Președinte. – Următorul punct este raportul Anei Gomes, în numele Comisiei pentru afaceri externe, cu o propunere de recomandare a Parlamentului European către Consiliu privind negocierile referitoare la Acordul-cadru UE-Libia (A7-0368/2010) [2010/2268(INI)].

  Ana Gomes, raportoare. – (PT) Dle președinte, Libia are o poziție strategică în ceea ce privește controlul fluxurilor migratoare în Europa, în plus față de resursele semnificative de energie și un mare potențial ca vecin și partener în Maghreb.

Unele state membre au relații strânse cu Libia, dar este important să se asigure că astfel de relații sunt ancorate în mod corespunzător în valorile și interesele fundamentale ale Uniunii. Prin urmare, susținem dezvoltarea relațiilor cu Libia prin stabilirea unui acord-cadru care acoperă diferite domenii de cooperare cu scopul de a stimula un dialog politic substanțial.

Nu putem uita, totuși, că Libia este guvernată de un regim dictatorial cu un trecut de încălcări grave ale drepturilor omului, atacuri teroriste și intervenție în alte țări, deși, în ultimii ani, au existat semne că dorește să facă o schimbare completă. În consecință, acordul-cadru cu Libia nu poate avea consimțământul acestui Parlament decât dacă sunt îndeplinite anumite condiții. O condiție sine qua non este ca Libia să permită Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (ICNUR) să funcționeze din nou în țară cu un mandat extins. Permiteți-mi să afirm foarte clar: fără ICNUR, fără acord.

Libia trebuie să fie convinsă să ratifice Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților. Deoarece este deja parte la Convenția pentru refugiați din Africa, este greu de înțeles de ce ordinea sa juridică internă nu recunoaște statutul de refugiat.

Orice acord de readmisie între Uniunea Europeană și Libia trebuie să îi excludă pe toți cei care pretind a fi solicitanți de azil, refugiați sau persoane care necesită protecție internațională și trebuie să fie aplicat complet, în conformitate cu principiul nereturnării. Situațiile critice, așa cum s-a întâmplat cu cei 400 de eritreeni care au fost pe punctul de a fi expulzați în masă din Libia în vara anului trecut, nu trebuie să se repete.

Uniunea Europeană trebuie să încurajeze Libia să adopte soluții juridice și sociale care îmbunătățesc condițiile inumane de trai a celor aproximativ 2 milioane de imigranți - aproximativ un sfert din populație - care lucrează în Libia. Acești imigranți merită protecție juridică și nu pot continua să fie tratați ca abid, sclavi. Uniunea Europeană trebuie să investească în programe comune de combatere a traficului de persoane aflat în creștere, care are consecințe devastatoare, în special pentru femei și copii. Sprijinul Uniunii Europene pentru Organizația internațională pentru migrație și pentru toate organizațiile care ajută migranții în tranzit din Libia trebuie să crească pentru a îmbunătăți condițiile migranților internați în centrele de detenție, care încep să se umple din nou, în ciuda golirii bruște de la mijlocul anului trecut.

Uniunea nu se poate abține de la a convinge Libia să se implice într-un moratoriu privind pedeapsa cu moartea și este esențial ca aceasta să solicite autorităților libiene să publice identitatea cetățenilor naționali și străini care sunt executați. Uniunea trebuie să insiste ca Libia să ratifice Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale. În cadrul cooperării, Uniunea trebuie să încurajeze reformele care modernizează structurile sociale, politice și judiciare, care deschid țara spre exterior, care expun societatea la informații gratuite, care promovează independența mass-mediei și care investesc în construirea capacității instituționale a organizațiilor corporative și de muncă și a altor organizații care sunt reprezentative pentru societatea civilă. Revoluția Bouazizi din Tunisia va avea cu siguranță repercusiuni în Libia vecină și chiar regimul Gaddafi poate înțelege acest lucru.

Trebuie să consolidăm sprijinul acordat sectorului de sănătate din Libia prin Planul de acțiune pentru Benghazi prin extinderea acestuia la alte centre medicale și la alte cerințe de sănătate publică. Înțelegem că negocierile dintre Comisia Europeană și Libia sunt într-un stadiu avansat, deși au apărut unele dificultăți cu privire la cooperarea comercială și energetică.

Din punctul nostru de vedere, ar fi avantajos să se înființeze în curând un birou al UE la Tripoli pentru a facilita negocierile și a monitoriza evoluția situației din Libia.

Dle comisar, prin aceste recomandări, cerem Comisiei informații detaliate cu privire la liniile bugetare utilizate și planificate în cooperare cu Libia. Sper că veți fi în măsură să ne furnizați aceste informații în curând.

În cele din urmă, doresc să subliniez faptul că Parlamentul European a avut abia recent posibilitatea de a consimți asupra mandatului Consiliului pentru negocieri. Acest lucru este inacceptabil și nu poate continua. În cele din urmă, aș dori să îmi exprim mulțumirile pentru cooperarea tuturor raportorilor alternativi, care a fost esențială pentru consensul extins care a fost obținut cu privire la un astfel de potențial subiect de dezbinare.

  Štefan Füle, membru al Comisiei. – Dle președinte, vă mulțumesc pentru că îmi oferiți posibilitatea de a face un rezumat în Parlament în privința negocierilor referitoare la Acordul-cadru Uniunea Europeană-Libia.

Comisia și Parlamentul European colaborează deja îndeaproape privind problema din Libia. Avem un interes comun în asigurarea evoluției pozitive a relațiilor noastre cu Libia, care este un vecin important. În acest context, aș dori să felicit în special Delegația dvs. pentru relațiile cu țările din Maghreb pentru acordul încheiat în timpul vizitei la Tripoli, care prevede într-adevăr consultări periodice cu parlamentul libian.

Sunt hotărât să asigur continuarea cooperării strânse între instituțiile noastre. În special, sunt dornic să informez periodic Parlamentul European cu privire la ultimele evoluții în negocierile referitoare la acordul-cadru. Știu că negociatorul nostru șef vă face un rezumat după fiecare sesiune de negocieri.

Permiteți-mi să vă dau câteva informații cu privire la situația recentă. Am finalizat cea de-a noua rundă de negocieri la mijlocul lunii noiembrie la Tripoli. Următoarea este programată pentru 24 - 26 ianuarie la Bruxelles. De la lansarea negocierilor cu mai mult de doi ani în urmă, am realizat progrese considerabile. De fapt, am fost de acord cu preambulul și cu șase din zece titluri din acord. În special, am ajuns la un acord provizoriu a titlului privind dialogul politic, care conține referiri importante pentru respectarea drepturilor omului, lupta împotriva armelor de distrugere în masă, lupta împotriva terorismului etc. Libia a fost de acord să stabilească un dialog normal privind drepturile omului și a libertăților fundamentale, care a fost un obiectiv cheie pentru noi. De fapt, suntem foarte mulțumiți de rezultatul obținut în acest titlu.

După cum s-ar putea să știți, există unele probleme nerezolvate și anume, cele legate de energie și de comerț. Energia reprezintă elementul central al economiei Libiei - într-adevăr, 70 % din PIB-ul Libiei. Prin urmare, atenția și prudența pe care le dedică Libia acestei probleme sunt de înțeles. În ceea ce privește comerțul, Libia are experiență limitată în negocierea unor acorduri comerciale complexe. Acesta este motivul pentru care progresul a fost moderat în acest domeniu. Experții din ambele părți se reunesc în mod foarte regulat pentru a se asigura că putem ajunge la un acord cu privire la aceste două aspecte cât mai curând posibil, dar, desigur, există probleme politice dificile.

Una dintre ele este problema Statutului de la Roma. Libia refuză în mod categoric să facă o referire explicită la Statutul de la Roma. Cu toate acestea, este gata să își asume un angajament privind cooperarea cu Uniunea Europeană în lupta împotriva impunității, în special pentru acele infracțiuni definite în Statutul de la Roma.

În privința migrației există, de asemenea, dificultăți, în special din cauză că Libia refuză să reprimească resortisanții țărilor terțe. Am luat notă de recomandarea făcută de această Cameră cu privire la acest aspect special de negociere și cu siguranță voi discuta acest lucru cu statele membre.

De asemenea, în materie de migrație, pot să asigur din nou această Cameră să ne-am angajat să garantăm că Libia își respectă angajamentele internaționale în ceea ce privește principiul nereturnării. Acesta este un punct important pentru Uniunea Europeană. Considerăm, de asemenea, că este important ca Libia să adere cât mai curând posibil la Convenția de la Geneva din 1951 și la Protocolul său din 1967 privind statutul refugiaților. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că Libia a precizat că nu intenționează să adere la prezenta convenție.

De asemenea, aș dori să subliniez faptul că urmărim îndeaproape negocierea între Libia și ICNUR, în speranța că va fi găsită o soluție satisfăcătoare pentru a garanta că ICNUR este capabilă să își îndeplinească mandatul pe deplin și într-un mediu sigur din punct de vedere juridic.

Mai general, în luna octombrie, am ajuns la un acord cu scopul de a dezvolta cooperarea cu Libia în toate aspectele legate de migrație, inclusiv aspectele privind protecția internațională, îmbunătățirea condițiilor migranților în Libia, gestionarea migrației și controlul la frontieră. Aceasta este o dezvoltare pozitivă, deoarece trebuie să colaborăm cu Libia pentru a face față tuturor provocărilor cu care se confruntă în ceea ce privește migrația.

În final, permiteți-mi să închei cu privire la problema directivelor negociate, la care această Cameră a solicitat în mod repetat accesul. Sunt pe deplin conștient de obligațiile create prin articolul 218 din Tratatul de la Lisabona. După cum știți, directivele negociate sunt un document clasificat al Consiliului. Acesta este motivul pentru care Consiliul a trebuit să studieze cererea dvs. într-un mod orizontal. Mă bucur să vă spun că această dezbatere a fost încheiată și, după cum probabil știți, Consiliul a acordat accesul la directivele negociate din Acordul-cadru Uniunea Europeană-Libia cu privire la procedurile convenite și la regulamentele de securitate ale Consiliului. Consiliul a informat președintele Comisiei pentru afaceri externe în consecință.

  Ioannis Kasoulides, în numele Grupului PPE. – Dle președinte, Consiliul din iunie 2009 a recomandat prioritizarea încheierii de acorduri de readmisie cu Libia și Turcia, considerate ca porți majore pentru imigrația ilegală în Europa.

Poarta libiană afectează în special Malta și Italia. Imigrația ilegală masivă din Malta riscă să altereze compoziția sa demografică. Deși responsabilitatea comună este recunoscută de toți, în practică se realizează puține lucruri pentru a corecta această evoluție. Numărul de sosiri în Malta a scăzut numai când Italia, la fel de afectată, a ajuns la un acord bilateral cu Libia, prin care Libia și-a asumat responsabilitatea pentru patrularea țărmurilor și porturilor sale.

Este necesar un acord de readmisie UE-Libia, în contextul unui acord-cadru. Negocierile sunt dificile, dar noi susținem eforturile Comisiei și o încurajăm să continue până când reușește.

Apreciem acordul privind migrația și cooperarea încheiat între Comisie și Libia în octombrie anul trecut. Este esențial să se pregătească Libia cu privire la aspecte cum ar fi sistemul de protecție a solicitanților de azil, gestionarea frontierelor terestre, alinierea legislației cu Convenția privind refugiații din Africa și gestionarea fluxurilor migratorii.

Cunoaștem situația drepturilor omului, sistemul judiciar dependent, condițiile de detenție, tortură și pedeapsa capitală din Libia. Cu toate acestea, acordul de readmisie este necesar. Acesta exclude persoanele care au dreptul la azil, au nevoie de protecție politică sau riscă maltratarea în Libia, în timp ce principiul nereturnării se aplică tuturor.

  Pier Antonio Panzeri, în numele Grupului S&D. – (IT) Dle președinte, doamnelor și domnilor, munca efectuată de dna Gomes, aduce, în opinia mea, o contribuție serioasă la ceea ce ar trebui să facă Comisia în definirea acordului-cadru.

Libia joacă fără îndoială un rol decisiv în lupta împotriva terorismului, în pacea și securitatea din Africa, în lupta împotriva imigrației ilegale din Marea Mediterană și în sectorul energetic. Scopul nostru, în contextul strategiei Uniunii Europene trebuie să fie, prin urmare, de a consolida integrarea Libiei într-un sistem politic și economic internațional pe baza unor norme comune.

Pentru a realiza acest lucru, în Libia trebuie să fie impuse o serie de condiții și recomandarea face apel la acest lucru. Mai întâi de toate, în materie de imigrație, Libia este în mod clar o țară de tranzit. Acesta este un subiect extrem de important, dar nu poate fi perceput doar în termeni de securitate, stopare a imigrației și returnare.

Subiectul implică necesitatea unui guvern condus de fluxuri de politici economice și sociale egale cu provocarea migrației, aspectele legate de recunoașterea refugiaților politici și ratificarea de către Libia a Convenției de la Geneva și, în sfârșit, problema readmisiei imigranților pe baza garanțiilor concrete pentru a proteja condițiile de trai ale imigranților.

Apoi se pune problema lansării reformelor economice și democratice pentru a face incontestabil mai mult loc democrației în această țară importantă. Va trebui să acordăm o mai mare atenție acestei probleme, după cum o demonstrează evenimentele din vecinătatea Tunisiei.

În sfârșit, această recomandare solicită reflecție cu privire la problema acordurilor bilaterale. Astfel de acorduri pot aduce, desigur, o contribuție valabilă pentru definirea și rezolvarea problemelor, dar ele nu reprezintă răspunsul final. De exemplu, problema pe care o avem cu bărcile de pescuit italiene arată că opțiunea acordului bilateral nu abordează aceste aspecte. Cu toate acestea, în prezent, revizuirea politicilor de parteneriat și vecinătate implică, de asemenea, apelul de a reconsidera problema Libiei într-un cadru nou, ceea ce înseamnă includerea Parlamentului.

Mulți dintre noi am solicitat ca mandatul Consiliului pentru acordul-cadru să fie făcut cunoscut. În acest sens, dle comisar, există o nevoie reală de a trece peste această etapă și de a implica tot mai mult Parlamentul European în definirea politicilor noi pentru țările din sudul Europei.

  Kristiina Ojuland, în numele Grupului ALDE. – Dle președinte, în primul rând, aș dori să-i mulțumesc raportoarei pentru activitatea sa remarcabilă în încercarea de a consolida pozițiile tuturor grupurilor din Parlamentul European.

În ceea ce privește acest raport, aș dori să subliniez importanța abordării situației imigranților din Libia care încearcă să traverseze Mediterana. Pot să înțeleg pe deplin preocupările statelor membre din sud referitoare la fluxul de imigranți ilegali și la presiunea asupra bugetelor lor, precum și asupra societății în general.

Cu toate acestea, păstrând în același timp în vedere interesele statelor membre, nu putem lăsa deoparte valorile europene. UE nu își poate permite să se păteze cu sângele unui solicitant de azil sau al unui refugiat. Niciun acord între UE și statele sale membre cu Libia nu ar trebui să mai conducă la un tratament inuman, tortură sau execuții. Prin urmare, a fost încurajator să aud de la comisar că vede progrese în relațiile și negocierile UE-Libia.

  Franziska Katharina Brantner, în numele Grupului Verts/ALE. – Dle președinte, am asistat în Tunisia la revolta unor persoane împotriva unui regim opresiv și abuziv care le-a refuzat timp de ani întregi drepturile fundamentale ale omului. Este o mare sursă de rușine pentru UE faptul că timp de mulți ani am susținut această dictatură. Pentru a înrăutăți lucrurile, UE riscă să comită aceleași greșeli în țara vecină a Tunisiei, Libia.

Dacă Comisia și Consiliul nu schimbă această situație, se va continua sprijinul altui dictator din regiune, în numele stabilității, a controlului la frontieră și a migrației. Timp de mai mulți ani, regimul Gaddafi, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Ben Ali, după cum am văzut din nou recent, a încălcat în mod sistematic drepturile omului ale cetățenilor săi și în special ale lucrătorilor migranți. Cu toate acestea, UE și mai multe dintre statele sale membre au relații tot mai apropiate cu Libia, iar UE negociază în prezent chiar acest acord-cadru.

Prin urmare, îndemn Consiliul și Comisia să observe mesajul de pe perete și să garanteze că următoarele condiții sunt pe deplin satisfăcute înainte de a putea încheia un acord cu Libia:

Mai întâi de toate, Libia trebuie să ratifice și să pună în aplicare Convenția ONU pentru refugiați și să acorde ICNUR accesul deplin în țară; în al doilea rând, aceasta trebuie să garanteze o protecție adecvată și drepturi pentru migranți și să adopte legislația în domeniul azilului, inclusiv principiul nereturnării; în al treilea rând, niciun acord de readmisie cu Libia nu poate fi încheiat până când nu încetează riscul tratamentului inuman și degradant cu are se confruntă imigranții în Libia.

În privința acestei chestiuni, pentru că nu cred că acest lucru va veni prea curând, eu chiar doresc ca Comisia să eșueze în negocierile privind acordul de readmisie.

În plus, Parlamentul trebuie să fie pe deplin informat în toate etapele procesului de negociere.

Grupul Verzilor obiectează profund față de orice afacere murdară făcută pe seama migranților și a cetățenilor libieni cu un dictator precum Gaddafi. Sprijinul continuu al UE pentru acest regim opresiv nu este în conformitate cu valorile UE și cu angajamentele juridice și nici nu servește intereselor sale pe termen lung în regiune. Așa cum am văzut acum atât de clar în Tunisia, doar o țară democratică și liberă va fi cu adevărat stabilă și prosperă.

Haideți să ne asigurăm că UE nu comite aceeași greșeală de două ori.

  Charles Tannock, în numele Grupului ECR. – Dle președinte, Libia este o țară în care drepturile omului sunt abuzate în mod constant, iar democrația este inexistentă. Colonelul Gaddafi nu a candidat niciodată la alegeri de la venirea sa la putere acum 41 de ani. Într-adevăr, partidele politice sunt interzise.

Gaddafi este Fidel Castro al Africii. Încearcă să se prezinte ca un tată binevoitor al poporului său, pretinzând chiar că nu are niciun rol formal în ierarhia de stat. Noi cei din țara mea, Marea Britanie, îl cunoaștem în mod diferit ca sponsor anterior al terorismului, în special, a bombardării Lockerbie din 1988.

Pentru a-și lustrui imaginea internațională pe care o are, pe seama sa cred, a recompensat familiile îndoliate, dar de fapt, dizidentul Gaddafi ar fi total ostracizat de vest și nu numai pentru rezervele prodigioase de petrol și gaze ale Libiei. Acest lucru îi conferă lui Gaddafi influență în întreaga UE și, în special, acesta a încercat să dezbine Consiliul prin curtarea conducerii din anumite state membre.

Cu toate acestea, din motive pragmatice, accept nevoia de relații de tranzacționare cordială și diplomatice dintre UE și Libia în temeiul unui acord-cadru. Dar totuși mă tem că ceea ce facem de fapt este să îi consolidăm puterea lui Gaddafi, care, în timp util, în mod inevitabil, va trece la unul dintre fiii săi într-o succesiune dinastică asemănătoare celei din Coreea de Nord.

  Takis Hadjigeorgiou, în numele Grupului GUE/NGL. – (EL) Dle președinte, aș dori să încep prin a-i mulțumi raportoarei pentru activitatea sa și dlui Füle pentru că este prezent aici astăzi. Considerăm că în ceea ce privește din toate punctele de vedere o regiune sensibilă, ar trebui să fie făcute eforturi constante în Marea Mediterană pentru a dezvolta înțelegerea și cooperarea, cooperarea pe picior de egalitate care ia în considerare asimetriile și inegalitățile care există în diferitele sectoare de dezvoltare între țările din Marea Mediterană și între Uniunea Europeană și țările vecine din regiune, cooperare care vizează o pace durabilă. Acest lucru poate fi realizat printr-un dialog pe baza respectului reciproc și, ca atare, trebuie să fim deschiși unei influențe reciproce. În acest cadru, suntem în favoarea consolidării relațiilor dintre Uniunea Europeană și Libia.

Cu toate acestea, există anumite aspecte sensibile care necesită o atenție deosebită în procesul de dezvoltare a acestor relații. Voi comenta în principal cu privire la problema refugiaților, imigranților și a acordului de readmisie. Scopul este de a realiza un acord de readmisie cu Libia, ca parte a acordului-cadru care se discută între Uniunea Europeană și Libia. În cazul în care un astfel de acord este semnat fără nicio reformă concomitentă pentru a îmbunătăți condițiile sociale și economice ale imigranților, acest lucru se va adăuga încălcărilor continue ale drepturilor omului, în sensul că vom pleda pentru întoarcerea forțată a imigranților la condiții care nu le garantează siguranța sau standardele minime acceptabile de trai.

Trebuie să cerem ca autoritățile libiene să recunoască în mod corespunzător prezența Înaltului Comisar pentru refugiați al ONU. De asemenea, trebuie să abordăm problema sensibilă a pedepsei cu moartea. Demersul corect ar fi căutarea unui acord de suspendare a aplicării sale în Libia, având ca scop final eliminarea acesteia.

  Fiorello Provera, în numele Grupului EFD. – (IT) Dle președinte, doamnelor și domnilor, sunt în favoarea încheierii acordului-cadru între Uniunea Europeană și Libia pentru că este un pas înainte în comparație cu trecutul în privința punctelor importante cum ar fi imigrația, cooperarea în domeniul economic și de sănătate, în special în lupta împotriva SIDA și, într-o anumită măsură, în programul energetic.

Un alt subiect important este controlul Libiei asupra activităților teroriste, nu numai pe teritoriul său, dar, de asemenea, la frontierele sudice ale țării. Au fost realizate progrese cu un acord între Consiliu și guvernul libian, inclusiv privind principiile generale, cum ar fi Statutul de la Roma și Convenția Națiunilor Unite privind statutul refugiaților. Rămân încă multe de făcut - acest lucru este evident - dar este important ca Parlamentul să sprijine acordul deja negociat, fără a-l aduce înapoi în discuție și fără a risca să piardă rezultatele care au fost deja realizate.

Sper că această colaborare între Uniunea Europeană și Libia să aducă aproximativ aceleași rezultate care au fost obținute prin acordul de prietenie dintre Libia și Italia, care, printre altele, a soluționat litigiul de lungă durată privind trecutul colonial al țării. În cazul în care cineva trebuie să se confrunte cu guvernele și țările privind probleme specifice, nu poate alege cu cine să vorbească.

  Barry Madlener (NI). – (NL) Dle președinte, Comisia Europeană a furnizat un nou produs de export pentru Libia, un stat fără căpătâi și pentru dictatorul acestuia Gaddafi. Producția de petrol nu este singura cale prin care Libia face bani în prezent - se îmbogățește, de asemenea, prin șantajarea Europei. Dictatorul Gaddafi va băga în buzunar 60 de milioane de euro din banii contribuabililor europeni, în schimbul prevenirii ca cei care își caută norocul din Africa să ajungă în Europa. Cei 60 de milioane de euro sunt doar începutul, pentru că dl Gaddafi cere acum ca această sumă să fie majorată la 5 miliarde de euro în fiecare an și își întărește cererile cu amenințări. Ar putea fi faptul că Comisia Europeană și-a permis să se abată din cauza feței drăguțe a dlui Gaddafi, dar eu nu am încredere deloc în omul acela.

Am la mine câteva articole din ziar din ultimii ani: Gaddafi cere miliarde de la UE. Libia pune presiune asupra Londrei și Edinburghului. Gaddafi vrea mai mulți bani, în caz contrar va lăsa Europa în întuneric. Gaddafi: „Islamul trebuie să devină religia Europei”. Gaddafi respinge democrația în favoarea respectării stricte a legii Sharia. Gaddafi utilizează 30 de milioane de africani care doresc să vină în Europa ca un mijloc de negociere. Gaddafi vrea să pornească un jihad împotriva Elveției.

Stimați deputați în Parlamentul European, noi nu ar trebui să recompensăm această ticăloșie a lui Gaddafi. Ar trebui să-l pedepsim dacă Libia continuă să permită atâtor refugiați accesul gratuit în Europa. Nici nu ar trebui să recompensăm refugiații cu un statut de refugiat sau de ședere permanentă. Aceștia ar trebui să fie trimiși înapoi direct în Africa. Recompensarea refugiaților cu un statut de refugiat european, beneficii și programe de formare ne va pune pe cap un flux mai mare de solicitanți de azil, mulți înecându-se în încercarea de a pune piciorul pe continentul european. Politica generoasă și slabă în materie de azil a Uniunii Europene este cauza reală a afluxului mare de solicitanți de azil.

  Alf Svensson (PPE). – (SV) Dle președinte, Libia este destul de pricepută la ratificarea acordurilor internaționale, dar se pare că este la fel de bună la abținerea punerii în aplicare a acestor acorduri. Este o rușine că Libia are un loc și un vot în cadrul Consiliului ONU pentru drepturile omului. De altfel, este, de asemenea, o rușine că și Arabia Saudită este în aceeași situație. Prin metode de presiune puternică din partea celui mai mare partener comercial al său, UE, Libia ar trebui într-adevăr să fie determinată să acorde atenție semnificației și implicațiilor respectării drepturilor omului și a libertăților.

După cum știm cu toții, relațiile UE cu Libia privesc aspecte diferite referitoare la modul în care ar trebui să fie tratați refugiații. Până când Consiliul și Comisia pot convinge Libia să permită Înaltului Comisar pentru refugiați al Națiunilor Unite să locuiască legal în țară, nu va fi fezabil să se simtă cel mai mic grad de încredere cu privire la modul în care sunt tratați refugiații în Libia.

Liderul din Libia este un maestru al capriciilor și a lipsei de credibilitate. UE este acum pe punctul de a încheia un acord-cadru cu acesta. Nu pot să nu mă întreb ce reprezintă termenul „cadru” pentru un regim ca cel al Colonelului Gaddafi, care arată lipsă de respect fără limite atunci când vine vorba despre aspectele legate de drepturile omului. Știm că Libia practică discriminarea extinsă împotriva lucrătorilor migranți pe baza naționalității acestora și că are loc persecuția rasistă a lucrătorilor migranți din Africa.

Demnitatea umană este mai importantă decât banii. Prin urmare, respectarea drepturilor omului și a libertăților trebuie, de fapt, să fie atât de importantă încât să ne împiedice să expediem persoane într-un stat în care sunt practicate tortura sau alte forme de tratament inuman. De altfel, acest lucru este ceea ce solicită cartele Uniunii Europene.

  Corina Crețu (S&D). - Libia este al treilea furnizor de petrol și gaze al Uniunii Europene, iar Uniunea este principalul partener comercial al Libiei, acoperind peste două treimi din totalul schimburilor acesteia. De asemenea, trebuie să avem în vedere progresele făcute de autoritățile de la Tripoli, care au reușit să treacă de la izolare și embargo, la deschidere și dinamism economic și diplomatic.

Dar Uniunea Europeană nu este doar o comunitate de interese economice, ci are ca fundament un set de valori de la care nu putem abdica în numele pragmatismului. Este adevărat, Libia nu mai este sponsorul terorismului, a renunțat la programul nuclear, a acceptat plăți compensatorii pentru familiile victimelor unor atacuri teroriste, a eliberat asistentele medicale bulgare condamnate la moarte pentru răspândirea HIV și a încheiat acorduri cu unele state europene. Consider că trebuie să încurajăm aceste progrese, dar parteneriatul între Uniunea Europeană și Libia are nevoie de o bază morală solidă.

În acest sens, Raportul doamnei Gomes, pe care o felicit pentru munca sa, scoate în evidență carențele grave în respectarea drepturilor omului, pe care suntem datori să le combatem. Anul trecut, am adoptat o rezoluție în care ceream Libiei să renunțe la pedeapsa capitală. Cred că este cazul să reînnoim această solicitare de abolire, dublată de cererea de respectare a normelor internaționale în materie de echitate juridică, mai ales străinii fiind victimele abuzurilor.

O atenție aparte trebuie acordată problemei migranților și refugiaților, atât celor extrădați de către Libia în țările de origine, unde viețile le sunt expuse unor grave amenințări, cât și celor returnați de Italia în Libia, unde riscă represalii dure. Pe de altă parte, sunt necesare presiuni pentru adoptarea unei legislații libiene în materie de azil și pentru acordurile deschiderii biroului Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiați, care avea în evidență, în Libia, aproape 13 000 de refugiați și solicitanți de azil.

În ceea ce privește acordul de readmisie, ca parte a Acordului-cadru dintre UE și Libia, solicit Consiliului să renunțe la această intenție, întrucât ar fi vorba de repatrierea într-o țară care încalcă programat drepturile omului. Politica guvernului Berlusconi nu poate fi acceptată ca model, iar excepția italiană nu trebuie să devină regula europeană.

  Sonia Alfano (ALDE). – (IT) Dle președinte, doamnelor și domnilor, este greu de crezut că instituțiile europene doresc încă să încheie un acord-cadru cu o dictatură precum Libia.

Nu putem continua să spunem că Libia are relații comerciale foarte importante cu statele Uniunii Europene și acționează ca un partener pentru Uniunea Europeană în bazinul mediteranean și consideră că respectul pentru drepturile omului este o problemă secundară.

Condiția principală pentru noi pentru a putea să începem un dialog credibil cu Libia este ca această țară să ratifice Convenția de la Geneva. Nu putem să facem troc între interesele economice și viețile omenești: nu doar viața cetățenilor libieni, ci, de asemenea, a oamenilor din alte țări care fug de războaiele civile și de persecuțiile religioase și trec prin Libia numai pentru a găsi moartea și tortura îngrozitoare.

Avem datoria de a nu uita miile de apeluri de ajutor efectuate de persoanele reținute în închisorile libiene. Nu putem uita ororile pe care ni le-a dezvăluit închisoarea Gandufa.

Cetățenii libieni nu se bucură de multe drepturi politice și civile, cum ar fi libertatea de exprimare, de întrunire și de asociere. Amendamentul oral depus de Grupul Partidului Popular European (Creștin-Democrat), care urmărește să înlocuiască termenul de „tratat” din considerentul B cu „acorduri între Italia și Libia privind patrulele mixte de pe coastă” este absolut inacceptabil, iar delegația italiană din Italia dei Valori va vota împotrivă.

Acordul dintre Italia și Libia este mult mai complex: este un tratat cu condiții precise cu privire la probleme mai complexe decât patrulele comune de coastă. Pentru ca Parlamentul European să rămână credibil, trebuie să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă pot fi jenante.

Trebuie să fie formulat un discurs separat pentru ICNUR, Agenția pentru refugiați a Organizației Națiunilor Unite, care se află în imposibilitatea să își desfășoare activitatea în Libia și este acuzată de regimul libian de abuzuri și crime incredibile. Sunt acestea bazele pe care ar trebui să se desfășoare acordurile? Nu putem face față teroriștilor sau dictatorilor. Reprezentăm Parlamentul European, nu consiliul de administrație al unui gigant economic.

  Hélène Flautre (Verts/ALE). – (FR) Dle președinte, aș dori să îi mulțumesc dnei Gomes pentru că ne-a oferit șansa de a dezbate un mandat pentru negocieri care este cu siguranță spinos, la fel cum este și conținutul negocierilor în sine. Exemplul tunisian ar trebui să servească drept un avertisment de a continua foarte prudent, mai ales în modul în care ne raportăm la negocieri.

Nu putem să adunăm pur și simplu succesele pe măsură ce parcurgem negocierile și să sărbătorim pentru că un regim cum este cel al lui Gaddafi a fost poate de acord cu anumite referințe în domeniul drepturilor omului, de exemplu, deoarece acest regim este bine-cunoscut pentru încălcările sale majore a tuturor drepturilor fundamentale. Mai mult, toți migranții care sosesc pe țărmurile noastre, deși sunt din ce în ce mai puțini ca număr, spun în atât de multe cuvinte că ar prefera să se înece pe drum încoace decât să se întoarcă în Libia, din cauza violurilor, torturii, abuzului, repatrierii forțate, expulzării în masă și actelor rasiste. S-a spus deja acest lucru și îl voi repeta: este lungă lista abuzurilor grave, în masă asupra drepturilor omului migranților din Libia.

Deci, da, bineînțeles, cred că este absolut urgent să facem tot posibilul pentru a îmbunătăți situația acestor oameni. Aceasta este o activitate pentru Înaltul Comisar pentru refugiați și este sarcina noastră să reinstalăm persoanele identificate de ICR. De asemenea, este o activitate pentru organizațiile bazate pe comunitate, care, în acest moment, sunt extrem de puțin reprezentate pe teren și trebuie să fie consolidate prin toate mijloacele posibile.

Cred că, dacă dorim cu adevărat să respectăm obiectivele pe care le-am stabilit în tratate pentru politica noastră externă, mai avem încă un drum lung de parcurs înainte de a putea trimite înapoi în Libia migranții care stau ilegal în UE.

  David Campbell Bannerman (EFD). – Dle președinte, reîntorcându-ne în 2007, președintele Sarkozy a negat orice legătură între eliberarea a cinci asistente medicale bulgare din Libia și ordinul libian pentru rachete franceze în valoare de 240 milioane de euro.

Aceste arme au fost vândute unei țări responsabile pentru bombardarea Lockerbie și pentru aprovizionarea cu arme teroriste. Cu toate acestea, chiar fiul lui Gaddafi a sugerat că a existat o legătură între cele două oferte. A fost vorba despre arme pentru prizonieri.

În 2004, UE a eliminat embargoul asupra armelor împotriva Libiei în schimbul unor controale privind migrația. A fost vorba despre arme pentru frontiere.

În prezent, London Times precizează că baroneasa Ashton dorește brusc să renunțe la embargoul armelor UE împotriva Chinei, care a fost impus ca urmare a masacrului din Piața Tiananmen, spunând că este „un impediment major în calea dezvoltării unei cooperări puternice UE-China”.

De fapt, cred că este un impediment major pentru salvarea euro, nu-i așa? La fel ca afacerea libiană, se pare că UE este atât de disperată acum să salveze euro încât este pregătită să riște securitatea noastră colectivă, deoarece doar chinezii au destui bani pentru a salva euro. Acestea sunt arme pentru obligațiuni. Rezervele valutare chineze sunt în valoare de 2,9 biliarde de dolari. Au cumpărat deja obligațiunile grecești, spaniole și portugheze. Cu toate acestea, China este, de asemenea, țara care interzice cuvântul „democrație” de la motoarele de căutare și execută mii de persoane în fiecare an.

Așadar, întreb cu toată sinceritatea, până unde se va coborî UE pentru a salva euro?

  Andreas Mölzer (NI). – (DE) Dle președinte, răsturnarea guvernului tunisian a provocat unde de șoc în țările vecine din regiunea Maghreb, care sunt în principal dictaturi și, de asemenea, în Libia. O schimbare radicală de acest fel este, desigur și o oportunitate pentru democrație, dar numai atunci când nu poate fi exploatată de instigatorii islamici.

Neliniștea va avea cu siguranță un impact asupra afluxului de refugiați. Prin urmare, este important pentru noi să cooperăm mai strâns cu țările africane cu privire la problema refugiaților. Cu toate acestea, apelul colonelului Gaddafi ca Uniunea Europeană să plătească Africii cel puțin 5 miliarde de euro pe an pentru combaterea imigrației ilegale, este cu siguranță o mișcare în direcția greșită. Țările Uniunii Europene plătesc deja miliarde de euro ca ajutor pentru dezvoltare. După părerea mea, sistemul de ajutor trebuie să fie revizuit de urgență pentru a se asigura că dictaturile și regimurile corupte nu mai beneficiază de ajutor, ci acesta ajunge la oamenii care au cu adevărat nevoie de el.

În plus, situația creștinilor din țările islamice trebuie să capete o prioritate mai mare în relațiile externe ale UE.

  Wolfgang Kreissl-Dörfler (S&D). – (DE) Dle președinte, dle Füle, suntem responsabili pentru toți bărbații, femeile și copiii care caută refugiu aici pentru că viețile lor sunt supuse riscului. Această responsabilitate este rezultatul, pe de o parte, a valorilor morale pe care le reprezintă acum Europa și a istoriei personale a numeroși europeni, care este adesea uitată în acest context și, pe de altă parte, a garanțiilor juridice acordate în tratatele internaționale și în convenții.

Dacă ne asumăm responsabilitățile, atunci trebuie să fim pregătiți, de asemenea, să suportăm povara care le însoțește. Acest lucru înseamnă împărțirea sa în mod egal între statele membre. În mod sigur nu înseamnă plasarea responsabilității pe umerii câtorva țări ale căror granițe se întâmplă să coincidă cu frontierele externe ale UE sau, și acesta este lucrul condamnabil pe care nu pot să îl îngădui, plata regimurilor cum ar fi cel al Colonelului Gaddafi pentru a ne ușura de povară.

Haideți să nu avem concepții greșite. Dacă putem preveni oamenii să efectueze o călătorie periculoasă care le poate pune viața în pericol, acesta este un lucru bun. Cu toate acestea, Colonelul Gaddafi și regimul său nu sunt preocupați de salvarea de vieți omenești sau de protejarea persoanelor. Sunt interesați numai de aspectele financiare palpabile. Uniunea Europeană trebuie să se abțină de la a deveni complicele unui regim care arată un dispreț total față de drepturile omului.

Am vizitat taberele din Libia și am văzut ce se întâmplă acolo. Am avut ocazia de a vorbi cu persoanele responsabile. Nu sunt preocupați de drepturile omului sau de acordarea refugiului pentru oameni. S-au plâns că nu le-am dat canoniere pentru a le permite să-și apere frontierele mai eficient. Pe bună dreptate nu i-am furnizat Colonelului Gaddafi bărci, deoarece acestea ar fi putut deveni produse cu dublă utilizare. Trebuie să ținem, de asemenea, cont de acest lucru. Nu trebuie să ne trădăm valorile pur și simplu pentru că dorim beneficiile economice sau un acord de readmisie. De asemenea, sunt de părere că ar trebui să aruncăm o privire la mandatul de negociere al tuturor membrilor acestei Camere și nu numai la câțiva. Diplomația secretă nu ne va ajuta să progresăm, mai ales nu în urma experiențelor pe care le-am avut noi cei din Uniunea Europeană cu regimul - și nu-i putem da niciun alt nume - al Colonelului Gaddafi. Acesta este un alt punct pe care nu ar trebui să îl uităm și fac apel la dvs. să vă asigurați de acest lucru. Dna Gomes a menționat toate criteriile care trebuie îndeplinite în cazul în care ar trebui să ajungem vreodată în etapa unui acord.

  Simon Busuttil (PPE). – (MT) Dle președinte, cei care sunt împotriva acordului cu Libia ar trebui să aprecieze că este vecina noastră! Vecinii nu pot fi ignorați. Trebuie găsită o modalitate de a conviețui cu vecinul, deși acest lucru nu înseamnă neapărat a fi de acord cu modul său de a acționa.

Totul este foarte bine pentru acei colegi care nu provin dintr-o țară vecină Libiei pentru a critica acest acord, dar este mult mai dificil pentru acele țări mediteraneene care se află în apropierea Libiei să găsească o modalitate de a coopera cu această țară.

Este adevărat că acordul ar trebui să includă, de asemenea, un capitol privind imigrația, precum și un acord de readmisie. Fără îndoială, acesta trebuie să respecte, de asemenea, dreptul la protecție internațională pentru toți cei care solicită azil.

  Francisco José Millán Mon (PPE). – (ES) Dle președinte, această dezbatere privind Libia are loc într-un moment în care se petrec schimbări semnificative într-o altă țară vecină Mării Mediterane: Tunisia.

Întotdeauna am crezut că Uniunea Europeană trebuie să contribuie la promovarea de reforme serioase în regiunea mediteraneeană, cu scopul de a o transforma într-o zonă de libertate și prosperitate. Mă refer la discursurile mele din acest Parlament din ultimii ani, în care am spus în mod repetat că politica Uniunii nu poate fi axată pe menținerea pur și simplu a status quo-ului.

Aceasta nu este, totuși, problema specifică care este dezbătută astăzi, adică acordul-cadru cu Libia. Aș dori să subliniez necesitatea de a coopera cu Libia în gestionarea fluxurilor migratoare, cuprinzând un acord de readmisie a imigranților ilegali, inclusiv a cetățenilor din țările terțe, cum este cazul în toate acordurile de readmisie încheiate de Uniune.-

A ceda pozițiilor Libiei, care sunt contrare acestui acord, ar fi un lucru dăunător, dată fiind poziția importantă a Libiei în calitate de țară de tranzit și ar trimite, de asemenea, un mesaj foarte negativ în negocierile cu Marocul și Algeria privind acordurile de readmisie, care au fost în impas timp de mai mulți ani.

Cu toate acestea, trebuie să insistăm, de asemenea, ca autoritățile libiene să respecte drepturile refugiaților, inclusiv - așa cum s-a spus deja - principiul nereturnării.-

  Salvatore Iacolino (PPE). – (IT) Dle președinte, doamnelor și domnilor, Maghrebul trece prin vremuri dificile. Ciocnirile sângeroase din Tunisia din ultimele zile sunt dovezi concludente ale acestui lucru.

Ar fi o greșeală gravă în acest moment din istorie dacă nu am recunoaște nevoia urgentă și decisivă de consolidare a relațiilor cu Libia, care se află în centrul Mării Mediterane și joacă un rol vital în a controla și reglementa fluxurile de migranți. În ciuda tuturor contradicțiilor sale - am fost în Libia cu dna Gomes - nu există nicio îndoială că un acord-cadru ar putea contribui desigur la lupta împotriva terorismului, la libertățile fundamentale și la problema energiei. Ignorarea Libiei și a Maghrebului ar fi într-adevăr o greșeală foarte gravă.

Un model de referință este Tratatul de prietenie cu Italia, care ar putea fi pus în aplicare pentru a garanta că acest acord-cadru este foarte solid.

  Štefan Füle, membru al Comisiei – Dle președinte, mulțumesc deputaților din Parlament pentru observațiile dumnealor. Voi trimite raportoarei, dnei Gomes, mai multe detalii privind planurile naționale orientative pentru perioada 2011-2013, care prezintă 60 milioane de euro prevăzute pentru programele noastre din Libia.

Sunt pe deplin conștient de faptul că anumite subiecte sunt problematice în relațiile cu Libia. Cu toate acestea, Uniunea Europeană a profitat de posibilitatea de a construi relații cu Libia pentru a putea aborda toate aspectele într-un mod deschis și constructiv, inclusiv cele foarte sensibile, precum drepturile omului, respectul pentru libertățile fundamentale și drepturile migranților.

Anul trecut, am vizitat centrul de detenție din deșertul libian cu Cecilia Malmström. Nu îmi fac absolut nicio iluzie în privința provocărilor cu care ne confruntăm. Am avut, de asemenea, oportunitatea de a înțelege care sunt alternativele implicării noastre în domeniul migrației.

Permiteți-mi să adaug o a treia observație personală: nu recompensăm pe nimeni cu aceste negocieri; avem grijă de interesele noastre în conformitate cu valorile în care credem. Libia și-a demonstrat voința puternică de a aprofunda relațiile cu Uniunea Europeană. Considerăm că acest lucru este pozitiv și că Uniunea Europeană ar trebui să continue politica de implicare. Mă angajez, desigur, să garantez că acest lucru va fi realizat în deplină transparență, luând în considerare punctele de vedere ale Parlamentului European.

PREZIDEAZĂ: László TŐKÉS
Vicepreședinte

  Ana Gomes, raportoare. – Dle președinte, aș dori să le mulțumesc tuturor colegilor mei care au participat la această dezbatere.

Consider că această dezbatere pune în evidență dilema cu care ne confruntăm. Ca urmare a vizitei pe care am făcut-o în Libia, făcând parte din delegația condusă de colegul nostru, dl Panzeri, în noiembrie 2010, am ajuns la concluzia că trebuie să respectăm angajamentul asumat. Suntem conștienți că trebuie să ne ocupăm de un interlocutor dificil, dar nu ar fi rezonabil să nu ne respectăm angajamentul, deoarece există obligații umanitare față de poporul care suferă atât de mult în Libia, în special emigranții care trec prin Libia și suportă situația de acolo.

Consider că multe dintre dificultăți sunt cauzate de faptul că acest regim este izolat. În ciuda dificultăților și în ciuda certitudinii că vom încheia un acord în curând sau că toate condițiile pe care le propunem vor fi îndeplinite, trebuie să ne respectăm angajamentul. După părerea mea, acest lucru este evident.

Într-adevăr, în acest sens, stabilirea delegației UE la Tripoli este extrem de importantă, deoarece consider că - după cum au precizat mulți aici - ceea ce se întâmplă în Tunisia va avea cu siguranță repercusiuni în Libia, în ciuda diferențelor. În Libia, din multe puncte de vedere nu ne confruntăm cu o situație similară, din cauza dependenței totale a populației de veniturile din petrol.

Cu toate acestea, consider că mesajul este acela că, în ciuda percepțiilor diferite din această etapă, suntem hotărâți să respectăm îndeaproape negocierile Comisiei. Sunt recunoscătoare pentru scurtele reuniuni pe care le-am avut și care au fost folositoare. Le vom respecta cu strictețe și vom putea face oricând recomandări.

Consider că prin intermediul acordului generalizat obținut prin colaborarea cu raportorii mei alternativi și cu toată lumea, transmitem un mesaj foarte clar Consiliului și Comisiei, care are sarcina de a negocia, dar și interlocutorilor noștri libieni, cu privire la punctele pe care le considerăm a fi absolut esențiale pentru a fi îndeplinite dacă dorim să realizăm îmbunătățirile pe care vrem să le vedem în relațiile bilaterale, precum și în problema crucială a respectării drepturilor omului în Libia. Acest mesaj este foarte clar.

  Președinte. – Dezbaterea a fost închisă.

Votarea va avea loc joi, 20 ianuarie 2011.

Declarații scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

  David Martin (S&D), în scris. – Salut începerea negocierilor între UE și Libia, ca etapă în vederea dezvoltării unei noi relații a UE în regiunea Mediteranei și în Africa. De asemenea, consider că cooperarea cu Libia este utilă în vederea abordării unor probleme precum securitatea și stabilitatea, migrația, sănătatea publică, dezvoltarea, comerțul, schimbările climatice, energia și cultura.

Cu toate acestea, solicit Consiliului și Comisiei să facă presiuni asupra Libiei pentru a ratifica și a pune în aplicare Convenția de la Geneva din 1951 și Protocolul din 1967 anexat la aceasta privind statutul refugiaților, inclusiv cooperarea completă cu UNHCR, astfel încât să garanteze protecția adecvată și drepturile emigranților și să adopte legislația în materie de azil care recunoaște statutul refugiaților și drepturile lor în mod corespunzător, în special combaterea expulzărilor colective și principiul nereturnării.

De asemenea, reamintesc Consiliului și Comisiei obligațiile lor de a se asigura că politica externă a UE respectă pe deplin Carta drepturilor fundamentale, în special articolul 19 al acesteia, care interzice expulzarea colectivă și garantează principiul nereturnării. Îndemn Consiliul și Comisia să ceară autorităților libiene să semneze un memorandum de înțelegere care să garanteze UNHCR o prezență legală în țară, cu un mandat de exercitare a tuturor activităților sale de protecție și acces.