Președintele. – Următorul punct pe ordinea de zi este dezbaterea a șase propuneri de rezoluție referitoare la interzicerea alegerilor pentru guvernul tibetan aflat în exil în Nepal(1).
Jaroslav Paška, autor. – (SK) Dle președinte, cred că am urmărit cu toții cu aprobare și admirație eforturile cetățenilor tibetani în vederea câștigării dreptului de a-și guverna propria țară. Numeroasele încercări ale guvernului în exil sau ale lui Dalai Lama, liderul spiritual ale tibetanilor, de a găsi o soluție rațională prin intermediul negocierilor cu puterea chineză aflată la guvernare au eșuat întotdeauna. În mod clar, chinezii nu-i consideră pe tibetani drept parteneri într-un stat comun, ci drept un obstacol care-i împiedică să preia integral un teritoriu ocupat.
Prin urmare, poziția guvernului nepalez este complicată. Pe de o parte, acesta trebuie să se conformeze obligațiilor internaționale și să-i garanteze comunității tibetane drepturile universale, dar pe de altă parte, acesta nu poate desconsidera opinia uriașului său vecin. Poziția guvernului nepalez față de alegerile unui guvern tibetan aflat în exil ne transmite în mod evident cine este actorul principal din această regiune. Pentru guvernul nepalez este vorba de China.
Noi, europenii, putem face gesturi simbolice și ne putem declara rezervele față de slabul guvern nepalez. Cu toate acestea, dacă într-adevăr dorim să modificăm poziția tibetanilor, partenerul nostru de dialog trebuie să fie guvernul chinez, întrucât acesta este liderul politic din regiune care influențează normele politicii regionale. Desigur, putem adresa guvernului nepalez o declarație, dar aceasta nu va rezolva problema.
Charles Tannock, autor. – Dle președinte, de la abolirea monarhiei nepaleze și alegerea unui guvern maoist în Katmandu, Nepal și China s-au apropiat în mod inevitabil și mai mult. Prin urmare, nu ne surprinde faptul că autoritățile nepaleze i-au împiedicat pe refugiații tibetani care trăiesc în Nepal să voteze un prim-ministru și un parlament în exil.
Într-adevăr, poliția nepaleză a intervenit în cadrul unui plan electoral similar în luna octombrie a anului trecut, ca răspuns, fără nicio îndoială, la presiunile Beijingului. Faptul că China a încercat să intervină în cadrul unor alegeri electorale neoficiale care aveau loc într-un stat suveran vecin este un indiciu al disprețului liderilor săi pentru democrație și al paranoiei acestora privind Tibetul.
În mod evident, pentru China este irelevant faptul că Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului, a subliniat în repetate rânduri faptul că dorește autonomia maximă a Tibetului, nu independența. Sper că Înaltul Reprezentant – care nu se află astăzi aici – va discuta acest episod cu China și cu Nepal, a cărei democrație născândă este parțial menținută pe linia de plutire de banii contribuabililor comunitari sub forma ajutorului financiar.
De asemenea, doresc să profit de această șansă pentru a saluta curajul, morala și rezistența calmă a tibetanilor, al căror exemplu este o sursă de inspirație pentru noi. Nepal este într-adevăr într-o poziție delicată din punct de vedere geopolitic și geografic, dar ar trebui să se inspire de la vecina sa democrată din sud, India, mai degrabă decât de la dictatura represivă care există în nord, și anume Partidul Comunist Chinez. Sper că într-o zi, democrația va fi normă în întreaga Asie.
Președintele. – Dle Tannock, ați utilizat doar un minut și jumătate. Data viitoare vă voi acorda o jumătate de minut în plus!
Eva Lichtenberger, autoare. – (DE) Dle președinte, doamnelor și domnilor, în mod evident, nu este suficient că suprimarea culturii tibetane în China a început să crească din ce în ce mai mult de la jocurile olimpice din 2008. De atunci lucrurile s-au înrăutățit de fapt. Nu s-a mai făcut niciun pas înainte. Acum, se exercită presiune în exterior pentru a îngreuna cât mai mult sau chiar pentru a face imposibil dreptul tibetanilor de a-și exercita chiar și dreptul de a vota pentru un parlament în exil. De câțiva ani deja, suntem martorii modului în care se exercită o presiune uriașă asupra Nepalului – indiferent dacă acest lucru privește acceptarea refugiaților sau chestiuni precum drepturile de vot ale tibetanilor. Cu toate acestea, trebuie să ne bucurăm că sunt garantate astfel de lucruri. Uniunea Europeană trebuie să învețe din acest lucru.
Guvernarea chineză exercită presiune asupra partidului său omolog, chiar și asupra Nepalului în ansamblu, pentru a lua măsuri împotriva tibetanilor – iar Nepalul se dă bătut. Trebuie să ne concentrăm eforturile pentru a contracara acest lucru și asta include și retragerea oricăror ajutoare.
Kristiina Ojuland, autoare. – Dle președinte, doresc să atrag atenția asupra trei puncte privind amendamentele ALDE la această rezoluție.
În primul rând, amendamentele sunt justificate de natura cauzală a ocupației Tibetului de către Republica Populară Chineză privind împiedicarea alegerilor tibetane din Nepal. Deși rezoluția abordează problema interzicerii desfășurării alegerilor pentru un guvern tibetan aflat în exil în Nepal, aceasta nu poate scoasă din contextul mai cuprinzător al statutului Tibetului.
În al doilea rând, dacă nu existau referințe la adresa ocupației chineze a Tibetului, fapt care reprezintă exact cauza și motivul presiunii Beijingului asupra guvernului nepalez, ar fi ca și cum am discuta despre Primul Război Mondial fără a menționa asasinarea lui Franz Ferdinand.
În fine, solicitarea autonomiei semnificative pentru Tibet este singura propunere constructivă pe care Parlamentul European o poate face pentru a evita să se interzică din nou desfășurarea alegerilor tibetane în Nepal. Solicit tuturor colegilor să o sprijine.
Lidia Joanna Geringer de Oedenberg, autoare. – (PL) Dle președinte, țara mea natală are o experiență extrem de vastă atunci când vine vorba despre guvernele aflate în exil. Între 1939 și 1990, un total de 15 prim-miniștri și șase președinți polonezi au guvernat din exil politic. Polonezii nu au renunțat la instituirea democrației și, în final, culoarea roșie a solidarității s-a putut combina cu albul buletinelor de vot pentru a da naștere unui nou stat democratic în 1989.
Astăzi, și Republica Federală Democratică Nepal are șansa unui nou început datorită constituției care va intra în vigoare la 28 mai. Ar fi păcat dacă Nepalul ar ruina această sărbătorire continuând să-i limiteze drepturile minorității tibetane și, în consecință, ar primi un cartonaș roșu din partea comunității internaționale. Consider că împiedicarea participării tibetanilor din Nepal la alegerile recente ale prim-ministrului aflat în exil reprezintă o încălcare inacceptabilă a drepturilor civile fundamentale. Uniunea Europeană ar trebui să utilizeze toate mijloacele diplomatice și financiare pentru a neutraliza presiunea chineză exercitată asupra Nepalului și, pe termen lung, să se asigure că tibetanii au dreptul de a vota, de a se asocia și de a-și demonstra perspectivele.
În mod similar cazului Poloniei, unde nu a fost posibilă stoparea activității celor 21 reprezentanți ai guvernului care se aflau în exil, sunt convinsă că succesorii lui Dalai Lama nu-și vor înceta activitatea. Nepal și China ar trebui să rețină acest lucru.
Thomas Mann, autor. – (DE) Dle președinte, la 20 martie, aproximativ 80 000 de tibetani exilați în lumea întreagă au participat la alegerile directe ale unui nou prim-ministru și ale noilor membri ai guvernului. Deputații din Parlamentului European, inclusiv deputații din intergrupul Parlamentului European pentru Tibet, au participat la alegeri în calitate de observatori. Experiența mea din Elveția a fost similară celei a colegilor mei deputați în alte țări: alegerile s-au desfășurat corect, în secret și în absolută conformitate cu normele democratice. Singura excepție s-a înregistrat în Nepal, unde forțele de securitate – sub presiunea guvernului chinez – au împiedicat zeci de mii de tibetani să ia parte la alegerile electorale. Procedând astfel, aceștia au continuat măsurile deliberate luate anul trecut, când urnele de vot au fost confiscate, iar unitățile de votare au fost închise. Cu toate acestea, Nepalul nu este un stat vasal.
Guvernul din Katmandu trebuie să dovedească că se poate elibera de influența chineză. Drepturile fundamentale includ libertatea de exprimare, libertatea de întrunire și, nu în ultimul rând, libertatea electorală. Dle comisar, Serviciul european pentru acțiune externă trebuie să insiste cu fermitate ca aceste drepturi ale omului să fie susținute.
Elena Băsescu, în numele grupului PPE. – Interzicerea de către autoritățile nepaleze a organizării alegerilor pentru un guvern tibetan în exil pune sub semnul întrebării situația drepturilor omului în acest stat. Aș dori să precizez faptul că membrii comunității tibetane au organizat acest proces în scopul de a-și democratiza instituțiile. O asemenea inițiativă trebuie facilitată, oriunde s-ar desfășura ea. Acum este momentul ca Nepalul să demonstreze că democrația sa este funcțională atât pe plan intern, cât și pe plan internațional; aceasta, cu atât mai mult cu cât sufragiile exprimate pot fi trimise Comisiei Electorale Centrale până la data de 15 aprilie pentru a fi validate.
Fac apel la guvernul nepalez să profite de acest prilej pentru a restabili situația drepturilor fundamentale pe teritoriul său. Acest element este important pentru a asigura o politică de vecinătate eficace.
Kriton Arsenis, în numele Grupului S&D. – (EL) Dle președinte, dle comisar, trebuie să luptăm pentru drepturile democratice din toată lumea, nu doar din vecinătatea noastră, nu doar în Africa de Nord. Trebuie să avem o politică europeană standard în ceea ce privește guvernele alese nedemocratic, împotriva guvernelor care nu respectă drepturile democratice.
Dl Verhofstadt a afirmat că într-o anumită măsură, suntem ipocriți, ceea ce este adevărat, deoarece deseori nu punem principiile înaintea comerțului. Un exemplu tipic este acordul Mercosur, în cadrul căruia, de dragul inițierii comerțului, am sacrificat bucuroși 11 % din Amazon și milioane de fermieri europeni.
Pentru toate aceste lucruri este de vină Comisia, dle comisar. Comisarul pentru comerț este deseori indiferent față de politicile europene. Cu toate acestea, dacă continuăm în acest mod, vom continua să fim ipocriți. Nepalul trebuie să respecte drepturile democratice ale refugiaților din Tibet, iar Uniunea Europeană trebuie să utilizeze toate mijloacele de care dispune și trebuie să ridice problema în toate cadrele, nu doar în cel privind drepturile omului. Aceasta nu este doar problema baronesei Ashton, ci și a dlui De Gucht și a întregii Comisii.
Nathalie Griesbeck, în numele Grupului ALDE. – (FR) Dle președinte, doamnelor și domnilor, agresată de prea mulți ani de autoritățile chineze, astăzi, Nepal este cea care îi privează pe tibetani de un drept politic fundamental: dreptul de a vota. Un lucru este cert, și anume că Bejingul a găsit un nou aliat în ceea ce privește hărțuirea poporului tibetan și acest nou aliat este Nepal. Însă în realitate, toate acestea depășesc subiectul alegerilor electorale, deoarece, de câțiva ani buni deja, guvernul nepalez, sub presiunea autorităților chineze, a pus și mai multe restricții în calea libertății de exprimare a tibetanilor care trăiesc în exil pe teritoriul său.
În iunie, anul trecut, Katmandu a predat autorităților chineze pe unii refugiați tibetani. Arestările preventive și interzicerea demonstrațiilor, a întrunirilor și chiar a mișcărilor au devenit un lucru obișnuit pentru tibetanii care locuiesc în Nepal.
Prin urmare, Parlamentul nostru trebuie să înceteze să fie ipocrit și să fie nu doar indignat, dar și să condamne ferm aceste acte de represiune ale Nepalului și, în general, numeroasele –prea numeroasele – încălcări ale drepturilor omului și ale Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice. Mai mult, solicităm Nepalului să înceteze această hărțuire și acestor tratamente inumane la adresa refugiaților politici și să le respecte pur și simplu drepturile. Dacă luăm în considerare istoria Nepalului drept țară gazdă – lucru valabil întotdeauna pentru tibetani până mai recent –, este extrem de trist să vedem că guvernul îi asuprește pe refugiații politici.
Raül Romeva i Rueda, în numele Grupului Verts/ALE. – Dle președinte, cred că este pur și simplu scandalos faptul că tibetanii care trăiesc în Katmandu nu au primit permisiunea de a vota în cadrul alegerilor electorale din cauza presiunii chineze. Presiunea pe care o exercită China asupra Nepalului, prin care îi împiedică pe refugiați să se bucure de un nivel minim de drepturi în temeiul legislației internaționale, este un fapt care trebuie condamnat de către Uniunea Europeană. Trebuie să ne exprimăm și preocuparea privind faptul că chinezii împiedică o altă țară să furnizeze ajutor umanitar oamenilor.
Este important ca Înaltul Reprezentant, cu ajutorul delegației UE din Katmandu, să monitorizeze îndeaproape situația. Noi solicităm acest lucru de foarte mult timp. Având în vedere situația curentă, nu mai putem aștepta. Presiunea chineză trebuie contracarată prin orice mijloace și dacă nu o facem acum, când încercăm să lansăm acest dialog cu chinezii, mă tem că nu o vom face niciodată.
Rui Tavares, în numele Grupului GUE/NGL. – (PT) Dle președinte, cred că este destul de rău că tibetanii nu au dreptul la autodeterminare pe pământul lor strămoșesc, dar asupra acestora există și presiunea de a li se nega drepturile cele mai democratice și în afara țării lor, întrucât mulți dintre ei au ales sau au fost forțați să aleagă cu durere exilul. Unul dintre argumentele utilizate întotdeauna de cei care criticau rezistența tibetană a fost că această rezistență, concentrată asupra figurii lui Dalai Lama, avea multe aspecte nedemocratice. Acum că rezistența tibetană este în curs de democratizare, este un fapt extrem de nefericit că Nepalul, o țară în care trăiesc atât de mulți tibetani, a împiedicat desfășurarea normală a alegerilor democratice. Cu toate acestea, v-aș ruga să apreciați un lucru: deseori, guvernele noastre sunt primele care cedează presiunii guvernului chinez de a crea o realitate care să fie în acord cu visele și dorințele liderilor chinezi. Trebuie să înțelegem că în Nepal, guvernul și-a dorit probabil să facă același lucru. Prin urmare, dacă dorim să exercităm presiune asupra guvernul nepalez pentru a acționa diferit, trebuie să începem să exercităm presiune și asupra propriilor noastre guverne, pentru a demonstra că acestea sunt ferme în dezbaterile lor cu autoritățile chineze.
Monica Luisa Macovei (PPE). - Sub presiunea guvernului chinez, autoritățile nepaleze au împiedicat circa 20 de mii de tibetani din Nepal să voteze în alegerile pentru prim-ministrul guvernului tibetan în exil. Dreptul la vot, dreptul la alegeri libere și la demonstrații pașnice este fundamental pentru fiecare persoană în parte și pentru comunități. Cu cât sunt mai multe obstacole în calea exercitării acestor drepturi, cu atât crește voința oamenilor de a le pune în practică. Sunt convinsă că dorința tibetanilor din Nepal de a-și alege conducătorul guvernului în exil este și mai mare, iar încercările autorităților nepaleze și chineze de a-i conduce prin frică au exact rezultatul contrariu.
Cer Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene să rostească în mod clar aceste cerințe și demersuri ale Parlamentului European în dialogul cu autoritățile nepaleze și chineze.
Sari Essayah (PPE). – (FI) Dle președinte, China și-a sporit presiunea asupra guvernului tibetan aflat în exil. În Nepal, peste 10 000 de tibetani nu au avut voie să voteze pentru un prim-ministru și pentru deputații din parlamentul guvernului aflat în exil. Sub presiunea Chinei, principalele partide din Nepal sprijină așa numita politică a unei Chine unice și acestea consideră Tibetul drept o parte inseparabilă a Chinei. Din aceste motive, refugiații tibetani din Nepal sunt menținuți sub un control strict tot timpul.
Deși această rezoluție abordează interdicția desfășurării alegerilor electorale, pe fundal, discutăm despre ocupația chineză din Tibet. Autoritatea chineză și presiunea pe care o exercită cresc mereu, astfel cum crește și influența sa economică.
Aceasta, precum rezoluția anterioară cu privire la Ai Weiwei, arată cât de îngrozitoare este politica urmată de Partidul Comunist Chinez. Astfel cum a afirmat comisarul, Europa trebuie să fie unanimă în cadrul politicii sale față de China.
Seán Kelly (PPE). – Dle președinte, nu doream să iau cuvântul în legătură cu acest subiect, dar din cauza faptului că Dalai Lama îmi va vizita țara joia următoare și va vorbi în propria mea circumscripție electorală, în cadrul Universității din Limerick, unde sunt sigur că va avea multe de spus despre această temă și despre alte probleme. Evident, comportamentul ministrului nepalez de interne, materializat prin confiscarea urnelor de vot, este complet reprobabil. În ceea ce privește evenimentele care au avut loc în Katmandu – un loc renumit pentru muzică și poezie, iar acest lucru îl face și mai trist –, nu a fost permisă numărarea a până la 10 000 de voturi.
Nu putem spera decât că noi, cei din Uniunea Europeană, prin exprimarea vocii noastre unanime, putem exercita puțină presiune, nu doar asupra Nepalului, dar și asupra liderilor lor, chinezii, pentru a încerca să fie puțin mai înțelegători, în special în ceea ce privește Tibetul și Dalai Lama.
În fine, doresc să spun că acesta va fi la fel de binevenit în Irlanda, precum sunt și Regina Angliei și președintele Obama, care vin, de asemenea.
Mitro Repo (S&D). – (FI) Dle președinte, dreptul de a participa la alegeri democratice este un drept fundamental universal. Alegerile care se desfășoară acum sunt importante pentru conservarea identității și culturii tibetane. Tibetanii votează pentru un nou lider spiritual, întrucât prezentul Dalai Lama se retrage.
În 2009, am convenit că UE va sprijini democrația și guvernanța participativă în cadrul relațiilor sale externe. Trebuie să fim consecvenți și să sprijinim această politică a noastră.
Evident, sub presiune, Nepal se aliază cu China. Nepal trebuie să-și aducă aminte de obligațiile sale internaționale privind drepturile omului de protejare a drepturilor democratice ale tibetanilor și nu trebuie să împiedice desfășurarea alegerilor libere.
Maroš Šefčovič, vicepreședinte al Comisiei. – Dle președinte, după cum știți, aproximativ 20 000 de tibetani locuiesc în Nepal, majoritatea dintre aceștia de foarte mult timp. Aceștia s-au bucurat de libertatea activității economice, de dreptul de a locui în Nepal și, până mai recent, de spațiu politic în vederea dezbaterii viitorului Tibetului în rândul lor.
Alegerile recente din 20 martie au reprezentat un eveniment important pentru comunitatea din afara Tibetului și reprezintă un pas semnificativ înainte în cadrul unui lung proces de reformă, avut în vedere de Dalai Lama.
În acest context, am observat cu îngrijorare că autoritățile nepaleze își intensifică controlul asupra activităților politice ale tibetanilor din Nepal. La 20 martie, mai mult de 10 000 dintre aceștia au fost efectiv împiedicați de autorități să voteze. Acest lucru nu se întâmplă pentru prima dată. În timpul rundei anterioare de votare din Nepal, de la 3 octombrie, anul trecut, voturile au fost supuse unei reprimări din partea autorităților nepaleze, care au confiscat urnele de vot și au închis secțiile de votare ale comunității tibetane.
Uniunea Europeană, prin intermediul delegației sale din Katmandu și al ambasadelor statelor membre ale UE, monitorizează aceste evoluții în strâns contact cu comunitatea tibetană și guvernul tibetan. UE este de părere că refugiaților tibetani trebuie să li se permită să-și exercite dreptul la libertatea de asociere în conformitate cu standardele internaționale ale drepturilor omului. Acest lucru trebuie realizat astfel încât să permită punerea în aplicare fără probleme a acestor drepturi.
Trebuie menținut accesul la teritoriul nepalez, iar convenția tacită dintre guvernul nepalez și Înaltul Reprezentant al ONU pentru refugiați trebuie onorată. Noii refugiați tibetani prinși de autoritățile nepaleze pe drumul spre Katmandu trebuie transferați urgent și fără nicio opreliște în grija UNHCR. Tibetanilor care au sosit de dinainte de 1990, care sunt recunoscuți de guvernul nepalez drept refugiați, trebuie să li se asigure înregistrare nepaleză adecvată.
Doresc să asigur acest Parlament că UE va continua să ridice această problemă în fața autorităților și își va continua monitorizarea și raportarea privind evoluțiile viitoare.
Președintele. – Dezbaterea a fost închisă.
Votarea va avea loc în scurt timp.
Declarații scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)
Eija-Riitta Korhola (PPE), în scris. – (FI) Dalai Lama al Tibetului a luat decizia de a se retrage din viața politică și de a continua drept lider spiritual al poporului său. Desigur, domnia sa este unul dintre cei mai cunoscuți lider dintre toți, iar oamenii din întreaga lume au găsit putere și consolare în ideile sale despre bunătate, înțelegere și pacifism.
Rolul său spiritual se va menține, dar responsabilitățile sale politice vor fi transferate acum prim-ministrului guvernului tibetan aflat în exil. Cu toate acestea, acest lucru nu se va realiza fără probleme. Datorită presiunii crescânde din partea guvernului chinez, aproximativ 20 000 de tibetani care trăiesc în Nepal nu au avut voie să voteze. Guvernul nepalez a afirmat că demonstrațiile tibetanilor contravin politicii „O Chină unică” și a confirmat faptul că aceasta nu va permite activități „anti-Beijing” pe teritoriul său. Prin urmare, a impus grupurilor tibetane o interdicție de desfășurare a votării.
Acest lucru nu ne surprinde, întrucât autoritățile nepaleze s-au făcut în mod repetat vinovate de încălcarea libertății de exprimare și a drepturilor omului ale tibetanilor aflați în exil, în ciuda faptului că Nepal a semnat acorduri internaționale cu ONU privind drepturile civile și drepturile politice.
Din cadrul delegației sale din Katmandu, Serviciul european pentru acțiune externă trebuie să monitorizeze cu atenție situația politică din Nepal și în special felul în care sunt tratați refugiații tibetani și să se asigure că drepturile lor sunt respectate. Aderarea la principiile democratice este importantă dacă se dorește păstrarea și consolidarea identității tibetane atât înăuntrul, cât și în afara Tibetului.
Tadeusz Zwiefka (PPE), în scris. – (PL) Toată lumea este foarte conștientă de cât de complicată este situația poporului tibetan care, de decenii, nu mai solicită atât de mult independența, ci măcar respectarea de către guvernul chinez a drepturilor fundamentale ale autonomiei. Un popor cu o cultură atât de bogată și unică trăiește sub amenințarea constantă a puterii vecine. Acum că Dalai Lama a demisionat din poziția sa de conducător politic în favoarea unei noi generații de lideri democratici, tibetanii au avut șansa de a-și consolida tradițiile democratice, în ciuda faptului că guvernul tibetan este forțat să funcționeze în exil. Cu toate acestea, mii de tibetani care trăiesc în Nepal au fost privați de acest drept. Presiunea din partea Chinei pare să fie extrem de eficientă, iar demonstrațiile - pașnice până în prezent - pentru apărarea libertății de exprimare și a drepturilor fundamentale pot degenera într-o situație care este greu de controlat, iar acest lucru va avea cu siguranță repercusiuni internaționale. Până la urmă, ne putem imagina cât de eficient va dori să se ocupe guvernul chinez de cei care „tulbură pacea” în Tibet. Evenimentele recente trebuie să reamintească întregii lumi că drepturile tibetanilor sunt încălcate în mod constant și că problema Tibetului nu reprezintă un capitol închis, deoarece tibetanii vor continua cu siguranță să insiste să li se respecte independența, iar în acest scop, ei vor face recurs la proteste din ce în ce mai frecvente.