Index 
 Înapoi 
 Înainte 
 Text integral 
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentelor :

Texte depuse :

B7-0368/2011

Dezbateri :

PV 09/06/2011 - 12.3
CRE 09/06/2011 - 12.3

Voturi :

PV 09/06/2011 - 13.3

Texte adoptate :


Dezbateri
Joi, 9 iunie 2011 - Strasbourg Ediţie JO

12.3. Ucraina: cazul Iuliei Timoșenko și al altor membri ai fostului guvern (dezbatere
Înregistrare video a intervenţiilor
PV
MPphoto
 

  Președinte. - Următorul punct pe ordinea de zi este dezbaterea a cinci propuneri de rezoluție cu privire la Ucraina: cazurile Iuliei Timoșenko și ale altor membri ai fostului guvern(1).

 
  
MPphoto
 

  Kristian Vigenin, autor.(BG) Dle președinte, în numele Grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, doresc să afirm că dezvoltarea democrației în Ucraina este o prioritate pentru noi și nu putem face compromisuri în acest sens. Nu ar trebui exprimate îndoieli cu privire la realizările poporului ucrainean, prin factori externi sau interni.

Actuala guvernare încearcă, printr-o serie de inițiative, să îmbunătățească fundamentul legislativ și eficiența luptei împotriva corupției. Acesta este motivul pentru care trebuie să primească încurajare. Eliminarea sentimentului de impunitate al elitei ucrainene poate oferi o oportunitate pentru reforme benefice care vor aduce țara mai aproape de Uniunea Europeană și vor oferi perspective pentru viitor cetățenilor săi.

Cu toate acestea, riscăm să fim acuzați în prezent de protejarea personalităților marcante ale guvernării anterioare cu un „ecran” de politică europeană care o include pe fostul prim ministru Timoșenko personal. Dacă ne așteptăm practic ca guvernul ucrainean să nu intervină în activitatea instanței independente și a procuraturii, ce drept are Grupul Partidului Popular European (Creștin-Democrat) să solicite astăzi chiar Parlamentului European să fie părtaș la o astfel de ingerință politică? Nu pot accepta că ar trebui să iertăm toate deciziile adoptate în Ucraina de guvernul anterior. Tocmai acesta este înțelesul textului care a fost depus și care solicită, în termeni practici, ca abuzurile individuale de putere să se ascundă în spatele vinei colective.

O abordare mai echilibrată ne-a permis să avem o propunere comună de rezoluție astăzi, care va fi constructivă și va viza posibilitățile de cooperare mai strânsă între Ucraina și Uniunea Europeană, în timp ce reforma sistemului judiciar se realizează în țară, iar măsurile anticorupție sunt puse în aplicare. Cu toate acestea, a fost bazată pe o abordare ideologică, conflictuală.

Fac apel la respingerea așa-numitei „propuneri comune de rezoluție”, iar noi să atragem sprijinul pentru propunerea din partea Grupului S&D.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonașului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

 
  
MPphoto
 

  Bernd Posselt (PPE).(DE) Dle președinte, aș dori doar să îi întreb pe colegii mei deputați ce semnificație au declarațiile nesfârșite privind universalitatea drepturilor omului atunci când, în cazul Ucrainei, problema se referă dintr-o dată numai la treburile interne. Spunând acest lucru, nimeni nu ar trebui să intervină în treburile interne ale unei țări, iar acesta este vechiul argument sovietic. Vom interveni mereu în cazurile care privesc drepturile omului, în special cu privire la un partener atât de important precum Ucraina.

 
  
MPphoto
 

  Kristian Vigenin, autor.(BG) Dle președinte, vreau să spun că acum nu vorbim despre amestecul în treburile interne ale Ucrainei, ci despre non-ingerința în funcționarea independentă a instanței și a procuraturii din Ucraina. Cred că există o diferență clară. Nu dorim ingerință politică, nici din partea guvernului din Ucraina, nici din partea Parlamentului European. Cu toate acestea, este exact ceea ce facem cu textele care au fost depuse în așa-numita „propunere comună de rezoluție”.

Dacă vorbim despre universalitate - nu știu câte minute am la dispoziție, dle președinte - dar dacă ne uităm în jur, sunt state membre ale Uniunii Europene unde putem vedea cazuri foarte similare. O să vă cred, dle Posselt, că sunteți adeptul acestor principii și că doriți să facem să se respecte drepturile omului pretutindeni - atât în ​​Uniunea Europeană, cât și în Ucraina - dacă prezentați o astfel de rezoluție și în Bulgaria, acolo unde prim miniștrii și foștii miniștri sunt investigați în baza unor acuzații absurde.

 
  
MPphoto
 

  Jaromír Kohlíček, autor. (CS) Dle președinte, există momente când sunt mai mult decât uimit. Un astfel de moment a venit pentru mine odată cu posibilitatea de a citi propunerea de rezoluție cu privire la Ucraina. Până atunci, nu știam că miniștrii și prim miniștrii din unele țări beneficiază de imunitate specială pe parcursul întregii vieți.

Fără îndoială, este remarcabil faptul că Parlamentul European, pe de o parte, solicită o acțiune coerentă împotriva corupției, iar pe de altă parte, atunci când este acuzat fostul membru al guvernului, dl Danilishin, îi este acordat azil politic chiar în Republica Cehă - propria mea țară - fără o anchetă preliminară a acestui caz. De altfel, dl Danilishin nu a fost niciodată membru al vreunui partid politic, astfel încât acuzația formulată împotriva sa este în întregime de natură economică.

Haideți să căutăm sancțiuni consistente pentru comportamentul corupt, atât în ​​interiorul, cât și în afara Uniunii Europene. Acest lucru este în întregime corect, dar ar trebui să citim constituția țării în cauză și să încercăm să stabilim faptele. Numai atunci când corupția va fi cu adevărat eradicată în țările europene ar trebuie să încercăm să revenim la recomandările imperioase adresate diferitelor țări în rezoluțiile adoptate, din păcate, de către noi.

Grupul Confederal al Stângii Unite Europene - Stânga Verde Nordică este de acord cu aspectele generale ale rezoluției, dar are îndoieli serioase asupra punctelor menționate în mod specific și, prin urmare, nu va sprijini rezoluția.

 
  
MPphoto
 

  Michael Gahler, autor. – (DE) Dle președinte, din păcate, avem motive pentru a exprima critici ferme asupra situației politice din Ucraina și, în special, a mijloacelor utilizate pentru a reduce drepturile constituționale ale politicienilor din opoziție.

Liderului opoziției, dna Timoșenko, precum și altor oameni proeminenți li s-au încălcat drepturile omului și au fost împiedicați să își desfășoare activitatea lor politică prin intermediul procedurilor penale motivate politic și a dreptului procedural învechit. Oricine transformă dreptul constituțional al unei persoane acuzate de a-și accesa dosarele, cu alte cuvinte, printr-o constrângere de a accesa dosarele și oricine face acest lucru, ca în cazul dlui Lutsenko, folosind închisoarea, iar în cazul dnei Timoșenko cu un total de 44 de citații până în prezent, demonstrează în mod clar ce fel de persoană este și faptul că abuzează de sistemul judiciar în vechiul mod, în scopul disputelor politice.

Președintele Ianukovici și autoritățile sale trebuie să pună capăt acestei persecuții. Acesta este personal responsabil pentru bunăstarea dnei Timoșenko, a dlui Lutsenko și a colegilor și susținătorilor lor.

Dle Ianukovici, comportamentul dvs. în aceste cazuri este testul suprem de credibilitate și determinare pentru a introduce valorile europene în Ucraina.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonașului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

 
  
MPphoto
 

  Paweł Robert Kowal (ECR).(PL) Dle președinte, sunt de acord cu colegul deputat în privința multor aspecte. Știm cu toții cât de important este pentru consolidarea democrației și a drepturilor omului în țările din Europa Centrală și de Est să poată adera la Uniune și, înainte de aceasta, să aibă perspectiva aderării. Aș dori să îl întreb pe dl Gahler dacă este dispus să declare că este în favoarea acordării unei astfel de perspective politice societății ucrainene și politicienilor de toate convingerile și că drumul spre Uniunea Europeană le este deschis și dacă el va aproba declarațiile de acest gen din Parlamentul European.

 
  
MPphoto
 

  Michael Gahler, autor. – (DE) Dle președinte, comportamentul actual al guvernului din Ucraina cu siguranță că nu va face ca țara să se îndrepte mai ușor spre Europa.

 
  
MPphoto
 

  Kristiina Ojuland, autoare. Dle președinte, nu ne aflăm astăzi aici pentru a judeca nevinovăția sau vinovăția reală a Iuliei Timoșenko. Am depășit acest aspect, deoarece autoritățile ucrainene au trecut cu vederea procedurile juridice corecte și au luat măsuri care încalcă statul de drept.

Protestăm față de eliminarea adversarilor politici din Ucraina cu ajutorul sistemului judiciar. Inculpaților trebuie să li se acorde drepturile legale, astfel cum sunt prevăzute prin lege, iar măsurile luate împotriva lor trebuie să fie proporționale cu natura și gravitatea infracțiunilor de care au fost acuzați.

Scopul acestei rezoluții este de a atrage atenția autorităților ucrainene asupra unor aparente încălcări ale statului de drept care au îndepărtat Ucraina de valorile europene și care, în cazul în care devin ceva obișnuit, ar reduce perspectivele viitoare ale țării de integrare europeană.

 
  
MPphoto
 

  Raül Romeva i Rueda, autor. Dle președinte, motivul pentru care noi, Verzii, susținem această rezoluție comună este pentru că considerăm lupta împotriva corupției ca un factor fundamental în crearea și consolidarea statului de drept în Ucraina, cu scopul precis de a aprofunda relațiile sale cu Uniunea Europeană și de a consolida integrarea acesteia în politicile UE.

Prin urmare, subliniem că aceste eforturi necesită proceduri juridice echitabile, imparțiale și independente. De aceea, observăm cu îngrijorare opinia larg răspândită că recentele acuzații împotriva dnei Timoșenko și a unor membri ai guvernului sunt motivate politic și avertizăm împotriva unei posibile utilizări a dreptului penal ca un instrument de atingere a scopurilor politice. De aceea, facem apel și la autoritățile ucrainene să se asigure că măsurile judiciare nu sunt utilizate în mod selectiv și că anchetele, urmăririle penale și procesele se desfășoară în condiții de transparență maximă.

În cele din urmă, acesta este motivul pentru care facem apel la autoritățile ucrainene pentru a evita orice percepție a măsurilor judiciare de a fi utilizate în mod selectiv și insistăm asupra faptului că trebuie să fie garantate transparența maximă a anchetelor, a urmăririlor penale și a proceselor. De asemenea, facem apel la Comisie să asiste reformarea sistemului judiciar din Ucraina prin utilizarea de programe UE de consolidare a capacităților și să ia în considerare crearea unui grup consultativ la nivel înalt al UE destinat Ucrainei, pentru a ajuta țara în eforturile sale de a se alinia la legislația UE, inclusiv în domeniul judiciar.

 
  
MPphoto
 

  Elena Băsescu, în numele grupului PPE. – Prin măsurile restrictive luate împotriva Iuliei Timoșenko, actuala putere continuă seria de acțiuni dirijate împotriva membrilor fostului guvern cu scopul de a intimida și a slăbi opoziția. Suntem profund preocupați de folosirea justiției în scopuri politice prin acțiuni selective care vizează exclusiv membrii opoziției. Acestea pun în pericol consolidarea statului de drept și a democrației din Ucraina.

Solicităm autorităților de la Kiev să asigure funcționarea imparțială, independentă și transparentă a justiției printr-un proces echitabil în cazul celor acuzați. Le cerem în același timp să respecte regulile unui stat democratic și să asigure respectarea drepturilor omului, obligații asumate în cadrul Parteneriatului Estic. Subliniem că respectarea acestor principii este esențială pentru avansarea cooperării UE-Ucraina, inclusiv din perspectiva încheierii acordului de asociere.

 
  
MPphoto
 

  Lidia Joanna Geringer de Oedenberg, în numele Grupului S&D.(PL) Dle președinte, una dintre prioritățile viitoarei președinții poloneze este de a consolida Parteneriatul estic. Ucraina, cel mai apropiat vecin al Poloniei, este unul dintre cei mai importanți parteneri și are oportunitatea de a câștiga mai mult decât ceilalți parteneri din această situație. În timp ce împărtășesc părerea despre necesitatea de a aduce Ucraina mai aproape de Uniune, cred, de asemenea, că acest lucru trebuie să implice adoptarea de către Ucraina a standardelor europene în domeniul statului de drept și a transparenței în viața publică. Am urmărit cu mare îngrijorare scandalurile de corupție din Ucraina, precum și procesele politicienilor care sunt acuzați într-un mod care este uneori ridicol. Uniunea este foarte atentă la modul în care comentează evenimentele din Ucraina. În plus, declarația Înaltului Reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate în ceea ce o privește pe Iulia Timoșenko a fost extrem de precaută.

Cu toate acestea, cred că în cadrul cooperării viitoare între Uniunea Europeană și Ucraina, ar trebui să fie create instrumente care, pe termen lung, ar contribui la o consolidare a statului de drept din Ucraina. Am în vedere aici ideea de a crea, de exemplu, un grup consultativ pentru a aduce legislația ucraineană mai aproape de standardele europene și de a acorda asistența în diverse domenii ale dreptului, inclusiv formarea judecătorilor, de exemplu. Cred că aspirațiile europene ale Ucrainei, care, pe de o parte, sunt îngrădite de condiții, ar trebui, pe de altă parte, să demonstreze dorința de a ajuta în acest sens. Sper că președinția poloneză a Consiliului Uniunii Europene va adopta o astfel de atitudine.

 
  
MPphoto
 

  Leonidas Donskis, în numele Grupului ALDE. Dle președinte, Ucraina este o democrație. Prin urmare, ne semnalăm îngrijorarea față de un partener, un aliat și un prieten. După cum știm cu toții, nimeni nu este perfect în această lume, dar în conformitate cu standardele și normele politice ale Europei și, de asemenea, în conformitate cu logica și valorile democrației, ne așteptăm ca autoritățile ucrainene să nu abuzeze de puterea lor prin încurajarea și susținerea de procese motivate politic și sperăm că vor garanta suspecților un proces echitabil și nu răzbunare politică.

Iulia Timoșenko și alți membri ai fostului guvern al Ucrainei, care au fost mult timp rivalii președintelui Ianukovici, nu ar trebui să fie considerați în mod colectiv sau prin asociere, vinovați și responsabili pentru ceea ce este perceput ca o răspundere în practica politică. În primul rând, aceștia sunt toți cetățeni ai unui stat democratic. În niciun caz nu oferim un discurs de apărare aici. În schimb, le amintim doar prietenilor noștri cum funcționează democrația.

 
  
MPphoto
 

  Charles Tannock, în numele Grupului ECR. Dle președinte, la șase ani de la Revoluția Portocalie, politica ucraineană rămâne caracterizată de rivalitate și tensiune. Fostul prim ministru Timoșenko și unii membri ai fostului guvern condus de aceasta sunt în prezent urmăriți de instanțe pentru fapte penale care se presupune că ar fi fost comise în timp ce își exercitau funcțiile. Din punctul meu de vedere, aceste acuzații par a fi motivate politic. Mă tem că președintele Ianukovici încearcă să neutralizeze singurul personaj politic din Ucraina cu destulă gravitate, curaj și popularitate pentru a-i contesta autoritatea. Nu trebuie să uităm că Revoluția Portocalie a fost un răspuns direct la încercarea lui Ianukovici de a fura prin fraudă alegerile prezidențiale din 2004. Acesta nu a fost niciodată judecat pentru această infracțiune.

Dna Timoșenko se bucură de sprijin popular substanțial în vestul Ucrainei și poartă speranțele a milioane de compatrioți. Este foarte curios faptul că cele mai recente acuzații legate de fraudarea bugetului destinat medicamentelor nu au fost formulate împotriva lui Zinovii Mytnyk, la momentul respectiv ministru adjunct pentru Sănătate și care a aprobat afacerea, pentru că a reapărut acum în calitate de ministru al Sănătății în guvernul Ianukovici.

Dacă Ianukovici vrea să reducă influența politică a dnei Timoșenko, acesta ar trebui să încerce să facă acest lucru printr-o luptă de idei deschisă și democratică și nu prin manipularea politică a sistemului de justiție. Iar întrebarea mea pentru dl Vigenin, deoarece Grupul Socialist are legături cu Partidul Regiunilor al lui Ianukovici, este următoarea: aveți încredere în imparțialitatea politică a Parchetului General din Ucraina? Dle Vigenin, puteți da un răspuns?

 
  
MPphoto
 

  Jaroslav Paška, în numele Grupului EFD. (SK) Dle președinte, scena politică din Ucraina este caracterizată de un stil de conducere de tip gubernie, adânc înrădăcinat din perioada ex-sovietică. Chiar și cei care au condus Revoluția Portocalie, președintele Iușcenko și prim ministrul Timoșenko, au demonstrat un anumit comportament politic dubios.

Într-adevăr, este un secret deschis în Ucraina și în străinătate că adevărata cauză a crizei gazelor care a apărut la începutul anului 2009 a fost o ruptură între clanurile de familie ale prim ministrului Timoșenko și ale președintelui Iușcenko, deoarece aceștia au luptat pentru a controla profiturile din transportul de gaze. Sunt de acord că este inacceptabilă exploatarea incriminării lipsite de fundament a opozanților politici în scopul de a reprima forțele de opoziție, dar mi se pare extrem de îndrăzneț să se pretindă că nimeni din echipa lui Timoșenko nu a călcat greșit în timpul perioadei haotice din guvern.

Grupul lui Timoșenko a pierdut alegerile tocmai pentru că oamenii obișnuiți s-au săturat de corupția larg răspândită și de furtul de proprietate publică de către anumiți funcționari publici.

Prin urmare, dacă dorim cu adevărat să ajutăm Ucraina să dezvolte o societate deschisă, democratică, trebuie să ne concentrăm asupra recomandărilor sistemice și nu să le spunem că acei înalți oficiali care pot fi înduioșători pentru unii dintre dvs. sau cu care este posibil să fiți prieteni ar trebui să fie tratați diferit față de alți suspecți penali. Într-adevăr, aici în Uniunea Europeană, spunem, de asemenea, că toți suntem egali, iar acest lucru include egalitatea în fața legii.

 
  
MPphoto
 

  Zuzana Roithová (PPE).(CS) Dle președinte, metodele utilizate pentru a efectua ancheta privind presupusele încălcări ale legii de către dna Timoșenko și de alți politicieni de opoziție au discreditat complet sistemul judiciar ucrainean, poliția și actualul guvern. Astfel de practici persecutorii aparțineau arsenalului regimurilor comuniste totalitare din secolul trecut, iar cetățenii UE care au trăit sub aceste regimuri sunt deosebit de sensibili la acest lucru. Percepem acest lucru ca pe încă un abuz de putere publică pentru a discredita adversarii politici, ceea ce este absolut inacceptabil într-o societate democratică. Atrag atenția asupra faptului că aceste lucruri discreditează în mod fundamental independența justiției ucrainene în ochii lumii.

În aceste condiții, fac apel la statele membre ale UE să sprijine Republica Cehă în încercarea sa de a acorda azil politic politicienilor persecutați din opoziția din Ucraina și să ia în considerare sancțiuni împotriva Ucrainei pentru încălcări ale dreptului internațional, în cazul în care situația din Ucraina nu se schimbă.

 
  
MPphoto
 

  Paweł Robert Kowal (ECR).(PL) Dle președinte, ne întrebăm care este sensul discuției, deoarece realitatea este de fapt general cunoscută, iar noi îi sprijinim pe cei care au probleme și pe cei care se află în partea greșită a abuzului de autoritate. Cu toate acestea, trebuie să învățăm din această situație, iar aceste lecții trebuie învățate mai ales de autoritățile din Ucraina. O condiție pentru construirea unui sistem democratic obișnuit în Ucraina este respectul pentru drepturile opoziției, iar acest lucru trebuie clarificat foarte bine astăzi aici. Cu toate acestea, în acest Parlament, trebuie să ne clarificăm unele lucruri și nouă înșine. Aceasta este experiența Republicii Cehe, a Slovaciei și, de asemenea, a Germaniei de Est. Nu poate exista o modernizare reală în această parte a Europei dacă nu putem spune că pentru ucraineni, și nu pentru o anumită autoritate, există un loc în Europa. Poate nu azi, poate nu peste câțiva ani, dar această perspectivă există. Fără a vorbi clar despre această perspectivă - și mă adresez tuturor prietenilor mei din fiecare parte a Europei - vom lucra de fapt împreună pentru a menține sistemele democratice care funcționează prost în Est. Haideți să nu ne facem iluzii despre acest lucru. Este o chestiune foarte simplă. Așadar, pe lângă susținerea acestei dezbateri, avem și altceva de făcut - de precizat în mod clar: ușa este deschisă, nu vă faceți griji.

 
  
MPphoto
 

  Marek Henryk Migalski (ECR).(PL) Dle președinte, aș dori să încep cu cuvintele dlui Donskis, care i-a numit pe ucraineni prietenii și aliații noștri. Chiar așa este și acesta este modul în care ar trebui să îi tratăm pe prietenii noștri de la Kiev. Aș dori să adresez o întrebare tuturor. Am comentarii similare și împărtășesc dilema celor mai mulți dintre dvs. care au vorbit astăzi. Nici eu nu sunt mulțumit de modul în care drepturile omului sunt respectate și de modul în care funcționează democrația la Kiev, dar ce măsuri ați luat - ce a făcut acest Parlament și ce au făcut toți cei cu principii atât de înalte astăzi care au condamnat situația dnei Timoșenko - ce ați făcut pentru a trimite un semnal clar la Kiev și în alte orașe din Ucraina pentru a spune că suntem prietenii și aliații lor și că îi așteptăm și că acest Parlament ar trebui să fie extins într-o zi prin prezența deputaților ucraineni? Întreb acest lucru pentru că respectul pentru drepturile omului și respectarea democrației în Ucraina depind într-o mare măsură de noi. Trebuie să vă rog să înțelegeți acest lucru.

[Vorbitorul a fost de acord să accepte o întrebare în cadrul procedurii „cartonașului albastru” în conformitate cu articolul 149 alineatul (8) din Regulamentul de procedură]

 
  
MPphoto
 

  Bernd Posselt (PPE).(DE) Dle președinte, aș dori pur și simplu să îl întreb pe colegul meu deputat dacă știe sau nu că am adoptat o rezoluție în Parlament cu o largă majoritate - chiar eu am votat în favoarea acestei rezoluții - în care am subliniat în mod clar perspectiva europeană a Ucrainei. Am făcut acest lucru, nu o dată, ci de multe ori.

 
  
MPphoto
 

  Marek Henryk Migalski (ECR).(PL) Dle președinte, dle Posselt, în primul rând sunt la curent și în al doilea rând, vă mulțumesc pentru această rezoluție. Mă întreb, cu toate acestea, dacă doar atât am putut să facem? Este tot ce poate fi transmis de la acest Parlament și de la instituțiile UE către ucrainenii care se luptă astăzi pentru aceleași lucruri care în trecut s-au întâmplat polonezilor și cehilor? În cele din urmă, câte semnale pozitive de acest tip privind statutul de membru al Uniunii Europene au fost transmise către ucraineni de la guvernul german, de exemplu?

 
  
MPphoto
 

  Seán Kelly (PPE). - Dle președinte, drumul spre democrație este adesea unul lent și sinuos. Unele țări se mișcă mai repede decât altele și vedem acest lucru la țările din fosta Uniune Sovietică care sunt acum colegii noștri valabili de aici din Parlamentul European.

Alte țări se mișcă mai lent - poate Ucraina este un exemplu al acestui lucru. Cu toate acestea, este important să se recunoască faptul că a făcut progrese, dar trebuie să meargă mai departe. În special, pentru a institui adevărata democrație, este nevoie în primul rând să se promoveze societatea civilă și, pe de altă parte, să înceteze controlul de stat, în special asupra ONG-urilor, în al treilea rând, să existe un sistem judiciar cu adevărat independent, iar în al patrulea rând, o opoziție liberă și puternică.

Nu putem avea democrație corespunzătoare fără a avea o opoziție liberă, puternică și vibrantă. Noi, cei din Uniunea Europeană trebuie să utilizăm toate mijloacele pentru a încuraja Ucraina să facă un cerc complet și să instituie o democrație adevărată. A făcut progrese, dar trebuie să meargă un pic mai departe.

 
  
MPphoto
 

  Sari Essayah (PPE). - (FI) Dle președinte, acuzațiile care au fost aduse împotriva dnei Timoșenko sunt, după cum a precizat ea însăși, de natură pur politică. De asemenea, trebuie să ne reamintim că mai mulți alți foști membri ai Cabinetului sunt, de asemenea, acuzați sau suspectați de corupție.

După cum cred că a menționat dna Ojuland aici mai devreme, nu suntem un tribunal. Nu suntem aici pentru a decide dacă aceste persoane sunt vinovate sau nevinovate. În schimb, dorim să reamintim tuturor cât de important este faptul că aceste audieri nu pot fi selective în niciun fel și că procedurile legale trebuie să fie deschise și nediscriminatorii.

Aș putea să spun că doresc să-i mulțumesc lui Lady Ashton pentru că și-a exprimat îngrijorarea în luna mai cu privire la acuzațiile aduse liderilor opoziției ucrainene și la posibilele lor scopuri politice. Trebuie să continuăm pe această cale și să ne asigurăm că aceste audieri din Ucraina nu devin de fapt selective sau orientate împotriva opoziției în general.

 
  
MPphoto
 

  Sergio Paolo Francesco Silvestris (PPE).(IT) Dle președinte, Ucraina este o democrație, o țară prietenă, un partener al acestei Uniuni Europene. Cu toate acestea, Ucraina trebuie să adopte standarde europene și în administrarea puterii judecătorești, care se caracterizează prin procese politizate în care învinuitul nu se bucură de toate drepturile și mijloacele necesare pentru a face față unui proces care, în unele cazuri, este unul pur politic. Acest lucru reprezintă o incriminare a adversarilor politici ai guvernului în exercițiu, care vizează doar eliminarea și reducerea la tăcere a opoziției. Iulia Timoșenko, fostul prim ministru, și miniștrii săi sunt atacați prin intermediul proceselor publice mai degrabă decât prin confruntare politică, care, deși intensă, ar fi serioasă și transparentă. Guvernul ucrainean trebuie să respecte opoziția, fără a flutura arma puterii judecătorești și să respecte normele unui stat democratic și drepturile omului, astfel cum sunt stipulate în acordurile Parteneriatului estic.

 
  
MPphoto
 

  Eija-Riitta Korhola (PPE). - (FI) Dle președinte, fostul prim ministru ucrainean, Iulia Timoșenko, a trebuit să răspundă mai multor acuzații de corupție în această primăvară, iar o interdicție de călătorie în februarie a împiedicat-o să vină să ne întâlnim la Bruxelles. Dacă dna Timoșenko este găsită vinovată până la urmă, aceasta va primi o sentință de până la zece ani de închisoare.

Cu toate acestea, fondul și contextul au ridicat întrebări incomode și au stârnit îngrijorare în ceea ce privește natura parțial motivată politic a acuzațiilor. Rezoluția noastră ridică pe bună dreptate problema acuzațiilor împotriva liderilor opoziției politice, acuzații care par tot mai selective în esență și insistă pe o garanție a transparenței investigațiilor și a procesului judiciar.

Lupta împotriva corupției și afirmarea statului de drept nu sunt doar precondiții pentru aprofundarea relațiilor între UE și Ucraina: acestea sunt, de asemenea, esențiale pentru consolidarea dezvoltării democratice a Ucrainei. Noii lideri politici ai Ucrainei trebuie să demonstreze, de asemenea, un sentiment de responsabilitate și să înceapă punerea în aplicare a reformelor care au rămas terminate doar pe jumătate de la Revoluția Portocalie.

 
  
MPphoto
 

  Iosif Matula (PPE). - Propunerea de rezoluție ce are ca subiect cazul foștilor membri ai guvernului ucrainean este necesară pentru a respecta principiile de bază ale Uniunii Europene, începând cu respectarea drepturilor omului. Nu justiția din Ucraina îngrijorează cel mai mult, ci posibilul amestec al politicului în activitatea justiției. Uniunea Europeană, ca o comunitate de drept și de valori, trebuie să vină în sprijinul membrilor fostului guvern ucrainean, pentru a se respecta principiul prezumției de nevinovăție și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Doresc să atrag atenția asupra necesității continuării și intensificării reformelor în Ucraina, a alinierii legislației la prevederile și obligațiile comunitare ca elemente esențiale în perspectiva apropierii de Uniunea Europeană. Succesul procesului de reformă asumat de Ucraina va depinde de promovarea și respectarea principiilor democratice, a statului de drept și transparenței. Legat de acuzațiile aduse Iuliei Timoșenko și foștilor membrilor ai guvernului, nu se poate acționa cu un abuz de putere la o acuzație de abuz de putere. Democrația trebuie să meargă înainte în Ucraina și noi putem sprijini acest fenomen.

 
  
MPphoto
 

  Günther Oettinger, membru al Comisiei. (DE) Dle președinte, stimați deputați, Comisia urmărește foarte atent evoluțiile din Ucraina cu privire la foștii membri ai guvernului Ucrainei, dna Timoșenko, dl Lutsenko și alții, la fel cum procedează și Parlamentul European și grupurile parlamentare. De la începutul anului, ne-am exprimat clar preocupările cu privire la posibila motivație politică care se află în spatele acestor cazuri. UE are o delegație în țară și monitorizează cu atenție evoluțiile.

Raportul privind progresele înregistrate de Ucraina, pe care l-am publicat cu câteva zile în urmă, oferă o imagine cuprinzătoare a situației de anul trecut din țară. Evaluarea situației noastre, care nu s-a schimbat, prezintă nevoia de reformă cuprinzătoare a sistemului judiciar și de măsuri de combatere a corupției. Raportul subliniază că trebuie să fie garantată respectarea statului de drept în cadrul anchetelor și urmăririlor penale și proceduri penale echitabile, imparțiale și independente în instanță, pentru a se asigura că nu se abuzează de dreptul penal în scopuri politice.

În cazurile care îi implică pe foștii membri ai guvernului, trebuie făcută o diferență clară între răspunderea penală și cea politică. Îngrijorarea cu privire la utilizarea excesivă a detenției, a măsurilor de custodie și a restricțiilor de călătorie dau, de asemenea, impresia unei abordări arbitrare în fața justiției.

În același timp, o mare parte a societății civile ucrainene, experții din întreaga lume și oamenii de afaceri străini care lucrează în Ucraina sunt ferm convinși de faptul că instanțele din Ucraina sunt supuse unor presiuni puternice din părți diferite. Sperăm că viitoarele modificări ale legii privind reforma sistemului judiciar vor lua în considerare declarația din partea Comisiei de la Veneția a Consiliului Europei și vor înlătura aceste preocupări.

Aș dori să subliniez faptul că acordăm o mare importanță protejării statului de drept din Ucraina, care este o țară cu care dorim să intrăm într-o relație contractuală mai strânsă pe baza asocierii și a integrării economice. Pentru ca acest lucru să aibă loc, este esențial un sistem de justiție independent și transparent și care să funcționeze corespunzător.

Nu dorim să fim parțiali în niciunul dintre cazurile individuale, dar ne așteptăm ca Ucraina să aducă schimbări fundamentale în sistemul său pentru a garanta proceduri imparțiale, echitabile și transparente în instanță. Suntem convinși că stabilitatea din Ucraina, precum și încrederea cetățenilor săi în organismele publice ale țării vor depinde de progresele realizate în acest domeniu.

Viteza și amploarea integrării noastre cu Ucraina și invers, vor depinde de faptul dacă Ucraina poate garanta pe deplin respectarea drepturilor omului, a principiilor democrației și a principiilor statului de drept. Aceste principii nu trebuie să fie puse în discuție în niciun fel. Această concluzie este în conformitate cu rezultatele revizuirii politicii europene de vecinătate.

Reuniunea Consiliului de cooperare UE-Ucraina, care are loc în cursul următoarelor câteva săptămâni, ne va oferi oportunitatea de a discuta numeroase probleme care sunt importante pentru relația noastră și trimit semnale clare în Ucraina, aceleași ca cele pe care le trimiteți cu privire la importanța reformei în acest domeniu.

Suntem mulțumiți de hotărârea Ucrainei de a încheia negocierile privind un acord de asociere înainte de sfârșitul acestui an. Până aici, toate bune. Cu toate acestea, Ucraina trebuie să pună în aplicare reforme ample și necesare, în special în sistemul judiciar, electoral și constituțional, pentru a putea să se bucure de oportunitățile pe care le poate oferi acest acord cu privire la asocierea și integrarea economică în UE. În plus, țara trebuie să depună mai multe eforturi decisive în cadrul luptei împotriva corupției.

Ucraina nu este singură în această privință, dar trebuie să demonstreze hotărârea sa necondiționată de a introduce reforme mai cuprinzătoare și mai incluzive în cazul în care dorește să se apropie mai mult de UE. Vom continua să acordăm sprijin semnificativ Ucrainei în eforturile sale de a realiza reforme interne.

În cele din urmă, aș dori să spun că vom clarifica respectul nostru absolut pentru procedurile judiciare corespunzătoare, fără a face comentarii. Ne bazăm pe posibilitatea de a ne continua dialogul deschis și transparent de la Kiev și de la Bruxelles cu privire la reformele interne din Ucraina și referitor la integrarea mai strânsă a țării cu UE, atât cu autoritățile ucrainene, cât și cu opoziția. Vă mulțumesc foarte mult.

 
  
MPphoto
 

  Președinte. - Dezbaterea a fost închisă.

Votul va avea loc în scurt timp.

Declarații scrise (articolul 149 din Regulamentul de procedură)

 
  
MPphoto
 
 

  Alexander Mirsky (S&D) , în scris. Am fost surprins de dorința unor forțe politice din Parlamentul European de a sprijini foștii lideri ai Ucrainei, atât moral, cât și politic. Este cunoscut faptul că Partidul Popular European are un acord de cooperare cu blocul Iuliei Timoșenko. Ar fi interesant de știut dacă în acord există un punct cu privire la protecția juridică și prestarea de servicii de avocatură?

Rezoluția de astăzi seamănă mai mult cu un recurs, dar nu ca un document al Parlamentului European. Consider că este necesar să se declare că nimeni nu este eligibil să intervină în procedurile judiciare și în activitățile de urmărire penală. Prin evaluarea în avans a activității procurorului, înainte de sfârșitul anchetei, vom împiedica punerea în aplicare a justiției.

Parlamentul European nu este un birou de avocatură. În astfel de cazuri, ar trebui să aștepte până când ancheta se apropie de sfârșit. Ar trebui să recomandăm acuzaților să coopereze cu organele de anchetă. Nu avem niciun drept să facem presiuni asupra sistemului judiciar din Ucraina, deoarece acest lucru poate fi calificat drept amestec în treburile interne.

Sunt categoric împotriva rezoluției P7_TA-PROV (2011) 0272, deoarece consider că pune o presiune dură asupra guvernului din Ucraina.

 
  
MPphoto
 
 

  Bogusław Sonik (PPE), în scris.(PL) Prioritățile președinției ucrainene a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei sunt, printre altele, de a preveni încălcările drepturilor omului și respectarea principiilor statului de drept. De asemenea, Ucraina s-a angajat să construiască democrația la nivel local și să-și consolideze autonomia locală. În același timp, Comitetul de la Helsinki avertizează că Ucraina încalcă Convenția europeană a drepturilor omului. Detențiile preventive și interdicția de a părăsi țara care a fost impusă celor mai importanți membri ai opoziției și foștilor membri ai guvernului pun la îndoială obiectivitatea serviciului ucrainean de urmărire penală. În opinia Parlamentului European, există o lipsă de transparență în cadrul anchetei, iar metodele de procedură adoptate sunt disproporționate. Parlamentul European ar trebui să solicite Procurorului General al Ucrainei să elimine această interdicție.

Problema reală, cu toate acestea, se află în lipsa continuă a reformei democratice în Ucraina. În timpul Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei din martie 2011, reprezentanții ucraineni au explicat că este nevoie de mai mult timp pentru a elimina trecutul comunist. De asemenea, cred că dobândirea democrației nu este ușoară, dar necesită dorința de a introduce schimbare și a lua măsuri puternice. A trecut deja suficient timp de la căderea URSS, iar alte țări post-comuniste au făcut progrese semnificative. Pentru a crea un sistem pluralist al statului de drept, Ucraina trebuie să înceapă prin a face schimbări cu privire la legea sa electorală și legislația penală în mod eficient. Uniunea Europeană trebuie totuși să insiste ca cererile pe care le face să fie îndeplinite, în special pentru că ea însăși oferă o parte importantă în Parteneriatul estic și politica de vecinătate.

 
  

(1) A se vedea procesul-verbal

Ultima actualizare: 27 octombrie 2011Notă juridică