Propunere de rezoluţie - B6-0627/2008Propunere de rezoluţie
B6-0627/2008

PROPUNERE DE REZOLUȚIE

15.12.2008

depusă pe baza întrebării cu solicitare de răspuns oral B6-0492/2008
depusă în conformitate cu articolul 108 alineatul (5) din Regulamentul de procedură

   Bart Staes, în numele Grupului Verts/ALE
–   Søren Bo Søndergaard, în numele Grupului GUE/NGL privind poziția Consiliului referitoare la revizuirea Regulamentului OLAF

Procedură : 2008/2690(RSP)
Stadiile documentului în şedinţă
Stadii ale documentului :  
B6-0627/2008

B6‑0627/2008

Rezoluția Parlamentului European privind la poziția Consiliului referitoare la revizuirea Regulamentului OLAF

Parlamentul European,

–  având în vedere Acordul interinstituțional privind o mai bună legiferare din 16 decembrie 2003[1],

–  având în vedere propunerea Comisiei de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999 referitoare la investigațiile efectuate de Oficiul European Antifraudă (OLAF)[2] și rezoluția legislativă a Parlamentului din 20 noiembrie 2008[3] cu privire la acea propunere,

   având în vedere întrebarea orală B6-0492/2008 adresată Consiliului,

–  având în vedere articolul 108 alineatul (5) din Regulamentul său de procedură,

A.  întrucât, în cei 10 ani de la înființarea în anul 1999, OLAF ca birou operațional menit să protejeze interesele financiare ale Comunității, această structura a dobândit o valoroasă experiență în combaterea fraudei și a corupției;

B.  întrucât cadrul de reglementare al OLAF ar trebui îmbunătățit placând de la experiența operațională dobândită de Oficiu,

C-  întrucât cele două ramuri ale autorității legislative a UE trebuie să coopereze strâns în cadrul procedurii de codecizie pentru a adapta cadrul de reglementare al combaterii fraudei la necesitățile actuale,

D.  întrucât Parlamentul a încheiat prima lectură referitoare la reforma regulamentului OLAF cu o largă majoritate la 20 noiembrie 2008,

   consideră că se impune de urgență clarificarea cadrului de reglementare a OLAF în vederea îmbunătățirii în continuare a eficacității investigațiilor antifraudă și asigurării independenței Oficiului, luându-se pe deplin în considerare experiența câștigată de la înființarea OLAF în locul UCLAF în 1999;

2.  reamintește Consiliului că Rezoluția legislativă a Parlamentului din 20 noiembrie 2008 privind regulamentul OLAF va avea ca rezultat îmbunătățirea eficacității și calității investigațiilor OLAF prin intermediul consolidării garanțiilor procedurale, a rolului Comisiei de supraveghere, a prezumției de nevinovăție, a dreptului la apărare a persoanelor investigate și a dreptului informatorilor, adoptarea de norme de investigare clare și transparente, precum și îmbunătățirea cooperării cu autoritățile naționale competente și instituțiile UE;

3.  îndeamnă președințiile franceză și cehă a UE să ofere un calendar al negocierilor cu Parlamentul, pe baza Regulamentului (CE) nr. 1073/99, confirmând astfel că depun toate eforturile posibile pentru a asigura adoptarea promptă a unei poziții comune și evitarea oricăror întârzieri nejustificate;

   consideră că poziția Consiliului de adoptare a unei simple consolidări a celor trei baze legale existente în cazul investigațiilor OLAF nu constituie un argument valid pentru nedeschiderea imediată a negocierilor privind Regulamentul 1073/99, deoarece simpla consolidare nu va conduce la îmbunătățirea cadrului legal al investigațiilor antifraudă a OLAF și va constitui, așadar, o pierdere semnificativă de timp în eforturile de accelerare a combaterii fraudei; își exprimă opțiunea pentru reformularea legislației UE antifraudă, inclusiv a Regulamentelor 1073/99, 2185/96 și 2988/95, care ar trebui să se bazeze pe regulamentul revizuit (CE) nr.1073/99;

   încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și comisiilor competente ale parlamentelor statelor membre, Curții Europene de Audit și organismelor de audit naționale din statele membre.