Dosar
 

Premiul Saharov 2006 - în sprijinul drepturilor omului în întreaga lume

Instituţii - 13-12-2006 - 11:53
Distribuie

În fiecare an, Parlamentul European acordă Premiul Saharov unor persoane fizice sau organizaţii de excepţie care luptă împotriva opresiunii, intoleranţei şi nedreptăţii. Printre câştigătorii de până acum se numără Nelson Mandela (1988) şi Kofi Annan şi personalul Naţiunilor Unite (2003). Premiul reprezintă una din căile prin care deputaţii europeni încearcă să promoveze drepturile omului şi democraţia pe plan internaţional.

Numele premiului vine de la Andrei Saharov (1921-1989), unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă, care a inventat bomba cu hidrogen pentru Uniunea Sovietică şi care, mai târziu, a devenit un critic fervent al armelor nucleare. În anul 1970, el a pus bazele unei comisii a drepturilor omului. Activităţile sale au fost remarcate; în Uniunea Sovietică a fost închis, iar în Vest a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1975. 
 
Premiul a fost acordat pentru prima dată în anul 1988 şi răsplăteşte o activitate susţinută în apărarea libertăţilor fundamentale ale omului, în mod special a libertăţii de exprimare. Premiul se acordă persoanelor, asociaţiilor sau organizaţiilor indiferent de naţionalitatea sau locul de reşedinţă ale acestora.
 
Parlamentul European, apărător al drepturilor omului
 
Promovarea drepturilor omului şi a democraţiei este unul din rolurile fundamentale ale Parlamentului European. Premiul Saharov este doar unul din „instrumentele“ pe care le foloseşte în acest scop. O sub-comisie parlamentară este consacrată în întregime drepturilor omului. În plus, în fiecare an, Parlamentul European publică un raport asupra situaţiei drepturilor omului atât în cadrul cât şi în afara Uniunii Europene. Raportul subliniază cazuri de nerespectare a drepturilor omului şi sugerează moduri de îmbunătăţire a situaţiei.
 
În timpul sesiunilor plenare lunare ale Parlamentului, de obicei joia după-amiază, câteva ore sunt rezervate dezbaterilor pe tema drepturile omului. Parlamentul adoptă rezoluţii în care condamnă guvernele care nu respectă aceste drepturi, şi poate hotărî să aloce bani europeni unor proiecte ce promovează drepturile omului şi democraţia.
 
Cine alege câştigătorul?
 
În fiecare an, în luna septembrie, grupurile politice din Parlament şi deputaţii (în grup de minim 37) propun candidaţi potenţiali. Din această listă, Comisia pentru afaceri externe şi cea pentru dezvoltare aleg împreună trei „finalişti“. Preşedinţii grupurilor politice - „Conferinţa preşedinţilor“ - aleg apoi un câştigător. Premiul este acordat oficial de către preşedintele Parlamentului în timpul sesiunii plenare din decembrie, pe data sau în jurul datei de 10 decembrie, dată la care, în 1948, a fost proclamată Declaraţia Universală a Naţiunilor Unite privind Drepturile Omului.
                                                                                                              
Câştigătorul primeşte un certificat şi un cec de 50.000 de euro. Hauwa Ibrahim, una dintre laureaţii anului trecut, a folosit aceşti bani pentru a finanţa educaţia câtorva copiii în ţara sa, Nigeria.
 
 
REF.: 20060911FCS10501

Câştigătorii anului trecut: „Femeile în alb“, Hauwa Ibrahim, „Reporteri fără frontiere“

Începutul paginiiÎnainte
 
Afişul premiului Saharov 2006

Afişul premiului Saharov 2006

Anul trecut, Premiul Saharov a avut trei câştigători: mişcarea de protest cubaneză „Damas de Blanco“ (Femei în alb), Hauwa Ibrahim, avocat al drepturilor omului în Nigeria şi organizaţia „Reporteri fără frontiere“. La un an după acordarea premiului, i-am contactat pe cei trei câştigători şi i-am întrebat ce influenţă a avut premiul asupra activităţii lor.
 
„Nici nu vă puteţi imagina ce înseamnă pentru noi acest premiu“
 
„Femeile în alb“ („Damas de Blanco“) este un grup ce militează pentru drepturile prizonierilor politici cubanezi. Din 2004 ele protestează paşnic, în fiecare duminică, împotriva faptului că soţii sau fiii lor, disidenţi politici cubanezi, se află în închisoare. Ele se îmbracă în alb, simbolul păcii şi al inocenţei celor închişi.
 
Un an după: „Nici nu vă puteţi imagina ce înseamnă pentru noi acest premiu“ a spus una din Femei doamnei Laly Garcia, membră a Fundaţiei Naţionale Cubano-Americane. Premiul Saharov „le-a oferit protecţie. Acordarea premiului a însemnat recunoaştere în afara Cubei, şi le-a mărit popularitatea chiar şi în Cuba“ a spus doamna Garcia. Premiul le-a sprijinit în munca lor, le-a oferit protecţie şi le-a ajutat să câştige respectul guvernului cubanez.
 
Femeile în alb se luptă încă pentru libertatea soţilor şi fiilor lor. În fiecare duminică, se îmbracă în alb şi merg la biserica Santa Rita din Miramar, apoi merg paşnic pe străzi. Acum oamenii le recunosc, ştiu cine sunt şi de ce se află în stradă.
 
„O schimbare de viziune în ţara mea“
 
Hauwa Ibrahim este avocat în Nigeria, unde legea islamică condamnă femeile acuzate de adulter la moarte prin lovituri cu pietre şi tineri acuzaţi de furt la amputare. Doamna Ibrahim apără femeile şi tinerii condamnaţi; din 1999 a lucrat gratuit ca avocat al apărării în 47 de cazuri.
 
La un an după primirea premiului Saharov, doamna Ibrahim consideră că „premiul deschide uşi şi oferă multe alte oportunităţi“. În iunie-august 2005, în timp ce investiga oficial uciderea a şase cetăţeni de către poliţia nigeriană, a scris un raport care la acel moment nu a fost acceptat de către autorităţi. După ce a primit premiul, unul dintre miniştri i-a scris un email în care îi transmitea felicitările preşedintelui şi prin care o informa că preşedintele acceptă şi o să folosească acel raport. „Faptul că am primit premiul Saharov a schimbat o paradigmă, o viziune în ţara mea“. Cu banii pe care i-a primit de la Parlamentul European ajută la educarea câtorva copii, băieţi şi fete, care altfel nu ar fi putut merge la şcoală. „Educaţia femeilor este încă o problemă în ţara mea; eu am fost educată din întâmplare; vreau să investesc aceşti bani în educaţie“.
 
În momentul de faţă doamna Ibrahim este profesor invitat la Universitatea Saint Louis în Statele Unite. În momentul în care a primit premiul Saharov, revista universităţii a preluat ştirea într-un articol. În decembrie 2006, o să revină în Nigeria, unde o să-şi continue munca în domeniul drepturilor omului.
 
„O notorietate şi o credibilitate suplimentare“
 
„Reporteri fără frontiere“ este o organizaţie internaţională ce militează pentru libertatea presei în întreaga lume, îi apără şi îi sprijină pe ziariştii care sunt victime ale persecuţiei şi cenzurii.
 
Purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Jean-François Julliard, ne-a spus: „Premiul ne-a adus o notorietate şi o credibilitate suplimentare pe lângă oamenii care îşi amintesc că am primit premiul anul trecut. Continuăm să ne facem munca de apărare a libertăţii presei“.
 
Începutul paginiiÎnainte

Nominalizările pentru premiul Saharov în 2006

Începutul paginiiÎnainteÎnapoi
 
Câştigătorii premuilui Saharov, 1988-2006

Câştigătorii premuilui Saharov, 1988-2006

Nominalizările pentru premiul Saharov în acest an acoperă o largă varietate de domenii, de la sprijinul societăţii civile împotriva unui regim totalitar şi apărarea drepturilor minorităţilor până la lupta împotriva violenţei, apărarea păcii, dialogului şi a libertăţii de exprimare. Cei zece candidaţi ai anului 2006 au fost prezentaţi pe 12 septembrie comisiei pentru afaceri externe şi celei pentru dezvoltare şi sub-comisiei pentru drepturilor omului, la Parlamentul European.
 
Hélène Flautre, preşedintele sub-comisiei pentru drepturilor omului a subliniat diversitatea candidaturilor propuse şi a spus că „premiul 2006 reprezintă munca de un an a Parlamentului European în domeniul drepturilor omului“.
 
Comisia pentru afaceri externe şi cea pentru dezvoltare se vor reuni pe 25 septembrie pentru a desemna lista scurtă, formată din trei candidaţi. Din această listă, conducătorii grupurilor politice din Parlament - Conferinţa Preşedinţilor - vor alege câştigătorul în octombrie.
 
Nominalizările au fost propuse fie de către un grup politic, fie de către un grup de cel puţin 37 de deputaţi. Mai jos, găsiţi lista candidaţilor şi o scurtă descriere a fiecăruia.
 
Ingrid Betancourt - politician columbian, fost senator, militează împotriva corupţiei şi a traficului de droguri; luptă pentru încetarea războiului prin negociere. A fost răpită de către FARC (Forţele armate revoluţionare din Columbia) pe data de 23 februarie 2002 şi de atunci este ţinută ostatecă.
Nominalizată de către Marie-Arlette Carlotti (PSE) în numele unui grup de deputaţi.
 
Columbia: pentru cei care luptă pentru ostateci - grup de indivizi şi organizaţii care luptă împotriva luării de ostateci şi care sprijină victimele şi familiile acestora în Columbia, ţară în care se află 80% din ostatecii din întreaga lume (mai mult de 3.000 de oameni).
Nominalizat de către Monica Frassoni şi Daniel Cohn-Bendit în numele grupului Verzilor/Alianţa Liberă Europeană (V/ALE), susţinut de către José Salafranca (PPE-DE), Fernando Fernández Martín (PPE-DE), Frédérique Ries (ALDE) şi alţii.
 
Proiectul Fulda-Mosocho al profesorului Muthgard Hinkelmann-Toewe - scopul proiectului este de a eradica mutilarea genitală feminină în regiunea Mosocho din Kenya şi de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale femeilor. Între 2002 şi 2005 rata mutilării genitale feminine în regiune a scăzut de la 98% până la 66%.
Nominalizat de către Alexander Alvaro (ALDE) în numele unui grup de deputaţi.
 
Vladimir Kozlov - liderul opoziţiei etnice Mari împotriva regimului totalitar din Republica Mari El (Federaţia Rusă), militează pentru drepturile minorităţilor. Este scriitor şi ziarist şi luptă pentru libertatea de exprimare.
Nominalizat de către Toomas Ilves (PSE) în numele unui grup de deputaţi.
 
Episcopul Erwin Kräutler - episcop catolic austriac, misionar în Brazilia. Luptă pentru drepturile minorităţilor indigene şi protejarea pădurilor tropicale în regiunea amazoniană.
Nominalizat de către Herbert Bösch (PSE) în numele unui grup de deputaţi.
 
Somaly Mam - luptă pentru drepturile omului, împotriva prostituţiei infantile şi a traficului sexual în Cambogia şi Asia de Sud-Est. A pus bazele asociaţiei AFESIP (Agir pour les femmes en situation précaire), al cărei scop este re-integrarea socială a victimelor abuzului sexual.
Nominalizată de către Jules Maaten în numele grupului Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE).
 
Aleksandr Milinkievici - liderul opoziţiei politice în Belarus, fost candidat prezidenţial împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, luptă pentru un viitor democratic al ţării sale. În aprilie 2006 a fost închis pentru două săptămâni pentru că a participat la un marş neautorizat în Minsk.
Nominalizat de către Jacek Saryusz-Wolski în numele grupului PPE-DE şi de către Brian Crowley în numele grupului UEN.
 
Ghassan Tueni - ziarist şi om politic libanez, tatăl lui Gebrane Tueni, ziaristul ucis anul trecut. Nominalizat pentru premiul Saharov în memoria unor personalităţi victime ale unor atacuri cu bombă: Rafik Hariri, Bassel Fleihan, Samir Kassir, George Hawi şi Gebrane Tueni.
Nominalizat de către Béatrice Patrie şi Véronique de Keyser în numele grupului Socialist din Parlamentul European (PSE) şi de către Francis Wurtz în numele grupului Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică (GUE/NGL).
 
Mesfin Wolde-Mariam - membru fondator al EHRCO (Ethiopian Human Rights Council), luptă pentru drepturile omului şi împotriva violenţei şi foametei în Etiopia. Arestat în noiembrie 2005, este judecat în momentul de faţă şi riscă pedeapsa capitală dacă este condamnat.  
Nominalizat de către Ana Gomes (PSE) în numele unui grup de deputaţi.
 
„Femeile în negru“, Belgrad - organizaţie sârbă, luptă pentru pace şi reconciliere între naţiuni şi etnii în fosta Iugoslavie şi pentru recunoaşterea crimelor comise în războaiele recente.
Nominalizată de către Jelko Kacin (ALDE) în numele unui grup de deputaţi
 
Începutul paginiiÎnainteÎnapoi

Finaliştii premiului Saharov 2006

Începutul paginiiÎnainteÎnapoi
 
Cei trei finalişti pentru premiul Saharov. Columbia: pentru cei care luptă pentru ostateci, Ghassan Tueni şi Aleksandr Milinkievici

Premiul Saharov 2006: Columbia, G. Tueni şi A. Milinkievici

Trei finalişti au fost aleşi pentru premiul Saharov 2006, pe 25 septembrie, de către membrii comisiei pentru afaceri externe şi celei pentru dezvoltare. Premiul recunoaşte merite deosebite în lupta pentru libertate de exprimare.
 
Cei trei candidaţi sunt, în ordine alfabetică în limba engleză:
 
 - Columbia: pentru cei care luptă pentru ostateci, grup reprezentat de Ingrid Betancourt şi fundaţia País Libre
 - Aleksandr Milinkievici - liderul opoziţiei politice în Belarus, fost candidat prezidenţial, care a fost închis pentru două săptămâni pentru că a participat la un marş neautorizat în Minsk.
 - Ghassan Tueni - ziarist şi om politic libanez, nominalizat pentru premiul Saharov în memoria unor personalităţi, victime ale unor atacuri cu bombă: Rafik Hariri, Bassel Fleihan, Samir Kassir, George Hawi şi Gebrane Tueni - fiul său.
 
Conferinţa Preşedinţilor va alege un câştigător în octombrie. Premiul va fi acordat oficial de către preşedintele Parlamentului, pe 13 decembrie, în timpul sesiunii plenare la Strasbourg.
 
Începutul paginiiÎnainteÎnapoi

Cei care luptă pentru ostatecii din Columbia

Începutul paginiiÎnainteÎnapoi
 
Ajutor pentru ostatecii din Columbia - pe străzile din Paris

Ajutor pentru ostatecii din Columbia - pe străzile din Paris

80% din ostatecii din întreaga lume (mai mult de 3.000 de oameni) se află în Columbia. Unii dintre ei sunt închişi de mai mult de opt ani. Printre ei se află lideri ai unor mişcări politice sau sociale, soldaţi, poliţişti, dar şi oameni de rând. Grupul celor care luptă pentru ostatecii din Columbia (candidat la premiul Saharov în anul 2006) este reprezentat de Ingrid Betancourt şi fundaţia País Libre („Ţară liberă“).
 
Ingrid Betancourt
 
Deţinută de către FARC (Forţele armate revoluţionare din Columbia) din 23 februarie 2002, Ingrid Betancourt este cunoscută pentru lupta împotriva corupţiei şi a traficului de droguri în Columbia. A fost deputat şi senator şi a candidat la alegerile prezidenţiale. A contribuit la implementarea unor programe de condamnare a violenţei şi de susţinere a victimelor acesteia.
 
Ingrid Betancourt a pus bazele partidului „Verde Oxigeno“, al cărui scop principal era oprirea conflictului prin negociere. Campaniile sale împotriva traficului de droguri şi a corupţiei i-au atras mulţi duşmani. A primit numeroase ameninţări  cu moartea şi a supravieţuit unei tentative de asasinare.
 
Fundaţia País Libre
 
„País Libre“ este o organizaţie non-guvernamentală care ajută, gratuit, nu numai ostatecii, dar şi familiile acestora, încercând să evite orice atac la libertatea individuală. Organizaţia oferă consiliere victimelor directe şi indirecte ale răpirilor (de exemplu sfaturi pentru cum să negociezi cu răpitorii care cer răscumpărare), dar şi susţinere psihologică.
 
Începutul paginiiÎnainteÎnapoi

Aleksandr Milinkievici

Începutul paginiiÎnainteÎnapoi
 
Aleksandr Milinkievici la PE în 2006

Aleksandr Milinkievici la PE în 2006

Principalul lider al opoziţiei belaruse, Aleksandr Milinkievici este unul din cei trei candidaţi rămaşi în cursă pentru premiul Saharov în 2006. Ceilalţi doi candidaţi sunt: grupul celor care luptă pentru ostatecii din Columbia şi Ghassan Tueni, ziarist şi om politic libanez. Suporter al societăţii civile în ţara sa, dl. Milinkievici luptă împotriva încălcării drepturilor omului şi a drepturilor fundamentale şi pentru respectarea regulilor democraţiei.
 
Aleksandr Milinkievici conduce rezistenţa paşnică într-un regim totalitar, cu scopul de a duce Belarus spre un viitor democratic. Ţara sa este considerată ultima dictatură din Europa. Partide politice din opoziţie au fost suspendate, ziare şi organizaţii non-guvernamentale au fost închise, reprezentanţii mass-media sunt intimidaţi şi hărţuiţi. În Belarus este ilegal să îl critici pe preşedintele Lukaşenko. Autorităţile belaruse au fost des criticate pentru suprimarea libertăţii de exprimare, a libertăţii de întrunire şi pentru interzicerea accesului opoziţiei la sursele mass-media deţinute de către stat.
 
Aleksandr Milinkievici pe scurt
 
Aleksandr Milinkievici este om de ştiinţă: a studiat fizica şi matematica în Hrodna (Belarus), Franţa, Statele Unite şi Germania; a coordonat departamentul de fizică al Universităţii din Setif, Algeria (1980-1984); a predat la Universitatea de Stat din Hrodna, Belarus (1978-1980 şi 1984-1990). Între 1990 şi 1996 a fost vice-primar în Hrodna, fiind responsabil în domeniile: educaţie, cultură, sănătate, tineret, sport, mass-media, religie, relaţii externe. În 2001 a condus campania electorală a lui Siamion Domaš, care a candidat la preşedinţie împotriva lui Aleksandr Lukasenko.
 
În octombrie 2005, dl. Milinkievici a fost ales de către Forţele Democratice Unite (opoziţia din Belarus) candidat la alegerile prezidenţiale. A candidat la preşedinţie în alegerile din martie  2006, unde a obţinut oficial 6% din voturi - prin comparaţie cu 82% din voturi pentru Aleksandr Lukaşenko. Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a declarat însă că scrutinul nu s-a desfăşurat conform standardelor internaţionale privind alegerile libere şi echitabile.
 
În aprilie 2006, Aleksandr Milinkievici a fost arestat pentru ca a participat la o demonstraţie neautorizată, în timpul comemorării victimelor de la Cernobîl, şi închis timp de 15 zile.
 
Premiul Saharov
 
Ceilalţi doi candidaţi pentru premiul Saharov de anul acesta sunt "Columbia: toţi cei care luptă pentru ostatecii răpiţi", grup reprezentat de către Ingrid Betancourt şi fundaţia "País Libre" şi Ghassan Tueni, ziarist şi om politic libanez, care a acceptat să fie nominalizat pentru premiu în memoria unor personalităţi libaneze victime ale unor atacuri în urma cărora şi-au pierdut viaţa.
 
Câştigătorul urmează să fie ales de către Conferinţa Preşedinţilor în octombrie, iar premiul va fi decernat în decembrie, în cadrul sesiunii plenare, la Strasbourg.
 
În 2004, Parlamentul European a decernat premiul Saharov Asociaţiei ziariştilor din Belarus - asociaţie profesională non-guvernamentală care promovează o mass-media liberă şi profesionistă în Belarus şi militează pentru drepturile ziariştilor.
 
Începutul paginiiÎnainteÎnapoi

Ghassan Tueni

Începutul paginiiÎnainteÎnapoi
 
Ghassan Tueni

Ghassan Tueni: ziarist şi politician, finalist pentru premiul Saharov 2006

Ziarist şi diplomat libanez,  Ghassan Tueni este un promotor al ideii de pluralism şi toleranţă în Liban şi Orientul Mijlociu. Tatăl lui Gebrane Tueni, ziaristul libanez asasinat anul trecut, a acceptat să fie nominalizat pentru premiul Saharov în memoria unor persoane asasinate în Liban anul trecut.
 
Ghassan Tueni luptă pentru libertate, unitate şi toleranţă într-o ţară - Liban - unde convieţuiesc comunităţi aparţinând unor religii şi etnii diferite. El promovează ideea unei naţiuni libaneze a cărei putere poate proveni din propria diversitate.
 
Născut la Beirut în 1926, educat la Universitatea Harvard, el s-a întors în Liban în 1948 pentru a conduce ziarul independent An-Nahar, fondat de tatăl său în 1933. După ce a participat la crearea primei facultăţi arabe de drept, ştiinţe politice şi economie în 1950, Ghassan Tueni şi-a început cariera politică în 1951 şi a ocupat diferite funcţii ministeriale în guvernul libanez. Între 1977 şi 1982 a fost reprezentant permanent al Libanului pe lângă Naţiunile Unite.
 
Domnul Tueni a acceptat să fie nominalizat pentru premiul Saharov în memoria a cinci persoane asasinate în Liban anul trecut.
  
Gebrane Tueni este fiul lui Ghassan Tueni. Deputat în parlamentul libanez şi ziarist, a publicat in cotidianul An-Nahar editoriale ce criticau ocupaţia străină în Liban. Din cauza campaniei pe care o ducea împotriva ocupaţiei militare şi a influenţei politice siriace a primit ameninţări cu moartea, care l-au determinat să plece in exil în Franţa. A fost asasinat într-un atac cu bombă pe 12 decembrie 2005, la o zi după întoarcerea în Liban.
 
Rafik Hariri a fost prim ministru al Libanului între 1992-1998 şi 2000-2004. Domnul Hariri a jucat un rol important în reconstruirea Beirutului, pledând pentru unitate între diferitele grupuri etnice şi religioase. În 1993 a pus bazele unei televiziuni în Beirut; de asemenea, a fondat un ziar, Al-mustaqbal (Viitorul). A fost asasinat pe 14 februarie 2005 într-un atac cu bombă asupra coloanei oficiale cu care călătorea în centrul Beirutului. Alte 21 de persoane au murit atunci, printre care fostul ministru al economiei, Bassel Fleihan.
 
Bassel Fleihan a fost consilier în Ministerul de Finanţe în Liban între 1993-1999 şi ministru al economiei şi comerţului între 2000-2003. A jucat un rol important în dezvoltarea programului de reformă economică în Liban. În momentul atentatului asupra lui Rafik Hariri era în maşina acestuia; a murit în urma rănilor două luni mai târziu.
 
Samir Kassir a fost profesor universitar, istoric şi ziarist şi a publicat în ziarul An-Nahar. A fost asasinat într-un atac cu bombă asupra maşinii sale în Beirut, pe 2 iulie 2005. 
 
George Hawi, politician libanez şi fost secretar general al Partidului Comunist Libanez, lupta împotriva influenţei siriace asupra Libanului. A fost asasinat în Beirut, în iunie 2005, într-un atac cu bombă asupra maşinii sale. 
 
Începutul paginiiÎnainteÎnapoi

Aleksandr Milinkievici - câştigătorul premiului Saharov 2006

Începutul paginiiÎnainteÎnapoi
 
Aleksandr Milinkievici

Aleksandr Milinkievici câştigă premiul Saharov în 2006

Aleksandr Milinkievici a câştigat anul acesta premiul Saharov. Conferinţa Preşedinţilor - şefii grupurilor politice din Parlamentul European - a hotărât să acorde premiul Saharov liderului opoziţiei politice în Belarus. Domnul Milinkievici a candidat la alegerile prezidenţiale în martie 2006, alegeri care au fost condamnate de către Uniunea Europeană şi Statele Unite.
 
În aprilie 2006 domnul Milinkievici a fost arestat şi deţinut timp de 15 zile datorită faptului că a participat într-un marş neautorizat în Minsk. Are 59 de ani şi a studiat fizica şi matematica în Franţa, Germania şi Statele Unite. În anii '90 a fost vice-primar în oraşul său natal, Hrodna.
 
Premiul Saharov va fi acordat oficial în sesiune, pe 13 decembrie, la Strasbourg. Premiul este însoţit de un certificat şi de un cec de 50.000 de euro.
 
Începutul paginiiÎnainteÎnapoi

Arhivă multimedia pentru premiul Saharov 2006

Începutul paginiiÎnainteÎnapoi
 
Logo-ul premiului Saharov

Logo-ul premiului Saharov

Acum, după ce aţi citit totul despre Premiul Saharov, vă invităm să urmăriţi un video clip despre acesta.
 
Tot aici găsiţi afişe, cărţi poştale, broşuri etc.
 
Pentru a le putea vedea, deschideţi fişierul zip şi faceţi click pe limba în care doriţi să le consultaţi. De exemplu „EN“ pentru engleză, „FR“ pentru franceză, „RO“ pentru română.
 
Începutul paginiiÎnainteÎnapoi

Aleksandr Milinkievici primeşte premiul Saharov

Începutul paginiiÎnapoi
 
Aleksandr Milinkievici

Aleksandr Milinkievici primeşte premiul Saharov la Strasbourg

Liderul opoziţiei din Belarus, Aleksandr Milinkievici, a primit, marţi, Premiul Saharov (ediţia 2006), din partea preşedintelui Parlamentului European, Josep Borrell. În fiecare an, Parlamentul European acordă acest premiu persoanelor sau organizaţiilor de excepţie care luptă împotriva oprimării, a intoleranţei şi a nedreptăţii. Obiectivul constă în sprijinirea lor în acţiunile de protecţie a drepturilor omului, a democraţiei si a statului de drept în întreaga lume.
 
Milinkievici a acordat cei 50.000 euro, pe care i-a primit o dată cu premiul, organizaţiei neguvernamentale Comitetul Helsinki.
 
Josep Borrell: "În Europa ne bucurăm de libertatea de a gândi şi de a ne exprima, considerând acest lucru ceva normal (...) însă există în lume mulţi oameni care sunt privaţi de dreptul lor fundamental de a trăi în libertate. Este, poate, dificil de crezut, însă democraţia este negată unui număr de aproape zece milioane de oameni care trăiesc chiar pe continentul nostru, în Europa, în Belarus. Ca Europeni, avem o datorie specială să apăram şi să promovăm drepturile omului în întreaga lume, de aceea n-ar trebui să tolerăm niciodată încălcarea demnităţii umane şi suprimarea valorilor democrate nici pe teritoriul nostru, nici în afara sa".
 
"Domnule Aleksandr Milinkievici, luptaţi împotriva atmosferei de frică şi intimidare care domneşte în Belarus. Luptaţi pentru simplul fapt ca oamenii să aibă libertatea de a-şi spune părerea, de a-şi alege singuri viitorul. Aţi devenit un adevărat simbol al rezistenţei împotriva oprimării şi o speranţă pentru viitorul democratic. Personalitatea dumneavoastră este remarcabilă, sunteţi un exemplu nu numai pentru poporul belarus, ci pentru noi toţi cei de aici, din Parlamentul European. Vă sprijinim, şi susţinem poporul belarus în dorinţa sa de a-şi alege liderii în mod democratic, de a-şi dobândi dreptul de a avea o presă independentă, de a-şi stabili organizaţii neguvernamentale şi de a avea o justiţie independentă şi imparţială".
  
"Regretăm profund faptul că în Belarus se deteriorează în continuare democraţia, drepturile omului şi statul de drept. Fără nici o îndoială, viitorul acestei ţări este legat de Europa. Poporul belarus merită să trăiască într-o Europă a democraţiei, a libertăţii şi prosperităţii. Cred că nu se pune problema dacă, ci când se va alătura poporul Belarus familiei europene a naţiunilor democratice".
 
(...) "Premiul Saharov este acordat anul acesta SPERANTEI pentru un Belarus democratic si fiecărei persoane care are curajul nu numai să viseze la libertate, ci să-şi transforme visul in realitate".
 
Preşedintele Josep Borrell a înmânat apoi Premiul Saharov, ediţia 2006, lui Aleksandr Milinkievici.

Vorbind în limba sa natală, Milinkievici şi-a început discursul în faţa Parlamentului mulţumind pentru premiul acordat, însă menţionând că acesta nu este doar pentru el, ci pentru toţi cei din Belarus care-şi continuă lupta pentru ca ţara lor să se alăture din nou familiei naţiunilor europene democratice.
 
"Astăzi luptăm pentru libertate şi ne apăram independenţa (...) Facem acest lucru pentru ca toţi copiii noştri, la fel ca cei din Franţa, Lituania, Polonia sau Marea Britanie, să aibă dreptul să trăiască într-o ţară liberă. Copiii noştri sunt cei care au răbdat geruri nopţi de-a rândul în piaţa centrală din Minsk, după alegerile din martie. Ei sunt cei care au fost arestaţi si întemniţaţi, daţi afară din universităţile lor doar pentru ca şi-au urmat conştiinţa. Sunt mândru de ei", a spus el.
 
"Sunt convins că Europa nu poate fi completă fără Belarus (...) ţara mea se va alătura familiei europene în curând, ca un stat liber şi democrat. Istoria arată că dictatura nu durează şi că lucrurile se sfârşesc prost pentru tirani. Singurul lucru pe care-l putem face când ne confruntăm cu dictatura este să luptăm împotriva ei, fiindcă n-avem altă soluţie", a încheiat Milinkievici.
 
Începutul paginiiÎnapoi