Propunere de rezoluţie - B6-0561/2008Propunere de rezoluţie
B6-0561/2008

PROPUNERE DE REZOLUȚIE

20.10.2008

depusă pe baza declarațiilor din raportul Consiliului European și declarației Comisiei
în conformitate cu articolul 103 alineatul (2) din Regulamentul de procedură
de Francis Wurtz, Umberto Guidoni, Roberto Musacchio, Esko Seppänen, Eva-Britt Svensson și Sahra Wagenknecht
în numele Grupului GUE/NGL
privind Consiliul European din 15-16 octombrie 2008

Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
B6-0561/2008
Texte depuse :
B6-0561/2008
Texte adoptate :

B6‑0561/2008

Rezoluție a Parlamentului European privind Consiliul European din 15-16 octombrie 2008

Parlamentul European,

–  având în vedere concluziile Președinției Consiliului European de la Bruxelles din 15 și 16 octombrie 2008,

–  având în vedere articolul 103 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât actuala criză financiară, care a fost provocată inițial de colapsul pieței imobiliare din SUA, de creditele ipotecare și de produsele derivate, s-a extins la nivel mondial ca urmare a caracterului tot mai integrat, dar și nereglementat al piețelor financiare, și întrucât se preconizează, prin urmare, alte turbulențe financiare ca urmare a crizei pieței swap pe risc de credit și a presiunii asupra companiilor emitente de cărți de credit;

B.  întrucât convingerile împărtășite de numeroși lideri din mediul politic și de afaceri și de economiști consacrați conform căreia „piețele libere sunt cele mai eficiente”, iar interacțiunea liberă a forțelor pieței garantează o alocare eficientă și eficace a resurselor a fost contrazisă în mod categoric de evenimentele recente; întrucât doar în SUA aproximativ 760 miliarde de dolari au fost lichidați de bănci, societăți de asigurări, fonduri speculative și alte entități care dețin creanțe; întrucât FMI estimează în scenariul său de referință privind criza financiară că băncile americane și europene vor „arde” active în valoare de aproximativ 10 trilioane de dolari;

C.  întrucât distribuția extrem de inegală a veniturilor, globalizarea, liberalizarea și deregularizarea piețelor financiare au deschis calea inovațiilor financiare (produse derivate, fonduri speculative, capital privat, securitizare, vehicule de investiții structurate etc.), care, la rândul lor, au contribuit la o îndatorare prea ridicată și la o orientare prociclică excesivă a acesteia, la un comportament orientat pe termen scurt, la impunerea unor cereri nejustificate de rate de rentabilitate ale întreprinderilor producătoare și furnizoare de servicii („orientarea către crearea de valoare pentru acționari”) și, de asemenea, la extinderea rapidă și generalizată a riscurilor la scară mondială;

D.  întrucât aceste evoluții au constituit forțe motrice importante care au determinat apariția unor dezechilibre („bula” noii economii din 2001, ulterior „bulele” imobiliare și ale materiilor prime) și inflația prețurilor activelor; întrucât, după ce aceste „bule” au explodat, extinderea contagioasă riscurilor a devenit evidentă, și-a făcut apariția criza creditelor, iar lichiditatea pieței a scăzut drastic; întrucât politicile neo-liberale referitoare atât la liberalizarea piețelor financiare, cât și la orientarea pe termen scurt către o creștere cu orice preț a valorii pentru acționari s-au dovedit, prin urmare, a fi complet falimentare;

E.  întrucât, prin urmare, la originea crizei actuale nu s-au aflat doar cadrele de conducere și acționarii „lacomi” din industria financiară, ci și guvernele SUA și ale statelor membre ale UE, precum și instituțiile europene care sunt vinovate de promovarea liberalizării piețelor financiare; întrucât criza financiară și încetinirea creșterii „economiei reale”, combinate cu alți factori structurali (schimbările climatice și degradarea mediului, crizele alimentare și energetice, comerțul etc.) prezintă caracteristicile unei crize sistemice a capitalismului contemporan;

F.  întrucât Planul de acțiune al UE privind piața financiară și cooperarea voluntară dintre autoritățile de supraveghere a pieței financiare din UE (structura de supraveghere Lamfalussy) s-au bazat în special pe o abordare de auto-reglementare a sectorului financiar, băncile private făcând parte din structură, care și-a demonstrat incapacitatea de a împiedica apariția unor „bule” imobiliare și ale activelor, de a reduce riscul financiar, de a combate criza financiară și de a asigura stabilitatea financiară;

G.  întrucât Comisia a refuzat în mod constant să ia în considerare solicitarea Parlamentului privind adoptarea de măsuri legislative pentru îmbunătățirea reglementării piețelor financiare; întrucât încă din 2002 Parlamentul European a atras atenția asupra faptului că sistemul de indemnizații oferit de instituțiile financiare a contribuit la punerea accentului pe riscuri și pe profitul pe termen scurt; întrucât Parlamentul European, în rezoluția sa din 21 noiembrie 2002 (raportul Van den Burg) a constatat că fondurile speculative erau în plină dezvoltare și a solicitat o nouă evaluare a impactului acestora asupra stabilității sistemice, având în vedere cauza LTCM și tulburările din 2002 de pe piețele financiare;

H.  întrucât actuala criză financiară este însoțită de începutul unei deteriorări majore a economiei mondiale, care afectează deja unele dintre cele mai mari state membre ale Uniunii Europene (Regatul Unit, Germania, Franța, Italia, Spania); întrucât producția în zona euro a scăzut deja cu o rată anuală de 0,8% în a doua jumătate a lui 2008; întrucât FMI atrage deja atenția asupra actualei deflații care conduce la presiuni deflaționiste și asupra perspectivei unei depresiuni sau a unei perioade mai îndelungate de stagnare economică,

1.  critică cu fermitate Uniunea Europeană, lipsa de activitate a Comisiei, gestionarea inițială defectuoasă de către Consiliu a crizei financiare, politica BCE și egoismul acelor state membre care sunt cele mai afectate, deoarece niciunul dintre acestea nu a adoptat măsuri de dezamorsare a „bulelor” imobiliare, ale materiilor prime și ale activelor care erau toate deja vizibile la mijlocul lui 2007;

2.  evidențiază faptul că aceste crize vor avea ca rezultat o recesiune economică accentuată în întreaga lume, cu rate ale șomajului mult mai mari și antrenând creșterea sărăciei;

3.  subliniază faptul că dezintegrarea sistemului financiar și viteza redusă de reacție a Europei cu privire la aceasta au scos la lumină fără menajamente limitele instituționale și politice ale proiectului de integrare europeană, precum și lipsa de solidaritate care ar fi permis adoptarea unui veritabil răspuns comun;

4.  critică cu fermitate faptul că liderii Uniunii Europene, cu toate discursurile lor tradiționale privind inițierea unor acțiuni colective și solidaritatea la nivel european, pe de o parte, și incapacitatea lor de a adopta un plan european comun de salvare la începutul lui octombrie 2008, pe de altă parte, au inițiat în schimb o politică „protecționistă” constând în programe naționale concurente de garantare a depozitelor și de sprijinire a băncilor pentru a evita migrarea economiilor către alte state membre ale UE;

5.  critică în special inițiativele actuale ale anumitor state membre de a consolida poziția competitivă a „propriilor” lideri naționali din sectorul bancar în detrimentul altora prin „cumpărarea la prețuri mici” a anumitor părți din băncile falimentare (de exemplu Fortis, Dexia) după dezmembrarea și compartimentarea acestora pentru vânzare; consideră că aceste strategii ale băncilor mai puternice, susținute de guvernele lor naționale respective, care vizează consolidarea cotei de piață a acestora prin refuzul de a acorda credite altor bănci în vederea canibalizării și preluării cu mai mare ușurință a băncilor mai slabe, creează obstacole serioase în calea asigurării unui nivel suficient al lichidităților în cadrul împrumuturilor interbancare; invită, prin urmare, statele membre să descurajeze și să blocheze astfel de strategii;

6.  constată faptul că Consiliul a confirmat în esență pachetul de măsuri care a fost propus în cadrul planului de acțiune al țărilor din zona euro la 12 octombrie 2008 la Paris; consideră că, prin aceasta, Consiliul a aprobat doar regulile de bază pentru planurile naționale care vizează recapitalizarea sistemelor bancare și furnizarea unei asigurări pentru a relansa împrumuturile interbancare, fără a clarifica modalitatea de soluționare a numeroase probleme transfrontaliere existente; consideră, cu toate acestea, că sistemul de recapitalizare din Marea Britanie, cuprinzând o naționalizare parțială a băncilor, ar putea constitui punctul de plecare pentru o abordare mai sistematică;

7.  evidențiază faptul că trebuie acordată prioritate garantării absolute a depozitelor deponenților mici și mijlocii în întreaga Uniune Europeană; salută, prin urmare, propunerea Comisiei de modificare a Directivei UE privind sistemele de garantare a depozitelor, deși aceasta intervine cu întârziere; se declară de acord cu Comisia cu privire la faptul că depozitele trebuie garantate până la un procent de 100% al nivelului de garanție și că perioada de rambursare în caz de faliment bancar trebuie redusă la trei zile; insistă, cu toate acestea, ca un nivel de garanție de cel puțin 100 000 EUR să fie aplicat uniform în întreaga Uniune Europeană;

8.  sprijină măsurile de recapitalizare a băncilor prin cumpărarea de acțiuni bancare preferențiale, în locul cumpărării de către stat a activelor toxice ale acestora, „socializând astfel pierderile speculatorilor”; sprijină, de asemenea, măsurile care vizează furnizarea de garanții guvernamentale pentru asigurarea creditelor bancare, crearea de lichidități și de credite prin intermediul BCE și a băncilor centrale în vederea bunei funcționări a împrumuturilor interbancare și consolidarea supravegherii întregului sector financiar;

9.  sprijină inițiativa Confederației Europene a Sindicatelor (CES) pentru o cooperare europeană similară celei propuse acum de Consiliu; atrage atenția asupra faptului că o asemenea inițiativă trebuie să abordeze într-un mod coerent planurile comune de salvare privind grupurile bancare multinaționale și transfrontaliere și să abandoneze actualele politici „protecționiste”;

10.  consideră că „principiile” preconizate de Consiliu pentru salvarea sectorului financiar sunt mult prea vagi și incoerente și lasă loc unor interpretări diferite; insistă asupra faptului că proiectul de salvare al UE trebuie să se bazeze pe condiții stricte pe care sectorul bancar trebuie să la îndeplinească în cazul în care primește un ajutor public; subliniază, în acest context, faptul că sectorul financiar trebuie să fie readus în stare de funcționare în interesul publicului și să accepte randamente mai reduse și sisteme de plată a primelor care să fie orientate către aversiunea față de riscuri și către obiective pe termen lung în loc de câștiguri pe termen scurt;

11.  observă faptul că abordarea recapitalizării trebuie să fie orientată către o naționalizare durabilă a activelor sănătoase ale băncilor, în vederea unei socializări integrale a sectorului bancar și constituirii unui sistem financiar public care să orienteze creditele către investiții utile din punct de vedere social și ecologic, creatoare de locuri de muncă de bună calitate; consideră că procesul decizional privind politicile de credit ale sectorului bancar trebuie să fie supus controlului public democratic, cu participarea democratică a angajaților și a consumatorilor;

12.  sprijină solicitarea Consiliului ca instituțiile financiare să aplice în mod riguros recomandările privind transparența angajamentelor și riscurilor acestora; subliniază, cu toate acestea, că doar cerințele privind transparența sunt insuficiente și că este necesară o reglementare mai strictă a piețelor financiare;

13.  sprijină solicitarea Consiliului referitoare la consolidarea normelor privind agențiile de rating și la supravegherea acestora la nivel european; propune înființarea unei agenții publice europene de rating de credit cu scopul de a soluționa conflictele de interese care afectează procesul de rating de credit;

14.  salută intenția Consiliului de a crea un mecanism informal de alertă, de schimb de informații și de evaluare; sprijină, de asemenea, în acest context, planul Consiliului privind înființarea de către Comisie a unui grup la nivel înalt; subliniază, cu toate acestea, faptul că o reglementare mai strictă a piețelor financiare este necesară pentru a evita riscurile sistemice cauzate de produse financiare noi și cu grad ridicat de risc, care trebuie interzise sau a căror comercializare trebuie strict limitată și monitorizată; evidențiază de asemenea că trebuie introduse de urgență limite stricte privind gradul de îndatorare al tuturor instituțiilor financiare reglementate și norme mai stricte privind adecvarea capitalului băncilor; invită Comisia și statele membre să extindă cadrul prudențial și de reglementare al UE, precum și rolul său de coordonare, pentru a lua în considerare toate sursele de risc sistemic, în special prin includerea într-un astfel de cadru a entităților cu un grad de îndatorare a capitalului foarte ridicat care prezintă un risc sistemic, indiferent de statutul juridic sau sediul acestora;

15.  subliniază faptul că fondurile de pensii, și în special fondurile de pensii ocupaționale nu trebuie să fie autorizate să investească în produse financiare precum fondurile speculative și fondurile de investiții cu capital privat care implică riscuri sistemice, întrucât falimentul unor astfel de fonduri ar afecta în mod negativ drepturile de pensie; consideră că Directiva 2003/41/CE privind activitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale trebuie revizuită corespunzător;

16.  invită Comisia și statele membre să adopte măsuri pentru închiderea paradisurilor fiscale și soluționarea problemelor provocate de centrele financiare offshore, să introducă taxe pe tranzacții valutare (taxa Tobin) și pe tranzacții bursiere (inclusiv tranzacțiile extrabursiere), să oprească privatizarea pensiilor și să consolideze sistemul pensiilor publice și sistemul bancar;

17.  subliniază că Uniunea Europeană trebuie să își acompanieze planul de salvare destinat stabilizării sistemului bancar și de credite cu măsuri de revigorare și stabilizare a „economiei reale”, înscriind-o pe o cale îndreptată către o dezvoltare durabilă din punct de vedere ecologic și social; salută decizia Băncii Europene de Investiții de a mobiliza 30 de miliarde EUR pentru a sprijini IMM-urile europene, precum și angajamentul său de a-și îmbunătăți capacitatea de intervenție în proiectele de infrastructură ca un prim pas pozitiv, însă subliniază că suma de 30 de miliarde EUR este insuficientă; invită Comisia și Consiliului să continue în această direcție prin elaborarea unui „Program european de investiții pentru dezvoltare durabilă, ocuparea forței de muncă și integrare socială”, de cel puțin 1 % din PIB-ul UE, care ar trebui completat prin programe similare de investiții publice din partea statelor membre, în vederea stabilizării economiei, a contracarării schimbărilor climatice și a promovării ocupării integrale a forței de muncă, însoțită de locuri de muncă de înaltă calitate și drepturi sociale;

18.  subliniază că trebuie să se pună la dispoziția BEI și BERD resursele necesare pentru sporirea substanțială a liniilor de credit la rate ale dobânzii foarte reduse pentru IMM-uri, producția și serviciile ecologice, serviciile sociale și medicale etc., cu condiția ca acestea să creeze locuri de muncă de înaltă calitate, caracterizate prin drepturi sociale și salarii și condiții de muncă decente;

19.  subliniază că Europa trebuie să accepte în prezent o adevărată creștere a salariilor, care să compenseze creșterile de productivitate și inflația, și să inițieze de asemenea o redistribuire în scopul creșterii cotei salariale în cadrul venitului național brut; reamintește BCE, Comisiei și Consiliului că marea depresiune economică din 1930 a căpătat o amploare deosebită numai în momentul în care angajatorii au început să reducă salariile, iar criza a trecut de la piața financiară către piața bunurilor și serviciilor;

20.  propune ca statele membre să introducă și măsuri de stabilizare și consolidare a puterii de cumpărare, în special a persoanelor cu venituri mici (creșterea prețurilor la alimente, energie și transport), de exemplu prin introducerea unor tarife fixe sociale la gaze, energie electrică, telecomunicații, transport public etc.;

21.  salută recenta reducere a ratei dobânzii de către BCE și invită BCE să își relaxeze în continuare politica monetară, în vederea contracarării viitoarei recesiuni economice; critică faptul că reducerea ratei dobânzii a survenit prea târziu pentru a avea efecte pozitive mai accentuate; subliniază că riscul inflației este deja în scădere, în mod simultan, în țările industrializate și că presiunile deflaționiste trebuie prevenite;

22.  subliniază că pare să se contureze un consens pentru ca pactul de stabilitate și de creștere să nu se aplice într-o situație de criză financiară, ceea ce reprezintă un pas în direcția bună; consideră totuși că pactul de stabilitate și de creștere trebuie abrogat; critică faptul că Consiliul nu ține seama de noua situație prin solicitarea ca politicile bugetare să respecte în continuare pactul de stabilitate și de creștere revizuit;

23.  subliniază că actuala Strategie de la Lisabona a Uniunii Europene se va încheia în 2010 și că trebuie definită rapid o nouă strategie europeană; subliniază faptul că actuala concentrare asupra liberalizării pieței și a „competitivității” trebuie abandonată și înlocuită cu o nouă strategie europeană integrată pentru solidaritate și dezvoltare durabilă, bazată pe patru piloni de importanță egală (economia, mediul, ocuparea forței de muncă și protecția și incluziunea socială);

Tratatul de la Lisabona

24.  regretă faptul că Consiliul a refuzat din nou să respecte votul democratic al populației din Irlanda și a insistat asupra continuării procesului de ratificare a Tratatului de la Lisabona; invită Consiliul să tragă învățăminte în urma rezultatului referendumului asupra Tratatului Constituțional din Franța și Olanda și în urma respingerii Tratatului de la Lisabona în Irlanda, care a reflectat în mod clar opoziția față de politica neoliberală și militarizarea Uniunii Europene; consideră că, dacă instituțiile europene nu reușesc să realizeze aspirațiile cetățenilor europeni, criza de legitimitate a UE va înregistra o intensificare dramatică; îndeamnă Consiliul să pună capăt procesului de ratificare și să inițieze o revizuire detaliată a tratatelor în vederea deschiderii drumului către o Europă democratică, socială și pașnică;

Energia și schimbările climatice

25.  subliniază faptul că criza financiară nu trebuie folosită ca pretext pentru a renunța la angajamentele asumate în materie de schimbări climatice și accentuează faptul că menținerea obiectivelor ambițioase ale pachetului legislativ climă-energie este esențială; își reafirmă angajamentul de a ajunge la un acord în ceea ce privește pachetul legislativ climă-energie până la sfârșitul acestui an și solicită Consiliului și Comisiei să coopereze strâns cu PE în vederea atingerii acestui obiectiv;

26.  reafirmă importanța încheierii până în decembrie 2009 la Copenhaga, a unui nou acord internațional cuprinzător privind schimbările climatice în temeiul Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice și consideră că încheierea unui acord cu obiective ambițioase privind pachetul legislativ climă-energie va garanta menținerea rolului de lider al UE în cadrul negocierilor internaționale legate de schimbările climatice; regretă, de aceea, atitudinea unor state membre care doresc să impună modificări ale pachetului legislativ privind schimbările climatice care ar submina capacitatea UE de a-și îndeplini propriile obiective stabilite în martie 2007;

27.  salută cele patru propuneri legislative ale Comisiei care formează pachetul climă-energie, revizuirea sistemului de comercializare a permiselor pentru emisii reprezentând un aspect esențial pentru realizarea obiectivelor UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră; invită Consiliul și statele membre să garanteze integritatea ecologică a sistemului prin neacordarea de majorări de credite nici pentru dezvoltare personală, nici pentru implementare colectivă, precum și să respecte principiul „poluatorul plătește” prin neacordarea de cote gratuite sectorului energetic și să aloce veniturile din licitații atenuării schimbărilor climatice și măsurilor de adaptare;

28.  subliniază faptul că eficiența energetică și sursele de energie regenerabile constituie cea mai solidă fundație pentru o strategie europeană în domeniul securității energetice; îndeamnă Consiliul, Comisia și statele membre să facă obligatoriu obiectivul UE de reducere a pierderilor energetice cu până la 20% până în 2020, fapt care va contribui la reduceri de costuri și beneficii economice și de mediu în toată Europa;

29.  consideră că stocarea și captarea carbonului reprezintă doar una dintre măsurile concepute pentru combaterea schimbărilor climatice, pe lângă utilizarea surselor de energie regenerabile și creșterea economisirii și eficienței energiei; statele membre ar trebui, prin urmare, să aibă în vedere mecanisme de finanțare pentru sprijinirea tehnologiilor pentru energie regenerabilă; consideră, în acest context, că dezvoltarea CSC ar trebui să nu ducă în niciun caz la reducerea acestor eforturi, atât în ceea ce privește cercetarea, cât și finanțarea;

Politicile energetice

30.  constată că principalul instrument în procesul de liberalizare și armonizare a piețelor de energie îl constituie formarea prețului angro la energie electrică și gaze naturale; constată că principalele locuri de schimb de pe piețele de energie electrică vor fi bursele de energie și, în cadrul acestor burse, prețul energiei electrice este independent de costurile de producție generale sau medii și depinde de cerere și ofertă și de numeroși alți factori speculativi; invită Comisiei să inițieze noi reguli cu privire la abuzurile de piață;

31.  subliniază că scopul procesului de armonizare este de a aplica aceleași tarife la energie electrică și gaz în toate țările UE; observă că aceasta nu va duce la o scădere a prețurilor în toate statele membre, ci la o creștere a prețurilor în țările în care prețul energiei este în prezent mai mic decât prețul mediu la nivelul UE; invită Comisia să propună măsuri pentru a corecta acest efect secundar al armonizării;

32.  observă că acest sistem de formare a prețurilor, care constituie elementul-cheie al pieței armonizate de energie electrică, favorizează în mod nejustificat centralele hidroelectrice și nucleare cu costuri variabile mici, deoarece energia electrică pe care o produc este cumpărată la același preț ca și energia produsă de centralele care au utilizat tehnici mai costisitoare, pe bază de petrol și cărbune; solicită ca aceste profituri nejustificate să fie impozitate în statele membre;

33.  subliniază că actualul proces de liberalizare a piețelor și de privatizare a utilităților publice, precum sectorul energetic, nu a adus nici un avantaj vizibil în ceea ce privește prețurile, calitatea serviciilor sau reducerea cheltuielilor publice; constată că, dimpotrivă, asociațiile de consumatori și de utilizatori ai serviciilor publice au semnalat creșteri ale prețurilor, o scădere a nivelului calității serviciilor și majorări ale costului de furnizare a serviciilor; observă, în plus, că liberalizarea a contribuit la dispariția unor locuri de muncă și la crearea unor monopoluri private, care pun în pericol drepturile lucrătorilor, ale utilizatorilor serviciilor publice și ale consumatorilor; solicită ca aceste efecte să fie luate în considerare în cadrul tuturor aspectelor pachetelor energetice;

34.  subliniază că trebuie să se respingă politica de liberalizare a sectorului energetic și evidențiază importanța serviciilor publice în promovarea coeziunii sociale, economice și teritoriale în UE; subliniază faptul că sectoarele publice structurale, precum sectorul energetic, nu ar trebui să fie deschise concurenței, ci, mai degrabă, ar trebui să fie deținute și gestionate de autorități publice, aceasta fiind unica modalitate de a asigura calitatea, disponibilitatea și accesibilitatea serviciilor oferite și, prin urmare, de a garanta drepturile utilizatorilor;

Pactul european privind migrația și azilul

35.  consideră că Pactul european privind migrația și azilul adoptat de Consiliul European nu introduce niciun element nou cu privire la deschiderea unor canale de migrație legală, ci doar lasă posibilitatea unei imigrații selective, care cauzează o migrație a valorilor și consolidează o abordare represivă și criminalizarea imigranților;

36.  condamnă abordarea ipocrită a pactului cu privire la, pe de o parte, afirmația că „lipsa imigrației” ar dăuna sectoarelor noastre economice și sociale în timp ce, pe de altă parte, s-au luat toate măsurile pentru a preveni ca imigranții să vină prin mijloace legale, favorizându-se astfel ilegalitatea;

37.  subliniază că încetarea regularizării muncitorilor care lucrează ilegal, față de care și-au luat angajamentul semnatarii pactului, nu poate decât să ducă la o creștere a clandestinității la care sunt condamnați migranții, întrucât regularizarea ar putea reprezenta cel puțin un instrument temporar care ar permite apariția muncii ilegale și reducerea dumpingului social;

38.  condamnă planurile pentru consolidarea agenției Frontex, care, mai mult, ar avea loc înainte de revizuirea mandatului acesteia pentru includerea salvării persoanelor pe mare;

Urmările Consiliului European din 1 septembrie 2008

39.  observă cu satisfacție că, după desfășurarea de UE a unei misiuni civile de monitorizare în Georgia, trupele rusești s-au retras din zonele adiacente Oseției de Sud și Abhaziei; salută începerea negocierilor de la Geneva care se axează pentru început pe probleme umanitare; își exprimă speranța că dezbaterile asupra acordurilor privind securitatea și stabilitatea din Abhazia și Oseția de Sud pot începe în scurt timp; consideră că OSCE și ONU, din care Rusia și Georgia fac parte ca membri, ar trebui să ia inițiativa în procesul politic; subliniază că o soluție stabilă poate fi găsită doar dacă toate părțile interesate pot participa în acest sens.

40.  salută decizia Consiliului de a ridica unele dintre sancțiunile împotriva Belarusului și să facă primii pași pentru o normalizare a relațiilor; reiterează părerea că dialogul și cooperarea reprezintă cea mai bună cale de dezvoltare a unor relații de bună vecinătate și de înțelegere reciprocă, inclusiv în materie de drepturi ale omului și de drepturi democratice;

41.  încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei și parlamentelor statelor membre.