Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Procedură : 2010/2299(INI)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentelor :

Texte depuse :

A7-0166/2011

Dezbateri :

PV 11/05/2011 - 4
CRE 11/05/2011 - 4

Voturi :

PV 11/05/2011 - 5.21
CRE 11/05/2011 - 5.21
Explicaţii privind voturile
Explicaţii privind voturile

Texte adoptate :

P7_TA(2011)0228

Stenograma dezbaterilor
Miercuri, 11 mai 2011 - Strasbourg Ediţie JO

4. Principalele aspecte și opțiunile de bază ale politicii externe și de securitate comune și ale politicii de securitate și de apărare comune (articolul 36 TUE) - Situația din Siria și din tabăra Ashraf, precum și cea în care se află comunitatea creștină coptă din Egipt - Raportul anual al Consiliului către Parlament privind aspectele principale și opțiunile de bază ale politicii externe și de securitate comune (PESC) în 2009 - Dezvoltarea politicii de securitate și apărare comune în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona - UE ca actor global: rolul său în cadrul organizațiilor multilaterale (dezbatere)
Înregistrare video a intervenţiilor
PV
MPphoto
 

  Președinte. – Următorul punct este dezbaterea comună referitoare la:

- declarația Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate cu privire la principalele aspecte ale politicii externe și de securitate comune și ale politicii de securitate și de apărare comune (articolul 36 TEU) (2010/2986(RSP)),

- declarația Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate cu privire la situația din Siria și din tabăra Ashraf, precum și cea în care se află comunitatea creștină coptă din Egipt (2011/2690(RSP)),

- raportul dlui Albertini, în numele Comisiei pentru afaceri externe, privind raportul anual al Consiliului către Parlamentul European privind aspectele principale și opțiunile de bază ale politicii externe și de securitate comune (PESC) în 2009, prezentat Parlamentului European în temeiul Părții a II-a secțiunea G subpunctul 43 din Acordul interinstituțional din 17 mai 2006 (2010/2124(INI)) (A7-0168/2011),

- raportul dlui Gualtieri, în numele Comisiei pentru afaceri externe, referitor la dezvoltarea politicii de securitate și apărare comune în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona (2010/2299(INI)) (A7-0166/2011) și

- raportul dnei Muñiz de Urquiza, în numele Comisiei pentru afaceri externe, referitor la UE ca actor global: rolul său în cadrul organizațiilor multilaterale (2010/2298(INI)) (A7-0181/2011).

Înainte de a începe, aș dori să spun câteva cuvinte. Luni, ne-am adus aminte de Ziua Europei, o zi de sărbătoare pentru Uniunea Europeană. Fără îndoială, lucrul de care avem cea mai mare nevoie în Uniunea Europeană de astăzi este o politică externă și de securitate comună. Ne confruntăm cu provocări istorice, dintre care numai una este necesitatea de a depăși criza care a fost importată în Europa. Trebuie să ne pregătim pentru acest tip de situație în viitor și să rezolvăm problemele crizei care există și în afara Europei, nu doar pe cele din interiorul Europei.

Avem, de asemenea, tulburările în creștere din Siria, Bahrain și Yemen, precum și noile tulburări din Tunisia și Egipt. Nu ar trebui să-i uităm pe vecinii noștri din est – într-adevăr, acum câteva zile, am lansat Euronest. Avem diplomația noastră comună europeană, care trebuie să fie un instrument eficient de acțiune în afara Uniunii Europene, deoarece nu se pot rezolva problemele din interiorul Uniunii Europene astăzi dacă nu începem serios să rezolvăm problemele din afara Uniunii Europene. Uniunea Europeană trebuie să aibă mai multă putere politică, nu doar putere economică.

 
  
MPphoto
 

  Catherine Ashton, Vicepreședinte al Comisiei/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. – Dle președinte, aceasta va fi prima dintre cele trei contribuții pe care le voi face în fața stimaților deputați în această dimineață, așa că voi începe prin a vă prezenta viziunea mea referitoare la problemele cu care ne confruntăm și, de asemenea, voi încerca să ating unele detalii ale problemelor pe care stimații deputați le-au adăugat la această dezbatere, cunoscând importanța pe care le-o acordați. Permiteți-mi să încep.

Țările pe care le numim vecinele noastre sunt măturate de furtuni – primăvara arabă, vânturile schimbării, oricare ar fi metaforele pe care le folosim. Niciunul dintre noi, cei din această Cameră, nu știm unde se vor sfârși și ce va aduce acest sfârșit. Aspirațiile sunt înalte, la fel ca și așteptările că revoluțiile merită sângele vărsat, agitația și teama, haosul economic într-o lume care deja se confruntă cu cele mai grave probleme economice de zeci de ani.

Revoltele din Africa de Nord și din lumea arabă reprezintă mari provocări pentru Europa, însă și oportunități pe care nu ne putem permite să le ratăm. Două principii trebuie să stea la baza acțiunilor noastre. Primul este că noi, în Europa, știm cât de lung și de dureros poate fi drumul spre libertate. Drumul nostru spre democrația liberală a secolului al XX-lea a fost unul foarte lent. Însăși Uniunea Europeană s-a născut din cenușa unor conflicte care ne amintesc de cât de groaznică poate fi viața atunci când democrația se prăbușește. Adăugați la aceasta antecedentele mixte ale imperiilor Europei și este necesară și puțină smerenie, chiar și când afirmăm că democrația este fundamentul necesar al progresului uman.

În al doilea rând, democrația ține, desigur, de voturi și alegeri, însă și de mult mai mult decât atât. Ceea ce am învățat în Europa pe calea cea grea este că avem nevoie de o democrație profundă: respectarea statului de drept, a libertății de exprimare, respectarea drepturilor omului, un sistem judiciar independent și o administrație imparțială. Acestea necesită drepturi de proprietate executorii și sindicate libere și nu înseamnă doar schimbarea guvernelor, ci și construirea instituțiilor și a atitudinilor corecte. Pe termen lung, democrația de suprafață – democrația care plutește peste oamenii care votează liber în ziua alegerilor și își aleg guvernul – nu va supraviețui dacă democrația profundă nu va prinde rădăcini.

Însă nu există nicio certitudine – în rezultatele niciunei țări – și nicio rezolvare rapidă sau soluție pe termen scurt care să creeze lumea pe care doresc să o vadă atât de mulți oameni. Între timp, se arată spectrul intoleranței religioase – martor la evenimentele recente din Egipt – care își găsește o scuză în vremurile nesigure, profitând de teamă și provocând distrugere. Libertatea de religie sau de convingeri este un drept universal care trebuie să fie protejat pretutindeni. Trebuie să îi condamnăm pe toți cei care caută să utilizeze convingerile religioase drept mijloc de opresiune și să îi susținem pe cei care promovează toleranța în Siria, în Pakistan, în Egipt sau oriunde.

Europa are și ea de ales. Dacă ne uităm la zona noastră, trebuie să fim pregătiți să ne ridicăm la înălțimea provocărilor cu care ne confruntăm. Eu pot face sute de declarații – și chiar fac. Deplâng, condamn, îndemn, solicit, însă trebuie, de asemenea, să acționăm, iar acțiunile trebuie să se desfășoare sub diferite forme.

Permiteți-mi să menționez sancțiunile. Impunem sancțiuni împotriva regimurilor care tratează viața cetățenilor lor ca fiind fără valoare, oamenii fiind uciși în mâinile poliției sau ale serviciilor de securitate pe care le comandă. Sancțiunile împotriva Siriei au fost impuse ieri – un embargo asupra armelor, o înghețare a activelor și o interdicție de călătorie pentru 13 persoane-cheie ale regimului, înghețarea acordului de asociere și a cooperării noastre cu Siria. Haideți să fim categorici și clari, așa cum am fost ieri cu ministrul de externe al Siriei. Ce se întâmplă în Siria reprezintă aspirația populației la democrație și la statul de drept – nu este vreun complot străin. Prin faptul că nu vede ceea ce este, regimul își pierde legitimitatea și se înstrăinează de populație și de comunitatea internațională. Oprimarea violentă și amenințările din interior și din exterior sunt instrumente ale unei ere de mult apuse. Preocuparea noastră în această Cameră și în Uniunea Europeană vizează populația din Deraa, unde a fost refuzat accesul ONU, din Baniyas, unde reprimarea continuă, din Hama, unde au intervenit tancurile. Poporul sirian nu va îngenunchea în fața tancurilor. Transmitem regimului să își schimbe direcția și să o schimbe acum.

(Aplauze)

I-am spus ieri ministrului Moallem, ministrului de externe al Siriei: Trebuie să permiteți accesul imediat și nerestricționat sprijinului umanitar și mass-mediei. Numai atunci pot fi motivate pretențiile dvs. de sprijin pentru protestele pașnice.

În vecinătatea noastră estică – Belarus – președintele Lukașenko nu a reușit să utilizeze alegerile prezidențiale din decembrie anul trecut pentru a-și arăta disponibilitatea față de schimbare și o societate europeană mai deschisă și democratică. Nu numai că nu a profitat de această șansă, însă folosind violența împotriva demonstranților pașnici și sporind numărul deținuților politici, a arătat dispreț pentru democrație și pentru statul de drept. M-am întâlnit cu familiile celor care au fost închiși și știu că nu ne-a lăsat altă opțiune decât să adoptăm ca răspuns sancțiuni puternice care vizează persoanele din regim responsabile pentru reprimare, inclusiv președintele Lukașenko însuși. De asemenea, știu că ar trebui să intensificăm sprijinul nostru pentru societatea civilă și pentru contactele interumane.

Apoi, există angajamentul nostru direct din tabăra Ashraf. Ceea ce s-a întâmplat la 8 aprilie este deplorabil, am condamnat și condamn foarte ferm acele evenimente. Rămân de neclintit în opinia mea că avem nevoie de o reacție a UE puternică și unită. I-am scris ministrului afacerilor externe din Irak și am vorbit cu el din nou ieri. Deși nu pun la îndoială suveranitatea Irakului asupra întregului său teritoriu, are datoria de a proteja drepturile omului în cazul rezidenților din Ashraf.

Am condamnat violențele și am solicitat o anchetă – o anchetă care trebuie să fie la fel de amănunțită cât este de independentă și care ar trebui să ne spună exact ce s-a întâmplat. Însă după cum știu onorații deputați din scrisorile pe care le-am primit în mod individual și colectiv în această Cameră și în afara acesteia, aici nu există nicio soluție simplă. Sunt luate în considerare mai multe opțiuni pentru o soluție pe termen lung, cu Organizația Națiunilor Unite în frunte, toate acestea confruntându-se cu provocări. Sunt foarte recunoscătoare pentru activitatea acestei Camere, pentru munca celor care au fost acolo și pentru contribuțiile pe care le-am primit. Trebuie să supunem această chestiune atenției Consiliului pentru afaceri externe și trebuie să o discutăm cu Înaltul Comisar ONU pentru Refugiați. Ambasadorul nostru în Irak sosește astăzi și știe cât de multă importanță acord acestei probleme. Trebuie să perseverăm și să ne asigurăm că vom găsi direcția de acțiune corectă, însă ancheta și condamnarea sunt absolute.

Și în Yemen, Consiliul de Cooperare al Golfului și-a prezentat propunerile, iar președintele Saleh a ezitat din nou. Am vorbit cu domnia sa nu cu mult timp în urmă. Am vorbit despre discuțiile pe care le-am avut cu opoziția și despre propunerile depuse. I-am spus că știe ce are de făcut – în interesul țării sale – și că ar trebui să o facă. În cursul întâlnirilor din Golf, m-am întâlnit cu regele Bahrainului. Am discutat despre inițiativa de acolo referitoare la dialogul fără condiții prealabile pe care a avansat-o prințul moștenitor și l-am îndemnat să continue acest dialog. Direcția actuală de acolo nu este soluția. Trebuie să vedem procese echitabile și civile, în cazul în care există procese în Bahrain, și că pedeapsa cu moartea este evitată în toate circumstanțele.

În toate aceste cazuri, este vorba despre implicarea directă pe care o avem, de presiunea pe care o exercităm și de sinceritatea abordării noastre. Nu vă faceți iluzii: suntem foarte clari, sunt foarte clară, cu toți liderii cu care vorbesc despre ceea ce cred că trebuie să se întâmple și fac acest lucru cu sprijinul acestei Camere și cu sprijinul Consiliului pentru afaceri externe din 27 de state membre.

Desigur, vreau să vorbesc despre Libia. Există deputați ai acestei Camere care și-ar fi dorit să avem o politică de apărare și de securitate mai puternică. Le spun acest lucru: în ultimele săptămâni și luni, am văzut cât de departe am ajuns în unele privințe, însă și cât de mult mai avem încă de mers. Ne-am angajat împreună să planificăm sprijinul militar pentru nevoi umanitare: suntem gata, la cererea Organizației Națiunilor Unite, să sprijinim oamenii cu resurse din întreaga Europă. Am făcut la fel când teribilul cutremur a lovit Haiti – nave-spital militare, echipamente grele de ridicare, civili și militari care au lucrat cot la cot în acest caz. Nu înțelegeți greșit: Știu că ajutorul umanitar este apolitic și că lucrătorii umanitari nu trebuie să fie puși în pericol, însă în obiectivul principal al salvării de vieți, uneori doar militarii au echipamentele sau oamenii necesari pentru a realiza acest lucru – oferind ajutor rapid, realizând infrastructura – și de aceea, dacă vom avea o solicitare din partea ONU, vom fi gata să ajutăm.

Trebuie să acționăm mai rapid și mai inteligent. Sunt prima persoană care spune și recunoaște că încă trebuie să facem mult mai multe și voi vorbi mai mult despre acest lucru mai târziu în această dimineață.

Îmbunătățim colaborarea noastră cu NATO, facem schimb de detalii ale operațiunilor noastre pentru prima dată, ca parte a continuării dezvoltării relațiilor noastre. Vinerea trecută, am coprezidat cu secretarul general Rasmussen reuniunea Comitetului politic și de securitate și a Consiliului Nord-Atlantic în prima noastră discuție despre Libia. Există, de asemenea, colaborarea noastră cu Uniunea Africană, cu președintele Jean Ping, și cu Liga Arabă, cu Amr Moussa și, desigur, cu succesorul său și Organizația Conferinței Islamice și cu profesorul Insanoglu, sub conducerea trimisului special al ONU, Al-Khatib. În discuțiile mele cu Ban Ki-Moon, am convenit să reunim organizațiile regionale pentru o întâlnire la Cairo și să urmărim rezultatele reuniunii grupului de contact din Roma.

Discutăm despre cum să ne jucăm rolul în viitorul Libiei – să susținem dialogul național, să ajutăm cu constituția și la pregătirea alegerilor. Am trimis două misiuni în Libia pentru a se întâlni și pentru a lucra cu tinerii și cu femeile din Libia. După cum mi-a spus liderul echipei mele, este prima dată când ei discută despre o constituție – cuvinte și argumente pe care nu le cunoșteau până acum. Au vorbit despre cât își doreau să se sfârșească regimul, așa că haideți să fim clari: Gaddafi trebuie să renunțe la putere și să își încheie regimul.

(Aplauze)

Intenționez să deschid un birou la Benghazi, astfel încât să putem merge mai departe cu sprijinul despre care am discutat cu oamenii...

(Aplauze)

...să sprijinim societatea civilă, consiliul național de tranziție interimar și pe dl Jibril (am avut multe întâlniri cu domnia sa); să sprijinim reforma sectorului de securitate; să construim pe ceea ce ne-au spus oamenii că doresc. Ei vor să fie ajutați cu educație, asistență medicală, securitate la granițe, cu tipul de sprijin pe care putem și dorim să îl oferim. Și în tot ceea ce facem, firul roșu al drepturilor omului ne călăuzește munca.

Apoi, există noua politică de vecinătate – un alt nivel de ambiție și viziune. Responsabilitatea reciprocă se află la baza acesteia: UE și statele vecine sunt responsabile reciproc pentru respectarea angajamentelor asumate față de țările și de oamenii din vecinătatea noastră și față de cetățenii Europei.

Pe ceea ce am vorbit deja se bazează mobilitatea, accesul pe piață și banii. Unele lucruri sunt extrem de importante pentru a sprijini aceste țări în viitor. Un exemplu este mobilitatea tinerilor. Acestea sunt societăți tinere, în care tinerii caută oportunități, iar Parlamentul European are de jucat un rol important în sprijinirea acestor oportunități, pentru ca tinerii să obțină beneficii și cunoștințe din Europa. Deci, acest lucru este valabil și pentru statele membre: oportunitățile de a călători, de a studia.

Pentru oamenii de afaceri și pentru femei este importantă șansa de a explora noi piețe, de a-și vinde bunurile și serviciile, iar acestea depind de statele noastre membre, dintre care unele au relații de lungă durată cu țările în cauză, dar care trebuie acum să se afirme și să ofere aceste oportunități.

În ceea ce privește accesul pe piață, știm că avem de făcut o contribuție reală pentru a stimula creșterea economică și redresarea. Știți care este efectul acestor turbulențe asupra economiilor țărilor pe care le descriu. Unele dintre aceste țări se bazează pe noi, ca piață de export majoră și sursă a importurilor lor. A permite acestor țări să își dezvolte piețele ar putea însemna o schimbare reală, sprijinind nu doar deschiderea piețelor, ci și modul în care au acces la acestea, asigurându-ne că pot ajunge la standardele noastre și că au oportunități reale. Nicăieri nu este mai adevărat acest lucru decât în cazul întreprinderilor mici, însă trebuie să avem voința politică să facem acest lucru. Trebuie să avem voința politică de a ne angaja să asigurăm disponibilitatea piețelor noastre. Aceasta este o provocare. Este o provocare în orice circumstanțe; este o provocare în perioade dificile din punct de vedere economic, însă aș spune că este o provocare pe care trebuie să o acceptăm, pentru că dacă nu o facem, eșecul economiilor din vecinătatea noastră va avea un impact direct asupra noastră.

Apoi sunt banii, sau mai degrabă resursele. Nu doar ceea ce putem face ca susținere directă – deși aceasta este importantă – ci ceea ce putem determina. Deja am găzduit o reuniune a înalților demnitari din întreaga lume și din instituțiile financiare mari pentru a discuta cu ce am putea contribui, în cazul în care ni s-ar cere, și vom contribui, însă consultându-ne cu vecinii noștri; trebuie să facem mai mult pentru a sprijini adunarea mai eficientă a resurselor.

Nicăieri nu va conta mai mult această politică decât probabil în Tunisia. Este posibil ca discursul prim-ministrului Essebsi de la televiziune să ajute în timp ce țara avansează către alegerile din 24 iulie, însă domnia sa a recunoscut problemele unei țări în care rata de creștere economică este între 0 și 1 %. Trebuie să asigurăm sprijin Tunisiei, economiei și societății sale civile, iar acest lucru înseamnă să nu ne gândim doar pe termen lung, nu doar la importanța unei noi strategii, ci la ceea ce facem acum și la cum putem sprijini țările – Egipt, Tunisia și altele – chiar acum, cu problemele bugetare cu care se confruntă. Acesta este motivul pentru care am început discuții cu instituțiile financiare, cu statele noastre membre, cu cei care sunt implicați, dorind să sprijine aceste țări, pentru că acum contează să le ajutăm să facă față deficitelor, când s-a prăbușit turismul, când economia nu funcționează cum trebuie. Onorați deputați, trebuie să înțelegem că există o situație de urgență imediată și există o strategie pe termen lung, și trebuie să le avem în vedere pe ambele în ceea ce facem.

În ceea ce privește Egiptul: Am fost acolo de trei ori în ultimele săptămâni și am petrecut mult timp cu unii dintre liderii tineri din piața Tahrir și am întâlnit, de asemenea, unele dintre femei. În special femeile caută vocea mai puternică care cred că le-a fost promisă în viitorul Egiptului. Am întâlnit o femeie care va candida la președinție și care este hotărâtă să demonstreze că femeile au acest rol de jucat în Egipt. Am vorbit cu mulți miniștri ai guvernului și permiteți-mi să vă dau exemplul ministrului planificării, Fayza Aboulnaga. Dânsa dorește să construiască locuințe pentru oameni; are o viziune măreață a ceea ce ar însemna pentru Egipt construirea unui milion de case pe parcursul a douăzeci de ani.

Trebuie să luăm aceste viziuni mărețe din țările cu care lucrăm și să le traducem în ceea ce putem oferi și sprijini. Deci, integrarea formării și educației, a infrastructurii în jurul programelor pentru locuințe, oportunitățile pentru creșterea întreprinderilor mici, colaborarea cu femeile ONU – așa cum fac eu – pentru a vedea cum putem construi comunități mai sigure în jurul proiectelor rezidențiale, cum putem lucra împreună pentru a proiecta o viziune mai mare, măreață, construită pe ceea doresc egiptenii. Port discuții cu ministrul de externe al Egiptului, Al-Araby, care se angajează să colaboreze îndeaproape cu noi în privința procesului de pace din Orientul Mijlociu, dornic să dezvolte relația puternică pe care o avem deja și să ne aibă ca parteneri în cadrul colaborării din regiune.

Vor urma multe provocări pentru Egipt în următoarele luni și în următorii ani. Trebuie să fim acolo să îi sprijinim în fiecare dintre aceste provocări și să fim dispuși să contribuim cu resursele, cunoștințele, competența și contactele noastre la acest sprijin.

Am afirmat mereu în această Cameră și în afara acesteia că Serviciul pentru acțiune externă este o forță pentru prevenirea și soluționarea conflictelor, așa că permiteți-mi să menționez, de asemenea, că acesta este motivul pentru care rolul nostru în Serbia și Kosovo contează. Acesta este motivul pentru care votul pe care l-am câștigat în ONU, vocea pe care o avem acum, poate juca rolul său. Acesta este motivul pentru care trebuie să angajăm liderii din Bosnia să își ridice privirea, să nu se mai gândească numai la propriile comunități, ci la nevoile țării lor, pentru a-și vedea viitorul și pentru a vedea Uniunea Europeană.

Acesta este motivul pentru care și noi jucăm un rol important în procesul de pace din Orientul Mijlociu. Onorații deputați știu bine că stabilitatea în Orientul Mijlociu necesită pace. Căutarea unui acord negociat a dominat regiunea timp de decenii. Am adus o vigoare nouă în Cvartet în ultimele luni. Am găzduit o întâlnire a reprezentanților Cvartetului în luna februarie, iar trimișii Cvartetului au lucrat cu negociatorii israelieni și palestinieni pentru prima dată de la înființarea Cvartetului.

Am vrut o altă întâlnire a reprezentanților în aprilie și am pregătit o declarație substanțială bazată pe poziția noastră. Cred în continuare că o soluție negociată este calea de urmat, iar noi vom rămâne implicați și vom avea o altă reuniune a trimișilor în cursul acestei luni.

Și noi am susținut puternic construcția statului palestinian, astfel încât, atunci când am găzduit reuniunea ad-hoc a Comitetului de legătură la 13 aprilie, am ascultat laudele aduse eforturilor depuse de Salam Fayyad, pentru realizările sale remarcabile în domeniul guvernării, statului de drept și drepturilor omului, educației, sănătății și asistenței sociale – suficiente pentru un guvern funcțional în conformitate cu Banca Mondială. Am recunoscut importanța reconcilierii palestiniene în spatele președintelui Abbas ca pe o oportunitate și ceva ce Uniunea Europeană a solicitat de ani de zile.

Ceea ce se întâmplă acum este efortul cel mai serios de până acum pentru stabilirea unității, care este esențială în sine pentru realizarea soluției celor două state. Am păstrat o legătură strânsă cu președintele Abbas și cu prim-ministrul Fayyad, precum și cu Egiptul, Liga Arabă, Statele Unite și Israelul. Non-violența, continuarea construcției statale și respectarea angajamentelor existente vor fi cruciale și trebuie să judecăm acest efort după rezultatele sale. Cred că Israelul ar trebui să predea veniturile fiscale datorate palestinienilor, însă vreau să fie clar că poziția noastră privind Hamas nu s-a schimbat și securitatea Israelului rămâne o preocupare importantă pentru noi toți.

De asemenea, vreau să spun că nu consider că o flotilă este răspunsul corect la situația umanitară din Gaza. Am fost acolo de două ori. Evidențiez în continuare situația dificilă a populației și cer, în special, mai mult acces pentru a permite economiei să înceapă să se dezvolte. Sincer, situația de acolo este groaznică, în special pentru copii. Am propus Israelului să susțină un acces mai mare. Vreau să văd că oamenii din Gaza au un viitor, însă aș dori să văd, de asemenea, că lui Gilad Shalit, captiv de ani de zile în Gaza, i se acordă șansa de a merge acasă la mama și tatăl său, pe care i-am cunoscut deja.

Experiența Europei ne spune că democrația adevărată este temelia necesară a toleranței, păcii și prosperității. În Africa de Nord și în lumea arabă, această destinație nu se va atinge rapid sau fără piedici, însă construirea unei democrații profunde este singurul mod în care se poate ajunge la această destinație. Avem experiența necesară pentru a ajuta fiecare țară care ne solicită acum ajutorul să facă această călătorie către democrație. Din acest motiv, propun sprijinirea zestrei pentru democrație, care ne va permite și nouă să ne utilizăm resursele pentru a promova oportunități, în special pentru tineri, de a se implica în viața politică, de a sprijini dezvoltarea partidelor politice, de a permite oamenilor să facă ceea ce stimații deputați din atât de multe țări reprezentate aici au trebuit să facă ei înșiși – să dezvolte procesul politic prin construirea partidelor politice, a societății civile, și rădăcinile adânci, simbol al unei democrații care înflorește și crește.

Spun adesea atunci când vizitez aceste țări că democrația nu înseamnă atât de mult alegerea unui guvern, cât înseamnă dreptul de a putea înlătura un guvern. Democrația înseamnă a putea spune la revedere, precum și bună ziua, iar acest lucru este important: a ști că ai dreptul de a utiliza urna de vot o dată, de două ori, de trei ori, de patru ori pentru a schimba guvernul, pentru a cere de la guvern, este esențial și poți face acest lucru doar atunci când democrația este profundă și înfloritoare. Acesta este motivul pentru care ceea ce am văzut că se întâmplă în Coasta de Fildeș este atât de important; președintele Ouattara și-a ocupat în cele din urmă locul, iar rolul pe care l-am jucat a fost semnificativ în sprijinirea acestui proces. De aceea este bine să vedem că alegerile nigeriene merg bine și Goodluck Jonathan este numit acum în mod corect. Este bine să vedem cum democrația prinde rădăcini, înflorește și dobândește profunzime și trebuie să sprijinim acest proces.

Schimbarea nu asigură neapărat progresul, însă progresul are nevoie absolută de schimbare. Asta înseamnă că trebuie să fim mai hotărâți să acționăm. Unele din lucrurile pe care le descriu impun statelor membre să acționeze, unele impun Comisiei să acționeze, multe au nevoie de sprijinul acestei Camere, și trebuie să decidem că ne vom juca cu toții rolul. Dacă o facem doar atunci când atenția mass-media este concentrată asupra acelor țări sau asupra noastră, atunci vom eșua. Trebuie să ne implicăm pe termen lung și trebuie să spunem ferm vecinilor noștri nu numai că ar trebui să înceapă drumul spre democrație, ci că ar trebui să îl parcurgă până la capăt.

Au fost trei rapoarte excelente despre care voi vorbi în următoarea mea intervenție, însă vreau să le mulțumesc raportorilor. Voi încheia cu un citat foarte scurt al unui antropolog, o femeie pe care o admir foarte mult, Margaret Mead. Dânsa a spus: „Să nu te îndoiești niciodată că un grup mic de cetățeni grijulii, angajați, pot schimba lumea. Într-adevăr, doar aceștia au schimbat lumea.”

 
  
MPphoto
 

  Joseph Daul, în numele Grupului PPE.(FR) Dle președinte, Baroneasă Ashton, doamnelor și domnilor, politica externă a fost dominată de revoluțiile – unele mai liniștite decât altele – care au loc într-un număr de țări mediteraneene învecinate și, mai recent, de un eveniment simbolic în lupta împotriva terorismului internațional, și anume sfârșitul erei Bin Laden.

Care este rolul Europei în toate acestea? Suntem implicați de bunăvoie și activ în situație? Da, sigur că suntem. Acțiunile întreprinse în Libia sub auspiciile Organizației Națiunilor Unite și la inițiativa șefilor anumitor state sau guverne europene au demonstrat că, atunci când vrea, Europa – sau o parte din Europa – poate acționa decisiv în vremuri dificile.

Ne face acest lucru un jucător internațional cheie, cu influență pe măsura puterii noastre economice? Răspunsul este un „nu” răsunător. Europa este încă practic un jucător mic, în cel mai bun caz un Tom Degețel în politică și geostrategie, în ciuda așteptărilor din ce în ce mai mari ale opiniei publice europene. Europa a sprijinit stabilitatea și ajutorul pentru dezvoltare în Mediterana. Cu toate acestea, oamenii cer – în mod absolut legitim – libertate politică și își părăsesc țările, deoarece nu există nicio perspectivă de viață demnă și nicio oportunitate pentru ei și pentru copiii lor. Asistența umanitară pe care le-am furnizat-o în ultimele luni a fost cu siguranță utilă.-

Baroneasă Ashton, trebuie să facem mai mult. Am început să învățăm din aceste evenimente? Mi-ar plăcea să cred asta. Ceea ce este mai grav este faptul că valurile de imigranți care vin pe țărmurile noastre în vase fragile, care mor pe mare – și permiteți-mi să subliniez că avem informații inexacte cu privire la numărul de decese – se confruntă mult prea adesea cu divizare, certuri, frontiere închise, unele țări punând chiar sub semnul întrebării spațiul Schengen, un instrument esențial pentru libertatea de circulație.

(Aplauze)

Sunt toate acestea demne de Europa, de valorile, principiile și idealurile europene? Eu nu cred, nici grupul meu, Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat), și sunt sigur că nici majoritatea deputaților din această Cameră.

Doamnelor și domnilor, motivul pentru care ne întâlnim cu Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate în această dimineață este că am căutat să oferim Europei o voce și un chip în temeiul Tratatului de la Lisabona. Acum trebuie să mergem mai departe și să acționăm. Aceasta presupune luarea de decizii și respectarea lor. Care sunt atunci prioritățile Europei? Relațiile cu vecinii noștri din est și din sud? Combaterea terorismului? O soluție pentru conflictul din Orientul Mijlociu? Politica comercială? Abordarea tuturor celor de mai sus în același timp nu este o sarcină ușoară.

Care sunt partenerii noștri preferențiali? Statele Unite ale Americii, țările în curs de dezvoltare sau alții? Cum putem obține cele mai bune rezultate? Lăsând statelor membre individuale libertatea de a-și defini propria politică, așa cum am făcut în ultimii 60 de ani, sau vorbind cu o singură voce puternică?

Doamnelor și domnilor, o soluție interguvernamentală nu mai este abordarea corectă pentru afaceri externe, securitate și apărare: în schimb, avem nevoie de o Europă mai unită. Trebuie să lăsăm în urmă orgoliile naționale și să ne îndreptăm către o mai mare eficiență la nivel european.

Baroneasă Ashton, vom avea o politică externă și de securitate robustă doar dacă vom canaliza toată greutatea și energiile noastre către câteva obiective clar definite. Doamnelor și domnilor, 2011 ar trebui să fie anul Mediteranei, al combaterii terorismului, chiar cel al obținerii unui progres în conflictul din Orientul Mijlociu. Dacă Europa este capabilă să devină un jucător-cheie în acest domeniu, va putea depăși erorile tinereții sale.

Permiteți-mi să închei cu un citat al cuiva foarte cunoscut dvs.: Papa Ioan Paul al II-lea. „Nu vă fie teamă”, Baroneasă Ashton. Am făcut economii de 4 miliarde de euro la bugetul european. Vă rugăm să veniți cu niște propuneri pentru utilizarea acestor bani, pentru a nu fi nevoiți să-i returnăm statelor membre.

(Aplauze)

 
  
MPphoto
 

  Martin Schulz, în numele Grupului S&D.(DE) Dle președinte, într-o Uniune Europeană unde suntem martorii unor mișcări către renaționalizare în toate domeniile, Tratatul de la Lisabona ar trebui să fie folosit ca un instrument pentru crearea unei noi politici comunitare: politica externă de securitate și apărare comună.

Aceasta este prima dezbatere generală importantă pe care o avem cu Baroneasa Ashton și, dacă ne uităm înapoi la începuturi, era clar deja că au existat anumite guverne care nu au dorit să fie utilizat titlul de „ministru de externe al Uniunii Europene”, iar acest lucru a dus, în cele din urmă, la alegerea denumirii de „Înalt Reprezentant”. Este de înțeles, deoarece alături de politica fiscală și politica internă, o politică externă independentă este una dintre caracteristicile principale, ați putea spune aproape o caracteristică identificatoare, a suveranității naționale. În special în domeniul politicii externe, de securitate și apărare, transferul acestei suveranități către o instituție supranațională este o mișcare curajoasă și dificilă.

Cu toate acestea, noi, cei din Parlamentul European, împreună cu Înaltul Reprezentant, trebuie să adresăm o întrebare diferită. Această întrebare este: care este rolul Uniunii ca organism independent în politica internațională? În ultimele câteva zile, am citit articole despre Baroneasa Ashton care m-au uimit, deoarece critică absența și lipsa politicilor domniei sale. Aceste critici vin din partea unor oameni care se gândesc doar cum să își transforme în prioritate primordială propriile politici externe naționale și propriile interese naționale și care, fără a se consulta cu vreun partener, iau decizii unilaterale, care vor diviza în cele din urmă Europa, în loc să o consolideze.

Trebuie doar să analizăm misiunea din Libia. Arareori s-a remarcat o ruptură mai evidentă în politica internațională a Uniunii Europene și în implicarea sa internațională ca în cazul comportamentului nostru față de Libia. Există o tendință în marile capitale ale Uniunii Europene de a considera politica externă, de securitate și de apărare a UE ca o continuare a politicii naționale proprii, finanțată cu bani europeni. Cu cât este mai mare das Auswärtige Amt, ministerul de externe sau Quai d’Orsay, cu atât este mai pronunțată această tendință. Baroneasă Ashton, vă veți bucura fără îndoială de un sprijin larg din partea Parlamentului dacă spuneți acestor persoane că, deși le respectați interesele unilaterale, politica externă europeană comună nu poate urma aceeași direcție. Această politică va fi definită de către dvs., Înaltul Reprezentant, în toate domeniile de consens.

Sunt în favoarea deschiderii unui birou de tipul celui pe care l-ați descris în Libia, deoarece dvs., în calitate de Înalt Reprezentant, însăși Uniunea și Parlamentul, ca organism independent, aveți credibilitate din punct de vedere umanitar și politic. Suntem mai credibili decât statele care au întreprins acțiuni militare în Libia din necesitate, însă ale căror exportatori de arme au avut, de asemenea, cele mai mari standuri comerciale în cadrul celui mai important târg de arme al Libiei de toamna anului trecut. Germania, Franța, Regatul Unit, Italia și Belgia sunt principalii furnizori de arme pentru armata colonelului Gaddafi, care se luptă cu rebelii din Libia. Nu de acest fel de credibilitate are nevoie Europa.

(Aplauze)

Credibilitatea de care are nevoie Europa este aceea a unei puteri diplomatice, care ajută la stabilirea democrației, care deschide un birou pentru a sprijini evoluția societății civile și care nu definește cooperarea internațională cu Uniunea Europeană în funcție de subjugarea celorlalți la interesele diplomatice și economice unilaterale ale Uniunii, ci încurajează politici bazate pe un parteneriat egal între diferite regiuni ale lumii. Aceasta este viziunea mea privind politica externă de securitate și de apărare a Uniunii Europene.

Ați menționat cele trei elemente: banii, mobilitatea și accesul la piață. În faza următoare, va trebui să adăugați alte trei elemente: coerență, concretitudine și metoda comunitară. În opinia mea, cu aceste două serii de elemente, veți găsi parteneri în cadrul Parlamentului European. Noi, cei din Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, știm că suntem încă în fazele incipiente ale cooperării dintre dvs. și Parlament și există cu siguranță loc de mai bine. Din acest motiv îmi repet oferta, cred eu că în numele majorității deputaților acestei adunări. Veți găsi, fără îndoială, mai mult sprijin pentru viziunea dvs. referitoare la o politică externă și de securitate comună aici, decât în rândul celor 27 de miniștri de externe, pe care îi respect, însă care au toți o problemă, și anume că sunt miniștri de externe ai unor țări individuale.

(Președintele l-a întrerupt pe vorbitor)

Dvs., pe de altă parte, sunteți reprezentantul diplomatic al unui întreg continent.

(Aplauze)

 
  
MPphoto
 

  Guy Verhofstadt, în numele Grupului ALDE. – Dle președinte, sâmbătă am avut o întâlnire lungă în Cairo cu noul prim-ministru egiptean, dl Sharaf. Concluzia acestei întâlniri și concluzia mea, de asemenea, după această întâlnire în cursul celei de a doua deplasări pe care am făcut-o la Cairo în ultimele două luni este – așa cum ați arătat – că trebuie să acordăm un ajutor masiv acestor revoluții din Africa de Nord și în special evoluțiilor din Egipt. Trebuie să ne oprim de la a face aceste mici ajustări părintești, pe care le-am anunțat până acum.

Vă voi prezenta o comparație scurtă. Știți câți bani au fost transferați în cadrul planului Marshall american? Ani la rând, câte 1 % din PIB. De fapt, 162 de miliarde de USD. Și despre ce vorbim și ce promitem Egiptului? Un miliard. Nu 162 de miliarde, ci un miliard. Nu în 2011, nu în 2012, ci în 2013, atunci când vom avea posibilitatea să facem acest lucru. Cred că această sumă nu reprezintă absolut nimic. Ceea ce aștept de la dvs. și de la Comisie – pentru că se pare că vorbim despre banii Comisiei – nu sunt planuri mari privind schimbarea politicii de vecinătate. Trebuie să facem acest lucru în viitor, însă aștept un ajutor bugetar direct acordat Egiptului cât mai repede posibil, pentru că până la sfârșitul anului nu vor avea bani în buget, iar acesta ar putea fi începutul unei contrarevoluții în Egipt. Ajutorul bugetar direct sau anularea datoriilor țării – aceasta este calea de urmat imediat. Un anunț astăzi în această direcție ar fi cu siguranță util pentru Egipt și pentru egipteni.

Al doilea mesaj al meu ține de Siria. Haideți să fim sinceri, Baroneasă Ashton. Siria este un dezastru imens. Ceea ce se întâmplă acolo – și nu am alte cuvinte pentru a descrie această situație – nu este cu nimic mai prejos decât un Tiananmen arab. Un Tiananmen arab. Oameni masacrați de tancuri și de lunetiști în fiecare zi. 800 de persoane ucise până în prezent. 8000 de persoane arestate până în prezent. Oameni torturați în modul cel mai brutal, pentru a dezvălui parole de Facebook și numele tovarășilor care lucrează pe Facebook. Soldați care nu vor să tragă în propriii oameni împușcați la rândul lor de serviciile secrete ale armatei și ale lui Bashar al-Assad. Din ceea ce se întâmplă astăzi în Siria, este foarte clar că există un singur mod de a-l descrie pe Bashar al-Assad, și anume drept cel mai brutal dictator din lume în acest moment. Aceasta este analiza clară pe care o putem face astăzi.

(Aplauze)

Deci, ce se poate face? Văd 800 de persoane ucise până în prezent, 8000 de persoane încarcerate, unele torturate în fiecare zi, iar noi înghețăm activele a 13 persoane, însă nu ale lui Assad. Consider că aceasta este o abordare dezechilibrată. Este, de fapt, ridicol și nu ajută la determinarea schimbării direcției regimului Assad. Nu este suficient să spunem că 13 persoane și unul dintre frații lui Assad sunt acolo, iar una dintre nepoatele sau nepoții săi sunt pe listă. Nu, sunt sute de oameni care trebuie puși pe listă imediat, cât mai rapid posibil, pentru a aplica o presiune reală.

Pot înțelege într-o oarecare măsură modul dvs. de abordare. Spuneți că dacă nu îl punem pe Assad pe listă, poate că aceasta îl va ajuta să își schimbe atitudinea mai târziu. Ok atunci, să fie foarte clar acest lucru aici, astăzi, în dezbatere. Vreau să declarați că îi acordați lui Assad câteva zile. Dacă în aceste câteva zile nu oprește ceea ce se întâmplă în acest moment, atunci înghețați-i toate activele, nu numai cele ale celor 13 persoane, ci ale întregii familii Assad.

(Aplauze)

Impuneți o interdicție de călătorie nu celor 13 persoane când sunt ucise 800, ci întregii familii Assad și declarați ceea ce este foarte important. Ei așteaptă acest lucru.

Ieri, am avut o legătură directă cu oamenii din Siria, care spun că trebuie să le înăspriți sancțiunile, altfel el nu se va opri. Declarați că familia Assad nu va fi considerată niciodată de către Uniunea Europeană reprezentanți reali ai poporului sirian și că vor fi trași la răspundere pentru crimele lor! Faceți acest lucru chiar acum! Asta așteptăm din partea dvs. astăzi. Puteți ajuta la oprirea acestui Tiananmen arab. Nu este adevărat că noi nu jucăm niciun rol: jucăm un rol esențial, iar populația Siriei așteaptă acest mesaj clar astăzi. Nu mâine. Astăzi.

(Aplauze)

 
  
MPphoto
 

  Charles Tannock, în numele Grupului ECR. – Dle președinte, evoluția majoră din politica externă și de securitate comună (PESC) de anul acesta a fost, fără îndoială, înființarea Serviciului european pentru acțiune externă (SEAE). Baroneasă Ashton, în calitate de Vicepreședinte/Înalt Reprezentant, ați fost supusă recent unor presiuni pentru performanțele modeste ale acestuia. Însă puteți fi atât de eficientă pe cât vă permit statele membre să fiți și, desigur, utilizați cu reticență propria putere de inițiativă – o abordare pe care eu susțin în totalitate. Pe de o parte, UE dorește să își modeleze rolul de actor de categorie grea la nivel mondial însă, pe de altă parte, PESC necesită unanimitate, ceea ce înseamnă a face compromisuri pentru a apăra interesele statelor membre individuale, în special ale celor mari.

Această abordare hibridă sui generis a politicii externe a UE îi apără pe aceia dintre noi care s-au opus creării SEAE în primul rând, crezând că ambițiile globale ale UE vor submina suveranitatea națională. Paradoxal, acum se pare că suveranitatea națională subminează ambițiile globale ale UE, așa cum am văzut recent în ceea ce s-a întâmplat în Libia. Totuși, ECR, grupul meu, rămâne angajat constructiv la SEAE. Îi dorim numai bine. Sperăm că va funcționa. Acesta trebuie să ia o pauză și vrem să vedem neutralitatea bugetară și mai multă responsabilitate politică.

Deși Vicepreședintele/Înaltul Reprezentant a făcut numiri de ofițeri de rang înalt excelente – am văzut unele dintre acestea în fața Comisiei pentru afaceri externe – trebuie să întreb de ce s-a lăsat înșelată într-un aranjament al Comisiei, care se pare că a păstrat un volum disproporționat de resurse pentru extinderea UE și pentru politica europeană de vecinătate. Această împărțeală nu oferă valoare în schimbul banilor contribuabililor din UE, nici nu servește intereselor politicii noastre externe.

Pot să fac acum câteva cereri specifice, în primul rând cu privire la iminenta flotilă Mark al II-lea în Gaza? Dnă Vicepreședinte/Înalt Reprezentant, ați putea exercita presiuni asupra Turciei să oprească această provocare periculoasă într-un moment când Israelul se află sub o tensiune și o presiune enormă, din cauza atacurilor cu rachete din Gaza, precum și trecerii din nou a navelor de război iraniene prin Canalul Suez? Și cum se va angaja UE cu o nouă Autoritate Palestiniană unitară, care are Hamas, o organizație teroristă interzisă de către UE, drept una din componentele sale?

În al doilea rând, dnă Vicepreședinte/Înalt Reprezentant, veți intermedia o soluție pentru închiderea taberei Ashraf din Irak?

Apoi, veți condamna ferm și total adoptarea proiectului de lege Bahati în Uganda, care permite executarea homosexualilor?

În ultimul rând, sunt absolut de acord cu dl Verhofstadt: Vă felicit pentru toate eforturile depuse pentru a stabiliza Orientul Mijlociu și țările nord-africane și în special pentru condamnarea uciderii creștinilor în Egipt, însă, după cum a subliniat dl Verhofstadt, de ce a fost omis președintele Assad al Siriei de pe lista sancțiunilor UE după uciderea brutală a protestatarilor nevinovați de către forțele sale în ultimele zile?

 
  
MPphoto
 

  Daniel Cohn-Bendit, în numele Grupului Verts/ALE.(FR) Dle președinte, Baroneasă Ashton, doamnelor și domnilor, aș dori doar să vă adresez câteva întrebări astăzi, Baroneasă Ashton.

În primul rând, în ceea ce privește Siria, ca și dl Verhofstadt, aș dori să știu ce oprește Europa să îl includă pe președintele Assad pe lista de sancțiuni a UE? Care țară sau țări împiedică în prezent Uniunea Europeană să ia unica decizie posibilă? Vă rog să ne spuneți. Dacă dl Westerwelle este obstacolul, atunci spuneți-ne dacă este dl Westerwelle: cel puțin în acest fel vom ști ce definește politica diferitelor state membre.

Spre deosebire de ministerul german al afacerilor externe, nu vom sugera că președintele Assad este răspunsul la dictatura președintelui Assad. Dacă la asta ni se cere să ne gândim, este cu adevărat incredibil. Singura soluție pentru Siria este ca președintele Assad să renunțe la putere în Siria: aceasta ar trebui să fie poziția Europei. Deci este evident că președintele Assad și întreaga sa familie trebuie să fie incluși pe listă – nu mâine, nu poimâine, ci astăzi. În cazul în care acest lucru nu este posibil pentru că este necesară o decizie în unanimitate, atunci trebuie să spuneți ce împiedică progresul. Trebuie să fie declarat în mod public, astfel încât să putem avea o dezbatere corespunzătoare în Europa.

În al doilea rând, ce anume împiedică Israelul să plătească taxele datorate palestinienilor și de ce? Bineînțeles că trebuie să menținem securitatea în Israel, însă palestinienii nu ar trebui să sufere pentru menținerea securității în Israel. Aceasta nu poate fi soluția.

(Aplauze)

Ultima mea întrebare: 600 de oameni au murit pe coasta Libiei acum câteva zile. O navă se afla în zonă. Ni s-a spus că nu era o navă NATO, că nu era Charles de Gaulle. Se pare că era o navă malteză. Deci, aș vrea să știu: ce navă era și ce informații sunt disponibile? Cine a dat greș în privința salvării a 600 de refugiați libieni? În secolul al XXI-lea, sigur că nimeni nu îmi va spune că nu se poate identifica nava în cauză. Inacțiunea constituie o infracțiune: cea de a nu oferi asistență persoanelor aflate în pericol.

 
  
MPphoto
 

  Lothar Bisky, în numele Grupului GUE/NGL.(DE) Dle președinte, Baroneasă Ashton, în cursul acestei dezbateri nu veți auzi numai laude, ci și critici. Ca să fiu sincer, este clar că politica externă a UE a eșuat în anumite domenii, inclusiv în lumea arabă, în Afganistan, în găsirea unei soluții pentru problema palestiniană și pentru conflictele dintre vecinii noștri estici. Întrebarea pe care doresc să o adresez este: Care este motivul acestei situații? Cu 27 de națiuni diferite care iau decizii, cum putem ajunge la un consens în cadrul UE și în cadrul politicii externe și de securitate?

Este evident că politica externă este o politică a intereselor individuale. Cu toate acestea, timpul când Occidentul își putea afirma propriile interese, fără a lua în considerare națiunile sale partenere și populațiile acestora a trecut de mult. UE trebuie să demonstreze că este deschisă față de adoptarea unei politici de reconciliere a intereselor. Principalii factori care au contribuit la eșec sunt standardele duble și o tendință de a gândi în termeni militari. Membrii acestei adunări aproape că au ovaționat când Consiliul de Securitate al ONU a decis să facă o intervenție militară în Libia. Astăzi, cred că noi toți suntem nesiguri în ceea ce privește evenimentele de acolo. Ce facem pentru oamenii din Gaza sau Darfur? Cum putem oferi celor 1,4 miliarde de oameni care trăiesc cu un dolar pe zi dreptul la o viață demnă? Grupul meu este deosebit de îngrijorat de această problemă.

Revoluțiile din țările arabe au în comun o revendicare importantă. Acestea cer dreptate și echitate, atât în distribuirea bogăției în cadrul societății, cât și în participarea democratică la procesul de luare a deciziilor politice, inclusiv în ceea ce privește relațiile internaționale. UE trebuie să răspundă la această cerere. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să lucrăm împreună pentru a dezvolta dreptul internațional și nu pur și simplu să îl interpretăm și să îl aplicăm în mod unilateral.

 
  
MPphoto
 

  Bastiaan Belder, în numele Grupului EFD.(NL) Dle președinte, Baroneasă Ashton, am o serie de întrebări arzătoare cu privire la evoluțiile din conflictul israelian/palestinian. Ce poziție va adopta Uniunea Europeană, prin intermediul statelor sale membre, Regatul Unit și Franța, în cadrul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite din septembrie în ceea ce privește eforturile unilaterale ale Autorității Palestiniene de a proclama un stat palestinian separat, trebuie menționat acest lucru, din procesul de pace cu Israelul?

Această întrebare, dnă Înalt Reprezentant, este cu atât mai stringentă după ce Fatah și Hamas au restabilit unitatea palestiniană săptămâna trecută, ignorând complet condițiile partidelor, cu alte cuvinte, inclusiv cele ale Uniunii Europene, pentru un Guvern palestinian unificat, și anume, recunoașterea statului Israel, renunțarea la violență și terorism și respectarea angajamentelor anterioare. Între timp, Hamas clarifică faptul că face parte din lista de organizații teroriste a Uniunii Europene. De aici întrebarea mea apăsătoare: cum va aplica în această situație nouă Uniunea Europeană propriile sale principii ale Cvartetului? Cooperarea de rutină cu Ramallah implică în orice caz renunțarea la aceste principii fundamentale ale păcii. Toate acestea vor aduce grave prejudicii relațiilor israeliano-europene și ajută foarte puțin procesul de pace, de fapt dimpotrivă.

 
  
MPphoto
 

  Gabriele Albertini, raportor.(IT) Dle președinte, Baroneasă Ashton, doamnelor și domnilor, subiectul politicii europene externe și de securitate este deosebit de important în special în acest moment istoric, care este marcat de un val extraordinar de proteste, care a cuprins Mediterana și se răspândește, de asemenea, în Orientul Mijlociu.

Având în vedere această criză gravă care afectează întregul sud al Mediteranei și care acum se răspândește în Peninsula Arabă, Parlamentul European trebuie să acționeze ca o placă de rezonanță pentru toate aceste proteste ale oamenilor obișnuiți. Ei își riscă viața, solicită vehement îmbunătățirea condițiilor și începerea tranziției către democrație prin răsturnarea regimurilor actuale. Această Cameră dorește să trateze direct cu Înaltul Reprezentant și Vicepreședintele, Baroneasa Ashton, în special datorită rolului nostru în controlul bugetelor misiunilor civile și militare în cadrul politicii externe și de securitate comune (PESC), precum și în cadrul politicii de securitate și apărare comune (PSAC).

Prima parte a raportului se referă în special la relația dintre Parlament și celelalte instituții, în primul rând Consiliul și Comisia, guvernată de abordarea post-Lisabona a politicii europene. Un alt subiect foarte important este multilateralismul UE, care beneficiază, mai presus de toate, de recenta înființare a Serviciului european pentru acțiune externă, care a luat naștere în sfârșit. În acest sens, salut recenta rezoluție adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, care a acordat Uniunii Europene statutul de observator în cadrul Consiliului de Securitate, recunoscând astfel ceea ce a consacrat Tratatul de la Lisabona.

Am încercat să realizăm o evaluare care corespunde cât mai mult posibil cu situația actuală. Raportul evidențiază pe bună dreptate marele val de proteste civile din Tunisia, Egipt și Libia, și, de asemenea, din Siria, Bahrain și Yemen și subliniază evenimente, contexte și așteptări pentru fiecare dintre aceste țări, precum și alte subiecte de interes special, cum ar fi puternica noastră alianță transatlantică și relațiile noastre extrem de importante cu Rusia.

Extinderea, sprijinirea drepturilor civile și instituirea statului de drept, relațiile diplomatice cu țările BRIC (Brazilia, Rusia, India și China), conflictul arabo-palestinian și condamnarea celor mai sângeroase regimuri sunt unele dintre subiectele raportului pe care îl supun votului dvs.

 
  
MPphoto
 

  Roberto Gualtieri, raportor.(IT) Dle președinte, Baroneasă Ashton, doamnelor și domnilor, politica de securitate și apărare comună (PSAC) trece printr-o perioadă extrem de dificilă.

Chiar atunci când evoluțiile din sistemul internațional cer Uniunii Europene să devină un actor credibil în securitate și apărare; chiar atunci când abordarea europeană a gestionării crizei prin sprijinirea democrației, mai degrabă decât prin exportarea acesteia, pare a fi mai adecvată provocărilor timpurilor noastre; chiar atunci când criza economică face ca opțiunea dezvoltării unei apărări comune să fie inevitabilă; chiar atunci când Tratatul de la Lisabona prevede noi instrumente pentru dezvoltarea PSAC, în cadrul unei abordări integrate; pe scurt, chiar atunci când un salt de calitate în PSAC a devenit necesar și posibil, se pare că edificiul european scârțâie periculos și există un risc real ca ambițiile și posibilitățile PSAC să scadă drastic.

Raportul pe care îl prezint urmărește abordarea acestei contradicții și sugerează răspunsuri posibile pentru celelalte instituții. În ceea ce privește criza libiană, nu ne limităm la exprimarea dezamăgirii noastre față de incapacitatea Uniunii Europene de a-și defini poziția și de a întreprinde acțiuni comune sau față de restricțiile mandatului EUFOR în Libia. Considerăm ca a venit timpul ca o inițiativă politică europeană, în colaborare cu ceilalți parteneri ai noștri, să determine o încetare a focului și să organizeze negocieri care vor pune capăt regimului Gaddafi și vor marca începutul unei tranziții către o democrație incluzivă. Este în mod clar puțin probabil ca intervenția militară a NATO să rezolve ceva și ar face bine să adere cu sfințenie la mandatul rezoluției ONU, evitând orice utilizare disproporționată a forței.

În același timp, sperăm că activele PSAC vor fi folosite în mod eficient pentru a oferi asistență umanitară populației civile atacate și că operațiunile viitoare vor fi planificate astfel încât să susțină dezvoltarea democrației în Libia. Situația libiană invită, de asemenea, la reflecție pe o scară mai largă și cred că întărește sugestiile raportului. Responsabilitatea pentru viitorul Europei și pentru securitate și apărare, desigur, revine în primul rând Consiliului European, membrilor și președintelui acestuia, care reprezintă Uniunea în materie de politică externă și de securitate la acest nivel.

Le spunem clar că cooperarea bilaterală și coalițiile celor dispuși nu pot înlocui PSAC în calitate de politică a Uniunii. Nu considerăm că ideea de renaționalizare a acestei politici este convingătoare, nu pentru că suntem puriști în ceea ce privește Tratatul, ci pentru că dacă ar fi renaționalizată, această politică nu ar fi la înălțimea provocărilor care ne așteaptă în viitor. Propunem ca Parlamentul să intre într-un dialog strategic cu Consiliul European, pe care îl invităm să discute despre recomandările Parlamentului European, să elaboreze o strategie de politică externă adecvată și să dedice o ședință extraordinară securității și apărării europene.

Facem apel la dvs., Baroneasă Ashton, să vă intensificați eforturile pentru a obține un consens între statele membre și pentru a face uz de funcțiile dvs. multiple pentru a îmbunătăți coerența între PSAC, politica externă și de securitate comună și alte aspecte ale acțiunii externe a Uniunii. Serviciul european pentru acțiune externă este un instrument cu un potențial enorm pentru acest lucru. Raportul prezintă mai multe propuneri pentru rolul pe care ar trebui să îl joace, începând cu cel de consiliu de gestionare a crizelor în măsură să ofere o reacție cu adevărat integrată la crize, și suntem încântați să vedem că aceasta prinde formă. Situația din Libia confirmă, de asemenea, caracterul neadecvat al capacităților militare din Europa, care sunt cu mult sub nivelul general ridicat al bugetelor naționale de apărare.

Este destul de evident că puterea stă numai în unitate. Acest lucru implică punerea în comun, partajarea, consolidarea Agenției Europene de Apărare, cooperarea structurată permanentă, dezvoltarea unei piețe europene de apărare eficiente și competitive, consolidarea bazei industriale și tehnologice, precum și consolidarea capacităților de comandă și control comune. Caracterul neadecvat al acestor capacități a fost un factor care a împiedicat Europa să reacționeze prompt la criza libiană, începând cu înființarea unui cartier general de operațiuni permanent. Raportul formulează un număr mare de propuneri concrete cu privire aceasta și la alte chestiuni, cum ar fi integrarea politicilor de securitate externe și interne într-un mod care să respecte supremația metodei comunitare.

Este demn de remarcat faptul că în acest sens principalele grupuri politice pro-europene sunt unite și le mulțumesc raportorilor alternativi și coordonatorilor pentru această colaborare fructuoasă. Parlamentul este pregătit să sprijine dezvoltarea unei PSAC care este complet integrată în acțiunea externă a Uniunii și se bazează pe valorile și principiile Europei. Baroneasă Ashton, sperăm că ne veți putea răspunde convingător atât prin cuvinte cât și, mai presus de toate, prin fapte.

 
  
MPphoto
 

  María Muñiz De Urquiza, raportoare.(ES) Dle președinte, Baroneasă Ashton, Henry Kissinger a definit lumea timpului său ca fiind bipolară din punct de vedere militar, unipolară din punct de vedere economic și confuză politic.

Astăzi, ordinea internațională este multipolară în toate domeniile și, ca urmare a globalizării, este complexă din punct de vedere politic. Globalizarea implică, printre altele, dispersia centrelor de putere și gestiunea colectivă a problemelor și intereselor comune. Au apărut noi organizații și foruri internaționale – un exemplu este diplomația summiturilor G20, G8, G7 etc. – și există propuneri de reformare a organizațiilor internaționale tradiționale.

În acest context de schimbare și având în vedere personalitatea juridică internațională a Uniunii Europene, este vital să redefinim urgent rolul pe care îl joacă Uniunea Europeană pe această scenă și ca aceasta să își ocupe locul cuvenit în ordinea multilaterală, astfel încât să își poată juca rolul de actor global relevant atribuit de Tratat și pe care această instituție i-l solicită, împreună cu societatea europeană în general, aș spune.

Acest proces a început deja cu aprobarea rezoluției Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite la data de 3 mai, care va permite Uniunii Europene să participe la lucrările Adunării Generale. Acesta este un eveniment istoric și un triumf diplomatic pe care trebuie să îl recunoaștem fără echivoc și pentru care vă felicit, Baroneasă Ashton. Cu toate acestea, având în vedere natura complicată a negocierilor pentru aprobarea rezoluției 1973, putem anticipa munca grea care vă așteaptă să actualizați și să raționalizați reprezentarea Uniunii Europene, care este fragmentată și dispersată și are un statut ad hoc în fiecare dintre cele 249 de acorduri multilaterale care implică Uniunea Europeană.

Acest lucru nu depinde numai de dvs., în mod clar. Acesta depinde de statele din afara UE, care sunt membre ale diverselor organizații multilaterale. Depinde și de organizarea celei mai eficiente forme de reprezentare în cadrul Uniunii Europene, și prin organizare mă refer la un aranjament în care sunteți implicată dvs. – Serviciul european pentru acțiune externă – președintele Comisiei, președintele Consiliului European și participarea acum restantă a președințiilor prin rotație ale Uniunii. Depinde, de asemenea, de transferarea reprezentării dominante a statelor membre către Uniunea Europeană, în special în cazul organizațiilor internaționale angajate în politicile pentru care Uniunea Europeană are competență exclusivă.

Baroneasă Ashton, ne putem aminti cu toții summitul privind schimbările climatice de la Copenhaga ca un exemplu de cacofonie inutilă generată de suprareprezentarea Uniunii Europene și a statelor sale membre. Ne putem aminti, de asemenea, cât de bine a funcționat reprezentarea Uniunii în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului sau în Organizația pentru Alimentație și Agricultură. Mai mult decât atât, ne putem aminti cât de deconcertantă poate fi reprezentarea multiplă a diferitelor președinții ale Uniunii Europene în diplomația summiturilor sau disfuncțiile care pot apărea din cauza neaplicării prevederilor articolului 34 din Tratatul de la Lisabona privind coordonarea membrilor europeni ai Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite atunci când sunt prezentate pozițiile comune ale Uniunii Europene. Dl Schulz a făcut referire la aceste disfuncții flagrante în discursul său.

Mă refer, în acest sens, mai mult la statele membre decât la dvs., cu apelul de a construi rolul Uniunii Europene într-o ordine mondială multilaterală mai structurată și de a elabora o politică externă a UE reală, lăsând deoparte orice tendințe și tentații de renaționalizare care apar în unele dintre statele noastre membre.

Cu toate acestea, deși facem apel în esență la statele membre să construiască acest rol al Uniunii, facem apel, de asemenea, la angajamentul dvs. pentru a utiliza capacitatea de inițiativă politică și serviciile dvs. pentru a ridica și pentru a raționaliza nivelul reprezentării externe a Uniunii Europene.

Ne aflăm într-un moment istoric pentru lume și dvs. aveți oportunitatea de a determina rolul internațional al UE, de exemplu cu inițiative cum ar fi cea pe care ați anunțat-o, de deschidere a unui birou al Uniunii Europene în Benghazi. Puteți conta pe sprijinul acestui Parlament și nu numai pe sprijinul acestuia, de fapt, ci și pe mandatul său de a stabili o reprezentare rațională, structurată și coerentă a Uniunii Europene pe scena internațională, cât mai curând posibil.

 
  
MPphoto
 

  Catherine Ashton, Vicepreședinte al Comisiei/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. – Dle președinte, aș dori să le mulțumesc deputaților pentru contribuțiile lor.

Una dintre temele care s-au remarcat foarte mult în ceea ce au afirmat toți liderii de grupuri – deși dl Tannock a subliniat că grupul său nu a fost niciodată în favoarea SEAE – a fost dorința de a vedea abordarea unitară, dacă avem una. Sunt de acord. Nu îmi lipsește deloc ambiția pentru ceea ce poate fi Europa. Eu trebuie să abordez realitatea a ceea ce suntem de fapt. Am adoptat un tratat și am glumit că atunci când a fost adoptat Tratatul mi-a fost pus în brațe împreună cu un creion și acestea au fost resursele cu care am început. Este adevărat, însă nu ne aflăm unde trebuie. Provocarea pe care o avem este cum să ne asigurăm că nu doar această Cameră și dorința stimaților deputați cu pasiunea pe care o simt aici, ci și Comisia, Consiliul, Consiliul pentru afaceri externe, Consiliul pentru dezvoltare, miniștrii apărării – toate organismele pe care le prezidez și de a căror reunire sunt responsabilă – sunt puse în mișcare de aceeași ambiție. Nu mă surprinde deloc și nu cred că ar trebui să-i surprindă nici pe stimații deputați, că pe această cale, în special într-un moment în care se întâmplă atât de multe lucruri, constatăm că nu funcționează neapărat atât de eficient pe cât ați dori sau, uneori, chiar pe cât aș dori eu.

Ceea ce trebuie să facem este să continuăm cu ambiția necesară pentru nivelul la care dorim să ajungem. Acest lucru este aplicabil în tot ceea ce facem, fie că sunt sancțiunile pe care le impunem – unde avem nevoie de cele 27 pentru că avem nevoie de unanimitate – sau abordarea sprijinului pentru Egipt și Tunisia. După cum a afirmat dl Verhofstadt, avem nevoie de sprijinul Comisiei pentru a ne pune în mișcare cu adevărat și pentru o strategie nouă și o nouă ambiție pe termen lung și scurt.

Ei bine, susținem oameni chiar acum. Toate aceste lucruri ne obligă să ne schimbăm și să facem modificări. Suntem pe acest drum. Nu mă complac în această privință, ci sunt realistă în ceea ce privește nivelul la care am ajuns. Mă puteți provoca – și ar trebui să faceți acest lucru ori de câte ori doriți – pentru a încerca să fac lucrurile să se miște mai repede, și voi face acest lucru. Însă nu mă acuzați de lipsă de inițiativă, de lipsă de ambiție în acest sens și că nu am afirmat acest lucru sus și tare în Consiliul pentru afaceri externe, în mass-media și în alte părți, pentru că nu este adevărat. Sunt foarte ambițioasă în această privință. Sunt ferm convinsă că Europa poate fi mult mai mult decât este, însă trebuie ca noi să pornim în această călătorie și o continuăm împreună. Este dificil pentru statele membre individuale cu circumscripții individuale să poată privi întotdeauna neapărat prin prisma a ceea ce este cel mai bine pentru Europa în lume și nu a ceea ce este mai bine pentru situația internă. Înțeleg și acest lucru.

Sunt de acord cu ceea ce a afirmat dl Daul despre terorismul din vecinătate și despre procesul de pace din Orientul Mijlociu ca fiind unele dintre obiectivele-cheie pe care le avem în ceea ce privește activitatea noastră din acest an. Acesta este motivul pentru care am fost atât de angajați, de exemplu, în Libia, pentru reunirea organizațiilor regionale – Uniunea Africană, Liga Arabă, ONU și OIC. Aceștia sunt pași cu adevărat semnificativi în ceea ce privește modul în care vom avansa într-un proces care este în prezent extrem de dificil. Cum ajungem în punctul în care Gaddafi trebuie să plece? Avem dialogul în care oamenii pot vedea în viitor, iar acesta continuă tot timpul. Acesta este absolut esențial și impune ca noi să avem un front unit.

Dl Schulz a afirmat că avem de parcurs un drum lung. Sunt de acord. Avem mult mai multe de făcut și trebuie să ne asigurăm că această clădire a democrației reprezintă o mare parte a acestei călătorii, însă trebuie să vedem și ce putem face. Îmi plac cele trei elemente. Cred că putem deveni mult mai coerenți. Consider că putem fi mai buni în cooperare și, desigur, știu că Parlamentul are drept obiectiv cooperarea comunitară. Deci, vă rog să exercitați în continuare presiune asupra mea, însă faceți acest lucru și în ceea ce privește statele membre.

În privința Planului Marshall, cred că ceea ce a făcut generalul George Marshall cu suma inițială de 13 miliarde de USD pe care a primit-o de la Congres în 1948 reprezintă un model extrem de bun. Este un model bun și datorită lucrurilor diferite pe care le-a făcut. El a obținut împrumuturi, servicii, consilieri și mulțimea de lucruri cu care a reușit să facă o schimbare, deci cred că este un model bun. Acesta nu este planul despre care vorbim din motive evidente. Oamenii vor ceva ce este nou și este pentru ei, însă este semnificativ. Sunt de acord cu dvs. în privința sprijinului și problemelor legate de datorii. Acesta este motivul pentru care discutăm cu țările cu care aceste țări au această relație și este, de asemenea, motivul pentru care discutăm cu Comisia.

Sunt de acord cu privire la violențele groaznice din Siria. Nu îmi lipsește în niciun fel ambiția în legătură cu ceea ce ar trebui să facem cu Siria. Ceea ce avem este din nou o călătorie pe calea sancțiunilor. Am început cu cele 13 persoane care au fost direct implicate în represiunea regimului. Au avut loc o mulțime de discuții, dle Cohn-Bendit, despre includerea președintelui Assad în listă și au existat o mulțime de puncte de vedere diferite. Nu pot să vă ofer pur și simplu o listă a statelor membre care au spus da sau nu. Au existat opinii puternice despre cum putem face acest lucru, având în vedere unele situații. A fost luată decizia să nu fie inclus în prima listă, însă vom analiza din nou problema săptămâna aceasta. Vă asigur că sunt hotărâtă să exercităm presiunea politică maximă pe care o putem exercita asupra Siriei și să încercăm să ne asigurăm – așa cum am făcut când am vorbit cu ministrul de externe Moallem ieri – că ei înțeleg însemnătatea faptelor lor și că profită de această fereastră aflată pe punctul de a se închide pentru a schimba cu adevărat direcția.

Dle Tannock, ați vorbit despre multe lucruri care țin de sprijinul celor 27, despre dorința dvs. de a vedea că obținem resursele corespunzătoare și despre faptul că suntem înșelați. Nu cred că am fost înșelați. Instituțiile Europei sunt toate concentrate în aceeași direcție. Trebuie să ne asigurăm că ambițiile pe care le aveți pentru ceea ce putem realiza pot fi efectiv realizate. Trebuie să găsesc resurse pentru deschiderea unui birou în Benghazi. Susținerea mai bună a delegațiilor noastre din Irak, despre care unii stimați deputați au discutat cu mine în această dimineață, necesită resurse. Trebuie să le găsim, atât fiind mai buni și mai eficienți – sunt de acord cu acest lucru – cât și recunoscând ceea ce avem de făcut.

Am vorbit deja despre flotilă, despre unele dintre problemele referitoare la autoritatea palestiniană și despre discuțiile care au loc – dle Belder, și dvs. le-ați ridicat – între Fatah și Hamas. Am clarificat faptul că poziția noastră privind Hamas nu s-a schimbat, însă am afirmat clar că noi susținem moduri în care președintele Abbas poate aduce unitatea cu palestinienii cu guvernul său de tehnocrați și cu alegeri, ceea ce va fi foarte important. Nu ne-am schimbat poziția și este foarte clar că suntem precauți în ceea ce privește analiza acestei situații.

De asemenea, am vrut să fac unele trimiteri la ceea ce a afirmat dl Bisky atunci când a vorbit despre cei mai săraci din lume: „să susținem viața cu demnitate” s-a exprimat domnia sa. Consider că ceea ce facem cu Obiectivele de dezvoltare ale mileniului și cu eforturile pe care le depunem prin colaborare pentru stimularea dezvoltării vor fi extrem de importante pentru aceasta în viitor.

Foarte repede – pentru că nu vreau să rețin prea mult timp – vreau să vorbesc cu dl Albertini despre raportul său și să citez din acesta. Dânsul vorbește despre coerență și afirmă: „Pentru coerență este necesar în primul rând ca voința politică a statelor membre ale UE să depășească perspectivele diferite ale acestora”. Absolut. Știm că dacă este să avem succes în punerea în aplicare pe deplin a Tratatului de la Lisabona – și asta spune raportul – avem nevoie de finanțarea durabilă și în cadrul următor. Sunt de acord cu raportul în atât de multe privințe, însă mai ales în privința necesității de a fi proactivi în promovarea valorilor noastre și în utilizarea tuturor instrumentelor de politică de care dispunem. Sunt, de asemenea, dornică să îmbunătățim dialogul pe care îl avem.

Una dintre cele mai mari probleme pe care le avem este timpul – cât de mult timp să acordăm – și vreau să mă asigur că utilizăm cel mai bun moment posibil în convorbirile cu dvs. Dle Gualtieri, am avut o convorbire bună cu dvs. ieri. Sunt de acord în ceea ce privește importanța realizării de progrese, în special privind punerea în comun și partajarea, care vor face parte din discuțiile cu miniștrii apărării de săptămâna viitoare. Trebuie să ne asigurăm că utilizăm resursele Europei mai eficient. Este o idee foarte simplă cea de a pune în comun și de a partaja, însă este foarte puternică. Avem un mare potențial militar în mare măsură neexploatat, astfel încât deciziile de a utiliza activele militare și de a ne sprijini reciproc punând în comun și partajând sunt ceva ce trebuie să ducem mai departe. De asemenea, încercăm să îmbunătățim activitatea Agenției Europene de Apărare și să acceptăm unele dintre provocările pe care le-am văzut în mod clar în răspunsurile pe care le-am avut în ultimele săptămâni, în special în Libia.

În cele din urmă, aș dori să îi mulțumesc dnei Muñiz de Urquiza pentru acest raport și pentru sprijinul acordat ONU. Consider că prin munca pe care am depus-o săptămâna trecută la ONU am demonstrat angajamentul meu personal față de puterea acțiunii multilaterale. Trebuie să privim UE în cadrul sistemului ONU și în cadrul tuturor celorlalte organizații internaționale. Trebuie să avem o voce mai clară și să fim mai proeminenți și mai creativi în ceea ce facem.

Îmi rămâne doar să mulțumesc primei runde de vorbitori și să spun că aștept cu nerăbdare unele remarci finale la sfârșit.

 
  
MPphoto
 

  Jörg Leichtfried, raportorul pentru aviz al Comisiei pentru comerț internațional.(DE) Dle președinte, Baroneasă Ashton, în discuția privind politica externă europeană și poziția Europei în lume, noi suntem de acord că este loc de mai bine din cauza mai multor circumstanțe. Cu toate acestea, am putea urma exemplul unui domeniu de politică similar, care deja funcționează extrem de bine, cu alte cuvinte, politica comercială externă. Uniunea Europeană are responsabilitate exclusivă pentru politica comercială externă. Este singurul jucător și singurul reprezentant al statelor membre. Nu este denunțată în permanență în temeiul orgoliului național. Poate că nu suntem de acord în alte zone, însă aici suntem puternici și uniți.

Este timpul să ne folosim puterea pentru a ne asigura că persoanele care trăiesc în țările noastre partenere pot beneficia de valorile care ne-au ajutat: drepturile omului, securitate socială, justiție și libertate. Această nouă dimensiune a politicii externe europene este ceva ce ar trebui și într-adevăr trebuie să urmărim pentru a face lumea un loc mai liber, mai echitabil și mai social în viitor.

 
  
MPphoto
 

  Krzysztof Lisek (PPE).(PL) Dle președinte, dnă Ashton, permiteți-mi să îi mulțumesc în primul rând raportorului, dl Gualtieri, pentru munca sa grea și, de asemenea, să le mulțumesc celorlalți raportori alternativi cu care am avut plăcerea de a lucra. Aș spune că în calitate de nou venit în acest rol, mă așteptasem la altercații tăioase, în special deoarece raportul are un anumit aspect militar, însă după cum s-a dovedit, activitatea s-a desfășurat foarte pașnic.

În primul discurs al dnei Ashton, când a vorbit despre conflictele care au izbucnit în Africa de Nord, a afirmat că nu știm unde se vor sfârși și ce va aduce acest sfârșit. Desigur, nu putem spune că politica de securitate și apărare comună va fi un medicament minune pentru tot răul din lume, însă dezvoltarea PSAC ar însemna cu siguranță că am ști mai multe despre aceste conflicte și că probabil le-am putea împiedica sau le-am putea rezolva. Mă gândesc aici la conflictele care au izbucnit în Africa de Nord și în Orientul Mijlociu și la conflictele înghețate care ard încă mocnit în Nagorno-Karabah, Transnistria și în teritoriile ocupate ale Georgiei.

Este de salutat faptul că raportul dlui Gualtieri acoperă multe aspecte – este un raport destul de lung. Din motive de timp, nu voi menționa multe dintre acestea, însă aș dori să abordez două lucruri. În primul rând, problema funcționării misiunilor Uniunii Europene. În Subcomisia pentru securitate și apărare, am vorbit de multe ori despre modul în care trebuie să învățăm din greșeli sau din anumite deficiențe, astfel încât aceste misiuni să funcționeze mai bine în viitor. Problema planificării și gestionării operațiunilor Uniunii Europene rămâne o problemă deschisă. Miniștrii inițiativei de la Weimar au ridicat această problemă într-o scrisoare adresată dvs., dnă Ashton. Sperăm la acțiuni specifice în acest domeniu.

În sfârșit, aș dori să menționez relațiile UE-NATO. Salut faptul că mențineți legături permanente cu Secretarul General al NATO și cu Secretarul de Stat al Statelor Unite. Trebuie să menținem aceste legături, astfel încât să nu duplicăm ceea ce facem – pur și simplu pentru a economisi bani. Știm că revoluția nu este posibilă, dnă Ashton, însă ne așteptăm să luați măsuri care vor ajuta evoluția.

 
  
  

PREZIDEAZĂ: ROBERTA ANGELILLI
Vicepreședintă

 
  
MPphoto
 

  Véronique De Keyser (S&D).(FR) Dnă președintă, Baroneasă Ashton, ați fost criticată intens în ultimele zile, Baroneasă Ashton. Unele dintre aceste critici nu sunt decât manevre politice ieftine pe care grupul meu le-a condamnat. Totuși, altele nu pot fi ignorate cu totul și aș dori să vă împărtășesc preocupările mele.

Este adevărat că, uneori, nu avem o înțelegere clară a politicii externe a UE, mai ales a ceea ce urmărește să realizeze aceasta, a scopului său. Comunicările dvs. sunt adoptate, dar acestea sunt adesea reținute, fapt din care se poate deduce că, probabil, există diferențe de opinie în cadrul Uniunii, ceea ce reprezintă un mesaj, chiar dacă unul negativ. Așadar lucrați, aveți întâlniri, dați telefoane, vă străduiți cât puteți, fără îndoială, dar, din nefericire, rezultatele acestor eforturi apar diluate în vacarmul mediatic și, în consecință, politica externă a UE pare extrem de slabă în comparație cu discursurile răsunătoare ale unor șefi de stat europeni.

Cu toate acestea, în fața dvs. se deschide un spațiu politic extraordinar odată cu revoluțiile arabe, iar rolul diplomației europene în acest spațiu trebuie să fie definit foarte clar, întrucât, dincolo de specificitățile fiecărei țări, este adevărat că totul este interconectat. De exemplu, reconcilierea Fatah-Hamas ar fi fost de neconceput fără revoluția arabă din Egipt și fără recenta represiune sângeroasă din Siria. Într-adevăr, din cauză că Bashar al-Assad a întrecut limita, Hamas nu se mai simte în largul său la Damasc, se gândește să se mute în Qatar și Cairo și a dorit să organizeze negocieri de ultimul moment când, de fapt, negociază de ani de zile. Trebuie să profităm de aceste oportunități!

Așadar, cum este politica noastră actuală față de Siria și Orientul Mijlociu? După cum am spus, este nesatisfăcătoare. În plus, împărtășesc furia unora dintre colegii mei în ceea ce privește excepția siriană și, mai nou, excepția acordată lui Bashar al-Assad, care a evitat sancțiunile. Baroneasă Ashton, explicați-ne mai clar acest lucru.

Încă un lucru: dacă nu se primește vreo candidatură de ultim moment din partea Kuweitului sau a Nepalului, la îndemnul Statelor Unite, ne-am putea trezi că Siria prezidează Consiliul ONU pentru Drepturile Omului la 20 mai. Chiar vă puteți imagina Siria prezidând Consiliul ONU pentru Drepturile Omului?

Baroneasă Ashton, sancțiunile nu sunt suficiente. V-ați opus în mod activ prezidării de către Siria a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului? Ați făcut presiuni în vederea organizării unei anchete internaționale a masacrelor? Chiar dacă nu reușiți să îi convingeți pe șefii de stat - și sunt de acord cu dl Cohn-Bendit asupra acestui punct - nu ne lăsați să ghicim! Această ambiguitate ne copleșește.

Referitor la Orientul Mijlociu, nu prea sunt de acord cu dvs. Ați salutat cu precauție reconcilierea Fatah-Hamas, dar veți iniția un dialog cu Hamas? Vom repeta greșelile din 2007? Din câte știm, situația este cu siguranță complicată. Totuși, cred că trebuie să profităm de această oportunitate. Hamas a susținut inițiativa arabă de pace. Ambele părți au făcut concesii imense pentru a forma acest guvern. În acordul care reglementează formarea viitorului guvern, care va avea loc probabil peste câteva săptămâni, s-a acceptat conceptul de alegeri, s-a acceptat Autoritatea Palestiniană, faptul că Mahmoud Abbas ar putea lua parte la negocieri și conceptul granițelor din 1967, care reprezintă atât o cerință esențială, cât și o recunoaștere implicită a Israelului. Așa că să nu îmi spuneți că vă aflați în aceeași situație ca cea de acum doi ani. Nu putem concepe acest lucru.

Baroneasă Ashton, problema este urgentă. Precauția în politică nu este un substitut al îndrăznelii: ele trebuie să meargă mână în mână. Parlamentul vă va susține întotdeauna dacă veți avea curajul să veniți cu o viziune hotărâtă.

 
  
MPphoto
 

  Alexander Graf Lambsdorff (ALDE).(DE) Dnă președintă, Baroneasă Ashton, suntem departe de a avea o politică externă comună demnă de acest nume. Sunteți criticată pentru acest lucru, dar uneori mi se pare că ați fost făcută țapul ispășitor într-o situație care a scăpat de sub control și care este cauzată de faptul că statelor membre le lipsește voința politică de a conveni asupra unei abordări comune.

Să luăm exemplul Libiei. În primul rând, Italia a blocat impunerea unor sancțiuni, apoi Franța a recunoscut consiliul de tranziție din Benghazi fără nicio consultare prealabilă și, în cele din urmă, Germania s-a abținut de la votul referitor la rezoluția Consiliului de Securitate al ONU. Nu puteți face nimic pentru a schimba această situație, dar ea oferă Europei o imagine negativă. În Siria, ar fi trebuit să impunem sancțiuni mai solide, dar și în acest caz aveam nevoie de unanimitate. Unele state membre - Grecia, Italia și Spania, care au fost menționate de presă, iar Germania s-ar putea număra printre ele - se opun. În acest caz trebuie să vă ridicați și să spuneți: „Am reușit să punem pe listă doar 13.”

Necesitatea unanimității ne paralizează. Nu mai funcționează cu 27 de state membre. Trebuie să facem următorul salt către politica noastră externă și de securitate comună. Doresc să clarific acest lucru pentru dl Tannock și prietenii săi conservatori.

Ce puteți face? Declarați public eșecul cooperării europene și identificați-i pe vinovați. Folosiți instrumentele comunitare, în special pentru a promova democrația.

Am fost surprins să vă aud vorbind aici atât de deschis despre Fondul european pentru democrație. Suntem în procesul de elaborare a unui raport cu acest subiect, dna De Keyser fiind raportoarea, și analizăm care sunt cerințele. Trebuie să spun foarte clar că nu dorim o a doua Inițiativă europeană pentru democrație și drepturile omului (IEDDO), care este birocratică, lentă, extrem de complexă și apolitică. Avem nevoie de o soluție nebirocratică, rapidă, simplă și politică. Dacă veți furniza o asemenea soluție, veți avea tot sprijinul nostru.

 
  
MPphoto
 

  Michał Tomasz Kamiński (ECR).(PL) Dnă președintă, dnă Ashton, unul dintre cele mai emoționante momente din viața mea a fost în decembrie 2007, când am asistat la deschiderea simbolică a graniței dintre Polonia și Lituania oficiată de președinții Kaczyński și Adamkus, o ceremonie organizată pentru a marca aderarea Poloniei și a Lituaniei la spațiul Schengen. Aș dosi să spun că pentru noi, cei care am crescut în spatele Cortinei de fier, libertatea de a călători și o Europă fără frontiere reprezintă exemple concrete ale succesului integrării europene. Aș dori să fac un apel: reinstituirea frontierelor în Europa nu ar trebui să devină în niciun caz un instrument politic sau o încercare de a răspunde în mod populist la probleme care, poate, sunt chiar reale. Spațiul Schengen este o realizare importantă și ar trebui să îl protejăm.

Vă mulțumesc, dnă Ashton, pentru că ați afirmat că poziția noastră în raport cu Hamas a rămas neschimbată. Din nefericire, problema este că s-a schimbat poziția palestinienilor și a președintelui Abbas cu privire la Hamas. Aș dori să vă solicit, dnă Ashton, să vă asigurați că ajutoarele substanțiale destinate Autorității Palestiniene nu sunt utilizate de dușmanii Israelului pentru a ataca singura democrație existentă la ora actuală în regiune. Aș dori să vă aduc aminte tuturor că Israelul este singura țară din Orientul Mijlociu în care populația arabă poate să se folosească și se folosește de dreptul de a-și alege reprezentanții în parlament.

 
  
MPphoto
 

  Franziska Katharina Brantner (Verts/ALE). – Dnă președintă, aș dori să mă adresez în cele ce urmează Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant: politicii externe europene îi lipsește la ora actuală conducerea, îndrăzneala și metoda comunitară, într-un moment în care Uniunea are la dispoziție mai multe instrumente de politică externă ca niciodată. Dvs., conform propriilor afirmații, vă aflați în starea de ascultare: ascultați guvernele naționale și așteptați până când acestea se pronunță. Apoi prezentați cel mai mic numitor comun, adesea chiar după ce evenimentele au evoluat deja.

În cazul Siriei, de exemplu, care sunt convingerile dvs.? Assad ar trebui să fie inclus sau nu? Ce părere aveți? Am dori să o auzim. Vreți să amenințați cu sancțiuni sau nu? Ne-ați solicitat, în răspunsul dvs., să exercităm presiuni asupra guvernelor, așadar spuneți-ne ce presiuni. Deschideți dezbaterea.

Desigur, statelor membre le lipsește adesea voința politică de a acționa în mod uniform și hotărât și nu doresc să vadă din partea dvs. o poziție puternică, dar credeți-mă, Baroneasă Ashton, nu vă vor sprijini și nu vă vor salva în calitatea dvs. de Înalt Reprezentant. Credeți-mă, ele nu reprezintă o garanție că dvs. vă veți păstra funcția. Iar acest lucru, de asemenea, nu schimbă cu nimic faptul că Tratatul de la Lisabona prevede un rol mai puternic pentru dvs. Dvs. sunteți președinția prin rotație. Dvs. sunteți vicepreședintă a Comisiei. Dvs. puteți avea inițiative. Dvs. ar trebui să stabiliți agenda. Dvs. ar trebui să vă afirmați deschis opiniile, deciziile și apoi să lăsați statele membre să reacționeze.

Dacă dvs. nu aveți inițiative, atunci cel puțin nu le distrugeți pe ale altora. De exemplu, revizuirea Programului de la Göteborg privind prevenirea conflictelor: Anna Lindh l-a inițiat acum zece ani. Președinția maghiară a început revizuirea și a dorit ca dvs. să o preluați, dar dvs. ați oprit-o. Nu înțeleg de ce. Vă pot doar recomanda să îndrăzniți mai mult, să delegați mai mult. Urmați exemplul lui Margaret Mead, pe care ați menționat-o. Fiți promotorul schimbării de care avem nevoie. Credeți-mă, doar așa vă veți putea salva funcția, nu în alt mod.

 
  
MPphoto
 

  Takis Hadjigeorgiou (GUE/NGL).(EL) Dnă președintă, Baroneasă Ashton, cred că vă simțiți în mod justificat nedreptățită de criticile care vi se aduc. De ce ați fi dvs. vinovată dacă sunteți obligată să respectați deciziile adoptate de statele mari ale Uniunii Europene? Mai am încă o întrebare: toți cei care își critică acum guvernele acționează diferit față de comportamentul pe care îl critică atunci când se află la putere în țările lor? De asemenea, sunt de acord cu afirmațiile dlui Schulz, și anume că până de curând statele europene vindeau arme celor pe care acum i-au descoperit că sunt dictatori. Cu toate acestea, politica înseamnă viziune, înseamnă diagnosticare promptă a problemelor; în caz contrar, nu avem nimic mai mult decât o politică post mortem.

Statele europene bombardează state care până de curând le-au fost partenere; în același timp, bombardează și distrug arme pe care le-au vândut chiar ele. Evident, nu poți vinde arme noi până nu le-ai distrus pe cele vechi. Dacă dorim ca Uniunea Europeană să progreseze, trebuie să dezvoltăm o politică bazată pe principiile păcii, independentă de mijloace și intervenții militare, și să promovăm demilitarizarea relațiilor internaționale. Uniunea trebuie să se elibereze de armele nucleare și să contribuie la denuclearizarea planetei. Acela va fi un moment de glorie pentru Uniunea Europeană.

Un cuvânt și despre țara vecină din Orientul Mijlociu. Turcia. Zeci de jurnaliști sunt în închisoare în Turcia și jumătate din Cipru este ocupat de 40 000 de militari care încalcă drepturile ciprioților turci și greci. Aș dori ca Baroneasa Ashton să vadă imediat în Cipru ceea ce am văzut prea târziu în Peninsula Arabă.

 
  
MPphoto
 

  Fiorello Provera (EFD).(IT) Dnă președintă, Baroneasă Ashton, doamnelor și domnilor, atacurile împotriva bisericilor copte din Egipt și uciderea creștinilor ne semnalează faptul că intoleranța religioasă se adâncește, trădând spiritul de unitate arătat în Piața Tahrir, unde copți și musulmani au demonstrat împreună împotriva regimului.

Coexistența și stabilitatea socială sunt esențiale pentru o tranziție organizată spre democrație, dar acestea devin imposibile din cauza acestei lipse de toleranță. Prin urmare, autoritățile din Cairo trebuie să își asume un angajament mai ferm că vor proteja minoritățile și că se vor opune extremismului Salafi, care constituie o negare a principiilor democrației moderne la care aspiră poporul egiptean. Dezvoltarea economică, reluarea investițiilor străine și, mai ales, turismul nu pot fi concepute fără toleranță, ordine și stabilitate.

Așadar, este în interesul Egiptului și al lumii ca Europa să acorde ajutoare generoase, dar aceste ajutoare trebuie să fie condiționate de existența unei politici eficiente de protecție a minorităților, conformă cu principiul „mai mult pentru mai mult”, pe care dvs., Baroneasă Ashton, l-ați propus împreună cu dl comisar Füle.

 
  
MPphoto
 

  Andreas Mölzer (NI).(DE) Dnă președintă, Baroneasă Ashton, actualele evenimente din Siria ne reamintesc dilema în care se găsește Uniunea Europeană în raport cu Orientul Mijlociu și cu situația din Africa de Nord. Am sprijinit mulți ani regimuri despotice și dictaturi în lumea arabă. Acum, când președintele Assad ia măsuri brutale împotriva propriului popor, condamnăm, desigur, dintr-un simț al datoriei, acțiunile acestuia și impunem sancțiuni fără prea multă tragere de inimă. Consider că nu aceasta este definiția credibilității. Evident, pentru lumea arabă, democrația și drepturile omului nu au însemnat niciodată mai mult decât niște cuvinte goale. Este clar că se încearcă să se ascundă faptul că Bruxelles sau, cu alte cuvinte, Uniunea Europeană a acționat în primul rând în interesele geopolitice ale americanilor în această regiune.

Ne preocupă mai ales neajutorarea Europei în fața evenimentelor din zona sudică a Mediteranei. Am salutat venirea democrației atunci când au început revoltele și protestele. Ce se întâmplă acum în Tunisia? În cel mai bun caz, situația poate fi descrisă ca fiind haotică, iar guvernul de tranziție este în pericol de a fi răsturnat din nou. Egiptul are, se pare, o dictatură militară permanentă sau temporară care îi persecută pe creștinii copți. În Libia există un război civil în care europenii divizați intervin fără convingere, cu jumătate din resursele lor.

Totuși, americanii vor descoperi, poate, că Siria este greu de învins. Președintele Assad nu trebuie nici măcar să se teamă că armata se va întoarce împotriva sa sub presiuni externe. Nu există nicio putere protectoare care ar putea să îl înlăture. Cu toate acestea, schimbarea regimului de la Damasc ar avea consecințe profunde pentru întreaga regiune. Primii refugiați sirieni care ajung în Turcia ar putea fi începutul unui flux important de oameni care fug din fața conflictului.

Ca urmare a situației actuale din Siria și Libia, Europa și Bruxelles-ul trebuie să elaboreze de urgență o politică autonomă, independentă și neinfluențată de Washington. Spre deosebire de SUA, Europa este afectată în mod direct de evenimentele din regiune din cauza proximității sale geografice. Nu trebuie să ne lăsăm târâți și mai mult în războiul civil libian; altfel, riscăm să devenim ținta terorismului și a extremismului.

 
  
MPphoto
 

  Eduard Kukan (PPE). – Dnă președintă, în ceea ce privește raportul referitor la UE ca actor global, evenimentele de pe scena internațională ne arată că este imperios necesar ca UE să acționeze mai rapid. Acest lucru înseamnă că trebuie să fie pregătită să facă față provocărilor mondiale. Tratatul de la Lisabona a creat cadrul și instrumentele necesare pentru astfel de acțiuni.

Ar trebui să începem prin a remedia lacunele din guvernanța mondială. Exemple precum summitul de la Copenhaga privind schimbările climatice, rezoluția Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite privind consolidarea drepturilor de participare - pentru care o felicit pe Baroneasa Ashton - sau participarea UE în cadrul Fondului Monetar Internațional indică nu numai necesitatea de a aborda aceste probleme, ci și necesitatea de a găsi o strategie comună.

Raportul ne arată domeniul în care ar trebui să ne intensificăm eforturile. Unul dintre cele mai importante domenii este consolidarea rolului și a cooperării noastre în sistemul ONU. Același lucru este valabil și pentru instituțiile financiare internaționale și organizațiile multilaterale de securitate. Toate acestea nu se vor întâmpla în mod automat. Va fi nevoie de timp și de acțiuni consecvente și coordonate din partea noastră. Avem nevoie urgent de o strategie pe termen lung care să definească în mod clar etapele și acțiunile pe care trebuie să le întreprindem pentru a ne consolida poziția pe scena mondială. Sper că Baroneasa Ashton va propune în curând o astfel de strategie și că vom avea ocazia să o discutăm aici, în Parlament.

Mai am o observație, legată mai mult de raportul Albertini. Duminica trecută au avut loc alegeri în Albania. Am fost șeful delegației ad hoc a PE care a participat la observarea alegerilor și am un mesaj pe care doresc să vi-l împărtășesc. Cetățenii Albaniei - nu vorbesc de politicieni, ci de oamenii obișnuiți - ne privesc, privesc UE cu încredere și speranță. Speră că îi vom ajuta să găsească o soluție la situația politică foarte dificilă spre care a fost condusă țara de către politicieni. În comparație cu ambițiile noastre mondiale, în acest caz este nevoie doar de un mic pas. Cât suntem de buni în propriul nostru teren? Și totuși, este un test pe care trebuie să îl trecem cu succes și cu demnitate.

 
  
MPphoto
 

  Hannes Swoboda (S&D).(DE) Dnă președintă, Baroneasă Ashton, doamnelor și domnilor, în calitate de raportor alternativ aș dori să îi mulțumesc sincer raportorului, dl Albertini, pentru cooperarea pozitivă la acest raport.

În raport și, desigur, în această dezbatere, ne-am concentrat în mod corect asupra regiunilor sudice și a Orientului Mijlociu. Nu vreau să repet ceea ce au afirmat dl Schulz, dna De Keyser și alții. Doresc doar să mă refer pe scurt la situația din Palestina și Israel.

Consider că reconcilierea dintre Hamas și Fatah și disponibilitatea lor de a fonda un stat reprezintă o oportunitate majoră, întrucât fondarea unui stat implică angajare și responsabilitate. Trebuie să spunem acest lucru foarte clar. Avem nevoie de recunoașterea Israelului, de pace în regiune și de renunțarea la utilizarea violenței.

(Aplauze)

Acest lucru este extrem de important. Dar și Israelul trebuie să recunoască un stat palestinian independent, la fel cum Hamas trebuie să recunoască statul Israel. Doar prin această soluție a celor două state putem aduce pace în Orientul Mijlociu.

Vreau să privesc nu numai spre sud, ci și spre est, deoarece, pe de o parte, am fost șeful unei delegații parlamentare în Turkmenistan și, pe de altă parte, ieri am fost numit raportorul Parlamentului pentru Rusia. În pofida faptului că ne concentrăm asupra problemelor din sud, ceea ce este de la sine înțeles, nu trebuie să uităm importanța vecinilor noștri din est. La rândul ei, Turcia joacă un rol important în acest sens. Nu trebuie să privim Turcia doar din perspectiva unui stat candidat la aderare. Turcia trebuie să fie partenerul nostru, mai ales în raport cu situația din regiunea mediteraneană. De asemenea, este important să ne consolidăm contactele cu Turcia și în ceea ce privește regiunea Mării Negre și să includem Turcia în politica noastră externă și de securitate comună. Aceste demersuri nu trebuie să fie legate neapărat de subiectul aderării.

În al doilea rând, parteneriatul cu Rusia este un factor foarte important. Dorim să stabilim un parteneriat cu Rusia, dar trebuie să negociem de pe o poziție de forță și încredere în noi înșine. Sunt lucruri care ne lipsesc uneori. În timp ce Rusia le posedă din plin, nouă ne lipsesc. Vom putea ajunge la un acord numai dacă tratăm de pe poziții de egalitate. Deși susțin din plin acest parteneriat, care trebuie să fie un parteneriat strategic, sunt foarte surprins de presiunea exercitată în prezent de Rusia, mai ales în Ucraina. Înainte i-am fi descris pe membrii guvernelor din Rusia și Ucraina ca prieteni, dar modul în care Rusia se comportă acum față de Ucraina este departe de a fi onest. Același lucru este valabil și pentru comportamentul său față de unii furnizori de energie și am constatat acest lucru în Turkmenistan. Prin urmare trebui să îi explicăm în mod clar Rusiei că ne dorim un parteneriat bazat pe egalitate și interese comune. Obiectivul nostru trebuie să fie neapărat stabilirea unui parteneriat adevărat și activ.

Referitor la Asia Centrală, Baroneasă Ashton, dorim să ne implicăm, dar nu avem reprezentanțe în această regiune. Știu că există probleme financiare, dar avem nevoie urgentă de reprezentanțe diplomatice acolo. Vrem să cumpărăm energie de la aceste țări. Vrem ca ele să se îndrepte spre democrație și spre respectarea drepturilor omului. Cu toate acestea, nu ne implicăm suficient. Dl Morel este o persoană extraordinară, cu o activitate excelentă, dar nu este suficient. Trebuie să înființăm mai multe reprezentanțe în aceste țări din Asia Centrală care sunt vecinele noastre. Aceste țări fie își vor îndrepta privirea către China sau Rusia, fie vor avea cel puțin șansa de a privi spre Europa. Cred că acest lucru este important.

În final, aș dori să clarific încă o dată faptul că dorim să vă oferim sprijinul nostru deplin. Afirmațiile dvs. de astăzi sunt absolut corecte. Noi, cei din Parlament, am dori poate să exprimați aceste lucruri mai tare și mai direct, chiar dacă acesta nu este întotdeauna stilul dvs., pentru că așa am putea să vă sprijinim chiar mai mult decât o facem acum.

 
  
MPphoto
 

  Andrew Duff (ALDE). – Dnă președintă, aș dori să îi spun următoarele lui Cathy Ashton: ați vorbit cu luciditate despre problemele întâmpinate în ajungerea la un acord între cei 27 de miniștri de externe. Dar Tratatul de la Lisabona vă permite o altă procedură: puteți forma coaliții ale celor doritori și construi o formă sistematică de cooperare consolidată.

Dacă unanimitatea poate conveni numai asupra unei liste de 13 sirieni care trebuie sancționați, atunci este obligația unanimității care ar trebui să fie fragmentată. Sfatul meu este să identificați avangarda, să formați un grup central de state doritoare și să lucrați cu ele pentru a elabora o politică comună.

 
  
MPphoto
 

  Geoffrey Van Orden (ECR). – Dnă președintă, Baroneasa Ashton nu va fi surprinsă dacă îmi voi exprima dezamăgirea, nu față de rezultatele politicii europene de securitate și apărare comune (PSAC), ci față de faptul că dumneaei insistă în continuare asupra acestei politici absolut inutile, foarte costisitoare și ineficiente.

Dumneaei poate pretinde că Uniunea Europeană s-a angajat în aproximativ 25 de misiuni sub eticheta PSAC. Ei bine, nu este vorba decât despre etichetă: puține dintre aceste misiuni pot trece de o evaluare. Sunt fie misiuni efectuate mai bine de NATO, pur și simplu misiuni civile, fie sunt misiuni pasive care implică personal militar. De obicei au avut loc pentru că Uniunea Europeană a implorat pe cineva să o invite să facă ceva. În prezent, în Libia au loc operațiuni militare conduse de NATO. După ce nu a reușit să obțină un mandat de impunere a embargoului maritim, UE face încercări disperate să convingă ONU să o invite să deruleze un program de asistență umanitară.

Realitatea este că nici NATO, nici ONU nu vrea ca UE să pretindă să se implice cu forțe armate. Desigur, este mare nevoie de asistență umanitară și UE ar putea avea un rol util, dar nu într-un mod prin care se încearcă doar promovarea unei ambiții militare inadecvate. Problema este că însăși existența PSAC și a structurilor sale duble este descurajantă și îi îndeamnă pe aliați să se gândească de două ori înainte să se implice serios în operațiuni ale NATO.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonașului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

 
  
MPphoto
 

  Nicole Sinclaire (NI). – Dnă președintă, este de acord colegul meu cu faptul că, în ceea ce privește ONU, dacă în Consiliul de Securitate - care este foarte contestat în acest moment - ar exista un singur loc pentru Uniunea Europeană, acest lucru ar constitui un transfer semnificativ de suveranitate din partea Regatului Unit și a Franței către Uniunea Europeană? Este sigur că actualul guvern al Regatului Unit, pe care dumnealui îl susține, nu ar fi de acord cu un astfel de transfer de suveranitate?

 
  
MPphoto
 

  Geoffrey Van Orden (ECR). – Dnă președintă, țin să îi mulțumesc onoratei deputate pentru întrebarea adresată.

Desigur, aceasta este o altă consecință negativă a Tratatului de la Lisabona. Cred că este total inacceptabil ca Regatul Unit și Franța să renunțe la locul lor din Consiliul de Securitate al ONU pentru a permite UE să stea la masa Consiliului de Securitate. Cred că niciun alt stat membru nu ar dori să facă acest lucru. Din păcate, Tratatul de la Lisabona încurajează acest demers care, în opinia mea, este unul dintre motivele pentru care ne opunem acestui tratat.

 
  
MPphoto
 

  Ulrike Lunacek (Verts/ALE). – Dnă președintă, aș dori să îi spun următoarele Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant: apreciez foarte mult afirmațiile dvs. din primul discurs referitor la politica și la activitatea dvs. în Africa de Nord - Egipt, Tunisia, Libia - și mai ales accentul pe care îl puneți asupra tinerilor și femeilor de acolo, precum și modul în care abordați democrația care trebuie să prindă rădăcini în această regiune. Cred că acest lucru este esențial și toți din această Cameră suntem de acord cu viziunea dvs., așadar sper că veți avea succes.

Pe de altă parte, sunt de acord cu mulți dintre colegii mei că Assad ar fi trebuit să fie inclus pe lista celor sancționați. După cum v-a întrebat colegul meu, Danny Cohn-Bendit, cine este - cine sunt - cei care au blocat această decizie în Consiliu? Dl Westerwelle sau cine? Spuneți-ne și vă vom sprijini dacă sunteți sinceră și deschisă cu noi. Cred că acest răspuns vă va aduce sprijin. Analizați-vă mandatul. Veți primi mai mult sprijin din partea noastră dacă ne spuneți mai multe din ceea ce se întâmplă în Consiliu. Haideți, spuneți-ne.

Cred că același lucru se aplică și în cazul coerenței, după cum ați afirmat dvs. și alte persoane. În raportul Albertini pe care îl vom vota săptămâna aceasta, solicităm și noi ca politicile naționale să sprijine pozițiile UE și să vă sprijine pe dvs., iar eu le solicit colegilor mei din Parlamentul European, celor care fac parte din partide aflate la guvernare în țările lor: spuneți-le miniștrilor de externe și prim-miniștrilor dvs. să sprijine politica europeană comună, nu să urmărească doar propriile interese interne, să sprijine inclusiv politica externă, altfel nu vom avea niciodată o politică externă europeană comună pentru care avem nevoie de dvs., Baroneasă Ashton, s-o conduceți, să fiți ambițioasă și îndrăzneață în angajamentele dvs.

La 61 de ani după Declarația Schuman, pe care am sărbătorit-o în urmă cu două zile, avem nevoie mai mult ca niciodată de mai multă integrare europeană. Dorința noastră este foarte concretă: prevenirea conflictelor și gestionarea crizelor civile, dnă Ashton. Solicităm ca în cadrul Serviciului european pentru acțiune externă să se efectueze evaluări de impact independente, ca procedură standard de evaluare calitativă a securității, a drepturilor omului, a efectelor sociale și economice ale fiecărei misiuni PSAC și, de asemenea, avem nevoie de un număr mai mare de personal civil în cadrul acestor misiuni.

[Vorbitoarea a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonașului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

 
  
MPphoto
 

  Nicole Sinclaire (NI). – Dnă președintă, pentru început, îi sunt recunoscătoare colegei mele care tocmai a vorbit despre munca sa neobosită în domeniul drepturilor omului. Dumneaei vorbește despre o politică comună a UE în domeniul afacerilor externe etc. Dar dumneaei împărtășește consternarea mea în fața ipocriziei Uniunii Europene? După cum știm amândouă, UE se opune pedepsei cu moartea și totuși, în declarația comună a președinților Barroso și von Rompuy referitoare la moartea lui Bin Laden se spune că aceasta dovedește că astfel de crime nu rămân nepedepsite. Acest lucru implică acceptarea faptului că pedeapsa cu moartea este o pedeapsă?

 
  
MPphoto
 

  Ulrike Lunacek (Verts/ALE). – Dnă președintă, referitor la observația colegei mele, moartea lui Osama Bin Laden nu a fost o pedeapsă cu moartea. A fost un asasinat, iar eu aș fi preferat ca Statele Unite să îl fi prins și să îl fi adus în fața unei instanțe de judecată.

Totuși, nu vreau ca acesta să fie o critică pentru colega mea.

Dl Barroso nu a dat dovadă de ipocrizie, așa cum afirmă dumneaei. A făcut o declarație. Aș putea să o critic și, după cum am spus, aș fi dorit ca Osama Bin Laden să fie judecat de un tribunal internațional, de exemplu, dar nu așa au stat lucrurile. Cu toate acestea, nu consider că declarația a fost ipocrită, pentru că avem nevoie de o poziție europeană comună. Referitor la pedeapsa cu moartea, cred că lucrurile sunt clare, cel puțin pe acest continent, deși, din păcate, situația nu este la fel de clară în alte părți ale lumii.

 
  
MPphoto
 

  Patrick Le Hyaric (GUE/NGL) . – (FR) Dnă președintă, Baroneasă Ashton, doamnelor și domnilor, cuvintele pe care le-ați folosit în primul dvs. discurs referitor la faptul că doriți să existe un stat palestinian după reconcilierea interpalestiniană sunt foarte importante.

Acest acord palestinian este un eveniment politic extrem de important și, contrar afirmațiilor de aici, Hamas a fost de acord, pentru prima dată, ca OLP și Autoritatea Palestiniană să fie partenerii săi de negocieri. Acceptă granițele din 1967 și condițiile Cvartetului, inclusiv renunțarea la violență. Urmează să fie instituit un guvern de tranziție însărcinat cu pregătirea alegerilor. Așadar, există condițiile necesare pentru ca Statele Unite să recunoască, în luna septembrie, statul palestinian în interiorul granițelor din 1967, cu capitala în Ierusalimul de Est.

Lăsând deoparte afirmațiile dvs. anterioare, Baroneasă Ashton, ce alte măsuri va lua Uniunea Europeană pentru a recunoaște statul palestinian și pentru a promova această idee în cadrul Organizației Națiunilor Unite?

De asemenea, ne puteți spune care sunt inițiativele pe care dvs. și UE intenționați să le întreprindeți pentru a vă asigura că guvernul israelian va plăti veniturile din impozite datorate Autorității Palestiniene?

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonașului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

 
  
MPphoto
 

  Alexander Graf Lambsdorff (ALDE).(DE) Dnă președintă, dle Le Hyaric, sunt total de acord cu dvs. Unitatea dintre Hamas și Fatah chiar este un progres istoric. Acum s-ar putea face progrese și în procesul de reconciliere dintre palestinieni și israelieni. Baroneasa Ashton a spus foarte clar că o a doua flotila ar fi o provocare complet inutilă care ar putea prejudicia acest proces. N-ați vrea ca dvs. și grupul dvs. să renunțați la sprijinirea acestei flotile, la fel cum s-a întâmplat ieri în Parlament cu implicarea semnificativă a Grupului Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică?

 
  
MPphoto
 

  Patrick Le Hyaric (GUE/NGL) . – (FR) Dnă președintă, nu, acea flotilă este reprezentată de societăți civile europene care acționează pentru a ridica o blocadă complet inutilă. Dacă autoritățile publice, statele și noi am fi sprijinit dreptul internațional, nu ne-am fi aflat acum în această situație, iar palestinienii nu ar trăi în închisoarea aceea numită Gaza, unde trăiesc deja de prea mult timp.

 
  
MPphoto
 

  Nikolaos Salavrakos (EFD).(EL) Dnă președintă, felicitări dlui Albertini pentru raportul dumnealui și pentru că s-a referit la principiile și prioritățile PESC și ale politicii de apărare și securitate. Desigur, lumea se schimbă: Uniunea Europeană trebuie să facă față unor provocări uriașe și să ia măsuri serioase în acest sens. Amenințările provocate de sărăcia continuă, excluderea socială a unor grupuri mari de populație, creșterea șomajului, schimbările geopolitice din lumea arabă, mai ales acestea, dezastrele naturale și imigrația reprezintă principalele probleme ale prezentului și prevestesc tensiuni pentru viitor.

În special problema imigrației, care a devenit de curând un punct dureros în relațiile dintre Italia și Franța, a pus Acordul Schengen sub semnul întrebării. În opinia mea, nu putem ignora problema imigrației, ci trebuie să o abordăm în mod precaut și hotărât. Spun da solidarității, dar spun da și menținerii structurilor sociale. Consider că orice dezbatere referitoare la Acordul Schengen trebuie să fie însoțită de modificarea Regulamentului Dublin II.

 
  
MPphoto
 

  Nicole Sinclaire (NI). – Dnă președintă, aș vrea să spun câteva cuvinte de compasiune și sprijin pentru Baroneasa Ashton: de curând, am urmărit o emisiune a BBC unde Jeremy Paxton vă lua un interviu și vă adresa câteva întrebări foarte pertinente, iar dvs. v-ați simțit foarte stânjenită. V-a întrebat cine vă dă ordine în realitate și despre care dintre cele 27 de națiuni puteți vorbi - și cred că aceste întrebări și-au găsit ecoul astăzi în Parlament.

Nu există o politică comună, nu-i așa? Am constatat acest lucru cu ocazia rezoluției ONU privind zona de interdicție aeriană din Libia, când Germania a votat împotrivă. Cum putem avea o politică comună când unul dintre principalele state ale UE votează împotriva altor două state importante ale UE? Aveți o misiune imposibilă.

Cuvintele mele de sprijin - și m-am simțit ușurată să citesc în ziarele de duminică că nu vă veți da demisia - sunt următoarele: din poziția cuiva care critică intens o politică comună a UE și intenția UE de a prelua din suveranitatea țării mele, vă doresc să rămâneți în funcție cât mai mult posibil întrucât, atâta vreme cât rămâneți acolo, nu cred că vom avea probleme cu pierderea suveranității. La urma urmei, atunci când erați președinta Camerei Lorzilor a Regatului Unit și ați reușit să promovați Tratatul de la Lisabona care a creat funcția de 313 000 de lire sterline anual pentru dvs., ați afirmat în repetate rânduri că acesta este doar un exercițiu de a pune lucrurile în ordine și nu un transfer semnificativ de suveranitate. Ați afirmat acest lucru de mai multe ori în Camera Lorzilor. Așadar, mai are vreun rost să vă adresăm întrebări din moment ce nu putem obține un răspuns cinstit?

 
  
MPphoto
 

  José Ignacio Salafranca Sánchez-Neyra (PPE).(ES) Dnă președintă, Baroneasă Ashton, doamnelor și domnilor, elementul central al acestei dezbateri mult prea ample ar trebui să fie situația din Africa de Nord și Orientul Apropiat.

Trebuie să abordăm această dezbatere fără a ridica în slăvi virtuți - Baroneasa Ashton a subliniat în mod corect anumite elemente pozitive; aș sublinia schimbul de informații bun sau, mai degrabă, mai bun, dintre Parlament și Serviciul european pentru acțiune externă - fără a ascunde, totuși, deficiențele, iar vocea rațională a lui Giorgio Napolitano, fost deputat în Parlamentul European și actual președinte al Italiei, ne-a reamintit de curând acest aspect.

Printre aspectele negative și în pofida eforturilor depuse de Baroneasa Ashton se numără utilizarea unor standarde de evaluare diferite în cazul Libiei și al Siriei în cadrul Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite și în cadrul Consiliului de Miniștri al Uniunii Europene. Tot din aspectele negative face parte și situația din tabăra Ashraf, Baroneasă Ashton: cunoașteți rolul pozitiv, constructiv și moderat jucat de grupul meu în dezvoltarea unei politici externe și mă credeți atunci când vă spun că importanța și sensibilitatea dosarului iranian nu mi-au scăpat.

Totuși, în ciuda avertismentelor referitoare la aspectul umanitar adresate serviciilor dvs., colaboratorilor dvs., cabinetului dvs. și directorului dvs. general și în ciuda faptului că v-am prezentat eu însumi un proiect de declarație, nu ați vorbit răspicat până când nu au existat 32 de morți și peste 300 de răniți. Puteți desprinde propriile concluzii din această situație.

Chiar dvs. ați afirmat în această dimineață că trebuie să acționăm și să fim coerenți, mai ales în ceea ce privește protecția drepturilor omului și mai ales prin asumarea unor riscuri, Baroneasă Ashton, atunci când viețile oamenilor se află în pericol.

Întrebarea mea pentru dvs. este următoarea: referitor la disidentul cubanez Juan Wilfredo Soto García, care a fost arestat, bătut și într-un final omorât, sunteți dispusă să solicitați o anchetă care să lămurească aceste evenimente tragice? Dacă ancheta va arăta că există o relație de cauză și efect între bătaia primită și moartea acestuia, sunteți dispusă să condamnați aceste fapte?

 
  
MPphoto
 

  Kristian Vigenin (S&D).(BG) Dnă președintă, dnă Ashton, v-am ascultat discursul cu foarte mare atenție și satisfacție și nu am auzit niciun cuvânt cu care să nu fiu de acord. Totuși, atât în Parlament, cât și în relațiile cu cetățenii, vă veți confrunta cu critici aspre legate de capacitatea dvs. de a demonstra o abordare unică și acțiuni comune.

Tratatul de la Lisabona a creat condiții favorabile pentru ca Uniunea Europeană să poată vorbi cu o singură voce pe scena internațională. Această voce se aude clar prin intermediul dvs. Totuși, vom avea succes doar dacă celelalte voci nu se vor auzi sau vor fi mai ponderate. Situați actuală este total diferită, auzim numai vacarm. Până acum am oferit lumii numai opinii divergente, dincolo de care este dificil să auzim mesajul important pe care dorește să îl transmită Uniunea Europeană.

Dnă Ashton, cred că instituția noastră - Parlamentul European - este aliatul dvs. natural în bătălia dată pentru punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona. Folosiți-ne cât puteți, pentru că astăzi scriem următorul raport referitor la politica externă și de securitate comună și pentru că activitatea extraordinar de dinamică din anul 2011 ne oferă oportunitatea de a pune lucrurile în ordine.

Sunt total de acord că sprijinul acordat de noi țărilor din Africa de Nord, în special Tunisiei și Egiptului, trebuie să fie furnizat în două etape. S-a subliniat deja o etapă pe termen lung. Dar Egipt și Tunisia au nevoie de ajutor acum, anul acesta, și într-un volum mult mai mare decât cel discutat în momentul de față.

Revoluțiile arabe prezintă două aspecte: unul este absența libertății și a democrației, iar celălalt este absența perspectivelor sociale și sentimentul că nu mai există nicio speranță. Revoluțiile vor avea succes numai dacă aceste două probleme vor fi rezolvate concomitent.

La o conferință în Tunisia, organizată de Partidul Socialiștilor Europeni, la care au participat reprezentanți ai partidelor și mișcărilor din întreaga regiune, am solicitat Uniunii Europene un program de urgență care să sprijine procesele democratice acum, imediat. De asemenea, Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor si Democraților din Parlamentul European se implică din ce în ce mai mult în regiune. Menționez acest lucru pentru a sublinia importanța implicării noastre la fiecare nivel.

În final, doresc să spun că săptămâna trecută a fost creată Adunarea Parlamentară Euronest. Este un semnal clar că partenerii noștri estici doresc un dialog mai solid cu Uniunea Europeană. Să nu îi uităm.

 
  
MPphoto
 

  Annemie Neyts-Uyttebroeck (ALDE). – Dnă președintă, cuvintele sunt unelte, cuvintele sunt instrumente și cuvintele pot fi arme în politica externă. Prin urmare, ar trebui să fie folosite cu prudență și cumpătare, dar există situații în care trebuie să fie folosite cu hotărâre.

Aș dori să îi spun Înaltului Reprezentant că m-a durut că nu i-am auzit vocea în primele zile ale ororilor comise de autoritățile siriene. Cred că cetățenii curajoși care au demonstrat - și încă demonstrează - în Siria asumându-și un mare risc și-ar fi dorit chiar mai mult să vă audă vocea. Sunt rare ocaziile în care cineva trebuie să vorbească hotărât imediat. Aceasta a fost una dintre ele.

Permiteți-mi să vorbesc acum despre Orientul Mijlociu. Cred că reținerea impozitelor colectate în Palestina de guvernul israelian este o acțiune neinspirată și, în plus, inconsecventă în raport cu solicitarea adresată autorităților din Ierusalimul de Vest și Fâșia Gaza de a ajunge la o înțelegere - un acord - și de a lua această decizie după ce au ajuns la acest acord. În plus, decizia este extrem de cinică, întrucât este foarte posibil ca Uniunea Europeană să fie obligată oricum să compenseze absența resurselor financiare.

Așadar sunt de acord cu toți colegii mei care au solicitat - la fel ca mine - un impuls nou în favoarea unei soluționări pașnice a conflictului israeliano-palestinian, care trebuie să se bazeze, desigur, pe o soluție care să implice două state.

 
  
MPphoto
 

  Mirosław Piotrowski (ECR).(PL) Dnă președintă, deși Tratatul de la Lisabona, care reglementează politica externă și de securitate comună, a intrat în vigoare, nu s-au schimbat prea multe lucruri. Birourile diplomatice actuale au fost redenumite, dar Uniunea nu și-a consolidat poziția ca actor pe scena internațională.

Ne-am putea întreba dacă o politică comună poate funcționa cu cele 27 de state membre. Astfel de concluzii reies în mod direct din raportul Albertini, care observă că statele membre nu doresc o politică comună, și din declarațiile unor reprezentanți ai acelor state membre care au creat impresia de divizare. Concluzii similare se găsesc și în raportul Gualtieri, care atrage atenția asupra practicii larg răspândite a suprapunerii programelor de apărare și asupra consecințelor acesteia de risipire a resurselor economice limitate. Prin urmare, NATO rămâne în continuare forța efectivă, iar vocile de stânga din Parlament care au formulat în scris o opinie minoritară și au cerut, printre altele, dizolvarea NATO, sunt periculoase și, cinstit vorbind, anarhiste.

 
  
MPphoto
 

  Reinhard Bütikofer (Verts/ALE).(DE) Dnă președintă, Baroneasă Ashton, raportul excelent al dlui Gualtieri referitor la politica de securitate și apărare comună include o analiză importantă a situației actuale. Aș dori să subliniez patru priorități pentru politica de securitate și apărare pe care ar trebui să le urmărim pe parcursul anului viitor.

În primul rând, trebuie să realizăm o evaluare realistă a misiunilor comune, în special o evaluare externă, pe care trebuie să le includem și în conceptele noastre de politică regională. Acest lucru se aplică în special Cornului Africii.

În al doilea rând, trebuie să îmbunătățim procesul de comasare și partajare a capacității militare. Trebuie să ne asigurăm că drumul separat urmat de francezi și britanici este direcționat înapoi la o soluție europeană comună. Agenția Europeană de Apărare are unele idei referitoare la acest subiect. Ar trebui să prezentați aceste idei și să asigurați o dezbatere publică, astfel încât să putem face progrese.

În al treilea rând, avem nevoie de o discuție publică referitoare la o nouă strategie de securitate europeană. Documentul elaborat de dl Solana în 2003 este o contribuție pozitivă în acest sens. Totuși, lumea a evoluat și avem nevoie de o dezbatere publică.

În al patrulea rând, trebuie să ajungem de urgență la un acord cu parlamentele statelor membre cu privire la supravegherea parlamentară comună a politicii de securitate și apărare comune.

Dacă noi, și prin aceasta vreau să spun dvs., Baroneasă Ashton, și Parlamentul, reușim să facem progrese cu politica de securitate și apărare comună în acești patru ani, vom fi mulțumiți de rezultatele noastre.

 
  
MPphoto
 

  Sampo Terho (EFD).(FI) Dnă președintă, aș dori la rândul meu să o salut pe Baroneasa Ashton, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care ne onorează astăzi cu prezența. Acesta este primul meu discurs și aș dori, așadar, să îi salut pe colegii mei deputați din Parlamentul European.

Mă voi referi pe scurt la crearea politicii externe comune a UE. A avea o voce comună, mai puternică, în cadrul politicii noastre externe este cu siguranță un lucru bun, dar acesta nu poate să diminueze importanța, flexibilitatea sau independența politicii externe a statelor membre. Trebuie să ne întrebăm: pe cine reprezintă UE dacă nu statele membre? Trebuie să ne întrebăm din nou: pe cine reprezintă reprezentanții statelor membre, dacă UE îi reprezintă pe ei?

Trebuie să urmărim ca principiu de bază să nu se creeze de două ori aceleași structuri și ca structurile Uniunii să nu se mărească inutil. Cu atât mai mult cu cât nu este foarte sigur că cetățenii UE, în general, doresc integrarea domeniului politicii externe.

 
  
MPphoto
 

  Béla Kovács (NI).(HU) Dnă președintă, Tratatul de la Lisabona, cu modificările sale excesiv de complicate, face dificilă înființarea de instituții și definirea de sarcini. Nici chiar instituțiile actuale nu își pot îndeplini propriile funcții din cauza numeroaselor modificări. Astfel, haosul domnește pretutindeni și toată lumea este confuză.

Se pune întrebarea: ce rost are să înființezi și să conferi competențe Serviciului european pentru acțiune externă, care nu și-a început încă activitatea? Apărarea și securitatea sunt domenii în care, oriunde în lume, este nevoie de reacție și acțiune rapidă. În timp ce se dezbat componența, locația și funcțiile, Uniunea Europeană ratează ocazia de a avea cu adevărat o însemnătate în acest domeniu. După stabilire, ar trebui să funcționeze și să fie eficient. Din acest motiv, trebuie să facem tot ce putem pentru a lansa serviciul cât mai curând posibil.

Din nefericire, în domeniul relațiilor externe, țara care deține în prezent președinția nu poate să traseze un program pentru afacerile externe și politica de securitate și apărare comună și astfel, stimați colegi, nu aveți de ales decât să sprijiniți activitatea dnei Ashton, care are un început foarte dificil.

 
  
MPphoto
 

  Elmar Brok (PPE).(DE) Dnă președintă, Baroneasă Ashton, doamnelor și domnilor, aveți sprijinul nostru în ceea ce privește continuarea dezvoltării Serviciului european pentru acțiune externă (SEAE) și asigurarea funcționării efective a acestuia, dnă Ashton. Acest lucru este valabil mai ales pentru procesul de stabilire a reprezentanțelor, unde este nevoie de îmbunătățiri din cauza fondurilor și a perioadei de timp limitate.

În plus, este o problemă importantă faptul că fiecare ministru european al afacerilor externe consideră că este necesar să revină în Piața Tahrir și să-și fluture propriul steag național. Totuși, în ciuda acestui comportament, trebuie să ne asigurăm că strategia noastră este clară. Este datoria noastră, dar și datoria dvs., să facem acest lucru. Trebuie să utilizăm cele trei funcții pe care Tratatul de la Lisabona le-a reunit și pe care le reprezentați, nu pentru a identifica și apoi a aplica cel mai mic numitor comun între statele membre, ci pentru a prelua inițiativa politică pentru ca poziția comună să dobândească un rol mai important și să fie atât de convingătoare încât celelalte țări să ne urmeze. Este un aspect extrem de important dacă vrem să facem progrese în acest domeniu.

Mai devreme, ați fost de acord cu dl Gualtieri referitor la comasarea și partajarea resurselor. Aș dori să le mulțumesc dumnealui, dnei Muñiz De Urquiza și dlui Albertini. Cu toate aceste, avem nevoie de o abordare tridimensională, care să implice inițiativă, comasare și partajare. Acestea sunt cele trei lucruri de care avem nevoie. Există o mulțime de aspecte pe care le-am putea aduce în discuție aici și care ar necesita repartizarea sarcinilor. Ce progrese facem în cazul Ucrainei? Va izbucni un război între Azerbaidjan și Armenia la sfârșitul verii? Toate semnele indică acest lucru. Desigur, există și întrebări importante referitoare la lumea arabă, despre care au vorbit mulți dintre colegii mei. Cum ar trebui să reacționăm la evenimente precum flotila, care, în opinia mea, reprezintă un act provocator? Cum ar trebui să abordăm problema președintelui Assad? Cum ne putem asigura că organizația iraniană People’s Mujahedin nu va primi niciun sprijin, pentru că mă opun sprijinirii acesteia, dar, în același timp, cum ne putem asigura că tabăra Ashraf nu va fi atacată din nou și că ocupații acesteia nu vor fi uciși? Trebuie să abordăm situația în mod rațional pentru a identifica o poziție comună.

Vă vom ajuta să instituiți Serviciul european pentru acțiune externă (SEAE). Dar așteptăm și acea conducere care va permite luarea deciziilor la un nivel mai înalt și care va convinge statele membre, în ciuda condiției complicate a unanimității. Acest lucru nu va fi posibil decât printr-o conducere convingătoare. Vom aștepta în continuare rezultatele evoluției SEAE.

 
  
MPphoto
 

  Richard Howitt (S&D). – Dnă președintă, aș dori să încep prin a transmite felicitări Vicepreședintelui/Înaltului Reprezentant pentru succesul obținut în negocierea compromisului convenit în cadrul Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile de exprimare ale UE, domeniu în care alții au eșuat. Indiferent de ceea ce cred cei din acest Parlament sau din Europa despre politica noastră externă și de securitate comună, acesta este cel mai important obiectiv realizat în raport cu Tratatul de la Lisabona, o politică externă care se bucură de încredere și respect din partea partenerilor noștri străini.

În calitate de coordonator socialist al activității în domeniul drepturilor omului, aș dori să îl felicit pe Înaltul Reprezentant și pentru analiza strategică a drepturilor omului și pentru angajamentul pe care și l-a asumat în scrisoarea adresată miniștrilor de externe de a integra drepturile omului în dezvoltarea comerțului și în alte politici ale UE, precum și de a obține „rezultate specifice”. Parlamentul i-a solicitat să creeze o Direcție Generală destinată drepturilor omului și democrației și să se întâlnească în mod constant cu apărători ai drepturilor omului în cursul vizitelor sale și îi mulțumim pentru că a respectat această solicitare. Atunci când afirmă că eliminarea pedepsei cu moartea este prioritatea sa personală, Parlamentul trebuie să îi ofere un sprijin puternic.

Grupul nostru sprijină solicitarea dnei Muñiz De Urquiza de a spori vizibilitatea UE în cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului. Susținem și afirmația dlui Albertini că UE trebuie să acționeze, dar și să își exprime o poziție, față de cazurile de încălcare a drepturilor omului. Subliniem concluzia dlui Gualtieri că respectarea drepturilor omului nu poate fi niciodată compromisă. În numele grupului meu, doresc să spun că suntem de acord și cu faptul că palestinienii trebuie să primească înapoi veniturile din impozite.

Aceasta este dezbaterea anuală referitoare la politica externă, iar anul viitor sper să vedem rezultate clare ale evaluării drepturilor omului și progrese semnificative ale integrării culturii drepturilor omului în toate activitățile Serviciului european pentru acțiune externă.

 
  
MPphoto
 

  Anneli Jäätteenmäki (ALDE).(FI) Dnă președintă, evenimentele din Africa de Nord au demonstrat încă o dată că politica externă comună a UE este învechită și ineficientă. Apelurile UE la respectarea drepturilor omului și a democrației seamănă mai ales cu un Don Quijote nebun în armură ruginită care se luptă cu morile de vânt, dacă le raportăm la comerțul cu arme lucrativ practicat de statele membre ale UE.

Șapte dintre cei mai mari vânzători de arme din lume sunt țări ale UE, state membre ale UE, iar armele au fost vândute Libiei, Egiptului, Tunisiei, Bahrainului și Yemenului. Baroneasă Ashton, nu credeți că a venit timpul ca interzicerea comerțului cu arme să devină o prioritate a politicii externe a UE?

Coordonarea celor 27 de politici de securitate și apărare diferite nu este cea mai ușoară sarcină și nu puteți arunca vina exclusiv asupra căpitanului pentru că vasul a eșuat. Statele membre au dreptul la propria politică externă. Totuși, am putea aștepta câteva lucruri de la căpitan, și anume inițiative și idei, și le așteptăm în continuare.

 
  
MPphoto
 

  Struan Stevenson (ECR). – Dnă președintă, după masacrul terifiant de la 8 aprilie din tabăra Ashraf, situația de acolo rămâne critică. În orice moment ar putea avea loc un alt atac sângeros. Tocmai m-am întors de la Bagdad, unde am condus o delegație restrânsă de deputați în Parlamentul European în cadrul unor discuții la nivel înalt cu președintele Irakului și cu membri ai guvernului.

Am intermediat acum o soluție la criza din Ashraf, pe care o cunoașteți, Baroneasă Ashton. Presupune implicarea ONU, a SUA și a UE și are nevoie de încurajarea dvs. activă pentru a-i reinstala pe cei 3400 de refugiați de la Ashraf în SUA, Canada, Australia, Norvegia, Elveția și statele membre ale UE sau în oricare altă țară în care au rude sau cunoștințe. Este singura opțiune prin care se poate evita o altă catastrofă umană și a fost aprobată chiar de persoanele de la Ashraf.

Parlamentul European se bazează pe dvs. să profitați de această ocazie pentru a salva vieți nevinovate și a evita alte violențe și vărsări de sânge.

 
  
MPphoto
 

  David Campbell Bannerman (EFD). – Dnă președintă, Ziua Europei din această săptămână trebuia să fie o celebrare a identității naționale europene. Nu este așa. Marchează înlocuirea permanentă a statelor-națiune europene cu un guvern supranațional al UE, adică un guvern peste statele-națiune. Este un demers opus abordării interguvernamentale prin care statele-națiune cooperează în mod liber, dar nu cedează competențe unei autorități centrale superioare.

Zona de interdicție aeriană din Libia ilustrează această diferență. Organizația interguvernamentală a Națiunilor Unite a convenit asupra stabilirii unei zone de interdicție aeriană la inițiativa unor state-națiune precum Regatul Unit, Franța și Statele Unite, în timp ce state-națiune precum Germania și Rusia s-au abținut din motive proprii justificate. NATO, o altă organizație interguvernamentală, conduce acum operațiunea respectivă prin participare voluntară.

În schimb, organizația supranațională UE s-a opus ferm propunerii lui David Cameron de a institui o zonă de interdicție aeriană. Este ironic faptul că însăși Baroneasa roșie Ashton s-a opus acestei propuneri de stabilire a unei zone de interdicție aeriană, pe care asistentul dumneaei ar fi numit-o „disperare după popularitate”. Lecția desprinsă de aici este că cele mai importante națiuni acționează la nivel interguvernamental, iar organismele supranaționale abia mișcă un deget în timp ce Libia este în flăcări.

 
  
MPphoto
 

  Mario Mauro (PPE).(IT) Dnă președintă, dnă Înalt Reprezentant, doamnelor și domnilor, sarcina dvs., Baroneasă Ashton, este foarte dificilă și purtați pe umeri o povară grea. Sper că veți interpreta întrebarea mea nu ca pe o provocare, ci ca pe un ajutor în direcția reflecției. Baroneasă Ashton, la sfârșitul dezbaterii noastre comune vom vota raportul referitor la rolul Uniunii Europene în cadrul organizațiilor multilaterale.

Acum doi ani, în cadrul audierii desfășurate înainte ca dvs. să vă preluați funcția, v-am întrebat care este poziția dvs. în raport cu ideea ca Uniunea Europeană să aibă un loc unic în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Atunci ați răspuns că nu ați avut timp să vă gândiți la acest lucru. Raportul Muñiz de Urquiza conține amendamentul prezentat de Millán Mon care definește poziția Parlamentului referitoare la această problemă. Care este poziția dvs. astăzi? Ați avut timp să va gândiți la ea în ultimii doi ani?

Baroneasă Ashton, la 17 mai, la Bagdad se celebrează Ziua Europa-Irak. Prezența UE în Irak constă în doi oficiali și un ambasador. Aceste trei persoane acționează în cadrul misiunii britanice. Bănuiesc că ați dori să găsiți resursele necesare pentru a schimba această situație. Ca să vă ajut, v-aș semnala că există șapte oficiali ai UE în Bahamas. Cum se face că insulele Bahamas sunt infinit mai importante pentru soarta Uniunii Europene în comparație cu Bagdadul? Nu ar fi mai bine să avem 17 oficiali în Bagdad, din moment ce suntem pe cale să semnăm primul acord UE-Irak din istoria post-Saddam? Există posibilitatea ca aceștia să rezolve drama din tabăra Ashraf in situ, deoarece sunt sigur că intervenția dvs. personală ar putea duce cu ușurință la o soluționare pozitivă a problemei?

Baroneasă Ashton, ați intervenit deja în problema creștinilor copți din Egipt; totuși, persecuțiile nu numai că au continuat, ci în prezent au devenit un element îngrijorător în contextul așa-numitei „primăveri arabe”. Comunicările Serviciului european pentru acțiune externă încă afirmă că acesta este un conflict între extremiști. Cu toate acestea, creștinii sunt singurii care mor, iar bisericile creștine sunt singurele incendiate în Egipt. Ce ne împiedică că recunoaștem adevărul, să îi spunem pe nume și să îi scoatem pe copți din poziția lor incomodă de ostatici ai unui proiect politic fundamentalist?

 
  
MPphoto
 

  Pier Antonio Panzeri (S&D).(IT) Dnă președintă, doamnelor și domnilor, evenimentele turbulente pline de incertitudini și speranțe care modifică geografia politică pe malurile sudice ale Mediteranei reprezintă din ce în ce mai mult o provocare pentru Europa și politica externă a acesteia. În contextul acestor evenimente, ar trebui să fie din ce în ce mai important ca Uniunea Europeană să se poată baza pe o politică externă solidă și coerentă, capabilă să facă față unui prezent dificil și să facă planuri pentru un viitor problematic, în care relațiile internaționale și lumea se vor schimba profund.

Având în vedere repoziționarea strategică a unor țări precum Statele Unite, China și Rusia și lipsa din ce în ce mai pronunțată a materiilor prime și a resurselor energetice, Europa ar trebui să dezvolte un rol crucial, hotărât, dar dovedește foarte clar că nu este pregătită pentru asemenea provocări.

De ceva timp deja se mișcă prea încet în direcția coordonării politicilor externe și interne ale statelor sale membre. Nu s-a înregistrat niciun progres semnificativ. Acest fapt este dovedit, pe de o parte, de lipsa de vitalitate a acțiunilor politicii sale externe și, pe de altă parte, de încăpățânarea unor țări nostalgice după o perioadă colonială care nu se mai întoarce, care insistă să creadă că își protejează mai bine interesele acționând singure și nedelegând nicio competență autorității europene. Trebui să întoarcem pagina. Baroneasă Ashton, aveți un rol important; vă rog, îndepliniți-l la maximum, întrucât timpul disponibil se scurge rapid.

 
  
  

PREZIDEAZĂ: MIGUEL ANGEL MARTÍNEZ MARTÍNEZ
Vicepreședinte

 
  
MPphoto
 

  Jelko Kacin (ALDE).(SL) Dle președinte, Baroneasă Ashton, reprezentați ambițiile politice ale Uniunii Europene prin intermediul politicii externe și de securitate comune.

Vă solicit să efectuați o vizită în Irak, în persoană, cât mai curând posibil. Trebuie să fiți văzuți în Bagdad și mai ales în Kurdistan.

Americanii vor părăsi locația până la sfârșitul anului și va exista un imens gol după ce aceștia vor pleca. Totuși, Uniunea Europeană nu are o prezență în Irak sau, ca să fim mai exacți, diplomații noștri sunt atât de puțini încât sunt practic invizibili sau nu se pot face văzuți.

Ceea ce se dorește în Irak este prezența noastră și a dvs. personal, cooperare politică și economică.

Salut declarația dvs. de astăzi cu privire la Bosnia și Herțegovina – aceasta a fost o declarație excepțională, dar nu ați reușit să numiți un șef pentru delegația pentru Sarajevo.

Din cauza faptului că nu ați reușit să numiți un șef pentru delegația pentru Sarajevo, le faceți jocurile celor care destabilizează Bosnia și Herțegovina, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Numirea unui șef va pune punct acestui lucru.

 
  
MPphoto
 

  Paweł Robert Kowal (ECR).(PL) Dle președinte, Europa se confruntă astăzi cu două probleme. Prima este nevoia pentru o nouă viziune cu privire la politica de vecinătate. Am fost în Tunisia recent și am văzut cât de mult se așteaptă din partea Uniunii Europene. Suntem permanent în legătură cu Ucraina și știu că și acolo oamenii se așteaptă la mai multe – mai multe oportunități de dezvoltare a cooperării sociale și mai multe contacte, iar aceștia speră că noi nu ne vom retrage în egoismul nostru european.

Sunt conștient că vă este dificil să vă realizați munca, dnă Ashton, fiindcă sunteți de una singură și nu a fost decizia dvs. – așa a fost conceput SEAE – dar se creează impresia că în toamnă credeam că Belarus este cea mai importantă problemă, iar astăzi – precum niște copii care au devenit interesați de altceva – ne concentrăm asupra Africii de Nord. Avem nevoie de a nouă viziune cu privire la politica de vecinătate, iar acest lucru se află astăzi în mâinile noastre. În ultimele luni, ați demonstrat că sunteți o persoană puternică și că sunteți capabilă de această sarcină. Poate că Europa nu ar trebui, în zilele noastre, să se apere de-a lungul unei linii limes, de-a lungul Rinului sau unui alt loc, precum pe timpul Romei antice, ci are trebui să propună o viziune politică îndrăzneață, nu doar una cu privire la politica imigrației, ci o viziune politică. S-ar putea spune că soarta Europei de astăzi, în acest moment istoric, se află în mâinile dvs., dnă Ashton, iar noi ne bazăm foarte mult pe acest lucru.

 
  
MPphoto
 

  Jacek Saryusz-Wolski (PPE). – Dle președinte, în tabăra de la Ashraf au loc atrocități – atrocități pe care, evident, le condamnăm și care ne îngrijorează profund – dar aș dori să o întreb pe dna Ashton ce instrumente folosim, în afară de cuvinte? Luăm în considerare măsuri comerciale, măsuri de ajutor sau alte măsuri concrete și reale, mai degrabă decât persuasiunea, care este inutilă?

În ceea ce privește politica de vecinătate pentru țările de lângă Uniune, cred că aceasta este cea mai importantă parte a portofoliului dvs., dnă Ashton. Aceasta reprezintă nucleul politicii externe, fiindcă dacă dăm greș în această privință, dăm greș în politica externă în totalitate.

Adevărul pur este că suntem în retragere și tratăm vecinătatea sudică și pe cea estică într-o manieră defensivă. Am fost luați prin surprindere. Dna Ashton susține că există furtuni în vecinătate. Acesta este cuvântul pe care l-a folosit. Unde este foaia noastră de parcurs meteorologică? Timpul este un factor cheie în această politică și o resursă rară. În ceea ce privește politica noastră de vecinătate, suntem mereu în urma evenimentelor. Până și revizuirea politicii europene de vecinătate a dnei Ashton și a comisarului Füle este amânată pentru a treia oară – și amânată în biroul acesteia.

Păcatul nostru este că nu acționăm. Politica externă înseamnă acțiuni care schimbă cursul evenimentelor, nu cuvinte, serii de întruniri, încercări de persuasiune inutile și avalanșe de declarații. Trebuie să folosim instrumente reale și dure pentru a schimba lucrurile în Libia, Siria, tabăra de la Ashraf și Belarus. Exemplul statelor membre și așteptarea aprobării de a merge mai departe din partea miniștrilor de externe a devenit doctrina dnei Ashton și domnia sa o tratează ca pe o virtute. Aceasta este abordarea greșită. Aceasta condamnă politica noastră externă la a fi cel mai mic numitor comun și la a fi întotdeauna întârziată. Noi dorim ca Înaltul Reprezentant să conducă, nu să execute.

Dezbaterea noastră are două slăbiciuni. În primul rând, ne mulțumim adesea să condamnăm și să introducem interdicții inutile a vizelor, care sunt instrumente ridicol de slabe. De asemenea, solicităm mai multe fonduri pentru a ne elibera conștiința, dar există foarte multe fonduri arabe care nu sunt investite în democrația arabă și în prosperitatea arabă.

 
  
MPphoto
 

  Libor Rouček (S&D). (CS) Dle președinte, Baroneasă Ashton, doamnelor și domnilor, evenimentele din Africa de Nord și Orientul Mijlociu sunt extrem de importante pentru securitatea și stabilitatea din Europa. Națiunile arabe și musulmane de aici trec printr-un proces de emancipare politică și democratică, care ar putea fi numit „Primăvara de la Praga în varianta arabă”. Tinerii din Tunisia până în Egipt, Yemen, Siria și Bahrain, cer mai multă libertate, democrație și mai multe drepturi ale omului.

Acestea sunt nu numai interesele politice și de securitate ale UE, dar, mai presus de orice, este datoria noastră morală să acordăm asistență extinsă prietenilor noștri arabi în lupta lor pentru emancipare, fiindcă valorile pentru care se luptă aceștia sunt, de asemenea, valorile noastre, iar îndeplinirea și aplicarea cu succes a acestor valori este, de asemenea, o precondiție fundamentală pentru pacea de lungă durată, stabilitate, dezvoltare și prosperitate. Cu toate acestea, asistența extinsă nu trebuie să însemne interferență, fiindcă dezvoltarea societății civile, a democrației și a statului de drept, în opinia mea, rămân responsabilitatea națiunilor arabe și musulmane. Numai în acest mod pot aceste națiuni și societăți să devină părți pe termen lung ale ...

(Președintele l-a întrerupt pe vorbitor)

 
  
MPphoto
 

  Ria Oomen-Ruijten (PPE).(NL) Dle președinte, Baroneasă Ashton, doamnelor și domnilor, permiteți-mi să încep prin a-l felicita pe Înaltul Reprezentant pentru succesul de care s-a bucurat la New York. Consolidarea rolului Europei în cadrul Națiunilor Unite este un lucru bun. Cu toate acestea, acest lucru mă duce spre o serie de întrebări.

Care este mesajul nostru și al dvs. pentru Adunarea Generală? Cum puteți obține o singură poziție comună din partea statelor membre fără a deveni cel mai mic numitor comun? Ce acțiune specifică – dl Daul a întrebat același lucru – vom întreprinde ulterior pentru a ne concepe mesajul?

Dle președinte, ne confruntăm cu toții cu provocări uriașe, la care trebuie să găsim o rezolvare. Aceste provocări nu se regăsesc doar în Bahrain, Yemen, Iran sau Armenia. Acestea se regăsesc și în imediata noastră vecinătate: Belarus, Siria, Egipt și Libia. Aceste provocări sunt foarte reale. Există reprimare, război și violență împotriva minorităților religioase, refugiații curg către noi și s-a făcut un început mult prea lent în stabilirea statului de drept și a democrației.

Baroneasă Ashton, dvs. sunteți o figură importantă, figura reprezentativă a Uniunii Europene. Nu putem permite ca Uniunea Europeană să fie lăsată în urmă în dezacord și indecizie. Aveți un rol crucial de îndeplinit, atât formal, cât și informal, nu numai în culise, dar și în sălile de ședințe și, mai ales, în afara lor. Sunt conștient că trebuie să fiți extrem de precauți, dar trebuie să știți că noi, Parlamentul European, vă sprijinim în încercarea de a convinge statele membre că o abordare comună este meritorie, în încercarea de a realiza o politică externă comună eficientă, coerentă și de a o reprezenta, în încercarea de a aduce cele mai bune persoane în cele mai bune poziții în Serviciul de Acțiune Externă și în încercarea de a consolida poziția Europei și a cetățenilor săi, care contează cel mai mult. Prin urmare, faceți mai mult. Faceți mai mult în Siria și nu sprijiniți soluții pe jumătate gândite.

 
  
MPphoto
 

  Maria Eleni Koppa (S&D).(EL) Dle președinte, dnă Ashton, astăzi dezbatem problemele cheie din domeniul politicii externe a Uniunii și trei texte importante ale Parlamentului European cu privire la rolul Uniunii Europene în lume. Totuși, întrebarea pe care o punem cu toții în dezbaterea de astăzi este, de fapt, dacă există o politică externă comună. Cu Europa care întârzie să ia măsuri și dă impresia că este lașă, slabă și, pentru mult timp, că nu are un cuvânt de spus în privința evenimentelor istorice importante din ultimul deceniu, prin care mă refer la revoltele din lumea arabă, cu statele membre care nu reușesc să adopte o poziție comună în privința Rezoluției decisive 1973 a Consiliului de Securitate al ONU privind Libia, și cu ezitarea Uniunii în ceea ce privește Siria, mă întreb dacă nu cumva există deja un răspuns practic la această întrebare.

Am avut speranțe mari ulterior intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Cu toate acestea, dacă Consiliul nu se poate ridica la înălțimea așteptărilor, când egoismul național și strategiile personale au întâietate în luarea deciziilor, Europa și idealul european au pierdut încă o bătălie.

 
  
MPphoto
 

  Michael Gahler (PPE).(DE) Dle președinte, sunt de aceeași părere cu colegii mei deputați în privința abordării nefericite și inconsistente a guvernelor individuale în ceea ce privește provocările cu care ne confruntăm în prezent. Mă alătur, de asemenea, Baronesei Ashton în solicitarea ca dezbaterea să fie extinsă spre a include guvernele naționale. Aș dori să întreb în mod specific ce beneficii speră să obțină guvernul A sau guvernul B prin forțarea unilaterală sau blocarea unei decizii. Care este beneficiul? Trebuie să fie mai mare decât impactul pe care îl putem obține prin acțiunea unită a Uniunii. Cred că unor guverne le-ar fi greu să-și explice acțiunile.

Totuși, sunt sigur că trecem prin durerosul proces de a învăța din greșelile noastre. Criza financiară și criza datoriilor au avut, într-o oarecare măsură, un impact benefic prin crearea unei cooperări mai largi, mai ales în ceea ce privește politica externă și de securitate comună. Alți vorbitori s-au referit la coordonare și utilizare în comun. La 8 aprilie, personalul militar al UE a depus 300 de proiecte din partea statelor membre din această zonă. Aș dori să știu ce aveți de gând să faceți acum cu aceste proiecte. Există planuri să folosim această inițiativă pentru a iniția cooperarea structurală permanentă care nu a fost pusă încă în aplicare? Vă veți asigura că Agenția Europeană de Apărare și personalul militar al UE dețin responsabilitatea principală pentru implementarea acestei inițiative?

Dl Bütikofer a enumerat patru priorități pentru anul viitor, pe care le sprijin în mare măsură. De mai multe ori, Parlamentul European a solicitat elaborarea unei Cărți albe privind politica de securitate și apărare. Care este părerea dvs. în această privință? Sunteți pregătiți să reuniți unitățile existente din serviciul dvs., care lucrează la aceste întrebări, într-un singur departament care ar putea fi numit sediul operațional?

 
  
MPphoto
 

  Luis Yáñez-Barnuevo García (S&D).(ES) Dle președinte, aș dori în primul rând să vă felicit pentru munca depusă, Baroneasă Ashton. Dacă nu vă deranjează că spun acest lucru, sunteți ca o furnică harnică, care obține rezultate încetul cu încetul, în timp ce greierii cântă și trândăvesc în statele membre.

Doamnelor și domnilor, iertați-mă că nu elaborez mai mult, întrucât colegii din grupul meu și colegii deputați din alte grupuri și-au exprimat aceleași păreri. Doresc doar să expun patru puncte de vedere, care ar putea fi percepute ca puncte de sprijin pentru a vă ajuta să acționați, elemente care să vă sprijine să elaborați o politică externă și de securitate comună care să-și merite și mai mult numele.

În primul rând, spre deosebire de situația altor aspecte, opinia publică europeană este 6570 % în favoarea unei politici externe și de securitate comune.-

În al doilea rând, chiar acest Parlament, cu excepția unei minorități eurosceptice, sprijină acțiunea europeană federală, mai presus de toate, în politica externă și de securitate.

În al treilea rând, cele mai pro-europene, mai pro-federaliste state membre, care există: formați o alianță cu acestea ...

(Președintele l-a întrerupt pe vorbitor)

 
  
MPphoto
 

  Francisco José Millán Mon (PPE).(ES) Dle președinte, aș dori să încep cu două observații inițiale. Prefer dezbaterile individuale în locul unei dezbateri comune. Avem de a face cu două probleme separate, care merită o discuție independentă și detailată. Între timp, aș dori să repet cuvintele dlui Salafranca Sánchez-Neyra cu privire la moartea dizidentului cubanez, dl Soto.

Permiteți-mi să fac trei comentarii suplimentare.

Din păcate, atunci când speram cu toții că vom putea să ne concentrăm asupra rolului extern al Uniunii Europene în acești ani, grava criză economică și financiară ne-a solicitat toate eforturile. Totuși, un mare număr de provocări externe, mai ales în vecinătatea mediteraneană, nu ne permit să așteptăm. Uniunea Europeană trebuie să aibă o prezență politică și economică în procesele de schimbare care au loc în lumea arabă.

Sărbătoresc, de asemenea, Baroneasă Ashton, faptul că vocea Uniunii Europene în cadrul Adunării Generale a Națiunilor Unite s-a făcut în sfârșit auzită săptămâna trecută la New York, ca urmare a unui vot care a primit sprijin larg. Vă felicit pentru acest lucru, având în vedere dezastrul de anul trecut care a ridicat întrebări de îngrijorare cu privire la rolul Uniunii Europene în lume și în cadrul organizațiilor internaționale.

Totuși, voturile europene divergente privind Rezoluția 1973 a Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite evidențiază dificultățile enorme – subliniez, dificultăți enorme – care ne așteaptă în elaborarea unei politici de securitate și apărare comune eficiente.

Pentru a rezuma, Baroneasă Ashton, dvs. și dl Van Rompuy, care are, de asemenea, multe responsabilități în aspectele externe, aveți sarcina uriașă de a convinge statele membre de necesitatea unei acțiuni externe unite și coerente. Amândoi va trebui să lucrați din greu pentru a presa, trage și conduce, într-un moment din istorie pe care plănuisem să-l abordăm cu noile instrumente ale Tratatului de la Lisabona.

 
  
MPphoto
 

  Marek Siwiec (S&D).(PL) Dle președinte, haideți să nu ne mai plângem de faptul că nu avem o politică europeană comună. În unele domenii avem o politică comună, iar în altele nu. De fapt, în ceea ce privește politica de vecinătate, avem în funcțiune o politică comună. Noile state membre sunt capabile să sprijine într-un mod unic vestul în Africa de Nord, fiindcă vestul nu are credibilitatea necesară. Acea credibilitate este furnizată de cei care au trecut prin revoluții în țările din Europa de Est. În est, ne interesează pe toți aceste chestiuni – în est, la fel de mult ca și în vest. Totuși, vechile state membre au fondurile necesare, au mijloacele necesare. Avem nevoie de acele fonduri pentru a realiza o politică de vecinătate comună, atât în est, cât și în sud, și pentru a ne construi credibilitatea.

Dacă tot vorbim despre politica din domeniul apărării – ce fel de politică de apărare este cea în care Europa nu are o armată? Șaizeci de aeronave operează deasupra Libiei – 60 de aeronave surde și oarbe. Nu există niciun serviciu secret, iar aceste aeronave nu sunt în măsură să-și îndeplinească misiunea în mod eficient. Dacă americanii nu s-ar fi alăturat misiunii de la început, misiunea nu ar fi reușit. Nu ar fi avut niciun efect. Așa că să nu ne mai plângem că nu avem o politică comună. Atât timp cât nu avem o armată comună, nu vom avea o politică de securitate și apărare comună.

 
  
MPphoto
 

  Arnaud Danjean (PPE).(FR) Dle președinte, Baroneasă Ashton, criza din Libia a arătat, din păcate, din nou, dificultățile Uniunii Europene de a exista din punct de vedere diplomatic și militar. Totuși, ar fi foarte nedrept să vă învinovățim exclusiv pe dvs. pentru lipsa de voință politică arătată de către Uniune, chiar dacă mulți dintre noi cred că s-ar fi putut și ar fi trebuit să fie luate acțiuni mai decisive.

Este, de asemenea, adevărat că o mare parte din responsabilitatea pentru această inabilitate de a elabora o politică coerentă, eficientă și vizibilă în această privință aparține statelor membre, în timp ce SUA s-a bazat foarte mult pe acțiunile Europei. Lăsând la o parte criza din Libia, totuși, trebuie să avem în vedere evenimentele strategice majore care înseamnă că nu trebuie să renunțăm la ambiția de a avea o politică de securitate și apărare comună, așa cum este consacrată în Tratatul de la Lisabona, iar dvs., Baroneasă Ashton, trebuie să continuați să inspirați, să sprijiniți și să vorbiți în numele acesteia.

Împreună, constrângerile fiscale fără precedent din bugetele pentru apărare, multiplele crize internaționale și redistribuirea strategică a Statelor Unite sunt factori semnificativi care ne forțează să ne luăm soarta în propriile mâini. În fața acestor multiple crize și amenințări, nu putem să predăm pur și simplu cheile prietenilor și aliaților noștri din SUA sau NATO. Nici Statele Unite, nici NATO, nu au putut să încheie în 2008 conflictul dintre Georgia și Rusia, de exemplu, și nici Statele Unite, nici NATO nu pot respecta armistițiul curent de acolo. Cea care are legitimitate completă este misiunea europeană.

Putem vedea clar în Libia că Statele Unite nu au dorit să se afle în prima linie și că acțiunea minimă a NATO este insuficientă.

Baroneasă Ashton, politica de securitate și apărare comună nu este doar ceva realizat într-o perioadă de 10 ani sau doar o ambiție cuprinsă în tratate. Este, de asemenea, o cerință strategică, iar dvs. trebuie să vă aflați în prim plan, luând inițiativele necesare.

(Aplauze)

 
  
MPphoto
 

  Andrey Kovatchev (PPE).(BG)(înregistrare defectuoasă)

Dle președinte, devine evident faptul că administrațiile din unele capitale ale Uniunii noastre încep să realizeze ce înseamnă Tratatul de la Lisabona și au dificultăți în adoptarea unei inițiative de politică externă care nu provine de la aceștia. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de o conducere europeană puternică, care va avea curaj dacă este nevoie să bată cu pumnul în masă și să solicite adoptarea unei poziții comune. Fac apel, bineînțeles, și la statele membre, să nu încerce să renaționalizeze politica noastră externă și să vă sprijine, dnă Ashton.

Avem nevoie nu numai de o diplomație europeană puternică, dar și de capacități civile și militare eficiente, astfel încât să nu fim în momentul de față numai cel mai mare, deși „știrb”, donator de ajutor pentru dezvoltare și ajutor umanitar din lume, dar și un actor serios în politica globală. Eu cred că propriile capacități militare ale Uniunii Europene vor furniza, de asemenea, sprijin aliaților noștri din SUA și NATO, atât din punct de vedere politic, cât și militar, mai ales în privința vecinilor noștri apropiați. Orice conflict confirmă acest lucru.

Sprijin coordonarea și utilizarea în comun a resurselor noastre de apărare și integrarea politicii noastre de securitate și de apărare. Avem nevoie de o strategie de securitate și de apărare comună. Totuși, o politică externă europeană eficientă și propriile capacități de apărare fără un serviciu de inteligență propriu și un instrument de a aduna informații este ca și cum am avea o casă fără acoperiș. Această chestiune trebuie adăugată din nou în agendă. Fie statele membre trebuie să aibă un schimb de informații mai eficient cu serviciul extern și Uniunea Europeană, fie Uniunea Europeană trebuie să aibă propriile canale de informații și analiză.

În cele din urmă, aș dori ca dvs., dnă Ashton, să ridicați, de asemenea, problema unei implementări mai serioase a angajamentelor de readmitere a țărilor sigure cu care noi, Uniunea Europeană, am încheiat astfel de acorduri.

 
  
MPphoto
 

  Alojz Peterle (PPE).(SL) Dle președinte, în viitor, ne putem aștepta doar la și mai multe provocări în domeniul politicii externe și de securitate, ceea ce face ca accentul pe credibilitate să fie și mai important. Fără credibilitate, nu putem fi eficienți.

Credibilitatea înseamnă, înainte de toate, respectarea valorilor și principiilor noastre. Dnă Ashton, sunt de acord cu dvs. în privința faptului că nu trebuie să uităm originea din care s-a născut Uniunea Europeană.

Cu mulți ani în urmă, aceasta punea omul în prim plan. Să onorăm demnitatea umană și identitățile culturale și să aducem o și mai mare contribuție dialogului intercultural.

Lumea se așteaptă ca Uniunea Europeană să joace un rol mai puternic, nu să aibă 27 de politici externe individuale. O mai mare unitate nu înseamnă că trebuie să ne pierdem diversitatea.

În concluzie, aș sublinia trei aspecte:

– primul: trebuie să deblocăm impasul din Bosnia și Herțegovina, întrucât este posibilă izbucnirea de noi violențe;

– al doilea: trebuie să găsim urgent un mod de a construi o relație unificată și strategică cu Turcia, care nu a fost menționată mai deloc astăzi;

– al treilea: mă bucur să văd hotărârea voastră cu privire la tabăra Ashraf; vocea noastră care se opune violenței împotriva civililor trebuie să fie clară și decisivă acolo și în orice loc din lume.

 
  
MPphoto
 

  Alejo Vidal-Quadras (PPE). (ES) Dle președinte, în data de 29 iulie 2009, trupele irakiene au luat cu asalt în mod violent tabăra de refugiați de la Ashraf și au împușcat sau au omorât din bătaie 11 persoane care locuiau acolo. Atacul a fost repetat anul acesta la 8 aprilie, când au fost ucise 35 de persoane, fie prin răni de glonț, fie fiind strivite de blindate.

Baroneasă Ashton, ați fost avertizată cu luni în urmă de deputații din Parlament că acest ultim masacru va avea loc și v-am rugat în repetate rânduri să luați măsuri în această privință.

Ați ignorat avertismentele noastre luni de zile și ați reacționat doar după catastrofă. Deși mai bine mai târziu decât niciodată, următoarea agresiune ar putea fi o baie de sânge de proporții îngrozitoare dacă nu reușiți să adăugați chiar acum această criză umanitară la principalele priorități ale ordinii dvs. de zi.

Există o soluție, așa cum v-a explicat dl Stevenson. Sperăm că veți lua măsuri imediate și ferme pentru a face posibil acest lucru și salutăm angajamentul pe care vi l-ați asumat în această dimineață.

Trei mii patru sute de bărbați și femei fără apărare, înconjurați de tancuri, ne privesc, având încredere că acțiunile noastre se vor ridica la nivelul valorilor noastre. Parlamentul a făcut, face și va face tot ceea ce îi stă în putere. Vă cerem să aveți același interes în salvarea acestor vieți.

Dacă acționați așa cum sperăm, ne veți avea de partea dvs. Dacă nu, conștiința dvs. și această Cameră vă vor cere socoteală.

 
  
MPphoto
 

  Dominique Baudis (PPE) . – (FR) Dle președinte, Uniunea Europeană a impus în sfârșit sancțiuni împotriva Siriei. Din păcate, totuși, se pare că a făcut acest lucru cu anumite emoții, având grijă să nu pună sub semnul întrebării conducerea regimului din Siria.

Această lipsă de hotărâre și claritate este interpretată în mod evident de către demonstranți drept o formă de abandon și de către autorități drept indulgență, permițându-le să mărească gradul de reprimare, o reprimare atât de crudă încât este de neimaginat că Siria ar putea fi aleasă să facă parte din Consiliul ONU pentru drepturile omului în condițiile în care reprezentanții țării refuză chiar acum accesul observatorilor ONU în orașul Deraa, scena teribilelor violențe împotriva civililor neînarmați.

Primirea Siriei în Consiliul pentru drepturile omului ar reprezenta o insultă adusă victimelor și familiilor acestora și o încurajare pentru acel regim de a folosi forța brută împotriva propriilor cetățeni, arătând o desconsiderare completă pentru valorile pe care Consiliul pentru drepturile omului se presupune că le susține.

Așadar, Baroneasă Ashton, ce opțiuni diplomatice vizați pentru a evita un astfel de dezastru?

 
  
MPphoto
 

  Anna Ibrisagic (PPE).(SV) Dle președinte, din moment ce am la dispoziție doar un minut, voi fi foarte concisă. Doi dintre colegii mei deputați au menționat deja conflictul din Nagorno-Karabakh și faptul că situația de acolo devine și mai complicată. Toate rapoartele indică, de asemenea, că situația s-a schimbat dramatic în ultimele săptămâni. Având în vedere că anumite mișcări militare pot fi observate în zonele din Azerbaidjan ocupate de Armenia, cu alte cuvinte Nagorno-Karabakh, întrebarea mea este dacă dvs., Baroneasă Ashton, sunteți conștientă de evoluția situației și dacă luați măsuri pentru a preveni o posibilă escaladare, nu numai în acest conflict, dar și în teritoriile ocupate din Georgia? Aș dori doar să aduc această chestiune în discuție ca un punct de plecare și am să vă trimit, de asemenea, o întrebare scrisă mai târziu. Vă mulțumesc.

 
  
MPphoto
 

  Ana Gomes (S&D). – Dle președinte, cum poate fi UE o forță pentru lege și securitate umană fără a identifica sau a judeca criminalii care lasă refugiații să moară în zona mediterană. Baroneasă Ashton, Bashar al-Assad ar trebui nu numai să fie în fruntea listei celor supuși sancțiunilor UE, ci ar trebui să fie pus și pe lista criminalilor care vor fi judecați de către CPI sau curțile europene pentru reprimarea brutală a cetățenilor din Siria.

În Libia, în afara biroului din Benghazi, UE ar fi trebuit deja să aducă EUFOR, nu numai pentru a sprijini ajutoarele umanitare pentru oamenii care au fost atacați în Misrata, ci și pentru a pune în aplicare embargoul asupra armelor la granițele maritime sau terestre, așa cum a fost recomandat de către acest Parlament. Pentru acest lucru, nu avem nevoie de nicio altă rezoluție sau solicitare ONU; tot ceea ce ne trebuie este voința politică a statelor membre. Dacă veți lua inițiativa, dnă Ashton, și veți confrunta guvernele UE în privința responsabilităților acestora, acest Parlament vă va sprijini puternic. În cele din urmă, deoarece reconcilierea palestiniană este un pas major ...

(Președintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

 
  
MPphoto
 

  Antonyia Parvanova (ALDE). – Dle președinte, în timp ce tulburările din Orientul Mijlociu și Africa de Nord necesită ca Uniunea Europeană să joace un rol mai important în regiunea mediteraneană, aș dori să aduc în discuție problema celei de a doua flotile pentru Gaza.

Ne amintim cu toții de rezultatul primei flotile și de consecințele sale pentru discuțiile și încercările de a relua procesul de pace din Orientul Mijlociu. După cum ați menționat, dnă Vicepreședinte/Înalt Reprezentant, vă îndoiți că o nouă inițiativă de acest fel s-ar termina într-un mod mai pozitiv. Aș dori să vă întreb dacă ne puteți da informații în privința nevoilor umanitare actuale din Gaza, precum și în privința bunurilor și sprijinului canalizat în momentul de față prin punctele de trecere existente din Israel și Egipt. Ați luat legătura, sau aveți de gând să faceți acest lucru, cu statele membre și autoritățile israeliene pentru a discuta evoluția acestei inițiative și, poate, pentru a propune a contribuție pozitivă a Uniunii Europene care ar putea duce la un rezultat mai responsabil?

 
  
MPphoto
 

  Heidi Hautala (Verts/ALE). – Dle președinte, comentariile mele sunt pentru Baroneasa Ashton.

Vicepreședinte/Înalt Reprezentantă, ați auzit foarte clar în această dimineață că Parlamentul va sprijini în totalitate rolul dvs. de conducere și vă solicită să luați inițiativa în privința politicii externe și de securitate comune. Ați auzit, de asemenea, multe întrebări ale colegilor deputați despre cine și care dintre statele membre blochează eforturile noastre comune. Sugestia mea pentru dvs. ar fi ca, acum că Serviciul european de acțiune externă pune în aplicare regulamentele sale cu privire la accesul la informații și documente, să faceți din acesta o organizație modernă care să fie accesibilă cetățenilor și care să nu trateze politica externă ca și cum ar fi numai domeniul unor diplomați secretoși. Sunt convinsă că aceasta este cea mai bună modalitate de a mări eforturile noastre comune pentru o politică externă și de securitate cu adevărat comună.

 
  
MPphoto
 

  Peter van Dalen (ECR).(NL) Dle președinte, Baroneasă Ashton, există o amenințare majoră în Orientul Mijlociu. Există discriminare, inclusiv discriminare structurală, împotriva creștinilor din diferitele țări islamice. Comunitatea creștină din Irak a fost deja mai mult decât înjumătățită. Acum vedem același lucru întâmplându-se în Egipt. Au loc atacuri asupra comunității copte antice, există cazuri nenumărate de hărțuire zilnică, căsnicii forțate și este aproape imposibil să se construiască o biserică. În februarie, am primit aici 60 de copți și aceștia au solicitat ajutor.

Prin urmare, am două solicitări, Baroneasă Ashton. Adăugați copții ca prioritate principală în politica dvs. Trebuie să oprim discriminarea sistematică împotriva acestora. În al doilea rând, la 20 ianuarie, am solicitat, în acest Parlament, o strategie UE cu privire la libertatea religioasă și monitorizarea permanentă a unei astfel de politici. Transformați acest lucru în realitate, vă rugăm. Aș aprecia reacția dvs. Vă mulțumesc pentru răbdare.

 
  
MPphoto
 

  Ilda Figueiredo (GUE/NGL).(PT) Dle președinte, politicile externe, de securitate și de apărare ale Uniunii Europene sunt, în primul rând, politici de apărare a intereselor economice și geostrategice ale puterilor europene. Tot mai mult, acestea se aliniază la Statele Unite și Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), plasând cooperarea și ajutorul pentru dezvoltare pe locul doi.

Rezultatele acestui lucru sunt extrem de catastrofice, după cum este evident din cazurile din Afganistan, Palestina, Irak, Libia și alte țări. În general, există o politică a standardelor duble care protejează interesele economice ale producătorilor de arme europeni, care au încasat milioane vânzând arme dictatorilor care le-au folosit ulterior pentru a masacra proprii cetățeni și pe cei ai țărilor vecine.

În consecință, unele dintre întrebările cheie care se ridică din această dezbatere sunt dacă politicile cu privire la comerțul cu arme vor fi în cele din urmă schimbate și ce se poate face mai exact pentru a pune capăt politicilor expansioniste și aducătoare de război ale Israelului ...

(Președintele a întrerupt-o pe vorbitoare)

 
  
MPphoto
 

  Jaroslav Paška (EFD). (SK) Dle președinte, Baroneasă Ashton, ne este tuturor clar că nu ne putem aștepta să puneți în aplicare operațiuni de securitate extinse în zonele de criză de pe cuprinsul globului în timpul scurt care a trecut de la crearea biroului dvs.

Pe de altă parte, biroul dvs. vă pune deja la dispoziție o sferă întinsă de negociere în orice loc în care UE poate avea un rol util prin opiniile și influența sa politică. Una din problemele care afectează în mod direct UE și în cazul căreia este necesară găsirea unei soluții prin negocieri sensibile la masa rotundă este ocuparea teritoriului UE de către armata turcă în Cipru.

Turcia este un partener privilegiat al UE și, la suprafață, declară un interes clar în a deveni partener plin al grupului nostru european. Prin urmare, sunt convins că ar trebui să faceți uz de potențialul pe care îl aveți deja la dispoziție prin intermediul rolului dvs. pentru a rezolva această problemă dificilă, în care UE este direct implicată.

 
  
MPphoto
 

  Andrew Henry William Brons (NI). – Dle președinte, este de la sine înțeles că politica externă și de securitate reprezintă rolul definitoriu al unui stat suveran. Transformarea acesteia într-un rol al unei autorități supranaționale ignoră sau devalorizează aspectul vital al relațiilor dintre statele membre sau este, de fapt, o recunoaștere a faptului că nu mai sunt state suverane.

Nu este nimic în neregulă cu o politică UE de evitare a tuturor războaielor europene, dar resping supoziția că este necesară renunțarea la suveranitate pentru a obține acest lucru. Ar trebui, de asemenea, ca fiecare stat european să aibă funcția de a apăra marile realizări ale Europei de fenomenul de distrugere sau atenuare. Războaiele agresive în care națiunile europene nu au niciun interes legitim trebuie evitate cu orice preț. În mod egal, nu trebuie să ne implicăm în agitația din culise într-o încercare ipocrită de a planta așa numitele „valori europene” pe pământ neospitalier.

Trebuie să evităm ca Europa să devină depozitul emigranților din lumea a treia. Culturile acestora sunt produsul unor popoare diferite. Aduceți populația lumii a treia în Europa ...

(Președintele l-a întrerupt pe vorbitor)

 
  
MPphoto
 

  Marco Scurria (PPE).(IT) Dle președinte, doamnelor și domnilor, îi mulțumesc Baronesei Ashton pentru raportul pe care ni l-a prezentat astăzi. Totuși, aș dori să subliniez faptul că opinia publică din Europa nu este, din păcate, conștientă de prezența Uniunii Europene. După cum mulți dintre colegii mei deputați au menționat, politica noastră externă este încă într-o fază rudimentară, astfel cum se poate vedea din anumite evenimente care au avut loc în ultimele zile.

Europa nu poate să nu se implice în problema taberei de la Ashraf: este o tabără unde este măsurată nu numai politica internațională, ci și protejarea drepturilor omului. Este de datoria noastră să intervenim în acea parte de lume, precum și în Siria. Această țară este într-o situație foarte gravă, în care drepturile omului și șansa de a se opune unui guvern de dictatură trebuie să intereseze Uniunea Europeană ...

(Președintele l-a întrerupt pe vorbitor)

 
  
MPphoto
 

  Boris Zala (S&D). – Dle președinte, o singură remarcă: Eu cred că politica externă, care este din ce în ce mai activă, a Ankarei prezintă noi provocări și oportunități pentru politica externă a Europei. Dnă Înalt Reprezentant, eu cred că este necesar să deschidem un dialog instituționalizat cu privire la problemele strategice cheie, precum politica energetică, stabilitatea în regiunile Balcanilor de Vest și Caucaz, dosarul nuclear al Iranului sau deșteptarea democratică în desfășurare în Orientul Mijlociu.

Turcia, în special, poate juca un rol constructiv în a sprijini UE să consolideze victoriile deșteptărilor democratice recente din Orientul Mijlociu. Totuși, un astfel de dialog nu trebuie să înlocuiască, ci să completeze și să întărească traseul de aderare al Turciei.

 
  
MPphoto
 

  Președinte. – Dl Albertini are acum cuvântul pentru două minute, cât i-au mai rămas ca raportor.

 
  
MPphoto
 

  Gabriele Albertini, raportor.(IT) Dle președinte, în primul meu discurs am avut la dispoziție patru minute și am folosit doar două minute din cele alocate. Acum, că am două minute, aș dori să solicit să mi se permită să am la dispoziție patru minute pentru discursul meu final.

 
  
MPphoto
 

  Președinte. – Aveți dreptate, aveți patru minute. Ați spus că ați folosit două, deci mai aveți două minute la dispoziție, în acest caz.

Aveți la dispoziție patru minute pentru discurs.

 
  
MPphoto
 

  Gabriele Albertini (PPE).(IT) Nu, dle președinte, în primul meu discurs am vorbit timp de două minute și aveam la dispoziție patru minute ...

 
  
MPphoto
 

  Președinte. – Dle Albertini, aveți la dispoziție patru minute pentru două discursuri. Ați utilizat două minute. Vă rog să luați cuvântul și vom fi flexibili, dar evident nu vreau să ajungem într-un punct în care nimeni nu vă va auzi. Doresc să fiți auzit, iar dacă vom irosi alte cinci minute, nimeni nu va asculta ce aveți de spus.

 
  
MPphoto
 

  Gabriele Albertini (PPE).(IT) Dle președinte, din moment ce nu voi reuși să spun ce am de spus în două minute, voi renunța la discursul meu.

 
  
MPphoto
 

  Președinte. – Vă mulțumesc, dle Albertini. Vă suntem cu toții recunoscători și este păcat că nu vă putem asculta.

 
  
MPphoto
 

  Roberto Gualtieri, raportor.(IT) Dle președinte, doamnelor și domnilor, cred că dl Albertini avea dreptate, întrucât în calitate de raportor avea la dispoziție patru minute pentru discurs și două pentru răspuns. Prin urmare, îmi permit să evidențiez că ar trebui să aibă cele patru minute ale sale.

Din partea mea, eu cred că aceasta a fost o dezbatere folositoare și importantă, care demonstrează cât de unit este Parlamentul și cât este de pregătit să-și ofere sprijinul pentru o acțiune externă consistentă și eficientă a Europei. Am auzit nu numai acuzații pentru limitările evidente arătate de către Europa în evenimentele recente, dar și propuneri oferind o modalitate de parteneriat strategic între Parlament și alte instituții pentru a transforma Europa într-un actor credibil în chestiunile de securitate și apărare. Cred că acest parteneriat va fi nu numai o oportunitate, dar și o necesitate, fiindcă, dacă ceea ce s-a spus aici este adevărat, și anume că abordarea integrată a Europei este potențialul său principal, realizarea acestei abordări integrate va necesita sprijinul unui organism investit cu puteri legislative și bugetare clare. Și din acest motiv, cred că ar trebui să găsim o soluție echilibrată în ceea ce privește cooperarea interparlamentară.

A devenit clar, în urma acestor discuții, cum trebuie să acționăm. Trebuie, în primul rând, să evaluăm posibilitățile oferite de Tratat: prin intermediul cooperării structurale permanente și al articolului 44, care face posibilă delegarea unei sarcini pentru a fi îndeplinită de un anumit stat membru, dar în limitele unui cadru procedural UE, care nu este același lucru ca renaționalizarea. Trebuie să ne folosim de structurile existente – începând cu Serviciul european de acțiune externă – și să ne propunem sarcini ambițioase în domeniul capacităților. Bineînțeles, trebuie să știm, de asemenea, cum să oferim competență de conducere.

Am dori să-i mulțumim Baronesei Ashton pentru angajamentul său și pentru declarațiile importante pe care le-a făcut. Este un gând atrăgător, după cum a spus domnia sa, că un grup mic poate face lucruri mărețe, dar Europa este o putere foarte civilizată, care nu-și poate diminua responsabilitățile.

 
  
MPphoto
 

  Președinte. – Dle Albertini, vă rog să mă scuzați. Am aflat exact care era situația. Ați avut patru minute plus două. Ați vorbit timp de trei minute în primul dumneavoastră discurs. Prin urmare, aveți la dispoziție trei minute rămase și vom continua cu toată flexibilitatea de care este nevoie.

 
  
MPphoto
 

  Gabriele Albertini, raportor.(IT) Dle președinte, doamnelor și domnilor, în timpul unei audieri a Comisiei pentru afaceri externe, un membru a pus o întrebare tăioasă Înaltului Reprezentant/Vicepreședintelui. Acesta a spus că atunci când Henry Kissinger a fost criticat pentru atitudinea de izolare a Statelor Unite, mai ales în ceea ce privește Uniunea Europeană, acesta a răspuns „Nu există un coleg ministru de externe sau un număr de telefon la care pot suna să vorbesc cu Europa”.

Membrul a întrebat-o atunci pe Baroneasa Ashton „Există un ministru de externe sau un număr de telefon la care acesta să poată suna acum?” Răspunsul foarte britanic al acesteia a fost: „Da, eu îndeplinesc acea funcție, deși mi se spune Înaltul Reprezentant/Vicepreședintele, și nu ministru de externe. Există, de asemenea, un număr de telefon, dar răspunde un robot care spune să apeși 1 pentru poziția britanică, 2 pentru poziția franceză, 3 pentru cea germană și așa mai departe”.-

Baroneasă Ashton, ați auzit discursurile multora dintre colegii mei deputați, iar acest mesaj este cuprins, de asemenea, în raportul meu. Auziți multe voci în lume, dar o ascultați pe a noastră – a Parlamentului – mai mult, fiindcă noi sprijinim întotdeauna o politică europeană, nu numai pe cea a statelor membre, cărora le răspundeți în Consiliu, sau pe cea a Comisiei, căreia îi răspundeți în locurile adecvate.

Aș dori să existe un al treilea loc în care v-ați putea exprima a treia loialitate. Acest loc este în mijlocul acestei Camere, în spatele podiumului, fiindcă dvs. sunteți Consiliul, Comisia și, de asemenea, Parlamentul. Eu cred că acest dialog trebuie să fie dezvoltat și consolidat pentru a obține o legitimitate democratică pentru politica noastră externă, condusă și controlată de cetățenii europeni. Noi vă vom sprijini în îndeplinirea acestui rol.

 
  
MPphoto
 

  María Muñiz De Urquiza, raportor. (ES) Dle președinte, în ceea ce privește tabăra de la Ashraf, nu putem face altceva în afară de a ne alătura condamnării încălcării drepturilor omului care a avut loc acolo. Totuși, această condamnare a abuzurilor împotriva drepturilor omului nu trebuie să fie confundată cu sprijinul politic pentru mișcarea din tabăra de la Ashraf.

Există o opoziție democratică în Iran, reprezentată de Mișcarea Verde, de diferite grupuri politice din cadrul Mișcării Verzi, iar condamnarea încălcării drepturilor omului nu trebuie în niciun caz să fie confundată cu sprijinul politic pentru acest grup.

În plus, i-am cerut vicepreședintelui Comisiei și Înaltului Reprezentant ca, atunci când începe sau deschide această investigație asupra situației din tabăra de la Ashraf, să investigheze, de asemenea, abuzurile împotriva drepturilor omului care au fost comise asupra populației din Mujahedin, care au fost observate și documentate de organizații precum Observatorul drepturilor omului.-

În legătură cu raportul meu, Baroneasă Ashton, aș dori să aveți în vedere în special paragraful 6, care solicită elaborarea unei Cărți albe cu un accent strategic pe rolul Uniunii Europene în organizațiile internaționale până în anul 2020.

Aș dori să le mulțumesc raportorilor alternativi pentru ajutorul lor în pregătirea și elaborarea acestui raport și aș dori, de asemenea, să condamn faptul că anumite forțe politice extrem de limitate din Parlament au împiedicat menționarea în raportul meu a unei organizații academice care a contribuit printr-un studiu care constituie baza acestui raport. Aceasta a fost Fundación Alternativas, care a furnizat a fundație bună pentru mine, precum și pentru raportorii alternativi și pentru secretariat, în munca noastră de a produce acest raport. Sper că raportul se va dovedi folositor în determinarea și stimularea politică a redefinirii rolului Uniunii Europene în organizațiile internaționale.

 
  
MPphoto
 

  Președinte. – Aș dori să-i spun dlui Stevenson că s-a luat o decizie înainte să prezidez de a nu se folosi procedura cartonașului albastru în această dezbatere, tocmai pentru a le permite tuturor deputaților care au cerut să vorbească să ia cuvântul.

 
  
MPphoto
 

  Catherine Ashton, Vicepreședinte al Comisiei/Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. Dle președinte, aș dori să le mulțumesc onorabililor deputați pentru această dezbatere cuprinzătoare. Dle Albertini, sunt mulțumită să stau oriunde, atât timp cât este în cameră – îmi imaginez că ar putea fi câteva persoane care ar fi preferat să nu fi fost – și sunt foarte fericită să vorbesc de pe podium; este locul evident între cele două. Apreciez foarte mult munca pe care dvs., dle Albertini, și ceilalți raportori au depus-o în elaborarea a ceea ce eu cred că sunt rapoarte foarte folositoare și de ajutor în ceea ce privește abordarea extinderii acțiunii europene.

Dar aș dori să spun, de asemenea, că există o coerență mai largă decât își imaginează probabil oricine ascultă această dezbatere. Avem poziții de politică externă unite și puternice în ceea ce privește o întreagă serie de chestiuni, de la întinderea preocupărilor noastre în privința drepturilor omului la munca specifică pe care o depunem în Orientul Mijlociu, în vecinătatea noastră, în Serbia/Kosovo, în Bosnia, sau în abordarea noastră din Africa, unde acum sperăm că situația începe să fie rezolvată în Cote d’Ivoire, dar ne facem griji în Uganda.

Toate aceste poziții sunt elaborate cu cei 27 de miniștri de externe din Consiliu, cărora le aduc omagii. Cred că ne îndreptăm în mod inexorabil către un mai mare sens de coerență. Mai sunt foarte multe de realizat – nu contest acest lucru – și există mult mai multe lucruri pe care doriți ca noi să le facem; dar să nu subestimăm ceea ce am reușit deja să realizăm și drumul pe care îl parcurgem pentru a realiza aceste lucruri. Așa că doresc să le aduc un omagiu acestora și faptului că vorbesc adeseori în numele nostru, de asemenea; nu putem să ne aflăm peste tot în lume în același timp. Astăzi, avem miniștri de externe în diferite părți din lume, care poartă mesaje în numele meu, în numele Uniunii Europene. Acesta este, de asemenea, un aspect important a ceea ce facem noi.

Pot spune, de asemenea, că suntem aproape întotdeauna primii care elaborează declarații, primii care vin și spun ce credem că ar trebui să se întâmple. Biroul meu a fost cel care a elaborat non-documentul privind sancțiunile împotriva Siriei; suntem la conducere. Nu se raportează întotdeauna, pot spune, nu se publică întotdeauna în presa de pe cuprinsul Uniunii Europene, dar suntem primii care vin cu declarații și elaborăm sute de declarații pentru a evidenția în mod consistent cât de important este ceea ce facem; și consecvența este un factor decisiv în ceea ce se discută astăzi.

Pe parcursul dezbaterii noastre, ne-am concentrat pe diferite părți ale lumii, dar în discursurile adiționale, onorabilii deputați au ridicat o serie întreagă de probleme diferite pe care trebuie să continuăm să le rezolvăm.

Dl Salafranca a vorbit despre ceea ce s-a întâmplat în Cuba în weekend cu dl Soto și noi analizăm cu atenție acest lucru. Am solicitat mai multe informații cu privire la acel caz, fiindcă acesta este în mod evident un domeniu de importanță majoră.

Unii dintre onorabilii deputați au întrebat despre Gaza, să ne asigurăm că ajutoarele vor ajunge acolo, că vom continua să-i ajutăm pe cei din Gaza – ceea ce facem, dar suntem angajați într-un dialog pentru a mări și îmbunătăți acest ajutor.

Apoi, există evenimentele din Nagorno-Karabakh dintre Azerbaidjan și Armenia, unde am purtat discuții cu ambele părți și căutăm să sprijinim ceea ce face Franța cu privire la încercarea de a împinge înainte procesul de acolo.

În Albania, am purtat discuții cu prim-ministrul și cu opoziția, pentru a încerca să înaintăm cu dialogul.

Și, bineînțeles, pe cuprinsul Africii, am menționat două continente, dar am putea vorbi despre mult mai multe, nu în ultimul rând cu privire la ceea ce se întâmplă astăzi în Sudan și importanța de a ne asigura că Sudanul de Sud este creat cu cea mai bună șansă de succes posibilă.

Iar apoi este Ucraina, o țară vecină importantă care a fost menționată, cred, de dl Saryusz-Wolski, precum și de alții.

Avem o multitudine de lucruri de îndeplinit și trebuie să continuăm să le facem. Așadar, onorabili deputați, aș dori să vă spun că este important să fim conștienți de aceste lucruri.

Permiteți-mi ca, în ultimele minute care mi-au rămas, să pun capăt unor mituri care s-au dezvoltat. Nu caut un loc în Consiliul de Securitate. Am dorit ca UE să aibă un statut corespunzător în Adunarea Generală a ONU și am obținut acest lucru fără ca nimeni să se opună, iar onorabilii deputați vor ști că acest lucru a necesitat mult efort și am să le aduc un omagiu tuturor celor care au contribuit, dar acum avem acea voce mai puternică.

Cred că este foarte important, de asemenea, să analizăm ceea ce facem de fapt cu privire la PSAC; să nu ne jucăm cu descrieri care nu sunt adevărate. Numai în Libia am reușit să sprijinim 55 000 de persoane să se întoarcă acasă cu ajutorul nostru. Nu m-am opus unei zone de interdicție aeriană în Consiliul European și prim-ministrul Cameron poate confirma acest lucru; aceasta nu este ceea ce am spus. Am spus că, pentru ca acest lucru să fie eficient și efectuat cu rapiditate, era important ca cei care pot acționa imediat să facă acest lucru.

În delegațiile noastre, eu sprijin încercarea de a consolida ceea ce avem în delegațiile noastre care se deschid în Benghazi și ceea ce facem în Irak. Dar să nu comparăm aceste lucruri cu ceea ce se întâmplă în alte țări, precum în Bahamas. Personalul din Bahamas este personal de dezvoltare de la Comisie, care lucrează la programe rurale, de agricultură, pentru cei mai săraci dintre cetățeni, iar noi nu ar trebui, în opinia mea, să privim acest lucru ca fiind o situație „fie/ori”.

Onorabili deputați, trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a sprijini țările de pe cuprinsul globului. Astfel că închei după cum am început, prin a spune că nu ducem lipsă de ambiție, avem nevoie de resurse pentru a ne face treaba corespunzător, trebuie să putem fi consecvenți, trebuie să dezvoltăm și să consolidăm ceea ce facem și asta vom face, dar vom îndeplini acest lucru luându-i pe cei 27 de membri ai Uniunii Europene cu noi în această călătorie, uneori conducând, alteori împingând, uneori lucrând împreună, iar sprijinul vostru va fi de neprețuit.

(Aplauze)

 
  
MPphoto
 

  Președinte. – Dezbaterea a fost închisă.

Votul asupra celor trei rapoarte va avea loc astăzi la ora 12.30.

(Ședința a fost suspendată pentru câteva minute)

Declarații scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

 
  
MPphoto
 
 

  Elena Băsescu (PPE) , în scris. – Aș dori să îl felicit pe colegul Albertini pentru redactarea acestui raport amănunțit. El relansează subiecte acolo unde este necesară o implicare mai intensă a UE, și amintesc aici Parteneriatul Estic și Sinergia Mării Negre. Aceste două inițiative au un rol crucial atât în intensificarea relațiilor cu statele din vecinătatea imediată, cât și din punctul de vedere al siguranței energetice.

Organizarea summitului Parteneriatului Estic în toamna anului în curs și constituirea Adunării Parlamentare EURONEST reprezintă semnale promițătoare pe calea implementării acestor direcții.

Consolidarea relațiilor cu Republica Moldova este, de asemenea, inclusă în rândul prioritarilor politicii externe comune, în perspectiva încheierii Acordului de asociere cu UE. Menționarea acestui punct va asigura evoluția pozitivă a negocierilor dintre cele două părți.

Tot aici aș dori să subliniez importanța acordată soluționării conflictelor înghețate, în special a celui din Transnistria. Salut acest demers, mai ales ca urmare a eșecului dialogului de la Viena desfășurat luna trecută și susțin continuarea negocierilor în formatul 5 plus 2.

 
  
MPphoto
 
 

  Proinsias De Rossa (S&D), în scris. – Europa nu trebuie să dezamăgească din nou poporul palestinian. Acum, după neașteptatul acord de reconciliere dintre Fatah și Hamas, prin care își iau angajamentul de a crea un guvern tehnic, nepolitic interimar și alegeri anticipate, Europa trebuie să profite de această oportunitate pentru a juca un rol pozitiv în regiune. Poate face acest lucru prin colaborarea cu guvernul interimar care va fi format în următoarele zile; prin sprijinirea alegerilor anticipate; și, cel mai important, prin a-și lua angajamentul de a respecta în totalitate rezultatul alegerilor și prin a colabora cu noua administrație care va fi instituită în urma acestor alegeri. Europa nu poate, pe de o parte, să colaboreze cu guvernele democratice din Libia, Siria, Tunisia și Egipt și să refuze să colaboreze cu un guvern ales în mod democratic de către poporul palestinian. Răspunsul inițial al Israelului la reconciliere, reținerea taxelor Autorității Palestiniene (P.A.), este ilegală și potențial catastrofică pentru pace, expunând riscului eforturile prim-ministrului Salem Fayyad cu privire la constituirea statului. UE trebuie să intervină pentru a acoperi în totalitate pierderea acestui venit, făcând clar în același timp faptul că vom recupera acești bani de la Israel prin înghețarea tuturor fondurilor datorate Israelului de către UE până la acoperirea aceleiași valori, până în momentul în care acesta pune capăt încălcărilor legislației internaționale.

 
  
MPphoto
 
 

  Ágnes Hankiss (PPE) , în scris. – În 2010, am depus o întrebare scrisă pentru comisarul Malmström, pentru a vedea ce acțiuni a întreprins Comisia pentru a dezvălui rolul organizațiilor non-guvernamentale în finanțarea terorismului. Faptul că organizatorii flotilei de anul trecut plănuiesc să repete acțiunea lor cu ocazia aniversării incidentului și deputații din grupurile politice GUE și Verzilor/ALE au organizat o audiere la PE în data de 10 mai, aduc această chestiune din nou în atenție. Dacă noi, europenii, considerăm pacea, democratizarea în Orientul Mijlociu, eradicarea sărăciei extreme și dezvoltarea condițiilor de trai din Gaza ca fiind scopul nostru suprem, mijloacele adecvate pentru facilitarea acestei cauze nobile nu este flotila, după cum a subliniat mai devreme, astăzi, VP/ÎR Ashton. Nu ne putem referi la ceva ca fiind o acțiune umanitară dacă nu este neapărat ceea ce pare. Judecătorul Bruguière, respectatul și cunoscutul expert în antiterorism, a demonstrat că organizatorul flotilei, IHH, a păstrat legătura cu al-Qaeda. Organizația umbrelă a IHH, Union of Good, sprijină activitatea radicalilor extremiști prin vânzarea de arme către aceștia. Am solicitat colegilor mei deputați să se abțină de la exploatarea crizei din Orientul Mijlociu pentru propriile lor scopuri politice, care nu au nimic de a face cu procesul de pace și vin dintr-o atitudine subiectivă care se aseamănă foarte mult cu limbajul și mecanismul atitudinii comuniste și sovietice către Israel.

 
  
MPphoto
 
 

  Jiří Havel (S&D), în scris. (CS) Propunerea de rezoluție arată în mod clar că există încă lacune grave cu privire la îndeplinirea prevederilor relevante ale Tratatului de la Lisabona. Nu se prezintă o imagine bună statelor membre atunci când Parlamentul European (PE) „solicită de urgență” Consiliului European să dezvolte o „strategie de politică externă europeană” sau când solicită Consiliului European „să abordeze această sarcină în baza dialogului politic cu PE”. Dacă astăzi ar fi existat deja o strategie de politică externă europeană, echilibrul UE în această privință ar fi mult mai bun, de exemplu cu privire la mișcările din lumea arabă și standardele duble, chiar triple, care sunt aplicate cu privire la țările din această regiune.

Pozițiile luate de către UE cu privire la evenimentele turbulente din Balcani reprezintă o altă problemă. UE nu a găsit încă „cheia” acestei regiuni și îi lipsește o abordare sistematică. Rezultatul, printre altele, este faptul că prestigiul UE și atracțiile aderării la UE se diminuează dramatic în țările din Balcanii de Vest. Ideile lui Valentin Inzko, Înaltul Reprezentant al comunității internaționale și Reprezentantul Special al UE pentru Bosnia și Herțegovina, cu privire la abordarea Serbiei, nu vor rezolva situația, ci din contră.

 
  
MPphoto
 
 

  Danuta Jazłowiecka (PPE), în scris.(PL) Săptămâna trecută a avut loc un eveniment semnificativ. După negocieri de durată, am reușit în sfârșit să ne convingem partenerii din Națiunile Unite să acorde UE un nou statut în cadrul organizației. Acest lucru este un succes clar, în special având în vedere rezistența inițială a Adunării Generale. Totuși, nu trebuie să cădem în capcana triumfului și să credem că de acum încolo UE va prezenta un punct de vedere uniform în forumurile din Națiunile Unite. Faptul că acum vom fi reprezentați de către Președintele Consiliului European sau de către Înaltul Reprezentant nu înseamnă că statele membre vor prezenta o poziție comună cu privire la subiecte deosebit de controversate. Exemplul Libiei arată cât de adânci sunt diviziunile dintre noi cu privire la chestiuni care ar trebui să fie evidente, precum protejarea populației civile. Așa că trebuie să spunem în mod clar că fără voința politică a statelor membre, această decizie nu înseamnă nimic. Acesta este motivul pentru care nu sunt de acord cu dna Ashton în privința faptului că lumea va auzi o singură voce clară din partea UE. În loc de acest lucru, mă tem că pentru o lungă perioadă de timp va trebui să lucrăm cu multe voci, întrucât punctele de vedere uniforme ale UE vor fi slăbite nu numai de membrii permanenți ai Consiliului de Securitate, dar și de președinție, care își caută nișa după Tratatul de la Lisabona. Cum intenționează dna Ashton să creeze o voce uniformă pentru UE în cadrul Națiunilor Unite și cum intenționează să construiască o imagine bună pentru UE în această organizație?

 
  
MPphoto
 
 

  Tunne Kelam (PPE) , în scris. – Mă simt încurajat de abordarea Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate: să realizăm că ceea ce contează, pe lângă declarații, sunt acțiunile. Aș dori să vă reamintesc, Baroneasă Ashton, de sfatul lui Joseph Daul: nu vă temeți și veți avea sprijinul acestui Parlament.

Este responsabilitatea noastră comună să îi convingem pe conducătorii autoritari că luăm în serios valorile noastre de bază. Acest lucru înseamnă, înainte de toate, condiționalitate: să fim gata nu numai să sugerăm și să implorăm, ci și să provocăm durere, de exemplu să aplicăm sancțiuni reale împotriva regimurilor care nu respectă nici măcar viața cetățenilor lor. Sunt de acord că sancțiunile împotriva Siriei trebuie să includă sute de persoane, nu numai o duzină.

Vă mulțumesc pentru condamnarea masacrului din tabăra de la Ashraf din data de 8 aprilie 2011. Vă sugerez cu fermitate ca, în acest caz, să urmați mesajul clar al Parlamentului European din aprilie 2009: avem nevoie de un mesaj clar și convingător care să arate că Uniunii Europene îi pasă cu adevărat de viețile celor 34 de membri neînarmați ai opoziției iraniene și nu va mai tolera încălcarea brutală a libertăților și demnității acestora. Solicit Comisiei să preia conducerea în problema realocării propuse.

 
  
MPphoto
 
 

  Jaromír Kohlíček (GUE/NGL), în scris. (CS) Politica externă și de securitate comună reprezintă întotdeauna o problemă majoră în UE. Pe de o parte, statele mari sunt obișnuite în mod tradițional să se bazeze pe propriile forțe, cu Franța și Regatul Unit, mai ales, care au încă impresia că sunt mari puteri. Acest lucru se poate observa în abordarea acestora privind rezolvarea problemelor de politică externă. În ultimul timp, aceasta a fost orientată mai degrabă către o soluție militară pentru orice fel de dispută, neglijând soluții pașnice în favoarea intervențiilor. Cred că există motive să credem că lumea din ziua de astăzi se îndreaptă către multipolaritate, iar politica externă pașnică este cea care este în conformitate cu legislația internațională și Carta ONU. În loc de acțiuni militare, din care ultima se desfășoară sub ochii noștri în Libia, lumea de astăzi trebuie să își concentreze eforturile în lupta împotriva sărăciei și a analfabetismului și în rezolvarea altor probleme grave. Pentru a realiza aceste lucruri, este absolut necesar să avem controlul armelor și al dezarmării, inclusiv acorduri generale cu privire la eradicarea armelor nucleare. Asistența în atenuarea consecințelor dezastrelor trebuie să fie un element important în politica externă UE. Aceste operații nu trebuie să fie legate de acțiunile militare. Acțiunile poliției sunt posibile doar în cazurile extreme, în baza unei rezoluții ONU și pentru a proteja muncitorii din sectoarele sociale, de sănătate și servicii publice și pentru a antrena poliția. Politica externă și de securitate comună trebuie să fie separată în mod riguros de NATO. Din aceste motive, Grupul Confederal al Stângii Unite Europene – Stânga Verde Nordică refuză să sprijine acest raport.

 
  
MPphoto
 
 

  Mariya Nedelcheva (PPE), în scris.(FR) Acum o săptămână, Adunarea Generală a ONU a autorizat UE să vorbească cu o singură voce la întrunirile sale. De acum încolo, reprezentanții de la nivel înalt vor putea să transmită mesajul Uniunii către cel mai înalt organism internațional. Această prevedere este un pas semnificativ în punerea în aplicare a Tratatului de la Lisabona, dar nu este suficient. UE are nevoie de o strategie reală, astfel încât să poată aplica cu adevărat puterile conferite prin Tratatul de la Lisabona. Fie că este în Consiliul de Securitate, Consiliul pentru drepturile omului, NATO, OMC sau G20, UE nu mai trebuie să se ascundă în umbră. Și mai mult, ar trebui să preluăm conducerea în stabilirea unui sistem parlamentar global. Este necesară diplomația la nivel înalt, dar trebuie condusă în urma consultării cu oamenii. Și cum să realizăm cel mai bine acest lucru, dacă nu prin permiterea cetățenilor din toată lumea să fie reprezentați în ONU? Există Parlamentul European, dar există, de asemenea, parlamentele regionale, precum Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE. Lucrul de care avem nevoie acum este un parlament global. Baroneasă Ashton, Uniunea Europeană trebuie să fie ambițioasă. Sper ca această propunere să apară în Cartea dvs. albă.

 
  
MPphoto
 
 

  Kristiina Ojuland (ALDE) , în scris. – În primul rând, aș dori să mulțumesc în mod sincer Baronesei Ashton pentru sprijinul complet al UE acordat Estoniei în încercarea de a rezolva criza ostatecilor din Liban. Cetățenii estonieni răpiți sunt, totuși, în continuare la mila răpitorilor lor. Prin urmare, aș fi recunoscătoare pentru implicarea dvs. în continuare și asistența în rezolvarea acestei situații.

Ajungând la problema viitorului politicii externe și de securitate comune, aș dori să solicit mai multă coerență și consecvență în colaborarea cu regimurile non-democratice. Am aplicat sancțiuni împotriva Belarusului, dar nu am făcut acest lucru în privința cazului Magnitski din Rusia, deși ni s-a atras atenția asupra acestui aspect de către Parlamentul European în Raportul anual 2009 privind drepturile omului în lume și în politica Uniunii Europene în această privință.

Suntem în continuare dedicați politicii unei singure China, în timp ce Beijing a devenit recent și mai oprimant și mai violent atât în Tibet, cât și în regiunea Uyghur. În loc să flirtăm cu Beijingul, ar trebui, de asemenea, să urmărim încheierea unui acord de liber schimb cu Taiwanul, care este o democrație prosperă. Politica unei singure China este depășită și subminează moral imaginea Uniunii Europene. Să ne aliniem politicile la valorile noastre.

 
  
MPphoto
 
 

  Ioan Mircea Paşcu (S&D) , în scris. –Tratatul de la Lisabona ne-a oferit o oportunitate majoră de a progresa în domeniul apărării și al securității. Însă, după cum faptele o arată, este insuficient. În ciuda unui număr relativ numeros de operațiuni, există încă o discrepanță evidentă între instrumentele de care dispunem, de exemplu grupurile tactice de luptă, și ansamblul de mijloace naționale improvizate la care apelăm de fapt atunci când este necesară intervenția UE. Să luăm cazul Libiei: din cauza lipsei consensului politic și a capacităților militare adecvate, a fost necesară crearea unei „coaliții de voință” – un concept împotriva căruia ne-am exprimat ferm atunci când a fost utilizat de către alții și NATO a trebuit să preia comanda. Practic, Libia a ignorat complet politica noastră de securitate și apărare comună exact în momentul în care aceasta era necesară și avea astfel șansa de a se dovedi în practică. Prin urmare, consider că trebuie să reexaminăm politica noastră de securitate și de apărare comună pentru a stabili de ce ar avea nevoie pentru a deveni un concept funcțional, atât din punct de vedere politic, cât și militar, în așa fel încât, pe viitor, când va trebui să apelăm la acesta, să nu suferim aceeași dezamăgire.

 
  
MPphoto
 
 

  Sirpa Pietikäinen (PPE) , în scris.(FI) Politica noastră externă și de securitate comună se află la o răscruce de drumuri. Tratatul de la Lisabona a făcut posibil ca relațiile externe ale Uniunii Europene să se dezvolte într-un mod care anterior era imposibil. Progresul a fost, deocamdată, destul de lent. Valorile noastre europene comune ne permit, oricum, să dezvoltăm o politică externă europeană care se bazează pe dezvoltare durabilă și drepturile omului.

Avem nevoie de o agendă externă europeană clară, pentru ca UE să poată să promoveze consecvent o politică globală bazată pe multilateralism. Elemente cruciale în acea politică ar fi sprijinul pentru acțiunile ONU și o clarificare a politicii UE cu privire la ONU.

 
  
MPphoto
 
 

  Cristian Dan Preda (PPE) , în scris. – Situația din Siria este foarte preocupantă. Nu avem informații fiabile și complete, deoarece accesul presei străine a fost refuzat, însă represiunea exercitată de regimul Assad se intensifică și a condus deja, potrivit cifrelor comunicate de organizațiile neguvernamentale, la asasinarea a 600-700 de civili și arestarea sau dispariția altor 8000 de persoane. Cetățenii sirieni manifestă de aproape două luni și nu trebuie să fie lăsați singuri în lupta în favoarea democrației. Represiunea brutală este inacceptabilă și trebuie să înceteze. UE trebuie să asume un rol de lider în căutarea unei soluții rapide. Aș vrea să salut, de aceea, măsurile restrictive la adresa regimului sirian adoptate de Consiliu la începutul săptămânii. Trebuie, însă, să facem mai mult, în cooperare cu partenerii Uniunii, pentru a incita autoritățile siriene să înceteze represiunea. Assad e izolat. Numai regimul Gaddafi denunță azi „conspirația internațională ce atentează la securitatea națională a Siriei”, declarație ce spune mult despre situația din Siria. În fine, vreau să subliniez că, în contextul actual, candidatura Siriei pentru postul de membru al Consiliului Drepturilor Omului al ONU este inacceptabilă.

 
  
MPphoto
 
 

  Traian Ungureanu (PPE) , în scris. – Acțiunile violente prelungite împotriva bisericii copte din Egipt și în mare parte împotriva creștinilor din Orientul Mijlociu necesită un răspuns imediat din partea Uniunii Europene. O parte esențială a moștenirii creștino-europene este amenințată. Oamenii sunt persecutați sub numărul sutelor de mii datorită convingerilor religioase. Noile autorități egiptene au beneficiat de o simpatie larg răspândită și sprijin financiar și politic direct din partea UE. Dar acum, după ce au fost arse biserici și au fost uciși creștini într-un nou val de atacuri, a venit momentul ca UE să facă absolut clar autorităților egiptene că acestea sunt responsabile pentru securitatea internă a țării și pentru protejarea drepturilor și mijloacelor de trai ale tuturor cetățenilor egipteni. Suspiciunile că autoritățile egiptene au ignorat sau chiar au încurajat violența religioasă trebuie înlăturate prin asigurarea fermă că această comunitate creștină va fi în siguranță în Egipt. UE trebuie să ceară explicații din partea autorităților egiptene și să sublinieze clar că violențele ulterioare vor fi urmate de încetarea asistenței financiare și umanitare europene. Acest avertisment inechivoc trebuie să condiționeze toate acordurile actuale și trebuie inclus în toate acordurile viitoare cu guvernele din Orientul Mijlociu.

 
  
MPphoto
 
 

  Zbigniew Ziobro (ECR), în scris.(PL) În cursul dezbaterii din ianuarie privind situația din Tunisia și Egipt și libertatea exprimării religioase, am menționat situația tragică a creștinilor din țările arabe, mai ales a creștinilor copți egipteni, care sunt persecutați. Am evidențiat radicalizarea Islamului, care își direcționează agresiunea împotriva celor care cred în Hristos. Se poate vedea, astăzi, că îndoielile mele au fost justificate. Confruntările din apropierea bisericii St. Menas sunt doar vârful aisbergului cu privire la tragedia creștinilor egipteni și tăcerea organizațiilor internaționale. În acest context, merită să ne aducem aminte de atacurile asupra mănăstirii St. Bishoy din luna martie a acestui an, care au fost ignorate de către Parlament și dna Ashton, când armata egipteană a deschis focul într-o mănăstire plină de refugiați din Cairo și acțiunile comunității islamice salafiste, care are viziuni radicale. În aprilie, aceștia au efectuat o serie de atacuri asupra clădirilor creștine din Beni Ahmad, Bashtil și Kamadir. După cum putem vedea, Uniunea Europeană nu poate ajunge la o strategie de reacție coezivă cu privire la încălcarea drepturilor omului din Asia și Africa de Nord și la modalitatea de a le preveni pe viitor. Trebuie să exercităm o presiune mai mare asupra autorităților egiptene pentru a-i apăra pe creștinii copți. Este esențial să consolidăm secțiunea pentru prevenirea intoleranței religioase a Subcomisiei pentru afaceri externe a Serviciului european pentru acțiune externă, mai ales cu privire la creștinii persecutați.

 
  
  

PREZIDEAZĂ: STAVROS LAMBRINIDIS
Vicepreședinte

 
Aviz juridic - Politica de confidențialitate