Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Dezbateri
Joi, 11 martie 2010 - StrasbourgEdiţie JO
ANEXĂ (Răspunsuri scrise)  - ÎNTREBĂRI ADRESATE COMISIEI

Întrebarea nr. 58 adresată de Charalampos Angourakis (H-0110/10 )  
 Subiect: Privatizarea şantierelor navale din Skaramanga
H-0110/10
 

Privatizarea şantierelor navale din Skaramanga, pe care au impus-o mai multe guverne greceşti succesive, a avut consecinţe nefericite pentru lucrători, fiind suprimate sute de locuri de muncă. Acum, societatea Thyssen Krupp, proprietara şantierelor navale, le vinde după ce a încasat trei miliarde de euro pentru construirea unor submarine şi după ce a reziliat contractele încheiate cu guvernul grec. Societatea nu a livrat submarinele în cauză. Şantierele navale au fost împărţite şi a fost înfiinţată o societate separată, specializată în material rulant. Cei 160 de lucrători angajaţi la aceste şantiere navale nu au mai fost plătiţi de aproape zece luni. Presa vorbeşte de noi concedieri, de ordinul sutelor, şi de târguieli desfăşurate pentru a intra în posesia şantierelor navale, nu numai între multinaţionale, ci şi cu guvernul grec, pentru ca acesta să verse noilor proprietari miliarde de euro din sumele prinse în programele de înarmare 2010-2011.

Ţine Comisia seama de faptul că liberalizarea pieţelor şi aplicarea normelor concurenţei în sectorul construcţiilor navale, hotărâtă de Uniunea Europeană şi de guvernele naţionale, au avut condus la decăderea acestui sector din Grecia, ţară martitimă prin excelenţă, la pierderi de locuri de muncă şi la încălcarea drepturilor lucrătorilor, şi aceasta pentru a permite unor grupuri monopoliste să realizeze beneficii?

 
  
 

(EN)Aplicarea legilor concurenţei este menită să asigure o concurenţă loială şi eficientă în beneficiul Europei şi al cetăţenilor acesteia, întrucât concurenţa reduce preţurile, creşte calitatea, extinde posibilităţile de alegere ale clienţilor, promovează inovaţia tehnologică şi, în consecinţă, susţine economia europeană. Normele de concurenţă din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene includ o interdicţie generală a ajutorului de stat, cu excepţia unor circumstanţe excepţionale justificate, pentru a se asigura că intervenţiile guvernului nu denaturează concurenţa şi comerţul în interiorul UE. Comisia poate autoriza în anumite circumstanţe ajutorul pentru restructurarea unei întreprinderi aflate în dificultate, inclusiv în sectorul construcţiei navale. Cu toate acestea, ţine de responsabilitatea autorităţilor publice să se asigure că ajutorul este pus în aplicare în mod adecvat.

În 1997, Comisia a oferit Greciei şansa de a finanţa restructurarea activităţilor comerciale civile ale şantierelor navale elene prin autorizarea unui ajutor de 160 de milioane de euro(1) . Din nefericire, nu au fost respectate câteva condiţii cruciale legate de aprobare. În plus, Grecia a oferit în mod repetat o finanţare ilegală şi incompatibilă activităţilor civile cu pierderi aduse şantierului până în 2012.

Comisia deţine un rol de supraveghere pentru a garanta faptul că normele privind ajutorul de stat sunt aplicate în mod corect de statele membre. Din cauza încălcărilor condiţiilor şi a ajutorului ilegal oferit ulterior şantierului naval, în urma unei investigaţii detaliate desfăşurate în conformitate cu normele privind ajutorul de stat prevăzute de Tratatul CE, Comisia a solicitat Greciei în 2008 să recupereze peste 230 de milioane de euro de ajutor ilegal(2) .

Comisia ar dori să constate că, în ceea ce priveşte vânzarea şantierelor navale sau oricare altă decizie care priveşte reorganizarea acestora, responsabilitatea unică pentru luarea unor astfel de decizii îi revine proprietarului şantierelor navale. Competenţele Comisiei sunt limitate la controlul intervenţiilor statului în economie; acestea nu pot interveni în alegerile industriale ale unei întreprinderi.

Având drept obiectiv protecţia angajaţilor, cadrul juridic al UE furnizează câteva directive care ar putea prezenta un interes particular în contextul restructurării industriei construcţiilor navale din UE, în special Directiva 98/59/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind apropierea legislaţiilor statelor membre cu privire la concedierile colective(3) , Directiva 94/45/CE privind instituirea unui comitet European de întreprindere(4) , Directiva 2002/14/CE de stabilire a unui cadru general de informare şi consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană(5) ,Directiva 2001/23/CE a Consiliului privind apropierea legislaţiei statelor membre referitoare la menţinerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unităţi sau părţi de întreprinderi sau unităţi (6) şi Directiva 2008/94/CE privind protecţia lucrătorilor salariaţi în cazul insolvenţei angajatorului (7) .

Având în vedere faptul că directivele au fost transpuse în Grecia, ţine de autorităţile competente naţionale, îndeosebi de instanţe, să asigure aplicarea adecvată şi eficientă a dispoziţiilor naţionale de transpunere, ţinând cont de circumstanţele specifice ale fiecărui caz în vederea îndeplinirii obligaţiilor oricărui angajator în această privinţă.

 
 

(1) A se vedea cauza N 401/1997
(2) JO L 225 din 27.8.2009
(3) JO L 225 din 12.8.1998
(4) JO L 254 din 30.9.1994
(5) JO L 80 din 23.3.2002
(6) JO L 82 din 22.03.2001
(7) JO L 283 din 28.10.2008

 
Ultima actualizare: 4 iunie 2010Notă juridică