Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2010/2856(RSP)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentelor :

Texte depuse :

B7-0523/2010

Dezbateri :

PV 21/09/2010 - 14
CRE 21/09/2010 - 14

Voturi :

PV 22/09/2010 - 5.14

Texte adoptate :

P7_TA(2010)0341

Dezbateri
Marţi, 21 septembrie 2010 - Strasbourg Ediţie JO

14. Strategia europeană pentru dezvoltarea economică şi socială a regiunilor muntoase, a insulelor şi a regiunilor slab populate (dezbatere)
Înregistrare video a intervenţiilor
PV
MPphoto
 

  Preşedinte. – Următorul punct pe ordinea de zi este declaraţia Comisiei privind strategia europeană de dezvoltare economică şi socială a regiunilor muntoase, a insulelor şi a regiunilor slab populate.

 
  
MPphoto
 

  Johannes Hahn, membru al Comisiei. (DE) Dle preşedinte, s-ar putea crede aproape că Europa a fost o insulă muntoasă. Cu toate acestea, mă bucur că Parlamentul European are o preocupare permanentă pentru dezvoltarea economică şi socială a regiunilor cu nevoi speciale; regiuni speciale, cum ar fi regiunile muntoase, insulele şi regiunile slab populate.

Tratatul de la Lisabona consolidează importanţa coeziunii teritoriale. Aceasta este stabilită la articolul 174 ca unul dintre obiectivele Uniunii. Din acest motiv, Comisia a prezentat Cartea verde privind coeziunea teritorială în scopul de a iniţia un amplu proces de dezbatere. Unul dintre rezultatele principale ale acestei consultări a fost că nu este neapărat nevoie de resurse financiare noi şi suplimentare, ci ar trebui să subliniem mai degrabă importanţa unor concepte integrate de dezvoltare teritorială şi să acordăm o atenţie mai mare punctelor forte ale diferitelor regiuni.

În ceea ce mă priveşte, caracteristicile particulare ale unei regiuni pot fi în mod fundamental un punct forte. Prin urmare, astfel de particularităţi regionale - fie că este vorba de statutul de insulă, de faptul că este o regiune muntoasă sau că este o regiune slab populată - nu creează probleme în mod automat şi nici nu solicită mai multă asistenţă, mai ales că aceste regiuni nu sunt în niciun fel uniforme. Prin urmare, nu poate exista o soluţie „universală” pentru aceste regiuni care ar părea că se aseamănă.

Comisia consideră că este extrem de important să asigure dezvoltarea armonioasă comună a regiunilor. Prin urmare, sunt îngrijorat mai mult de faptul că punem în aplicare strategia noastră comună Europa 2020 în toate regiunile, în loc să aplicăm strategii diferite pentru regiuni structurate diferit - ceea ce mai degrabă ar putea pune în pericol eforturile noastre comune, decât să le sprijine. Prin urmare, noi credem că nu este nevoie de o politică separată privind regiunile cu condiţii speciale; dimpotrivă, trebuie să consolidăm abordarea integrată a politicii noastre în legătură cu alte politici, iar regiunile trebuie să depună mai multe eforturi pentru a crea programe adaptate nevoilor lor particulare. Trebuie să consolidăm modul în care dimensiunea teritorială este atât concepută, cât şi pusă în aplicare în toate domeniile de politică.

Acest lucru dă naştere la patru domenii de acţiune prioritare. Primul este acela de a duce politica regională mai aproape de cetăţeni şi în regiuni. În interesul obiectivului nostru de coeziune teritorială, trebuie să consolidăm coerenţa domeniilor de politică la diferite niveluri. Acest lucru înseamnă, de asemenea, să luăm într-adevăr în serios abordarea guvernanţei pe mai multe niveluri şi să implicăm toate părţile relevante în elaborarea şi aplicarea politicilor noastre. Totuşi, acest lucru înseamnă, de asemenea, să utilizăm mai intens oportunităţile existente de cooperare prevăzute prin parteneriatele interregionale, multiregionale şi multinaţionale pentru a da o mai mare atenţie provocărilor comune anumitor regiuni, cum ar fi regiunile muntoase extinse, precum munţii Alpi sau Pirinei.

În al doilea rând, trebuie să coordonăm mai bine politicile pentru regiuni. Coeziunea teritorială înseamnă, de asemenea, să acordăm o atenţie mai mare complementarităţii şi coerenţei politicii regionale şi politicii sectoriale. Trebuie să specificăm modul în care fiecare politică va avea impact asupra regiunilor. Comisia a creat, prin urmare, grupul inter-servicii privind coeziunea teritorială, care include reprezentanţi ai diverselor direcţii generale. Sarcina sa principală este de a analiza politicile sectoriale individuale şi efectele acestora asupra regiunilor, şi în special asupra regiunilor care se confruntă cu anumite provocări geografice.

În al treilea rând, avem nevoie de cooperare teritorială pentru a consolida integrarea europeană. Cooperarea are o importanţă deosebită pentru regiunile cu provocări geografice specifice. Este vorba despre a găsi soluţii transfrontaliere la provocările comune, fie sub forma unor strategii macroregionale cum ar fi strategia pentru Marea Baltică, fie sub forma unor reţele interregionale, fie sub forma schimbului de bune practici.

În cele din urmă, trebuie de asemenea să utilizăm mai mult cunoştinţele regionale. Dacă vrem să obţinem o politică de dezvoltare regională orientată spre rezultate, care se bazează pe principiul subsidiarităţii, susţinând astfel obiectivele strategiei Europa 2020, trebuie să cunoaştem mai multe despre situaţia regiunilor şi despre efectele măsurilor politice. Avem nevoie de un sistem chiar mai bun de monitorizare, care să fie, de asemenea, mai în măsură să proceseze datele existente, şi avem nevoie de indicatori orientaţi spre rezultate pentru a ne asigura că politicile noastre sunt corecte. Acest lucru poate fi realizat numai împreună cu regiunile, cu mediul de afaceri regional şi cu cetăţenii.

Stimaţi deputaţi, avem nevoie de o politică regională fermă pentru toate regiunile, care să ia în considerare nevoile şi caracteristicile diferite ale tuturor regiunilor. Mă bucur că voi putea în curând să am o dezbatere cu Parlamentul European cu privire la viitorul politicii regionale, inclusiv în aceste regiuni speciale, pe baza celui de-al cincilea raport privind coeziunea.

 
  
MPphoto
 

  Jan Olbrycht, în numele Grupului PPE.(PL) Astăzi iniţiem o discuţie pe tema regiunilor care au caracteristici foarte specifice şi particulare. Acestea sunt regiuni în care multe activităţi implică costuri suplimentare. Insulele, precum şi regiunile muntoase, sunt împovărate cu costuri suplimentare care sunt determinate de factori geografici. De asemenea, discuţia de astăzi este semnificativă într-un alt sens, care este foarte important pentru măsurile suplimentare despre care a vorbit dl comisar. Mă refer la faptul că dezbaterea de astăzi deschide discuţii pe tema politicii de coeziune după 2013.

Rezoluţia despre care vorbim astăzi se referă nu atât de mult la o expresie a voinţei de a sprijini anumite teritorii - acest lucru este conţinut în tratat - ci se referă la măsuri foarte specifice şi ridică întrebări specifice despre modul în care vom organiza politica de coeziune după 2013. Vă rugăm să reţineţi că, în rezoluţie, atenţia este axată în primul rând pe integrarea politicii regionale cu alte politici. Acest lucru ridică problema indicatorilor şi justificarea utilizării politicii de coeziune şi a produsului intern brut. Declară că şi alte politici ar trebui să fie folosite pentru a sprijini aceste regiuni, inclusiv - nu vorbim despre aceasta aici, dar ar trebui să o reţinem - politica agricolă. Vorbeşte despre cooperare teritorială şi despre o mai bună utilizare a grupării europene de cooperare teritorială, pentru care am lucrat în cadrul financiar precedent. Cu alte cuvinte, suntem în prima etapă a unei discuţii serioase cu privire la viitoarea politică de coeziune. Începem această discuţie cu regiuni specifice, dar acesta este un început care arată că politica de coeziune este, şi trebuie să rămână, una dintre politicile-cheie ale Uniunii Europene.

 
  
MPphoto
 

  Georgios Stavrakakis, în numele Grupului S&D.(EL) Dle preşedinte, în primul rând, aş dori să îi mulţumesc dlui comisar pentru că se află aici.

Toate regiunile muntoase şi insulele sunt regiuni în care coordonarea, atât la nivel de planificare a politicilor, cât şi la nivel de punere în aplicare a programelor, este absolut vitală. Acestea sunt regiuni în care diferite politici, cum ar fi politicile rurale, regionale, politicile privind transportul, politicile de mediu, cele de pescuit şi de ocupare a forţei de muncă, trebuie să rezolve combinaţiile unor probleme cu mai multe faţete.

Uniunea Europeană a dezvoltat o mulţime de măsuri pentru aceste regiuni în cadrul unor politici diverse. Ce lipseşte, în opinia mea, este coordonarea. Pentru o ţară cum este Grecia, de exemplu, unde cea mai mare parte a terenului este muntoasă şi unde există peste 200 de insule locuite, este uşor de văzut că, în absenţa coordonării la toate nivelurile, coeziunea socială şi economică nu poate fi îmbunătăţită.

Astfel, Uniunea Europeană va avea un avantaj dublu: pe de o parte, vom evita finanţarea unor măsuri identice în cadrul diferitelor programe şi, pe de altă parte, vom promova dezvoltarea prin creşterea beneficiilor cetăţenilor, indiferent unde locuiesc.

Ar trebui să fie un lucru evident, şi nu o utopie, faptul că o abordare integrată a planificării şi punerii în aplicare a politicilor este necesară pentru regiunile muntoase şi insulare din Uniunea Europeană.

 
  
MPphoto
 

  Riikka Manner, în numele Grupului ALDE.(FI) Dle preşedinte, dle comisar, compromisul pe care l-am realizat în această rezoluţie este unul excelent, aşa că le mulţumesc tuturor colegilor deputaţi care au fost implicaţi.

Trebuie să fie una dintre principalele noastre priorităţi să îndreptăm situaţia în regiunile afectate de criza financiară, şi acest lucru se aplică şi pentru politica regională. Aceste zone sunt într-adevăr regiuni nordice, slab populate, regiuni muntoase şi de frontieră şi insule. Această rezoluţie va servi ca o pledoarie foarte fermă din partea Parlamentului către Comisie de a se concentra, în cadrele financiare viitoare şi următoarea perioadă de programare, asupra regiunilor care suferă de handicapuri naturale permanente.

Ajutorul pentru regiunile slab populate va fi foarte important în această viitoare politică de coeziune, dacă vrem ca ea să continue să fie suficient de cuprinzătoare. Aş dori, de asemenea, să le reamintesc colegilor mei deputaţi care susţin rezoluţiile că trebuie să se asigure de punerea în aplicare la nivel practic a acestui obiectiv - nu votând pur şi simplu pentru această rezoluţie, ci şi asigurându-se că, într-adevăr, se alocă fonduri pentru aceste regiuni speciale în cadrele financiare viitoare.

Mă bucur că acest document subliniază importanţa valorificării potenţialului pe care aceste regiuni îl au de oferit. Este important ca noi să ne uităm, de asemenea, la resursele foarte preţioase care se găsesc în aceste regiuni, şi nu doar să luăm în considerare problemele lor. Numai prin exploatarea adevăratului lor potenţial putem face progrese reale în dezvoltarea lor. Sursele lor tradiţionale de trai, energie, precum şi domeniile aflate în atenţia strategiei Europa 2020, cum ar fi cercetarea şi dezvoltarea, sunt esenţiale pentru aceste regiuni speciale.

Aştept cu interes cel de-al cincilea raport al Comisiei privind coeziunea. Va fi interesant de văzut modul în care Comisia ţine de fapt cont de obiectivele strategiei Europa 2020, şi modul în care grupurile speciale de competenţe din aceste regiuni speciale sunt exploatate în întreaga Europă.

 
  
MPphoto
 

  François Alfonsi, în numele Grupului Verts/ALE.(FR) Dle preşedinte, dle comisar, elaborarea unei strategii europene pentru dezvoltarea economică şi socială a regiunilor muntoase, a insulelor şi a regiunilor slab populate este cu adevărat esenţială.

Articolul 174 din Tratatul de la Lisabona reflectă în sfârşit gradul de conştientizare a Uniunii Europene faţă de aceste teritorii, care au handicapuri permanente pe care trebuie să le depăşească. De acum înainte, prin urmare, Comisia trebuie să propună strategii specifice corespunzătoare pentru a le garanta oamenilor din aceste teritorii egalitate cu alţi cetăţeni europeni, astfel încât aceştia să fie compensaţi în mod eficient pentru handicapurile pe care le îndură în viaţa lor de zi cu zi, precum şi în activităţile lor economice.

În această privinţă, produsul intern brut pe cap de locuitor, care este criteriul considerat în continuare prioritar pentru fondurile structurale, nu este suficient în sine. Aceste regiuni se confruntă cu depopularea şi, prin această pierdere, populaţia rămasă ar putea atinge chiar şi un PIB mai mare pe cap de locuitor. Prin urmare, trebuie să adoptăm o abordare mai sofisticată pentru aceste teritorii şi grupul nostru doreşte să insiste asupra acestui punct.

Articolul 174 din Tratatul de la Lisabona, dle comisar, recunoaşte caracterul special al acestor teritorii. Prin urmare, trebuie să punem în aplicare măsuri specifice pentru dezvoltarea şi tratarea problemelor specifice. Aceste măsuri trebuie să se califice pentru fondurile structurale, mai ales acolo unde problemele iau o formă deosebit de acută, cum ar fi efectele încălzirii globale în insule şi munţi, de exemplu, aprovizionarea cu energie, accesibilitatea, problemele de transport, şi aşa mai departe.

De asemenea, facem apel la Comisie să asigure fondurile specifice alocate pentru aceste teritorii în perspectiva financiară următoare, care va acoperi perioada de programare 2014-2020. De asemenea, dorim să vedem că instrumente precum grupările europene pentru cooperare teritorială sunt urmărite şi aplicate la scară mai largă, insistând pe eliminarea obstacolelor din calea cooperării transfrontaliere care au fost introduse.

 
  
MPphoto
 

  Oldřich Vlasák, în numele Grupului ECR. (CS) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, sunt peste doi ani de când am dezbătut în Parlamentul European problema regiunilor defavorizate, mai îndepărtate. Când mi-am recitit discursul iniţial din acea perioadă, a trebuit să recunosc că este încă foarte actual şi că nu voi schimba un singur cuvânt. Din păcate, trebuie să declar în numele Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni că nu susţinem proiectul comun de rezoluţie şi există patru motive pentru acest lucru.

În primul rând, suntem împotriva ideii de inginerie socială şi interferenţă excesivă din partea autorităţilor publice. Trebuie să înţelegem că unele dintre problemele insulelor, ale regiunilor muntoase sau ale celor slab populate nu pot fi rezolvate. Acestea sunt probleme specifice legate de caracteristicile lor geografice şi structurale, pe care nu le putem schimba.

În al doilea rând, nu suntem de acord cu ideea că toate regiunile de insulare, muntoase sau slab populate formează un grup omogen cu trăsături comune. Ce are staţiunea montană franceză Chamonix în comun cu insula grecească Lefkada sau cu regiunea finlandeză de deasupra Cercului Arctic, în zona Rovaniemi?

În al treilea rând, am pierdut complet din vedere regiunile de frontieră în propunere şi în dezbaterea actuală. În mod clar, eu nu trebuie să reamintesc nimănui de aici că, în conformitate cu articolul 174 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, în cadrul politicii de coeziune o atenţie specială ar trebui acordată regiunilor rurale, regiunilor afectate de tranziţia industrială şi regiunilor care sunt serios şi permanent dezavantajate ca urmare a condiţiilor naturale sau demografice. În vreme ce o insulă va rămâne întotdeauna o insulă şi un munte va fi întotdeauna un munte, frontierele, sau cel puţin cele administrative, pot dispărea. Un mai mare accent pe regiunile de frontieră ar fi, prin urmare, important.

În al patrulea rând, considerăm că este prematur să dezbatem noi măsuri legislative specifice, noi programe de dezvoltare regională şi noi resurse financiare pentru aceste regiuni. Este clar că dezbaterea privind fondurile europene şi utilizarea lor după 2013 a început să se intensifice. Este clar că fiecare stat, regiune şi teritoriu încearcă, în cadrul acestei dezbateri, să atragă atenţia la propriile problemele şi la nevoile pe care ar dori să le finanţeze din surse europene. Este incontestabil faptul că regiunile dezavantajate merită condiţii diferite când vine vorba de cofinanţare, de normele de asistenţă publică şi de reglementarea pieţei interne prin aplicarea reglementărilor vamale. Cadrul european ar trebui să ţină seama de acest lucru, înlesnind menţinerea caracterului specific al acestor regiuni concomitent cu atenuarea circumstanţelor restrictive.

Cu toate acestea, este o chestiune ce ţine de măsura în care complicatele programe europene sunt eficiente în acest caz. Politica structurală europeană ar trebui să fie mai degrabă condusă de ideea că resursele financiare trebuie să meargă în primul rând la regiunile cele mai sărace, acolo unde există cea mai mare nevoie. Acest lucru ar trebui să se aplice indiferent dacă este vorba de o insulă, o regiune muntoasă sau una slab populată.

 
  
MPphoto
 

  João Ferreira, în numele Grupului GUE/NGL.(PT) Dle preşedinte, dle comisar, a include câteva principii nobile în tratatele şi în legislaţia variată a Uniunii Europene nu este nicio garanţie că acestea vor fi puse efectiv în practică, după cum ştim. Coeziunea teritorială - ca şi coeziunea economică şi socială, de fapt - este un exemplu foarte grăitor. Ce le lipseşte acestor obiective mai mult decât rezoluţii şi strategii este un cadru general politic şi macroeconomic, precum şi măsuri concrete pentru promovarea şi punerea în aplicare a acestora.

Din păcate, politicile pe care Uniunea Europeană le-a urmărit nu au adus o coeziune mai mare, ci asimetrii mai mari: asimetrii economice, sociale şi, de asemenea, teritoriale. Există un risc foarte real ca aceste asimetrii să devină şi mai mari în viitor, ca urmare a punerii în aplicare chiar mai restrictive a unor instrumente precum Pactul de stabilitate şi creştere şi a constrângerilor grave pe care le impune. Acesta este un risc foarte real, având în vedere caracterul inadecvat al bugetelor Uniunii, care sunt departe de ceea ce este necesar pentru a pune în practică coeziunea teritorială şi coeziunea economică şi socială. Mai mult, aceste fonduri sunt, de asemenea, incorect distribuite de multe ori.

Chiar dacă regiunile muntoase, insulele şi regiunile slab populate diferă între ele în propriile lor feluri, toate acestea luptă cu o serie de dificultăţi perene şi probleme pe care le au în comun. Unele politici comune, repet, au înrăutăţit aceste probleme în loc să le rezolve sau să le atenueze. Acesta este, de asemenea, cazul politicii agricole comune şi al reformelor sale succesive, ale căror consecinţe profund negative trebuie să fie abordate şi corectate. Caracteristicile specifice ale structurii socioeconomice a acestor regiuni şi sistemele lor de producţie le fac vulnerabile la dereglementarea pieţei pe care a urmărit-o UE.

Am făcut o serie de propuneri pentru a remedia această situaţie şi pentru a promova dezvoltarea economică şi socială în aceste regiuni. Trebuie să ajutăm la mobilizarea potenţialului lor intrinsec de dezvoltare prin sprijinirea producţiei locale, prin stimularea pieţelor locale şi regionale şi prin stimularea şi creşterea investiţiilor publice şi private în activităţi productive, în scopul de a menţine nivelurile de locuri de muncă şi de a crea mai multe locuri de muncă cu drepturi şi salarii echitabile.

Nici nu putem uita faptul că unele dintre aceste regiuni, cum ar fi regiunile insulare, de multe ori se completează reciproc în ceea ce priveşte producţia şi pieţele lor. Trebuie să învăţăm să utilizăm complementaritatea în mod adecvat şi să o consolidăm. Trebuie să recunoaştem, de asemenea, dificultăţile suplimentare cu care se confruntă în accesarea programelor de finanţare ale Uniunii Europene în domenii cum ar fi cercetarea şi dezvoltarea. Trebuie să aplicăm o discriminare pozitivă a acestor regiuni pentru a le îmbunătăţi accesul.

Un subiect discutat astăzi aici - prevenirea dezastrelor naturale şi a celor provocate de om - este, de asemenea, relevant. Trebuie să recunoaştem faptul că aceste regiuni sunt mai vulnerabile la dezastre şi că prevenirea dezastrelor trebuie să fie consolidată, după cum subliniază raportul pe care l-am adoptat aici astăzi.

Încă o dată, emitem un avertisment pe care l-am exprimat în mai multe rânduri: aceste regiuni, în special regiunile ultraperiferice, trebuie să fie menţinute printre obiectivele de convergenţă, pentru a nu agrava o serie de puncte structurale slabe, de care cele mai multe dintre ele încă mai suferă, cum este cazul regiunilor autonome Madeira şi Azore din Portugalia.

 
  
MPphoto
 

  Fiorello Provera, în numele Grupului EFD.(IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, votul de mâine este important pentru peste 90 de milioane de europeni care locuiesc în regiuni muntoase. Articolul 174 din Tratatul de la Lisabona recunoaşte importanţa regiunilor muntoase şi a anumitor regiuni. Cu toate acestea, acest articol trebuie să fie pus în aplicare prin intermediul unei politici specifice. Trebuie să trecem de la vorbe la fapte. Munţii nu înseamnă doar aer curat, natură şi vacanţe. În afară de acestea, există probleme reale cu care oamenii care locuiesc în regiunile muntoase trebuie să se confrunte în fiecare zi cu mare dificultate.

Lipsa infrastructurii face mai dificilă deplasarea oamenilor şi a bunurilor, şi accesul la servicii este mai dificil din cauza costurilor suplimentare pentru întreprinderi şi cetăţeni. Pentru a preveni depopularea regiunilor muntoase, trebuie să garantăm că oamenii care locuiesc acolo au condiţii de viaţă decente, cu servicii moderne şi asistenţă medicală adecvată, la fel ca toţi ceilalţi cetăţeni europeni.

Regiunile muntoase oferă, de asemenea, o mare oportunitate pentru producţia de energie curată, economisirea energiei, agricultura ecologică de calitate. Pentru a realiza toate acestea, trebuie să fie investiţi bani într-un program-cadru care atinge fiecare aspect al vieţii de munte. Această iniţiativă este susţinută de toate grupurile politice şi de către organizaţiile europene pentru regiunile muntoase, cum ar fi Euromontana şi Asociaţia aleşilor din oraşele de munte (AEM). Aceasta îndeplineşte, de asemenea, o dorinţă exprimată de însuşi preşedintele Barroso.

Acum ţine de Comisie să pună în aplicare prompt această solicitare şi să implice regiunile în conformitate cu principiul subsidiarităţii. Aş dori să închei prin a propune în mod special numirea unui comisar interimar pentru regiunile muntoase şi cele specifice pentru a coordona în mod eficient această nouă politică europeană.

 
  
MPphoto
 

  Franz Obermayr (NI).(DE) Dle preşedinte, aproximativ 18 % din populaţia totală a Uniunii locuieşte în regiuni muntoase. Aceste regiuni sunt caracterizate printr-o concentrare comună pe agricultură şi silvicultură şi, de asemenea, desigur, pe turism. Agricultorii din regiunile muntoase lucrează foarte mult pentru venituri relativ mici. Cu toate acestea, ei aduc o contribuţie foarte importantă la menţinerea regiunii alpine, şi, astfel, la durabilitate. Nu trebuie să permitem ca regiunea alpină să devină o stepă aridă; mai degrabă, vrem ca aceasta să rămână un peisaj bine întreţinut, cultivat. Asistenţa UE trebuie să ia în considerare particularităţile topografice, climatice şi, de asemenea, culturale, ale regiunilor muntoase. Nu are niciun sens să aplicăm un şablon uniform începând din Gibraltar până la Capul Nord.

De ce avem nevoie? Avem nevoie de o primă pentru zonă, o primă pentru creşterea animalelor, pentru a-i susţine pe agricultori în eforturile lor pentru o creştere a animalelor corespunzătoare speciilor şi după 2013. Avem nevoie de subvenţii mai mari pentru investiţii, care să ţină seama de faptul că aici costurile sunt mai ridicate decât în zonele de vale, şi avem nevoie de etichetarea, protejarea şi certificarea alimentelor de înaltă calitate din regiunea alpină.

Prin urmare, UE trebuie să revină pe drumul cel bun acum pentru a le asigura agricultorilor din zonele muntoase, şi astfel întregii regiuni a Alpilor, posibilitatea unui viitor decent după 2013.

 
  
MPphoto
 

  Lambert van Nistelrooij (PPE).(NL) Mai întâi de toate, aş dori să îi mulţumesc dlui comisar pentru răspunsul la întrebarea noastră. La urma urmei, scopul întrebării a fost reexaminarea politicii pe care am subliniat-o anterior, acum că tratatul este în vigoare. Este, într-adevăr, adevărat că politica regională, în toate faţetele sale, ne poate aduce mai aproape de cetăţenii noştri şi de realitatea vieţii lor.

În al doilea rând, coeziunea teritorială constituie, într-adevăr, acea nouă dimensiune şi avem rapoarte care confirmă acest lucru. De asemenea, coeziunea teritorială este legată de modul în care ar fi trebuit să ne ocupăm de diferite situaţii din ţări ca Franţa sau ca Spania. Acest lucru nu se referă doar la alocarea unor fonduri mai numeroase şi mai specifice. Nu, există o tendinţă clară spre o mai mare coeziune şi un echilibru mai mare între statele naţionale. Dacă ne uităm apoi la noul cadru financiar, care este noul cadru de politică post 2013, putem vedea lucrurile care conduc acest proces înainte şi valoarea adăugată a Europei.

În acest context, adoptarea acestei măsuri astăzi este un lucru bun. Cu o oarecare ezitare, mă simt obligat să subliniez faptul că trebuie să ni se dea mai multe fonduri, dar ar putea fi prea devreme pentru acest lucru. Aceasta ar putea fi o politică specifică, dar, cu siguranţă, ar trebui să existe posibilitatea de a realiza acest lucru şi prin realocare în cadrul statelor membre, de exemplu. Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat), în numele căruia vorbesc, va solicita, de asemenea, un vot pe părţi. Va trebui să aşteptăm şi să vedem ce se întâmplă după aceea, indiferent dacă ne declarăm în favoarea propriilor noastre cadre financiare şi juridice.

Pentru a încheia, permiteţi-mi să adaug că eu vin din Ţările de Jos. Nu avem munţi sau regiuni slab populate, însă avem insule. I-aş putea adresa următoarea întrebare dlui comisar: acum că regatul nostru a suferit modificări şi că insulelor Saba, Sf. Eustatius şi Bonaire li s-a acordat autonomie deplină în Ţările de Jos, putem grăbi proclamarea acestor insule ca regiuni ultraperiferice? Aşteptăm acest lucru de multă vreme.

 
  
MPphoto
 

  Teresa Riera Madurell (S&D).(ES) Dle preşedinte, dle comisar, dacă dorim să atingem obiectivul coeziunii teritoriale care a fost introdus în noul tratat, toate teritoriile Uniunii trebuie să se poată bucura de aceleaşi drepturi şi libertăţi.

Ar trebui să fim, prin urmare, foarte mândri de acordul atins în Parlament pentru a promova adaptarea politicilor europene la nevoile specifice ale insulelor, regiunilor muntoase şi regiunilor slab populate, astfel încât aceste regiuni să îşi poată dezvolta pe deplin potenţialul şi să concureze cu şanse egale.

În acest sens, există un aspect foarte important pe care aş dori să îl subliniez: în prezent, unele regiuni insulare nu au fonduri pentru proiecte de cooperare transfrontalieră, pur şi simplu deoarece acestea se află la o distanţă mai mare de 150 km. Acesta este un criteriu iraţional şi neloial care le sporeşte izolarea şi pe care propunem să îl eliminăm.

Doamnelor şi domnilor, după cum pe bună dreptate a spus dl Schulz, eu locuiesc pe o insulă europeană şi ştiu din proprie experienţă că a fi o insulă implică un cost. În calitate de legiuitori, avem obligaţia de a atenua acel cost. După cum a subliniat în mod întemeiat dl comisar, articolul 174 din tratat ne dă posibilitatea de a face acest lucru.

 
  
MPphoto
 

  Niccolò Rinaldi (ALDE).(IT) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, discutarea problemelor regiunilor slab populate şi ale insulelor ultraperiferice în acest Parlament - mai ales în lumina angajamentului meu parlamentar faţă de regiunile muntoase - este primul pas către crearea unei reţele de conservare a acestor regiuni, în care cetăţenii europeni trăiesc în condiţii cu totul unice şi, adesea, cu venituri mici. Acestea sunt regiuni slab populate, cu o densitate scăzută a populaţiei, în care există fenomenul îmbătrânirii populaţiei pentru că tinerii pleacă adesea, şi cu un procent de absolvenţi care se situează sub media naţională.

Aceste criterii, în special PIB-ul, dar există şi altele asemenea, trebuie să inspire o strategie europeană de sprijinire a regiunilor muntoase, care au servicii mai puţine, probleme de infrastructură şi care sunt deosebit de vulnerabile din cauza crizei agricole şi schimbărilor climatice. Munţii sunt locuri în care oamenii trăiesc şi pe care le studiază, şi astăzi ei trebuie să devină, de asemenea, un laborator politic, deoarece reprezintă o resursă imensă de dezvoltare culturală, de dezvoltare a energiei curate şi a agriculturii de calitate, şi pentru calitatea vieţii, care este indispensabilă pentru a garanta o mai mare bunăstare în rândul populaţiilor urbane.

Dincolo de Comisie, statele membre şi autorităţile locale, este responsabilitatea comunităţilor locale, de asemenea, să înţeleagă cum să îşi controleze propriul destin în Europa secolului XXI, cu o abordare integrată şi mai ales participare activă la luarea deciziilor.

Vorbesc din experienţă atunci când spun că în regiunile muntoase este mai bine să organizezi 10 evenimente sportive locale, decât o singură Cupă Mondială, şi aceasta ar trebui să fie metoda de lucru pentru toată lumea: ar trebui să creştem numărul iniţiativelor pe scară largă şi să demonstrăm o mai mare creativitate politică, începând cu crearea în cadrul Colegiului comisarilor a unei delegaţii specifice pentru regiunile muntoase şi insule.

 
  
MPphoto
 

  Alyn Smith (Verts/ALE). – Dle preşedinte, îmi declar interesul în calitate de vicepreşedinte al intergrupului pentru insule şi regiuni muntoase şi slab populate.

Aş dori să le aduc un omagiu colegilor din Parlament care au lucrat atât de mult pentru a include acest subiect pe ordinea de zi, deoarece, dle comisar, deşi apreciez foarte mult prezenţa dvs. aici şi salut declaraţia dvs., toate acţiunile de a stabili, de fapt, ritmul de punere în aplicare a articolului 174 şi de a-l face util au avut loc în cadrul acestui Parlament. Aveţi un partener foarte entuziast în demersul de a face ca articolul 174 să funcţioneze pentru cetăţenii noştri, pentru că ne pune faţă în faţă cu provocarea de a demonstra valoarea adăugată reală a UE pentru unele dintre comunităţile cele mai diverse şi mai disparate pe care le avem în cadrul Uniunii noastre.

Subliniez comunităţi, deoarece este important să recunoaştem că ele sunt cele pe care căutăm să le ajutăm. Geografia - fie că se referă la statutul de insulă, de regiune muntoasă sau slab populată - este de fapt irelevantă. Vorbim despre o problemă comună creată de diferite particularităţi geografice. Cu privire la aceasta trebuie să ne asigurăm că clasificările noastre se potrivesc de fapt - şi ele nu se potrivesc în prezent. Regulile cu care lucrăm nu se potrivesc cu specificul comunităţilor despre care vorbim şi de multe ori au rezultate pervertite. Acesta este punctul în care am avut o problemă specială cu documentul elaborat de Direcţia Generală Politică Regională, intitulat „Teritorii cu trăsături geografice specifice”. Sper că veţi pune la suflet critica de la punctul 2 al propunerii de rezoluţie a Grupului Verzilor / Alianţa Liberă Europeană, pentru că suntem serioşi în privinţa ei. Avem nevoie de un sistem de clasificare mai bun decât cel pe care îl avem acum.

Nu este vorba despre a da mai mulţi bani regiunilor sărace, cu handicapuri. Există un dinamism, o emoţie şi un entuziasm mai mult decât suficient în insulele noastre din Scoţia, în regiunile muntoase şi în diferite locuri pentru a le ajuta să se vindece singure. Cu toate acestea, trebuie să ne asigurăm, în special, că ajutorul de stat reprezintă un plus, mai degrabă decât un obstacol în viaţa lor şi, dacă vom îndepărta obstacolele, putem lucra împreună pentru a le face viaţa mai bună.

 
  
MPphoto
 

  Marisa Matias (GUE/NGL).(PT) Dle preşedinte, dle comisar, o Europă fără coeziune economică, socială şi teritorială nu este o Uniune. Regiunile muntoase, insulele şi regiunile slab populate au propriile lor probleme dificile pe care trebuie să le depăşească de dragul unei Europe a popoarelor. Cu toate acestea, trebuie să mergem dincolo de declaraţii de intenţie, în caz contrar, vom avea efectul opus şi vom consolida inegalităţile.

Aceste regiuni sunt rezervoare imense de resurse importante. Biodiversitatea, pădurile, zonele umede şi mediul rural oferă un serviciu esenţial pentru toată lumea, însă suferă din cauza limitărilor impuse economiilor regiunilor. Trebuie să dăm ceva înapoi. Trebuie să le oferim cu toţii solidaritatea şi sprijinul nostru persoanelor care locuiesc în aceste regiuni.

Aş dori să fac două propuneri. Prima se referă la contribuţia lor potenţială la ştiinţă şi dezvoltare. Bogăţiile naturale din multe dintre aceste regiuni le fac adevărate laboratoare în aer liber, dar ele nu au acces egal la finanţarea cercetării. De ce, atunci, nu le dotăm cu centre de cercetare de excelenţă, creând astfel locuri de muncă de calitate şi revitalizându-le economiile?

Cea de-a doua propunere are legătură cu energia. Aceste regiuni pot şi trebuie să acţioneze ca proiecte iniţiale care prezintă potenţial pentru autonomie energetică şi durabilitate, în special prin intermediul microgenerării care utilizează surse locale. Acest lucru ar reduce dependenţa, ar creşte egalitatea şi ar crea locuri de muncă.

În cele din urmă, aş dori să subliniez faptul că utilizarea produsului intern brut ca indicator unic sau principal de alocare a fondurilor de ajutor poate duce doar la mai multă nedreptate. Prin urmare, este crucial să utilizăm date suplimentare, mai ales date care înfăţişează realitatea socială şi economică a acestor regiuni.

În acest punct, trebuie să spun câteva cuvinte speciale despre populaţiile din Insulele Azore, din Madeira, din regiunile muntoase şi zonele continentale depopulate ale Portugaliei. Prin eforturile lor, ele contribuie foarte mult la dezvoltarea şi calitatea vieţii tuturor europenilor.

Acestea şi toate celelalte regiuni îşi au propriile contexte. Coeziunea socială, economică şi teritorială nu trebuie privită ca fiind caritate. Acesta este punctul în care ne hotărâm dacă vrem sau nu o politică europeană reală de redistribuire. Din toate aceste motive, consider că această rezoluţie este un pas important, dar numai primul din mulţi alţii.

 
  
MPphoto
 

  Timo Soini (EFD).(FI) Dle preşedinte, Finlanda este o ţară mare, cu o suprafaţă aproape egală cu cea a Regatului Unit, dar noi suntem doar 5,3 milioane de oameni. Cred că acest lucru este ceva care ne îmbogăţeşte enorm vieţile: terenul nu mai este amenajat nicăieri. Lumea şi Europa devin aglomerate, dar apa curată şi natura reprezintă o necesitate vitală. Sunt percepute impozite de la oameni peste limite, aşadar toată lumea are dreptul la serviciile de bază. Regiunile slab populate sunt la fel de importante ca oraşele şi municipiile, pentru că fiecare individ şi fiecare viaţă are valoare.

În Finlanda, ţara mea, Laponia, estul Finlandei şi părţile centrale ale ţării sunt slab populate, dar toate contribuie la infrastructura ţării şi fac parte din Finlanda ca întreg, o ţară unde, în plus, am fost şi suntem capabili să ne angajăm în activităţi durabile din punct de vedere comercial. Noi, cei din UE, pe care o privesc cu scepticism, trebuie să putem înţelege, de asemenea, că activităţile trebuie să fie viabile din punct de vedere economic. Mai mult, trebuie să existe, de asemenea, dezvoltare în aceste regiuni.

De asemenea, trebuie să ne asigurăm că nu creştem rata depopulării rurale ca urmare a legislaţiei Uniunii. Cu privire la acest punct voi aborda o atitudine deosebit de critică a iminentei Directive privind serviciile poştale. Acei domni ar face bine să meargă în aceste regiuni slab populate pentru a verifica la ce oră vine poşta. Acestea sunt aspectele pe care aş dori să le subliniez şi, dacă vom face vreun progres, aş putea deveni chiar un pic mai puţin critic.

 
  
MPphoto
 

  Angelika Werthmann (NI).(DE) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, în calitate de cetăţean austriac, principala mea preocupare în ceea ce priveşte acest raport este poziţia celor care locuiesc în regiunile muntoase. Aşa cum s-a stabilit deja în declaraţie, agricultura este un sector economic cheie în aceste regiuni. Statisticile arată că 13 agricultori renunţă la agricultură în Austria în fiecare zi. Fermele mici sunt deosebit de vulnerabile. În general, acum avem doar jumătate din numărul de ferme pe care îl aveam în 1950. Agricultorii de la munte au dezavantajul suplimentar că nu pot fi în niciun fel la fel de productivi ca fermele din regiunile de vale. Produsele lor pot concura cu greu pe piaţă din cauza costurilor de transport ridicate impuse de locaţia lor. Tradiţia obligă.

Viaţa agricultorilor şi a familiilor lor fac dovada modului în care generaţiile au trăit şi lucrat împreună. În societatea noastră actuală acest lucru este oarecum unic şi este ceva ce noi nu trebuie să permitem să se piardă.

 
  
MPphoto
 

  Danuta Maria Hübner (PPE). – Dle preşedinte, dle comisar, diversitatea teritorială este un atu pentru Europa. Datoria noastră, ca instituţii europene, este de a asigura condiţiile pentru ca acest atu să lucreze pentru Europa, pentru cultura şi pentru economia sa.

Tratatul invită Comisia să ia în considerare în politicile sale teritoriile cu caracteristici specifice care implică provocări speciale de dezvoltare, atât în ceea ce priveşte probleme care trebuie să fie rezolvate, cât şi oportunităţile care trebuie să fie exploatate. În acest context, permiteţi-mi să ridic trei probleme.

În primul rând, evaluarea impactului teritorial. Această problemă se află pe agenda europeană de ani de zile. Aş dori să fac apel la Comisie să includă dimensiunea teritorială în procedura de evaluare a impactului pentru iniţiativele europene. Evaluarea impactului teritorial ar putea fi un instrument orizontal excelent pentru a aborda în mod eficient nevoile specifice ale acestor teritorii. Aş dori, prin urmare, să susţinem cu tărie ideea teritorializării instrumentului de evaluare a impactului. Comunicarea prin intermediul modelului de evaluare strategică de mediu ar putea fi de ajutor aici.

În al doilea rând, aţi vorbit, dle comisar, despre grupul interservicii privind coeziunea teritorială. Sunt convinsă că în cadrul Comisiei există încă potenţial de sensibilizare în multe domenii de politică relevante cu privire la provocările de dezvoltare ale teritoriilor specifice. Prin activitatea DG REGIO împreună cu toate celelalte servicii relevante, ar trebui identificată sensibilitatea teritorială a tuturor politicilor europene. În special, cred că politicile din domeniul transporturilor şi energiei ar trebui să fie rezistente la caracteristicile teritoriilor. Rezistenţa la caracteristicile teritoriilor ar trebui să devină parte a bunelor practici în Uniune.

În al treilea rând, aş dori să solicit Comisiei să analizeze cu atenţie strategia UE 2020, şi în special iniţiativele sale emblematice, pentru a identifica priorităţile de importanţă deosebită pentru aceste teritorii cu caracteristici specifice de dezvoltare.

În concluzie, permiteţi-mi să folosesc această ocazie pentru a spune la nivel mai general că cetăţenii europeni nu pot decât să aibă de câştigat din aplicarea iniţiativelor emblematice ale UE 2020 la nivel local şi regional.

 
  
MPphoto
 

  Juan Fernando López Aguilar (S&D).(ES) Dle preşedinte, dle comisar, pentru prima dată în istoria integrării europene, Tratatul de la Lisabona a încorporat dimensiunea regională şi coeziunea teritorială ca obiectiv definitoriu al Uniunii.

Particip la această dezbatere în calitate de alt deputat dintr-o regiune insulară, Insulele Canare, care este reglementată de articolul 174 din tratat când acesta se referă expres la insule, precum şi de articolul 349, întrucât este o regiune ultraperiferică. Totuşi, fac acest lucru ştiind că, în plus faţă de fragmentarea lor teritorială, cauzată de faptul că insulele sunt întotdeauna frontiera externă a Uniunii Europene, ele sunt deosebit de vulnerabile la strategiile cu privire la energie, transporturi şi infrastructură şi, mai presus de toate, la strategiile care privesc securitatea internă şi externă a Uniunii împotriva ameninţărilor, şi, în special, împotriva traficului ilegal.

Cer, prin urmare, sprijin puternic pentru această rezoluţie şi, mai presus de toate, pentru traducerea sa în politici tangibile - care ar trebui să îi confere conţinut şi pe care nu le putem discuta în detaliu - şi în special pentru transferul său către perspectivele financiare pentru perioada 2014 -2020. Trebuie să avem un buget care să corespundă obiectivelor şi care să ofere sprijin financiar ambiţiei de a le oferi cetăţenilor europeni care locuiesc pe insulele Uniunii drepturi şi oportunităţi depline şi egale cu cele ale locuitorilor din regiunile continentale ale acestei vaste zone de integrare europeană.

 
  
MPphoto
 

  George Lyon (ALDE). – Dle preşedinte, permiteţi-mi, de asemenea, să salut raportul, care se află aici, înaintea noastră, pentru a-l discuta astăzi. În calitate de locuitor al coastei de vest a Scoţiei, sunt foarte conştient de provocările cu care se confruntă multe dintre regiunile noastre ultraperiferice şi, cu siguranţă, insulele noastre. Provocarea fundamentală cu care se confruntă insulele, dar şi regiunile noastre muntoase, este, desigur, costul transporturilor. Acesta ne face necompetitivi, duce la lipsa oportunităţilor şi a locurilor de muncă în aceste zone, şi în cele din urmă la pierderea tinerilor noştri.

Punctul şase din raport se referă la necesitatea de a spori competitivitatea regiunilor, ceea ce mi se pare a fi provocarea fundamentală cu care se va confrunta politica de coeziune regională în viitor în abordarea preocupărilor locuitorilor din insule şi regiuni muntoase.

Permiteţi-mi să menţionez o anumită chestiune pe care am vrut să o abordez cu Comisia şi să atrag atenţia dlui comisar asupra ei. În Scoţia, am avut o iniţiativă valoroasă prezentată de guvernul scoţian în urmă cu trei ani, care a încercat să reducă tarifele de feribot pentru insule pentru a vedea dacă acest lucru oferea un impuls insulelor respective. Proiectul-pilot a funcţionat trei ani şi acum a ajuns la final. Anumite insule au beneficiat de acea subvenţie, altele nu. Ne aşteptam, odată ce a fost făcută evaluarea, că acest program va fi aplicat în toate insulele din Scoţia.

Din păcate, guvernul scoţian a ales să aplice programul din nou doar pentru Insulele de Vest, iar celelalte nu vor primi niciun beneficiu.

Dle comisar, alegătorii mei din Argyll cred că acest lucru este nedrept şi injust; unii dintre ei cred că nu este nimic mai mult decât o mită electorală. Dacă vă voi scrie dvs. şi comisarului pentru transporturi, mă întreb dacă aţi răspunde la preocupările lor şi aţi examina situaţia nedreaptă cu care se confruntă mulţi dintre alegătorii din insula mea.

 
  
MPphoto
 

  Malika Benarab-Attou (Verts/ALE).(FR) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, Alpii reprezintă una dintre cele mai dezvoltate regiuni muntoase din Europa. Ei conţin cele mai importante resurse de apă, dar situaţia lor economică actuală îi face vulnerabili la încălzirea globală.

Alpii ar putea juca un rol fundamental devenind neutri din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, conform definiţiei din luna iunie a acestui an formulată de cei patru miniştri ai mediului din ţările alpine vorbitoare de limbă germană. Ar putea deveni regiunea aleasă pentru crearea de energie regenerabilă şi pentru contribuţia la atingerea obiectivului de 20 % pentru anul 2020.

(Vorbitorul s-a oprit)

 
  
MPphoto
 

  Giancarlo Scottà (EFD).(IT) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, Tratatul de la Lisabona acordă o atenţie deosebită regiunilor cu handicapuri grave şi permanente. Acesta este motivul pentru care sprijin iniţiativa dlui Provera cu privire la reabilitarea agricolă, de mediu şi culturală a acestor regiuni. Prin urmare, solicit Comisiei să înceapă să lucreze cât mai curând posibil la punerea în aplicare a unei politici pentru regiunile muntoase care va aborda dificultăţile, scăderea populaţiei şi abandonarea regiunilor muntoase, cu degradarea mediului pe care o presupune.

Este crucial să ajutăm activitatea agricolă, calitatea vieţii şi patrimoniul cultural al celor care trăiesc în condiţii dezavantajoase şi este fundamental să ne asigurăm că acţiunile întreprinse de Comisie, de statele membre şi autorităţile regionale şi locale sunt în armonie reciprocă.

Un principiu fundamental al Uniunii Europene este principiul subsidiarităţii, un instrument esenţial pentru promovarea dezvoltării regiunilor defavorizate prin măsuri de durată şi bine orientate care rezultă din propunerile regionale. Aceasta este o provocare semnificativă şi sarcina va fi să ţinem oamenii în aceste regiuni sau, mai bine, să îi încurajăm să se întoarcă acolo.

 
  
MPphoto
 

  Nuno Teixeira (PPE).(PT) Dle preşedinte, dle comisar, obiectivul coeziunii teritoriale, care este acum consacrat în Tratatul de la Lisabona, întruchipează valoarea solidarităţii europene şi angajamentul statelor membre şi al Uniunii de a reduce disparităţile existente în prezent între diferitele regiuni.

Nu este de ajuns, totuşi, să declarăm în textul tratatelor obiectivele pe care dorim să le realizăm. Există regiuni ale Uniunii care suferă de handicapuri permanente, care limitează grav dezvoltarea lor economică şi socială. Prin urmare, trebuie să fie puse în practică programe specifice pentru a depăşi în totalitate şi în mod eficient lipsa de dezvoltare din aceste regiuni prin adaptarea modelelor lor de dezvoltare la potenţialul şi la resursele lor, contribuind astfel la atingerea obiectivelor strategiei UE 2020.

Acest stimulent pentru aceste regiuni ar trebui să provină nu numai din resursele politicii regionale, prin intermediul instrumentelor de ajustare structurală, cum ar fi Fondul de coeziune şi cele patru fonduri structurale, dar şi dintr-o schimbare în utilizarea diferitelor politici sectoriale, care au un impact teritorial semnificativ în fiecare dintre regiuni şi, prin urmare, pot oferi un impuls pentru economiile lor.

Cu siguranţă, ar trebui să menţinem produsul intern brut (PIB) ca principalul indicator pentru determinarea eligibilităţii pentru asistenţă europeană în cazul acestor regiuni. Cu toate acestea, având în vedere dezavantajele lor naturale, ar trebui să se utilizeze şi alte criterii măsurabile, cum ar fi rata şomajului, densitatea populaţiei sau nivelul de educaţie, pentru a oferi o imagine mai realistă a nivelului lor de dezvoltare. Aceasta este singura modalitate de a obţine un portret mai complet al realităţii complexe din regiunile cele mai defavorizate.

În acest sens, ar trebui să notăm cazul regiunilor ultraperiferice, al căror statut este recunoscut în noul tratat. Ele formează un grup de regiuni ale UE care au caracteristici specifice şi, de asemenea, merită un tratament special. Deşi sunt legate prin atributele lor speciale, regiunile ultraperiferice diferă, de asemenea, din punct de vedere al nivelului de dezvoltare. Aceste regiuni necesită, de asemenea, utilizarea unor indicatori în plus faţă de PIB, care pot oferi o descriere mai completă a realităţilor lor specifice şi, astfel, pot contribui la o evaluare mai exactă a nivelului lor de dezvoltare.

 
  
MPphoto
 

  Luís Paulo Alves (S&D).(PT) Dle preşedinte, salut această propunere de rezoluţie, care subliniază necesitatea unei strategii europene care poate traduce principiul coeziunii teritoriale - pe care l-am câştigat prin Tratatul de la Lisabona - în oportunităţi care să le permită locuitorilor din zonele împovărate cu diverse handicapuri naturale permanente să participe la proiectul european.

Eu vin dintr-o regiune, Insulele Azore, unde aceste handicapuri avansează şi sunt mai acute, cum se întâmplă în alte zone cunoscute ca regiunile ultraperiferice ale Europei, în conformitate cu articolul 349 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene.

În urma comunicării din 2008 a Comisiei intitulată „Regiunile ultraperiferice: un atu pentru Europa” şi a dezbaterii prelungite în care regiunile ultraperiferice au jucat un rol activ, aşteptăm acum propria versiune a acestei strategii, care va trebui să ia în considerare nu numai handicapurile noastre, ci şi, mai presus de toate, potenţialul nostru.

Prin urmare, solicit Comisiei să îşi prezinte propunerile rapid, astfel încât să putem stabili cea mai bună strategie înaintea dezbaterii privind noul cadru financiar, pentru că trebuie să definim mai întâi conţinutul politicilor noastre înainte de a aloca fondurile necesare pentru a le pune în aplicare, cum s-a întâmplat cu politicile Uniunii, care sunt acum în curs de revizuire.

 
  
MPphoto
 

  Pat the Cope Gallagher (ALDE). – Dle preşedinte, după cum au spus mulţi colegi, articolul 174 din tratat se referă la coeziunea teritorială ca nou obiectiv al Uniunii Europene. De aceea, Uniunea trebuie să acorde o atenţie sporită necesităţilor economice şi sociale ale persoanelor care trăiesc în regiunile muntoase, în insulele mici şi în zonele îndepărtate. Cred cu tărie că UE trebuie să răspundă acum prin introducerea din timp a unor măsuri concrete.

În conformitate cu rezoluţia, am sugerat că ar trebui să ne axăm pe sectoarele economice importante pe care aceste comunităţi se bazează foarte mult. Sunt îngrijorat în mod special de acei pescari care lucrează pe nave mici de-a lungul coastelor şi insulelor noastre. Aceste vase mici sunt extrem de importante pentru zonele periferice, unde nu există nicio sursă alternativă de locuri de muncă.

În Irlanda, majoritatea acestor nave au mai puţin de 15 metri lungime, prinzând cantităţi de peşte care nu au un impact semnificativ asupra stocurilor. Cu toate acestea, ele trebuie să respecte reglementările stabilite pentru ambarcaţiuni mai mari care nu suportă comparaţie.

Solicit Comisiei ca, la revizuirea politicii comune în domeniul pescuitului, să recunoască această realitate şi să introducă un segment în noua politică pentru acele zone din largul coastei şi insulelor care sunt dependente de peşte.

 
  
MPphoto
 

  Jaroslav Paška (EFD). (SK) Politica pentru regiunile muntoase, insule şi regiunile slab populate ar trebui să fie cuprinzătoare, integrată şi echilibrată, şi ar trebui să recunoască diversitatea acestor zone, precum şi dreptul corespunzător la o metodă specifică de dezvoltare în legislaţia locală, regională sau naţională. Politica ar trebui să recunoască dezavantajele resimţite de locuitori, autorităţi locale şi întreprinderi, şi ar trebui să definească măsuri specializate pentru păstrarea formelor tradiţionale de muncă, sprijinirea programelor complexe multianuale care vizează modernizarea capacităţilor formelor tradiţionale de producţie, susţinerea diversificării activităţilor economice ale populaţiei prin dezvoltarea de resurse pentru vizitatori sau turişti ca supliment la formele tradiţionale de trai, menţinerea şi îmbunătăţirea accesului la servicii şi la infrastructură tehnică, punerea în aplicare a unor măsuri care să oprească plecarea tinerilor, păstrarea identităţii specifice şi a valorilor culturale specifice fiecărei regiuni omogene şi, desigur, nu în ultimul rând, conservarea echilibrului biologic şi ecologic.

Grija pentru aceste regiuni necesită o abordare specifică şi punerea în aplicare extrem de sensibilă a măsurilor selectate. Aceasta, doamnelor şi domnilor, este calea de urmat pentru aceste regiuni europene specifice.

 
  
MPphoto
 

  Seán Kelly (PPE). – Dle preşedinte, în timpul crizei cauzate de norul de cenuşă vulcanică, mi-a luat două zile să ajung acasă în propria mea ţară din cauza faptului că nu există nicio legătură terestră şi niciun tunel între Irlanda şi Anglia. Mi-a ilustrat foarte clar dificultăţile deosebite cu care se confruntă oamenii care locuiesc pe insule, fără nicio legătură cu continentul. Acelaşi lucru este valabil pentru cei care locuiesc în regiunile slab populate muntoase şi deluroase şi în alte zone defavorizate. Acest lucru s-ar aplica propriei mele situaţii din sudul Irlandei, de-a lungul coastei vestice a Comitatului Donegal al lui Pat the Cope. Desigur, aceste zone au nevoie de toată atenţia.

Aş dori să abordez trei aspecte. În primul rând, dl Nuno Teixeira a subliniat faptul că, în conformitate cu punctul 3, statele membre pot aloca fonduri pentru alte considerente decât cele legate de PIB. Este un lucru pe care ar trebui să îl încurajăm pentru aceste regiuni, deoarece acestea sunt speciale.

În al doilea rând, aceste regiuni sunt cele mai bogate din toată Europa în ceea ce priveşte biodiversitatea, protecţia mediului şi furnizarea de bunuri publice. Acest lucru trebuie să fie luat în considerare foarte serios în cadrul viitoarelor negocieri din cadrul PAC.

În al treilea rând, în temeiul articolului 195 din Tratatul de la Lisabona, Uniunea Europeană are în prezent unele competenţe pentru dezvoltarea turismului. Aceste regiuni oferă un vast domeniu de aplicare pentru dezvoltarea unui turism puternic şi durabil, fiind zone de o frumuseţe feerică, cu un stil de viaţă tradiţional şi oameni foarte prietenoşi. Dacă facem efortul de a le ajuta, mai ales aici, la nivelul Uniunii Europene, nu numai că le ajutăm să supravieţuiască, dar le putem ajuta, de asemenea, să se ajute singure. Cred că este, la urma urmei, cel mai bun sprijin pe care îl putem oferi.

 
  
MPphoto
 

  Alan Kelly (S&D). – Dle preşedinte, ca să fim sinceri, regiunile despre care vorbim în seara aceasta suferă de generaţii din punct de vedere economic şi social şi acum, din cauza efectelor globalizării moderne, se confruntă cu provocări şi mai mari.

Reprezint o zonă care are multe insule şi care are cel mai mare lanţ de munţi din Irlanda. La fel ca şi ultimii doi vorbitori, colegii mei din Irlanda, cunosc regiunile care sunt afectate de multe generaţii. Populaţiile se deplasează spre zonele urbane; lipsesc oportunităţile economice pentru tineri - şi am putea continua să vorbim toată ziua despre problemele cu care se confruntă.

Cred că este timpul să recunoaştem că politica de coeziune, în ciuda multor reuşite şi eforturi foarte nobile, nu a reuşit în totalitate să furnizeze dezvoltare economică în întreaga Uniune, în special pentru aceste zone. Sper că răspunsul UE la această problemă va duce la schimbări reale, concrete prin abordarea originii acestei inegalităţi şi, foarte important, prin adaptarea la nevoi moderne, precum comunicaţiile, şi mai ales următoarea generaţie de comunicaţii în bandă largă, care, cred, este o problemă uriaşă. Accesul la comunicaţii va fi următoarea mare provocare; el reprezintă o provocare uriaşă în acest moment.

Este timpul să ne asigurăm că oferim acestor comunităţi o frânghie economică de salvare. Aş dori să ne reamintim cu toţii faptul că toate tratatele ne obligă să facem acest lucru de toate tratatele.

 
  
MPphoto
 

  Vladko Todorov Panayotov (ALDE).(BG) Dle comisar, doamnelor şi domnilor, regiuni muntoase se găsesc în majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene, făcând munţii o parte integrantă din geografia Europei. În Bulgaria, de exemplu, zonele muntoase sunt aproape la fel de populate ca regiunile de câmpie. Acesta este motivul pentru care numărul mare de probleme ecologice, sociale şi teritoriale cu privire la aceste regiuni merită să fie atent examinat de către legiuitorul european.

Din punct de vedere al mediului, cu ecosistemul bogat, diversitatea şi dimensiunile sale impresionante, munţii Europei oferă condiţii ideale pentru dezvoltarea şi conservarea biodiversităţii excepţionale. Cu toate acestea, ecosistemele muntoase fragile sunt deosebit de delicate şi vulnerabile la modificările aduse de impactul acţiunilor umane.

Uniunea Europeană trebuie să înveţe cum să folosească bunurile economice şi ecologice ale regiunilor muntoase în cele mai bun şi cel mai responsabil mod. Aceste obiective pot fi atinse prin finanţarea şi promovarea activităţilor eco-eficiente, cum ar fi agricultura montană, creşterea tradiţională a animalelor în regiunile alpine şi gestionarea integrată a resurselor forestiere.

Colegi deputaţi, eu cred că aceste măsuri vor da multe rezultate pozitive în ceea ce priveşte coeziunea teritorială şi economică a Uniunii Europene.

 
  
MPphoto
 

  Iosif Matula (PPE). - Dezvoltarea economică şi socială sustenabilă se realizează prin utilizarea diferitelor avantaje teritoriale. Această idee constituie un punct principal al Cărţii verzi privind coeziunea teritorială. Principiul acestei coeziuni a fost consolidat prin regulamentele privind fondurile structurale pentru perioada 2007-2013 şi reprezintă unul dintre obiectivele-cheie ale Uniunii Europene introdus de Tratatul de la Lisabona. Dispoziţiile articolului 174 ar trebui să se transforme în strategii de dezvoltare specifice şi în măsuri concrete având ca scop depăşirea handicapurilor şi exploatarea potenţialului regiunilor muntoase, a insulelor şi a zonelor slab populate. Faptul acesta ar putea fi realizat printr-un cadru politic european şi ar putea aduce valoare adăugată prin folosirea diferitelor avantaje locale. Politicile de cercetare şi dezvoltare ar conduce la o mai bună valorificare a vastului potenţial natural al acestor regiuni cu efect direct, de exemplu, în domeniul energiei sustenabile şi turismului. Am putea transforma astfel specificităţile geografice în beneficii.

Un aspect important îl constituie atenţia pe care trebuie să o acordăm mişcărilor demografice. Trebuie să încurajăm politici demografice specifice destinate locuitorilor acestor zone, oferindu-le diferite facilităţi în funcţie de caracteristicile specifice arealului. Şi zonele montane defavorizate din ţara mea, cu populaţia în continuă scădere, aşteaptă măsuri de îmbunătăţire a situaţiei lor economice, astfel încât locuitorii să fie încurajaţi să rămână în aceste aşezări şi să contribuie la dezvoltarea lor.

Şi, foarte important, consider că PIB-ul trebuie să reprezinte în continuare principalul criteriu de stabilire a eligibilităţii pentru asistenţă în cadrul politicii regionale. Introducerea altor indicatori ar complica şi deregla pe termen lung însuşi procesul de dezvoltare a acestor zone şi politica de coeziune în ansamblu. Aceşti indicatori, însă, pot fi utilizaţi de statele membre la redistribuirea fondurilor între regiuni, în limitele pachetelor care le-au fost alocate chiar în favoarea zonelor menţionate.

 
  
MPphoto
 

  Spyros Danellis (S&D) . – (EL) Dle preşedinte, dle comisar, regiunile muntoase, insulele şi zonele îndepărtate sunt o sursă de putere şi bogăţie pentru Europa. Politica europeană în aceste domenii ar trebui să se concentreze asupra consolidării aspectelor pozitive şi atenuării aspectelor lor negative, astfel încât să nu existe niciun loc unde cetăţenii europeni să simtă că sunt izolaţi de concetăţenii lor şi astfel încât oamenii să aibă oportunităţi egale de prosperitate peste tot în Europa.

Produsul intern brut al unei zone nu oferă o imagine fidelă a acestei diversităţi. Există ceea ce par a fi insule bogate şi regiuni muntoase fără nicio bază de producţie, care sunt blocate în sectoarele de servicii la un pas de colaps şi care au, prin urmare, nevoie de investiţii. În plus, mediile pentru insule cu diferite niveluri de creştere nu reuşesc, în mod implicit, să le facă dreptate tuturor.

Alţi factori importanţi, cum ar fi piaţa forţei de muncă şi accesibilitatea unei regiuni, creşterea costurilor de transport de călători şi de marfă şi infrastructurile şi reţelele necesare sunt elemente care trebuie să fie luate în considerare în cadrul unei abordări mai globale a regiunilor, atât în ceea ce priveşte politica regională, cât şi în ceea ce priveşte punctul de plecare pentru stabilirea unor criterii mai largi.

 
  
MPphoto
 

  Tamás Deutsch (PPE). (HU) Dle preşedinte, dle comisar, propunerea de rezoluţie subliniază în mod corect faptul că regiunile muntoase, insulele şi regiunile slab populate se confruntă cu provocări serioase şi, prin urmare, au nevoie de programe speciale de dezvoltare regională şi de sprijin. Propunerea sugerează PIB-ul ca indicator. În acest context, este important să subliniem faptul că noi trebuie să continuăm să utilizăm PIB-ul ca măsură a eligibilităţii unui stat membru pentru ajutor politic regional atunci când vine vorba de a repartiza fondurile UE. PIB-ul este un indicator-cheie al dezvoltării, progresului şi efectului acţiunilor de dezvoltare regională şi este un indicator care poate fi, de asemenea, legat de alte repere.

Totuşi, toate aceste lucruri nu înseamnă că putem ignora consecinţele sociale şi de mediu ale deciziilor economice, deoarece creşterea economică poate fi utilă numai dacă este cuplată cu dezvoltarea socială şi îmbunătăţirea calităţii vieţii. La nivelul statelor membre, factorii de decizie din fiecare ţară pot lua în considerare alţi indicatori atunci când alocă fonduri de dezvoltare între regiuni, spre exemplu atunci când se stabileşte sprijinul statelor membre pentru regiunile muntoase, insule şi regiunile slab populate. Cu toate acestea, aş dori, de asemenea, să atrag atenţia Comisiei asupra faptului că la nivelul UE noi trebuie să continuăm să utilizăm PIB-ul ca indicator fundamental de eligibilitate pentru sprijin, pentru a asigura continuarea utilizării eficiente a sprijinului de către statele membre mai puţin dezvoltate.

 
  
MPphoto
 

  Derek Vaughan (S&D). – Dle preşedinte, eu sunt din Ţara Galilor, care are munţi, insule, zone slab populate şi multe altele. Prin urmare, salut propunerile din propunerea de rezoluţie.

În contribuţia mea scurtă, am vrut să mă concentrez pe rolul autorităţilor locale şi regionale, pentru că este clar că, indiferent de strategiile, proiectele sau programele care sunt puse în aplicare, acestea vor fi elaborate, puse în aplicare, îndeplinite şi gestionate de autorităţile regionale şi locale.

Acest lucru este corect, deoarece acesta este nivelul de guvernare cel mai apropiat situaţia reală şi de oameni. Prin urmare, este corect şi faptul că ele sunt implicate în toate etapele oricărui program sau oricărei iniţiative.

Deci, sper că acest lucru va fi reţinut de Comisie şi că aceasta va pune în aplicare mecanisme pentru a asigura implicarea deplină a autorităţilor locale şi regionale şi sunt sigur că ele, la rândul lor, vor asigura dezvoltarea comunităţilor şi regiunilor noastre.

 
  
MPphoto
 

  Joachim Zeller (PPE).(DE) Dle comisar Hahn, doamnelor şi domnilor, am o problemă cu o parte din această dezbatere. Ascultând câteva dintre contribuţiile despre regiunile muntoase, insule şi regiunile slab populate, am impresia că acestea sunt exteritoriale şi subordonate direct Uniunii Europene. Nu este cazul, totuşi. Fiecare dintre aceste regiuni aparţin unui stat membru suveran. În conformitate cu principiul subsidiarităţii, punerea în aplicare a deciziilor şi obiectivelor europene rămâne o problemă pentru statele membre.

La nivel european, am acordat întotdeauna o atenţie deosebită tocmai acestor regiuni - regiunile muntoase, regiunile slab populate, insulele - în comunicările Comisiei anterioare Tratatului de la Lisabona. Aici, în Parlament, de asemenea, au fost luate multe decizii care susţin aceste regiuni. Când îi aud pe mulţi dintre cei de aici plângându-se că aceste regiuni sunt încă într-o stare proastă, atunci trebuie să mă întreb ce au făcut statele membre cu iniţiativele pe care le-am oferit la nivel european. Ce au făcut înseşi regiunile cu ele? Cum au utilizat ele asistenţa europeană oferită? Ceea ce se solicită aici este o nouă strategie, şi îmi pare rău de funcţionarii Direcţiei Generale pentru Politică Regională, care trebuie să integreze într-o strategie multitudinea de probleme suferite de insule, de regiunile muntoase şi de cele slab populate. În acelaşi timp, există o inflaţie de strategii de acest fel - strategii pentru Dunăre, pentru Marea Baltică, pentru Marea Neagră, pentru schimbările climatice şi altele asemenea - încât în curând vom avea nevoie de o strategie pentru strategii dacă vrem să menţinem o imagine de ansamblu a tuturor.

Lăsând gluma la o parte, doamnelor şi domnilor, ceea ce este cu adevărat important - cum s-a spus aici astăzi, şi eu îi sunt recunoscător dlui comisar Hahn pentru că l-a menţionat - este că trebuie să luptăm pentru a ne asigura că mai avem încă o politică de coeziune şi o politică regională la nivel european după 2013. Asupra acestui lucru ar trebui să se concentreze activitatea noastră şi trebuie să ne convingem colegii în această privinţă. Regiunile muntoase, insulele şi alte regiuni şi-ar putea găsi toate locul într-o politică de coeziune şi o politică regională continuate şi după 2013. Nu are rost să ne pierdem timpul cu propuneri individuale de rezoluţii pe această temă.

 
  
MPphoto
 

  Patrice Tirolien (S&D) . – (FR) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, salut cu căldură această dezbatere de astăzi. Aceasta arată încă o dată necesitatea ca Uniunea să aprecieze şi să profite la maximum de diversitatea sa regională.

În acest moment când negociem noile programe-cadru pentru perioada 2014-2020, cred că este important să subliniem modificările de care trebuie să beneficieze anumite regiuni. Problemele de continuitate şi coeziune teritorială trebuie să se afle în centrul preocupărilor noastre.

Cu toate acestea, dezvoltarea regiunilor muntoase, a insulelor şi a regiunilor slab populate necesită mai mult decât un set de derogări. Trebuie să adoptăm o abordare orizontală. Trebuie să aplicăm instrumente capabile de a face ca măsurile Uniunii să coexiste în sinergie în toate domeniile, sporind astfel valoarea lor adăugată.

Mai mult, în calitate de reprezentant al unei regiuni periferice, aştept cu nerăbdare noua strategie a UE privind regiunile ultraperiferice, pe care serviciile Comisiei au promis-o pentru începutul anului 2011.

 
  
MPphoto
 

  Damien Abad (PPE).(FR) Dle preşedinte, doamnelor şi domnilor, Europa noastră este un simbol al Uniunii în diversitatea ei: o diversitate a distanţei, a culturilor, a abordărilor şi, de asemenea, diversitatea teritoriilor şi regiunilor noastre.

Deşi Uniunea Europeană este formată din elemente complet diferite, obiectivele de coeziune teritorială, economică şi socială trebuie să rămână pilonii tuturor acţiunilor noastre, şi, în plus, Tratatul de la Lisabona recunoaşte acest lucru în mod explicit. Prin urmare, în acest context trebuie să acordăm o atenţie specială regiunilor muntoase, insulelor şi regiunilor slab populate.

Am fost ales din marea regiune sud-estică, regiune care include şi insule - mă gândesc la Corsica -, dar şi regiunea Savoy şi departamentul Ain unde mai multe regiuni sunt slab populate, şi constat din munca mea la faţa locului că trebuie să avem o datorie clară, aceea de a reconcilia Europa cu aceste regiuni.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie mai întâi să identificăm dificultăţile cu care se confruntă aceste regiuni. Am în vedere, de exemplu, serviciile de interes general, inclusiv serviciile sociale de interes general. Cum putem aranja lucrurile astfel încât să le putem asigura tuturor cetăţenilor, oriunde s-ar afla, un nivel minim de protecţie socială?

Trebuie să dezvoltăm în mod egal tot potenţialul acestor regiuni, astfel încât acestea să poată să se bucure de beneficiile pieţei unice şi ale dezvoltării economice. În plus, este foarte uşor să vedem că, în prezent, politicile Uniunii pentru insulele sau regiunile muntoase nu sunt aplicate în mod eficient.

Pe de o parte, nu s-a reuşit să se ia în considerare circumstanţele specifice locale şi regionale şi, pe de altă parte, există riscul ca aceste regiuni, fiind complet trecute cu vederea, să fie lăsate cu propriile dispozitive, fără nicio asistenţă în combaterea depopulării, a ameninţărilor la adresa mediului sau a încetinirii creşterii economice. Tocmai aici ar putea Europa să aducă valoare adăugată, respectând, bineînţeles, principiul subsidiarităţii.

Mă număr printre cei care cred că Europa trebuie să îşi fixeze obiective specifice pentru aceste regiuni. Mai întâi, să revizuiască diferitele politici ale Uniunii care au un impact asupra acestor regiuni, pentru a include o clauză orizontală care să permită luarea în considerare a acestor condiţii specifice. De asemenea, cred că, dincolo de politica regională, trebuie să existe o revizuire a politicii comune în domeniul pescuitului, cu garanţii pentru pescuitul la scară mică şi local, pentru agricultură şi dezvoltare rurală, cu o mai bună direcţionare a producţiei la scară mică, cu o creştere a ajutoarelor directe, după care ar trebui să aplicăm aceeaşi procedură în domeniul transportului şi al energiei.

În concluzie, aş dori să spun că acolo unde există voinţă, nu există neapărat o modalitate. Ambiţia nu ar trebui să se reducă la vorbe plăcute. Peste câteva luni vom avea o oportunitate crucială de care trebuie să profităm, şi anume, negocierile privind următoarea perspectivă financiară.

 
  
MPphoto
 

  Vasilica Viorica Dăncilă (S&D). - Domnule comisar, prin politica sa de coeziune, Uniunea Europeană trebuie să acorde o atenţie deosebită regiunilor afectate de handicapuri naturale şi demografice, cum sunt regiunile din nordul continentului, mai slab populate, sau regiunile insulare, transfrontaliere şi cele muntoase.

Aceste zone se confruntă, mai mult decât oricare alte regiuni ale Uniunii, cu provocări deosebite generate de acces greoi, schimbări climatice, integrare regională, schimbări demografice. În plus, ele au în comun o serie de caracteristici care impun elaborarea şi punerea în practică de programe specifice în domeniul dezvoltării regionale precum şi adaptarea indicatorilor de alocare de fonduri, care trebuie să ia în considerare particularităţile fiecărei regiuni. Astfel, trebuie să se ţină cont de densitatea redusă a populaţiei şi accesul la programele de pregătire profesională, care permit ulterior accesul pe piaţa forţei de muncă şi care influenţează rata şomajului în aceste zone.

Populaţia din aceste zone nu trebuie să trăiască pe baza programelor de asistenţă din sistemele publice naţionale. Aceste zone trebuie să deţină mijloace şi capacităţile adecvate pentru dezvoltare durabilă, pentru accesul la serviciile de interes general.

 
  
MPphoto
 

  Richard Seeber (PPE).(DE) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, Tratatul de la Lisabona ne-a dat un nou temei juridic, articolul 174 şi, în special, ne dă misiunea de a promova coeziunea teritorială. Ce presupune acest lucru în mod specific pentru politica regională şi pentru comisarul pentru politica regională este că el trebuie să aibă grijă de acest domeniu de politică şi, de asemenea, de acele zone cu caracteristici topografice speciale, cum ar fi regiunile muntoase şi insulele. Prin urmare, trebuie să creăm o politică specifică pentru acest grup. Aşa cum a spus dl Zeller, acest lucru nu trebuie să conducă pur şi simplu la a avea o mulţime de programe şi la a furniza bani pentru acestea, ci ar trebui mai degrabă să implice integrarea flexibilităţii necesare în programele europene. Acest lucru se referă la indicatorii care urmează să fie furnizaţi, dar mai ales la politicile pe care dorim să le promovăm în special.

Cu toate acestea, dl comisar Hahn nu este singurul responsabil de promovarea introducerii unei politici decente în acest domeniu, deoarece politicile pentru regiunile muntoase au un rol de jucat în toate domeniile politicii europene. Politica agricolă a fost deja menţionată. Aici, de asemenea, circumstanţele particulare ale regiunilor muntoase solicită asistenţă sau echilibrare prin măsuri speciale. Ea joacă un rol în politica din domeniul transporturilor - eu însumi provin dintr-o ţară care se confruntă cu anumite provocări şi probleme legate de transportul internaţional de marfă. Aici, de asemenea, încercăm să includem derogările necesare în Directiva „Eurovinieta”. Deputatul din Finlanda a menţionat Directiva privind serviciile poştale. Dacă ar fi citit-o cu atenţie, ar fi văzut că am inclus foarte bine soluţii pentru aceste regiuni cu probleme în ultima legislatură.

În calitate de reprezentant al regiunilor, dl comisar Hahn are responsabilitatea deosebită de a se asigura că aceste caracteristici speciale au rezonanţă în toate domeniile de politică a Uniunii Europene. Numai atunci vom putea garanta îndeplinirea efectivă a obiectivului nostru de coeziune teritorială prevăzut de tratat.

 
  
MPphoto
 

  Rosa Estaràs Ferragut (PPE).(ES) Dle preşedinte, mai întâi aş dori să le mulţumesc tuturor celor care au semnat această propunere de rezoluţie, care este extrem de călduros salutată de Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat) şi în Spania, ţara pe care o reprezentăm.

Avem cadrul legal, care este articolul 174 alineatul (3) din Tratatul de la Lisabona. Avem, de asemenea, coeziunea teritorială, care este noul pilon enunţat în respectivul tratat, şi, prin urmare, avem baza legală pentru a ne decide să ajutăm aceste regiuni: regiunile muntoase, insulele şi regiunile slab populate.

În cazul regiunilor muntoase - cum s-a spus aici - vorbim de aproximativ 90 de milioane de locuitori; în cazul insulelor, există 21 de milioane de oameni care locuiesc pe insule în 14 ţări, şi multe alte milioane locuiesc în regiunile muntoase.

Toate aceste zone împărtăşesc o serie de probleme foarte similare în ceea ce priveşte cultura, educaţia, transportul şi mediul. Concret, există un dezavantaj care ne uneşte pe toţi, şi anume, transportul. Eu provin din Insulele Baleare, unde costurile suplimentare de transport au fost calculate la 20 %. Acest lucru are, fără îndoială, repercusiuni asupra industriei, agriculturii, sectoarelor strategice, turismului şi, pe scurt, asupra întregului sector de afaceri: întreaga reţea economică. Prin urmare, ne afectează competitivitatea.

Prin urmare, dacă ne concentrăm apoi asupra resurselor, cum ar fi apa potabilă sau terenul, care este limitat, sau asupra materiilor prime, cum ar fi energia sau spaţiile de locuit din acele regiuni, vom vedea că ele determină, fără îndoială, un fenomen de penurie şi o lipsă a diversificării economice.

Prin urmare, solicităm ca noile perspective financiare să ia în considerare caracteristicile specifice ale acestor zone şi ca noi să trecem de la cuvinte la acţiune - cum s-a spus, de asemenea, aici -, ceea ce ar trebui să fie tradus în bugete şi, prin urmare, într-o mai mare coeziune teritorială.

 
  
MPphoto
 

  Maria do Céu Patrão Neves (PPE).(PT) Dle preşedinte, dle comisar, doamnelor şi domnilor, zonele îndepărtate ale Uniunii Europene, în special regiunile ultraperiferice (inclusiv Insulele Azore, regiunea pe care o reprezint aici), regiunile muntoase, insulele şi regiunile slab populate, suferă de handicapuri naturale şi geografice, care sunt greu de depăşit şi au costuri sociale mari.

Cu titlu de exemplu, aş putea menţiona dificultăţile de acces, costul ridicat al furnizării serviciilor publice de bază, furnizarea de energie etc.

Ar trebui să ne amintim, de asemenea, că numai 7 % din populaţia Uniunii Europene locuieşte în oraşe şi că 14 milioane de europeni locuiesc pe insule.

O Uniune fondată pe şi organizată în jurul unor valori precum solidaritatea şi justiţia socială are datoria politică şi morală de a stimula dezvoltarea economică şi socială din zonele îndepărtate. Într-adevăr, acesta este principalul raison d’être al politicilor europene de coeziune: coeziunea teritorială şi convergenţa economică şi socială.

Prin urmare, includerea coeziunii teritoriale ca nou obiectiv pentru Uniune pur şi simplu reflectă procesul natural de evoluţie, şi strategiile economice şi sociale de convergenţă sunt o cerinţă a creşterii sale.

UE a decis să adopte această abordare cu mult timp în urmă şi a determinat rezultate extrem de pozitive în multe regiuni, întrucât acestea au trecut de la obiectivul 1 la obiectivul 2. De fapt, chiar înainte ca aceste regiuni să ajungă la obiectivul 2, deşi nivelurile de dezvoltare din aceste zone izolate ale Europei rămân sub media europeană şi le lipseşte sprijinul proporţional, ele totuşi aduc o contribuţie de neînlocuit la bogăţia diversităţii europene, fiecare cu propriile sale atribute speciale.

Aceste zone îndepărtate ale Uniunii Europene au datoria de a utiliza la maximum toate instrumentele de dezvoltare aflate la dispoziţia lor, în special axându-se pe bunurile lor specifice. Este datoria UE să asigure integrarea eficientă şi coeziunea tuturor regiunilor sale; altfel, propriul proiect pentru creştere va fi discreditat.

În acest context, Comisia trebuie să ia în considerare în mod corespunzător liniile de acţiune prezentate în această propunere, ca o contribuţie valoroasă la succesul proiectului de integrare europeană pe care îl împărtăşim cu toţii.

 
  
MPphoto
 

  Sari Essayah (PPE).(FI) Dle preşedinte, dle comisar, fondurile structurale sunt un instrument financiar esenţial al UE în eforturile noastre de a realiza obiectivele strategiei UE 2020. Ele sunt importante mai ales în regiunile nordice slab populate, şi doresc să abordez următoarele patru aspecte. Mai întâi, aceste regiuni speciale vor fi primele care vor întâlni o multitudine de probleme şi vor fi cele mai afectate de acestea. Întrucât populaţia de vârstă activă, în multe cazuri, s-a mutat în căutare de locuri de muncă, multe regiuni slab populate vor fi primele care se vor confrunta cu problema îmbătrânirii populaţiei.

Evident, cunosc cel mai bine situaţia din Finlanda şi pot să vă spun că estul şi nordul Finlandei vor avea în curând regiuni în care peste jumătate din populaţie este la pensie. Până în 2020, raportul dintre persoanele în vârstă şi populaţia activă, şi anume, aşa numita rată de dependenţă, se va afla la cel mai critic nivel în estul Finlandei, Italia şi Germania de Est. Gradul de polarizare între regiuni va creşte dramatic şi numărul regiunilor a căror rată de dependenţă depăşeşte cu mai mult de 25 % media din UE va creşte la 40 până în 2020. De aceea este important ca în politica regională şi structurală să se ţină seama de criteriile demografice legate de îmbătrânirea populaţiei şi să nu acceptăm doar PIB-ul ca factor semnificativ.

În al doilea rând, acestor regiuni nu trebuie să le mai fie permis să-şi piardă populaţia de vârstă activă. În schimb, este nevoie de o concentrare asupra competitivităţii în aceste zone, pentru a le scoate din criza economică şi pentru ca ele să realizeze obiectivele strategiei UE 2020. Este nevoie de dezvoltarea inovării şi a expertizei, precum şi de o competitivitate mai mare. Ele trebuie să realizeze mai mult cu bani mai puţini. Criteriile de selecţie pentru finanţarea inovării ar trebui să fie cu adevărat rezultatele bune. Accentul trebuie să fie pus pe teme care promovează cel mai bine competitivitatea şi ocuparea forţei de muncă în fiecare regiune, şi este nevoie de noi inovaţii sociale şi de servicii.

În al treilea rând, avem nevoie de programe regionale care să integreze măsurile prevăzute în temeiul fondurilor structurale şi ale căror rezultate să poată fi măsurate şi evaluate. Povara administrativă care rezultă din sistemele de gestionare şi de inspecţie din statele membre trebuie să fie proporţională cu valoarea finanţării disponibile. Finanţarea trebuie să fie condiţionată de rezultate şi legată de reformele structurale din economie şi de o politică economică responsabilă.

În cele din urmă, al patrulea punct se referă la necesitatea unei cooperări transfrontaliere între regiuni, în special atunci când este vorba de proiecte legate de afaceri, industrie şi mediu. O astfel de oportunitate există în contextul macroregiunilor Mării Baltice şi Dunării, de exemplu, care au fost deja menţionate în această dezbatere. Este necesară o cooperare între vecinii UE, dar Marea Baltică, de exemplu, are nevoie şi de participarea Rusiei la cooperarea regională. Singurii oameni indigeni ai Europei...

(Preşedintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

 
  
MPphoto
 

  Jean-Pierre Audy (PPE).(FR) Dle preşedinte, ca locuitor din Masivul Central, Auvergne, Limousin, aş dori să vă mulţumesc, dle comisar, pentru ceea ce aţi făcut în comunicare. Le mulţumesc tuturor grupurilor politice care au semnat rezoluţia şi care, în plus, au permis crearea intergrupului pentru munţi şi insule. Mulţumim partenerilor noştri Euromontana şi Asociaţiei Europene a aleşilor locali din regiunile muntoase.

În sfârşit, avem cuvântul „munte” într-un tratat european, la articolul 174. Trebuie să profităm la maximum de atuurile noastre: agricultura, pădurile, turismul, uzinele industriale. Dle comisar, aş dori să mă refer îndeosebi la agricultură. Avem produse de calitate, care sunt delicate şi utile. Vă rugăm să le discutaţi cu colegul dvs., dl Cioloş. Trebuie să oferim şanse egale în ceea ce priveşte toată infrastructura, autostrăzile, trenurile de mare viteză, energia, educaţia, sănătatea şi tehnologia digitală.

Dle preşedinte, în vremuri de război, am avut sarcini egale. Noi, oamenii de la munte, credem, de asemenea, în drepturi egale.

 
  
MPphoto
 

  Zigmantas Balčytis (S&D). – Dle preşedinte, dezvoltarea armonioasă a Uniunii este o condiţie prealabilă pentru dezvoltarea economică durabilă şi bunăstarea socială a acesteia. Principiul coeziunii teritoriale obligă UE să vină cu măsuri concrete pentru depăşirea dificultăţilor existente şi să exploateze potenţialul acestor regiuni.

Un cadru politic european ar fi foarte util şi ar aduce o valoare adăugată pe termen lung regiunilor defavorizate, contribuind la formarea şi adaptarea unor modele unice de dezvoltare care să le facă mai competitive şi mai capabile să facă faţă provocărilor.

 
  
MPphoto
 

  Izaskun Bilbao Barandica (ALDE).(ES) Dle preşedinte, menţinerea populaţiei în regiunile slab populate este cea mai bună modalitate de a le garanta conservarea. Strategia foloseşte cuvântul „dezvoltare”, dar aş dori să subliniez trei principii:

În primul rând, modelele de afaceri care generează dezvoltare în aceste regiuni trebuie să fie îndreptate spre profitabilitate şi producţie de înaltă calitate, şi noile activităţi legate de economia cu emisii reduse de carbon reprezintă un mod de a le promova.

În al doilea rând, economia socială este cea mai bună abordare pentru conectarea acestor populaţii la proiecte comune referitoare la bunăstarea lor.

În al treilea rând, oamenii care locuiesc în aceste zone trebuie să aibă un nivel echivalent de servicii de sănătate publică şi de educaţie, precum şi infrastructură de transport, la fel cu toţi ceilalţi cetăţeni. Este mai bine să investim în acest lucru decât să investim în subvenţii pentru producţie.

Aceasta este ceea ce vreau pentru Ţara Bascilor şi, dle comisar, acest lucru va fi posibil numai dacă Europa se bazează pe regiuni şi pe autorităţile locale, dacă stabileşte în mod clar obiectivele fondurilor, dacă evaluează impactul acestora şi dacă se iau în considerare diferitele situaţii din regiuni.

 
  
MPphoto
 

  Rareş-Lucian Niculescu (PPE). - Necesitatea unei bune corelări între politica de coeziune şi politica agricolă comună a fost deja evocată de mai mulţi dintre colegi. La rândul meu, subliniez acest fapt, precum şi importanţa pe care o joacă fondurile europene pentru dezvoltare rurală în dezvoltarea economică şi socială a regiunilor muntoase. În această perioadă dezbatem viitorul politicii agricole comune. Trebuie să ţinem cont că această reformă trebuie realizată într-o manieră care să deblocheze potenţialul zonelor muntoase de a se dezvolta şi chiar de a contribui la creşterea economică.

Diversitatea produselor locale, activităţile turistice, de exemplu, ar putea reprezenta pentru multe regiuni o sursă de bogăţie. Pentru aceasta, însă, regiunile în cauză au nevoie de acces la servicii publice, la infrastructură, la transporturi. Politica agricolă comună, prin cel de-al doilea pilon al său, trebuie să fie capabilă să asigure în continuare accesul la astfel de servicii şi în acelaşi timp condiţiile..... (Preşedintele a retras cuvântul oratorului.)

 
  
MPphoto
 

  Ricardo Cortés Lastra (S&D).(ES) Dle preşedinte, dle comisar, aspecte precum şomajul, dezvoltarea rurală, agricultura, pescuitul, transporturile, promovarea energiilor regenerabile şi protecţia mediului sunt esenţiale pentru insulele noastre, pentru regiunile noastre muntoase şi cele slab populate.

Avem nevoie de o strategie integrată şi coordonată pentru a contribui în mod constant la dezvoltarea lor. Aceste regiuni au un potenţial imens de dezvoltare economică şi socială pe care nu îl putem irosi.

În acelaşi timp, pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să compensăm dezavantajele care decurg din situaţiile lor geografice sau demografice specifice. În acest sens, o măsură necesară în contextul politicii regionale este eliminarea unor limite privind participarea la programele de cooperare transfrontalieră, precum obligaţia de a exista o distanţă maximă de 150 km între regiunile transfrontaliere, care este un obstacol în calea unei cooperări mai strânse între regiunile insulare şi regiunile învecinate maritime.

 
  
MPphoto
 

  Gabriel Mato Adrover (PPE).(ES) Dle preşedinte, dle comisar, dacă vorbim despre coeziunea teritorială, trebuie să vorbim despre insule, regiuni muntoase şi, de asemenea, despre regiunile ultraperiferice. Acest lucru înseamnă să vorbim despre problemele şi dificultăţile lor, despre dezavantajele lor naturale şi handicapurile lor structurale. Cu toate acestea, în mod fundamental înseamnă să vorbim, de asemenea, despre cum putem elimina obstacolele care le împiedică dezvoltarea. Înseamnă să vorbim despre strategii de transformare a acestor dezavantaje în oportunităţi. Îmbunătăţirea conectivităţii, o politică de vecinătate adecvată şi stabilitate în cadrul politicilor şi fondurilor structurale, sunt problemele pe care trebuie să le abordăm, fără ezitare, pe baza a două premise majore: coeziunea teritorială şi principiul solidarităţii.

Există persoane care nu cred în strategii. Eu cred în ele, şi această rezoluţie ar trebui să fie o dovadă a angajamentului Parlamentului faţă de aceste regiuni şi a solicitării pe care o adresează Comisiei de a lua decizii politice care să ţină seama de nevoile acestor zone vulnerabile, ale căror probleme devin chiar mai evidente în vremuri de criză economică, cum ar fi cea cu care ne confruntăm în acest moment.

 
  
MPphoto
 

  Miroslav Mikolášik (PPE). (SK) Deşi este ora 23.30, încă vorbim despre acest subiect interesant şi important, deoarece regiunile muntoase au rămas în urmă şi primesc o atenţie insuficientă, în ciuda potenţialului clar al resurselor lor naturale şi al florei şi faunei unice.

Aceste regiuni necesită măsuri specifice şi strategii de dezvoltare special adaptate pentru a le permite să depăşească dezavantajele persistente şi să-şi exploateze potenţialul natural, în timp ce finalizarea infrastructurii rutiere şi feroviare este o chestiune de supravieţuire şi prosperitate pentru ele. Din acest motiv, susţin în totalitate crearea unui cadru european special, integrat, pentru rezolvarea problemelor regiunilor muntoase, în conformitate cu principiul coeziunii teritoriale, care este unul dintre principalele obiective ale Uniunii Europene, dar aş dori să subliniez, cu toate acestea, nevoia de completare a cadrului politic cu o dimensiune juridică concretă legată de eliberarea ...

(Preşedintele l-a întrerupt pe vorbitor)

 
  
MPphoto
 

  Bogusław Sonik (PPE).(PL) Competitivitatea şi prosperitatea depind de capacitatea cetăţenilor dintr-o anumită regiune şi de capacitatea întreprinderilor situate acolo de a utiliza resursele în cel mai bun mod cu putinţă. Politica Uniunii Europene ar trebui să stimuleze astfel de activităţi, punând un accent deosebit pe reducerea diferenţelor dintre nivelurile de dezvoltare ale unor regiuni care au condiţii naturale şi geografice specifice. Sprijinul pentru dezvoltarea armonioasă este destinat să consolideze coeziunea economică, socială şi teritorială a Uniunii.

Eforturile trebuie să se concentreze asupra dezvoltării punctelor forte şi asupra căutării unor potenţiale domenii de avantaj competitiv pentru regiunile muntoase şi insule. Acesta este un tip special de punte care se construieşte între stabilitatea ecologică, eficienţa economică şi coeziunea socială pentru a asigura oportunităţi de dezvoltare pentru toată lumea în aceste regiuni dificile. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Uniunea este obligată să caute astfel de soluţii.

 
  
MPphoto
 

  Johannes Hahn, membru al Comisiei.(DE) Dle preşedinte, aş dori să repet aceste mulţumiri şi aş dori, de asemenea, să le mulţumesc stimaţilor deputaţi. Au fost 47 de discursuri - le-am numărat - care stau mărturie atât pentru vitalitatea Parlamentului, cât şi pentru importanţa acestui subiect. Sunt deosebit de încântat de faptul că doar unul singur din aceste 47 de discursuri a fost negativ, şi acesta s-a referit la oportunitatea existenţei unei politici de coeziune. Acest lucru ar trebui să ne încurajeze că acesta este un domeniu de politică foarte important, capabil să ajungă la oamenii din Europa şi să facă Europa vizibilă, chiar şi - şi mai ales - în regiunile care fac obiectul discuţiilor şi dezbaterii de azi. Deoarece nu a fost încă menţionat, aş dori să subliniez faptul că în această perioadă nouă, avem posibilitatea de a utiliza un sistem modulat de cofinanţare pentru a crea echilibru în interiorul regiunilor. Cu privire la ceea ce au spus dl Zeller şi alţii, am creat posibilitatea de a reacţiona la nivel local - şi în foarte mare conformitate cu principiul subsidiarităţii - la nevoile speciale, pe baza cunoştinţelor celor responsabili. Avem, de asemenea, o serie de opţiuni foarte diferite în domeniul subvenţiilor de stat - în domeniul politicii concurenţei, de exemplu - şi ar trebui să utilizăm aceste oportunităţi în interesul persoanelor în cauză.

Multe dintre discursuri s-au referit la chestiunea indicatorilor, care este un lucru pe care îl întâlnim frecvent în dezbaterea privind politica regională. Sunt de acord cu dl Deutsch şi cu alţii care cred că produsul intern brut trebuie să fie utilizat în continuare ca indicator central. Cu toate acestea, înţeleg pe deplin că există nevoia şi dorinţa de a utiliza şi alţi indicatori. Există deja proiecte variate, cum ar fi, de exemplu, cel elaborat în temeiul ESPON. Un astfel de proiect este proiectul EUROISLANDS, care urmăreşte definirea unor indicatori suplimentari, proiectaţi în principal şi în mod specific pentru a ne dea posibilitatea de a concepe politici mai bune în aceste regiuni împreună cu principalii responsabili. Acestea nu ar trebui şi nu pot fi utilizate în principal pentru a dezvolta noi indicatori financiari, însă există pentru a ne permite să ne adaptăm cu mai multă precizie politicile din aceste regiuni la nevoile oamenilor.

Aş dori să le mulţumesc în special acelor vorbitori care au menţionat potenţialul latent al regiunilor şi ceea ce rămâne încă de făcut în domenii precum cercetarea şi dezvoltarea. Anumite regiuni au o localizare extraordinară, în care au loc activităţi de cercetare foarte specifice. Gândindu-mă la Insulele Canare şi la observatoarele lor, de exemplu, cercetarea care se desfăşoară acolo nu ar putea fi desfăşurată în niciun alt loc, pentru că niciun alt loc nu are aceste condiţii geografice, topografice şi climatice precise. Trebuie să utilizăm mai bine aceşti factori, inclusiv în sectorul energiei regenerabile. M-aş alătura, de asemenea, celor care au menţionat în mod specific accesul la internet. Este într-adevăr un aspect căruia trebuie să îi acordăm o atenţie deosebită în viitor, pentru că trebuie să recunoaştem că se mai pot realiza multe în acest domeniu.

Încă o dată, vă mulţumesc pentru toate contribuţiile la dezbatere. Politica regională are de îndeplinit o sarcină importantă, nu doar în echilibrarea discrepanţelor din regiuni, ci şi în satisfacerea nevoilor celor opt din 10 persoane despre care ştim că doresc să aibă o perspectivă de a obţine loc de muncă în regiunea unde s-au născut şi, în termeni generali, de a îmbătrâni acolo. Din acest motiv, noi ar trebui şi trebuie să urmărim o politică în care se iau în considerare tocmai aceste nevoi, lucru pe care îl facem. Politica noastră se bazează pe oameni şi pe nevoile lor şi sperăm să ajungem la ei prin acest mijloc. Este o sarcină perpetuă, care are nevoie de un impuls nou din când în când. În acest sens, dezbaterea de astăzi şi, mai presus de toate, acest raport au adus o contribuţie semnificativă la baza noastră de decizii. Pot doar să vă asigur că noi, în cadrul Comisiei, considerăm că nu este numai o datorie şi o responsabilitate de a lucra intens la aceste chestiuni, ci şi o plăcere.

(Aplauze)

 
  
  

PREZIDEAZĂ: Rodi KRATSA-TSAGAROPOULOU
Vicepreşedintă

 
  
MPphoto
 
 

  Preşedintă. Am primit şase propuneri de rezoluţie depuse în conformitate cu articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul de procedură(1).

Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc mâine, miercuri, 22 septembrie, ora 12.00.

Declaraţii scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

 
  
MPphoto
 
 

  Marie-Thérèse Sanchez-Schmid (PPE), în scris(FR) Această rezoluţie, pe care o vom supune mâine votului în Parlament, contribuie la sensibilizarea actorilor instituţionali cu privire la dificultăţile cu care se confruntă aceste regiuni, şi mă bucur de acest lucru. Voi insista asupra a trei aspecte importante ale acestui raport, care constituie miezul preocupărilor mele şi care, ca atare, justifică semnătura mea. Venind dintr-o regiune muntoasă, Pirineii, sunt sensibilă la problemele pe care le întâmpină aceste tipuri de teritorii. Datorită constrângerilor geografice şi demografice, regiunile muntoase necesită „programe specifice de dezvoltare regională” şi am speranţa că politica de coeziune de după 2013 va ţine cont de aceasta. Apărarea şi promovarea grupărilor europene de cooperare teritorială (GECT) stau la baza luptei mele politice. Sper ca succesul GECT în regiunea mea, cea a spitalului Puigcerdá, să servească drept stimulent pentru alte proiecte de acest tip din Europa. În cele din urmă, renunţarea la criteriul de 150 km pentru insule reprezintă o propunere importantă care a fost solicitată de către multe părţi interesate la nivel local. De fapt, unele insule nu pot încă să beneficieze de programele transfrontaliere datorită caracterului lor ultraperiferic. Prin urmare, acestea suferă de o formă şi mai evidentă de izolare, iar noi trebuie să remediem acest lucru.

 
  
MPphoto
 
 

  Edward Scicluna (S&D), în scris. – Sunt încântat să văd că problemele privind regiunile muntoase şi cele ale insulelor sunt dezbătute în Parlament şi în Comisie. În calitate de deputat maltez, reprezentând două insule, Malta şi Gozo, fiecare având mai puţin de 500 000 de cetăţeni, aceasta este o problemă care îmi este inevitabil foarte apropiată de inimă. Nu există nicio îndoială că insulele şi regiunile de mici dimensiuni merită să fie tratate la nivelul UE conform nevoilor lor specifice. De exemplu, există diferenţe economice semnificative între insula Gozo şi restul Maltei, iar Oficiul Naţional de Statistică din Malta arată că PIB-ul pe cap de locuitor în Gozo se află în prezent sub 75 % faţă de cel din Malta. În astfel de cazuri, Comisia ar trebui să acorde o atenţie şi eligibilitate speciale faţă de aspectele politicilor regionale ale UE, altele decât cele de finanţare care nu s-au materializat, la rândul lor, în cazul Gozo. Desigur, regiunile muntoase, insulele şi zonele slab populate din UE prezintă caracteristici comune care le diferenţiază de alte regiuni. Acestea tind să sufere din cauza legăturilor de transport precare care duc la lipsa oportunităţilor de angajare şi a accesibilităţii. Din punct de vedere statistic, este probabil, de asemenea, ca acestea să fie mai sărace decât restul statelor membre. Nu ne putem permite să le ignorăm.

 
  

(1) A se vedea procesul-verbal

Ultima actualizare: 25 ianuarie 2011Notă juridică