Parlamentul European,

–   având în vedere rezoluțiile sale precedente referitoare la situația drepturilor omului în Tunisia și, în special, rezoluțiile sale din 29 septembrie 2005, 15 decembrie 2005 și 15 iunie 2005,

–   având în vedere Acordul de asociere euro-mediteraneean, semnat între Uniunea Europeană și Tunisia și intrat în vigoare la 1 martie 1998,

–   având în vedere Comunicarea Comisiei privind politica europeană de vecinătate din 12 mai 2004 și planul său de acțiune UE-Tunisia, intrat în vigoare la 4 iulie 2005,

–   având în vedere Raportul său referitor la clauza privind drepturile omului și democrația în acordurile Uniunii Europene, adoptat la 16 februarie 2006,

–   având în vedere orientările Consiliului privind protecția apărătorilor drepturilor omului adoptate în iunie 2004 și actualizate în decembrie 2008,

–   având în vedere raportul privind Tunisia, din 10 aprilie 2008, al grupului de lucru pentru revizuirea universală periodică din cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului,

–   având în vedere concluziile CAGRE privind consolidarea relațiilor bilaterale dintre UE și partenerii săi europeni din 8 și 9 decembrie 2008,

–   având în vedere declarația Uniunii Europene în urma celei de-a opta reuniuni a Consiliului de asociere UE-Tunisia din 11 mai 2010,

–   având în vedere raportul de monitorizare privind Tunisia, redactat de către Comisie, din 12 mai 2010,

–   având în vedere Raportul referitor la politicile Uniunii Europene în favoarea apărătorilor drepturilor omului, adoptat la 14 mai 2010,

–   având în vedere declarațiile domnului Füle și ale baronesei Ashton,

–   având în vedere propunerea Ministrului francez pentru afaceri externe, Michèle Alliot-Marie, din 12 ianuarie 2011, de a trimite în Tunisia membri ai poliției franceze de intervenție pentru a ajuta autoritățile tunisiene să pună capăt manifestațiilor,

–   având în vedere articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A. întrucât relațiile dintre Uniunea Europeană și Tunisia sunt guvernate, începând din 17 iulie 1995, de un acord de asociere care include o „clauză privind drepturile omului” și, din 4 iulie 2005, de un plan de acțiune bazat, în cadrul politicii europene de vecinătate, pe un angajament recunoscut în mod reciproc față de valori comune, printre care se numără democrația, statul de drept, buna guvernanță și respectarea drepturilor omului, în conformitate cu articolele 8 și 21 din tratatul UE;

B.  întrucât Uniunea Europeană se dovedește incapabilă să dezvolte o adevărată politică externă coerentă și eficace în relațiile cu partenerii din vecinătatea sa datorită poziției anumitor state membre și relațiilor lor speciale cu fostul regim tunisian; constatând, mai ales, lipsa de fermitate a mecanismelor de cooperare dintre UE și Tunisia și subliniind, încă o dată, faptul că Parlamentul European a solicitat ca „clauzele privind drepturile omului” din acordurile de asociere să fie însoțite de un mecanism de punere în aplicare;

C. întrucât, în acest context, revizuirea în curs a politicii de vecinătate trebuie să țină seama de valorile și principiile definite la articolul 21 din Tratatul UE, să facă posibilă o mai mare vigilență cu privire la respectarea acestor valori, să prevadă mecanisme de evaluare clare și precise care să poate veni în sprijinul unor reforme în materie de respectarea și promovarea drepturilor omului și a democrației și să introducă o clauză de condiționalitate pentru acordarea statutului „avansat”;

D. întrucât actul disperat al lui Mohammed Bouazizi, a cărui autoimolare a avut loc la 17 decembrie 2010 la Sidi Bouzid, a declanșat o revoltă populară, având drept obiectiv o schimbare politică profundă în Tunisia;

E.  întrucât mișcarea pașnică de protest s-a extins pe tot teritoriul Tunisiei și a fost înăbușită în mod violent de forțele de ordine, aceste evenimente soldându-se cu peste o sută de victime și un număr și mai mare de persoane rănite;

F.  întrucât poliția a primit ordinul de a utiliza împotriva manifestanților puști și alte arme de foc și întrucât s-au raportat arestări arbitrare, acte de tortură în timpul detenției, jafuri ale bunurilor private și dispariții forțate;

G. întrucât Președintele Ben Ali a fugit din Tunisia la 14 ianuarie 2011 și a fost înlocuit în mod definitiv, în conformitate cu articolul 57 din Constituția tunisiană, și întrucât sindicatele au jucat un rol important la organizarea manifestațiilor și înlăturarea regimului totalitar;

H. întrucât relația euro-tunisiană relevă într-o mare măsură de o memorie comună, formată din schimburi economice și culturale foarte importante,

1.  sprijină puternic procesul pașnic de tranziție democratică din Tunisia și își exprimă solidaritatea cu poporul tunisian care, împins de aspirațiile sale democratice și economice legitime, și-a condus țara la o răscruce politică istorică; salută, în acest sens, curajul și îndârjirea poporului tunisian și își exprimă condoleanțele familiilor victimelor;

2.  salută rolul major jucat de armată, care a protejat cetățenii refuzând să deschidă focul asupra manifestanților;

3.  ia act de primele decizii luate în vederea eliberării prizonierilor politici și de opinie, dizolvării ministerului de informare, garantării libertății de expresie, inclusiv pe internet, recunoașterii tuturor partidelor de opoziție și restaurării fostelor partide politice, precum și de posibilitatea acordată organizațiilor nonguvernamentale de a se înregistra;

4.  constată că formarea, la 17 ianuarie 2011, a Guvernului „de unitate națională” de către Prim-ministrul Mohammed Ghannouchi provoacă critici din partea opiniei publice tunisiene, sau chiar ostilitatea acesteia;

5.  reamintește faptul că manifestațiile continuă în Tunisia și că poporul tunisian continuă să aștepte semne de deschidere, și îndeamnă la formarea unui nou guvern, care să răspundă aspirațiilor politice, sociale și economice legitime ale poporului;

6.  solicită restabilirea libertății mijloacelor de comunicare și de acces la informații; solicită cu insistență să se pună capăt oricărui tip de implicare guvernamentală și oricărui alt tip de cenzură în ceea ce privește accesul la internet, instrumentele de comunicare și accesul la informații și să se recunoască libertatea de editare și de publicare;

7.  salută crearea a trei comisii naționale cu privire la evenimentele de după 17 decembrie 2010, lupta împotriva corupției și reforma instituțiilor și a cadrului legislativ;

8.  subliniază necesitatea de a se ancheta cu privire la încălcarea drepturilor omului și la corupția din perioada președinției lui Ben Ali, precum și de a se ancheta persoanele care au încălcat drepturile omului, acestea fiind etape indispensabile pentru a putea exista o reconciliere în Tunisia și pentru a se instaura o societate bazată pe statul de drept și pe separarea puterilor;

9.  solicită cu insistență Uniunii Europene și statelor membre să examineze în mod critic relațiile lor cu regimurile represive și cu dictatorii din întreaga lume, în special cu cei din Maghreb și din Orientul Mijlociu, pentru a stabili dacă aceste relații sunt satisfăcătoare sau, dimpotrivă, se pot depune mai multe eforturi pentru a sprijini respectarea drepturilor cetățenilor;

10. consideră că este esențial ca aceste comisii să poată fi formate din persoane independente și diverse din societatea civilă, care să reprezinte diversitatea populației tunisiene, să dispună de adevărate competențe de anchetă, să poată conta pe colaborarea tuturor serviciilor statului și să beneficieze de mijloacele bugetare și de resursele umane necesare pentru a funcționa în mod eficient și transparent;

11. subliniază importanța de a sprijini crearea unei justiții independente și de a demara un proces de justiție de tranziție, menit să ancheteze cu privire la sutele de victime și la numeroasele cazuri de corupție;

12. subliniază necesitatea creării unei comisii independente care să abordeze problema încălcării grave a drepturilor omului de la obținerea independenței Tunisiei, în special încarcerarea prizonierilor politici care nu au fost acuzați de acte de violență, precum și calomnierea jurnaliștilor, a militanților pentru drepturile omului și a avocaților, și care să stabilească responsabilii, să identifice victimele și să asigure repararea prejudiciilor individuale sau colective; consideră că această comisie trebuie să propună măsurile necesare pentru ca astfel de fapte să nu se mai poată produce;

13. subliniază importanța creării condițiilor necesare organizării unor alegeri legislative și prezidențiale libere și transparente, la care să fie reprezentate toate partidele politice, respectându-se astfel principiile democrației pluraliste, care să se desfășoare în prezența unor observatori internaționali și a unei comisii electorale independente într-un termen rezonabil, care să permită constituirea unui adevărat spațiu democratic în acord cu standardele internaționale, precum și instituirea în Tunisia a unui regim democratic bazat pe statul de drept și respectarea drepturilor omului;

14. solicită Înaltului Reprezentant al UE și Comisiei să sprijine pe deplin procesul de tranziție democratică în curs, acordând asistență politică și financiară societății civile și reformelor necesare pentru democratizarea țării, în special în ceea ce privește libertatea de expresie și de opinie, libertatea pe internet, libertatea de asociere și cea de întrunire, precum și independența justiției și buna guvernare;

15. salută inițiativele internaționale, precum cea a Ligii Arabe, menite să sprijine întreprinderile din regiune, și solicită o sporire a fondurilor comunitare destinate Tunisiei, precum și o reorientare a planului de acțiune spre un program de sprijinire a tranziției democratice și a celor ce o înfăptuiesc, și subliniază importanța garantării unei bune coordonări și supravegheri a acestor fonduri în vederea utilizării lor eficiente;

16. solicită Serviciului de acțiune externă și Comisiei să ia toate măsurile necesare pentru sprijinirea absolută a instituirii și a lucrărilor celor trei comisii naționale;

17. solicită Comisiei să stabilească rolul jucat de către statele membre pe durata manifestațiilor pașnice, în special rolul ofertei franceze de a furniza autorităților tunisiene asistență sub forma unor forțe de intervenție, precum și să ia măsurile ce se impun în cazul în care s-au comis iregularități sau acte contrare politicilor Uniunii;

18. sprijină propunerea comună a Înaltului Reprezentant al UE și a Comisarului pentru extindere și politica de vecinătate de a oferi o asistență electorală imediată și îi invită să nu își limiteze asistența doar la faza electorală, ci să ia în considerare necesitatea de a sprijini întregul proces de democratizare și pe cei ce îl înfăptuiesc;

19. solicită Uniunii Europene să adopte sancțiuni precise la adresa persoanelor care au deturnat în profitul lor patrimoniul tunisian, în special prin refuzarea acordării unei vize acestor persoane și prin înghețarea activelor lor, și invită statele membre care nu au făcut încă acest lucru să asigure înghețarea activelor familiei Ben Ali și a persoanelor înrudite cu aceasta, precum și să garanteze restituirea bunurilor „achiziționate în mod necuvenit” Tunisiei și, în acest context, solicită realizarea unei anchete speciale privind Banque Zitouna;

20. solicită reprezentanților UE și statelor membre să stabilească relații diplomatice cu întregul guvern tunisian de tranziție, astfel încât diversele sale componente să poată fi asociate dialogului cu UE și cu statele sale membre;

21. sprijină constituirea unei taskforce interinstituționale, care să includă Parlamentul European, în vederea redefinirii acțiunilor prioritare care trebuie sprijinite în următoarele luni și a reorientării, după caz, a fondurilor diferitelor instrumente financiare de ajutor exterior utilizate până în prezent în Tunisia; solicită sporirea ajutorului programat pentru următorii trei ani;

22. solicită Uniunii Europene să acorde Tunisiei statutul „avansat”, în special pentru a sprijini dezvoltarea sa economică, prin acesta permițând, de exemplu, Tunisiei, în cadrul unei cooperări mai strânse, să beneficieze de tarife vamale preferențiale, și scutind cetățenii tunisieni de obținerea unei vize pentru sejururile lor în Europa;

23. solicită insistent Uniunii Europene să tragă concluziile ce se impun în urma exemplului tunisian și să revadă politica sa de vecinătate, în special în ceea ce privește țările din bazinul mediteranean, ținând seama de aspirațiile acestor popoare la democrație și dezvoltare și respectând pe deplin Carta drepturilor fundamentale a Uniunii;

24. încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Serviciului de acțiune externă și Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre, guvernului de tranziție tunisian, precum și tuturor participanților la schimbare și Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului.