sa opţiune a fost să moară în greva foamei. A plătit cu viaţa pentru protestele sale împotriva încarcerării sale şi a condiţiilor îngrozitoare din închisoarea cubaneză în care se afla. Şi de ce? Ce crimă a comis Zapata încât să conducă la încarcerarea sa în primul rând? Exprimarea şi răspândirea într-un mod care nu implică violenţă a unei opinii diferite de cea a guvernului nu reprezintă o crimă. Acest lucru nu te face criminal sau trădător.

Moartea lui Zapata nu este un incident izolat. Psihologul şi jurnalistul Guillermo Fariñas a intrat, de asemenea, în greva foamei, deoarece urmăreşte eliberarea a 26 de prizonieri politici care sunt bolnavi. Ce soartă va avea? Va plăti şi el cu viaţa pentru campania sa pentru respectarea drepturilor omului? Când îşi va schimba poziţia guvernul cubanez? Se estimează că există încă aproximativ 200 de prizonieri politici în Cuba. Arestarea persoanelor pentru idealurile lor încalcă total Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Cerem Cubei să elibereze în mod direct şi necondiţionat aceşti prizonieri de conştiinţă şi să înceteze această încălcare brutală a drepturilor omului. Niciun guvern nu poate controla sau guverna gândirea oamenilor. Chiar dacă închizi oamenii în spatele zidurilor sau îi închizi în spatele gratiilor, ideile lor continuă să supravieţuiască. Orice încercare de eliminare a unor astfel de gânduri şi idei va eşua întotdeauna. Nu are Cuba ani întregi deja de experienţă în acest sens?

Guvernul va trebui pur și simplu să înceapă dialogul cu persoanele care au opinii contrare. Dialogul politic este singurul instrument pentru a merge înainte. Cuba datorează acest lucru cetăţenilor săi, deoarece poporul cubanez merită democraţie şi respectarea libertăţilor sale fundamentale. Nu trebuie să permitem ca moartea lui Zapata să intre in istorie fără să aibă urmări; aceasta trebuie să marcheze sfârşitul situaţiei actuale a drepturilor omului în Cuba.

Uniunea Europeană trebuie să facă tot ce îi stă în putere pentru a îmbunătăţi situaţia drepturilor omului în Cuba. Nu este vorba numai despre prizonierii politici, cum a fost Zapata; este vorba şi ca apărătorii drepturilor omului să îşi poată desfăşura activitatea în mod liber. Guvernul cubanez trebuie să aibă grijă de poporul cubanez. Nu poate să pur și simplu reţină oameni sau să-i considere criminali, din frică. Privarea de libertate a cetăţenilor este o crimă.

 
  
MPphoto
 

  Izaskun Bilbao Barandica (ALDE).(ES) Doamnă preşedintă, apărarea drepturilor omului înseamnă condamnarea morţii crude, nedrepte şi care putea fi evitată a lui Orlando Zapata şi solicitarea ca cei care se află încă în închisoare să fie eliberaţi. Sper ca acest lucru să le dea de gândit autorităţilor cubaneze, deoarece regimul acestora trebuie să facă progrese pentru ca cetăţenii săi să beneficieze de o democraţie adevărată.

În Cuba există dictatură deoarece există prizonieri de conştiinţă, există frica de dezbateri, frica de schimbul de idei şi de planuri, deoarece există frica de libertate. Nu este o crimă să ai idei; acestea pot provoca, surprinde sau şoca, însă trebuie întotdeauna argumentate şi dezbătute. Nu necesită niciodată încarcerare.

Societăţile gândesc şi simt, la fel şi prizonierii, şi este imposibil să le interzici oamenilor să gândească şi să simtă. Aceasta înseamnă că ideile şi sentimentele pe care oamenii vor să le reprime sfârşesc prin a se strecura în conştiinţa întregii societăţi, la fel ca apa. Acest lucru este valabil pentru şi societatea cubaneză, iar protagoniştii revoluţiei care au pus capăt regimului lui Fulgencio Batista ar trebui să ştie acest lucru mai bine decât oricine.

Sper că această rezoluţie îi va ajuta să facă tranziţia pe care trebuie să o facă! Totuşi, drepturile omului nu sunt negociabile. Parlamentul câştigă credibilitate când reacţionează cu aceeaşi tărie față de toate încălcările drepturilor omului din toate ţările: din Afganistan, din Palestina, din Ţara Bascilor – mica mea ţară – din Honduras şi din Columbia. Acesta trebuie să fie angajamentul nostru. Este, desigur, acelaşi angajament.

 
  
MPphoto
 

  Tomasz Piotr Poręba (ECR).(PL) Cred că noi toţi din această Cameră vom fi de acord că dictatura comunistă coruptă face imposibilă orice fel de schimbare pozitivă în Cuba. Statul poliţienesc al fraţilor Castro distruge din punct de vedere economic insula, distrugând libertatea civilă şi privând mulţi cubanezi de speranţa unei vieţi care să merite trăită.

Viitorul Cubei, se află, desigur, chiar în mâinile cubanezilor, însă Uniunea Europeană poate juca un rol activ în această privinţă. Trebuie să solicităm eliberarea tuturor prizonierilor politici. De fapt, aceasta ar trebui să fie prima condiţie pentru orice fel de dialog cu Cuba. Trebuie să sprijinim activitatea organizaţiilor neguvernamentale, să sprijinim respectarea drepturilor omului şi să promovăm accesul la presa independentă, inclusiv la Internet.

Promovarea schimbărilor democratice este un domeniu în care legăturile transatlantice pot juca un rol foarte important. De aceea, trebuie să cooperăm îndeaproape cu Washingtonul. Prin efortul combinat, putem elabora o strategie pe termen lung cu privire la Cuba, care nu va începe printr-o acceptare oarbă a status quo-ului, ci printr-o viziune cu un orizont de timp îndelungat, referitoare la reconstrucţia democratică şi economică.

(Aplauze)

 
  
MPphoto
 

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL).(PT) Domnule preşedinte, această dezbatere demonstrează încă o dată că majoritatea Parlamentului are două feţe. Aceeaşi majoritate care a refuzat să condamne lovitura de stat militară din Honduras, ignorând faptul că a condus la încarcerarea şi moartea a nenumărate persoane, este acum pregătită să negocieze acorduri de asociere cu un guvern care este rezultatul alegerilor aranjate de cei care s-au aflat în spatele loviturii de stat.

Fireşte, regretăm cu toţii moartea cetăţeanului cubanez, dl Orlando Zapata Tamayo, în urma unei greve a foamei într-un spital cubanez. Totuşi, trebuie să deplângem termenii acestei dezbateri şi ai poziţiei inacceptabile a acesteia împotriva Cubei, care ignoră consecinţele grave ale embargoului economic, comercial şi financiar impus de Statele Unite împotriva Cubei, precum şi detenţia în închisorile americane a cinci cetăţeni cubanezi care nu au dorit decât să-şi apere ţara.

Nu putem continua menţinerea unei poziţii comune inacceptabile, care împiedică Uniunea Europeană să întreţină relaţii deschise şi complete cu guvernul cubanez, pe baza intereselor bilaterale. A venit timpul să punem capăt unei poziţii comune, pentru a începe normalizarea relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Cuba. Aşteptăm acest lucru din partea Preşedinţiei spaniole.

 
  
MPphoto
 

  Bogusław Sonik (PPE).(PL) Doamnă preşedintă, ne amintim faimoasa lozincă a lui Fidel Castro „socialism sau moarte”. Astăzi putem afirma cu siguranţă că din această lozincă a rămas numai moartea. Dovada acestui lucru sunt circumstanţele care au condus la moartea prizonierului şi patriotului cubanez Orlando Zapata. Conducerea dictatorială a lui Castro este o ruşine pentru ideea de socialism democratic.

Ceea ce se întâmplă în Cuba aduce dezonoare asupra tuturor celor implicaţi în politică sub aceste sloganuri de orientare de stânga. Mi-a fost ruşine şi în privinţa Uniunii Europene, când dl Michel, pe atunci comisar, a vizitat Cuba cu o propunere de cooperare pentru dezvoltare, însă a evitat cu grijă contactul cu opoziţia democratică.

Trebuie să punem capăt acestui tip de politică, acestui mod de a închide ochii la realitatea unei ţări unde nu au existat niciodată alegeri libere şi unde prizonierii de conştiinţă execută pedepse cu închisoarea timp de mulţi ani în condiţii scandaloase. Preşedinţia spaniolă propune astăzi aplicarea unei politici deschise faţă de Havana, însă o condiţie esenţială a acestei politici trebuie să fie democratizarea regimului cubanez, eliberarea prizonierilor politici, demararea dialogului cu societatea, eliminarea cenzurii şi restaurarea libertăţilor civile. Acest lucru trebuie transmis clar, deschis şi ferm guvernului din Cuba. În plus, este în interesul lor.

Ştim că există diferite căi spre libertate pentru persoanele oprimate de dictatori. Există calea adoptată de Polonia şi Africa de Sud – calea dialogului şi a înţelegerii. Totuşi, există şi calea pe care a adoptat-o România în răsturnarea sângeroasă a regimului. Evitarea unui astfel de scenariu este în interesul tuturor. Ce cale va alege Havana? Cheia acestui lucru se află în Cuba. Politica Uniunii Europene trebuie să contribuie activ la orientarea Cubei spre a deveni un spaţiu de libertate şi democraţie. Poziţia Parlamentului European trebuie să arate şi acest lucru.

 
  
MPphoto
 

  Richard Howitt (S&D). – Doamnă preşedintă, în primul rând doresc să transmit condoleanţe pentru decesul lui Orlando Zapata Tamayo, precum şi îngrijorarea mea profundă pentru ceilalţi patru prizonieri cubanezi şi un activist în opoziţie care au început, de asemenea, greva foamei, în semn de protest.

Parlamentul European trebuie să reitereze solicitarea noastră privind eliberarea imediată şi necondiţionată a prizonierilor de conştiinţă din Cuba – 55 conform Amnesty International, 200 conform Comisiei privind drepturile omului în Cuba – şi trebuie să exprimăm o preocupare specială pentru arestarea şi lovirea recentă ale lui Darsi Ferrer, directorul unui centru pentru sănătate şi drepturile omului din Havana. Amnesty International nu a fost invitată să viziteze Cuba de 19 ani şi ar trebui să i se permită acest lucru. Trebuie să cerem guvernului cubanez să fie de acord cu date specifice pentru vizita propusă a lui Manfred Nowak, raportorul special al ONU pentru tortură, cu care intenţionăm să ne întâlnim săptămâna viitoare la Geneva.

Fiind una dintre persoanele din această Cameră care s-a opus întotdeauna embargoului SUA asupra comerţului, impus încă din 1962, am salutat faptul că în timpul preşedinţiei Obama au fost aprobate măsuri pentru a li se permite americanilor cubanezi să se deplaseze mai liber şi să trimită mai mulţi bani acasă. Am salutat revizuirea în 2008 a poziţiei noastre comune a UE, care a condus la stabilirea unui dialog politic între Cuba şi UE şi la restabilirea cooperării pentru dezvoltare a CE, şi salut, de asemenea, faptul că BBC-ului i s-a oferit recent acces liber în Cuba. Însă îmi exprim dezamăgirea că, în cadrul Consiliului ONU pentru drepturile omului, Cuba nu a fost de acord cu recomandările de a ratifica cele două convenţii cheie privind drepturile omului – Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice (PIDCP) şi Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale (PIDESC) – şi să permită inspectarea independentă a închisorilor.

Afirm în faţa Comisiei şi a Preşedinţiei în această după-amiază că trebuie – la fel ca oricare dintre noi care vizităm Cuba – să rămânem fermi pe poziţia de a intenţiona să întâlnim membri ai societăţii civile cubaneze. Dna asistentă adjunctă a Secretarului de Stat al SUA, Bisa Williams, a reuşit să efectueze o astfel de vizită fără restricţii anul trecut şi trebuie să insistăm – oricare din noi ne-am deplasa în Cuba – să facem acelaşi lucru.

 
  
MPphoto
 

  Louis Michel (ALDE).(FR) Doamnă preşedintă, domnule comisar, domnule ministru, decesul lui Orlando Zapata Tamayo este dovada tragică a disperării care poate fi produsă de lipsa sau absenţa libertăţii.

Aşa cum a afirmat dl ministru, acest lucru e clar că nu ar fi trebuit să se întâmple. Trebuie să denunţăm detenţia prizonierilor de conştiinţă şi să cerem eliberarea acestora. Nu putem sprijini arbitrajul unei puteri care refuză cu încăpăţânare să permită exercitarea libertăţilor fundamentale, însă consider că nu ne putem lipsi de virtuţile şi perspectivele unui dialog politic, care, acum mai mult decât oricând, rămâne cea mai tangibilă expresie a valorilor noastre europene.

Relaţiile dintre Cuba şi Uniunea Europeană sunt de prea mult timp complexe; acestea se bazează adesea pe o lipsă de conştientizare şi înţelegere, care a dus la tensiuni grave şi care subminează periodic progresele şi perspectivele dialogului politic. Ştim cu toţii că astăzi Cuba se află într-un moment de cotitură în istoria sa. Mai mult decât oricând, sunt ferm convins că ar fi greşit să nu păstrăm avantajele şi progresele, oricât de modeste, ale unui dialog susţinut prin legături istorice, culturale şi lingvistice speciale.

Uniunea Europeană este, fără îndoială, singura putere politică capabilă să convingă cubanezii că izolarea la care se restrâng este sinucigaşă şi nu îi poate conduce, mai devreme sau mai târziu, decât la o soartă tragică. Nu putem evita această responsabilitate de a viza dialogul fără a exclude niciunul dintre aspectele dificile, dar şi fără a aplica standarde duble – aşa cum cred că se întâmplă adesea.

 
  
MPphoto
 

  Marek Henryk Migalski (ECR).(PL) Libertatea va triumfa în Cuba. Va exista democraţia în ţară şi va exista şi o economie de piaţă.

Uniunea Europeană nu poate contribui la înlocuirea regimului şi, presupun, nici nu doreşte acest lucru, însă ar trebui să dorească şi ar trebui să fie în măsură să îi ajute pe cubanezi după schimbarea sistemului. Experienţelor unor ţări ca Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria au arătat că acest lucru poate fi făcut şi că poate avea succes. Putem ajuta cu experienţa noastră, iar după răsturnarea lui Castro, Uniunea Europeană ar trebui să ajute cu experienţa şi banii săi, astfel încât Cuba să nu ajungă niciodată în situaţia descrisă de comentatorul polonez Marek Magierowski în care, în viitor, descendenţii lui Orlando Zapata, care fost menţionat frecvent în această Cameră, să servească rom descendenţilor lui Castro pe promenadele şi bulevardele Havanei.

 
  
MPphoto
 

  Jiří Maštálka (GUE/NGL). (CS) Sunt medic de profesie la origine şi ştiu cât de dificil este să salvezi o viaţă omenească. Regret sincer orice pierdere a unei vieţi omeneşti şi împărtăşesc suferinţa dumneavoastră cauzată de moartea lui Orlando Zapata. Am examinat cu atenţie toate rezoluţiile propuse ale grupurilor politice. Mă tem că trebuie să repet ceea ce am afirmat când am dezbătut recent raportul privind situaţia drepturilor omului în republicile din Asia Centrală. Am spus atunci că facem o greşeală asumându-ne calitatea de mentori fără nimic bun de transmis şi fără a arăta respect pentru tradiţiile istorice şi culturale specifice ale respectivelor ţări, nici măcar pentru rezultatele favorabile pe care le-au obţinut acele ţări. Acelaşi lucru este valabil si în cazul Cubei. Sunt ferm de părere că singurul mod de îmbunătăţire a situaţiei din Cuba este printr-un dialog de pe poziţii egale, pentru care oficialii cubanezi sunt pregătiţi. În acest fel, putem contribui, de asemenea, la îmbunătăţirea drepturilor sociale şi economice în Cuba. Nu trebuie să uităm că această ţară, în ciuda situaţiei sale economice dificile, se află mereu în prima linie a ţărilor care oferă asistenţă altora, de exemplu în cazul dezastrului din Haiti. Este adevărat că persoanelor care se grăbesc să condamne le place să facă acest lucru. În mod cert nu trebuie să adoptăm această cale.

 
  
MPphoto
 

  Mario Mauro (PPE).(IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, consider sincer că pot afirma că vom scrie o pagină meritorie în istoria acestui Parlament astăzi şi chiar într-o mai mare măsură mâine, când vom vota. O scriem deoarece, în sfârşit, lăsând la o parte prejudecăţile noastre reciproce datorate apartenenţei la grupuri diferite, ne înclinăm în faţa misterului suprem al morţii unui om şi recunoaştem adevărul.

Ce vom scrie efectiv în această rezoluţie? Vom scrie lucruri care pot părea simple şi evidente, însă care sunt, de fapt, foarte importante. Vom scrie că în Cuba nu există libertate; vom scrie că în Cuba nu există democraţie; vom scrie că viaţa este viaţă, iar oamenii nu trebuie ucişi. Este posibil ca noi să luăm acest lucru ca fiind de la sine înţeles, însă ne-a luat mulţi ani până să ne depăşim prejudecăţile reciproce şi să recunoaştem un fapt care nu ne lezează convingerile politice, ci ne permite să recunoaştem un adevăr fundamental care reprezintă singura bază de discuţii.

Nu trebuie să evităm discuţiile cu Cuba, ci în schimb trebuie să insistăm ca orice discuţie reală să pornească de la adevăr, cu alte cuvinte, faptul că aceasta nu recunoaşte importanţa centrală a individului. Avem nevoie, mai mult decât de strângeri de mână şi de gesturi prietenoase, de măsuri adecvate, prin care guvernul Castro să renunţe la orice speranţă de a ajunge la compromisuri care nu ar acorda importanţă sau ar acorda numai importanţă secundară chestiunii drepturilor omului.

Parlamentul a sesizat în mod corect această oportunitate, spre deosebire de Înaltul Reprezentant, căruia îi voi aminti din nou, aşa cum am făcut şi azi-dimineaţă, că Cuba libre nu este numele unui cocktail: este un strigăt solidar pe care îl purtăm în inimile noastre, deoarece vrem democraţie şi dorim ca această ţară, Cuba, să fie liberă.

 
  
MPphoto
 

  María Muñiz De Urquiza (S&D).(ES) Doamnă preşedintă, deputaţii spanioli din Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European regretă profund moartea lui Orlando Zapata şi situaţia prizonierilor de conştiinţă şi solicită în mod ferm eliberarea acestora.

Moartea lui Orlando Zapata este regretabilă, însă poate constitui, de asemenea, momentul în care încetăm să mai vorbim despre drepturile omului în Cuba şi începem să luăm măsuri în privinţa drepturilor omului împreună cu autorităţile cubaneze, pentru promovarea acestor drepturi în Cuba. Pentru a face acest lucru, trebuie să începem să ne gândim la schimbarea poziţiei comune care ne împiedică să purtăm orice dialog cu autorităţile cubaneze, care au capacitatea de a schimba situaţia drepturilor omului pe insulă.

Poziţia comună – care, din întâmplare, nu este atât de comună, datorită faptului că o mare parte dintre statele membre ale Uniunii Europene au relaţii bilaterale cu Cuba – este un obstacol care împiedică orice posibilitate a dialogului politic. Este un obstacol în calea punerii în aplicare de către Uniunea Europeană a principiilor care stau la baza acţiunilor sale externe, care includ promovarea democraţiei şi a drepturilor omului în lume.

Poziţia comună este un instrument depăşit şi învechit adoptat în secolul trecut de 15 state membre ale Uniunii Europene. Acum avem 27 de state membre. Situaţia în lume s-a schimbat. Statele Unite poartă un dialog cu Cuba pe probleme sensibile, cum este imigraţia. Organizaţia Statelor Americane a acordat Cubei calitatea de membră, pe baza dialogului în contextul respectării principiilor fundamentale ale organizaţiei.

În această nouă eră pentru Uniunea Europeană avem nevoie de un instrument negociat la nivel bilateral care să ne permită să fim eficienţi în domeniul în care Uniunea Europeană este eficientă, şi anume promovarea democraţiei şi a drepturilor omului. Pentru Uniunea Europeană este un lucru straniu să blocheze dialogul cu Cuba având în vedere că în relaţiile sale externe a negociat şi pus în aplicare acorduri cu ţări care nu îndeplinesc un nivel minim de standarde referitoare la drepturile civile şi politice şi, desigur, nici în termeni de drepturi sociale, pe care Cuba, însă, îl îndeplineşte.

Numai dialogul, mecanismele cooperării şi compromisului printr-un tratat internaţional vor permite Uniunii Europene să solicite ceva Cubei, iar cei care refuză dialogul obstrucţionează căutarea unei căi demne pentru cei pe care susţin că îi apără.

În schimb, politica externă a guvernului spaniol a reprezentat un exemplu bun, deoarece prin dialog constructiv, la obiect, a fost eliberat un număr considerabil de prizonieri de conştiinţă.

Aşa cum spunea Don Quijote, dacă pedepsim ceva prin acţiuni, nu mai este nevoie să pedepsim şi prin cuvinte. Prin urmare vom înceta să vorbim şi vom începe să lucrăm pentru drepturile omului în Cuba, în cooperare cu autorităţile cubaneze, iar de acest lucru au nevoie prizonierii de conştiinţă, nu de condamnări din partea acestei Camere.

 
  
MPphoto
 

  Ramon Tremosa i Balcells (ALDE).(ES) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, în timpul raidurilor „primăverii negre” 2003 din Cuba, 75 de dizidenţi au fost încarceraţi, fiind acuzaţi că sunt spioni ai Statelor Unite. Orlando Zapata a fost arestat în aceeaşi perioadă pentru ultraj, tulburarea liniştii publice şi calomnie.

Soţiile celor 75 de dizidenţi au format grupul „doamnelor în alb”, căruia Parlamentul i-a acordat premiul Saharov pentru libertatea de gândire în 2005. Printre altele, doresc să subliniez că regimul Castro nu a acordat vize „doamnelor în alb” pentru a veni aici la Parlament să-şi ridice premiul.

Comisia pentru drepturile omului din Cuba recunoaşte că există aproximativ 200 de prizonieri politici acolo, dintre care 22 sunt jurnalişti. Cuba se află pe locul trei în tristul clasament mondial al jurnaliştilor în detenţie, în urma Iranului cu 52 şi a Chinei cu 24.

Orlando Zapata, în vârstă de 42 de ani, a fost declarat prizonier de conştiinţă de către Amnesty International. Acesta a intrat în greva foamei la 3 decembrie 2009 în urma bătăilor repetate pe care le-a primit, precum şi a altor tratamente rele, şi a murit la 23 februarie, la 85 de zile după ce a intrat în greva foamei.

Parlamentul trebuie să-şi exprime sprijinul pentru familia şi prietenii dlui Zapata şi să-şi exprime îngrijorarea crescută cu privire la situaţia drepturilor omului în Cuba. Această Cameră trebuie să transmită un mesaj clar regimului Castro, în special în contextul Preşedinţiei spaniole. Preşedinţia spaniolă trebuie să fie, printre altele, mult mai activă în legătură cu apărarea drepturilor fundamentale în Cuba.

În cele din urmă, doamnelor şi domnilor, doresc să profit de această ocazie pentru a solicita eliberarea imediată a tuturor prizonierilor politici din Cuba.

 
  
MPphoto
 

  Francisco José Millán Mon (PPE).(ES) Doamnă preşedintă, democraţia şi apărarea drepturilor omului deţin un loc important printre principiile Uniunii şi obiectivele sale legate de acţiunea externă – fac trimitere la articolul 21 din Tratatul privind Uniunea Europeană. Acest articol se aplică relaţiilor cu Cuba şi cu poporul cubanez, care ne este foarte drag.

Din nefericire, în ultimii cinci ani acţiunile Consiliului par să fie guvernate în mare măsură de o dorinţă de a corecta linia adoptată în anii anteriori, în special în 2003, când a existat un val de opresiune extrem de dur în Cuba. În 2005, Consiliul a suspendat măsurile luate în 2003.

În consecinţă, au existat vizite pe insulă din partea miniştrilor de externe şi a comisarilor. În iunie 2008, au fost ridicate măsurile din 2003 şi a fost instituit un dialog politic global – aşa cum a amintit şi dl López Garrido – şi reuniuni periodice la nivel înalt. Chiar un şef de stat al unui stat membru a vizitat recent Havana. Din nefericire, liderii politici europeni care s-au deplasat pe insulă nu au avut timp să întâlnească reprezentanţi ai dizidenţilor, care, prin urmare, s-au simţit marginalizaţi.

În tot acest timp, în Cuba a continuat represiunea. Nu au existat schimbări sau reforme. Cu toate acestea, dialogul politic a fost menţinut. Acum suntem toţi şocaţi de moartea crudă a prizonierului politic Orlando Zapata.

După cum se ştie bine, doamnelor şi domnilor, unele guverne, cum ar fi guvernul spaniol, au afirmat în mod repetat că doresc să renunţe la poziţia comună. Afirmă un lucru foarte logic: sprijin pentru tranziţia democratică, practic acelaşi lucru cerut de principiile şi obiectivele articolului 21 din tratat.

Voi încheia cu două aspecte. Poziţia comună nu a împiedicat dialogul. Acest lucru este evident. În plus, a fost reconfirmată recent de 27 de miniştri, în iunie 2009. În al doilea rând, prioritatea nu o poate constitui schimbarea poziţiei comune – acesta ar fi ultimul lucru! Prioritatea acum este să solicităm eliberarea imediată, definitivă şi necondiţionată a tuturor prizonierilor politici.

Consider Cuba şi America Latină drept occidentale, iar simbolurile care identifică Occidentul sunt demnitatea fiinţelor umane şi respectarea drepturilor lor fundamentale. Şi un ultim gând: Doresc să reamintesc Consiliului că, în propriile sale concluzii din iunie 2009, a afirmat că viitorul dialogului politic cu autorităţile cubaneze depinde de progresele făcute în special în privinţa drepturilor omului. Poate afirma cineva că există astăzi un astfel de progres? Poate afirma cineva cu convingere acest lucru?

 
  
MPphoto
 

  Antonio Masip Hidalgo (S&D).(ES) „Istoria mă va absolvi” a fost declaraţia faimoasă a unui tânăr avocat care şi-a instigat oamenii. Istoria îl absolvă pentru revolta sa împotriva tiraniei, iar apoi împotriva embargoului impus de Statele Unite.

Însă prin aceeaşi judecată emfatică,Parlamentul, care reprezintă cel mai mare spaţiu de libertate şi democraţie din lume, condamnă dictatura îndurată de oamenii din Cuba, încălcarea drepturilor omului pe insulă, cruzimea faţă de prizonierii politici şi dispreţul faţă de propriii cetăţeni aflaţi în exil. Judecata istoriei este clară.

Prin această rezoluţie, deputaţi de toate ideologiile sunt alături de poporul cubanez în lupta sa. Trebuie să facem tot ce putem pentru a preveni opresiunea brutală pe care o îndură acesta, ceea ce include anularea poziţiei comune paralizante.

Salut ultimele versuri ale lui Raúl Rivero, scrise în oraşul său, Havana, care afirmă că nu se impută afectarea, sentimentul de gol, sufocarea sau amărăciunea. Ruinele meleagurilor natale sunt în siguranţă. Nu vă faceţi griji, camarazi. Acum plecăm.

 
  
MPphoto
 

  Fiorello Provera (EFD).(IT) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, încă o dată alegerile şi comportamentul regimului comunist cubanez creează o dilemă pentru Parlamentul nostru: este posibil să purtăm discuţii susţinute cu acest regim? Parlamentul European solicită deja de ani buni autorităţilor cubaneze reforme democratice care să respecte drepturile omului. Însă transferul puterii de către Fidel Castro către fratele său, Raúl, nu a condus nici la reforme democratice, nici la eliberarea prizonierilor politici.

Moartea lui Orlando Zapata în închisoare, după 85 de zile de grevă a foamei, demonstrează natura ideologică şi opresivă a regimului. Timp de 10 ani Uniunea Europeană a finanţat cu 145 de milioane de euro măsuri de asistenţă pentru Cuba: rezultatele au fost departe de a fi nemaipomenite. De fapt, această finanţare a contribuit la menţinerea în viaţă a tiraniei. Dacă dorim să fim credibili, trebuie să cerem ca relaţiile cu Havana, inclusiv ajutorul pentru dezvoltare, să fie legate de îmbunătăţiri specifice şi verificabile ale situaţiei drepturilor omului pentru toţi cetăţenii cubanezi, începând cu eliberarea imediată a prizonierilor politici şi a prizonierilor de conştiinţă.

Nu trebuie să lansăm un ultimatum, ci un apel la schimbare din partea unuia dintre cele mai opresive regimuri, o imitaţie palidă a unei ideologii depăşite de istorie, în curând pe cale de dispariţie.

 
  
MPphoto
 

  Michael Gahler (PPE).(DE) Doamnă preşedintă, trebuie să facem o ofertă tangibilă poporului cubanez şi, de asemenea, regimului insulei: în locul status quo-ului politic, vom finanţa tranziţia spre democraţie în Cuba. Primul pas trebuie să fie eliberarea tuturor prizonierilor politici. În paralel, Statele Unite trebuie să pună capăt sancţiunilor lor, care au contribuit la înrădăcinarea regimului în locul dislocării acestuia. Următorul pas trebuie să fie o masă rotundă cu participarea reprezentanţilor regimului şi ai mişcării pentru drepturi civile înfiinţate în Cuba, în vederea elaborării unui calendar pentru tranziţia la democraţie şi pentru alegeri democratice.

Printre altele, Europa Centrală a demonstrat că există un viitor pentru fostul partid de stat – chiar şi pentru acel partid există viaţă după dispariţia vechiului sistem. Noi, în calitate de UE şi de state membre, trebuie să sprijinim acest proces într-un mod similar cu cel pus în aplicare pentru Europa Centrală. Acest lucru ar ajuta poporul cubanez, ar stabiliza regiunea şi, de asemenea, ar pava drumul pentru un nou tip de relaţii cu SUA, care nu ar reprezenta o repetare a erei pre-Castro.

 
  
MPphoto
 

  João Ferreira (GUE/NGL).(PT) Doamnă preşedintă, indiferent de motive, moartea dlui Orlando Zapata este regretabilă; este regretabil că protestul său a trebuit să meargă până la capăt. Însă nu putem accepta nicio intensificare a campaniilor politice şi ideologice inacceptabile împotriva Cubei şi a poporului acesteia, care să utilizeze drept pretext acest eveniment trist şi regretabil.

Indiferent de punctul de vedere al fiecărei persoane cu privire la alegerile poporului cubanez, trebuie respectate alegerile acestuia şi dreptul său suveran de a-şi hotărî destinul şi forma de organizare politică a statului.

Din aceste motive, condamnăm toate formele şi orice formă de intervenţie sau atac, inclusiv blocada criminală la care este supusă Cuba de aproape jumătate de secol.

Din aceste motive, considerăm, de asemenea, că poziţia logică a Uniunii Europene şi calea care trebuie urmată trebuie să includă o normalizare completă a relaţiilor cu Cuba, prin eliminarea poziţiei comune împotriva Cubei, care reprezintă o formă inacceptabilă de discriminare exercitată împotriva Cubei şi a poporului acesteia.

Mai presus de toate, nu acceptăm ipocrizia imensă care afectează multe persoane din Parlament şi denunţăm ferm existenţa a două feţe ale politicii Uniunii Europene.

 
  
MPphoto
 

  Antonio López-Istúriz White (PPE).(ES) Doamnă preşedintă, adresez discursul meu mamei lui Orlando Zapata şi celor care au suferit alături de acesta în lupta pentru libertate în Cuba: nu sunt singuri.

Astăzi, prin această rezoluţie – pentru care, în calitatea mea de secretar-general al partidului meu, doresc să le mulţumesc autorilor şi, în special, tuturor partidelor semnatare – Parlamentul condamnă într-un glas această dictatură izolată şi decrepită. Astăzi semnăm începutul unei condamnări internaţionale la moarte a acestui regim.

Sunt convins, pe baza majorităţii discursurilor pe care le-am ascultat, că suntem toţi uniţi în vederea condamnării ferme şi clare a morţii fiului dumneavoastră. Mulţi dintre noi, însă, merg mai departe de această declaraţie: fiţi sigură că vom rămâne vigilenţi urmărind să asigurăm eliberarea necondiţionată a tuturor prizonierilor politici de pe insulă.

Vom rămâne vigilenţi cu privire la situaţia încălcărilor drepturilor omului pe insulă. Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) va lupta, cu siguranţă, pentru păstrarea poziţiei comune a Uniunii Europene şi sunt sigur, pe baza a ceea ce am ascultat, că mulţi alţii vor face acelaşi lucru.

Nu vom transmite semnale contradictorii, ci o orientare clară spre realizarea visului nostru de a vedea o Cubă democratică. Sacrificiul suprem făcut de Orlando a generat un răspuns în conştiinţele bune din întreaga lume. Haideţi să ne asigurăm că sacrificiul tăcut a mii de cubanezi va fi comemorat în viitorul apropiat într-o Cubă liberă.

 
  
MPphoto
 

  Gesine Meissner (ALDE).(DE) Doamnă preşedintă, pentru noi este destul de uşor să vorbim când încălcările drepturilor omului se întâmplă în altă parte, iar oamenii mor, de asemenea, pentru convingerile lor. Este important să subliniem acest lucru. Dl Zapata chiar şi-a pierdut viaţa în urma grevei foamei şi mai există prizonieri care au fost îndemnaţi acum să intre în greva foamei.

Prin urmare, trebuie să ne gândim în mod specific cum putem merge mai departe într-un mod specific. Unii au afirmat că nu trebuie să discutăm cu Cuba, deoarece regimul de acolo este inacceptabil pentru noi. Alţii – şi nu cred că această poziţie este bună în vreun fel, domnule Ferreira – şi-au exprimat opinia că există ipocrizie aici şi că poporului Cubei trebuie să i se permită libertatea de a lua propriile decizii politice. Cred că libertatea de a lua decizii politice încetează efectiv atunci când sunt încălcate drepturile omului şi mor oameni. În aceste circumstanţe noi, în calitate de Parlament European, trebuie să facem ceva.

În acest context, este absolut drept ca propunerile specifice făcute – incluzând, nu în ultimul rând, câteva noi sugestii din partea dlui Gahler – să fie discutate în detaliu, iar noi să luăm în considerare ce putem face pentru a interveni împotriva încălcărilor drepturilor omului în toată lumea şi pentru a ajuta popoarele lumii.

 
  
MPphoto
 

  Franz Obermayr (NI).(DE) Doamnă preşedintă, având în vedere că discutăm astăzi aici despre relaţiile noastre cu Cuba în umbra morţii tragice a lui Orlando Zapata, trebuie să recunoaştem faptul că opinia pe care o avem despre Cuba datează din perioada când părerile noastre erau definite de un cadru „prieten sau duşman”. Existau, pe de o parte, cubanezii răi, care erau adepţii intenţiei Uniunii Sovietice de a urmări o revoluţie internaţională, şi, pe de altă parte, cubanezii buni, care au salvat ţara din mâinile baronilor zahărului, ai mafiei, ai CIA şi ai imperialismului SUA. De o parte se aflau cubanezii răi, opresorii comunişti ai poporului, iar de cealaltă cei care au oferit populaţiei acces la educaţie, îngrijire medicală şi au pus capăt foamei. Astăzi, dacă moartea lui Orlando Zapata ar avea vreun sens – dacă moartea ar avea sens – trebuie să luăm această moştenire foarte în serios, în orice caz. Această moarte nu trebuie să fie în van.

Un alt lucru care trebuie să se întâmple este acela că UE trebuie să urmeze căi clare, căi politice dedicate şi nu trebuie să permitem să fim supuşi poziţiei Statelor Unite; trebuie să ne eliberăm de prejudecăţile ideologice şi trebuie să ne situăm pe poziţii egale în cadrul dialogului politic, şi să insistăm în favoarea unor îmbunătăţiri clare ale situaţiei drepturilor omului, astfel încât să putem vorbi curând de o Cubă liberă, iar poporul de pe insulă să poată trăi într-o democraţie.

 
  
MPphoto
 

  Alf Svensson (PPE).(SV) Doamnă preşedintă, embargoul comercial al SUA este în vigoare de aproape 50 de ani. Embargoul a adus sărăcie şi opresiune poporului Cubei, aşa cum au subliniat mulţi vorbitori diferiţi.

Multe persoane cunosc raportul elaborat de Human Rights Watch în noiembrie 2009, intitulat „Un nou Castro, aceeaşi Cubă”, care a propus ca embargoul să fie ridicat, iar dictatorilor din Cuba să le fie acordat un termen de şase luni în care să elibereze prizonierii politici. Dacă nu fac acest lucru, atunci ar trebui introdus un embargo mai inteligent. Acesta ar trebui să fie de tipul care a fost utilizat de câteva ori recent şi care implică îngheţarea activelor şi a investiţiilor străine, precum şi interdicţiile asupra călătoriilor. Principalele state democratice şi UE ar trebui să sprijine, desigur, acest lucru. Ar fi interesant de ştiut ce părere are Preşedintele în exerciţiu al Consiliului în legătură cu această propunere a Human Rights Watch.

 
  
MPphoto
 

  Anna Záborská (PPE). (SK) Angajarea noastră în lupta împotriva încălcării drepturilor omului trebuie să constituie o prioritate pentru Uniunea Europeană în orice caz.

Orlando Zapata, prizonier politic cubanez, a murit în urma unei greve a foamei. Un alt prizonier cubanez se află în greva foamei în semn de protest în numele a 25 de prizonieri cu o stare de sănătate foarte precară, ale căror vieţi sunt în pericol. A face ceea ce a sugerat guvernul spaniol, când a oferit azil prizonierului aflat în greva foamei, nu reprezintă o soluţie. Mă întreb în legătură cu guvernul spaniol, care prezidează Uniunea Europeană în acest moment, deoarece propunerea lor nu rezolvă situaţia. Eliberarea imediată a prizonierilor politici este destul de dificilă. Aşadar solicit dlui comisar Piebalgs intrarea Comisiei Europene în negocieri cu guvernul cubanez, pentru a permite Crucii Roşii Internaţionale să viziteze prizonierii politici cubanezi. Acest lucru ar permite o evaluare obiectivă a stării acestora şi ar contribui la negocierile ulterioare. Crucii Roşii i s-a permis să facă acest lucru la închisoarea Guantánamo.

 
  
MPphoto
 

  Angelika Werthmann (NI).(DE) Doamnă preşedintă, doamnelor şi domnilor, şi eu susţin respectarea drepturilor omului în Europa, precum şi în alte părţi ale lumii. Moartea dlui Zapata este un strigăt de ajutor din partea unei persoane care a atras atenţia într-un mod foarte tragic – cel puţin pentru propria persoană – asupra unei situaţii total insuportabile. Doresc să văd că noi, europenii, adoptăm o poziţie clară cu privire la respectarea drepturilor omului consacrate în Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, indiferent de situaţia politică.

 
  
MPphoto
 

  Diego López Garrido, Preşedinte în exerciţiu al Consiliului.(ES) Doamnă preşedintă, cred că această dezbatere pe care am avut-o cu privire la problema situaţiei prizonierilor de conştiinţă din Cuba, datorită morţii unuia dintre aceştia, Orlando Zapata, arată că există un acord puternic între deputaţi şi grupurile politice. Sunt sigur că acest lucru va fi demonstrat mâine în cadrul votului care urmează să aibă loc cu privire la rezoluţiile rezultate în urma acestor dezbateri, care, în principiu, sunt în acord cu poziţia Consiliului, a Comisiei şi a tuturor instituţiilor Uniunii Europene. Fără îndoială, acest lucru întăreşte Uniunea Europeană în cadrul acestui dialog esenţial cu Cuba şi în legătură cu obiectivul de a face progrese şi de a îmbunătăţi soarta poporului cubanez.

Cred că putem fi de acord că trebuie să luăm atitudine imediat oriunde există o încălcare a drepturilor omului. Cred că acesta este un principiu fundamental care a fost subliniat şi trebuie aplicat mereu în acelaşi mod.

Uniunea Europeană trebuie să se afle mereu în prima linie când apare o încălcare a drepturilor omului, deoarece acest lucru face parte din însăşi personalitatea sa. În acest caz procedăm astfel în legătură cu Cuba, afirmând şi solicitând ca toţi ceilalţi prizonieri de conştiinţă din Cuba să fie eliberaţi şi ca drepturile omului să fie respectate acolo.

Totuşi, nu este suficient: trebuie să lucrăm eficace şi să fim eficienţi, să obţinem rezultate care să îmbunătăţească bunăstarea şi condiţiile de trai ale prizonierilor de conştiinţă sau chiar să facă posibilă eliberarea acestora.

În unele cazuri a fost realizat acest lucru, iar în altele s-au făcut progrese. Acest lucru se datorează, printre altele, unui element fundamental al politicii Uniunii Europene referitoare la Cuba, şi anume dialogul politic. Acest dialog a fost reluat recent – ceea ce cred că este un lucru bun – şi, punând capăt sancţiunilor care făceau parte din poziţia Uniunii Europene şi care nu aveau sens, precum şi reluând acest dialog politic, a fost posibil să facem ceva ce nu a fost posibil din 2003: să discutăm cu autorităţile cubaneze despre prizonierii de conştiinţă.

Evident, evaluarea menţionată de câţiva dintre dumneavoastră, evaluarea rezultatului acestui dialog, va trebui să aibă loc periodic şi va trebuie să existe o evaluare a acestui proces anul acesta. Mulţi dintre dumneavoastră – mă refer, de exemplu, la discursurile dlui Mauro, al dlui Yáñez-Barnuevo sau al dlui Michel – aţi subliniat importanţa acestui dialog, a acestei cooperări şi a autorităţii morale pe care o are Uniunea Europeană pentru a discuta cu Cuba şi a realiza progrese, ceea ce reprezintă obiectivul final.

Prin urmare, salutăm acordul majoritar din această Cameră cu privire la situaţia drepturilor omului în Cuba, care cred că poate fi rezumat într-un singur mesaj: deşi va continua să fie deschisă faţă de dialogul cu Cuba, Uniunea Europeană va continua să solicite ca toţi prizonierii politici să fie eliberaţi acolo şi ca drepturile civile şi politice ale cetăţenilor cubanezi să fie respectate.

 
  
MPphoto
 

  Andris Piebalgs, membru al Comisiei. – Doamnă preşedintă, cred că această dezbatere a dovedit din nou că în legătură cu aspecte legate de drepturile omului şi democraţie, Parlamentul este un far călăuzitor.

Nici Comisia nu va tolera vreodată încălcarea drepturilor omului şi a democraţiei. Aşadar acest lucru înseamnă că va rămâne o piatră de hotar a politicii noastre, nu numai datorită puterii sale, însă noi credem că, dacă există opinii ferme, acestea trebuie făcute cunoscute.

După cum ştiţi, de asemenea, baza noastră pentru activitatea legată de Cuba o va constitui continuarea poziţiei comune din 1996. Aceasta furnizează baza şi este foarte clar că trebuie să existe unele schimbări fundamentale în legătură cu drepturile omului în Cuba.

În acelaşi timp, dialogurile constructive care au început în 2008 prezintă, de asemenea, semne pozitive. Nu voi spune că am obţinut realizări majore, însă au existat progrese în numeroase privinţe.

Cred că trebuie să continuăm în acest mod. Şi trebuie să continuăm întâlnirile cu societatea civilă. Comisia va urma concluzia Consiliului, care afirmă că, atunci când este cazul, întâlnirile cu opoziţia democratică vor fi incluse în vizitele la nivel înalt şi vor constitui un obiectiv vizat în mod activ.

 
  
MPphoto
 

  Preşedinta. – Am primit şapte propuneri de rezoluţie depuse în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură.

Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc mâine.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

 
  
MPphoto
 
 

  Krzysztof Lisek (PPE), în scris. (PL) Orlando Zapata Tamayo, arestat în 2003 împreună cu alţi 75 de dizidenţi în timpul unei acţiuni represive îndreptate împotriva grupărilor de opoziţie, întreprinse de autorităţi, a murit în urma unei greve a foamei de două luni, într-o închisoare cubaneză. Sper că moartea tragică a unuia dintre cei mai cunoscuţi prizonieri politici din Cuba a reamintit tuturor că problema drepturilor omului în Cuba nu a fost rezolvată.

Sunt pe deplin de acord cu solicitările Grupului Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi ale multor organizaţii pentru drepturile omului, legate de faptul că guvernele statelor europene ar trebui să exercite presiuni la adresa autorităţilor cubaneze în vederea eliberării necondiţionate a prizonierilor politici, cu ameninţarea blocării oricărei încercări de îmbunătăţire a relaţiilor UE-Cuba. Sunt de părere că ridicarea completă a sancţiunilor împotriva Cubei de către Uniunea Europeană, fără negocierea eliberării efective a tuturor prizonierilor politici, a fost prematură. În acelaşi timp, doresc să subliniez că cetăţenii Cubei nu trebuie să plătească pentru greşelile celor care iau astfel de decizii. Este timpul ca ţara să ia măsuri specifice legate de democratizare, construirea societăţii civile şi respectarea drepturilor omului, în special libertatea de exprimare şi de asociere.

Doresc să susţin afirmaţiile fostului prim-ministru al Spaniei, José María Aznar, şi să spun că este inacceptabil ca în timpul vizitelor în Cuba oamenii politici europeni să refuze să întâlnească reprezentanţii opoziţiei. Trebuie să găsim instrumente care să sprijine dezvoltarea unui sistem democratic în Cuba şi să transmitem naţiunii cubaneze valorile universale aferente construirii democraţiei şi unei societăţi democratice.

 
  
MPphoto
 
 

  Tunne Kelam (PPE), în scris. – Moartea prematură a lui Orlando Zapata Tamayo după şapte ani de detenţie ilegală, împotriva căreia îi rămăsese un singur mijloc de protest, trebuie considerată a fi responsabilitatea regimului cubanez represiv. Este responsabilitatea noastră să ţinem minte cuvintele mamei lui Orlando Zapata: „Nu trebuie să fiţi nevoiţi să treceţi prin experienţa fiului meu”. În timpul ultimilor patru ani de conducere a lui Raúl Castro, aşteptările ca dictatura comunistă din Cuba să devină mai umană au fost clar dezamăgite. Oamenii de acolo continuă să-şi rişte vieţile pentru a-şi exprima opiniile. Mai există încă aproximativ 200 de prizonieri politici în Cuba. Atât SUA, cât şi statele membre ale UE au condamnat moartea dlui Zapata, însă acest protest nu a fost destul de puternic sau de rapid. În astfel de cazuri nu se poate pierde timp pentru a reacţiona, cum a făcut Preşedinţia spaniolă. Morala cazului Zapata este că nu pot fi ignorate realităţile crude ale dictaturii cubaneze. Politica noastră faţă de Cuba trebuie să rămână condiţionată de existenţa unor schimbări reale acolo. UE trebuie să ia partea poporului cubanez în loc să aibă speranţe că se poate avea încredere în ucigaşii lui Zapata.

 
  
 

(Şedinţa a fost suspendată la ora 17.25 şi reluată la ora 18.00)

 
  
  

PREZIDEAZĂ: DNA WALLIS
Vicepreşedintă

 
Ultima actualizare: 4 iunie 2010Notă juridică